1.

Abordări, principii și tendințe în analiza sistemelor

Analiza sistemelor, ca disciplină premergătoare a ADSE, a apărut în
contextul fundamentării conceptului de sistem și a metodei abordării sistemice,
odată cu rezultatele prezentate de Ludwig van Bertalanffy, fondatorul teoriei
generale a sistemelor (TGS). TGS și-a propus și a reușit să facă din conceptul
de sistem paradigma centrală a științei și din metoda sistemică – o modalitate
esențială de abordare științific. Sistemul poate fi definit ca o reuniune de
elemente aflate în interacțiune, care acționează în vederea realizării unui
obiectiv comun, prin utilizarea unui ansamblu de resurse materiale, energetice,
financiare, informaționale, umane. În această viziune diferite entități economice,
firme, bănci, afaceri, organisme financiare sau non-financiare etc. pot fi
considerate sisteme și, în mod firesc, pot fi abordate pe baza metodelor și
tehnicilor fundamentate de TGS. Conceptul de sistem are un caracter relativ,
el putând fi descompus într- un număr mai mic sau mai mare de elemente,
subsisteme, care sunt în faptsisteme în accepțiunea dată de TGS. Astfel, de
exemplu, o întreprindere poate fi privită ca un sistem economic ale cărui secții
reprezintă subsisteme, iar, la rândul lor, atelierele sau chiar punctele de lucru
sunt subsisteme ale secțiiilor.Structurarea pe nivele ierarhice permite
evidențierea funcționării fiecărui subsistem în parte, a intercorelării cu celelalte
subsisteme și pe această bază a fundamentării unor măsuri de ordin
organizațional și decizional, care să conducă printr-o procedură de sinteză, la
funcționarea mai bună a întregului sistem. Abordarea sistemică îmbină cele
două etape, analiza și sinteza, relevând nu doar starea de fapt a sistemului,
diagnosticat printr-o astfel de procedură, dar și căile de îmbunătățire a structurii
și funcționalității acestuia. Abordarea sistemică este posibilă prin apelarea la
reprezentarea izomorfă a sistemului real, care ia forma unui model, conceptual,
grafic, matematic sau, într-o accepțiune modernă, actuală, a unui model bazat pe
agenți.Agenții și sistemele multiagent reprezintă o alternativă de analiză,
diagnoză, modelare și implementare a sistemelor complexe, prin conceperea și
utilizarea tehnologiei informaționale.Întreg demersul ADSE este realizabil
prin parcurgerea mai multor etape/pași, care au în vedere, într-un sens mai
larg, realizarea și implementarea proiectului unui nou sistem: identificarea și
definirea problemei sistemului existent; cunoașterea caracteristicilor sistemului
dat și a conexiunilor sale cu mediul; studiul de analiză-diagnoză și formularea
punctelor favorabile/nefavorabile, a oportunităților/amenințărilor; elaborarea
noului proiect de sistem pe baza unor studii de predicție a evoluției sistemului și
a mediului
 2. Principiile analizei complexe a sistemelor
Experiența teoretică și practică acumulată în ultimele decenii pe domeniul
analizei sistemelor au condus la formularea unor principii generale, ale
analizei complexe a sistemelor (ACS), prezentate în lucrarea „Logica
Decizională și Conducerea Sistemelor”, Ed. Academiei ( Gh. Boldur -Lățescu).
ACS fiind o disciplină integratoare renunță la abordările unilaterale, specifice
unor discipline specializate, utilizând un ansamblu de proceduri și metodologii
cu caracter sistemic. În mod firesc această viziune impune o schimbare de
optică privind specializarea analiștilor implicați și valorifică efectele benefice
ale deciziei de grup.
ACS este direcționată către problemele cheie, relevante, ale sistemelor.
Activitățile implicate de ACS sunt în mod necesar activități cu caracter
permanent sau cvasipermanent, datorită ritmului alert al schimbărilor care
caracterizează dinamica evoluției sistemelor economice.
Inițierea și coordonarea ACS se realizează eficient din interiorul
sistemului. Dacă este vorba de o echipă externă de analiști, aceasta trebuie să
aibă o bună comunicare cu utilizatorii finali ai analizei și diagnozei sistemului.
Soluțiile adoptate în urma ACS trebuie implementate în mod flexibil în
proiectul noului sistem, ținându-se cont de opiniile utilizatorilor și de reacțiile
mediului sistemului.
Relevarea și valorificarea relațiilor interumane privitoare la
comportament, motivații individuale și colective, selecția profesională,
programe de instruire și reconversie profesională, relații dintre membrii
grupului.
Îmbinarea echilibrată a abordărilor formalizate și neformalizate cu intuiția
și experiența factorilor de decizie.
Relevarea aspectelor multidimensionale ale problemelor abordate în ACS,
precum și a factorilor de risc și de incertitudine, care caracterizează mediul
sistemului economic analizat.
3.Metode și tehnici utilizate în ADSE
În ADSE se utilizaeză o gamă largă de metode și tehnici, specifice unor
discipline consacrate, sau integrate din necesități practice de abordare.
Metoda abordării sistemice, fundamentată în TGS, care are în vedere
îmbinarea logică a etapei de analiză cu cea de sinteză (proiectare) a sistemelor.
Metoda analizei diagnostic – permite caracterizarea și evaluarea cât
mai precisă a stării sistemului. Ea vizează domeniile esențiale ale sistemelor
reale, putând fi orientată către diagnosticul tehnic/tehnologic, diagnostic
comercial, diagnostic juridic, diagnosticul resurselor umane, diagnostic
economico-financiar, diagnostic contabil etc..
Metoda evaluării performanțelor și riscurilor sistemelor economice,
face apel la o serie de indicatori cheie care pot fi în final încorporați unor
instrumente de tip „tablou de bord”, absolut necesare în buna pilotare a
afacerilor.
Metoda modelării - are în vedere utilizarea tehnicilor algoritmice
și/sau euristice necesare reprezentării izomorfe ale realității, apelând la
proceduri conceptuale, reprezentări grafice, modelare pe bază de ecuații sau pe
bază agenți.
Metoda simulării – este destinată generării unor experimente similare
celor care se produc în sistemele reale. Cu ajutorul acestora, analistul poate
studia mai multe variante de proiect de sistem, evitând riscurile experimentării
pe sistemul real.
Metode de predictie , de analiza si proiectare decizionala ,
informatice de analiza si proiectare , de esantionare informationala , de
analiza a datelor , de psihosociologie
 4.Concepte sistemice și metoda abordării sistemice în ADSE-
exemplificări
În ADSE conceptul cheie este acela de sistem, caracterizat printr-un
număr relativ mare de elemente, aflate în relații de conexiune reciprocă, și care
interacționează, inclusiv cu mediul din care face parte, în vederea realizării unui
anumit scop/obiectiv.
Astfel, pentru un sistem de afaceri scopul îl constituie realizarea unui
profit maxim. Entitățile sistemului de afaceri sunt conectate prin fluxuri de forță
de muncă, resurse materiale, financiare și informaționale. El este un sistem
deschis aflat în relații cu alte sisteme de afaceri de pe piața
internă/internațională, cu care schimbă bunuri, mărfuri, produse comerciale,
active financiare. Sistemul, privit ca o entitate fizică, este alcătuit dintr-o
mulțime de elemente cuplate funcțional, iar legăturile cu exteriorul sunt
realizate prin intermediul mărimilor de tip cauzal, numite factori/variabile de
intrare, și acelor de tip efect, numite variabile de ieșire.
Conceptul de sistem are un caracter relativ, el putând fi descompus într-
un număr mai mic sau mai mare de elemente, subsisteme, care sunt în
faptsisteme în accepțiunea dată de TGS. Astfel, de exemplu, o întreprindere
poate fi privită ca un sistem economic ale cărui secții reprezintă subsisteme, iar,
la rândul lor, atelierele sau chiar punctele de lucru sunt subsisteme ale secțiiilor.
Dar și întreprinderea, în ansamblul ei poate fi privită ca un subsistem în
raport cu macrosistemul industriei căreia îi aparține, sau cu sistemul economiei
naționale. Descompunerea sistemului în subsisteme și relevarea
legăturilor/conexiunilor între acestea trebuie să aibă la bază o analiză spațio-
temporală.
