ANALIZA STATISTICA A ASIGURARILOR COMERCIALE

PLAN:

INTRODUCERE.............................................................................................................................3
CAPITOLUL I. CONCEPTUL DE ASIGURĂRI COMERCIALE................................................5
1.1. Noțiuni generale privind asigurările comerciale...................................................................5
1.2. Evoluția și rolul asigurărilor comerciale.............................................................................15
1.3. Tipurile de asigurări comerciale: conținutul și caracteristica lor........................................21
CAPITOLUL II. PARTICULARITĂȚILE PIEȚEI ASIGURĂRILOR COMERCIALE ÎN
REPUBLICA MOLDOVA............................................................................................................34
2.1Sistemul de indicatori statistici specifici asigurărilor comerciale (informatii gasesti in cartea
lui Oleg Verejan)........................................................................................................................34
2.2. Elementele tehnice privind funcționarea sistemului de asigurări comerciale în Republica
Moldova.....................................................................................................................................35
2.3. Particularități și forme de manifestare a pieței asigurărilor din Republica Moldova.........67
CAPITOLUL III. ANALIZA STATISTICA A ASIGURARILOR COMERCIALE DIN
REPUBLICA MOLDOVA IN PERIOADA 2002-2012..............................................................125
3.1. Analiza asigurărilor de persoane (aici intra asig. De viata, medicale)..............................125
3.2. Analiza asigurărilor de bunuri ( asig agricole, auto).........................................................129
3.3. Analiza asigurărilor de răspundere civilă şi alte asigurări complementare (asig risc
financiar)..................................................................................................................................132
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI............................................................................................133
BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................................137
ANEXE........................................................................................................................................144
LISTA ABREVIERILOR
CNPF Comisia Naţională a Pieţei Financiare a Republicii Moldova
PIB Produsul Intern Brut
PBS prima brută subscrisă
R ritmul de dinamică (modifi care)
RCA asigurarea de răspundere civilă auto (internă şi externă)
RCG asigurarea de răspundere civilă generală
RMA rezerva matemati că adiţională
p.p. puncte procentuale
ZLSAC Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător

2
INTRODUCERE
Actualitatea temei. Asigurarea reprezintă un sistem de relaţii, ce cuprinde protejarea
intereselor personale şi patrimoniale ale persoanei fizice şi juridice (asigurat) prin formare de
fonduri băneşti din contul primelor de asigurare, plătite de asigurat, în schimbul cărora
asigurătorul оşi asumă obligaţia ca la producerea cazului asigurat să compenseze asiguratului
suma asigurată sau despăgubirea de asigurare în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Dezvoltarea pe larg a relaţiilor de piaţă în Republica Moldova a schimbat esenţial situaţia
în sfera asigurărilor. Anterior, în economia centralizată asigurarea purta un caracter mai mult
formal.
Pe atunci, în conştiinţa sovietică, asigurarea nu prezenta un component obligatoriu al
organizării vieţii. În cadrul economiei de piaţă asigurările reprezintă pe de o parte un mijloc de
protejare a afacerilor şi patrimoniului cetăţenilor, iar pe de altă parte o activitate comercială ce
generează profituri.
Datorită rolului său important şi datorită răspîndirii sale, asigurările sunt considerate o
industrie care este investită cu interesul publicului, starea economică a fiecăre persoane,
siguranţa sa este în mare măsură evoluţia relaţiilor economice oamenii, confruntaţi destul de
frecvent cu pericolele ce le pun în primejdie viaţa şi proprietatea, au descoperit necisitatea de a
apela la asigurare ca modalitate cea mai simplă de a se proteja pe ei şi bunurile ce le aparţin.
În toate ţările dezvoltate s-a constituit progresiv sistemul de asigurări sociale destinat să
protejeze în totalitate sau în parte pooulaţia împotriva riscurilor legate de sănătate, de viaţa
curentă, de locul de muncă. Necisitatea organizării asigurărilor sociale a apărut o dată cu
dezvoltarea forţelor de producţie, determinate de crearea şi dezvoltarea industriei.
Actualul sistem al asigurărilor din Moldova este imaginea experienţei acumulate pe
parcursul celor 23 ani de tranziţie spre economia de piaţă, perioadă în care s-au creat condiţiile
transformării structurale graduale a pieţei asigurărilor.
Prin conţinutul său, lucrarea abordează asigurările comerciale, şi anume, particularităţile
asigurărilor comerciale în ultimii 12 ani din Republica Moldova, apoi prezintă caracteristica generală
a sistemului naţional de asigurare, unde sunt tratate astfel de teme ca – evoluţia, forme şi metode de
constituire a sistemului naţional de asigurare şi metodele şi mecanisme de intervenţie a statului în
asigurări. În ultimul capitol sunt abordate analiza operaţiunilor de asigurări comerciale din țara
noastră.
Piaţa asigurărilor, mai ales în condiţiile realizării asigurărilor externe, solicită din partea
asigurătorilor un sistem deosebit de organizare şi conducere. Pentru adaptarea permanentă la
cerinţele pieţei externe, asigurătorii au nevoie de informaţii curente privind oferta, cererea de
asigurate şi tehnicile de asigurare. Informaţiile pot fi obţinute prin prospectarea directă şi

3
 continuă a pieţei sau pe seama datelor puse la dispoziţie de organisme specializate în asigurări
interne şi externe, în unele cazuri, informaţiile de această natură sunt incomplete fapt pentru care
prospectarea permanentă, directă, are rolul de a sesiza din timp eventualele modificări ce pot
apare pe piaţă, tehnicile folosite de alţi asigurători pentru adaptarea la noile situaţii, avantajele şi
dezavantajele anumitor forme de asigurare.
Conştientizarea, în general, de către indivizi şi societate a necesităţii de protejare prin
asigurare a contribuit, în cele din urmă la cristalizarea anumitor relaţii de asigurare. Existenţa
relaţiilor de asigurare presupune, de fapt, constituirea şi utilizarea fondului de asigurare indiferent de
forma lui concretă de organizare.
În acest timp, asigurarea este un factor ce stimulează activitatea de antreprenoriat,
desfăşurată în condiţiile relaţiilor de piaţă, şi creează condiţii egale pentru toţi participanţii.
În condiţiile dezvoltării şi diversificării relaţiilor de piaţă, când fiecare producător de
bunuri îşi desfăşoară activitatea de sine stătător, rolul asigurărilor a sporit esenţial.
Dat fiind faptul că asigurările sunt un instrument economic diversificat şi foarte complex,
ele pot fi utilizate de unele persoane în scopuri speculative, neglijând astfel principiile ce stau la
baza asigurărilor.
Activitatea serviciului de stat pentru reglementarea asigurărilor, precum şi activitatea
Asociaţiei Naţionale a Asigurătorilor sunt orientate spre combaterea operaţiunilor speculative în
cadrul asigurărilor, diferitelor abuzuri şi fraude, precum şi spre constituirea unui cadru juridic
adecvat, ce ar garanta o protecţie suficientă asiguraţilor.
Scopul lucrării este prezentarea procesului de asigurări comerciale din ţară în baza analizei
efectuate pe ultimii 12 ani pe piața asigurărilor comerciale din Republica Moldova
Scopul lucrării e concretizat de sarcinile cercetării:
- analiza sistemului asigurărilor în economia de tranziţie;
- analiza constituirii a sistemului naţional de asigurare;
- analiza factorilor care influenţează şi caracterizează managementul al operaţiunilor de
asigurare.
Tema acestei lucrări o constituie analiza sectorului asigurări de asigurări comerciale şi
particularitățile pieței de asigurare din Republica Moldova.
Obiectul cercetării îl constituie analiza statistică a sectorului de asigurări la nivelul pieței de
asigurare din Republica Moldova.
Baza informaţională lucrării de faţă o constituie suportul teoretico-ştiinţific care e axat pe
lucrări fundamentale ale specialiştilor în materie de asigurări aşa ca: Văcărel Iulian “Asigurări şi
reasigurări”, Ciurel Violeta “Asigurări şi resigurări”, Fotescu Stanislav “Eficienţa asigurărilor în
Republica Moldova”, etc. Paralel cu studierea în original a lucrărilor specialiştilor în materie au fost

4
analizate datele statistice preluate din Buletinele informative elaborate de către Serviciul de Stat
pentru Supravegherea Asigurărilor .
Structura lucrării. Lucrarea de fata a fost structurata pe 3 capitole ce urmaresc, in
principiu, familiarizarea cu conceptele si particularitatile sectorului asigurarilor si a riscului
asigurat, cu teoriile generale ale managementului strategic al companiilor de asigurari, urmate
fiind de prezentarea etapelor de fundamentare, elaborare si implementare a modelului de
management strategic in contextul specific societatilor de asigurare.

CAPITOLUL I. CONCEPTUL DE ASIGURĂRI COMERCIALE

1.1. Noțiuni generale privind asigurările comerciale

În literatura de specialitate se întâlnesc abordări şi modalităţi de exprimare diferite prin

care, de fapt, se desemnează acelaşi lucru. Unii consideră că asigurările pot fi privite din mai
multe puncte de vedere, motiv pentru care există suficient de multe definiţii, din care vom
prezenta câteva.
Referitor la noţiunea de “asigurare”, în literatura de specialitate s-au emis mai multe
puncte de vedere (definiţii).
Definiţia asigurărilor, aşa cum este dată în lucrarea “Dicţionar de Asigurări”, semnată de
Bistriceanu Gh. D., Bercea Fl., şi Macovei E. I. este următoarea: ”Operaţie economico-financiară
ce decurge dintr-o obligaţie prevăzută de lege sau dintr-un contract (aleatoriu, sinalagmatic, cu
titlu oneros şi cu executare succesivă), prin care asiguratul se obligă să plătească periodic o
anumită sumă, denumită primă de asigurare, în schimbul căreia asigurătorul îşi asumă obligaţia
ca la producerea evenimentului (riscului asigurat) să plătească asiguratului sau beneficiarului
despăgubirea de asigurare sau suma asigurată.”1
La rândul său, Florian Bercea subliniază că asigurarea “acţionează în strânsă legătură cu
existenţa în activitatea economică a unor riscuri comune a căror producere poate provoca pagube
importante economiei naţionale şi populaţiei. Existenţa riscurilor comune determină, la rândul ei,

1
Bistriceanu Gh. D., Bercea Fl., Macovei E. I.,”Dicţionar de asigurări”, Editura “Logos”, Chişinău, 1993, p. 27

5
formarea comunităţii de risc, compusă din persoane fizice sau juridice, care acceptă achitarea
primelor de asigurare unei instituţii specializate în vederea constituirii fondului de asigurare.”2
În lucrarea “Asigurări şi reasigurări” autorii (Văcărel I.şi Bercea Fl.) consideră că
“asigurarea exprimă relaţii de distribuire şi redistribuire a valorii adăugate brute, relaţii care apar
în procesul constituirii şi utilizării fondului de asigurare în vederea desfăşurării neîntrerupte a
activităţii economice, păstrării integrităţii bunurilor asigurate, protejării persoanelor fizice
împotriva anumitor evenimente care le-ar putea afecta viaţa ori integritatea corporală, precum şi
onorării obligaţiilor de răspundere civilă ce revin persoanelor fizice şi juridice faţă de terţi.”3
D.A. Constantinescu defineşte asigurarea ca un mijloc de a acoperi o parte a riscurilor cu
care se confruntă persoanele sau firmele în activitatea lor de zi cu zi sau în cea de afaceri.
La rândul său, Purcaru I. consideră asigurarea “o operaţiune financiară prin care o parte
(sau un partener), denumită asigurător despăgubeşte, în cazul producerii unui sinistru, o altă
parte, denumită asigurat, în schimbul unei remuneraţii (primă sau cotizaţie)”4.
Dr. Galiceanu I. şi Galiceanu M. privesc asigurarea ca “un acord contractual între două
părţi. Prima parte (denumită asigurătorul sau societatea de asigurare) convine să plătească celei
de-a doua părţi (denumită asiguratul) atunci când are loc un eveniment specificat. La asigurarea
de viaţă, asiguratul este persoana al cărui deces face ca poliţa să ajungă la maturitate sub forma
unei plăţi reclamate, efectuată de asigurător.”5
În lucrarea “Asigurări”, semnată de Galiceanu I., asigurarea este definită ca o “categorie
economică, având menirea să exprime raporturile ce apar în legătură cu constituirea fondurilor
băneşti – din încasarea de la persoanele fizice şi juridice a unor prime de asigurare, calculate prin
metode statistico-matematice – necesare prevenirii şi acoperirii unor nevoi viitoare, eventuale şi
evaluabile, prin formarea unei comunităţi de risc, pe bază de mutualitate în suportarea pagubelor
şi cu ajutorul unei societăţi specializate în practicarea acestui gen de activitate.”6
Totodată asigurarea poate fi privită ca o formă de transfer a riscului către asigurători, iar
asigurarea de viaţă – ca un mijloc suplimentar de economisire şi prevedere.
Asigurările de bunuri, persoane şi răspundere civilă reprezintă “raporturi economice ce
apar în procesul de formare şi repartizare a fondului de asigurare, în scopul menţinerii
continuităţii producţiei la agenţii economici, al păstrării integrităţii bunurilor persoanelor fizice,
al asigurării suplimentare a populaţiei pentru cazuri de accidente, supravieţuire, deces etc..”7

2
Bercea Fl., “Asigurări de stat”, lito ASE Bucureşti, 1985, p. 13.
3
Văcărel I., Bercea Fl., “Asigurări şi reasigurări”, Editura Expert, Bucureşti, 1999, p. 60
4
Purcaru I., “Matematică şi asigurări”, Editura Economică, Bucureşti, 1994, p. 7
5
Galiceanu I. şi Galiceanu M., articolul “Asigurările de viaţă”, publicat în Tribuna Economică, nr 45/11 nov. 1998,
p. 28
6
Galiceanu I., “Asigurări“, Reprografia Universităţii din Craiova, 1994, p. 24
7
Lungu N., note de curs

6
 John Downes şi Jordan Elliot Goodman, în "Dictionary of Finance and Investment
Terms", definesc asigurarea ca fiind "sistemul prin care persoanele fizice sau juridice, conştiente
de riscurile posibile, plătesc prime de asigurare unei companii de asigurări care rambursează
sumele corespunzătoare în caz de daună. Asigurătorul profită prin investirea primelor pe care le
primeşte.... Într-un sens mai larg, asigurarea transferă riscul de la o persoană la un grup care
poate mai uşor să plătească pagubele".
În unele lucrări se consideră chiar că asigurarea poate fi definită din două puncte de
vedere, şi anume:
1. Ca persoană (fizică sau juridică) în calitate de asigurat, asigurarea poate fi privită şi ca
"finanţare" a unei pierderi, în condiţiile în care, evident, fondurile vor fi disponibile pentru a
acoperi consecinţele financiare ale producerii riscului. Scopul acesteia va fi de a asigura
continuitatea activităţii sau supravieţuirea afacerii asiguratului în cazul pierderii produse.
2. Ca un mijloc prin care riscurile pentru două sau mai multe persoane sau firme se
combină prin contribuţii prezente sau promise la un fond din care se plătesc despăgubirile pentru
daunele suferite de unii dintre ei. Dat fiind că asigurarea se bazează pe transferul riscului de la un
individ către o comunitate de indivizi, la acoperirea pagubei suferite de acesta contribuie cu
sume mici ceilalţi indivizi.
O altă definiţie este dată de Yvonne Lambert Faivre care consideră că "sub aspect
tehnic, asigurarea este operaţia prin care un asigurător, organizând pe principiul mutualităţii un
număr mare de asiguraţi, expuşi la producerea unor anumite riscuri, îi despăgubeşte pe aceia
dintre ei care suferă un sinistru pe seama fondului comun constituit din primele încasate."
D.S. Hansell defineşte asigurarea ca "un instrument care oferă compensarea financiară
pentru evenimentele nefericite, plăţile fiind efectuate din contribuţiile mai multor părţi care
participă la această schemă". Rezultă din această definiţie existenţa unui fond care se formează
prin contribuţia tuturor asiguraţilor (sub forma primei) din care se vor plăti despăgubirile pentru
cei care suferă pierderi.
Asigurările comerciale reduc incertitudinea prin următoarele pârghii8:
- fac riscurile suportabile;
- indemnizează victima în cazul produceri evenimentului nedorit;
- facilitează asumarea de riscuri, conferind indivizilor o mai mare securitate, în activitatea
lor cotidiană. Intr-adevăr, prea puţine persoane dispun de o avere suficientă pentru a face
faţă tuturor evenimentelor nefericite din viaţă, care implică traume phisice şi pierderi
financiare semnificative.

8
Fr. Ewald, J-H. Lorenzi (editori), Encyclopédie de l’assurance, Economica, 1998, p.9 şi urm.

7
 - contribuie la reducerea riscurilor, în condiţiile în care asigurătorii, prin clauze
contractuale sau chiar în virtutea unor dispoziţii legale, îi încurajează pe asiguraţi să
promoveze un comportament atent, controlându-şi expunerea la riscuri.
Din punct de vedere economic, perspectiva unei garanţii în faţa riscurilor favorizează
spiritul întreprinzător şi contribuie la progresul tehnic şi economic, permiţând angajarea
oamenilor în activităţi riscante sau de vârf, cu rezultate greu de anticipat. Pe de altă parte,
asigurătorii încasează prime, pe care în principiu le plasează în active de calitate9, jucând un rol
fundamental în finanţarea investiţiilor, cu observaţia că trebuie să le gestioneze respectând
anumite cerinţe prudenţiale specifice activităţilor financiare. In consecinţă, sistemul de
asigurări finanţează în mod direct economia, fiind un veritabil motor de dezvoltare
economică.
În sensul Legii Nr. 407 din 21.12.2006 cu privire la asigurări, următoarele noţiuni
principale semnifică: activitate de asigurare - activitate care constă, în principal, din: oferirea,
negocierea şi încheierea de contracte de asigurare şi reasigurare, încasarea de prime, lichidarea
de daune, efectuarea de acţiuni de regres şi de recuperare; activitate de intermediere în asigurări
şi/sau în reasigurări - activitate care constă din prezentarea sau propunerea contractelor de
asigurare şi/sau de reasigurare, din alte acţiuni de pregătire a încheierii unor astfel de contracte,
din încheierea lor, sau de contribuţie la gestionarea contractelor, în special în cazul solicitării de
daune.
Conceptul de asigurare poate fi abordat sub trei aspecte: Juridic; Economic; Financiar.
Asigurarea sub aspect juridic. Pentru a fi operantă, asigurarea trebuie să capete formă
juridică. Această formă este cea dintâi sesizabilă. O asemenea formă i-o conferă contractul de
asigurare care constituie ”legea părţilor”, precum şi legea propriu-zisă, emisă de puterea
legislativă.
Contractul de asigurare prezintă mai multe trăsături caracteristice10:
1. Este un contract consensual - se încheie valabil prin simplul consimţământ al părţilor.
2. Este un contract sinalagmatic – părţile contractante îşi asumă obligaţii reciproce şi
interdependente.
3. Este un contract aleatoriu – la încheierea sa părţile contractante nu cunosc cu exactitate
existenţa sau mărimea avantajelor patrimoniale ce vor rezulta din respectivul contract.
4. Este un contract cu titlu oneros – fiecare dintre părţi urmăreşte să obţină un avantaj
material, o contraprestaţie în schimbul obligaţiei pe care şi-o asumă.

9
Care cuprind în principal active financiare (titluri de stat, acţiuni, titluri ale fondurilor de investiţii şi depozite
bancare) şi imobiliare.
10
Văcărel I., Bercea Fl., “ Asigurări şi reasigurări”, Editura Expert, Bucureşti, 1999, p. 54 - 57

8
 5. Este un contract succesiv – valabilitatea sa se întinde pe o anumită perioadă de timp,
astfel încât este posibilă eşalonarea plăţii primei de asigurare.
6. Este un contract de adeziune – deşi este redactat şi imprimat de asigurător, la el a aderat
asiguratul.
7. Este un contract de bună credinţă – presupune ca executarea sa să se facă cu bună
credinţă de ambele părţi: reaua credinţă a asiguratului este sever sancţionată.
Alături de contract, caracterul juridic al asigurărilor este dat de lege prin reglementarea
formei asigurărilor: asigurări obligatorii şi asigurări facultative. Asigurarea “ex-contractu” are la
bază principiul facultativităţii, iar asigurarea “ex-lege” are la bază principiul obligativităţii.
Asigurarea contractuală constituie o modalitate de dobândire a securităţii individuale de
către asiguraţi. Asigurarea obligatorie oferă protecţie de asigurare anumitor categorii de persoane
fizice şi juridice din considerente de ordin social şi economic naţional.
Asigurarea sub aspect economic. Existenţa asigurărilor este strâns legată de necesitatea
constituirii unui fond de resurse băneşti destinate indemnizării pagubelor provocate de anumite
evenimente. Acoperirea pagubelor provocate de aceste fenomene sau evenimente se poate realiza
pe seama a trei categorii de fonduri băneşti:
1. Fonduri de rezervă constituite în mod individual;
2. Fonduri de rezervă şi/sau asigurare constituite în mod centralizat;
3. Fonduri de asigurare propriu-zise constituite la dispoziţia unor societăţi comerciale sau
a unor organizaţii mutuale de asigurare prin plăţi descentralizate.
Dintre acestea, numai fondul ce se constituie la dispoziţia unei organizaţii specializate
poartă denumirea de fond de asigurare.
Trăsăturile caracteristice ale asigurării:
 Fondul de asigurare îmbracă în mod necesar formă bănească.
 Fondul de asigurare se formează în mod descentralizat, pe seama sumelor de bani (prime
de asigurare sau cotizaţii) achitate de persoane fizice şi juridice.
 Fondul de asigurare se constituie în vederea acoperirii unor pagube provocate de
fenomene (evenimente) viitoare şi nesigure.
 Asigurarea presupune existenţa unei comunităţi de risc (pericole). Comunitatea se
formează în mod spontan, prin simpla participare la constituirea fondului de asigurare la
dispoziţia unei organizaţii specializate.
 Asigurarea generează relaţii economice între participanţii la asigurare – pe de o parte
fluxuri băneşti de constituire a fondului de asigurare, iar pe de altă parte fluxuri băneşti
sub forma plăţii despăgubirilor sau sumelor asigurate.

9
 Având în vedere sus-amintitele fluxuri băneşti generate de constituirea şi distribuirea
fondului de asigurare, se poate trage concluzia că asigurarea exprimă relaţii de distribuire şi
redistribuire a valorii adăugate brute, reprezentând o componentă a sistemului financiar.
Ca şi celelalte componente ale sistemului financiar, asigurările îndeplinesc anumite
funcţii: Funcţia de repartiţie; Funcţia de control.
Funcţia de repartiţie se manifestă în :
a) “Procesul de mobilizare a fondului de asigurare la dispoziţia asigurătorului, pe seama
primelor plătite de asiguraţi în procesul repartizării P.I.B.;
b) Procesul de dirijare a fondului de asigurare către destinaţiile sale legale”11, şi anume:
- Plata sumelor asigurate şi acoperirea pagubelor;
- Finanţarea unor acţiuni cu caracter preventiv;
- Constituirea fondurilor de rezervă specifice ale asigurătorului;
- Acoperirea cheltuielilor administrativ-gospodăreşti ale asigurătorului şi obţinerea de
profit;
- Constituirea unor fonduri centralizate de protecţie a asiguraţilor.
Tot prin intermediul funcţiei de repartiţie, impozitele datorate de asigurători sunt dirijate
la bugetul de stat sau bugetele locale, după caz, iar contribuţiile cuvenite asigurărilor sociale sunt
îndreptate către bugetul asigurărilor sociale de stat.
Funcţia de control, având o arie mai largă de manifestare decât funcţia de repartiţie, se
realizează în procesul formării, repartizării şi utilizării fondului de asigurare. Astfel, prin ea se
urmăreşte “modul cum se încasează primele de asigurare şi alte venituri ale asigurătorului, cum
se efectuează plăţile cu titlu de indemnizaţie de asigurare, cheltuielile de prevenire a riscurilor,
cheltuielile administrativ-gospodăreşti ş.a., corecta determinare a drepturilor asiguraţilor,
gospodărirea judicioasă a fondului de asigurare şi a rezervelor legale constituite, îndeplinirea
integrală şi la termen a obligaţiilor financiare ale asigurătorului faţă de stat şi de terţi.”12
Rolul social, economic şi educativ al asigurărilor. Importanţa tot mai mare pe care au
dobândit-o asigurările în economiile moderne se datorează rolului social şi economic pe care
acestea îl îndeplinesc.
Rolul asigurării este acela de a oferi oamenilor securitate, de a-i ajuta pe cei care suferă o
pagubă sau care sunt implicaţi într-un accident. Altfel spus, rolul asigurării este de a acoperi
consecinţele financiare ale unor evenimente nedorite de către persoane sau organizaţii.
Scopul asigurărilor fiind cel de a plăti indemnizaţii celor care au fost victimele
evenimentelor nedorite, prin intermediul contribuţiilor vărsate de către asiguraţi, putem spune că
asigurările îndeplinesc o funcţie socială sau au un rol social.
11
Văcărel I, Bercea Fl., “Asigurări şi reasigurări”, Editura Expert, Bucureşti, 1999, p. 60
12
idem, p. 61

10
 Astfel, asigurările reprezintă un domeniu extrem de important pentru societatea umană
din mai multe motive:
 Deşi, prin ea însăşi, asigurarea nu poate salva o viaţă, ea contribuie la plata tratamentului
medical care poate salva vieţi omeneşti;
 Asigurarea poate ajuta familiile să rămână unite (ex.: permite unei mame să-şi crească
copii după moartea soţului);
 Asigurarea îi protejează pe proprietarii de case, de maşini sau de firme împotriva
efectelor negative pe care le-ar avea asupra situaţiei lor financiare anumite procese care
le-ar putea atrage răspunderea lor civilă;
 Asigurarea îi ajută pe proprietarii de bunuri sau afaceri în confruntarea cu un risc
potenţial legat de deţinerea acestor bunuri;
 Deşi nu poate preveni producerea anumitor daune de ordin material, asigurarea poate
contribui la înlocuirea bunurilor distruse astfel încât asiguratul să poată reveni la situaţia
patrimonială anterioară.13
Toate acestea – garantarea veniturilor văduvelor şi orfanilor după dispariţia prematură
a capului familiei, oferirea mijloacelor pentru reconstituirea casei sau cumpărarea unei alte
locuinţe pentru acela a cărei casă a fost distrusă de către un incendiu, acordarea de sume care să
compenseze pierderile profesionale ale aceluia care, din cauza unui accident, este în
imposibilitatea de a munci sau oferirea posibilităţii de a se bucura de îngrijire medicală
corespunzătoare – reprezintă obiectivele fundamentale ale asigurării.
Un alt aspect al rolului social al asigurării este incidenţa sa în supravieţuirea
întreprinderilor. Permiţând supravieţuirea întreprinderilor, victime ale unor evenimente nedorite
(incendiu, faliment al unui client debitor, răspundere civilă etc.), asigurarea salvează locurile de
muncă ale angajaţilor, cu toate implicaţiile ce decurg de aici.
Trebuie menţionat, totodată, că funcţia socială are, prin ea însăşi, repercursiuni
favorabile asupra economiei:
- Permiţând victimelor accidentelor şi bolilor să-şi procure resursele necesare, asigurarea
face ca aceste riscuri să nu rămână în sarcina colectivităţii şi, în acelaşi timp, menţine la
un nivel constant puterea de consum a aceleiaşi colectivităţi;
- Permiţând întreprinderilor să continue să funcţioneze după producerea unui sinistru,
asigurarea consolidează relaţiile de muncă, oferă continuitate producţiei şi păstrează
reţeaua economică.

13
Constantinescu D.A., “Tratat de asigurări”, Editura Naţionala, Bucureşti, 1999, p. 62

11
 În ceea ce priveşte rolul economic al asigurării, trebuie precizat că acesta nu se
limitează la păstrarea entităţilor economice la un moment dat. Pentru o apreciere completă a
impactului asigurării asupra economiei, aceasta trebuie privită sub mai multe aspecte:
1. Asigurarea apare ca ramură prestatoare de servicii pentru că societatea comercială de
asigurare, în schimbul primelor de asigurare încasate de la asiguraţi, oferă acestora un
produs specific: obligaţia de a prelua asupra sa efectele negative ale producerii riscului.
2. Asigurarea – ramură creatoare de valoare adăugată. Dezvoltarea asigurărilor şi
îmbunătăţirea raportului dintre prime şi P.N.B. este rezultatul acţiunii conjugate a unor
factori subiectivi şi obiectivi. Dintre aceştia, factorul cel mai important îl constituie
creşterea venitului mediu pe locuitor. Din experienţa internaţională rezultă că pe măsură
ce creşte P.I.B.-ul pe locuitor creşte şi mărimea primelor de asigurare ce revin pe
locuitor, şi invers.
3. Asigurarea – ramură creatoare de locuri de muncă. Asigurările prezintă importanţă
pentru economia unei ţări nu numai pentru că participă la procesul de creare de valoare
adăugată, dar şi pentru faptul că oferă locuri de muncă pentru un număr deloc neglijabil
de persoane.
4. Asigurarea – intermediar financiar. Rolul de intermediar financiar, respectiv de entitate
care obţine sume de bani dintr-o anumită sursă şi le redirecţionează către o alta, este
îndeplinit mai ales de către societăţile de asigurare de viaţă, dar şi de către societăţile de
asigurare de bunuri şi răspundere civilă.
5. Asigurarea – element de influenţă a balanţei de plăţi. Societăţile de asigurări pot
influenţa balanţa de plăţi a ţării atunci când, pe lângă asigurări directe, mai efectuează şi
operaţii de reasigurare.
6. Asigurarea – factor de reducere a incertitudinii economice şi mijloc de reluare a
activităţii temporar întrerupte. Încheierea contractului de asigurare semnifică opţiunea
pentru protecţia oferită de către societatea de asigurări în schimbul autoprotecţiei.
Astfel, pentru asigurat viitorul capătă o anumită certitudine, în sensul unei garanţii
primite cu privire la sprijinul financiar.
7. Asigurarea – activ financiar. Persoanele fizice încheie asigurări în dublu scop: Pentru a
se proteja contra unor evenimente viitoare; Pentru a-şi fructifica economiile încredinţate
societăţilor de asigurare.
Pentru persoanele fizice titulare ale unor contracte de asigurare, acestea constituie
veritabile active financiare cu scadenţe de valorificare mai lungi sau mai scurte. Evoluţia
conjuncturii în perioada de valabilitate a contractului va influenţa mărimea absolută nominală a

12
sumelor acumulate şi mărimea ei reală la data încetării ei. Prin această prismă, asigurarea apare
ca “un activ financiar într-o economie de incertitudini”14
În plus, asigurătorul este cu adevărat un factor esenţial al dezvoltării economice, adevăr
pus în valoare de două aspecte ale activităţii de asigurare: garanţia investiţiilor şi plasamentul
primelor.
Garanţia investiţiilor Este evident că orice proiect modern de investiţie necesită
participarea asigurărilor pentru că, în lipsa garanţiilor oferite de acestea, nici antreprenorul şi nici
bancherul nu şi-ar risca capitalurile pentru proiectul respectiv.
Cel de-al doilea aspect – plasamentul primelor – este urmarea faptului că asigurătorul
încasează primele înainte ca asiguraţii să fi fost supuşi riscurilor asigurabile. În plus, prin
plasamentele pe piaţa capitalurilor, societăţile de asigurare contribuie la dezvoltarea creditului şi
finanţării unor proiecte economice, aducându-şi o contribuţie importantă la realizarea procesului
reproducţiei lărgite.
Resursele băneşti atrase în circuitul economic prin intermediul societăţilor de asigurare
sunt orientate fie spre creşterea capitalului productiv al societăţilor comerciale -direct sau prin
mijlocirea băncilor- fie spre acoperirea deficitului bugetar, la nivelul administraţiei centrale de
stat sau a celei locale.
Prin asigurarea şi reasigurarea mărfurilor care fac obiectul comerţului exterior, a
mijloacelor cu care acestea sunt transportate, se poate procura valuta necesară acoperirii unor
eventuale pagube sau se pot realiza importante economii de valută. Pe de altă parte, prin
operaţiunile de primire şi cedare a unor riscuri pe piaţa internaţională, asigurarea contribuie la
extinderea relaţiilor economice internaţionale.
Pe lângă rolul social şi cel economic, asigurările au şi un important rol educativ. Acesta
rezultă din principiile ce stau la baza acordării despăgubirilor, prin care se urmăreşte
cointeresarea asiguraţilor în păstrarea cu grijă a bunurilor asigurate, în prevenirea incendiilor,
limitarea pagubelor în cazul producerii riscului asigurat etc..
În ceea ce priveşte asigurările de viaţă, acestea au câteva caracteristici aparte. Ele
combină opera de prevedere cu cea de economisire a unui capital, ce va putea fi astfel
întrebuinţat în diferite scopuri, la timpul său, de către asigurat.
Rezervele tehnice ale asigurărilor în ramura viaţă se acumulează de către societăţile de
asigurare care le păstrează şi le fructifică prin construirea de imobile, prin împrumuturi de stat,
prin ipoteci şi, mai cu seamă, prin acordarea de împrumuturi pe poliţele de asigurare asiguraţilor.

14
Văcărel I., Bercea Fl., “Asigurări şi reasigurări”, Editura Expert, Bucureşti, 1999, p. 64

13
 Sumele plătite de societăţile de asigurare în caz de daună sau expirare a asigurării devin
la rândul lor noi factori de producţie în economia naţională, devin ajutoare nepreţuite ale muncii
omeneşti în procesul de producţie, prin transformarea banilor în diferite mijloace de producţie.
Totodată, asigurarea de viaţă este un sprijin al economiei. Aceasta forţează pe capul
familiei la o muncă mai intensă, însă pe de altă parte îi dă putere de rezistenţă.
Funcţiile asigurării. Dat fiind că gradul de maturitate şi experienţă a ţărilor lumii în
privinţa asigurărilor este foarte diferit, funcţiile asigurării au cunoscut de-a lungul vremii o
evoluţie aparte. Funcţiile asigurării se traduc prin metodele prin care asigurarea îşi atinge
obiectivele sociale.
Principalele funcţii ale asigurării sunt compensarea financiară a pierderilor, distribuţia
daunelor între numeroşi deţinători de poliţe, prevenirea pagubelor, reducerea temerilor
asiguratului prin securitatea oferită de asigurare, funcţia financiară, economisirea, reducerea
costurilor statului şi promovarea comerţului invizibil.
 Compensarea financiară a pierderilor este funcţia care a stat la baza apariţiei şi
dezvoltării industriei asigurărilor, fiind, totodată, cea mai importantă funcţie a asigurărilor.
 Distribuţia daunelor. Daunele financiare ale asiguraţilor sunt distribuite între toţi
asiguraţii prin compensarea celor ce au fost confruntaţi cu riscul şi cu consecinţele acestuia din
fondurile create prin contribuţia numeroşilor deţinători de poliţe.
 Prevenirea pagubelor este o funcţie importantă a asigurărilor care se poate realiza prin
finanţarea unor activităţi de prevenire a producerii riscurilor şi chiar a unor programe
educaţionale pentru asiguraţi; totodată este posibilă practicarea franşizei.
 Reducerea temerilor asiguratului, prin securitatea oferită de asigurare. Ori de câte
ori se pune problema răspunderii legale, protecţia este importantă.
 Funcţia financiară. Având în vedere decalajul de timp între momentul încasării primelor
şi cel al plăţii despăgubirilor societăţile de asigurări centralizează temporar sume importante de
bani pe care le plasează pe piaţa de capital în scopul obţinerii unor venituri suplimentare şi al
creşterii siguranţei afacerilor.
 Economisirea reprezintă o funcţie a asigurărilor, în special a celor de viaţă. Pentru
asiguraţi, prin poliţele de asigurare de viaţă există posibilitatea ca, alături de protecţie, să
beneficieze la expirarea contractului de suma asigurată şi, în plus, de participarea la profitul
obţinut din sumele investite.
 Reducerea costurilor statului, în special a celor legate de protecţia socială. Astfel,
societăţile de asigurare degrevează şi sprijină statul în domenii de asistenţă socială şi medicală,
pensii, compensări pentru accidente de muncă şi altele.

14
  Promovarea comerţului invizibil, acolo unde legislaţiile naţionale permit vânzarea de
asigurări unor clienţi din alte ţări sau cumpărarea de la asigurători străini.
Alături de aceste funcţii principale, mai pot fi menţionate ca “funcţii secundare ale
asigurării, următoarele:
- Societăţile comerciale nu mai sunt nevoite să creeze rezerve pentru acoperirea posibilelor
daune.
- Securitatea oferită de asigurare facilitează creditele de export şi creditele ipotecare.
- Fondurile create şi investite de către asigurători furnizează capital industriei şi
comerţului.
- Consultanţa oferită de asigurători la evaluare şi subscriere contribuie la prevenirea
daunelor, a prejudiciilor şi a pierderilor.”15

1.2. Evoluția și rolul asigurărilor comerciale

Importanţa şi necesitatea asigurărilor au fost resimţite încă din cele mai vechi timpuri,
datorită faptului că viaţa şi sănătatea oamenilor au fost şi sunt ameninţate de diferite fenomene
nedorite.
Apariţia asigurărilor este legată de necesitatea ca oamenii să se ajute reciproc în cazul
daunelor în permanentă creştere, iar a reasigurărilor pentru sprijinirea între ei a celor care
administrează fondurile şi activităţile de asigurare.
Necesitatea apariţiei activităţii de asigurare este legată de existenţa unor posibile
evenimente, care reprezintă un pericol pentru integritatea bunurilor materiale sau pentru viaţa
oamenilor: calamităţi, accidente, incidente etc.
Principalii factorii ai apariţiei asigurărilor comerciale sunt următorii:
a) transformarea condiţiilor economice generale, constând în trecerea de la o economie
exclusiv agricolă la una diversificată, în cadrul căreia industria şi comerţul ocupau o pondere tot
mai mare. In context, importanţa crescândă a banului a favorizat
ideea de reparare pecuniară a prejudiciului.
b) dezvoltarea comerţului la distanţă (a schimburilor internaţionale). Succesul marilor
târguri a multiplicat în special transporturile pe mare. Mărfurile transportate în locuri îndepărtate
nu ajungeau întotdeauna la destinaţie, datorită pirateriilor sau unor evenimente naturale
neprevăzute.
c) urbanizarea: concentrarea populaţiei în oraşe şi arhitectura pe verticală au dus la
propagarea unor flageluri (ciuma) şi au majorat riscul de izbucnire a incendiilor, în condiţiile în
care majoritatea clădirilor erau construite din lemn.

15
Constantinescu D.A., “Managementul societăţilor de asigurare”, Editura BREN, Bucureşti, 1998, p. 13

15
 d) organizarea corporatistă a diferitelor meserii a favorizat solidaritatea şi asistenţa
reciprocă în cadrul grupurilor profesionale (îndeosebi în regiuile alpine din Europa de Nord şi
Europa Occidentală) fie că se numeau ghilde, sindicate profesionale….
De-a lungul timpului societatea a încercat să găsească mijloace eficiente de prevenire şi
limitare a consecinţelor acestor evenimente, însă experienţa ne arată ca desfăşurarea lor nu poate
fi în totalitate prevăzută sau stopată.
Factorii determinanţi care au condus la apariţia asigurărilor sunt de natură economică şi
socială. Dintre factorii economici amintim:
 Schimbarea condiţiilor economice generale (trecerea de la o economie exclusiv agricolă
la una diversificată: breaslă, industrie, comerţ);
 Dezvoltarea schimburilor internaţionale etc..
La rândul lor, factorii sociali se referă la:
 Accentuarea procesului de urbanizare (concentrarea populaţiei în oraşe, apariţia noilor
tipuri de locuinţe etc.);
 Organizarea breslelor care a favorizat solidaritatea acestor grupuri în care membrii îşi
acordau ajutor reciproc în caz de pagube.
Au apărut astfel 2 modalităţi:
a) solidarizarea în faţa evenimentelor ce apar în viaţa unei comunităţi şi se bazează pe
contribuţia fiecărui individ cu sume mici, sub forma unor cotizaţii în vederea creării unui fond
bănesc utilizat la ajutorarea acelor indivizi care au suferit prejudicii generate de evenimentele
care au motivat unirea comunităţii; principiile comunităţii de risc şi mutualităţii au reprezentat
baza conceptului de solidaritate, cât şi a celui de asigurare.
b) asigurarea - care apare ca un sistem de relaţii economice care implică aportul unui
mare număr de persoane fizice şi juridice în constituirea unui fond bănesc, în condiţiile în care
fiind ameninţate de pericole, persoanele concep şi recunosc oportunitatea prevenirii şi înlăturarea
pe baza mutualităţii a prejudiciilor generate de producerea acestor pericole viitoare, probabile,
posibile dar nesigure. Oamenii s-au unit pentru a face faţă consecinţelor accidentelor.
Astfel, comercianţii din Antichitate practicau forme de protecţie în vederea acoperirii
pagubelor produse pe perioada transportului mărfurilor. Putem spune, într-un fel, că asigurarea a
apărut odată cu apariţia societăţii umane. Avem cunoştinţa de două tipuri de economii care au
caracterizat societatea de-a lungul timpului: economiile de schimb (realizate cu elemente
corespunzătoare: pieţe de schimb, bani, instrumente financiare diverse) şi economiile naturale, în
lipsa acestor elemente, acestea datând din timpuri mult mai vechi decât primele.
Într-o astfel de economie naturală, putem privi conceptul de asigurare ca pe o formă de
ajutorare între indivizii din societate.

16
 Primele forme de asigurare. Cele mai vechi forme de asigurare sunt întâlnite încă în
antichitate şi datează de circa 6500 de ani. Meşteşugarii tăietori de piatră din Egiptul de jos au
constituit un fond de întrajutorare, format anticipat, prin contribuţia tuturor pentru acoperirea
pagubelor provocate de diverse nenorociri ce loveau membrii colectivităţii.
Prin anul 650 înainte de Christos, în Grecia antică înţeleptul legislator Solon a obligat
societăţile politice şi meşteşugăreşti să constituie un fond comun alimentat prin cotizaţii lunare,
destinat să repare prejudiciile survenite în interiorul grupului. Este cea dintâi asigurare
obligatorie care se cunoaşte.
In Babilon, Fenicia şi în alte ţări străvechi, membrii caravanelor se constituiau în
asociaţii, suportând în comun pagubele din jafuri şi de altă natură suportate de unii dintre ei în
timpul transportului.
Apariţia distribuţiei sau transferului riscului a fost determinată de anumite circumstanţe.
Domeniile în care s-a impus distribuţia riscului ca o necesitate sunt următoarele:
 Navigaţia;
 Agricultura;
 Întrajutorarea membrilor unei comunităţi;
 Acoperirea cheltuielilor de înmormântare.
Prima formă de asigurare, aşa-numita “casă de solidaritate”, figurează ca fond de
solidaritate al tăietorilor în piatră din vechiul Egipt (pe la 1400 înainte de Christos), fond format
anticipat prin contribuţia tuturor, pentru acoperirea pagubelor provocate de diverse evenimente
ce afectau membrii colectivului.
Graţie dreptului roman, în Roma antică apare primul contract de asigurare, aşa-numitul
“contract de împrumut”. Era vorba de un împrumut care acoperea sau garanta un transport de
mărfuri cu destinaţie îndepărtată. Dacă mărfurile nu ajungeau la destinaţie în bune condiţii, cel
ce garanta cu banii pierdea orice drept la rambursarea sumei împrumutate. Acest procedeu,
devenit în Evul Mediu “împrumutul marii aventuri”, va fi interzis în 1227 de către Papa Grigorie
al IX-lea.
In Roma antică s-a constituit o asociaţie de înmormântare pe baza unui Regulament al
Colegiului funerar din Lavinium care funcţiona pe baza unor cotizaţii de înscriere şi a unor plăţi
periodice. Membrii asociaţiei aveau astfel asigurate, la deces un rug şi un mormânt.
În 1653, Lorenzo Tonti inventează tontinele care sunt grupuri de aderenţi ale căror
cotizaţii sunt investite. În termenii contractului, sumele sunt capitalizate şi repartizate între
supravieţuitori la încheierea perioadei la care se referă o astfel de activitate. În anumite ţări
africane acest procedeu funcţionează încă şi azi cu succes.

