Você está na página 1de 38

ABILITĂȚI PRACTICE ȘI ARTE

VIZUALE

Motto: ”Ori de câte ori un copil este pus in fața unei probleme
restructurează datele problemei sau
imaginează procesul ce conduce la soluție
independent de faptul că este o sarcină școlară,
a vieții curente sau un test, el înfățișează o invenție”.
(P. Oleron)

1
CUPRINS
ARGUMENT .................................................................................................................................. 3
Capitolul I. CREATIVITATEA – METODĂ DE BAZĂ PENTRU ABILITĂȚILE PRACTICE
......................................................................................................................................................... 4
I.1. Considereații teoretice .......................................................................................................... 4
I.2 Fazele procesului creativ ....................................................................................................... 5
I.3. Blocajele creativității ............................................................................................................ 6
I.4. Imaginația ............................................................................................................................. 6
1.5.Formele imaginației .............................................................................................................. 7
1.6. Procedeele imaginației ......................................................................................................... 7
1.7. Importanta dezvoltarii imaginației și creativității în activitățile extrascolare .................... 9
1.8. Modalităţi de dezvoltare a potenţialului creativ la copii şi elevi ....................................... 10
Capitolul II. EDUCAȚIA PLASTICĂ ÎN ACTIVITĂȚILE DIDACTICE ȘCOLARE ȘI
EXTRACURRICULARE ............................................................................................................. 12
2.1. Punctul plastic .................................................................................................................... 12
2.2. Linia plastică ...................................................................................................................... 15
2.3. Rolul liniei in compozitia pastica si decorativa ................................................................. 17
2.4. Culoarea ............................................................................................................................. 17
2.5. Posibilitati de amestec al culorilor si nonculorilor ........................................................... 19
2.6. Game cromatice ................................................................................................................. 20
2.7. Contraste cromatice si de alb-negru .................................................................................. 20
2.8. Modificări calitative ale culorilor în funcție de procedeele folosite ................................. 21
2.9. Nuanțe . Gama cromatică. Dominanța cromatică ............................................................ 22
2.10. Semnificația culorilor și nuanțelor .................................................................................. 22
Capitolul III. METODE CLASICE ȘI METODE EURISTICE. TEHNICI PLASTICE DE
LUCRU ......................................................................................................................................... 23
3.1 Metode didactice clasice și metode euristice ...................................................................... 24
3.1.1. Metoda explicatiei . ..................................................................................................... 24
3.1.2. Metoda demonstratiei .................................................................................................. 25
3.1.3. Metoda exercitiului ..................................................................................................... 25
3.1.4. Metoda conversației . .................................................................................................. 27
3.1.5. Metoda dialogului dirijat ........................................................................................... 27
3.2 Tehnici plastice de lucru ..................................................................................................... 29
3.2.1. Tehnica plierii hartiei.................................................................................................. 29
3.2.2. Tehnica colajului........................................................................................................ 30
ANEXE ......................................................................................................................................... 32
Anexa 1. Proiect didactic .......................................................................................................... 32
Anexa 2. Fotografii ................................................................................................................... 35
BIBLIOGRAFIE .......................................................................................................................... 38

2
ARGUMENT
”Există adesea, în prima copilărie, o prospeţime a imaginaţiei, o curiozitate neobosită, un
fel de geniu poetic, pe care savanţii sau artiştii ajunşi la maturitate nu le pot găsi decât cu mare
greutate''.
Pornind de le această remarcăa lui Gaston Berger din ,,L'homme moderne et son
education'' putem să ne îndreptăm atenţia spre o abordare cu încredere a problematicii
creativităţii, susţinuţi de orientările din ,,Curriculum naţional'' şi de ,,Planul -cadru de
învăţământ''.
Respectând principiile de descentralizare, de flexibilizare și de decongestionare a
parcursului şcolar, putem să abordăm cu deosebită flexibilitate domeniul ariilor ,,Arte'' şi
,,Tehnologii''.
Valorificând cele mai de preţ însuşiri ale copilăriei (inventivitatea, fantezia, imaginaţia,
căutările pasionate, elanul spre aventură şi cunoaştere regăsite în activităţile realizate la clasă)
vom stimula şi vom forma inteligenţe indrăzneţe , oameni cu o gândire independentă, creativă.
Deoarece desenul îmi redă echilibrul , speranţa şi puterea, deoarece iubesc frumosul din
natură şi din artă , observând şi apropiindu-mă în permanenţă cu emoţie de spectacolul sublim al
naturii şi încercând nu de puţine ori să redau prin culori o parte infimă din acest spectacol ,
(peisaje ori flori ce aduc primăvara în suflet chiar şi în anotimpul de iarnă) , cred că prin
conţinuturile ariilor ,,Arte'' şi ,,Tehnologii'' voi reuşi să stimulez disponibilităţile creatoare
existente mai mult sau mai puţin în fiecare dintre elevii mei .
Copiii nu pot realiza la începutul drumului lor de mici artişti forme care să le întruchipeze
cât mai sugestiv ideile şi sentimentele. Cu atât mai puţin se vor orienta în structura spaţiului
compoziţional. Privind atent natura, ei vor observa nu numai frumuseţea ei, dar şi varietatea
plantelor, forma şi culoarea lor. O frunză care se desprinde şi se leagănă în vânt, o castană căzută
pe o alee din parc sau o ghindă găsită la poalele copacilor pot constitui materiale de bază în
realizarea unor minunate lucrări în orele de ,,Abilităţi''. Aceste materiale din natură, uşor de
procurat, se pot transforma în mâinile lor în jucării minunate. Este nevoie de puţină îndemânare,
fantezie, imaginaţie şi multă răbdare .
Am ales tema ,,Artă vizuală și abilătăți practice” justificând această opţiune din
perspectivă psiho-pedagogică astfel:
avem nevoie de copii care gândesc şi au capacitatea de a prelucra informaţia primită, nu
doar de simpli receptori;
se impune trecerea de la stocarea informaţiei la o prelucrare logică , astfel încât aceasta
să-şi găsească aplicabilitate;
este necesară stimularea creativităţii , a imaginaţiei şi a gândirii flexibile pentru o
structurare temeinică , sistematică a informaţiei , a aptitudinilor , a capacităţilor;
se impune necesitatea de a forma capacitatea elevilor de a transfera logic, de la o arie
curriculară la alta, conţinuturile şi de a le structura, eventual de a le ierarhiza, în funcţie
de trebuinţe, de necesităţi şi de contextele situaţionale.

3
Capitolul I. CREATIVITATEA – METODĂ DE BAZĂ PENTRU
ABILITĂȚILE PRACTICE

I.1. Considereații teoretice


În prezent există sute de modalități prin care este definită creativitatea. În general,
psihologii sustin că ” a fi creativ” înseamnă ”a crea ceva nou, original si adecvat realității”:
”Prin creativitate se înțeleg adeseori factorii psihologici ai unei performanțe creatoare
viitoare,intr-un domeniu sau altul al activității omenești (Al. Roșca-Creativitatea, București,
Ed.Enciclopedică Romană,1972, pag. 9)
”Creativitatea –activitatea mintală de elaborare a ideilor noi şi originale pe plan mintal, iar
creaţia este activitatea de metamorfozare a ideilor noi în proiecte, planuri, schiţe şi în final în
obiecte tehnice sau artistice”(D. Vrabie –Psihologia educaţiei , Ed. Geneze , Galaţi, 2002)”
Problema formării prin educație a personalității autonome și creative este complexă și a
primit solutii variate,fără a se putea spune că este rezolvată.Trecerea de la un învățămant
dominant informativ la unul formativ-creativ,cu finalitate măsurabilă dinainte stablită,trebuie să
fie un obiectiv major pentru educatorul care organizează situațiile de învățare.
Creativitatea poate fi definită prin procesele de creație (fenomene de extremă
complexitate prin care se elaborează fie o operă de artă, fie o inovație tehnică ,un mecanism
etc.), prin procesul creat (eficiență, noutate, originalitate), prin personalitatea creatoare și
potențialul creativ(capacitatea complexă a omului, o structură caracteristică a psihicului se face
posibila operă creatoare)
Cele mai multe definiții ale creativității pun accent pe caracteristicile procesului creator,
care trebuie să se distingă de alte produse prin: noutatea și originalitatea lui, precum și prin
valoare, utilitatea socială și aplicabilitatea vastă.
Analizând produsele activității, I. Taylor distinge cinci niveluri de afirmare a creativității:
1. creativitatea expresivă - este prezentată în desenele copiilor sau în activitatea curentă
(în mimico-gesticulației și în vorbire), persoana nefiind preocupată de obținerea unor
produse utile sau valoroase;
2. creativitatea productivă - ce decurge din modalitatea originală de dezvoltare a
proceselor psihice, ceea ce imprimă personalității o notă distinctivă;
3. creativitatea inovativă - care constă in recombinarea ingenioasă a elementelor, astfel
încât se obține un nou produs, un nou proces prin utilizarea imediată a celor existente;
4. creativitatea inventivă – care presupune transformarea fundamentală a unui domeniu,
prin înțelegerea profundă a principiilor care stau la baza lui șiprin generarea de noi
metode;

4
5. creativitatea energetică – presupune un mare grad de originalitate și constă din
aplicarea unui principiu nou, care duce la revoliționarea unui întreg domeniu al
cunoașterii. Este nivelul suprem al creativității.
Sub aspectul desfășurării sale, creativitatea a fost definită ca procesul prin care omul
identifică anumite lacune sau dezechilibre in sistemele date, în experiența umană, și pe care le
depășește prin capacitatea de a formula idei și ipoteze noi, de a le verifica, de a exprima în forme
originale relațiile diferite obiecte și fenomene, de a integra în sisteme unice datele care aparent
nu au nici o legătură între ele. Creativitatea este o interacțiune constructiv-transformatoare între
subiect și lume, o formă specifică de activitate din care rezultă un produs nou, original și cu
valoare pentru societate .
Competența creativă este legată atât de motivație, adică de măsură în care subiectul se
mobilizează pentru invenție, inovație, creație cât și de nivelul atins în dezvolatarea unor procese
psihice, între care un loc deosebit îl ocupă:
 Spiritul de observație - capacitatea de a sesiza in obiecte, fenomene și acțiuni,
trăsături mai pițin evidente, dar importante;
 Imaginația creatoare - capacitatea de a elabora imagini noi pe baza prelucrării datelor
anterioare, ca rezultat al interacțiunii dintre percepție, memorie, gândire ,emoție
,atenție etc, rezultând un proces nou, inexistent până in momentul conceperii, dar
posibil în viitor;
 Creativitatea gândirii ca valoare supremă a personalității umane, activitate și
competență din care rezulta un proces nou, original, cu valoare pentru societate.
Creativitatea este legată de încrederea în forțele proprii, de comportamentul de căutare,
de analogii neașteptate, de punere a vechilor concepte în contexte noi, de transormare a lumii de
capacitate de acomodare cu depășire si originalitate.
Creativitatea este legată de caracterul divergent al gândirii (care acceptă existența mai
multor soluțiitinde să le descopere și să o identifice pe cea mai eficientă), de fluiditatea gândirii
(ca factor al inteligenței și creativității, care consta în usurința și rapiditatea ascociației între
imaginație șu ideie) și de flexibilitatea gândirii (capacitatea de restructurare ușoară și eficientă a
mersului gândirii în raport cu noile situații).
Fiecare temă care face obiectul învățării și fiecare problemă ce urmează să fie
rezolvată de școlarii provoacă îngrijorări, tensiuni cognitive care se pot constitui în praguri
psihice inhibitive, cu tendințe de abandonare a efortului.

