ADIO TIMBRU DE MEDIU!

Cum poate fi
înmatriculată o mașină fără achitarea taxei
auto!
De Alin Tarnovschi 11:15, 24 mai 2016

Mai mulți proprietari de autoturisme cumpărate din alte

state ale Uniunii Europene au reușit să învingă statul în
instanță. Astfel, ei au reușit să oblige Direcția Regim
Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor să le
înmtriculeze autoturismele fără achitarea timbrului de
mediu.
Ca și în cazul taxei auto, avocații s-au folosit de Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene, iar
judecătorii au stabilit că timbrul de mediu contravine legilor europene.

Un astfel de caz a fost recent admis de judecătorii din Arad.

"Prin Sentința Civilă nr. 811/01.10.2015, Tribunalul Arad a admis acțiunea în contencios
administrativ formulată de reclamantul BA în contradictoriu cu pârâta Instituția Prefectului
Județului Arad – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea
Vehiculelor Arad, reprezentată prin Prefectul Județului Arad și, în consecință: a obligat pârâta la
înmatricularea autoturismului marca Opel tip T98 categoria auto M1 norme de poluare E2
fabricat în anul 1999 înmatriculat pentru prima dată la 17.02.1999 în Germania fără plata
timbrului de mediu prevăzut de O.U.G. nr.9/2013 privind timbrul de mediu. (…)

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs instituția pârâtă Serviciul Public Comunitar Regim
Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului Județului
Arad, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate, iar în rejudecare, respingerea
acțiunii formulate.

În motivarea recursului, se arată, în esență, că, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a
normelor incidente în cauză, întrucât, potrivit legislației naționale, nici un autovehicul nu poate fi
înmatriculat fără plata, în prealabil, a timbrului de mediu.

Recurenta susține că taxa instituită de O.U.G. nr. 9/2013 nu este contrară dreptului Uniunii,
întrucât aceasta se percepe pentru înmatricularea tuturor autovehiculelor, atât cele provenite din
spațiul comunitar, cât și cele din parcul național.
Prin concluziile scrise, intimatul – reclamant a solicitat respingerea recursului ca netemeinic și
menținerea hotărârii primei instanțe, susținând că timbrul de mediu perceput pentru înmatriculare
este contrar normelor comunitare.

Examinând recursul declarat în cauză, prin prisma dispozițiilor art. 488 al. 1 NCPC și a
motivelor invocate, Curtea constată că acesta este nefondat și se impune a fi respins, pentru
următoarele considerente:

Astfel, în acord cu cele statuate de către instanța de fond, Curtea constată că legislația care
condiționează înmatricularea de plata timbrului de mediu, contravine normelor dreptului
european.

În sensul celor de mai sus, instanța de recurs observă că problema de drept care se ridică in
cauză, este aceea de a stabili dacă legislația internă – în temeiul căreia se condiționează
înmatricularea autovehiculului achiziționat de reclamant dintr-un stat membru al Uniunii
Europene de plata timbrului de mediu – este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.

Potrivit prevederilor art. 110 par. 1 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene (fostul art. 90
par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene) – în continuare Tratatul – ”Nici un stat
membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice
natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare”.

Scopul instituirii art. 110 (ex. art. 90) din Tratat este acela de a asigura libera circulație a
mărfurilor în spațiul comunitar, iar domeniul său de aplicare vizează impozitele și taxele interne
care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în
comparație cu produsele interne.

Potrivit prevederilor art. 4 din OUG nr. 9/2013, act normativ ce a stat la baza perceperii taxei
achitată de recurent, „Obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:

a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de

proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui
certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;

b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul

scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului,
în conformitate cu prevederile art. 7;

c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a

fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru
autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit
reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;

d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația

autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata
taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei
pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule„

În ceea ce privește raportul dintre legislația internă și legislația comunitară, precum și modul de
soluționare a eventualelor conflicte ce apar între aceste categorii de norme, instanța constată că,
potrivit art. 148 din Constituția României – urmare a aderării la Uniunea Europeană –
prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum si celelalte reglementari comunitare cu
caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea
prevederilor actului de aderare (alin. 2). Parlamentul, Președintele României, Guvernul si
autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul
aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).

Aceste obligații au fost reafirmate și prin Legea nr. 157/2005 – de ratificare a Tratatului de
aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.

În altă ordine de idei, Curtea reține că în jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților

Europene s-a statuat, în mod constant, că dreptul comunitar constituie o ordine juridică
independentă – care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (a se
vedea, spre ex., decizia Curții în cauza C_/Enel [1964]); totodată, că judecătorul național este
obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne,
fără a solicita sau aștepta eliminarea respectivelor norme pe cale administrativă sau pe calea unei
proceduri constituționale (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza Simmenthal [1976]).

