Você está na página 1de 15

Colecția „Anul devenirii tale” - Rânduri despre relații - Sinteza 2, realizată de Adriana Nicolae

adriana-nicolae.ro; contact@adriana-nicolae.ro

Colecția Anul devenirii tale

ANATOL BASARAB
Rânduri despre relații
Nicio relație nu funcționează
până ce nu-ți construiești relația cu tine!

S
untem permanent implicați în relaţii personale și profesionale pentru că
suntem ființe sociale și nu putem trăi izolați de restul lumii.
În același timp, relațiile reprezintă adevărate provocări pentru majoritatea
oamenilor. Toți doresc, dar puțini reușesc să cultive relaţii pline de sens, care să îi
împlinească. De ce?
Cauzele eșecurilor relaționale:
- oamenii nu se cunosc mai deloc pe ei înșiși, nu cunosc mecanismele de
funcționare a propriului psihic, corp și suflet, se identifică cu gândurile și emoțiile
lor și cred că toate acestea sunt chiar ei
- oamenii nu cunosc adevărata natură a bărbatului și a femeii, astfel că au
așteptări greșite unii de la ceilalți și de la relații, în general
- oamenii nu știu să comunice corect (autentic, concis și direct)
- oamenii interpretează mai mereu totul prin prisma propriilor experiențe
și concepții
Femeia care încă este femeie și bărbatul care încă este bărbat în interiorul
lor vor ști cât de exacte sunt informațiile pe care le voi prezenta.

Relația cu noi înșine

Oamenii se ocupă din ce în ce mai puțin de ei înșiși și din ce în ce mai


mult de alții. „Cea mai importantă persoană de pe pământ sunt eu” este o frază
pe care mulți o știu, dar foarte puțini o înțeleg corect. De cele mai multe ori, este
interpretată ca fiind de un egoism deosebit, însă dacă eu, ca om, nu mă cunosc și
nu știu care sunt mecanismele psihice, fizice, emoționale și legile în baza cărora
funcționez în această lume - cu alte cuvinte, dacă nu mă pun bine cu acea persoană

Conținutul materialului nu poate fi reprodus, modificat, transferat, distribuit, republicat, copiat sau transmis 1
în orice formã, incluzând dar nelimitându-se la forma electronică, fără permisiunea scrisă a editorului.
Colecția „Anul devenirii tale” - Rânduri despre relații - Sinteza 2, realizată de Adriana Nicolae
adriana-nicolae.ro; contact@adriana-nicolae.ro

din mine care se numește Eu -, atunci lucrurile încep să meargă foarte rău.
A nu te înțelege cu tine, a nu te accepta întocmai așa cum ești, a te dori altfel…
asta creează nefericiri cumplite. Oamenii își doresc deseori lucruri irealizabile, în sensul
că lor le lipsesc instrumentele necesare pentru a dobândi acele lucruri.

Dacă vrei să pornești la luptă,


dobândește-ți mai întâi armele, și-apoi luptă!

Trebuie să înveți să te cunoști, și-apoi să îl cunoști cu adevărat și pe cel de lângă


tine. Iar ca să ajungi la autocunoaștere, este nevoie de mult efort. Metaforic vorbind, este
nevoie, uneori, chiar să stai pe marginea prăpastiei, nu doar să-ți imaginezi că faci asta.
Trebuie să fii acolo! Pune-te în fața leului și-ai să vezi cine ești. Realitatea îți va arăta clar
cine ești.
Pentru a construi o armonie în relație trebuie pentru început să trăiești în armonie
cu tine, să te accepți așa cum ești, să te cunoști, să știi cum reacționezi în diverse contexte
și situații de viață și în relație cu diferite tipuri de personalități.
Pentru asta, ai nevoie să cunoști cât mai multe despre cum funcționează mintea
ta, despre capcanele ei*, despre cum iei tu decizii în momente cheie, în ce măsură te
domină emoțiile și cât de repede cedezi sub presiunea necesităților corpului tău. Trebuie
să mai știi și măsura în care ceea ce ești tu influențează modul în care îi vezi pe alții, deci
principala persoană pe care trebuie să o studiezi ești chiar tu. Abilitățile de relaționare
pot fi dobândite ușor dacă mai întâi construiești o relație bună cu tine. Dacă nu ştim ce
vrem nici de la noi, nici de la viaţă, cu atât mai puţin vom şti ce dorim de la ceilalți.
În evoluția lor, oamenii trebuie să pornească cu ei înșiși. Dezvoltarea este posibilă
numai de jos în sus, de la simplu la compus, de la mic la mare. Orice fel de dezvoltare,
inclusiv cea spirituală. Numai civilizația nebună de astăzi încearcă să acceadă direct la
dezvoltarea elementelor superioare ale vieții fără să știe nimic despre bazele ei.
Ca dovadă, relațiile se destramă deseori din pură ignoranță și necunoaștere
a principiilor de relaționare.

Relația de cuplu

M
ulţi oameni cred că, dacă se căsătoresc sau formează un cuplu, viaţa de familie
trebuie să le aducă un confort. Dimpotrivă. Viaţa de familie nu este confortabilă
deloc, dar este foarte interesantă, pentru că numai aşa ne putem dezvolta.
Ne împlinim şi creştem numai alături unii de alţii. Toţi oamenii sunt de la
Dumnezeu, dar nu toţi sunt spre Dumnezeu. Este extrem de important să ne cunoaștem
rolurile și cel de lângă noi să afle exact cine suntem.

* Anatol Basarab - conferința „Mintea care te minte”


Conținutul materialului nu poate fi reprodus, modificat, transferat, distribuit, republicat, copiat sau transmis 2
în orice formã, incluzând dar nelimitându-se la forma electronică, fără permisiunea scrisă a editorului.
Colecția „Anul devenirii tale” - Rânduri despre relații - Sinteza 2, realizată de Adriana Nicolae
adriana-nicolae.ro; contact@adriana-nicolae.ro

Într-un cuplu împlinit, fiecare trebuie să îşi păstreze identitatea, dar și rolul. În
același timp, cuplul își va stabili interese și obiective comune, care îi ține uniți și le oferă
rost și sens în relație.