I.2 Fazele procesului creativ


Procesul creativității a elevilor poate sa parcurgă urmatoarele faze:

5
 faza de pregătire - aceasta fază constă in acumularea de informații,asimilarea și
relaționarea lor,integrarea lor în anumite sisteme de gândire;
 faza de verificare - este o reluare pe plan mintal sau pe plan practic a procesului ultimei
combinări și a ultimei soluții. Acesta se adaptează unor materiale de lucru, unor suporturi
de diferite mări

I.3. Blocajele creativității


Tendinta de conformism - constrângerea elevilor de a imita unele scheme prezentate,
la conformism repezintă o piedică, un blocaj pentru activitățile lor creatoare. Apariția blocajului
apare chiar la intrarea in clasă a unui învățător cu o autitudine autoritară, disprețuitoare, obosit
sau chear plictisit.Toate aceste provoacă la elevi o atitudine de respingere.
Frica de eșec este alt factor care produce blocajul creativității. Acest blocaj le
slăbește încrederea în forțele lor de a încerca cu îndrăzneală de a face noi asocieri și combinări
între elementele cunoscute și să abordeze noi tehnici de lucru să combine tehnicile de lucru
știute.
Subaprecierea lucrărilor elevilor - aceasta face să apară acea indiferentă, suferință și
tensiune care le distruge curiozitatea de a încerca și alceva, de a face noi eforturi.
Supraaprecierea rezultatelor sau produselor elevilor(prin laude exagerate,note mari nemeritate) îi
inhibă relaxarea nervoasă necesară produsului de creație. Pentru elevi, inovația artistocă cere un
anumit interes,libertatea de a face ”jocuri”de combinări și asocieri noi de imagini. De materiale,
de tehnici de lucru, cu scopul de a exprima o viziune, o idee, un sentiment, un adevăr.
Aceste blocaje trebuie evitate, combătute prin instaurarea unui climat afectiv pozitiv,
de exigență, dar și de înțelegere, de responsabilitate, printr-o comunicare generoasă, între
învățător și elevi, prin oferta prin care învățătorul iese în întâmpinarea copilului.

I.4. Imaginația
Imaginația ocupă o poziție aparte pe continuumul activității de cunoaștere. Pe deo
parte, ea vine în continuarea reprezentării, bazându-se direct pe memorie, pe de altă parte, ea
deviază traectoria care merge spre gândire.
Etimologic, cuvântul imaginație desemnează capacitatea de a forma imagini. În
psihologie, noțiunea se definește ca proces intelectual de selectare și combinare în imagini noi
elemente de experiență anterioară sau de generare de imagini fără corespondent în această
experientă. Produsul activității imaginative nu se reduce doar la imagini singulare, ci el
presupune proiecte și planuri complexe, care se obiectivează în diferite forme – inovații, invenții,
descoperiri, opere literare, muzicale, plastice etc.

6
Imaginația joacă un rol esențial în activitatea umană, incluzându-se ca verigă
componentă centrală a creativității.Ea aduce un spor considerabil la cunoasterea realității date și
a viitorului, a posibililui.

1.5. Formele imaginației


Imaginația reproductivă se distinge prin obținerea unor imagini noi, dar care își au
corespondență în experiența anterioară.
Imaginația creatoare este definită ca activitate mintală de generare a unor imagini
combinații imagistice care să reflecte posibilul, fără a avea corespondent în experienta anterioară
a subiectului. Ea este considerată forma cea mai complexă și valorează, stând la baza creației
autentice, originale, care a dus la progresul culturii și civilizației omenirii.
Prin raportarea la propria persoană, se desprinde așa-numitul vis de perspectivă, prin
care se înțelege proiectarea mintală a drumului propriu de dezvoltare în concordanță cu
disponibilitățile individuale și cu condițiile obiective.
Formele imaginației se diferențiază și dupî conținutul și specificul activităților umane.
Astfel, se disting:
- Imaginația artisică (literară, plastică, muzicală)
- Imaginația tehnică, exprimată în inovații și invenții;
- Imaginația științifică, manifestată în conceperea proiectelor de cercetare, în
descoperiri, în elaborarea de modele explicative;
- Imaginația arhitectural-constructivă, care stă la baza creării unor forme și stuluri noi,
în arhitectură și construcții;
- Imaginația managerială, care constă in activitatea de a căuta și găsi modalități noi,
mai eficiente de administrare a întreprinderilor și instituțiilor;
- Imaginația politică, exprimată în intuirea tendințelor de viață socială și în abilitatea
de a elabora probleme și modele noi de soluționare a problemelor.

1.6. Procedeele imaginației


În formulele ei voluntare, structurate,imaginația se realizează pe baza unor procedee
speciale, pe care le prezentăm mai jos:
1. Schimbarea proporțiilor lucrurilor prin diminuarea sau exagerarea lor. Procedeul îl
întalnim în crearea unor personaje din basme romanești – (Gerilă, Flamânzile,
Setilă). Același procedeu sta la baza caricaturii, care constă în exagerarea unor
trasături, a unor elemente.

7
2. Amalgamarea, care constă în combinarea de elemente și trasaturi esențiale luate de la
lucruri diferite și reunirea lor realizată prin elemente împrumutate. Produse ale
folosirii amalgamării sunt de asemenea, centaurul, sfinxul, iar în literatură – zânele,
Feți-Frumoșii, eroii legendari.
3. Schimbarea raporturilor cauzale. În basme imaginația acceptă că un om cu capul
tăiat trăiește și reânvie, dacă acesta i se reașează .
4. Completarea realității cu elemente de fantezie. În povești asistăm la decorarea unor
locuri cu palate de mărgean, case de cristal, copaci cu fructe de aur și alte asemenea
minunății.
5. Personificarea sau antropomorfizarea naturii. Imaginația procedează și prin
aatreibui lucrurilor din natură calități specific umane. In fabule, de exemplu poetul
popular pune copacii, florile și animalele să vorbească; la fel se petrec lucrurile și în
mitologie.
În copilărie, individul străbatea o perioadă de la 2-6 ani, cand el personifică sau animează
totul în jurul său. Puterea copilului cu păpușa cu care conversează, cu câinele care nu-l ascultă
sau cu calul făcut dintr-un băț este un fapt universal cunoscut.
Legatura dintre creativitate si imaginatie: Creativitatea este o capacitate complexa a carei
componenta principala este imaginatia dar include si motivatie, dorinta de a realiza ceva nou,
precum si vointa si perseverenta.
Atât imaginația cat si creativitatea presupun anumite dispoziții:
 Originalitatea – pozitia aparte a subiectului, expresie a noutatii, a inovatiei raritatea
statistica a unui raspuns;
 Curiozitatea – transformarea banalului in obiect de atractie (curiozitate epistemică),
 Atitudinea interogativa – stimuleaza imaginatia si se rasfrange in creativitate;
 Atitudine antirutiniera – renuntarea la deprinderi si stereotipii.
 Cutezanta – depasirea unor limite, abordarea unor noi domenii;
 Alternarea perioadelor de concentrare incordata si de relaxare;
 Permanenta preocuparilor – stabilitatea subiectului, inclusiv pe plan afectiv;
 Tenacitate, daruire de sine, perseverenta;
 Fluiditate – posibilitatea de a ne imagina in scurt timp un mare numar de idei situatii;
 Plasticitate – ușurința de a schimba punctul de vedere, modul de abordare a unei
probleme.

8
1.7. Importanta dezvoltarii imaginației și creativității în activitățile extrascolare
Creativitatea este o structură caracteristică psihicului, ce face posibilă realizarea unor
producţii şi opere noi. Ea se relevă şi se defineşte ca o însuşire deosebit de complexă a întregii
personalităţi, care implică componente intelectuale, afective, voluntare şi caracteriale. După
Bontaş şi Nicola, creativitatea – este o capacitate (proprietate, dimensiune) complexă şi
fundamentală a personalităţii, care sprijinindu-se pe date sau produse anterioare, în îmbinarea cu
investigaţii şi date noi, produce ceva nou, original, de valoarea şi eficienţă ştiinţifică şi social-
utilă, ca rezultat al influenţelor şi relaţiilor factorilor subiectivi şi obiectivi – a posibilităţilor şi
calităţilor persoanei şi a condiţiilor ambientale ale mediului socio-cultural. Ea poate fi
considerată şi ca aptitudine sau dispoziţie a intelectului de a elabora idei, teorii, modele noi,
originale. Imaginaţia este funcţia psihică esenţială procesului de creaţie.
Fiecare individ posedă o doză de creativitate. Marii pedagogi: Jean Piaget, Comarova,
Nicola susţin că, de la naştere, copilul posedă doar o anumită potenţialitate creativă, care sub
influenţa procesului educativ şi a mediului se dezvoltă noi nivele ale creativităţii exprimate prin
originalitate şi inventivitate.
Palatele şi cluburile copiilor şi elevilor sunt instituţiile care oferă nebănuite căi de
stimulare a creativităţii, datorită tipurilor de activităţi extraşcolare diverse şi atractive. Oferta
educaţională pe care o popularizează în rândul elevilor, mediul ambiental, relaţia dintre elevi şi
profesori, lipsa metodelor coercitive, stresante, note şi a disciplinei excesive, contribuie din plin
la actul de dezvoltare a imaginaţiei şi creativităţii copiilor. Motivaţia intrinsecă a fiecărui copil,
care frecventează cercurile noastre îi ajută în procesul creaţiei, deoarece ei se manifestă spontan,
liber, dezinhibaţi şi sub îndrumarea cadrului didactic, care posedă măiestrie pedagogică, talent îşi
cultivă aptitudinile creatoare proprii.
Creativitatea, fiind dimensiunea principală a omului contemporan trebuie să constituie o
problemă centrală a şcolii. Pentru a dezvolta capacităţile creatoare ale elevilor, cadrele didactice
trebuie să cunoască în primul rând trăsăturile comportamentului creator, care se referă la: nivelul
de inteligenţă generală; gândirea divergentă; fluenţa gândirii; receptivitatea faţă de probleme;
spiritul de observare; imaginaţia creatoare; originalitatea; capacitatea combinatorie; perseverenţa,
iniţiativa; nonconformismul în idei etc.
S-a confirmat experimental însă faptul că randamentul şcolar nu reflectă fidel nivelul de
creativitate al unui elev. De aceea este greşit a încuraja extracurricular creativitatea doar la acei
elevi, care au rezultate şcolare deosebite. Einstein fusese un elev slab, dar a dat fizicii, mai târziu,
extraordinar de importanta teorie a relativităţii!

