1.

NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Agricultura este știința, arta sau practica care se ocupă cu procesul producerii de
hrană vegetală și animală, fibre, respectiv diverse materiale utile prin cultivarea sistematică
a anumitor plante și creșterea animalelor. Termenul provine din cuvintele din latină agri
desemnând câmp si cultura însemnând cultivare, în sensul de prelucare mecanică și
chimică a solului pentru a fi apt pentru cultivarea plantelor.
Agricultura, este cultivarea pământului pentru a crește plante ea constituit ramura
principală de la începuturile civilizației. Această ocupație asigură cea mai mare parte a
alimentelor; materiale necesare pentru îmbrăcăminte și alte materii prime pentru industrii.
Domesticarea plantelor și animalelor a avut loc acum 14000-6500 de ani și este cea
mai studiată idee din preistorie. Acesta a evidențiat faptului că hrana se obține nu doar prin
strângerea plantelor sălbatice și vânarea animalelor ci și prin cultivarea plantelor din semințe
și prin creșterea în captivitate a anumitor animale.
Jumătate din populația globului lucrează în agricultură. Există însă mari diferențe
între rolul jucat de agricultură în diferite zone ale planetei. În țările aflate în curs de
dezvoltare, ca de exemplu Nepalul, aproximativ 90% din populație lucrează pământul. Spre
deosebire de acestea, doar aproximativ 2% din populația activă se ocupă cu agricultura, în
țări industrializate precum Regatul Unit al Marii Britanii și Statele Unite ale Americii. Cu toate
acestea, datorită înaltei eficiențe și tehnicilor științifice utilizate, Statele Unite reprezintă cel
mai mare exportator de produse agricole.

2. PRINCIPALELE ACTIVITĂȚI AGRICOLE ACTUALE

a. CULTURA PLANTELOR

 Cultura cerealelor
Producţiile principalelor cereale grâu, porumb, orez au crescut sensibil în ultimii ani.
Producţia de grâu a realizat evoluţii spectaculoase, cu o creştere foarte mare în cele două
decenii în special în cele două ţări suprapopulate China şi India.
Cultura orezului, rizicultura reprezintă un tip special de peisaj agricol, o formă
specifică de tehnologie agricolă şi o dimensiune a civilizaţiei şi culturii popoarelor

1
 respective. Reprezintă un aliment sănătos cu mulţi carbohidraţi, iar cele mai multe culturi
se întâlnesc în Asia de Sud-Est unde este un aliment nelipsit.
Cultura porumbului plantă originală din America Centrală cuprinde spaţii de latitudini
medii şi este destinat unor utilizări industriale şi alimentare complexe. Este de asemenea
cunoscut faptul că cel mai bun wiski se prepară din porumb.

 Cultura cartofului, legumelor şi leguminoaselor pentru boabe

Cultura cartofului, legumelor şi leguminoaselor pentru boabe reprezintă un grup
aparte care cuprinde: cartoful, un produs cu multe calitaţi nutritive dacă este preparat
corespunzător şi constitue o bună sursă de substanţe organice în special amidon, plantele
tropicale asemănătoare (batata şi maniocul), legumele (tomate, ardei, ceapă etc.), şi
leguminoasele pentru boabe (fasole, mazăre).

 Cultura plantelor industrial

Cultura plantelor industriale se grupează, de obicei, în: plante pentru ulei (soia, flarea
soarelui, arahide, rapiţă) plante pentru zahăr (trestia de zahăr şi sfecla de zahăr) şi plante
textile (bumbac, in, cânepă, iută).
Toate aceste plante au o largă întrebuinţare în viaţa cotidiană, fiind nişte prodise
nelipsite. Aproape orice mâncare are la bază ulei, dulciurile conţin zahăr, iar îmbrăcămintea
de zi cu zi este în marea majoritate din materiale textile în special bumbac.

 Culturile permanente
Culturile permanente cuprind arbori cu utilizări multiple (bananieri, curmali, ananas,
pomi fructiferi), viţă de vie, arbori şi arbuşti tropicali (citrice, cafea, cacao, ceai, arborele de
cauciuc).
Aceasta este încă o dovadă care ne arată cât de importantă este agricultura pentru
un trai decent. Aceasta nu stă doar la baza lanţului trofic fiind o nelimitată şi variată sursă
de hrană, dar are de asemenea o importanţă covârşitoare şi în industrie. Un exemplu
elocvent sunt plantele prezentate mai sus.

b. CREȘTEREA ANIMALELOR

Principalele efective de animale au crescut simţitor în ultimii ani. O consecinţă a

acestui fapt o reprezintă creşterea populaţiei din anumite state. Deşi creşterea şi

2
 domesticirea animalelor este una dintre cele mai vechi ocupaţii, în multe părţi ale globului
aceste practici învechite, dar rezultatele nu sunt dezamăgitoare. Creşterea animalelor
prezintă mai multe avantaje, iar omul le exploatează din plin. Dintre produsele oferite se
remarcă: carnea, pielea, lâna (în cazul viermilor, matasea), forţă de tracţiune, produse
lactate, ouă etc.

