MECANISME DE APĂRARE: descriere și exemple

În mai toate domeniile psihologiei, psihologii și psihoterapeuții vorbesc despre mecanismele de

apărare sau manierele în care ne comportăm sau gândim în anumite moduri, astfel încât să ne
protejăm mai bine sau „apăra” de noi înșine. Mecanismele de apărare sunt o modalitate de a privi
felul în care oamenii se distanțează de o conștientizare deplină în ceea ce privește gândurile
neplăcute, sentimentele și comportamentele lor. Ele sunt niște tactici dezvoltate de Ego pentru a
se proteja de anxietate.

Aceste modalități de autoprotecție a Ego-ului sunt normale, și în general au o valoare adaptativă

pe moment. În general persoanele care intră într-un program de psihoterapie folosesc de mult
timp mecanisme de autoprotecție dezadaptative și care au devenit un stil de viață. Ele
distorsionează realitatea și acționează la nivel inconștient.
Mecanismele de autoprotecție au fost clasificate în funcție de cât de primitive sunt. Cu cât un
mecanism de autoprotecție este mai primitiv, cu atât persoana care îl folosește este mai puțin
eficientă pe termen lung, în toate sferele activității sale.
Mecanismele de aparare primitive pot fi eficiente pe termen scurt și de aceea ele sunt folosite de
către adulți, dar mai ales de către copiii mici, atunci când acestea se învață.
Cu înaintarea în vârstă, dacă nu învață alte modalități de reducere a stresului, de adaptare la
condițiile de viață, sau care să-i ajute să facă față unor evenimente traumatice, adulții vor recurge
la aceste mecanisme primitive de apărare. Cele mai multe mecanisme de autoprotecție sunt
inconștiente, de aceea nici nu ne dăm seama că le folosim.
În general, un psihoterapeut experimentat, este obligat prin natura profesiei, să identifice aceste
mecanisme de autoprotecție la clienții săi. El trebuie să le scoată la lumină în câmpul psihic
conștient al clientului său, astfel încât acesta să devină conștient de acestea, de felul cum le
folosește și de ce. Într-un demers terapeutic profund cum este cel din psihoterapia integrativă, se
poate merge până la identificarea momentului când acest mecanism a fost învățat în copilărie și
se trece la normalizarea lui.
Normalizare înseamnă în primul rând conștientizarea faptului că el există și este folosit de către
client, apoi înțelegere. Ce anume l-a determinat pe client să-l folosească, și cum l-a ajutat să
supraviețuiască. În general un mecanism de apărare a fost calea cea mai bună în momentul
traumatic care l-a ajuta pe client să meargă mai departe, și el trebuie să aibă compasiune și
înțelegere pentru cel care era atunci, și să înțeleagă că a făcut ce a crezut că este mai bine pentru
el. De exemplu terapeutul poate contracara mesajele parentale introiectate, sau sociale, de
tipul: ,,Ești nebun dacă te simți speriat!’’, cu ,,Oricine ar fi speriat într-o situație ca asta!’’.
Sub ghidajul terapeutului se fac corecții emoționale ale momentului respectiv și clientul este
îndemnat să facă redecizii de viață cu scop adaptativ, iar apoi este ghidat să învețe noi modalități
adaptative care să-l ajute să facă față pe viitor situațiilor stresante din viața sa.
Dacă vi se întâmplă să vă recunoașteți ca având unul sau mai multe dintre aceste comportamente,
încercați să nu vă simțiți rău, toată lumea o face.
Mecanisme de autoprotecție PRIMITIVE
1. Negarea
Unul dintre cele mai primitive mecanisme de autoprotecție, specific dezvoltării timpurii a
copiilor, negarea este refuzul acceptarii realității, a unor evenimente dureroase, în care gândurile
sau sentimentele nu au existat. Cei mai mulți oameni folosesc negarea în viața de zi cu zi, pentru a
evita situații generatoare de durere, frustrare, în care este dificil să recunoască lucruri supărătoare
despre ei înșiși. De exemplu o persoana care are o adicție la alcool, la început, va nega acest lucru,
nu va recunoaște, și va încerca sa compenseze disconfortul psihic arătând cât de bine se descurcă
la locul de muncă sau în relațiile familiale. Un alt exemplu este atunci când un angajat este furios
pe șef dar nu recunoaște: ,,nu, nu sunt furios pe el!”
2. Regresia
Regresia este mecanismul prin care o persoana se reîntoarce la un stadiu incipient din dezvoltarea
sa, mai ales atunci când se confruntă cu gânduri și sentimente inacceptabile. Din acest motiv,
foloseste comportamente copilărești pentru a-și exterioriza sentimentele; ,,hai sa aruncăm cu
pietre, sau ,,hai să scuipăm…hai să udăm trecătorii”. Un alt exemplu este atunci când un adolescent
copleșit de emoții, frică, furie și de impulsurile sexuale care cresc, recurge la un comportament de
mult uitat și depășit cum ar fi enurezisul. Un adult stresat, care nu mai face față obligațiilor la
serviciu, poate refuza să se mai scoale din pat dimineața, și să refuze să se angajeze în alte
activități cotidiene. Alt exemplu; doi soți se ceartă, unul pleacă în camera de alături și se
bosumflă.
3. Refularea
Act de uitare activă, defensivă, o închidere a unei părți din gândurile noastre sau a celor resimțite;
pierderea conștientizării nevoilor, sentimentelor, experiențelor trăite si amintirilor. Este unul din
cele mai importante procese freudiene si este baza multor altor apărari ale Egoului si ale
tulburărilor nevrotice. Freud a explicat refularea ca o îndepărtare involuntară a ceva din
conștiintă, ca pe un proces care nu este conștient și care se produce mai ales în primii cinci ani din
viață. De exemplu un adult care a fost molestat când era copil nu are nici o amintire a
evenimentului și crede că părintele care l-a molestat a fost minunat.