9
1.8. Modalităţi de dezvoltare a potenţialului creativ la copii şi elevi
Drept căi de depistare a potenţialului creativ al elevului menţionăm:
- analiza realizărilor obţinute de aceştia la olimpiade, concursuri, competiţii, probe
şcolare cu caracter creativ ;
- testele de investigare a originalităţii, flexibilităţii şi fluidităţii gândirii; - aprecierile
proprii sau ale cadrului didactic pe baza unor chestionare.
Creativitatea este un proces complex, care angajează întreaga personalitate a elevului, ce
urmează a fi dezvoltată pe diferite căi, atât în procesul de învăţământ cât şi în cadrul activităţilor
extraşcolare
Dar pentru a putea dezvolta cu adevărat eficient acest potenţial creativ al elevilor trebuie
mai întâi înlăturate o serie de bariere, de blocaje, cum ar fi:
 Blocajele culturale: conformismul (atât la nivelul elevului cât şi al cadrului
didactic), neîncrederea în fantezie şi preţuirea exagerată a gândirii logice.
 Blocajele metodologice: rigiditatea tiparelor (algoritmilor) – care închistează
gândirea fixitate funcţională (folosirea obiectelor doar în scopul pentru care au
fost create deşi ele ar putea oferi lejer şi alte utilizări) şi critica prematură.
 Blocaje emotive: teama de a nu greşi; graba de a accepta prima idee; descurajarea
rapidă; tendinţa exagerată de a-i întrece pe alţii.
Un profesor care va reuşi să elimine din calea elevilor săi aceste blocaje, să se deschidă
odată cu ei spre creativitate, ieşind din tiparele învăţământului formal va avea cea mai mare
satisfacţie sufletească atunci când, peste ani, îşi va vedea „copiii” mari creatori ai societăţii
omeneşti.
La îndemâna cadrelor didactice, pentru dezvoltarea imaginaţiei şi creativităţii elevilor
stau diverse metode şi tehnici de învăţare activă. Dintre acestea merită să fie amintite câteva:
Brainstorming-ul – este cea mai utilizată metodă de stimulare a creativităţii prin
intermediul microgrupului. Termenul englezesc se traduce (brain = creier, storm = furtună) prin
expresia ”furtună în creier” sau „asaltul de idei”. Ea poate fi definită ca o modalitate de stimulare
a activităţii creierului astfel încât, într-un timp scurt să se obţină de la un grup mic de indivizi, un
număr mare de idei noi, valoroase, de a formula şi a rezolva diferite probleme în mod creativ.
Învăţarea prin descoperire are drept caracteristică definitorie faptul că materialul de
învăţat nu este prezentat în forma lui finală, ci reclamă din partea elevilor o anumită activitate
mentală (rearanjare, reorganizare sau transformarea materialului dat), constituind un act de
creaţie a profesorului cât şi un mijloc de educare a gândirii creatoare a elevului.

10
Motivaţia învăţării - Bruner insistă asupra cultivării la elevi a unei motivaţii intrinseci,
ajutându-i să înţeleagă mai rapid cele predate, descoperind plăcerea unei acţiuni eficiente care
produce bunuri.
De la învăţarea în grup la învăţarea individuală copilul se dezvoltă din punct de vedere
intelectual şi creativ prin interacţiune cu grupul şi profesorul pe bază de competiţie şi cooperare.
Gândirea critică – urmăreşte implicarea activă a gândirii elevilor, găsind diversitate,
pluritate şi recunoaştere a unor soluţii.

11
Capitolul II. EDUCAȚIA PLASTICĂ ÎN ACTIVITĂȚILE
DIDACTICE ȘCOLARE ȘI EXTRACURRICULARE

Educația plastică are un loc bine conturat în planul de învățămant, cu obiecte generale și
specifice în concordanță cu particularitățile de varsta ale copiilor.
Educația plastică intră în sfera cunoașterii și creativității realizând educația acelor
simțuri pe care se bazează inteligența și gândirea creatoare a elevilor. Atingerea unor perspective
în domeniul creativității plastice implică o cunoastere temeinică a elevului, al universului
spiritual al acestuia, a particularităților și a dinamicii lui sufletești. Obiectele generale, tematica
plastică și obiectivele de referință permit și încurajează în acelaș timp, stimularea resurselor
proprii fiecărui elev. Crearea unui climat afectiv potrivit, precum și folosirea unor metode și
procedee menite să dezvolte personalitatea creativită vor permite realizarea acestor obiective.
Câteva dintre obiectivele de referință ale educației plastice sunt:
 Să foloseasca materiale (tuburi, plastice, carioca, plastilină, hârtie) și tehnicile de lucru
(acoalrelă, tempera, colaj, modelaje) ;
 Să recunoască grupele de culori, componentele fiecăruia, precum și semnificațiile
acestora;
 Să folosească amestecul dintre culori și nonculoare și dintre culorile vecine ăn steaua
culorilor;
 Să obțină o dominantă de culori;
 Să intuească punctul ca element de limbaj plastic, cu rol constructiv și decorativ;
 Să folosească rolul de semnificație ai liniei și al punctului;
 Să organizeze echilibrat o suprafață folosind toate elementele de limbaj plastic
studiate.
Cunoasterea elementelor de limbaj plastic nu determină talentul, dar ignorarea acestora
îl poate compromite.

2.1. Punctul plastic


Se stie ca linia, punctul, forma si culoarea nu sunt numai simple elemente ale limbajului
plastic ci reprezintainvelisul material al gandirii artistice a copiilor.
Linia, punctul, forma si culoarea reprezinta elementele unui limbaj metaforic, induc
asociatii, provoaca ecouri si atitudini estetice. Forta expresiei unui semn plastic depinde de
relatiile acestuia cu alte elemente din cadrul compozitiei plastice. Aceste relatii dintre semnele

12
plastice prin limbajul lor specific definesc expresia compozitiei. Familiarizarea treptata a copiilor
cu unele elemente de limbaj plastic este principalul mijloc de formare a viitoarei lor culturi
artistice, si prin aceasta , de realizare a educatiei lor estetice.
Punctul, cel mai simplu element de limbaj plastic ,alaturi de linie si forma au fost ,la
inceputul manifestarii plastice multimilenare a omului, cele mai simple si directe mijloace de
comunicare vizuala, imaginile pictate sau cioplite ale preistoriei fiind rezultatul spiritual al
adaptarii omului la conditiile naturale.
In pictura,punctul rezultat din simplul contact al unui instrument cu suportul devine
material cu o anumita marime.
Notiunea de "punct" poate capata multiple intelesuri datorita diversitatii domeniilor in
care el este utilizal:
o in acceptie geometrica, punctul este figura geometrica care nu are nici o
dimensiune; paradoxal insa are toate dimensiunile numai in acest ultim rol este
mijloc de expresie vizuala, element de limbaj;
o in pictura, in grafica, in sculptura etc., punctul este pata, amprenta sau tusa
minuscula, exact cat poate fi urma cea mai mica a instrumentului cu care se
lucreaza (pensula, pix,pana);
o punctul se poate constitui prin repetare in forme abstracte sau figurale, poate capata
aspect structural sau numai ornamental, decorativ;
o in asociere cu linia si pata (el insusi devenind uneori pata) punctul capata noi
valente expresive printre care si una spatiala, adica sugerarea apropieri si departarii,
a plinului sau a golului, etc.;
Efectul spatial al punctului se realizeaza prin diferentieri de:
 marime -se imparte in cinci categorii: foarte mica, mica,medie, mare si foarte mare;
 distanta - mai aglomerate sau mai dispersate;
 stralucire - viu colorate sau grizate;
 luminozitate - luminoase sau degradate;
 sens - dispuse drept sau curb, orizontal sau oblic etc.;
Efectul de spatialitate al punctului l-am marit prin aplicarea contrastului cald-rece.
Pentru a sugera acest efect am asociat marimile mici cu cromatica rece si cele mari si
foarte mari cu cea calda.
Sugerarea efectului greu-usor al punctului prin culoare am facut-o prin plasarea
culorilor deschise (usoare) sus si a celor inchise (grele) jos.
In artele plastice, punctul se obtine prin procedee tehnice diverse Enumerăm câteva
metode de obtinere a diferitelor puncte:

13
Pulverizarea consta in imprastierea pe suport a culorii in stare lichida, cu ajutorul
pulverizatorului, stropii rezultati se prezinta sub forma de puncte fine, de dimensiuni apropiate.
Stropirea poate fi efectuata cu diverse instrumente: stilou, pensula, periuta de dinti, etc.
punctele efectuate pot fi diferite ca forma si marime. In ambele cazuri, suportul poate fi umed
sau uscat.
Colajul ofera posibilitatea obtinerii unor puncte diverse, ca forma si marime - prin
ruperea in mod spontan a hartiei in mici bucatele - sau egale – prin taierea sau cu preduceaua ori
cu perforatorul.
Cu sablonul putem desena puncte avand aceeasi forma si aceeasi dimensiune.
Amprenta reprezinta urma lasata de un obiect prin apasare pe o suprafata. Apasand cu
varful creionului, al penitei ori al pixului, vom obtine puncte fine, aproximativ egale ca marime.
Daca folosim varful pensulei, capatul neascutit al creionului sau chiar varful degetelor -
dupa ce au fost impregnate in culoare - punctele rezultate pe suprafata hartiei vor fi mai mari si
diferite ca forma si dimensiune.
Expresivitati si semnificatii. Punctul poate avea semnificatii diverse: inceput, sfarsit,
limita, germinatie, Concentrare, etc. Ca element independent, in lucrarile de arta plastica punctul
are o prezenta diversa;
- element singular, forma a unor obiecte mici: gaze, fluturi, frunze, flori, etc., sau obiecte
care par mici datorita departarii, element ornamental al unor obiecte folosite in
compozitie sau al unor forme create de artist, de autor;
- element de constructie rezultat din tehnica folosita de autor: pointilism, mozaic, colaj
tip mozaic etc;
- element constructiv care, prin modul in care este dispus, sugereaza miscarea sau
volumul;
Marind sau micsorand dimensiunile punctelor, in cadrul aceluiasi suport se poate sugera
apropierea sau departarea.
Daca se coreleaza culoarea cu marimea, efectul de spatialitate se amplifica. In acest mod
se pot sugera efectele greu-usor, sus-jos: puncte mari, inchise, grele in partea de jos a suportului,
iar in cea de sus puncte mici, usoare, deschise la culoare.
Dupa modul in care sunt dispuse pe suport, punctele pot sa exprime: ordine - dezordine;
De la punctul plastic asezat pe o suprafata (hartie) poate sa radieze in toate directiile
ordinea cu care incepe viata (miscarea) compozitiei. Aceasta face ca suprafata hartiei sa devina
spatiu plastic. In acest caz el are valoare de centru de interes si poate reprezenta de pilda: o
explozie, o miscare pirotehnica, miscare de rotatie, etc.

14
Atunci cand punctul plastic este asezat in centrul de simetrie al hartiei el apare ferm cu
miscarea zero.
Asezat insa usor departat de centrul de simetrie al hartiei el este neutru.
Devine activ cand este asezat pe diagonalele hartiei in sus sau in jos, iar prin multiplicare
capata forta expresiva.
In punctul plastic (ca simbol al dinamicii) exista virtual două elemente figurative: linia si
suprafata. Avansul productiv al punctului plastic este linia. Ea rezulta din miscarea lui sau din
relatia de tensiune a unui punct plastic cu alt punct plastic.
Doua puncte plastice in tensiune ideala fata de o linie dau un arc. In tensiune convergenta
de-a lungul unei linii, cu viteza egala, ele se intalnesc la mijlocul ei. Punctul plastic in raport de
tensiune, exercita o atractie fata de linie dezvolta un triunghi.
Punctul plastic ca agent al miscarii concentrice dezvolta un cerc, iar ca agent al miscarii
uniforme liniare, se deplaseaza sacadat spre dreapta si apoi in sus, poate sa dezvolte o retea. Mai
multe puncte asezate aglomerat sau aerat pe suprafata hartiei sugereaza o miscare mai mult sau
mai putin agitata.
Miscarea in general sugereaza in cea mai mare masura atentia elevilor. De exemplu, zborul
unui avion la mare inaltime le sugereaza miscarea unui punct pe cer.
Se stie ca receptarea vizuala a miscarii este perceputa sub trei forme: miscarea fizica,
miscarea optica si miscarea perceptuala, ca si a unor factori chinestezici care singuri, in anumite
conditii pot provoca senzatii de miscare.
In miscarea fizica cadrul (fondul) in care se misca figurile este perceput vizual ca fiind
imobil. Aceasta dependenta este determinata de urmatorii factori:
 variatia
 receptorul
 cuprinderea
Figurile percepute (obiectele), ca fiind in miscare, in cadrul unui fond imobil sunt de fapt
forte ale caror miscari se interactioneaza impulsionand cadrul (fondul) lor.

2.2 Linia plastică


Linia plastică - ductul - definita conventional ca fiind un punct in deplasare, poseda ca si
acesta aceleasi stari potentiale, explozive si spatiale.
Se prezinta in diferite ipostaze:
 linie de orizont ;
 linie de ochire ;
 linie de tramvai ;

15
 linie de cale ferata ;
 linie de granita ;
 linie electrica ;
 linie gradata ;
 linie telefonica ;
 linie aeriană ;
In scriere, in geometrie, in desen tehnic sau in alte reprezentari grafice, linia are aspect
diferit, specific fiecarui domeniu si rol de semn grafic cu inteles clar, precis si delimitat.
In desenul artistic, alaturi de punct, forma si culoare, se foloseste ca element de limbaj
plastic, linia modulata, a carei grosime este variabila.
Spre deosebire de liniile simple, folosite in desenul tehnic sau geometri cu rol de semn
grafic si inteles singular, linia modulata devine un simbol capabil sa redea starile sufletesti ale
celui care deseneaza si sa adauge un plus de informatii de natura afectiva. Ea accentueaza
caracteristicile obiectelor desenate si poate capata diferite expresivitati si semnificati.
Liniile subtiri pot reda zonele luminate, colorile deschise si materialele fine, usoare, iar
cele groase sunt folosite pentru redarea unei umbre, culorilor intunecate si materialelor grele.
Linia, in artele plastice, este o suprafata care are una din dimensiuni (lungimea) mult mai
mare fata de cealalta dimensiune (latimea). Teroretic, linia ia nastere prin deplasarea pe o
suprafata a unui punct intr-o anumita directie linia este creata deplasand un varf de pix, penita,
creion, pensula, carbune, bat etc. dupa o anumita directie. In acest caz instrumentul de lucru
determina grosimea liniilor (subtiri, medii, groase).Structura si aspectul liniei sunt determinate
de natura instrumentului care o creeaza. Linia mai poate fi creata din insiruirea unor elemente de
limbaj plastic (puncte, linii, suprafete) pe o anumita directie.
Linia are un rol de sine statator, poate fi subordonata suprafetei ca structurare interioara a
acesteia sau poate contura o forma .In functie de directia pe care se deplaseaza punctul, linia
poate fi: dreapta, franta etc. Traseul continuu sau intrerupt determina caracterul intrerupt sau
continuu al ductului liniei. Pozitia liniei pe suprafata de lucru poate fi: verticala, orizontala,
oblica. Expresivitatea liniei se obtine in functie de traiectorie, structure, lungime, grosime
pozitie, culoare, valoare, amplasare in spatiul plastic si de natura instrumentului de lucru.
Expresivitati si semnificatii:
In functie de forma, de sens sau de pozitie, liniile pot avea semnificatii si expresivitati
diferite:
o Linia subțire - gingăsie, feminitate, lumina ;
o Linia groasa - forta, vigoare, munca ;
o Linia continua - siguranta, precizie, fermitate ;

16
o Linia intrerupta - indecizie, cautare, nesiguranta ;
o Linia dreapta - rigoare, logica, ratiune ;
o Linia frântă - asprime, vitalitate ;
o Linia curbă - emotivitate, sensibilitate, delicatete;
o Linia orizontală - calm, repaus ;
o Linia verticală - aspiratie, inaltare ;
o Linia oblica - echilibru instabil, dezorientare;
Expresivitatile si semnificatiile liniilor depind si de modul in care sunt grupate :
 linii verticale grupate in intervale egale - echilibru, sensibilitate;
 linii orizontale - stabilitate, liniste ;
 linii curbe, usor ondulate - gratie, miscare lina ;
 linii curbe in spirale, pe directii contrare - viteza, framantare ;
 linii de aceeași grosime - simplitate ;
 linii de grosimi diferite - complexitate ;
 linii paralele (orizontale, verticale, oblice) - ordine, armonie;
Toate aceste expresivitati si semnificatii rezulta atunci cand liniile respective sunt
dominante intr-o compozitie.

2.3. Rolul liniei in compozitia pastica si decorativa


Linia poate fi intalnita ca linie - ornament al formelor materiale create de natura(fluturi,
zebre, tigri) sau a formelor create de om (vase din ceramica, tesaturi si imprimeuri textile,
obiecte de uz casnic din lemn etc.), precum si ca linie-obiect (ramurile pomilor, liniile de cale
ferata, firele electrice, ulucile de la gard etc).
Ca element de costructie, linia poate sugera forma, volumul si chiar culoarea. Cel mai des
liniile sunt folosite in ansamblu si nu ca element singular. In aceste situatii, linia se prezinta sub
forma unor multimi de linii paralele ca rezultat al tehnicii de lucru folosite.
Intre linii se pot stabilii diferite relatii: mare - mic, aproape - departe, greu - usor etc.
Dupa modul de organizare a liniilor se pot crea impresiile de ordonat -
dezordonat, static - dinamic etc.

2.4 Culoarea
Culoarea este realitatea subiectiva generata de interactiunea a trei factori: ochiul, lumina si
suprafata obiectului. Culoarea se percepe numai in prezenta luminii naturale (solare) sau
artificiale. In afara de culoarea formelor si fenomenelor din natura, exista culori lumina
(spectrale) si culori pigment (vopsele). Culorile spectrale se obtin prin descompunerea unei raze

17
de lumina solara trecuta printr-o prisma triunghiulara de cristal proiectata pe un ecran,
obtinandu-se cele sapte sapte culori pure (rosu, oranj, galben, verde, albastru, indigo si violet).
Fenomenul a fost descoperit in secolul al XVII-lea de catre savantul englez Isaac Newton.
Culorile pigmentare (vopselele) sunt compuse din pulberi colorate combinate cu diferiti lianti. In
functie de liantul folosit sunt vopsele pe baza de apa (acuarele, tempera, guase) si vopsele pe
baza de ulei.
Combinarea culorilor
Cercul cromatic al lui Johannes Itten este alcatuit din: culori primare, binare, nuante, culori
calde si reci, complementare.
Culori primare (rosu, galben si albastru) numite si fundamentale sau de baza deoarece nu
iau nastere din combinarea altor culori pigment.
Culori binare de gradul I (oranj, verde, violet) care se obtin din amestecul fizic a culori
primare (R + G = O; A + G = Ve; A + R = Vi) in cantitati aproximativ egale.
Culori binare de gradul II (tertiare) se obtin prin amestecul unei culori primare cu o
culoare binara de gradul I (R + O; G + Ve; A + Vi).
Culori ternare (binare de gradul III) se obtin din amestecul fizic in anumite cantitati a doua
culori binare de gradul I (O + Vi = maro; Vi + Ve = gri albastru; Ve + O = acru inchis).
Culori luminoase si culori intunecate
Daca vrem sa definim gradul de luminozitate sau de intunecime a unei culori, atunci
vorbim de tonalitatea sau valoarea ei. Tonalitatea o putem varia prin amestecarea unei culori
pure cu alb sau negru.
Culori calde si culori reci
Culorile din cele doua categorii sunt determinate de impresia calorica pe care o culoare sau
alta ne-o produce cand o privim. Astfel culorile galben, oranj, rosu ne dau senzatia de caldura, ne
duc cu gandul la soare, foc, zilele calduroase etc. Din contra, culorile albastru, verde, violet, ne
dau senzatia de frig, rece, racoare, ne due cu gandul la zilele friguroase, la racoarea padurilor, a
apei etc. Cea mai calda culoare este oranjul, deoarece este obtinuta din amestecul fizic a doua
culori calde (R +G). Cea mai rece culoare din categoria culorilor reci este considerata culoarea
albastru pur, deoarece celelalte culori reci au in amestec si culori calde (verde = albastru, violet =
rosu + albastru).
Culori complementare
Complementara elementara unei culori primare este acea culoare asezata diametral opus in
cercul cromatic si nu are in componenta ei culoarea primara respectiva. Perechile de culori
complementare sunt: - rosu - verde (G + A); galben - violet (R + A) si albastru - oranj (G + R);
Din amestecul fizic al celor trei culori primare rezulta griul neutru, griul perfect, deoarece el