3. REGIUNILE AGRICOLE ALE TERREI

Regiunile agricole ale Terrei, suprapuse în mare parte pe zone climatice, au o serie de
caracteristici determinate atât de zonalitatea lalitudinală și etajarea altitudinală, cât și de
activitatea antropică. În raport de aceste coordonate, s-au delimitat o serie de regiuni agricole:
 Regiunea agricolă ecuatorială permanent umedă este caracterizată prin
oscilații termice mici și prin precipitații bogate și constante. În perimetrele forestiere solurile
sunt fertile, în timp ce sub culturile de câmp inadecvate, fără aportul de fertilizanți naturali și
industriali, se produce fenomenul de pierdere a fertilității solului. Din vegetația naturală a
pădurilor provin pomi si arbuști de un deosebit interes economic, cum sunt: palmierul-de-
ulei, cocotierul, arborele-de-cacao, arborele-de-cauciuc. Printre plantele cultivate
predomină orezul, porumbul și meiul. Condițiile naturale favorizează obținerea anuală a câte
2-3 recolte de orez, dacă se practică o gospodărire îngrijită a solului și a apei, o muncă
asiduă a câmpului. De aceea densitatea populației în zonele de cultură a orezului este
ridicată.
 Pădurile ecuatoriale au o mare extensiune (bazinul fluviului Congo, bazinul
Amazonului etc.), de aceea si arealele agricole sunt limitate, existând mai ales în lungul
fâșiilor agricole.
 Regiunea agricolă a tropicelor cu umiditate alternantă se remarcă, de
asemenea, prin temperaturi ridicate în timpul anului și printr-o perioadă mai mult sau mai
puțin scurtă de secetă, care impune agriculturi un anumit ritm de dezvoltare. Acest fapt
condiționează obținerea a două tipuri de culturi. Astfel, în Asia estică, în timpul ploilor, se
realizează o recoltă de orez, iar în timpul secetei se practică și alte culturi care solicită o
umiditate redusă.
 Culturile de câmp sunt cele mai caracteristice în această regiune, urmate de
cele ale arborelui-de-cafea si de ceai, apoi de culturile de bumbac si trestie-de-zahar.
Plantele de câmp bogate în ulei, ca susanul, ricinul, arahidele si bumbacul ocupă suprafețe

3
întinse. Culturile de porumb, mei si leguminoase se practică la limita cu regiunea aridă, unde
se întâlnesc și terenuri de pășunat.
 Regiunea agricolă aridă cuprinde culturi efectuate numai iîn perimetrele
irigate, respectiv de-a lungul apelor curgătoare și în oaze, unde se obțin recolte bogate de
orez, porumb, mei, orz, bumbac, curmale etc. În limitele acestei regiuni se practică
pășunatul, iar pe alocuri chiar și nomadismul.
 Regiunea agricolă subtropicală include două subregiuni
- Subregiunea meditereaneană cu două anotimpuri, se caracterizează prin marea
extensiune a culturilor irigate (orez, bumbac) și a culturilor fără irigație (grâu, porumb, orz
etc.). Nota predominantă pentru această subregiune o dau, însă, pomicultura si viticultura.
- Subregiunea musonică plantele caracteristice sunt: orezul, porumbul, meiul,
leguminoasele, tutunul, soia si bumbacul.
 Regiunea agricolă cerealieră corespunzătoare latitudinilor temperate este
caracterizată prin succesiunea anotimpurilor. Sunt cultivate: grâul, secara, ovăzul,
porumbul, orzul, plantele de nutreț.
 Regiunea agricolă subpolară este restrânsă ca areal. Totuși și aici se cultivă
orz, ovăz, secară și cartofi, în mod insular, în profilul agricol al zonei predomină pășunile
naturale.
Regiunile agricole menționate nu trebuie înțelese ca unități stricte, ele înregistrează
o mare diversificare teritorială și funcâională.