17
 Pentru a asista la naşterea asigurării moderne va trebui să se aştepte încă până la
apariţia calculului actuarial a cărui dezvoltare este jalonată de câteva puncte sau etape de
referinţă remarcabile:
 Legea numerelor mari: Blaise Pascal (1654)
 Primul tabel de mortalitate: Christian Huygens (1657)
 Primul calcul de rente viagere: Jean deWitt (1660)
 Primul tratat de actuariat: Richard Price (~1750)
O formă de asigurare a constituit-o sistemul de acordare a rentelor viagere, denumite
tontine apărut în Franţa în sec al XVII-lea şi răspândit apoi în Olanda, Anglia şi Germania.
Sistemul era bazat pe principiul asigurărilor de viaţă dar participanţii primeau în locul
sumelor asigurate rente viagere.
In anul 1678 Wilhelm Leibnitz a elaborat planul de constituire a unei Case de
asigurare împotriva riscurilor de foc şi apă a cărei funcţionare se baza pe plata unor cotizaţii
anuale. Asigurarea împotriva riscului de grindină a fost introdusă pentru prima dată în Scoţia la
finele secolului al XVIII-lea.
In anul 1832, Albert Masius a întemeiat la Leipzig, prima mare societate germană de
asigurări pentru vite, bazată pe principiul mutualităţii.
In Statele Unite ale Americii sectorul asigurărilor a fost dominat de societăţile de
asigurare engleze. In anul 1852, din iniţiativa lui Benjamin Franklin a luat fiinţă Societatea
pentru asigurarea caselor împotriva riscurilor cauzate de incendiu - Philadelphia
Contributionship.
De la începutul secolului al XVIII-lea şi până în secolul al XIX-lea existau trei mari
forme de asigurări: maritime, incendiu şi viaţă. Progresele acestora sunt strâns legate de
activitatea economică, precum şi de evoluţia dreptului. Astfel, odată cu anularea progresivă a
interdicţiei “împrumutului marii aventuri” la sfârşitul Evului Mediu, începe dezvoltarea
schimburilor comerciale terestre şi maritime. Prima poliţă de asigurare maritimă dovedită până
astăzi a fost semnată la Genova în 1347, iar cel mai vechi contract de asigurare s-a găsit în oraşul
Pisa (Italia) şi este datat din anul 1384.
Prima intervenţie a statului pe piaţa asigurărilor este semnalizată în 1435, fiind vorba
de ordonanţa de la Barcelona dată de Jacques I de Aragon, prin care se reglementau condiţiile
contractelor de asigurare maritimă.
Dintre factorii cu rol semnificativ în dezvoltarea asigurărilor de viaţă amintim:
 Măsurarea incertitudinii, care reprezintă o problemă fundamentală pentru statisticieni.
În acest sens, Jacob Bernoulli a dezvoltat prima demonstraţie a legii numerelor mari,
lege care a reprezentat baza matematicii asigurărilor.

18
  Un al doilea element esenţial pentru dezvoltarea asigurărilor a fost utilizarea la scară
tot mai largă a banilor, care ofereau posibilitatea convertirii bunurilor şi serviciilor în
instrumente uşor de cumpărat şi vândut.
 Un al treilea factor semnificativ în dezvoltarea asigurărilor de viaţă l-a constituit
necesitatea reducerii riscurilor inerente în derularea tranzacţiilor comerciale.
Începând din secolul al XIX-lea, asigurările au cunoscut în ţările dezvoltate un progres
notabil care se explică prin două tipuri de motive: Economice: nivel de viaţă în creştere,
dezvoltarea transportului, utilaje complexe, apariţia de noi bunuri de consum etc.; Sociale:
generalizarea capitalismului etc..
Evoluţia sistemului asigurărilor din Republica Moldova a adus la crearea unui sistem
complex cu variate componente care coordonează activitatea societăţilor de asigurare,
analizează activitatea asigurătorilor, elaborează direcţii de strategie şi tactică, participă la
elaborarea proiectelor de lege, reprezintă asigurătorii la conferinţele şi simpozioanele
internaţionale(Anexa 2).
După cum se vede din schema din Anexa 2 , sistemul asigurărilor din Republica
Moldova a fost constituit fără delimitarea activităţii de intermediere a asigurărilor şi de prestare a
altor servicii, fiind astfel constituite numai societăţile de asigurare. Constituirea sistemului de
asigurări al Republicii Moldova în acest mod, şi imperfecţiunile acestui sistem sunt analizate
minuţios în materialul expus ulterior în lucrare.
În procesul reformării sistemului de asigurări, au fost adoptate noi acte normative necesare
constituirii, organizării şi funcţionarii societăţilor comerciale din domeniul asigurărilor persoanelor
fizice, bunurilor şi răspunderii civile, şi stabilirii atribuţiilor organului de stat pentru supravegherea
asigurărilor.
Conform regulamentelor în baza cărora îşi desfăşurau activitatea organele asigurării de
stat ale fostei U.R.S.S., gestionarea operaţiunilor de asigurare era efectuată de către Direcţia
Generală a Asigurărilor de Stat ,ea fiind o subdiviziune a Ministerului de Finanţe, care aproba toate
regulamentele şi instrucţiunile în baza cărora îşi desfăşurau activitatea atât organele centrale ale
asigurărilor de stat, cât şi cele locale, reprezentate de către Direcţiile Generale ale Asigurărilor de Stat
ale Republicilor, precum şi de inspectoratele raionale sau orăşeneşti ale asigurărilor de stat. Este
necesar a menţiona faptul că organele asigurării de stat ale fostei U.R.S.S. îşi desfăşurau activitatea
în baza unui cadru legislativ unic, care nu lua în consideraţie specificul şi particularităţile fiecărei
regiuni în parte, nefiind astfel atinse integral scopurile scontate. Organele asigurării de stat ale
fostei U.R.S.S. efectuau operaţiuni de asigurare facultativă şi prin efectul legii, prestând servicii de
asigurare persoanelor fizice şi juridice.

19
 Erau efectuate operaţiuni de asigurare facultativă a bunurilor organizaţiilor obşteşti şi ale
cooperaţiei de consum. De asemenea, se asigurau facultativ bunurile casnice şi construcţiile din
sectorul particular. Asigurarea facultativă a bunurilor persoanelor fizice şi juridice se efectua pentru
cazurile de avariere, distrugere, furt, accidente sau alte evenimente. Concomitent cu asigurarea
facultativă de bunuri, mai existau şi asigurări facultative de persoane, pentru cazuri de invaliditate,
deces, supravieţuire sau alte evenimente.
Asigurările prin efectul legii cuprindeau bunurile aparţinând cooperativelor agricole de
producţie, asociaţiilor intrecooperatiste, instituţiilor de cult, precum şi bunuri aparţinând persoanelor
fizice. Prin efectul legii erau asiguraţi şi călătorii pentru cazurile de accidente.
Asigurările prin efectul legii, o dată cu indemnizaţia acordată celor asiguraţi, aveau la bază şi
interesul economic şi social al întregii societăţi protejând avuţia naţională, menţinând continuitatea
procesului de producţie şi protejarea victimelor numeroaselor accidente. Asigurările prin efectul legii
erau aplicate în baza unor hotărâri de guvern ale fostei U.R.S.S.
În condiţiile sistemului administrativ de comandă, activitatea organelor de asigurare din
cadrul Ministerului de Finanţe era subordonată intereselor bugetare, predominând astfel interesele
fiscale în detrimentul asigurărilor. Adesea, organele administraţiei publice centrale lichidau
deficitul bugetar efectuând prin constrângere transferuri din fondurile de asigurare. Asigurările
au fost astfel transformate într-o ramură auxiliară a finanţelor publice.
Schimbarea masivă a formei de proprietate asupra bunurilor şi constituirea relaţiilor de
piaţă necesită o protejare adecvată prin asigurare atât patrimoniului, cât şi a persoanelor, de
consecinţele evenimentelor aleatorii care se produc în activitatea cotidiană.
În scopul eficientizării activităţii de asigurare, au fost create societăţi de asigurare cu
capital privat, mixt şi cu participarea capitalului străin, fapt care face posibilă desfăşurarea activităţii
cu un volum de rezerve mai redus. Acest aspect îl vom discuta detaliat în capitolul doi și trei al
prezentei teze.
Așa dar, vom concluziona că asigurările comerciale joacă un rol complementar
sistemului public de asigurări sociale, persoanele subscriind poliţe private, tocmai pentru a-şi
asigura un tratament complet al riscului social şi economic. Complementaritatea este subliniată
atât de evoluţia legislativă, cât şi de studii demografice, care demonstrează imposibilitatea viitoare
a puterii publice de a plăti pensiile pentru limită de vârstă, în contextul în care creşterea nivelului
de trai sporeşte speranţa de viaţă şi măreşte numărul de pensionari, rata natalităţii este în continuă
scădere, iar cea a şomajului se va păstra ridicată.

20
1.3. Tipurile de asigurări comerciale: conținutul și caracteristica lor
Asigurarea propriu-zisă, în forma cea mai simplă, clasică, dar şi cel mai frecvent
întâlnită în practică, constă în protecţia financiară pentru pierderi cauzate de o gamă largă
şi variată de riscuri.
Clasificarea asigurărilor comerciale:
1) Din punct de vedere strict juridic, fundamentat pe riscurilor asumate prin contractul de
asigurare, asigurările sunt în mod clasic prezentate în două categorii:
 asigurări de daune (în care sunt incluse asigurările de bunuri şi cele de
răspundere) şi asigurări de persoane. Clasificarea e preluată de Legea nr. 136/1995
privind asigurările şi reasigurările.
 După criteriul prestaţiei asigurătorului, într-o clasificare modernă, însă mai
tehnică, asigurările sunt:
 a) indemnitare, prin care asigurătorul se angajează să furnizeze prestaţiile
necesare reparării prejudiciului suportat de asigurat (asigurări de daune şi de
bunuri) sau care atrage răspunderea juridică a acestuia (asigurări de răspundere);
 b) forfetare, prin care asigurătorul se angajează să achite o sumă garantată, al cărei
cuantum nu depinde de prejudiciul suferit de asigurat sau de familia acestuia
(asigurări de persoane)
Urmând aceeaşi raţiune, Legea nr.136/1995 reglementează următoarele categorii de
contracte de asigurare:
 asigurările de bunuri
 asigurările de persoane
 asigurări de răspundere civilă (separat, se tratează asigurarea obligatorie pentru pagube
produse prin accidente de circulaţie)
 asigurările de credite, garanţii, de pierderi financiare şi alte asigurări
2) In schimb, Legea nr.32/2000 stabileşte un alt criteriu de distincţie între asigurări, de
natură contabil-prudenţială, care are în vedere faptul că fondul asigurărilor
(a) asigurărilor de viaţă trebuie administrat separat de fondurile provenite din celelalte
asigurări, denumite
(b) asigurări generale.
In fine, din punct de vedere economic, al riscului acoperit, Nomele nr.3/2001 emise de
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, prevăd că societăţile pot practica următoarele clase
principale) de asigurari:
a) Asigurările de viaţă

21
 - asigurarea clasică de deces (beneficiarul are dreptul la o indemnitate în cazul decesului
asiguratului)
- asigurarea de supravieţuire (asiguratul trebuie să fie în viaţă pentru a primi suma pentru
care s-a asigurat cu titlu de economisire/investiţie)
- asigurări mixte de viaţă (de viaţa cu acumulare de capital în fonduri sau în titluri)
- asigurari de viata suplimentare, care cuprind: asigurari de vatamari corporale din
accidente, asigurari de incapacitate de munca cauzata de un accident, asigurari de deces rezultat
dintr-un accident
- asigurări de capitalizare (care cuprind: asigurari de viata cu prima unica, asigurari de
viata cu prima esalonata)
- asigurări permanente de sănătate (cu caracter complementar asigurărilor sociale de
sănătate)
b) Asigurările generale
1. Asigurări relative la persoană:
- asigurări de sănătate, pentru care se pot acorda atat despagubiri financiare sau in natura,
cat si mixte (financiare si in natura);
- asigurări de accidente şi boală
2. Asigurări relative la patrimoniu
- asigurare de incendiu şi calamităţi naturale
- alte asigurări de daune la proprietaţi (asiguarea şeptelului; asigurarea recoltei, asigurare
contra furtului)
- asigurari de protectie juridica, care au ca obiect suportarea cheltuielilor cu procedura
judiciara ocazionată de un litigiu în legătură cu un anumit contract si oferirea altor servicii
(uneori se prezintă ca o clauză a unui contract principal de asigurare, mai adesea pt. automobile)
3. Asigurarea unei activităţi specifice:
a) Asigurări destinate să favorizeze activităţile economice:
- asigurări de mijloace de transport terestru, aerian şi maritim (referitoare la bunurile şi
persoanele transportate)
- asigurări de credite şi garanţii (care au ca obiect acoperirea riscurilor de insolvabilitate
generala, de credit de export, de vanzare in rate, de credit ipotecar etc.)
- Asigurari de pierderi financiare, care acopera riscuri de pierderi din: utilizare,
insuficienta veniturilor, pierderi cauzate de timpul nefavorabil, pierderi din beneficii, cheltuieli
comerciale neprevazute, mentinerea cheltuielilor generale, pierderea valorii de piata, pierderi de
renta sau alte venituri, pierderi comerciale indirecte.
b) Asigurări de răspundere:

22
 - asigurarea de răspundere civilă (generală sau pentru pagube cauzate datorită mijloacelor
de transport terestru, aerian sau maritim)
- asigurarea de răspundere profesională (malpraxis – vizează medicii, avocaţii etc.) şi
asigurarea managerului (risk management insurrance
Clasificaţia comunitară prevede 30 de ramuri de asigurare:
1. Accidente
2. Boală
3. Corpuri de vehicule terestre
4. Corpuri de vehicule feroviare
5. Corpuri de vehicule aeriene
6. Corpuri de vehicule maritime, lacustre şi fluviale
7. Mărfuri transportate
8. Incendiu şi catastrofe naturale
9. Alte pagube provocate bunurilor
10. Răspundere civilă vehicule terestre automotoare
11. Răspundere civilă vehicule aeriene
12. Răspundere civilă vehicule maritime, lacustre şi fluviale
13. Responsabilitate civilă generală
14. Credit
15. Cauţiune
16. Pierderi pecuniare diverse
17. Protecţie juridică
18. Asistenţă
19. Număr neafectat unei ramuri оntr-un interval de timp imediat
20. Viaţă, deces
21. Nupţialitate, natalitate
22. Asigurări legate de fondurile de investiţii
23. Operaţiuni tontiniere
24. Capitalizare
25. Gestiunea de fonduri colective
26. Prevedere colectivă
27. Achiziţionarea de imobile
28. Economie
29. Număr neafectat unei ramuri оntr-un interval de timp imediat
30. Reasigurarea.

23
Societăţile de asigurări pot realiza afaceri directe şi/sau operaţiuni de reasigurare. Afacerile
directe pun оn relaţie
asiguratul cu asigurătorul. Оn schimb, reasigurarea intervine оntre asigurători, fiind оntr-un fel
"asigurare de grad 2" sau
"asigurarea asigurării".
Pentru produsele de asigurare se disting 2 mari clasificări, fiecare cu două clase:
II. asigurări de repartiţie şi asigurări de capitalizare;
III. asigurări de pagube şi asigurări de persoane.
II. Asigurările de repartiţie. Este vorba de asigurări administrate, gestionate urmвnd o tehnică
ce corespunde strict
abordării şi definirii asigurării sub aspect economic (a se vedea paragraful 1.2.1.). Asigurătorul
nu face decвt să
repartizeze оntre asiguraţii "sinistraţi" masa primelor achitate de membri mutualităţii, pe care o
constituie.
Mai precis, "riscurile de repartiţie" sunt caracterizate prin faptul că ele nu pot fi asigurate pentru
o perioadă ce depăşeşte
un an şi că probabilitatea lor de realizare rămвne constantă de-a lungul duratei asigurate.
Exemplele sunt numeroase, amintim incendiul, a cărui probabilitate de survenire rămвne
aceeaşi pe parcursul оntregii
durate a contractului de asigurare.
Оn general, riscurile de repartiţie sunt cele ce corespund primelor 18 ramuri enunţate.
Asigurările de capitalizare. Aceste asigurări prezintă ca particularităţi :
- faptul că sunt subscrise pe termen lung şi comportă un aspect de "economie". Spre deosebire de
asigurările de repartiţie, a căror durată se restrвnge automat la un an, la asigurările de capitalizare
termenul se desfăşoară оn timp;
- probabilitatea de apariţie a riscului asigurat nu este constantă. Astfel şansele sale de realizare
cresc sau
se diminuază pe parcursul contractului, cazul probabilităţii de deces sau de supravieţuire a
persoanei
umane.
Оn consecinţă, оn gestionarea acestor asigurări, implicit a riscului asigurat, asigurătorul trebuie
"să pună la o parte" totul
sau o parte din prime pentru a face faţă angajamentelor sale viitoare. Оn plus primele trebuie să
beneficieze de dobвnzi
compuse, altfel zis de capitalizare.

24
Asigurările de capitalizare corespund ultimelor 9 ramuri ale listei (ramurile 20 -28).
III. Asigurări de pagube şi asigurări de persoane.
Această distincţie este mult mai practică şi tehnică.
Asigurările de pagube au scopul de a repara consecinţele unui eveniment păgubitor ce afectează
patrimoniul
asiguratului şi se subdivid оn 2 categorii:
- asigurări de bunuri;
- asigurări de responsabilitate.
Sectorul asigurărilor de pagube este adesea denumit şi sectorul asigurărilor IARD, rezumвnd
astfel ansamblul celor 3
mari categorii de daune generate de Incendiu, Accidente, Riscuri Diverse.
Asigurări de persoane.
Ele au ca obiect prestaţiile forfetare оn caz de evenimente ce afectează persoana оnsăşi a
asiguratului şi cuprind 2
categorii principale:
- asigurări de viaţă şi
- asigurări individuale de accidente şi boală.
14
Оn paralel există o clasificare foarte larg răspвndită оn ţările europene: asigurări viaţă şi
asigurări nonviaţă. Această
distincţie este fondată ca urmare a existenţei companiilor specializate оn asigurările de viaţă.
Adesea se face referinţă la distincţia asigurări de pagube, asigurări de viaţă, ceea ce constituie un
abuz de limbaj
оntrucвt prin asigurări de pagube se desemnează tot ceea ce nu intră оn asigurările de viaţă.
Asigurările de repartiţie
18 ramuri au fost recenzate la nivel comunitar.
1. Asigurările de accidente.
Ele sunt de 3 tipuri:
 asigurarea individuală ce garantează indemnizaţii forfetare оn caz de accident survenit оn
viaţa asiguratului şi care
antrenează decesul, o incapacitate permanentă sau temporară. Asigurarea individuală garantează
la fel şi prestaţii
indemnitare: rambursarea cheltuielilor medicale, chirurgicale, farmaceutice şi de spitalizare.
Acoperind riscurile de

25
invaliditate această asigurare este adesea "livrată" cu titlu de complement asigurărilor de
supravieţuire, deces, mixte.
 asigurarea persoanelor transportate este anexată la contractele de asigurare auto.
 asigurarea de accidente de muncă, ne-ataşată securităţii sociale sau regimurilor particulare -
muncitori nesalariaţi,
de exemplu.
2. Asigurările de boală.
Aceste asigurări garantează оn profitul unui asigurat sau grup de asiguraţi cu ocazia survenirii
unei boli:
- rambursarea totală sau parţială a cheltuielilor medicale, chirurgicale, farmaceutice şi de
spitalizare;
- o indemnizaţie zilnică оn caz de оntrerupere a muncii;
- o rentă de invaliditate оn caz de incapacitate permanentă.
3. Asigurarea corpurilor vehiculelor terestre.
Riscurile vizate privesc vehiculele terestre cu motor (autovehicule, оn principal) şi fără motor:
incendii, furt, spargerea
oglinzilor, etc.
4, 5, 6, Asigurările corpurilor de vehicule feroviare, aeriene, maritime, lacunare şi fluviale.
Riscurile
asigurate sunt analoge cu cele de la punctul precedent: pagube accidentale suferite de vehicule,
incendiu, explozie,
auto-aprindere, furt, оn timpul transportului vehiculului(оn оntregime sau piese detaşate).
7. Asigurările mărfurilor transportate.
Această ramură reacoperă toate pagubele suferite de mărfurile transportate şi bagaje oricare ar fi
mijloacele de transport
şi transportatorul.
8. Asigurările оmpotriva incendiilor şi calamităţilor naturale.
 Asigurarea contra incendiulu i garantează pagubele materiale cauzate оn mod direct de foc
bunurilor mobiliare şi
imobiliare ce fac obiectul acestei asigurări. Se face distincţie оntre riscurile simple (riscuri ale
persoanelor fizice) şi
riscuri industriale (riscuri ale оntreprinderilor).
Prejudiciile corporale sunt оntotdeauna excluse din asigurarea de incendiu.
Nu este ataşată asigurării, răspunderea civilă a asiguratului ca urmare a incendiului (ramura 13):
- riscul de responsabilitate al locatarului vizavi de proprietar (risc locativ);

26
- riscul de responsabilitate al proprietarului legat de locatari (recurs locativ);
- riscul de responsabilitate vizavi de vecini (recursul terţilor).
 Asigurarea contra exploziilor (electricitate, gaz, trăsnet, etc.) este оn aparenţă o asigurare de
incendiu.
 Asigurarea contra furtunii şi a altor calamităţi naturale ce acoperă pagubele cauzate bunurilor
de furtună, uragane,
cicloane, etc.
 Asigurarea contra riscului nuclear ş i
 Asigurarea contra alunecării terenulu i sunt la fel cuprinse оn această ramură.
9. Asigurările altor pagube la bunuri.
Această asigurare acoperă pagubele suferite de către bunuri (altele decвt cele cuprinse оn
ramurile 3 şi 7),
atunci cвnd această pagubă este cauzată de grindină, ger sau alt eveniment (furt, spargere de
maşină, spargere de
vitrine, etc.) necuprinse оn ramura 8.
10. Asigurările de responsabilitate civilă a vehiculelor terestre cu motor (răspunderea
transportatorului).
Оntr-un mod general, asigurarea de răspundere civilă garantează asiguratul contra unei pagube
patrimoniale care poate
surveni ca urmare a unei acţiuni de responsabilitate exercitată оmpotriva lui de către terţi.
15
Asigurarea de răspundere civilă auto este cea mai importantă asigurare de răspundere civilă.
11 şi 12. Asigurări de răspundere civilă ale vehiculelor aeriene, maritime, lacunare şi
fluviale
(răspunderea civilă a transportatorilor). Riscurile asigurate sunt analoge celor prezentate la
paragraful precedent.
13. Asigurările de răspundere civilă generală.
Această ramură vizează riscurile de răspundere civilă neprevăzute оn ramurile 10, 11, 12.
a) Tipurile asigurărilor de răspundere civilă sunt nenumărate, fiecare profesie poate da naştere
unui contract specific de
răspundere civilă (comercianţi, medici, notari, arhitecţi, etc.).
b) Există şi asigurările de răspundere civilă produse livrate, servicii prestate.
c) Оn sfвrşit, contractele - asigurare de răspundere civilă (RC) sunt raliate prevederilor legale sau
rezultate, ca urmare a

27
jurisprudenţei: RC - şef de familie, RC - proprietar de animale, de imobile, ascensoare, şosea,
locatar, etc.
Se poate pune оn discuţie şi RC decenală (pe parcursul a 10 ani) a arhitecţilor, antreprenorilor,
etc.
14. Asigurări de credite.
Au ca obiect garantarea asiguraţilor оmpotriva riscurilor de insolvabilitate a debitorilor lor.
Industriaşii, comercianţii se pot
adresa societăţilor specializate de asigurare pentru a obţine o garanţie de plată a creanţelor lor оn
caz faliment, cвnd este
vorba de tranzacţii interne sau de comerţ exterior. Asigurarea de credite are importanţă
economică foarte mare şi
stimulează, оn particular dezvoltarea exporturilor.
15. Asigurările de cauţiune.
Asiguratul este garantat contra neplăţii la scadenţă a unei creanţe, neexecuţiei sau relei execuţii a
unei obligaţii.
Mai precis, dacă la asigurările de credite asigurătorul acoperă pierderile suferite de creditor ca
urmare a insolvabilităţii
debitorului său, оn asigurările de cauţiune, asigurătorul devine garant оn buna execuţie a
obligaţiilor contractuale ale unui
debitor: construcţia unui imobil, livrarea unei mărfi, etc.
Оn definitiv, se poate spune că оn asigurarea de credite, asiguratul este creditorul, acoperit pentru
ansamblul creanţelor
sale, оn timp ce la asigurările de cauţiune, asiguratul este debitorul pentru o operaţiune
determinată.
16. Asigurările de pierderi pecuniare.
Această ramură acoperă:
a) pierderile de profit generate de:
- riscuri de nefolosire;
- riscuri "de timp rău";
b) garanţiile, оn general anexate contractelor de incendiu;
c) cheltuielile generale generate de oprirea exploatării unui fond de comerţ, consecutiv
producerii unui incendiu;
d) complementar, pierderile indirecte garantвnd o indemnizaţie forfetară, contra pierderilor
consecutive realizării unui
incendiu (onorariile experţilor, de exemplu);

28
e) pierderile de venituri, pierderile " de chirii" ale proprietarului unui imobil distrus de incendiu.
17. Protecţia juridică.
Asigurătorul se angajează:
a) să-şi asume apărarea amială sau judiciară a asiguratului atunci cвnd se află оn cauză sau
chemat оn faţa
Tribunalului şi
b) să exercită recursurile necesare la:
- repartiţia pagubelor intervenite şi suferite de asigurat sau
- la recunoaşterea drepturilor sale.
Nu este vorba numai de o preluare a unei sarcini financiare, asigurătorul trebuie să pună оn
deschidere toate mijloacele
de care dispune. El promite оn schimbul primei de asigurare asistenţă juridică şi ia оn sarcină
cheltuielile de procedură, de
expertiză, onorariile avocatului, etc.
18. Asistenţă.
Garanţiile de asistenţă ce pot fi propuse sunt:
I. pe de o parte, separat pentru a acoperi anumite riscuri, relativ la o călătorie, la un sejur, etc.
cum ar fi:
- cheltuielile de repatriere sau de transport sanitar al asiguratului bolnav sau rănit, оn cazul оn
care
repatrierea asiguratului a fost decisă;
- cheltuielile de repatriere a membrilor de familie оn cazul оn care repatrierea asiguratului a fost
decisă şi
este оmpiedicată ajungerea membrilor familiei la domiciliu prin mijloacele iniţiale prevăzute;
- cheltuielile de repatriere a corpurilor, оn caz de deces;
16
- cheltuielile medicale оn străinătate;
- cheltuielile de revenire prematură din străinătate;
II. pe de altă parte, garanţiile de asistenţă pot fi incluse оntr-un contract de asigurare auto sau
multi-riscuri locuinţă pentru
a acoperi riscuri: ca:
- cheltuieli de repatriere a vehiculului reparat pe loc sau a vehiculului regăsit după furt;
- cheltuieli de repatriere a ocupanţilor vehiculului, оn caz de imobilizare a vehiculului;
- cheltuieli de trimitere a pieselor detaşate.

29
Aceste garanţii fac obiectul diferitelor anexe ce urmează contractele şi sunt mai mult sau mai
puţin оntinse.
Asigurările capitalizării
20. Viaţă, deces.
 Asigurările de supravieţuire.
 Capital unic (forfetar)
Este o asigurare care garantează vărsarea unui capital asiguratului dacă el este оn viaţă la
scadenţa, termenul
contractului. Dacă asiguratul decedează оnainte de termen nici un fel sumă nu este onorată de
către asigurător.
Această asigurare este destinată asiguratului prevăzător care decide să constituie un capital
"pentru zilele bătrвneţii" la
60-65 ani. Ea prezintă inconvenientul că dacă asiguratul decedează оnainte de scadenţa
contractului primele sunt pentru
moştenitorii săi pierdute.
 Rentele
Rentele sunt asigurări care garantează plata periodică a unei sume pe parcursul cвt timp
asiguratul este оn viaţă.
Se disting:
rentele viagere plătibile pвnă la moartea asiguratului;
rentele temporare plătibile numai pвnă la o anumită vвrstă;
rentele amвnate-temporare plătibile pвnă la moartea asiguratului dar numai plecвnd de la o
anumită vвrstă.
Rentele sunt destinate a asigura un venit constant unei persoane оn vвrstă sau care nu mai poate
să-şi cвştige existenţa.
Rentele viagere şi cele temporare sunt subscrise cu plata unică a primei de asigurare, denumită
adesea şi "capitalul
constitutiv al rentei".
Rentele amвnate-temporare sunt aproape оntotdeauna subscrise cu plate unor prime anuale
temporare. Asiguratul
plăteşte primele cвt timp el este оn activitate pentru a primi o rentă atunci cвnd nu mai poate să
muncească. Este
combinaţia cea mai mult folosită.
 Asigurările de deces.
 Viagere (viaţă оntreagă)

30
Această asigurare garantează plata unui capital la decesul asiguratului oricare ar fi data.
Asiguratul poate plăti primele de asigurare:
- pe оntreaga durată a vieţii sale, asigurarea cu prime viagere;
- pe o anumită durată, prime temporare.
Este asigurarea de prevedere prin excelenţă care permite să garanteze familia оmpotriva
consecinţelor pecuniare ale
decesului şefului de familie. Cu toate acestea numeroase societăţi practică combinaţia "viageră
cu opţiune", care constă
оn a lăsa la alegerea asiguratului оn vвrstă de 60 la 65 de ani continuarea asigurării şi
transformarea sa оn rente viagere.
 Temporară de deces
Este cazul unei asigurări ce garantează plata unui capital la decesul asiguratului, dar cu condiţia
ca desul să survină
оnainte de o dată determinată. Este o formulă ce răspunde nevoii de a apăra familia pe perioada
cвtorva ani, de exemplu
cвt timp cвt copii nu sunt majori. Indemnizaţia poate fi vărsată sub formă de rentă, de exemplu,
rentele pentru educaţie
vărsate оn caz de deces a unuia sau a ambilor părinţi ai copiilor, pвnă ce ei ating o vвrstă
determinată оn avans.
 Amвnate-temporare
Această asigurare prevede plata unui capital оn caz de deces al asiguratului după o dată
determinată. Ea este destinată
a completa, de exemplu asigurarea de grup atunci cвnd asiguratul are o vвrstă de 60 sau de 65
ani, ce оncetează să mai
muncească şi nu poate fi asigurat оn caz de deces la "tariful grupului" consimţit de ansamblul
muncitorilor sau a
salariaţilor оntreprinderii contractante.
 Asigurările mixte sau combinate.
Ele prevăd, оn general, mai multe acoperiri, de exemplu, decesul, supravieţuirea.
 Asigurarea mixtă propriu-zisă
Această asigurare garantează vărsarea unui capital:
- fie asiguratului dacă este оn viaţă la scadenţa contractului;
- fie unui beneficiar, dacă asiguratul decedează pe parcursul duratei asigurate.
Asigurarea reprezintă "suma" unei asigurări de supravieţuire - capital unic şi o asigurare
temporară de deces.

31
Durata acestor contracte este оn general mare, lucru ce se constituie оn neajuns оn context
inflaţionist (nu se poate
aprecia cu certitudine cвt va reprezenta la scadenţă capitalul promis).
Pe de altă parte este greu de găsit o persoană avвnd o dată nevoie de o "garantare a decesului" şi
de o "garantare a
vieţii". Din aceste motive, asigurarea mixtă nu prezintă suficientă atracţie pentru asiguraţii, care
sunt mai "aplecaţi"
pentru a solicita produse "mai seducătoare" şi mai remuneratorii.
 Asigurarea combinată
Asigurarea este o formulă mixtă ce comportă variante оntr-un scop de adaptare a garanţiilor la
nevoile clientelei. La
scadenţa contractului, capitalul poate fi transformat оn rente viagere sau temporare. Capitalul
este diferit оn caz de viaţă
faţă de cazul de deces, de exemplu o sumă de 2 ori mai ridicată la deces decвt la supravieţuire.
Asigurările combinate se substituie asigurărilor mixte, judecate ca fiind prea rigide.
 Asigurarea cu termen fix
Garantează vărsarea unui capital la termen fix, оn avans, indiferent dacă asiguratul este sau nu
supravieţuitor al acelei
date. Spre deosebire de asigurarea mixtă, care antrenează vărsarea imediată a capitalului pentru
asigurarea cu termen
fix, decesul generează doar oprirea plăţii primelor. La termenul contractului, capitalul poate fi
onorat sub forme de rente,
complementar pensiei, de care beneficiază asiguratul dacă asiguratul este оn viaţă sau soţul dacă
asiguratul a decedat.
21. Asigurările de nupţialitate şi natalitate.
 Asigurările de nupţialitate garantează vărsarea unui capital, оn general, copilului dacă el se
căsătoreşte оnaintea unei
date fixate оn avans. Există şi o combinaţie potrivit căreia vărsarea capitalului este prevăzută şi-n
ipoteza оn care
asiguratul este оnsă celibatar la scadenţa contractului.
 Asigurările de natalitate au ca obiect onorarea capitalului promis la fiecare naştere a unui
copil (căzute оn
desuetudine din cauza planificării familiale).
22. Asigurările legate de fondurile de investiţii.

32
Depind de durata vieţii umane şi sunt legate de fondurile de investiţii. Angajamentul
asigurătorului este indexat la
evoluţia unui fond, оn care economia asiguraţilor a fost plasată, respectiv valori mobiliare şi/sau
imobiliare. Intră оn
această ramură contractele de asigurare libelate оn unităţi de conturi, asigurări de tip unit linked.

Concluzii pentru capitolul 1.

Capitolul oferă informaţii cu privire la pericolele care au ameninţat de-a lungul timpului
vieţile şi bunurile oamenilor şi care au condus la conştientizarea şi manifestarea nevoii de
protecţie a
oricărui om. Astfel, decizia de a cumpăra o asigurare, ca demers individual şi facultativ, e
determinată,
în mare măsură, de factori obiectivi şi subiectivi.

33
CAPITOLUL II. PARTICULARITĂȚILE PIEȚEI ASIGURĂRILOR COMERCIALE ÎN
REPUBLICA MOLDOVA
2.1Sistemul de indicatori statistici specifici asigurărilor comerciale (informatii gasesti in
cartea lui Oleg Verejan)
Supravegherea acti vităţii de asigurări
Acti vitatea de supraveghere a pieţei fi nanciare nebancare este exercitată de către Comisia Naţională a
Pieţei Financiare (în conti nuare Comisia Naţională). Este o autoritate autonomă, care răspunde în faţa
Parlamentului, inclusiv prin intermediul prezentării raportului anual de acti vitate.
parti cipanţilor la piaţa fi nanciară nebancară. În domeniul asigurărilor Comisia Naţională deţine
competenţă
de control al companiilor de asigurări şi al Biroului Naţional al Asigurătorilor de Autovehicule din
Republica Moldova16. Printre atribuţiile Comisiei Naţionale sunt adoptarea de acte care reglementează
domeniul pieţei de asigurări în Republica Moldova, inclusiv ţinerea evidenţei contractelor de asigurări,
modalitatea de transfer a portofoliilor, ţinerea registrelor, cooperarea la nivel internaţional cu insti tuţii
specializate pentru implementarea politi cii de stat în domeniul asigurărilor, aplicarea sancţiunilor,
inclusiv
a amenzilor, prescripţiilor pentru parti cipanţii pe piaţa de asigurări, inclusiv remedierea fi nanciară,
reorganizarea sau declararea insolvabilităţii asigurătorilor (reasiguratorilor) şi a brokerilor de asigurare
şi/sau de reasigurare.17

2.2. Elementele tehnice privind funcționarea sistemului de asigurări comerciale în Republica

Moldova

Domeniul asigurărilor este reglementat de o serie de acte legislati ve şi normati ve. Principalul act
legislati
v în domeniul asigurărilor este Legea cu privire la asigurări.18 Acest act legislati v reglementează

16
Arti colul 4 alin. 1 din Legea Republicii Moldova nr. 192-XIV privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare,
adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 12.11.1998, publicată în Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova nr. 22-23/91 din
04.03.1999,
republicată în Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova nr. 117-126BIS din 14.08.2007, pagina 3
17
Legea privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr. 48/5 din
27.09.2007 cu privire la aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale a Pieţei
Financiare,
publicată în Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova nr. 157-160/587 din 05.10.2007
18
Legea Republicii Moldova cu privire la asigurări, nr. 407-XVI, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la
21.12.2006,
publicată în Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova nr. 47-49/213 din 06.04.2007. Arti colul 57 al legii cu privire
la asigurări
stabileşte termene de tranziţie pentru o serie de domenii din acest sector cu ar fi licenţierea, acti vitatea simultană,
capitalul
social minim, cerinţele privind cota păstrată pentru întreprinderile care uti lizează reasigurările, schimbarea formei
juridice
de organizare etc.

34
modul de organizare şi funcţionare a asigurărilor, reasigurărilor şi a intermediarilor în asigurări şi/sau
reasigurări, precum şi supravegherea acti vităţii acestora. Nu sunt acoperite asigurările sociale de stat,
asigurările obligatorii de asistenţă medicală, asigurările obligatorii pentru unele categorii de persoane
şi fondurile nestatale de pensii.19
Acti vitatea de asigurare în Republica Moldova se împarte în trei categorii mari:
a) asigurări generale,
b) asigurări de viaţă,
c) reasigurare exclusivă.
Acti vitatea de asigurare (reasigurare) este condiţionată de existenţa unui capital minim social al
asiguratorului
(reasiguratorului) care este de 15 milioane lei pentru acti vitatea de asigurări generale, un capital
minim de cel puţin 1,5 ori mai mare pentru asigurări de viaţă şi de cel puţin 2 ori mai mare pentru acti
vitatea
de reasigurare exclusivă.20

3.2. Cadrul regulator, insti tuţional şi de supraveghere al asigurării generale

Cadrul regulator în Republica Moldova
Acti vitatea de asigurare generală poate fi desfăşurată în baza claselor de asigurări specifi cate în Anexa
la Legea cu privire la asigurări21. Pentru a putea iniţia acti vitatea de asigurări urmează a fi respectate
următoarele cerinţe:

a) fondarea întreprinderii de asigurări doar sub formă de societate pe acţiuni 22

b) să obţină licenţă pentru acti vitatea de asigurări generale 23
c) să deţină un capital social nu mai mic de 15 milioane lei 24
d) alte cerinţe prevăzute de lege, printre care prezentarea unui plan de acti vitate care să includă următorii
3 ani fi nanciari cu detalii privind cheltuielile, primele, obligaţiile şi marja de solvabilitate
prognozată, politi ca de investi ţii, acti vele, modul lor de diversifi care, administrarea riscurilor 25.
19
Arti colul 2 din Legea cu privire la asigurări

20
Arti colul 22 alin. 1 din Legea cu privire la asigurări

21
Anexa 1, p B. din Legea cu privire la asigurări. Clasele de asigurări specifi cate în Legea cu privire la asigurări în
mare parte
corespund claselor de asigurări stabilite în Directi vele UE care reglementează domeniul asigurărilor generale.
22
Arti colul 20 alin. 1 din Legea cu privire la asigurări
23
Arti colul 8 din Legea cu privire la asigurări. Condiţiile de licenţiere sunt stabilite în arti colul 24 din Legea cu
privire la asigurări
şi p. 4 din Ordinul Camerei de Licenţiere nr. 12-q din 20.02.2006 privind condiţiile de licenţiere şi listele
documentelor suplimentare,
ce se anexează la cererile de eliberare a licenţelor pentru unele genuri de acti vitate, publicat în Monitorul Ofi cial
al Republicii Moldova nr. 70-72/260 din 05.05.2006
24
Arti colul 22 din Legea cu privire la asigurări
25
Arti colul 24 alin. 3 lit. g) din Legea cu privire la asigurări

35
Pînă la 1 aprilie 2011 rezervele tehnice erau calculate uti lizîndu-se metoda „pro rata temporis” sau
metoda ¼ (unei pătrimi)26. Începînd cu 1 aprilie 2011 Comisia Naţională a Pieţei Financiare a stabilit
uti lizarea doar a primei metode27.

Cadrul UE de reglementare
Domeniul asigurărilor generale (asigurarea alta decît asigurarea de viaţă) a cunoscut 3 generaţii de
Directi ve, prin care în UE a fost stabilit cadrul de acti vitate al companiilor de asigurări, s-au insti tuit
reguli comune de licenţiere, controlul acti vităţii de asigurare generală şi s-au stabilit garanţii şi norme
de protecţie pentru deţinătorii de poliţe de asigurare.
Astf el, în domeniul asigurărilor generale au fost adoptate următoarele Directi ve:
– Prima Directi vă a Consiliului 73/239/CEE privind asigurarea generală directă 28
– A Doua Directi vă a Consiliului 88/357/CEE privind asigurarea generală directă 29
– A Treia Directi vă a Consiliului 92/49/CEE privind asigurarea generală directă 30
Aceste trei Directi ve au fost modifi cate pe parcurs pentru a ajusta anumite prevederi la exigenţele pieţei
UE, inclusiv după o cercetările şi propunerile Comisiei Europene.
Actualmente principalele prevederi ale acestor trei Directi ve se referă ca şi în cazul asigurărilor de viaţă
la:
a) rezervele tehnice pe care întreprinderile trebuie să le deţină, inclusiv regulile de dispersare aplicabile

26
Hotărîrea Serviciului de Stat pentru Supravegherea Asigurărilor nr. 43 din 26.03.2001 cu privire la Regulile de
Formare
a rezervelor tehnice pe ti purile de asigurare în afară de viaţă (în redacţie nouă), publicată în Monitorul Ofi cial al
Republicii
Moldova nr. 141-143/332 din 22.11.2001
27
La etapa fi nală de elaborare a acestui studiu Comisia Naţională a Pieţei Financiare a adoptat şi ulterior publicat
Hotărîrea
nr. 1/5 din 11.01.2011 cu privire la aprobarea Regulamentului privind rezervele tehnice de asigurare, publicate în
Monitorul
Ofi cial al Republciii Moldova nr. 37-38/205 din 11.03.2011

28
Prima Directi vă a Consiliului 73/239/CEE din 24 iulie 1973 de coordonare a actelor cu putere de lege şi actelor
administrati ve
privind iniţierea şi exercitarea acti vităţii de asigurare generală directă, publicată în Jurnalul Ofi cial al Comunităţilor
Europene
L 228/3 din 16.08.1973

29
A Doua Directi vă a Consiliului 88/357/CEE din 22 iunie 1988 de coordonare a actelor cu putere de lege şi a
actelor administrati
ve privind asigurarea generală directă, de stabilire a dispoziţiilor desti nate să faciliteze exercitarea efecti vă a
libertăţii de
a presta servicii şi de modifi care a Directi vei 73/239/CEE, publicată în Jurnalul Ofi cial al Comunităţilor Europene
L 172/1 din
04.07.1988

30
A Treia Directi vă a Consiliului 92/49/CEE din 18 iunie 1992 de coordonare a actelor cu putere de lege şi actelor
administrati ve
privind asigurarea generală directă şi de modifi care a Directi velor 73/239/CEE şi 88/357/CEE, publicată în
Jurnalul Ofi cial al
Comunităţilor Europene L 228/1 din 11.08.1992

36
pentru acestea
b) marja de solvabilitate minimă ce trebuie întrunită de întreprinderile de asigurări
c) un fond de garantare care trebuie să fi e de minimum de la 2.000.000 EUR la 3.000.000 EUR în
dependenţă de clasele de asigurări
De asemenea, pentru întreprinderile din cadrul UE a fost insti tuită procedura de control din partea
autorităţii
statului de origine, inclusiv pentru fi lialele şi reprezentanţele întreprinderilor din alte state membre
altele decît statele membre de origine.

Inconsistenţe depistate
a) Cerinţe cu privire la parti cipaţia califi cată în conducerea întreprinderilor de asigurări este mai
puţin restricti vă şi prudenţială decît în cazul Directi velor UE
b) Cerinţele cu privire la capitalul social minim sunt mult mai mici decît cele stabilite pentru fondul
minim de garantare (de la 15 la 30 milioane lei pentru societăţile naţionale versus de la 2 la 3
milioane lei fondul de garantare în cazul UE)
c) Cerinţele privind modul de calculare şi formare a rezervelor tehnice şi a marjei de solvabilitate
nu sunt la fel de oneroase în cazul legislaţiei naţionale şi pun în pericol interesele consumatorilor
d) Inexistenţa fondului de garantare, care urmează să funcţioneze în baza unei legi ce încă nu a fost
adoptată de Parlament

3.1. Cadrul regulator, insti tuţional şi de supraveghere al asigurărilor de viaţă

Cadrul regulator al Republicii Moldova
La nivel naţional, prevederile ce ţin nemijlocit de domeniul asigurărilor de viaţă sunt prevăzute de
Legea cu privire la asigurări, precum şi de acte subordonate acestei legi.. Comisia Naţională a Pieţei
Financiare, în calitate de autoritare de supraveghere a sectorului de asigurări, urmează să adopte
regulamente
şi instrucţiuni ce sunt în competenţa acesteia pentru supravegherea societăţilor ce acti vează
în această categorie de asigurări.
Cadrul UE de reglementare
Pentru a armoniza cadrul de reglementare s-a decis consolidarea prevederilor în domeniul asigurărilor
de viaţă şi acest lucru a fost realizat în cadrul Directi vei 2002/83/CE din 5 noiembrie 2002 privind
asigurarea de viaţă.
Această directi vă reprezintă un progres important în fuzionarea pieţelor naţionale în domeniul
asigurărilor
de viaţă într-o piaţă integrată, reglementî nd permisiunea tuturor asiguraţilor să aibă acces la
toţi asigurătorii cu sediul social în interiorul comunităţilor europene şi care îşi desfăşoară acti vitatea în
cadrul acesteia, în conformitate cu dreptul de stabilire sau cu libertatea de a presta servicii, garantî ndu-

37
le, în acelaşi ti mp, o protecţie adecvată.