În speță, examinând conformitatea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 9/2012, cu cele ale art. 110
paragraful 1 din TFUE, instanța constată că, răspunzând întrebărilor preliminare adresate de
Curtea de Apel, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în cauza C-76/14 după cum
urmează: „ Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul: că nu se opune ca un stat membru
să instituie o taxă pe autovehicule care se aplică autovehiculelor rulate importate cu ocazia
primei lor înmatriculări în acest stat membru și autovehiculelor deja înmatriculate în statul
membru respectiv cu ocazia primei transcrieri în același stat a dreptului de proprietate asupra
acestora din urmă;

– că se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja

înmatriculate pentru care a fost plătită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu
dreptul Uniunii.”

Totodată, în considerentele acestei hotărâri, CJUE a reținut că:”Este cert că, în perioada
pertinentă în cauza principală, articolul 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 avea ca efect scutirea
de taxă a primei transcrieri a dreptului de proprietate asupra autovehiculelor de ocazie naționale a
căror înmatriculare în România anterior perioadei pertinente în prezenta cauză se făcuse cu plata
taxei speciale (înmatriculare între 1 ianuarie 2007 și 30 iunie 2008), a taxei pe poluare în temeiul
OUG nr. 50/2008 (înmatriculare între 1 iulie 2008 și 12 ianuarie 2012) sau a taxei pe poluare în
temeiul Legii nr. 9/2012, astfel cum a fost în parte suspendată prin OUG nr. 1/2012
(înmatriculare între 13 ianuarie 2012 și 1 ianuarie 2013). Or, din deciziile preliminare date de
Curte în cauzele referitoare la taxa percepută cu ocazia înmatriculării unor autovehicule rulate în
România în temeiul OUG nr. 50/2008 și la taxa percepută cu ocazia înmatriculării unor
autovehicule rulate în România în temeiul Legii nr. 9/2012, astfel cum a fost în parte suspendată
prin OUG nr. 1/2012, reiese fără echivoc că aceste taxe erau incompatibile cu articolul 110
TFUE și trebuie, așadar, în principiu, să fie restituite cu dobândă (a se vedea în special Hotărârea
T, C-402/09, EU:C:2011:219, Hotărârea N, C-263/10, EU:C:2011:466, Hotărârea I, C-565/11,
EU:C:2013:250, Ordonanța C și C_, C-97/13 și C-214/13, EU:C:2014:229, precum și Hotărârea
N, C-331/13, EU:C:2014:2285). Astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 2, 3 și 26 din
concluziile avocatului general, taxa specială percepută în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2007
și 30 iunie 2008 avea caracteristici identice cu cele, incompatibile cu articolul 110 TFUE,
prevăzute de OUG nr. 50/2008 și de Legea nr. 9/2012, astfel cum a fost în parte suspendată prin
OUG nr. 1/2012. Rezultă, în consecință, că articolul 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 a scutit
de taxa instituită prin această lege transcrierea dreptului de proprietate asupra autovehiculelor de
ocazie naționale a căror înmatriculare în România între 1 ianuarie 2007 și 1 ianuarie 2013 s-a
făcut cu plata unei taxe care este incompatibilă cu dreptul Uniunii și care trebuie, pentru acest
motiv, să fie restituită cu dobândă. În această privință, trebuie arătat, astfel cum o face avocatul
general la punctul 28 din concluzii, că scutirea de o nouă taxă a autovehiculelor rulate care au
fost supuse taxei în vigoare anterior, declarată ulterior incompatibilă cu dreptul Uniunii, nu poate
înlocui restituirea cu dobândă a acestei taxe. În plus, o astfel de scutire a avut ca efect sustragerea
de la plata taxei în cauză a primei transcrieri, în perioada pertinentă în cauza principală, a
dreptului de proprietate asupra autovehiculelor rulate naționale înmatriculate în România între 1
ianuarie 2007 și 1 ianuarie 2013, în timp ce această taxă a fost percepută invariabil cu ocazia
înmatriculării în România, în perioada pertinentă în cauza principală, a autovehiculelor similare
provenite din alte state membre. O scutire precum cea în discuție în litigiul principal favorizează
astfel vânzarea autovehiculelor de ocazie naționale și descurajează importul unor autovehicule
similare.”

Or, din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 4 din OUG nr. 9/2013 – dispoziții legale
care sunt identice cu cele ale art. 4 al. 2 din Legea nr. 9/2012, forma aflată în vigoare începând
cu data de 01.01.2013 (examinate de CJUE) – rezultă că sunt scutite de plata timbrului de mediu
autovehiculele rulate și pentru care a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și
autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de
la autovehicule, cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate – scutire incompatibilă cu
dreptul Uniunii.

Așa fiind, reținând că timbrul de mediu solicitat de autoritățile române, reclamantei, pentru
înmatricularea în circulație, pe teritoriul României, a autovehiculului achiziționat de către aceasta
din spațiul comunitar, contravine prevederilor art. 110 par. 1 din Tratatul de funcționare a
Uniunii Europene".