Fie că acceptăm sau nu, nu putem anihila, anula rolurile


cosmice pe care le au femeia şi bărbatul în relaţia de cuplu.

Femeia este răspunzătoare de a transforma casa construită de bărbat într-un castel


al iubirii. Bărbaţii nu pot face asta. Femeile pornesc cu iluzii despre căsătorie, despre viaţa
de cuplu în general şi despre partener, în particular şi foarte curând, la primele greutăţi,
relaţia devine tensionată.
Nicio femeie nu poate schimba un bărbat cu adevărat.
Singurul lucru pe care îl reuşeşte, un bărbat asupra femeii sau o femeie asupra
bărbatului, prin diferite forme de influenţă, mai abile, directe sau mai indirecte, este să
schimbe comportamente. Astfel, îl/o poate obliga să joace un teatru, un rol nou (dacă
poate să şi-l însuşească), dar numai atunci când persoana are o motivaţie puternică să
joace acel rol.

Natura bărbatului versus natura femeii - competiție și războiul sexelor


Datele statistice arată că, în Europa, 75% dintre cupluri sunt profund
disfuncționale. De ce?

Toate problemele de relaționare se produc


din cauză că bărbatul nu înțelege natura femeii
și femeia nu înțelege natura bărbatului.

Din primele zile de relaţie, începe lupta care pe care, cine va trece în lumea cui.
În lumea mea, a ideilor mele, sau ale lui? Pot temporar să vin în lumea ta, însă apoi plec.
Influenţe există în ambele sensuri, cu siguranţă. Oamenii se căsătoresc, însă pot crea
o lume a lor, comună.
Bărbații și femeile sunt ființe total diferite ce vin din două lumi total aparte.
Ei reprezintă două jumătăți diferite care se completează, feminitatea și masculinitatea.
Și așa este menit să fie. Asemănarea fizică dintre ei este necesară ca ei să poată merge
împreună, iar diferențele ascunse sunt necesare pentru a se putea dezvolta împreună.
Femeii nu îi este dat să vadă lucrurile la fel ca bărbatul, iar bărbatului nu îi este
dat să simtă la fel ca femeia.
Faptele bărbatului reprezintă reflecția în oglindă a gândurilor femeii: astfel, un
gând bun al femeii se manifestă într-o faptă bună a bărbatului și un gând rău al femeii se
manifestă într-o faptă proastă a bărbatului.
Conținutul materialului nu poate fi reprodus, modificat, transferat, distribuit, republicat, copiat sau transmis 3
în orice formã, incluzând dar nelimitându-se la forma electronică, fără permisiunea scrisă a editorului.
Colecția „Anul devenirii tale” - Rânduri despre relații - Sinteza 2, realizată de Adriana Nicolae
adriana-nicolae.ro; contact@adriana-nicolae.ro

Femeia
Menirea și sarcina femeii este să-și iubească bărbatul, să își urmeze bărbatul pe
care ea însăși a ales să îl iubească. Sufletul ei este un izvor de iubire, dar femeia care nu
poate sau nu dorește să potolească setea de iubire a bărbatului nu va deveni niciodată
izvorul vieții veșnice.
Atunci când femeia este dezamăgită, ea caută vinovatul înainte de toate într-
un alt om, acesta fiind de cele mai multe ori partenerul. Deși ea a generat conflictul –
pentru că femeia este creatoare de stări – ea nu se gândește niciodată că ea poate fi cauza
problemelor ei.

Femeia este creatoare de stări


și izvor de iubire

Femeia
- vede lumea în ansamblul ei, în perspectivă și gândește în plan, adică superficial;
ei îi este caracteristică un fel de viziune îndepărtată nedefinită, adică poate vedea spiritual
în depărtările timpului
- reprezintă întruchiparea simțurilor și a emoțiilor
- este gâtul care învârte capul (bărbatul), deci aveți mare grijă încotro îl îndreptați
- niciodată nu trebuie să consume energii pentru a face munci strict bărbătești
(își dezvoltă calități masculine, în detrimentul celor feminine)
- reprezintă prin ea însăși elasticitatea, flexibilitatea, mișcarea lentă, pasivitatea
- învață din greșelile altora
- munca femeii este fără de limite, exact la fel ca și planul sufletesc al existenței;
din acest motiv, femeile foarte ușor trec de la o dispoziție la alta, de la o idee la alta, de
la o stare la alta, de la o muncă la alta, iar deseori încearcă să le facă pe toate deodată, ele
plutesc ca barca la suprafață
- mai puternică în plan energetic

Bărbatul
Sarcina bărbatului este de a înainta și niciodată a nu se opri, deoarece imediat ce
se oprește în fața obstacolelor vieții, acesta moare.
Menirea bărbatului este să își facă femeia fericită, astfel încât să primească de la
ea energie sub forma trăirilor emoționale.
Sufletul bărbatului este izvorul puterii, dar nu al iubirii. Astfel, bărbatul care
aleargă în grabă doar pentru a se înseta nu va primi niciodată apă limpede și curată,
adică iubirea unei femei adevărate.
Atunci când bărbatul este dezamăgit, el caută vinovatul înainte de toate în el
însuși, rareori se gândește că ar putea fi vreodată altcineva de vină.
Bărbatul este izvorul puterii.
El trebuie să înainteze mereu.