Structurarea pe nivele ierarhice permite evidențierea funcționării fiecărui
subsistem în parte, a intercorelării cu celelalte subsisteme și pe această bază a
fundamentării unor măsuri de ordin organizațional și decizional, care să
conducă printr-o procedură de sinteză, la funcționarea mai bună a întregului
sistem. Abordarea sistemică îmbină cele două etape, analiza și sinteza,
relevând nu doar starea de fapt a sistemului, diagnosticat printr-o astfel de
procedură, dar și căile de îmbunătățire a structurii și funcționalității acestuia.
O categorie importantă de sisteme, care fac obiectul studiului ADSE o
constituie sistemele cibernetice, capabile de a se regla/autoregla prin
intermediul unor factori de natură umană, înglobați într-un bloc numit subsistem
de decizie.
5.Tipologia arhitecturii sistemelor economice-exemplificări
Rolul ADSE îl constituie relevarea arhitecturii de sistem existente, pe baza unui
amplu demers de analiză și diagnoză. Rezultatele ADSE vor sta la baza
proiectării și implementării noului sistem. În raport cu conexiunile structurale se
pot evidenția mai multe tipuri de sisteme: Sisteme cu buclă primară Sistemele
respective sunt caracterizate de relații/tranzacții simple, elementare cu mediul
lor (exemplu: fluxul de marfă livrată de un furnizor către un consumator, ca
acțiune, urmată de răspunsul materializat prin achitarea contravalorii acelei
mărfi). Sistemele care funcționează în acest mod au în general un program
prestabilit, mai dificil de adaptat la schimbările din mediu, de aici și
vulnerabilitatea lor organizațională și o mare inerție în comportament
Sistemele cibernetice (cu buclă secundară) au o arhitectură în care apare în
plus o buclă secundară de control (reglare). Blocul de control analizează
informațiile culese din mediu și pe baza unui program sau a unor politici de
acțiune realizează filtrarea și prelucrarea informațiilor. Selectarea acțiunii celei
mai eficiente are loc în urma desfășurării unui proces decizional complex.
Caracteristic acestor sisteme este faptul că ele au capacitatea de a evalua mediul,
pe baza analizei – diagnostic și de a alege o variantă decizională dintr-o
mulțime de astfel de variante, abordate multicriterial și ținând seama de tipul de
mediu existent, determinist sau nedeterminist. Un sistem cu buclă secundară
funcționează pe baza legăturii de tip feed- back, acțiunea sistemului putând fi
comparată cu o ieșire dorită/scop/țintă. Dacă există abateri între cele două
mărimi, blocul de reglare, înglobat într-o astfel dearhitectură, va adopta o
decizie de reglare, orientată asupra intrărilor sau chiar asupra unor activități
specifice sistemului.Funcția de reglare se poate realiza și printr-o conexiune de
tip feed- forward, care implică existența unui bloc/subsistem de monitorizare a
intrărilor în sistem, cu rol predictiv, în ceea ce privește funcționarea viitoare a
sistemului. O abordare modernă a modelării și simulării sistemelor economice
este cea bazată pe agenți. Acest domeniu a înregistrat rezultate spectaculoase în
ultimii ani, materializate în elaborarea unor limbaje de modelare și simulare în
domeniul sistemelor multiagent, așa cum sunt: SWARM, REPAST, JAS,
SPADES, NETLOGO.Sistemele din această clasă se întâlnesc în practică în
contextul sistemelor financiar-contabile, ca de exemplu sistemele cu costuri
standard, sistemele cu audit intern, control operativ al producției, sistemele de
control al creditelor , sisteme de planificare , gestiune a stocurilor
 Sistemele cu învățare (buclă terțiară), constituie o arhitectură mai
complexă decât cele cu buclă primară și secundară, prin includerea buclei
politicilor, ca buclă terțiară
Blocul nou introdus, al politicilor cu valoare paradigmatică, permite
acumularea creativă a informațiilor, deci, implicit procesul de învățare
(autoînvățare). Decizia elaborată în blocul de decizie va fi fundamentată atât pe
baza efectelor buclelor primară și secundară, cât și pe baza informațiilor
acumulate și dezvoltate într-un sistem de tip expert din clasa inteligenței
artificiale.
6. Metode și tehnici de investigare preliminară a sistemelor
Cercetarea, sau investigarea sistemului economic, reprezintă faza de debut a
ADSE, care permite „fotografierea” situației sau a stării existente,
identificarea activităților, a evenimentelor și a proceselor relevante scopului
urmărit. Astfel, vom putea determina, pe baza unei analize critice, cum
funcționează sistemul actual, ce trebuie îmbunătățit, unde și în ce mod.
Se determină astfel natura problemei, se evaluează oportunitatea demarării
acțiunii de elaborare a proiectului unui sistem, se identifică obiectivele și
caracteristicile sistemului, funcțiile sale și conexiunile interne și externe, cu
mediul. În acest sens, pot fi parcurse trei subetape, care vizează investigarea
preliminară, studiul de fezabilitate și investigarea detaliată.
Obiectivele investigării preliminare sunt: definirea problemei și a
oportunităților; stabilirea granițelor procesului de analiză și diagnoză; analiza
sistemului și a interfeței sale cu mediul.
Tehnici de interviu Interviurile pot fi realizate în timp real sau retrospectiv și
au în vedere crearea bazei/portofoliului de eșantionare, proiectarea unui set
de întrebări, culegerea și înregistrarea datelor obținute din interviu,
interpretarea, validarea și estimarea siguranței sau a încrederii privind
datele colectate.
Tehnici de chestionar Aceste tehnici de tip individual, retrospective, se
desfășoară după următorii pași: stabilirea scopului investigației; stabilirea bazei
de eșantionare; alegerea unui eșantion reprezentativ din baza de eșantionare;
proiectarea și redactarea chestionarelor; expedierea chestionarelor către
respondenții potențiali; colectarea răspunsurilor, eventual reiterarea
procedurii când răspunsurile sunt insuficiente sau neclare; analiza datelor din
chestionare. Avantajul principal al tehnicii de chestionar îl constituie costul
redus (circa 5-10% din costul interviului, raportat la o întrebare). Dezavantajele
constau în durata mare de realizare a acestui tip de investigare, necesitatea de a
se stabili aprioric răspunsurile posibile, imposibilitatea formulării unor întrebări
care necesită răspunsuri de mare întindere.
Tehnica agendei / jurnalului Aflată la confluența tehnicii interviului și a
tehnicii de chestionar, această tehnică folosește conceptul de observator-
executant, prin care agentul desemnat este observatorul propriului
comportament, el înregistrând aspectele cele mai importante ale activității
desfășurate. Deci, prin această tehnică, informațiile despre sistem, despre
problemele investigate, sunt obținute prin autoevaluarea realizată de înșiși
executanții sau membrii sistemului respectiv.
Tehnici de observare la nivel de grup Aceste tehnici se focalizează pe
evenimente trecute, interacțiunile la nivel de grup putând aduce câteva
avantaje: la nivel de grup pot fi dezvoltate mai bine și mai precis ideile
individuale; grupul asigură o abstractizare a problemei și o verificare a validități
afirmațiilor individuale.
7. Studiul de fezabilitate în ADSE
Studiul de fezabilitate (SF) își propune maximizarea nivelului cunoașterii
(know-how-ul) prin estimarea anticipativă a eficacității resurselor atrase și
utilizate, precum și minimizarea riscurilor pe care sistemul și le asumă prin
adoptarea unui proiect.SF este o abordare de tip “bottom-up”, orientată pe
soluțiile existente, bazată pe construcție, în contrast cu abordarea “top-down”,
orientată pe obiective, bazată pe analiză,așa cum se procedează în cadrul
investigației preliminare.
Estimarea costurilor atașate unei soluții depinde de cât de bine, rapid și
eficient sunt asamblate și testate aceste elemente. În investigația preliminară
structura funcțională este definită de sus în jos, începând cu obiectivul
sistemului. SF este orientat spre indicarea gradului de fezabilitate al unui număr
cât mai mare de variante de proiect, comparate între ele pe baza unor criterii de
fezabilitate. Acest tip de studiu oferă o imagine clară asupra stării reale, a
potențialului economic, a poziției pe care o deține agentul economic, sistemul
economic, sau afacerea respectivă pe piață.
Componentele studiului de fezabilitate
Echipa care realizează SF trebuie să aibă abilități necesare fundamentării
indicatorilor de măsurare a performanțelor sistemului, a eficienței și a riscurilor
acestuia, să poată estima efectele directe și indirecte ale implementării unui nou
sistem, să poată construi predicții pentru performanțe și riscuri, să elaboreze și
să comunice concluziile acestui studiu.