1.2. Parti cipanţii pieţei de asigurări

Evoluţia numărului şi structurii parti cipanţilor pieţei de asigurări diferă de la ţară la ţară şi depinde
de politi cele şi reglementările în domeniul asigurărilor, de capacitatea sistemului politi c, nivelul de
dezvoltare economică şi socială, gradul de capitalizare şi, în unele cazuri, de factorii mediului extern
apropiat al ţării.
Pînă la intrarea în vigoare a prevederilor Legii cu privire la asigurări, nr. 407-XVI din 21.12.2006
noţiunea
de parti cipanţi ai pieţei de asigurări nu putea fi defi nită, deoarece, în calitate de componentă
structurală a pieţei, majoritatea categoriilor de parti cipanţi, în special cei profesionişti , lipseau (cu
excepţia asigurătorilor şi asiguraţilor). Interesul autorităţilor de conformare a prevederilor legale la
standardele europene, au determinat ca Legea actuală să prevadă reglementarea acti vităţii tuturor
parti cipanţilor pieţei de asigurări.
Parti cipanţi ai pieţei de asigurări sunt reprezentaţi de persoanele fi zice şi juridice, precum şi de
organismele
fără personalitate juridică, care desfăşoară acti vităţi, încheie tranzacţii sau efectuează operaţiuni
pe piaţa de asigurări, exercitî nd drepturi şi executî nd obligaţii rezultate din lege, contract sau alte
temeiuri
de apariţie a drepturilor şi obligaţiilor civile. Din cele menţionate, rezultă că, parti cipanţii pe piaţa
asigurărilor includ atî t parti cipanţii profesionişti , stabiliţi prin legislaţie, cît şi alte categorii, şi anume:
• asigurătorii/reasigurătorii sau companiile de asigurări/reasigurări;
• intermediarii în asigurări şi/sau reasigurări;
• asiguraţii sau persoanele asigurate;
• actuarul.
În Republica Moldova, dinamica numărului de parti cipanţi a fost determinată de maturizarea şi
consolidarea
pieţei prin modifi carea cadrului legislati v, în special, cel aferent capitalizării companiilor de asigurare.
În conformitate cu prevederile Legii, asigurătorii trebuie să desfăşoare acti vităţi specializate: fi e numai
de
asigurări generale, fi e numai de asigurări de viaţă. Excepţiile de la aceste norme se referă numai la
asigurătorii
care au fost autorizaţi pînă la intrarea în vigoare a Legii.
Conform datelor stati sti ce, la moment pe piaţa locală de asigurări acti vează 24 de asigurători, din care
22 de companii sau 92% sunt specializate pe segmentul de asigurări generale (de accidente, bunuri,
auto, etc.) şi numai 2 companii licenţiate („Grawe Carat Asigurări” S.A. şi „Sigur-Asigur” S.A.),
desfăşoară
acti vităţi simultane/combinate de asigurări generale şi de viaţă (tabelul 2.1). Compania „Asito”

38
S.A. nu deţine licenţă pentru desfăşurarea acti vităţii în categoria „asigurare de viaţă”, însă conti nuă să
administreze contractele pe asigurările de viaţă contractate pînă la data intrării în vigoare a Legii cu
privire la asigurări, în condiţiile în care legislaţia nu interzice aceste acti vităţi. Companiile de asigurări
generale practi că toate formele de asigurare. Poliţele unit-linked nu sunt populare, astf el că produsele
asigurătorilor de viaţă sunt de natură clasică, cu parti cipare la investi ţie.
Tabelul 1: Participanţii pieţei de asigurări

Absenţa reasigurătorilor care desfăşoară acti vitate exclusivă de reasigurare este determinată de lipsa
necesităţii
unor astf el de companii, deoarece asigurătorii pot desfăşura şi acti vitate de reasigurare, adică
de primire a riscurilor în reasigurare sau de asigurare a asigurătorului direct. De asemenea, ţinînd cont
de faptul că nu există restricţii referitoare la transmiterea riscurilor în reasigurare peste hotare, în scopul
creşterii încrederii în produsele administrate, precum şi în vederea asigurării unei prudenţialităţi elevate,
companiile locale de asigurări, aproape în totalitate transmit riscurile asigurate în reasigurare către
reasigurătorii
europeni recunoscuţi31.
Din datele stati sti ce, se observă o creştere anuală cu peste 13 companii de brokeraj. Dacă în anul 2008
pe piaţa internă acti vau 32 brokeri, atunci la sfî rşitul lunii septembrie, anul 2010, acti vau 59 companii.
Totuşi, comparînd nivelul de dezvoltare şi importanţa parti cipanţilor la piaţa de asigurări în economia
locală cu situaţia din alte ţări europene, se poate observa că încă sunt necesare îmbunătăţiri, în special,
în ceea ce priveşte dezvoltarea şi altor canale de vînzări, cum ar fi spre exemplu bancassurance (fi gura
1). Apariţia acestor parti cipanţi, ar putea contribui la dezvoltarea, în special, a asigurărilor de viaţă.

Figura 1: Structura primelor de asigurare subscrise prin intermediul participanţilor pieţei de

asigurări, anul 2009

Tendinţa descendentă a numărului de asigurători este determinată, în cea mai mare parte, de creşterea
periodică a cerinţelor de capitalizare şi de conformare la sistemului complex de reglementare al
acti vităţii de asigurare. Prin urmare, aceste reglementări au redus numărul de asigurători atî t după
anul 2002, cît şi după 2007.
La fi nele anului 2002 pe piaţa serviciilor de asigurare acti vau 49 companii de asigurare, 14 din acestea

31
Începînd cu 6 aprilie 2012 s-a impus cerinţa de reţinere a cel puţin 20% din volumul total al riscurilor dacă se
practi că
reasigurare la un nerezident, vezi arti colul 31 alin. 6 din Legea cu privire la asigurări

39
fi ind cu parti cipare străină în capitalul social. Urmare a modifi cării Legii nr. 1508-XII din 15.06.1993
cu
privire la asigurări, la capitolul ce ţine de majorarea capitalului social al companiilor de asigurare de
la 300 mii pînă la minimum 2 mil. lei, numărul operatorilor pe piaţă scade, ajungînd la sfî rşitul anului
2005 pînă la numai 32 companii de asigurare, care deţin în total pe piaţă un capital social stabilit in
mărime 207,7 milioane lei. Noile prevederi ale Legii, intrate în vigoare la 06 aprilie 2007, care prevăd
majorarea periodică a capitalului social minim şi reorganizarea asigurătorilor cu formă
organizatoricojuridică
de „societate cu răspundere limitată” în „societate pe acţiuni” au accelerat repetat reducerea

numărului de asigurători şi, respecti v, la consolidarea pieţei de asigurări, de la 33 companii în 2007 la

numai 24 la sfî rşitul lunii septembrie 2010.
Actuariatul este o profesie nouă pentru Republica Moldova. Asigurătorii care desfăşoară acti vitate în
categoria „asigurări de viaţă” sunt obligaţi să dispună de cel puţin un actuar angajat, însă cei din categoria
„asigurări generale” vor fi obligaţi să dispună de actuari la expirarea termenului de cinci ani de
conformare (din 6 aprilie 2012). Însă, la moment, un şir de acte normati ve secundare în vigoare, emise
de către CNPF, nu pot fi aplicate dacă asigurătorii nu dispun de un specialist în actuariat. Certi fi carea
actuarilor se efectuează în baza „Regulamentului cu privire la atestarea specialişti lor parti cipanţilor
profesionişti la piaţa fi nanciară nebancară”, aprobat de către CNPF. La momentul actual sunt numai
doi actuari certi fi caţi, deşi Asociaţia de Actuariat din Moldova în colaborare cu CNPF şi ASEM au creat
condiţii pentru creşterea numărului lor, însă abordarea neserioasă a problemei de către asigurătorii
locali nu a condus la valorifi carea condiţiilor create.
Dinamica primelor de asigurare
Piaţa asigurărilor din Republica Moldova este, după volum, cea mai mică din regiunea Europei Centrale
şi de Est. De altf el, avînd în vedere numărul scăzut de locuitori (3,56 milioane), precum şi dimensiunile
reduse ale ţării, piaţa de asigurări nu se va ridica niciodată la mărimea statelor europene cu tradiţie în
domeniul economic per ansamblu.
În ciuda condiţiilor social-economice difi cile, în perioada anilor 2000 – primele 9 luni ale anului 2010,
industria asigurărilor a înregistrat o tendinţă de creştere, cu excepţia anului 2009, afectat de criza fi -
nanciară mondială (tabelul 2). Sectorul asigurărilor ti nde să devină unul competi ti v, deşi nu a ati ns cote
performante. Este şi fi resc, întrucît asigurările în spaţiul nostru nu cunosc tradiţii remarcabile în sensul
celora din ţările europene.
Potrivit datelor ofi ciale, după creşteri permanente anuale, pînă în anul 2008, cînd a fost ati ns momentul
maxim de prime brute subscrise (837.2 mil. lei echivalentul a circa 54,4 mil. euro), piaţa de asigurări
a raportat o uşoară diminuare a volumului de afaceri în anul 2009 cu 2,5%, pentru ca în primele 9 luni
ale anului 2010, raporturile companiilor de asigurări să indice din nou o creştere cu circa 14,6%, faţă
de perioada similară a anului precedent. Ajustî nd evoluţiile înregistrate la valoarea infl aţiei, constatăm

40
o nivelare a tendinţei de creştere. Astf el, în primele 9 luni ale anului 2010, puterea de cumpărare a
primelor
brute subscrise (ritmul de dinamică în termeni reali) a crescut cu numai 9,7%, dacă comparăm
cu creşterea nominală de 14,6%.
Tabelul 2: Evoluţia primelor brute subscrise (PBS) pe sectoare (categorii) de asigurări

În ceea ce priveşte structura pieţei asigurărilor, în contextul separării companiilor de profi l în funcţie de
sectorul de acti vitate (asigurări de viaţă sau generale), de remarcat este ascensiunea conti nuă după anul
2002 a sectorului de asigurări de viaţă, ritmul de dinamică al căruia, cu mici excepţii, în perioada anilor
2002-2009 prevalează comparati v cu sectorul de asigurări generale sau non-viaţă. Totuşi, creşterea
numărului
investi torilor străini, consolidarea pieţei de asigurări, sporirea numărului de intermediari specializaţi
în vînzarea poliţelor de viaţă nu au făcut încă din asigurările de viaţă, per ansamblu, un produs solicitat de
către cetăţenii Republicii Moldova. Printre principalele probleme care au condus la un astf el de rezultat
modest sunt, în primul rînd, nivelul de trai scăzut al populaţiei, deoarece aceste asigurări sunt considerate
scumpe şi necesită existenţa siguranţei privind disponibilitatea veniturilor sufi ciente pe termen lung (10-
20 ani), iar în al doilea rînd, conform opiniei unor experți din domeniu, ar putea fi încrederea redusă a
potenţialilor asiguraţi în asigurările de viaţă.
Efectele crizei economice se resimt în special în afacerile sectorului asigurărilor de viaţă, unde
dependenţa
de veniturile populaţiei este una semnifi cati vă. Astf el, raportat la primele nouă luni ale anului
2009, s-a consemnat o înceti nire a creşterii PBS pe acest sector (3,9%), comparati v cu dinamica
asigurărilor
generale. Această situaţie nu poate să infl uenţeze în mare măsură dinamica totală a pieţei,
deoarece ponderea asigurărilor de viaţă este destul de redusă comparati v cu statele europene şi media
mondială (tabelul 3), reprezentî nd o pondere de circa 6,2% (în anul 2009) din totalul industriei
asigurărilor. Prin urmare, infl uenţa preponderentă asupra creşterii primelor brute subscrise pe totalul
pieţei este deţinută de ritmul de modifi care al asigurărilor generale. După cum am menţionat, în
sectorul asigurărilor de viaţă dispun de licenţa doar 2 companii, GRAWE Asigurari de viaţă – liderul
sectorului viaţă şi Sigur-Asigur, în ti mp ce unele conti nuă să administreze poliţele contractate anterior
(ASITO, Astera Grup), fără a deţine licenţă. Întrucît legea cu privire la asigurări a modifi cat modalitatea
de licenţiere a acti vităţii de asigurări, stabilind cerinţe privind licenţierea separată pentru acti vităţi de
asigurare de viaţă şi asigurări generale, iar înainte de adoptarea acesteia întreprinderile de asigurări au
putut încheia contracte de asigurări de viaţă şi asigurări generale, pentru a nu se prejudicia interesele
clienţilor care au încheiat contracte de asigurări de viaţă, s-a permis cu ti tlu de excepţie existenţa acestor

41
contracte de asigurări de viaţă şi după intrarea în vigoare a legii cu privire la asigurări. 32
Ponderea redusă a primelor pe asigurările de viaţă este rezultatul unui număr modest de contracte în
vigoare pe sectorul asigurărilor de viaţă, dacă comparăm cu nivelul aceluiaşi indicator înregistrat de
asigurătorii europeni. În conformitate cu informaţiile Comitetului European de Asigurări (CEA) 2, circa
92% din populaţia ţărilor europene deţine o poliţă de asigurare de viaţă, în ti mp ce în Republica Moldova
aproape 6 persoane din 1000 deţin un contract de asigurare de viaţă (20263 poliţe în vigoare la
30 septembrie 2010). Cauzele principale ale acestei stări de fapt sunt următoarele:
a) interesului redus şi cultura generală relati v scăzută a populaţiei faţă de asigurările de viaţă;
b) nivelul redus al veniturilor disponibile ale populaţiei, or aceste asigurări necesită dispunerea,
permanentă şi pe termen lung de resurse fi nanciare peste nivelul mediu pe ţară;
c) cerinţele mari de capitalizare a asigurătorilor care practi că asigurări de viaţă exclusive, care reduc
interesul apariţiei unor noi asigurători, ca urmare reducerea interesului pentru concurenţă,
care poate avea ca efect promovarea mai promptă a produselor de asigurare.
Prin urmare, se constată că una din trăsăturile importante ale pieţei de asigurări din Republica Moldova
este predominarea afacerilor din sectorul de asigurări generale. Putem aprecia că, în perioada de analiză,
primele brute subscrise de acest sector au reprezentat în mediu peste 95% din subscrierile realizate la
nivelul pieţei, înregistrînd o diminuare a cotei începînd cu anul 2004, înregistrînd în anul 2009 şi primele
9
luni ale anului 2010 peste 93,8% respecti v 94,8%.
1.2.2. Densitatea asigurărilor
Un alt indicator specifi c sectorului asigurărilor îl reprezintă densitatea asigurărilor sau veniturile din
prime de asigurare pe locuitor, care ne indică faptul că în Republica Moldova interesul şi capacitatea
societăţii pentru asimilarea asigurărilor este extrem de redus. Prin urmare, începînd cu anul 2004
densitatea asigurărilor a trecut peste nivelul de 100 de lei, ca apoi peste patru ani (în anul 2008) o
persoană să cheltuiască pentru asigurare în mediu 234,5 lei. Deşi în scădere nesemnifi cati vă faţă de
anul precedent (cu 5,5 lei/locuitor) densitatea totală a asigurărilor în 2009 este de 6,3 ori mai mare
decît în 2005. Această creştere însă nu denotă nici pe departe creşterea interesului pentru asigurare, ci
mai degrabă creşterea valorii bunurilor asigurate, a tarifelor de asigurare şi numărului de autovehicule
asigurate prin asigurările obligatorii de răspundere civilă auto. Conform esti mărilor, cheltuielile pentru
asigurare deţineau în 2009 o pondere de circa 1,3% din totalul cheltuielilor unei persoane, comparati v
cu media europeană care consti tuie 7%.
Dacă expunem rezultatele sub aspect comparati v regional (tabelul 3), constatăm că şi la capitolul prime
pe cap de locuitor Republica Moldova (14,6 euro sau 20,4 USD) menţine ulti ma poziţie din Europa
şi printre ulti mele din lume, devansînd numai Egipt (18,9 USD), Vietnam (16,4 USD/loc.), Pakistan (6,6
USD), Bangladesh (5,2 USD) şi Nigeria (6,0 USD). Valoarea redusă a acestui indicator este determinată
în mare parte de nivelul de trai şi de calitatea vieţii populaţiei. Prin urmare, veniturile medii disponibile

32
arti colele 8 alin. 5, 38, 57 din Legea cu privire la asigurări

42
pentru o persoană în Republica Moldova au consti tuit în ulti mii trei ani în medie aproape 600 lei
deţinînd
o cotă de 74% din minimul de existenţă. În situaţia în care veniturile disponibile nu ati ng cel puţin
nivelul minimului de existenţă, atunci populaţia este orientată spre cheltuielile de strictă necesitate şi
nu la cele suplimentare, cum ar fi asigurările.
1.2.3. Concentrarea pieţei de asigurări
Tendinţa de polarizare a peţii locale de asigurări, adică de concentrare a acti vităţii în mîinile cîtorva
companii se constată de mai mult ti mp, însă, în special, după intrarea în vigoare a prevederilor Legii
cu privire la asigurări aceasta devine mai accentuată. Acest fapt este datorat, în primul rînd, reducerii
numărului de asigurători, ca efect al creşterii cerinţelor de recapitalizare şi, în al doilea rînd, datorită
prezenţei unor factori de concurenţă neloială, exemplu fi ind anii 2002-2005, în decursul cărora auto
rităţile publice au susţinut unele companii
de asigurări în procesul de promovare a
produselor de asigurare. Prin urmare, gradul
de concentrare de pe piaţa asigurărilor
înregistrează un rezultat mediu, cu creştere
treptată în ulti mii ani. În 2006, primele
5 companii de asigurări (din totalul de 33)
deţineau cumulati v o pondere de 65% din
totalul primelor brute subscrise, în vreme
ce în 2009 cifra a crescut cu 10 puncte
procentuale şi a fost de 75% (din totalul
de 24 companii). Mai mult decît atî t, numai
două companii de asigurări au înregistrat
subscrieri de prime de 53% din totalul
pieţei (MOLDASIG – 31% şi ASITO – 22%) şi respecti v 52% din acti ve (anexa 1) .
Totodată, segmentul auto, prin importanţa sporită pe care o are, generează, în mare măsură, şi ierarhia
companiilor de asigurare alcătuită după criteriul volumului de prime brute subscrise. Mai exact, primele
patru societăţi de asigurare din topul companiilor realizat pe segmentul auto (MOLDASIG, ASITO,
GRAWE CARAT şi DONARIS GROUP) sunt, în aceeaşi ordine, şi primele companii din piaţa
asigurărilor
(Anexa 1).

1.2.4. PBS realizate de intermediarii în asigurări

Deşi există mai multe categorii de intermediari în asigurări pe piaţa locală (brokeri, agenţi de asigurare
persoane fi zice şi juridice), au fost publicate numai datele referitoare la vînzarea asigurărilor prin
intermediul
brokerilor de asigurare.

43
Potrivit rezultatelor publicate de CNPF, valoarea primelor intermediate de brokerii de asigurare în primele
nouă luni ale anului 2010 a fost de peste două ori mai mare raportată la perioada corespunzătoare
a anului 2009. Ca rezultat, ponderea primelor intermediate de către brokeri din totalul PBS
în ianuarie-septembrie 2010, consti tuia 22% sau cu 5 puncte procentuale mai mult decît valoarea
aceluiaşi indicator înregistrat pe tot anul 2009. Această creştere explozivă se datorează, pe de o parte,
sporirii numărului de jucători de pe piaţă care au raportat acti vitate pentru perioada analizată (de la
45 în anul 2009 pînă la 59 în 9 luni ale anului 2010), iar pe de altă parte, majorării numărului de clienţi
care, încercînd să achiziţioneze poliţe în condiţii cît mai avantajoase, apelează la puterea de negociere
şi experti za intermediarilor de asigurări.

Ponderea primelor subscrise prin intermediul intermediarilor în asigurări va creşte în conti nuare în anii
care urmează, astf el încît în 3-4 ani parti ciparea brokerilor la primele colectate de asigurători va depăşi
30%. Cu peste 74% din totalul afacerilor realizate, asigurările auto (CASCO şi răspunderi civile auto,
însumate) reprezintă motorul creşterii acestei industrii.
Din punctul de vedere al ponderii asigurărilor intermediate de brokeri, în totalul pieţei de asigurare,
mai bine de 44,7% din poliţele CASCO, 18,5% din cele RCA au fost realizate prin intermediul brokerilor
de asigurare.
Legea cu privire la asigurări, în vigoare, prin sporirea exigentelor la capitalul social, va elimina de pe
piaţă companiile slabe, ce nu se vor putea conforma noilor cerinţe. Aceasta va spori gradul de concentrare
pe piaţa de asigurări precum şi va îmbunătăţi calitatea serviciilor prestate. Exigenţele sporite
pentru capitalul social vor atrage interesul investi torilor străini pentru această piaţa, care încep a privi
altf el starea de lucruri de pe piaţa de asigurări din Republica Moldova.
1.3. Despăgubiri şi îndemnizaţii de asigurare
Potrivit datelor stati sti ce publicate pentru perioada anilor 2006 – primele 9 luni ale anului 2010,
companiile de asigurări din Moldova, au achitat despăgubiri în valoare totală de 1216,9 mil. lei, din
care în baza contractelor de asigurare generală (non-viaţă) au fost achitate despăgubiri în sumă de
1147,8 mil. lei, iar contractelor de asigurări de viaţă le-au revenit 69,2 mil. lei. Ritmul total de creştere
al despăgubirilor anului 2009 faţă de anul 2006 este de 57% în valoare nominală, ceea ce în
valori absolute reprezintă 109,1 mil. lei, de la 190,9 mil. lei în anul 2006, la 300 mil. lei în anul 2009
(tabelul 4).
Tabelul 4: Dinamica despăgubirilor pe categorii de asigurări

Conform datelor din fi gura 5 şi tabelul 5 putem constata că despăgubirile totale au o evoluţie poziti vă
pe parcursul anilor 2006 – 2009. Aceasta se datorează, în primul rînd, creşterii nivelului de despăgubiri
la asigurările generale, care deţin cota majoră în totalul de despăgubiri (peste 92%). Cealaltă componentă
a despăgubirilor totale sunt asigurările de viaţă, care pe parcursul anilor 2006 -2008 a avut o

44
descreştere constantă a despăgubirilor. Doar în 2009 se observă o uşoară creştere de 2% faţă de anul
2008. Este de remarcat că evoluţia descendentă a despăgubirilor la asigurările de viaţă nu au avut un
impact vizibil în evoluţia despăgubirilor totale, datorită cotei sale destul de reduse în totalul de
despăgubiri.
Dacă despăgubirile la asigurările de viaţă în anul 2009 au înregistrat o creştere faţă de anul 2008,
atunci pentru primele 9 luni ale anului 2010 a fost înregistrată o reducere a despăgubirilor la asigurarea
de viaţă cu 11% faţă de 9 luni ale anului 2009. Deci putem concluziona că asigurările de viaţă nu au
încă o evoluţie constantă datorită noutăţii produselor pe piaţa de asigurări din Republica Moldova şi
crizei fi nanciare globale, care a redus din potenţialul de consum pentru asigurări.
Structura despăgubirilor pe categorii de asigurări: asigurări generale (non-viata) şi asigurări de viaţă
reprezintă, de asemenea, un interes sporit. Peste 90% din totalul de despăgubiri achitate anual de
către companiile de asigurări aparţin asigurărilor generale şi mai puţin de 10% aparţine asigurărilor de
viaţă. Dacă în anul 2006 despăgubirile la asigurările generale (non-viaţă) erau de 92% şi la asigurările
de viaţă le revenea doar 8%, atunci pe parcursul următorilor ani 2007, 2008, 2009 cota despăgubirilor
la asigurările generale creşte cu 3 puncte procentuale şi ajunge la 95% în anul 2009. Situaţia la asigurările
de viaţă este inversă şi începînd cu anul 2007 cota despăgubirilor achitate de către companiile de
asigurări începe să se reducă, ca în anul 2009 să ajungă la 5%.
O analiză mai amplă se poate face asupra despăgubirilor aferente asigurărilor generale pe clase de
asigurări.
Datele prezentate în Tabelul 5, reprezintă evoluţia despăgubirilor pe clase de asigurări generale.
Pe parcursul anilor 2006 –2009 despăgubirile totale la asigurările generale (non-viaţă) au crescut cu
110,9 mil. lei de la 174,8 mil. lei în anul 2006 pînă la 285,7 mil. lei în anul 2009. Despăgubirile pe clasa
asigurărilor auto înregistrează o creştere permanentă şi este clasa cu cele mai preponderente despăgubiri
în totalul despăgubirilor în asigurările generale.
Structura despăgubirilor pe clase de asigurări în perioada anilor 2006 – 2009 este următoarea: asigurările
auto ocupă peste 80% din totalul despăgubirilor pe parcursul ulti milor 4 ani. Următoarea clasă
de asigurări după cota de despăgubiri în totalul de despăgubiri achitate este asigurarea de bunuri care
ocupă de la 8% la 15%, urmată de asigurarea de sănătate cu o cotă de 3% - 4% din totalul de despăgubiri.
Celelalte clase de asigurări au o cotă de despăgubire mai mică de 3%
Tabelul 5: Evoluţia despăgubirilor pe clase de asigurări
Analiza structurii despăgubirilor la clasa de asigurări auto este următoarea: dacă în anul 2006 cota
despăgubirilor
la asigurarea CASCO a fost de 40% din total despăgubirilor auto, iar asigurării de răspundere
civilă auto îi revenea 60% din despăgubirile achitate la asigurările auto, anul 2009 vine cu o schimbare de
cote, unde despăgubirile la CASCO deţin o cotă de 55%, iar asigurarea de răspundere civilă auto deţine
45%. Companiile de asigurări din Republica Moldova au achitat despăgubiri începînd cu 191 mil. lei în
anul 2006 în creştere pînă la 300 mil. lei în anul 2009 (anexa 5). Primele 10 companii de asigurări după

45
mărimea despăgubirilor în anul 2006 deţineau 89%, în ti mp ce peste 3 ani în anul 2009 cota
despăgubirilor
aferente primelor 10 companii creşte nesemnifi cati v, doar cu 2 puncte procentuale ati ngînd cota de
91%.
În primele 9 luni ale anului 2010, primele două companii după mărimea despăgubirilor dețineau 52%,
primele 5 companii - 68%, iar primele 10 companii de asigurări deţineau o cotă de despăgubiri de 90%
din totalul de despăgubiri efectuate pe piaţa asigurărilor din Republica Moldova. Este important de
remarcat că componenţa grupurilor de 2; 5; 10 companii de asigurări se modifi că de la un an la altul.
Companiile de asigurări cu cea mai stabilă prezenţă sunt: Moldasig, ASITO, Donaris-Group, Moldcargo,
Moldova-Astrovaz, Grawe-Carat. Cu toate acestea mai mult de 50% din despăgubirile plăti te pe piaţa
asigurărilor din Moldova aparţin doar la 2 companii de asigurări: Moldasig şi ASITO, Celelalte companii
avînd o cota mai mică de 7%.
1.4. Indicatori fi nanciari şi economici
Cerinţa legislaţiei in vigoare de a majora capitalul social a avut drept efect stabilirea unei creşteri
esenţiale,
după anul 2007, a majorităţii indicatorilor bilanţieri (tabelul 6) ai pieţei naţionale de asigurări.
Recapitalizarea
pieţei, urmată de creşterea rezervelor şi a primelor brute subscrise au condus la ati ngerea
unui nivel al acti velor pieţei de peste 1,8 miliarde lei şi a capacităţii de autofi nanţare a asigurătorilor
(raportul între acti vele nete şi totalul de acti ve) de la 35% în 2007 la 53% în 2009 şi 55% în primele 9
luni ale anului 2010.
Tabelul 6: Principalii indicatori financiari ai pieţei de asigurări din Republica Moldova

De asemenea, problema recapitalizării companiilor (o bună parte din profi tul realizat de companii putea
fi folosit pentru majorarea capitalului statutar), precum şi concurenţa de a obţine o imagine mai buna pe
piaţă, a condus la creşterea rezultatului fi nanciar per total pe piaţă cu 130% în 2008 şi cu 33,2% în
primele
9 luni ale anului 2010. Creşterea rezervelor de daune de aproape 2 ori se datorează în speţă consemnărilor
CNPF referitoare la incorecti tudinea creării şi menţinerii acestei categorii de rezerve de unele companii.
În acest sens, trebuie să menţionăm că valoarea rezervelor de daune neavizate este insufi cientă dacă se
compară cu riscurile asumate, deoarece metoda de calculare nu are la bază un argument actuarial, adică
de legătură cu riscurile asumate.
Creşterea permanentă a ratei de solvabilitate (nivel recomandabil al ratei de solvabilitate este de 50%),
în perioada de analiză, şi constatarea unei rate medii mult peste nivelul recomandabil (de 50%) ne
demonstrează încă odată că businessul companiilor de asigurare nu este în corelaţie cu capitalizarea
lor. Prin urmare, exigenţele de conformare ale capitalului cu prevederile legii nu au reuşit să contribuie
la creşterea corespunzătoare a afacerilor, înregistrîndu-se în fi nal un surplus de capital nevalorifi cat.

46
Pentru a putea depăşi această stare de lucruri întreprinderile urmează să valorifi ce respecti vul capital
prin investi ţii suplimentare şi exti nderea afacerii. Un argument în plus în acest sens este confi rmat şi
de valoarea ROE şi ROA, care manifestă în ulti mele perioade tendinţe de scădere.
Profi tul net realizat în anul 2009 de asigurătorii din piaţă a fost de 159 milioane lei, ceea ce reprezintă,
raportat la anul 2008, o evoluţie negati vă în valoare relati vă de circa 13%. De asemenea, pierderile
contabilizate de asigurători s-au cifrat la 13,3 milioane lei. Astf el, rezultatul agregat al “contului de
profi t şi pierdere” pentru piaţa de asigurări a fost de 146 milioane lei. Un număr de 16 companii de
asigurare au înregistrat profi t (anexa 2). În acest sens, “societăţile campioane” au fost MOLDASIG şi
ASITO. Totodată, un număr de 8 asigurători au înregistrat pierderi, cele mai mari fi ind consemnate de
DONARIS GROUP şi AFES-MOLDOVA.

1.5. Servicii de asigurare şi comerţul internaţional

Dimensiunile internaţionale ale pieţei de asigurare din Republica Moldova conţin trei perspecti ve
fundamentale
ale comerţului internaţional de asigurare: (1) relaţii comerciale de asigurare, (2) cooperarea
internaţională în comerţul de asigurare, şi (3) reasigurarea internaţională.
1.5.1. Relaţii comerciale de asigurare transfrontalieră
Exportul/importul de servicii de asigurare este inexistent în datele stati sti ce oferite de Biroul Naţional
de Stati sti că. Competi ti vitatea scăzută a actorilor pieţei de asigurare în Moldova limitează accesul
acestora la piaţa de asigurare internaţională. Astf el, serviciile de asigurare oferite de companiile din
Moldova pe piaţa internaţională sunt foarte limitate. Importul de asigurare, însa, nu este total inexistent
şi este determinant în mare parte de serviciile de reasigurare, descrise mai jos. De aceea, relaţiile
comerciale ale Moldovei pot fi caracterizate printr-un defi cit acut în comerţul internaţional cu servicii
de asigurare. Mai mult ca atî t, defi citul comerţului de asigurare a înregistrat tendinţe de creştere, iar
parti ciparea Moldovei la ZLSAC cu UE poate crea noi oportunităţi de diminuare a acestui defi cit.
1.5.2. Cooperarea internaţională în comerţul de asigurare
Parti ciparea companiilor de asigurare din Moldova pe piaţa internaţională însă este limitată şi chiar
inexistentă
conform surselor ofi ciale. În 2009, conform ulti milor date stati sti ce prezentate de către CNPF,
investi ţiile străine atrase prin intermediul pieţei asigurărilor la fi nele anului 2009 au consti tuit 144,0
mil. lei, cu 24,8 mil. lei mai mult faţă de 2008. Tabelul de mai jos prezentă dinamica parti cipării străine
la capitalul social al companiilor de asigurare autohtone.

Tabelul 7: Evoluţia structurii investiţiilor străine în capitalul social al societăţilor de asigurare

mln. lei

47
Cel mai mare interes faţă de piaţă autohtonă a asigurărilor îl are Cipru, care deţine 33% din capitalul
social
străin al companiilor de asigurare din Moldova. Naţionalitatea acestor fonduri însă nu întotdeauna poate
fi considerată cipriotă datorită specifi cului pe care o deţine ţara – stat cu cerinţe reduse în verifi carea
sursei capitalului. Cea mai mare creştere de parti cipare însă vine din partea investi torilor Austrieci, care
şi-au mărit capitalul social achitat in Moldova cu peste 80% fată de 2008. Deşi unii investi tori
internaţionali
şi-au retras total (spre exemplu, Elveţia) sau parţial (spre exemplu, Rusia, Cipru şi România) fondurile din
capitalul social al întreprinderilor de asigurare din Moldova din cauza crizei politi ce, totuşi parti ciparea
investi
torilor străini a înregistrat şi în 2009 o conti nuă creştere de 20,8% faţă de 2008, ceea ce este de două
ori mai mare decît creşterea înregistrată în 2008, de 9,6%.
Din 26 de companii de asigurare solvente pe piaţa Republicii Moldova, 8 (sau 18%) au apartenenţa
capitalului social străin. Astf el 37% din totalul capitalului social al companiilor de asigurare autohtone

a fost achitat din fonduri străine. Cota capitalului social a celor opt societăţi de asigurare cu capital
străin a consti tuit 70,1% (144,0 mil. lei) din mărimea totală a capitalului social înregistrat. Societăţile
cu capital străin sunt prezentate în tabelul de mai jos.
Tabelul 8: Lista societăţilor de asigurare cu capital străin, mln. lei

Sursa: CNPF (2010)

Din 816,6 mil. lei de prime brute subscrise în 2009 de către companiile de asigurare autohtone, 73,1%
au fost subscrise de către companiile de asigurare cu capital străin. Astf el, peste 50% din primele brute
subscrise revin investi torilor străini. În mod cert, parti ciparea investi torilor străini pe piaţa autohtonă are
efecte majore asupra consolidării companiilor de asigurare din Moldova, asigurînd astf el o creştere atî t
a capacităţii de asigurare şi solvabilităţii fi nanciare a acestora, cît şi a oportunităţilor de perfecţionare a
calităţii produselor de asigurare din Moldova.
1.5.3. Reasigurarea
Reasigurarea, este un instrument efi cient de transfer al riscurilor unei societăţi de asigurare către o

48
altă societate de reasigurare. Acti vitatea de reasigurare contribuie la îmbunătăţirea situaţiei fi nanciare
a companiei de asigurare prin reducerea riscurilor tehnice, diversifi carea şi omogenizarea portofo liului
de asigurări, creînd astf el o capacitate suplimentară de asigurare. Experienţa internaţională ne arată
că serviciile de reasigurare joacă un rol important în buna funcţionare a pieţelor fi nanciare. Rolul criti c
al reasigurărilor poate fi evidenţiat mai ales în ti mpul catastrofelor naturale, atunci cînd contribuţiile
agenţiilor internaţionale de reasigurare ati ng cote maxime. În Moldova, asemenea catastrofe sunt
destul de rare, cu excepţia inundaţiilor din vara anului 2010 pentru care datele ofi ciale nu sunt încă
disponibile. De aceea, vom rezuma discuţia sectorului de reasigurare pentru perioada de pînă în 2010.
Subiectul calamităţilor naturale va creşte în pondere, în special datorită schimbărilor climaterice.
Valoarea totala a primelor subscrise au scăzut cu 2,8%, de la 837,2 mil. lei în 2008 la 813,2 mil. lei în
2009, determinate de incerti tudinea politi că şi economică. Aceeaşi tendinţă dar mai puţin pronunţată
se observă în primele cedate în reasigurare care au scăzut cu mai puţin de 1% faţă de 2008. După cum se
observă în tabelul de mai jos, primele brute subscrise şi cedate în reasigurări generale depăşesc
considerabil
primele reasigurărilor de viaţă, cele din urmă fi ind mai puţin atracti ve pentru piaţa autohtonă.

Tabelul 9: Principalii indicatori ai activităţii de reasigurare, mln. lei

Din 26 de companii de asigurare existente pe piaţă la fi nele anului 2009, 19 din ele îşi transmit riscurile
în
reasigurare şi doar 9 companii transmit mai mult de un sfert din volumul Primelor Brute Subscrise. 1 Astf
el,
în 2009 pentru categoria „asigurări generale” au fost raportate cedări în reasigurare de către 18 societăţi
de asigurare, iar pentru categoria „asigurări de viaţă” au raportat cedări în reasigurare 2 societăţi. La nivel
naţional 9 societăţi de asigurare au acumulat un volum al primelor primite în reasigurare de la societăţile
de asigurare internaţionale în mărime de 3,4 mil. lei, ce reprezintă 0,4 la sută din volumul primelor brute
subscrise pe piaţă. Ponderea primelor cedate în reasigurare în primele brute subscrise a crescut în 2009
faţă de 2008, creşterea modestă a acestora în termeni relati vi se datorează de fapt scăderii valorii
primelor
brute subscrise în domeniile asigurărilor generale şi de viaţă.

ELEMENTELE TEHNICE ALE ASIGURĂRILOR

Indiferent de formele оn care se perfectează, asigurările au ca elemente comune:
1. părţile implicate, subiecţii asigurării;
2. obiectul asigurării;
3. riscul asigurat;

49
4. interesul оn оncheierea asigurării;
5. suma asigurată;
6. prima de asigurare;
7. paguba;
8. despăgubirea;
9. perioada, durata de asigurare.

În decursul unui deceniu de tranziţie la economia de piaţă în Republica

Moldova s-a conturat un mecanism de asigurări modern, dar care necesită
perfecţionare şi definitivare.
Actualul sistem naţional de asigurări este consecinţa obţinerii independenţei
Republicii Moldova, precum şi a dezetatizării şi demonopolizării activităţilor de
asigurare.
Prin termenul "asigurare" se subînţelege garantarea, punerea în siguranţă,
încredinţarea, promisiunea fermă.
În context economic asigurarea reprezintă o acţiune (măsură) de precauţie
întreprinsă de către cei interesaţi pentru conservarea eventualelor pierderi condiţionate
de diverse riscuri. Astfel, asigurările reprezintă nişte relaţii economice cu caracter
financiar, constituite prin efectul legii sau pe bază de contract prin care asiguraţii
(persoane fizice, juridice ameninţate de anumite riscuri), achitând o primă de
asigurare, creează în comun un fond de mijloace băneşti, din care asigurătorul, la
producerea evenimentului asigurat, acordă despăgubirea aferentă.
Ca ramură de activitate economică, asigurările au apărut în faza timpurie de
existenţă a finanţelor. Primele tehnici ale asigurărilor au fost aplicate de civilizaţiile
antice din Asia, mai exact - din Orientul Mijlociu islamic. O dezvoltare intensă au
cunoscut asigurările în Europa medievală. Cristalizarea definitivă a sistemului de
asigurări, s-a produs în etapa maturizării relaţiilor economice de piaţă (sec. XVIII -
XIX) ca consecinţă a acţiunii legilor economice obiective. Metodele şi tehnicile de
asigurare şi reasigurare se modificau în dependenţă de necesităţile existente la moment.
Prevederile legale în baza cărora era reglementată activitatea de asigurare în
fosta URSS stipulau, că gestionarea operaţiunilor de asigurare să fie efectuată de către

50
Direcţia Generală a Asigurărilor de Stat. Acest organism funcţiona ca subdiviziune a
Ministerului de Finanţe, care şi aproba regulamentele şi instrucţiunile în baza cărora
era desfăşurată activitatea organismelor centrale şi celor locale.
În condiţiile sistemului administrativ de comandă, activitatea organismelor de
asigurare din cadrul Ministerului de Finanţe era subordonată intereselor bugetare,
predominând astfel principiile fiscale în detrimentul asigurărilor. Adesea organele
administraţiei publice centrale lichidau deficitul bugetar, efectuând prin constrângere
transferuri din fondurile de asigurare, asigurările fiind astfel transformate într-o ramură
auxiliară a finanţelor publice.
În economia de piaţă funcţionează un sistem competitiv de asigurări la două
niveluri, care include organismul public de reglementare a asigurărilor pe de o
parte, precum şi pe asociaţiile profesionale ale asigurărilor, societăţile de
asigurare, care pot fi mixte sau specializate, societăţile de intermediere a
asigurărilor şi de prestare a altor servicii, pe de altă parte.
Garantul funcţionării eficiente a acestui sistem este cadrul legal şi
instituţional necesar pentru efectuarea operaţiunilor de asigurare pe baze
contractuale.
Impulsionarea proceselor de dezetatizare şi demonopolizare a economiei
naţionale în Republica Moldova a fost produsă de o hotărâre de guvern din 4
ianuarie 1991 prin care a fost adoptată o decizie în acest sens.
Ulterior, prin altă hotărâre de guvern din 28 mai a aceluiaşi an au fost
examinate măsurile în vederea perfecţionării şi reglementării activităţii de
asigurare, care a şi declanşat conturarea sistemului naţional de asigurări.
Tranziţia la economia de piaţă a impus modificarea structurilor
organizatorice existente în activitatea de asigurare-reasigurare, perfecţionarea
instrumentelor şi tehnicilor utilizate de societăţile comerciale de asigurări,
intermedierea şi prestarea altor servicii.
Pentru coordonarea intereselor asiguraţilor, asigurătorilor, precum şi a
economiei naţionale în ansamblu, în procesul de constituire a relaţiilor de piaţă,
printr-o altă hotărâre de guvern nr. 926 din 12 iunie 1991, pe lângă Ministerul

51
 Finanţelor a fost constituit Serviciul de Stat pentru Reglementarea activităţii de
asigurare-reasigurare.
Cu toate că legea privind asigurări a fost adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 15 iunie 1993, procesul de constituire a societăţilor
comerciale de asigurări s-a declanşat încă din semestrul doi a anului 1991, fapt ce
a impus asigurătorii naţionali să-şi desfăşoare activitatea în baza unei legislaţii ce
nu corespunde exigenţelor economiei de piaţă, fiind astfel influenţat negativ
procesul de constituire a pieţei asigurărilor.
Altă acţiune orientată spre definitivarea sistemului de asigurări a fost şi
constituirea Asociaţiei Naţionale a Asigurătorilor care a avut loc la 27 iunie 1994,
sau abia peste trei ani de zile după demararea procesului de constituire a
societăţilor de asigurare. Tergiversarea constituirii asociaţiei profesionale a
asigurătorilor a avut un impact negativ asupra funcţionării eficiente a pieţei
asigurărilor, manifestat prin lipsa unei concurenţe loiale între participanţii la
competiţie. Menţinerea unei concurenţe loiale între operatorii pieţei asigurărilor
este una din prerogativele importante a acestui organism.
O acţiune care a contribuit la edificarea sistemului de asigurări prin
consolidarea cadrului lor legal, a fost şi hotărârea de guvern nr. 956 din 28
decembrie 1994, prin care a fost pusă în aplicare asigurarea obligatorie a
deţinătorilor de autovehicule şi vehicule electrice urbane, fapt ce a avut un efect
benefic pentru persoanele juridice şi fizice, culpabile, de cauzarea daunelor terţilor
păgubiţi, garantând astfel integritatea patrimonială ale acestora.
La definitivarea sistemului de asigurări a contribuit de asemenea şi
constituirea la 2 iunie 1995 a Asociaţiei Naţionale a Asigurătorilor de Răspundere
Civilă "Arca", printre atribuţiile principale ale căreia sunt, coordonarea măsurilor
întreprinse în vederea promovării unei politici consecvente în sfera asigurărilor de
răspundere civilă; întreţinerea relaţiilor cu instituţiile şi autorităţile abilitate din ţară
şi de peste hotare, etc., care în limita prerogativelor sale a contribuit de asemenea la
extinderea acestor asigurări.

