qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyui

opasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfgh
jklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvb
nmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwer
UTILIZAREA IZOTOPILOR IN
tyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopas
MEDICINA
RADIODIAGNOSTIC SI RADIOTERAPIE
dfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzx
6/11/2017

cvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmq
ARON MIHAELA

wertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuio
pasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghj
klzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbn
mqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwerty
uiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdf
ghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxc
vbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrty
uiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdf
ghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxc
 Izotopii si importanta lor

Una din două sau mai multe specii de atomi, având acelaşi
număr atomic, constituind acelaşi element, dar care diferă prin
numărul de masă. Numărul atomic este echivalent cu numărul de
protoni din nucleu, iar numărul de masă este suma protonilor şi
neutronilor din nucleu, izotopii aceluiaşi element diferind unul de
altul prin numărul de neutroni din nucleu.
Experimentele de la începutul secolului XX indicau faptul că
substanţele chimice care nu puteau fi separate chimic diferă una
de cealaltă numai prin structura nucleului. Fizicianul englez Sir
Joseph Thomson a demonstrat în anul 1912 existenţa izotopilor
stabili transmiţând neon printr-un tub descărcat şi deviind ionii de
neon prin câmpuri magnetice şi electrice; acest lucru a
demonstrat faptul că elementul stabil neon există în mai multe
forme. Thomson a descoperit doi izotopi de neon: unul cu
numărul de masă 20, iar altul cu numărul de masă 22.
Experimentele de mai târziu arată că neonul în stare naturală este
alcătuit în proporţie de 90% din neon-20 (izotopul cu masa 20),
9.73% din neon-22 şi 0.27% din neon-21. Cercetările asupra
izotopilor au fost continuate de către mulţi oameni de ştiinţă,
remarcabil ar fi fizicianul englez Francis William Aston; munca
acestora în descoperirea şi studierea izotopilor a fost accelerată
prin folosirea spectrografului.
Se ştie că majoritatea elementelor în stare naturală sunt
alcătuite din doi izotopi. Printre excepţii întâlnim beriliul, aluminiul,
fosforul şi sodiul. Masa atomică a unui element este media dintre
masele atomice sau numerele de masă ale izotopilor. De exemplu
clorul, cu masa atomică 35.457, este alcătuit din clor-35 şi clor-
37, primul fiind întâlnit în proporţie de 76% iar cel de-al doilea în
proporţie de 24%. Toţi izotopii elementelor cu numărul atomic mai
mare de 83 (după bismut în tabelul periodic) sunt radioactivi. De
asemenea şi unii izotopi cu numărul atomic mai mic de 83, cum ar
fi potasiu-40, sunt radioactivi. Până la ora actuală sunt cunoscuţi
aproximativ 280 de izotopi naturali stabili (nu radioactivi).
Izotopii artificiali radioactivi, cunoscuţi şi sub numele de
radioizotopi, au fost produşi pentru prima dată de fizicienii
francezi Irene şi Frederic Joliot-Curie.
Numărul atomic al unui atom reprezintă numărul de protoni
din nucleul său. Acest număr rămâne constant pentru un element
dat. Numărul de neutroni poate varia, luând naştere izotopi care
pot avea aceeaşi comportare chimică, dar mase diferite. Izotopii
hidrogenului sunt: protiu (nu conţine nici un neutron în plus),
deuteriu (un neutron) şi tritiu (doi neutroni). Hidrogenul are
întotdeauna un proton în nucleu. Aceste ilustraţii sunt
reprezentaţii schematice ale atomului, şi nu sunt lucrate la scară.
În realitate, nucleul este de aproximativ zece mii de ori mai mic
decât raza orbitală, care dă mărimea atomului.
Separarea izotopilor aceluiaşi element unul de celălalt este
dificilă. O separare totală dintr-un singur pas este imposibilă,
deoarece izotopii aceluiaşi element au aceleaşi proprietăţi
chimice. Metodele fizice sunt bazate în general pe diferenţele
foarte mici ale proprietăţilor fizice, cauzate de diferenţele maselor
izotopilor. Izotopii de hidrogen, deuteriu (hydrogen-2) şi
hidrogenul ordinar (hidrogen-1) au fost pentru prima dată separaţi
în cantităţi apreciabile. Îndemânarea aparţine chimistului
american Harold Urey, care a descoperit deuteriul în 1932.
Izotopii radioactivi artificiali şi naturali constituie un instrument
eficient şi de mare fineţe pentru crearea unor procedee extrem de
sensibile de analiză şi control în industrie, un mijloc unic de
diagnoză medicală şi de terapie a diferitelor boli, o unealtă
uimitoare cu care se poate acţiona asupra diferitelor substanţe.
În metalurgie – izotopii sunt utilizaţi la elaboarrea fontelor, a
oţelurilor şi pentru studiul feroaliajelor;
În industria constructoare de maşini -se pot controla
sudurile; se pot descoperi defecte ale unor materiale;
În domeniul chimiei – care utilizează izotopii radioactivi –
vulcanizarea cauciucurilor – obţinerea unor polimeri cu calităţi
deosebite, obţinerea unor materiale speciale prin tratarea
lemnului şi a unor materiale plastice cu izpotopii radioactivi,
descompunerea grăsimilor, prelucrarea petrolului, etc.
În agricultură – ca metodă de cercetare ştiinţifică în selecţia
plantelor şi pentru creşterea productivităţii acestora, pentru
măsurarea umidităţii şi a densităţii solurilor şi terenurilor.
 În medicină – pentru diagnosticarea şi pentru terapia
duferitelor boli, obţinându-se numeroase preparate.
În arheologie – pentru datarea diferitelor materiale se
utilizează izotopul carbonului.