18
contine toate culorile spectrului luminii (R, O, G, Ve, A, I, Vi). Din amestecul fizic a doua culori
complementare rezulta, de asemenea, griul neutru: R + Ve = R + (G + A). Alaturate aceste
perechi se resping, se exalta reciproc, se pun in valoare una pe alta, iar asezate la distanta, se
atrag reciproc.
Amestecul fizic al culorilor si nonculorilor
Prin amestecul fizic a doua sau trei culori din cercul cromatic se pot obtine un numar foarte
mare de tente distinctive pentru retina. Amestecul fizic poate fi realizat prin tehnica fuzionarii
culorilor transparente pe suport umed, prin tehnica indoirii si presarii hartiei, dupa ce, in
prealabil, au fost asezate pete de culori pe suprafata interioara prin tehnica amestecului pe paleta
ori direct pe suportul de lucru.

2.5 Posibilitati de amestec al culorilor si nonculorilor


Amestecul fizic de alb si negru. Prin amestec de alb si negru se poate obtine o scara a
valorilor constand in numeroase trepte de griuri neutre (valorice).
Amestecul culorilor cu alb sau negru. Prin amestecul fizic cu alb culorile se deschid, isi
pierd stralucirea, intensitatea si se lumineaza. Prin amestecul fizic cu negru culorile isi pierd
stralucirea, luminozitatea, intunecandu-se. Cand o culoare se amesteca cu negru tonul ei se stinge
(se rupe); prin amestec cu alb tonurile se lumineaza. In amestec treptat cu alb sau negru se obtin
tonuri deschise si respectiv inchise ( scara tonala ). De remarcat este faptul ca unele culori in
amestec cu negru isi schimba caracterul, de exemplu galben plus negru da un verde kaky.
Amestecul fizic dintre culorile vecine. Prin amestecul a cate doua culori vecine, semne pe
cercul cromatic, una fiind luata in cantitate mai mare, se vor obtine diferite nuante ale acelei
culori. Acestea juxtapuse (succesiv dupa stralucirea lor) formeaza game complexe ale culorii
respective.
Amestecul fizic dintre culorile opuse pe cercul cromatic. Din amestecul fizic a doua
culori complementare, luate in cantitati diferite, plus alb sau negru se obtin griuri colorate
(grizare). Ruperea unei culori pure se realizeaza prin:
a) amestec cu complementara sa (R + Ve; Ve + R) in cantitati neegale;
b) amestec cu alta culoare rupta R + (A + 0);
c) amestec cu alb sau negru;
d) amestec cu gri neutru.

19
2.6. Game cromatice
Gama cromatica este o succesiune de culori dispuse intr-o gradatie armonioasa. Ea este
conditionata de existenta unei anumite dominante cromatice si realizeaza unitatea coloristica a
compozitiei plastice. Clasificarea gamelor:
- gama simpla, care se formeaza prin amestecul fizic a doua complementare sau a doua
culori opuse (una calda, cealalta rece);
- gama compusa , care se realizeaza dezvoltand paralel doua sau trei perechi de
complementare.

2.7. Contraste cromatice si de alb-negru


Contrastul presupune existenta a doua elemente opuse. Vorbim despre contrast atunci
cand intre doua efecte de culoare pe care le comparam, se constata deosebiri si intervale clare.
Cand aceste diferente cresc la maximum, se realizeaza un contrast de opozijie sau polaritati
(mare - mic, negru - alb, rece - cald).
Contrastele se pot percepe numai prin comparatii: un element este mai mic sau mai mare
cand il raportam la alt element.
Contrastele joaca un rol de seama in lumea culorilor. Cand sunt juxtapuse, creeaza efecte
deosebite, conflicte dintre culori sau dintre alb - negru.
Teoria despre culoarea constructiva a lui Johannes Itten consemneaza sapte contraste:
1. contrastul culorii in sine este cel mai simplu contrast cromatic si se obtine prin
juxtapunerea tentelor de culori pure (culori primare si culori binare). Efectul obtinut
prin juxtapunerea culorilor primare este cel mai puternic.
Puterea contrastului culorii in sine scade cu cat culorile folosite se indeparteaza de culorile
primare. Prezenta albului si negrului amplifica expresivitatea acestui contrast deoarece intervin
efectele caracteristice de crestere a luminozitatii, respectiv stralucirii culorilor.
O pata de culoare primara sau binara, inconjurata de negru, devine mai palida ca intensitate
cromatica, dar mai luminoasa. Pentru a realiza acest contrast sunt necesare cel putin trei culori.
Contrastele culorilor in sine sunt nenumarate si prin urmare si posibilitatile de varietate a
expresiei coloristice sunt nesfarsite (exemplu: modificarea valorii culorii sau a raporturilor
cantitative).
2. contrastul deschis - inchis (clar-obscur) se obtine prin juxtapunerea unor culori cu
luminozitati diferite (valori total diferite). Pentru a obtine efectul de contrast deschis -
inchis este necesara alaturarea culorilor si a nonculorilor cu luminozitati egale sau
apropiate de culori si nonculori de intunecime egala sau apropiata, respectand
cerintele acordului cromatic.

20
Folosind albul si negrul, cu toata gama valorica rezultata din amestecul acestora, florile
luminoase cu toate seriile de griuri colorate, se poate realiza contrastul inchis - deschis sau clar -
obscur. Acest contrast sugereaza si unele efecte impresive: aproape - departe, greu – usor.
3. contrastul cald – rece (roșu-verde; galben-violet; roșu- albastru),Cel mai puternic
contrast cald-rece este dintre albastru și orange (în același timp și contrast de
complementare)
4. contrastul complementarelor Doua culori pigmentare, care amestecate dau griul
neutru, sunt culori complementare. Legea complementarelor este baza creatiei
armonice deoarece prin indeplinirea ei, in ochiul nostru, se creeaza un echilibru
deplin. Exemplu: roșu-verde; albastru-orange; galben-violet;
5. contrastul simlutan - Prin contrastul simultan intelegem fenomenul prin care ochiul
nostru cere, pentru o culoare pura data, in mod simultan, culoarea ei complementara,
producand-o de lasine, daca aceasta nu este prezenta. Acest efect optic se obtine,
practic, prin suprapunerea unui gri neutru, de intindere redusa (patrat, cerc, linie), pe
o suprafata de dimensiuni mari, intens colorata, griul aflandu-se optic spre culoarea
complementara culorii pure pe care el este suprapus. Exemplu: galben pur lângă gri
valoric; griul apare violet.
6. contrastul de calitate - Contrastul de calitate consta in opozitia dintre culorile
saturate, stralucitoare si culorile amestecate, tulburate Culorile pot fi tulburate in mai
multe moduri. O culoare pura se tulbura cu alb, negru, gri, cu complementara
respectiva.
7. contrastul de cantitate - Contrastul de cantitate se refera la raportul de marime a
doua sau mai multe suprafete colorate. Este contrastul „mult – putin” sau „mare –
mic”. Caracterul activ al unei culori este determinat de puterea ei de stralucire si
marimea petei colorate. Pentru a evalua puterea de stralucire sau lumina, trebuie sa
comparam culorile pure fata de un fond gri - negru.

2.8. Modificări calitative ale culorilor în funcție de procedeele folosite


Puritatea culorii: O culoare este pură când apare fără nici un fel adaos. Prin puritate se
înțelege luminozitatea și strălucirea culorii. Puritatea unei culori se poate modifica prin procedee
fiferite și anume:
Fuzionarea: se obține o modificare reflectată din întrepătrunderea culorilor direct pe
suportul de hartie.Când culorile sunt diluate cu ajutorul apei obsercăm că,dacă lângă o pată de
galben așezată pe o pată albastră, ele vor fuziona.

21
 Tonul: este gradul de luminozitate al unei culori. Tonul se modifică ”se rupe” prin
amestecul culorii cu alb sau negru, ori alb+negru (gri valoric).
O culoare pură amestecată cu alb își mărește luminozitatea (se deschide),iar amestecul cu
negru își pierde luminozitatea (se închide). Folosirea tonurilor unei singure culori se numește
monocromie.

2.9. Nuanțe . Gama cromatică. Dominanța cromatică


Nuanța este amestecul dintre doua culori fără a pierde din intensitatea de lumină și de
culoare. De exemplu, din roșu amestecat cu orange rezultă roșu-orange, sau din verde amestecat
cu albastru, rezultă verde spre albastru.
Gama cromatică este o gradație continuă de nuanțe și tonuri ale unei culori care conduce
la armonia cromatică a întregii lucrări.
Dominanța cromatică este culoarea care predomină în lucrare.

2.10. Semnificația culorilor și nuanțelor


Culorile au însușiri care ne înfluențează psiho-fizic. Culorile luminoase
(roșu,galben,orange) influenșează psihicul prin transmiterea stării sufletești de bucurie,
optimism, iar fizic degajă o senzație de căldură. Senzația de rece este transmisă de culorile reci
(albastru, verde , violet).
Alte semnificații psiho-fizice ale culorilor, roșu creează efectul de energie, de iritare,
verdeve este odihnit,galbenul creează vioiciunea, protocaliul transmite bucuria ,iar violetul
degajă tristețe, nostalgie.
Albul, negrul și toate tonurile de gri între alb și negru sunt nonculori. Nonculorile se
pot folosi în amestec cu alte culori pentru a le deschide sau pentru a le deschide. Ele se mai
numesc și valori.
Albul semnifică puritatea, pace, nevinovăție, curățenie, cinste. Negrul creează impresia
de adâncime, tristețe, greutate. În amestec cu negru, culorile dau impresia de greutate.
Griul atenuează contrastul ce apare între culori. Contraste cum sunt roșu-verde, galben-
violet, orange-albastru pot fi atenuate prin juxtapunere a unor zone de gri.