La elaborarea SF este recomandat să participe specialiști în domeniu,
experți și consultanți externi, dar și din cadrul sistemului analizat.
Prezentarea a cel puțin două soluții, una pesimistă și una optimistă din
punctul de vedere al posibilităților de realizare, permite studierea senzitivității
acestor soluții/variante în raport cu parametrii implicați (prețuri, costul
resurselor, gradul de incertitudine al mediului etc.).
Echipa care realizează SF trebuie să aibă în vedere obiectivele sistemului,
cerințele utilizatorului/beneficiarului, limitele/restricțiile sistemului,pentru
minimizarea riscurilor legate de alocarea incorectă a unor resurse importante. Se
pot utiliza comparații având ca referință studii de ADSE referitoare la sisteme
analoge celui studiat.
Rezultatul SF, credibilitatea și utilitatea lui sunt strâns legate de
rezultatele procesului de analiză și diagnoză a sistemului. Studiul poate folosi ca
date de intrare și rezultatele unor studii pre-fezabilitate. Raportul SF o dată
avizat marchează momentul de start al etapei de elaborare a noului proiect de
sistem.
Un element important al SF îl constituie estimarea costurilor și
beneficiilor implicate de fiecare variantă în parte. Vom considera cost tangibil
acel cost care poate fi identificat ca fiind real sau justificat, mărimea sa putând fi
estimată, dar nu neapărat demonstrată în mod argumentat.
În sensul precizat, majoritatea beneficiilor unui sistem proiectat sunt
intangibile, ele referindu-se la posibilitatea creșterii productivității personalului
angajat, la creșterea comenzilor de bunuri și servicii, sau la atragerea unor noi
clienți către sistemul analizat, prin îmbunătățirea calității produselor și
serviciilor prestate. O parte insemnată a beneficiilor devin tangibile pe baza
propagării unor efecte generate de creșterea cheltuielilor de dezvoltare a
sistemului.
Estimarea costurilor directe trebuie făcută cât mai precis, ele referindu-se
la cheltuielile de proiectare, dezvoltare și operare/funcționare a componentelor
sistemului analizat. Aceeași observație vizează și costurile indirecte , asociate
subsistemelor conexe în raport cu cele investigate.
Costul de dezvoltare a unui sistem este nerecursiv, el se poate produce
doar o dată de-a lungul ciclului de viață al sistemului și include cheltuielile de
analiză diagnoză și proiectare, cele de angajare a personalului, de investiții
imobiliare, achiziționarea de utilaje, instalații tehnice, IT etc.. Menținerea,
întreținerea și funcționarea curentă a sistemului vor antrena costuri continue,
recursive, cum sunt cele referitoare la întreținerea utilajelor, plata salariilor,
întreținerea resurselor IT, prestări de servicii etc..
8. VAN și RIR în analiza fezabilității sistemelor economice
Valoarea Actualizată Netă (VAN) este un indicator al valorii adăugate a
unui proiect de investiții în cadrul unei entități private sau publice11,12. Luând
în considerare un proiect de investiții și calculând valoarea indicatorului putem
ajunge la una din următoarele situații:
 VAN >0 - indică faptul că proiectul de investiții propus aduce valoare
adaugată entității și el poate fi realizat;
 VAN <0 - indică faptul că proiectul de investiții propus scade valoarea
entității și el nu ar trebui realizat;
 VAN =0 - indică faptul că proiectul de investiții propus nici nu adduce
valoare adaugată entității, nici nu scade valoarea acesteia, și el putând fi
realizat sau nu.
Formula generală de calcul a Valorii Actualizate Nete o reprezintă
însumarea fluxurilor de numerar actualizate:

În cazul unei investiții, în literatura de specialitate

regăsim acestă formulă sub următoarea formă:

Înainte de a trece la
interpretarea economică a relației de calcul, sunt prezentate următoarele
corelații de ordin matematic utile în calcularea indicatorului:
Valoarea Actualizată Netă este cu atât mai mare cu cât valoarea ratei de
actualizare utilizată este mai mare;
cu cât valoarea fluxurilor de numerar ( j FN ) este mai mare, cu atât valoarea
indicatorului este mai mare.
Avantajele utilizării indicatorului VAN
 este singurul indicator care are o valoare calculabilă în situații practice,
valoarea care este relevantă și corectă din punct de vedere metodologic;
 poate fi utilizat în analiza unei investiții, fiind extrem de eficient
încondițiile utilizării unor ipoteze de lucru și proiecții financiare corecte;
Dezavantajele utilizării indicatorului VAN
 valoarea indicatorului nu spune nimic legat de distribuția beneficiilor și
costurilor aferente investiției;
 determinarea elementelor de calcul utilizate nu este întotdeaunafacilă.
În concluzie, calcularea și utilizarea indicatorului Valoarea
ActualizatăNetă este extrem de importantă în evaluarea unui proiect de investiții
propus, sau în ordonarea pe baza acestui criteriu de fezabilitate financiară a
proiectelor posibile ale noului sistem , de realizat de o entitate publică sau
privată, permițând decidentului să ia o decizie fundamentată.

Rata Internă de Rentabilitate (RIR)

DEFINITIE.Rata Internă de Rentabilitate (RIR) a unui proiect de
investiții este acea rată de actualizare care face ca Valoarea Actualizată Netă să
fie egală cu zero. În esență este acea rată de rentabilitate pentru care fluxurile de
numerar nete actualizate pozitive acoperă valoarea fluxurilor de numerar nete
actualizate negative (exemplu: costurile investiționale).
La nivelul semnificației sale economice, indicatorul RIR este
complementar indicatorului VAN, permițând unui decident evaluarea unei
investiții în baza valorii sale:
 RIR >r - indică faptul că proiectul de investiții propus aduce valoare
adaugată entității și el poate fi realizat;
 RIR <r - indică faptul că proiectul de investiții propus scade valoarea
entității și el nu ar trebui realizat;
 RIR=r - indică faptul că proiectul de investiții propus nici nu adduce
valoare adaugată entității, nici nu scade valoarea acesteia, și el poate fi
realizat sau nu.
Calcularea indicatorului presupune rezolvarea următoarei ecuații, cu
necunoscuta r, rezultate din relația de calcul:

Este evident faptul ca rezolvarea acestei

ecuatii nu este simplă, însă exista o serie de metode de aproximare a valorii
Ratei Interne de Rentabilitate, prezentate în literatura de specialitate.
Metoda 1 – Metoda secantei (soluție numerică)Valoarea RIR prin se
determină prin această metodă cu un grad de acuratețe arbitrar stabilit.
Convergența recurenței prezentate anterior respectă următoarele:
 dacă funcția VAN (i ) are o singură rădăcină reală r , atunci recurența
converge către această rădăcină;
 dacă funcția VAN (i ) are mai multe rădăcini reale r 1 ,..., r k , atunci
recurența converge către una din aceste rădăcini, dar modificând valoarea
de start relația poate converge către o altă rădăcină;
 dacă funcția VAN (i ) nu are nici o rădăcină reală, atunci recurența
converge către +∞
 Metoda 2 – Încadrarea RIR într-un interval dat
Această metodă poate fi utilizată prin parcurgerea următorilor pași:
 Se calculează VAN pentru ratele de actualizare care reprezintă marginile
intervalului analizat;
 Dacă VAN are semne diferite pentru cele două valori ale ratei de
actualizare, atunci cel putin o valoare a RIR se află în intervalul analizat;
Valoarea aproximativă se estimează utilizând relația de calcul:

Pentru utilizarea acestei metode se recomandă ca diferența între marginile

intervalului să nu fie mai mare de 5%.
În cele mai multe cazuri, există o singură valoare posibilă pentru valoarea
RIR, existând o singură schimbare de semn evidențiată și de graficul funcției
VAN (i ) .
Avantajele utilizării indicatorului RIR
 este un indicator complementar indicatorului VAN, care exprimă sintetic
performanța financiară sau economică a unei investiții;
 poate fi utilizat în analiza unei investiții, fiind extrem de eficient în
condițiile utilizării unor ipoteze de lucru și proiecții financiare corecte;
Dezavantajele utilizării indicatorului RIR
 poate genera rezultate aberante în funcție de evoluția fluxurilor de
numerar, putând apărea rezultate multiple, care nu au însă nici o
semnificație economică reală;
 tinde să favorizeze proiectele de scară redusă.
