Biletul 11

1 Tratamentul anginei pectorale: obiectivele, măsurile generale.

Farmacoterapia anginei pectorale
ANGINA PECTORALA este o forma de manifestare a bolii cardiace ischemice, caracterizata
prin crize de durere retrosternală (in spatele sternului), care apar la efort sau la emotii, dureaza
cateva minute si dispar la incetarea cauzelor sau la administrarea nitroglicerinei.
Obiectivul principal al tratamentului AP este prevenirea evoluţiei spre IMA şi a morţii subite
coronariene, care reprezintă principalele riscuri ale bolnavului anginos. Tratamentul este
tratament de fond al bolii şi un tratament al crizei dureroase.
• Terapia se adresează:
• - factorilor ce produc dezechilibrul dintre cererea şi oferta de oxigen la nivel
miocardic, generând ischemie;
• - factorilor de risc ai aterosclerozei ce influenţează progresia bolii (fumat, HTA,
dislipidemii, DZ);
In primul rând nitroglicerina (NTG), administrată sublingual sub formă de spray sau comprimate
de 0.5 mg în accesul anginos.
o altă formă de administrare este preparatul transdermic (patch), cu eliberare lentă după aplicarea
pe pielea lipsită de pilozitate, timp de 12 ore
• A treia formă sunt nitraţii cu acţiune lungă (retard), ca izosorbid dinitratul în doze de 40-
120 mg/zi (cp 20, 40, 60, 120 mg), isosorbid 5-mononitratul

2 Pielonefrita acută. Etiopatogenie şi simptomatologie,

complicaţii
Etiologia. Cauzele pielonefritei sunt:
 anomalii anatomice ale căilor urinare (nefroptoză),
 infecţii ale căilor urinare (cistita, uretrita, prostatita),
 modificări hormonale (diabet zaharat, hipercorticism),
 maladii urologice (litiază, diateză urică),
 urostază.
Patogenia.
Sunt două căi posibile prin care microorganismele ajung în rinichi.
Una este calea hematogenă (sau descendentă).
Cea de-a doua, considerată mai frecventă este calea urinogenă (sau
ascendentă) prin care microbii din perineu ajung prin vulvă-vagin la uretra anterioară
apoi în vezică infectând urina şi prin reflux vezico-ureteral afectează secundar
rinichii.
Simptomele locale se manifesta prin dureri lombare, de obicei bine localizate în
unghiul costo-muscular, de unde pot iradia spre flanc, fosele iliace, sau în scrot ori
în labiile mari.
În pielonefrita acută debutul este de obicei brusc cu predominarea
simptoamelor generale; frisoane; febra ridicată până la 39-40ºC de tip intermitent cu
oscilaţii mari; transpiraţie, cefalee; mialgii şi artralgii; greţuri, vomă. Limba e uscată,
saburată. Apare tahicardia.
3.Constipaţia. Definiţie. Etiopatogenie. Simptomatologie. Prezentare
informativă despre preparatele cu influenţă asupra motilităţii şi
peristaltismului intestinal.
Constipaţia reprezintă una dintre cele mai frecvente acuze gastro-intestinale.
Se consideră drept constipaţie eliminarea a mai puţin de trei scaune pe săptămână
Cel mai frecvent, constipaţia se datorează unei alterări funcţionale intestinale, mai degrabă
decât unei alterări structurale.
 Constipaţia de transport rezultă din progresiunea prea lentă a bolului fecal prin colon.
 Constipaţia de evacuare rezultă dintr-o perturbare a evacuării rectale şi reprezintă tipul
cel mai comun de constipaţie.
Cauzele funcţionale ale constipaţiei
 Boli metabolice şi endocrine
 Hipotiroidism
 Diabet zaharat
 Hipercalcemie
 Porfirie - tulburare a sintezei hemului
 Feocromocitom
 Sarcină
Preparate, care acţionează pe traiectul întregului intestin (purgative saline): sulfatul de
magneziu, sulfatul de sodiu, fosfatul de sodiu, tartratul de sodiu şi potasiu, sarea carlovară, sarea
morşin, substanţele osmotic active (sorbit, xilit), lactuloză (PortalacR), macrogol (ForlaxR
 Laxative lubrefiante (emoliente) – ulei de vazelină, supozitoare de glicerină, docusatul
de sodiu, lactuloza, uleiul de parafină, uleiurile vegetale (de floarea soarelui, măsline, soie,
mindal, grăsimea de peşte etc.).
 Laxativele de uz rectal: glicerolul, fosfatul de sodiu, docusatul de sodiu, bisocarbidul,
bicarbonatul de sodiu, sucuri sau infuzii din plante medicinale (gălbenele, pojarniţă,
muşeţel, urzică, tei etc), săpunul.

Caz Clinic
Pacientul sufera de ciroza virala. Ficatul este mărit de volum, ferm, cu marginea ascuţită, sau
nepalpabil, retras sub rebord sau inaccesibil din cauza ascitei. Splenomegalia întâlnită la
majoritatea ciroticilor, este expresia hipertensiunii portale dar şi a hiperplaziei sistemului
reticulohistiocitar, valori crescute ale GGT, fosfatazei alcaline, hiperproteinemie prin hipergamaglobulinemie
ceae ce ne vorbeste despre un sindrom de hepatocitoliză virala. Debutul bolii a fost insidios, în urmă cu
aproximativ 4 luni, bolnavul acuzând durere în etajul abdominal superior, senzaţie de plenitudine gastrică, astenie
fizică accentuate progresiv, tulburări de somn.

Tratamentul
Tratamentul antifibrotic este indicat tuturor cirozelor. Ţesutul fibros este un ţesut viu şi teoretic
regresiunea este posibilă.
 Din categoria antioxidanţilor sunt utilizaţi vitamina E şi silimarina. Vitamina E are efecte
favorabile în steato-hepatita non-alcoolică, iar silimarina (50mg/kg/zi) prin reducerea
peroxidării lipidelor reduce efectul nociv al multor hepatotoxice. In plus întârzie procesele
de fibroză sau chiar realizează reversibilitatea acesteia.
 Un rol antifibrogenetic important şi dovedit are şi acidul urso-deoxicolic. El limitează
toxicitatea acizilor biliari şi blochează inducţia apoptozei. Efectele cele mai favorabile s-
au înregistrat în ciroza biliară primitivă şi în fibroză chistică.
 Suplimentările vitaminice îşi găsesc justificarea atunci când se constată deficite. Vitamina
K este puţin eficientă la cirotici şi este mai ales utilă pentru diferenţierea colestazei din
ciroze de cea prin obstrucţia biliară. Vitaminele B6, B12 sunt eficiente la alcoolici când
sunt prezente semnele neuropatiei. Suplimentările vitaminice vin în discuţie la subnutriţi
(de obicei alcoolici). Anemiile de tip megaloblastic pot beneficia de acid folic.