22
Capitolul III. METODE CLASICE ȘI METODE EURISTICE.
TEHNICI PLASTICE DE LUCRU

Metode clasice și metode euristice sunt adesea folosite în activitatea didactică. De


asemenea se folosesc anumite tehnici plastice de lucru în afara orelor din sala de grupă.
Problemele privind metodologia organizarii si desfasurarii activitatilor artistico-plastice
la clasele I-IV, tinand seama de particularitatile de varsta si individuale ale elevilor, sunt strans
legate de diferitele metode de cunoastere si de transformare a personalitatilor. Prin aplicarea
acestora se urmareste atingerea scopului initial:dezvoltarea sensibilitatii, a gandirii artistico-
plastice si a gustului estetic si artistic al elevilor.
Prin functiile pe care le indeplinesc, metodele de invatamant se afirma ca unul din
elementele de optimizare a activitatii instructiv-educative. Ele deschid copiilor caile de acces
spre cultura, contribuie la sporirea eficientei formative a continutului invatamantului, prin
antrenarea acestora la o participare activa in procesul instruirii. Alegerea si utilizarea metodelor
nu am facut-o la intamplare, ci intotdeauna am avut in vedere anumite criterii bine determinate.
Astfel, metodele si procedeele folosite in cadrul activitatilor de educatie artistico-plastica
au variat in functie de:
o natura obiectivelor atinse;
o caracteristicile continutului nou predat;
o particularitatile de varsta si individuale;
o materialul didactic si mijloacele de invatamant disponibile;
In cadrul activitatilor desfasurate am incercat sa folosesc metode variate si atractive,
chiar daca uneori a fost mai dificila aplicarea lor, gasind combinatia optima intre diferitele
metode.
Am pornit in educarea acuitatii vizuale a elevilor mei de la metoda cea mai accesibila,cea
mai atragatoare si mai eficienta-jocul
Jocurile didactice nu constituie mijloc de divertisment in sine, ci avand un caracter
practic, nemijlocit aplicativ, asigura profundarea elementelor teoretice care fundamenteaza si
orienteaza activitatea artistico-plastica, dezvolta spiritul de initiativa, rabdare, indrazneala, etc.
Jocul pune in fata copiilor situatii noi pe care ei trebuie sa le rezolve dovedind spirit de
initiativa, fantezie, vointa, spontaneitate, etc. El ofera copiilor posibilitatea de a-si afirma
personalitatea, in raport cu atingerea unui anumit scop si sa se bucure de placerea jocului ca
activitate-joc, cat si de starea interioara de autoafirmare.
Am organizat mai multe exercitii-joc (cu anumite reguli,praguri si acuitati vizuale) prin
care am urmarit educarea unor aspecte ale aacuitatii vizuale. De pilda:elevii au avut ca sarcina sa

23
descopere obiecte ce pot fi redate in desen prin puncte,prin linii,care sunt egale ca
inaltime,grosime etc.
Prin activitatile-joc, se pot realiza primele experiente practice ale copiilor, primele
exercitii prin care ei se confrunta cu diferite aspecte estetice ale realitatii si prin care ei se
adapteaza la aceasta. Ele ii angajeaza si le ofera posibilitatea de a fi activi la lectii si nu simpli
spectatori.
Jocul angajeaza, elibereaza, absoarbe atentia copiilor, ii capteaza, ii formeaza, ii ajuta sa
descopere adevarul care le antreneaza capacitatile lor de a actiona, creativ, manifestandu-si
istetimea, inventivitatea, initiativa, indrazneala.
Am folosit jocul didactic in anumite scopuri si in diferite faze ale lectiei, el putand fi
organizat atat in scopul dezvoltarii sensibilitatii artistico-plastice a copiilor (acuitate vizuala,
receptivitate fata de raporturile armonioase ale unor forme, culori, linii, puncte, etc.) cat si ca
mijloc de a dobandi experiente practice noi (de exemplu: tehnici noi de lucru) si de familiarizare
a elevilor cu unele elemente de limbaj plastic (exemplu: expresivitatea punctului, liniei, a formei
plane, a volumului, a culorii, a valorii, etc.).
De asemenea, poate fi folosit si ca mijloc de descoperire a unor efecte plastice noi si de
extindere a cunoasterii asupra lumii prin anumite exercitii plastice aplicative, etc.
Le-am cerut elevilor mei sa aseze punctele si liniile aglomerat sau dispersat,de la mare la
mic si invers,pe orizontala si pe verticala,cu aceeasi distanta intre ele si marind distansa,dupa
contrastul de culoare sau de valoare creand ritmuri.
Am mai dat elevilor sarcina de a suprapune pe hartie foite de culori diferite dupa
criteriul:culori calde-reci,criteriul valorii,criteriul calitatii (culori stralucitoare-tulburate). Am
aplicat aceste jocuri de juxtapunere si dupa criteriul degradeurilor (tonurilor), al culorilor vecine.
Deci, odata cu dezvoltarea sensibilitatii cromatice vizuale am realizat si imbogatirea
vocabularului plastic prin introducerea si diversificarea unor tehnici de lucru, dar si prin
formarea deprinderilor de amanui corect unele instrumente.
O alta metoda de educare a gandirii divergente prin care am realizat activitatea plastica
este metoda brainstorming =tehnica gandirii creatoare elaborata de Henry Osborne (asaltul de
idei) Prin ea se organizeaza o situatie-problema care permite elevilor sa faca mai multepropuneri
de idei,excluzand orice fel de critica.

3.1 Metode didactice clasice și metode euristice


3.1.1. Metoda explicatiei - presupune redarea de catre educator a notelor esentiale proprii
problemei noi puse in discutie si integrarea acesteia in sistemul cunostintelor anterioare. De
exemplu, unele probleme de compozitie, felurile compozitiei plastice (compozitie inchisa,

24
compozitie deschisa, compozitie dinamica etc.) centrul de interes, probleme de forma si culoare
si relatiile dintre acestea, spatiul plastic, culori, etc.
Am avut grija permanent ca limbajul folosit sa fie limpede, clar, accesibil, succesiv, sa
trezeasca interesul prin prezentarea, concomitent cu explicatia, a unor albume, fotografii, planse
sau modele naturale.
Am tinut seama de faptul ca atentia voluntara este redusa ca volum, la fel
distributivitatea ei, deci explicatia prelungita va fi ineficienta si va determina fenomenul de
oboseala. De aceea este bine sa fie gandita anterior, combinata cu celelalte metode, concisa pe
cat posibil, asociata cu diferiti excitanti secundari : melodii adecvate de intensitate scazuta,
excitanti acustici ritmici(zgomotul plioo, fosnetul frunzelor, miscari ritmice ale degetelor, etc.).

3.1.2. Metoda demonstratiei - se foloseste pin excelenta de materiale intuitive precum


ilustrarea temei abordate, evitandu-se astfel neintelegerile , precum si pentru clarificarea scopului
urmarit. Ea devine eficienta daca educatorul se organizeaza astfel incat copiii sa fie pusi
concomitent in situatia aplicarii in practica a celor demonstrate.
Am folosit aceasta metoda din prima lectie tinuta de educatie-plastica cand copiii s-au
familiarizat cu materialele si disciplina de lucru. Le-am demonstrat posibilitatile de intrebuintare
si, implicit, calitatile instrumentelor si materialelor pe care le aveam (ale hartiei, pensulei,
acuarelei); incarcatura pensulei cu apa si cu culoare fluida, descarcarea pensulei prin atingere,
stergere, stropire dirijata; incarcarea pensulei mari cu doua culori diferite deodata, etc. tema s-a
numitFacem cunostinta cu ceea ce lucram.
Le-am demonstrat cum construim forme (semne plastice) cu pensula, creionul, stiloul,
mai precis cum pot lasa urme liniare mai subtiri sau mai groase, continue sau intrerupte, cu o
singura culoare sau cu mai multe, modelate sau uniforme ca valoare si grosime pe acelasi
parcurs.
Copiii au realizat desene intitulate Drumul meu spre gradinita sau Pisica si ghemul
desirat.

3.1.3. Metoda exercitiului - este metoda cea mai des folosita si totodata cea mai
productiva dintre metodele traditionale, in forme activizante, stopand procesul de verbalizare, de
teoretizare, dezvolta capacitatea de a munci organizat si de a transpune in imagini grafice
observatiile lor.
Odata cu capacitatea de a muncii organizat copiii au prilejul de a dobandi deprinderi
practice de cunoastere a unor procedee ale diferitelor tehnici de lucru: fluidizare, fuzionarea
culorilor, amestecul cromatic.

