Você está na página 1de 99

PROIECT GEOLOGIA ROMANIEI

Tema : GEOLOGIA STRUCTURII MUNICIPIULUI BUCURESTI

BICICA ALIN MIHAI

UNIVERSITATEA “PETROL-GAZE” PLOIESTI

FACULTATEA INGINERIA PETROLULUI SI GAZELOR

SPECIALIZAREA” GEOLOGIA PETROLULUI SI GAZELOR”

ANUL IV

 Page 1
Capitolul I : INTRODUCERE
Prezentul studiu are ca obiect formatiunile apartinand Campiei Bucurestiului.

Pe domeniul cercetat, relieful este monoton, cu altitudini cuprinse între cotele +95 +55 m.

Teritoriul circumscris municipiului Bucureşti se suprapune pe o porţiune din marginea nordică a


platformei Moesice.

Formatiunile amintite in aceasta lucrare sunt: Formaţiunea de Merişani (Dacian inferior),


Formaţiunea de Călineşti (Dacian superior), Formaţiunea de Izvoarele (Romanian inferior-mediu),
Formaţiunea de Frăteşti (Romanian superior-Pleistocen inferior), Formaţiunea de Coconi
(Pleistocen mediu), Formaţiunea de Mostiştea (Pleistocen mediu), Formaţiunea „depozitelor
intermediare”, Formaţiunea de Colentina şi Formaţiunea Loessului.

In cadrul acestor formatiuni intalnim sedimentele argiloase care sunt constituite din argile şi
marne vinete sau cenuşii şi depozite loessoide având canalicule de calcit, pungi cu calcare
pulverulente şi concreţiuni.

Forajele efectuate pe cuprinsul Platformei Moesice au arătat că sub cuvertura cuaternară se


dezvoltă o succesiune groasă de depozite paleozoice, mezozoice şi terţiare.

Lucrarea este insotita de harti geologice ,geomorfolgice si hidrogeologice si s-a realizat o


sintetizare a cunostintelor legate de geologia acestei zone.

 Page 2
I.1 Delimitarea zonei si incadrarea in zona

Municipiul Bucureşti este aşezat în sudul României, între coordonatele geografice de

44044’30” şi 44014’05” latitudine nordică şi 25049’50” şi 260 27’15” longitudine estică (fig. 2.1).
Repere geografice importante pentru poziţionarea oraşului sunt Dunărea (62 km de la Bucureşti la
Giurgiu şi Carpaţii (cca 90 km).
Coordonate geografice specifice:
Coordonatele punctelor extreme:

-nord (şoseaua de centură, la podul Otopeni): 44032’20” lat. N;

-sud (şoseaua de centură, la intersecţia cu Sos. Berceni): 440 20’10” lat. N;

-vest (şoseaua de centură, la intersecţia cu Bd. Păcii): 25058’10” long. E;

-est (soseaua de centura,barajul Pantelimon) :26012’22”.


Coordonatele centrului oraşului (P-ta Sf. Gheorghe, km 0);

-44026’00” lat. N;

-26006’23” long. E;
Dimensiuni caracteristice:
-23,5 km diametrul pe magistrala N-S;
-20,9 km diametrul pe magistrala V-E; (Gherasim,C., 2005);

Suprafaţa totală a Bucureştiului este de 228 km2 (0,8% din suprafaţa României), a cărui

suprafaţă construită este de 70%; se întinde pe un intravilan de 160 km2.

Bucureştiul este situat în tipul de câmpie joasă, cu terase; caracteristice sunt terasele numeroase
desfăşurate de-a lungul râurilor, zone alcătuite din depozite exclusiv cuaternare reprezentate prin loess
şi depozite loessoide.
Bucureştiul este împărţit în 6 sectoare administrative (Fig.1) şi măsoară 22 km între
extremitatea nordică şi cea sudică, respectiv 20 km între extremitatea vestică şi cea estică.
Municipiul Bucureşti se înscrie în categoria marilor aglomeraţii urbane situate în sud-estul Europei
caracterizate printr-un mediu puternic antropizat, generat de propria sa dezvoltare spaţială în timp
istoric.

 Page 3
Fig.1 Harta administrativa a municipiului Bucuresti

Suprafaţa teritoriului Municipiului Bucureşti cuprinde şase categorii de utilizare a terenului,


construcţiile şi reţeaua de transport ocupând cea mai mare parte a suprafeţei sale.

Principalele probleme cu care se confruntă Municipiul Bucureşti, dar mai ales sectorul
2, sunt cele specifice dezvoltării urbane: suprafaţă mică, dezvoltare pe verticală, lipsa
suprafeţelor oxigenante, mai ales a spaţiilor verzi, trafic auto intens, salubrizare deficitară,
poluare intensă generată de traficul auto.

 Page 4
Fig.2 Utilizarea fizica a teritoriului Municipiului Bucuresti

Nr. Crt. Categoria de teren Suprafata (ha)


1 teren agricol 5449
2 păduri şi terenuri cu vegetaţie forestiera 611
3 construcţii şi curţi 13499
4 drumuri şi căi ferate 3231
5 ape, bălţi, lacuri 908
6 alte suprafeţe 89
Total 23787

Fig.3 Suprafata totala a sectoarelor Municipiului Bucuresti


Sector %
Suprafata (km2)

1 68 30
2 32 14
3 33 15
4 30 13
5 28 12
6 37 16
Total 228 100
(Directia regionala a Municipiului Bucuresti)
O mare densitate de construcţii se observă pe Calea Moşilor. Sunt cartografiate la marginile
oraşului satele:
-Floreasca (Floraska), pe stânga lacului Floreasca;
-Colentina (Collentina), pe stânga râului Colentina şi lacului Plumbuita,
-Fundeni (Rackovitza);
-Pantelimon (Pantilimon), pe stânga raului Colentina şi lacului Pantelimon;
-Granitului;
Spre marginile oraşului, densitatea construcţiilor scade foarte mult, cu întinse maidane ce erau
folosite ca locuri de târg , grădini, livezi şi mici parcuri amenajate în jurul mânăstirilor.

-Apare, de asemenea, bariera Moşilor, la intersecţia cu Calea Moşilor (la Borroczyn se numea Uliţa
târgu Dafara);

-apar numeroase constructii in zona obor;


-intersecţia Sos. Ştefan cel Mare cu Sos. Colentina (str. Colentini), str. Ziduri Moşi (str.Zidurile),

 Page 5
Sos. Pantelimon (Sos. Panteleimon) până la intersecţia cu Bd. Ferdinand, str. Ritmului şi Avrig, până
la Bariera Iancului.
Hidrografia apare pe planul Pappasoglu cartată în amănunt; nu este trecut râul Colentina,
considerat în afara oraşului.
Pappasoglu este primul autor care reda denumirile de străzi pe toată suprafaţa oraşului, în limba
romană. Marile artere nu mai sunt denumite “uliţe”, ca în planul Borroczyn; Uliţa Târgu Dafara
devine Calea Moşilor.
Primul plan topografic al Bucureştiului a fost realizat de inginerul topograf al oraşului-R.A.
Borroczyn, între 1844-1846 şi publicat în anul 1852.
Pe el sunt redate străzile, mânăstirile, bisericile, clădirile importante ale oraşului, dar şi modul de
utilizare a altor suprafeţe intravilane (vii, livezi, grădini); el se constituie ca punct de plecare pentru
analiza evoluţiei spaţiale a Municipiului Bucureşti şi, indirect, a sectorului 2.
Harta României Meridionale-cartografiata şi tipărită de Szatmary (1864) este a doua harta
după cea a colonelului Specht, care reda oraşul Bucureşti cu structura urbana.

Fig.4 Harta Romaniei Meridionala(Szatmary)

1 – Piata Obor;2 – Soseaua Colentina;3 – Soseaua Pantelimon;4 – B-dul Basarabia;7 – Soseaua Mihai
Bravu;8 – Spitalul sf. Pantelimon.

 Page 6
Pe hartă se pot identifica şi zonele construite în extravilan, alipite sau aflate în imediata apropiere.
În cartierul Colentina, spaţiul construit atinsese deja râul omonim.

I.2 Caile de acces

Ponderea strazilor cu diferite cuverturi de acoperamant:

Tipuri de paviment Numar strazi Ponderea (%)


1990 2008 1990 2008
Asfalt 187 307 21 33
Pamant 363 286 40 31
Piatra de rau 287 237 32 26
Piatra cubica 59 97 7 10
total 896 927 100 100
(sursa: Primaria sector 2)
Fig.5 Ponderea diferitelor cuverturi de acoperamant stradal, in anii 1990 si 2008

Procentul relativ mare a drumurilor din beton, balast şi bolovani de râu şi pământ, face că sistemul
tramei stradale a sectorului 2 să fie unul cu eficienţă de trafic redusă, în care consumul de combustibil,
poluare fonică, emisia noxelor să fie printre cele mai importante probleme de mediu ale sectorului 2.
Pe cele 286 de străzi cu pământ ale Sectorului 2 locuiesc 40 000 de cetăţeni, aproape 10% din
populaţia totală a sectorului. Aceştia nu beneficiază de minime servicii de alimentare cu apă şi
canalizare.
O altă problemă gravă, specifică sectorului 2, este existenţa a şapte zone depresionare, unde
este nevoie de construirea unor staţii de pompare, atât pentru apă, cât şi pentru canalizare: Floreasca,
Petricani, Terasa Colentina, Fundeni, Ostrov, Pantelimon, Plumbuita.
În luna iulie 2009-canalizarea a refulat din cauza debitului puternic pe Bulevardul Dacia, Pache
Protopopescu, Mihai Bravu, Colentina, Maior Bacilă.
Starea factorilor de mediu este puternic alterată în cartierul Tei Toboc în perimetrul străzilor
Plumbuita-Steaua Rosie-Petricani datorită lipsei reţelelor de canalizare aproape pe toate strazile, a
lipsei unor lucrari hidrotehnice de regularizare şi protecţie a albiei Colentinei, a depozitarii deşeurilor
menajere din construcţii şi a aparatelor electrocasnice pe malurile lacului Plumbuita, a
infracţionalităţii şi a nivelului de trai scăzut, a consumului de droguri în parc şi în zona mănăstirii
Plumbuita; acestora li se adăugă dezinteresul locuitorilor din zonă pentru menţinerea curăţeniei.
Început în urmă cu trei ani programul de reabilitare a străzilor din sectorul 2 a demarat

 Page 7
cu un prim lot de 62 de artere cu utilităţi din zonele Andronache (10 străzi), Baicului (6 străzi), Călăraşi
(5 străzi), Pantelimon (9 străzi), Teiul Doamnei-Floreasca (11 străzi), în lungime totală de 13,9 km cu o
suprafaţă totală de 128.435 mp.

Fluxul rutier se desfăşoară pe artere de folosinţă locală, artere colectoare, artere de legătură,
artere magistrale; în cadrul acestora se remarcă disfuncţionalităţi la nivelul funcţiei de circulaţie şi
transport.
Analizând repartiţia spaţială a principalelor categorii de străzi, se remarcă o repartizare
dispersată a arterelor de circulaţie de categoria I şi categoria a II-a, ceea ce nu permite o
funcţionare unitară a întregului sistem rutier şi afectează modul de organizare a desfăşurării circulaţiei.
Funcţia de circulaţie este condiţionată şi de numărul redus de artere de importanţă
majoră(Bărbulescu A., 2007).
Cu privire la reţeaua stradala a Sectorului 2 se constată următoarele disfuncţionalităţi:
-străzi înguste, lipsite de capacitate de circulaţie, fără posibilitate de lărgire (în cartierul Tei
Toboc);
-lipsa parcajelor; -intersecţii, trasee afectate de noxele generate în trafic;
-supraaglomerarea unor intersecţii;
-poluarea sonoră deranjanta pe principalele artere de circulaţie ce depăşeşte constant
nivelul admisibil.
Străzile cele mai aglomerate sunt: Doamna Ghica, Calea Moşilor, Şoseaua Colentina, Şoseaua
Iancului, Strada Barbu Văcărescu, Bulevardul Ferdinand, Şoseaua Ştefan cel Mare, Şoseaua
Pantelimon, Bulevardul Lacul Tei, Şoseaua Mihai Bravu, Strada Traian, Şoseaua Vergului.

Infrastructura legată de traficul rutier s-a îmbogăţit în ultimii doi ani cu câteva lucrări menite să
asigure o mai bună circulaţie a mijloacelor auto şi a tramvaielor pe marile artere.
Pentru pietonii şi automobiliştii obişnuiţi să parcurgă zilnic traseul dintre Piaţa Obor şi Piaţa
Muncii, zona centrală a Şoselei Mihai Bravu a fost, în cea mai mare parte a anului 2008, un imens
şantier unde s-a lucrat zi-lumină, la refacerea fundaţiei pe care au fost amplasate noile şi modernele
şine de tramvai prevăzute cu amortizoare de zgomot şi de vibraţii, concomitent cu refacerea
integrală a tuturor căminelor de canalizare care au fost prevăzute cu capace securizate.
Au fost finalizate şi lucrările la intersecţiile Şoseaua Mihai Bravu – Bulevardul Ferdinand şi Şoseaua
Mihai Bravu – Şoseaua Iancului – Bulevardul Pache Protopopescu, astfel încât liniile tramvaielor 14 şi 55

 Page 8
au revenit pe traseele de bază între Piaţa Sfânta Vineri şi Granitul.
Finalizarea în timp util a lucrărilor de modernizare a liniei de tramvai pe Şoseaua Ştefan cel Mare
(între intersecţia Str. Polona – Calea Floreasca şi Pasajul Bucur Obor), coroborată cu finalizarea
tronsonului situat pe Şoseaua Mihai Bravu (între Pasajul Bucur Obor şi Bulevardul Ferdinand) a
permis revenirea liniei de tramvai 34 pe un traseu de tranzit, funcţional între Gara de Nord şi Bulevardul
Ferdinand.