4. AGRICULTURA IN ROMÂNIA

 Asul din mânecă

Agricultura, o industrie de 15-18 mld. euro anual, este unul dintre puţinele sectoare
ale economiei care pun România în fruntea topurilor europene, datorită producţiilor
generoase de cereale şi plante oleaginoase. Spre exemplu, anul trecut România a ocupat
locul întâi în UE la producţia de floarea-soarelui şi locul doi la producţia de grâu şi porumb,
după Franţa, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Încurajarea producţiei
autohtone este unul dintre principalele obiective asumate de Ministerul Agriculturii în 2017,
un deziderat pentru care instituţia acordă subvenţii de până în 10.000 de euro
pentru sprijinirea producţiei de carne de porc şi câte 3.000 de euro pentru producţia de roşii,
două categorii de produse pentru care România depinde de importuri.

4
 Agricultura României nu îşi atinge însă întregul potenţial din cauza fragmentării
masive a suprafeţelor agricole, a lipsei tehnologizării sau a unui sistem de irigaţii funcţional,
acestea fiind şi unele dintre principalele motive pentru care România înregistrează unele
dintre cele mai slabe randamente la hectar din UE, la principalele culturi. Decidenţii români
nu au renunţat, cel puţin la nivel declarativ, la „legea supermarketurilor”, o lege care impune
ca cel puţin 51% din produsele agroalimentare prezente pe raftul marilor comercianţi să fie
româneşti, o măsură care în prezent nu se aplică. Cu toate acestea, retailerii s-au aliniat
cerinţelor pieţei, pariind pe prezenţa produselor româneşti la raft pentru a atrage clientela,
produsele „made în România” fiind o carte pe care mizează majoritatea retailerilor în
strategiile lor de marketing.

 Analiza situatiei sectorului agricol

România este una dintre ţările europene cu cel mai ridicat potenţial în sectorul agricol,
având a şasea cea mai mare suprafaţă agricolă utilizată dintre ţările UE, însă se confruntă
cu un randament foarte scăzut al producţiei agricole, din cauza mai multor factori.
Astfel, România avea la nivelul anului 2013 o suprafaţă agricolă utilizată de 13,9
milioane de hectare, după cea a Franţei (29 milioane ha), Spania (23,6 milioane ha), Marea
Britanie (17,3 milioane ha), Germania (16,7 milioane ha) şi Polonia (14,4 milioane ha), dar
mai mare decât cea de care dispuneau Italia (13,1 milioane ha), Ungaria (5,3 milioane ha)
sau Bulgaria (5,1 milioane ha), arată o analiză a PwC România.
Acești factori sunt:

 Unul din cei mari zece exportatori de cereale

Aproximativ 60% din suprafaţa agricolă utilizată a României (8,2 milioane ha) o
reprezintă terenul arabil, iar din această suprafaţă circa două treimi sunt folosite pentru
culturi de cereale. Astfel se face că România este unul dintre cei mai mari 10 exportatori de
cereale din lume (locul 9 în lume la exportul de grâu şi locul 6 la exportul de porumb). Deşi
cea mai mare parte a suprafeţei cultivate este utilizată pentru cereale, acestea generează
mai puţin de 25% din valoarea producţiei agricole totale (în valoare de 14,2 miliarde de euro
în 2015).

5
  Agricultura, sub 5% din PIB

Ponderea agriculturii în Produsul Intern Brut al României a scăzut constant în ultimii

20 de ani. De la 22,6 în 1993 la sub 5% din PIB în 2015. Această scădere a venit pe fondul
transformării structurale a economiei româneşti, de la o economie preponderent industrial-
agrară, la una bazată în principal pe servicii.
Deşi contribuţia agriculturii la PIB este în scădere, România are în continuare cea
mai mare pondere a sectorului agricol în structura PIB dintre toate ţările din Uniunea
Europeană, de 3 ori şi jumătate mai mare decât media europeană. În plus, la nivelul anului
2014, agricultura angaja 27,3% din populaţia activă a României, de peste 6 ori mai mare
decât media europeană de 4,4% din populaţia activă.
Ponderea forţei de muncă din România ocupată în agricultură avea în 2014 o valoare
destul de apropiată de cea înregistrată în 1992, deşi ponderea agriculturii în PIB a scăzut
de peste patru ori în aceasta perioadă, semnalând pierderi importante de eficienţă. Practic,
valoarea adăugată brută pe persoană ocupată în agricultură se ridica în anul 2013 la doar
18% din media Uniunii Europene, iar situaţia este şi mai îngrijorătoare dacă ne raportăm la
ţările din Europa de Vest. Valoarea adăugată brută generată de o persoană ocupată în
agricultură în România este de doar 7% din cea generată în Franţa, respectiv 9% din cea
generată în Spania.
Dacă luăm în considerare valoarea adăugată brută la hectar, România se situează
tot pe una dintre ultimele poziţii, aceasta fiind în jur de 600 euro/ha (2013). Prin comparaţie
în ţările din Europa de Vest valoarea adăugată brută la hectar depăşeşte 1.000 euro/ha.

