Afonemie = pronuntarea eliptica, fie prin absenta unui sunet sau a mai multor sunete , ceea ce

determina o vorbire incorecta, stirbita de inteles semantic si de expresivitate

Agramatism = tulburare de vorbire si scris in care nu mai sunt respectate regulile gramaticale si
in consecinta, exprimarea devine incorecta. Este frecventa in oligofrenie, encefalopatii cronice
post – traumatice; agramatismul este cauzat de leziuni ale scoartei cerebrale

Alalia = lipsa sau slaba dezvoltare a vorbirii; sindromul de nedezvoltare a vorbirii sau afazie
congenitala; audimutitate. Persoanele dispun de auz normal si de dezvoltare intelectuala comuna,
deci nu pot fi incadrate in sindromul debilitatii mintale. Alalia se datoreaza unor disfunctii ale
zonelor corticale ale vorbirii si este de trei feluri: motorie, senzoriala si mixta. In terapia
logopedica este posibila educarea vorbirii mai ales cand auzul nu prezinta o scadere.

Afazia = tulburare in mecanismul psihic al vorbirii si consta in imposibilitatea de a exprima sau

de a intelege cuvintele spuse sau scrise. Afazia este un sindrm neuropsihic ce consta in tulburarea
sau pierderea functiilor psihice, orale sau grafice. Este insotita de tulburari intelectuale
corespunzator unor leziuni cerebrale localizate.

Balbismul(balbaiala) = tulburare a vorbirii, frecventa la copii, mai rara la adulti, rezultata din
defectuasa reglare a limbajului si se manifesta prin dezordine intermitenta a pronuntiei: a. prin
repetari a inceputului cuvintelor, uneori convulsive sau b. prin blocaje a unor foneme, indiferent
daca sunt vocale sau consoane. Au loc emisiuni precipitate, in rafale urmate de momente de
dificultate in articularea unor cuvinte, ceea ce face ca aceste, dupa eforturi, sa fie adesea
articulate incorect. Se distind 2 forme de balbism: a. clonic, manifestat prin repetitii ale silabelor
initiale si b. tonic, se manifesta invers prin imposibilitatea articularii primei silabe, ceea ce
presupune chiar si unele grimase sau crispari.

Bradifazie = greutate, taraganeala, incetineala in vorbire, cuvintele silabisite

Bradifemie = tulburare de ritm a vorbirii, viteza scazuta, frecventa in bolile psihice in care exista
o inhibitie psiho-motorie, cu incetinirea procesului ideativ, ea fiind expresia verbala a
bradipsihiei

Bradifrenie = incetinirea ritmului de desfasurare a proceselor psihice, mai ales in realizarea unei
conduite

Bradilalia = vorbirea anormal de lenta, cu intervale mari intre cuvinte, avand ca forma extrema
bradifazia

Disfemie = modificarea timbrului vocal; survine in tulburarea de pronuntie a cuvintelor in

logonevroza

Disfonemie = este o forma simptomatologica a dislaliei , caracterizata prin distorsiunea fonetica,

adica, prin denaturarea articularii fonemului, care reprezinta partea acustica a fonemului, adica
ceea ce auzim cand se rosteste o vocala sau o consoana; altfel spus disfonemia reflecta redarea
invelisului sonor al fonemului, necomforma cu tiparul fonetic al acestuia, stabilit in baza de
articulare a limbii. Aceasta dislalie, prin distorsiune fonetica se datoreaza nerespectarii punctului
de articulare.

Disfonie = modificarea timbrului vocal. Poate fi de natura organica in afectiunile hipofizei, care
aduce modificari somatice, metabolice si psihice, cu repercursiuni semnificative asupra vocii,
vorbirii si cantului. Emisia vicala este slabita, vocea ingrosata, rugoasa, cu modulare si grade
diferite de disartrii; uneori vocea este mai putin inteligibila, pronuntia dificila, in special
determinata de macroglosie. Vocea oboseste usor, este monotona si frecvent se vadeste lentoare,
datorita, pe de o parte, tulburarilor mecanice si pe de alta parte modificarilor psihice. Disfonia
functionala a copilului se deosebeste de cea organica, fiind produsa de o utilizare incorecta a
vocii fara defectiuni laringostropostopice. Poate fi determinata de un torace stramt care
micsoreaza volumul respirator; copilul cata sa o suplimenteze printr-o tensiune a musculatorii
laringiene si perilaringiene, fapt care duce la o voce ragusita; poate fi o glota ovalara care
evidentiaza disfonia hipochinetica in evolutie; poate fi prezenta vegetatiilor adenoide care dau
rinolalia inchisa, care altereaza vocea. Disfonia poate persista toata viata daca nu este corectata
printr-o reeducare potrivita.