Raul Colentina va putea fi traversat, din luna iunie 2009, pe o pasarelă care va fi
construită pentru a fluidiza traficul pietonal (fig. 4.20-4.22).
Construcţia va asigura legătura între străzile Maior Bacilă şi noua piaţă situată pe strada
Cremeniţa (pe malul drept).
Pasarela va fi construită în dreptul pieţei Colentina şi va reprezenta o nouă varianta de trafic,
care va asigura accesul direct al locuitorilor de pe malul stâng al râului către zona aflată pe malul drept;

va fi realizată dintr-o dală de beton armat, pe o suprafaţă de 280 m2, o lăţime de 8 m şi o lungime
totală de 35 m; lucrările de construcţie au fost demarate în iarna 2008 şi se vor finaliza la sfârşitul
lunii iunie 2009.
Menite să fluidizeze traficul rutier pe axa Sos. Mihai Bravu – Sos. Ştefan cel Mare,
estacadele de acces au o lungime totală de 360 m liniari, o lăţime curentă de 6,5 m liniari şi de 12,5
m liniari în zona refugiilor pietonale din staţiile RATB.
Prin construirea lor, a dispărut acea strangulare a traficului care s-a înregistrat în dreptul
pasajului subteran de metrou. Prin demontarea de pe bretelele laterale a celor două linii de tramvai
şi reamplasarea lor în axul Şoselei Mihai Bravu – Sos. Ştefan cel Mare, pe estacadele construite
deasupra galeriei de metrou se redă traficului o importanţă suprafaţă de carosabil, eliminându-se
punctele de conflict.
Modificările dictate de construcţia în zona a estacadelor, au atras apariţia unor lucrări conexe
precum:
-lucrări de alimentare cu apă: s-a montat o conductă nouă, în lungime de 80 m liniari şi se va
asigura existenţa unei reţele de stropire a spaţiului verde;
-lucrări de canalizare: s-au montat 36 de guri de scurgere cu căminele şi rigolele aferente; s-au
montat 100 de capace la căminele de vizitare şi la grătarele de la gurile de scurgere care vor fi aduse
cu toate la cota de nivel a lucrării finale;

 Page 9
-lucrări de gaze: înlocuirea a 80 m liniari de conducta de presiune redusă la cele două
subtraversări: proiectarea pe acelaşi traseu a unei reţele de gaze de presiune redusă la străzile
Lucşoarei şi Chiristigiilor (50 m liniari) şi strada Ion Maiorescu (25 m liniari).

Estacadele sunt dotate cu: marcaje rutiere (500 m2), indicatoare de circulaţie (inclusiv

elementele de susţinere şi suspendare-250 m2), canalizare electrică pentru semafoare (1200 m


liniari), instalaţii electrice de semaforizare (150 buc.), instalaţie de automatizare (1 buc.), şi
instalaţie de automatizare detectare de trafic (60 buc.);

Estacadele beneficiază de o arhitectură modernă, peste 2000 m2 de pereţi


laterali,acoperiţi cu plăci de travertin.

Cei 1200 m2 de parapeţi laterali vor avea funcţiuni estetice şi de insonorizare.


Estacadele vor trebui să asigure în viitor un flux continuu al traficului în zona pasajului
Obor, un înalt nivel de dispersie a eforturilor către structurile construcţiilor din subteran (staţia
de metrou, pasaj şi parcajele subterane), o foarte bună izolare fonică şi electrică.
Liniile de tramvai vor avea o nouă configuraţie-pe estacade, pe două rampe (Ştefan cel Mare –
Obor şi Mihai Bravu – Obor), în axul principal rutier, fiind susţinute pe pile şi culee din beton armat şi
o structură de grinzi prefabricate. Staţiile de tramvai, amplasate pe Estacada Obor – Mihai Bravu, vor
avea o lungime de 60 m şi o lăţime de 2,6 m, şi vor fi unite cu calea de acces către metrou printr-o
pasarele lată de 4 m.
Staţiile de tramvai şi gurile de acces la metrou se remarcă prin modernă linie arhitectonică a
copertinelor. Pentru că noul decor să capete o dimensiune cât mai plăcută nu au fost uitate nici
elementele naturale, estacadele fiind însoţite de-a lungul lor de numeroase spaţii verzi. A fost

prevăzută reamenajarea a 1100 m2 de peluze, plantarea a 28 arbori pentru completarea


aliniamentelor existente, plantarea a 600 de arbuşti foioşi în pastile de spaţiu verde adiacent,
plantarea a 300 m gard viu şi replantarea a 300 tulpini de trandafiri.
Autostrada Bucureşti – Braşov începe din Sectorul 2-ea se va desfăşura pe teritoriul
administrativ al municipiului Bucureşti şi al judeţelor Ilfov, Prahova şi Braşov; lungimea totală a
autostrăzii va fi de 174 km.
În municipiul Bucureşti, autostrada traversează teritoriul administrativ al Sectorului 2. Traseul
se desprinde din şoseaua Petricani, traversează pepiniera Tei Toboc şi apoi se desfăşoară paralel cu
Strada Gherghiţei până la calea ferată Bucureşti – Constanţa, pe care o traversează printr-un pasaj.

 Page 10
Pe zonă care traversează sectorul 2, autostrada are un profil urban, fiind amenajata ca un bulevard:
parte carosabilă 21m (6x3,5m, câte trei benzi de circulaţie pe sens); bandă mediană pentru
separarea sensurilor de circulaţie de 3m; zona verde de 2x2 m; pod peste balta Pipera, pasaj peste calea
ferată Bucureşti – Constanţa.

-se vor crea două noduri rutiere (intersecţii giratorii) pentru a fluidiza traficul: una la
intersecţia cu Strada Petricani şi una după ce traversează Balta Pipera pentru a se asigura legătură cu
Strada Gherghiţei;
-se va ţine cont, conform prevederilor internaţionale, de siguranţa circulaţiei, semnalizări
verticale, marcaje;
-se vor realiza lucrări pentru protecţia umană: panouri de protecţie împotriva zgomotului,
garduri pentru împrejmuire;
Pentru analiza disfuncţionalităţilor generate de valorile mari de trafic din timpul zilei, am ales
intersecţia de la Bucur Obor.
Creşterea numărului de autovehicule reprezintă un indicator de mare importanţă
pentru determinarea stării de sanogeneza atât în sectorul 2, cât şi la nivelul întregului
ecosistem urban.
Disfuncţionalităţile de circulaţie şi transport sunt generate, în zona Bucur Obor, de repartizarea
dispersată a arterelor de clasificare superioară (străzi de categoria a II-a, cu 4 benzi de circulaţie), ce nu
permit ca întregul sistem să funcţioneze în mod unitar, neputându-se realiza o organizare judicioasă a
desfăşurării circulaţiei.
Astfel, disfuncţionalităţile existente înainte de construcţia estacadelor
au fost mult eliminate.
Blocajele de trafic sunt datorate depăşirii capacităţii de tranzit; ele se produc cu o frecvenţă
mai mare în intervalele orare 8,00-9,00 şi 16,30-17,30.
Aceste situaţii duc la creşterea emisiilor poluante şi stagnarea unor cantităţi mari de noxe şi CO,
cu implicaţii ecologice majore.
Aceste disfuncţionalităţi presupun stres urban, presiuni asupra mediului, efecte nedorite asupra
calităţii locuirii şi a confortului uman pe termen mediu şi lung;

Puncte slabe cu privire la transportul public:

 Page 11
-preponderenta vehiculelor învechite în parcul auto aflat în administrarea RATB;
-concentraţiile poluanţilor proveniţi din trafic se menţin la un nivel ridicat ca urmare a
creşterii numărului de maşini în condiţiile preponderentei parcului auto învechit;
-nivelul de zgomot şi de vibraţii generate de circulaţia mijloacelor de transport aparţinând RATB
determina un impact semnificativ, printre cauzele fenomenului fiind căile de rulare uzate sau
exploatarea unei căi de rulare a cărei soluţie constructivă nu corespunde caracteristicilor urbanistice
ale zonei (străzi înguste, cu fronturi de clădiri amplasate în imediata apropiere a carosabilului);
-absenta sistemelor de management de trafic care să regleze fluxurile de trafic şi să
prioritizeze transportul public;
-prezenţa parcărilor parazitare care afectează traficul şi insuficientă parcărilor amenajate;
-absenţa studiilor de fluidizare a traficului în spaţiu şi timp pentru arterele urbane şi starea
necorespunzătoare a arterelor rutiere;
Pentru îmbunătăţirea traficului rutier în sectorul 2,spre exemplu, Primăria de sector va analiza o
serie de propuneri de proiecte cu aplicabilitate pe termen scurt, mediu şi lung.
Proiecte a căror aplicabilitate trebuie realizată pe termen scurt:
-creşterea fluentei circulaţiei;
-reconfigurarea unor intersecţii;
-amenajarea unor piaţete cu o arhitectură modernă, în care spaţiile verzi să predomine;
-realizarea de parcaje supraetajate.

I.3 Populatia si ocupatia locuitorilor

Densitatea populaţiei de 12 021 locuitori/km2 plasează sectorul 2 pe locul 1 între sectoarele

Bucureştiului, după care urmează sectorul 3 cu 11 856 locuitori/km2, iar pe ultimul loc, sectorul 1 cu 3

403 locuitori/km2.

Faţă de densitatea naţională de 94,2 locuitori/km2, sectorul 2 al Bucureştiului este mai dens
populat decât România de 127,61 ori.
Analiza datelor furnizate de Direcţia Regională de Statistică a Municipiului Bucureşti, indică o
scădere numerică a populaţiei sectorului 2 în perioada cercetată (2000-2007), de la 381 815 locuitori

 Page 12
înregistraţi în anul 2000, la 359 107 locuitori în anul 2007, fenomenul fiind caracteristic evoluţiei
demografice la nivelul întregii capitale .
Analiza demografică a populaţiei serveşte la înţelegerea ratei ridicate a mortalităţii, la faptul
că apar malformaţii datorită concentraţiilor mari de poluanţi din atmosferă.
În ceea ce priveşte structura populaţiei pe sexe, conform datelor Direcţiei Regionale de
Statistică a Municipiului Bucureşti, se constată în intervalul destinat cercetării o pondere mai mare
a populaţiei feminine, de 53,5% din totalul populaţiei sectorului 2, în anul 2002 şi de 53,6% în anul
2007.
In perioada 2000-2007, Sectorul 4 a inregistrat o evolutie fluctuanta a numarului de locuitori
cu perioade de scadere (294 247 locuitori in 2002 fata de 321 018 locuitori in anul 2000).

Fig.6 Ponderea populatiei pe sectoare

Este evident un proces lent, dar continuu, de imbatrânire a populatiei in Sectorul 4, o scadere a
mortalitatii si o cresterea a natalittatii in anul 2006 fatade anul 2002, astfel incât sporul natural a ajuns la -
1,4 %o de la -3,3 %o .
Principalele probleme cu care se confrunta Sectorul 4 ,de exemplu,sunt cele specifice dezvoltarii urbane
ale marilor orase: suprafata mica, dezvoltare preponderant pe verticala, lipsa suprafetelor oxigenante, in
special a spatiilor verzi, salubrizare prost efectuate, trafic auto intens, poluare atmosferica generat de
traficul auto si centralele termice, gestionarea haotica a disponibilului de spatiu etc.

 Page 13
I.4 Dominanta industriei din zona

Producţia Industrială

Producţia fizică industrială (pentru unele produse reprezentative)

1.I.-30.IX.2009
1.I.-30.IX.
faţă de 1.I.-30.IX.2008
U.M.
2008 1) 2009 2) cantitativ %

Produse zaharoase de laborator tone 35431 46864 +11433 +32,3

Confecţii metalice uşoare pentru


închideri, susţineri la construcţii tone 22746 38668 +15922 +70,0
industriale şi organizare de şantier

Confecţii textile şi din înlocuitori mii lei (RON) 49495 59039 +9544 +19,3

Biscuiţi tone 8787 7409 -1378 -15,7

Mobilier mii lei (RON) 64421 60724 -3697 -5,7

Betoane şi mortare mc 269416 219475 -49941 -18,5

Pâine tone 23408 24157 +749 +3,2

Carne tăiată în abatoare tone 4788 5336 +548 +11,4

Preparate din carne tone 3950 4661 +711 +18,0

Legume conservate prin sterilizare tone 22164 9387 -12777 -57,6

Fig.7 Sursa: Raportul privind starea factorilor de mediu APM Ilfov 2009

Din evoluţia producţiei fizice industriale se poate observa că în perioada 1-30.IX.2009 faţă de
perioada 1-30.IX.2008 au existat creşteri la o serie de produse cum ar fi:cu 70,0% la confecţii metalice
uşoare pentru închideri, susţineri la construcţii industriale şi organizare de şantier;cu 32,3% la produse

 Page 14
zaharoase de laborator;cu 19,3% la confecţii textile şi din înlocuitori;cu 18,0% la preparate din carne;cu
11,4% la carne tăiată în abatoare;cu 3,2% la pâine.