Istorie
În 1896, Henri Becquerel a descoperit o nouă radiație
misterioasă. Spre diferență de razele X, care dispăreau când
tubul era oprit, aceasta nouă radiație observată la uraniu era
emisă în continuu. Studiile ulterioare intreprinse de Pierre și Marie
Curie au arătat ca și alte elemente au aceleași proprietăți. În
particular au găsit aceleași proprietăți pentru poloniu și radiu în
1898.

Pierre și Marie Curie au

găsit rapid o întrebuințare pentru această proprietate și radiul a
început sa fie folosit în spitale încă din 1901. S-a recunoscut ca
radiația radiului are efecte benefice asupra multor afecțiuni ale
pielii, inclusiv cancerul.
Pierre și Marie Curie în laboratorul lor, Paris 1898.
Noua radiație era de origine nucleară. Unele nuclee emit spontan
particule α (nuclee de heliu), particule beta (electron - (β-) sau
pozitron – (β+)), și/sau raze gama (fotoni de mare energie).
Atomul cu un astfel de nucleu instabil, care este caracterizat de
un exces de energie, se numește radionuclid sau nuclid
radioactiv. Se face de asemenea referire la radioizotopi sau
izotopi radioactivi.

Radioizotopi naturali și artificiali

Radioizotopii naturali sunt de exemplu 238U (uraniu), 40K
(potasiu), 232Th (thoriu) și nucleele fiică 226Ra (radiu), 222Rn
(radon), 218Po (poloniu). Unii radioizotopi sunt produși în
continuu de către acțiunea razelor cosmice în straturile superioare
ale atmosferei, cum ar fi de exemplu 14C (carbon), 3H (tritiu) sau
7Be (beriliu).
Irene și Frederic-Joliot Curie au fost primii producători ai
radioizotopilor artificiali în 1933, utilizând o sursă α naturală
pentru a bombarda aluminiu 27 și a produce fosfor 30, care se
dezintegrează beta trecând în siliciu 30. Acesta era rezultatul
adăugării de protoni din nucleele de heliu (particule alfa) la
nucleele atomilor de aluminiu.
De atunci, multi radioizotopi noi au fost produși, deschizând
drumul la noi aplicații și ducând la o mai bună înțelegere a
materiei nucleare și a forțelor nucleare. Prin 1936, aproximativ
200 de radionuclizi erau deja produși. În ziua de astăzi sunt
cunoscute în jur de 2500 nuclee stabile. Ele sunt produse folosind
fascicole de particule, de la protoni la 238U, accelerate în
ciclotroane sau acceleratori liniari.
Primul accelerator (ciclotron) a fost construit la Berkeley, în SUA,
în 1932, de către Ernest O. Lawrence. El împreună cu fratele sau,
John Lawrence, un doctor, au identificat de timpuriu importante
aplicații medicale și au produs izotopi radioactivi pentru cercetare
biologică și medicală, precum și pentru tratarea cancerului. Primul
ciclotron european a fost construit de către Frederic Joliot (1939)
la College de France, Paris.