Disgrafia = este o perturbare a limbajului scris, a folosirii alfabetului limbii si al cuvintelor

codificate sub forma grafemelor. Atat scrierea, adica elaborarea si producerea grafemelor, cat si
receptionarea si intelegerea sintezei grafemelor, nu respecta cerintele auzului fonematic si ale
limbajului oral, nici ale motricitatii si orientarii spatiale. La copilul cu dezvoltarea normala,
disgrafia se datoreaza unor insuficiente motorii sau contractii musculare exagerate si adesea unor
tulburari emotionale. In sindromul disgrafic, pe langa componenta motrica si psihica este
incriminata si componenta neurologica, mintala, intelectuala. La copilul normal psihic se
constata ca in formarea si dezvoltarea abilitatilor de scris – citit nu este suficienta numai
perceperea corecta a limbajului si grafemelor, dupa cum nici reprezentarea si ordonarea lor in
spatiul paginii nu contribuie la realizarea actualului lexic pe deplin.

Disgramatism = inccapacitatea de a formula gramatical actul vorbirii (in special, dupa 5 ani),
prin nerespectarea cerintelor morfologice si sintactice ale limbii orale si scrise. Sunt in atentia
logopezilor modul de folosire al declinarilor, conjugarilor, acordurilor gramaticale si regulilor
ortografice.

Dislalia = este cea mai frecventa tulburare intalnita, provocata de afectiuni organice sau
functionale a elementelor periferice ale vorbirii; consta in imposibilitatea emisiei corecte a unui
sunet sau a unui grup de sunete. Ea cuprinde deformarea sunetelor, substituirea, omiterea,
inversarea lor spontana sau reprodusa, ceea ce schimba structura cuvantului si aspectul semantic,
intelesul. Intalnita pana la 5 ani nu este forma patologica, intrucat depinde de ritmul propriu al
dezvoltarii, deci are o natura fiziologica. Dupa 6-7 ani are aspect patologic atat din punct de
vedere etiologic, cat si psihofiziologic. In functie de aspectele cantitative si calitative, de
fonemele implicate morfostructural, de gradul de extindere, putem vorbi despre dislalie simpla si
totala, generala. Varietatea lor depinde si de specificul etiologiei, de specificul limbii, cat si de
existenta altor handicapuri si particularitati psiho-individuale ale persoanei. Dupa modul de
deficienta a aparatului verbo-motor se disting: dislalia organica – anomalii ale organelor
periferice ale aparatului vorbirii: dintii, limba, bolta, buze, maxilare) si dislalia functionala,
cauzata de functionarea defectuasa a verbo-aparatului articulator: atrofia muschilor buzelor,
limbii, obrajilor, valului palatin, maxilare deformate si muscatura deformata, inervatie
neterminata, respiratie superficiala etc, cat si o insuficienta dezvoltare a auzului fonematic si a
atentiei auditive. Pot fi frecvente si dislalii de cuvinte prin alterarea unor silabe: cu diftongi,
triftongi sau grupe de consoane.

Dislalia audiogena (otopatica) = de natura organica, cauzata de un deficit auditiv, prin leziuni la
diferite nivele ale analizatorului acustic; ca urmare nu permit receptia normala a vorbirii, nici un
autocontrol al propriei articulari. Leziunile ariilor corticale si subcorticale (talamus), cailor
talamocorticale, dau o hipoacuzie de perceptie.

Dislalia centrala (de evolutie) = consta in incapacitatea de a pronunta concret anumite sunete
sau grupe de sunete si se manifesta prin alterarea, inlocuirea sau omiterea unor forme in structura
silabelor sau a cuvintelor. Termenul “de evolutie” indica caracterul ei regresiv, spontan sau dupa
un tratament logopedic. Are un caracter dismaturativ care se verifica prin faptul ca scade invers
proportional cu varsta si in mod deosebit in terapia logopedia si psiho-pedagogica. Aceasta
duislalie este favorizata de doua tipuri de conditii: intrinseci ( manifestate printr-o labilitate
neuropsihica, consecutiva unui factor ereditar sau dobandit) si extrinseci (intalnite in cadrul unor
tulburari din limbaj, din mediul ambiant sau a bilingvismului, inainte de constituirea limbajului
in limba materna).