S-au înregistrat scăderi la produsele:legume conservate prin sterilizare cu 57,6%;betoane şi mortare


cu 18,5%;biscuiţi cu 15,7%;mobilier cu 5,7%.

Principalele destinaţii ale producţiei fizice industriale (pentru unele produse reprezentative)

Livrări pe piaţa internă Livrări pe piaţa externă


Activităţi ale industriei prelucrătoare U.M.
1-30.IX. 2008 1-30.IX. 2009 1-30.IX. 2008 1-30.IX. 2009 1)

Produse zaharoase de laborator tone 31246 36170 6663 9213

Confecţii metalice uşoare pentru


închideri, susţineri la construcţii industriale şi tone 21150 36950 350 96
organizare de şantier

Confecţii textile şi din înlocuitori mii lei (RON) 2568 261 2414 7006

Biscuiţi tone 8776 6979 392 695

Mobilier mii lei (RON) 37487 39935 1357 1395

Betoane şi mortare mc 269416 219472 - -

Pâine tone 23405 24523 - 60

Carne tăiată în abatoare tone 4670 5063 - -

Preparate din carne tone 3921013 4650112 - -

Legume conservate prin sterilizare tone 22170 6742 - -

Fig.8 Sursa: Raportul privind starea factorilor de mediu APM Ilfov 2009

Privind tabloul produselor reprezentative la nivelul regiunii se remarcă faptul că acestea sunt
destinate în principal pieţei interne. Evoluţia produselor livrate pe piaţa internă, în perioada 1.I-
30.IX.2009 comparativ cu perioada 1.I-30.IX.2008, a înregistrat creşteri cu 74,7% la confecţii metalice
uşoare pentru închideri, susţineri la construcţii industriale şi organizare de şantier, cu 18,6% la preparate
din carne, cu 15,8% la produse zaharoase de laborator cu 8,4% la carne tăiată în abatoare, cu 6,5% la
mobilier şi cu 4,8% la pâine.

 Page 15
Scăderi s-au înregistrat la produsele: confecţii textile şi din înlocuitori cu 89,8%;legume
conservate prin sterilizare cu 69,6%;biscuiţi cu 20,5%;betoane şi mortare cu 18,5%.

La produsele destinate pieţei externe, în funcţie de comenzile primite de agenţii economici, în


perioada 1.I-30.IX.2009 comparativ cu perioada 1.I-30.IX.2008, se constată creşteri de 2,9 ori la confecţii
textile şi din înlocuitori, cu 100,0% la pâine, cu 77,3% la biscuiţi, cu 38,3% la preparate zaharoase de
laborator, cu 2,8% la mobilier Scădere cu 72,6% a livrărilor la extern, în perioada 1.I-30.IX.2009
comparativ cu perioada 1.I-30.IX.2008, s-a înregistrat la confecţii metalice uşoare pentru închideri,
susţineri la construcţii industriale şi organizare de şantier.

Investiţii nete realizate

1.I – 30.IX. 2008 1.I – 30.IX. 2009 1.I – 30.IX.2009


%
- mii lei - - mii lei - comparativ cu

1.I – 30.IX.2008 valoric

Investiţii nete– total


1315799 980191 -335608 -25,5
din care:

- Lucrări de construcţii 686317 460717 -225600 -32,9

- Utilaje cu şi fără montaj 333320 210495 -122825 -36,8

- Mijloace de transport 192607 233557 +40950 +21,3

- Alte cheltuieli de investiţii 103555 75422 -28133 -27,2

Fig.9 Sursa: Raportul privind starea factorilor de mediu APM Ilfov 2009

În cadrul acestor valori nu sunt cuprinse investiţiile realizate de populaţie în regie proprie şi cele din
agricultură.

 Page 16
1.I. – 30.IX. 2008 1.I. – 30.IX. 20091) 1.I. – 30. IX.2009

mii lei (RON) mii lei (RON) valoric %


Proprietate majoritar de stat*) 197651 274696 +77045 +39,0
1.I. – 30.IX.2008

Proprietate majoritar privată**) 1118148 705495 -412653 -36,9

Fig.10 Investiţii nete realizate, pe forme de proprietate

*) include: proprietatea integral de stat, majoritară de stat, publică de interes naţional şi local

**) include: proprietate majoritară privată, integral privată, integral străină, obştească, cooperatistă

Sursa: Raportul privind starea factorilor de mediu APM Ilfov 2009

În perioada analizată se observă o scădere cu 8,2% a ponderii în total a investiţiilor nete realizate de
către agenţii economici cu obiectul principal de activitate „Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea
şi întreţinerea autovehiculelor” (de la 33,5% în perioada 1.I-30.IX.2008 la 25,3% în perioada 1-30.IX.2009),
cu 5,8% a celor cu activitate de „Tranzacţii imobiliare, închirieri şi activităţi de servicii prestate în principal
întreprinderilor” (de la 11,2% în perioada 1.I-30.IX.2008 la 5,4% în perioada 1.I-30.IX.2009), cu 3,6% a
celor cu activitate de „Alte activităţi” (de la 8,3% în perioada 1.I-30.IX.2008 la 4,7% în perioada 1.I-
30.IX.2009) şi cu 0,4% a celor cu activitate de „Industrie” (de la 23,3% în perioada 1.I-30.IX.2008 la 22,9%
în perioada 1.I-30.IX.2009) în favoarea investiţiilor nete realizate de agenţii economici cuprinşi în
„Transport, depozitare şi comunicaţii”, care au înregistrat o creştere a ponderii cu 16,7% (de la 8,0% în
perioada 1-30.IX.2008 la 24,7% în perioada 1.I-30.IX.2009), a celor care sunt cuprinşi în „Administraţie
publică şi apărare; asigurări sociale din sistemul public” cu o creştere a ponderii cu 0,9% (de la 8,1% în
perioada 1.I-30.IX.2008 la 9,0% în perioada 1.I-30.IX.2009) şi a agenţilor economici cu activitate principală
în „Construcţii” cu o creştere a ponderii cu 0,4% (de la 7,6% în perioada 1.I-30.IX.2008 la 8,0% în perioada
1.I-30.IX.2009).

Analizând investiţiile pe forme de proprietate se observă că agenţii economici cu forma de


proprietate majoritar de stat deţineau o pondere de 28,0% din valoarea investiţiilor în perioada 1.I-
30.IX.2009 faţă de 15,0% în aceeaşi perioadă a anului 2008.

Ponderea valorii investiţiilor realizate de agenţii economici cu forma de proprietate majoritar privată
a scăzut de la 85,0% în perioada 1.I-30.IX.2008 la 72,0% în perioada 1.I-30.IX.2009.

 Page 17
Capitolul II : GEOMORFOLOGIA ZONEI

II.1 Relief

Municipiul Bucureşti este plasat în mijlocul celui mai mare şes al ţării noastre, în partea centrală a
Câmpiei Române.La distanţe relativ egale, estimate la 70 – 80 Km, la nord şi la sud se găsesc unităţi cu
altitudini mai mari de 200m, reprezentate prin Subcarpaţii Prahovei şi Podişul Prebalcanic.
Teritoriul aferent Municipiului Bucureşti se suprapune peste sectorul central al Câmpiei
Vlăsiei,denumit Câmpia Bucureştiului.
Este o câmpie tabulara, cu înclinare slabă pe direcţia NV-SE; singurele denivelări mai
importante sunt determinate de frunţile de terasă ale Colentinei, de crovuri şi relieful antropic.
Câmpia Bucureştiului cuprinde trei sectoare cu caracteristici distincte:
- Câmpul Otopeni(situat la nord de valea Colentina),
-Câmpul Colentina (situat între Valea Colentina şi Valea Dâmboviţei)
-Câmpul Cotroceni-Berceni (situat la sud de Valea Dâmboviţei).

Fig.11 Pozitia geografica a Municipiului Fig.12 Harta unitatilor de relief


Bucuresti

 Page 18
UNITĂŢI CARACTERISTICI
MORFOLOGICE [9]
câmpul Cote maxime în NW - altitudine absolută de 80m, iar către S - SE cotele descresc până la cota
Bărăganului de 40m
câmpul Mostiştei Cote în jur de 100m înspre NW până la 50m înspre SE

câmpul Vlăsiei Spre NW, câmpul are o altitudine de 75-80m, iar spre SE altitudinea descreşte până la 50m.

câmpul La NW cote de cca 90m, care descresc spre ESE până la 75m.
Găvanu-Burdea Drenajul superficial al câmpului Găvanu-Burdea este efectuat de câţiva afluenţi ai Argeşului,
puţin adânci.
Spre W altitudinea maximă de 90m. Spre E, aceasta scade până la 75m. Caracterul reţelei
câmpul hidrografice este pus în evidenţă prin adâncirea rapidă a văilor, versanţi largi, în cursul inferior
Burnasului stratul acvifer fiind tăiat prin eroziune, apărând izvoare a căror apa este colectată în mici lacuri,
prin bararea văilor de către om.
În această regiune, Dunărea are patru terase. Lunca Dunării este în general o regiune
terasele şi lunca inundabilă, ale cărei cote scad de la 20m (la W) până la 15m, la E de confluenţa cu valea
Dunării Mostiştei. Lăţimea acesteia este de 3 -8Km. În luncă au luat naştere lacurile Greaca, Pietrelor şi
Sticleanu.
Argeşul are trei nivele de terasă : un nivel superior - altitudine relativă de 15-20m, un nivel
terasele şi lunca mediu - altitudine relativă de 8-12m şi un nivel inferior - altitudine relativă de 2-5m. Lunca
Argeşului Argeşului are o dezvoltare mare (5 - 6Km lăţime), şi cote între 79m la W de Dărăşti – Ilfov, până la
17m la confluenţa cu Dunărea.

Râul Dâmboviţa prezintă în această regiune două nivele de terasă : nivelul superior, cu
terasele şi lunca altitudinea relativă de
Dâmboviţei 8–15m şi cel inferior, altitudine de 3–7m. Lunca Dâmboviţei are o lăţime de 1,5 – 3Km.
Albia minoră este intens meandrată, plasată când pe o parte, când pe alta a luncii.

Neajlovul, în cursul inferior, are trei terase dezvoltate pe partea stangă : nivelul superior
terasele şi lunca 15–20m, nivelul mediu 8–12m şi nivelul inferior 2–5m. Lunca Neajlovului are o lăţime de 1 - 2Km.
Neajlovului Spre confluenţă lunca este mlaştinoasă şi acoperită în cea mai mare parte de balta Comana.
Ialomiţa drenează teritoriul foii Bucureşti pe o mică porţiune, situată în colţul NE. Malul drept
terasa şi lunca al Ialomiţei este abrupt, taluzat,lipsit de terase. Pe partea stângă, Ialomiţa a săpat un singur nivel
Ialomiţei de terasă, cu altitudinea relativă de 3 – 7m. Lunca se află pe stânga râului, în lăţime de 4–8Km.

Fig.13 UNITĂŢI MORFOLOGICE PE TERITORIUL FOII BUCUREŞTIULUI

Cercetările istorico – geografice sunt unanime în recunoaşterea rolului semnificativ al


factorilor naturali în dezvoltarea progresivă a oraşului Bucureşti până la statutul actual de capitală,
având în vedere : poziţionarea acestuia cam la mijlocul distanţei dintre Subcarpaţi şi Dunăre,
existenţa suprafeţelor de teren plane cu soluri fertile şi relativa apropiere a trei cursuri de apă :
Colentina, Dâmboviţa, Arges şi, nu în ultimul rând, avantajul unui climat de iarnă mult mai blând

 Page 19
comparativ cu cel al vechilor reşedinţe de capitală, Câmpulung Muscel şi Târgovişte.
Referindu-ne strict la spaţiul existent în interiorul inelului de cale ferată, se constată ca
râurile Colentina şi Dâmboviţa, având cote ale luncilor de 85 m în amonte şi de55 m în aval şi
sensuri de curgere NV - SE, au separat în Câmpia Bucureştiului trei porţiuni relativ egale ca
extindere, dar distincte ca vârstă şi constituţie litologică.
Fiecare din cele trei câmpuri, denumite Otopeni, Colentinei şi Cotroceni are în alcătuire un
câmp înalt situat la 13-17 m altitudine relativă şi trei sau două terase la 12-10 m, 8-7 m şi 5-3m
altitudine relativă .

ELEMENTE
MORFOLOGICE CARACTERISTICI

Altitudinea absolută este 96 - 82 m, panta generală a terenului înclinând


0
spre SE cu 1,2 /00 . Câmpul prezintă microrelief specific terenurilor clădite pe
câmpul
loess. În nord, datorită regimului preponderent subsident şi climei ceva mai
Otopeni
umede, paleosolurile argiloase sunt mai groase, iar intercalarea lor în suita rocilor
eoliene din formaţiunea Loessului favorizează, în anii ploioşi, generarea deasupra
a unor acvifere sezoniere, care se ridică până la suprafaţa terenului, băltind. De
aceea, de-a lungul istoriei, Câmpul Otopeni a fost ocupat de păduri (Băneasa, Tunari
şi Boldu Cretuleasa) şi, în mod subordonat, de culturi agricole.