În ciuda dezavantajelor prezentate, precum și a diverselor alternative ale
acestui indicator prezentate în literatura de specialitate, această variantă de
calcul reprezintă modalitatea cea mai frecvent utilizată în practică.
9. Metodologii ameliorative de tip informațional-decizional în ADSE
Etapa 1: Studii Preliminare – vizează elaborarea unei diagnose
informațional-decizionale, materializată într-un studiu de oportunitate, care
reflectă starea actuală a sistemului.
Pas 0: - Rezolvarea unor probleme organizatorice: stabilirea componenței
grupei de analiști de sistem, precizarea responsabilităților, a programului de
acțiune și a obiectivelor AS ( analizei de sistem).
Pas 1: - Cunoașterea generală a sistemului economic prin relevarea unor
indicatori economico-financiari, contabili, indicatori ai forței de muncă, ai
activităților de producție, desfacere, marketing etc.. Se explicitează și relațiile
dintre echipa de analiști și personalul cu atribuții și responsabilități din sistem.
Pas 2: Analiza structurii organizatorice: se elaborează organigrama
sistemului analizat, inclusă apoi într-un document de sinteză, împreună cu
caracteristicile generale ale sistemului.
Pas 3: Definirea subsistemelor componente, a aplicațiilor sau a grupelor
de activități aparținând fiecărui subsistem. Se utilizează tehnicile de analiză
structural-funcțională. La nivelul fiecărui subsistem se determină grupele de
activități sau de aplicații care identifică unitatea operațională. Astfel, de
exemplu, la nivelul unei intreprinderi dintr-o industrie vor fi structurate
următoarele subsisteme: conducere, planificare, programarea operativă a
producției, aprovizionare, repartizarea și gestionarea materiilor prime,
materialelor și semifabricatelor, revizii-reparații, controlul calității,
cercetaredezvoltare, studiul pieței etc..
Detalierea subsistemelor va conduce la delimitarea principalelor lor
aplicații. De exemplu, subsistemul investiției va avea ca aplicații: programarea
și coordonarea investițiilor, elaborarea documentației tehnico-economice,
controlul financiar ș.a.. Detalierea analizei este dependentă de dimensiunea
sistemului studiat, de complexitatea activităților, de obiectivele analizei, de
mijloacele disponibile, de timpul rezervat și de gradul de relevanță al
subsistemelor evidențiate.
Pas 4: Selectarea aplicațiilor pentru analiza și proiectarea noului sistem.
Datorită unor restricții obiective legate de resursele angajate în acest demers,
din mulțimea aplicațiilor se aleg 20-30% din cele identificate, restul fiind
incluse într-un portofoliu al viitoarelor aplicații care vor face obiectul AS.
Pas 5: Estimarea și eșalonarea acțiunilor analizei de sistem în termenii
restricțiilor de cost, durată și alte resurse (metodele folosite, dezvoltate în cursul
de Cercetări Operaționale, sunt de tip ADC, PERT-TIME, PERT-RES ș.a.)
 Pas 6: Elaborarea studiului de oportunitate al analizei de sistem. Este
vorba de diagnoza informațional-decizională pe baza datelor obținute în pașii
anteriori.
Documentul obținut în urma studiului preliminar este avizat de către
beneficiarul/utilizatorul sistemului.
Etapa 2: Studii operaționale – urmează cunoașterea în detaliu a
caracteristicilor informațional-decizionale al fiecărei aplicații selectate pentru a
fi analizate în prima etapă.
Subetapa 2.1. Relevarea informațional-decizională a situației existente.
Pas 1: Adoptarea unor măsuri organizatorice (extinderea colectivului de
analiști prin includerea unor factori de decizie din compartimentele analizate,
asigurarea condițiilor logistice necesare demersului întreprins etc.).
Pas 2: Redetalierea sistemului în aplicații, activități sau grupe de
activități, în mod cât mai echilibrat.
Pas 3: Releveul/schița de ansamblu- vizează stabilirea provizorie a
fluxului de informații și a nodurilor decizionale ale aplicațiilor. Analistul
construiește pentru fiecare activitate câte o organigramă a grupei de activități,
practic o grilă cu dublă intrare pentru descrierea fluxului de informații
(executant-activitate). Se utilizează o simbolistică adecvată făcându-se distincția
între fluxurile de informații și cele de materiale, financiare, de resurse umane
etc., blocurile de decizie, succesiunea operațiilor, relațiile de precedență,
operațiile care manipulează date etc..
Pas 4: Releveul informațional-decizional detaliat. Fiecare activitate din
organigramă este reevaluată și supusă unei analize detaliate, obținându-se un
nou document analitic, numit fișa activități (codul activității, momentele de
desfășurare, numărul de operații pe unitatea de timp, scopul). Sunt explicitate
procesele de decizie sub aspect logic, precum și procesele informaționale.
Pas 5: Corelarea/conectarea releveelor aplicațiilor.
Subetapa 2.2. Definitivarea obiectivelor sistemului. Sunt formulate
concluziile referitoare la subsistemele și aplicațiile analizate și se redefinesc
obiectivele sistemului analizat. Etapa se finalizează printr-un raport care conține
un rezumat al concluziilor studiilor operaționale, supus aprobării conducerii și a
specialiștilor din sistem.
Etapa 3: Proiectarea noului sistem - în funcție de gradul de rezoluție al
soluției alese, avem două subetape:
Subetapa 3.1: Elaborarea soluției de ansamblu – pornind de la releveul
sistemului existent. Se analizează fiecare aplicație în parte, în ansamblu dar și
pe elemente – activități componente, pe baza unor criterii de raționalitate
referitoare la:
•Compatibilizarea obiectivelor fiecărei aplicații cu obiectivul sistemului
global, pentru înlăturarea anumitor neconcordanțe sau incompatibilități.
•Eliminarea informațiilor care nu aduc elemente funcționale noi în raport
cu stările cunoscute sau cu cele previzionate.
•Asigurarea feed-back-ului informațional ( de control) temporal.
•Asigurarea înregistrării unice a informației în baza de date, pentru
utilizări multiple.
•Verificarea calității informației (claritate, pertinență, oportunitate,
disponibilitate).
•Eliminarea activităților redundante.
•Alocarea corectă a activităților pe compartimente funcționale și
responsabili ai activităților, luând în considerare aspectele de psihosociologie a
muncii, ergonomie ș.a.
•Încadrarea desfășurării activităților în marjă de timp, ținând seama de
programarea lor în graful ADC și de consumul de resurse (necesar-disponibil).
•Verificarea corectitudinii regulilor decizionale implementate, inclusiv a
metodelor de modelare și asistare interactivă a deciziilor.
•Reevaluarea și verificarea indicatorilor de eficiență, profitabilitate și risc.
Soluția de ansamblu este prezentată într-un studiu tehnico-economic, în
fapt, un proiect al noului sistem, care va trebui validat de beneficiar.
Subetapa 3.2. Elaborarea soluției de detaliu – reprezintă faza propriuzisă
de proiectare și constă într-o abordare analitică a subetapei 3.1..
Proiectul astfel elaborat va conține calcule de eficiență, surse de date,
programe de calculator, exemple de control, instrucțiuni/manuale de utilizare.
După avizarea lui, urmează implementarea și trecerea la funcționarea în regim
normal. Grupa de analiști poate asigura asistență și service de specialitate până
la asimilarea integrală a proiectului, dar și postimplementare.
10. Metodologii constructive de tip informațional-decizional în ADSE
MC au fost inițiate de A. Delville și dezvoltate ulterior de alți cercetători,
iar prezentarea pe care o facem în continuare urmărește contribuția profesorului
Gh. Boldur-Lățescu, în lucrarea citată anterior-Analiza sistemelor complexe.
Structura pe etape și pași a MC :
Etapa 1: Analiza informațională a sistemului - are mai multe posibile
motivații: lansarea în fabricație a unui nou produs, înființarea unei noi firme,
modificarea unei tehnologii de producție, existența unei perioade îndelungate
scursă de la ultima analiză a sistemului în funcțiune ș.a..
Pas 1: Delimitarea domeniului cercetat, operațiune mai mult sau mai
puțin extinsă în aria sistemului.
Pas 2: Stabilirea obiectivelor analizei realizată în mai multe iterații, de la
o definire generală și până la una particulară, concretă; (exemplu:” Problema
reorganizării gestiunii stocurilor”->> „ Proiectarea unui sistem automat de
gestiune a stocurilor sezoniere la compania X”).