Dislexia = tulburare a achizitiei normale a lecturii si a limbajului scris. Constatarile

cercetatorului acestui sindrom lexico-grafic citeaza convergenta elementelor neurologice cu
“elemente afectiv – sociale”. Actiune corelata auditiv – vizual – motora este transmisa in zonele
corespunzatoare ale scoartei cerebrale pentru perceperea imaginii literei in timp ce miscarile
globului ocular in directia randurilor din text formeaza o transmisie in lant datorita analizatorului
motor. Analiza si sinteza actului lexic este si o urmare a auzului fonematic. Actul texic are loc
prin cele trei mecanisme de receptie nervoasa, avand localizarea parieto-occipitala temporala, iar
prin lexarea acestei zone se produce dezintergrarea cititului manifestata diferit. Dislexicul are
dificultati prin inversiune de litere, silabe, cuvinte, cifre, unele stabile altele labile. De obicei sunt
insotite de disgrafii si disortografii. Dislexia poate fi: fonematica, optica, literala si verbala, iar
din punct de vedere genetic poate fi – constitutionala, de evolutie si afectiva.

Dislogie = tulburari de vorbire si limbaj atat sub aspectul formei cat si al continutului,
consecutive tulburarilor de gandire, de logica, fara un substrat neurologic evident. Se manifesta
prin alterarea caracteristicilor esentiale ale comunicarii verbale ( caracterul adresativ, situativ,
stereotip, saracie lexicala, absenta controlului real asupra emiterii de raspunsuri, dezorganizarea
limbajului, dificultati de intelehere siale aparatului verbo-motor). Sub diferite aspece se
intalneste in nevroze, dementa presenila, psihoze si psihopatii.

Disprozodia = este o afazie de intonatie. Aceasta tulburarea de vorbire consta in alterarea

molodicitatii (la afazici), care au un bagaj de cuvinte relativ important pastrat. Din aceasta cauza,
ei dau impresia ca vorbesc cu accent de limba straina. Tulburarea apare si in nevroze,
logonevroze, epilepsie, demente, ca si in bizareria discursului schizofrenic.

Embolofazie = este o tulburare de limbaj caracterizata prin aparitia unui fonem sau cuvant fara
sens in cadrul vorbirii. Embolofazia survine in encefalopatie, schizofrenie si dementa.
Emerofonie = tulburare de vorbire caracterizata prin blocaj verbal aparuta in timpul noptii.
Apare in nevroze, stari anxioase, schizofrenie.

Fonastenie = voce lipsita de energie, slabiciune, vorbire lipsita de modulatii, miscare a buzelor
fara sunet.

Gamacism si paragamacism = tulburare de comunicare verbala constand in dificultatea de a

propunta consoanele g si, respectiv k, cat si inlocuirea lor cu alte consoane.

Ideoglosie = vorbire neinteligibila datorita frecventelor omisiuni, intervertiri si substituiri de

sunete sau repetitii de cuvinte, devenind de neinteles de catre interlocutor. Este specifica
oligofreniei, dar si in dislaliile pe fond normal, in cele polimorfe si la copiii anxiosi.

Idiolalie = limbaj neinteligibil, inventat, care caracterizeaza formele grave ale tulburarilor de
limbaj (afazie, alalie, dislalie, jargonofazie)

Logopedie = disciplina psiho-pedagogica care se ocupa cu educarea, in special cu reeducarea –

terapia corectiva – a limbajului. Studiaza natura si formele de manifestare a defectelor,
tulburarilor de limbaj si vorbire, propunand metode si procedee de corectare adecvate
logopatilor, cat si particularitatilor individuale si de varsta.

Jargonofazie = tulburare de limbaj care consta intr-o exprimare neinteligibila, formata din
sunete, silabe fara semnificatie, lipsita de mesaj. Sunt substituite unele cuvinte prin altele; in
deformarea lor, discursul rezultat este incomprehensibil. Este frecvent intalnita in afazia motorie,
in demente, in afazii de receptie cu leziuni localizate in lobul temporal stang.

Jargonografie = tulburare a expresiei grafice, de ordin caligrafic si psihografic, cu substituirea

sau deformarea cuvintelor, care isi pierd semnificatia, mesajul fiind incomprehensibil. Este
specifica afaziei motore si de receptie, cat si dementelor.

Lalatiune = faza prelingvistica constand in emisii vocale fara semnificatie intentionala. Apare in
jurul varstei de 3 luni, dupa faza de gangurit si conduce spre faza de verbiaj.