Conținutul materialului nu poate fi reprodus, modificat, transferat, distribuit, republicat, copiat sau transmis 4
în orice formã, incluzând dar nelimitându-se la forma electronică, fără permisiunea scrisă a editorului.
Colecția „Anul devenirii tale” - Rânduri despre relații - Sinteza 2, realizată de Adriana Nicolae
adriana-nicolae.ro; contact@adriana-nicolae.ro

Bărbatul
- vede și gândește spațial, adică gândește în profunzime, adânc și îngust; lui
îi sunt caracteristice concluziile concrete și un fel de miopie pământeană orientată către
un scop precis
- este întruchiparea rațiunii, a minții și a motivului
- este capul
- niciodată nu trebuie să insiste în a face munci strict femeiești (își dezvoltă
calități feminine, în detrimentul celor masculine)
- reprezintă prin el însuși rigiditatea, inflexibilitatea, mișcarea rapidă, viteza,
dinamismul
- învață din propriile greșeli
- munca bărbatului este concretă și strict delimitată, exact în același mod ca și
nivelul material al existenței; când face o muncă, bărbatul se scufundă în ea, nu aude,
nu vede și nu se gândește decât la acel lucru și atât, încălcarea ordinii operațiunilor sau
a detaliilor ar bloca întreaga muncă și, prin urmare, rezultatul, de aceea bărbații sunt
foarte atenți la ordinea operațiunilor și a detaliilor muncii lor, ei fiind mult mai secvențiali
- mai puternic pe plan fizic

Femeia oferă puterea iubirii și ia puterea fizică a bărbatului.


Bărbatul oferă puterea fizică și primește puterea iubirii.

În forma ideală, atunci când oferă, femeia de fapt primește, iar atunci când
primește, bărbatul de fapt oferă.
Bărbatul primește dacă femeia este pregătită să ofere.
Doar în aceste condiții este pregătită să înceapă viața în comun a celor doi.
Contopirea în iubire înseamnă o uniune pentru a oferi.
Astfel trebuie să fie uniunea dintre un bărbat și o femeie - o legătură simplă,
firească, naturală, fără înaintarea a tot felul de condiții și pretenții unul față de altul, una
ce se bazează pe o iubire curată, pură, adică una lipsită de mofturi, capricii, stereotipii și
prejudecăți.
Corect procedează acele cupluri în care fiecare îi permite celuilalt să fie și să se
manifeste așa cum a fost creat, adică în primul rând în conformitate cu legile Naturii
(femeia) și cu legile Universului (bărbatul).
Fiecare partener trebuie să se raporteze cu înțelegere, răbdare și bunăvoință la
greșelile celuilalt și să primească putere de la părțile puternice, bune și albe ale acestuia.
Uniți prin iubire, bărbatul și femeia reprezintă perfecțiunea.

Femeile sunt fiicele Mamei Naturi și se supun legilor Naturii.


Bărbații sunt fiii Cerului și se supun legilor mentale ale Universului.

Conținutul materialului nu poate fi reprodus, modificat, transferat, distribuit, republicat, copiat sau transmis 5
în orice formã, incluzând dar nelimitându-se la forma electronică, fără permisiunea scrisă a editorului.
Colecția „Anul devenirii tale” - Rânduri despre relații - Sinteza 2, realizată de Adriana Nicolae
adriana-nicolae.ro; contact@adriana-nicolae.ro

Prin gândurile și emoțiile ei, femeia creează lumea nevăzută și, prin asta,
determină lumea văzută. În conformitate cu lumea nevăzută, creată de femeie, bărbatul
întruchipează, creează lumea văzută, lumea fizică, materială.
Lumea de astăzi este așa cum au determinat-o femeile să fie în gândurile și
dorințele lor.
Fiecare femeie ar trebui să știe că poate dobândi de la bărbatul ei orice își dorește,
chiar dacă va dori ceva doar cu gândul. De aceea, femeia trebuie să fie atentă la gândurile
sale și să-și formuleze corect dorințele. Femeia care dorește chiar și numai în gândurile
sale să obțină căsătoria cu un bărbat, ea o va obține, dar va obține doar căsătoria și atât.
După ce se va căsători, bărbatul în mintea ei își va pierde sensul și nu va mai înțelege ce
caută acesta în viața ei.
Femeia îi acordă bărbatului un fundament puternic, o temelie, determinându-i
direcția mișcării, direcția de urmat, deși bărbatul nu conștientizează asta. Pe toate
celelalte, bărbatul le poate face singur.
Rezultatele muncii bărbatului într-un cuplu sunt vizibile, măsurabile și
cuantificabile. Rezultatele muncii femeii sunt nevăzute, nu pot fi măsurate sau cuantificate.
Succesul bărbatului reprezintă rezultatul iubirii unei femei. Iubirea soției se
deschide ca o floare într-o casă de nădejde, creată de bărbat. Bărbatul poate cu un anumit
efort să construiască o casă, dar nu va ști să-i aducă culoare și viață, căldură și atmosfera
așa cum o va face o femeie care își iubește și respectă soțul. Pentru bărbat, casa reprezintă
o cetate, iar pentru femeie casa reprezintă castelul iubirii.

Relațiile prin prisma emancipării femeii

D
upă secole de-a rândul în care femeia a stat oarecum în umbra bărbatului, de
câțiva zeci de ani există un puternic curent de emancipare a ei, prin care se strigă
sus și tare că femeia este egală bărbatului și poate face aceleași lucruri ca și el.
Din aceste motive, femeia a început să se implice activ pe plan profesional, vrând să
urce pe scară ierarhică și să ajungă în poziții de conducere ale instituțiilor, companiilor,
organizațiilor și chiar a guvernelor. Femeia de astăzi este foarte implicată în viața
profesională, dar cu prețul neglijării vieții personale și a familiei.