Câmpul Se află între Colentina şi Dâmboviţa.Cuprinde un câmp, două terase şi


Colentinei doua porţiuni de luncă, pe dreapta Colentinei şi pe stânga Dâmboviţei .

Trecerea de la câmp la terasa de 10-12 m este marcată de existenţa pe terasă


terasa t2 a a unor microdepresiuni alungite V-E, paralele cu limita dintre cele două elemente
Colentinei morfologice . Pe taluzul dintre câmp şi podul terasei t2 izvorăsc pâraiele Pipera şi
Saulea.

Are altitudine relativă 7-8 m şi o lăţime de cca 1 500 m. Podul este plan, cu
terasa t1 a uşoară înclinare către râu. Resursele de apă din izvoare sunt la îndemana
Colentinei locuitorilor, favorizând instalarea din vremea getodacilor a mai multor aşezări, în
vatra cărora au evoluat localităţile Străuleşti, Tei, Fundeni, Pantelimon ş.a.

 Page 20
Adâncită cu circa 17-13 m în suprafaţa câmpiei, lunca are lăţimea medie de
lunca 400-500 m, iar râul un curs sinuos. În lungul luncii, prin accentuarea meandrelor,
Colentinei s-au format grădişti la Ghica- Tei, Plumbuita şi Fundeni. Pentru apreveni
inundaţiile ce aduceau mari pagube, în prima parte a secolului al XX-lea s-au
amenajat lacurile Străuleşti, Griviţa, Băneasa, Herăstrău, Floreasca, Tei, Fundeni,
Pantelimon I şi II .

Câmpul Cotroceni În limitele ariei analizate, această subunitate are în alcătuire un câmp înalt şi
trei terase modelate de râul Argeş.

Câmpul Otopeni se suprapune peste nordul Municipiului Bucureşti (nordul cartierului


Colentina,Băneasa, Pipera), fiind caracterizat prin altitudini de 85-90 m, prin fragmentarea

reliefului de 0,5 km/km2, prin frecventa ridicată a crovurilor şi prin creşteri locale ale pantei

(valori frecvente de 100).

Câmpul Colentinei acoperă 36% din teritoriul Municipiului Bucureşti şi se caracterizează prin
altitudini ce variază între 88,9 m în Piaţa Presei Libere şi 55 m la Căţelu. Denivelările mai importante (8-
12 m) apar în fostele zone de extracţie a materialelor de construcţie (Pantelimon), dar şi spre valea
Colentina.
Variaţiile de înălţime sunt determinate de văiugi, tasări şi intervenţii antropice.
Semnificativă în geomorfologia Sectorului 2 este valea Colentina, care s-a constituit într-un
important factor modelator al peisajului acestui spaţiu.
Valea Colentinei are un coeficient de meandrare specific zonelor de câmpie (1,5), lăţimeavăii fiind
de 600-1 500 m.
Amenajările antropice din lungul văii Colentina au schimbat aspectul tipic al râurilor de câmpie
(frecvenţa ridicată a zonelor mlăştinoase, ostroavelor, popinelor) şi au modificat semnificativ
modul de evoluţie a văii.
Văile sunt tăiate în loess, au maluri în general abrupte cu intense fenomene de colmatare minerală
şi biogenă, prezintă lunci, uneori acoperite cu lacuri sau mlaştini.
Valea Colentina este îngustă şi are un coeficient de sinuozitate mai ridicat la Străuleşti, Băneasa,
Herăstrău şi atinge o lăţime de 1000 - 1500 m. Înclinarea să uşoară în profil longitudinal favorizează

 Page 21
crearea, de-a lungul ei a unei salbe de lacuri (Străuleşti, Băneasa, Herăstrău, Floreasca, Tei, etc.)
ce conferă un caracter deosebit de pitoresc unor importante zone ale oraşului.
Procesele geomorfologice actuale şi degradarea terenurilor sunt favorizate de anumiţi factori
ca: stratul de loess, adâncimea şi densitatea fragmentării, pantele reduse ale câmpurilor (între 0 -
2°) şi ale albiilor, oscilaţiile climatului mai ales precipitaţiile, modul de folosinţă al terenurilor şi nu
în ultimul rând intervenţia antropică.
Astfel procesele geomorfologice pot fi grupate după cele trei tipuri specifice de forme:
-pe câmpurile interfluviale dominantă este tasarea combinată cu sufoziunea, apoi
pluviodenudarea şi spălarea în suprafaţă, mai rar deflaţia;
-pe maluri se dezvoltă, relativ rar, ravenarea şi unele procese gravitaţionale;
-în lunci şi albii sunt prezente aluvionarea, eroziunea de mâl şi procesele biogene.
La toate acestea se adaugă procesele antropice prezente mai ales prin drumuri şi poduri, baraje,
diguri laterale, canale de irigaţie, iniţial şi apoi prin dezvoltarea platformelor industriale, a spaţiilor
rezidenţiale şi a căilor de comunicaţie adiacente a modificat toate denivelările naturale (văiugile,
crovurile).
Pe valea Colentinei, iazurile existente au fost extinse, amenajate şi transformate în lacuri de
agrement, modificând substanţial regimul de scurgere natural.
La Fundeni, după asanarea terenurilor umede şi mlăştinoase, lunca a fost înălţată cu un strat de
umplutură gros de 0,5-2 m, realizându-se veritabile platforme de acumulare antropice.

Se poate lesne concluziona că:


-spaţiul construit este foarte încărcat; există un mare grad de încărcare al unor cartiere precum:
Colentina, Pantelimon, Tei, Obor, Baicului, Moşilor, Ion Creangă.
-există o mare presiune exercitată de creşterea suprafeţei construite care poate duce
necondiţionat la afectarea stării de sanogeneza a mediului urban; “modificarea bilanţului
teritorial (prin scăderea procentului suprafeţelor oxigenante) va determina scăderea capacităţii de
autoepurare a aerului, creându-se astfel un dezechilibru ecologic finalizat cu disconfort
ambiental” (Pătroescu Maria, 1999);
-construcţiile dense presupun un procent foarte ridicat de asfalt şi beton;
-solurile suporta un grad de compactare sporit în cartierele mari, unde densitatea
construcţiilor este ridicată;

 Page 22
-există o mare cantitate de deşeuri, de tipuri diferite;
-nu există o funcţionare unitară a sistemului rutier;
-există o repartizare spaţială dispersată a diferitelor tipuri de artere de circulaţie şi un flux mai
mare de autovehicule, în funcţie de mărimea cartierului.
-grad de accesibilitate alterat;
-consumul de combustibil este foarte ridicat;
-în atmosfera se întâlnesc pulberi şi gaze nocive;
-sunt accelerate emisiile de noxe şi poluarea fonică şi, prin urmare, se produc modificări
clare ale calităţii mediului.
-se modifica fizionomia urbana prin utilizarea resurselor de spaţiu construibil;
-se impune “densifierea controlată, urbanizarea tuturor cartierelor, coroborata cu
păstrarea unui echilibru al bilanţului teritorial” (Pătroescu Maria, 1999);

 Page 23
II.2 Hidrogeologie

Fig.14 Portiune din harta hidrogeologica pentru Municipiul Bucuresti

 Page 24
 Page 25
Fig.15 Legenda aferenta hartii hidrogeologice

 Page 26
Fig.16 Profil hidrogeologic schematic N-S Balotesti -Jilava

 Page 27
Reţeaua hidrografica a suportat schimbări semnificative de-a lungul timpului; “majoritatea
amenajărilor au încercat să îndepărteze apa, nu să o valorifice” (Caranfil,1936, 1940).
Dintre artificializările reţelei hidrografice din sectorul 2 se poate menţiona amenajarea şi
rectificarea cursului râului Colentina; artificializări care “au determinat conturarea de noi areale de
disfunctionaliate”, “creşterea costurilor de întreţinere, afectarea calităţii solurilor, apelor subterane
şi a diversităţii biologice”.

Râul Colentina are circa 80 km lungime şi un bazin hidrografic de 636 km2 ;


Amenajarea hidrotehnică a râului Colentina a fost concepută în anii 1930, într-o primă etapă,
fiind realizată în perioada 1933-1940, iar completările ulterioare s-au realizat în perioada 1958-1981.
Principalele lucrări de amenajare sunt :
1. Acumularea Buftea – prima acumulare realizată, pusă în funcţiune în 1935; are un volum

util proiectat de 9,6 mil. m3 (actualmente colmatat circa 25%); şi un volum pentru atenuare şi

protecţie de 6,8 mil m3. Este principala acumulare de pe Colentina (nu si din sectorul 2), având
rol atât de regularizare a debitelor medii cât şi de atenuare a debitelor maxime.
2. 14 acumulări aval de lacul Buftea, cu funcţiuni de agrement, piscicultura, alimentare cu apă

şi atenuare a viiturilor; volumul total al acestor lacuri este de 35 mil. m3, iar volumul pentru

atenuare şi protecţie este de 17 mil. m3; acumulările-din Sectorul 2- sunt :


• Tei (în sectorul 2);
• Plumbuita (în sectorul 2);
• Fundeni (în sectorul 2);
• Pantelimon I (în sectorul 2);
Teritoriul administrat de A.N.APELE ROMÂNE - D.A.A.V.-S.G.A. ILFOV-BUCUREŞTI se află în Câmpia
Română, ocupând partea de sud-est a ţării, pe teritoriile Municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov,
precum şi o parte a judeţului Dâmboviţa.

Din punct de vedere hidrografic, teritoriul S.G.A. ILFOV - BUCUREŞTI este cuprins în cadrul
bazinelor hidrografice ale râurilor Argeş şi Ialomiţa, şi are în administrare teritoriul cuprins la sud între
râul Argeş - mal stâng, la vest derivaţia de ape mari Brezoaiele şi derivaţia Bilciureşti – Ghimpaţi, până la
râul Ialomiţa şi Balta Neagră în partea de nord, suprafaţa sa fiind de 865 kmp.

 Page 28
Fig 17 Resursele de apă teoretice şi tehnic utilizabile:

Resursa de suprafaţă (mii mc) Resursa din subteran (mii mc)

Judeţ Teoretică Utilizabilă Teoretică Utilizabilă

Jud. ILFOV 392.000 216.000 154.000 132.000

Mun.Bucureşti 134.000 106.000 138.000 116.000

Total regiunea 8 526.000 322.000 292.000 248.000

Sursa: SGA Ilfov Bucureşti - 200

II.2.1 Prelevări de apă

Principală aglomerare urbană cu peste 1924000 locuitori, alimentaţi cu apă în sistem centralizat prin
cele trei staţii de tratare: Arcuda pe Dâmboviţa şi Roşu + Crivina pe Argeş. Cel mai ridicat procent al
populaţiei urbane se înregistrează în Regiunea Bucureşti-Ilfov – 90,5%., în care Municipiul Bucureşti
concentrează singur 16,2% din populaţia urbană a ţării.

În Jud.Ilfov au apărut (alături de Buftea), alte 7 oraşe în plină dezvoltare: Otopeni, Voluntari, Chitila,
Măgurele, Bragadiru, Popeşti-Leordeni, Pantelimon, cerinţa de apă pentru alimentarea acestor localităţi
fiind în continuă creştere odată cu apariţia a noi sisteme centralizate de alimentare cu apă pentru
cartierele noi ce au apărut în oraşele din jud. Ilfov.

Rata de ocupare în mediul urban a celor opt regiuni de dezvoltare indică valori superioare pentru
Regiunea Bucureşti-Ilfov (61,5 %) şi în anul 2009, chiar dacă s-au produs diminuări pe fondul crizei
economice.

Regiunea Bucureşti-Ilfov se situează pe primul loc în ceea ce priveşte investiţiile directe, înregistrând
60,6 % (13,264 milioane euro dintr-un total de 15.040 M euro) din totalul investiţiilor realizate în
România până în anul 2005.

 Page 29
În fig. 12 se face o prezentare comparativă, pe bazine hidrografice, faţă de anii 2006-2007, a
volumelor de apă captate (suprafaţă şi subteran) şi restituite pe ansamblul folosinţelor de apă (inclusiv
transferurile din alte bazine), fiind evidentă scăderea continuă a cerinţei de apă, începută din 1990
(creşterea volumelor restituite în 2009 la Bucureşti şi scăderea la Ilfov are cauză transferul unor volume
de apă captate din Ilfov pt industria Capitalei) .

Volum captat ( mil.mc ) Volum restituit (mil.mc )

Bazin hidrografic In anul In anul In anul


În anul 2009 In anul 2008 În anul 2009
2007 2008 2007

Argeş (Mun. Buc) 18,038 14,406 15,728 333,945 353,282 372,168

Argeş (jud Ilfov) 25,184 26,396 28,894 20,220 15,268 20,957

Total SGA (+ IL) 53,503 52,863 55,584 363,109 377,439 401,406

Fig.18 Volume captate şi restituite în anii 2006-2008

Sursa: SGA Ilfov Bucureşti - Memoriu Anuar Mediu Bucureşti 2009

Anul 2009, pe fondul crizei economice la nivel mondial, a adus şi în regiunea Bucureşti-Ilfov o scădere
vizibilă a investiţiilor şi implicit, a dezvoltării sectorului industrial. Ritmul apariţiei de noi folosinţe
consumatoare de apă este cel mai ridicat. În bh Ialomiţa, ritmul de dezvoltare al unităţilor industriale se
menţine constant.

