Încrengătura Annelida

Caractere generale. Cuprinde celomate protostomiene, cu simetrie bilaterală şi corp

metamerizat (segmentat), cu aspect vermiform. Sunt numite şi „viermi inelaţi” (lat. annulus -
inel).
Corpul este alcătuit din trei regiuni:
- prostomiul (lob cefalic); este omologabil cu episfera larvei trocofore.
- soma (segmentele corpului de natură celomică), omologabilă cu hiposfera
preteloblastică a larvei trocofore;
- pigidiul; omologabil cu regiunea post-teloblastică a larvei trocofore.

Prostomiul şi pigidiul nu conţin cavitate celomică. Metameria, primitiv homonomă, tinde

să devină heteronomă.
Fiecare segment (metamer) al corpului conţine o cavitate celomică proprie formată din
contopirea a doi saci celomici (mezodermici). La interior, segmentele sunt delimitate de pereţi
mezodermici: foiţa parietală – somatopleura, dă naştere la musculatura longitudinală, iar foiţa
viscerală – splanchnopleura, dă naştere la musculatura intestinului.
La locul de alipire a sacilor celomici din acelaşi segment se formează, pe linia
mediană, deasupra şi dedesubtul intestinului, două mezentere, unul dorsal şi altul ventral, care
susţin unele organe interne. Pereţii interni despărţitori ai segmentelor corpului se numesc
disepimente (se formează la contactul dintre perechile succesive de saci celomici).
Disepimentele sunt străbătute de tubul digestiv, vasele sanguine longitudinale şi de sistemul
nervos. În disepimente se găsesc arcurile sanguine, canalul excretor al nefridiilor, iar în
segmentele fertile gonadele.
Cavitatea celomică este largă, spaţioasă la polichete şi oligochete şi foarte redusă la
hirudinee. Lichidul celomic conferă turgescenţa corpului (la polichete şi oligochete).
Morfologia externă. Anelidele au aspect vermiform şi dimensiuni variabile, de la câţiva
milimetri la 3 m lungime. La primele anelide (din clasa polichete) apar organe locomotorii

1
segmentare nearticulate, biramate şi perechi, numite parapode. Parapodele dispar la celelalte
clase (oligochete şi hirudinee).

Organizare internă
Tegumentul poate fi ciliat sau acoperit de o cuticulă (care nu năpârleşte).
Sistemul nervos este de tip scalariform şi cuprinde un creier supraesofagian (ganglionii
cerebroizi), un inel nervos periesofagian şi lanţul ganglionar scalariform ventral. Creierul
este situat în prostomiu la polichete, ulterior migrat în metamerele anterioare ale trunchiului,
la oligochete și hirudinee. Lanțul scalariform ventral este compus din perechi metamerice de
ganglioni legați între ei prin conective (longitudinale, pentru ganglionii succesivi) și comisuri
(transversale, pentru ganglionii din aceeași pereche).
Există şi un sistem nervos vegetativ.
Organele de simţ. sunt reprezentate de:
- celule senzoriale;
- organe nucale (olfactive) în regiunea cefalică (pe prostomiu), la polichete;
- ochi, pe prostomiu – la speciile pelagice şi răpitoare.

2
 - statocişti.
Aparatul digestiv este format din tubul digestiv şi glandele anexe.
Aparatul respirator. Este reprezentat de branhii sau respiraţia este tegumentară.
Aparatul circulator. Este de tip închis (sângele nu iese din vase), în general cuprinde un vas
longitudinal dorsal median, un vas longitudinal ventral median şi vase circulare metamerice.
Sângele conţine hemoglobină (fiind de culoare roşie), mai rar incolor.
Aparatul excretor este reprezentat de metanefridii, organe specifice celomatelor, dispuse
segmentar (câte o pereche pentru fiecare segment). Metanefridia are, în esenţă, formă de
pâlnie, cu orificiul larg nefrostomial, mărginit de cili, deschis în celom, şi tubul excretor care
se deschide la exterior prin orificiul excretor. Metanefridiile sunt organe perechi, segmentare.
La unele forme se găsesc şi protonefridii.
Aparatul genital. Sexele sunt separate la polichete, restul formelor (oligochete şi hirudinee)
fiind hermafrodite.
Clasificare. Anelidele (16000 de specii) sunt grupate în 3 clase: Polychaeta, Oligochaeta şi
Hirudinea.

Clasa Polychaeta

Cuprinde anelide, în marea lor majoritate, marine, care prezintă, în general, parapode.
Parapodele sunt expansiuni ale peretelui corpului, cu rol locomotor, nearticulate şi biramate,
prevăzute cu mulţi peri sau cheţi (gr. polys – mulţi; chaetos - peri).
Alcătuirea parapodului (vezi lucrări practice).

3
Morfologie externă. Corpul este diferenţiat în 3 regiuni: regiune cefalică (cap), trunchi şi
pigidiu.
Regiunea cefalică (capul) rezultă din fuziunea a 1-2 segmente somatice la prostomiu. La
Nereis, regiunea somatică cuprinde:
- prostomiul (lobul cefalic), care prezintă prelungiri senzitive (antene, palpi) şi două
perechi de ochi;
- peristomiul, cu orificiul bucal şi fără parapode;
- două segmente somatice, care prezintă fiecare două perechi de ciri tactili.
Trunchiul cuprinde toate segmentele somatice, purtătoare de parapode.
Pigidiul este ultimul segment, fără cavitate celomică şi parapode; prezintă o pereche de ciri
anali şi orificiul anal.

Organizaţia internă
Tegumentul este unistratificat, acoperit cu o cuticulă.
Musculatura cuprinde muşchi circulari (la exterior), muşchi longitudinali (dispuşi în 4
câmpuri sau benzi: două dorsale şi două ventrale); muşchi oblici şi muşchii parapodelor.
Sistemul nervos. Sistemul nervos este situat în general în peretele corpului (teaca musculo-
cutanee); la formele primitive el este situat în epidermă, iar la forme mai evoluate în cavitatea
corpului. Sistemul nervos este alcătuit din creier și un lanț ganglionar ventral. Creierul este
diferențiat funcțional în trei regiuni: creier anterior, care inervează palpii și fosetele gustative;
creier mijlociu, care inervează ochii și antenele; creier posterior, care inervează organele
nucale (olfactive). În creier sau în inelele perifaringiene își are originea sistemul nervos

4
stomatogastric, cu nervi a faringe și esofag. În creier există celule neurosecretoare care
controlează maturarea genitală şi regenerarea. Lanțul ganglionar ventral este legat de creier
prin una sau două perechi de inele perifaringiene. La unele forme (Sabella), ganglionii din
aceeași pereche se pot contopi între ei.
Organele de simţ sunt bine dezvoltate la formele mobile (Errantia) şi reprezentate prin:
- celule epidermice tactile situate în epidermă, dar mai ales pe palpi;
- organe chemoreceptoare: fosete ciliate olfactive situate pe prostomiu, numite organe
nucale; fosete ciliate gustative de pe palpi; chemoreceptori pentru recunoaşterea
sexului situaţi pe majoritatea segmentelor şi pe parapode.
- ochi cu structuri diferite: simple cupe fotoreceptoare (ochi de tip invers); ochi converşi
cu retină, corp vitros şi cristalin. Retina este alcătuită din celule vizuale şi celule
pigmentare.
- statocişti, mai rar (situaţi pe segmentele anterioare).

Aparatul digestiv. Tubul digestiv este drept sau cu anse. Intestinul anterior (stomodeum) este
de origine ectodermică. Intestinul mijlociu (mezenteron) este endodermic; el poate prezenta,
la unele specii, diverticule laterale perechi. Intestinul posterior (proctodeum) este ectodermic.
La formele mobile, prădătoare (Errantia) faringele protractil formează o trompă, care
este prevăzută cu două fălci chitinoase şi denticuli pe suprafaţa ei (paragnate). La formele
sedentare, microfage, (Sedentaria), trompa faringiană lipseşte.
Aparatul respirator. Respiraţia poate fi tegumentară sau prin branhii – expansiuni
tegumentare de forme diferite: filamentoase, ciriforme, pectinate, arborescente.
Aparatul circulator este de tip închis (vasele aferente comunică cu vasele eferente printr-o
reţea de capilare).

5
Cavitatea corpului este un celom spaţios, plin cu lichid celomic.
Aparatul excretor este reprezentat de metanefridii şi de protonefridii cu solenocite.
Solenocitele sunt celule tubulare, cu nucleu mare, care conţin la interior un spaţiu tubular în
care se mişcă helicoidal un flagel. Tuburile solenocitelor se deschid în canalul nefridial
(sinciţial). În conductul protonefridiei sau al metanefridiei se poate deschide gonoductul,
stabilindu-se diferite raporturi între organele genito-urinare. Astfel, atunci când gonoductul se
deschide în canalul protonefridiei se formează un protonefromixium, iar cînd gonoductul se
deschide în conductul metanefridiei se formează un mixonefridium.

Fig. Organe excretoare şi gonoducte la polichete. A – Metanefridie de Nereis. B – Nefromixie de Alciopa

contrainii; C – Mixonefridie de Irma sp. c. ex. – canal excretor; c.s. – celula solenocitului; fl. – flagelul
solenocitului; o.ex. – orificiu excretor; p.g. – pâlnie genitală; p.v. – pavilion vibratil; s – solenocite; t.s. – tubul
solenocitului.

6
 Fig. Schemă reprezentând
raporturile dintre gonoducte şi
nefridii.
A-B – procesul de constituire a
nefromixiei,
C-D – procesul de constituire a
mixonefridiei.
gd. – gonoduct;
mnf. – metanefridie;
mxn. – mixonefridie;
nmx. – nefromixie;
pr. – protonefridie.

Fig. A - Nereis mascul în faza

epitocă. B – parapod din regiunea
atocă; C – parapod din regiunea
epitocă. at – regiunea atocă; ept. –
regiunea epitocă.

Aparatul genital şi reproducerea. Sexele sunt separate. Glandele genitale se formează în

toate segmentele corpului, fie numai în segmentele anterioare sau numai în cele posterioare.
La Nereis, glandele genitale se formează în segmentele jumătăţii posterioare a
corpului. Organele genitale nu sunt permanente. Ele apar în perioada de reproducere pe
epiteliul celomic (somatopleură). Segmentele corpului care prezintă gonade formează
regiunea epitocă, celelalte segmente constituind regiunea atocă. Segmentele din regiunea
epitocă prezintă unele modificări: lobii parapodelor şi cheţii se lărgesc, mărind suprafaţa de
plutire, pereţii segmentelor cu gameţi devin friabili, permiţând eliberarea gameţilor, din
cavitatea celomică, în apă (nu există gonoducte). Masculii cu zonă epitocă diferenţiată au
organele de simţ cefalice puternic dezvoltate.
La eunicieni (Eunice viridis), regiunea epitocă se desprinde la suprafaţa mării, înoată,
diseminează produsele genitale şi apoi moare; cea atocă păstrează capul, rămâne la fundul
apei şi în anul următor regenerează partea lipsă.
Fecundaţia este externă, în apă (mai rar internă, prin copulaţie). La Platynereis
magalops, în timpul dansului nupţial, femela muşcă şi înghite segmentele posterioare ale

7
masculului, iar spermatozoizii traversează peretele intestinului şi, în celom, fecundează
ovulele.
Reproducerea asexuată este legată de capacitatea de regenerare. Se cunosc două forme
de reproducere asexuată: prin sciziparitate (fragmentare) şi prin înmugurire laterală.
Sciziparitatea se prezintă în două variante: 1. arhitomia, când are loc întâi
fragmentarea corpului şi apoi se refac părţile lipsă ale fiecărui individ; 2. paratomia, când
părţile noi se refac înainte de detaşare, caz în care indivizii nou formaţi alcătuiesc lanţuri
(Autolytus, Miriamida). Prin înmugurire laterală se formează indivizi care pot înmuguri la
rândul lor, fără să se desprindă unii de alţii (Syllis ramosa).
Dezvoltarea. Ovulele sunt telolecite, segmentarea este totală şi inegală, de tip spiral. În
timpul metamorfozei apare larva trocoforă, cu trei coroane ciliare: prototroca (deasupra
orificiului bucal), metatroca (imediat sub orificiul bucal) şi telotroca (preanal). Trocofora
cuprinde episfera (deasupra protrotrocei) din care se va dezvolta prostomiul, şi hiposfera, din
care se va dezvolta soma (din partea pre-teloblastică) şi pigidiul (din partea post-teloblastică).
Mod de viaţă. Polichetele sunt animale, în majoritate, marine, cele mai multe litorale. Unele
sunt mobile, prădătoare (Errantia), altele sedentare, microfage (Sedentaria).

Fig. Formarea de lanţuri de indivizi prin

paratomie. A – Autolytus sp.; B – Syllis sp.

8
9
Clasificare (vezi lucrări practice). Sunt descrise circa 13000 de specii de polichete
clasificate în 2 ordine: Errantia şi Sedentaria.
1. Ordinul Errantia. Polichete mobile, înotătoare, prădătoare caracterizate prin:
metamerie homonomă, segmente numeroase, parapode dezvoltate, organe de simţ
cefalice, trompa faringiană cu fălci.
Exemple: Nereis diversicolor, Aphrodite aculeata, Alciopa cantrainii.
2. Ordinul Sedentaria. Polichete sedentare cu metamerie heteronomă, parapode reduse
sau absente, fără organe de simţ cefalice şi fără trompă faringiană. Microfage, trăiesc
în galerii pe care le sapă şi în tuburi pe care le secretă.
Exemple: Arenicola marina, Chaetopterus variopedatus, Spirographis spallanzanii,
Serpula vermicularis.

10
 Clasa Oligochaeta

Cuprinde anelide cu metamerie homonomă,

segmentaţia externă a corpului corespunde cu cea
internă. Nu prezintă parapode. Cheţii, puţini (gr. oligos
– puţin; chaetos - păr) sunt înfipţi în peretele corpului.
În regiunea anterioară a corpului există o
îngroşare tegumentară, bogată în glande, numită
clitellum; acesta secretă coconul, în care are loc
dezvoltarea.
Morfologie externă. Corpul este în general
cilindric, cu regiunea cefalică foarte redusă. Vezi lucrări
practice morfologia externă la Lumbricus terrestris.

Organizaţie internă

Tegumentul este acoperit cu o cuticulă subţire sau

poate fi ciliat (la Aeolosoma). Este bogat în glande, mai
ales la nivelul clitelumului.
Musculatura. Fibrele musculare sunt de tip neted şi
dispuse în muşchi circulari (segmentari) şi longitudinali.
Pe lângă cele 4 benzi de mușchi longitudinali văzuți la
polichete (2 dorso-laterale şi 2 ventro-laterale) apar și 2
benzi musculare laterale ca urmare a reducerii
parapodelor la oligochete.
Sistemul nervos: ganglioni cerebroizi, inel nervos
periesofagian, lanţ ganglionar ventral (cu ganglionii
contopiţi între ei).
Organe de simţ. slab dezvoltate:
- celule senzitive izolate sau grupate în muguri
senzoriali;
- ochii, în general lipsesc (prezenţi la Naididae).
Prezintă celule fotoreceptoare pe prostomiu (dorsal) şi
pe ultimul segment al trunchiului.
Aparatul digestiv. Tubul digestiv este drept (vezi
lucrări practice - Lumbricus terrestris). Orificiul bucal
se află pe peristomiu. Cavitatea bucală se continuă cu
faringele, esofagul, stomacul glandular, stomacul
musculos, intestinul (cu celule ciliate), orificiul anal.
În cavitatea bucală la branchiobdelide (ordinul
Prosopora), ectoparazite pe raci, se găsesc 2 maxile
chitinoase (una dorsală şi alta ventrală). Faringele este
musculos (bulb faringian) şi glandular. Esofagul este
tubular, la formele tericole (râma), înconjurat de glandele lui Morren (diferenţieri esofagiene),

11
care secretă carbonatul de calciu aflat în corp în surplus. Intestinul prezintă un pliu dorsal
numit tiflosolis, cu rolul de a se mări suprafaţa de absorbţie.
Oligochetele pot fi microfage, fitofage sau ectoparazite.

Aparatul respirator. Respiraţia poate fi tegumentară, intestinală sau se realizează prin

branhii (la puţine specii). Branhiile se dezvoltă la partea posterioară a corpului (la Branchiura,
Dero – din ordinul Plesiopora).
Aparatul circulator. Este de tip închis. Sângele este pompat de 5 vase inelare contractile
periesofagiene, numite „inimi contractile”. Sângele conţine hemoglobină la majoritatea
formelor.
Aparatul excretor este reprezentat prin metanefridii dispuse în pereche aproape în fiecare
segment. La râmă, cu excepţia primelor trei segmente şi a ultimului, toate segmentele corpului
conţine câte o pereche de metanefridii.

12
13
Aparatul genital şi dezvoltarea. Oligochetele sunt hermafrodite. Apartul genital este situat
în segmentele anterioare şi este compus din gonade, gonoducte şi glande anexe. Gonoductele
sunt metanefridii modificate. Orificiile genitale sunt perechi.
Alcătuirea aparatului genital la Lumbricus terrestris – vezi lucrări practice.
Copulaţia este reciprocă. Fecundaţia are loc în manşonul secretat de clitellum, viitorul cocon.
Din cocon iese, de regulă, un singur individ (restul indivizilor sunt devoraţi de primul individ
apărut (adelfofagie), ouăle fiind sărace în vitelus).
Formele acvatice dulcicole (limicole) se pot înmulți și pe cale asexuată, prin sciziparitate
(arhitomie și paratomie). La formele tericole nu există înmulțire asexuată, cu excepția unor
cazuri de poliembrionie.
Mod de viaţă. Majoritatea oligochetelor trăiesc în ape dulci (în mâl - limicole), sol umed
(tericole); puţine sunt marine. Enchitreidele (ordinul Plesiopora) din sol ajung la 8000-25000
de indivizi pe metru pătrat.