Așa-zisa mișcare de emancipare a femeii


a înrobit-o și mai mult

Femeia a ajuns în postura să-și piardă calitatea de femeie și de mamă în dauna


carierei, să se afișeze goală peste tot pentru a fi apreciată și iubită, și să urce în funcții de
conducere deseori prin adulter și desfrânare. Toate provin dintr-o raportare greșită față
de Dumnezeu și față de bărbat.
Conținutul materialului nu poate fi reprodus, modificat, transferat, distribuit, republicat, copiat sau transmis 6
în orice formã, incluzând dar nelimitându-se la forma electronică, fără permisiunea scrisă a editorului.
Colecția „Anul devenirii tale” - Rânduri despre relații - Sinteza 2, realizată de Adriana Nicolae
adriana-nicolae.ro; contact@adriana-nicolae.ro

Pentru că femeile au pierdut taina relației, taina armelor lor feminine, ele încearcă
din ce în ce mai mult să copieze bărbatul și devine asemeni lui, considerând că acesta este
un comportament de succes în societatea modernă. Apoi se plâng că bărbaţii nu se mai
uită la ele. Foarte multe femei cred că, dacă își modelează comportamentul, astfel încât
acesta să semene cu cel al bărbatului, să adopte apucăturile bărbaților, inclusiv și cele de
natură sexuală, atunci vor avea mai mult succes și vor deveni independente.
În cele din urmă, comportamentul și conduita lor, inclusiv și cea verbală, chiar
ajunge să semene cu a unui bărbat. Acestea devin independente într-atât încât niciun
bărbat nu le mai dorește, deoarece, de regulă, un bărbat nu se prea culcă cu alt bărbat.

Rolul bărbatului nu s-a schimbat de-a lungul istoriei, însă al femeii s-a schimbat
mereu. Aşa că nu mai ştie ce să facă. Bărbatul nu mai este nici războinic, nici vânător,
nici protecţie nu mai oferă femeii. Nu mai au onoare, cuvânt, astfel că femeia şi-a sporit
energia masculină. Apar bărbaţii care ocupă rolul feminin. Femeia şi-a părăsit locul mistic,
din bucătărie şi din cămin. Acestea nu sunt conform naturii. Bărbatul este guvernat de
o natură, iar femeia de alta.

Femeile doresc să devină independente și dominante,


apoi se miră că bărbații nu le mai doresc.

Femeia deține două arme care trebuiesc utilizate extrem de corect și atent în
relație cu bărbatul:

1. Ocara adusă la adresa proprie


2. Lacrimile disperării pe motivul propriei imperfecțiuni

Și arma cu numărul doi, metodă care întotdeauna suferă înfrângere:


1. Ocara adusă la adresa bărbatului
2. Lacrimile disperării pe motivul imperfecțiunii lui

Dacă femeia plânge pe motivul că este certată de bărbatul ei și că acesta s-a


comportat necuviincios cu ea, acest lucru îl înnebunește pe bărbat.
Femeia învinge și iese victorioasă din orice situație fără război, doar dacă nu
luptă. Dar dacă aceasta pornește un război, în mod inevitabil, totdeauna și pretutindeni
va fi învinsă în relația cu un bărbat. O femeie nu va dobândi niciodată nimic prin forță și
luptă. Victoria femeii apare fără luptă.
Cu părere de rău, în timpurile noastre, aceste cunoștințe sacre despre relațiile
femeie-bărbat, relații de cuplu, familie sunt aproape complet pierdute, distruse, uitate.

Victoria femeii este asigurată numai dacă ea se folosește


de natura ei feminină.

Conținutul materialului nu poate fi reprodus, modificat, transferat, distribuit, republicat, copiat sau transmis 7
în orice formã, incluzând dar nelimitându-se la forma electronică, fără permisiunea scrisă a editorului.
Colecția „Anul devenirii tale” - Rânduri despre relații - Sinteza 2, realizată de Adriana Nicolae
adriana-nicolae.ro; contact@adriana-nicolae.ro

Bărbatul îi va fi recunoscător femeii numai atunci când aceasta se comportă


cu el în mod feminin, adică exact opus stilului masculin de comportament, de rezolvare
a problemelor, de luptă sau orice altceva.

Bărbații apreciază numai ce nu au ei înșiși,


iar acest lucru este valoros pentru ei.
Dacă o femeie deține toate calitățile și caracteristicile masculine, atunci bărbatul
o va vedea asemeni lui și se va comporta cu ea ca atare, ca și cu un membru deplin al
„haitei” lui de vânătoare. Acest lucru niciodată nu o va face pe o femeie fericită.
Femeia se va simți destoinică deoarece acționează în conformitate cu regulile și
legile sale feminine, utilizând puterea feminină. Procedând astfel, orice femeie se pune
pe ea însăși la locul cuvenit femeii și va atinge fericirea în relațiile cu bărbatul său.
Femeia nu trebuie să fie asemeni bărbatului în nimic, nu trebuie să intre cu el în
competiție intelectuală, fizică, morală sau de altă natură.
El este el, bărbatul înzestrat cu anumite caracteristici și puteri, iar ea este ea,
femeia înzestrată cu alte caracteristici și calități, total opuse lui.

Complementaritate, nu compatibilitate

Î
ntre un bărbat şi o femeie nu există niciun fel de compatibilitate. Nu poate fi. Aceste
cuvinte sunt artificial create pentru a manipula. Compatibilitate sau incompatibilitate
există între componentele fizice ale unui lucru, chiar și ale corpului uman. Psihic
și energetic, există afinitate, complementaritate, potrivire. Bărbatul şi femeia sunt fiinţe
total diferite, care se completează şi au nevoie unul de celălalt.
Mă voi referi la complementaritate, dar voi folosi totuși termenul compatibilitate,
cu care oamenii s-au familiarizat. Dar nu vorbim despre o compatibilitate care asigură
succesul relaţiei, o compatibilitate care ne asigură viaţa până la adânci bătrâneţi nu există.
Compatibilitatea între cei doi este un proces ce se creează zilnic. Tot aşa, zilnic apar
elemente cu potenţial distructiv care pot genera incompatibilitate.

În relațiile lor, oamenii se folosesc unii de alții, dar,


din păcate, nu o fac conștient și eficient.