4. Proiecția
Proiecția este operația prin care subiectul expulzează în lumea exterioară gânduri, afecte și
dorințe de care nu are știință sau pe care le refuză în el atribuindu-le altora, persoane sau lucruri
din mediul său înconjurător. Persoana crede că cineva are gândurile sau sentimentele sale.
Ex.:’’Profesorul ma urăste!’’. O parte din Sine (gânduri, motivații, sentimente) este percepută ca
aparținând altei persoane. Persoana care proiectează nu este conștientă de faptul că senzațiile se
găsesc în ea însăși, și reacționează nu în fața celeilate realități ci a propriei realități reflectate.
Proiecția este adesea produsul lipsei înțelegerii și recunoașterii unei persoane a propriilor gânduri
și sentimente. Exemplu: în mod obișnuit, oamenii care își înșeală partenerul aduc acuzații false de
înșelăciune împotriva partenerului credincios.
5. Formațiunea reacțională
Acest mecanism de autoprotecție reprezintă convertirea gândurilor nedorite, a sentimentelor sau
impulsurilor periculoase în opusul lor. De exemplu un bărbat care povestește cu umor( alt
mecanism de autoprotecție în acest caz) cum lua bătaie de la mama lui când era mic și cum șimțea
iubire în loc de ură. Alt exemplu poate fi cel al unei femei umilite, de nenumărate ori, la serviciu
de șeful ei, și care și-ar dori să-ți dea demisia dar în schimb manifestă simpatie, este drăguță cu
acesta și dorește să ramână să lucreze acolo până la sfârșit. Ea este incapabilă să-și exprime
adevăratele sentimente de furie si nefericire cu privire la locul ei de muncă și în schimb devine
excesiv de bună în public, încercând să ascunda furia și nefericirea ei.