Clasificare. Se cunosc circa 3500 de specii de oligochete, clasificate în 3 ordine: Plesiopora,

Prosopora şi Opisthopora.
1. Ordinul Plesiopora. Specii dulcicole sau tericole, puţine marine. Orificiile genitale
mascule situate pe segmentul aflat imediat în urma segmentelor testiculare (gr. plesios –
alături; porus - orificiu).
- Chaetogaster limnaei. Formă dulcicolă și răpitoare, găsită adesea în cavitatea
pulmonară a melcului Lymnaea, unde se hrănește cu cercari de Fasciola. Se deplasează cu
ajutorul fasciculelor de peri pe care le are pe fața ventrală, de unde îi vine și numele. Se
înmulțește prin paratomie.
Dero digitata. Formă de apă dulce. Respiră prin 2-3 perechi de branhii foarte
vascularizate situate pe un fel de disc la partea posterioară a corpului.
- Ripistes parasita. Trăiește în tuburi pe care și le face singură. Are la partea dorsală
buchete de peri lungi, pe care le scoate din tub și le agită. Cu vârtejul de apă pe care îl face
sunt antrenate microorganisme care se agață de peri; apoi își întoarce capul, care are o
prelungire ca un cioc și „linge” perii adunând în gură microorganismele cu care se hrănește.
- Stylaria lacustris. Formă mică, de 3-10 mm lungime, caracteristică prin prelungirea
tentaculiformă a prostomiului său. Trăiește printre plantele acvatice din bălți. Înoată bine și se
susține în apă prin perii săi, puțini la număr, dar lungi.
- Tubifex, 2,5-8,5 mm. Formează populaţii dense de mii de indivizi, de culoare roşie
(au hemoglobină). Indivizii trăiesc în pâraie, unde stau înfipţi cu extremitatea anterioară în
mâl, iar extremitatea posterioară este în continuă mişcare. Trăieşte în ape poluate, cu dejecţii
şi puţin oxigen.
- Aeolosoma, dulcicolă, 5mm; se înmulțește prin paratomie.
2. Ordinul Prosopora. Dulcicole. Orificiile genitale mascule situate pe acelaşi
segment cu testiculele sau înaintea lui (gr. prosos - înainte).
- Rhynchelmis limosella. Oligochet de apă dulce, lung de până la 14 cm, colorat în roz
și transparent ca sticla (ca și Tubifex), astfel că toată organizația sa internă se vede cu foarte
multă claritate, mai ales vasele care sunt roșii. Prostomiul se prelungește cu un tentacul lung.
La noi în țară a fost găsit în apele de lângă Timișoara.

14
 - Branchiobdella parasita este abundent răspândită în apele noastre dulci, unde trăiește
parazită pe branhiile racilor. Are 3-12 mm lungime. Prezintă 2 ventuze, una la extremitatea
anterioară, alta la extremitatea posterioară, asemenea lipitorilor.
3. Ordinul Opisthopora. Tericole. Orificiile genitale mascule situate cu mult în urma
segmentelor testiculare (gr. opisten – în urmă).
- Lumbricus terrestris, râma, 20-30 cm lungime.
- Allolobophora, 1 m lungime şi 2 cm grosime (la noi, în Banat).
- Megascolides australis, 3 m lungime, cel mai mare oligochet. Australia. Prezintă peri
numeroşi dispuşi în cerc în jurul segmentelor.

15
 Clasa Hirudinea

Cuprinde anelide clitelate, lipsite de parapode sau cheţi şi prevăzute cu ventuze (de
regulă, o ventuză anterioară şi una posterioară). Corpul poate fi comprimat dorsoventral sau
cilindric, alcătuit dintr-un număr constant de segmente. Celomul este redus în mod secundar
la spaţii lacunare (pereţii interni despărţitori ai segmentelor dispar), prin care circulă sângele.
Hirudineele au evoluat din oligochete, prin specializare la viaţa ectoparazitară.

16
 Organizaţie internă
Tegumentul este bogat în celule glandulare, care secretă mucusul ce acoperă corpul.
Musculatura este bine dezvoltată (muşchi circulari, longitudinali şi dorsoventrali).
Sistemul nervos. Este de tip scalariform, ca la toate anelidele. Lanţul nervos ventral
este situat în lacuna celomică ventrală.
Organele de simţ sunt reprezentate prin papile senzitive (pentru vibraţii şi
temperatură), chemoreceptori şi oceli.

17
 Aparatul digestiv. La Hirudo medicinalis
(ordinul Gnathobdellida), specie hematofagă,
cavitatea bucală prezintă 3 fălci dinţate cu care
incizează tegumentul gazdei. La nivelul faringelui
se găsesc glande salivare ce secretă hirudina, o
substanţă anticoagulantă. Stomacul prezintă dilataţii
laterale (10 perechi de cecumuri) în care sângele
este depozitat în vederea digestiei ulterioare. La
Hemiclepsis, atât stomacul cât și intestinul prezintă
cecumuri laterale. La Rhynchobdellida, faringele
formează o trompă exertilă.
Aparatul respirator. La Hirudo, respiraţia
este tegumentară; la unele lipitori de pești există
branhii (Ozobranchus, Branchelion) sau vezicule
respiratorii care pulsează ritmic, situate perechi pe
laturile corpului (11 perechi la Cystobranchus).
Aparatul circulator. La formele mai
primitive (Rhynchobdellida) există un sistem închis
de vase, ca la oligochete. La formele mai evoluate
(Gnathobdellida şi Pharyngobdellida) sistemul
vascular este înlocuit cu un sistem celomic. La
Hirudo există patru lacune celomice prin care
circulă sângele: o lacună dorsală, una ventrală şi
două laterale.
Aparatul excretor. Există mai multe
perechi de metanefridii în formă de potcoavă (17
perechi la Hirudo, la nivelul segmentelor 7-23).

18
19
 Aparatul genital şi reproducerea. Hermafrodite. La Hirudo, aparatul genital
cuprinde o pereche de ovare (în segmentul 11), cu oviducte scurte care se unesc într-un vagin
ce se deschide pe acelaşi segment prin orificiul genital femel; 9-10 perechi de testicule
(segmentele 12-20), de la care pornesc scurte canale eferente ce se unesc în două canale
deferente (spermiducte) care se îndreaptă spre segmentul 10 unde, formând câte un ghem
numit epididim, cele două canale se unesc într-un canal ejaculator, ce străbate penisul, organ
copulator ce se deschide prin orificiul genital mascul pe segmentul 10. Există şi glande anexe:
o glandă albuminipară, în jurul vaginului şi o glandă prostatică, în jurul canalului ejaculator.
Reproducerea este sexuată, cu schimb reciproc de spermatozoizi. La Hirudo,
spermatozoizii sunt întroduși în vagin cu ajutorul unui organ copulator, dar la alte specii ei
sunt depuși sub formă de spermatofori pe pielea partenerului, de unde spermatozoizii pătrund
în corp și ajung la ovare, unde are loc fecundația. Spre deosebire de oligochete, partenerii
împerecheați nu se înconjoară cu un manșon comun.

20
 Dezvoltarea se face fără metamorfoză, în interiorul oului. Ouăle sunt depuse în
coconi, secretați de clitellum. Tinerii indivizi, care se dezvoltă în cocon, nu sunt canibali ca
cei de la oligochete, ei hrănindu-se cu substanţe nutritive din interiorul coconului. La Hirudo,
coconul, de 2 cm, este depus în pământ umed.
Mod de viaţă. Majoritatea hirudineelor trăiesc în apă dulce, puţine sunt marine şi mai
puţine terestre. Multe specii sunt prădătoare: Haemopis sanguisuga se hrăneşte cu râme, larve
de insecte. Altele sunt ectoparazite hematofage pe vertebrate (peşti de apă dulce şi marină,
reptile, mamifere). Unele specii terestre (Haemadipsa ceylonica) sunt arboricole, în pădurile
tropicale umede, şi veninoase.
Clasificare. Se cunosc peste 500 de specii de lipitori, clasificate în 4 ordine:
Acanthobdellida, Rhynchobdellida, Pharyngobdellida şi Gnathobdellida.
1. Ordinul Acanthobdellida. Cuprinde specii primitive, cu cheţi pe primele cinci
segmente. Ventuza bucală lipseşte. Cavitatea celomică spaţioasă. Prezintă disepimente.
- Acanthobdella peledina – parazitează peştii din familia Salmonidae (nordul Europei
şi Asiei).
2. Ordinul Rhynchobdellida. Prezintă o trompă musculoasă protractilă, fără fălci.
Sistemul circulator este atât vascular, cât şi celomic. Prezintă diverticule stomacale şi
intestinale.
- Glossiphonia complanata, lipitoare de apă dulce (Europa). Se hrăneşte cu
nevertebrate – melci, anelide etc.
- Piscicola geometra. Parazitează peşti de apă dulce şi salmastră. Corpul lung de 2-5
cm. Ventuza posterioară foarte mare, prezintă ochi. Europa.
- Pontobdella muricata. Marină, parazitează pe rechini. Ajunge la 20 cm lungime.
3. Ordinul Pharyngobdellida. Lipitori lipsite de trompă şi fălci. Faringele musculos
şi lung foloseşte la prinderea prăzii. Cecumurile tubului digestiv lipsesc. Specii de apă dulce
şi terestre.
- Herpobdella octoculata, 5 cm lungime; ape dulci. Are 4 perechi de ochi.
4. Ordinul Gnathobdellida. Lipitori prevăzute cu fălci (3 fălci zimţate), 5 perechi de
ochi. Aparatul vascular lipseşte, circulaţia sângelui se realizează în lacunele celomice.
Prezintă diverticule stomacale.
- Hirudo medicinalis, 15 cm, hematofagă pe mamifere.
- Haemopis sanguisuga, asemănătoare cu Hirudo, este o specie în special prădătoare
(atacă melci, râme).
- Limnatis nilotica (Egipt, Algeria, Siria) pătrunde în organismul mamiferelor o dată
cu apa de băut şi sug sânge din faringe sau esofag. La om poate produce hemoragii şi asfixii.
- Haemadipsa ceylonica, din insula Ceylon, este arboricolă, veninoasă şi parazitează
mamiferele.

21
 Încrengătura Onychophora

Onicoforele sunt un mic grup (circa 110 specii) de celomate terestre, ce prezintă
caractere de trecere între anelide şi artropode.

Morfologie externă
Corpul are aspect vermiform, nesegmentat, diferenţiat în două regiuni: cap şi trunchi şi
prevăzut cu multe perechi de apendice locomotoare (14-43) nearticulate, terminate cu gheare
(gr. onychos – gheară; phorein – a purta).
La nivelul capului se găsesc:
- o pereche de antene mobile, cu aspect inelat;
- doi ochi simpli (în urma antenelor);
- orificiul bucal (ventral); în cavitatea bucală se găsesc 2 fălci chitinoase, dinţate.
- O pereche de papile orale foarte mobile, în vârful cărora se deschid orificiile unor
glande mucoase a căror secreţie este împroşcată până la o distanţă de 30-50 cm.
Trunchiul prezintă 14-43 perechi de apendice nearticulate, moi, dispuse latero-ventral şi
terminate cu 2 gheare. Aceste „picioare” sunt expansiuni ale tecii musculo-cutanee. La baza
fiecărui picior se deschid nefridioporii. La capătul posterior al corpului se deschide anusul iar
ventral, înaintea sa, orificiul genital.
Corpul prezintă culori vii – portocaliu, verde, indigo, negru, şi are aspect catifelat datorită
prezenţei în tegument a numeroase papile. Ating dimensiuni de 1,4-15 cm.

Organizaţie internă

Tegumentul. Este format dintr-o epidermă unistratificată, cu pigmenţi, prevăzută la exterior

cu o cuticulă subţire, ce năpârleşte. Glandele tegumentare sunt dezvoltate fiind reprezentate
de glandele mucoase, glandele crurale (secretă feromoni) şu glandele coxale (rol în absorbţia
apei?).
Musculatura. Teaca musculară (netedă), situată imediat sub epidermă, este formată dintr-o
pătură exterioară circulară şi una internă longitudinală. Există, de asemenea, muşchi
diagonali, dorsoventrali şi muşchi ai apendicelor.
Sistemul nervos. Este format dintr-un creier supraesofagian la care se disting trei părţi:
protocerebronul, deutocerebronul şi tritocerebronul, care inervează ochii, antenele, maxilele.
De la el pleacă două cordoane ganglionare latero-ventrale, legate între ele prin numeroase
comisuri subintestinale.

22
23
 Fig. Organizarea internă la un onicofor (vedere laterală).

Organele de simţ. Sunt reprezentate prin papile senzoriale tactile (pe antene, corp) şi
gustative (bucale), doi ochi simpli veziculoşi (oceli).
Aparatul digestiv. Tubul digestiv este rectiliniu. Orificiul bucal, situat ventral, este înconjurat
de o buză peribucală cu papile labiale. În gură se găseşte o limbă chitinoasă zimţată, două
maxile şi tot aici se deschid, printr-un canal comun, două glande salivare, provenite din prima
pereche de nefridii modificate. Urmează un faringe musculos, un esofag scurt, intestinul
mediu lung şi rectul căptuşit cu chitină, deschis posterior prin anus.
Aparatul respirator. Este format din tufe de trahei foarte fine, neramificate, fără filament
spiral, neanastomozate între ele şi deschise prin stigme comune pe toată suprafaţa corpului.
Respiră şi tegumentar prin vezicule coxale (rezultate prin invaginarea tegumentului de la baza
picioarelor).
Cavitatea corpului este un mixocel (= hemocel), divizat printr-un diafragm musculos într-un
sinus pericardiac, dorsal, şi unul intestinal, ventral, plus două sinusuri laterale în care se
găsesc nefridiile.
Aparatul circulator. Este format dintr-o inimă tubulară dorsală, situată în sinusul pericardial
şi prevăzută cu muşchi circulari şi osteole (orificii) metamerice. Vasele lipsesc, sângele
trecând din sinusul periintestinal în cel pericardial şi, prin osteole, la inimă. Sângele nu este
transportor de oxigen, fapt corelat cu marea dezvoltare a sistemului trahean care preia această
funcţie.
Aparatul excretor este format din metanefridii segmentare, care se deschid printr-un
nefridiopor la baza picioarelor.

24
 Fig. Secțiune printr-o stigmă și tuburile traheene
asociate.

Aparatul genital. Sexele sunt separate, cu dimorfism sexual. Gonadele sunt perechi, iar
gonoductele se unesc pe linia mediană într-un canal scurt.
Reproducerea şi dezvoltarea. Fecundaţia se face prin impregnare hipodermică. Majoritatea
onicoforelor sunt vivipare, ouăle dezvoltându-se în uter, pe seama unei placente, mai rar
ovipare. Segmentaţia ouălor este parţială superficială, ca la artropode.
Mod de viaţă. Trăiesc în pădurile calde şi umede ale regiunilor tropicale, mai ales din
emisfera sudică; unele pot trăi însă în zone mai uscate, până la altitudinea de 2000 m. sunt
animale nocturne, cu regim alimentar carnivor (consumă omizi, moluşte, termite), coprofag
sau fitofag (resturi vegetale).
Exemple:
- Peripatus, cu răspândire ecuatorială,
- Peripatopsis – sudic (Chile, Noua Zeelandă, Africa de Sud).
Relaţii filogenetice. Onicoforele reprezintă un grup vechi de celomate marine adaptate
ulterior la viaţa pe uscat. Prin caracterele lor, onicoforele ocupă o poziţie intermediară între
anelide şi artropode.
Afinităţi cu anelidele:
- segmentaţie homonomă;
- ochi veziculoşi;
- apendice nearticulate;
- teacă musculo-cutanee cu fibre musculare netede;
- nefridii metamerice, cu nefrostom ciliat.
Afinităţi cu artropodele:
- prezenţa chitinei şi a năpârlirilor,
- fălci, gheare;
- cavitatea corpului un mixocel;
- inima cu ostii; circulaţia deschisă;
- celom restrâns la cavităţile gonadice şi la saculul nefridiilor;
- respiraţie traheană.
Un caracter comun cu anelidele și artropodele este originea teloblastică a mezodermului.
Onicoforele prezintă şi caractere proprii: numărul mare de stigme traheene şi poziţia lor
dorsală, structura şi numărul mare de comisuri metamerice ale sistemului nervos etc., care

25
le îndepărtează de cele două încrengături. Onicoforele reprezintă un grup independent,
care a evoluat paralel cu artropodele, dar care arată cum s-a putut face trecerea de la
anelide la artropode.

26
 Încrengătura Tardigrada

Tardigradele (tardi – încet; gradi - mers) cuprind circa 800 de specii de celomate acvatice şi
terestre de dimensiuni foarte mici, între 100 microni şi 1,7 mm.
Morfologie externă
Corpul este scurt, cilindric sau turtit ventral, viu colorat şi diferenţiat slab într-un cap şi
trunchi; la exterior este acoperit cu o cuticulă chitinoasă, care poate forma plăci în unele
regiuni.
Capul, slab delimitat de trunchi, prezintă dorsal două pete oculare, iar ventral orificiul bucal.
Trunchiul prezintă pe laturi 4 perechi de picioare conice, nearticulate, terminate cu gheare –
trei perechi latero-ventrale şi o pereche posterioară. La capătul terminal se deschide anusul
sau orificiul cloacal iar înaintea sa, ventral, orificiul genital.

