Aliajele

Solutii Solide
Mihai Roxana
Clasa a VIIa C
 Cuprins
1. Definitie………………………………………………….3
2. Clasificare………………………………………………..4
3. Proprietati………………………………………………..5
4. Aliaje cu importanta practica …………………………...7
 Alama………………………………………………….7

 Otelul……………………………………………………

 Fonta…………………………………………………….

 Bronz…………………………………………………….

 Aliajul de lipit ………………………………………….

 Duraluminiul …………………………………………..

 Aliaj tipografic ………………………………………….

 Nichelina ……………………………………………….

 Constantan…………………………………………….

5. Mic dictionar…………………………………………….
6.Bibliografie………………………………………………….

2
 Definitie
Aliajele - Substanţe obţinute prin amestecarea a două sau mai multe elemente
chimice, dintre care cel puţin unul este metal şi se găseşte în aliaj în proporţia cea
mai mare (component de bază), celelalte putând fi metale sau nemetale
(componente de aliere).

Alierea metalelor se face cu scopul de a schimba unele proprietati fizice si

chimice alea acestora, pentru a obtine un produs cu o anumita duritate, cu
temperaturi de topire mai scazute, cu aspect mai placut si mai rezistent mecanic (la
lovire, zgariere) si chimic (la substante chimice).

In industrie, elaborarea aliajelor se realizeaza prin amestecarea metalelor topite

sau prin prelucrarea directa a minereurilor.

Aliaje se pot obtine si prin amestecarea metalelor cu nemetale (fonta, oțelul).

Descopera!
 Tacâmurile din inox(Oţel inoxidabil). Inoxul este dur şi spre deosebire de
argint, nu îşi pierde luciul.
 Clanţele din bronz. Acesta este uşor şi, şlefuit, poate deveni materie primă
pentru obiecte decorative.
 Cadre de biciclete din aliaj de aluminiu. Aliajul este rezistent, dar mult mai
uşor decât oţelul.
 Uneltele de metal, cum ar fi ciocanele, şurubelniţele şi cheile de
piuliţe, făcute din oţel îmbunătăţit. Sunt practic indestructibile, pentru că
oţelului
i-au fost adăugate cantităţi de vanadiu şi crom. Dacă nu ar fi fabricate din aliaje,
uneltele s-ar despica sau zdrobi în timpul folosirii.

3
 Clasificare
Aliajele pot fi:
 Aliaj anticoroziv (rezistent la intemperii și factori chimici agresivi)

 Aliaj inoxidabil (nu oxidează, nu se combină cu oxigenul, nu ruginește)

 Aliaj antifricțiune (cu un coeficient de frecare mic, frecare redusă, folosit la fabricarea
cusineților)

 Aliaj de lipit (care este folosit în procese tehnice de lipire, frecvent sub acțiunea căldurii)

 Aliaj dur (cu duritate mare)

 Aliaj refractar (care rezistă la temperaturi mari, de exemplu la peste 1.500 °C)

 Aliaj ușor (cu o densitate relativ mică)

 Aliaj foarte ușor

 Aliaj tipografic (folosit în realizarea caracterelor de tipografie)

 Aliaj ușor fuzibil (care se topește ușor, la temperatură relativ mică)

Dupa continut, aliajele pot fi:

 Feroase: - oteluri

- fonte

 Neferoase: - alamele

- bronzurile

- aliajele de lipit

- duraluminiul

4
 Proprietati
Proprietățile fizice și chimice ale aliajelor sunt în general diferite de cele ale
substanțelor componente, uneori semnificativ. Proprietătile aliajelor sunt
îmbunătătite comparativ cu ale metalelor componente.

Principalele proprietati ale aliajelor sunt:

 Temperatura de topire a majorităţii aliajelor este mai scăzută decât

temperatura de topire a metalelor componente.

Exemplu: Aliajul compus din 35 părţi de staniu şi 65 părţi de plumb se topeşte la

190◦C, pe când staniul, cu punctul de topire cel mai scăzut dintre cele două, se
topeşte la 232◦C.

 Densitatea aliajului este intermediară faţă de densităţile metalelor

componente.

 Duritatea aliajului este mai mare decât a fiecărui metal luat separat.

Exemplu: Aliajul Wolframului cu carbonul, împreună cu mici cantităţi de cobalt şi

alte metale, are duritatea diamantului şi îl înlocuieşte pe acesta într-o serie de
lucrări tehnice.

 Rezistenţa mecanică a metalelor creşte prin aliere.

 Rezistenţa la coroziune se măreşte.