Mecanisme de autoprotecție imature

6. Raționalizarea
Rationalizarea înseamnă a pune ceva într-o lumină diferită sau a oferi o altă explicație pentru
percepții sau comportamentele cuiva în fața unei realități în schimbare. De exemplu, o femeie
începe să aibă întâlniri cu un bărbat pe care îl place cu adevărat iar la un moment dat lumea ei
este dată peste cap când acesta o părăsește aparent fără nici un motiv. Pentru a reduce
disconfortul psihic, ea folsește raționalizarea pentru a explica situația în mintea ei cu: „am bănuit
tot timpul că era un ratat.” Sau justifici o situație cu diferite explicații în timp ce îți negi
sentimentele. Ex: ’’Aceasta situație îmi amintește de ce spunea Nietzsche: ,,Furia este disperare
ontologica’’.
7. Intelectualizarea
Recurgerea la abstracție și generalizare în confruntarea cu o situație conflictuală care l-ar angoasa
prea tare pe subiect dacă acesta ar recunoaște că este implicat emoțional. Freud afirma
ca ,,pericolele pulsionale îi fac pe oameni inteligenți’’.
Intelectualizarea este o supraaccentuare de gândire atunci când subiectul se confruntă cu un
impuls inacceptabil, situație sau comportament fără a angaja nici un fel de emoții pentru
medierea și punerea gândurilor într-un context emoțional, uman. Mai degrabă, decât să facă față
emoțiilor asociate dureroase, o persoană folosește intelectualizarea ca să se distanțeze de impuls,
de un eveniment sau comportament. De exemplu, o persoană care tocmai a fost diagnosticată
medical cu o boală incurabilă, în loc să-și exprime tristețea și durerea, se concentrează în schimb
pe detaliile tuturor posibilelor proceduri medicale zadarnice.
8. Represiunea
Represiunea este blocarea inconștientă a gândurilor inacceptabile, a sentimentelor și
impulsurilor. Oamenii nu au control asupra acestui mecanism deoarece o fac în mod inconștient.
“Amintirile reprimate” sunt acele amintiri al caror acces a fost inconștient blocat. Dar fiind că
memoria este foarte maleabilă și în continuă schimbare, ea nu funcționează ca un DVD al propriei
vieți pe care îl putem rula și derula. DVD-ul a fost filtrat si chiar alterat de experiențele noastre de
viața și chiar de ceea ce am citit sau văzut fără a participa efectiv.
9. Deplasarea
Ați avut vreodată o zi rea/grea la muncă? Va-ți dus acasă supărați și va-ți vărsat supărarea pe
familie și prieteni? Deplasarea este redirectionarea gandurilor, emoțiilor sau impulsurilor legate
de o persoană sau obiect către o altă persoană sau obiect. Oamenii utilizează adesea deplasarea ca
mecanism psihic atunci când nu își pot exprima sentimentele către persoana față de care sunt
legați. Exemplul clasic este al angajatului care este furios pe șeful său dar nu își poate exprima
furia față de acesta de teama de a nu fi concediat. În schimb, el se duce acasă și își lovește câinele
sau provoacă o ceartă cu propriul partener sau copiii săi. Acesta redirecționează furia pe care o
simte față de șeful său către câinele său, către partenerul său, către copii. În mod evident, acesta
este un mecanism destul de ineficient, întrucât deși furia găsește o modalitate de descărcare,
directionarea greșită către alți oameni nevinovați va genera probleme suplimentare pentru oricine
ultilizează acest mecanism de aparare.
10. Anularea retroactiva
Anularea retroactivă este încercarea de a ,,lua înapoi” un comportament sau un gând care este
inacceptabil sau jignitor. De exemplu, după ce v-ați dat seama că v-ați rănit partenerul fară să
vreți, ați putea petrece urmatoarea oră preamărindu-i frumusețea, farmecul sau intelectul. Prin
,,anularea” acțiunii anterioare, persoana încearcă să contracareze prejudiciul produs de
comentariul original, sperând că cele două comportamente se vor echilibra reciproc. Alt exemplu;
doi buni prieteni se ceartă foarte tare și se despart. Când se reîntâlnesc, se comportă ca și când
nimic nu s-ar fi întâmplat.
Mecanisme de autoprotecție MATURE
11. Asertivitatea
Asertivitatea este sublinierea nevoilor și gândurilor unei persoane într-un mod direct, ferm si
respectuos. Stilurile de comunicare există într-un continuum, de la pasiv la agresiv, iar
asertivitatea se situează pe undeva pe acest continuum. Oamenii care sunt pasivi și comunică într-
o manieră pasivă tind să fie buni ascultători dar reușesc rareori să exprime ceea ce gândesc sau
ceea ce au nevoie într-o relație.
Persoanele care sunt agresive și comunică într-un mod agresiv tind să fie buni lideri, plătind însă
adesea prețul incapacității de a-i asculta cu empatie pe ceilalți cu ideile și nevoile lor. Oamenii