Organizaţia internă
Tegumentul este format dintr-o epidermă unistratificată (cu un număr fix de celule) şi o
cuticulă chitinoidă protectoare, ce se reînnoieşte prin năpârliri lunare.
Musculatura este alcătuită din fibre netede, care nu mai formează o teacă musculo-cutanee,
ci se individualizează în muşchi longitudinali, dorsali, ventrali şi laterali, precum şi muşchi ai
picioarelor.
Sistemul nervos este format dintr-un creier supraesofagian, o pereche de ganglioni
subesofagieni şi 4 perechi de ganglioni ventrali, fuzionaţi pe linia mediană.
Organele de simţ. Sunt reprezentate prin:
- petele oculare, formate dintr-o celulă vizuală cu pigment;
- prelungiri ciriforme cefalice;
- papile senzoriale la baza ultimei perechi de picioare.
Aparatul digestiv este rectiliniu, intestinul anterior şi posterior fiind căptuşit cu chitină. În
cavitatea bucală proeminează doi stileţi acţionaţi de muşchi. Aceştia pot fi proiectaţi în afară
pentru înţeparea celulelor vegetale sau chiar a unor animale mici (rotifere, nematode). Tot aici
se varsă două glande salivare. Urmează un faringe musculos, cu rol aspirator (se hrănesc prin

27
sugerea hranei), apoi esofagul, intestinul mediu, larg, şi rectul care se deschide ventral,
subtermianl.
Aparatele respirator şi circulator lipsesc. Respiraţia este tegumentară.
Cavitatea corpului este un mixocel plin cu un lichid ce conţine substanţe de rezervă.
Aparatul excretor este format din 3 tuburi Malpighi ce se deschid în intestin, la limita dintre
intestinul mediu şi cel posterior. Excreţia se mai face prin tegument, glandele salivare şi
epiteliul intestinal.
Aparatul genital. Sexele sunt separate, la unele specii cu dimorfism sexual, masculii fiind
mai mici. Gonadele sunt unice şi situate deasupra intestinului. De la ele pornesc două
gonoducte la mascul (care se deschid într-un gonopor) şi unul la femelă, ce se deschid ventral,
înaintea anusului.
Reproducere şi dezvoltare. Fecundaţia poate fi internă sau externă, în cuticula năpârlită în
care femela a depus ponta. Segmentaţia este totală, egală. Gastrulaţia se face prin delaminare
iar mezodermul apare prin enterocelie. Dezvoltarea durează 30-40 de zile.
Mod de viaţă. La origine forme marine, tardigradele sunt astăzi specii predominant dulcicole
şi terestre (în muşchi, licheni, sub pietre). În stare de anabioză au o mare capacitate de
rezistenţă în timp, până la câţiva ani. Sunt răspândite din arctica până în Antarctica. Se
hrănesc prin înţeparea şi sugerea plantelor şi animalelor mici.
Exemple:
- Echiniscus testudo, de culoare roşie, foarte comun în muşchii de pământ.
- Macrobiotus macronyx, de culoare brună, în ape dulci.
Relaţii filogenetice.
Caractere comune cu artropodele:
- cuticula care năpârleşte;
- lipsa cililor vibratili;
- metameria sistemului nervos şi a muşchilor;
- prezenţa tuburilor lui Malpighi.
Caractere comune cu onicoforele:
- capul slab delimitat;
- structura picioarelor;
- musculatura netedă;
- petele oculare;
- glandele salivare bucale;
- modul de formare a gonadelor.
Un caracter prezent la cele trei grupe este natura cavităţii corpului – un mixocel.

28
 Încrengătura Arthropoda

Cuprinde celomate protostomiene, cu simetrie bilaterală şi corp metamerizat, acoperit de o

cuticulă chitinoasă şi prevăzut cu picioare articulate (gr. arthros – articulaţie, podos - picior).
Morfologie externă
Corpul este diferenţiat în regiuni:
- cap + trunchi, la miriapode;
- prosomă + opistosomă, la chelicerate; acesta două tagme sunt unite la acarieni.
- cap + torace + abdomen, la insecte şi crustaceele primitive;
- cefalotorace + abdomen, la crustaceele superioare.
Segmentele somatice prezintă o parte dorsală numită tergit, o parte ventrală – sternit, şi două
părţi laterale – pleure. Fiecare segment somatic prezintă în mod primar câte o pereche de
apendice articulate.

Organizaţie internă
Tegumentul este reprezentat de un epiteliu unistratificat care secretă la exterior o cuticulă
chitinoasă, impermeabilă şi inextensibilă, care năpârleşte în timpul creşterii. Cuticula este
formată din două pături: o pătură externă mult mai subțire (câțiva microni) – epicuticula, și o
pătură internă, mult mai groasă, procuticula.
Epicuticula este alcătuită din proteine (cuticulină) și, la multe artropode, un strat de
ceară. Procuticula este formată din două straturi: exocuticula, dură, impregnată cu cuticulină,
melanină, fenoli și endocuticula, groasă, formată din straturi alterne de chitină
(polyacetilglucozamina) și proteine hidrosolubile.
Cuticula formează un exoschelet care se poate calcifia prin impregnare cu săruri de calciu (la
crustacee şi la miriapodele diplopode). Cuticula poate forma excrescenţe sub formă de ţepi,

29
apofize, solzi, la exteriorul corpului, sau îngroşări interne de procuticulă (endoschelet) numite
apodeme, pentru inserţia muşchilor. Cuticula căptuşeşte intestinul anterior şi cel posterior,
traheile şi canalele glandulare.
La artropode exoscheletul chitinos acoperă corpul în întregime. Mișcările corpului sunt
posibile prin segmentarea cuticulei în plăci separate. În mod primitiv, aceste plăci corespund
segmentelor corpului, iar placa unui segment este legată de placa segmentului alăturat prin
intermediul unei membrane articulare – o regiune în care cuticula este foarte subțire și
flexibilă. În general, cuticula fiecărui segment este împărțită în patru plăci primare: tergum,
dorsal, două pleura laterale și sternum, ventral. Acest model primar este frecvent dispărut din
cauza unor fuziuni secundare sau subdiviziuni ale plăcilor cuticulare.
Scheletul cuticular al apendicilor, ca și în cazul corpului, s-a divizat în mai multe
segmente tubulare sau articule, legate unul cu altul prin membrane articulare, formând câte o
articulație la fiecare joncțiune. Aceste articulații permit mișcarea articulelor apendicilor.
La majoritatea artropodelor, membrana articulară dintre segmentele corpului este pliată sub
segmentul anterior. La unele artropode se dezvoltă condili articulari (analogi celor din
scheletul vertebratelor). În epidermă se găsesc celule trihogene, care formează peri, şi celule
glandulare. Coloraţia tegumentului este dată de pigmenţi, cromatofori, picături de grăsime.
Culorile metalice se realizează prin interferenţa luminii.
Musculatura este formată din fibre striate (musculatura aparatului locomotor) şi netede
(muşchii organelor vegetative). Muşchii striaţi au o dispoziţie segmentară, dispunându-se sub
forma a două perechi de muşchi longitudinali dorsali şi două perechi ventrali, flexori şi
extensori ai corpului. La zbor, respiraţie şi mers acţionează muşchii dorso-ventrali.
Apendicele au muşchi proprii.
Sistemul nervos. Cuprinde un creier (ganglionii cerebroizi) bine dezvoltat, în corelaţie cu
puternica dezvoltare a organelor de simţ cefalice. Creierul este diferenţiat în trei părți:
protocerebron, deutocerebron şi tritocerebron.
Protocerebronul inervează ochii. Deutocerebronul trimite nervi spre antena I (el lipseşte la
chelicerate care nu au antene). Tritocerebronul inervează antena II (la crustacee), labrul (buza
superioară) la insecte, chelicerele la chelicerate (scorpioni, păianjeni etc.). La nivelul
creierului există şi celule neurosecretoare care produc hormoni ce controlează dezvoltarea
gonadelor, caracterele sexuale secundare, metamorfoza, creşterea, năpârlirea.
Lanţul ganglionar ventral prezintă diferite grade de concentrare a ganglionilor, putându-se
ajunge la o masă unică ganglionară ventrală (la crabi). Există şi un sistem nervos simpatic, cu
originea în tritocerebron.

30
Fig. A – articulație intersegmentară; B – apofiză; C – apodemă.

31
Organele de simţ sunt foarte dezvoltate: peri tactili, chemoreceptori diferiţi (mai ales pe
antene şi piesele bucale; organele liriforme la arahnide), organe vizuale (ochi simpli şi ochi
compuşi), statocişti ( la crustacee), organe cordotonale (pentru vibraţii, presiuni, la insecte).
Ochii compuşi sunt alcătuiţi din mai multe elemente echivalente unui ochi simplu, numite
omatidii. Omatidia cuprinde două părţi:
- o parte dioptrică: corneulă (cuticula transparentă), secretată de celule corneagene, un
con cristalin, secretat de 2-4 celule cristalinogene şi
- o parte fotosensibilă sau retinula, alcătuită din 5-10 celule retiniene, înconjurate de
celule pigmentare. Fibrele nervoase ce pleacă de la celule retiniene formează nervul
optic.
În cadrul omatidiei, celulele retiniene au o dispoziţie radiară. Fiecare celulă senzitivă
secretă în partea situată spre axul omatidiei o porţiune cuticulară sensibilă la lumină, numită
rabdomer. Totalitatea rabdomerelor formează rabdomul – partea fotosensibilă a omatidiei.
Vederea la artropode este în mozaic, fiecare omatidie percepe un punct al obiectului,
rezultând o imagine fragmentară. La artropodele diurne, care dispun de o cantitate mai mare
de lumină, vederea se face prin apoziţie, pigmentul înconjurând total omatidiile; se formează
atâtea imagini câte omatidii sunt.
La artropodele crepusculare şi nocturne, care dispun de o cantitate limitată de lumină,
vederea se realizează prin superpoziţie – pigmentul este retras din zona de mijloc a omatidiei,
permiţând razelor de lumină să străbată mai multe omatidii.

32
33
Aparatul digestiv cuprinde aparatul bucal, format din piesele bucale, şi tubul digestiv,
adaptat la diferite feluri de hrană (fitofage, xilofage, nectarivore, zoofage, necrofage,
coprofage etc.).
Aparatul respirator. Este reprezentat prin:
- branhii (ataşate de apendice), la formele acvatice (merostomate, crustacee);
- trahei (miriapode, insecte, arahnide) şi plămâni (arahnide), la formele terestre;
- respiraţie tegumentară (la formele mici acvatice).
Traheile sunt invaginări ectodermice sub forma unor tuburi simple sau ramificate, care se
deschid la exterior, printr-un orificiu numit stigmă. Traheile sunt căptuşite la interior cu o
cuticulă chitinoasă care formează o îngroşare spirală numită tenidie. Tenidia are rolul de a nu
se închide tubul trahean. Ramificaţiile traheii se divid în ramuri tot mai înguste, de
dimensiunea capilarelor (diametru de sub 1 micron), nechitinizate, numite traheole, care
pătrund în plasma celulelor corpului. Traheolele conţin un lichid traheolar cu rol în schimbul
gazos (la acest nivel are loc schimbul de gaze).
La insecte există 10 perechi de stigme, dispuse segmentar (2 pe mezo- şi metatorace şi
8 pe abdomen). La larvele acvatice ale unor insecte (efemeroptere, plecoptere, odonate etc.)
apar branhii traheene – expansiuni ectodermice ale traheilor.

34
Fig. Aparatul respirator la insecte. A – stigmă cu atriu, aparat de filtrare și valvă; B – diagramă arătând relația
dintre stigmă, trahee și traheole; C – Sistemul traheal la o insectă.

Plămânii se întâlnesc la arahnide. Ei sunt invaginaţii ale tegumentului, care formează un atriu
(= vestibul), ce comunică cu exteriorul printr-o stigmă pulmonară. În interiorul atriului, pereţii
se plisează, formând 5-150 de lame pulmonare orizontale. Cele două foiţe paralele ale fiecărei
lame sunt susţinute de stâlpi (= pilieri) ce închid sinusuri sanguine. Lamele prezintă la
exterior ţepi cuticulari, ce împiedică alipirea lor. Aerul circulă în spaţiile interlamelare, unde
are loc schimbul de gaze.

35
Cavitatea corpului apare la embrion sub formă de saci celomici metamerici, care la adult se
reduc, ducând la formarea unui mixocel (= hemocel) – cavitatea primară plină cu sânge.
Celomul este redus la cavităţile gonadelor şi ale nefridiilor. Hemocelul este separat de două
diafragme, una dorsală şi alta ventrală, în 3 sinusuri: pericardiac (dorsal), periintestinal
(central) şi perineural (ventral). Diafragmele prezintă orificii prin care cele trei sinusuri
comunică între ele.
Aparatul circulator este deschis, fiind alcătuit din inimă, înconjurată de pericard, vase şi
sinusuri. Inima este situată dorsal şi poate fi tubulară (la formele ce prezintă branhii sau
plămâni) sau formată din mai multe cămăruţe, dispuse liniar, numite ventriculite (la formele
cu respiraţie traheană dezvoltată – miriapode, insecte).
Circulaţia: inimă → vase → sinusuri → ţesuturi → organe de respiraţie (oxigenare) → vase
→ sinus pericardiac → inimă.
Pigmentul respirator este hemocianina, mai rar hemoglobina. La insecte, care au sistemul
trahean foarte dezvoltat, sângele pierde funcţia de transportor al oxigenului, oxigenul
ajungând direct pe calea ramificaţiilor traheene la ţesuturi.
Aparatul excretor este reprezentat de metanefridii modificate şi reduse numeric:
- glande coxale (la chelicerate);
- glande maxilare şi glande antenare (crustacee);
- glande labiale şi glande maxilare (miriapode şi insecte apterigote).
Apar şi organe de excreţie noi – tuburile lui Malpighi. Acestea sunt nişte organe tubulare (2-
200), filamentoase, închise la capătul extrem, care se deschid în intestin, la limita dintre
intestinul mediu şi cel posterior. Ele plutesc în hemocel şi preiau substanţele de excreţie din
sânge (= hemolimfă).
Alte organe de excreţie: nefrocite, tegumentul (la crustaceele inferioare), ţesutul adipos (la
insecte).

36
 Fig. Glanda antenară de la rac.

A- Văzută în congigurația ei în
corp.
B- Văzută cu tubul excretor
desfășurat.
c.a. – canalul alb; c.tr. – canalul
transparent; l – labirint (organ
buretos); o. ex. – orificiu exctretor;
o.nst. – orificiu nefrostomial; s –
sacúl (rest de celom); v. ex. –
veziculă excretoare.

Aparatul genital. Sexele sunt separate, cu rare excepţii la formele fixate sau parazite,
adeseori cu dimorfism sexual. Organele genitale sunt externe: organ copulator la mascul,
respectiv ovipozitor – organ de depunere a pontei, la femelă) şi interne: gonade, gonoducte şi
glande anexe. Gonadele şi gonoductele sunt duble sau contopite.
Reproducerea şi dezvoltarea. Fecundaţia este internă. La formele primitive, precum
Limulus, se păstrează o fecundaţie externă. Ovulele sunt centrolecite (insecte), mai rar
telolecite (scorpioni). Segmentaţia este parţială, superficială, la ouăle centrolecite, şi parţială,
discoidală la cele telolecite. Mezodermul se formează pe cale teloblastică.
Dezvoltarea postembrionară poate fi directă (la multe arahnide) sau cu metamorfoză
(acarieni, insecte). Metamorfoza constă într-o succesiune de stadii larvare, separate de
năpârliri.
Mod de viaţă. Artropodele trăiesc în toate mediile (acvatice şi terestre), libere sau parazite.

Clasificare. Sunt descrise circa 1,2 milioane de specii de artropode, clasificate în 3

subîncrengături: Trilobitomorpha (exclusiv fosile paleozoice), Chelicerata şi Mandibulata.

I. Subîncrengătura Trilobitomorpha

Cuprinde trilobiţii, artropode primitive, marine, cunoscute numai din era Paleozoică
(în intervalul de timp 543 – 250 milioane de ani). Corpul, cu aspect trilobat, cuprindea trei
regiuni: cefalon, torace şi pigidiu, şi era alcătuit din numeroase segmente prevăzute, ventral,
cu apendice biramate. În zona cefalică purtau o pereche de antene, uniramate şi o pereche de
ochi compuşi. Trilobiţii erau specii bentonice, microfage, cu dimensiuni de la 0,6 – 65 cm.

II. Subîncrengătura Chelicerata

Denumirea de Chelicerata (numită şi Arachnomorpha) vine de la prezenţa chelicerelor

preorale (cheli = foarfece; keros = coarne; arachni = păianjen; morphe = formă). Cuprinde
artropode acvatice şi terestre cu corpul divizat în două regiuni: prosoma şi opistosoma.
Prosoma este alcătuită din 6 segmente şi prezintă, ventral, 6 perechi de apendice
specializate pentru anumite funcţii:

37
 - o pereche de chelicere situate preoral, formate din 2-3 articule, cu rol de apucat şi
reţinut;
- o pereche de pedipalpi situaţi postoral, cu rol tactil, alcătuiţi din câte 6 articule (coxa,
trohanter, femur, patella, tibia şi tars);
- 4 perechi de picioare alcătuite din câte 7 articule, având în plus faţă de pedipalpi
articulul numit bazitars, situat înaintea tarsului.
Cheliceratele nu prezintă antene, mandibule sau maxile. Corelat cu absenţa antenelor,
deutocerebronul, de asemenea, lipseşte.
Opistosoma este formată din 12 segmente plus un telson şi poate fi segmentată
(scorpioni) sau nesegmentată (păianjeni). Opistosoma este, în general, lipsită de apendice.
Formele actuale au dimensiuni cuprinse între 0,2 mm şi 65 cm.
Clasificare. Subîncrengătura Chelicerata cuprinde 3 clase: Merostomata, Arachnida
şi Pantopoda.

1. Clasa Merostomata

Merostomatele sunt chelicerate marine, primitive, cu respiraţie branhială, la care

coxele apendicelor prosomei au rol masticator (meros – coapsă; stoma - gură). Pe opistosomă
poartă apendice biramate. Fecundaţia este externă; din ouă se dezvoltă o larvă trilobitiformă,
lipsită de ţepul codal.