Harta nucleelor. Diversele linii ce definesc valea de stabilitate

demarchează limita stabilității nucleare față de emisia de protoni
sau de neutroni.
Fizicienii au produs mulți noi izotopi care se află din ce în ce mai
departe de valea stabilității. În prezent există multe facilități ce
folosesc fascicule de ioni radioactivi. Cererea de radioizotopi
medicali este un fenomen mondial ce crește în țările dezvoltate în
mod exponențial din 1995.

Tehnici pentru diagnoza medicalA

Premiul Nobel pentru Chimie din 1943 a fost acordat lui G. de
Hevesy pentru a fi primul utilizator al radioelementelor naturale (și
ulterior artificiale) ca trasori pentru studiul elementelor stabile în
sistemele biologice. O cantitate foarte mică dintr-un element
radioactiv poate fi urmărită cu ușurință în corpul omenesc. Acest
lucru se poate face și cu trasori chimici, dar cantitatea de trasori
necesară ar fi mult mai mare, ceea ce ar face ca procedura să fie
mult mai riscantă pentru pacient.
Într-o investigație tipică de medicină nucleară, un trasor este
administrat pacientului, iar razele gama emise de nuclidul trasor
sunt detectate cu un ansamblu de detectori. Acest proces se
numește tomografie de emisie. Trasorul este în general ales
astfel încât se depozitează în mod selectiv într-un organ
particular, ulterior razele gama emise de el permițând obținerea
unei imagini a regiunii de interes. Pentru un ochi antrenat,
imaginile pot revela anomalii structurale sau metabolice ce duc la
o mai bună diagnosticare. O varietate întreagă de radionuclizi
sunt folosiți în medicina nucleară, fiecare vizând specific organele
corpului uman în mod individual.
 Imagine sus: Tomografie cu
Emisie de Pozitroni aplicată în neurofiziologie (memoria verbală
în creier), spitalul San Raffaele, Milano.
Tumorile pot fi localizate prin tehnici precum Tomografia
Computerizata prin Emisie de Foton Unic (engl. SPECT) sau prin
Tomografia cu Emisie de Pozitroni (engl. PET) (în care nucleele
ce emit pozitroni (β+) sunt folosite pentru a produce – printr-un
proces de anihilare – raze gama energetice. Tehnicile SPECT și
PET sunt standard în diagnosticarea tumorilor și de asemenea în
studiile despre funcționalitatea creierului normal, sănătos.
Imagine de la o tomografie computerizată ce folosește raze X de
la un trasor de Iod (Spitalul Erasme, Bruxelles).

Trasorii în diagnoza medicală

Printre elementele radioactive, iodul (I) joaca un rol
excepțional, deoarece se atașează tiroidei cu mare afinitate și
foarte selectiv. La doze mici poate fi folosit în scopuri de
diagnoză, sau, alternativ, radiația emisă de iodul radioactiv
localizat în exclusivitate în tiroidă poate trata cancerul de tiroidă.
131I (radioactivitate beta și gama, perioada de înjumătățire de 8
zile) este folosit de peste 50 de ani pentru studiul activității
tiroidei. Tc-99m (o stare excitata metastabilă a nucleului de
technetiu-99 cu o perioadă de înjumătățire de 6 ore) este de
asemenea un foarte bun trasor folosit pentru a studia organe
precum creierul, ficatul sau plămânii. Radiul și stronțiul sunt
folosite pentru oase și schelet.
Elementele cele mai interesante fiziologic vorbind, precum C
(carbon), N (nitrogen) și O (oxigen) au izotopi emițători β+ cu timp
mic de viață ce sunt folosiți în Tomografia cu Emisie de Pozitroni.
Emițătorii beta folosiți uzual sunt 11C, 13N, 15O și 18F (fluor).
Scintigrafie a activității tiroidiene folosind Tc.