Exemplu: Oţelul cu crom este foarte rezistent la ruginire şi la acţiunea acizilor.

De exemplu, oţelul, care este un aliaj al fierului cu carbonul, combină rezistenţa

cu mobilitatea. Poate fi forjat uşor în diferite forme. De asemenea, poate fi topit
fără a elimina gaze toxice.

5
 Rezistenţa oţelului la coroziune este mărită prin adăugarea manganului. Aliajele
de oţel şi mangan se folosesc în industria echipamentelor de decupat, la fabricarea
şinelor de tren, etc.
Unele metale pure, de pildă aurul, sunt rezistente la coroziune, de aceea sunt
ideale pentru folosirea în aer liber. Neajunsul este că sunt foarte scumpe. Unele
aliaje sunt la fel de rezistente, dar mult mai ieftine. Alama, un aliaj de cupru şi
zinc, este un exemplu în acest sens.
Unele aliaje , cum ar fi bronzul,un amestec de cupru şi staniu, sunt uşor de
modelat, chiar şi la temperatura camerei. Din acestă cauză, bronzul a fost folosit
mii de ani la fabricarea elementelor decorative.
Şi aliajele de aluminiu şi magneziu, de exemplu duraluminiul, sunt dure şi
rezistente la coroziune. Sunt folosite la fabricarea fuselajelor de avioane şi a
cadrelor de bicicletă.
Metalurgiştii au descoperit că metalele devin mai rezistente dacă sunt „aliate”
chiar şi cu mici cantităţi din alte substanţe. Aceasta a dus la posibilitatea de a crea
aliaje foarte dure, dar totuşi uşoare.
Nichelul, fierul şi cobaltul sunt folosite drept componente principale ale aşa-
numitelor superaliaje. Aceste aliaje, pe lângă faptul că sunt foarte dure, îşi
păstrează proprietăţile chiar şi expuse pentru mai mult timp la temperaturi ridicate.
Sunt folosite la fabricarea motoarelor avioanelor cu reacţie şi a rachetelor. Din
1950 a devenit accesibilă extragerea titanului, un metal la fel de dur ca şi oţelul,
dar având jumătate din greutatea acestuia. Titanul este folosit
în aliajele din care se construiesc fuselajele avioanelor.

6
Aliaje cu importanta practica

Alama
Alama este un aliaj de cupru şi zinc în diverse proporţii. Cu creşterea
conţinutului de zinc, culoarea sa se deschide şi rezistenţa la coroziune scade. Există
alamă galbenă care conţine până la 80% cupru şi alamă roşie sau tombac, cu un
conţinut de cupru de peste 80%. Alamele care conţin mici cantităţi de nichel,
mangan, fier, staniu, plumb au proprietăţi mecanice şi rezistenţă la coroziune
superioare alamelor obişnuite.

Tipuri de alame :
 Deformabile
- Moi (10-30% Zinc)
- Pentru pesare (30-40% Zinc)
- Dure (40-45% Zinc)
 Alame pentru lipit
 Turnate (35-40% Zinc)

Alamele moi se folosesc la fabricarea tuburilor flexibile, a ţevilor, pentru

serpentine, a cartuşelor, a diferitelor piese electrotehnice, a bijuteriilor, etc.Ele pot
fi prelucrate la rece prin laminare, trefilare şi ambutisare.
Alamele pentru presare sunt plastice şi se pot prelucra prin deformare plastică la
rece sub formă de table şi benzi laminate, bare trase, sârme trefilate. Prin
deformarea la rece , alamele se ecruisează şi îşi măresc duritatea şi rezistenţa, fiind
utilizate la fabricarea unor piese prelucrate prin aşchiere.(suruburi)
Alamele dure sunt fragile şi rezistente, dar au plasticitate scăzută. Se folosesc în
special pentru obţinerea unor piese prelucrate prin aşchiere: şuruburi, roţi dinţate
etc.
Alamele turnate sunt aliaje complexe în care, alături de zinc, se mai introduc şi
alte elemente de aliere (plumb, staniu, mangan, aluminiu, fier, nichel). Plumbul
uşurează prelucrarea prin aşchiere, manganul ameliorează rezistenţa la coroziune,
iar fierul măreşte rezistenţa alamei şi tenacitatea ei.

7
Din aceste alame se toarnă armături, carcase, elemente de garnituri etc., turnarea
executându-se în forme de nisip, cochilii sau sub presiune.
Alamele pemtru lipit se livrează sub forma de granule sau vergele şi servesc la
lipirea tablelor şi a ţevilor de cupru, alame , bronzuri, oţeluri şi a pieselor din fontă.