Subclasa Xiphosura
Aceste merostomate au corpul terminat într-un ţep codal (gr. xiphos – sabie, oura -
coadă). În fauna actuală sunt reprezentate prin 3 genuri (Limulus, Tachypleus,
Carcinoscorpius) şi 5 specii.
Limulus polyphemus. Este răspândit pe coasta nord americană a Oceanului Atlantic.
Este de talie mare, de până la 60 cm lungime. Corpul este acoperit cu o cuticulă chitinoasă
groasă, de culoare verde-măslinie, alcătuit din prosomă şi opistosoma terminată cu un spin
codal.
Prosoma, acoperită cu un scut dorsal mare, de formă semilunară, prezintă 3 creste
longitudinale, una mediană şi două laterale, separate prin două şanţuri. Ea poartă 2 ochi situaţi
pe crestele laterale şi 2 oceli, apropiaţi între ei, dispuşi la extremitatea anterioară a carenei
mediane. Pe partea ventrală, prosoma este concavă şi are 6 perechi de apendice: o pereche de
chelicere, mici şi formate din 3 articule, cu cleştele alcătuit din ultimele 2 articule; şi 5 perechi
de picioare, primele patru perechi fiind terminate cu cleşti, iar ultima pereche poartă patru
prelungiri foliacee pe articulul terminal. Coxele apendicelor înconjoară gura şi sunt prevăzute
cu lame masticatoare. Între coxele ultimelor perechi de picioare se deschide o pereche de
orificii excretoare. În urma gurii este o buză numită chilarium.

38
 Opistosoma este acoperit cu un scut dorsal, care la margini are câte 6 ţepi mobili,
puternici. Pe faţa ventrală a opistosomei se găsesc 6 perechi de apendice lăţite, biramate,
îndreptate înapoi, care se acoperă una pe alta. Prima pereche, fuzionată, le acoperă pe toate şi
se numeşte opercul genital, celelate cinci perechi fiind prevăzute cu câte o branhie (ce conţine
circa 150 de lamele branhiale). Pe marginea operculului genital se deschide o pereche de
orificii genitale.
Ţepul codal, este lung şi mobil în toate direcţiile. La baza sa se deschide orificiul anal.
Masculii sunt mai mici şi au tarsele apendicelor VI, uneori şi III, modificate.

Xifosurele sunt animale marine litorale, săpătoare, înfundându-se în nisip cu ultima

pereche de apendice ambulatoare. Înoată cu apendicele abdominale, ţinând partea ventrală în
sus. Sunt animale carnivore, hrănindu-se cu anelide şi moluşte, dar şi cu alge. Ţepul codal
mobil le serveşte la apărare şi la redresare, când cad pe spate. Au carnea toxică.

39
 2. Clasa Arachnida

Arahnidele sunt chelicerate, aproape toate terestre, puţine acvatice, libere sau parazite.
Se cunosc peste 36000 de specii, în marea lor majoritate fiind prădătoare.
Corpul este alcătuit din două regiuni: prosoma şi opistosoma (uneori împărţită într-o
mezosomă şi o metasomă). Prosoma, deobicei nesegmentată, poartă ochii simpli şi 6 perechi
de apendice (l pereche de chelicere, situate preoral, 1 pereche de pedipalpi şi 4 perechi de
picioare locomotoare, dispuse postoral). Pedipalpii sunt formaţi din 6 articule: coxă, trohanter,
femur, patela, tibie şi tars. Picioarele sunt formate din 7 articule (având în plus un bazitars
situat înaintea tarsului) şi terminate cu gheare.
Opistosoma (segmentată sau nesegmentată) este lipsită de apendice locomotoare.

Organizaţia internă

Tegumentul formează o cuticulă chitinoasă; el conţine celule senzoriale, glandulare şi

pigmenţi. Coloraţia corpului poate fi dată şi de interferenţa luminii prin straturile cuticulei.
Cuticula poate fi ornamentată şi prevăzută cu peri senzoriali.
Musculatura, striată, puternică, este dezvoltată în prosomă, în legătură cu activitatea
apendicelor. În opistosomă musculatura este metamerică, cu muşchi longitudinali dorsali,
ventrali şi dorso-ventrali.
Sistemul nervos este format din creier din care lipseşte deutocerebronul, urmare a lipsei
antenelor. Protocerebronul conţine centri de asociaţie. Tritocerebronul se leagă printr-un inel
nervos periesofagian de catena ganglionară ventrală, care suferă concentrări până la formarea
unei mase ganglionare unice. Numai la scorpioni se păstrează un lanţ nervos scalariform.
Organele de simţ sunt bine dezvoltate. Ochii, în număr de 2-8, sunt convecşi (direcţi) la
formele diurne sau inverşi, prevăzuţi cu tapet, la formele nocturne. Unele arahnide au ambele
tipuri de ochi, altele sunt lipsite de ochi. Nu se orientează prea mult după văz. În schimb au
simţul tactil foarte dezvoltat, prezentând peri senzoriali (trihobotrii) secretaţi de celule
trihogene, specifici arahnidelor. Organele chemoreceptoare numite organe liriforme (specifice
arahnidelor) sunt fante, grupate sau izolate, în care pătrund terminaţii senzitive.
Aparatul digestiv este adaptat la sugerea hranei. Gura, faringele musculos, esofagul îngust şi
dilatat într-o guşă sau stomac aspirator, funcţionează ca o pompă aspiro-respingătoare. În
gură se deschid glandele salivare. Intestinul mediu este prevăzut cu diverticuli ramificaţi,
formând hepatopancreasul. Acesta secretă fermenţii digestivi, iar produsele digestiei şi cele
nedigerate sunt luate de celulele sale absorbante în care se termină digestia, după care resturile
nedigerabile sunt eliminate prin intestin, care se deschide prin anus.
Aparatul respirator. Este reprezentat prin plămâni şi trahei. Plămânii sunt invaginaţii ale
tegumentului, care formează vestibulul sau atriul, ce comunică cu exteriorul printr-o stigmă.
În interior pereţii se plisează, formând 5-150 de lame pulmonare orizontale. Cele două foiţe
paralele ale lamelor, susţinute de stâlpi celulari, închid sinusurile cu sânge circulant. Pe foiţa
superioară a fiecărei lame se găsesc butoni cuticulari, care împiedică alipirea lor. În jurul
plămânilor se găseşte câte o lacună legată de sinusurile venoase. Numărul şi distribuţia
plămânilor diferă după grup.

40
 Traheile sunt tuburi simple sau ramificate, cu o spirală chitinoasă la interior, ce ajung
uneori până la nivelul ţesuturilor. Formele mici au respiraţie tegumentară.
Aparatul circulator este deschis, fiind format dintr-o inimă dorsală, prevăzută cu un număr
variabil de ostiole, prin care comunică cu cavitatea pericardică. De la inimă pleacă o aortă
anterioară, o aortă posterioară şi vase laterale. De la organe, sângele se adună în două sinusuri
longitudinale ventrale, apoi trece prin sinusurile pulmonare la plămâni, iar prin venele
pulmonare se reîntoarce la inimă. Sângele conţine hemocianină.
Aparatul excretor. Este reprezentat de glande coxale, tuburile lui Malpighi şi nefrocite.
Aparatul genital. Sexele sunt separate, iar gonadele, pare sau impare, sunt situate în
opistosomă. Gonoductele duble se deschid pe segmentul II al opistosomei, cu excepţia
acarienilor. Unele pot avea organe copulatoare şi ovipozitoare.
Reproducerea şi dezvoltarea. Arahnidele sunt ovipare, rar ovo-vivipare sau vivipare. Ouăle
sunt centrolecite, rar telolecite sau alecite. La vivipare (scorpioni) pot apărea formaţiuni cu rol
de placentă sau asemănătoare amniosului. Dezvoltarea poate fi directă sau cu metamorfoză
(acarieni). La unele grupe se manifestă grija pentru progenitură.
Mod de viaţă. Arahnidele sunt răspândite peste tot, fiind libere sau parazite.
Clasificare. Clasa Arachnida cuprinde 10 ordine, din care prezentăm în continuare
următoarele cinci.

41
 2.1. Ordinul Scorpiones
Scorpionii sunt arahnide terestre, termofile, caracteristice regiunilor tropicale şi
subtropicale. Sunt nocturni, ziua stau ascunşi pe sub pietre, în crăpăturile solului, în frunzar,
sub scoarţa arborilor de unde ies noaptea pentru a vâna insecte şi păianjeni. Corpul lor este
alungit şi alcătuit dint-o prosomă scurtă, nesegmentată, şi o opistosomă diferenţiată într-o
mezosomă (abdomenul propri-zis, din 7 segmente) şi o metasomă (sau postabdomen, din 5
segmente), care se termină cu un ţep veninos, cu care omoară prada. Pedipalpii prezintă cleşti
puternici. În fauna ţării noastre se găseşte o singură specie Euscorpius carpathicus, răspândită
în Banat, Oltenia şi în judeţul Buzău.
Euscorpius carpathicus. Corpul este lung de 3,5 - 4 cm, de culoare brună închisă sau roşcată.
Prosoma este de formă trapezoidală şi poartă dorsal, pe o mică ridicătură, 2 ochi mediani, iar pe
marginea anterioară 2 perechi de ochi laterali. Mezosoma este formată din 7 segmente late, unite cu
prosoma prin toată baza sa. Metasoma este formată din 5 segmente mai înguste, foarte mobile şi
telsonul mai dilatat la bază, terminat cu un ţep, în vârful căruia se deschid glandele veninoase.
Postabdomenul se îndoaie dorsal spre partea anterioară şi cu acul situat la partea terminală a lui
înţeapă prada imobilizată între pedipalpi, inoculându-i veninul.
Pe partea ventrală a prosomei se găsesc cele 6 perechi de apendice: chelicerele scurte, alcătuite
din 3 articule, ultimele două formând cleştele, mic, cu care sfâşie prada, pedipalpii lungi, terminaţi cu
cleşte puternic, care servesc la prinderea şi imobilizarea prăzii, la atac şi apărare; urmează cele 4
perechi de picioare, care cresc ca mărime de la prima pereche spre ultima, terminate fiecare cu 2
gheare mici.
Mezosoma prezintă pe primul segment un opercul genital format din 2 plăci, resturi de
apendice. Pe al doilea segment se află o placă pectiniferă nepereche de care este prinsă o pereche de
apendice sub formă de pieptene, organ specific scorpionilor. Pe sternitele 3 - 6 se găsesc 4 perechi de
stigme pulmonare. Pe membrana articulară dintre ultimul segment al metasomei şi telson se află
orificiul anal.

2.2. Ordinul Pseudoscorpiones

Cuprinde arahnide mici, de 2-7 mm, care se aseamănă cu scorpionii prin structura
pedipalpilor, dar le lipseşte postabdomenul. Corpul este puternic turtit dorso-ventral. Prezintă
glande veninoase la nivelul pedipalpilor şi glande sericigene în prosomă, care se deschid la
nivelul chelicerelor. Trăiesc ascunşi pe sub pietre, pe sub scoarţa arborilor, prin frunzar, prin
locuinţe, muzee, biblioteci etc. Sunt carnivori, hrănindu-se cu insecte mici, larve etc.
Chelifer cancroides. Corpul are 2,5 - 4,5 mm lungime, de culoare brună, alcătuit din
două regiuni: prosoma nesegmentată şi opistosoma segmentată, formată din 12 segmente (11
vizibile), dar nediferenţiat în abdomen şi postabdomen ca la scorpion. Prosoma pe partea
dorsală are două şanţuri transversale şi o singură pereche de ochi laterali. Chelicerele sunt
mici, biarticulate, au formă de cleşti. Pe degetul mobil al chelicerei se află orificiul glandelor
sericigene, necesare construirii cuibului. Pedipalipii sunt mari şi se termină cu cleşti. La
nivelul cleştilor pedipalpilor se deschid glandele veninoase. Picioarele sunt bine dezvoltate, cu
femurul divizat în 2 articule; tarsul este multiarticulat. Pe abdomen între sternitele 2 şi 3 se
află orificiul genital; pe laturile segmentelor 3 şi 4 se găsesc cele 2 perechi de stigme traheene.
Trăieşte prin locuinţe, biblioteci, muzee hrănidu-se cu insecte mici şi cu acarieni.

42
 2.3. Ordinul Opiliones (Phalangida)
Opilionidele sunt arahnide care au corpul scurt, alcătuit dintr-o prosomă cu 2 segmente
libere şi opistosoma din 10 segmente, legate lat între ele. Picioarele sunt foarte lungi şi subţiri;
picioarele rupte se pot reface (autotomie). Este un grup numeros cu peste 2400 de specii.

Phalangium opilio. Lungimea corpului este de 4-8 mm, iar picioarele ating 40-50 mm. Pe
partea dorsală a prosomei se găseşte o proeminenţă prevăzută cu 2 ochi. Chelicerele sunt formate din 3
articule, terminate cu cleşti la femelă şi în formă de corn la mascul. Pedipalpii sunt lungi şi subţiri,
terminaţi printr-o gheară. Ei au rol tactil sau pentru apucat. Picioarele lungi şi subţiri sunt formate din:
coxă, trohanter, femur, patella, tibia, metatars şi tars. Tarsul este mult alungit, alcătuit dintr-un număr
de până la 100 de articule, terminat cu gheare. Opistosoma este formată din 10 segmente. Pe partea
ventrală se găseşte operculul genital dispus între coxele picioarelor. Pe laturile segmentului al 3-lea se
află 2 stigme traheene. Masculul are penisul în formă de tijă alungită şi lăţită la vârf, iar femela are un
ovipozitor relativ lung. Orificiul anal este situat la partea posterioară a abdomenului şi este acoperit cu
un opercul anal.
Este o specie larg răspândită în ţara noastră, întâlnindu-se pe stânci, pe ziduri, trunchiurile
arborilor etc. Se hrăneşte cu pradă vie, alcătuită mai ales din insecte.

2.4. Ordinul Araneae

Araneele reprezintă ordinul cel mai mare dintre arahnide, cu peste 32000 de specii,
răspândite pe tot globul pământesc şi bine adaptate la mediul terestru. Multe specii iau
culoarea mediului (homocromie), sau iau forma altor animale (mimetism). Sunt prădătoare şi
prezintă o deosebită importanţă în biocenoze.
Prosoma şi opistosoma sunt nesegmentate, legate între ele printr-un peţiol. Chelicerele
sunt formate din 2 articule, unul bazal îngroşat şi al doilea terminal sub formă de gheară,
prevăzut cu un orificiu al glandei cu venin. Pedipalpii au aspect de picior, dar sunt mult mai
mici. Ei servesc la pipăit. La mascul un pedipalp serveşte ca organ copulator.

43
 Epeira ( = Aranea) diademata (Păianjenul cu cruce). Îşi face pânza, cu diametrul de 35-150
cm, fixată vertical prin locuri frecventate de insecte, printre ramurile arborilor din parcuri, grădini, prin
locuinţe vechi, poduri, streşinile caselor. Prezintă dimorfsm sexual care se manifestă atât prin
dimensiunile mai mari şi culoarea brun-roşcată până la neagră la femele, faţă de brun-deschis până la
brun-închis la masculi, cât şi prin comportament. Astfel, femelele stau în mijlocul pânzei, pe când
masculii stau la marginea pânzei, păstrând legătura prin fire de mătase. Caracteristice sunt şi desenele
de pe abdomen, care sunt dispuse în formă de cruce. Lungimea corpului la femelă este de 2-2,5 cm, la
mascul de l-l,5 cm. Corpul prezintă peri fini, mai ales pe picioare. Prosoma este piriformă, legată
printr-un peduncul de opistosomă. Pe partea ei dorsală se găsesc 8 oceli: 4 mediani şi 4 laterali. În
partea antero-ventrală se găseşte gura înconjurată de chelicere, de plăcile masticatoare ale pedipalipilor
şi de buza inferioară. Pe partea ventrală, prosoma prezintă o placă sternală poligonală, înconjurată de
coxele picioarelor. Chelicerele, situate înaintea gurii, servesc la prins, reţinut şi omorât prada cu
ajutorul veninului. Pedipalpii sunt lungi şi subţiri, formaţi din câte 6 articule, au la bază o lamă
masticatoare. La mascul, aparatul copulator este situat la baza articulului tarsal al pedipalpului; este
piriform, numit bulb genital, prevăzut cu o prelungire numită stilus. În interior, acesta are un tub
seminifer, care se termină cu canalul ejaculator. Picioarele sunt formate din câte 7 articule: coxa,
trohanter, femur, patella, tibia, bazitars şi tarsul terminat cu 2 gheare pectinate şi o gheară simplă şi
peri. Picioarele servesc pentru mers, căţăratul pe pânză, pentru apucat şi ţesut pânza.
Opistosoma este ovală, globuloasă, mai dezvoltată la femelă, prezentând pe partea dorsală pete
albe dispuse în formă de cruce. Ventral, în treimea anterioară, se găsesc 3 orificii: orificiul genital,
median şi două orificii laterale respiratorii (stigmele pulmonare). La femelă orificiul genital este
acoperit de o placă epigenitală, folosită în determinarea speciilor. La extremitatea posterioară se află 3
perechi de apendice tronconice sau organe filiere: 4 mari laterale şi 2 mici median-posterioare, pe unde
iese firul de mătase produs de glandele sericigene. Între filiere se află orificiul anal, iar înaintea lor,
median, un orificiu mic, stigma traheană.
Lycosa (=Allohogna) singoriensis (păianjenul lup). Este cel mai mare păianjen din ţara
noastră, de 3,5-4,5 cm lungime. Corpul este acoperit cu peri deşi şi lungi, de culoare brună -
negricioasă, cu pete mici, albicioase pe abdomen. Nu face pânză. Preferă păşuni cu iarba mică, unde
sapă galerii în pământ. Capturează prada prin fugă şi salturi, după care se retrage în galerie unde o
consumă.
Tegenaria domestica (păianjenul de casă). Este un păianjen sedentar, care îşi ţese pânza sub
formă de pâlnie sau sub formă întinsă cu adâncituri tubulare, în care stă retras în timp de repaus. Pânza
o întinde prin ungherele şi plafoanele locuinţelor, de unde îi vine şi numele (tagos = plafon, adică
locul unde îşi face pânza). Corpul este de culoare brună-deschis şi măsoară l - 1,5 cm lungime. Se
hrăneşte cu ţânţari şi alte insecte care pătrund în locuinţe.