SPECT
SPECT este, precum stipulat mai sus, termenul pentru
Tomografia Computerizata prin Emisie de Foton Unic. Prin
aceasta procedura, organele sunt vizualizate măsurând distribuția
unui radio-trasor prin intermediul unei “camere” gama conectate
la un computer. Imagistica SPECT implică rotirea unui ansamblu
de detectori gama în jurul pacientului pentru a măsura din
unghiuri diferite. Prin această tehnică se urmărește poziția și
concentrația distribuției de radionuclizi. SPECT implică folosirea
de radioizotopi precum 99mTc sau 123I, pentru care o singură
cuantă gama (de 140keV) este emisă.

Imagine stânga: o leziune

cerebrală este clar localizată de un scanner SPECT. Glioma (un
tip de tumoare cerebrală) este foarte slab definită în tomografia cu
raze X (dreapta), dar poate fi bine vizualizată ca o pată întunecată
într-o imagine SPECT făcută cu Tc-99m.
SPECT are multe aplicații, în terapie și ca ajutor pentru aceasta.
Scanările SPECT ce folosesc radioizotopi ce nu sunt absorbiți în
țesut, ci în loc de aceasta se deplasează în fluxul sangvin, pot fi
folosite pentru vizualizarea trecerii sângelui prin vase și țesuturi.
Acestea sunt în special folositoare pentru scanările cerebrale și
cardiace.

PET
În tehnica tomografiei cu emisie de pozitroni (PET), cei mai folosiți
izotopi sunt 15O, 13N, 11C și 18F. Aceștia au perioade de
înjumătățire de aproximativ 2, 10, 20 și 110 minute respectiv, ca
atare radioizotopii trebuie produși aproape de locul unde urmează
a fi folosiți. Din acest motiv, multe spitale au un mic ciclotron în
apropiere sau chiar în incinta spitalului, special construit pentru a
produce acești izotopi. Izotopul folosit este în prealabil atașat unei
substanțe naturale, cum ar fi glucoza, apa sau amoniacul, care
sunt apoi introduse în corpul pacientului prin injectare sau prin
inhalarea unui gaz. Radioizotopul își urmează traseul către partea
corpului care folosește substanța căreia a fost atașat, ceea ce
explică de ce se folosesc multe feluri de substanțe.

Reprezentare schematică a tehnicii PET. Un ansamblu circular de

detectori înregistrează cele două raze gama provenite de la
fiecare anihilare e+-e-.
Particulele elementare au antiparticule ce le corespund.
Antiparticula unei particule este similară cu aceasta, însă de
sarcina opusă. Când particula și antiparticula se ciocnesc, ele se
anihilează emițând doar energie sub formă de unde
electromagnetice (radiații gama).
Izotopii folosiți în scanările PET sunt tipic emițători β+. Când
izotopul se dezintegrează în corpul pacientului, orice pozitron
(beta+) emis se deplasează o distanță foarte scurtă în țesut (tipic
sub 1 mm, dar depinde totuși de izotop) înainte de a se anihila cu
un electron (beta-). Energia eliberată la anihilare ia forma unei
perechi de radiații gama (fotoni) emiși la 180 de grade unul fata
de celalalt și fiecare cu o energie de 511 keV. Detecția în
coincidență cu doi detectori permite localizarea evenimentului de
dezintegrare pe linia ce leagă cei doi detectori.

Imagine PET ce arată cancerul osos în

schelet (Spitalul Erasme, Bruxelles).Scanările PET sunt în general
folosite pentru diagnosticarea cancerelor, a problemelor cardiace
și a maladiilor cerebrale precum epilepsia sau boala Alzheimer.
PET este de asemenea folosită la evaluarea răspunsului la
terapia împotriva cancerului. În plus de aceasta, PET este folosită
în cercetare, de exemplu în studii despre abuzul de medicamente
sau droguri, sau la studii despre îmbătrânire.
Riscurile asociate cu scanarea PET sunt foarte mici, dar precum
majoritatea investigațiilor de acest tip, nu sunt neapărat adecvate
femeilor însărcinate sau care alăptează. Datorită prezentei unei
substanțe radioactive în corpul lor, spitalele sfătuiesc pacienții să
nu aibă contact cu femei însărcinate sau copii mici cel puțin timp
de câteva ore după PET.