Pas 3: Determinarea proceselor de bază ale organizației/sistemului (de
exemplu: stocare, producție, desfacere etc. – folosind tehnici de tip interviu și
reprezentări în grafuri ADC a activităților care le compun).
Pas 4: Estimarea funcției de producere/desfășurare a proceselor de bază
precum și a caracteristicilor tehnologice ale lor.
Pas 5: Analiza proceselor de bază identificate.
Etapa 2: Construierea “cascadei” informaționale. A Delville a prezentat
plastic corelația dintre procesele de bază și cele informațional-decizionale, prin
analogie cu un sistem hidraulic în cascadă, în care bazinelor de acumulare le
corespund procesele administrative, căderilor de apă – transmiterea de
informații, iar turbinelor puse în mișcare de căderile de apă – procesele de bază.
Proiectarea rețelei informaționale este identificată ca fiind construirea cascadei
informaționale, fapt analizat din aval în amonte, adică de la procesele de bază,
furnizarea de cerințe informaționale și până la procesele administrative, care
produc respectivele informații. Limitele în aval sunt date de procesele de bază,
iar cele în amonte sunt determinate de resursele disponibile, inclusiv de
resursele de timp.
Procesele administrative cuprind în concepția lui Delville deducții,
informații, reguli de inferență și decizii. Metodologia în forma “aval-amonte”
nu detaliază procesele decizionale. Pentru fiecare proces de bază se construiește
câte o fișă de analiză, cuprinzând date referitoare la subsistemul care execută
procesul analizat, cerințele informaționale, procesele de bază/administrative,
care produc informațiile anterior identificate.
Întreaga rețea e parcursă din aval și amonte rezultând în final rețeaua
informațională și procesele decizionale atașate acesteia. Soluțiile sunt obținute
în mod constructiv, pe baza unor criterii de eficiență și raționalitate.
Etapa 3: Rezolvarea aspectelor organizatorice și de tehnică de calcul, prin
inventarierea soluțiilor de dotare, stabilirea criteriilor de selecție, eliminarea
unor soluții neavantajoase, determinarea soluției optime din punct de vedere
hard și soft.
Raportul final este documentul care încheie activitatea de analiză și
proiectare a noului sistem.
Etapele următoare ale AS vizează experimentarea necesară verificării
valabilității și eficacității proiectului, realizată “in vitro”, sau prin folosirea
simulării și a teoriei jocurilor de întreprindere.
Etapa finală o constituie exploatarea în regim normal, grupa de analiști
putând oferi asistență de specialitate, în funcție de opțiunile beneficiarului
noului sistem.
11. Abordarea decizională a problematicii ADSE
Existenţa unei probleme privind starea actuală sau anticipată a unui
sistem constituie condiţia necesară a unui demers de tip analiză şi diagnoză de
sistem (ADS).
Beneficiarul ADS nu este decidentul individual ci decidentul de
grup/colectiv, fapt care face necesară o abordare complexă a problemei, prin
luarea în considerare a subsistemelor de tip managerial, organizational,
informațional etc..
Procesul investigat, pe baza metodologiei de tip ADS, trebuie să aibă în
vedere într-o abordare decizională următoarele elemente:
•Obiectivele: ce doreşte să realizeze decidentul.O problemă dificilă o
constituie pentru analist modul în care el măsoară/cuantifică realizarea acestui
obiectiv/scop.
•Alternativele: reprezintă mijloacele prin care este posibil să se atingă
obiectivele. Ele pot fi politici, strategii, proiecte, acţiuni ş.a.
•Consecinţele: numite şi efecte, atribute sau plăţi reprezintă rezultatele
alegerii unei alternative, într-o abordare uni-sau multicriterială.
•Criteriile: sunt puncte de vedere, reguli sau standarde pe baza cărora sunt
ordonate variantele/alternativele prin intermediul consecinţelor.
Clarificarea punctelor de vedere asupra unui obiect, proces sau problem
este posibilă pe baza modelului acestuia, privit ca o construcţie logică, prin
reţinerea caracteristicilor esenţiale. Modelul reprezintă o imagine simplificată a
realităţii, de esenţă fizică sau conceptuală, care permite investigarea sistemului
real fără a-i afecta în vreun fel existenţa.
Modelele în formă explicită se folosesc în ADS pentru predicţia
contextului / mediului în care vor fi implementate alternativele, precum şi
pentru predicţia consecinţelor asociate acestora.
Analistul trebuie să aibă în vedere alegerea celei mai adecvate metode de
cuantificare a scopului/obiectivului investigării sale. Pe această bază
operaţională este posibilă ordonarea alternativelor prin compararea
multicriterială a acestora, ţinând seama de intercondiţionările posibile, cu efecte
pozitive sau negative dintre variante/alternative, dar- şi în funcţie de
interdependenţele cauzale şi logice dintre anumite criterii.
O altă misiune importantă a analistului de sistem este legată de
verificarea fezabilităţii alternativelor avute în vedere în ADS. Modelele de
predicţie a consecinţelor diferă de la caz la caz pentru că ele sunt destinate
estimării unor relaţii cauzale diferite.
 Procesul de modelare în ADS este unul recursiv, reiterarea principalelor
momente şi rafinarea elementelor modelului conducând la creşterea credibilităţii
şi utilităţii acestuia.
Majoritatea problemelor care fac obiectul de investigare al ADS au în
vedere evaluarea eficienţei alternativelor definite pe o mulţime proiectată de
obiective. Analiza oferă posibilitatea identificării celei mai bune acţiuni/decizii
pe baza precizării răspunsurilor la trei întrebări-cheie şi anume:
•care sunt obiectivele;
•care sunt alternativele realizabile pentru atingerea acestor obiective;
•cum trebuie ordonate alternativele.
Răspunsurile la aceste întrebări implică o extindere a investigaţiei
analistului. El trebuie să cunoască nu numai obiectivele dar şi restricţiile care îi
limitează decidentului aria de acţiune. Estimarea consecinţelor trebuie precedată
de identificarea contextului problemei, definit de mulţimea evenimentelor sau
stărilor naturii viitoare, care sunt evident afectate de un grad mai mic sau mai
mare de incertitudine.
Determinarea consecinţelor şi estimarea lor în probabilitate este făcuta de
către analist prin luarea în considerare a tuturor perechilor ordonate de tip
(alternativă-stare a naturii). Probabilităţile de realizare a stărilor naturii pot fi
total necunoscute, starea sistemului fiind caracterizată de incertitudine, sau pot
fi cunoscute/estimate subiectiv, corespunzător stării de risc.
Diminuarea incertitudinii poate fi realizată pe baza unor metode şi tehnici
specifice analizei şi diagnozei sistemelor (diagnostic al resurselor umane,
diagnostic financiar-contabil, diagnostic al producţiei etc.) sau pe baza unor
studii experimentale care au la bază tehnicile de analiză bayessiană pentru
revizuirea probabilităţilor subiective (apriorice).
O misiune importantă îi revine analistului în ceea ce priveşte investigarea
sistemului de valori ale decidentului. Utilizarea unor metode interactive de tip
dialog între decident şi analist îi permit acestuia din urmă să identifice
comportamentul sau atitudinea decidentului faţă de risc, prin relevarea
preferinţei la risc a decidentului pus în faţa unor alegeri riscante, numite loterii
şi a echivalenţilor cerţi ai acestora.
În fine, studiul modalităţilor concrete, formalizate sau neformalizate prin
care are loc concertarea opţiunilor individuale ale factorilor de decizie într-o
regulă decizională acceptată la nivelul grupului de decidenţi constituie o
modalitate practică de finalizare a studiului de analiză şi diagnoză a sistemului.
12. Metodologii conceptuale/simbolice aplicate în ADSE
Prin întreaga sa structură modelul conceptual şi implicit metodologiile de
analiză de sistem care apelează la ele sunt orientate către analiza şi proiectarea
unor sisteme bazate pe cunoştinţe (sisteme expert, sisteme suport pentru
decizii).
Modelele conceptuale sunt utile în analizele de sistem pentru:
•formularea viziunii asupra sistemului studiat prin ilustrarea conceptuală;
•definirea structurii şi logicii sistemului;
•premize de proiectare a noului sistem.
Un model conceptual reprezintă în esență un limbaj cu ajutorul căruia
sunt descrise sistemele reale, indiferent de gradul lor de complexitate. Limbajul
modelelor conceptuale foloseşte o serie de concepte fundamentate de teoria
generală a sistemelor, sau derivate din aceasta.