2.5. Ordinul Acarina (Acari)

Cuprinde arahnide, în general mici, peste 25000 de specii descrise, cu corpul diferit
conformat (oval, piriform, alungit etc) şi nesegmentat la formele superioare, cu prosoma şi
opistosoma fuzionate. Partea anterioară a prosomei cu chelicerele şi pedipalpii specializaţi şi
adaptaţi la înţepat şi supt, de forma unui rostru, constituie gnathosoma. Restul prosomei care
cuprinde cele 4 perechi de picioare, poartă numele de podosomă. Unii autori împart corpul
acarienilor în gnathosomă şi idiosomă, idiosoma cuprinzând podosoma şi opistosoma. Coxele
pedipalpilor emit niște expansiuni (lame maxilare) care se sudează între ele pe linia mediană,
formând un uluc înțepător numit hipostom. Deasupra hipostomului aparatul de înțepat de
completează cu o prelungire a prosomei, numită epistom, care se continuă cu buza superioară
(labrum). Chelicerele au rol important, înţepând, tăind şi apucând hrana. Ele au conformaţii

44
foarte variate, de la cleşte până la cea de ace fine. Părţile libere ale palpilor, au de regulă, 4
articule la adult şi 3 la larvă. Picioarele au lungimi diferite, în raport cu mediul unde trăiesc,
fiind mai scurte la cele parazite.
Tegumentul este extensibil, din care cauză după hrănire greutatea lor poate să crească
foarte mult. De exemplu la speciile genului Ixodes sângele supt depăşeşte de 200 de ori
greutatea corpului, iar la Boophilus annulatus de până la 10000 de ori greutatea sa.
Dezvoltarea se face cu metamorfoză, trecând prin stadiul de larvă cu 3 perechi de picioare şi
2-3 stadii nimfale şi adultul, care are 4 perechi de picioare.
Ca mod de viaţă acarienii pot fi liberi: marini, dulcicoli, tereştri, cavernicoli şi paraziţi
pe plante şi animale.

Ixodes ricinus (căpuşa). Femela este mult mai mare decât masculul; după hrănire corpul ei
atinge 11 mm lungime, iar masculul 2-2,5 mm lungime. Culoarea este brună închisă. Corpul este oval,
turtit dorso-ventral. La mascul partea dorsală este acoperită în întregime cu un scut oval, iar la femelă
scutul dorsal acoperă numai treimea anterioară. Gnatosoma are o placă bazală pentagonală. Cu
excepţia gnathosomei, restul corpului formează idiosoma. În treimea anterioară a corpului, ventral, se
găseşte orificiul genital, iar în treimea posterioară orificiul anal. Pe laturile corpului, în câte o
adâncitură sunt situate o pereche de stigme.
Dezvoltarea durează 3-4 ani şi se desfăşoară, ca larvă pe reptile şi mamifere, iar ca adulţi
numai pe mamifere. Poate ataca şi omul. Specie răspândită în toată ţara noastră.
Tetranychus urticae (acarianul galben comun). Femela, forma de vară, de 0,45-0,52 mm
lungime, are corpul ovoid, verde-gălbui, cu pete închise pe partea dorsală. Forma de iarnă este mai
mică de 0,30-0,36 mm lungime, portocalie. Masculul este piriform, mai mic decât femela, de 0,30-
0,35 mm şi mai deschis la culoare. Larva este verde-gălbuie şi prezintă numai 3 perechi de picioare.
Se dezvoltă în 4-5 generaţii pe an. În sere, se înmulţeşte continuu, succedându-se 8-10
generaţii într-un an. Iernează ca femele pe sub scoarţa arborilor, prin resturi vegetale. Se observă în
laborator pe frunzele colectate de pe plantele atacate: pomi fructiferi, viţă de vie şi legume sau în teren
cu ajutorul lupei. Specie larg răspândită în ţara noastră.

3. Clasa Pantopoda ( = Pycnogonida)

Cuprinde circa 500 de specii de chelicerate marine, cu dimensiuni cuprinse între 1 mm

şi 10 cm lungime. Corpul lor este foarte redus ca volum, constituind un ax longitudinal pe
care se inseră 7- 9 perechi de apendice, în majoritatea lor foarte lungi.
Corpul este alcătuit dintr-o prosomă segmentată şi opistosoma scurtă, nesegmentată.
Prosoma constituie aproape totalitatea corpului şi are partea anterioară nesegmentată numită
cefalon, prelungit anterior cu o trompă, prevăzută cu 4 perechi de apendice: o pereche de
chelicere sub formă de foarfece, o pereche de pedipalpi, o pereche de apendice ovigere
prezente la mascul şi o pereche de apendice locomotoare. Restul prosomei este format din 3-4
segmente prevăzute cu câte o pereche de picioare terminate cu gheare. Orificiul bucal se
găseşte la vârful cefalonului (trompei sugătoare), iar la baza sa se găsesc 2 perechi de ochi.
Orificiul anal se află la partea posterioară a opistosomei. Intestinul şi glandele genitale au
diverticule care pătrund în picioare.

45
 Callipallene phantoma. Are chelicerele biarticulate, cu cleştele bine dezvoltat. Palpii lipsesc.
Ovigerele se găsesc la ambele sexe. Cefalonul este de 4-8 ori mai lung decât lat. Lungimea corpului
este de 1-1,5 cm; lungimea picioarelor de 4-5 cm. Trăieşte în Marea Neagră, pe substrat mâlos, la 30-
40 m adâncime, pe platforma continentală românească.
Pycnogonum littorale. Corpul atinge 2 cm lungime şi are culoare brună. Datorită dezvoltării
trompei, chelicerele şi pedipalpii au dispărut. Se hrăneşte cu conţinutul polipilor de hidrozoare sau al
indivizilor de briozoare. Este răspândit în Marea Mediterană şi Oceanul Atlantic.

46
 III. Subîncrengătura Mandibulata

Mandibulatele cuprind marea majoritate a artropodelor. Se caracterizează prin

prezenţa unei perechi de mandibule şi a două perechi de maxile în componenţa aparatului
bucal. Au o pereche de antene primitiv situate pe acron, inervate de deutocerebron, iar la
crustacee apare şi a doua pereche de antene inervate de tritocerebron. Adulţii au o pereche de
ochi compuşi. Respiraţia este branhială sau traheeană. Sunt adaptate la toate mediile de viaţă
şi la diferite regimuri alimentare.
Clasificare. Mandibulatele se grupează în 3 clase: Crustacea, Myriapoda şi Insecta.

1. Clasa Crustacea

Crustaceele numără 31312 de specii descrise, acvatice, marine sau dulcicole, puţine
terestre ori parazite. Au corpul acoperit cu o crustă (Crustacea), ce rezultă din impregnarea
cuticulei cu săruri de calciu, prezintă două perechi de antene (Diantenata sau Tetracera) şi
respiraţia branhială (Branchiata).

Morfologia externă.
Corpul este segmentat, cu un număr variabil de segmente, de la 10-50, la crustaceele
inferioare (entomostracee), la un număr fix de 19 segmente la crustaceele superioare
(malacostracee).
La entomostracee, corpul este divizat în trei regiuni: cap, torace (pereion) şi abdomen
(pleon). Capul se poate uni cu unul sau mai multe segmente toracice formând un cefalotorace,
la malacostracee (exemplu, racul de rîu).
Exemplu de crustaceu superior: Astacus astacus (= A. fluviatilis) (racul de rîu).
Morfologia externă. Corpul racului măsoară 10-15 cm lungime şi este acoperit cu o
cuticulă chitinoasă, impregnată cu săruri de calciu. Masculii sunt, în general, mai mari decât
femelele. Metamerizarea corpului totalizează 19 segmente: 5 cefalice, 8 toracice şi 6
abdominale. Acronul anterior şi pigidiul posterior, fiind lipsite de celom, nu sunt considerate
segmente propriu-zise. Segmentele sunt grupate în două regiuni: cefalotorace şi abdomen.
Cefalotoracele, privit dorsal, apare format dintr-o singură unitate, acoperit cu o
carapace unică. Provine din contopirea capului (5 segmente cefalice) cu toracele (8 segmente
toracice). Carapacea, în partea anterioară, are o prelungire ascuţită numită rostru. Pe laturile
rostrului, la baza lui, sunt două adâncituri numite orbite, în care se adăpostesc ochii
pedunculaţi. Pe cefalotorace se observă trei şanţuri: un şanţ transversal sau cervical, care
indică limita dintre cap şi torace şi două şanţuri paralele între ele şi perpendiculare pe primul,
numite şanţuri branhio-pericardice. Aceste şanţuri împart cefalotoracele în mai multe zone:
zona rostrală - anterior; zona gastrală înaintea şanţului cervical; zona cardio-pericardică între
şanţurile branhio-cardiace şi pe părţile laterale zonele branhiale, formate din lamele laterale
ale carapacei numite branhiostegite, care delimitează camerele branhiale.

47
 Pe cefalotorace se află apendicele: o pereche de antenule biramate; o pereche de
antene lungi, multiarticulate; 6 perechi de apendice bucale şi 5 perechi de apendice
locomotoare (toracopode sau pereiopode).
Abdomenul (pleon) este format din 6 segmente prevăzute cu apendice scurte, biramate,
plus segmentul terminal numit telson. Segmentele se articulează mobil între ele. Pe laturile
telsonului se află câte o pereche de apendice lăţite ale segmentului 6 (uropode), care împreună
cu telsonul formează înotătoarea codală.
Pe partea ventrală a corpului se observă cele 19 perechi de apendice. Anterior, în
regiunea cefalotoracelui, sub rostru, se află orificiul bucal, înconjurat de piesele bucale; pe
articulul bazal al antenulelor se observă orificiul statocistului, iar la baza antenei, se deschide,
pe o proeminenţă, orificiul excretor. La femelă, pe articulele bazale ale perechii a III-a de
apendice toracice se găsesc orificiile genitale, iar la mascul, aceste orificii se află la baza
perechii a V-a de apendice toracice. Terminal, pe telson, se deschide orificiul anal, ca o fantă
longitudinală. Masculul se recunoaşte după abdomenul mai îngust şi după forma primelor
două perechi de apendice abdominale, care sunt mai mari şi orientate anterior, numite
gonopode. Femela are abdomenul mai lat, cu prima pereche de apendice mai mici,
rudimentare. Celelalte patru perechi de apendice abdominale, biramate, servesc la susţinerea
pontei.

48
 Studiul apendicelor. Pentru studierea apendicelor este necesară detaşarea lor de corp.
Este mai comod să începem desprinderea de la ultimul apendice cefalotoracic spre primul,
pentru a evita ruperea unor articule bazale. Cu o pensă anatomică se apucă baza apendicelui şi
cu atenţie se trage în jos; apoi se smulg şi cele abdominale şi se aşează, în ordine, pe o foaie
de hârtie, începând de la prima pereche (antenulele) la a 19-a pereche (uropodele).
Deoarece o dată cu apendicele se desprind şi branhiile fixate la baza lor, se vor studia
şi acestea (aparatul respirator).
Apendicele racului provin din apendice biramate primitiv, formate din: protopodit -
alcătuit la rândul lui din două articule: coxopodit care se articuleaxă la corp şi bazipodit, pe
care se inseră două ramuri: endopoditul către interior şi exopoditul către exterior. Exo- şi
endopoditul sunt formate din mai multe articule. Deseori, pe protopodit se găsesc expansiuni
laterale interne şi externe. Cele interne se numesc endite şi au rol în hrănire, iar cele externe se
numesc epipodite care, de obicei, se transformă în branhii cu rol respirator. După poziţia lor,
apendicele sunt: cefalice, toracice (toracopode sau pereiopode) şi abdominale (pleopode).
Apendicele cefalice sunt în număr de 5 perechi. După funcţii sunt: apendice senzoriale şi
apendice masticatoare.
Apendice senzoriale sunt:
- antena I (sau antenula), formată din trei articule bazale pe care se inseră doi flageli
multiarticulaţi, care au valoare de endo- şi exopodit, deoarece provin dintr-un apendice
larvar uniramat. Pe faţa interioară a articulului bazal se află statocistul (organ de
echilibru), cu care racul percepe poziţia, mişcarea şi vibraţia apei.
- antena II (sau antena) este alcătuită din coxopodit, pe care se deschide orificiul
excretor al glandei verzi (glandă antenară), apoi bazipoditul mai îngust. Pe bazipodit
se articulează exopoditul, redus, sub forma unui solz antenar şi endopoditul cu două
articule mari, care se contiună cu un flagel lung, multiarticulat.
Apendicele cefalice masticatoare sunt mandibula, maxila I–a şi maxila a II-a.
- Mandibulele sunt apendice puternic chitinizate, o mandibulă fiind alcătuită din
protopodit, lăţit, continuat cu un endit masticator dinţat. Pe protopodit se inseră un
palp mandibular format din 3 articule, corespunzător endopoditului. Exopoditul
lipseşte. Mandibulele se găsesc pe laturile orificiului bucal. Cu mandibula, se scoate şi
muşchiul mandibular, puternic dezvoltat, care se fixează de carapace cu capătul opus.
- Maxila I-a este mică, lamelară. Coxo- şi bazipoditul se continuă cu câte un endit
lamelar, păros. Endopoditul este mic, uniarticulat. Exopoditul lipseşte.
- Maxila II-a, are tot aspect lamelar. Enditele sunt despicate longitudinal. Endopoditul
este mai mare. Exopoditul şi epipoditul formează o placă alungită, numită scafognatit,
ale cărui mişcări determină un curent de apă în cavitatea branhială.
Apendicele toracice sunt în număr de 8 perechi, numite şi toracopode sau pereiopode. După
funcţiile pe care le îndeplinesc sunt: 3 perechi de apendice toracice masticatoare (maxilipede)
şi 5 perechi apendice toracice locomotoare (picioare).
- Maxilipedul I se aseamănă cu maxila, fiind lăţit şi membranos. Protopoditul este
biarticulat (coxo- şi bazipodit) şi prezintă două endite lamelare masticatoare interne.
Endopoditul este alcătuit dintr-un articul bazal şi un flagel articulat, scurt. Exopoditul,
mai mare, are un articul bazal lung şi un flagel multiarticulat, scurt. Pe partea externă a

49
 protopoditului se prinde o expansiune lamelară numită epipodit, care serveşte ca şi
scafognatitul maxilei a II-a la împrospătarea apei în cavitatea branhială.
- Maxilipedul II este mai mare şi mai bine chitinizat. Enditele lipsesc. Coxopoditul este
lat şi scurt, poartă pe membrana sa articulară o artrobranhie şi pe epipodit o
podobranhie. Pe bazipodit se articulează exopoditul, format dintr-un articul bazal şi
flagel multiarticulat şi endopoditul mai gros, alcătuit din 5 articule: ischiopodit la
bază, apoi meropodit, carpopodit, propodit şi dactilopopdit.
- Maxilipedul III este asemănător cu maxilipedul II, cu endopoditul mai bine dezvoltat.
Coxopoditul este scurt şi păros; poartă pe membrana sa articulară două artrobranhii şi
pe protopodit o podobranhie. Mandibulele, cele două perechi de maxile şi cele trei
perechi de maxilipede, funcţional, alcătuiesc apendicele bucale.
Cele 5 perechi de apendice toracice locomotoare (toracopode) servesc la deplasarea
animalului, fiind numite şi picioare. Sunt apendice secundar uniramate, alcătuite din:
protopodit şi endopodit bine dezvoltate. Protopoditul este alcătuit din coxo- şi bazipodit, iar
endopoditul din: ischiopodit, meropodit, carpopodit, propodit şi dactilopodit. Pe protopodit
sunt peri coxali care reţin firele de nisip să nu pătrundă în cavitatea branhială. Exopoditul
lipseşte, piciorul fiind format numai din endopodit. Primele 3 perechi de picioare se termină
cu cleşte.
- Perechea I-a de picioare este cea mai dezvoltată, cu cleştele foarte mare, alcătuit din
propodit lăţit şi dactilopodit mobil, cu rol în atac şi apărare. Protopoditul poartă două
artrobranhii şi o podobranhie.
- Perechile II-III de picioare au aceeaşi alcătuire, însă cleştii sunt mai mici. Pe faţa
internă a coxopoditelor perechii a III-a se deschid orificiile genitale femele.
- Perechile IV - V de picioare sunt mai mici, fără cleşti, dactilopoditul este sub formă de
gheară. La perechea a IV-a, pe membrana articulară se află două artrobranhii, iar pe
coxopodit o podobranhie. Aceste branhii lipsesc la perechea a V-a de picioare, însă pe
laturile corpului se află o pleurobranhie. Pe faţa internă a coxopoditelor perechii a V-a
de picioare, la mascul se deschid orficiile genitale.
Apendicele abdominale (pleopode) sunt în număr de 6 perechi. Majoritatea lor sunt biramate.
La mascul primele două perechi s-au transformat în gonopode. Aceastea au forma unor
jgheaburi îndreptate înainte, servind la scurgerea spermei şi la formarea spermatoforului.
Primul gonopod este simplu, sub formă de jgheab, al doilea gonopod este biramat, având
coxo- şi bazipoditul fuzionate în protopodit, pe care se fixează exopoditul scurt, sub forma de
flagel şi endopoditul răsucit ca un uluc, alături având un scurt flagel multiarticulat.
Următoarele 3 perechi de apendice abdominale sunt mici, biramate, formate din protopodit şi
din exo- şi endopodite multiarticulate. Ultima pereche, a VI-a (uropode) este biramată.
Protopoditul este scurt, nedivizat. Exo- şi endopoditul sunt lăţite, lamelare, păroase.
Exopoditul este subîmpărţit în două regiuni. Uropodele împreună cu telsonul formează
înotătoarea codală. La femelă, prima pereche de apendice abdominale este redusă. Perechile
II -V sunt biramate şi au aceeeaşi structură ca şi la mascul şi servesc la susţinerea pontei.
Ouăle au culoare portocalie.