SPECT versus PET

Comparativ cu alte tehnici de diagnoză bazate pe imagistică,
precum razele X sau MRI, PET studiază mai degrabă
funcționalitatea corpului decât anatomia. Până în acest moment,
nicio tehnică nu poate concura cu PET în termeni de interacție
dinamică. Această tehnică de imagistică medicală permite
urmărirea în multe momente a informațiilor cantitative despre
farmacocinetica și farmacodinamica unei biomolecule “etichetate”
injectate sau inhalate într-un animal sau om viu. PET este
folositoare la studierea metabolismului (absorbția zahărului,
incorporarea aminoacizilor în proteine, etc.), reacții enzimatice și
interacții moleculare. SPECT, precum PET, furnizează informații
despre concentrația radionuclizilor introduși în organismul
pacientului.
Imagistica SPECT este inferioară PET în termeni de rezoluție ce
poate fi atinsă și de sensibilitate. Pentru PET, cea mai bună
rezoluție ce poate fi atinsă în prezent este de 6 mm, ceea ce
înseamnă de 2-3 ori mai bine decât la SPECT. Datorită
dezintegrării lor rapide, practic toți izotopii PET trebuie sa fie
produși ținând cont de aceste premise (cu excepția 18F care are
timpul de înjumătățire de 110 minute). În schimb, izotopii SPECT
precum 123I au un timp de înjumătățire destul de mare (13.2 ore),
pentru a permite producerea lor în mod centralizat în facilități
aflate la distanță și livrarea substanțelor prin curierat expres.
 MRI
O alta tehnică de diagnoză medicală este Imagistica prin
Rezonanță Magnetică (MRI). Primele instrumente folosite clinic
pentru MRI (la început numită NMR, sau Rezonanță Magnetico-
Nucleară) au fost construite în anii 1980.
Principalul beneficiu al tehnicii MRI este că nu folosește nicio
substanță radioactivă. Analizele MRI arată distribuția apei în
organism și organele unde ea este păstrata. Un aparat MRI este
la baza un tub mare ce conține magneți puternici. Când un câmp
magnetic este aplicat în jurul pacientului (ceea ce nu este
dăunător), toți protonii (nucleele de Hidrogen) din apă sunt trași
într-o direcție. Când protonii revin la poziția inițială ei emit unde
radio pe care scanner-ul MRI le poate detecta și măsura pentru a
realiza o imagine 2D a corpului. MRI este îndeosebi folosit la
diagnosticarea creierului sau a inimii, dar poate fi utilizat la
aproape orice parte a corpului.
Tehnicile MRI sunt dezvoltate în continuare pentru a se adresa
unei palete mai largi de probleme de diagnosticare clinică. De
exemplu, Xe-129 sau He-3 polarizate pot fi folosite pentru
imagistica traseului aerului în plămâni cu rezoluție spațială și
temporală ridicată.
 MRI la vase de sânge și organe în cap și tors.
Premiul Nobel pentru medicină din 2003 a fost acordat lui Paul
Lauterbur și Sir Peter Mansfield pentru dezvoltările și contribuțiile
lor la Imagistica prin Rezonanță Magnetică.
Majoritatea spitalelor moderne și academice din zilele noastre
folosesc MRI și PET, împreună cu alte tehnici de imagistică. În
multe institute de Fizica Nucleară sunt grupuri a căror activități și
cercetări sunt dedicate specific aplicațiilor medicale și de
asemenea tratării pacienților, cum ar fi de exemplu la GSI
(Germania), PSI (Elveția), GANIL (Franța), HMI (Germania) sau
LARN (Belgia).
 Terapia prin radiaTie
Terapia cu particule implică folosirea de particule ionizate ce
țintesc tumoarea. Ionizarea deteriorează ADN-ul celular fără
discriminare. Totuși, celulele canceroase sunt mai puțin capabile
să se repare și sunt ca atare mai afectate de aceasta daună.
Particulele folosite includ protoni, neutroni sau ioni încărcați
pozitiv. Fiecare tip de particulă are o energie diferită și poate
penetra corpul uman în mod diferit. Acesta este motivul pentru
care se folosesc tipuri diferite de particule pentru proceduri
diferite. Cel mai des întâlnită terapie cu particule este
protonoterapia.