Principalele elemente ale modelului conceptual/simbolic :
a) Procesul de transformare este reprezentat printr-o mulțime de activități
(acţiuni) necesare tranformării unor intrări în ieșiri. De exemplu, un sistem
industrial poate fi modelat ca un proces de transformare a unei cereri
manifestate pe o piaţă , într-un set de produse capabile să satisfacă aceste nevoi.
b) Gradul de conectivitate reprezintă dependenţa logică dintre aceste activităţi.
De exemplu, fluxul tehnologic este o expresie a gradului de conectivitate şi el se
construieşte plecând de la premisele teoretice ale procesului studiat şi de la
cunoştinţele unor experţi.
c) Obiectivul sistemului modelat este legat de transformările din system pentru
a obţine ieşirea dorită şi constituie raţiunea de a exista a sistemului.
În cazul unui sistem de producție obţinerea unor produse în sortimentele şi
cantităţile cerute, livrate la o anumită dată, reprezintă obiective ale sistemului
modelat.
d) Nivelul de rezoluţie al modelului, care reflectă gradul de detaliere al lui,
depinde de obiectivele urmărite, de resursele materiale, umane şi financiare
disponibile, de perioada de timp avută la dispoziţie.
e) Performanţa reflectă gradul de îndeplinire a obiectivelor sistemului studiat şi
serveşte, totodată, mecanismului de control pentru verificarea implicaţiilor
deciziilor luate. În funcţie de performanţele obţinute se poate trece la o
reevaluare a modelului dacă acestea nu sunt satisfăcătoare.
f) Graniţele sistemului delimitează cadrul în care se iau acţiunile de
deciziecontrol şi ele pot fi mai restrânse sau mai largi. O activitate se spune că
se află în limitele sistemului, dacă răspunde mecanismului decizional propriu
sistemului.
g) Viziunea observatorului “w” asupra sistemului studiat, reprezintă o percepţie
proprie factorului uman ce observă sistemul. Această viziune e inclusă în aşa
numita "definiţie rădăcină" a sistemului, care reflect obiectivele sistemului,
înglobând în ea şi viziunea analistului. Un acelaşi sistem poate fi descris în mod
diferit de diverşi observatori - analişti, fiecare având "w"-ul său propriu şi
specific.
Modelele conceptuale constituie o construcţie intelectuală (logică)
asociată unei mulţimi de interacţiuni specifice sistemelor de activitate umană,
care oferă un mijloc de analiză a oricărei probleme, indiferent de contextul
organizaţional.
 13. Analiza-diagnostic (SWOT) a sistemelor din economie
Analiza-diagnostic îndeplineşte următoarele roluri:
 de a testa periodic starea şi performanţele sistemului;
 de a sesiza diminuarea performanţelor sistemului datorită unor
disfuncţionalităţi sau a unor perturbaţii externe puternice etc.;
 de a evalua și de a stabili perspectivele unei unităţi social-economice.
În cazul apariţiei unor evenimente specifice economiei de piaţă cum ar
fi:participarea/cotarea la bursă, vânzarea parţială a unor active,
schimbarea capitalului, emisiuni de noi titluri de proprietate sau de acţiuni,
lichidarea firmei în caz de faliment etc., este necesară iniţierea unei analize
diagnostic.
Principalele etape ale analizei-diagnostic parcurse la evaluarea unei firme au
în vedere:
 pregătirea raportului-diagnostic (care conţine bilanţul şi contul de profit
şi pierderi pe ultimii 2-3 ani, proiectarea chestionarelor şi a altor tehnici
de colectare a datelor, pregătirea personalului în vederea participării
active la colectarea datelor);
 analiza şi evaluarea stării întreprinderii şi a funcţionării acesteia de către
analist pe baza documentelor şi a informaţiilor existente:
 redactarea raportului de evaluare.
Beneficiarii principali ai unor astfel de rapoarte de evaluare sunt de regulă
societăţile comerciale care scot la vânzare active, persoanele juridice sau fizice
participante la tranzacţii, instituţiile şi organismele publice, cumpărătorii de
valori mobiliare (acţiuni, obligaţiuni), instanţele judecătoreşti etc.
Raportul de evaluare reflectă obiectivul global al analizei-diagnostic şi
conţine următoarele elemente:
- prezentarea metodelor de evaluare utilizate în analiză şi justificarea alegerii
lor;
- descrierea scenariilor de evaluare (pesimiste, cele mai probabile, optimiste),
precum şi a condiţiilor de bază şi a ipotezelor tehnico-economice
corespunzătoare;
- specificarea principalelor surse de date şi informaţii utilizate, explicitarea
calculelor şi a rezultatelor obţinute;
- prezentarea concluziilor şi a recomandărilor formulate în funcţie de scopurile
analizei şi de opţiunile beneficiarului.
În procesul de restructurare a societăţilor comerciale, analiza-
diagnostic rezultatelor economico- financiare şi creşterea lichidităţilor. În acest
context analiza-diagnostic cuprinde următoarele elemente:
- analiza structurii de afaceri a societăţii comerciale, care are în vedere analiza
activităţilor de cercetare-dezvoltare (capacitatea de dezvoltare), aprovizionare
(structura furnizorilor), producţie (concepţia produselor şi a producţiei),
marketing (canale de distribuţie, servicii pentru clienţi, publicitate) şi de
management (sisteme decizionale);
- analiza îndeplinirii obiectivelor privind vânzările, care include analiza de
piaţă şi analiza concurenţei;
- analiza costurilor, care se referă la structura costurilor şi la principalii factori
care determină costurile;
- analiza profitului, care are în vedere profitul din activitatea realizată, rezultatul
obţinut pe perioada considerată şi fluxul de lichidităţi;
- analiza structurii financiare, se referă la cerinţele de finanţare şi la sursele de
finanţare utilizate.
Analiza-diagnostic poate fi utilizată şi în analiza strategică pentru
poiectarea variantelor de restructurare raţională a societăţilor comerciale
şi în acest caz urmăreşte:
o reliefarea punctelor forte şi a punctelor slabe;
o evidenţierea oportunităţilor şi a riscurilor;
o determinarea factorilor-cheie de succes;
o stabilirea programului de acţiuni.
În managementul resurselor umane, analiza-diagnostic poate fi considerată
simultan:
 un proces complex prin care sunt evidenţiate legăturile cauză-efect şi care
solicită un nivel superior de calificare a resurselor umane;
 un rezultat ce semnifică un bilanţ previzionat care cuprinde măsuri
imediate şi de perspectivă;
 un instrument prin care se face un "examen anatomic şi fiziologic" în
 vederea proiectării unor soluţii pentru perfecţionarea şi organizarea
 conducerii;
 etapă de start în creşterea fiabilităţii sistemelor de organizare şi
conducere a întreprinderii.
14.Abordari statistice in ADSE
Primele abordari cantitative ale problemei predictiei starii de faliment ca
rezultat al unei diagnoze economico-financiare au fost marcate de utilizarea
unor modele statistice de tip analiza univariata, modele pe baza de indexuri de
risc, analiza discriminanta etc. aplicate datelor empirice financiar-contabile.
Carasteristicile modelelor statistice:
- au la baza datele privind ratele financiare
- apeleaza la calcularea unui scor de faliment, in cazul analizei
multivariate
- exprima probabilitatea unei firme de a ajunge in stare de faliment sau de
a avea succes
- detecteaza trecerea unei distributii dintr-o stare in alta prin determinarea
unui scor al performantei
Desi utile la vremea la care au fost propuse, modelele statistice nu au avut
succesul scontat, in special datorita ipotezelor pe care le asumau privind
liniaritatea si normalitatea ratelor, independenta viariabilelor de previziune etc
facandu-le aplicabile limitat in lumea reala. Esecul,ca simptom al diagnozei
unei firme, este exprimat si prin alte concepte precum insolventa, rata de
imprumut, reconstructia capitalului, concedieri semnificative etc.
Alte dificultati cu care se confrunta aceste modele se refera la: orizontul
diferit de timppe care se obtin datele despre firme, alegerea esantionului, lipsa
unor date pentru firmele mici sau cele care nu si-au depus declaratiile
financiare, alegerea criteriului de optimizare a fiecarui model statistic in parte,
considerarea marimilor privind ratele financiare ca variabile independente etc.