În el şi în ea există diferite nivele şi profunzimi de comunicare. Dacă acea


comunicare funcţionează real, imediat se formează toate formele de compatibilitate şi
dacă acel cuplu are interese comune. În doi pot construi mai bine ceva. În acele momente,
există compatibilitate. Odată ce interesul comun nu mai există şi gradul de compatibilitate
se schimbă.
Interesul trebuie să fie conştientizat, altfel, dacă nu conştientizează suficient,
nu produce comportamente adecvate. În funcţie de cât de mult conştientizez un lucru,
atât de mult pot produce comportamente în acest sens.
Conținutul materialului nu poate fi reprodus, modificat, transferat, distribuit, republicat, copiat sau transmis 8
în orice formã, incluzând dar nelimitându-se la forma electronică, fără permisiunea scrisă a editorului.
Colecția „Anul devenirii tale” - Rânduri despre relații - Sinteza 2, realizată de Adriana Nicolae
adriana-nicolae.ro; contact@adriana-nicolae.ro

Chiar dacă pare o exprimare dură și insensibilă, în relațiile lor, oamenii se folosesc
unii pe ceilalți. Problema nu este că se folosesc reciproc, ci că nu fac acest lucru conștient,
specializat și eficient. Omul are o personalitate distinctă, este unic și irepetabil, poartă
o mască și se comportă într-un anumit mod, conform rolului social pe care și l-a asumat.
Nu este întotdeauna ușor să ne dăm seama de cum este omul în interior.
Prin metode psihologice și numerologice* variate, putem afla ce anume într-un
partener este flexibil, poate fi modelat, reorientat, îndreptat, conştientizat şi ce anume
este betonat în el.
Calitatea relației este dată de trăirile oamenilor; dar astăzi cam totul este bazat pe
minte, nu pe trăire. Numai că, în general, mintea separă oamenii, doar trăirea îi unește. De
aceea vedem acum tot golul interior din sufletul oamenilor, sărăcia trăirilor și depresia.

Relațiile toxice

O
relație toxică este o relație în care ambele persoane depind de un acord tacit făcut
între ei, prin care niciunul nu evoluează sau nu se schimbă. Partenerii manifestă
sindromul „nici cu tine, nici fără tine” și sunt profund şi emoţional implicați în
a se asigura că situația rămâne la fel. Nicio schimbare nu este permisă, deoarece atunci
toată lumea ar trebui să se uite cu adevărat la ei înşişi şi nimeni dintr-o relaţie toxică
nu vrea să se uite cu adevărat la el însuşi. Astfel, toată lumea trebuie să rămână la fel.
Oamenii toxici îi rănesc pe cei din jurul lor, fie că o fac cu intenție sau nu. Practic,
îți sabotează orice spui sau orice faci și îți distrug entuziasmul atunci când te simți creativă
și plină de energie pozitivă. Acești oameni știu exact cum să-ți speculeze vulnerabilitatea
și cum să-ți cultive neîncrederea în tine.
Relația toxică stoarce oamenii de orice vlagă, omoară lent bucuria de a trăi, până
când nu mai rămâne niciun dram de entuziasm.

Omul toxic nu știe că este toxic, nu vrea să fie toxic, nu o face


intenționat și nici nu se poate modifica de la sine putere.

De ce motive mai este nevoie pentru ca un om dintr-o astfel de relație să își


părăsească partenerul? Ușor de zis, dar greu de pus în practică, mai ales că există un
bagaj emoțional care nu poate fi deloc neglijat.
Cauza acestei neputințe provine tot din insuficienta cunoaștere de sine. Femeile
au multe motive pentru care rămân alături de bărbați cu care nu sunt fericite, care vin, de
fapt, dintr-o zonă de confort emoțional.
Nicio relație nu funcționează, până ce nu-ți construiești
relația cu tine!

* Anatol Basarab - conferința „Compatibilitatea în cuplu din perspectivă numerologică”


Conținutul materialului nu poate fi reprodus, modificat, transferat, distribuit, republicat, copiat sau transmis 9
în orice formã, incluzând dar nelimitându-se la forma electronică, fără permisiunea scrisă a editorului.
Colecția „Anul devenirii tale” - Rânduri despre relații - Sinteza 2, realizată de Adriana Nicolae
adriana-nicolae.ro; contact@adriana-nicolae.ro

Sună paradoxal, dar este adevărat. Suferă, nu le place că suferă, dar continuă
totuși să rămână în suferință, pentru că este mai comod să sufere și să plângă, decât să
facă un pas în față, în necunoscut practic, să iasă în lume pentru o nouă relație. Frica de
necunoscut și de singurătate le poate face să se mintă singure fie că nu este atât de rău, fie
că nu vor mai găsi pe altcineva, fie că lucrurile se vor schimba.
Gelozia, ura, mânia, nemulțumirea de sine sau nemulțumirea față de ceilalți -
toate se adună în aceste relații distructive și reprezintă un stres enorm ce conduce către
diferite forme de îmbolnăviri. Cu cât mai mult omul își amplifică nivelul de stres, cu atât
mai complicate devin bolile lui.
Relaţia toxică* poate să existe şi atunci când cei doi se iubesc cu pasiune.
Iubirea şi sentimentele pe care unul le poartă pentru celălalt ascund şi disimulează
semnele unei relaţii toxice pentru că unul dintre parteneri are abilitatea de a ascunde
realitatea și urmărește, conștient sau nu, propriile interese.
O relaţie toxică macină suflete, strică personalitatea şi produce efecte nocive
asupra psihicului.
O relaţie toxică trebuie ucisă în faşă, fără niciun fel
de resentiment şi părere de rău.

Cheia tuturor relațiilor - onestitatea și comunicarea

Onestitatea

Calitatea relațiilor depinde în primul rând de măsura în care gândul-emoţia-


fapta coincid, adică de sinceritatea cu voi înșivă, de dialogul intern direct (ce vă spuneți
vouă, în forul vostru interior), fără minciună sau falsă modestie.
Dacă sunteți sinceri cu intențiile, defectele și greșelile voastre, relația se va baza
pe încredere. Trebuie să vă asumați toate riscurile acestei abordări, dar și câștigurile.
În același timp, este important să nu pretindeți sinceritate absolută în orice
moment de la partener, până la încercarea de a obține control asupra acestuia. Partenerul
vă va spune atât cât îi este confortabil să spună și atunci când va dori lucrul acesta.
Sunteți responsabili doar pentru ceea ce oferiți voi și orice altă abordare - în care
pretindeți ca celălalt să fie exact ca voi - este manipulativă, pentru că intențiile din spatele
pretențiilor de sinceritate sunt de fapt intenții de a obține putere și control în relație.