52
 O acţiune importantă menită să contribuie la funcţionarea eficientă a sistemului
de asigurări a fost şi punerea în aplicare a regulamentului de funcţionare a
serviciului de stat pentru supravegherea asigurărilor, care a determinat drepturile şi
obligaţiunile acestui organism public, ea fiind întreprinsă în baza altei hotărârii de
guvern Nr. 77 din 8 februarie 1996. Elaborarea acestui normativ de asemenea a fost
tergiversată, el fiind elaborat şi pus în aplicare aproape peste cinci ani de zile de la
constituirea organismului public de supraveghere a asigurărilor, reglementarea
activităţii de asigurare, fiind efectuată fără ca să fie cunoscute atribuţiile acestui
organism.
În scopul impulsionării procesului de aprofundare a reformelor în sfera
asigurărilor, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea pentru modificarea şi
completarea Legii "Cu privire la asigurări" Nr. 886-XII din 20 iunie 1996, prin care
a obligat autorităţile şi instituţiile abilitate ca să elaboreze şi să prezinte spre adoptare
de către legislativ a proiectelor de legi necesare pentru funcţionarea eficientă a
sistemului de asigurări.
Realizând prevederile Legii "Cu privire la asigurări", prin hotărâri de guvern
Nr. 214 din 10 aprilie 1996 şi Nr. 610 din l noiembrie acelaşi an, au fost elaborate şi
puse în aplicare regulamentele de asigurare obligatorie din contul statului a militarilor
şi a cetăţenilor care trec pregătirea militară, precum şi cel de înregistrare de către stat
a societăţilor de asigurare şi a asociaţiilor constituite de către acestea. Punerea în
aplicare ale acestor importante acte normative peste o perioadă de circa trei ani de
zile după adoptarea legii privind asigurările, a diminuat într-o oarecare măsură efectele
economice produse de funcţionarea sistemului de asigurări.
Acţiuni importante ce au contribuit la consolidarea cadrului legal a
asigurărilor sunt şi adoptarea legilor privind asigurarea obligatorie de răspundere
civilă a transporturilor faţă de călători Nr. 1553-XIII din 25 februarie 1998, precum şi
a celei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală Nr. 1585 din 27 februarie acelaşi
an, fiind efectuată astfel o realizare parţială a prevederilor Legii "Cu privire la unele
modificări şi completări la Legea cu privire la asigurări".

53
 Astfel, activitatea de asigurare din Republica Moldova a devenit o ramură
independentă, care în condiţii dificile se dezvoltă dinamic, contribuind la
stabilizarea economiei naţionale.
Actualmente funcţionează pe piaţa asigurărilor 46 societăţi comerciale de
asigurări, inclusiv, 14 din ele sub formă de societăţi pe acţiuni şi 31 ca societăţi cu
răspundere limitată, numărul cărora nu s-a modificat esenţial pe parcursul ultimilor
ani.
În această ordine de idei este necesar de a menţiona că asigurătorii ce îşi
desfăşoară activitatea pe piaţa naţională a asigurărilor au înregistrat la l ianuarie
2002 următorii indicatori de bază sumari (mii lei):
 primele de asigurare încasate pe asigurările directe - 142313,5
 primele acceptate în reasigurare – 17870,9
 primele cedate în reasigurare – 72343,3
 plata despăgubirilor şi a sumelor asigurate – 57247,8
 capitalul social achitat – 95156,8
 rezervele şi fondurile de asigurare – 95103,6
 profitul până la impozitare – 10936,0
În prezent în Republica Moldova funcţionează un sistem competitiv de
asigurări care a început să se contureze după dezetatizarea şi demonopolizarea
economiei naţionale în contextul examinării măsurilor ce ţin de perfecţionarea şi
reglementarea activităţii de asigurare, precum şi a stabilirii unor condiţii favorabile
pentru investitorii străini, fapt care s-a soldat cu constituirea societăţilor comerciale
cu capital mixt.
Pe parcursul a unui deceniu de tranziţie economică s-a produs şi o
dezvoltare a infrastructurii asigurărilor (asigurarea legislativă şi de executare a
controlului, formarea reţelei de informaţii şi comunicaţii, crearea asociaţiilor
asigurătorilor. etc.), concomitent cu întreprinderea măsurilor de integrare în sistemul
mondial al asigurărilor.
Cadrul legal ş asigurărilor este format din stipulările respective în Constituţia
Republicii Moldova, Legea "Cu privire la asigurări" nr. 1508-XII din 15 iunie 1993,
54
Legea "Cu privire la introducerea unor modificări şi completări în Legea "Cu privire
la asigurări" nr. 886-X11I din 20 iunie 1996, Legea "Cu privire la asigurarea de
răspundere civilă a transportatorilor faţă de călători" nr. 1553-XIU din 25 februarie
1998, precum şi Legea "Cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală"
nr. 1585-XIII din 27 februarie 1998. După cum se vede nomenclatorul legilor în baza
cărora se reglementează activitatea de asigurare este foarte restrâns. Este necesar de a
menţiona necesitatea modificării esenţiale a mai multor acte legislative în baza
cărora este reglementată activitatea de asigurare, ale unora, din cauza că ele nu
corespund exigenţelor economiei de piaţă, iar ale altora, cum ar fi legea privind
asigurarea obligatorie de asistenţă medicală care se pune în aplicare de la l iulie
2003, din cauza că ea a fost depăşită de timp. Altele, cum ar fi legile privind
reasigurările, constituirea, organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale din
domeniul asigurărilor, ceea ce priveşte societăţile de asigurare şi supravegherea
asigurărilor, etc., încă n-au fost elaborate şi adoptate până în prezent.
În pofida faptului că, conform stipulărilor Legii "Cu privire la introducerea unor
modificări şi completări în Legea "Cu privire la asigurări" nr. 886-XOI din 20
iunie 1996, autorităţile şi instituţiile abilitate au fost obligate de legislativ ca într-un
termen de trei luni de zile să elaboreze şi să prezinte pentru a fi adoptată legea privind
asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule,
elaborarea şi adoptarea acestui act legal n-a fost efectuată până în prezent.
În baza actelor legislative privind asigurările au fost elaborate, aprobate şi
puse în aplicare un şir de acte normative importante, cum ar fi: Hotărârea
Guvernului Republicii Moldova din 12 iunie 1991 nr. 296 în baza căreia a fost
constituit organismul public de reglementare a asigurărilor, Hotărârea Guvernului
Republicii Moldova din 28 decembrie 1994 nr. 956 "Cu privire la asigurarea
obligatorie de răspundere civilă a deţinătorilor de autovehicule şi vehicule electrice
urbane", Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 77 din 8 februarie 1996 "Cu
privire la aprobarea regulamentului, structurii şi personalului scriptic al Serviciului
de Stat pentru reglementarea activităţii de asigurare-reasigurare", Hotărârea

55
Guvernului Republicii Moldova din 10 aprilie 1996 nr. 214 "Cu privire la asigurarea
obligatorie de stat a militarilor şi cetăţenilor care trec pregătirea militară".
La rândul lor, autorităţile şi instituţiile abilitate, Ministerul Finanţelor şi
Serviciul de Stat pentru reglementarea asigurărilor, au elaborat şi au pus în aplicare un
set de regulamente, indicaţii metodice, instrucţiuni, reguli, etc., privind reglementarea
activităţii de asigurare, menite să garanteze o protejare cât mai adecvată a intereselor
asiguraţilor, contribuind astfel la orientarea desfăşurării activităţii de asigurare în
conformitate cu prevederile legale în materie de asigurări.
Cu toate că s-a produs deja constituirea cadrului legal, în baza căruia sunt
reglementate operaţiunile de asigurare şi reasigurare în conformitate cu imperativele
liberalismului economic, în activitatea desfăşurată de către asigurători mai persistă
încă o multitudine de inconveniente care se cer a fi înlăturate prin extinderea şi
modificarea esenţială a bazei legislative a asigurărilor.
Una din deficienţele ce lezează interesele asiguraţilor, prejudiciază sistemul
naţional de asigurare precum şi prezintă pericol pentru securitatea economică a
statului este lipsa în legea privind asigurările a unei clauze prin care contractarea
asigurărilor în favoarea asigurătorilor străini ar fi declarată ilicită, dacă ea un este
reglementată de către stat. Din aceste considerente prin lege asigurărilor aceste
operaţiuni de contractare a asigurărilor în favoarea asigurătorilor străini
nelegiferaţi în Republica Moldova necesită să fie clasificate ca ilicite.
Lipsa unei clauze din legea privind asigurările, prin care brokerii de asigurare
ar fi obligaţi să avizeze organismul public de reglementare a asigurărilor despre
intenţia de a-şi desfăşura activitatea de intermediere a asigurărilor, până la declanşarea
acestei activităţi cu o perioadă de timp stabilită prin lege, cu anexarea concomitentă a
certificatului de înregistrare a brokerului ca persoană juridică sau antreprenor, fapt ce
defavorizează coordonarea activităţilor desfăşurate de către operatorii pieţei
asigurărilor şi generează o instabilitate în economia naţională. Astfel, este
imposibilă interacţiunea Serviciului de stat pentru reglementarea asigurărilor cu
autorităţile şi instituţiile abilitate, fiind astfel remarcată o reglementare ineficientă de

56
către stat a procesului de contractare a asigurărilor de către brokeri, precum şi o lezare
gravă a intereselor asiguraţilor.
Nu contribuie la desfăşurarea proceselor integraţioniste în domeniul
asigurărilor pe plan mondial şi faptul că în legea menţionată lipsesc clauzele prin care
ar fi stabilite modalităţile de constituire şi funcţionare pe teritoriul Republicii
Moldova a societăţilor comerciale de asigurări fondate de către persoane străine.
În acest context este necesar de a menţiona că acest act legislativ nu stabileşte
şi nişte prevederi, care ar legaliza modalităţile de constituire a societăţilor mutuale de
asigurare.
Una din soluţiile ce ar putea contribui esenţial la reducerea efectivă a
cheltuielilor generale şi administrative, contribuind astfel la o eficientizare
considerabilă a asigurărilor aplicate ar putea fi şi excluderea din Legea "Cu privire la
asigurări" nr. 1508-XII din 15 iunie 1993 a punctului d) din alineatul 2 a articolului 48,
în care este prevăzut că asigurătorul îşi constituie fondul cheltuielilor de gestiune până
la determinarea venitului impozabil.
Acest fapt vine în contradicţie cu standardele naţionale a contabilităţii şi cu
alte acte normative prin care se reglementează aspectele economice şi financiare
ale activităţii de antreprenoriat. La rândul său în aceste acte normative este
prevăzut, că la rezultatul final al activităţii desfăşurate de către agenţii economici
sunt atribuite cheltuielile efective de gestiune ale căror sursă de efectuare este venitul
operaţional.
Activitatea sistemului de asigurări, componentă importantă a sferei financiar-
creditare, serveşte ca obiect al controlului şi reglementării ei de către stat, fapt orientat
spre garantarea unei stabilităţi în funcţionarea acestui sistem, precum şi a unei
protejări mai adecvate a intereselor asiguraţilor, diverse persoane juridice şi fizice. În
acest sens este de neconceput faptul că în legea privind asigurările lipseşte o
prevedere prin care ar fi legalizată constituirea fondului de protejare a asiguraţilor de
riscul falimentului asigurătorului şi determinate modalităţile de constituire şi
gestionare a acestui fond, astfel diminuându-se considerabil rolul asigurărilor ca

57
factor stimulent al activităţii de antreprenoriat, desfăşurate în perioada de
constituire şi de extindere a relaţiilor de piaţă.
Conform stipulărilor punctului l a articolului 48 a legii privind asigurările este
prevăzut ca capitalul social minim al asigurătorului, depus sub formă de mijloace
băneşti, trebuie să constituie 2000,0 lei, nefiind astfel efectuată diferenţierea în
particular a cuantumului sumelor capitalului social necesar pentru prestarea
asigurărilor generale, de viaţă şi de pensie complementară, nefiind de asemenea
stabilit şi cuantumul capitalului necesar în caz de prestare în exclusivitate doar numai
a reasigurărilor. De asemenea nu este prevăzută şi racordarea capitalului social
minimal cu un număr preventiv determinat de plăţi minimale pentru retribuţie, fapt
care după stabilirea recentă a unui nou cuantum a plăţilor minimale pentru retribuţie a
generat o reducere a taliei la majoritatea covârşitoare de asigurători (capitalul social
insuficient pentru desfăşurarea operaţiunilor de asigurare-reasigurare).
Vine în contradicţie cu exigenţele pieţei însăşi faptul, că conform prevederilor
alineatului b) al punctului 2 a articolului 48 al Legii privind asigurările este stipulat că
asigurătorul îşi constituie din venituri până la determinarea bazei impozabile doar
numai fondul de rezervă pentru alte forme de asigurare, nefiind astfel legalizată
constituirea separată a fondurilor necesare atât pentru realizarea angajamentelor
asumate la contractarea asigurărilor de proprietate, cât şi pentru realizarea
angajamentelor asumate la contractarea asigurărilor de răspundere, fiind astfel
produsă o destabilizare a situaţiei financiare a acestor asigurări. Este necesar de a
menţiona că această clauză nu legalizează necesitatea constituirii tuturor tipurilor de
rezerve, necesare pentru realizarea angajamentelor asumate, cum ar fi:
a) rezerva pentru riscurile neexpirate;
b) rezerva pentru daunele apărute dar nenotificate;
c) rezerva daunelor notificate dar nerecuperate;
d) rezerva pentru catastrofe,
limitându-se astfel doar numai la fondul de rezervă pentru alte forme de
asigurări, care este altă contradicţie cu imperativele economiei liberale.

58
 După cum este remarcat în punctul 2 şi 3 a articolului 46 a legii menţionate
anterior, rezervele solvabilităţii atât pentru asigurările de viaţă şi pensie
complementară, cât şi pentru alte forme de asigurare sunt formate din fondul de
rezervă, rezervele de asigurare şi trebuie să se constituie corespunzător, cel puţin 8%
sau l % din sumele asigurate.
În opinia noastră, aceste prevederi vin în contradicţie cu normele de
desfăşurare a afacerilor în condiţiile liberalismului economic, dat fiind faptul că însăşi
rezervele de asigurare sunt nişte angajamente asumate de asigurători şi din aceste
considerente ele nu pot contribui la menţinerea nivelului de solvabilitate, fiind astfel
necesară stabilirea unui raport dintre activele disponibile de către asigurător şi
angajamentele asumate de către acesta.
Nu este perfectă nici Hotărârea de guvern nr. 956 din 28 decembrie 1994, care
prevede prin stipulările punctului 28, că recuperarea daunelor cauzate de
autovehicule neidentificate se efectuează din Fondul de ajutorare a victimelor
accidentelor rutiere, fără ca să fie stabilite metodele şi mecanismele de constituire a
acestui fond. Astfel, organismul public de reglementare a asigurărilor şi
reasigurărilor este privat de dreptul de a întreprinde măsurile de rigoare faţă de
asigurătorii ce prestează aceste asigurări şi care se eschivează de la efectuarea
decontărilor în acest fond, fapt ce reduce considerabil efectul economic a acestei
asigurări.
Are un impact negativ asupra procesului de extindere a asigurărilor şi
hotărârea de guvern nr. 1046 din 3 octombrie 2001, prin care s-a limitat până la 3%
atribuirea la cheltuielile aferente activităţii de antreprenoriat din venitul global a
sumelor utilizate pentru contractarea asigurărilor de proprietate şi de răspundere, în
condiţiile când protecţia din partea statului este minimalizată, fapt care vine în
flagrantă contradicţie cu exigenţele economiei liberale.
La funcţionarea eficientă a sistemului de asigurări în economia de piaţă
contribuie şi cadrul instituţional care este format din organismul public de
reglementare a activităţii de asigurare, asociaţiile profesionale ale asigurătorilor,

59
societăţile de asigurare, care ar putea fi mixte sau specializate, societăţile de
intermediere privind contractarea asigurărilor şi comisariatele de avarie.
Cadrul instituţional a sistemului naţional de asigurări este constituit din
organismul public de reglementare a activităţii de asigurare, Asociaţia Naţională a
Asigurătorilor, Asociaţia Naţională a Asigurătorilor de Răspundere Civilă "Arca",
precum şi din societăţi de asigurare mixte sau specializate.
La prima vedere s-ar părea că cadrul instituţional actual corespunde rigorilor
unei economii liberale, dar o studiere mai aprofundată a lui denotă că şi el nu este
lipsit de inconveniente, care prejudiciază funcţionarea eficientă a sistemului de
asigurări naţionale.
Serviciul de reglementare a activităţii de asigurare-reasigurare, de pe lângă
Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, exercită controlul şi reglementarea
activităţilor de asigurare prin intermediul următoarelor funcţii principale, cum ar fi:
 asigurarea transparenţei situaţiei financiare ale asigurătorilor;
 menţinerea ordinii legale în ramura asigurărilor.
Reglementarea activităţii de asigurare-reasigurare de către stat are următoarele
scopuri, cum ar fi: menţinerea unui anumit nivel de solvabilitate a asigurătorilor,
evitarea concurenţei neloiale între participanţii la competiţie, precum şi stabilirea
unor taxe tarifare optimale şi echilibrate pentru asiguraţi, care ar corespunde
angajamentelor asumate de către asigurători, garantând astfel disponibilitatea şi
accesibilitatea serviciilor de asigurare pentru solicitanţi, precum şi o protejare
adecvată a drepturilor acestora.
Reglementarea de către stat a activităţii de asigurare prin intermediul unei
politici fiscale inadecvate, este un obstacol serios care frânează extinderea
serviciilor de asigurare prestate, dat fiind faptul că ea face posibilă impunerii cu
taxa pe valoarea adăugată a operaţiunilor de intermediere a asigurărilor, fapt ce
necesită stabilirea unor costuri mai sporite pentru serviciile prestate. Din aceste
considerente este imposibilă funcţionarea brokerilor de asigurare şi a
comisariatelor de avarie, componente importante a cadrului instituţional a
asigurărilor dintr-o economie liberală, fapt ce reduce eficienţa serviciilor prestate

60
pentru asiguraţi, concomitent cu reducerea capacităţii de concurenţă a asigurătorilor.
Cele menţionate anterior frânează procesul de constituire a pieţei serviciilor accesorii
asigurărilor.
Alte componente importante a cadrului instituţional a asigurărilor sunt şi
asociaţiile profesionale ale asigurătorilor care, de rând cu coordonarea activităţilor
desfăşurate de către asigurători, efectuează autocontrolul şi autoreglarea pieţei
asigurărilor.
În acest context este necesar de a menţiona activitatea insuficientă
desfăşurată de către Asociaţia Naţională a Asigurătorilor, vizând autocontrolul şi
autoreglarea pieţei asigurărilor.
N-au fost elaborate normele de etică, nefiind astfel controlată de către această
instituţie respectarea eticii de către participanţii la competiţie, nefiind astfel menţinută
o concurenţă loială pe piaţa asigurărilor. Nu se implică aprofundat Asociaţia Naţională
a Asigurătorilor nici în activitatea economică externă, care, după cum demonstrează
practica mondială este alt aspect important în activitatea desfăşurată de către acest
organism.
Ultima componentă a cadrului instituţional sunt societăţile de asigurare care,
după caz, funcţionează ca societăţi pe acţiuni sau ca societăţi cu răspundere limitată, cu
capital intern sau mixt (intern şi străin).
Una din problemele ce are un impact negativ asupra procesului de stabilire a
unor relaţii contractuale optimale şi echitabile dintre asiguraţi şi asigurători este şi
amplasarea inadecvată a societăţilor de asigurare şi a reprezentanţelor sale pe teritoriul
ţării. Luând în consideraţie faptul că actualmente funcţionează 46 societăţi de
asigurare, ele după idee ar trebui să împânzească tot teritoriul ţării, însă în realitate
doar în municipiul Chişinău sunt amplasate 39 societăţi de asigurare, ceea ce
constituie 87 % din numărul lor total, fapt ce îi defavorizează considerabil pe
potenţialii asiguraţi.
În pofida faptului, că actualmente în Republica Moldova funcţionează 11
societăţi de asigurare cu capital mixt (intern şi străin), până în prezent din cadrul
instituţional al asigurărilor sunt lipsă asigurătorii care ar funcţiona doar numai în baza

61
capitalului străin, care este altă problemă, ce face posibilă stabilirea unor relaţii
contractuale dintre asiguraţi şi asigurători inadecvate exigenţelor economiei de piaţă,
fapt ce limitează capacitatea concurenţială a asigurătorilor naţionali.
Tranziţia la economia de piaţă a făcut necesară perfecţionarea formelor,
metodelor, instrumentelor şi a tehnicilor de lucru utilizate de societăţile comerciale
specializate în operaţii de asigurare.
În acest context, în locul reglementărilor existente, au fost adoptate noi
reglementări, printre care cele privind asigurările de persoane, bunuri şi răspundere
civilă, concomitent cu modificarea formelor şi metodelor de reglementare a
aspectelor economice şi financiare ale activităţii de asigurare.
Aşadar, punerea în aplicare a asigurării de răspundere civilă prin efectul legii a
deţinătorilor de autovehicule, precum şi a transportatorilor faţă de călători, a fost una
din acţiunile orientate spre garantarea unei protecţii adecvate prin asigurare atât a
persoanelor, cât şi a patrimoniului în perioada de constituire a relaţiilor de piaţă.
Ulterior a fost impusă anularea asigurării prin efectul legii a societăţilor
comerciale din agricultură, cu punerea concomitentă în aplicare a asigurărilor agricole
contractuale.
Actualmente sunt aplicate trei tipuri de asigurare obligatorie şi circa 30 de tipuri
de asigurări facultative.
Şi în acest compartiment de contractare a asigurărilor, şi de reglementare a
activităţii economico-financiare a asigurărilor mai persistă mai multe carenţe şi
deficiente care se cere de a fi înlăturate, prin perfecţionarea şi modificarea continuă a
metodelor şi tehnicilor de asigurare.
Este un handicap ce prejudiciază activitatea de asigurare însăşi faptul că,
actualmente, conform prevederilor legale devierile favorabile a rezervelor de
asigurare sunt atribuite la veniturile activităţii de asigurare. În acest context ar putea
avea un efect benefic pentru asiguraţi, constituirea unui fond de bonificare din
economiile formate în baza devierilor dintre normativul de plată stabilit pentru
pierderea permanentă a capacităţii de muncă şi plăţile efective, precum şi din
rezerva de prime constituită în legătură cu suspendarea valabilităţii contractelor de

62
asigurare înainte de termenul stabilit, aşa cum se procedează în practica mondială,
contribuind astfel la majorarea cuantumului indemnizaţiilor şi a sumelor asigurate,
acordate în caz de pierdere permanentă a capacităţii de muncă sau de deces.
Altă acţiune care ar putea contribui la extinderea asigurărilor de proprietate şi
care se cere ca să fie întreprinsă, ar putea fi şi stabilirea unei clauze în condiţiile de
asigurare, care ar prevedea ca asiguraţii care contractează asigurări de proprietate fără
întrerupere perioade îndelungate de timp, şi care n-au reuşit ca să reactiveze
asigurarea în termenele corespunzătoare, să li se acorde o lună dispensă pentru
contractarea unei noi asigurări, iar în caz de producere a unui eveniment asigurat în
această perioadă de timp să i se acorde asiguratului despăgubirea de asigurare în baza
contractului precedent.
Diversificarea variantelor de contractare a proprietăţii particulare, prin
punerea în aplicare a unor asemenea variante, cum ar fi: asigurarea complexă a
construcţiilor şi a bunurilor casnice, precum şi asigurarea complexă a
gospodăriilor persoanelor fizice pe o poliţă de asigurare, în care să fie incluse
asigurarea de bunuri, asigurarea de invaliditate permanentă şi deces, precum şi
asigurarea de răspundere civilă, ar putea fi altă acţiune orientată spre consolidarea
şi definitivarea sistemului de asigurări în corespundere cu imperativele timpului.
Drept acţiune importantă ce ar contribui la o funcţionare mai eficientă a
sistemului naţional de asigurări ar putea fi modificarea mecanismelor de
reglementare a asigurărilor, care ar interzice acoperirea cheltuielilor generale şi
administrative din contul adaosului la taxa tarifară şi acoperirea lor urmând ca să fie
efectuată integral din contul veniturilor investiţionale, după cum demonstrează
experienţa mondială, fapt ce ar influenţa o sporire considerabilă a nivelului de
protejare prin asigurare.
Necesită întreprinderea unor anumite măsuri orientate spre eficientizarea
serviciilor de asigurare prestate şi în activitatea ce ţine de acordarea
despăgubirilor şi a sumelor asigurate.
În decursul anului 2001 deţinătorilor de poliţe a asigurărilor generale li s-
au acordat despăgubiri şi îndemnizaţii de asigurare în sumă de 20397,4 mii

63
lei, ceea ce constituie 35,6% din totalul despăgubirilor acordate, atunci când
deţinătorilor poliţelor de asigurări cumulative de persoane le-au fost acordate
indemnizaţii şi sume asigurate în sumă de 29605,1 mii lei, ceea ce constituie
51,7 % din total.
Situaţia nefavorabilă sub acest aspect este remarcată şi de faptul că ponderea
despăgubirilor acordate în perioada menţionată de timp pe asigurările generale a
constituit doar numai 31,6 % din încasările provenite de la contractarea
acestor asigurări, atunci când cuantumul indemnizaţiilor şi sumelor
asigurate care au fost acordate în aceeaşi perioadă pe asigurările cumulative de
persoane constituie 97,96% din încasările provenite de la aceste asigurări.
Motivaţia apariţiei unei asemenea situaţii rezultă însăşi chiar din principiile
pe care sunt bazate asigurările cumulative, de persoane, care includ riscul de
supravieţuire a asiguraţilor şi sunt bazate pe tehnici de capitalizare, fapt care a şi
defavorizat asigurările generale care sunt bazate pe tehnici de repartiţie, care prevăd
că acordarea despăgubirilor se acordă doar numai păgubiţilor.
Actuala modalitate de reflectare la veniturile operaţionale ale asigurătorilor a
sumelor provenite de la operaţiunile de investire imobiliară este o
disfuncţionalitate a sistemului de asigurări, fapt ce necesită modificarea acestei
modalităţi prin atribuirea sumelor menţionate la veniturile investiţionale, fapt ce ar
contribui la realizarea mai eficientă a funcţiei principale a asigurărilor, acordarea
despăgubirilor şi a sumelor asigurate.
Pe parcursul anului 2001 în comparaţie cu anul 1998, s-a produs o reducere a
rezervelor de asigurare (angajamentelor asumate de către asigurători) cu
30935,9 mii lei, atestându-se concomitent în aceeaşi perioadă de timp o sporire
a cheltuielilor generale şi administrative cu 18390,3 mii lei .
- În pofida faptului că în perioada menţionată de timp s-a produs o
reducere spectaculoasă ale angajamentelor asumate de către asigurători, sporul
încasărilor provenite de la contractarea asigurărilor a constituit 48261,8 mii lei.
Atunci când plăţile operate de către asigurători au sporit doar numai cu 1300,0 mii

64
lei. Toate acestea la rândul său au redus într-o mare măsură efectul serviciilor de
asigurare, favorizând concomitent şi derularea proceselor inflaţioniste.
- În perioada menţionată de timp s-a atestat şi o diminuare a cuantumului
profitului până la impozitare cu circa 2000,0 mii lei.
Varietatea redusa a serviciilor de asigurare prestată, care şi acelea nu sunt
chiar atât de atractive pentru potenţialii asiguraţi, este o altă disfuncţionalitate a
sistemului de asigurări care se cere de a fi lichidată, prin sporirea gamei asigurărilor
prestate , precum şi prin atractivitatea lor.
După cum este cunoscut din practica mondială asigurările cumulative de
persoane sunt bazate pe tehnici de capitalizare, atunci când în Republica Moldova
doar numai pe două tipuri de asigurare se acordă sume capitalizate, nivelul de
capitalizare ale cărora este cu mult mai redus decât cuantumul dobânzilor bancare.
Aceasta este o consecinţă ce frânează extinderea asigurărilor cumulative a
persoanelor, în condiţiile când se produce o diminuare considerabilă a rezervelor
bugetare şi a fondurilor de pensii, atunci când necesitatea sporirii nivelului de
protejare a populaţiei este de o importanţă majoră.
Una din particularităţile actuale ale sistemului naţional de asigurări o
constituie racordarea legislaţiei naţionale a asigurărilor la standardele
internaţionale, interconexiunea lui cu pieţele de asigurări străine şi colaborarea în
cadrul organismelor internaţionale de specialitate.
Procesele integraţioniste în domeniul asigurărilor se desfăşoară sub mai multe
aspecte.
Ţara noastră este membru al Consiliului Serviciilor de Reglementare a
Asigurărilor al statelor-membre ale CSI, care funcţionează permanent din 1995.
În cadrul Consiliului se produce schimbul de informaţii cu referire la
legislaţiile naţionale ale asigurărilor, la evoluţia pieţelor naţionale de
asigurări, la societăţile de asigurare şi serviciile prestate de către
societăţi. Se elaborează şi se coordonează principii comune de reglementare
a asigurărilor, urmărindu-se atingerea unui înalt nivel de armonizare a
legislaţiei, fiind astfel produsă unificarea spaţiului în domeniul asigurărilor.

65
 Ca latură negativă al procesului de cooperare cu organismele
internaţionale, vom menţiona concomitent tergiversarea aderării la Asociaţia
Internaţională a Serviciilor de Reglementare a Asigurărilor. Astfel, este ratat
accesul la experienţa mondială de organizare şi reglementare a asigurărilor, este
imposibilă apelarea la experţii internaţionali pentru efectuarea evaluării
tendinţelor din domeniul asigurărilor şi consultării specialiştilor locali,
expertizarea legislaţiei naţionale a asigurărilor, elaborarea comună cu
specialiştii de peste hotare a mecanismelor moderne de organizare şi
reglementare a asigurărilor, etc.Evoluţiile pozitive ale asigurărilor din deceniul
precedent n-au soluţionat multitudinea de probleme impuse de variaţia continuă
a relaţiilor sociale şi economice.
Piaţa naţională a asigurărilor n-a înregistrat evoluţii spectaculoase ca în fostele
ţări socialiste din Europa Centrală.
Formele, metodele şi instrumentele utilizate în procesul de contractare a
asigurărilor nu corespund exigenţelor economiei de piaţă, perfecţionarea lor fiind
efectuată lent, atestându-se adesea chiar şi o reducere a tipurilor de asigurare care
erau solicitate de asiguraţi.
În contextul obiectivului strategic de edificare a unui stat de drept bazat pe o
economie de piaţă avansată, se impune ca şi în domeniul asigurărilor să fie promovată
o politică consecventă prin intermediul reglementării adecvate de către stat al acestui
domeniu de activitate, contribuind astfel la perfecţionarea sistemului de asigurăr
naţional, ea fiind influenţată de procesele integraţioniste care se desfăşoară atât la
nivel regional, cât şi la nivel mondial.
2.3. Particularități și forme de manifestare a pieței asigurărilor din Republica Moldova
2.1. Structura şi caracteristi ca portofoliilor de asigurare
O analiză detaliată a portofoliului fi ecărei companii în parte este în afara scopului acestui studiu, ne
propunem să expunem o privire generală asupra structurii portofoliului agregat al pieţei de asigure din
Moldova dar şi o analiză a indicatorilor stati sti ci ai portofoliilor de asigurare a companiilor de asigurare.
În tabelul de mai jos prezentăm valoarea totală (în mil. lei) a primelor subscrise pentru fi ecare dintre
categoriile produselor de asigurare oferite pe piaţa Moldovei în primele trei trimestre ale anilor 2009
şi 2010. Panoul A grupează produsele de asigurare în doua categorii: produse de asigurare de viaţă şi
produse de asigurare generale, detaliate în Panoul B al tabelului.

66
 Analizînd tabelul 10, observăm o creştere în produsele de asigurare generale, primele subscrise pentru
acestea ati ngînd 647,22 mil. lei în primele trei trimestre ale 2010. Rata de creştere a acestora faţă de
perioada
de referinţă din 2009 a depăşit 20%. Contrar acestei dinamici, produsele de asigurare de viaţă au scăzut
ca importanţă în portofoliul produselor de asigurare. Deşi acestea au înregistrat o creştere economică
nesemnifi cati vă în volumul primelor subscrise cu 1,32 mil. lei (cu 3,8%, de la 34,03 mil. lei în primele
trei
trimestre ale 2009 la 35,35 mil. lei în 2010), ponderea acestora în totalul produselor de asigurare a scăzut
cu 0.55%. În termeni relati vi această scădere a avut o rată de creştere negati vă de -9.7% faţă de perioada
de referinţă.
Creşterea primelor subscrise pentru contractele de asigurări generale se datorează dinamicii pieţei de
asigurare, în general, şi nu datorită sectorului de asigurare auto, cum ar putea concluziona unele studii.
În ti mp ce volumul primelor subscrise în baza contractelor de asigurare auto a crescut semnifi cati v în
Tabelul 10: Structura agregată portofoliului de asigurare în 2010 şi 2009

termeni absoluţi, această creştere în termeni relati vi nu este diferită de cele înregistrate în alte sectoare
de asigurare populare în Moldova. Relevanţa sectorului de asigurare auto a rămas aceeaşi cu o
pondere în totalul portofoliului de asigurare de aproximati v 64%. Cea mai mare creştere de fapt a fost
înregistrată în domeniul asigurărilor de incendii şi calamităţi naturale, relevanţa cărora în portofoliul
agregat de produse de asigurare a crescut cu peste 50%, de la 4,14% în 2009 la 6,87% în 2010. Relevanţa
produselor de asigurare benevole nu s-a schimbat esenţial, unele înregistrînd o scădere de mai
puţin de 1% iar altele o creştere similară.

Dat fiind faptul că asigurările prin esenţa lor reprezintă una din componentele
sistemului financiar, principiile generale de determinare a eficienţei economice a
asigurărilor rezultă din metodica determinării ei pentru ramurile sferei
neproductive. Concomitent, trebuie să se ţină cont şi de particularităţile asigurării,
manifestate prin constituirea şi utilizarea fondurilor de rezervă.
Criteriul general al eficienţei stă la baza determinării eficienţei economice a
asigurărilor. Selectarea criteriului de eficienţă este determinată de însăşi esenţa
asigurărilor şi de formularea scopului final.
Asigurarea de bunuri reprezintă totalitatea relaţiilor economice ce ţin de
constituirea fondului de asigurare printr-o metodă particulară din contul primelor de
67
asigurare achitate de către persoanele fizice şi juridice, care se utilizează doar la
recuperarea daunelor cauzate de calamităţi naturale, accidente şi de alte situaţii
extremale, care au fost suportate numai de participanţii la constituirea acestui fond.
În baza celor expuse, se poate menţiona că criteriul eficienţei economice pentru
asigurarea de bunuri poate fi stabilit prin obţinerea unui nivel sporit de recuperare a
daunelor cauzate de producerea riscurilor asigurate, participanţilor la constituirea
fondului de asigurare, cu o distragere minimală a mijloacelor băneşti, care sunt necesare
pentru constituirea acestui fond.
Altfel, se determină criteriul de eficienţă economică a asigurărilor de persoane.
Dat fiind faptul că în asigurările de persoane avem de-a face atât cu asigurarea
riscurilor (asigurarea de accidente), cât şi cu o acumulare a economiilor (asigurarea
mixtă a vieţii), acest fapt determină pentru aceste subramuri ale asigurărilor de
persoane criterii diferite. Astfel, asigurarea de viaţă ce include în sine atât
asigurarea de viaţă, cât şi asigurarea de accidente, reprezentând o asigurare
combinată. Criteriul de eficienţă economică este acelaşi ca şi la asigurările de
persoane, în general, în cadrul asigurărilor de accidente, ca şi pentru asigurările de
bunuri, criteriul poate fi determinat prin încasarea de către asigurat sau de către
beneficiarul asigurării a sumei asigurate într-un cuantum maximal în caz de producere
a riscului asigurat, cu o distragere minimală a mijloacelor băneşti pentru acest scop.
La asigurarea mixtă a vieţii, ca şi la asigurarea de persoane, criteriul eficienţei poate
fi formulat prin încasarea de către asigurat sau de către beneficiarul asigurării a sumei
asigurate într-un cuantum maximal, în caz de producere a riscului asigurat sau în caz
de supravieţuire după expirarea termenului de valabilitate a contractului, cheltuind, în
acest scop, o sumă minimală de bani.
Cu toate acestea, relaţiile de asigurare nu se limitează doar la relaţiile dintre
asiguraţi şi asigurători, în unele cazuri ele includ în sine şi terţe persoane. Conform
condiţiilor de asigurare a răspunderii civile, asigurătorul îşi asumă obligaţiunea să
recupereze daunele care au fost cauzate de către asiguraţi la terţe persoane. De
aceea este necesar să fie determinată eficienţa asigurării şi pentru terţii păgubiţi.

68
 Dat fiind faptul că în Moldova predomină, cu preponderenţă agricultura, iar
majoritatea întreprinderilor industriale se află într-o stare dezastruoasă, fiind astfel
atestată o diminuare pronunţată a nivelului de producere şi chiar staţionarea multora
din întreprinderi, asigurarea riscurilor de antreprenoriat industrial, practic, se află într-o
stare embrionară şi, din aceste considerente, autorul a efectuat o analiză a
indicatorilor eficienţei asigurărilor aplicate numai pentru cooperativele agricole de
producere şi gospodăriile de fermieri.
În Republica Moldova, încă nu sunt prestate servicii de asigurare a
gospodăriilor ţărăneşti şi gospodăriilor individuale din lipsa unor anumite condiţii în
baza cărora s-ar putea efectua protejarea prin asigurare.
Indicatorii de evaluare a eficienţei asigurării pentru cooperativele agricole de
producere şi gospodăriile de fermieri pot fi: plenitudinea compensării daunelor
suportate, volumul primelor de asigurare achitate, precum şi corelaţia dintre
primele încasate şi despăgubirile de asigurare achitate.
Indicatorul plenitudinii compensării daunei suportate stabileşte a câta parte
din dauna suportată se recuperează din contul fondului de asigurare. Acest indicator
poate fi calculat sub forma unui raport dintre despăgubirea de asigurare acordată şi
suma daunei suportate de către cooperativa agricolă de producere. La rândul său,
mărimea acestui indicator depinde de un şir de factori - raportul dintre suma
asigurată şi valoarea efectivă a bunurilor asigurate, metodele de evaluare a daunei
şi de calculare a despăgubirilor de asigurare, precum şi a preţurilor, în baza cărora
sunt stabilite pagubele.
Sub aspect general eficienţa asigurărilor este cu atât mai sporită, cu cât este
mai înalt gradul de compensare a daunelor suportate, fiindcă în cazurile când este
compensată doar o parte din dauna suportată, gospodăriile sunt nevoite ca să
recupereze partea despăgubită a daunei din contul altor surse, prejudiciind astfel
desfăşurarea procesului de producere. Cu toate acestea, un anumit raport dintre
sumele pagubelor suportate şi despăgubirile de asigurare acordate trebuie să fie
menţinut, fapt care este determinat cel puţin de două circumstanţe, în primul rând,
din necesitatea de a lăsa în responsabilitatea asiguraţilor a unei părţi din daună sub

69
formă de participare a asiguraţilor la acoperirea pagubelor suportate, fapt care i-ar
cointeresa pe asiguraţi ca să nu admită cazuri de producere a riscurilor asigurate, într-al
doilea rând, oportunitatea de a elibera într-un şir de cazuri pe societăţile de asigurare
de necesitatea de a recupera daunele care n-au o însemnătate esenţială pentru
cooperativele agricole de producere, fiind astfel excluse cazurile de irosire a
mijloacelor băneşti ale fondurilor de asigurare, precum şi a reducerii volumului mare de
lucru ale angajaţilor societăţilor de asigurare. Concomitent, reţinerea proprie trebuie
să fie utilizată numai în cazurile necesare, fiind justificate prin interesul public, şi în
limitele strict determinate.
În afară de aceasta, este necesar să se ţină cont şi de faptul că nivelul de
recuperare a daunei ţine şi de posibilităţile constituirii unui fond de rezervă într-un
volum necesar.
Altă posibilitate ce ar putea asigura cea mai efectivă compensare a daunei
suportate constă în stabilirea şi în menţinerea unui raport optimal dintre suma daunei
suportate de la producerea evenimentului asigurat şi volumul despăgubirii de asigurare
pentru fiecare tip de asigurare.
Actualmente, cea mai importantă sarcină este sporirea nivelului de acordare a
despăgubirilor pentru asigurarea roadei culturilor agricole. După cum se ştie,
cooperativelor agricole de producere şi gospodăriilor de fermieri li se recuperează 70 la
sută din suma daunelor, ele fiind determinate ca valoare a pierderilor cantitative de
roadă a fiecărei culturi de pe suprafaţa ce a fost însămânţată în gospodărie,
calcularea ei fiind efectuată ca diferenţa dintre valoarea medie a roadei de pe un
hectar din ultimii cinci ani şi valoarea roadei ce a fost recoltată de pe un hectar în anul
respectiv, care a fost determinată în baza preţurilor de achiziţie în vigoare, în
cazurile în care a fost efectuată reînsămânţarea sau semănătura de completare a
culturii agricole care a fost vătămată sau distrusă de producerea evenimentului
asigurat, de asemenea, se ţine cont de valoarea medie a roadei culturilor ce au fost
reînsămânţate sau a fost efectuată semănătura de completare a lor, precum şi de
valoarea medie a cheltuielilor suportate pentru semănătura de completare şi
reînsămânţare.

70
 Utilizarea indicatorului de calculare a valorii medie a roadei de pe un hectar în
ultimii cinci ani permite să fie excluse din sfera asigurării daunele neînsemnate şi să fie
limitată irosirea mijloacelor băneşti a fondurilor de asigurare. Mecanismul de acţiune a
indicatorului de calculare a valorii medii a roadei este analogic cu influenţa franşizei.
Cu toate acestea, gradul de irosire a mijloacelor băneşti ale fondului de asigurare este
încă foarte înalt.
Circa 2/3 din cooperativele agricole de producere beneficiază anual de
despăgubiri pentru asigurarea roadei culturilor agricole. Asemenea caz nu poate fi
considerat ca un eveniment normal, întrucât el vine în contradicţie cu unul din
principiile ce stau la baza asigurărilor, potrivit căruia numărul asiguraţilor trebuie să fie
mai însemnat decât numărul beneficiarilor de despăgubiri. Concomitent, multe
cooperative agricole încasează despăgubiri de asigurare în sume neînsemnate de
bani, ce nu influenţează esenţial consolidarea situaţiei lor financiare.
Crearea unei asemenea stări de lucruri este determinată de prezenţa unui
astfel de obiect al asigurării, cum ar fi valoarea recoltei obţinute de la fiecare cultură
agricolă. După cum se ştie condiţiile climaterice şi naturale influenţează diferenţiat
roadă unor sau ale altor culturi agricole. Din aceste considerente, cooperativele
agricole ce cultivă un număr considerabil de culturi adesea suportă daune cauzate de
pierderea rodului unor culturi agricole, cu obţinerea concomitentă a venitului
datorită bunei recolte ale altor culturi. Venitul global din urma operaţiunilor de
fitotehnie a cooperativei agricole se reprezintă ca o diferenţă dintre veniturile
obţinute de la unele culturi agricole şi pierderile suportate de la alte culturi. Aşadar,
pentru a efectua o estimare corectă economică adecvată a daunelor pricinuite
cooperativelor agricole este necesar să fie luată în consideraţie acţiunea tuturor
factorilor, ce influenţează valoarea producţiei obţinute.
Condiţiile de asigurare în vigoare, în conformitate cu care valoarea globală a
daunelor suportate de către cooperativele agricole se determină în baza datelor despre
pierderile recoltei pe unele culturi, fiind luate în consideraţie doar rezultatele negative de
la cultivarea culturilor agricole, împiedică redistribuirea internă a veniturilor, precum
şi lichidarea reciprocă a pierderilor recoltei care s-au produs pe unele culturi. Astfel,

71
societăţile de asigurare majorează atât valoarea efectivă a daunelor suportate de către
cooperativele agricole, cât şi a despăgubirilor de asigurare acordate în cazurile când
cooperativele agricole obţin venituri considerabile, în ansamblu de la recoltarea
culturilor agricole, ignorând daunele suportate de la cultivarea unor culturi, şi nu
necesită ajutor financiar suplimentar.
În final, se poate menţiona că calcularea daunei suportate pe fiecare cultură
agricolă, în parte, conduce la irosirea mijloacelor băneşti, a fondului de asigurare.
Pentru a elimina cazurile de irosirea mijloacelor băneşti, este oportun ca pierderile
recoltei de pe unele culturi să fie acoperite din contul venitului suplimentar obţinut
de către cooperativa agricolă de la recoltarea celorlalte culturi agricole, iar utilizarea
resurselor băneşti ale fondurilor de asigurare să fie efectuată doar pentru acoperirea
pierderilor globale suportate de către cooperativele agricole de la recoltarea culturilor
agricole. Determinarea daunelor pe asigurarea recoltei culturilor agricole, în ansamblu,
culturilor plantelor ar contribui, în primul rând, la reducerea de două ori a numărului
cooperativelor agricole, ce urmează să beneficieze de despăgubiri de asigurare, în al
doilea rând, s-ar produce o reducere a numărului cooperativelor agricole beneficiare
de despăgubiri pentru pagube neînsemnate, precum şi o majorare a beneficiarilor de
despăgubiri, ce au suportat daune considerabile; în al treilea rând, s-ar produce o
economie de 30-40 la sută a cheltuielilor suportate de către fondul de asigurare, ea
fiind formată din contul reducerii numărului destinatarilor despăgubirilor de
asigurare, precum şi a volumului pagubelor recuperate de către societăţile de
asigurare.
Scopul principal al asigurării recoltei culturilor agricole constă în faptul că
prin metode economice să fie lichidate consecinţele calamităţilor naturale asupra
rezultatelor obţinute de la recoltarea culturilor agricole, asigurând astfel obţinerea de
către cooperativele agricole a unui venit bănesc adecvat eforturilor depuse, indiferent
de condiţiile naturale şi climaterice. Din aceste considerente, trecerea la asigurarea
globală a rodului de la toate culturile agricole, oferă posibilitatea determinării mai
precise a daunelor suportate de către cooperativele agricole şi volumul despăgubirilor

72
de asigurare ce urmează a fi acordate, luând în consideraţie atât influenţa factorilor
naturali favorabili, cât şi a celor nefavorabili.
Astfel, determinarea daunei cauzate de pierderile recoltei culturilor agricole, în
ansamblu, din contul lărgirii continue a obiectului protejării prin asigurare pe
asigurarea culturilor agricole şi plantaţiilor multianuale, ar permite cooperativelor
agricole, de sine stătător, să aplaneze problemele financiare apărute din motive
subiective, fiind mai eficient utilizate mijloacele băneşti ale fondurilor de asigurare, ceea
ce ar contribui la optimizarea acţiunilor de asigurare.
Cercetările efectuate demonstrează că, din punct de vedere economic, una din
soluţiile optimale ar putea fi trecerea la asigurarea pierderilor de la nivel mediu al
veniturilor provenite de la activitatea de bază a cooperativelor agricole. Nivelul mediu
al veniturilor, ce permit asigurarea reproducerii extensive în cooperativele
agricole, se constituie din rezultatele financiare obţinute de la recoltarea culturilor
agricole din sectorul fitotehnic, precum şi de la alte feluri de activitate desfăşurată de
către cooperativa agricolă, în anii cu condiţii climaterice favorabile, cooperativele
agricole obţin un venit ce depăşeşte acest nivel, iar în anii când condiţiile climaterice
sunt nefavorabile venitul obţinut este sub acest nivel. Sarcina societăţilor de asigurare
în asemenea condiţii constă în asigurarea recuperării acestor pagube în limita
nivelului mediu al veniturilor.
Trecerea la asigurarea rezultatelor financiare a cooperativelor agricole va
contribui la sporirea eficienţei asigurărilor agricole, deoarece ar contribui, totodată, şi la
menţinerea unor situaţii financiare adecvate a cooperativelor agricole, chiar şi în
cazul producerii unor calamităţi naturale.
În linii mari, pentru a obţine recuperarea maximală a daunelor suportate este
necesară nu numai sporirea nivelului de plată a despăgubirilor, ci şi luarea în
consideraţie a tuturor pierderilor valorice provocate de producerea evenimentelor
asigurate, în această ordine de idei, devine important ca societăţile de asigurare să-şi
asume răspunderea nu numai pentru pierderile cantitative ale rodului culturilor
agricole, dar şi pentru gradul de reducere a calităţii lui.