50
 Organizația internă

Tegumentul. Unistratificat, secretă o cuticulă chitinoasă ce se poate impregna cu

săruri de calciu care îi dau duritate. Colorația tegumentului este dată de diverși pigmenți:
zooeritrima (roșu), cianocristalina (albastru) sau guanina, mai închisă.
Musculatura. Striată. La crustaceele cu valve există mușchi adductori pentru
închiderea lor. Bine dezvoltați sunt mușchii mandibulari și flexorii și extensorii abdomenului.
Sistemul nervos. Este de tip catenar. Prezintă creierul diferențiat în proto-, deuto- și
tritocerebron, care inervează ochii, antenulele și antenele; ganglionul subesofagian inervează
piesele bucale iar restul catenei poate prezenta diferite grade de concentrare: este tipic
scalariformă la grupele primitive (Branchiopoda), se concentrează parțial (la paguri) sau total
(la crabi). În creier se găsesc celule neurosecretoare ce secretă hormoni ce controlează
creșterea, metamorfoza, năpârlirea, activitatea gonadelor și a cromatoforilor.
Organele de simț. Sunt bine dezvoltate. Au peri senzoriali, tactili și chemoreceptori
pe corp și pe apendice. Ochii. La majoritatea crusteceelor se găsesc ochi compuși, sesili sau
pedunculați. La larvele nauplius și la unele entomostracee se găsește un ochi median
nepereche. Organele olfactive sunt reprezentate de estetasce, localizate pe antene la
malacostracee. La unele malacostracee se găsesc statociste - mici fosete ciliate ce conțin
granule de nisip sau un granul calcaros situate pe articulul bazal al antenulelor (Decapoda) sau
pe uropodite (Mysidacea).
Aparatul digestiv. Gura este înconjurată de piesele bucale și de două buze, anterioară
și posterioară; urmează un esofag scurt și stomacul. La malacostracee se diferențiază un
stomac triturant cu piese chitinoase ce formează moara gastrică, și un stomac piloric filtrant.
Intestinul are lungimi diferite și poate da diverticuli endodermici cu rol de hepatopancreas.
Aparatul respirator. Este branhial. Branhiile se formează pe expansiuni ale corpului
sau pe epipoditul apendicelor. Ele sunt străbătute de mixocel și vase aferente și eferente și iau
forma de trihobranhii (un ax cu o tufă de filamente branhiale de aspect păros, ca la rac) sau de
filobranhii (cu lamele dispuse pe două șiruri), ca la crabi. Ele se dispun pe toracopode, de
obicei în camere branhiale, cu excepția izopodelor și stomatopodelor, la care branhiile sunt
fixate pe pleopode.
La formele mici (copepode, ostracode) respirația este tegumentară. La crustaceele
terestre cavitățile branhiale se transformă în cavități pulmonare (pagurul Birgus latro) sau
exopoditul pleopodelor capătă tuburi aeriene ce amintesc de trahei (izopodele terestre).
Aparatul circulator. Este format din inimă, prevăzută cu osteole, localizată în zona
apendicelor purtătoare de branhii. La malacostracee există un sistem arterial. Sângele arterial
ajunge în sinusurile mixocelului și se adună apoi într-un sinus venos ventral, de unde este dus
la branhii, prin vase aferente, oxigenat și dus la inimă. Sângele conține hemocianină sau
hemoglobină, dizolvate în plasmă.
Aparatul excretor. Este reprezentat prin două perechi de glande antenare (glande
verzi) sau maxilare, după apendicele la baza cărora se deschid orificiile excretoare. Ele
coexistă în mod excepțional la aceeași specie, dar se pot succeda în timpul dezvoltării. Aceste
glande sunt metanefridii modificate și sunt constituite dintr-un sacul celomic (rest de celom),
un labirint sau canal excretor, și uneori o veziculă excretoare. Excreția se mai realizează prin
tegument, branhii, epiteliul glandei digestive și prin nefrocite.

51
 Aparatul genital. Sexele sunt separate, cu rare excepții, ciripedele și izopodele
parazite care sunt hermafrodite. Gonadele sunt contopite parțial sau total, dar gonoductele
rămân perechi. Orificiile genitale au poziții diferite. Există dimorfism sexual, masculul fiind
mai mic, iar la unele forme parazite minuscul, trăind atașat de corpul femelei.

Fig. Aparatul genital la Astacus astacus. A - la femelă; B – la mascul.

Reproducerea și dezvoltarea. Fecundația are loc prin depunerea spermatoforilor pe

tegumentul femelei sau în receptaculele seminale. Crustaceele sunt ovipare, purtând ponta pe
apendice, în pungi incubatoare sau saci ovigeri. La unele crustacee inferioare (branchiopode și
ostracode) se întâlnește și partenogeneza, ce alternează cu reproducerea sexuată.
Segmentația oului este totală, egală sau inegală la majoritatea entomostraceelor, sau
superficială la malacostracee.
Dezvoltarea este rareori directă, în majoritatea cazurilor fiind cu metamorfoză.
Stadii larvare. Primul stadiu larvar este nauplius. Corpul acestei larve pelagice nu este
segmentat și nu este împărțit în regiuni; are un ochi median, iar dintre apendice au apărut

52
numai 3 perechi, cefalice, înotătoare: antenule, antene și mandibule. Numărul segmentelor și
apendicelor se completează în celelalte stadii larvare. Un stadiu mai înaintat este
metanauplius, la care partea posterioară a corpului se segmentează și totodată pot apărea noi
apendice: cele două perechi de maxile și chiar maxilipede; au numai ochi de nauplius. În
stadiul următor, de protozoe, regiunea toracică se segmentează, dar regiunea abdominală,
formată și lungă, rămâne nesegmentată. Pe lângă ochiul nauplian apar cei doi ochi compuși.
În sfârșit, în stadiul de zoe abdomenul apare segmentat, dar fără apendice. De la un stadiu la
altul se trece prin năpârliri.

Mod de viață. Majoritatea crustaceelor sunt animale marine, prezente la toate

nivelele: bentonic, pelagic și planctonic; unele dintre ele sunt fixate - ciripedele. În apele dulci
se întâlnesc mai ales branchiopode, unele ostracode și decapode. Există și forme amfibii (unii
crabi) sau terestre (unele izopode). Unele sunt ecto- (Argulus) sau endoparazite (Saculina).
Unele specii formează simbioze cu actinile.
Clasificare. Crustaceele cuprind două grupe mari: Crustacee inferioare sau
Entomostracea şi crustacee superioare sau Malacostracea.
Crustaceele inferioare se caracterizează prin numărul variabil al segmentelor corpului
(de la 10 la 50), lipsa apendicelor abdominale, abdomenul terminat cu o furcă codală şi prin
organe excretoare maxilare. În dezvoltarea lor apare larva nauplius. Principalele subclase:
Branchiopoda, Ostracoda, Copepoda, Branchiura şi Cirripedia.
Crustaceele superioare sau Malacostracea se caracterizează prin: număr constant de
segmente (19), câte o pereche de apendice pentru fiecare segment, abdomenul terminat cu o
înotătoare codală. Organele excretoare sunt glandele verzi. Malacostraceele aparțin subclasei
Malacostracea.

1.1. Subclasa Branchiopoda

Cuprinde 800 de specii de entomostracee, majoritatea dulcicole, foarte variabile ca

formă. Apendicele toracice sunt biramate, foliacee (de unde şi numele de filopode) şi servesc
la respiraţie. Cele abdominale (pleopodele) lipsesc. Abdomenul se termină în furcă codală.
53
 1.1.1. Ordinul Anostraca
Sunt crustacee considerate inferioare, lipsite de carapace. Corpul lor este alungit,
format din cap, 11-19 segmente toracice şi 8-9 segmente abdominale. Ultimele 3 segmente
cefalice (mandibular, maxilar I şi maxilar II) se contopesc parţial, ceea ce indică primitivitatea
lor. Ochii compuşi sunt pedunculaţi. Prezintă dimorfism sexual, manifestat prin structura
diferită a antenelor la cele două sexe.
Streptocephalus torvicornis este o specie larg răspândită în ţara noastră în timpul verii, prin
ape mici stătătoare. Lungimea corpului este de 20 mm.
Artemia salina. Se aseamănă cu specia precedentă, dar este mai mică 8-15 mm, de culoarea
galbenă-roză până la roşie. Antena femelei este mică, lameloasă, îngustată treptat spre vârf. Antena la
mascul este tot lameloasă, biarticulată, curbată în semicerc. Sacul oviger este scurt, piriform sau
cordiform şi conţine puţine ouă. Este o specie frecventă în ape stătătoare sărate, precum lacurile
Techirghiol, Ocna Sibiului, Cacica ş.a.

1.1.2. Ordinul Notostraca

Corpul este turtit dorso-ventral şi acoperit cu o carapace sau scut dorsal, mare,
acoperind toracele fără să se contopească cu corpul. Antenele rudimentare sunt înlocuite cu
prelungiri filamentoase ale primului apendice toracic. Segmentele toracice poartă până la 70
perechi de apendice (filopode), deoarece pe un segment pot fi mai multe perechi de apendice.
Abdomenul se termină cu furca codală.
Triops (= Apus) cancriformis. Corpul este lung de 4-5 cm, de culoare brună-verzuie divizat în
numeroase segmente iar apendicele de nuanţă roză. Partea dorsală este acoperită de o carapace
lamelară, sub formă de scut, ataşată la regiunea posterioară a capului şi pe primele segmente toracice.
Carapacea este scobită la marginea posterioară şi prezintă un şanţ transversal ce delimitează o parte
cefalică mai mică şi o parte toracică mai mare, prevăzută cu o carenă mediană. Pe linia mediană a
părţii cefalice se găsesc grupaţi un ochi median mic (nauplian) şi doi ochi laterali compuşi, reniformi.
Prin transparenţa carapacei se văd organele excretoare (glandele ţestei) sub forma unor canale
îndoite. Privind animalul pe partea ventrală, anterior este capul cu antenulele şi antenele mici,
rudimentare. Urmează toracele segmentat şi prevăzut cu numeroase apendice (70 perechi, mai multe
ca numărul segmentelor - 40). Prima pereche de toracopode prezintă câte 3 endite filamentoase, care
depăşesc marginea carapacei, dând aspectul unor filamente antenare. Celelalte apendice au enditele şi
branhia bine diferenţiate, scurte şi rotunjite. Abdomenul este subţire, segmentat, lipsit de apendice.
Ultimul segment (telsonul) formează furca codală, cu ramurile lungi (4-5 cm), multiarticulate.

54
 1.1.3. Ordinul Diplostraca
Cuprinde entomostracee prevăzute cu o carapace bivalvă care acoperă corpul total sau
parţial. Antenele, dezvoltate, folosesc la înot.
1.1.3.1. Subordinul Conchostraca. Carapacea este formată din doi lobi laterali, ca
valvele unei scoici, care învelesc complet animalul. Valvele pot fi închise cu ajutorul unui

55
muşchi adductor, situat în partea anterioară a corpului. Se caracterizează şi prin prezenţa a 10-
27 perechi de apendice toracice foliacee.
Cyzicus tetracerus. Valvele măsoară 8-11 mm lungime şi 5-6 mm înălţime. În partea antero-
dorsală a valvelor se găseşte umbonul, de la care pornesc striuri concentrice de creştere. Prin
deschiderea valvelor se poate observa corpul crustaceului. Pe cap se găsesc ochii compuşi sesili,
antenulele mici şi antenele mari, bifurcate şi păroase care servesc la înot. Toracele este format din 25-
27 segmente, prevăzute cu câte o pereche de apendice toracice (filopode). Abdomenul şi furca codală
sunt scurte. Se găsește în lacuri, bălţi şi în apele periodice de primăvara.

1.1.3.2. Subordinul Cladocera. Cele două valve laterale nu acoperă şi capul.

Antenele sunt ramificate, de unde şi numele de Cladocera (clados = ramură; ceros = corn, în
sens de antenă), sunt lungi şi servesc la înot. Valvele rămân deschise permanent. Segmentaţia
corpului este indistinctă şi numărul segmentelor este cel mult de 10. Prezintă 4-6 perechi de
apendice toracice (filopode). Furca codală are forma de gheară.
Daphnia pulex (puricele de apă). Este o specie planctonică de apă dulce. Corpul măsoară 1-2
mm lungime şi este acoperit cu o carapace bivalvă, terminată cu un ţep ascuţit.
Capul este rotunjit în jos, în formă de cioc. Pe linia mediană a capului sunt doi ochi compuşi.
Antenulele sunt mici. Antenele biramate, rămuroase şi păroase, sunt puternic dezvoltate. Ele servesc la
înot.
Daphnia se deplasează prin salturi înainte şi în sus, de unde şi numele de „purice de apă”. Prin
transparenţa carapacei, pe torace se observă 6 perechi de apendice - filopode, care prin mişcarea
continuă formează un curent de apă în cavitatea carapacei şi particulele de hrană sunt dirijate spre
orificiul bucal.
Abdomenul este îndoit şi se termină cu furca în formă de gheară. Prin transparenţă se observă
tubul digestiv în lungul corpului şi inima situată dorsal în partea anterioară a toracelui. La femelă, între
valve, pe partea dorsală, înapoia inimii se găseşte camera incubatoare, unde sunt depuse ouăle şi se
dezvoltă embrionii. Daphnia este microfagă, filtratoare şi frecventă, mai ales, în apele dulci stătătoare.

1.2. Subclasa Copepoda

Cuprinde circa 7500 de specii de crustacee acvatice, marine şi dulcicole, libere sau
parazite. Majoritatea speciilor au dimensiuni mici, de 0,5-2 mm. Corpul este segmentat,
alcătuit dintr-un mic cefalotorace şi abdomen. Toracele are în componenţa sa 6 segmente iar
abdomenul 5 segmente, ultimul segment termint cu furcă codală. La unele specii, primul
uneori şi al doilea segment toracic sunt fuzionate cu capul formând cefalotoracele. Au numai
un ochi simplu, median (ochi nauplian). Antenele sunt lungi, folosind la înot și plutire.
Toracele are 4-5 perechi de apendice biramate utilizate la înot.
Cyclops strenuus (ciclopul). Denumirea vine din comparaţia cu ciclopii mitologici, prevăzuţi
cu un singur ochi frontal. Este o specie liberă, planctonică, dulcicolă. Corpul măsoară 1-2 mm, de
culoare galbenă deschisă până la roşu. Este alcătuit din cefalotorace, care cuprinde capul sudat cu două
segmente toracice. Urmează 4 segmente toracice libere şi abdomenul din 5 segmente. La femelă
primele două segmente abdominale sunt contopite, formând segmentul genital, pe laturile căruia se
găseşte câte un sac oviger plin cu ouă în perioada de reproducere. Ultimul segment abdominal se
termină cu furca codală, ale cărei ramuri au câte 4 prelungiri păroase. Pe cefalotorace se găsesc
antenulele lungi, păroase şi multiarticulate, cu rol în plutire şi antenele scurte. La mascul, antenulele

56
sunt curbate şi servesc la reţinerea femelei în timpul împerecherii. Anterior, pe linia mediană se
observă ochiul nauplian. Pe partea ventrală a fiecărui segment toracic se găseşte câte o pereche de
apendice (toracopode) subţiri, biramate. Ultima pereche este rudimentară. Specie frecventă în apele
dulci stătătoare.

1.3. Subclasa Branchiura

Sunt crustacee (75 de specii) adaptate la viaţa ectoparazitară temporară, pe peştii

marini şi dulcicoli. Corpul este oval, puternic turtit dorso-ventral. Apendicele cefalice s-au
transformat în organe de fixare şi în aparat bucal pentru înţepat şi supt. Apendicele toracice
sunt biramate şi servesc la înot. Abdomenul este scurt şi nesegmentat, cu furca codală
rudimentară.
Argulus foliaceus (păduchele de crap). Parazitează temporar pe pielea crapului, uneori şi pe
mormolocii broaştelor. Corpul este turtit dorso-ventral, lung de 4-5 mm şi cuprinde cefalotoracele
format din cap şi primele două segmente toracice concrescute ultimele trei segemente toracice fiind
libere. Abdomenul este mic, nesegmentat, bilobat. Între cei doi lobi se găseşte furca codală,
rudimentară. Capul şi toracele sunt acoperite dorsal cu o carapace mare, ovală. Pe partea ventrală a
cefalotoracelui se observă doi ochi compuşi mari şi un ocel median simplu. Antenulele şi antenele sunt
scurte, transformate parţial în cârlige pentru agăţat. Prima pereche de maxile este modificată în
ventuze. Între cele două ventuze se găseşte un rostru ascuţit, provenit din modificarea mandibulelor,
formând un aparat bucal pentru îmţepat şi supt. A doua pereche de maxile este puţin modificată.
Urmează 4 perechi de apendice toracice biramate, păroase, cu rol la înot. Prin transparenţă se poate
observa o parte din organele interne, printre care tubul digestiv care prezintă diverticule laterale lobate.
La femelă, ovarele sunt în ultimul segment toracic, iar la mascul testiculele sunt în abdomen.

57
 1.4. Subclasa Cirripedia

Cuprinde circa 900 de specii de entomostracee marine, sedentare, multe parazite, cu

corpul modificat, în raport cu modul de viaţă, încât numai prin stadiile larvare se poate stabili
apartenenţa lor la crustacee. Corpul lor este protejat de o manta provenită din doi lobi cefalici,
întărită de plăci calcaroase. Apendicele toracice, biramate, au pierdut funcţia locomotorie,
fiind transformate în ciri cu rol în hrănirea microfagă. Sunt hermafrodite.
Lepas anatifera. Corpul la prima vedere are aspectul unei scoici. Este turtit lateral şi este fixat
cu un peduncul alungit pe diferite suporturi. Corpul are 4-5 cm lungime fără peduncul şi este acoperit
cu mantaua întărită de 5 plăci calcaroase, lucioase, albe sau verzui: una dorsală nepereche, numită
carina şi 4 plăci laterale, dintre care două mari dispuse în regiunea anterioară în apropierea

58
pedunculului, numite scutum şi două plăci mai mici, numte tergum, situate deasupra scutului. Pe
partea ventrală plăcile se deschid şi se pune în evidenţă corpul. Acesta este fixat prin regiunea
antenulară cefalică, hipertrofiată în peduncul. Restul capului a regresat. Toracele este format din 6
segmente slab diferenţiate, poartă 6 perechi de apendice biramate și păroase numite ciri. Abdomenul
este regresat, redus aproape numai la furca codală. În regiunea bucală se găseşte o buză superioară, o
pereche de mandibule şi o pereche de maxile. A doua pereche de maxile este transformată în buza
inferioară. Antenele sunt complet regresate. Specie răspândită în Marea Mediterană.