Sinceritate maximă, până la Dumnezeu și-înapoi, cu noi înșine.


Cu ceilalți, sinceritate în măsura în care ei îi pot face față,
atât cât pot duce.

* Anatol Basarab - conferința „Relațiile toxice și emoțiile distructive”


Conținutul materialului nu poate fi reprodus, modificat, transferat, distribuit, republicat, copiat sau transmis 10
în orice formã, incluzând dar nelimitându-se la forma electronică, fără permisiunea scrisă a editorului.
Colecția „Anul devenirii tale” - Rânduri despre relații - Sinteza 2, realizată de Adriana Nicolae
adriana-nicolae.ro; contact@adriana-nicolae.ro

Comunicarea

Stă la baza tuturor relațiilor, deoarece atunci când comunicați, voi vă comunicați
pe voi înșivă, vă arătați așa cum sunteți și, în același timp, îi cunoașteți pe ceilalți.
Atât în cuplu, cât în relațiile profesionale și de prietenie, marea provocare constă
în cunoașterea modului în care femeile și bărbații comunică*, pentru că, deși folosesc
aceleași cuvinte, sensurile pe care le atribuie acestora sunt, în multe cazuri, foarte diferite.
Primul lucru care trebuie lămurit este ce sensuri atribuie cel cu care vorbiți cuvintelor
voastre și ce vreți voi să comunicați.

În comunicarea bărbat-femeie se împletesc două lumi


și limbaje complet diferite.

Există o cantitate imensă de informație cu privire la comunicarea verbală,


nonverbală și paraverbală. Același cuvânt își schimbă sensul prin simpla schimbare
a tonului și inflexiunii vocii, dar și prin postura și gesturile corpului. Se mai știe de mult
timp că 7% din mesajul transmis apare în cuvintele rostite, 38% în tonul vocii şi modul
în care sunt rostite cuvintele şi 55% în expresia facială şi limbajul trupului.
Armonizați ceea ce vorbiți cu ceea ce transmite corpul vostru sau tonul vostru.
Deprindeți comunicarea asertivă/eficientă/nonviolentă - ea vă învață cum să vă
exprimați astfel încât ceilalți să înțeleagă ce doriți, fără să se simtă jigniți sau agresați în
vreun fel.
Practicați tăcerea și ascultarea activă. Informați-vă și pe aceste teme.
Mesajele tăcerii pot fi diverse (de la satisfacție și împlinire până la nepăsare,
suferință și chiar gând de răzbunare). Cât despre ascultarea activă, aceasta înseamnă că
arătați respect faţă de celălalt. Atunci când ascultați, nu vă gândiți la răspunsul pe care
să îl dați, ci acceptaţi fără a judeca ceea ce vi se spune. Partenerul v-a comunicat părerea
lui, chiar dacă voi nu sunteți de acord cu conţinutul mesajului; trebuie să puteţi repeta
mesajul lui şi să spuneți care au fost emoţiile pe care le-ați desprins din felul în care a fost
comunicat mesajul, înţelegând lucrurile din perspectiva lui.
Vorbirea pe ocolite este specialitatea femeii și are ca scop să adune relaţii, dar cel
mai adesea nu funcţionează în cazul bărbaţilor, pentru că ei nu pricep regulile jocului.
Creierul femeii este axat pe prelucrare, pe când bărbaţii consideră aceasta o lipsă de
structurare. El vrea să i se spună concis și direct.
Femeile pun mult suflet și multă energie în ceea ce spun, în timp ce bărbaţii
doar se exprimă. Cum vocabularul nu este chiar punctul forte al creierului femeilor, ele
nu consideră definirea precisă a cuvintelor atât de relevantă. Chiar mai exagerează, de
dragul efectului obţinut. Bărbaţii însă vor interpreta fiecare cuvânt pe care-l vor spune
ele ca atare și vor reacţiona în consecinţă.

* Anatol Basarab - conferința „Relații de cuplu și comunicarea eficientă”


Conținutul materialului nu poate fi reprodus, modificat, transferat, distribuit, republicat, copiat sau transmis 11
în orice formã, incluzând dar nelimitându-se la forma electronică, fără permisiunea scrisă a editorului.
Colecția „Anul devenirii tale” - Rânduri despre relații - Sinteza 2, realizată de Adriana Nicolae
adriana-nicolae.ro; contact@adriana-nicolae.ro

Bărbatul trebuie să înţeleagă faptul că femeia folosește cuvinte pe care nu le ia


ca atare, drept pentru care nici el n-ar trebui să le înţeleagă ca atare și nici să le precizeze
sensul. De regulă, bărbatul rămâne impasibil când ascultă, pentru a nu-și trăda emoţiile,
dar asta nu înseamnă că nu trăiește niciun fel de emoţie. Scanarea creierului arată că
bărbaţii reacţionează emoţional la fel de puternic ca femeile, dar evită s-o arate.
În schimb, femeia folosește în medie șase expresii faciale în zece secunde, prin
care reflectă sau reacţionează la emoţiile celui cu care vorbește.

Bărbatul trebuie să înţeleagă faptul că femeia folosește


cuvinte pe care nu le ia ca atare.
Femeia trebuie să știe că bărbatul resimte la fel
emoțiile, doar că nu arată acest lucru.