II.2.2 Ape de suprafaţă

Spaţiul hidrografic ce revine S.G.A. ILFOV - BUCUREŞTI, acoperind o suprafaţă de 446 kmp, este
străbătut de râurile: Sabar, Ciorogârla, Dâmboviţa, Colentina, Pasărea, componente ale b.h. Argeş, iar
în partea de nord spaţiul hidrografic aferent b.h. IALOMIŢA este străbătut de râurile: Sticlărie,
Cociovaliştea, Snagov, Gruiu, Vlăsia, Maia, ce totalizează 208 km lungime.

Elemente caracteristice ale principalelor cursuri de apă care străbat teritoriul administrat de către
SGA ILFOV-BUCUREŞTI sunt următoarele:

 Page 30
B.h. ARGEŞ:

Râul Dâmboviţa: - Lungimea totală a râului…..286 km (din care 72 km în spaţiul SGA Ilfov);

Râul Colentina : - Lungimea totală a râului...…350 km (din care 80 km în spaţiul SGA Ilfov);

Râul Sabar: - Lungimea totală a râului…...37 km (pe teritoriul SGA Ilfov).

B.h. IALOMIŢA:

Râul Cociovaliştea: - Lungimea totală a râului…….. 40 km ;

Râul Vlăsia: - Lungimea totală a râului………32 km ;

Râul Snagov: - Lungimea totală a râului……46 km (din care 27 km în spaţiul SGA Ilfov).

Debit mediu
Râul Staţia hidrometrică Media multianuală
an 2009

Dâmboviţa Lunguleţu 10.7 mc/s 11.20 mc/s

Colentina Colacu 1.21 mc/s 1.32

Colentina Cernica 1.63 2.1

Sabar Poenari 2.38 2.69

Sabar Vidra 15.1 15.8

Ciorogârla Bragadiru 9.8 10.2

Fig.19 Debitele medii anuale şi precipitaţiile medii în anul 2009, alături de media multianuală

Sectoarele de curs puternic solicitate de folosinţele de apă sunt:

- Sectorul Ogrezeni-Budeşti cu marea captare de la Crivina pentru alimentarea capitalei şi derivaţia


spre Sabar pentru sistemul de irigaţii Jilava-Vidra-Frumuşani;

- Râul Dâmboviţa cu captarea pentru Bucureşti (Brezoaiele-Crivina).

 Page 31
Sistemul de derivaţii este realizat pentru suplimentarea debitelor la St. Tratare Arcuda, pe râul
Colentina pentru industrie şi irigaţii în jud. Ilfov şi tranzitează debite din râurile Argeş şi Ialomiţa prin
derivaţiile Bilciureşti-Ghimpaţi, Valea Voievozi şi Cocani-Dârza.

Sub denumirea Stratele de Frăteşti se regăsesc depozitele aparţinând Pleistocenului inferior al căror
stratotip este situat în zona localităţii Frăteşti la nord de Giurgiu. Iniţial au fost denumite Pietrişuri de
Frăteşti, dar la scurt timp după aceea s-a impus titulatura actuală, de Strate de Frăteşti (Liteanu, 1961).

În zona Bucureşti, Stratele de Frăteşti, reprezintă principalul colector de apă subterană, cele trei
nivele au potenţiale de debitare foarte ridicate, conductivităţi hidraulice cu valori cuprinse între 4 şi 24
m/zi, potrivit unor debite specifice de 1,5 – 10 l/s/m.

Ca o consecinţă a exploatării intense din zona Bucureşti, suprafaţa piezometrică prezintă o arie
depresionară largă la nivelul celor trei complexe acvifere, cota piezometrică scăzând înspre 12,5 m,
potrivit unui debit total extras de 1183 l/s în cazul stratului A, şi 29 m, în situaţia stratelor B şi C.

În urma modificării morfologice a suprafeţei piezometrice în apropiere de Bucureşti s-a schimbat


sensul curgerii curenţilor acviferi, astfel încât aria denudată dinspre Argeş devine zonă de încărcare
hidrică a structurii acvifere.

De altfel încărcarea Stratelor de Frăteşti se realizează pe multiple căi, prin transferul hidric din
depozitele Stratelor de Cândeşti, din precipitaţii şi în special din reţeaua hidrografică a Olteniei, bazinul
Argeşului şi Ialomiţei.

Din punct de vedere calitativ apele subterane înmagazinate atât Stratele de Cândeşti şi Stratele de
Frăteşti au o mineralizaţie scăzută sub 0.6-0.7 g/l, iar faciesul hidrochimic cu ocurenţă majoritară este cel
bicarbonatat calcic-magnezian.

În zona Bucureşti, faciesul hidrochimic variază de la faciesul bicarbonat sodic cu pregnanţă calcică, în
stratele A şi B şi dominant bicarbonat sodic, pregnant clorurat calcic în adâncime, în cazul stratului C. În
general, apele din complexele Stratelor de Cândeşti şi Frăteşti sunt ape de bună calitate, rareori însă, ca
urmare a poluărilor accidentale, apar depăşiri la unele specii hidrochimice.

 Page 32
Nisipurile de Mostiştea

În interfluviul Argeş - Ialomiţa, Stratele de Frăteşti sunt acoperite de o succesiune de marne şi argile
cu nivele subţiri de nisipuri cunoscute sub numele de complexul marnos, sau Strate de Coconi. În zona
municipiului Bucureşti grosimea complexului marnos descreşte de la nord înspre sud de la circa 150 m la
40 m.

Peste complexul marnos urmează un banc gros de nisipuri cu granulaţie medie şi fină cu intercalaţii
de pietrişuri mărunte cunoscut sub numele de Nisipuri de Mostiştea.

Acestea au dezvoltare continuă între Argeş şi Mostiştea, fiind întâlnite la adâncimi de 20 - 50 m. În


unele zone, argilele care le separă de Pietrişurile de Colentina se efilează, cele două acvifere fiind în
contact direct.

Apa din Nisipurile de Mostiştea este sub presiune, nivelul piezometric fiind situat practic la aceleaşi
cote ca în situaţia Pietrişurilor de Colentina.

Limita nordică a Nisipurilor de Mostiştea cu capacitate de debitare de 2-3 l/s trece pe la nord de
Ciolpani, pe lângă Urziceni şi, cu o direcţie generală sud vest – nord est, pe la nord de Munteni-Buzău şi
Griviţa. Din punct de vedere chimic, apele subterane din nisipurile de Mostiştea au calităţi diferite: la
nord de Ialomiţa reziduul fix are valori cuprinse între 650 şi 900 mg/l, în timp ce la sud de Ialomiţa
reziduul fix are valori de peste 1000 mg/l.

Pietrişurile de Colentina

Formaţiunile descrise sub numele de Nisipuri de Mostiştea sunt acoperite, la rîndul lor, de o
succesiune lenticulară argilo-marnoasă (depozite intermediare), peste care s-au depus sedimentele
cunoscute sub numele de Pietrişuri de Colentina. Acestea sunt sedimente cu caracter grosier depuse

de râul Arges.

Grosimea lor se reduce înspre nord, iar linia Otopeni-Ştefăneşti-Afumaţi reprezintă practic limita de
dezvoltare înspre nord a acestora. Înspre sud-vest ele se dezvoltă până la linia Brăneşti-Progresul-
Sohatul-Nana-Valea Stânii. Se consideră că terasele Neajlovului, Dâmbovnicului şi Glavaciocului conţin
depozite de pietrişuri echivalente ca vârstă a formaţiunii Pietrişurilor de Colentina, ceea ce ar însemna că
aria lor de depunere a fost relativ mare, fiind legată de evoluţia paleo-Argeşului.

 Page 33
Pietrişurile de Colentina au mai fost eviden-ţiate şi în versantul nordic al râului Câlniştea. Pietrişurile
de Colentina sunt localizate în general la adâncimi de 15-20 m, din ele extrăgându-se (Pascu, 1983) debite
de 2-6 l/s cu denivelări de 0,6-5 m. Din cauza pericolului de poluare (în special, agricultura intensivă şi
zootehnie) rezerva acestui acvifer este utilizată mai ales în scopuri industriale.

II.2.3 Lacuri de acumulare


B.h. Argeş

Pe râul Dâmboviţa a fost realizat în cadrul amenajării complexe, Lacul Morii (cu un volum de 19,4
mil.mc), precum şi 11 noduri hidrotehnice care creează 11 biefuri cu volumul total de 1,5 mil.mc. În
schema de amenajare a r. Colentina a fost creată o salbă de lacuri, pe teritoriul SGA Ilfov-Bucureşti
găsindu-se 15 lacuri de acumulare cu un volum total de cca 41,7 mil.mc., din care cel mai important este
lacul de acumulare Buftea. Din totalul de 15 lacuri, 9 se află în patrimoniul Primăriei Capitalei şi sunt
administrate de ALPAB, iar celelalte 6 lacuri de către SGA Ilfov-Bucureşti.

B.h. Ialomiţa

Cele mai importante lacuri sunt lacul Snagov cu volumul total de 32,2 mil.mc şi suprafaţa de 565 ha şi
lacul Căldăruşani, cu un volum total de 21,0 mil.mc şi o suprafaţa de 325 ha.

Pe celelalte râuri exista iazuri piscicole, care în majoritate, sunt realizate prin bararea cursurilor de
apă.

Situaţia zonelor umede

Zonele afectate de exces de umiditate la nivelul anului 2009 au cunoscut un regres puternic, datorat
în cea mai mare parte fenomenelor de secetă, mai reduse însă ca în anul anterior, care au afectat
întreaga ţară şi s-au resimţit şi în regiunea Ilfov-Bucureşti.

În conformitate cu atribuţiile ce ne revin din organizarea şi funcţionarea Administraţiei Naţionale


„APELE ROMÂNE”, Sistemul de Gospodărire a Apelor Ilfov – Bucureşti gestionează date referitoare la
cantitatea şi calitatea factorului de mediu APA, astfel:

Încadrarea în clase de calitate se face conform Ordinului 161/2006-pentru aprobarea Normativului


privind clasificarea calităţii apelor de suprafaţă în vederea stabilirii stării ecologice a corpurilor de apă.
Conform acestuia stabilirea stării ecologice a ecosistemelor acvatice continentale se face pe baza

 Page 34
elementelor de calitate biologice, ţinând cont de indicatorii hidromorfologici, chimici, fizico-chimici şi de
poluanţii specifici care influenţează indicatorii biologici. Se stabilesc 5 stări ecologice pentru râuri şi
lacurile naturale: foarte bună (I), bună (II), moderată (III), slabă (IV) si proastă (V) pe baza elementelor de
calitate sus menţionate; pentru lacuri se ţine seama de gradul de trofie, celor 5 stări ecologice
corespunzându-le 5 grade de trofie: ultraoligotrof, oligotrof, mezotrof, eutrof si hipertrof.

Starea chimică a apelor se stabileşte, aşa cum prevede O.161/2006, pe baza concentraţiilor
substanţelor prioritare/ prioritar periculoase care se determină cu frecvenţa de 12/an cele prioritare şi
6/an cele neprioritare(substanţe periculoase din lista I si II a HG 351/2005,cu excepţia celor prioritare).

În anul 2009 s-au monitorizat metale grele:crom,cupru,zinc,plumb,cadmiu,nichel şi micropoluanţi


organici:

Grupa Compuşilor organici semivolatili cloruraţi :

- clorbenzeni : 1,2,4-triclorbenzen, 1,2,3-triclorbenzen, pentaclorbenzen si hexaclorbenzen ;

- pesticide organoclorurate : lindan(gama-HCH), Alaclor, p,p’-DDT, Aldrin, Dieldrin, Isodrin si Endrin ;

- policlorbifenili : PCB 28, PCB 52, PCB 101, PCB 138, PCB 153 si PCB 180.

Grupa Compuşilor organici semivolatili aromatici ( hidrocarburi policiclice aromatice-14


componenţi:naftalina, antracen, fenantren, fluoranten, benz-(a)- antracen , benz-(b)- fluoranten, benz-
(k)- fluoranten, benz-(a)- piren, benz-(ghi)- perilen si indeno-(1,2,3 cd)-piren, crisen ( HAP normate in HG
351/2005 şi Ord.161/2006);

Grupa erbicidelor si fungicidelor: atrazin, simazin si trifluralin.

În cadrul Sistemului Naţional de Monitoring Integrat al Apelor pentru bazinele hidrografice ARGEŞ,
IALOMIŢA si MOSTIŞTEA, S.G.A. Ilfov – Bucureşti monitorizează calitatea apelor în cadrul subsistemelor
(cod A2): Subsistemul râuri ;Subsistemul lacuri;Subsistemul ape subterane ;Subsistemul ape uzate.