O problemă fundamentală la
terapia cu radiații este maximizarea dozei în tumoare și
minimizarea celei aferente țesutului din jurul tumorii. Pentru
radiațiile electromagnetice (X sau gama), o mare parte din doză
afectează țesutul sănătos din fasciculul dinaintea și de după
tumoare.
O îmbunătățire în terapia cu radiații este făcută în momentul de
față folosind fascicule de particule cu energii înalte (p, ioni grei),
pentru că doza în cazul fasciculelor de ioni crește cu adâncimea
de penetrare până la un maxim care corespunde parcursului
particulei. Așadar terapia cu fascicule de ioni permite ca o doza
mai mare și mai eficientă să fie depusă în tumoare decât în cazul
oricărui alt tip de terapie externă.
Imaginea de mai sus arată o comparație dintre cele două
proceduri. Terapia cu fotoni (a) depozitează o doză mare de
radiații în țesutul sănătos din fața tumorii. În cazul unui fascicul de
particule (b), cea mai mare parte din doză este depozitată în
tumoare.

Imaginea din stânga arată o scanare

a unui cancer cerebral înainte de, și șase săptămâni după
radioterapia cu protoni și ioni de carbon.
Până acum, peste 50000 de pacienți au fost tratați cu fascicule de
protoni în lume. Tratarea tumorilor oculare cu fascicule de protoni
asigură de departe cele mai bune rezultate clinice. Protono-
terapia este de asemenea ideală când tumoarea este aproape de
un organ critic, deoarece se poate ținti cu mare acuratețe. Cu cât
volumul iradiat este mai conform volumului țintei, cu atât sunt
rezultatele mai bune. Aceste lucruri sunt valabile și pentru
fasciculele de ioni grei, unde acuratețea poate fi obținută la un
nivel superior celui celui atins cu fascicule de protoni. Terapia cu
ioni grei și-a văzut pionieratul în 1974 la Laboratorul Lawrence
Berkeley. Primele tratamente foloseau ioni de Ar (Argon), după
care de Si (Siliciu) și de Ne (Neon). Tumorile iradiate erau
localizate aproape de organe esențiale în creier, cap sau gât.
Rezultatele au fost excelente și au motivat construirea de
acceleratori de ioni grei pentru medicină.

Brahiterapia
Brahiterapia este o formă de radioterapie în care materialul
radioactiv este plasat în interiorul corpului, lângă tumoare.
Avantajele acestei proceduri constau în faptul ca radiația nu
necesită deplasarea din afara organismului prin țesutul sănătos
pentru a atinge tumoarea, ci în loc de aceasta afectează numai o
zonă bine localizată. Aceasta înseamnă că se pot folosi doze
relativ mari cu riscuri minime. De asemenea, pacientul este
deplasabil pe durata tratamentului. Tratamentul este în general
efectuat într-un timp mai scurt decât în cazul altor proceduri, ceea
ce face ca timpul celulelor canceroase pentru multiplicare între
ședințele de tratare sa fie la rândul său mai scurt.
Brahiterapia este o tehnică standard pentru cancere ginecologice,
cervicale sau de prostată și anumite faze ale tumorilor maligne
capului sau ale gâtului. Pentru boala prostatei au fost dezvoltate
mai multe abordări, acestea depinzând în principal de izotopul
selectat. 125I (perioada de înjumătățire de 60 de zile) și 103Pd
(perioada de înjumătățire de 17 zile) sunt folosite pentru
implanturi permanente. Acești izotopi pot fi produși prin captură
de neutroni în reactori. 103Pd poate fi produs în mod mai eficient
în ciclotroane (cu fascicule de protoni de 14 MeV). În SUA există
date clinice pentru aceasta terapie a prostatei cu 103Pd aferente
unei perioade de peste 10 ani. Acest succes clinic, împreună cu
lipsa de efecte secundare, a făcut sa fie o alegere foarte populară
pentru terapie.
BIBLIOGRAFIE
http://www.referat.ro/referate/Utilizarile_izotopilor_3836.html
http://nupex.eu/index.php?lang=ro&g=textcontent/nuclearapplicati
ons/nuclearinmed