73
 După cum este ştiut, volumul recoltei este numai unul din factorii ce determină
mărimea venitului obţinut de la recoltarea culturilor agricole de către cooperativele
agricole. Un alt factor este nivelul preţurilor la producţia cultivată, care, la rândul său,
este dependent de calitatea acestei producţii. Astfel, condiţiile naturale şi climaterice
au o influenţă deosebită atât asupra calităţii producţiei obţinute prin cultivarea
plantelor agricole, cât şi asupra cantităţii ei. Din cauza condiţiilor nefavorabile se
reduce calitatea culturilor tehnice şi fructelor, se micşorează cantitatea de zahăr în
struguri şi sfecla de zahăr, se alterează legumele etc. Drept consecinţă, pierderile
suportate de cooperativele agricole, din cauza calităţii inferioare şi respectiv a
preţurilor joase de realizate a producţiei, pot fi evaluate în sume de bani considerabile,
care ar putea depăşi după volumul său în unii ani chiar şi pierderile cantitative ale
rodului culturilor agricole.
Cantitatea şi calitatea producţiei agricole recoltate sunt independente între
ele. În această interdependenţă, sunt posibile diferite variante: în condiţii
climaterice favorabile cooperativa agricolă poate obţine o roadă considerabilă de o
bună calitate, în unii ani, pierderile cantitative pot fi însoţite de o sporire a calităţii
producţiei, iar în alţi ani, dimpotrivă, reducerea calităţii se recompensează parţial sau
integral de sporirea cantităţii producţiei recoltate, şi în sfârşit, condiţiile climaterice
nefavorabile provoacă pierderi ale producţiei agricole depozitate, atât cantitative, cât
şi calitative. Pentru efectuarea unei evaluări veridice, din punct de vedere economic,
a daunelor produse de pierderile cantitative ale producţiei, precum şi de reducerea
calităţii rodului culturilor agricole, este necesar ca ele să fie determinate în ansamblu
şi nu separat, în acest scop, drept bază pentru determinarea daunelor pe asigurare a
recoltei culturilor agricole poate servi valoarea medie a producţiei care a fost obţinută
în ultimii cinci ani, evaluată la preţurile efective ce s-au constituit în cooperativa
agricolă dată, comparând această valoare medie cu valoarea producţiei recoltate în
anul curent, la determinarea căreia au fost luate în consideraţie preţurile efective cu
care a fost realizată această producţie. Aceasta ar însemna trecerea la asigurarea
venitului mediu obţinut de pe un hectar.

74
 În aşa mod, extinderea activităţilor societăţilor de asigurare prin
responsabilitatea pentru pierderile provocate de reducerea calităţii producţiei
agricole recoltate, va fi o acţiune consecutivă, orientată spre ridicarea gradului de
recuperare a daunelor, precum şi spre diversificarea obiectelor asigurării şi creşterea
posibilităţii interne de compensare a pierderilor neînsemnate, fapt ce ar contribui la
sporirea eficienţei asigurărilor agricole.
În acest context, se poate menţiona că trecerea la asigurarea recoltei, în
ansamblu, a tuturor culturilor agricole, ar contribui la reducerea sumelor
despăgubirilor care, din punct de vedere economic, sunt iraţionale ce constituie
aproximativ, 20 - 30 % din totalul despăgubirilor acordate. Rezerva obţinută ar putea
fi utilizată la includerea în volumul recuperării prin asigurare şi a daunelor provocate
de pierderea calităţii producţiei agricole, şi, pe cât ar fi cu putinţă, şi la o oarecare
sporire a nivelului de protejare prin asigurările agricole.
Asigurarea animalelor permite cooperativelor agricole recuperarea a 70 % din
valoarea daunei suportate, ea fiind calculată din costul bilanţier al vitei. Totodată, în
bilanţul contabil al cooperativelor agricole evaluarea costului vitelor se efectuează,
pornind de la cheltuielile efective, suportate la îngrijirea sau procurarea acestora,
care, de obicei, sunt mai reduse decât valoarea efectivă. Astfel, ca rezervă importantă
pentru sporirea gradului de recuperare a daunei, ar putea servi şi stabilirea unui nivel de
plată a despăgubirilor pentru orice eveniment asigurat egalat cu costul de bilanţ al
vitelor.
Asigurarea mijloacelor fixe şi circulante a cooperativelor agricole de
producere presupune acordarea despăgubirilor de asigurare egale cu suma daunei
suportate, şi de aceea, la prima vedere, aici se efectuează o recuperare integrală a
daunelor cauzate de producerea evenimentelor asigurate, însă şi acest tip de
asigurare are rezerve esenţiale necesare pentru sporirea eficienţei operaţiunilor de
asigurare, care constau în modificarea procedurii de evaluare a mijloacelor fixe şi
circulante, în baza căreia se determină dauna.
Asigurarea mijloacelor fixe a cooperativelor agricole se efectuează în baza
valorii lor iniţiale, din care este dedusă uzura acestui obiect, fiind astfel supuse

75
asigurării cheltuielile efective, necesare pentru procurarea sau construcţia unor
obiecte suportate de către asigurat, în aşa fel, asigurarea efectuată în baza unei astfel
de evaluări a costului obiectului recuperează cheltuielile efective precedente ce au fost
suportate de către cooperativa agricolă în baza preţurilor corespunzătoare
perioadei de timp în care a fost pus în funcţiune obiectul dat. Printre altele,
reconstruirea obiectelor ce au fost distruse de calamităţile naturale poate fi asigurată
doar atunci, când despăgubirea acordată se va echivala cu valoarea actuală a
obiectelor distruse. Din aceste considerente, recuperarea integrală a daunelor la
asigurarea mijloacelor fixe după metoda evaluării lor, în baza valorii iniţiale existente
în prezent, depinde de direcţia de modificare a costului acestor obiecte (sporire sau
reducere), precum şi de corelaţia dintre preţul de piaţă al obiectului distrus şi costul
acestui obiect reflectat în evidenţa cooperativei agricole, dat fiind faptul că preţurile
materialelor de construcţie constituite, precum şi cheltuielile efectuate pentru retribuţia
angajaţilor, diferă esenţial de la preţurile şi tarifele pieţei.
De regulă, la majoritatea cooperativelor agricole, în legătură cu sporirea
preţurilor de piaţă, costul restaurării obiectelor distruse depăşeşte valoarea lor
iniţială, şi din aceste considerente asigurarea mijloacelor fixe la valoarea lor iniţială, nu
garantează restaurarea integrală a obiectelor distruse.
În baza celor expuse anterior, este necesar de menţionat că pentru a garanta
restabilirea integrală a obiectelor distruse de producerea evenimentelor asigurate, este
oportun să fie efectuată evaluarea pentru asigurare a acestor obiecte, în baza
preţurilor de piaţă la momentul asigurării.
Necesită o modificare esenţială şi evaluarea pentru asigurare a producţiei
produse de către cooperativele agricole, care actualmente se efectuează în baza
costului efectiv, în baza unei asemenea evaluări, cooperativelor agricole de
producere, în caz de producere a evenimentelor asigurate, li se recuperează doar
cheltuielile suportate pentru cultivarea acestei producţii, scopul asigurării fiind însă
altul - recuperarea daunelor suportate, care nu corespund în întregime cheltuielilor.
Din aceste considerente, această modalitate de evaluare a producţiei creează
condiţii diferite de recuperare a daunelor suportate de către cooperativele agricole, în

76
baza acestor condiţii, pentru producţia distrusă a cooperativelor agricole, cu un cost
efectiv redus, societăţile de asigurare recuperează doar o parte a daunelor reale, iar
cooperativele a căror producţie agricolă are un cost efectiv ridicat, pot beneficia de
despăgubiri într-o sumă mai mare decât cea obţinută la realizarea acestei producţii
după preţurile de achiziţie, fiind obţinut un nivel de protejare mai mare, care este mai
sporit decât preţul ei de piaţă, fapt ce vine în contradicţie cu principiile asigurării care
au menirea de a crea nişte condiţii pentru asiguraţi similare celora, care ar fi putut
exista, dacă nu se producea evenimentul asigurat. Şi, în sfârşit, asigurarea producţiei în
baza costului efectiv nu stimulează reducerea acestor costuri.
O anumită contradicţie se observă şi din faptul că asigurarea recoltei culturilor
agricole se efectuează în baza preţurilor de achiziţie, iar a producţiei culturilor
agricole se efectuează în baza evaluării după costul efectiv.
Din aceste considerente, evaluarea producţiei cooperativelor agricole după
costul efectiv nu contribuie la recuperarea integrală a daunelor, şi de aceea, ar fi
oportună asigurarea producţiei după preţul de achiziţie, format în baza cererii şi
ofertei, în baza acestor condiţii, cooperativelor agricole li s-ar recupera integral
daunele suportate de la distrugerea mijloacelor circulante.
Un indicator important al eficienţei pentru cooperativele agricole este nivelul
taxelor tarifare şi caracterul redistribuirii de către societăţile de asigurare a primelor
încasate.
Din acest punct de vedere, asigurările agricole pentru asiguraţi sunt cele mai
eficiente, în acest context, relaţiile financiare sunt constituite după principiul
echivalenţei economice depline dintre societăţile de asigurare şi cooperativele
agricole. Aceasta înseamnă că aproape toate mijloacele băneşti ale fondului de
asigurare, după deducerea sumelor atribuite cheltuielilor de gestiune şi finanţării
măsurilor preventive, se utilizează în exclusivitate pentru achitarea despăgubirilor de
asigurare cooperativelor agricole.
Această modalitate de efectuare a operaţiunilor de asigurare, indiscutabil că
este un factor ce contribuie la sporirea eficienţii asigurărilor agricole pentru
asiguraţi, fapt ce vine în contradicţie cu principiile activităţii societăţilor comerciale de

77
asigurare, ele fiind impuse să presteze serviciile profitabile, în detrimentul celor
neprofitabile.
Caracterul redistribuirii primelor de asigurare se manifestă în procesul de
examinare a nivelului de achitare a despăgubirilor de asigurare, în anul 2000, pe piaţa
asigurărilor din Republica Moldova acest indicator a constituit 53.9 la sută din totalul
primelor încasate, iar în anul 2001 nivelul despăgubirilor acordate cooperativelor
agricole de producere a constituit 66.3 la sută din totalul primelor încasate. Pe
asigurarea recoltei culturilor agricole, despăgubirile acordate în anul 2000 aproape că s-
au egalat cu normativul de plată stabilit în taxa tarifară, atestându-se chiar şi o depăşire a
acestui normativ în anul 2001.
Necesită o modificare esenţială şi regulamentul de utilizare a mijloacelor
băneşti din fondul măsurilor preventive. Este ineficientă procedura de alocare a
mijloacelor băneşti, din contul măsurilor preventive, fiecărui subiect în parte, fiind,
în acest sens, repartizate sume de bani mici cu care nu se poate obţine efectul
scontat, iar o eficienţă sporită de la cheltuirea mijloacelor băneşti pentru măsurile
preventive, poate fi obţinută doar numai în cazul când se efectuează finanţarea unor
acţiuni de proporţii. Adesea mijloacele băneşti ale fondurilor măsurilor preventive se
utilizează contrar destinaţiei lor. Cheltuirea mijloacelor băneşti a fondului pentru
măsurile preventive este eficientă numai în cazul când efectul obţinut de la realizarea
unor măsuri, depăşeşte volumul cheltuielilor suportate.
Eficienţa asigurării bunurilor particulare pentru asiguraţi este determinată de
următoarele condiţii:
1) creşterea numărului obiectelor asupra cărora se extinde protecţia

asigurătorilor;
2) volumul riscurilor asigurate;
3) nivelul de asigurare a obiectelor;
4) operativitatea achitării despăgubirilor de asigurare;
5) raportul dintre primele de asigurare încasate şi despăgubirile acordate.
Dat fiind faptul că ultima condiţie ce determină eficienţa asigurării pentru
beneficiari caracterizează indicatorii de bază ai eficienţei, cum ar fi efortul şi efectul,

78
este exprimată cantitativ, ea fiind determinată de celelalte condiţii, fapt ce necesită ca
analiza tuturor tipurilor de asigurare să fie efectuată începând cu studierea acestui
indicator.
Eficienţa de protejare, prin asigurare, a construcţiilor din sectorul particular,
calculată sub forma unui raport dintre despăgubirile de asigurare acordate şi primele
de asigurare încasate se află într-o creştere continuă. Pe piaţa asigurărilor din
Republica Moldova, în anul 2000, acest indicator a constituit 34,7 la sută din totalul
primelor încasate, în anul 2001 -34,9 la sută, iar în primul semestru al anului 2002, acest
indicator constituie 45,3 la sută din totalul primelor de asigurare încasate.
În pofida faptului că s-a produs o oarecare sporire a despăgubirilor acordate
pentru construcţiile asigurate, există încă un şir de rezerve, valorificarea cărora ar
face asigurarea mai eficientă. Este necesar ca stabilirea sumelor asigurate a
construcţiilor să fie efectuată nu din costul lor efectiv la momentul contractării
asigurării, ci a preţului format în baza cererii şi ofertei existente în localitatea dată, fapt
ce ar contribui la recuperarea echilibrată a daunelor suportate.
În scopul sporirii eficienţei asigurării imobilului, despăgubirea de asigurare
trebuie să fie determinată după principiul primului risc, această despăgubire fiind
egală cu paguba, fără a putea depăşi mărimea sumei asigurate, şi să nu fie efectuată
stabilirea despăgubirii în aceeaşi proporţie faţă de pagubă, în care se află suma
asigurată faţă de valoarea imobilului asigurat. Stabilirea despăgubirii de asigurare în
baza principiului primului risc, de obicei, este folosită la acele asigurări de bunuri la
care pagubele totale se produc mai greu. Acest principiu de stabilire a despăgubirilor
se utilizează în practica internaţională la asigurarea clădirilor şi a altor construcţii.
Eficienţa asigurărilor este caracterizată şi de sporirea numărului obiectelor
care pot fi protejate prin asigurare, cum ar fi, casele de locuit, căsuţele de livadă,
vilele, şoproanele şi alte acareturi.
Poate fi apreciată eficienţa asigurărilor imobilului şi prin prisma volumului
riscurilor pentru care îşi asumă răspunderea societăţile de asigurare. Este necesar ca
sporirea pachetului de risc, pentru care îşi asumă răspunderea asigurătorii, să se
efectueze fără majorarea taxelor tarifare.

79
 Un indicator important al eficienţei serviciului de asigurare este şi nivelul de
asigurare a imobilului, care se determină sub forma unui raport dintre suma
asigurată şi valoarea obiectului dat. Cu cât acest raport este mai aproape de unitate,
cu atât este mai eficientă asigurarea pentru asiguraţi.
Ca să se producă o sporire a acestui indicator a eficienţei este necesar ca
suma asigurată a construcţiei date să fie cât mai aproape de preţul ei de piaţă. Suma
medie asigurată pe un contract de asigurare a construcţiilor din sectorul particular în
1999 a constituit 2500 lei, în 2000 -11400 lei, iar în 2001 -12300 lei. Cu toate că pe
asigurarea construcţiilor, în ultimii ani, se observă un spor al sumelor asigurate, nu
putem încă să concluzionăm faptul că imobilul dispune de o protecţie suficientă prin
asigurare, dat fiind faptul că suma medie asigurată pe un contract a constituit în anul
2001 circa 43,9 la sută din valoarea bunurilor imobiliare asigurate, iar în primul
semestru al anului 2002, ea a constituit 40,6 la sută.
Această sporire a sumelor asigurate la asigurarea imobilului din sectorul
particular a fost influenţată de modificarea regulamentului de acordare a
despăgubirilor care prevede ca despăgubirea de asigurare să fie achitată
proporţional în cazul când suma asigurată va fi stabilită sub nivelul valorii efective a
imobilului.
Concomitent cu sporirea eficienţei protejării prin asigurare a construcţiilor
din sectorul particular, majorarea sumelor asigurate pe contractele încheiate mai este şi
o rezervă de o importanţă majoră ce contribuie la sporirea veniturilor în fondul de
asigurare.
Alt factor important ce influenţează eficienţa asigurărilor este şi operativitatea
acordării despăgubirilor de asigurare. Pentru acordarea operativă a despăgubirilor de
asigurare este necesar ca societăţile comerciale să întreprindă măsurile necesare pentru
obţinerea operativă de la organele de resort a actelor ce confirmă data şi
circumstanţele în care s-a produs evenimentul asigurat.
Pentru fiecare leu de primă achitată pe asigurarea facultativă a animalelor din
sectorul particular au fost acordate despăgubiri de asigurare în anul 2000 în mărime
de 81 bani, în anul 2001 - 71 bani, iar în primul semestru al anului 2002 despăgubirea

80
acordată a constituit 87 bani pentru fiecare leu de primă de asigurare achitată. Luând în
consideraţie cele menţionate anterior şi ţinând cont de factorii enunţaţi anterior, cum
ar fi: pachetul riscurilor asigurate, nivelul de asigurare al animalelor, operativitatea
acordării despăgubirilor de asigurare se poate concluziona că asigurarea
animalelor este cel mai eficient serviciu prestat asiguraţilor.
Cercetările efectuate demonstrează că există unele prevederi în condiţiile de
aplicare a asigurării facultative a animalelor ce reduc eficienţa lor pentru asiguraţi, cum
ar fi: stabilirea unor condiţii speciale, altor restricţii, aplicarea cărora este orientată
spre reducerea cheltuielilor pentru efectuarea acestor operaţiuni de asigurare, în loc
să fie întreprinse acţiuni de combatere a factorilor subiectivi care joacă un rol
important în legătură cu volumul pagubelor ce se înregistrează.
Eficienţa asigurărilor facultative a bunurilor casnice pe piaţa asigurărilor
Republicii Moldova este mai redusă decât pe asigurarea animalelor, relevante fiind
următoarele cifre: la un leu de prime de asigurare achitate pe asigurarea bunurilor
casnice în anul 2000, asiguraţii au beneficiat de despăgubiri de 35 bani, în
2001despăgubirea a constituit 45 bani, iar în primul semestru al anului 2002,
despăgubirea a constituit 38 bani la un leu de prime de asigurare achitate.
Una din căile ce ar contribui la sporirea eficienţei asigurării bunurilor casnice
pentru asiguraţi ar putea fi şi excluderea prevederii potrivit căreia din dauna
suportată se deduce suma uzurii obiectului deteriorat. Această prevedere
contravine principiilor asigurării bunurilor casnice, care menţionează că costul
obiectelor luate în asigurare nu pot depăşi preţul lor de piaţă în localitatea dată, iar
acest preţ stabileşte doar valoarea efectivă a bunurilor în care nu este inclusă şi uzura
lor.
O condiţie importantă ce determină eficienţa protecţiei prin asigurare a
beneficiarilor este şi lista obiectelor ce pot fi asigurate. Cu cât este mai
impunătoare această listă, cu atât mai puţine feluri de bunuri nu pot fi protejate prin
asigurare, fapt ce confirmă sporirea eficienţei, acestui serviciu prestat, pentru asiguraţi.
Eficienţa asigurării bunurilor casnice este determinată şi de volumul
răspunderii asumate de către societăţile de asigurare. Actualmente, bunurile casnice

81
se asigură de un număr mare de fenomene, fiind produsă o extindere permanentă a
cazurilor asigurate.
Altă rezervă de sporire a eficienţei asigurării bunurilor casnice ar putea fi
operaţiunile prin care asiguraţii care nu au încheiat un nou contract de asigurare să
beneficieze în luna dispensă de despăgubire în baza contractului anterior.
Drept rezervă de sporire a eficienţei operaţiunilor de asigurare a bunurilor
casnice ar putea servi şi achitarea în rate de către asiguraţi a primelor de asigurare, fără
ca această modalitate să influenţeze la acordarea despăgubirilor, numaidecât în
cazurile când au expirat termenele de achitare a ratelor ulterioare.
O importanţă vitală pentru sporirea eficienţei asigurării bunurilor casnice
pentru clienţi ar putea avea şi diversificarea variantelor de contractare a acestei
asigurări, punând astfel în aplicare aşa variante, cum ar fi: asigurarea complexă a
construcţiilor şi bunurilor casnice; asigurarea bunurilor casnice din gospodărie,
precum şi asigurarea complexă a gospodăriilor persoanelor fizice pe aceeaşi poliţă
de asigurare, în care se include asigurarea de bunuri, asigurarea de invaliditate
permanentă şi deces,precum şi asigurarea răspunderii civile.
Un factor important ce influenţează eficienţa asigurării bunurilor casnice
pentru contractanţi este şi întreţinerea unor relaţii adecvate cu organele de resort, fapt
ce contribuie la obţinerea în termenele optimale a actelor ce confirmă timpul şi
circumstanţele producerii riscurilor asigurate, contribuind astfel la achitarea
operativă a despăgubirilor de asigurare.
Pe asigurarea facultativă a mijloacelor de transport la un leu de primă de
asigurare achitată în anul 2000 asiguraţii au beneficiat de despăgubiri în sumă de 81
bani, în 2001 -1 leu 29 bani, iar, în primul semestru al anului 2002, la un leu de prime
încasate au fost acordate despăgubiri de asigurare în sumă de un leu 15 bani.
Eficienţa asigurării facultative a mijloacelor de transport pentru asiguraţi
poate fi examinată şi prin prisma obiectelor care pot fi protejate prin asigurare,
numărul cărora se află într-o permanentă creştere, precum şi prin volumul
răspunderii asumat de către societăţile de asigurare.

82
 Alt factor important ce determină eficienţa protejării prin asigurare este şi
gradul de asigurare a mijloacelor de transport, el fiind determinat sub forma unui raport
dintre suma asigurată şi valoarea efectivă a autovehiculului asigurat.
Una din rezervele ce poate contribui la sporirea eficienţei asigurării de
transport pentru asiguraţi ar putea fi şi faptul ca cuantumul franşizelor deductibile şi
atinse să fie stabilit în funcţie de valoarea medie a daunelor mici şi mijlocii care sunt
mai frecvente, precum şi în funcţie de marca autovehiculului asigurat.
Obţinerea operativă, de la organele de resort, a actelor ce confirmă timpul şi
circumstanţele producerii riscurilor asigurate fără tergiversarea şi birocratizarea
acestor proceduri, şi acordarea în termene optimale a despăgubirilor de asigurare este
alt factor important ce determină eficienţa asigurării unităţilor de transport pentru
posesorii acestora.
Raportul dintre despăgubirile acordate şi primele încasate pe asigurarea, prin
efectul legii, a răspunderii civile a deţinătorilor de autovehicule în anul 2000 a
constituit 28,6 la sută din totalul primelor de asigurare încasate, în 2001 - 29 la sută, iar
în primul semestru al anului 2002 acest raport a constituit 21, l la sută din totalul
primelor încasate pe asigurarea răspunderii civile a deţinătorilor de autovehicule.
O importantă rezervă de sporire a eficienţei asigurării de răspundere civilă ar
putea servi şi excluderea din regulamentul ce reglementează modalitatea de achitare
a despăgubirilor de asigurare, a condiţiei ce prevede că despăgubirea de asigurare se
achită după ce a fost dedus din ea cuantumul uzurii.
Este necesar ca eficienţa asigurării pentru asiguraţi să fie determinată în baza
unui sistem de indicatori ce caracterizează gradul de corespundere a tipului de
asigurare a vieţii pus în aplicare cu necesităţile obiective de protejare prin asigurare
a populaţiei. Mai întâi de toate, este necesar ca în sistemul acestor indicatori să fie
inclus gradul de cuprindere, prin asigurarea vieţii, a tuturor riscurilor care se pot
produce în procesul activităţii unui asigurat şi pe cât ele corespund regulamentelor,
atunci când producerea unui sau al altui risc devine obiectul răspunderii
asigurătorului, şi dacă corespunde criteriilor de risc asigurat.

83
 Caracteristica calitativă trebuie să fie completată cu indicatorul ce ar permite
stabilirea nivelului de satisfacere a necesităţilor în asigurarea riscurilor concrete, şi
determinarea echilibrului dintre tipurile de răspundere a asigurătorului şi
necesităţile obiective ale asiguraţilor.
Necesitatea utilizării unei asemenea modalităţi este explicată prin faptul că
nivelul riscului examinat prin sistemului actual de asigurare încă nu confirmă faptul
că a fost atins un nivel optimal de dezvoltare a asigurării de riscul dat. Consecinţele
producerii unor asemenea circumstanţe pot fi atât imperfecţiunile în regulamentele
unor sau ale altor tipuri de asigurare a vieţii, cât şi imperfecţiuni ale modalităţilor de
aplicare a asigurărilor de viaţă.
Un indicator important al eficienţei asigurării este şi gradul de raţionalitate a
relaţiilor financiare dintre asiguraţi şi asigurători. Acest indicator este orientat spre
determinarea cotei din primele de asigurare încasate, ce urmează să fie redistribuită
asiguraţilor, precum şi a cotei care va fi utilizată la finanţarea cheltuielilor necesare
pentru gestionarea fondului de asigurare, precum şi pentru constituirea acumulărilor
băneşti. O însemnătate esenţială pentru asiguraţi are atât caracteristica ponderii
acestor mijloace băneşti în raport cu volumul fondului de asigurare, cât şi raportul
structural dintre cheltuielile generale şi administrative şi acumulările mijloacelor
băneşti.
În sistemul indicatorilor de eficienţă a asigurării vieţii, pentru populaţie, este
esenţială o caracteristică mai calitativă - cea de cuprindere în asigurare a tuturor
riscurilor ce apar în viaţa cotidiană a asiguraţilor.
Procesul reproducerii forţei de muncă obiectiv este însoţit de posibilitatea
producerii unui şir întreg de riscuri cu caracter natural şi social-economic, urmând să fie
delimitate în două grupe mari. Una din aceste grupe se poate referi la producerea
unor circumstanţe în viaţa asiguraţilor, ce ar reduce nivelul bunăstării lor materiale. La
asigurarea unor asemenea riscuri, sistemul actual de asigurare a vieţii îndeplineşte
aceeaşi funcţie ca şi celelalte ramuri ale asigurării. Altă grupă de riscuri este
condiţionată de necesitatea asiguraţilor în realizarea unei programe de lungă durată de

84
economisire a mijloacelor băneşti. Soluţionând această problemă asigurarea vieţii
îndeplineşte funcţia caracteristică acestei ramuri a asigurărilor.
În funcţie de caracterul riscurilor asigurate, precum şi de formele de
desfăşurare a activităţii de asigurare, în practica mondială, sunt determinate câteva
direcţii de dezvoltare a asigurării vieţii, care, într-o măsură sau alta, sunt aplicate în
toate statele lumii. Din aceste considerente, la stabilirea riscurilor care nu pot fi
asigurate de actualul sistem de asigurare a vieţii, poate fi utilă doar compararea
direcţiilor principale de dezvoltare a asigurării vieţii cu datele similare din alte state.
Nu este utilizată aşa formă eficientă de desfăşurare a activităţii de asigurare,
cum ar fi asigurarea vieţii unui grup de oameni în caz de deces şi pierdere a
capacităţii de muncă.
Altă direcţie prioritară în dezvoltarea asigurării vieţii este şi asigurarea pensiei în
caz de invaliditate. Acest tip de asigurare are un nivel sporit de dezvoltare în Italia,
Franţa, Bulgaria, Germania, Ungaria etc. Fără aplicarea acestor tipuri de asigurare nu
se va putea obţine o sporire esenţială a eficienţei asigurărilor vieţii pentru toate
păturile populaţiei şi pe diferite tipuri de răspundere.
Protejarea prin asigurare a populaţiei de un risc determinat se caracterizează nu
numai de faptul existenţei răspunderii, ci şi de nivelul asigurării care a fost atins.
Din aceste considerente, în completarea analizei calitative efectuate este necesar ca
eficienţa asigurării vieţii pentru asiguraţi să fie examinată şi din punct de vedere al
echilibrului formelor de răspundere ale asigurătorului, prevăzute de tipurile de
asigurare a vieţii aplicate. După cum se ştie, ele includ răspunderea în caz de
supravieţuire, deces şi pierdere a capacităţii de muncă. Răspunderea în caz de
supravieţuire reprezintă funcţia de economisire a mijloacelor băneşti prin intermediul
asigurării vieţii, iar răspunderea în caz de deces şi pierdere a capacităţii de muncă este o
funcţie a asigurării de riscuri.
Indicatorul ce caracterizează raportul structural dintre diferite forme de
răspundere în cadrul sistemului actual de asigurare a vieţii este ponderea tipului
menţionat de răspundere în răspunderea globală a asigurătorului. Indicatorul

85
prezentat, calculat atât pe toate tipurile de asigurare a vieţii, cât şi pentru fiecare tip de
asigurare în particular poate fi determinat după următoarea formulă:

Tn
P ra 
Tn  C
unde: P ra - ponderea tipului dat de asigurare a vieţii în răspunderea globală a
asigurătorului pe asigurarea vieţii;
T n - tariful-net, corespunzător tipului dat de asigurare a vieţii, determinaţi pentru
asiguraţii de o vârstă medie şi pentru un termen mediu de asigurare;
T n C - tariful-net mediu comun.
La prima vedere, această metodă de determinare a echivalenţei formelor de
răspundere a asigurătorului este cu mult mai migăloasă, decât calcularea unui
asemenea indicator, cum ar fi ponderea plăţilor sumelor asigurate, în caz de deces şi
de pierdere a capacităţii de muncă, din volumul total al sumelor asigurate şi a celor de
răscumpărare ce au fost achitate. Cu toate acestea ultimului indicator este influenţat,
îndeosebi, de ritmurile de creştere a numărului contractelor noi încheiate în anii
precedenţi, precum şi termenii trecuţi de la punerea în aplicare a tipului menţionat de
asigurare.
Tendinţa în dezvoltarea asigurărilor vieţii constituită actualmente reflectă
preferinţa obiectivă înaintată de populaţie prin funcţia de economisire a mijloacelor
băneşti îndeplinită de această asigurare.
Concomitent, se poate menţiona nivelul insuficient de dezvoltare a asigurării în
caz de deces şi de pierdere a capacităţii de muncă atât pe toate tipurile de asigurare
a vieţii, cât şi pe fiecare tip de asigurare în particular. Din aceste considerente, se
poate menţiona că încă n-a fost atins un echilibru optimal şi efectiv al formelor de
răspundere în cadrul sistemului actual de asigurare a vieţii.
Sistemul actual de asigurare a vieţii dispune de două forme de asigurare în caz
de deces şi de pierdere a capacităţii de muncă - viager şi în termen, însă, cu toate că
există o necesitate obiectivă a unui asemenea tip de asigurare, se poate considera că
aceste forme de asigurare a vieţii au o extindere lentă.

86
 Experienţa demonstrează că sunt populare acele tipuri de asigurare a vieţii
care au adresant direct, cum ar fi asigurarea copiilor şi asigurarea nupţială. O largă
extindere pot avea şi aşa tipuri de asigurare specializate în caz de deces, cum ar fi,
asigurarea răspunderii beneficiarilor de credite de lungă durată, asigurarea personală
a copiilor în caz de deces al părinţilor, precum şi alte asigurări ale unor grupe de
persoane în caz de deces şi pierdere a capacităţii de muncă etc.
Există însă factori ce frânează extinderea asigurării în caz de deces la general şi
în particular, printre ei e şi sistemul actual de remunerare a muncii agenţilor de
asigurare, ce include comisionul calculat de la sporul primelor de asigurare şi de la
primele încasate, iar stabilirea unor taxe tarifare mici pe contractele de asigurare
încheiate în caz de deces diminuează sensibil interesul economic al agenţilor de
asigurare pentru a încheia asemenea contracte.
Este necesar de menţionat că aceeaşi condiţie este utilizată şi la calcularea
comisionului pentru contractele de asigurare de lungă durată, a căror taxe tarifare sunt
şi mai reduse, fapt ce influenţează excluderea contractelor de asigurare mixtă a
vieţii din portofoliul asigurărilor disponibile. Concomitent cu elaborarea noilor tipuri
de asigurare mai eficientă în caz de deces, la sporirea eficienţei acestor asigurări ar
putea servi şi un sistem de remunerare a muncii agenţilor de asigurare, care ar corela
cu volumul sumelor asigurate stabilite în contracte, şi nu cu încasarea propriu-zisă a
primelor de asigurare. Mai mult decât atât, stabilirea unui sistem de comisioane
diferenţiat pe tipurile de asigurare, precum şi pe termenele de valabilitate a
contractelor, ar contribui esenţial la eficientizarea sistemului de asigurări.
Condiţia de remunerare a muncii menţionată anterior trebuie ca să includă o
prevedere de restribuire a normativului adaosului inclus în taxa tarifară în aşa fel, ca ea
să poată provoca interesul agenţilor de asigurare în extinderea serviciilor de asigurare
a vieţii şi pe diferite termene, cu asigurarea concomitentă a stabilităţii financiare a
operaţiunilor efectuate. Cercetările demonstrează că aplicarea acestor condiţii de
remunerare a muncii ar influenţa sporirea normativului pentru cheltuielile generale
şi administrative inclus la calcularea taxei tarifare pe asigurare în caz de deces de la 15

87
până la 25 la sută, iar la asigurarea mixtă a vieţii pe un termen de până la 15 ani, de la
15 până la 20 la sută din tariful net.
Alt indicator important de eficienţă a asigurării vieţii pentru asiguraţi este şi un
gradul de corespundere a taxelor tarifare şi coeficienţilor sumelor de
răscumpărare cu numărul deceselor, cazurilor de pierdere a capacităţii de muncă şi cu
cuantumul cheltuielilor de gestiune, formate în perioada analizată.
De rând cu coeficienţii de eficienţă a asigurării de viaţă, expuşi anterior, este
necesar, de asemenea, de a utiliza un sistem de indicatori care ar reflecta eficienţa unui
tip de asigurare în ansamblul asigurărilor de viaţă, precum şi ale unor tipuri de
asigurare în particular, în acest caz, este necesar să fie efectuată o expunere a două
aspecte ale eficienţei. Primul aspect caracterizează nivelul de protejare prin asigurare,
garantat de către asigurarea în perspectivă. Acest indicator permite asiguratului să
selecteze anumite variante şi condiţii de asigurare argumentate, ce corespund
anumitor necesităţi. Al doilea aspect al eficienţei este caracterizat prin indicatorul ce
caracterizează nivelul de protejare prin asigurare, utilizat realmente de sistemul
asigurării vieţii, prin tipul de asigurare sau contractul respectiv. Primul caz are în
vedere indicatorul de eficienţă potenţială a contractelor de asigurare a vieţii, în cazul
următor este vorba despre eficienţa reală a contractelor de asigurare, în acesta
ordine de idei, indicatorii menţionaţi pot fi determinaţi pornind de la contractele de
asigurare la momentul încheierii lor, la momentul oportun şi la expirarea valabilităţii
contractelor de asigurare.
Nivelul de eficienţă a economiilor obţinute în cadrul asigurării vieţii poate fi
caracterizat prin sistemul unor indicatori, cum ar fi : mărimea medie a sumei
asigurate, ce revine la un contract nou încheiat sau în vigoare; precum şi volumul
mediu al primelor de asigurare, ce revine la un contract în vigoare, sau volumul
mediu a sumei asigurate sau de răscumpărare, ce revine la un contract suspendat
înainte de termen sau la un contract al cărui termen de asigurare a expirat în
legătură cu supravieţuirea asiguratului.

88
 Primii doi indicatori exprimă eficienţa potenţială a funcţiei de economie a
asigurărilor în baza contractelor nou încheiate şi a celor în vigoare. Ceilalţi indicatori
corespund nivelului real al economiilor.
Dat fiind faptul că asigurarea vieţii reprezintă o programare virtuală a
acumulărilor, prin care aşa indicatori ca : suma asigurată, termenul mediu de
asigurare şi prima de asigurare se află într-o interdependenţă absolută, apare încă un
indicator important de eficienţă a depunerilor în cadrul asigurării vieţii - termenul de
valabilitate a contractului. Este evident că, cu cât este mai mare perioada de
valabilitate a contractului necesară pentru constituirea sumei asigurate, cu atât va fi
mai redus cuantumul primei de asigurare, fapt ce contribuie la sporirea eficienţei
acestei asigurări pentru asiguraţi.
În calitate de indicator de eficienţă a depunerilor asiguraţilor organizate în
cadrul asigurării vieţii serveşte raportul dintre suma asigurată stipulată în contract şi
sumele primelor de asigurare achitate sau ce urmează a fi achitate, plecând de la faptul
că pe multe contracte de asigurare a vieţii există un excedent de plată - depăşirea
sumei primelor achitate faţă de suma asigurată. Această depăşire este adaosul ce se
însumează la tariful net. Experienţa mondială demonstrează că cheltuielile generale
şi administrative se acoperă din contul dobânzilor obţinute în urma investiţiilor de
lungă durată. Termenul de valabilitate a contractelor de asigurare pe cinci ani este
insuficient pentru obţinerea anumitor venituri. Ieşirea din această situaţie poate fi
găsită prin sporirea dobânzilor obţinute prin plasarea rezervelor de asigurare,
îndeosebi a celor de pe contractele de asigurare cu un termen de valabilitate de cinci
ani de zile, precum şi din contul dobânzilor obţinute din investiţii.
O cale de sporire a eficienţei asigurării vieţii este constituirea fondului de
bonificare, din economia formată de la devierile dintre normativul de plată stabilit
pentru pierderea temporară a capacităţii de muncă şi plăţile efective efectuate,
precum şi din soldul rezervei de prime constituit în legătură cu suspendarea, înainte
de termenul stabilit, a contractelor de asigurare. Defalcarea acestor resurse în fondul de
bonificare, după cum se procedează în majoritatea statelor, ar contribui la majorarea

89
plăţilor în caz de deces sau de pierdere a capacităţii de muncă aproape cu zece la
sută.
Una din manifestările esenţiale ale eficienţei operaţiunilor de asigurare a
vieţii pentru populaţie este şi stabilirea adecvată a necesităţilor de asigurare a vieţii.
Eficienţa, în acest caz, mai depinde şi de comportamentul indivizilor avizaţi.
Adesea asigurarea vieţii este cea mai eficientă metodă de acumulare prealabilă a
banilor, întrucât procesul de acumulare este mai stabil, fiind reglementat de
prevederile contractului ce limitează posibilităţile de retragere liberă a depunerilor,
practicate în băncile de economii. Din alt punct de vedere, acumularea este însoţită
şi de o protejare a familiei prin asigurare în caz de producere a unor fenomene
nefavorabile pentru asiguraţi. Asigurarea vieţii ar putea să fie şi mai eficientă pentru
populaţie, dacă societăţile de asigurare ar obţine venituri din investiţii, pe care le-ar
utiliza ulterior la achitarea sumelor asigurate.
Încheind un contract de asigurare, asiguratul, mai întâi de toate, este
cointeresat să încaseze sume mari în cazul producerii riscului asigurat, achitând
pentru aceasta prime cât mai reduse, în al doilea rând, asiguratul este cointeresat ca
suma încasată să corespundă într-o anumită măsură necesităţilor ce apar după
pierderea capacităţii de muncă sau după decesul persoanei ce întreţine familia, în al
treilea rând, interesul vizează minimizarea perioadei de timp de la producerea riscului
asigurat şi până la achitarea sumei asigurate.
Specificul asigurărilor de accidente este de aşa natură, că obiectului asigurării
nu i se poate atribui un oarecare preţ, însă sumelor acordate pe asigurarea de
accidente adesea depăşesc pierderile materiale, ce apar în familie în cazul
decesului persoanei ce întreţine familia sau pierderea capacităţii de muncă a acestei
persoane, acoperind concomitent cheltuielile suplimentare pentru tratament şi
hrană.
Evident că, în acest caz, se asigură riscul pierderii capacităţii de muncă sau a
decesului în caz de producere a unui accident. Valoarea maximală a acestui risc este
determinată de însuşi asiguratul. Mărimea primei de asigurare, ca plată pentru

90
serviciul prestat de contractul de asigurare se află în dependenţă directă de valoarea
riscului asigurat şi posibilitatea producerii acestuia.
Valoarea riscului de pierdere a capacităţii de muncă de către o persoană se va
constitui din suma mijloacelor provenite din salariul personal şi de la asistenţa socială,
acordate victimei pentru perioada de tratament.
Evaluarea cantitativă a eficienţei asigurărilor de accidente pentru asiguraţi
poate fi efectuată utilizând indicatorul absolut a efectului, care este stabilit din suma
acordată asiguratului, din care se deduce cuantumul primei de asigurare achitate.
Acest indicator este cea mai convingătoare dovadă a ajutorului real, de care
beneficiază victima accidentului. Caracterul riscant al asigurării de accidente, pe de
o parte, şi taxele tarifare reduse, pe de altă parte, minimizează diferenţa dintre
volumul plăţii şi indicatorul efectului absolut. Acest indicator poate fi calculat cu
ajutorul formulei:
E1 = D m  P am
în care Dm - despăgubirea medie a unui asigurat;
P am - prima de asigurare medie pe un contract de asigurare.
Indicatorul absolut al efectului unui contract de asigurare a accidentelor, în
anul 2000, a constituit 330 lei(357-27), în anul 2001 -212 lei 50bani(230-17,5), iar
în primul semestru al anului 2002 -140 lei 30 bani(l 70-29,7).
Indicatorul relativ al efectului reflectă interesul victimei ce speră să obţină
un ajutor material considerabil, suportând cheltuieli minime.
Dacă pentru calcularea acestui indicator se va utiliza raportul dintre
despăgubirea medie acordată şi prima medie a unui contract de asigurare,
indicatorul menţionat poate fi calculat, utilizând următoarea formulă:
Dm  Pam
E2  .
Pam

Valoarea efectului relativ al contractelor de asigurare din 2000 constituia 12

 357  27   230  17.5 

lei 20 bani  27  , în anul 2001- 12 lei 10 bani  17.5 ,în primul
 

91
semestru al anului 2002 indicatorul relativ al efectului a constituit 4 lei 70 bani

170  29.7 
 29.7  .