Tipurile de programe de monitorizare,stabilite pentru implementarea diferitelor directive ale UE,


pentru subsistemele râuri şi lacuri sunt următoarele:

S- monitoring de supraveghere;

 Page 35
O- monitoring operaţional; R- programul de referinţă care are ca scop stabilirea condiţiilor de
referinţa pentru fiecare tip de corp de apă, în conformitate cu cerinţele Directivei Cadru;

CBSD- “cea mai bună secţiune disponibilă” aplicat pentru tipurile de corp de apă (care prezintă o
singură categorie de risc) şi pentru care nu a fost posibilă găsirea unei secţiuni de referinţă;

IC- program de intercalibrare - care se aplică la secţiunile ce participă la exerciţiul european de


intercalibrare;

P- potabililizare - se aplică la secţiunile de captare a apelor de suprafaţă in scopul potabilizării,unde


se vor monitoriza indicatorii din HG 100/2002(Directiva 75/440/EEC);

ZV- zone vulnerabile - se referă la secţiunile de monitorizare din perimetre ce au fost identificate ca
zone vulnerabile la poluarea cu nitraţi din surse agricole (HG 964/2001-Directiva 91/691/EEC), în aceste
secţiuni se vor monitoriza formele de azot, în special cu frecvenţa de 12/an;

IH- programul pentru ihtiofaună care se referă la zonele salmonicole şi ciprinicole identificate unde
se vor monitoriza parametrii fizico-chimici din HG 202/2002 (Directiva 78/659/EEC);

SH- programul pentru protecţie specii şi habitate-aplicat pentru zonele protejate;

CAPM- programul pentru corpuri de apă puternic modificate - are ca scop cunoaşterea alterărilor
hidromorfologice asupra apelor.

 Page 36
Fig.20 Coloana litologic stratigrafica a depozitelor cuaternare care acumuleaza strate acvifere

 Page 37
Capitolul III : ISTORICUL CERCETARII

Cercetările privind caracterizarea geologică a formaţiunilor pliocen superior – cuaternare din


zona municipiului Bucureşti au debutat la sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului XX prin
lucrările lui Cobălcescu (1883), Mrazec (1906), Ştefănescu (1907) şi Munteanu-Murgoci (1907).
Lucrările de început au fost consacrate aspectelor litostratigrafice, hidrogeologice şi
geomorfologice.

Interesul pentru cercetarea depozitelor pliocen superior – cuaternare s-a menţinut până în
prezent stimulat de complexitatea structurii geologice şi amploarea construcţiilor civile şi
industriale realizate, ritmul intens în care se realizează aceste construcţii şi zona de risc seismic
ridicat în care este încadrat Municipiul Bucureşti.

Cercetările întreprinse în cadrul acestei lucrări sunt consacrate parametrilor fizico-mecanici ai


acestor formaţiuni şi sunt concentrate pe secvenţa superioară a acestora, cu o grosime maximă de
circa 30 m. Cercetările vizează ca finalitate zonarea spaţială a parametrilor fizico-mecanici în
ambianţa complexă a structurii geologice a formaţiunilor pliocen superior-cuaternare din interiorul
inelului de cale ferată al municipiului Bucureşti.

Pînă în jurul anului 1950 teritoriul dintre Dunăre şi Subcarpaţi constituia o veritabilă „terra
incognita", datorită învelişului aproape continuu de depozite cuaternare care acoperă formaţiunile mai
vechi şi a insuficienţei informaţiilor de la adîncime oferite de foarte puţinele prospecţiuni geofizice şi
foraje efectuate pînă atunci. Anii 1950 —1951 au constituit un moment important în istorial cercetării
Platformei Moesice, acesta fiind determinat de două evenimente remarcabile : organizarea
corespunzătoare a activităţii de prospecţiune şi explorare a teritoriului românesc (1950) şi descoperirea
primului zăcămînt de petrol, în sectorul bulgar al platformei, la Tulenovo (1951). Momentul 1950-1951
delimitează, deci, două etape principale în cercetarea Platformei Moesice, una anterioară şi alta
posterioară datei amintite.

Prima etapă se caracterizează prin puţine lucrări şi studii. Dintre acestea trebuie menţionate forajele
de la Mărculeşti şi Filaret, primul efectuat în anul 1896, pînă la adîncimea de 785 m (oprit în cretacic), cel
de-al doilea, terminat 11 ani mai tîrziu. Deşi mai adînc, forajul de la Filaret s-a oprit în sarmaţian, la 1 003
m. Rezultatele acestor sonde, ca şi geologia Cîmpiei Eomâne au fost publicate de către Murgoci în anul
1907. Tot în această etapă a apărut şi lucrarea lui Ionescu-Argetoaia (1918) referitoare la pliocenul din

 Page 38
Oltenia. Informaţii despre depozitele cuaternare şi pliocene ale Platformei Moesice se întîlnesc şi în
tezele de doctorat în geografie, elaborate de De Martonne (1902) şi Yâlsan (1915). Relaţiile tectonice din-
tre Subcarpaţi şi cîmpie sînt abordate de Gavăt (1939), care consideră că între aceste două unităţi se
realizează o trecere gradată, de la regimul cutat al stratelor la cel cvasiorizontal.

Către sfîrşitul primei etape se remarcă un interes sporit din partea Institutului geologic şi al
societăţilor petroliere ,,Astra Română, „Româno- Americană", „Steaua Română" şi altele, faţă ele
marginea nordică a platformei, interes exprimat prin efectuarea unor prospecţiuni gravimetrice,
magnetometrice, electrometrice şi chiar seismice. în concepţia societăţilor respective nu se urmărea, de
fapt, verificarea potenţialului petrolifer al platformei, ci extinderea spre S a zonei cutelor diapire.

A doua etapă, de departe cei mai importantă, ar putea fi denumită ,,etapa cercetărilor organizate
pentru hidrocarburi". Aceasta începe prin elaborarea de către Preda, Patriiţ, Molnar (în Paraschiv, 1974) a
unor hărţi litofaciale şi structurale privind formaţiunile şi regiunile de interes petrolifer, hărţi care acoperă
şi Platforma Moesică. în cadrul aceluiaşi program se înscriu sinteza şi interpretarea datelor geofizice, în
cea mai mare parte gravimetrice şi magnetometrice, efectuate de Gavăt şi Stănciulescu. încurajat de
descoperirea zăcămîntului de petrol de la Tulenovo (Bulgaria), Grigoraş elaborează, în anul 1955 (în
Paraschiv, 1974), primul proiect de explorare a Platformei Moesice, pe baza studiilor şi a sintezelor
anterioare. De fapt, acest proiect marchează începutul vastului program de cercetare a platformei. Ideea
principală care se desprindea din proiectul respectiv, sugerată de cîteva profile seismice regionale, era
aceea că depozitele sedimentare ale Platformei Moesice trebuie să fie mult mai groase şi mai variate din
punct de vedere litologic, decît s-a crezut pînă la efectuarea prospecţiunilor geofizice. într-adevăr,
primele dintre sondele propuse de Grigoraş au confirmat nu numai premisele geologice de plecare, dar
au pus în evidenţă şi întîiul zăcămînt de petrol, la Ciureşti (prin forajul 105, dublura sondei 2) în anul
1956.

Rezultatul de la Ciureşti a avut darul să stimuleze şi să intensifice într-atît de mult activitatea de


prospecţiune şi exploatare încît este foarte greu, aproape imposibil, ca lucrările efectuate ulterior să se
mai poată urmări strict cronologic. Pentru a avea totuşi o imagine asupra eforturilor depuse în continuare
şi a principalelor rezultate obţinute, se va încerca o succintă prezentare pe domenii de activitate : cartare
geologică, prospecţiuni geofizice, prospecţiuni geochimice, prospecţiuni cu foraje de mică adîncime, foraj
de medie şi mare adîncime, studii şi sinteze.

 Page 39
Cartări geologice la sc. 1:20 000 şi 1:100 000 s-au executat în tot sectorul dobrogean al platformei şi,
sporadic, în Cîmpia Română.

Prospecţiunile geofizice s-au efectuat prin metode gravimetrice, magnetometrice, electrometrice şi


seismice. Cu excepţia măsurătorilor electrometrice care s-au realizat pe suprafeţe restrînse, celelalte
categorii de lucrări au acoperit întreaga platformă.

Prospecţiunile gravimetrice, începute de societăţile „Astra Română", „Româno-Americană" şi


,,Steaua Română", au fost continuate de către Comitetul de Stat al Geologiei şi apoi de întreprinderea de
specialitate (I.P.G.G.H.), aparţinînd industriei extractive de petrol. într-o primă etapă, măsurătorile au
avut caracter regional, pentru ca ulterior să li se imprime un caracter de semidetaliu (3 —4 staţii pe ton2).
Lucrările au înce¬put prin utilizarea balanţei de torsiune, după care s-au folosit gravimetre de tip Tyssen,
Carter şi ÎJorgaard (Stoenescu, Airinei, 1968).

Sinteza şi interpretarea rezultatelor obţinute într-o primă fază au fost făcute de Gavăt şi Stănciulescu,
iar mai tîrziu de către colectivele de specialitate din industria de petrol şi de la Institutul de geologie şi
geofizică. Rezultatele exprimate prin hărţi Bouguer pun în evidenţă două zone cu regimuri gravimetrice
diferite : o zonă nordică şi alta sudică. în zona nor¬dică distribuţia izogalelor este mai liniştită, cu valori ce
descresc continuu de la S către IST şi cu orientarea generală B —V pînă la meridianul oraşului Urziceni şi
NE —SY la răsărit de acesta. în ansamblu, curbele izogale din zona respectivă conturează flancurile sudic
şi sud-estic ale anomaliei cores¬punzătoare avanfosei Carpaţilor. Pe acest fond de scădere generală a
cîm- pului spre N nu se remarcă anomalii importante. Zona sudică se caracteri¬zează printr-un regim
gravimetric puternic perturbant, prin anomalii de mare intensitate.

Primele măsurători magnetometrice datează din anul 1772 (Stoenescu, Airinei, 1968) fiind legate de
nevoia diverselor unităţi armate de a cu¬noaşte valoarea elementelor cîmpului magnetic terestru.
Cercetările cu aplicaţie la industria extractivă au fost începute mai tîrziu, de vechile societăţi petroliere,
apoi continuate de Comitetul Geologic şi de Ministerul Petrolului. Densitatea măsurătorilor efectuate
variază între 1 punct la 5 km2 şi 1,2 puncte pe km2. Harta anomaliei magnetice, care sintetizează
rezultatele obţinute, se caracterizează printr-un contur foarte neregulat al izodinamelor ce descriu un
cîmp puternic perturbat de prezenţa a nume-roase anomalii locale, cu amplitudini şi orientări diferite.
Acestea pot fi grupate în două zone, separate de izodinama zero, care urmăreşte linia Bilciureşti—

 Page 40
Pasărea—Călăreţi . în zona estică, curbele izodiname au valori ridicate, conturînd un cîmp de anomalii a
căror intensitate dep㬺eşte 300 y. Zona vestică se remarcă prin valori coborîte ale izodinamelor. Unele
perturbaţii mai importante apar în regiunea delimitată de văile Jiu¬lui şi Dîmboviţei. Aşa cum se va vedea
în alt capitol, cele două zone deli¬mitate de linia Bilciureşti —Pasărea —Călăreţi se individualizează şi din
punct de vedere geotermic, ca şi sub aspectul distribuţiei acumulărilor de hidrocarburi.

Prin prospecţiuni electrice s-a cercetat numai o parte din suprafaţa Platformei Moesice, realizîndu-se
densitatea de 1 punct la 6 km2. în cerce-tările efectuate s-a utilizat, în special, metoda sondajelor
electrice verti-cale. Rezultatele obţinute au permis să se individualizeze, în depozitele sedimentare
investigate, trei pachete rezistive distincte2: unul superficial, cu rezistivităţi cuprinse între 15 şi 70 Q m,
fapt explicat prin variaţiile mari de litofacies; un pachet caracterizat prin valori mici (3—10 Îi m) care
corespund formaţiunilor conductibile de vîrstă pliocenă; un pachet inferior, cu rezistivităţi de ordinul
sutelor şi chiar miilor de ii m, care corespunde formaţiunilor carbonatice mezozoice. Hărţile de izoohme
arată, pe de o parte, scăderea valorilor rezistivităţii de la S către JST, în sensul afundării plăcii de calcare
mezozoice, iar pe de altă parte sugerează că anomaliile de maxim electric corespund zonelor de ridicare,
în timp ce anomaliile de minim se identifică cu zonele de afundare.

în afara metodelor clasice de prospecţiune s-au mai executat cerce¬tări radiometrice şi


emanometrice. Rezultatele lucrărilor respective nu s-au dovedit concludente, dat fiind faptul că
anomaliile radiometrice, determinate de variaţiile radiaţiei gamma naturale şi de cantitatea de radon din
sol, nu sînt legate atît de prezenţa acumulărilor de hidrocarburi în profunzime ci, mai curînd, de
diversitatea litologică a stratului super-ficial.

Se cuvine să fie menţionat, de asemenea, importantul volum de pros-pecţiuni geochimice efectuat,


în special, pe zonele caracterizate prin gro-simi reduse ale depozitelor sedimentare. Deşi majoritatea
anomaliilor geochimice corespund unor discontinuităţi seismice provocate de falii, indicaţiile acestei
metode nu pot fi considerate concludente, dat fiind faptul că în urma verificării prin foraje s-a constatat
că ele nu se suprapun unor zăcăminte de hidrocarburi valorificabile, decît în mica măsură şi numai atunci
cînd sînt susţinute de date seismice certe.