Balanus improvisus. Specie sesilă, fixată pe diferite suporturi marine. Mantaua susţine mai
multe plăci calcaroase, care formează un zid circular în jurul corpului, alcătuit din 6 plăci calcaroase: o
placă dorsală numită carina; o placă ventrală numită rostrum; o pereche de plăci învecinate cu carina,
numite carino-laterale şi o pereche de plăci învecinate cu rostrul, numite laterale. Animalul este
acoperit cu un capac mobil, format din două plăci mari, numite scutum şi două plăci mai mici, numite
tergum. Antenulele sunt transformate în disc de fixare, antenele regresate. Apendicele toracice
biramate, multiarticulate sunt transformate în ciri, pentru hrănirea microfagă. Abdomenul este redus la
furca codală.

1.5. Subclasa Malacostraca

Cuprinde 20027 de specii de crustacee superioare marine, dulcicole şi terestre. Se

caracterizează printr-un număr fix de segmente ale corpului (19 plus acronul şi telsonul), prin
prezenţa apendicelor abdominale şi corpul acoperit cu o crustă rigidă. Sunt grupate în mai
multe ordine, la lucrările practice studiindu-se reprezentanţi din ordinele: Stomatopoda,
Decapoda, Isopoda şi Amphipoda.

1.5.1. Ordinul Stomatopoda

Carapacea cefalotoracelui este redusă, lasând libere utimele 3 segmente toracice.
Primele 5 perechi de apendice toracice, uniramate, s-au transformat în maxilipede subchelate,

59
rămânând numai 3 perechi de picioare biramate (apendice ambulatoare) şi lipsite de chelă.
Abdomenul este bine dezvoltat. Se cunosc circa 300 de specii, marine.

Squilla mantis. Corpul măsoară 20-25 cm lungime, este turtit dorso-ventral, alcătuit dintr-un
cefalotorace slab dezvoltat, cuprinzând numai patru segmente şi jumătate, restul de trei segmente şi
jumătate ale toracelui fiind libere. La extremitatea anterioară a cefalotoracelui are un rostru mic şi
mobil; lateral sunt două orbite care adăpostesc ochii pedunculaţi. Antenulele au 3 articule bazale, de
care se articulează 3 filamente subţiri. Antenele sunt biramate, cu exopoditul solziform şi endopoditul
filamentos.
În jurul gurii, ca şi la rac, se găsesc piesele bucale formate dintr-o pereche de mandibule, 2
perechi de maxile şi 5 perechi de maxilipede. Maxilipedele sunt adaptate pentru apucat, în sensul că
dactilopoditul se îndoaie înapoi paralel cu propoditul, ca lama unui briceag peste plăsele, constituind
subchela. Cea mai dezvoltată este subchela a II-a, care are aspectul primei perechi de picioare de la
insecta Mantis religiosa. Primul maxiliped este mic şi palpiform; al doilea este cel mai dezvoltat şi
lăţit; următoarele trei perechi de maxilipede sunt mai mici. Pe segmentele toracice libere, cele 3
perechi de picioare sunt subţiri şi biramate.
Pe abdomen sunt 5 perechi de apendice (pleopode) puternice, biramate, lăţite, cu rol la înot. Pe
protopoditele lor sunt ataşate branhii. A 6-a pereche de apendice abdominale (uropodite) împreună cu
telsonul, formează înotătoarea codală, mare. Specie răspândită în Marea Mediterană şi Oceanul
Atlantic, de unde se pescuieşte pentru consumul uman.

1.5.2. Ordinul Decapoda

Decapodele constituie ordinul cel mai important dintre malacostracee, atât prin
numărul speciilor (peste 8500), cât şi prin structurile şi formele lor. Sunt cele mai mari
crustacee actuale, adaptate la cele mai variate condiţii din apele marine, dulcicole şi chiar de
pe uscat.
Cefalotoracele este în întregime acoperit cu o carapace mare, care delimitează pe
fiecare latură o vastă cameră branhială. Exoscheletul este adeseori gros şi foarte calcifiat.
Ochii sunt pedunculaţi şi mobili. Antenulele sunt biflagelate şi au la baza lor câte un statocist.
Antenele sunt bine dezvoltate, mai ales endopoditul.
Primele 3 perechi de apendice toracice, biramate, s-au transformat în piese bucale
(maxilipede), celelalte 5 perechi, uniramate, sunt ambulatoare (de unde şi numele de

60
Decapoda). Apendicele abdominale sunt biramate; la mascul primele două perechi
(gonopode) sunt transformate în organ de acuplare. Uropodele plus telsonul formează
înotătoarea codală.
Clasificare. Decapodele se clasifică în 3 subordine: Macrura, Anomura și Brachyura.

Subordinul Macrura. Cuprinde decapode cu abdomenul bine dezvoltat, grupate în

două grupe ecologice: Natantia (înotătoare) și Reptantia (târâtoare).
Grupa Natantia. Cuprinde creveţii care au corpul turtit lateral, slab calcifiat. Înoată
cu ajutorul apendicelor abdominale, fiind bine dezvoltate. Antenele şi picioarele sunt lungi şi
subţiri.
Palaemon elegans (creveta roză). Corpul este lung de 4-6 cm, semitrasparent. Rostrul este
lung, ascuţit, pe marginea superioară cu 6-l0 dinţi, iar pe marginea inferioară cu 3 dinţi. Ochii sunt
pedunculaţi, situaţi pe laturi. Antenulele au câte 3 flageli, doi lungi şi unul scurt. Exopoditul antenei
este lamelar, iar endopoditul (flagelul) este mai lung decât corpul. Prima pereche de picioare se
termină cu cleşti mici, a doua cu cleşti mai mari. Abdomenul este format din 6 segmente, cu telsonul
ascuţit. Pleopodele sunt biramate, prevăzute cu peri lungi şi servesc la înot. Uropodele sunt alungite şi
rotunjite apical. Trăieşte în Marea Neagră, pe fundurile pietroase cu alge macrofite.

Crangon crangon (creveta de nisip). Se aseamănă cu specia precedentă, de care se deosebeşte

prin: rostrul foarte mic, rotunjit la vârf; antenulele terminate prin doi flageli şi flagelul antenei mai
scurt decât corpul. Prima pereche de picioare este mai puternică decât celelalte, terminate cu subchelă
mare; a doua pereche cu chela mică. Lungimea corpului este de 6-7 cm. Specie prezentă în Marea
Neagră, pe funduri nisipoase şi mâloase.

Grupa Reptantia. Au abdomenul bine dezvoltat. Cuprinde raci, homari, languste.

Sunt decapode care trăiesc pe fundul apelor, unde se deplasează prin mers sau târât. Au corpul
mai mult sau mai puţin turtit dorso-ventral, cu carapacea dură, bine impergnată cu calciu.
Rostrul este scurt sau lipseşte. Picioarele sunt bine dezvoltate. Pleopodele sunt mici.
Astacus astacus (racul de râu), studiat anterior la caracterizarea crustaceelor.

61
 Homarus gammarus (= vulgaris) (homarul). Se aseamănă cu racul, însă este mult mai mare,
atinge 40-50 cm lungime şi 10 kg greutate. Rostrul este subţire şi ascuţit. Flagelul antenei este foarte
lung. Cleştii primei perechi de picioare sunt foarte mari şi asimetrici, cel din dreapta fiind mai mare.
Culoarea corpului este brună-albicioasă sau galbenă-marmorată.Trăieşte în zonele costiere stâncoase
din Marea Nordului, Marea Mediterană şi Oceanul Atlantic. Ca şi langustele, pentru valoarea sa
economică, homarul se pescuieşte intens.
Palinurus vulgaris (langusta). Este o specie cu dimensiuni mari, atinge 45 cm lungimea
corpului şi 8 kg greutate. Carapacea cefalotoracelui este aspră şi acoperită cu ţepi. Se caracterizează
prin absenţa cleştilor la toate apendicele toracice, care se termină cu gheare. Antenele sunt lipsite de
exopodit (solz), cu flagelul (endopoditul) foarte lung, puternic şi ţepos. Rostrul lipseşte. Antenulele
sunt alungite, bifurcate la vârf. Articulele bazale ale antenelor sunt groase, cu ţepi, iar flagelul antenar
este foarte lung, depăşind lungimea corpului. Segmentele abdominale au marginea zimţată. Trăieşte în
Oceanul Atlantic şi Marea Mediterană. Pentru valoarea sa comestibilă este intens pescuită.

Subordinul Anomura. Decapode cu abdomenul moale şi răsucit asimetric, numite

paguri.
Eupagurus bernhardus. Corpul are 8-10 cm lungime. Cefalotoracele este acoperit de o
carapace care lasă liber ultimul segment toracic. Pe cefalotorace se găsesc ochii lung pedunculaţi,
îndreptaţi înainte. Flagelul antenei este lung şi subţire, setiform. Primele 3 perechi de picioare sunt
bine dezvoltate: prima pereche se termină cu cleşti asimetrici, cleştele drept fiind mai mare decât cel
stâng. Ultimele două perechi de picioare sunt mici şi servesc la fixarea animalului în cochilie.
Abdomenul este mai lung decât cefalotoracele, însă este moale şi spiralat ca şi cochilia în care se
adăposteşte. Pleopodele sunt parţial rudimentare şi o parte din ele lipsesc. Astfel, cele de pe partea
dreaptă lipsesc, iar pe partea stângă se găsesc 4 apendice biramate la femelă şi 3 la mascul. Uropodele

62
şi telsonul sunt modificate, servesc la fixarea animalului în cochilie. Această specie foloseşte pentru
adăpostire, mai ales cochilii de Buccinum şi Murex (gastropode) şi poate să trăiască în simbioză cu
spongierul Ficulina ficus şi cu actinia Adamsia rondeleti. Este răspândită în Marea Nordului şi
Oceanul Atlantic.
Diogenes pugilator. Are corpul mic de 1,5-2,5 cm lungime şi se adăposteşte în cochilii goale
de Hinia (=Nassa) reticulata, frecventă în Marea Neagră, în zone cu facies nisipos. Rostrul
cefalotoracelui este ascuţit şi mobil. Flagelul antenelor este păros. Cleştele stâng este mai mare decât
cel drept. Apendicele abdominale 2 şi 4 sunt uniramate la mascul şi biramate la femelă. Cele de pe
segmentul 5 sunt simple la ambele sexe.

Subordinul Brachyura. Decapode cu abdomenul scurt şi aplicat ventral pe

cefalotorace. Cefalotoracele este partea principală a corpului. Antene scurte. Pleopodele
reduse numeric, la 1-2 perechi; înotătoarea codală lipseşte.

Carcinus mediterraneus (crabul de iarbă). Cefalotoracele este pentagonal, cu talia de circa 5

cm lungime şi 2,5 cm lăţime. Între orbite se găsesc 3 dinţi cu vârfurile rotunjite. Între orbite şi colţurile
laterale ale carapacei sunt 5 dinţi triunghiulari. Prima pereche de picioare toracice este mai dezvoltată
şi singura cu cleşti. Abdomenul este slab dezvoltat. La mascul el este triunghiular, format din 4
segmente plus telsonul lăţit, prevăzut cu 2 perechi de gonopode, îndreptate anterior. La femelă

63
abdomenul este rotunjit, cu 4 perechi de pleopode biramate, care folosesc la susţinerea pontei.
Uropodele lipsesc la ambele sexe.
Specie litorală, legată de coastele pietroase şi nisipoase ale mărilor europene (Marea
Mediterană, Marea Mânecii, Marea Nordului, Marea Baltică) şi ale Oceanului Atlantic precum şi de
faciesul cu alge şi cu Zostera din Marea Neagră.
Portunus (= Macropipus) holsatus (crabul de nisip). Carapacea cefalotoracelui este
pentagonală, galbenă-cenuşie, de 2-3,5 cm lungime şi 2,5-3,9 cm lăţime, cu 3 dinţi frontali şi 4 dinţi pe
marginea antero-laterală. Ultima pereche de picioare are propoditul şi dactilopoditul lăţite,
transformate în palete pentru înot şi de ascuns în nisip. Trăieşte pe substrat nisipos, în zonele litorale
din Marea Neagră şi Marea Mediterană.
Pachygrapsus marmoratus (crabul de piatră). Carapacea cefalotoracelui verde-gălbuie este
aproximativ pătrată, de 3 cm lungime, fruntea cu 3 scobituri puţin adânci pe mijloc şi cu 3 dinţi antero-
laterali. Suprafaţa carapacei prezintă striuri transversale fine şi este marmorată. Apendicele toracice
sunt lăţite. Specie frecventă în zona litorală a Mării Negre cu facies pietros şi în Marea Mediterană.
Xantho poressa (=rivulosus) (crabul de ţărm). Cefalotoracele este trapezoidal, cu fruntea
aproape dreaptă şi un şanţ slab între ochi. Carapacea este gălbuie-brună, netedă, fără peri, cu marginele
antero-laterale uşor dinţate. Prima pereche de picioare este bine dezvoltată, cu cleştii negri. Carapacea
măsoară 2,5-3 cm lungime şi 3,5-4,5 cm lăţime. Trăieşte în Marea Neagră, în zona litorală cu facies
pietros.

1.5.3. Ordinul Isopoda

Cuprinde circa 4000 de specii de crustacee adaptate la mediul marin, dulcicol şi
terestru. Au corpul turtit dorso-ventral, lipsit de carapace dorsală. Capul este contopit cu un
singur segment toracic, rareori cu două. Toracele este format din 7 segmente, fiecare cu
expansiuni laterale, numite epimere. Ochii sunt sesili. Antenulele sunt uniflagelate. Apendicii
segmentului toracic unit cu capul sunt trnsformaţi în maxilipede. Celelalte 7 perechi de
apendice toracice sunt uniramate, asemănătoare între ele (gr. isos-egal, la fel, podos-picior),
cu rol locomotor. Pleopodele sunt biramate, lamelare, cu rol respirator.

Idothea baltica. Corpul este oval, lung de 2-2,5 cm. Ochii sunt mici, sesili. Antenulele sunt
mici şi subţiri, antenele sunt mai lungi şi mai groase. Epimerele segmentelor toracice sunt evidente.
Picioarele sunt egale între ele. La femelă, cele 7 perechi de picioare toracice prezintă nişte expansiuni
lamelare, numite oostegite, care delimitează ventral o cameră incubatoare (marsupiu). Abdomenul
prezintă două segmente libere, celelalte fiind concrescute cu telsonul într-un scut codal. Pleopodele
sunt mici, păroase, acoperite de un opercul branhial, ca două lame, formate din exopoditele ultimelor
pleopode care acoperă branhiile. Trăieşte în zona litorală a Mării Negre, printre alge.
Asellus aquaticus. Corpul este turtit dorso-ventral, lung de 10-15 mm, de culoare brună, cu
pete albe. Ochii sunt mici. Antenulele scurte, antenele cu flagelul lung, multiarticulat. Epimerele
segmentelor toracice sunt mici. Prima pereche de picioare se termină cu subchelă, celelalte servesc la
locomoţie. La femelă, pe partea ventrală a toracelui se găseşte camera incubatoare (marsupiu).
Abdomenul este fomat din primele două segmente libere, celelalte sunt concrescute cu
telsonul într-un scut codal. Masculul are 6 perechi de pleopode, primele 2 perechi fiind transformate în
gonopode. La femelă se găsesc 5 perechi de pleopode, dintre care se vede numai prima pereche şi un
opercul branhial. Ultimele 3 perechi de pleopode sunt lamelare, suprapuse, cu endopoditele
transformate în branhii, iar exopoditele servesc ca opercule. Uropoditele sunt subţiri, biramate,
alungite, depăşesc scutul codal. Trăieşte în ape dulci stătătoare şi lin curgătoare, bogate în vegetaţie
acvatică.

64
 Porcellio scaber. Corpul este oval, bombat dorsal, plat ventral, lung de 11-16 mm. Culoarea
este brună-marmorată, cu mari variaţii, până la albinism. Cefalonul, în partea anterioară are trei lobi:
unul median trunchiat şi doi laterali proeminenţi. Antenulele sunt rudimentare, antenele bine
dezvoltate, formate din 7 articule. Toracele este format din 7 segmente, cu epimerele mari. Picioarele
sunt uniforme şi servesc la locomoţie. Abdomenul are primele două segmente acoperite pe margini de
ultimul segment toracic. Ultimul segment abdominal este concrescut cu telsonul triunghiular.
Pleopodele sunt scurte şi late. În exopodite se găsesc pseudotrahei (înfundături ale tegumentului
ramificate în tufe de canale) pline cu aer, care servesc la respiraţia aeriană. Uropodele au exopoditele
alungite ce depăşesc vârful telsonului. Specie larg răspândită în locuinţe umede, pe sub frunze şi sub
pietre, în crăpăturile solului etc.
Armadillidium vulgare. Se aseamănă cu specia precedentă. Are culoare cenuşie cu pete albe,
corpul ajungând până la 16 mm lungime. Exopoditele uropodelor sunt scurte şi lăţite, nu depăşesc
vârful trapezoidal al telsonului. În caz de pericol, corpul se rulează spre faţa ventrală în formă de
ghem. Trăieşte în locuri uscate, însorite, pe sub pietre.

1.5.4. Ordinul Amphipoda

Cuprinde circa 5500 de malacostracee caracterizate prin corpul turtit lateral, încovoiat
ca un cârlig spre partea ventrală, cu epimerele late, dirijate în jos. Talia lor variază între 1,5-
15 cm. Carapacea nedezvoltată. Primul segment toracic, uneori primele două sunt concrescute
cu capul, celelalte segmente toracice sunt libere. Ambele perechi de antene sunt bine
dezvoltate. Ochii sunt sesili. Apendicele primului segment toracic (unit cu capul) s-au
transformat în maxilipede. Celelalte apendice toracice (pereiopode) sunt orientate diferit:
primele 4 perechi sunt îndreptate înainte, ultimele 3 perechi îndreptate înapoi şi lateral.
Primele servesc la deplasat şi apucat, iar cele posterioare la târât pe substrat. Pleopodele,
biramate, sunt de asemenea, orientate diferit. Primele 3 perechi sunt păroase, orientate înainte
şi folosesc la înot, iar ultimele 3 perechi sunt îndreptate înapoi şi folosesc la sărit. Aparatul

65
respirator este reprezentat de un număr variabil de perechi de branhii (epipodite), în formă de
lame, situate pe partea internă a pereiopodelor.