După cum se vede, cea mai sporită valoare a efectului relativ a fost atestată
în anul 2000, constituind 12 lei 20 bani, producându-se pe parcurs o reducere până
la 4 lei 70 bani în anul 2002.
Suma despăgubirilor este în dependenţă de cuantumul sumei asigurate,
precum şi de gravitatea consecinţelor accidentului produs. Din aceşti doi factori
numai unul - suma asigurată - poate fi examinat în calitate de determinant al
eficienţei asigurării. De asemenea, ca indicator al eficienţei asigurărilor pentru
asiguraţi poate servi şi suma medie asigurată, fiindcă anume ea determină nivelul
asigurării consecinţelor accidentului produs.
Un alt indicator de eficienţă a asigurărilor de accidente pentru asiguraţi este şi
raportul dintre sumele de bani acordate sub formă de plată de către societăţile de
asigurare şi mijloacele de asigurare necesare pentru tratarea persoanelor afectate de
producerea cazurilor asigurate, în acest caz, eficienţa asigurării va fi determinată de
posibilitatea echivalării acestor sume. Eficienţa maximală va fi obţinută atunci când
cuantumul acestor sume va coincide. Dacă despăgubirea medie acordată unui asigurat
se va exprima prin Dm, prima medie - prin Pm, iar suma necesară pentru efectuarea
cheltuielilor de tratament se va reda prin Ct, atunci eficienţa asigurării se va exprima
prin următoarea formulă :
Dm  Pm
E3 
Ct

în care E3 trebuie să tindă spre unitate.

Pentru a efectua calcularea acestui indicator, este necesar ca, de rând cu
despăgubirea medie şi prima medie achitată, să se ţină cont şi de suma medie a
cheltuielilor necesare pentru tratarea unei persoane. Această sumă poate fi obţinută
prin multiplicarea salariului mediu al unui angajat din economia naţională la perioada
medie de timp necesară pentru recuperarea sănătăţii asiguraţilor în urma producerii
evenimentelor aleatorii.

92
 În baza mediei procentuale de pierderi a capacităţii de muncă calculate pe
contractele asigurării de accidente, s-a constatat că tratamentul unei persoane
durează două luni.
Luând în consideraţie faptul că salariul mediu al unui angajat din economia
naţională în anul 2000 a constituit 219 lei 90 bani, în anul 2001 - 250 lei 40 bani, iar în
primul semestru al anului 2002 - 257 lei 90 bani, cheltuielile necesare pentru tratarea
unei persoane au constituit în anul 2000- 439 lei 60 bani, în anul 2001 -500 lei 80
bani, iar în primul semestru al anului 2002 - 515 lei 80 bani.
 357  27 
Cuantumul acestui indicator în anul 2000 a constituit 0.75  44  în anul 2001 -

 230  17.5  170  29.7 

0.43  500  , iar în primul semestru al anului 2002 - 0.28  510  .

Este evident că, în cazul examinat cea mai sporită eficienţă pentru asiguraţi a
fost atestată în anul 2000, indicatorul eficienţei constituind 0.75, ceea ce îl plasează mai
aproape de unitate, în anii 2001 şi 2002 a fost atestată o reducere considerabilă a acestui
indicator de eficienţă. Prin urmare, este oportun ca societăţile de asigurare să
definitiveze noi căi şi metode de sporire a eficienţei pentru persoanele ce contractează
asigurări individuale de accidente.
Analiza indicatorului eficienţei face posibilă evaluarea influenţei exercitate de
suma asigurată asupra eficienţei asigurărilor de accidente pentru asiguraţi.
Sporirea sumei asigurate contribuie, de rând cu alte condiţii similare, la
majorarea cuantumului sumei asigurate, acordării beneficiului. Prin urmare,
diferenţa dintre suma acordată de către societatea de asigurare şi cheltuielile
necesare pentru tratament se va reduce esenţial. Minimizarea acestui decalaj poate fi
realizat şi prin sporirea valorică a răspunderii asumate de către societăţile de asigurare,
precum şi modificarea tarifelor existente în direcţia reducerii cheltuielilor relative
ale asiguraţilor.
În felul acesta, sporirea eficienţei asigurării de accidente pentru asiguraţi
poate fi influenţată şi de aşa factori ca:
1) extinderea volumului de protejare prin asigurare a cetăţenilor;

93
 2)sporirea nivelului de recuperare a daunelor de către societăţile de asigurare;

3)elaborarea unor taxe tarifare justificate din punct de vedere ştiinţific.

Este necesar de menţionat că criteriile principale ce determină oportunitatea
implementării unor sau altor acţiuni sunt dictate de nevoia satisfacerii necesităţilor de
asigurare a populaţiei.
Examinând factorii expuşi anterior, pot fi făcute unele concluzii.
Ca urmare a producerii unui accident, persoana poate să-şi piardă capacitatea
de muncă parţial sau integral, temporar sau pe toată viaţa, fiind astfel produsă
pierderea totală sau parţială a venitului, iar decesul persoanei ce întreţine familia o
lipseşte, în general, de acest venit.
Bineînţeles că cu cât mai multe accidente vor putea fi asigurate, cu atât
eficienţa acestei asigurări va fi mai sporită pentru asiguraţi.
Cu timpul asigurările de accidente aplicate s-au extins considerabil, lărgind
paleta obligaţiilor de protejare a persoanelor ce au contractat aceste asigurări.
Concomitent cu diversificarea intensivă a accidentelor produse ce pot fi asigurate, au
sporit şi cazurile de aplicare a sancţiunilor faţă de asiguraţi, manifestate prin refuzul
achitării sumelor asigurate. Iniţial, nu se acordau sumele asigurate, dacă pierderea
capacităţii de muncă a survenit ca urmare a stării de ebrietate sau drogare a
asiguratului cu stupefiante sau substanţe toxice. Ulterior suma asigurată nu era achitată
şi în cazurile când pierderea capacităţii de muncă sau decesul au survenit ca urmare a
transmiterii de către asigurat a volanului autovehiculului unei persoane în stare de
ebrietate, drogate cu stupefiante sau substanţe toxice, sau unei persoane ce nu
dispune de permis de conducere a autovehiculului.
Sub aspectul asigurătorului aceste acţiuni pot fi justificate, dat fiind faptul că
decesul sau pierderea capacităţii de muncă nu sunt consecinţele unui accident, dar a
unor acţiuni premeditate ale asiguratului. Examinând problema în cauză sub alt aspect,
se atestă că în cazul decesului asiguratului ca urmare a acţiunilor premeditate,
familia lui va avea de suportat pierderi morale şi materiale. Din aceste considerente
ar putea fi justificată modificarea condiţiilor de asigurare, fiind stipulată o clauză ce

94
ar prevedea acordarea unei cote din suma asigurată moştenitorilor, fapt ce ar
contribui la sporirea eficienţei tipului de asigurare menţionat.
Volumul plăţilor pe contractele asigurării de accidente este influenţat de
gravitatea traumei suportate şi este într-o directă dependenţă de volumul sumei
asigurate.
Contractând o asigurare la o sumă mai ridicată, asiguratul îşi constituie un
nivel mai sporit de recuperare a daunei, fiindcă la sume diferite pentru aceeaşi traumă
lui i se vor acorda şi indemnizaţii diferite. Dat fiind faptul că concomitent cu sporirea
sumei asigurate sporeşte şi prima încasată, asiguraţii nu contractează asigurări de
accidente la sume sporite. Adesea contractele de asigurare se încheie în sume de 3,0 mii
lei cu prima de asigurare în mărime de 15 lei. Luând în consideraţie tarifele reduse pentru
multe persoane ar putea fi accesibilă chiar şi o dublare a acestei sume, adică 6,0 mii
lei şi drept consecinţă un funcţionar ar achita o primă în mărime de 30 lei. În aceste
condiţii, indemnizaţia medie de asigurare ce constituie, de obicei, circa 10 la sută din
suma asigurată ar spori de la 300 la 600 lei, contribuind astfel la sporirea eficienţei
asigurărilor de accidente pentru asiguraţi.
Alt factor important ce ar putea contribui, într-o anumită măsură, la sporirea
nivelului de recuperare a daunelor ar putea fi modificarea proporţiei dintre suma
asigurată şi suma totală a plăţilor efectuate la contractarea asigurării accidentelor.
Actualmente, regulamentele de asigurare a accidentelor includ o prevedere, prin care
suma totală a plăţilor efectuate pe un contract de asigurare nu trebuie să depăşească
suma asigurată, în acest fel, în caz de deces al asiguratului, din suma de asigurare
acordată beneficiarului sunt deduse indemnizaţiile acordate anterior pentru pierderea
capacităţii de muncă, însă, acest fapt vine în contradicţie cu structura tarifului net
când pentru diferite consecinţe ale accidentului, plăţile se efectuează în limita sumei
asigurate.
Analiza structurii taxelor tarifare demonstrează că reducerea ei poate fi
efectuată numai din contul reducerii adaosului. Adaosul, ce reprezintă în tariful brut,
cota cheltuielilor necesare pentru efectuarea operaţiunilor de asigurare, poate fi
redus din contul economiei de pe unele articole de cheltuieli. Mai mult de 60 la sută

95
din totalul cheltuielilor pentru efectuarea operaţiunilor de asigurare individuală a
accidentelor îl constituie comisionul acordat agenţilor de asigurare. Reducerea
comisionului agentului de asigurare este una din căile de reducere a cheltuielilor
gestionare, efectuate la aplicarea asigurărilor de accidente în grup fără participarea
agenţilor de asigurare. Prin aplicarea acestei asigurări s-ar produce şi o reducere a
cheltuielilor pentru editarea blanchetelor.
Asigurarea de accidente este unul din serviciile prestate populaţiei de către
societăţile de asigurare. Cea mai sporită eficienţă a acestui serviciu pentru
consumator, în cazul dat pentru asigurat, poate fi obţinută numai în condiţia când
oferta va depăşi cererea.
Sistemul asistenţei şi a asigurării sociale este constituit în aşa fel,încât
necesităţile protejării prin asigurare a unei părţi din populaţie rămân nesatisfăcute,
creând posibilitatea constituirii unui fond de asigurare din contul veniturilor proprii,
prin care ar putea fi satisfăcute aceste necesităţi.
Nu este protejată prin asigurare şi necesitatea pasagerilor taximetrelor şi ale
altor tipuri de transport orăşenesc de a beneficia de un ajutor logistic, în caz de
producere a accidentelor rutiere, în această ordine de idei, ar fi oportună şi
includerea unei clauze în actele normative ce reglementează asigurarea obligatorie a
pasagerilor, prin care ar fi protejate şi persoanele ce beneficiază de serviciile
transportului urban.
Diversitatea tipurilor şi a variantelor de asigurare, acordarea posibilităţilor
reale ca asiguraţii să poată contracta acele asigurări, care corespund cerinţelor
înaintate, constituie baza reală de sporire a eficienţei asigurărilor.
Pornind de la cele expuse anterior, se poate menţiona că este necesar ca
asigurătorii să întreprindă un şir de acţiuni orientate spre sporirea nivelului de
acoperire a daunelor suportate de către asiguraţi, spre achitarea sumelor asigurate într-
un cuantum cât mai sporit şi cu un nivel redus de cheltuieli, spre extinderea
contingentului asiguraţilor, precum şi spre excluderea cazurilor de aplicare a
sancţiunilor în favoarea aplicării măsurilor economice etc.

96
 De asemenea, este necesar ca această activitate a societăţilor de asigurare să
fie reglementată cât mai eficient de către stat, fapt ce ar contribui la sporirea
eficienţei asigurărilor aplicate pentru asiguraţi.
3.2. EFECTELE ASIGURĂRILOR APLICATE PENTRU ASIGURĂTORI
Gestiunea eficientă a operaţiunilor de asigurare este într-o dependenţă directă
de căile şi metodele utilizate de societăţile de asigurare în procesul desfăşurării
activităţii de prestare a serviciilor de asigurare.
Eficienţa asigurărilor aplicate caracterizează atât calitatea activităţii
desfăşurate de către societăţile de asigurare, cât şi a pieţei asigurărilor, în ansamblu.
Indicatorii de eficienţă a operaţiunilor de asigurare trebuie să servească drept bază
pentru constituirea şi utilizarea fondurilor necesare pentru desfăşurarea activităţii de
asigurare, pentru stimularea economică şi logistică a angajaţilor societăţilor de
asigurare. Căile de sporire a fiecărei activităţi de asigurare sunt cercetate în baza
indicatorilor respectivi pe direcţiile principale ale acestei activităţi.
Drept indicator principal al eficienţei operaţiunilor de asigurare a
cooperativelor agricole pot servi suma primelor de asigurare încasate şi a
despăgubirilor de asigurare raportată la volumul cheltuielilor de gestiune. Acest
indicator poate fi exprimat prin următoarea formulă:
Pa  Da
Eoa 
Chg

în care Eoa- eficienţa operaţiunilor de asigurare;

Pa - primele de asigurare ale cooperativelor agricole în perioada de gestiune;
Da - despăgubirile de asigurare acordate cooperativelor agricole în perioada de
gestiune; Chg - volumul cheltuielilor de gestiune necesare pentru efectuarea
operaţiunilor de asigurare a cooperativelor agricole.
Indicatorul dat caracterizează volumul activităţii societăţilor de asigurare la
un l leu de cheltuieli de gestiune pentru efectuarea operaţiunilor de asigurare a
cooperativelor agricole. Evident, pentru societăţile de asigurare, sarcina
primordială este contractarea asigurărilor agricole şi încasarea primelor
corespunzătoare, precum şi achitarea corectă în termenele stabilite a

97
despăgubirilor de asigurare. Din aceste considerente, volumul primelor de
asigurare şi al despăgubirilor acordate reflectă rezultatele activităţii societăţilor de
asigurare. Concomitent, trebuie menţionat că, pentru a obţine asemenea rezultate,
cheltuielile suportate de către asigurător trebuie să exprime doar cheltuielile de
gestiune, deoarece celelalte cheltuieli suportate de către societăţile de asigurare, cum
ar fi: acordarea despăgubirilor de asigurare, decontările în fondurile de rezervă şi
cheltuielilor pentru măsurile preventive etc., reprezintă doar o redistribuire a
mijloacelor băneşti între asiguraţi.
Volumul operaţiilor efectuate pe asigurarea cooperativelor agricole la un leu
de cheltuieli de gestiune în anul 1997 a constituit 11 lei 50 bani şi s-a redus
considerabil, atestându-se astfel o reducere a acestor operaţiuni până la 4 lei l0 bani în
anul 2001. Această diminuare a fost influenţată, în mare măsură, de sporirea
cheltuielilor gestionare.

Dinamica volumului încasărilor primelor de asigurare si a despăgubirilor

acordate si cheltuielilor de gestiune în anii 1993 - 2001
Anii Creşterea

98
 Volumul Cheltuieli de Volumul Cheltuieli de
încasărilor gestiune încasărilor gestiune
primelor de primelor de
asigurare şi al asigurare şi al
despăgubirilor despăgubirilor
acordate (lei) acordate (lei)
1997 2139500 185955 - -
1998 1933733 221145 0,90 1,19
1999 6406383 1069384 2,99 5,75
2000 3947376 909278 1,85 4,89
2001 3984748 965584 1,86 5,20

Pornind de la datele tabelului, în perioada examinată, volumul încasărilor

primelor de asigurare şi ale despăgubirilor acordate cooperativelor agricole a sporit
de l .86 ori, iar cheltuielile necesare pentru efectuarea acestor operaţiuni au sporit de
5.2 ori. Se observă, astfel, o tendinţă generală de creştere atât a volumului
încasărilor primelor de asigurare şi a despăgubirilor acordate, cât şi a cheltuielilor de
gestiune. Cea mai mare creştere a fost atestată în anul 1999, prezentând, creşteri de
2,99 ori, respectiv 5,75 ori. Efectuarea cheltuielilor de gestiune în corespundere cu
volumul primelor de asigurare încasate şi al despăgubirilor acordate ar contribui,
într-o mare măsură, la sporirea eficienţei operaţiunilor de asigurare a cooperativelor
agricole.
De asemenea, la sporirea eficienţei operaţiunilor de asigurare a cooperativelor
agricole contribuie şi achitarea operativă a despăgubirilor de asigurare, restituirea unei
părţi din prima achitată cooperativei care n-a beneficiat de despăgubiri în perioada
valabilităţii contractului de asigurare, numărul declaraţiilor de producere a
evenimentelor asigurate depuse şi examinate, reperfectarea în termene stabilite a
contractelor de asigurare şi alte aspecte ce caracterizează calitatea activităţii
desfăşurate de către societăţile de asigurare.
Eficienţa operaţiilor de asigurare a proprietăţii private va fi determinată prin
compararea rezultatelor obţinute de către societăţile de asigurare cu cheltuielile

99
suportate, în rezultatele obţinute se reflectă atât primele de asigurare acumulate la
fondul de rezervă, cât şi despăgubirile de asigurare acordate, dat fiind faptul că
acordarea despăgubirilor este problema principală care necesită soluţionarea
primordială de către societăţile de asigurare. Cheltuielile necesare pentru
întreţinerea societăţilor de asigurare constituie un component principal al formulei
eficienţei operaţiunilor de asigurare.
Evoluţia primelor de asigurare încasate şi despăgubirile acordate la un leu
cheltuieli de gestiune pentru asigurarea proprietăţii private în Republica Moldova poate
fi ilustrată prin datele următorului tabel.

Primele de asigurare încasate şi despăgubiri acordate

la 1 leu cheltuieli de gestiune pe asigurarea proprietăţii private
in Republica Moldova, lei

Tipurile de asigurare Anii

2000 2001 2002 I sem.
1.asigurarea 4,21 3,37 3,63
construcţiilor
2.asigurarea bunurilor 3,94 3,64 3,46
casnice
3.asigurarea mijloacelor 8,33 8,79 8,27

100
 de transport
4.asigurarea animalelor 5,66 4,27 4,69
5.asigurarea 3,29 2,89 6,35
apartamentelor
6.asigurarea 4,1 162,41 3,85
apartamentelor în caz de
reparaţie
Total 1+2+3+4+5+6 4,92 30,89 5,04
După cum indică datele expuse în tabel, la un leu de cheltuieli de gestiune în
anul 2000 pe asigurarea proprietăţii particulare au fost redistribuiţi 4 lei 92 bani, în anul
1998 - 30 lei 89 bani, iar în primul semestru al anului 2002, la un leu cheltuieli de
gestiune au fost redistribuiţi 5 lei 04 bani din totalul surselor disponibile. Sporirea
considerabilă a volumului mijloacelor băneşti care au fost redistribuite în anul 2001
pe asigurarea proprietăţii private până la 30 lei 89 bani, a fost influenţată îndeosebi
de sporul mijloacelor băneşti pe asigurarea apartamentelor, în caz de reparaţie,
constituind în anul menţionat 162 lei 40 bani. Pe parcursul perioadei în cauză pe
asigurarea apartamentelor în caz de reparaţie au fost încasate prime de asigurare în
sumă de 70. l mii lei, pe când despăgubirile acordate pe acest tip de asigurare au
constituit 2890.0 mii lei, fapt care a şi influenţat sporul considerabil al mijloacelor
băneşti care au fost redistribuite, în general, sporul mijloacelor băneşti care au fost
redistribuite în anul 2002, faţa de anul 2000, este neesenţial şi constituie numai 12 bani
(5,04-4,92). Volumul redus al mijloacelor băneşti care au fost redistribuite în anii
menţionaţi pe asigurarea de proprietate particulară este influenţat atât de condiţiile ce
reglementează aplicarea asigurărilor, cât şi de cheltuielile de gestiune.
Eficienţa operaţiilor de asigurare efectuate este influenţată îndeosebi de un
indicator important, cum ar fi productivitatea muncii. Pentru calcularea
productivităţii muncii în societăţile de asigurare se utilizează indicatorul încărcăturii de
producţie ce reflectă atât suma primelor de asigurare, cât şi numărul de contracte
încheiate, în medie, de un colaborator al societăţii de asigurare.
Imperfecţiunea acestui indicator constă în faptul că el reflectă numai un
aspect al activităţii desfăşurate de către societăţile de asigurare, şi anume,

101
încheierea contractului şi încasarea primelor de asigurare, pe când cel mai
important aspect al activităţii desfăşurate de către asigurător, cum ar fi acordarea
despăgubirilor de asigurare nu este oglindit.
Ca să fie efectuată o evaluare mai veridică a indicatorului productivităţii
muncii este necesar ca suma primelor de asigurare încasate şi a despăgubirilor
acordate să fie raportată la numărul angajaţilor societăţilor de asigurare.
Evoluţia productivităţii muncii angajaţilor societăţilor de asigurare din
Republica Moldova este ilustrată în tabelul următor.

Productivitatea muncii angajaţilor societăţilor de asigurare pe asigurarea facultativă a proprietăţii

particulare atestată pe piaţa asigurărilor din Republica Moldova, lei
Tipurile asiguraţilor Anii
2000 2001 2002 I sem.
1.asigurarea construcţiilor 664 335 147
2.asigurarea bunurilor casnice 973 519 206
3.asigurarea mijloacelor de 1128 1986 941
transport
4.asigurarea animalelor 938 574 250
5.asigurarea apartamentelor 80 87 49
6.asigurarea apartamentelor în caz 1753 12333 1
de reparaţie
Totalu pe asigurarea facultativă a 5537 4734 1593
proprietăţii particulare

Datele reflectate în tabel au fost calculate în conformitate cu modalitatea

menţionată anterior. Aceste date relevă că pe piaţa asigurărilor din Republica Moldova
se observă o reducere considerabilă a indicatorului ce caracterizează productivitatea
muncii personalului societăţilor de asigurare.

102
 Astfel, volumul primelor de asigurare încasate şi al despăgubirilor acordate pe
asigurarea construcţiilor de către un angajat al societăţilor de asigurare în anul 2000
a constituit 664 lei, în anul 2001-335 lei, iar în primul semestru al anului 2002-147 lei.
Datele tabelului demonstrează că pe asigurarea bunurilor casnice în anul 2000 au fost
redistribuiţi de către un angajat al societăţilor comerciale 974 lei, în anul 2001-519 lei,
iar în primul semestru al anului 2002-206 lei. Mijloacele băneşti redistribuite pe
asigurarea animalelor ce revin unui angajat al societăţilor comerciale de asigurare în
anul 2000 a constituit 938 lei, în anul 2001-574 lei, iar în primul semestru al anului
2002 - 250 lei. O reducere a productivităţii muncii angajaţilor se observă şi pe
celelalte tipuri de asigurare facultativă a proprietăţii private şi, drept consecinţă, pe
totalul tipurilor de asigurare, mijloacele băneşti redistribuite ce revin unui angajat al
societăţilor de asigurare au demonstrat o tendinţă de continuă descreştere. Astfel, în
anul 2000, ele au constituit 5537 lei, în anul 2001- 4734 lei, în primul semestru al
anului 2002 ele au constituit 1593 lei.
Eficienţa operaţiunilor de asigurare a proprietăţii private se determină şi prin
rentabilitatea operaţiunilor efectuate, adică prin raportarea sumelor rezervate la
veniturile obţinute. Rentabilitatea operaţiunilor de asigurare permite societăţilor de
asigurare să constituie rezerve şi pentru stimularea personalului, întrucât aceste
rezerve se constituie în anumite cote stabilite din beneficiul net, apare un interes
direct ce relevă în sporul volumului absolut al beneficiului net.
Pe de altă parte, se observă că cota defalcărilor în fondurile de rezervă pe
unele tipuri de asigurare este considerabilă, ceea ce prejudiciază extinderea
asigurărilor facultative, dat fiind faptul că cuantumul primelor de asigurare achitate
nu corespunde gradului riscului asigurat.
Din încasările provenite de la asigurarea construcţiilor în anul 1999 s-au
transferat în fondurile de rezervă 451237 lei, ceea ce constituie 33,4 la sută din
totalul primelor încasate; de la asigurarea bunurilor casnice - 592 713 lei sau 45 la sută,
apartamentelor - 18525 lei sau 54,6 la sută din primele încasate, în anul 2000, au fost
transferaţi în fondul .de rezervă 339900 lei, ceea ce constituie 29 la sută din totalul
primelor încasate de la asigurarea construcţiilor, iar de la asigurarea bunurilor

103
casnice - 808160 lei sau 43,9 la sută, pe când de la asigurarea apartamentelor s-au
trecut în fondul de rezervă 23301 lei, ceea ce constituie 45,2 la sută din primele
încasate. De la asigurarea construcţiilor s-au transferat în anul 2001 în fondul de
rezervă 147952 lei sau 24,9 la sută din totalul primelor încasate, iar de la asigurarea
apartamentelor - 18649 lei, ceea ce constituie 33,8 la sută din totalul primelor încasate
de la contractarea acestei asigurări. Conform practicii mondiale, cota defalcărilor ar
trebui să constituie nu mai mult de l0-15 la sută din
primele de asigurare încasate, fiind, astfel, posibilă atât reducerea taxelor tarifare, cât şi
extinderea volumului răspunderii asumate de către societăţile comerciale pentru
riscurile asumate. Aplicarea în practică a acestor măsuri ar contribui esenţial la
sporirea eficienţei operaţiunilor de asigurare efectuate, precum şi la extinderea
segmentului deţinut de către societăţile de asigurare.
Luând în consideraţie faptul că plăţile privind despăgubirile deţin o pondere
însemnată din totalul cheltuielilor legate de asigurările de bunuri, se poate afirma că
sporirea eficienţei asigurărilor depinde de întreprinderea unor măsuri chiar din
momentul constituirii societăţilor de asigurare, cum ar fi: delimitarea sferei de
intermediere a asigurărilor, precum şi a celei de constatare şi evaluare a daunelor
suportate de către asiguraţi.
Delimitarea sferelor de activitate a societăţilor de asigurare este acel
mecanism care într-o mare măsură ar putea influenţa reducerea volumului acestor
despăgubiri prin combaterea efectivă a cauzelor de ordin subiectiv. Aceste cauze
influenţează esenţial sporirea cuantumului plăţilor efectuate asiguraţilor de către
societăţile comerciale.
Dat fiind faptul că până în prezent în Moldova n-a fost efectuată delimitarea
sferelor de activitate a societăţilor comerciale , cuantumul despăgubirilor de
asigurare acordate persoanelor fizice pe parcursul anului 2001 a depăşit volumul
încasărilor provenite de la contractarea asigurărilor cu 1,7 milioane lei, fiind, într-o
mare măsură, influenţat de factorii subiectivi.
Cercetările efectuate demonstrează că pentru a reduce volumul despăgubirilor
de asigurare, societăţile comerciale adesea adoptă decizii neechilibrate şi fără un

104
suport economic real, prejudicind astfel atât propriile lor interese, cât şi interesele
terţilor.
În practica mondială de asigurare, o importanţă deosebită o au asigurările de
răspundere civilă.
În scopul sporirii eficienţei operaţiunilor de asigurare a răspunderii civile a
deţinătorilor de autovehicule este necesar ca, în condiţiile ce reglementează
modalitatea de aplicare a acestei asigurări, să fi introduse stipulări ce ar prevedea ca
volumul despăgubirilor de asigurare poate să varieze până la 90 la sută din totalul
primelor de asigurare, în timp ce despăgubirile de asigurare acordate actualmente
constituie doar 29 la sută din totalul primelor încasate. Ar contribui esenţial la sporirea
eficienţei operaţiunilor de asigurare a răspunderii civile şi perfectarea actelor
normative ce servesc ca bază de aplicare a acestei asigurări.
Actele normative trebuie să prevadă sancţiuni pentru utilizarea mijloacelor
de transport fără deţinerea unui certificat de asigurare, stabilind şi un termen unic de
achitare a primelor şi achitarea penalităţilor de către persoanele care nu respectă acest
termen. Din cauza acestor carenţe ale actelor normative, pe parcursul anului 2001, pe
asigurarea de răspundere civilă s-au încasat doar 15,8 milioane lei. La sporirea
eficienţei operaţiunilor asigurării menţionate ar contribui şi calitatea de membru al
Consiliului Birourilor Asigurărilor de Autovehicule de la Londra, fapt prin care s-ar
extinde teritoriile influenţei poliţelor de asigurare a răspunderii civile, remise de
asigurătorii naţionali.
Perfecţionarea instrumentelor şi tehnicilor de lucru utilizate de societăţile
comerciale specializate în operaţiuni de asigurare este, de asemenea, una din
problemele actuale, soluţionarea căreia ar contribui la sporirea eficienţei
operaţiunilor de asigurare. Aceasta dictează necesitatea elaborării primordiale a
taxelor tarifare echilibrate şi cu un suport economic real, mai ales în sfera
asigurărilor cumulative, inclusiv a celor viagere.
Efectuarea reducerii sau a majorării taxelor tarifare fără justificări economice,
defavorizează constituirea fondurilor de rezervă ce servesc ca bază investiţională şi
poate avea consecinţe nefaste pentru societăţile de asigurare.

105
 În acest context, este necesară accentuarea necesităţii efectuării de către
factorii de decizie ai societăţilor comerciale a unei gestionări mai eficiente a acestor
rezerve respectând principiile generale de investire materială şi financiară a acestor
mijloace băneşti, fapt ce ar garanta realizarea eficientă a funcţiei financiare a
asigurărilor, obţinând astfel venituri suplimentare şi o creştere a siguranţei afacerilor.
Ultima poate fi realizată prin menţinerea echilibrului economic, precum şi prin
acordarea facilităţilor de prime şi de despăgubiri asiguraţilor.
Dacă în anul 2000 investiţiile efectuate de către societăţile de asigurare în
hârtiile de valoare de stat constituiau 14,9 milioane lei, iar în bunurile imobiliare - 24,6
milioane lei, atunci investiţiile care au fost efectuate în anul 2001 de către asigurători,
în hârtiile de valoare de stat, constituiau circa 2 milioane lei, iar în bunuri imobiliare -
71,3 milioane lei, şi drept consecinţă veniturile obţinute de la investirea rezervelor de
asigurare, în anul 2001, constituie 15,2 milioane lei sau cu 2,9 milioane lei mai puţin
decât veniturile obţinute în anul 2000.
Cifrele demonstrează că a fost atestată o tendinţă de sporire a investiţiilor
materiale în detrimentul celor financiare. Astfel, investiţiile materiale au sporit în anul
2001 faţă de 2000 de 2,9 ori (71,3/24,6), iar cele financiare au diminuat în aceeaşi
perioadă de 7,5 ori (14,9/2). Rezultatele obţinute caracterizează o modificare
inadecvată a potenţialului investiţional al pieţei asigurărilor.
De asemenea, ar putea contribui esenţial la sporirea eficienţei operaţiunilor de
asigurare şi modificarea actelor normative în baza cărora se aplică asigurările prin
efectul legii. Aceste modificări ar însemna introducerea în legislaţia dată a unei
prevederi care ar stipula ca, în cazul neachitării, în termenele stabilite, a primelor de
asigurare societăţile de asigurare pot utiliza incasoul, fapt ce ar contribui şi la o
stabilitate financiară a asigurătorului.
Una din căile de sporire a eficienţei operaţiunilor de asigurare a persoanelor,
poate servi şi extinderea contingentului asiguraţilor pe asigurarea de accidente a
pasagerilor prin efectul legii. Actualmente, această asigurare include numai
pasagerii care circulă pe curse lungi. Cu toate acestea, necesită protecţie prin
asigurare toţi pasagerii, indiferent de distanţele pe care le parcurg, dat fiind faptul

106
că înseşi mijloacele de transport sunt o sursă sporită de pericol. Pe asigurarea de
accidente a pasagerilor prin efectul legii au fost încasate de către toate societăţile
comerciale în anul 2001 prime de asigurare doar în sumă de l,2 milioane lei sau cu
100,0 mii lei mai puţin decât încasările anului 2000, iar încasările din primul semestru al
anului 2002, de la prestarea acestui serviciu, sunt diminuate faţă de încasările anului
precedent cu 700,0 mii lei. Situaţia atestată confirmă imperfecţiunea legislativă.
Acordul părţilor în activitatea de asigurare reprezintă un element inalienabil.
Dat fiind faptul că suma asigurată este determinată în baza acordului părţilor
societăţile de asigurare nu dispun de dreptul ca în perioada de valabilitate a
contractelor de asigurare să efectueze reducerea sumei asigurate fără acordul
asiguratului, fapt confirmat şi de către prevederile codului civil în care este
stipulată inadmisibilitatea refuzului unilateral de realizare a obligaţiunilor asumate.
În acest context, pare a fi dubioasă prevederea condiţiilor de asigurare a
accidentelor în care este stipulat că în cazul când asiguratul a indicat incorect
profesia sa, achitând astfel o primă mai redusă decât cea cuvenită după profesia dată,
se efectuează diminuarea proporţională a sumei asigurate în corespundere cu suma de
asigurare achitată, în măsura în care, în obligaţiunile asiguratului, este stipulată
achitarea primelor de asigurare cuantumul cărora este determinat în baza taxelor
tarifare stabilite anterior, restanţa acestor prime urmează să fie lichidată, inclusiv prin
reţinerea ei din indemnizaţia sau suma asigurată ce urmează să fie achitată
beneficiarului, în acest caz, diminuarea cuantumului sumei asigurate fără acordul
asiguratului este ilegală, mai ales, în momentul critic de pierdere a capacităţii de
muncă în urma accidentului produs. Asemenea cazuri sunt inadmisibile şi în
cadrul asigurărilor de bunuri ale cetăţenilor. Excluderea unor asemenea prevederi, din
condiţiile în baza cărora sunt aplicate asigurările, ar contribui esenţial la sporirea
eficienţei operaţiunilor de asigurare efectuate.
Contractarea asigurărilor de viaţă, pe termene reduse, ar putea prezenta o
însemnată rezervă care ar contribui la sporirea eficienţei operaţiunilor de asigurare
efectuate.

107
 În acest context, este oportună aplicarea asigurărilor de viaţă pe un termen de
trei ani, chiar şi în pofida faptului că primele de asigurare sunt destul de înalte. Este
binevenită încheierea contractelor de asigurare a vieţii, pe asemenea termen, în
perioada de tranziţie la economia de piaţă, atunci când predomină incertitudinea şi
instabilitatea, fapt ce depreciază considerabil mijloacele băneşti care sunt acumulate
în perioade îndelungate de timp.
Condiţiile ce reglementează modalităţile de aplicare a asigurărilor de viaţă şi
accidente, la acordarea sumei asigurate, în caz de deces, a asigurătorului sau a
persoanei asigurate, nu totdeauna dau preferinţă persoanelor ce participă la
contractarea acestei asigurări, cooptând în calitate de beneficiari pe moştenitorii
asiguratului fapt ce este ilegal. De exemplu, dacă asiguratul pe parcurs de trei ani după
expirarea termenului valabilităţii contractului de asigurare n-a încasat suma asigurată şi
a decedat ulterior, atunci de suma asigurată beneficiază moştenitorii. Achitarea
sumelor de răscumpărare, în caz de deces al asiguratului, de asemenea, se efectuează în
favoarea moştenitorilor. După cum se cunoaşte faptul, suma de răscumpărare este o
parte a sumei asigurate şi, în acest context, ar fi binevenită achitarea ei beneficiarului
desemnat în contractul de asigurare. Excluderea acestor prevederi din condiţiile ce
reglementează modalitatea de aplicare a asigurărilor de persoane şi aducerea lor
astfel în concordanţă cu legislaţia în vigoare ar putea constitui o altă rezervă de
sporire a eficienţei operaţiunilor de asigurare efectuate.
Unul din criteriile importante de sporire a eficienţei operaţiunilor de asigurare
efectuate este creşterea continuă a volumului protejării prin asigurare, adică sporirea
numărului cazurilor asigurate, inclusiv pe asigurarea persoanelor. Actuala legislaţie
prevede limitări parţiale ale protejării prin asigurare în cazurile de deces şi de pierdere
a capacităţii de muncă. Prevederile exprimă tendinţa justificată a asigurătorului de a-şi
asigura nivelul de plată, stabilit prin taxele tarifare. Extinderea volumului protecţiei prin
asigurare peste limitele admisibile poate influenţa constituirea taxelor tarifare
inaccesibile pentru majoritatea asiguraţilor, fiind astfel imposibilă aplicarea variatelor
tipuri de asigurare a persoanelor, în primii doi ani de valabilitate a contractului de
asigurare, suma asigurată nu se acordă, dacă decesul asiguratului s-a produs în

108
urma maladiei de care suferea persoana asigurată până la încheierea contractului,
ci doar ca o consecinţă a producerii unui caz asigurat, şi numai în al treilea an de
valabilitate a contractului se acordă suma asigurată pentru toate cazurile de deces
provocate de maladii. Pe toată perioada de valabilitate a contractului de asigurare, nu
se acordă suma asigurată, dacă producerea accidentului a fost cauzată de acţiunile
asiguratului ce intră sub incidenţă ca infracţiune premediată. După cum se observă
din cele relatate anterior limitarea parţială a protecţiei prin asigurare se efectua cu
ajutorul sancţiunilor prin determinarea cazurilor concrete pentru care nu se achită
sumele asigurate. Imperfecţiunea acestei metode se cumulează cu necesitatea
argumentării documentare a considerentelor în baza cărora a fost refuzată
achitarea sumei asigurate, fapt ce tergiversează acordarea operativă a ajutorului
bănesc familiei defunctului. Clarificarea consecinţelor şi a cauzelor decesului
provoacă traume morale rudelor asiguratului, fapt ce prejudiciază considerabil
extinderea asigurărilor facultative.
Mai eficientă ar putea fi aplicarea metodei financiare de limitare a protecţiei
prin asigurare. Această metodă presupune că, în caz de deces al asiguratului în
perioada primară de valabilitate a contractului sau în caz de deces, ca o consecinţă a
infracţiunii săvârşite de către persoana asigurată, se efectuează achitarea doar numai
a unei cote din suma asigurată. Astfel, se produce o simplificare a procedurii de
acordare a sumelor cuvenite beneficiarilor, cu menţinerea nivelului de plată stabilit
în taxa tarifară. De asemenea, s-ar reduce simţitor refuzurile de achitare a sumelor
asigurate, care provoacă actualmente revolta beneficiarilor asigurării. Acordarea
integrală sau parţială a sumei asigurate poate fi efectuată în toate cazurile de deces,
chiar şi dacă decesul este consecinţa unei infracţiuni, variind doar cotele
corespunzătoare din sumă integral asigurată, ce urmează ca să fie acordate într-un
caz sau altul. Este important ca din plăţile minimale acordate să se acopere cele mai
necesare cheltuieli ale familiilor pentru organizarea funeraliilor asiguraţilor decedaţi.
Până în prezent, taxele tarifare pe asigurarea individuală de accidente se
stabilesc după principiul riscului profesional. După cum demonstrează cercetările
efectuate, actualmente persoanele sunt traumate îndeosebi în afara procesului de

109
producere, ponderea acestor traume, în anul 2001 constituia 70 la sută din totalitatea
traumelor produse. Stabilirea unei taxe tarifare unice ar putea fi o rezervă de sporire
a eficienţei operaţiunilor efectuate pe asigurarea accidentelor.
Un rol important în sporirea eficienţei operaţiunilor de asigurare a vieţii îl are şi
rezerva de prime, destinată pentru achitarea sumelor asigurate şi a celor de
răscumpărare ce constituie totalitatea plăţilor pe asigurarea vieţii. Astfel, sporirea
eficienţei operaţiunilor de asigurare a vieţii este în dependenţă totală de stabilitatea
financiară a rezervei de prime. Rezerva de prime pe asigurarea vieţii pe piaţa
asigurărilor din Republica Moldova, la 1 ianuarie 2002, constituia 72 milioane lei,
ea fiind diminuată cu 6 milioane lei, în comparaţie cu rezerva similară de la l ianuarie
2001.
În scopul consolidării stabilităţii financiare a rezervei de prime este necesar să
fie întreprinse următoarele acţiuni:
- anularea termenului de prescripţie pentru acordarea sumelor de
răscumpărare, precum şi a sumelor asigurate în caz de supravieţuire, dat fiind
faptul că aceste mijloace băneşti sunt proprietatea asiguraţilor, efectuând
concomitent majorarea acestor sume în funcţie de perioada de timp care s-a scurs
de la expirarea valabilităţii contractului de asigurare şi până la retragerea acestor
sume. Menţinerea permanentă a surselor vizate în fondul de asigurare ar contribui la
diminuarea volumului plăţilor efectuate după expirarea termenului de valabilitate a
contractelor, dat fiind faptul că mulţi asiguraţi nu vor dori să încaseze imediat
sumele acumulate, fapt care într-o oarecare măsură va asigura stabilitatea necesară a
rezervei de prime, stimularea procesului de recontractare a asigurărilor vieţii, ale
căror termene de valabilitate au expirat. Reactivarea contractului de asigurare se
echivalează cu încheierea noului contract, astfel se produce cointeresarea agenţilor
de asigurare în reîncheierea acestor contracte. O asemenea cointeresare nu se
atestă şi la asiguraţi din cauza modalităţii de aplicare a asigurărilor vieţii, în această
ordine de idei, ar fi oportună modificarea procedurii de acordare a facilităţilor în
momentul reîncheierii contractelor, anulându-se astfel necesitatea depunerii unei
noi declaraţii de asigurare cu menţinerea concomitentă a taxei tarifare anterioare,

110
 şi fără limitarea protecţiei prin asigurare în caz de deces în perioada primară de
valabilitate a asigurării. Este, de asemenea, necesar să nu fie stabilite restricţii
privind acordarea sumelor de răscumpărare pe asemenea contracte. Asemenea
facilităţi ar putea crea condiţii favorabile pentru reactivarea unui număr considerabil
de contracte, ale căror termene de valabilitate expiră, contribuind astfel la
consolidarea rezervei de prime;
- modificarea structurii portofoliului asigurărilor în aşa fel ca ta el să prevaleze
contractele de asigurare a vieţii încheiate pe termene lungi, fapt care, într-o mare
măsură, ar contribui la stabilizarea rezervei de prime din contul sporirii decontărilor
corespunzătoare în această rezervă.
Modificarea structurii portofoliului asigurărilor poate fi obţinută şi prin
sporirea cuantumului comisionului achitat agenţilor de asigurare pentru încheierea
contractelor de asigurare a vieţii de lungă durată şi pentru încasarea primelor de
asigurare corespunzătoare. Concomitent, se poate produce o sporire esenţială a sumei
medii asigurate pe un contract, fiindcă termenele îndelungate de valabilitate a
contractelor de asigurare permit ca să fie majorate esenţial sumele asigurate prin
aceste contracte cu utilizarea concomitentă a unor taxe tarifare reduse, comparativ
cu încheierea contractelor care au un termen mediu de valabilitate.
Ca rezervă importantă de consolidare a situaţiei financiare a societăţilor
comerciale şi de sporire a eficienţei operaţiunilor de asigurare ar putea servi şi
modificarea procedurii de calculare a solvabilităţii asigurătorului prin stabilirea unui
anumit raport dintre activele proprii şi angajamentele asumate, cu substituirea
concomitentă a raportului dintre rezervele disponibile şi sumele asigurate,
contribuind astfel la extinderea reasigurărilor. Conform datelor atestate de către
Serviciul de stat pentru supravegherea asigurărilor, la l ianuarie 2002 primele de
asigurare încasate de către societăţile de asigurare «Afes-M» depăşeau rezervele
disponibile cu 364,9%, «Aelita»-142,8%, «Energogarant»-128,6%, «Carat»-103,6 %
etc. Creşterea eficienţei activităţii privind asigurările în valută poate fi realizată atât
prin dezvoltarea acestor asigurări, cât şi prin intensificarea măsurilor de prevenire a
pagubelor. Dezvoltarea asigurărilor în valută creează condiţii pentru dispersarea

111
mai bună a riscurilor şi, implicit, pentru înregistrarea unui raport mai favorabil între
volumul despăgubirilor plătite şi volumul primelor încasate.
Prevenirea apariţiei pagubelor la bunurile care reprezintă obiectul asigurărilor în
valută poate contribui esenţial la reducerea volumului despăgubirilor, mai ales la
asigurarea mărfurilor în timpul transportului internaţional.
În ceea ce priveşte creşterea eficienţei activităţii de reasigurare, este necesar să
se ţină cont de posibilitatea obţinerii unor rezultate pozitive din activitatea de primire
în reasigurare, decât în cazul cedărilor în reasigurare, în acest context, este oportună
acordarea unei atenţii deosebite sporirii volumului acceptărilor în reasigurare din
motivul multiplelor justificări.
În primul rând, reasiguratorii au dreptul să accepte, în anumite limite, primirea în
reasigurare doar a ofertelor avantajoase atât din punct de vedere al nivelului primelor
de reasigurare, cât şi al gradului de probabilitate a producerii riscului (aşa se explică
faptul că, în general, mulţi reasiguratori nu acceptă primirea în reasigurare a unor riscuri
ca: furtună, uragan, cutremur de pământ etc.)
În al doilea rând, fiecare reasigurator are temeiuri să nu accepte primirea în
reasigurare a unor oferte, dacă, în prealabil, nu s-a documentat şi n-a reuşit să
efectueze unele calcule privind volumul primelor de reasigurare pe care le va
încasa, precum şi totalul eventualelor despăgubiri şi al comisioanelor pe care va
trebui să le plătească şi rezultatele finale pe care le va obţine. Desigur că şi
reasiguraţii se preocupă, la rândul lor, de obţinerea unor rezultate profitabile de pe
urma cedărilor în reasigurare. Ei, însă, sunt dezavantajaţi de faptul că, în general,
reasiguratorii acţionând în mod unitar îi determină, de cele mai multe ori, să accepte
condiţiile impuse. Dacă reasiguraţii n-ar accepta condiţiile impuse de reasiguratori
ar întâmpina dificultăţi în achitarea despăgubirilor respective.
Dezvoltarea continuă a economiei şi creşterea volumului comerţului mondial
determină sporirea volumului mărfurilor de import-export care vor fi transportate atât
cu transportul propriu, cât şi cu cel străin. Creşterea capacităţii transportului aerian va
determina o creştere a volumului asigurărilor în valută şi, implicit, sporirea

112
cedărilor în reasigurare, fiindcă, în general, nici un asigurător nu-şi poate asuma
răspunderi nelimitate.
Posibilitatea creşterii, în perspectivă, a volumului cedărilor în reasigurare ale
societăţilor de asigurare, impune o cunoaştere cât mai aprofundată a activităţii şi a
rezultatelor financiare ale societăţilor de asigurare care le preiau. Acest lucru este
necesar din mai multe considerente:
- în primul rând, prin faptul că, dacă reasiguratul va plasa cedările sale unor
reasiguratori care prezintă stabilitate financiară şi care obţin, de regulă, profit, vor
avea dreptul ca, proporţional cu volumul primelor plătite acestora, să participe la acest
profit, obţinând astfel rezultate mai bune;
- în al doilea rând, prin faptul că aproximaţia cu care asigurătorul fixează
primele, clauzele şi condiţiile poliţelor de asigurare variază considerabil, în funcţie de
piaţa şi categoria de asigurări prestate;
- în al treilea rând, reasiguratorii au în permanenţă în vedere că asigurătorii
lucrează în domenii foarte variate şi complexe. Drept urmare, condiţiile avute în
vedere la încheierea asigurării se pot schimba rapid. Aceasta face ca numai
reasiguratorii care cunosc în permanenţă evoluţia de pe piaţa asigurărilor şi
reasigurărilor să poată încheia tranzacţii avantajoase. Dacă reasiguratorii trec cu
vederea aceste aspecte, atunci este puţin probabil că ei vor obţine rezultate bune,
deoarece rezultatele activităţii de reasigurare depind nemijlocit de rezultatele activităţii
de asigurare. Astfel, dacă activitatea de asigurare nu apare ca suficient de
convingătoare, atunci este greu de prevăzut că reasigurarea va putea să prospere şi
să progreseze, în mod independent, condiţiile care au generat-o şi o generează.
În încheiere, trebuie reamintit că eficienţa activităţii de asigurări şi reasigurări
poate creşte şi prin preocuparea permanentă de aplicarea unor acţiuni menite să
contribuie la reducerea cheltuielilor privind administrarea asigurărilor.
O soluţie care ar putea contribui esenţial la reducerea efectivă a cheltuielilor
gestionare ar putea fi şi excluderea punctului d) din aliniatul 2 al articolului 48 din
Legea Nr. 1509-XII din 15 iunie 1993, cu privire la asigurări care stipulează că
asigurătorul îşi constituie fondul cheltuielilor gestionare până la determinarea

113
venitului impozabil, fapt ce vine în contradicţie cu standardele naţionale ale
contabilităţii şi cu alte acte normative ce reglementează aspectele economice şi
financiare ale activităţii de antreprenoriat. Aceste normative stipulează că la
rezultatul final al activităţii agenţilor economici sunt trecute cheltuielile efective de
gestiune, a căror sursă este venitul operaţional. Prezenţa unei asemenea prevederi
în legislaţia ce reglementează modalitatea de aplicare a asigurărilor face posibilă
apariţia unor restanţe sub formă de economii ale sumelor aprobate , în devizele de
cheltuieli ale unor perioade gestionare, şi care nu se reflectă în evidenţă. Utilizarea
lor în alţi ani, provoacă majorarea nejustificată a cheltuielilor gestionare suportate la
un leu de prime de asigurare încasate în perioadele corespunzătoare. Dacă în anul
2000 volumul primelor de asigurare care au fost încasate pe piaţa asigurărilor a
constituit 137 milioane lei, atunci cheltuielile de care au fost suportate la un leu de
prime de asigurare încasate au constituit 23 bani. În anul 2001, volumul primelor de
asigurare încasate s-a redus, în comparaţie cu indicele corespunzător al anului
precedent cu 37 milioane lei, constituind astfel 100 milioane lei, iar cheltuielile de
gestiune care au fost suportate la un leu de prime de asigurare încasate au sporit cu 5
bani, constituind astfel 28 bani, fapt ce a influenţat sporirea acestor cheltuieli cu circa
6 milioane lei.
De asemenea, eficienţa asigurărilor poate spori şi prin utilizarea din plin a
avantajelor pe care le oferă economia de piaţă în ceea ce priveşte obţinerea
veniturilor suplimentare prin efectuarea de plasamente investiţionale a rezervelor
tehnice.
Efectuarea cheltuielilor de gestiune în corespundere cu volumul primelor de
asigurare încasate şi a despăgubirilor de asigurare acordate ar contribui esenţial la
sporirea eficienţei operaţiunilor de asigurare, fiind astfel produsă o sporire
_esenţială a încasărilor din contul creşterii numărului solicitanţilor serviciilor de
asigurare.
Sporirea considerabilă a eficienţei operaţiunilor de asigurare efectuate poate să
fie obţinută prin delimitarea sferelor de activitate în activitatea de asigurare, fiind
necesare şi măsuri orientate spre asigurarea creşterii productivităţii muncii angajaţilor

114
societăţilor de asigurare, precum şi măsuri orientate spre consolidarea stabilităţii
financiare a rezervei de prime. Toate acestea sunt irealizabile fără modificarea
codului legislativ al asigurărilor.