Prospecţiunea seismică a constituit metoda de bază în investigarea geofizică a formaţiunilor de


interes pentru hidrocarburi. Astfel de prospec¬ţiuni au fost efectuate pe toată suprafaţa platformei, la
grad de semide- taliu şi de detaliu, cu o reţea de aproximativ 1,35 km profil pe km2. între 1951 şi 1961 s-a

 Page 41
lucrat cu staţii oscilografice. în perioada 1961—1973 s-au utilizat staţii analogice, iar din 1973 s-a introdus
tehnica numerică (digi¬tală). în multe cazuri profilele seismice s-au repetat cu tehnici de investi¬gare şi
de prelucrare din ce în ce mai noi, obţinîndu-se, adesea, informaţii suplimentare şi îmbunătăţite.

Materialul rezultat în decursul anilor a fost interpretat şi prezentat sub formă de hărţi structurale la
scările 1 :100 000 şi 1: 50 000. Treptat , hărţile seismice s-au refăcut la o singură scară (1 : 50 000), luîndu-
se în considerare numai profilele înregistrate magnetic. Reperele la care s-au construit hărţile corespund
bazei neogenului (local şi limitei ponţian- meoţian), reliefului cretacicului inferior, bazei malmului, părţii
superioare a dolomitelor triasice, bazei acestei formaţiuni şi reliefului prepermian. După cîte se poate
constata, reperele seismice la care s-au construit hărţile cores¬pund unor contraste litologice, verificate
prin foraje.

Imensa activitate geofizică de înregistrare, prelucrare şi de interpre¬tare a datelor este reflectată în


numeroasele lucrări, unele publicate, cea mai mare parte însă rămasă în manuscris. Astfel, la sintezele
realizate de Gavăt şi Stănciulescu în 1954, se adaugă lucrările elaborate de Airinei (1955), Botezatu
(1959), Burcea şi colab. (1965, 1966), Stoenescu şi Airinei (1968), Dicea şi Ionescu (1968), Ionescu şi
colab.3 etc.

Un alt mijloc de cercetare al formaţiunilor geologice de interes 1-a constituit forajul structural de
mică adîncime (corre dril = Craelius). Acesta a fost utilizat eu precădere pe zonele ridicate, caracterizate
prin grosimi reduse ale depozitelor neogene. începute pe anomalia de la Balş, fora¬jele de mică adîncime
s-au extins în toată Oltenia, apoi în zona de la S de Bucureşti (Bălăria, Ruşii lui Asan, Videle, Blejeşti,
Ghimpaţi), în sectorul Moara Vlăsiei —Urziceni, zona Lehliu —Slobozia, promontoriul Bordei Yerde, zona
de la V şi SV de Brăila şi Insula Mare a Brăilei. Forajul struc¬tural de mică adîncime a permis determinarea
vîrstei unor formaţiuni, deci a contribuit la precizări de ordin stratigrafie, la stabilirea unor detalii
structurale şi la descoperirea cîtorva zăcăminte de petrol, cum sînt cele de la Bălăria, Căţelu, Stăncuţa,
Berteşti şi altele.

Forajul de medie şi de mare adîncime, început în anul 1955 prin cele 18 sonde prevăzute în proiectul
elaborat de Grigoraş, a dus la punerea în evidenţă, succesivă, a zăcămintelor de la Ciureşti, Iancu Jianu,
Sîmnic — Gherceşti, Cartojani, Videle etc. Descoperirea, an de an, a unor zăcă¬minte noi de petrol şi gaze
a determinat intensificarea forajului de cerce¬tare şi de exploatare, astfel că în decursul ultimilor 24 de
ani s-au săpat peste 7 000 de sonde, cea mai adîncă (922 Ghergheasa) atingînd 6 204 m. Ca urmare,

 Page 42
formaţiunile geologice de perspectivă situate pînă la 3 000— 3 500 m au fost cercetate în detaliu, urmînd
ca activitatea viitoare să se concentreze, în special, asupra exploatării capcanelor subtile şi a depozi-telor
mai adînci de 3 500 m.

Rezolvarea problemelor geologice (stratigrafice, structurale) şi orien¬tarea judicioasă a lucrărilor, în


condiţiile unei activităţi intense, au necesi¬tat un volum imens de analize şi de studii biostratigrafice,
sedimentolo- gice, geochimice, hidrogeologice etc.

în domeniul biostratigrafiei, lucrările publicate încep cu nota întoc-mită de Paucă şi Patrulius (1960)
referitoare la studiul paleontologic al depozitelor albiene de la Giurgiu şi continuă, în anii imediat
următori, cu articolele elaborate de Venkatachala şi Beju (1961, 1962) care descriu asociaţii palino-
protistologice devoniene şi carbonifere la Călăraşi. Tot în anul 1961, Beju semnalează prezenţa
carboniferului şi la Racari şi Călă-reţi . în 1962, Beju şiDăneţ întocmesc un studiu al chitinozoarelor din
vor- landul Carpaţilor. Un an mai tîrziu, împreună cu Neagu (1963), iar după aceea singur, Patrulius (1964)
aduce argumente paleontologice care atestă existenţa carboniferului la Cetate şi în alte puncte ale
platformei. Balteş şi Beju (1963) subliniază rolul criteriului microfloristic în orizontarea de¬pozitelor
sedimentare din fundamentul Cîmpiei Române. Dăneţ şi Muţiu (în Paraschiv, 1974) completează studiul
biostratigrafic al carboniferului şi al formaţiunilor postpaleozoice. Cercetările respective continuă şi în
anul 1964. Muţiu (1963) aduce contribuţii la studiul macropaleontologic al neocomianului. în 1964 este
de consemnat, mai întîi, lucrarea publicată de Costea şi Comşa referitoare la microfauna cretacicului
inferior şi la limita jurasic-cretacic. Studiul forajului de la Mangalia, realizat în mai multe etape de
Răileanu şi colab. (1964, 1968, 1967), şi a celui de la Călăraşi (Răileanu şi colab., 1967) pune bazele
cunoaşterii macropaleontologice a devonianului moesic. în 1966, Balteş stabileşte complexele
microfloris- tice ale cretacicului, iar Muţiu completează studiul macropaleontologic al neocomianului. Un
an mai tîrziu, acelaşi autor studiază fauna tortoniana din platformă, Balaş publică date despre
microplanctonul albian, Beju aduce noi contribuţii la studiul sporilor, acritarchelor şi chitinozoarelor
devonianului inferior, Năstăseanu întocmeşte lista ostracodelor paleo- zoice din Platforma Moesică,
Filimon elaborează un studiu microfaunistic al triasicului din fundamentul Cîmpiei Române, iar Costea şi
colab. com¬pletează inventarul microfaunistic al cretacicului superior. în anul 1968, Murgeanu şi Spasov
aduc primele argumente macrofaunistice (graptoliţi) în favoarea admiterii ordovicianului în platformă.
Venkatchala şi colab. publică un articol despre asociaţiile palino-protistologice ale triasicului,. iar
ZsTâstăseanu completează studiul ostracodelor devoniene şi carbonifere. Anul 1969 marchează noi

 Page 43
progrese în studiul biostratigrafic al depozitelor traversate de sonde, prin lucrarea lui Balteş referitoare la
discontinuităţile microflorei cretacice, articolul lui Muţiu despre amorţiţii cretacici, studiul foraminiferelor
paleozoice din vorlandul Carpaţilor6 etc. în 1969 şi 1970, Patrulius şi Iordan semnalează prezenţa unor
resturi de peşti placodermi şi ostracodermi în devonianul mediu de la Smirna, Muţiu (în Paraschiv, 1974)
completează studiul macropaleontologic al depozitelor clin vorlan¬dul Carpaţilor Orientali, iar împreună
cu Bădăluţă (1970) publică un arti¬col referitor la amoniţii din jurasicul superior. Cercetările asupra
grapto- liţilor din Platforma Moesică sînt continuate şi în 1971 (Iordan, Rickards, 1971). Tot în acelaşi an,
Beju aduce noi contribuţii la studiul palino-pro- tistologic al precretacicului, iar Balteş face o analiză a
eficienţei criteriului mic roilor istic în cercetarea cretacicului şi a terţiarului din platformă. Costea (1971)
abordează studiul microfaunistic al albianului, după ce, în anul 19(36, împreună cu colaboratorii,
întocmise o lucrare similară despre apţian. în sfîrşit, Spasov (1971) elaborează un studiu paleontologic al
devonianului din Platforma Moesică, utilizînd, în special, date de pe teritoriul R.P. Bulgaria, dar făcînd
referiri şi asupra sectorului de la N de Dunăre. în anul 1972 se publică rezumatul tezei de doctorat
susţinută de Beju, prin care se precizează asociaţiile palino-protisto- logice pentru aproape toate etajele
paleozoice, începînd cu ordovicianul şi terminînd cu westfalianul inferior. Spasov (1972), studiind
carboni¬ferul traversat de sonde în NE Bulgariei, comentează şi unele rezultate obţinute în România.
Muţiu (1972) publică o lucrare privind macro- fauna albianului. în 1973, Paraschiv şi Beju realizează o
sinteză a cambro- ordovicianului din Platforma Moesică, bazaţi, în special, pe criteriul palino-
protistologic. Doi ani mai tîrziu, Rickards şi Iordan (1975) completează studiul graptoliţilor din estul
Cîmpiei Române. Paraschiv şi Muţiu (1974) aduc noi argumente paleontologice în favoarea existenţei
silurianului şi devonianului la Făureşti (N Balş) şi Costea (1974) actualizează inventa¬rul microfaunistic al
cretacicului inferior. în anul 1975 se publică lucrarea întocmită de Kriz şi Iordan despre bivalvele
paleozoice din platformă care ar justifica individualizarea pridolianului, apare studiul microfacial al
jurasicului superior şi al cretacicului inferior şi se conturează o nouă direcţie de utilizare a cercetărilor
biostratigrafice, respectiv aceea care priveşte geneza, migraţia şi acumularea hidrocarburilor. Seria
articolelor de acest gen, aparţinînd lui Balteş (1975), va continua şi în următorii doi ani. Tot acum se
elaborează o sinteză microbiostratigrafică a depozi¬telor sedimentare din vorlandul Carpaţilor (Comşa şi
colab., 1975). Două' articole publicate în anul 1976 (Paraschiv, Muţiu ; Paraschiv, Năstăseanu)
menţionează elemente paleontologice noi privitoare la existenţa depozi-telor silurian-eodevoniene şi
carbonifere în partea de Y a Platformei Moe- sice. în acelaşi an se publică, de asemenea, lucrarea
referitoare la limita jurasic-cretacic, în România (Patrulius şi colab., 1976). în 1977 merită menţionate,

 Page 44
printre altele, articolul întocmit de Gherrnan şi Balteş despre conţinutul palino-protistologic al
tortonianului şi teza de doctorat susţi¬nută de Iordan8, care se ocupă cu biostratigrafia (macrofauna)
silurianului şi devonianului din unele sonde săpate la E de rîul Argeş. Un an mai tîrziu, se aduc argumente
microfaunistice şi microfloristice în favoarea extin¬derii şi in werfenian a vîrstei formaţiunii carbonatice
triasice (Paraschiv şi colab., 1978).

Inventarul studiilor biostratigrafice cuprinde şi alte numeroase lucrări, tot atît de importante ca şi
cele menţionate mai înainte şi care, împreună, au permis stabilirea de biocenoze, mergîndu-se pînă la
zone şi subzone, pentru aproape tot imensul interval stratigrafie ce caracterizează Platforma Moesică, iar
pe baza lor a fost posibilă precizarea operativă a vîrstei depozitelor traversate de foraje.

Cercetările sedimentologice, mineralogice şi geochimice au acoperit întreaga succesiune sedimentară


şi au oferit posibilitatea stabilirii proprie¬tăţilor petrofizice ale rocilor, studiul microfaciesurilor
formaţiunilor geo¬logice de interes, diagnosticarea rocilor posibile generatoare de hidrocar¬buri şi
completarea criteriilor de determinare a vîrstei depozitelor traver¬sate de sonde. Rezultatele acestor
cercetări au fost utilizate, de asemenea, la elaborarea studiilor paleoecologice. Cele mai multe dintre
concluziile studiilor sedimentologice, mineralogice şi geochimice au fost integrate în temele cu caracter
de sinteză şi au rămas sub formă de manuscris. Din rîndul acestora fac parte lucrările elaborate de Anton
(1963, 1964, 1966 etc.), Dăneţ, singur, ori împreună cu colaboratorii (1963, 1966, 1969 etc.), Marinescu şi
colab. (1964), Pârvu (1961) etc. Puţine altele, ca de exemplu cele aparţinînd colectivului condus de
Dragastan (1973) şi tratînd despre zonele microfaciale şi limita jurasic-cretacic sau lui Drăgănescu (1976),
referitoare la sedimentarea carbonatică-evaporitică a cretacicului inferior din estul platformei, au fost
publicate.