Acestor impedimente generale li se pot asocia si altele precum:
- considerarea distributiei ratelor financiare ca fiind normala
- utilizarea unor coeficienti ficsi, statici
- interpretari eronate ale rezultatelor
- manipularea datelor de firme sau manageri
15.Metode ale inteligentei artificiale utilizate in diagnoza si predictia
firmelor
Din clasa metodelor inteligentei artificiale putem aminti arborii
decizionali, teoria sistemelor fuzzy, rationamente bazate pe cazuri, algoritmi
genetici, teoria seturilor brute de date, retele neuronale, retele de tip neuronale
cu propagare inapoi, retele neuronale artificiale, retele neuronale probabilistice,
retele neuronale in cascada.
Teoria multimilor fuzzy ofera o baza matematica orientata spre
rezolvarea problemelor de control si predictie care apeleaza si la opiniile
expertilor. Retelele neuronale si-au gasit importante aplicatii in predictia
falimentelor firmelor dar si in directii precum evaluarea riscului, ratingul de
credit etc. Retelele neuronale au fost utilizate in predictia falimentului si
reaizarea clasificarii starii financiare a firmei. Algoritmii genetici utilizati in
predictia falimentului se bazeaza pe teoria selectiei si a evolutiei naturale,
utilizand ideea de supravietuire a celui mai adaptat. Tehnica rationamentelor
bazate pe cazuri, utilizand procese de invatare prin exemple care folosesc
distanta euclidiana si metoda mersului la cel mai indepartat vecin, pe cazul unor
seturi de date, a condus la rezultate bune in predictia falimentelor. Teoria
seturilor brute de date conduce la clasificari ale activitatilor. Alte tehnici folosite
in diagnoza si predictia falimentelor sunt:
- arborii decizionali, dar care necesita un volum mare de date
- DEA, care foloseste programarea liniara pentru ierarhizarea diferitelor
alternative
- soft computing, care imbina tehnici prin proceduri hibride din domenii
ca logica fuzzy, retele neuronale, algoritmi genetici
Abordarea genetica a firmei in care se combina informatia,
managementul si tehnologia, ca elemente ale afacerii, releva proprietatile
acesteia de sistem adaptiv complex. ADSE are misiunea de a analiza activitatea
firmei, privita ca un sistem adaptiv complex, de a semnala simpotimele care,
cumulate, pot duce la instalarea sindromului de faliment. Identificarea unui
astfel de sindrom depinde de sistemul analizat si de macrosistemul caruia ii
apartine, iar rezolvarea practica a acestei probleme este posibila prin aplicarea
algorimtilor genetici si a regulilor de tip if-then.
16.Analiza si diagnoza firmelor abordat ca sisteme adaptive multiagent
Firma, privita ca sistem multiagent, se caracterizeaza printr-o multitudine
de conexiuni si interconditionari dintre agenti, precum si dintre sistem si mediul
sau. Pe baza unor procese de invatare si adaptare la mediul in care activeaza,
aflat intr-o schimbare dinamica, firma privita ca un sistem adaptabil complex
dezvolta acele strategii care pot sa ii confere permanenta, dar, intr-o situatie
diametral opusa, pot sa duca la esec, faliment, disparitie.
Un comportament adaptiv al firmei va rezulta din aplicarea urmatoarelor
principii:
- inovatia - trebuie sa caracterizeze activitatea firmei, in crearea de noi
produse, bunuri si servicii care sa satisfaca cerintele clientilor si astfel sa faca
fata mediului competitiv in care se afla
- dezvoltarea unei capacitati adaptive ca o conditie a obtinerii succesului
in derularea deciziilor strategice si tactice
- valorificarea avantajelor tehnologiei si IT in mentinerea unui structuri
adaptive
- recunoasterea valorii externe, pentru a putea valorifica la maximum
oportunitatile provenite din mediu
- firma trebuie sa fie flexibila, in sensul ca fiecare componenta nivel sau
strat sa se adapteze cat mai usor schimbarilor care apar din mediul extern
- simplificarea sistemului este necesara deoarece sistemele simplificate
sunt mult mai usor de adaptat, utilizat, conectat si modificat
- virtualizarea are o importanta operationala, la nivelul aplicatiilor si
infrastructurii
- standardizarea are efecte asupra instalarii si utlizarii suportului IT
- reactivitatea si proactivitatea firmei sunt legate de capacitatea firmei de
identificare a posibilelor schimbari care pot avea loc pe piata si a modului rapid
de reactiona fata de acestea
- existenta mecanismelor feedback inchise cu clientii, furnizorii,
competitorii, angajatii si cu firmele care le gestioneaza elementele externalizate
- imbunatatirea interrelatiilor de lucru ale angajatilor firmei, crearea unui
cadru de lucru adecvat nevoilor si aspiratiilor angajatilor
Adaptarea firmei, privita ca sistem multiagent, are loc prin realizarea unor
cerinte si anume:
- exixtenta unor rapoarte de munca intre agenti sigurem bazate pe
competenta
- operarea resurselor firmei cu eficienta
 - managementul cunostintelor la nivel de agenti, grupuri de agenti,
organizatii
imbunatatirea relatiilor din sistem si mediul acestuia
Totalitatea agentilor care interactioneaza in cadrul sistemului multiagent,
impreuna cu relatiile pe care le dezvolta, alcatuiesc un adevarat capital
relational. Diagnoza unui sistem urmareste identificarea starii acestuia, masurata
printr-un set de indicatori de natura financiara, dar si nonfinanciara. Finalitatea
diagnozei se considera atinsa atunci cand, pe baza simptomelor identificate, pot
fi formulate si determinate cauzele care le-au provocat.
Indicatorii economico-financiari relevanti pentru ADSE sunt: indicatori
de lichiditate, indicatori de risc-datorii, indicatori de profitabilitate, indicatori de
activitate, indicatori politici de dividend.
17. Performanța sistemelor –obiect de studiu al ADSE-concepte, metode și
instrumente de cuantificare

Performanta are la baza notiunea de comparatie, astfel ea nu poate exista in sine.

vom folosi intotdeauna o comparatie fata de o variabila interna sau externa
pentru a determina daca performanta este pertinenta si are un caracter dinamic
sau tranzitiv.performant depinde foarte mult de scopul propus, ea fiind
multidimensionala, deoarece scopurile intrepr sunt multiple. in multe analize-
diagnoza, se face leg cu elem de perf a intreprinderii. Performanta a devenit
astfel princ. mod de lucru pt analisti.
Performantele pot aparea sub diverse forme: balanced scorecard, benchmarking,
masurari de perf., eval. perf., analiza perf, standardele perf. Perf este sinonima
cu competitivitatea, intreprinderea competitiva fiind o intrprrindere eficienta si
eficace. O clasific. a perf. in functie de cateva crit. utile in dezv ulterioara:
a) dupa aria de formare si desf. a perf intalnim: perf la niv. macroec(vizeaza
perf. fenom. la niv nat. sau mondial), perf la nivel mezoecon(vizeaza valori
ridicate la niv sectorului), perf la niv microec(se pot expr. ca struct
fundamentale in marele agregat al macrosist);
b) in fct de amploarea grad. de desf a activ: perf globala( repr suma tuturor perf
econ, sociale si ecologice), perf divizionala( daca intrepr cupr mai multe filiale,
calculul indicat. de perf. se realiz pt fiecare in parte si apoi se centralizeaza la
niv superior);
c) dpdv al continutului perf sunt: economice(putem int perf tehnice si tehnolog),
financiare( se intelg, capacit. unei firme de a genera noi resurse), economico-
finan(E.Cohen invoca drept perf finan mai import: profitul, exced brut din
exploat., exced de trezorerie, cash flow), econ-soc(parte din aprecierea de
ansambl. al perf intrepr), ecologice( ofera o siguranta a calit pt consumat);
d) dpdv al grad de cuantifi: perf cantitat(legate de dimensiunea masurabila a
indic. ec-finan si permit comparari si evaluari), perf calitat(evid. prin politici
manageriale, menite sa asig adaptabilit la variab puse in discutie la trendul
cerintelor pietei);
e) dpdv al structurii organiz: perf manageriale( eficienta si eficacit manag), perf
ale resursei umane( are ca scop:aranjarea mediului, perfectionarea angajatilor
prin educare si dezv), perf IT. Un indicat de perf repr "o anumita valoare sau
caract ulit pt a masura productia sau rezult". indicat se regasesc formulati in
term : cantitativi( ca sume relative/absolute), calitativi(indicat ai calit serviciilor,
indic de motivare a salariat etc). pt o clasif a indicat de perf, trebuie luate in
consid : cum sunt masurati, ce anume masoara, modul in care sunt fol.