care sunt asertivi reușesc să aibă un echilibru între a exprima ceea ce gândesc, simt si ceea ce au
nevoie într-un mod respectuos și totodată ferm, fiind de asemenea capabili să asculte atunci când
li se vorbește. A deveni mai asertiv este una din cele mai de dorit abilități de comunicare și
totodată unul din cele mai folositoare mecanisme de apărare, de pe urma dezvoltării caruia avem
cel mai mult de beneficiat.
12. Sublimarea
Sublimarea este canalizarea impulsurilor, gândurilor și emoțiilor inacceptabile într-o formă
acceptabilă. De exemplu, când o persoana are impulsuri sexuale cărora nu dorește să le dea curs,
ea poate în schimb să se focuseze pe exerciții fizice intense. Redirecționarea unor impulsuri pe
care persoana le consideră ,,inacceptabile” sau ,,dăunătoare” către ceva productiv ajută persoana
să își canalizeze energia care altfel ar fi pierdută sau folosită într-un mod ce ar provoca persoanei
mai multă anxietate.
Sublimarea se poate face de asemenea prin umor si fantezie. Umorul, atunci când este folosit ca
mecanism de aparare, este o canalizare a impulsurilor sau gândurilor inaceptabile spre o poveste
veselă sau o glumă. Umorul reduce intensitatea unei situații și plaseaza o ,,perna” de râs între
persoană și impulsurile sale. Fantezia, atunci când ea este folosită ca o apărare, reprezintă
canalizarea dorințelor inacceptabile sau imposibile în imaginație. De exemplu, a-și imagina
scopul profesional final poate fi de ajutor atunci când cineva trece printr-un moment de eșec
academic. Ambele pot fi de ajutor persoanei pentru a privi diferit la o situație sau pentru a se
concentra pe aspecte ale situației pe care nu le-a explorat anterior. Exemple: un angajat e furios
pe șeful său, decât să-l lovească mai bine merge la sala de forță; un student furios pe un profesor
afirmă: ,,voi scrie un eseu despre furie!”
13. Compensarea
Compensarea este un proces de contra-balansare psihologică a slăbiciunilor percepute prin
reliefarea punctelor tari din alte domenii. Prin accentuarea și concentrarea pe propriile puncte
forte, persoana recunoaște că nu poate excela în toate domeniile vieții sale. De exemplu, când o
persoană spune “S-ar putea să nu știu să gătesc, dar cu siguranță știu să spăl vasele!”, ceea ce încearcă
să facă acea persoană este să compenseze lipsa abilităților de a găti prin sublinierea capacitaății
de a face curațenie în schimb. Atunci când acest mecanism este folosit corespunzator și nu într-o
încercare de supracompensare, compensarea este un mecanism de apărare care ajută persoana să
își întărească stima și imaginea de sine.
14. Umorul
”Umorul, în sensul restrâns reținut de Freud, constă în prezentarea unei situații trăite ca traumatizante
astfel încât să fie reliefate aspectele ei plăcute, ironice, insolite. Numai în acest caz (umor aplicat sieși)
umorul poate fi considerat un mecanism de apărare.” ( Ionescu Ș. și colab., în lucrarea Mecanismele
de apărare). În aceeași lucrare; ”umorul despre sine nu figurează decât în câteva liste clasice ale
mecanismelor de apărare, în vreme ce Freud l-a prezentat încă din 1905, ca fiind apărarea cu cel mai înalt
rang din toate”.
În DSM- IV-TR, în rândul mecanismelor de apărare ale individului – la nivelul adaptativ ridicat,
alături de: anticipare, afiliere, altruism, autoafirmare, autoobservare, sublimare, suprimare apare
și umorul, fiind operaționalizat astfel: ”indivizii rezolvă conflictul emoțional sau stresorii externi prin
sublinierea aspectelor amuzante sau ironice ale conflictului sau stresorilor”.
Exemple; Un pacient are cancer și se află în tratament cu citostatice, fapt care l-a determinat să-și
piardă părul. Pentru a masca suferința psihică face glume pe seama sa pentru că a rămas chel. Un
profesor face o greșală în timp ce scrie un exercițiu la tablă. Când își dă seama, face o glumă pe
seama sa; ,,Vai, nici un exercițiu nu sunt în stare să fac, voi sunteți mai deștepți decât mine!” Și râde cu
întreaga clasă.
15. Altruismul
Persoanele care au un conflict emoțional sau factori de stress interni și externi, reușesc să-și
reducă disconfortul psihic ajutându-i pe ceilalți, dedicându-se satisfacerii nevoilor celorlalți. Spre
deosebire de sacrificiul de Sine caracteristic formațiunii reacționale, în acest caz persoana
respectivă primește gratificații, fie indirect, fie direct de la ceilalți prin feed-back-ul lor.
Exemple: membra unui grup de ajutor voluntar își ridică stima de sine prin ajutarea celorlalți să
scape de problemele lor.