25
Metoda mentine treaz interesul si sporeste spiritul de independenta, cu atat mai mult cu
cat exercitiile se prezinta intr-o varietate de forme. Aceste exercitii vor fi gradate, incadrandu-se
in acumularile anterioare, iar de fiecare data vor prezenta un plus de noutate, chiar daca vizeaza
acelasi scop.
De exemplu, prima activitate a unui exercitiu-joc poate sa urmareasca ca copiii sa invete
cum sa traseze liniile orizontale, verticale, oblice, drepte sau curbe pe o suprafata neumezita,
apoi umezita. In a doua etapa ei vor invata sa ordoneze linii cu acelasi sens, dar forme diferite
(subtiri, groase, continue sau intrerupte). Sau daca o data au construit linii folosind o singura
culoare, alta data au desenat linii pe care le-au ordonat de la culoarea deschisa la cea inchisa.
Aceste actiuni trebuie sa se desfasoare intr-o anumita ordine si sa se realizeze pe baza
unui autocontrol din partea copiilor.
Exercitiile concurs individuale, exercitii pentru obtinerea cat mai multor nuante si
tonuri, pentru armonizarea culorilor, pentru valorificarea unei culori si a semnificatiei ei
colective, constituie momente de reala incantare si interes.
Exercitiile de obtinere o unor forme spontane constituie prilejul de surpriza atat prin
combinatiile ce se formeaza, cat si prin formele pe marginea carora ei fabuleaza si construiesc cu
pensula. In afara construirii cu pensula am introdus si tehnica colajului in evidentierea formelor
rezultante. Pe baza mai multor forme accidentale ei au putut inventa o serie intreaga de elemente
pe care le-au decupat si le-au imbinat sub formele sugerate de acestea.
Chiar daca fluturii sunt cei care se ivesc la prima impresie, invitati la cautari, copiii au
facut descoperirile cele mai neasteptate, ajungand sa vada, spre satisfactia lor, diverse personaje
de poveste: catei, cai, barci, pomi, etc.
Exercitiile pot mentine interesul copiilor prin gradul de noutate, fie in legatura cu tema
plastica ca: modularea, modelare, expresivitatea dominantei cromatice, fie in legatura cu
tehnicile de lucru: colajul, decolajul, acuarelele, guasa, decolorarea cu solutie pic, desenarea cu
lumanarea, etc.
Metoda exercitiului poate fi inclusa intr-un sistem de exercitii ca:
 exercitii de observare a insusirilor estetice ale unor forme ce nu se disting
 usor la prima vedere;
 exercitii de cercetare si documentare asupra solutiilor legate de problemele de
limbaj plastic;
 exercitii de dezvoltare a memoriei vizuale si a imaginatiei creatoare (exercitii de
asociere, de disociere, de combinare a punctelor si liniilor prin care se descopera
modalitatile de exprimare artistico-plastica a ideilor, sentimentelor, emotiilor);
 exercitii de dezvoltare a spiritului de inventie si creatie;

26
Indiferent de tipul lor, exercitiile capata plus de eficienta daca l-i se imprima o tenta
problematizata, cu element creator.

3.1.4. Metoda conversației - se foloseste in conditiile in care cunostintele pot fi desprinse


de copii din cercetarea unui material intuitiv, din analiza unor exemple.
In esenta, conversatia este o modalitate specifica de investigatie, pe baza unui schimb de
idei intre educator si copii, prin care acestia sunt ajutati sa analizeze, sa comenteze, sa descopere
aspecte noi.
In raport cu obiectivele instructiv-educative, conversatia poate indeplini multiple functii in
desfasurarea ei. Astfel:
o conversatia euristica are functia de a descoperi noi adevaruri ;
o conversatia de aprofundare - functia de clasificare, sintetizare si aprofundare a
cunostintelor;
o conversatia de consolidare - functia de consolidarea si sistematizarea;
o conversatia de verificare sau de control a performantelor invatarii;
Conversatia cu toate virtutiile enuntate prezinta anumite limite. Astfel uneori prin modul
cum aceasta este organizata si condusa, educatorul isi impune felul lui de a observa si de a
analiza realitatea, modul lui de a gandi, fara a da posibilitatea copiilor sa anticipeze, sa emita
ipoteze, sa propuna alternative, sa aleaga intre mai multe solutii, sa ajunga la descoperire ; ei sunt
obligati sa urmeze un drum precis, strict, jalonat de succesiunea intrebarilor, fara a-si putea
manifesta initiativa si spontaneitatea de gandire.
O asemenea dirijare excesiva genereaza pasivism si conformism, ofera doar iluzia
participarii la descoperirea efectiva a adevarurilor.
In fata unor opere de arta originale, in cadrul muzeului, educatorul sau profesorul poarta
discutii asupra lucrarilor vizionate, se pun si se dezvolta probleme diferite. Educatorul
examineaza bagajul de cunostinte acumulate.
In contactul direct cu operele de arta, copiii observa independent, se aproprie afectiv, cu
emotie si interes de lucrarile de arta, studiaza cromatica, compozitia, tehnica in care sunt lucrate,
perioada in care au trait artistii, in contextul de evenimente care au avut loc, apeleaza la
cunostintele lor si din alte domenii ale artei pentru a intelege mai bine ceea ce examineaza.

3.1.5. Metoda dialogului dirijat - forma moderna a conversatiei traditionale - deplaseaza


centrul de greutate de la intrebarile cu caracter de orientare la cele cu caracter de investigare,
cercetare, dupa principiul conexiunii inverse, functionand deci, alaturi de relatia educator-copil si
cea copil-educator.

27
Aceasta metoda confera copiilor o anumita independenta in abordarea problemelor
plastice manifestata in general prin intrebarea "de ce?", prevenindu-se invatarea mecanica si
inlaturand monotonia.
Pentru a declansa aceasta atitudine a copiilor, educatorul trebuie sa prezinte lucrurile in asa
fel incat ea sa starneasca curiozitatea, interesul si gandirea copiilor spre cautarea diferitelor
solutii.
El prezinta copiilor planse din albume cu reproduceri reusite, dupa opere de arta
(diapozitive) sau desene, in care copiii pot sa descopere diferite solutii cu privire la problema
propusa in discutie. In acest fel eforturile intelectuale ale copiilor (observatia, comparatia,
analogia, etc.) sunt indrumate de educator in directii divergente, ceea ce le dezvolta deprinderea
de a privi problema din mai multe unghiuri de vedere. Aceasta familiarizeaza copiii cu unele
tehnici ale culegerii de informatii si de folosire a lor in organizarea compozitiei.
Aceasta metoda pe langa celelalte metode, este una din caile prin care se poate inlatura
invatarea mecanica de catre copii a unor probleme. Educatorul poate reduce numarul intrebarilor
la una sau doua dar care sa solicite raspunsuri gandite, bazate pe noi observatii sau pe noi
experiente. Prin aceste intrebari provoaca pe copiii sa-si imagineze si sa gandeasca creator intr-o
perspectiva mai larga.
Pentru realizarea obiectivelor invatamantului modern sunt recomandate intrebarile
deschise care solicita inteligenta productiva, indeamna la anumite actiuni, lasa copiilor mai multa
libertate de cautare, de cercetare, de formulare a mai multor solutii posibile.
Educatia artistico-plastica a copiilor implica o pedagogie deschisa si libera, care sa
determine dorinta copiilor de a se exprima firesc prin linii si culori. Lectia, ca unitate didactica si
metodica nu se poate realiza deplin printr-o singura metoda de invatamant, ci mai totdeauna
printr-un sistem metodologic bine relationat si imbogatit pe parcursul experientei didactice a
educatorului.
Prin folosirea stilului metodologic a avut loc miscarea gandirii copiilor ce a plecat de la
necunoasterea alfabetului artistico-plastic, la cunoasterea lui si apoi la creatia lor artistica. Prin el
s-a manifestat si legalitatea procesului de dezvoltare a orizonturilor de cultura artistico-plastica,
increderea in fortele proprii, insusirea disciplinei in munca, dezvoltarea spiritului inventiv, a
spiritului de ordine, de initiativa creatoare si a sensibilitatilor artistice. Acestea au condus elevii
spre bucuriile creatiei si ale dorintei de cunoastere artistico-plastica ce tins sa fie tot mai larga,
mai bogata si mai profunda.

28
3.2 Tehnici plastice de lucru
Educatia plastica initiaza copiii in utilizarea unui limbaj specific, pentru a le dezvolta
sensibilitatea si a le da posibilitatea de exprimare, de transmitere si receptare constientizata a
unor continuturi emotionale, cu ajutorul desenului, picturi, modelajului.
Aceste obiective se pot realiza printr-o cunoastere temeinica a diferitelor procedee
tehnice in artele plastice. Pentru aceasta se va avea in vedere relatia dintre instrument si material,
intre mijlocul tehnic si idee. Fiecare instrument interactioneaza asupra suportului intr-un mod
variat, dand impresii si posibilitatii de exprimare diferite.

3.2.1. Tehnica plierii hartiei


Lucruri interesante am obtinut la orele de compozitii aplicative prin tehnica plierii hartiei
(origami - cuvant de origine japoneza ce provine din doi termeni: ori=a indoi si gami=hartie)
Aceasta tehnica presupune anumite deprinderi si abilitati in scopul crearii unor forme spatiale,
artistice, prin plierea hartiei sau cartonului. In sfera activitatii lucrative cu hartia, avem cateva
tehnici care ar trebui cunoscute de fiecare educator de arta. Este vorba de tehnica origami,
tangram, colaj si decolaj. Tot aici isi gasesc locul si formele spatiale din hartie.
Tehnica origami confera hartiei calitati artistice inspirate din observarea formelor
naturale. Este un proces modelator de sintetizare, ce pune in valoare caracteristicile esentiale,
expresivitatea formelor. Actiunea plierii succesive solicita atentia permanenta, gandirea
creatoare, dezvoltarea manualitatii si a proceselor psihomotorii.
Inainte de inceperea lucrului, copiii trebuie familiarizati cu unele procedee pregatitoare:
a) mototolirea cu degetele, iar apoi cu palmele a hartiei, in sfere mai mici sau mai
mari;
b) ruperea hartiei in fasii, iar apoi in bucatii mai mici sau mai mari;
c) taierea cu foarfece in fasii drepte sau diferite forme curbe, ovale, circulare;
Hartia poate fii indoita intai spre centrul ei, apoi spre una din margini, cum poate fii
indoita si spre a fi taiata in serie.
Copiii trebuie sa cunoasca operatiile de pliere valabile pentru toate formele:
o plierea pe diagonala a laturilor formei., indiferent de numarul straturilor de hartie;
o pliere pe o latura sau pe o linie a altei plieri(exemplu: broasca);
o plierea simetrica;
Dupa insusirea temeinica a tehnicii se poate trece la faza in care plierile se combina cu
diverse taieturi si lipituri, realizandu-se astfel trecerea la formele spatiale din hartie (exemplu:
flori, soarele, gandacul, etc.).