Contribuția agriculturii la PIB

25%
24%
23%
22%
21%
20%
19%
18%
17%
16%
15%
14%
13%
12% 23% PIB
11% 22.60%
10%
9%
8%
7%
6% 12.10%
5%
4%
3%
2% 4.20% 3.90%
1%
0%
1990 1993 2000 2015 2016

6
  Forţă de muncă, majoritar nesalariată

Aproximativ 85% din totalul forţei de muncă din agricultură este nesalariată – lucrând
pe propriile exploataţii agricole de subzistenţă. Prin contrast, ponderea medie a lucrătorilor
nesalariaţi din sectorul agricol în UE este de 72%, iar în unele state chiar cu mult mai redusă
(Spania- 50%, Franţa – 63,1%, Germania – 55,8% ).
„Ţările cu cei mai mulţi lucrători salariaţi în agricultură sunt cele care înregistrează şi
cea mai ridicată valoare adăugată brută generată la nivel de lucrător. Toate acestea conduc
către problema fundamentală cu care se confruntă agricultura românească, şi anume
randamentul relativ mic al producţiei agricole”, a declarat Bogdan Belciu, Partener, Servicii
de Consultanţă pentru Management, PwC România, coordonatorul studiului.
„Având în vedere suprafaţa agricolă vastă şi rata de utilizare rezonabilă din România,
este clar că randamentul producţiei este principalul factor limitator al sectorului agricol”, a
adăugat Bogdan Belciu.
Randamentele României sunt în urma mediei europene cu 37,1% la producţie de
grâu şi 49,3% la producţia de porumb, iar România este depăşită de multe ţări din Europa
Centrală şi de Est la acest capitol.
Randamentele slabe în producţia de cereale limitează volumul, valoarea şi
contribuţia la PIB a producţiei anuale de cereale.

FORȚA DE MUNCĂ NESALARIATĂ

România, 85%

Franța, 63.10%
Germania, 55.80%
Spania, 50%

România Spania Franța Germania

PROCENTE

7
  Fragmentare a exploataţiilor agricole

România suferă de cea mai acută problemă de fragmentare a proprietăţii în

agricultură dintre toate ţările din Uniunea Europeană şi are o mărime medie de exploataţie
similară cu Malta sau Cipru, ţări insulare cu suprafeţe agricole mult mai mici decât cea a
României, potrivit raportului PwC.
Aproape 75% dintre fermele din România au sub 2 hectare iar ponderea fermelor sub
10 hectare este de 98% din total ca număr şi 39% din total suprafaţă agricolă utilizată. La
polul opus, fermele cu dimensiuni de peste 100 hectare reprezintă doar 0,5% din numărul
total, dar exploatează 49% din suprafaţa agricolă. În contrast cu celelalte alte state
europene, segmentul fermelor mijlocii, între 10 şi 100 de hectare, este relativ slab
reprezentat în România.
„Franţa şi Cehia, ţări cu randamente mari la producţia agricolă, au peste 29% din
totalul de ferme reprezentat de ferme de peste 50 de hectare – ponderea mare de ferme de
peste 50 ha le oferă avantaje precum economii de scară, abilitatea de a atrage fermieri
pregătiţi, acces facil la finanţare şi implict tehnologizare mai rapidă”, a precizat Bogdan
Belciu.

 Nivel inadecvat de pregătire al fermierilor

Forţa de muncă din sectorul agricol românesc prezintă un nivel de instruire inadecvat
în raport cu cel al altor state europene. Astfel, conform datelor Comisiei Europene, 96,4%
dintre fermierii români au declarat că şi-au însuşit cunoştinţele în domeniul agricol strict pe
baza experienţei practice, faţă de 70,9% dintre fermieri la nivelul Uniunii Europene.
Nivelul de instruire al fermierilor din România se situează sub cel al noilor state
membre precum Ungaria şi Polonia, în cazul cărora 17,9%, respectiv 47,8% dintre fermieri
raportează că au avut parte de instruire formală de bază şi completă în domeniul
agriculturii.
O altă problemă caracteristică sectorului agricol românesc din perspectiva resurselor
umane o reprezintă faptul că nu există un statut profesional clar definit al agricultorului.
Acest lucru are implicaţii puternice, pe plan fiscal şi al asigurărilor sociale şi asistenţei de
sănătate.