2.2.1. Esenţa şi funcţiile serviciului de stat pentru reglementarea activităţii de

asigurare
Activitatea asigurătorului se deosebeşte esenţial de activităţile desfăşurate de
către alţi agenţi economici, dat fiind faptul orientării ei spre asigurarea ciclului
neîntrerupt al procesului de producţie şi recuperarea daunei cauzate de diverse
evenimente aleatorii. Orice risc asigurat trebuie să fie evaluat în particular,
deoarece volumul lui este influenţat, în fiecare caz aparte, de un şir de factori, cum ar
fi: probabilitatea producerii riscului asigurat, intensitatea influenţei forţelor distructive
ale naturii, valoarea bunurilor asigurate etc. Producerea riscurilor exprimate în
daune, îşi manifestă uneori caracterul de catastrofă, fiind astfel cauzate daune
materiale de proporţie, însoţite de un număr considerabil de victime, în aceste condiţii,
sporeşte esenţial rolul asigurătorilor în exerciţiu. Sporirea rolului asigurărilor, în
plan calitativ, este influenţată îndeosebi de majorarea volumului şi a proporţiilor
riscului, în epoca revoluţiei tehnico-ştiinţifice, de diversificare a relaţiilor economice,
mutaţiilor în plan politic, geopolitic etc. Din punct de vedere cantitativ, rolul
asigurărilor este calificat prin sporirea încasărilor provenite de la contractarea
asigurărilor aplicate, precum şi de la investirea disponibilităţilor băneşti ale fondului
de asigurare, temporar libere.
Importanţa responsabilităţii asigurătorului pentru consecinţele sociale,
rezultate din activitatea desfăşurată, solicită o anumită reglementare din partea
statului, într-o formă restrânsă, această reglementare se manifestă prin studierea
situaţiei financiare şi a solvabilităţii asigurătorului, precum şi al angajamentelor
contractuale asumate faţă de asiguraţi. Neîndeplinirea obligaţiunilor contractuale de
către asigurător, din lipsa disponibilităţilor băneşti, subminează încrederea nu
numai faţă de un asigurător, dar, în general, faţă de ideea asigurării. Lipsa

115
 credibilităţii faţă de eficienţa asigurărilor se manifestă în conştiinţa publicului prin
nemulţumirea populaţiei faţă de instituţiile statului. Tocmai din aceste
considerente statul trebui să reglementeze activitatea de asigurare, coordonând astfel
interesele asigurătorilor, asiguraţilor şi ale economiei în ansamblu. La baza
reglementării de către stat a activităţii de asigurare sunt rezervele constituite de către
asigurător, fapt ce asigură solvabilitatea societăţii de asigurare.
Piaţa asigurărilor, ca parte componentă a sferei financiar-creditare, serveşte ca
obiect al controlului şi reglementării de către stat, asigurând astfel funcţionarea ei
stabilă, şi luând în consideraţie importanţa asigurărilor în procesul reproducerii publice.
Activitatea organelor de asigurare se conturează într-o ramură specială a dreptului
economic şi a reglementării administrative. Activitatea pieţei asigurărilor este
reglementată de către stat prin intermediul unei politici fiscale adecvate, speciale
prin adoptarea unor legi ce vizează diferite aspecte ale activităţii de antreprenoriat,
prin care reflectă modalităţi de încheiere a contractelor de asigurare şi de soluţionare a
litigiilor rezultate. Concomitent, în funcţie de interesele generale ale societăţii, statul
pune în aplicare şi unele tipuri de asigurare obligatorie, menite să asigure o protecţie a
acestor interese.
Reglementarea de către stat a asigurărilor se efectuează, în general, prin
intermediul a trei funcţii principale, cu ajutorul cărora se asigură protecţia
asiguraţilor.
Înregistrarea societăţilor, responsabile de încheierea contractelor de asigurare
este una din funcţiile principale ale organului public de supraveghere a asigurărilor, în
procesul înregistrării se stabilesc gradul de profesionalism a asigurătorului, şi situaţia
lui financiară, în practica occidentală, în afară de cele nominalizate, este necesară şi
prezentarea unei scrisori de recomandaţie din partea unei persoane recunoscute din
sfera financiar-creditară. Astfel, fără recunoaştere oficială nu poate funcţiona nici o
societate de asigurare.
Procedura de înregistrare a societăţii de asigurare de către organul public de
supraveghere a asigurărilor se finalizează cu eliberarea autorizaţiei sau a licenţei
corespunzătoare.

116
 Asigurarea transparenţei situaţiei financiare a asigurătorilor reprezintă o altă
funcţie principală, prin intermediul căreia statul reglementează activitatea de
asigurare. Fiecare asigurător este obligat să oglindească în publicaţiile periodice
rezultatele activităţii sale, precum şi informaţii veridice despre situaţia sa
financiară. Principiul publicităţii este inclus în toate prevederile legale ce stau la baza
reglementării activităţii de asigurare.
Organul public de supraveghere a asigurărilor este obligat să verifice
autenticitatea informaţiei prezentate, excluzând astfel cazurile de monopolizare a
activităţilor în sfera dată. Transparenţa informaţiei ce vizează situaţia financiară a
asigurătorilor contribuie la creşterea concurenţei dintre societăţile comerciale de
asigurare.
Menţinerea ordinii legale în ramura asigurărilor este ultima funcţie principală,
prin intermediul căreia statul reglementează activitatea de asigurare. Organul public
de supraveghere a asigurărilor poate examina abaterile de la legislaţie, comise de
către asigurători, poate întreprinde măsuri de rigoare faţă de cei ce prejudiciază
interesele asiguraţilor, sau să prezinte materialele controalelor efectuate de organele
de anchetă. Serviciului de stat pentru supravegherea asigurărilor îi sunt atribuite şi
multe alte împuterniciri de efectuare a controalelor economico-financiare a
activităţilor desfăşurate de către asigurători.
Autocontrolul şi autoreglarea pieţei asigurărilor funcţionabile sunt asigurate de
către asociaţiile profesionale ale asigurătorilor. De obicei, acestea din urmă sunt
împuternicite să reglementeze activităţile societăţilor de asigurare în scopul protejării
intereselor asiguraţilor, pentru a controla respectarea normelor de etică, precum şi a
menţine o concurenţă loială. Asociaţiile asigurătorilor examinează, de asemenea,
probleme ce ţin de pregătirea cadrelor, efectuează analize economice aprofundate, caută
căi de soluţionare a problemelor abordate, elaborează politica comercială a activităţii
de antreprenoriat în domeniul asigurărilor. După cum demonstrează practica
internaţională, asociaţiile asigurătorilor trebuie să efectueze cercetări economice în
domeniu, elaborând propuneri-recomandări practice pentru organele administraţiei
publice. Ele sunt obligate în mod operativ să aducă la cunoştinţa asigurătorilor actele

117
legislative, precum şi deciziile organelor publice şi judecătoriilor economice, ce
corespund intereselor societăţilor de asigurare. Alt aspect esenţial, în activitatea
asociaţiilor asigurătorilor, este activitatea economică externă.
2.2.2. Metode şi mecanisme de reglementare de către stat a activităţii de
asigurare
Ca o categorie economică independentă cu un rol de o importanţă primordială în
economia naţională, asigurările, totuşi, necesită o supraveghere permanentă din
partea statului. Necesitatea reglementării activităţii de asigurare de către organul
administraţiei publice rezultă din însăşi esenţa tranzacţiilor de asigurare. Dat fiind
faptul că asigurările reprezintă un produs complex şi nou pe piaţa serviciilor, nu toţi
cetăţeni îşi pot imagina corect în ce constau serviciile de asigurare prestate,
situaţie ce dovedeşte oportunitatea activităţilor de sensibilizare a populaţiei.
Situaţia se complică şi prin faptul că contractul de asigurare a persoanelor se
încheie pe perioade îndelungate de timp. În acest caz, este necesară o încredere fermă
şi solidă în faptul că societatea de asigurare ce a încasat regulat prime de la asiguraţi
va avea posibilitatea să-şi respecte angajamentele asumate şi peste zeci de ani, atunci
când se va produce cazul asigurat, în cazul asigurării de viaţă, între asigurat şi
societatea de asigurare se stabilesc anumite relaţii de lungă durată, în acest caz,
necesitatea protecţiei asiguraţilor de către stat este strict evidentă.
Afacerile se agravează şi prin faptul că abuzurile comise în activitatea de
asigurare prejudiciază rezultatele societăţilor comerciale ce comit ilegalităţi,
subminând astfel credibilitatea opiniei publice în asigurări. Concurenţa
asigurătorilor lipsiţi de conştiinciozitate dăunează chiar şi celor mai impozante
societăţi de asigurare. Din cele expuse anterior, rezultă că reglementarea de către stat a
activităţii de asigurare este necesară atât pentru asiguraţi, cât şi pentru asigurători,
ultimii fiind protejaţi de concurenţa incorectă a societăţilor comerciale neviabile.
Consecinţele acestor erori, incapacitatea sau lipsa de conştiinciozitate în
gestionarea afacerilor comerciale se fac resimţite în asigurare numai după un şir de
ani, fapt ce creează dificultăţi societăţilor de asigurare cu experienţă în

118
confruntările lor cu concurenţii necinstiţi, fiind posibilă ducerea în eroare a
asiguraţilor în perioada decadenţei latente.
Serviciul de stat pentru supravegherea asigurărilor este garantul constituirii şi
dezvoltării pieţei de prestare a serviciilor de asigurare efectiv funcţionabile. Acest
serviciu creează condiţii optime pentru activitatea asigurătorilor cu diverse forme
organizaţional-juridice de constituire şi protejează interesele asiguraţilor.
Reglementarea de către stat a asigurărilor trebuie să contribuie la consolidarea
poziţiilor pe piaţa asigurărilor a societăţilor comerciale cu baza financiară şi juridică
solidă, nefiind astfel autorizată activitatea societăţilor fictive cu scopuri
speculative, fapt ce poate prejudicia atât afacerile de asigurare, cât şi asiguraţii.
În afacerile de asigurare o anumită importantă o are şi promovarea politicii
consecvente în privinţa formelor, metodelor şi a proporţiilor de participare a
capitalului străin.
Reglementarea de către stat a asigurărilor poate fi efectuată prin trei
modalităţi: publicitar, normativ şi logistic. Sistemul publicităţii prevede că
societăţile de asigurare să dea publicităţii rapoartele financiare sub o anumită formă,
cu prezentarea concomitentă ale acestor rapoarte organelor de resort, ele fiind supuse
unei verificări formale.
Redactarea rapoartelor într-un limbaj de strictă specializare face irealizabil
principiul publicităţii pentru marea majoritate a opiniei publice.
Problema persistă chiar şi pentru specialişti în materie, care cunosc bazele
generale tehnice şi juridice ale societăţilor de asigurare. Cea mai resimţită
imperfecţiune a sistemului constă, totuşi, în faptul că nu se poate garanta
autenticitatea informaţiei publicate.
Depistarea abuzurilor în sistemul asigurărilor ar contribui doar la atingerea
scopurilor, propuse de organele de supraveghere şi nicidecum nu ar proteja
asiguraţii propriu-zişi.
Pentru fondarea societăţilor comerciale şi desfăşurarea activităţii de asigurare
sistemul normativ de reglementare a activităţii stabileşte prin legislaţie anumite
prevederi, menite să excludă cazurile de fondare a societăţilor de asigurare

119
neviabile şi cu scop speculativ. Activitatea organului public de reglementare a
asigurărilor este limitată doar la supravegherea formală a respectării de către
asigurători a prevederilor legale în materie de asigurări. Acest organ este privat de
dreptul efectuării controalelor logistice ale activităţii societăţilor de asigurare.
Modalitatea normativă de reglementare a asigurărilor protejează, într-o măsură mai
mare, interesele asiguraţilor decât sistemul publicităţii.
Dar şi acordul formal de stabilire a normativelor nu garantează eficienţa
afacerilor comerciale, ce ar corespunde principiilor de bază ale activităţii de
asigurare. Dacă principiul publicităţii nu limitează evoluţia activităţilor de
asigurare, atunci modalitatea normativă de reglementare a activităţii pieţei
asigurărilor este lipsită de această latură pozitivă. Dat fiind faptul că relaţiile de
asigurare variază în continuu, având o permanentă tendinţă de extindere,
modalitatea de reglementare a lor în baza unor normative rigide, prejudiciază
activităţile desfăşurate de către societăţile de asigurare. Este necesar să
recunoaştem că modalitatea normativă de reglementare a asigurărilor include în sine
acel pericol ce ar putea frâna activitatea creatoare, precum şi extinderea serviciilor
de activitate prestate. Pentru evitarea unei asemenea situaţii, la stabilirea
normativelor pot fi utilizate doar anumite principii generale, fapt ce nu va submina
scopul de bază al acestui sistem - protejarea intereselor asiguraţilor.
Cea mai perfectă protejare a intereselor asiguraţilor o garantează modalitatea
logistică de reglementare a activităţii de asigurare, în acest caz, organul
administraţiei publice supraveghează activitatea desfăşurată de către societăţile
comerciale de asigurare nu numai din punct de vedere formal, dar şi logistic.
Examinând documentele de fondare a societăţilor de asigurare, precum şi planurile lor
de afaceri respective în scopul racordării acestor documente cu prevederile legale,
organul public de supraveghere a asigurărilor mai urmăreşte şi scopul excluderii
cazurilor de apariţie ale unor societăţi comerciale exorbitante.
În raport cu societăţile comerciale ce funcţionează, statul este dator ca să
reglementeze modalităţile de desfăşurare a afacerilor, precum şi să supravegheze
respectarea angajamentelor asumate, excluzând atât abuzurile, cât şi carenţele ce ar

120
putea avea consecinţe nefaste pentru societăţile de asigurare, în cazurile când
societăţile de asigurare ar dori să efectueze modificări în activitatea desfăşurată,
serviciul de stat pentru supravegherea asigurărilor este obligat să orienteze atenţia
la faptul inadmisibilităţii prejudicierii aspectului tehnic şi financiar al afacerilor.
Reglementarea de către stat a activităţii de asigurare nu ştirbeşte autonomia
societăţilor comerciale, dat fiind faptul că garantul public de supraveghere a
asigurărilor nu se implică în gestionarea afacerilor comerciale ale societăţilor de
asigurare, decât în cazurile când aceasta o dictează interesele asiguraţilor sau
interesele naţionale, în general.
Activitatea organului de supraveghere nu se limitează numai la lichidarea
consecinţelor cauzate de carenţele şi abuzurile comise, ci se extinde prin acţiunile de
excludere a flagelului din activitatea societăţilor comerciale. Concomitent,
contribuie şi la realizarea scopurilor urmărite de către societăţile de asigurare.
Această metodă de reglementare a activităţii de asigurare include şi principiul
normării elementelor principale a activităţii societăţilor comerciale.
În această ordine de idei, se soluţionează şi problemele ce vizează constituirea
societăţilor private de asigurare, în practica legislativă, sunt cunoscute două
modalităţi de constituire a societăţilor de asigurare: fără autorizare şi concesională.
Constituirea societăţilor comerciale, fără autorizaţie prealabilă, este simplificată fiind
necesară doar declaraţia despre constituire şi executare formală a unor condiţii
cunoscute anterior. Fondarea societăţilor de asigurare prin concesionare prevede
constituirea lor doar în urma unei autorizări speciale din partea organului public de
resort. Imperfecţiunea fondării prin concesionare se manifestă prin multiplele
formalităţi, incompetenţa funcţionarilor în stabilirea necesităţii de constituire a unei
noi societăţi de asigurare, precum şi prin traficul de influenţă ce poate favoriza
constituirea unei noi societăţi comerciale gestionate de către persoane influente şi
corupte, diminuând astfel numărul societăţilor fondate pe principii ce ar corespunde
exigenţelor economiei de piaţă. Cele expuse demonstrează şi reversul sistemului
concesional - negocierea dreptului de concesionare şi vânzare la un preţ ridicat.

121
 Obţinerea concesiunii din partea organului de stat poate servi pentru opinia
publică drept argument al seriozităţii societăţii comerciale nou-constituite, precum şi a
stabilităţii ei financiare, fapt ce, în realitate, poate să nu existe, iar în caz de faliment
al acestei societăţi de asigurare administraţia publică va fi învinuită de imprudenţă.
Reglementarea activităţii de asigurare se combină conform modalităţii de
constituire a societăţilor de asigurare fără autorizaţie prealabilă. Oponenţii acestui
sistem de constituire a societăţilor de asigurare pot vehicula cu argumentul fondării,
în acest sens, a unor societăţi comerciale incapabile de a-şi respecta angajamentele
asumate, iar în caz de lichidare a unor asemenea societăţi n-ar putea fi satisfăcute
cerinţele legitime ale asiguraţilor. La fondarea societăţilor comerciale fără autorizaţie
prealabilă, acest pericol poate fi eliminat prin stabilirea şi determinarea unei sume
minimale a capitalului social, ca o condiţie importantă, fără executarea căreia ar fi
imposibilă constituirea unei societăţi de asigurare pe acţiuni.
Societăţile mutuale de asigurare, de asemenea, pot fi constituite prin stabilirea
unui număr minimal de persoane asigurate, concomitent cu stabilirea unui minim a
sumelor asigurate. Cercetările efectuate demonstrează că, în practică, sunt utilizate
atât modalitatea de constituire a societăţilor de asigurare fără autorizaţie prealabilă, cât
şi cea concesională.
Actualmente, majoritatea covârşitoare a statelor reglementează activitatea de
asigurare, ea fiind bazată îndeosebi pe modalitatea logistică de supraveghere a
asigurărilor, iar în Republica Moldova reglementarea activităţii de asigurare se
efectuează în baza sistemului normativ. Constituirea societăţilor comerciale de
asigurare se efectuează în baza sistemului concesional.
Activitatea organului public de supraveghere a asigurărilor este reglementată de
Regulamentul Serviciului de stat pentru supravegherea asigurărilor care este aprobat
prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova Nr. 77 din 8 februarie 1996, precum
şi în baza ordinului Ministerului de Finanţe al Republicii Moldova Nr. 67 din 7 august
1996 "Cu privire la Sfatul Consultativ de pe lângă Serviciul de stat pentru
supravegherea asigurărilor".

122
 Drept bază a activităţii desfăşurate de către Serviciul de stat pentru
supravegherea asigurărilor serveşte Legea Republicii Moldova Nr. 1508-XII din 15
iunie 1993 "Cu privire la asigurări", Hotărârile Guvernului Republicii Moldova Nr. 956
din 28 decembrie 1994 "Cu privire la asigurarea de răspundere civilă a deţinătorilor
de autovehicule şi vehicule electrice urbane" şi Nr. 370 din 6 iunie 1995 "Cu privire
la asigurarea obligatorie a pasagerilor transportului aerian, feroviar, fluvial şi auto în
comun", precum şi Hotărârea Guvernului Nr. 483 din 4 mai 1998 "Cu privire la
deducerea mijloacelor din rezerva de prime a asigurărilor pe termen lung şi a fondului
de asigurare a pensiilor".
Activitatea organului public de supraveghere a asigurărilor mai este
desfăşurată şi în baza altor acte normative ce reglementează modalitatea de
înregistrare de către stat a societăţilor de asigurare, precum şi în baza
regulamentului ce stabileşte modalitatea de eliberare a licenţelor pentru
desfăşurarea activităţii de asigurare.
Dat fiind faptul că reglementarea activităţii de asigurare în Republica
Moldova se efectuează în baza sistemului normativ, organul public de
supraveghere a asigurărilor stabileşte reguli ce determină modalitatea de
constituire a fondurilor şi rezervelor de asigurare, precum şi de efectuare a
plasamentelor de capital.
Regulamentul cu privire la plasarea fondurilor şi rezervelor de asigurare
obligă societăţile de asigurare să ţină cont de prevederea prin care plasamentele în
hârtiile de valoare ale statului să nu fie mai mici de 10 la sută din totalul rezervelor;
în bunurile imobiliare - să nu depăşească 40 la sută; în depunerile bancare - 50 la
sută; în cotele de participaţie în capitalurile sociale ale altor societăţi comerciale - 40
la sută; iar plasamentele rezervelor de asigurare la valută străină nu trebuie să
depăşească - 15 la sută din aceste rezerve. Acest regulament obligă societăţile de
asigurare ca la sfârşitul perioadei gestionare să prezinte organului public de
supraveghere a asigurărilor un raport, în care să fie reflectate rezultatele plasamentelor
de capital efectuate, şi în caz de depistare a nerespectării de către asigurători a
normativelor stabilite, Serviciul de stat pentru supravegherea asigurărilor îi stabileşte

123
asigurătorului un termen în care acesta este obligat să aducă toate plasamentele de
capital în ordinea stabilită de normative.Î n caz de neîndeplinire a acestor indicaţii,
organul public de supraveghere a asigurărilor poate suspenda pe o anumită perioadă
de timp activitatea desfăşurată de către asigurătorul vizat.
În mod similar, sunt reglementate de către stat şi alte domenii ale activităţii
desfăşurate de către societăţile de asigurare.
Din cele expuse anterior rezultă că atenţia organului administraţiei publice
trebuie să fie îndreptată spre două particularităţi specifice. Una dintre ele se
manifestă prin elaborarea unor acte normative cu caracter obligatoriu, în baza cărora
se desfăşoară activitatea de asigurare, renunţându-se astfel la principiile
dispoziţionale utilizate anterior. Cercetările efectuate demonstrează incapacitatea
asiguraţilor de a-şi proteja propriile interese faţă de societăţile de asigurare unite în
asociaţii. În acest context, statul tinde să-şi subordoneze activitatea desfăşurată de
către societăţile de asigurare tot prin utilizarea metodelor de constrângere.
Altă trăsătură specifică a activităţilor de asigurare este tendinţa spre unificarea
sub aspect internaţional, a legislaţiei ce reglementează activitatea de asigurare,
constituindu-se astfel un caracter internaţional al asigurărilor, iar cu existenţa
reasigurărilor interesele asigurătorilor autohtoni se întreţes cu interesele
asigurătorilor străini, fapt ce dictează necesitatea adoptării unor convenţii
internaţionale în materie de asigurări.

CAPITOLUL III. ANALIZA STATISTICA A ASIGURARILOR COMERCIALE DIN

REPUBLICA MOLDOVA IN PERIOADA 2002-2012
Deşi piaţa de asigurări în Moldova este încă într-o fază incipientă de dezvoltare, consumatorii de produse
şi servicii de asigurare au acces la o gamă relati v largă de produse de asigurare. Acestea pot fi
clasifi cate în patru categorii fundamentale, conform CNPF: (i) asigurările obligatorii prin efectul legii,
cum ar fi asigurările de răspundere civilă auto - Carte Verde şi AORCA, dar şi altele, (ii) asigurările
benevole
(sau facultati ve) de bunuri, cum ar fi asigurarea întreprinderilor comerciale, agricole, fi nanciare
şi bunurile personale, (iii) asigurările benevole de persoane, cum ar fi pensiile, anuităţile, asigurarea
de viaţă şi de sănătate, şi (iv) asigurarea benevolă de răspundere civilă, cum sunt asigurările în domeniile
aeronauti ce şi a furnizorilor de servicii de transport dar şi îndemnizaţiile profesionale. În cele ce

124
urmează ne propunem să discutăm despre fi ecare dintre aceste categorii în parte.

3.1. Analiza asigurărilor de persoane (aici intra asig. De viata, medicale)

Multe fenomene naturale sau accidente pot provoca boli, îmbătrânirea prematură, pot
pune în pericol viaţa oamenilor şi integritatea lor corporală. De aceea, oamenii au înţeles că sunt
necesare măsuri de prevedere împotriva acestor evenimente. Există însă fenomene care nu pot fi
evitate. Spre exemplu, decesul unei persoane este inevitabil, acesta provocând traume psihice şi
pierderi semnificative pentru urmaşi. Constituirea individuală de rezerve este ineficientă pentru
că riscurile pot interveni înainte ca rezervele să fie constituite. În aceste situaţii, omului îi rămâne
calea asigurării.
Prin urmare, asigurările de viaţă au apărut din nevoia de protecţie a omului, din nevoia
constituirii unor mijloace de existenţă în condiţiile pierderii sau reducerii capacităţii de muncă ca
urmare a bolilor sau vârstei.
În ceea ce priveşte necesitatea unei asigurări de viaţă, putem afirma că această formă de
asigurare “este justificată din punct de vedere economic, dacă unul dintre membrii unei familii
câştigă un venit, iar ceilalţi sunt dependenţi, total sau parţial, de acel venit. Impactul financiar pe
care decesul unei persoane îl are asupra familiei nu este uniform, ci diferă foarte mult în funcţie
de structura familiei în cauză (celibatari, familii cu un singur părinte, familii cu două surse de
venit, familii tradiţionale, familii combinate sau familii formate din mai multe generaţii )”33.
2.3.3. Asigurări de viaţă
În 2010, primele subscrise în baza contractelor de asigurare de viaţă au depăşit cifra de 35 mil. lei, cu
doar 1,3 mil. lei mai mult decît în perioada precedentă. Relevanţa acestora în structura portofoliului
de piaţă a produselor de asigurare a scăzut în 2010 cu peste 0,5% faţă de 2009. Totuşi, în Moldova nu
există asigurători care practi că exclusiv asigurări de viaţă, situaţia care se datorează unui şir de factori
menţionaţi anterior. Deşi numărul contractelor de asigurare de viaţă a crescut semnifi cati v în ulti mul
deceniu, această nişă de piaţă este pe departe matură. În România, spre exemplu, populaţia este de
6-7 ori mai mare ca în Moldova, numărul asigurărilor de viaţă însă este de aproximati v 200 de ori mai
mare. Asigurările de viaţă în Moldova sunt unul din sectoarele cu un potenţial înalt de creştere, atî t la
capitolul gradului de penetrare al pieţei cît şi la capitolul gamei de produse oferite clienţilor. Liderul
pieţei asigurărilor de viaţă în Moldova este, indiscutabil, compania austriacă Grawe Carat care
controlează
aproximati v 90% din piaţa produselor de asigurare de viaţă.
Tipurile de asigurări de viaţă
Tipurile de asigurări prevăzute în legislaţia naţională 1 sunt similare celor prevăzute în cadrul de
reglementare
al Directi vei 2002/83/CE cu privire la asigurările de viaţă, şi anume:
33
Constantinescu D. A., “Tratat de asigurări”, Editura Naţională, Bucureşti, 1999, p. 108

125
 Asigurări de viaţă, adică clasa de asigurări care include, în special, asigurarea de supravieţuire,
asigurarea de deces, asigurarea mixtă, asigurarea de viaţă cu resti tuirea primelor, asigurarea de
căsătorie, asigurarea de naştere;
 Anuităţile, sau asigurarea de ti p rentă, ce presupune plata periodică pe ti mpul vieţii a asiguratului
în schimbul unei sume plăti te o singură dată;
 Asigurări suplimentare efectuate de întreprinderile de asigurare de viaţă, adică, în special, asigurarea
împotriva vătămărilor corporale, inclusiv incapacitate de muncă, asigurarea împotriva
decesului rezultat în urma unui accident şi asigurarea de invaliditate în caz de accident şi de
boală, în cazul în care aceste ti puri diferite de asigurare sunt subscrise în plus faţă de asigurările
de viaţă.
Existenţa în legislaţia naţională a mai multor ti puri de asigurări de viaţă, ce se regăsesc şi în legislaţia
comunitară, este mai mult consecinţa unui exerciţiu tehnic de armonizare, fără consecuti vitatea realizării
necesităţilor de implementare. Efi cienţa slabă a sectorului privat şi lipsa suportului statului prin
intermediul
autorităţii de supraveghere au lăsat fără perspecti ve realizarea deplină a potenţialului unor
ti puri de asigurări, care de fapt sunt pe larg uti lizate în spaţiul UE. Acest lucru este considerabil afectat
şi de starea economică a sectorului real, unele ti puri de asigurări de viaţă şi sănătate fi ind considerate
un lux, suplimentar asigurărilor obligatorii şi sociale existente.
Reglementarea acti vităţii de asigurare de viaţă
Legislaţia comunitară, la fel ca şi legislaţia naţională, stabileşte principiul de autorizare prealabilă
funcţionării
unei societăţi în domeniul asigurării de viaţă. În Republica Moldova autoritatea competentă
emite solicitantului licenţă exclusiv pentru acti vitate în una din categorii “asigurări de viaţă” sau
„asigurări
generale”. La nivel naţional legislaţia permite asigurătorului care desfăşoară acti vitate în categoria
“asigurări de viaţă”, fără a deţine licenţă pentru categoria “asigurări generale”, să subscrie şi riscurile
acoperite prin asigurările de accidente şi asigurările de sănătate, care fac parte din categoria „asigurărilor
generale”. Această prevedere este similară celei din UE.
Rezervele tehnice în societăţile de asigurare de viaţă
Contabilitatea rezervelor tehnice asigură evidenţa rezervelor tehnice consti tuite de societate potrivit
reglementarilor legale. Asiguratorii de viaţă trebuie sa îşi consti tuie rezerve tehnice care reprezintă
esti mări ale plaţilor viitoare, pentru riscurile produse în trecut sau pentru cele care se vor produce în
viitor. Valoarea rezervelor tehnice trebuie sa permită asiguratorului, în orice moment sa îşi onoreze
angajamentele ce rezultă din contractele de asigurare.
Conform Legii cu privire la asigurări, societăţile de asigurare de viaţă, sunt obligate să formeze şi să
menţină rezerve matemati ce precum şi alte rezerve sti pulate în lege 34. Metodologia de formare a
rezervelor

34
Rezerva matemati că adiţională (RMA), rezerva pentru benefi cii suplimentare ş.a

126
tehnice a fost aprobată de Comisia Naţională a Pieţii Financiare. 35
În scopul menţinerii solvabilităţii şi siguranţei fi nanciare a societăţilor de asigurări, legea interzice
arestarea
sau sechestrarea acti velor ce formează aceste rezerve. Aceste acti ve nu pot servi obiect al contractelor
de gaj sau plată a obligaţiilor asumate prin garanţii bancare.
La nivelul UE, Directi va stabileşte că valoarea rezervelor (provizioanelor) tehnice pentru asigurarea de
viaţă se calculează printr-o evaluare actuarială de perspecti vă sufi cient de prudentă, luînd în calcul toate
obligaţiile viitoare determinate de condiţiile de asigurare pentru fi ecare contract existent. Directi va
lasă la discreţia statului membru să stabilească reguli de consti tuire a rezervelor tehnice, prin metode
de evaluare acestora care trebuie să fi e nu doar prudente în sine, ci şi să aibă în vedere metoda de
evaluare
pentru acti vele care acoperă provizioanele în cauză. Precum este prevăzut şi în legislaţia naţională,
rezervele tehnice se calculează pentru fi ecare contract de asigurare separat, cu excepţia cazurilor
cînd se admite uti lizarea de generalizări sau aproximări adecvate pe moti v că acestea ar putea să dea
aproximati v acelaşi rezultate ca şi calculele individuale.
Desfăşurarea simultană a acti vităţii de asigurare de viaţă şi asigurării generale
Legislaţia naţională în corespundere cu legislaţia comunitară, adoptă practi ca de a permite acti vitatea
pentru societăţile ce acti vau în categoria de asigurări de viaţă şi în cea de asigurări generale pînă la
adoptarea
legii din 2006 cu privire la asigurări, cu condiţia gesti onări interne separate a acestor acti vităţi.
Societăţile de asigurări de viaţă, care acti vau şi în domeniul asigurărilor generale, sunt obligate conform
legii să înceteze această practi că începînd cu 2012. Cu toate acestea legea cu privire la asigurări
nu este sufi cient de explicită referitor la soarta asiguraţilor de viaţă care au semnat contracte de asigurare
pînă la intrare în vigoare a modifi cărilor respecti ve şi cum vor fi garantate executarea acestor
contracte ulterior.
Pînă la separarea completă a genurilor de asigurare de viaţă de cea de asigurări generale, contabilitatea
asigurătorilor cu acti vitate simultană trebuie organizată astf el încît din înregistrări să derive sursele
rezultatelor
pentru fi ecare dintre cele două acti vităţi. Toate veniturile (în special primele încasate, plăţile
de la reasiguratori şi veniturile din investi rea acti velor) şi toate cheltuielile (în special cele de plată a
daunelor,
sumele suplimentare pentru rezervele tehnice şi rezervele matemati ce, primele de reasigurare,
cheltuielile operaţionale pentru acti vitatea respecti vă) trebuie să fi e refl ectate potrivit originii lor.
Mai mult ca atî t, se determină gradul înalt de armonizare al legii interne cu Directi va Comunitară în
privinţa
prevederilor ce ţin de gesti onarea separată a veniturilor şi cheltuielilor pentru ambele categorii,

35
La momentul elaborării prezentului studiu CNPF a adoptat (11.01.2011) norme metodologice privind formarea
rezervelor
tehnice pentru asigurările de viaţa şi ele vor intra în vigoare în data de 01.04.2011.

127
unde şi legea şi Directi va sti pulează obligaţia de înregistrare separată a cheltuielilor comune celor două
acti vităţi şi respecti v raportarea acestora în funcţie de provenienţă.
Intervenţia autorităţii de supraveghere în caz de remediere fi nanciară
În scopul prevenirii situaţiei de insolvabilitate, autoritatea de supraveghere poate adopta conform
legii, un plan de remediere fi nanciară (care poate stabili anumite acţiuni sau inacţiuni ale societăţii în
vederea contractării sau executării de drepturi şi obligaţii).
Decizia de deschidere a procedurii de remediere fi nanciară urmează să fi e publicată în Monitorul Ofi -
cial al Republicii Moldova precum şi în două editoriale de circulaţie largă. În cazul în care acţiunile de
remediere nu s-au soldat cu rezultate poziti ve, autoritatea de supraveghere poate solicita instanţei de
judecată iniţierea procedurii de insolvabilitate.
În astf el de cazuri, cu scopul protejării intereselor asiguraţilor şi benefi ciarilor de asigurări, legea
stabileşte
creare fondului naţional de garanţie, desti nat plăţilor de indemnizaţii rezultate din contractele
de asigurare de viaţă. Cu toate că legea prevede, pînă la momentul elaborării prezentului studiu acest
fond nu a fost creat.

2.3.4. Asigurări de sănătate suplimentare

Asigurările suplimentare de sănătate sunt disponibile numai prin intermediul cîtorva fi rme în Moldova.
În prezent, cei mai mari furnizori de asigurări de sănătate sunt ASITO şi Moldasig. În primele trei
trimestre
ale anului 2010, primele subscrise în baza contractelor de asigurare de sănătate au ati ns suma
de 35,8 mil. lei, ceea ce reprezintă de fapt 5,25% din totalul pieţei de asigurare din Moldova. Asigurările
de sănătate au înregistrat o creştere cu peste 30% faţă de perioada respecti vă a anului 2009, cînd
primele subscrise au ati ns cifra de 27,4 mil. lei. Totuşi, gradul de penetrare al asigurărilor de sănătate
este relati v scăzut în Moldova datorită existenţei CNAM dar şi datorită costurilor relati v înalte faţă de
venitul mediu. Majoritatea persoanelor cu asigurare de sănătate sunt angajaţii companiilor internaţionale
cu sedii în Moldova. Moldasig, spre exemplu, vinde poliţe de asigurări de sănătate interne numai
clienţilor corporati vi, iar ASITO vinde atî t persoanelor fi zice cît şi juridice. Majoritatea încasărilor
pentru
asigurările de sănătate vin însă din partea clienţilor corporati vi.
2.3.5. Alte produse de asigurare
Pe lîngă gama de produse de asigurare descrise mai sus, companiile de asigurare mai oferă şi alte produse
care, însă, se bucură de o popularitate scăzută printre consumatorii de asigurare. Printre acestea, am
putea enumera asigurări de accidente, asigurări de nave aeriene, asigurări de răspundere civilă aeriană,

128
asigurări de bunuri în tranzit, asigurări de credite şi garanţii, asigurări de pierderi fi nanciare, asigurări
de răspundere civilă generală, dar şi altele. Ponderea acestor produse în portofoliul pieţei de asigurare
este de 15%, din care 4,91% (33,54 mil. lei) reprezintă contribuţia asigurărilor de nave aeriene, 3,81%
(26,00 mil. lei) – ponderea asigurărilor de răspundere civilă aeriană, 2,02% (13,79 mil. lei) – ponderea
asigurărilor de accidente, şi 1,80% (12,31 mil. lei) – asigurările de riscuri fi nanciare. Celelalte produse
contribuie modest cu mai puţin de 2% la portofoliul produselor de asigurare pe piaţa Moldovei.