Laliofobie = teama patologica de a vorbi, justificata oarecum la persoanele care prezinta

balbism, sigmatism, dizartrie, elemente afazoide, capata caracter net patologic la persoanele
dizarmonice, grevate de timiditate, complexe de inferioritate, la care actul vorbirii are
semnificatia unui act de mare curaj.

Lalopatie = orice forma de tulburare de vorbire si limbaj

Logofobie = teama de a pronunta gresit un cuvant. Apare frecvent in logonevroza si este

determinata de esecurile repetate

Logolalie = deficienta de vorbire manifestata prin intarzierea sau nedezvoltarea limbajului, poate
avea o determinanta neuropsihica sau un deficit in dezvoltarea intelectuala.
Logonevroza = balbaiala nevrotica, forma clinica a nevrozelor motorii, cuprinzand un complex
de tulburari functionale determinate psihogen, caracterizate prin dereglarea coordonarii
musculaturii fonoarticulatorii

Logoplegie = tulburare a limbajului vorbit, caracterizata prin imposibilitatea exprimarii,

pronuntarii (chiar la 5-6 ani) silabelor si cuvintelor, corelate cu scaderea capacitatii de intelegere
a limbajului scris si vorbit, asociata cu tulburari primare sau secundare ale capacitatii
intelectuale.

Logoree = tulburare a expresiei verbale, in sensul hiperactivitatii, constand intr-o crestere

exagerata, necontrolata a ritmului si debitului verbal. Poate fi tematica (axata pe o tema
principala), dezordonata sau disperata. Se produce asociat cu o excitatie psihomotorie, agitatie,
excitabilitate patologica. Intr-o forma ameliorata se manifesta si la normali, aflati intr-o stare de
surescitare provocata de evenimente stresante.

Mutacism = manifestare deliberata, voluntara a unei persoane de a refuza comunicarea, datorita

unei stari afective negative acute, de dispret, de opozitionism. Se intalneste la copii si tinerui
normali, ca o manifestare de protest sau ca atitudine de supraestimare a valorii propriei persoane.
Cauze care determina mutacismul: neincrederea, reticienta, protestul.

Mutism = suprimare brusca, temporara a comunicarii verbale, in mod voluntar sau nu, in absenta
oricaror leziuni nervoase centrale sau periferice ale aparatului fonator. In aceste cazuri, subiectul
a folosit anterior limbajul. Fenomenul se petrece in situatii de trac, la subiectii emotivi sau
anxiosi. Se distinge de afazie sau mutenie, lipsind leziunea organica. Poate fi deliberat; poate fi
consecinta unei inhibitii patologice.

Palilalie = tulburare a limbajului ce consta in repetarea spontana, involuntara a unor silabe sau
cuvinte dintr-o fraza.

Rinolalia = se defineste ca functie instrumentala a organelor de vorbire, prin modificarea tubului

fonoarticulator, fie datorita “unei obstructii nazale”, fie datorita “unei comunicatii intre
rezonatorul oral si cel nazal”. Timbrul saustructura de supraton, denumita adesea “nazalitate”,
este rezultanta unei rezonante care se degaja in pasajul de trecere naso-faringian, marcand pe o
scara larga in hiper sau hipo, limitele. Aceasta intonatie aparte a vocii care se formeaza din cauza
unei sonoritati anormale este denumita “fonfaire”, tulburare ce provine din cauza directiei
inadecvate a curentului de aer pe cale orala, fie in urma unor defecte mecanice, ale activitatii
nazale, cerului gurii moale si tare.

Rotacism = aspect al dislaliei consoanelor, cu specific a consoanei “r” – care poate fi intalnita
sub urmatoarele forme – omiterea totala a sunetului din cuvant – pronuntarea uvulara sau velara
a sunetului care da graseierea – pronuntarea monovibranta a sunetului realizata printr-o singura
bataie, lovire a varfului limbii, spre deosebire de pronuntarea polivalenta, realizata prin mai
multe batai decat cele necesare – pronuntarea labiala a sunetului prin vibrarea buzelor –
pronuntarea interdentala a sunetului “r” – inlocuirea sunetului cu “l”, dislalie numita
pararotacism. Pronuntarea corecta a sunetului este cea linguo – dentala apicala.
Tahifemie = forma patologica de hiperactivitate verbala ce consta in accelerarea exagerata a
debitului verbal, ritmul ingreunand mult prehensibilitatea comunicarii. Cu toata ritmicitatea
grabita nu se constata defecte de ordin sintactic si nici fonetic