Femeile sunt mai receptive la dimensiunea nonverbală a limbajului, interpretând


firesc mimica feței şi mişcările trupului. Totodată, ele folosesc mai mult decât bărbaţii
mesajele nonverbale.
Mimica unui bărbat este de trei ori mai săracă decât a unei femei, iar chipul
lui este mai inexpresiv, pentru a lăsa impresia că deţine mereu controlul. Aşa se face că
femeile au uneori sentimentul că bărbaţii nu le ascultă sau că nu le pasă. În realitate,
bărbaţii resimt emoţiile la fel de puternic precum femeile, însă evită să şi le manifeste.
Bărbații folosesc mai mult ochii atunci când doresc să înţeleagă ceea ce o femeie
doreşte să le comunice și preferă să vadă mai mult decât să asculte. Femeile folosesc
mai mult ascultarea, au trăiri mult mai intense atunci când ascultă cuvintele pe care
o persoană le rosteşte, astfel că vorbele şi tonalitatea vocii au o importanță majoră.

Acordați atenție sporită comportamentului, pentru că, deseori, una spuneți și alta
faceți: verbal, îi răspundeți partenerului cu „da”, însă privirea este întunecată, sprâncenele
încruntate și ieșiți din cameră trântind ușa.
În acest mod, felul în care comunicați non verbal intră, deseori, în contradicție
cu ce comunicați verbal. Acestea sunt momentele în care partenerul vostru aude ceva şi
vede altceva, iar rezultatul nu poate fi altul decât confuzia și lipsa de încredere în propria
capacitate de înțelegere a mesajelor. În plus, în cele mai multe cazuri, voi reacționați la
mesajele nonverbale și le ignorați pe cele verbale.
În relațiile de cuplu întâlnim deseori o atitudine pasiv-agresivă, în care
comunicarea lipsită de onestitate, cu mesaje cu dublu sens (ambivalente), care generează
o raportare eronată, falsă, la realitate și, de aici, un comportament inadecvat.

Discrepanțele dintre comunicarea verbală


și cea nonverbală produc mesaje duble.

Conținutul materialului nu poate fi reprodus, modificat, transferat, distribuit, republicat, copiat sau transmis 12
în orice formã, incluzând dar nelimitându-se la forma electronică, fără permisiunea scrisă a editorului.
Colecția „Anul devenirii tale” - Rânduri despre relații - Sinteza 2, realizată de Adriana Nicolae
adriana-nicolae.ro; contact@adriana-nicolae.ro

Regulile salvează relațiile


Un rol important în relații îl au regulile. Acestea, dar şi abilităţile pe care le
dobândiți prin aplicarea lor, sunt responsabile de succesul sau eşecul în comunicare și,
prin urmare, în relații.
Regulile vă ajută să mențineți clare scopurile relaţionării.
Într-o prietenie este nevoie de schimb de informaţii, de înţelegere, de ajutorare.
Regula într-o căsnicie sau relație de cuplu se poate baza atât pe prietenie, cât și pe scopul
pe care cuplul și-l propune. În relaţiile profesionale, regula principală poate fi centrarea
pe conducerea eficientă a instituţiei, a afacerilor etc.
Puteți alege să stabiliți un set de reguli cu ce este permis și ce nu este permis în
relație sau puteți opta pentru o continuă negociere, care presupune încredere reciprocă
și siguranța că celălalt va lua decizii bune.

Comunicarea emoțională

E
moţiile nu au caracter moral - trăirile emoţionale nu sunt „bune” sau „rele”, însă
în viaţa cotidiană noi operăm cu numeroase restricţii şi blocăm diferite aspecte
despre care am decis cândva, în copilărie, că sunt „rele”, intolerabile sau negative.
Cum simțim o undă de neplăcere, ne grăbim să o etichetăm drept „negativă” și
încercăm să o facem să dispară cât mai repede. Nu așa funcționează lucrurile.
Toate emoțiile ne transmit mesaje importante despre ceea ce se întâmplă în viața
noastră și ne ajută să facem față diverselor situații din viață.

Emoțiile nu sunt bune sau rele, ele doar sunt.


Emoțiile au sens întotdeauna.

În spatele fiecărui comportament se află anumite gânduri care generează emoții.


Recunoaşterea propriilor emoţii duce la următorul pas - gestionarea lor, deoarece emoțiile
nu trebuie să preia controlul asupra noastră.

Calitățile comunicării

C
omunicarea eficientă este doar aceea care atinge un obiectiv și în care mesajul
transmis este complet, adică conţine observațiile (informaţii brute pe care
simţurile vi le oferă în fiecare moment - ceea ce ați văzut, ceea ce ați auzit, ceea ce
ați gândit, fără nicio speculaţie, inferenţă, emoţie sau dorinţă), dar și gândurile, emoțiile
și nevoile voastre.
O bună comunicare îi oferă celuilalt posibilitatea de a afla ce simțiți și ce nevoi și
dorințe aveți. Doar atât. Responsabilitatea modului în care va acționa îi aparține.

Conținutul materialului nu poate fi reprodus, modificat, transferat, distribuit, republicat, copiat sau transmis 13
în orice formã, incluzând dar nelimitându-se la forma electronică, fără permisiunea scrisă a editorului.
Colecția „Anul devenirii tale” - Rânduri despre relații - Sinteza 2, realizată de Adriana Nicolae
adriana-nicolae.ro; contact@adriana-nicolae.ro

Acuratețe, precizie: alegeți-vă mereu cuvintele din timp, ele trebuie să vă reprezinte
gândurile și sentimentele astfel încât ceilalți să le identifice și să le poată înțelege; nu vă
temeți să le corectați, dacă le-ați ales neinspirat sau vedeți că apar greșeli de înțelegere.
Asertivitate: susțineți-vă ideile și sentimentele în mod deschis, cu respect față de
celălalt și fără atac la persoană
Empatia: străduiți-vă să ascultați cu atenție și să puteți identifica starea afectivă
imediată a celuilalt și să răspundeți adecvat acesteia
Egalitatea: considerați-i pe ceilalți parteneri de discuție la fel de valoroși ca și voi,
indiferent de rolurile sociale și funcțiile pe care le îndeplinește fiecare
Feed-backul: oferiți celorlalți un răspuns eficient - fără contradicții verbale și
nonverbale și cu referire strictă la comportamentul persoanei și nu la persoana în sine
- pentru a le comunica exact ce vă deranjează, în ce mod vă afectează sau ce v-ați dori
să facă.

