Lucian Iordache

Cl. a XI-a D
Acustica

Cuvântul acustică vine din limba greceasă și înseamnă “a auzi”. Acustica este cunoscută drept
știința sunetului. Ea trateză totalitatea aspectelor legate de sunete, cum ar fi producerea, propagarea,
influențarea, analiza sau interacțiunea sunetului cu alte organisme sau obiecte. Acustica este un
domeniu de cercetare cu aplicații în diverse discipline precum fizica, psihologia, fiziologia,
transmiterea de informații etc.
Austica a apărut și s-a dezvoltat încă din antichitate ca o ramură independentă a mecanicii. Se
știa că sunetele pure au la bază vibrații periodice. Pitagora (570-496 î.Hr.) cunoștea legătura dintre
frecvența sunetelor emise de coardele sonore și lungimile lor. Progresele în acustică s-au datorat
construcției și perfecționării instrumentelor muzicale. Galileo Galilei stabilește în 1638 legătura dintre
frecvența și înălțimea sunetului. Otto von Guerike a dovedit, pe cale experimentală, că sunetul nu se
propagă în vid. În secolul al IX-lea studiul acusticii a fost legat de cel al undelor elastice. Printre
fizicienii cunoscuți care au avut contribuții în acest domeniu amintim pe Newton, Huygens, Bell
(iventatorul telefonului) și Edison (inventatorul fonografului).
Sunetele sunt vibrații transmise printr-un mediu elastic sub formă de unde. Pentru anumite
valori ale intensității și frecvenței, sunetele sunt percepute de urechea umană producând senzații
auditive. Un sunet se propagă atunci când acesta acoperă o arie mare. Regiunea de spațiu în care se
propagă unde sonore se numește câmp sonor. Undele longitudinale se propagă atât în mediile solide
elastice, cât și în cele gazoase și lichide, pe când undele transversale se propagă doar în mediile solide
elastice.
Sunetul se propagă diferit în funcție de mediu, dar și după modul în care el este emis. De
exemplu, într-o sală de spectacole, sunetul se lovește de pereți, fiind apoi propagat în toată sala.
Fenomenul de ecou se bazează pe același principiu. Sunetul se izbește de munte sau de stânci și este
reflectat.
După frecvența pe care o au, undele sonore se clasifică astfel:
- Infrasunete: v < 16 Hz
- Sunete: 16 Hz < v < 20000 Hz
- Ultrasunete: v > 20000 Hz

Omul percepe sunetele cu frecvența cuprinsă între 16 Hz și 20000 Hz. Aceste limite variază de
la un individ la altul și se modifică cu vârsta, sub efectul expunerii prelungite la zgomot sau în urma
unor afecțiuni netratate (otite). Infrasunetele nu produc senzații auditive, însă ele sunt totuși percepute
la nivelul cutiei toracice.
Osciațiile undelor sonore se manifestă sub formă de sunete care pot fi muzicale, pocnete,
zgomote, foșnete etc. Zgomotul poate fi descris ca un sunet nedorit, neplăcut, a cărui intensitate
depinde de presiunea acestuia, care se măsoară în decibeli (dB). Pragul de audibilitate începe de la 0 dB
și urcă până la 150 dB de unde apar senzațiile de durere.

1
 Pentru ca o undă să provoace senzații auditive, mai multe condiții trebuie îndeplinite:
1. Să existe un mediu de propagare elastic între unda sonoră și receptor (sunetele nu se pot
propaga în vid);
2. Sunetele să fie produse de o undă sonoră - un corp care adus în starea de oscilații emite sunete
în urma excitării mecanice printr-un procedeu dat (corzi vibrante, coloane de aer vibrante, plăci,
membrane vibrante, lame vibrante etc.);
3. Durata undei să fie mai mare de 0,06 s;
4. Intensitatea undei să treacă de pragul de audibilitate de 10-12 W/m2;
5. Frecvența să fie cuprinsă între 16 Hz și 20000 Hz.

Când sursa sonoră este în repaus, undele sonore care pornesc dintr-un punct sunt unde sferice,
fronturile de unde fiind suprafețe sferice concentrice. În cazul în care undele se deplasează pe o
anumită traiectorie, centrele suprafețelor sferice se vor găsi pe linia care reprezintă traiectoria sursei. În
funcție de viteza sursei în raport cu viteza e propagare a sunetului există 3 situații:
a) Viteza sursei sonore (u) este mai mică decât viteza de propagare (v) a sunetului, undele sonore
se înconjoară una pe cealaltă fără să se întretaie, însă nu mai au același centru, îngrămădindu-se
în direcția în care se deplasează sursa (frecvența crește – efectul Doppler-Fizeau).
b) Viteza sursei sonore (u) este egală cu viteza de propagare (v) a sunetului, undele sonore se ating
în fiecare moment într-un punct comun, care este punctul în care se găsește sursa în acel
moment. Un observator așezat în direcția spre care se mișcă sursa primește deodată toate undele
sub forma unui punct.
c) Viteza undei sonore (u) este mai mare decât viteza de propagare (v) a sunetului. Undele sferice
se întretaie și formează sunete supersonice. Aceste sunete produc, prin comprimarea aerului în
direcția de înaintare, o undă care nu are caracter periodic, reprezentând doar un domeniu de
comprimare care se propagă cu viteza sunetului. Acestea provoacă senzația unui șoc puternic și
apar, de exemplu, în cazul proiecților sau al avioanelor cu reacție.
Domenii de specializare în domniul acusticii sunt:

 Acustica fiziologică  Cercetarea zgomotului

 Aeroacustică  Acustica spațiului (arhitecturală)
 Hidroacustică  Acustica vehicolelor
 Electroacustică  Acustica muzicală
 Acustica tehnică  Psihoacustică
 Fonetică  Audiometrie