Alexandru Lapusneanul

Apărută în 1840, în primul număr al revistei „Dacia literară", nuvela „Alexandru

Lăpuşneanul" ilustrează în mod strălucit, inspiraţia din istoria naţională pe care M. Kogălniceanu
o considera, alături de folclor şi de natura patriei, ca pe una dintre principalele surse ale unei
literaturi originale.
Ca specie a genului epic, nuvela are dimensiuni medii, cu intriga riguros construita, cu un
singur fir narativ si cu personaje caracterizate in functie de rolul lor in actiune. Este nuvela
romantica deoarece subiectul sau e inspirat din istorie; personajele sunt prezentate in antiteza ;
personajul principal e exceptional, surprins in imprejurari exceptionale; dar si prin scenele de
cruzime. Alaturi de elemente romantice, in nuvela exista si elemente clasice ( momentele
subiectului sunt perfect distribuite; impartirea operei pe patru capitole, fiecare având câte un
motto semnificativ care accentuează conflictul dominant) , dar si elemente reale ( respectarea
evenimentelor reale pe care Negruzzi le preia din Letopisetul lui G. Ureche; atentia acordata
detaliilor vestimentare; mentinerea impresiei de verosimil). Titlul nuvelei face referire la
personajul principal, anticipând conflictul şi importanţa personajului în operă, iar tema sa este
lupta pentru putere in epoca medievala.
Actiunea e impartita in 4 capitole, fiecare fiind precedat de un moto care prezinta, pe
scurt, actiunea din capitol. Cele 4 capitole reprezinta aproximativ cate un moment al subiectului.
Primul capitol cuprinde expozitiunea si intriga. Moto-ul e „Daca voi nu ma vreti, eu va vreau!”.
Nuvela se deschide cu o secventa care ni-l prezinta pe Lapusneanu alaturi de un grup de boieri,
la granita Moldovei, incercand sa patrunda in tara si sa-si reia tronul ocupat acum de Tomsa.
Lapusneanu isi pierduse tronul din cauza boierilor care, satui sa mai fie asupriti de el,
complotasera impotriva sa. Din grupul de boieri fac parte Motoc, Spancioc, Stroici, care incearca
sa-l determine sa se intoarca din drum. Insa hotararea lui Lapusneanu e ferma si le spune ca
„Mai curand isi va intoarce Dunarea cursul indarapt”, aceasta constituind intriga. Tomsa fuge,
Lapusneanu isi reia tronul si incepe razbunarea impotriva boierilor.
Al doilea capitol are drept moto amenintarea unei sotii de boier la adresa doamnei
Ruxanda. Aceasta ii spune sotiei domnitorului ca daca nu va incerca sa-l opreasca din a omora
boierii, va raspunde in fata lui Dumnezeu „Ai sa dai sama, doamna!”. Speriata de vorbele femeii,
Ruxanda merge in fata sotului incercand sa-l determine sa inceteze crimele. Lapusneanu pare
ca ii intelege temerea si-i propune „un leac de frica”.
Al treilea capitol cuprinde razbunarea domnitorului pe boieri. Pentru a-i ademeni pe
acestia la curtea domneasca, Lapusneanu pune la cale un plan. Se gateste „cu toata pompa
domneasca” si merge la biserica. Dupa ce se inchina la toate icoanele, tine un discurs in care isi
cere iertare boierilor si-i invita la un ospat. Dintre toti boierii, Spancioc si Stroici nu vin la ospat
pentru ca nu cred in aceasta schimbare. Toti ceilalti cad in capcana domnitorului si sunt ucisi
intr-o scena de mare cruzime. Cateva dintre slugile boierilor care au scapat dau alarma, iar la
portile curtii apare o multime de oameni. Cand sunt intrebati ce vor, oamenii sunt luati prin
surprindere pentru canici ei nu stiau ce. Isi amintesc insa repede de traiul greu si de problemele
lor pentru care il invinuiau pe Motoc si striga „Capul lui Motoc vrem!”. E prima data in literatura
romana cand un scriitor surprinde psihologia maselor si realizeaza un portret al personajului
colectiv.
Speriat de cererea oamenilor, Motoc incearca sa-l convinga pe Lapusneanu ca el e mult
mai important decat multimea „Eu sunt boier mare, ei sunt niste prosti!”. Raspunsul domnitorului
„Prosti dar multi” dovedeste abilitatea lui politica. Moartea lui Motoc ii asigura iertarea multor
pacate.
In ultimul capitol, autorul surprinde declinul domnitorului si moartea sa. Grav bolnav , se
retrage la o manastire si cere sa fie calugarit, in speranta ca Dumnezeu ii va ierta din pacate.
Speriata de amenintarile sotului la adresa sa, dar mai ales a fiului si sfatuita de mitropolit si de
cei doi boieri Spancioc si Stroici, Ruxanda il otraveste. Acest moment reprezinta razbunarea
boierilor pentru crimele facute de domnitor. Deznodamantul pune in lumina moartea domnitorului
si sugestia reinstaurarii normalitatii.
 Alexandru Lapusneanul este personajul principal al nuvelei, personaj romantic,
exceptional, care actioneaza in situatii exceptionale ( scena uciderii boierilor, scena mortii sale) .
Intruchipeaza tipul domnitorului tiran, sangeros si crud. Domnitorul este caracterizat direct de
catre narator „Lăpuşneanu, a căreia ochi scânteiară ca un fulger”, „meditează vreo nouă moarte”
şi celelalte personaje, şi indirect prin intermediul dialogului, a comportamenului. Faptele
domnitorului, ajuns pentru a doua oară pe tronul Moldovei, pun în evidenţă tirania domnitorului.
Încă din primul capitol putem observa, prin intermediul dialogului, anumite gesturi care
dezvăluie evoluţia psihologică a viitorului tiran. Dialogul din scena în care Lăpuşneanul ii
întâlneşte pe cei patru boieri , conturează foarte bine conflictul puternic dintre domn şi boierii
trădători. Acest conflict evidenţiază trăsătura fundamentală a lui Lăpuşneanu, şi anume, voinţa
de a avea putere deplină asupra Moldovei. Lăpuşneanu îi primeşte pe boieri rezervat, „silindu-se
a zâmbi”. Ultima parte a dialogului dezvăluie furia lui Lăpuşneanu fata de boieri, raspunzandu-le
„Dacă voi nu mă vreţi eu vă vreu [...] şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi şi voi merge şi
cu voia, ori fără voia voastră.”.
Disimularea şi ipocrizia sunt trăsături specifice personajului romantic şi sunt foarte bine
evidenţiate în scena slujbei de la biserica: „Împotriva obiceiului său, Lăpuşneanul, în ziua aceea
era îmbrăcat cu toată pompa domnească”. În episodul uciderii celor 47 de boieri, se poate
observa antiteza dintre cinismul lui Lăpuşneanu şi groaza lui Moţoc care „se silea a râde ca să
placă stăpânului. In apropierea mortii, doreste sa se calugareasca, dar revenindu-i puterile, ii
revine si violenta. Moartea sa e una violenta, otravit fiind de sotia sa de teama ca sa nu fie ucisa
si ea si fiul ei.
In ceea ce priveste perspectiva narativa, naratorul e omniscient, omniprezent, naratiunea
realizandu-se la persoana a III-a.