8
  Nivel redus al capitalizării în agricultură

România se află pe penultimul loc din Uniunea Europeană din perspectiva

capitalizării exploataţiilor agricole.
Printre cauzele acestui grad scăzut de capitalizare se numără şi nivelul mare de fragmentare
(lipsa economiilor de scară şi a posibilităţii de a obţine cu uşurinţă finanţare), venituri mici la
nivel de fermă şi lipsa instruirii agricole în rândul fermierilor.
Simptomele capitalizării scăzute în agricultură sunt numeroase şi afectează în mod
semnificativ randamentele producţiei. De exemplu, dotările tehnologice ale exploataţiilor
agricole sunt rudimentare. Spre exemplu, mai puţin de 2% din exploataţiile din România
deţin cel puţin un tractor.
Principala piedică în calea dotării tehnologice a agricultorilor români o reprezintă
suprafaţa redusă a exploataţiilor agricole, care nu permite utilizarea eficientă a mijloacelor
tehnologice moderne şi nici nu justifică investiţia în acestea, prin prisma recoltelor obţinute.
O altă problemă o reprezintă lipsa de acces la infrastructură necesară, cum ar fi
combustibilul lichid. Toate ţările din UE, inclusiv Ungaria şi Bulgaria, au atins o acoperire de
100% a zonelor agricole cu infrastructură de combustibil lichid, în timp ce în România
acoperirea este de doar 56%.
România este mult în urma altor ţări europene şi din punctul de vedere a sistemului
de irigaţii, în condiţiile în care secetele afectează frecvent peste 50% din terenul agricol dar
numai 12% din terenul agricol dispune de irigaţii viabile. Principalele probleme care limitează
dezvoltarea sistemului sunt: fragmentarea ridicată a exploataţiilor agricole, care rezultă în
multe ferme de dimensiuni mici şi foarte mici, ce nu dispun de resursele economice
necesare pentru repornirea sistemelor de irigaţii, proiectarea sistemelor de irigaţii pentru
exploataţii extinse, în condiţiile în care în prezent gradul de fragmentare a exploataţilor
agricole este foarte ridicat, infrastructura şi echipamentele de irigaţii învechite şi
energofage.
România este în urma celorlalte state membre UE din punct de vedere al cheltuielilor
fermierilor cu produse de protecţie a plantelor, care este încă un factor care afectează
randamentele din agricultură.
România este pe penultimul loc din UE din perspectiva cheltuielilor din bugetul de
stat pentru agricultura. Aceasta statistică nu spune povestea completă, deoarece o mare
parte din investiţiile în agricultura din România vin din programe ca Programul Naţional de

9
Dezvoltare Rurală sau Politica Agricolă Comună care sunt finanţate în mare parte din bani
europeni.
 Evaziune fiscală ridicată în sectorul agricol

Potrivit datelor Consiliului fiscal, sectorul agricol are a doua cea mai mare pondere
din evaziunea fiscală totală din România, 9% sau aproximativ 1,7 miliarde Euro.
Segmentul din agricultură în care acest tip de evaziune fiscală se manifestă cel mai
puternic este cel al vânzării produselor agricole primare, mai ales cereale şi legume-fructe.
Producătorul vinde producţia direct din câmp şi aceasta ajunge la consumatorii finali la un
preţ de câteva ori mai mare, iar sumele nedeclarate între momentul cumpărării de către
intermediar şi vânzarea finală intră în evaziune.
Agricultura este de asemenea afectată puternic de fenomenul muncii „la negru”, însă
acesta este mai greu de cuantificat, în condiţiile în care se practică pe scară largă agricultura
de subzistenţă şi munca familială, neremunerată.

10
11
 BIBLIOGRAFIE

1) http://ro.wikipedia.org/wiki/agricultură
2) Revista Terra Magazin
3) www.zf.ro/suplimente/agricultura-asul-din-manecă-al-României
4) www.adevărul.ro/economie/afaceri
5) Manual Geografie clasa a X-a, Editura Didactică și Pedagogică

12