3.2. Analiza asigurărilor de bunuri ( asig agricole, auto)

2.3. Analiza asigurărilor benevole
Deşi există o gamă largă de produse de asigurare benevolă în Republica Moldova, multe dintre acestea
se bucură de o popularitate limitată datorită lipsei de maturitate a pieţei de asigurare. În cele ce urmează
ne propunem analiza celor mai importante dintre asigurările benevole din Moldova.
2.3.1. Asigurarea mijloacelor de transport auto (AUTOCASCO)
CASCO este un produs de asigurare benevol disponibil pentru autoturisme. Companiile de asigurare
care generează cele mai mari venituri din vînzarea produselor CASCO sunt Moldasig, ASITO, Moldcargo
şi Donaris. Valoarea primelor subscrise în primele trei trimestre ale 2010 au ati ns suma de 123,31 mil.
lei, ceea ce reprezintă aproximati v 18,1% din piaţă. Ponderea produselor CASCO a scăzut faţă de aceeaşi
perioada în 2009 cu aproximati v 2% însa în termeni absoluţi, valoarea primelor subscrise în baza
produselor CASCO a crescut cu peste 3 mil. lei.
2.3.2. Asigurări de bunuri proprietate privată
În ti mpul erei Sovieti ce, asigurarea gospodăriilor private era obligatorie. Recent însă, densitatea şi
gradele
de penetrare ale asigurărilor de bunuri şi proprietate privată sunt extrem de joase, în mare parte
datorită resurselor limitate afl ate la dispoziţia populaţiei dar şi din cauza lipsei unei culturi bine
dezvoltate
în domeniul asigurării. Majoritatea clienţilor asigurărilor de bunuri şi proprietate privată este reprezentată
de către companiile şi organizaţiile internaţionale. Valoarea totală a primelor subscrise în primele
trei trimestre ale anului 2010 au ati ns cifra de 69,01 mil. lei, ceea ce de fapt reprezintă aproximati v
10,11% din piaţa totală a asigurărilor. În comparaţie cu perioada de referinţă din 2009, primele subscrise
în 2010 au crescut cu peste 20 mil. lei (aproximati v 40%). Importanţa asigurărilor proprietăţii private a
crescut şi ea faţă de 2009, ponderea acesteia în portofoliul total de asigurări s-a majorat cu 2%.
2.4. Performanţa asigurărilor agricole
Asigurările în agricultură reprezintă o verigă importantă a asigurărilor în Moldova dar şi a economiei în
general, sectorul agricol avînd o pondere relevantă în structura PIB. Protejarea culturilor agricole dar şi
a investi ţiilor din acest sector, prin urmare, este esenţială economiei Moldovei. Asigurarea în agricultură
este subvenţionată de stat prin Legea privind asigurarea subvenţionată a riscurilor de producţie în

129
agricultură36. Astf el, statul decide anual care dintre culturile agricole şi animalele, cît şi riscurile aferente
vor fi acoperite şi gradul de subvenţionare corespunzător. Pentru anul 2008, statul a subvenţionat 80%
din prima de asigurare plăti tă de producătorii agricoli pentru asigurarea culturilor agricole şi a
animalelor,
restul fi ind acoperit de către persoana asigurată. Începînd cu 2009 cota de subvenţionare pentru
plantaţiile multi anuale, sfeclă de zahăr şi legume consti tuie 60% şi pentru alte culturi şi animale - 50%
din prima plăti tă. Totuşi, potenţialul asigurărilor agricole în Republica Moldova rămîne la o fază
incipientă
de valorifi care, suprafeţele agricole asigurate fi ind de doar 5% din totalul terenurilor agricole.
Posibile cauze ale acestei performanţe scăzute în asigurările subvenţionate în agricultură sunt:
a) informarea insufi cientă a potenţialilor benefi ciari de servicii de asigurări în agricultură
b) înţelegerea scăzută din partea potenţialilor agricultori a benefi ciilor acestor servicii
c) interesul scăzut al întreprinderilor de asigurări de promovare şi prestarea acestui serviciu, inclusiv
datorită capitalizării reduse din partea potenţialilor benefi ciari
Produsele de asigurare agricolă sunt furnizate de doua companii în Moldova acreditate în urma hotărîrii
Comisiei de acreditare de pe lîngă Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare: Moldasig care deţine
aproximati v 65% din totalul pieţei şi MOLDCARGO cu o cotă a pieţei de 35%. Ambele companii
prestează
servicii de intermediere între stat şi partea asigurată. Costurile asigurărilor agricole sunt determinate de
suprafaţa terenurilor agricole, ti pul culturilor agricole, recolta medie în ulti mii trei ani şi valoarea medie
de
piaţă a produselor agricole culti vate. Riscurile sunt selectate de partea asigurată şi achitate de stat.
Primele
de asigurare sunt calculate de asigurătorii care deţin licenţa de practi care a asigurărilor agricole.
Subvenţiile
sunt oferite atî t persoanelor juridice cît şi persoanelor fi zice.
Conform datelor stati sti ce, în anul 2009 au fost încheiate 196 de contracte de asigurare subvenţionată
a riscurilor de producţie în agricultură cu suma asigurată de 281,3 mil. lei. Primele brute subscrise au
consti tuit 20,8 mil. lei, cu aproximati v 50% mai puţin decît în 2008. Despăgubirile de asigurare au ati ns
valoarea de 23,6 mil. lei, ceea ce reprezintă de fapt o creştere cu peste 80% faţă de 2008. Figura de mai
jos depistează această dinamică în ulti mii cinci ani.
Figura 7: Prime brute subscrise şi despăgubiri achitate pentru asigurarea subvenţionată a
riscurilor de producţie în agricultură pentru anii 2005-2009

Un aspect interesant al asigurărilor agricole este distribuţia geografi că a acestora. Tabelul de mai jos

36
Legea Republicii Moldova nr. 243-XV privind asigurarea subvenţionată a riscurilor de producţie în agricultură,
adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 08.07.2004, publicată în Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova nr. 132-137/704 din
06.08.2004

130
prezintă structura primelor brute subscrise şi a despăgubirilor achitate pentru asigurarea subvenţionată
a riscurilor de producţie în agricultură pe regiuni.
Figura 8: Prime brute subscrise şi despăgubiri plătite pentru asigurarea subvenţionată a riscurilor
de producţie în agricultură, mil. Lei

Din cele trei regiuni considerate, regiunea Nord se evidenţiază ca fi ind regiunea unde asigurările agricole
sunt cele mai populare. Acest lucru este fi resc deoarece 70% din totalul terenurilor agricole a Moldovei
sunt in regiunea de Nord a ţării. Prin urmare, distribuţia asigurărilor agricole pe regiuni nu se diferenţiază
după popularitatea asigurărilor ci mai bine după ponderea terenurilor agricole din regiune în totalul
terenurilor
agricole ai ţării.
Asigurările agricole au un potenţial mare de dezvoltare. Fructi fi carea acestui potenţial, însă, este limitată
de cîteva constrîngeri socio-economice. În primul rînd, produsele de asigurare în agricultură sunt
destul de costi sitoare. Astf el, producătorii agricoli inefi cienţi din ţară duc lipsă de mijloace fi nanciare
necesare pentru procurarea unor asemenea produse. O altă problemă în dezvoltarea pieţei asigurărilor
agricole o reprezintă lipsa educaţiei în domeniul asigurării produselor agricole în mediul rural, unde
agricultura este mai răspîndită. Pentru a valorifi ca potenţialul asigurărilor agricole de care dispune
Republica Moldova este necesară o restructurare strategică la nivel de industrie agricolă pe ţară prin:
(i) maximizarea culti vării suprafeţei arabile,
(ii) culti varea pămîntului prin consti tuirea de asociaţii agricole şi nu de persoane fi zice,
(iii) valorifi carea potenţialului zootehnic prin sporirea efecti velor de animale în ferme organizate şi
dotate conform cerinţelor tehnice europene
(iv) restructurarea şi reabilitarea sistemelor de irigaţii, desecare şi combaterea eroziunii solului în
concordanţă cu schimbările condiţiilor climaterice din ulti mi ani, şi, nu în ulti mul rînd
(v) promovarea de noi produse de asigurare (de răspundere civilă, credite subvenţionate de stat şi
acordate producătorilor agricoli). Promovarea acestor măsuri ar spori considerabil popularitatea
produselor de asigurare agricolă în Moldova.

3.3. Analiza asigurărilor de răspundere civilă şi alte asigurări complementare (asig risc
financiar)

131
Solvabilitatea şi stabilitatea fi nanciară
La nivel naţional, urmînd exemplul UE, există obligaţia companiilor de asigurări să menţină o marjă de
solvabilitate disponibilă, care să fi e corespunzătoare acti vităţii desfăşurate. În aspect comparati v, marja
de solvabilitate, atî t în legea naţională cît şi în Directi va Comunitară, se consti tuie din patrimoniul
asiguratorului, liber de orice angajament previzibil, cu excepţia acti velor nemateriale (necorporale) 37.
Pentru siguranţă fi nanciară, la nivel naţional CNPF adoptă regulamente ce stabilesc minimul de
solvabilitate
pentru companiile de asigurări în dependenţă de clasele de asigurări practi cate.
La nivel comunitar, Directi va2 stabileşte expres care este marja de solvabilitate cerută pentru fi ecare
clasă de asigurare separat, precum şi modul de determinare a acesteia. Mai mult ca atî t, directi va sti -
pulează mai detaliat sursele fi nanciare ce pot forma acti vele unei companii, pentru asigurarea marjei
minime de solvabilitate, prevederi ce nu se regăsesc în legislaţia naţională 38.
Legea prevede obligaţia de stabilire a unui sistem intern de contabilitate şi audit, care să permită, CNPF
să obţină în orice moment informaţii veritabile şi concludente ce ţin de starea fi nanciară a societăţii.
Societăţile, în baza actelor normati ve elaborate de Autoritatea de Supraveghere prezintă rapoarte fi -
nanciare şi stati sti ce.
Fondatorii societăţii pe lîngă restricţiile impuse la tranzacţiile ce ţin de cotele sociale, urmează să respecte
şi obligaţii stabilite de lege la tranzacţiile ce ţin de dispunerea acti velor societăţii. CNPF urmează
să fi e informată privind tranzacţiile de proporţii cu acti vele societăţii precum şi în situaţiile de
transmitere
a drepturilor asupra acestora altor persoane (gajare, împrumuturi, acordarea de garanţii).

2.2. Analiza asigurărilor obligatorii

Cele mai populare asigurări obligatorii în Republica Moldova se referă la asigurările de răspundere
civilă auto internă şi externă. În generală, asigurările de răspundere civilă auto cuprind peste 43% din
primele subscrise pe piaţa asigurărilor din ţară şi reprezintă cel mai important produs în majoritatea
companiilor de asigurare. În cele ce urmează vom descrie importanţa fi ecărei dintre acestea.
2.2.1. Asigurări obligatorii de răspundere civilă auto internă și externă
Tarifele pentru asigurarea RCA sunt stabilite prin lege şi revizuite anual. Stabilirea tarifelor RCA de
CNPF este o practi că în detrimentul concurenţei în acest sector cel puţin din două considerente. În
primul rînd, autorităţile publice nu au informaţii exacte privind costurile reale de furnizare a asigurărilor
auto. Astf el tarifele stabilite pot fi prea mari (rezultî nd în exploatarea consumatorilor) sau prea

37
Acti vele care nu au substanţa fi zica dar care acorda drepturi si privilegii proprietarului acestora, derivînd din
drepturi, relaţii
sau proprietate intelectuala. Directi va 2002/83/CE , vezi art.28.

38
La etapa fi nală de elaborare a acestui studiu Comisia Naţională a Pieţei Financiare era în proces de adoptate a
Regulamentului
privind rezervele tehnice şi marja de solvabilitate

132
 mici (rezultî nd în pierderi pentru companiile de asigurare) în comparaţie cu nivelul acestor costuri. În
al doilea rînd, stabilirea tarifelor prin legislaţie, limitează încurajarea companiilor de asigurare de a găsi
modalităţi de reducere a costurilor şi micşorare a tarifelor. Liderii pieţei de asigurare auto ce furnizează
produse RCA sunt Moldasig, MOLDCARGO şi ASITO. Totalul primelor subscrise din RCA a ajuns la
169,35 mil lei în trimestrul III al anului 2010, ceea ce reprezintă aproximati v 25% din totalul primelor
subscrise în această perioadă, cu 2% mai mult decît în primele trei trimestre ale 2009. Reţeaua de
distribuţie
a asigurărilor de ti p RCA este densă şi bine dezvoltată.
Asigurarea externă „Carte Verde” este un sistem internaţional de 45 de ţări, care permite şoferilor
auto să călătorească liber în aceste ţări fără a procura asigurare auto pentru fi ecare ţară în parte. Astfel,
„Carte Verde” serveşte drept dovadă de asigurare a răspunderii civile auto în cazul accidentelor
peste hotare. În prezent 6 fi rme de asigurare sunt autorizate să vîndă asigurări de ti p „Carte Verde” în
Moldova. Acestea sunt Moldasig, ASITO, Grawe Carat, Moldova-Astrovaz, Moldcargo, Donaris Grup.
La
moment poliţele „Carte Verde” sunt vîndute pentru 3 zone: Zona I (Ucraina, Belarus), Zona II (Ucraina,
Belarus și Federația Rusă) și Zona III (Toate ţările din sistemul „Carte Verde”). Durata de valabilitate
variază de la 15 zile pînă la un an, iar primele depind de categoria autoturismului şi durata asigurării.
„Carte Verde” este al doilea produs pe piaţa asigurărilor din Moldova, după popularitate, fi ind depăşit
de RCA, descris mai sus. Primele subscrise pînă în trimestrul III al 2010 au însumat 133,37 mil. lei ceea
ce reprezintă aproximati v 20% din totalul pieţei.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Obligate să acţioneze într-un cadru legislativ marcat de neconcordanţe
semnificative faţă de sistemul internaţional, societăţile de asigurare au fost impuse să
rezolve atât problemele aferente cuceririi sectoarelor de piaţă, cât şi pe cele generate
de fructificarea resurselor atrase, în condiţiile unei pieţe de capital puţin dezvoltate
şi instabile.
O carenţă a actualului sistem de asigurări o reprezintă însăşi modalitatea de
constituire a acestui sistem, care s-a produs fără delimitarea sferelor ce ţin de
intermedierea asigurărilor, precum şi de evaluarea daunelor suportate de către
asiguraţi.
Acest fapt, adesea, influenţează adoptarea unor decizii neechilibrate şi fără un
suport economic real, ce prejudiciază atât interesele proprii, cât şi ale terţilor,
diminuând în continuu nivelul protecţiei prin asigurare a patrimoniului şi a
persoanelor.
133
 Cele menţionate anterior îşi găsesc reflectarea în calitatea serviciilor oferite de
asigurători şi în perspectivele de dezvoltare a ramurii.
În încheiere, trebuie reamintit că eficienţa activităţii de asigurări şi reasigurări
poate creşte şi prin preocuparea permanentă de aplicarea unor acţiuni menite să
contribuie la reducerea cheltuielilor privind administrarea asigurărilor.
O soluţie care ar putea contribui esenţial la reducerea efectivă a cheltuielilor
gestionare ar putea fi şi excluderea punctului d) din aliniatul 2 al articolului 48 din
Legea Nr. 1509-XII din 15 iunie 1993, cu privire la asigurări care stipulează că
asigurătorul îşi constituie fondul cheltuielilor gestionare până la determinarea
venitului impozabil, fapt ce vine în contradicţie cu standardele naţionale ale
contabilităţii şi cu alte acte normative ce reglementează aspectele economice şi
financiare ale activităţii de antreprenoriat. Aceste normative stipulează că la
rezultatul final al activităţii agenţilor economici sunt trecute cheltuielile efective de
gestiune, a căror sursă este venitul operaţional. Prezenţa unei asemenea prevederi
în legislaţia ce reglementează modalitatea de aplicare a asigurărilor face posibilă
apariţia unor restanţe sub formă de economii ale sumelor aprobate , în devizele de
cheltuieli ale unor perioade gestionare, şi care nu se reflectă în evidenţă. Utilizarea
lor în alţi ani, provoacă majorarea nejustificată a cheltuielilor gestionare suportate la
un leu de prime de asigurare încasate în perioadele corespunzătoare.
De asemenea, eficienţa asigurărilor poate spori şi prin utilizarea din plin a
avantajelor pe care le oferă economia de piaţă în ceea ce priveşte obţinerea
veniturilor suplimentare prin efectuarea de plasamente investiţionale a rezervelor
tehnice.
Efectuarea cheltuielilor de gestiune în corespundere cu volumul primelor de
asigurare încasate şi a despăgubirilor de asigurare acordate ar contribui esenţial la
sporirea eficienţei operaţiunilor de asigurare, fiind astfel produsă o sporire
_esenţială a încasărilor din contul creşterii numărului solicitanţilor serviciilor de
asigurare.
Sporirea considerabilă a eficienţei operaţiunilor de asigurare efectuate poate să
fie obţinută prin delimitarea sferelor de activitate în activitatea de asigurare, fiind

134
necesare şi măsuri orientate spre asigurarea creşterii productivităţii muncii angajaţilor
societăţilor de asigurare, precum şi măsuri orientate spre consolidarea stabilităţii
financiare a rezervei de prime. Toate acestea sunt irealizabile fără modificarea
codului legislativ al asigurărilor.
Drept acţiune importantă ce ar contribui la o funcţionare mai eficientă a
sistemului naţional de asigurări ar putea fi modificarea mecanismelor de
reglementare a asigurărilor, care ar interzice acoperirea cheltuielilor generale şi
administrative din contul adaosului la taxa tarifară şi acoperirea lor urmând să fie
efectuată integral din contul veniturilor investiţionale, după cum demonstrează
experienţa mondială, fapt ce ar influenţa o sporire considerabilă a nivelului de
protejare prin asigurare.
În funcţie de caracterul riscurilor asigurate, precum şi de formele de
desfăşurare a activităţii de asigurare, în practica mondială, sunt determinate câteva
direcţii de dezvoltare a asigurării vieţii, care, într-o măsură sau alta, sunt aplicate în
toate statele lumii. Din aceste considerente, la stabilirea riscurilor care nu pot fi
asigurate de actualul sistem de asigurare a vieţii, poate fi utilă doar compararea
direcţiilor principale de dezvoltare a asigurării vieţii cu datele similare din alte state.
Nu este utilizată aşa formă eficientă de desfăşurare a activităţii de asigurare,
cum ar fi asigurarea vieţii unui grup de oameni în caz de deces şi pierdere a
capacităţii de muncă.
Altă direcţie prioritară în dezvoltarea asigurării vieţii este şi asigurarea pensiei în
caz de invaliditate. Acest tip de asigurare are un nivel sporit de dezvoltare în Italia,
Franţa, Bulgaria, Germania, Ungaria etc. Fără aplicarea acestor tipuri de asigurare nu
se va putea obţine o sporire esenţială a eficienţei asigurărilor vieţii pentru toate
păturile populaţiei şi pe diferite tipuri de răspundere.
În perioada de constituire a relaţiilor de piaţă, este necesară o sporire
operativă şi calitativă a volumului serviciilor de asigurare în funcţie de cerinţele
pieţei, dispunând concomitent şi de o evaluare cât mai precisă a consecinţelor care
se pot produce ca urmare a acestor acţiuni, acesta fiind realizată doar numai în cazul
unui management performant.

135
 Caracteristicile asigurărilor moderne şi factorii care le influenţează au determinat
companiile de asigurări să adopte noi tehnologii care au rolul de a reduce costurile şi de a a
creşte eficienţa.
Noile tehnologii deţin un rol major atat în vanzarea de asigurări cat şi în activitatea de
gestionare a daunelor. Aceste tehnologii sunt: internetul şi sistemele video.
Internetul deţine cel mai mare potenţial ca modalitate de a vinde asigurări. Cu toate
acestea, nu este folosit încă pe scară largă, avand în vedere aplicaţiile utilizate şi accesul limitat
şi destul de costisitor al populaţiei.
Există, însă, speranţa că internetul va deţine într-un viitor apropiat, cel mai important loc,
fiind folosit în continuare alături de celelalte forme tradiţionale de vanzare a poliţelor de
asigurare, prin filialele societăţilor de asigurare sau prin sistemul bancassurance.
Sistemele video pot fi folosite pentru a evalua daunele. Un exemplu de eficacitate îl poate
constitui înregistrarea unui accident auto.
De exemplu, o cameră de vederi plasată într-un atelier auto poate ajuta specialiştii unei
companii de asigurări să evalueze din propriile birouri daunele. Acest fapt conduce la scăderea
costurilor de deplasare şi centralizează într-o oarecare măsură, activitatea de evaluare a daunelor.
Toate mijloacele prezintă a serie de avantaje şi dezavantaje. Concluzia este că societăţile
de asigurare ar trebui să se intereseze şi să evalueze noile tehnologii, fără a renunţa însă la cele
tradiţionale. Se pare că varianta optimă constă în utilizarea combinată a metodelor vechi cu
tehnologiile moderne.
Societăţile de asigurare trebuie să le transmită oamenilor o atmosferă serioasă şi
profesională pentru a le caştiga încrederea, convingandu-i de faptul că asigurarea este în
beneficiul clientului.

BIBLIOGRAFIE
Acte legislati ve şi normati ve
Legile Parlamentului Republicii Moldova
1. Codul Civil al Republicii Moldova, nr. 1107-XV, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la
06.06.2002, publicat în Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova nr. 82-86/661 din 22.06.2002
2. Legea Republicii Moldova cu privire la asigurări, nr. 407-XVI, adoptată de Parlamentul Republicii
Moldova la 21.12.2006, publicată în Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova nr. 47-49/213 din
06.04.2007
3. Legea Republicii Moldova cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube

136
produse de autovehicule, nr. 414-XVI din 22 decembrie 2006, Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova
nr. 32-35, din 09 marti e 2007
4. Legea Republicii Moldova nr. 192-XIV privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare, adoptată de
Parlamentul Republicii Moldova la 12.11.1998, publicată în Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova
nr. 22-23/91 din 04.03.1999, republicată în Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova nr. 117-126BIS
din 14.08.2007, pagina 3
5. Legea Republicii Moldova privind reglementarea prin licenţiere a acti vităţii de întreprinzător nr.
451-XV adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 30.07.2001, publicată în Monitorul Ofi cial
al Republicii Moldova nr. 108-109/836 din 06.09.2001, republicată în Monitorul Ofi cial al Republicii
Moldova nr. 26-28/95 din 18.02.2005, pagina 10
6. Legea insolvabilităţii nr. 632-XV adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 14.11.2001, publicată
în Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova nr. 139-140/1082 din 15.11.2001
7. Legea Republicii Moldova cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube
produse de autovehicule nr. 414-XVI, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 22.12.2006,
publicată în Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova nr. 32-35/112 din 09.03.2007
8. Legea Republicii Moldova nr. 1553-XIII cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă a
transportatorilor faţă de călători adoptată la 25.02.1998 de Parlamentul Republicii Moldova, publicată
în Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova nr. 38-39/270 din 30.04.1998
9. Legea nr. 254-XVI privind aderarea Republicii Moldova la Convenţia pentru unifi carea anumitor
reguli referitoare la transportul aerian internaţional din 05.12.2008, publicată în Monitorul Ofi cial
al Republicii Moldova nr. 230-232/846 din 23.12.2008
10. Legea Republicii Moldova nr. 1083-XIV pentru aderarea Republicii Moldova la Convenţia cu privire
la daunele cauzate de către aeronavele străine terţilor pe pămînt, adoptată de Parlamentul Republicii
Moldova la 23.06.2000, publicată în Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova nr. 84-87/628 din
21.07.2000
11. Legea Republicii Moldova nr. 243-XVI privind asigurarea subvenţionată a riscurilor de producţie
în agricultură, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 08.07.2004, publicată în Monitorul
Ofi cial al Republicii Moldova nr. 132-137/704 din 06.08.2004
12. Legea Republicii Moldova nr. 81-XV cu privire la investi ţiile în acti vitatea de întreprinzător,
adoptată
de Parlamentul Republicii Moldova la 18.03.2004, publicată în Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova
nr. 64-66/344 din 23.04.2004
13. Legea Republicii Moldova nr. 1103-XIV cu privire la protecţia concurenţei, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 30.06.2000, publicată în Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova nr. 166-
168/1205 din 31.12.2000
14. Legea Republicii Moldova nr. 1453-XV cu privire la notariat, adoptată de Parlamentul Republicii
Moldova la 08.11.2002, publicată în Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova nr. 154-157/1209 din
21.11.2002

137
15. Legea Republicii Moldova nr. 1260-XV cu privire la avocatură, adoptată de Parlamentul Republicii
Moldova la 19.07.2002, publicată în Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova nr. 126-127/1001 din
12.09.2002, republicată în Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova nr. 159/582 din 04.09.2010
16. Legea Republicii Moldova 61-XVI privind acti vitatea de audit, adoptată de Parlamentul Republicii
Moldova la 16.03.2007, publicată în Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova nr. 117-126/530 din
10.08.2007
Hotărîrile Parlamentului Republicii Moldova
1. Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 21-XVI din 16.02.2007 cu privire la măsurile de
organizare a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei, publicată în Monitorul Ofi cial al
Republicii
Moldova nr. 29-31/99 din 02.03.2007
Hotărîrile Guvernului
1. Hotărîrea Guvernului nr. 217 din 24.02.2005 pentru aprobarea Regulamentului privind subvenţionarea
asigurării riscurilor de producţie în agricultură şi a Regulamentului concursului de acreditare
a asigurărilor pentru efectuarea asigurării subvenţionate a riscurilor de producţie în agricultură,
publicat în Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova nr. 39-41/288 din 11.03.2005
2. Hotărîrea Guvernului nr. 1125 din 14.12.2010 cu privire la aprobarea Planului de Acţiuni al Republicii
Moldova privind implementarea Recomandărilor Comisiei Europene privind insti tuirea Zonei de
Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, publicată
în Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova nr. 252-253/1258 din 21.10.2010
Hotărîrile Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare
1. Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr. 1/5 din din 11.01.2011 cu privire la aprobarea
Regulamentului privind rezervele tehnice de asigurare, publicată în Monitorul Ofi cial al Republicii
Moldova nr. 37-38/205 din 11.03.2011
2. Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr. 48/5 din 27.09.2007 cu privire la aprobarea
Regulamentului
privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, publicată
în Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova nr. 157-160/587 din 05.10.2007
3. Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare cu privire la Consiliul de experţi pe lîngă CNPF,
nr. 56/4 din 15.11.2007, publicată în Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova nr. 180-183 din
23.11.2007
4. Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare cu privire la aprobarea componenţei consiliilor
de atestare a specialişti lor parti cipanţilor profesionişti la piaţa fi nanciară nebancară, nr. 60/1 din
13.12.2007, publicată în Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova nr. 198-202/720 din 21.12.2007
5. Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr. 55/6 din 08.11.2007 cu privire la aprobarea
Regulamentului privind cerinţele faţă de conţinutul condiţiilor de asigurare pentru clasele de asigurare
benevolă, publicată în Monitorul Ofi cial al Republici Moldova 198-202/719 din 21.12.2007
Alte acte naţionale

138
1. Ordinul Camerei de Licenţiere nr. 12-q din 20.02.2006 privind condiţiile de licenţiere şi listele
documentelor
suplimentare, ce se anexează la cererile de eliberare a licenţelor pentru unele genuri
de acti vitate, publicat în Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova nr. 70-72/260 din 05.05.2006
2. Hotărîrea Serviciului de Stat pentru Supravegherea Asigurărilor nr. 43 din 26.03.2001 cu privire
la Regulile de Formare a rezervelor tehnice pe ti purile de asigurare în afară de viaţă (în redacţie
nouă), publicată în Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova nr. 141-143/332 din 22.11.2001
3. Ordinul Inspectoratului de State pentru Supravegherea Asigurărilor şi Fondurilor Nestatale de Pensii
nr. 34 din 09.03.2006 cu privire la aprobarea Regulilor de plasare a fondurilor şi rezervelor de
asigurare (în redacţie nouă), publicat în Monitorul Ofi cial al Republicii Moldova nr. 79-82/280 din
26.05.2006
Tratate Internaţionale
1. Convenţia de la Montreal din 28.05.1999 privind unifi carea unor reguli referitoare la transportul
aerian internaţional
2. Convenţia de la Roma din 07.10.1952 cu privire la daunele cauzate de către aeronavele străine
ţerţilor pe pămînt
3. Convenţia de la Montreal din 02.05.2009 privind compensarea daunelor cauzate de aeronave terţelor
persoane
Actele Uniunii Europene
1. Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (versiune consolidată, după modifi cările aduse de
Tratatul de la Lisabona), publicat în Jurnalul Ofi cial al Uniunii Europene C 83/49 din 30.03.2010
2. Prima directi vă 79/267/CEE a Consiliului din 5 marti e 1979 de coordonare a actelor cu putere de
lege şi a actelor administrati ve privind iniţierea şi exercitarea acti vităţii de asigurare directă de viaţă,
publicată în Jurnalul Ofi cial al Comunităţilor Europene L 63 din 13.3.1979
3. A doua Directi vă 90/619/CEE a Consiliului din 8 noiembrie 1990 de coordonare a actelor cu putere
de lege şi a actelor administrati ve privind asigurarea directă de viaţă, publicată în Jurnalul Ofi cial al
Comunităţilor Europene L 330 din 29.11.1990, p. 50
4. Directi va 92/96/CEE a Consiliului din 10 noiembrie 1992 de coordonare a actelor cu putere de
lege şi a actelor administrati ve privind asigurarea directă de viaţă şi de modifi care a Directi velor
79/267/CEE şi 90/619/CE
5. Directi va 2002/83/CE a Parlamentului European şi Consiliului din 5 noiembrie 2002 privind
asigurarea
de viaţă, publicată în Jurnalul Ofi cial al Uniunii Europene L 345/1 din 19.12.2002
6. Prima Directi vă a Consiliului 73/239/CEE din 24 iulie 1973 de coordonare a actelor cu putere de
lege şi actelor administrati ve privind iniţierea şi exercitarea acti vităţii de asigurare generală directă,
publicată în Jurnalul Ofi cial al Comunităţilor Europene L 228/3 din 16.08.1973
7. A Doua Directi vă a Consiliului 88/357/CEE din 22 iunie 1988 de coordonare a actelor cu putere de
lege şi a actelor administrati ve privind asigurarea generală directă, de stabilire a dispoziţiilor desti

139
nate să faciliteze exercitarea efecti vă a libertăţii de a presta servicii şi de modifi care a Directi vei
73/239/CEE, publicată în Jurnalul Ofi cial al Comunităţilor Europene L 172/1 din 04.07.1988
8. A Treia Directi vă a Consiliului 92/49/CEE din 18 iunie 1992 de coordonare a actelor cu putere
de lege şi actelor administrati ve privind asigurarea generală directă şi de modifi care a Directi velor
73/239/CEE şi 88/357/CEE, publicată în Jurnalul Ofi cial al Comunităţilor Europene L 228/1 din
11.08.1992
9. Regulamentul Consiliului 2157/2001 din 8 octombrie 2001 privind statutul societăţii europene,
publicat în Jurnalul Ofi cial al Uniunii Europene L 294/1 din 10.11.2001
10. Directi va 2002/13/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 marti e 2002 de modifi care a
Directi vei 73/239/CEE a Consiliului în ceea ce priveşte cerinţele referitoare la marja de solvabilitate
a întreprinderilor de asigurare generală, publicată în Jurnalul Ofi cial al Uniunii Europene L 77/17
din 20.03.2002
11. Directi va 2002/92/CE a Parlamentului European şi Consiliului din 9 decembrie 2002 privind
intermedierea
în asigurări, publicată în Jurnalul Ofi cial al Uniunii Europene L 9/3 din 15.01.2003
12. Directi va Consiliului 64/225/CEE din 25 februarie 1964 privind eliminarea restricţiilor privind
libertatea
de stabilire şi libertatea de a presta servicii în domeniul reasigurărilor şi al retrocesiunilor,
publicată în Jurnalul Ofi cial al Comunităţilor Europene 56/878 din 04.04.1964
13. Directi va Parlamentului European şi a Consiliului 2005/68/CE din 16 noiembrie 2005 privind
reasigurarea
şi modifi carea Directi velor Consiliului 73/239/CEE şi 92/49/CEE precum şi a Directi
velor 98/78/CE şi 2002/83/CE, publicată în Monitorul Ofi cial al Uniunii Europene L 323/1 din
09.12.2005
14. Noti fi carea comisiei 2009/C 63/03 privind indexarea anumitor cuantumuri stabilite în Directi va
privind reasigurările, publicată în Jurnalul Ofi cial al Uniunii Europene C 63/11 din 18.03.2009
15. Directi va Consiliului 87/344/CEE din 22 iunie 1987 de coordonare a actelor cu putere de lege şi a
actelor administrati ve privind asigurarea de protecţie juridică, publicată în Jurnalul Ofi cial al
Comunităţilor
Europene L 185/77 din 04.07.1987
16. Directi va Parlamentului European şi Consiliului 2001/17/CE din 19 marti e 2001 privind
reorganizarea
şi lichidarea întreprinderilor de asigurare, publicată în Jurnalul Ofi cial al Uniunii Europene L
110/28 din 20.04.2001
17. Prima Directi vă 72/166/CEE a Consiliului din 24 aprilie 1972 privind apropierea legislaţiilor statelor
membre cu privire la asigurarea de răspundere civilă auto şi introducerea obligaţiei de asigurare a
acestei răspunderi, publicată în Jurnalul Ofi cial al Comunităţilor Europene L 103/1 din 02.02.1972

140
18. A Doua Directi vă 84/5/CEE a Consiliului din 30 decembrie 1983 privind apropierea legislaţiilor
statelor
membre cu privire la asigurarea de răspundere civilă la uti lizarea vehiculelor auto, publicată
în Jurnalul Ofi cial al Comunităţilor Europene L 008/17 din 11.01.1984
19. A Treia Directi vă 90/232/CEE a Consiliului din 14 mai 1990 privind apropierea legislaţiilor statelor
membre cu privire la asigurarea de răspundere civilă la uti lizarea vehiculelor auto, publicată în
Jurnalul Ofi cial al Comunităţilor Europene L 129/33 din 19.05.1990
20. A Patra Directi vă 2000/26/CE a Parlamentului European şi Consiliului din 16 mai 2000 privind
apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă auto şi de
modifi care a Directi velor 73/239/CEE şi 88/357/CEE ale Consiliului, publicată în Jurnalul Ofi cial al
Comunităţilor Europene L 181/65 din 20.07.2000
21. A Cincia Directi vă 2005/14/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 mai 2005 de modifi
care a Directi velor 72/166/CEE, 84/5/CEE, 88/357/CEE şi 90/232/CEE şi a Directi vei 2000/26/CE
a Parlamentului European şi a Consiliului privind asigurarea de răspundere civilă auto, publicată în
Jurnalul Ofi cial al Comunităţilor Europene L 149/14 din 11.06.2005
22. Directi va 2009/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind
asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi (versiune
codifi cată), publicată în Jurnalul Ofi cial al Uniunii Europene L 263/11 din 07.10.2009
23. Noti fi carea 2010/C 332/01 a Comisiei Europene privind adaptarea în corespundere cu rata infl aţiei
a anumitor cuantumuri stabilite în Directi va de asigurare de răspundere civilă auto 2009/103/CE,
publicată în Jurnalul Ofi cial al Uniunii Europene C 332/1 din 09.12.2010
24. Directi va 2009/138/CE a Parlamentului European şi Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind
accesul
la acti vitate şi desfăşurarea acti vităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II) (reformare),
publicat în Jurnalul Ofi cial al Uniunii Europene L 335/1 din 17.12.2009
25. Directi va 2009/20/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind
asigurarea
proprietarilor navelor în ceea ce priveşte creanţele mariti me, publicat în Jurnalul Ofi cial al
Uniunii Europene L 131/128 din 28.05.2009
26. Regulamentul 785/2004 a Parlamentului European şi Consiliului din 21 aprilie 2004 privind cerinţele
de asigurare pentru transportatorii aerieni şi operatorii de servicii aeriene, publicat în Jurnalul
Ofi cial al Uniunii Europene L 138/1 din 30.04.2004
27. Directi va Parlamentului European şi a Consiliului 2005/36/CE privind recunoaşterea califi cărilor
profesionale, publicată în Jurnalul Ofi cial al Uniunii Europene L 255/22 din 30.09.2005
28. Directi va Parlamentului European şi a Consiliului 98/5/CE privind facilitarea practi cării profesiei
de avocat pe baze permanente într-un alt stat membru decît cel unde a fost obţinută califi carea,
publicată în Jurnalul Ofi cial al Comunităţilor Europene L 77/36 din 14.03.1998

141
1. Legea Republicii Moldova nr.376 „Cu privire la asigurări”, Monitorul
oficial nr.12, decembrie 1993.
2. Legea Republicii Moldova nr.484 „Pentru modificarea şi completarea
Legii cu privire la asigurări”, Monitorul oficial nr.5, august 1996.
3. Raport anual 1999. Buletin informativ al serviciului de Stat pentru
Supravegherea Asigurărilor - nr.9: Chişinău.
4. Raport anual 2000. Buletin informativ al serviciului de Stat pentru
Supravegherea Asigurărilor - nr.10: Chişinău.
5. Raport anual 2001. Buletin informativ al serviciului de Stat pentru
Supravegherea Asigurărilor - nr.11: Chişinău.
6. Bistriceanu Gh., Bercea Fl. Dicţionar de asigurări. - Bucureşti:Editura
Ştiinţifică,1991.
7. Ciurel Violeta, Alexa Constantin. Asigurări şi reasigurări în comerţul
internaţional. - Bucureşti:Editura ALL,1992.
8. Condiţiile de asigurare facultativă a bunurilor cetăţenilor.- Chişinău:Editura
Universitas, 1996.
9. Gherasim Alexandru. Sistemul asigurărilor în România - Bucureşti:Tribuna
Economică,
10. Hăbuşescu Nicolae, Sivaţchi Grigore. Culegere de acte legislative de
asigurări.-Chişinău:Asociaţia naţională a asigurătorilor, 1997.
11. Purcaru Ion, Mircea Iulian. Asigurări de persoane şi de bunuri:Aplicaţii.
Cazuri. Soluţii.- Bucureşti : Editura Expert,1993.
12. Văcărel Iulian, Bercea Florin. Asigurări şi reasigurări-Bucureşti:ediţia a 2-a,
Editura Expert,1998.
13. Агеев Ш. Страхование: теория, практика и зарубежный опыт.- Москва:
Экспертное бюро,1998.
14. Александрова Т. Коммерческое страхование.- Москва: Институт новой
экономики,1996.

142
15. Бланд Д. Страхование: принципы и практика. Перевод с английского. -
Москва: Финансы и статистика,1998.
16. Гвозденко А. Основы страхования.- Москва: Финансы и статистика,
1998.
17. Рейтман Л. Страховое дело.- Москва: Банковский и биржевой центр,
1992.
18. Рейтман Л. Государственное страхование в СССР.- Москва: Финансы и
статистика,1989.
19. Шахов В. Введение в страхование.- Москва: Финансы и статистика,
1999.
20. Шахов В. Страхование.- Москва: Страховой полис, ЮНИТИ,1998.

1. Alexa C., Ciurel V. Asigurari si reasigurari in comertul international. Editura All,

Bucuresti, 1992
1. Constantinescu D. A. (coordonator) Asigurari si reasigurari. Editura Tehnica, Bucuresti,
1998.
2. Constantinescu Dan Anghel (coordonator) Managementul societatilor de
asigurare.Editura Brend, Bucuresti, 1998
3. Constantinescu Dan Anghel (coordonator) Marketing in asigurari. Editura Bren.
Bucuresti,1998.
4. Constantinescu Dan Anghel (coordonator) Comunicarea in asigurari. Editura Semne.
Bucuresti,1999.
5. Constantinescu Dan Anghel (coordonator) Sisteme informationale in asigurari. Editura
Bren, Bucuresti, 1998
6. Constantinescu Dan Anghel (coordonator) Management financiar in asigurari. Editura
Semne, Bucuresti, 1999.
7. Galiceanu I. Economia asigurarilor. Editura Universitaria, Craiova, 1996.
8. Iulian Vacarel, Florian Bercea, Asigurari si reasigurari, Editura Expert, Bucuresti, 1998
9. Tudor Moldovan, Introducere actuariala in asigurarile generale, Editura Finmedia,
Bucuresti,1999
10. Dan Anghel Constantinescu, Marinica Dobrin, Paul Tanasescu, Asigurari si reasigurari –
Culegere de probleme si studii de caz, Editura Semne ’94, Bucuresti, 1999

143
Publicaţii
1. European Insurance in Figures, CEA Stati sti cs N°42, November 2010.
2. The European Life Insurance Market in 2009.
3. The Impact of the Financial Crisis on the Insurance Sector and Policy Responses, Aprilie 2010,
OECD.
4. World insurance in 2009. Sigma, no 2/2010.
5. www.cea.eu
6. www.cnpf.md
7. Raportul Armonizarea Legislaţiei Republicii Moldova la standardele UE în domeniul Concurenţei,
htt p://www.support-md-eu.md/docs/Publicati on%20RO.pdf
8. Poziţiile pe capitole de negociere ale Sloveniei htt p://www.svrez.gov.si/en/legislati
on_and_documents/
eu_documents/negoti ati ng_positi ons/
9. Poziţiile pe capitole de negociere ale României htt p://www.mie.ro/_documente/negocieri/prezentare_
capitole.htm

ANEXE

Asigurarea clădirilor, construcţiilor şi a conţinutului lor

Anexa1. Forme de asigurare.

144
Anexa 2

Asociaţia ASOCIAŢIA Serviciul de stat

naţională a NAŢIONALĂ A pentru
asigurătorilor ASIGURĂTORILOR supravegherea
de răspundere asigurătorilor
civilă “Arca”

145
 Societăţi Societăţi Societăţi Societăţi
comerciale comerciale de comerciale mutuale de
de asigurare asigurare cu de asigurare asigurare
cu capital capital mixt cu capital
particular străin

Indicatorii de bază privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă a deţinătorilor de autovehicule şi

vehicule electrice urbane pentru lunile ianuarie-noiembrie 2013

Tipul autovehiculului Total

Autoturi
Codul Microb Perioad
sme Tracto Alte
Denumirea indicatorului rîndul uze şi Motocicl a
(maximu are autovehi
ui autobuz ete gestion
m 9 rutiere cule
e ară
locuri)
1 2 3 4 5 6 7 8
Numărul certificatelor eliberate,
010 356079 9034 12510 92044 5370 475037
inclusiv:
I. a) pentru termen de un an 011 323648 8699 12117 89656 5154 439274
b) pentru termen scurt 012 32431 335 393 2388 216 35763
II. a) persoanelor fizice 013 330197 4293 7564 65658 5199 412911
b) persoanelor juridice 014 25882 4741 4946 26386 171 62126
III. a) pentru autovehicule 015 345923 8964 10474 81637 5363 452361
b) pentru remorci 016 10155 70 2036 10407 7 22675
Primele de asigurare calculate, 14168874 361291 215790
030 9073668 60689090 725914
inclusiv: 2 1 325
I. a) pentru certificate 13719457 350980 210542
031 8994276 60132308 711611
eliberate pe termen de un an 5 6 575
b) pentru certificate 524775
032 4494167 79392 103105 556782 14303
eliberate pe termen scurt 0
11573040 138728 151246
II. a) persoane fizice 033 2354386 31099391 675107
0 8 572

146
 222562 645437
b) persoane juridice 034 25958342 6719282 29589699 50807
3 53
13972344 347429 2113569
III. a) pentru autovehicule 035 9021711 58415128 722394
5 1 68
443063
b) pentru remorci 036 1965296 51957 138621 2273962 802
8
Numărul total al despăgubirilor
040 6917 325 27 1775 10 9054
de asigurare achitate, inclusiv:
a) pentru prejudicii
041 6862 322 27 1761 10 8982
cauzate bunurilor
b) pentru prejudiciu
042 55 3 0 14 0 72
cauzat sănătăţii
Suma totală a despăgubirilor de 754366
050 57830159 3108492 204641 14146507 146814
asigurare achitate, inclusiv: 13
I. a) pentru prejudicii 748279
051 57350342 3093574 204641 14032579 146814
cauzate bunurilor 50
b) pentru prejudiciu
052 479817 14918 0 113928 0 608663
cauzat sănătăţii
587846
II. a) persoanelor fizice 053 47814001 1299718 90445 9433658 146814
37
166519
b) persoanelor juridice 054 10016158 1808774 114196 4712849 0
77
Numărul cazurilor de asigurare
declarate, dar nesoluţionate 060 x x x x x 2752
(neachitate)
Suma (rezerva) daunelor
354489
declarate, dar nesoluţionate 070 x x x x x
17
(neachitate)

Indicatorii de bază privind asigurarea de răspundere civilă în baza certificatelor internaţionale "CARTE
VERDE" pentru lunile ianuarie - dececmbrie 2013

Cod zona I zona II zona III alte zone Total

Indicii rând perioada perioada perioada perioada perioada
. gestionară gestionar gestionară gestionară gestionară
Numărul
certificatelor
"Carte
010 173121 59724 54859 0 287704
Verde"
eliberate,
inclusiv:
a)
persoanelor 011 160946 54329 40674 0 255949
fizice

147
 b)
persoanelor 012 12175 5395 14185 0 31755
juridice
a)
persoane 021 207214 198032 87850 0 493096
fizice
b)
persoane 022 22333 25285 85456 0 133074
juridice
Primele de
asigurare
030 25618697 65614318 151406854 0 242639869
calculate în
MDL, inclusiv
a)
persoane 031 22886856 58697591 88035395 0 169619842
fizice
b)
persoane 032 2731841 6916727 63371459 0 73020027
juridice
Defalcări în
fondul de 040 512374 1312286 3028137 0 4852797
compensare
Prime de
reasigurare
050 0 0 17839613 0 17839613
(calculate)
cedate
Numărul total
al
despăgubirilor
060 83 1243 833 0 2159
de asigurare
achitate,
inclusiv
I. a)
pentru
prejudicii 061 77 1237 777 0 2091
cauzate
bunurilor
b) pentru
prejudiciu
062 6 6 56 0 68
cauzat
sănătăţii
II. a)
persoanelor 063 64 1135 456 0 1655
fizice
b) 064 19 108 377 0 504
persoanelor

148
juridice
Suma totală a
despăgubirilor
de asigurare
070 2802798 30357233 37247893 0 70407924
achitate în
MDL,
inclusiv:
I. a) pentru
prejudicii
071 2181201 26209145 29579426 0 57969772
cauzate
bunurilor
b) pentru
prejudiciu
072 285276 246127 3868185 0 4399588
cauzat
sănătăţii
c)
prejudiciu 073 0 67 389993 0 390060
moral
d) alte
(comision
pentru 074 336321 3901893 3410290 0 7648504
regularizarea
daunei)
II. a)
persoanelor 075 2314887 27406345 24123749 0 53844982
fizice
b)
persoanelor 076 487911 2950888 13124144 0 16562943
juridice
Numărul
cazurilor de
asigurare
080 X X X X 1111
declarate, dar
nesoluţionate
(neachitate)
Suma
(rezerva)
daunelor
declarate dar 090 X X X X 48235652
neachitate
(nesoluţionate
) în MDL

149