Obstacole în comunicare

Comunicarea în situațiile stresante este diferită de cea din momentele obișnuite.


În anumite momente din zi, oboseala fizică şi psihică este maximă, iar capacitatea
de ascultare este diminuată. Soluția este de a purta dialogul în așa fel încât interlocutorul
să înțeleagă că sunteți demne să fiți acceptate.
Este important să cunoașteți modurile în care se comportă oamenii ca urmare
a rezultatelor negative ale stresului. Acestea sunt tipare de comunicare (împăciuitorul,
acuzatorul, evaluatorul, confuzul), care apar în momentul în care persoana în cauză
reacționează la stres și în același timp simte că îi scade stima de sine.
Bariere importante în comunicare sunt critica adusă omului și nu
comportamentului lui, ordinele și amenințările, argumentarea logică fără a lua deloc în
considerare factorii emoționali.
În plus, spiritul defensiv (de apărare) vă face ca în timp ce ascultaţi să vă gândiți
numai la cum să vă scuzați și să vă apărați, pierzând sensul mesajului celui care vorbeşte,
iar tot ceea ce spune celălalt se transformă într-un atac la propria persoană.
De asemenea, etichetarea și părerile preconcepute vă fac să introduceți oamenii în
categorii, cutii și cutiuțe, iar concepţiile pe care vi le-ați făcut despre un om vă determină
să respingeți persoana fără a asculta ceea ce are de spus.
De multe ori, auziți numai ce vreți și selectați mesajul potrivit atitudinii pe care
o aveți în acel moment; dacă aveți o atitudine negativă, veți ignora mesajele pozitive, iar
dacă aveți o atitudine pozitivă veți prelua doar pe cele care vă fac bine, respingându-le pe
cele care ar duce la dispute și controverse.

Oamenii se comportă diferit în situații stresante.


Este important să cunoașteți tiparele de comunicare.
Conținutul materialului nu poate fi reprodus, modificat, transferat, distribuit, republicat, copiat sau transmis 14
în orice formã, incluzând dar nelimitându-se la forma electronică, fără permisiunea scrisă a editorului.
Colecția „Anul devenirii tale” - Rânduri despre relații - Sinteza 2, realizată de Adriana Nicolae
adriana-nicolae.ro; contact@adriana-nicolae.ro

De multe ori, auziți numai ce vreți și selectați mesajul potrivit atitudinii pe care
o aveți în acel moment; dacă aveți o atitudine negativă, veți ignora mesajele pozitive, iar
dacă aveți o atitudine pozitivă veți prelua doar pe cele care vă fac bine, respingându-le pe
cele care ar duce la dispute și controverse.

Cel mai mare obstacol în comunicare - propriile interpretări

Oamenii tind să interpreteze tot ceea ce gândesc/spun/


fac ceilalți conform propriilor viziuni, convingeri,
dorințe, suferințe și idealuri.

Fiecare are propriile așteptări într-o relație și chiar de la relație în sine.


Percepțiile distorsionate sau incorecte sunt mereu limitative și consecința
interpretărilor proprii, a momentelor în care confundați interpretările cu realitatea.
În realitate, în fața noastră poate fi doar un copac, dar fiecare om care îl privește
îi va atribui sensuri ce țin de trecutul său, cu amintiri, experiențe, povești, tipare,
programări, frici, limite, credințe și așa mai departe.
Suferința apare mereu atunci când vă luptați cu realitatea celuilalt și vreți să
o impuneți pe a voastră ca fiind cea adevărată. Nu are nimeni ceva cu voi personal, este
doar o diferență de percepție a realității.
Ce puteți face? Este esențial să învățați să identificați corect ce aspecte care țin
de voi înșivă, de persoanele cu care relaționați și de context vă pot influența percepțiile
(percepția interpersonală este procesul prin care asociem semnificații persoanelor și
relațiilor cu care ne confruntăm).
Convingerile sunt uneltele de lucru ale minții voastre, prin care interpretați
absolut totul. Ele sunt în mare parte preluate din trecut, de la alții, dar și din experiențele
pe care le-ați avut și pe care mintea voastră a pus o etichetă: bun, rău, tragic, plăcut,
neplăcut... Prin aceste convingeri despre lume, despre persoana noastră, despre ceilalți,
voi construiți în fiecare clipă o realitate subiectivă și personală. Dacă veți conștientiza că
o convingere pur și simplu nu vă mai folosește, nu vă ajută să trăiți și să ajungeți unde vă
doriți, trebuie doar să o schimbați. Există la un moment dat în viața fiecăruia o schimbare
de o anumită convingere, respectiv de percepție a realității. Atunci reconstruiți o altă
realitate, îi puneți o nouă etichetă, dar și aceasta trebuie să fie tot temporară, până când
viața vă pune într-o situație în care iar nu vă mai este benefică acea idee și iar se anulează
ceea ce ați crezut până în acel moment. Mintea nu poate vedea întregul niciodată, ea taie
în felii realitatea și confirmă exact ceea ce credeți.
Acum știți că oamenii au propriile lor realități. Știind acest lucru, puteți decide
ce vreți să faceți mai departe în relațiile pe care le aveți. Acceptați diferența de realități,
puteți căuta împreună cu celălalt o cale de mijloc în care fiecare să facă pași pentru a găsi
o cale comună sau puteți să nu acceptați diferența de realități și să decideți să încheiați
o relație.
Orice decizie luați, asumați-vă consecințele!
Conținutul materialului nu poate fi reprodus, modificat, transferat, distribuit, republicat, copiat sau transmis 15
în orice formã, incluzând dar nelimitându-se la forma electronică, fără permisiunea scrisă a editorului.

Você também pode gostar