29
Copiii pot realiza forme origami fara a primi indicatii. Ei sunt pusi in situatia sa
gandeasca singuri procedee, construindu-si imaginar forma pe care apoi sa o realizeze practic.
Aceasta are un rol insemnat psihopedagogic: mareste copiilor interesul, increderea in fortele
proprii, le ofera bucuria descoperirii. Prin exercitiile de pliere - depliere, copiii sunt pregatiti
pentru intelegere ritmurilor plastice, a impartirii suprafetelor pe baza principiului echilibrului,
ceea ce ii va ajuta la realizarea compozitiilor decorative.
Tangram
Acesta este un joc tot de origine japoneza. Termenul se poate traduce prin "jocul celor
sapte figuri" obtinute prin impartirea patratului de hartie intr-un anumit mod. Cu aceste sapte
figuri se pot compune mai multe imagini: sugerari de forme din natura inspirate din lumea
plantelor, a animalelor, fiinte schematizate,obiecte si lucruri.
Cele sapte figuri care iau nastere din impartirea patratului sunt de marimi si forme
diferite. Ele pot fi dispuse astfel incat sa sugereze forma unui brad, a unei masti, a unui puisor.
Formele spatiale din hartie
Se prezinta ca o completare a mijloacelor de expresie propuse copiilor in orele de desen.
Ea le permite sa-si foloseasca mai bine imensele posibilitati manuale si plastice.
In aceasta tehnica totul pleaca de la foaia de hartie careia i se da viata pentru a face din ea
materialul de constructie avand ca sursa de inspiratie, mai intai, marea carte a naturii, apoi
geometria.
Aceasta tehnica este strans legata de matematica, pentru ca face apel la multiple forme
geometrice pe care le asambleaza prin juxtapunere, suprapunere, utilizand anumite principii
decorative: repetitia, alternarea, simetria. Il obliga pe copil sa rezolve problemele stilizarii,
prelungind cursul stiintelor naturii prin analiza diferitelor structuri ale unei plante sau ale unui
animal.

3.2.2. Tehnica colajului am folosit-o in mai multe variante:


a) Tehnica formelor rupte aduce in fata termenii de linie vibrata si de pata picturala,cand
se rup bucati de hartie de diferite forme(fara a fi schitate in prealabil) din ilustratii
colorate,afise etc. Ruperea se executa direct, spontan, fara a fi schitat cu creionul vreun
desen sau alta imagine grafica. Daca formele rupte sunt de culoare deschisa, ele se pot
aplica pe fond inchis, si invers. Se pot realiza compozitii prin mozaic, situatie in care
formele sunt realizate din mici bucatele de hartie sau carton colorat, alaturate si lipite
cu aracet sau alta solutie de lipit. Subiectele pot fi la libera alegere: omul, copacul,
obiecte casnice, flori, animale, etc.

30
b) Tehnica formelor taiate din hartie este o tehnica plata ce se poate folosi in lucrari de
tip afis sau gazeta de perete. Formele de hartie se taie intregi sau se sectioneaza in
parti, dupa care se aseaza intr-o anumita compozitie. Golurile ramase dupa decuparea
formelor desenate din hartie se pot lipi pe un alt suport, obtinandu-se imagini noi prin
tehnica decolajului.
c) Tehnica formelor din materiale textile este tot o tehnica plata pe care am folosit-o la
realizarea unor teme cadominanta cromatica,linia,punctul etc. Gama materialelor
textile este vasta. Se taie din materialul textil, diferit colorat, parti sau forme intregi
care se lipesc pe un carton. Se pot initia compozitii cu elemente din natura (padurea,
marea, ogorul).
d) Tehnica imprimarii tesaturilor avand textura rara
Deasupra foii de hartie se asaza materialul inmuiat in tus negru, baituri colorate sau
acuarela diluata(ca tesatura se poate folosi voalul, plasa deasa, fileul, etc.). Materialul trebuie
bine stors. Apoi, deasupra materialului se asterne o alta hartie si se apasa pe toata suprafata(de
preferinta cu un rulou de cauciuc). Dupa ce se ridica foaia si tesatura folosita, pe foaia de baza
ramane imprimarea, care constituie fondul pe care elevii pot desena cu pensula, betisorul sau alt
instrument. Motivele care se creeaza spontan prin imprimare sunt variate. Se pot dezvolta
configuratii de animale, flori, peisaje fantastice, totul depinzand de imaginatia copilului si de
modul cum este indrumat.
Dupa ce tehnica este bine stapanita, se poate trece la imprimarea prin combinarea
diferitelor materiale in aceeasi compozitie.
e) Tehnica picturii pe sticla
Se recomanda copiilor ca mai intai sa aseze bucati de sticla pe foaia de desen, conturand
forma lor cu creionul sau cu pensula subtire pe aceasta foaie. Apoi educatorul indruma copiii sa
deseneze pe o alta foaie de desen mai multe schite cu tema aleasa de ei sau care a fost data. Se
alege schita cea mai buna si se transpune in formatul conturat pe foaia de desen. Apoi se
coloreaza in culori pentru afise cu o pensula subtire incepandu-se mai intai cu detaliile si nu cu
petele mai mari. Acestea vor fi colorate direct pe sticla. Se asaza bucata de sticla deasupra
desenului inainte ca aceasta sa fie complet colorata, dar perfect uscat. Acum copiii trebuie sa
picteze cu mare atentie in culori de ulei, incepand mai intai cu detaliile desenului. Se lasa
lucrarile sa se usuce pana ora viitoare cand se continua sa se deseneze petele mai mari. Dupa ce
si acestea au fost uscate, se coloreaza peste toata suprafata sticlei cu culorile corespunzatoare
desenului.

31
ANEXE
Anexa 1. Proiect didactic

Aria curriculara: TEHNOLOGII


Disciplina: ABILITATI PRACTICE
Tema lectiei: TEHNICI DE DECUPARE, ASAMBLARE SI LIPIRE
Subiectul: "COPACUL" - COLAJ
Tipul lectiei: Formarea de priceperi si deprinderi
Scopul lectiei:
 formarea deprinderii de a folosi tehnica de taiere si lipire, în vederea realizarii
subiectului
 formarea unor priceperi si deprinderi practice manuale, necesare transformarii
unor materiale;
 dezvoltarea si coordonarea miscarilor mâinii;
 cultivarea unor calitati de vointa si de carcter (perseverenta, rabdare, harnicie);
 educarea îndemânarii, a atentiei voluntare si spiritului de observatie;
 formarea capacitatii de a aprecia obiectiv lucrarile colegilor, tinând cont de
criteriile de evaluare: acuratete, respectarea etapelor de lucru, finalizarea lucrarii.
Obiective operationale: La sfârsitul lectiei elevii vor fi capabili sa:
O1 - sa denumeasca corect instrumentele necessare pentru desfasurarea orei de abilitati
practice; obiectivul se considera realizat daca toti elevii cunosc denumirile instrumentelor de
lucru: hârtie glasata, frunze, foarfece, lipici;
O2 - sa foloseasca corect tehnicile de taiere, asamblare si lipire, pe baza explicatiilor
primite de la învatatoare, în vederea realizarii subiectului; obiectivul se considera realizat daca
toti elevii folosesc corect tehnicile de lucru pentru realizarea copacului;
O3 - sa analizeze lucrarile colegilor, tinând seama de criteriile de evaluare (acuratete,
respectarea etapelor de lucru, originalitatea, finalizarea lucrarii); obiectivul se considera realizat
daca toti elevii analizeaza obiectiv lucrarile colegilor;
Metode si procedee: Conversatia, demonstratia, explicatia, exercitiul, observatia, munca
independenta.
Material didactic: coala alba pe care se va lucra colajul, hârtie glasata, foarfece, lipici, frunze
uscate, scoarta de copac, creioane colorate.

32
Obiective Continuturile învatarii Metode si
Etapele lectiei Evaluare
operationale Activitati de învatare procedee
1 2 3 4 5
1. Moment Se pregatesc cele necesare începerii orei de abilitati practice. Se asigura linistea Conversatia
organizatoric
2.Reactualizarea Se reamintesc materialele necesare pentru realizarea lucrarilor cu materiale din Conversatia Orala
cunostintelor
natura, precum si tehnicile de lucru învatate
anterioare Exercitiul Frontala
Orala
3.Captarea Se va purta o discutie despre anotimpul toamna Conversatia
atentiei
Frontala
4.Anuntarea Se anunta titlul lecsiei si a obiectivelor pe întelesul elevilor, ceea ce au de realizat
titlului lectiei si Explicatia
pe parcursul orei
a obiectivelor
1. Intuirea materialelor si a modelului.
Conversatia Orala
Învatatoarea va solicita elevii sa recunoasca materialele de lucru: hârtia glasata,
foarfece, lipici, frunze uscate, scoarta de copac. Explicatia Frontala

2. explicarea si demonstrarea etapelor de lucru Demonstratia Formativa


Cu ajutorul plansei demonstrative, învatatoarea le va demonstra elevilor modul de
5.Continutul si Explicatia Orala
dirijarea O1, O2 obtinere a copacului.
învatarii Se vor prezenta etapele de lucru: Exercitiul Frontala

- decuparea trunchiului copacului din hârtie glasata Conversatia Formativa


- lipirea trunchiului decupat sau a scoartei de copac
Exercitiul Individuala
- lipirea frunzelor uscate
- finalizarea lucrarii (umplerea fondului cu alte elemente decupate sau pictate: Explicatia Formativa

33
soare, nori, pasarele)
3. Fixarea tehnicilor de lucru.
Învatatoarea va numi 2-3 elevi sa respecte etapele de lucru care trebuie urmate
pentru finalizarea lucrarii
4. Executarea lucrarii
Elevii vor lucra sub îndrumarea permanenta a învatatoarei
Creatiile vor fi expuse într-o mini-expozitie.
Elevii vor alege creatiile cele mai reusite urmarind daca:
Elementele componente sunt asamblate corect; Orala
6.Prezentarea si
discutarea O3 materialele din natura au fost corect lipite; Conversatia Frontala
creatiilor lucrarea a fost finalizata;
Independenta
originalitatea;
s-a lucrat îngrijit (fara sa se murdareasca sau sa rupa lucrarea)
7.Încheierea Se fac aprecieri asupra modului în care elevii au participat la activitate.
activitatii

34
Anexa 2. Fotografii

35
36
37
BIBLIOGRAFIE

1. Golu, Mihai, Paiș-Lăzărescu, Mihaela, Psihologie clasa a X-a,Editura economică


preuniversitaria
2. Dima, V. –Educaţie plastică, manual pentru clasa a IV-a , Ed. Teora, 2000.
3. Dima, V. –Educaţie plastică, manual pentru clasa a V a , Ed. Teora, 1999
4. Verza, E –Psihologia vârstelor, Ed. Prohumanitas, Bucureşti , 2000.
5. Vabie, D.-Psihologia şcolară, Ed. Evrika, Brăila, 2000
6. http://www.scritub.com/profesor-scoala/LINIA-PUNCTUL-FORMA-SI-
CULOARE75713.php.
7. http://www.scritub.com/profesor-scoala/METODE-SI-PROCEDEE-DE-
INSUSIRE23126.php
8. http://www.preferatele.com/docs/diverse/11/metodele-didactice-d15.php

38