Diversi autori de specialit clasif indicat de perf in 6 dimens de baza atfel:
avantaj competitiv, flexib, perf finan, calitat serv, utiliz resurselor, inovare.
primele doua dim reflecta succesul strategiei alese, iar urm 4 det succesul
competitiv.clasif indicat:
a) dupa continutul indicat: indic ai resurselor(umane,materiale etc), ai
consumului de resurse( indic ai chelt si cost), de rezultate, de eficienta, de
eficacitate;
b) dupa pozitionarea lor in rap cu o actiune: ind ai activ, indicat de pilotaj;
c) dupa struct ierarhica si destinatie: indicat ai activ, indicat de reporting(
reportati de filiale).
 18. Metode de măsurare şi evaluare a performanţelor
firmei/întreprinderii
Satisfacerea nevoilor pietei este esentiala pt toate intreprinderile care isi
doresc sa fie performante. Metodele folosite in ADSE pt masurarea si evaluarea
performantelor sunt:
1. Tabloul de bord –Dashboard: Acesta reprez un instrument de pilotaj al
intreprinderii care permite managerilor sa dispuna in timp real de o viziune
asupra indicatorilor intreprinderii si asupra mediului de afaceri, in vederea luarii
deciziilor.Tabloul de bord trebuie sa corespunda urm exigente: -consistenta (sa
contina inf relevante); rigurozitate;accesibilitate(intelegerea facila a
informatiilor); expresivitate;flexibilitate;economicitate;Etapele elaborarii unui
tab.de bord: 1.det obiectivelor. 2.stabilirea unui plan de actiune pt realizarea
obiectivelor. 3.identif indicatorilor pertinenti. 4.intocmirea tab de bord.Exista 3
tipuri de tab de bord: -operational; tactic; strategic;Beneficiile utilizarii tab de
bord: reprezentarea vizuala a masurilor de risc; cap de a identifica si corecta
tendinte negative; cap de a lua decizii bazate pe inf corecte.
2. Benchmarkingul : Acesta reprez o metoda sistematica prin care organizatia se
poate autocontrola si apara impotriva concurentei. Benchmarkingul porneste de
la ideea de baza ca este performant cel care este mai bun decat concurentul sau.
Tipuri: 1. Benchmarking Intern –compara procesele care se desf in cadrul
aceleasi companii;2.Benchmarking Functional – compara procesele care
activeaza in sectoare diferite.3.Benchmarking General – studiaza metodele cu
caracter inovativ;4.Benchmarking Competitiv – identifica cele mai eficiente
metode in randul activitatii concurentilor firmei.Aceasta metoda este sensibila
dpdv al culegerii datelor necesare realizarii comparatiei.3. Piramida
performantei.Aceasta presupune combinarea principiilor orientate catre client cu
indicatori financiari si nonfinanciari.Are 4 niveluri interdependente: 1.
Managementul la nivelul corporatiei;2.diviziile de business;3.procesele care
apartin unei divizii de business parinte; 4.obiectivele operationale care sustin
procesul.Dezvoltarea unei piramide a performantei intr-o companie incepe cu
det unei viziuni corporative de ansamblu, care apoi este transmisa unitatilor
individuale.4. Balanced scorecard –BSC.Acesta reprez un mecanism pt
implmentarea strategiei si pt exprimarea si captivarea viziunii firmei. BSC def
cei mai important factori de success.In cadrul BSC sunt dezv 4 perspective:
Perspectiva financiara,Perspectiva client,Perspectiva proceselor interne de
afaceri,Perspectiva de dezv si de inovatie
19. Indicatori cheie de risc ai sistemelor economice în ADSE
Un obiectiv notabil al DSE il constituie identificarea riscurilor care isi pun
amprenta pe functionarea sistemelor din economie . Acest demers se afla in
stransa legatura cu performanta sistemului .
Ca in cazul analizei si diagnozei performantei sistemului , pe baza unui pachet
de metode si tehnici prezentate anterior , problematica cuantificarii riscurilor
este posibila pe baza unui sistem de indicatori , numiti generic indicatori cheie ,
datorita importantei lor cruciale .
Managementul riscului implica o concentrare a atentiei , o focalizare orientata
spre viitor . Implementarea indicatorilor-cheie de risc reprezinta o conditie
prealabila pentru a atinge socpurile . KRI sunt dezvoltati si utilizati in ADSE ca
o parte a programului de management al riscului in cadrul unui sistem
economico-financiar .
Toate intreprinderile au sarcina dificila de a dezvolta KRI care sa ofere un
sistem de avertizare timpurie a viitoarelor posibile evenimente .
Un indicator cheie de risc ofera o directie de urmat , dar is informatii despre o
situatie de risc care poate sau nu sa existe si este utilizat ca un semnal de alarma
pentru actiuni viitoare
KRI = metrici masurabile sau indicatori care urmaresc expunerea la risc sau
pierderile
= masuri care sunt utilziate de management pentru a arata cat de riscanta e o
activitate
Categorii de KRI : de conducere,curenti,de detectare
Succesul implementarii KRI depinde de : existenta unei culturi a controlului in
firma , existenta unei monitorizari si diagnoza , posibilitatea evaluarii
pierderilor
Etape in aplicarea KRI :identificarea metricilor existente – evaluarea riscului ;
evaluarea sustenabilitatii fiecarei metrici identificate; imbunatatirea metricilor
;determinarea si validarea pragurilor; proiectarea dashboard-ului - grafice si
tabele pentru imagine mai buna; stabilirea planului de control
Implementare KRI poate fi facuta in doua moduri : sus-jos sau jos-sus
Caracteristici KRI : masurare regulata , reflecta riscul , necesita stabilirea unor
praguri , detecteaza schimbari in profilul de risc
Un KRI bun are caracteristici : e bazat pe practici bine stabilite , ofera o viziune
intuitiva a riscurilor , ofera oportunitati de evaluare a riscului , consuma resurse
eficient , este masurabil , credibil , comparabil , ieftin , specific , relevant
20 . Metrici ale riscului utilizate in ADSE
Metricile reprezinta in analiza si diagnoza sistemelor economice un instrument
de masura .
Clasificare : pentru obiective straregice,pt riscuri,pt control
Categorii de metrici : cantitative,practice,de directive,de actiune,financiare,de
succes .Prin metrici se poate identifica abaterea sau probabilitatea de abatere de
la valoarea tinta pentru un obiectiv . Prin masurarea frecventa a obiectivului
strategic se utilizeaza metrica de riscpentru a avertiza din timp faptul ca
urmatoarea masura a metricii obiectivului este nefavorabila .
Prea multe metrici => timp crescut , resurse multe , informatii nerelevante
Prea putine mtrici => lipsa unor informatii critice , lipsa suport decizional
Pasi intr-un proces de management al riscului : stabilirea metricilor pentru
fiecare obiectiv , a unei valori tinta pentru fiecare metrica si a unei valori
declansatoare a actiunii de intreprins;observarea si inregistrarea valorilor
metricii ori de cate ori consideram ca este necesar;analizarea evolutiei valorilor
metricii pentru a le intelege si a le prediction;observarea reactiei persoaelor care
lucreaza in departamentul de management al riscului ca raspuns la concluziile
analizei ;
Orice metrica necesita un scop , un target , un mijloc de masurare si interpretare
si o structura de raportare .
Evaluarile riscului realizate de management sunt bazate pe standarde , care
genereaza nevoia de creare a unor metrici cu ajutorul carora se pot masura
riscurile din cadrul intreprinderii
Reguli in determinarea unui sistem de masurare pentru metrici : simplitate ,
intuitivtate , granularitatea scalei , utilizarea conceptelor matematice simple ;
Exempl de clase de metrici : OBIECTIV : Cresterea vanzarilor
CLASA DE METRICI / METRICA UTILIZATA : obiectiv / vanzarile anuale
sau lunare risc / numar de oportunitati de vanzare control / procentul agentilor
de vanzare care au participat la training
Exemplu de metrici :
OBIECTIV : cresterea profitabilitatii unei companii de telefonie
ANALIZA : compania a observat ca obiectivul este strans legat de nr clientilor
pierduti.METRICI : numar de persoane care au depus plangere / functionarea
retelei / numar de persoane care au sunat la call-center
Dupa identificarea metricilor , trebuie combinate datele generate de mtrici cu
alte informatii disponible la risc ..