Gammarus (=Rivulogammarus) balcanicus (lătăuşul). Corpul este albicios, de 10-15 mm

lungime, comprimat lateral şi îndoit spre partea ventrală. Cefalonul poartă ochii sesili, antenulele
uniramate şi antenele lungi, multiarticulate. Toracele este alcătuit din 7 segmente prevăzute cu câte o
pereche de apendice uniramate, la care coxopoditele sunt lăţite în plăci coxale. Primele 4 perechi sunt
scurte şi orientate anterior, celelalte 3 perechi sunt mai lungi, orientate posterior. Primele 2 perechi de
picioare se termină cu cleşti, celelalte cu gheare. Abdomenul este format din 6 segmente la care se
adaugă telsonul care este lamelar. Pleopodele sunt lungi, biramate şi păroase. Primele trei perechi sunt
orientate anterior şi servesc la înot, celelalte 3 perechi sunt orientate posterior, folosind la sărit. La
femelă, pe pereiopodele 2-5 se găsesc plăci care delimitează o cameră incubatoare. Telsonul este mic.
Trăieşte în ape curgătoare, pe sub pietre şi printre resturi vegetale.

66
 2. Clasa Myriapoda

Miriapodele sunt artropode mandibulate terestre, cu respiraţie traheeană. Corpul este

alungit, diferențiat în două regiuni: cap şi trunchi. Trunchiul este alcătuit din multe segmente
prevăzute cu apendice locomotoare, uniramate. Au o singură pereche de antene,
corespunzătoare antenulelor crustaceelor. Stigmele respiratorii sunt situate pe laturile
segmentelor trunchiului. Primul şi ultimul segment al trunchiului nu au stigme. Aparatul bucal
este format dintr-o pereche de mandibule şi două perechi de maxile.
Clasificare. Miriapodele numără circa 10500 de specii, clasificate în 4 subclase:
Symphyla, Pauropoda, Diplopoda şi Chilopoda. Primele 3 subclase formează grupa
Progoneata (cu orificiile genitale situate în regiunea anterioară a corpului), iar ultima
subclasă, grupa Opisthogoneata (cu orificiile genitale situate la partea terminală a corpului).

2.1. Subclasa Diplopoda

Cuprinde peste 7500 de specii de miriapode progoneate cu corp cilindric, alcătuit din
25-100 segmente. Segmentele corpului, numite diplosomite, rezultă din fuziunea a câte 2
segmente iniţiale şi poartă câte 2 perechi de picioare (de unde le vine şi numele de diplopode),
cu excepţia primelor 4 segmente care sunt simple şi prevăzute cu câte o singură pereche de
picioare. A doua pereche de maxile este fuzionată formând buza inferioară - gnathochilarium;
maxila I a dispărut. Orificiile genitale sunt perechi şi situate în partea anterioară a trunchiului.
Julus terrestris. Corpul este cilindric, brun-deschis, lung de 8-10 cm, acoperit cu un
tegument chitinos, impregnat cu calcar. Corpul este format din 2 regiuni: cap şi trunchi.
Ultimul segment al trunchiului este numit telson sau pigidiu. Capul este relativ mic,
individualizat într-o capsulă cefalică chitinoasă. Pe partea anterioară a capsulei cefalice sunt
fixate antenele, relativ scurte, formate din câte 7 articule, păroase. La baza antenelor, se
găsesc două câmpuri ocelare. Pe partea ventrală a capului se află gura, înconjurată de aparatul
bucal format din:
- buza superioară (labrum), care nu are valoare de apendice.
- o pereche de mandibule, alcătuite din câte două articule bazale (cardo şi stipes) şi din
articulul terminal prevăzut cu dinţi, peri complecşi şi o placă răzuitoare;
- perechea I-a de maxile este mult redusă.
- buza inferioară (labium sau gnathochilarium) provenită din contopirea pe linia
mediană a perechii a II-a de maxile.
Trunchiul are segmentaţia homonomă, numărul segmentelor fiind de peste 40 şi creşte
după fiecare năpârlire, proces ce se continuă şi după atingerea maturităţii sexuale. Primele 4
segmente se deosebesc de celelalte deoarece primul este lipsit de apendice, iar următoarele
trei au numai câte o pereche de apendice. Aceste 4 segmente constituie o regiune scurtă
considerată torace. Celelalte segmente ale corpului au câte două perechi de picioare şi câte
două perechi de stigme. Ele se formează prin contopirea a câte două segmente numite
diplosomite. Segmentele duble ale trunchiului formează după unii autori abdomenul. Ultimul
segment al trunchiului, fără apendice, constituie telsonul care poartă ventral orificiul anal.
Înaintea telsonului este zona de creştere şi de formare a noi segmente în urma năpârlirilor.
Segmentele tinere nu au apendice. În secţiune transversală a corpului se observă extinderea

67
mare a tergitului, care acoperă aproape în întregime şi faţa ventrală a corpului, sternitul
restrângându-se la o zonă foarte redusă.
Sexele sunt separate. Prezintă două orificii genitale, situate între segmentele II şi III
ale trunchiului. Apendicele segmentului VII sunt transformate în gonopode.
Julus terrestris trăieşte în locuri umede, sub frunzar, sub scoarţa arborilor uscaţi, în
culturi de sfeclă de zahar etc.

Glomeris connexa. Corpul este format din l4-16 segmente şi lung de l0-15 mm. Partea
dorsală este convexă şi partea ventrală plană. Culoarea este brună cu pete mici albe-gălbui.
Picioarele sunt scurte, acoperite parţial de lobii laterali ai tergitelor. Tergitele segmentelor II şi
III sunt unite într-un scut dorsal. La mascul, ultima pereche de picioare s-a transformat în
gonopode. Această specie se întâlneşte prin frunzarul pădurilor, pe sub pietre etc.

2.2. Subclasa Chilopoda

Cuprinde circa 3000 de specii de miriapode opistogoneate, prădătoare, foarte mobile,

cu corpul alungit, turtit dorso-ventral şi divizat în cap şi trunchi. Capul este bine dezvoltat
datorită aparatului bucal puternic, adaptat la prădătorism. Pe laturile capului se găsesc două
câmpuri oculare, o pereche de antene filiforme şi 3 perechi de piese bucale.
Trunchiul, după specie, este format dintr-un număr variabil de segmente, între 15 şi
181. Fiecare segment are o singură pereche de apendice (picioare). Apendicele primului
segment al trunchiului au pierdut funcţia locomotorie devenind un cleşte de apucat prada,
dotat şi cu glande veninoase, numit podochilarium (podos = picior; cheilos = buză).
Chilopodele sunt artropode terestre, nocturne, răpitoare şi foarte active. Se hrănesc, mai ales,
cu insecte.

68
 Lithobius forficatus (urechelniţa). Corpul măsoară 2 - 3,5 cm lungime și este de
culoare brună-roşcată. Capul este turtit dorso-ventral, prezintă o pereche de antene lungi,
multiarticuate cu rol tactil. Pe laturi se găseşte câte un câmp ocelar format din 20-40 oceli. Pe
partea antero-ventrală a celor două câmpuri ocelare se află câte o gropiţă senzitivă, numită
organul lui Tomoswary.
Aparatul bucal este format dintr-o pereche de mandibule alungite, terminate cu dinţi
puternici şi cu peri şi din două perechi de maxile. Prima pereche este bine dezvoltată, cu
articulele bazale concrescute pe linia mediană. A doua pereche de maxile este redusă,
menţinându-se numai palpii maxilari. La aparatul bucal se adaugă apendicele primului
segment al trunchiului, devenit podochilariu, în vârful cărora se deschid glandele cu venin.
Trunchiul este turtit dorso-ventral, format din 19 segmente. Tergitele segmentelor nu
sunt uniforme, alternează tergite mai mari (2, 4, 6, 8, 9, 11, 13, 15) cu tergite mai mici (1, 3, 5,
7, 10, 12, 14, 16). Sternitele sunt asemănătare.
Un picior este alcăruit din 7 articule: coxa, trochanter, prefemur, femur, tibia, metatars
şi tarsul care se termină cu o gheară. Ultima pereche de picioare este mult mai lungă decât
celelalte şi este orientată spre partea posterioară, cu rol tactil. Ultimele 3 segmente sunt lipsite
de apendice; pe penultimul segment se deschide orificiul genital (Opisthogoneata).
Apendicele acestui segment, la mascul, sunt transformate în gonopode. Ultimul segment,
telsonul, este redus şi poartă orificiul anal.

Lithobius forficatus se întâlneşte din primăvara până toamna prin frunzar, sub scoarţa
arborilor putrezi, în scorburi, pe sub pietre, în general prin locuri umede. Este o specie
nocturnă, prădătoare.
Scolopendra cingulata. Este chilopodul cel mai mare din ţara noastră, de l0-13 cm
lungime. Culoarea este brună cu nuanţă verzuie. Corpul este turtit dorso-ventral. Capul este

69
lenticular, cu antenele lungi, formate din 17-21 articule. Câmpurile ocelare au numai câte 4
oceli. Orificiul bucal este înconjurat de piesele bucale: o pereche de mandibule, prima pereche
de maxile, bine dezvoltate, iar perechea a doua de maxile reduse doar la palpii maxilari.
Trunchiul are 22 de segmente. Primul segment, numit segment forcipular, prezintă apendicele
modificate în piese bucale (podochilariu), alcătuite din câte 5 articule; coxele lor sunt foarte
dezvoltate, lăţite şi unite între ele; al 2-lea articul puternic, al 3-lea şi al 4-lea mai reduse, iar
al 5-lea transformat într-o gheară arcuită, prevăzută cu un orificiu al glandei cu venin.
Celelalte 21 de segmente ale trunchiului sunt asemănătoare între ele şi poartă câte o pereche
de picioare. Ultima pereche este mai lungă, orientată posterior, cu rol senzitiv. Pe părţile
laterale ale corpului se găsesc 9-10 perechi de stigme. Pe partea ventrală a penultimului
segment se deschide orificiul genital, iar pe telson orificiul anal. Această specie este
răspândită în regiunile sudice din ţara noastră, mai ales în Dobrogea, în sudul Moldovei şi de-
a lungul Dunării, în galerii săpate sub pietre.

70
 3. Clasa Insecta (Hexapoda)

Insectele constituie cel mai mare grup de animale, cu peste un milion de specii
cunoscute, ceea ce reprezintă circa 4/5 din numărul speciilor regnului animal. Sunt artropode
cu un mare grad de perfecţionare evolutivă, atât prin adaptarea lor la viaţa aeriană, fiind
singurele nevertebrate capabile de zbor, cât şi printr-o mare plasticitate ecologică, ceea ce le-a
permis să cucerească uscatul aproape în întregime, iar un număr de specii s-au adaptat la viaţa
acvatică.

Insectele sunt artropode mandibulate şi traheate cu corpul alcătuit, primar, din 19

segmente plus acronul şi pigidiul. Segmentele corpului sunt grupate în 3 regiuni: cap, torace
şi abdomen.
Capul este alcătuit din 5 segmente, total contopite într-o capsulă cefalică bine
chitinizată. Pe cap se găsesc: 2 ochi compuşi, până la 3 oceli, o pereche de antene şi 3 perechi
de piese bucale (o pereche de mandibule şi 2 perechi de maxile).
- Tipuri de antene (vezi lucrări practice).

71
 - Tipuri de aparate bucale (vezi lucrări practice).
Toracele este constituit din 3 segmente (proto-, mezo- şi metatorace), fiecare segment
fiind prevăzut cu câte o pereche de picioare uniramate, de unde şi numele de Hexapoda şi, la
insectele mai evoluate (Pterigota), pe mezo- şi metatorace există 2 perechi de aripi.
- Tipuri de picioare (vezi lucrări practice).
- Tipuri de aripi (vezi lucrări practice).
Abdomenul este format, în principiu, din 12 segmente, lipsite de apendice la adulţii
formelor evoluate. Tegumentul este chitinizat, din care cauză creşterea se face prin năpârliri.
Dezvoltarea postembrionară se desfăşoară cu metamorfoză, rar, la formele primitive, este
directă.
- Metamorfoza la insecte (vezi lucrări practice).
Clasificare (vezi lucrări practice). Clasa Insecta este împărţită în 2 subclase
Apterygota şi Pterygota.
Subclasa Apterygota cuprinde 4 ordine: Collembola, Protura, Diplura şi Thysanura.
Subclasa Pterygota, după fauna României, cuprinde 32 de ordine, din care în ţara
noastră sunt semnalate specii din 29 de ordine. Subclasa Pterygota cuprinde 2 diviziuni:
Hemimetabola (Heterometabola) şi Holometabola.
Diviziunea Hemimetabola cuprinde pterigote cu metamorfoză incompletă (stadiile: ou
→ larvă → adult). Are 17 ordine: Ephemeroptera, Plecoptera, Odonata, Embioidea,
Orthoptera, Phasmida, Blattaria, Dermaptera, Mantodea, Isoptera, Zoraptera, Psocoptera,
Mallophaga, Anoplura, Thysanoptera, Heteroptera, şi Homoptera. Ordinele Embioidea,
Phasmida şi Zoraptera lipsesc în fauna ţării noastre.
Diviziunea Holometabola cuprinde pterigote cu metamorfoză completă (stadiile: ou →
larvă → pupă → adult). Are 11 ordine: Hymenoptera, Coleoptera, Strepsiptera, Megaloptera,
Rhaphidioptera, Planipennia, Mecoptera, Trichoptera, Lepidoptera, Diptera şi Siphonaptera.

3.1. Subclasa Apterygota

Cuprinde insecte lipsite, în mod primitiv, de aripi. Dezvoltarea postembrionară este
ametabolă (directă), cu excepţia proturelor la care dezvoltarea postembrionară este cu
anamorfoză.
Ordinul Collembola. Colembolele sunt insecte primitive, cu abdomenul format
numai din 6 segmente. Au dimensiuni mici, de 1-8 mm. Antenele sunt scurte, formate din 4 -6
articule. Au numai oceli, uneori aceştia lipsesc. Piesele bucale sunt conformate pentru rupt şi
mestecat sau pentru înţepat şi supt, retrase în capsula cefalică (entognate). Abdomenul, format
din 6 segmente, este prevăzut cu un aparat de sărit format dintr-o piesă numită retinaculum,
pe segmentul 3, şi furca pe segmentul 4. Pe primul segment se află coloforul (tub ventral),
care serveşte la fixarea pe substrat. Colembolele trăiesc în frunzarul pădurilor, în resturi
vegetale, în muşchi, în sere etc şi au un rol important în formarea solului. Exemple: Podura
aquatica, Sminthurus viridis, Entomobrya pulchella.
Ordinul Protura. Cuprinde insecte foarte mici, de maximum 2 mm lungime, lipsite
de antene şi de ochi compuşi. Abdomenul este format din 12 segmente. Primele 3 segmente
abdominale au câte o pereche de picioare rudimentare. Se cunosc circa 70 de specii care
trăiesc în humus, pe sub pietre etc. Exemple: Eosentomon transitorium, Acerentomon doderoi.

72
 Ordinul Diplura. Apterigote entognate, cu abdomenul format din 11 segmente.
Corpul este alungit şi comprimat dorso-ventral, rareori depăşind 1 cm lungime. Antenele sunt
lungi. Ochii lipsesc. Prezintă cerci codali lungi sau sub formă de cleşte. Segmentele
abdominale sunt prevăzute cu apendice (stili). Trăiesc în biotopuri variate, sub frunzarul
pădurilor, sub pietre, în peşteri. Toate sunt depigmentate. Exemple: Campodea magna, Japyx
confusus.
Ordinul Thysanura. Sunt apterigote ectognate de dimensiuni până la 2 cm lungime.
Corpul este alungit, acoperit cu solzi şi peri, prevăzut în partea posterioară cu 2 cerci lungi şi
un apendice codal median. Pe cap se găsesc ochii compuşi, oceli, antene lungi setiforme şi
piesele bucale pentru rupt şi mestecat. Tarsele picioarelor sunt triarticulate şi terminate cu
două gheare. Abdomenul este format din 11 segmente şi poartă doi cerci lungi, caracteristici
şi un apendice codal median. Pe partea ventrală, abdomenul are apendice modificate, mari şi
lameloase, care servesc la sărit. Pe segmentele 8 şi 9 se găsesc gonapofize, care la mascul
formează aparatul copulator, iar la femelă ovipozitorul. Trăiesc pe stânci şi copaci, pe sub
pietre, sub frunzar, iar unele se găsesc chiar în locuinţe. Exemple: Lepisma saccharina (prin
locuinţe), Machilis sp. (în frunzarul pădurilor).

3.2. Subclasa Pterygota (vezi lucrări practice).

Insecte caracterizate prin prezenţa aripilor, 2 perechi, mai mult sau mai puţin
dezvoltate, aşezate pe mezo- şi metatorace. Dezvoltarea postembrionară se face cu
metamorfoză.
Din Diviziunea Hemimetabola se vor prezenta:
Ordinul Ephemeroptera.
Ordinul Plecoptera.
Ordinul Odonata.
Ordinul Orthoptera.
Ordinul Mantodea.
Ordinul Mallophaga.
Ordinul Anoplura.
Ordinul Heteroptera.
Ordinul Homoptera.
Din Diviziunea Holometabola se vor prezenta:
Ordinul Hymenoptera.
Ordinul Coleoptera.
Ordinul Megaloptera.
Ordinul Planipennia.
Ordinul Mecoptera.
Ordinul Trichoptera.
Ordinul Lepidoptera.
Ordinul Diptera.
Ordinul Siphonaptera.

73