Preocupările în domeniul geologiei structurale s-au concretizat fie în studii speciale, fie sub forma
unor capitole ori consideraţii integrate în lucrările de sinteză. Dintre studiile de geologie structurala sau
conţinînd importante consideraţii de acest ordin trebuie menţionat, în primul rînd, cel elaborat de Stille
(1953), cu care ocazie savantul german emite ideea existenţei unui străvechi continent „Fenosarmaţia",
cu mai multe prelun-giri. Una dintre aceste prelungiri, „pintenul valah", reprezintă continuarea spre V a
Platformei Est-Europene, ce ocupă spaţiul dintre Carpaţi şi Bal-cani. Cinci ani mai tîrziu, în sinteza sa
asupra Carpaţi!or Orientali, Băncilă (1958) abordează cîteva aspecte tectonice care privesc şi vorlandul
acestui sistem muntos. în 1961, Atanasiu atrage atenţia asupra unor linii de seis-micitate în Platforma

 Page 45
Moesică, evidenţiate cu ocazia cutremurului din anul 1940. Dumitrescu şi colab. (1962), în memoriul la
harta tectonică a Româ-niei, fac o serie de consideraţii asupra teritoriului moesic pe care-1 consideră o
platformă epihercinică. Cu ocazia congresului carpato-balcanic de la Belgrad (1967), Băncilă abordează
problema relaţiilor dintre Carpaţii Meridionali şi vorlandul lor, subiect discutat şi de Motaş (1967) în
artico¬lul său, în care se precizează traseul faliei Bibeşti—Tinosu. Cu aceeaşi ocazie, Barbu şi Yasilescu
(1967) prezintă concepţiile proprii asupra funda¬mentului premezozoic al Platformei Moesice. Un an mai
tîrziu se publică articolul referitor la problemele structurale fundamentale ale Carpaţilor româneşti şi ale
vorlandului lor (Dumitrescu, Săndulescu, 1968), în care se atribuie, din nou, termenul de „platformă
epihercinică" regiunii în discuţie. Fundamentului platformei din zona Balş—Optaşi îi este consacrat un
arti-col elaborat de Barbu şi Dăneţ (1970) în care se examinează pentru prima dată formaţiunile
magmatogene mai vechi decît permianul. în sfîrşit, se cuvin subliniate capitolele redactate de Săndulescu
(1974) şi Boncev (1974) în lucrarea de sinteză privind tectonica sistemului carpato-balcanic, coordonată
de prof. Mahel. Din capitolul semnat de Săndulescu reiese că consolidarea fundamentului Platformei
Moesice s-a „încheiat" în timpul orogenezei baikaliene.

Lucrărilor menţionate se adaugă numeroase altele, mai vechi şi mai noi, abordînd, în special,
probleme legate de fundamentul platformei, de tectonica în plăci, de poziţia Platformei Moesice în acest
context etc.

în domeniul geotermiei, primul articol este semnat de Negoiţă (1970), urmat de cel întocmit de
Cristian şi colab. (1971), în care se pune accent pe regimul geotermic al forajului de mare adîncime. O altă
serie de articole elaborate de Paraschiv, singur (1976, 1977) sau în colaborare (1975,1976 a, 1976 b,
1977), se referă la fluxul geotermic, regimul geotermic şi rolul factorului termic în geneza, migraţia,
acumularea şi conservarea hidrocarburilor. Acestei direcţii noi de cercetare se alătură şi studiile ela
ela¬borate de Balteş, menţionate anterior şi care abordează problema meta- morfismului materiei
organice vegetale sub influenţa temperaturii.

Inventarul hidrogeologic şi, mai ales, hidrogeochimic s-a realizat în cazul tuturor formaţiunilor
geologice de interes, rezultatele fiind integrate în studiile complexe. O sinteză a acestor cercetări a fost
făcută de Palade şi Trifulescu, în anul 1968, lucrare rămasă în manuscris.

Numeroase publicaţii au fost dedicate zăcămintelor de hidrocarburi din Platforma Moesică. Primul
dintre aceste studii, referitor la ansamblul teritorial al R.S, România, aparţine lui Grigoraş (1961). La data

 Page 46
elabo¬rării lui, activitatea de prospecţiune şi explorare din platformă se găsea,, încă, în faza iniţială, de
aceea ponderea vorlandului Carpaţilor în lucrarea respectivă este foarte redusă. în 1963, cu ocazia
Congresului mondial al petrolului de la Frankfurt, Pătruţ şi colab. prezintă un articol despre po-tenţialul
petrolifer al depozitelor mezozoice din România, care se referă, în exclusivitate, la spaţiul dintre Dunăre şi
Subcarpaţi. în acelaşi an, Grigoraş şi Petrişor (1963) încearcă să stabilească legile de răspîndire a
zăcămintelor de petrol şi gaze din România. în 1975 apare monografia elaborată de Paras-chiv, intitulată
Geologia zăcămintelor de hidrocarburi din România. în această carte, un spaţiu apreciabil este rezervat şi
Platformei Moesice, în cadrul căreia se descriu zăcămintele reprezentative, pe formaţiuni. în afara
lucrărilor cu caracter de sinteză menţionate, se cunosc numeroase alte articole elaborate de Ursu şi
Langa (1969), de Paraschiv şi colaboratorii, întocmite în scopul prezentării unor ,,modele" de zăcăminte
sau tipuri de capcane, atît de variate pe cuprinsul teritoriului moesic.

O ultimă categorie de lucrări reprezintă sinteze asupra Platformei Moesice în ansamblui ei sau asupra
unor zone şi formaţiuni geologice. Un prim studiu de acest fel a fost elaborat de Murgeanu şi Patrulius
(1960)r cu care ocazie, abordînd problema formaţiunilor mezozoice din Carpaţi şi din vorlandul lor, includ
domeniul moesic în rîndul platformelor subsi- dente. Prima sinteză a cunoştinţelor despre Platforma
Moesică, în ansamblul ei, a fost publicată în 1961 (Pătruţ şi colab.). în acelaşi timp, la întreprinderea de
laboratoare geologice se elabora un studiu asupra teritoriului moesic, coordonat iniţial de C. Stănculescu
şi, apoi, de către Grigoraş. Concluziile sintezei respective, comunicate la Congresul carpato-balcanic de la
Bucureşti, au văzut lumina tiparului în 1963. Tot în 1963 a apărut, la Cracovia, un rezumat al luciării
întocmite de Murgeanu şi Patrulius despre paleozoicul Platformei Moesice. Lucrarea respectivă s-a
publicat,, în extenso, în 1973. Preda (1964), reluînd subiectul prezentat la Congresul carpato-balcanic de
la Bucureşti, referitor la contextul structural al vor-landului orogenului carpatic, readuce în dicuţie
concepţiile sale tectonice cu caracter regional. Tot atunci, Răileanu şi colab. (1964) prezintă o sin¬teză
despre carboniferul din Carpaţi şi din vorlandul lor. Notînd publi¬carea Geologiei României elaborate de
Oncescu (1965), care cuprinde referinţe şi asupra formaţiunilor geologice de adîncime din Cîmpia
Română, se cuvine menţionată o altă sinteză a platformei, prezentată la Congresul carpato-balcanic de la
Sofia (Popescu şi colab., 1965). Un an mai tîrziu, în cadrul întreprinderii de laboratoare geologice s-a
încheiat studiul complex al Platformei Moesice . în anul următor se publică Geologia istorică (Saulea,
1967), studiul de ansamblu asupra devonianului clin România (Patrulius şi colab., 1967) cu ocazia
simpozionului de la Calgary şi ultimul articol de sinteză asupra Platformei Moesice (Popescu şi colab.,

 Page 47
1967). Barbu şi colab. (1968) realizează un studiu complex despre vorlandul Carpaţilor Orientali şi unul
despre triasicul Platformei Moesice (Barbu, Dăneţ, 1969), ambele lucrări păstrîndu-se în manuscris. La
Congresul internaţional de geologie de la Montreal, Paraschiv (1972) susţine un raport asupra paleo-
zoicului din România, în lumina datelor de foraj. în 1973, Barbu10 prezintă teza sa de doctorat despre
paleozoicul din estul platformei, ţinîndu-se seama, în special, de datele geofizice. Altă lucrare de sinteză a
fost elabo¬rată de Paraschiv (1974), în care se prezintă stratigrafia devonianului şi a carboniferului la V de
rîul Argeş. în sfîrşit, se impune menţionată apa¬riţia Geologiei României (Mutihac, Ionesi, 1975) care
consacră „Platfor¬mei Valahe" un capitol special.

Lista studiilor şi a rapoartelor menţionate reprezintă numai o infimă parte a lucrărilor elaborate în
decursul a circa 24 de ani de activitate de către geologii, geofizicienii, inginerii de foraj şi de extracţie din
industria extractivă şi din învăţământ. Inventaml lor complet reflectă, pe de-o parte, colaborarea şi
imensul efort depus de factorii interesaţi, iar, pe de altă parte, fructuasele rezultate ştiinţifice şi
economice obţinute.

 Page 48
Capitolul IV : GEOLOGIA REGIUNII

Fig.22 Harta geologica

 Page 49
 Page 50
Fig.23 Legenda aferenta Hartii geologice

 Page 51
IV.1 Stratigrafia regiunii
Municipiul Bucuresti se incadreaza in zona de Vorland, mai exact in Platforma Moesica.

Forajele efectuate pe cuprinsul Platformei Moesice au arătat că sub cuvertura cuaternară se


dezvoltă o succesiune groasă de depozite paleozoice, mezozoice şi terţiare. La rîndul lor,
formaţiunile sedimentare se dispun, discordant, peste un soclu eterogen, reprezentat prin şisturi
cristaline şi prin formaţiunea şisturilor verzi.

Elementele de cunoaştere obţinute pînă în prezent, cu ajutorul metodelor geofizice şi prin


foraje, permit să se descifreze ciclurile majore de sedimentare care s-au succedat în timp,
caracterele litofaciale şi vîrsta formaţiunilor sedimentare, aranjamentul structural al stratelor şi
evoluţia geologică a platformei .

Formaţiunile care alcătuiesc fundamentul Platformei Moesice au fost întîlnite cu foraje în


două regiuni distincte. Prima dintre ele corespunde marginii nordice, dintre rrarile Jiu şi Vedea,
unde sondele 4 501 Budeşti, 1 Optaşi, 3 020, 3 028 Priseaca şi 3 317 Oporelu au traversat roci
metamorfice aparţinînd faciesului şisturilor verzi şi faciesului amfibolitelor cu epidot. Analizele
microscopice ale acestor roci au arătat că ele sînt reprezentate prin şisturi cloritoase cuarţoase,
cloritoşisturi cu porfiroblaste de albit şi zoizit, şisturi amfibolice cu epidot etc. (Barbu, Dăneţ,
1970).
Cea de-a doua regiune se situează în partea de E şi SE a platformei şi corespunde
segmentului încadrat de faliile Pec-eneaga—Camena şi Capidava—Ovidiu. în regiunea respectivă,
numeroase sonde săpate în Insula Mare a Brăilei, la Piua Pietrei, Bordei Yerde, Silistraru etc. au
indicat prezenţa şisturilor verzi, similare, şi, în acelaşi timp, în prelungirea celor care apar la zi în
Dobrogea centrală. Vîrsta absolută a acestor formaţiuni deschise de foraje în partea de E
aCîmpiei Komâne este de 524 —596 mii. ani (Giuşcă şi colab., 1967).
Partea terminală a formaţiunii şisturilor verzi din Dobrogea ar putea să aparţină
cambrianului inferior, fapt sugerat şi de rezultatele determi¬nărilor de vîrstă absolută efectuate
la IN V de Dunăre. Cît priveşte formaţi¬unile metamorfice dintre Olt şi Vedea, vîrsta lor este, mai
mult decît pro¬babil, precambriană.
Peste fundamentul eterogen, de vîrstă kareliană % (în V) şi baika- liană (in E), al Platformei
Moesice, se dispune o succesiune de depozite foarte ' groasă, pe alocuri depăşind 10 000 m. în
cadrul acestei secvenţe, rezltatul unei subsidenţe accentuate, dar inegale, sugerînd că soclul nu s-

 Page 52
a compor¬tat ca un bloc rigid, ci ca un suport compartimentat, se observă cîteva lacune
stratigrafice mai importante, ce delimitează patru cicluri majore de sedimentare: cambrian (?)-
silezian, p ermian-triasic, liasic superior- senonian (pe alocuri şi eocen) şi neogen. Fazele de
gliptogeneză care separă ciclurile de sedimentare se sincronizează cu paroxismele diastrofice din
ariile geosinclinale, respectiv cu sfîrşitul orogenezei hercianice, cu faza kimmerică veche şi cu
faza laramică. Totodată, variaţia şi complexitatea condiţiilor de depunere au favorizat acumularea
unei succesiuni repetate de roci clastice şi carbonatice, ce pot fi grupate în şapte mari unităţi lito-
faciale : grupul detritic inferior (cambriana — eifelian), grupul carbonatic inferior (giveţian-
dinanţian), grupul detritic silezian-triasic inferior, seria carbonatică triasică — pe alocuri posibil şi
permiană, grupul detritic tria- sic superior-jurasic mediu, grupul carbonatic neojurasic-cretacic şi
seria detritică neogenă (pe alocuri şi eocenă). Fiecare dintre aceste unităţi lito- faciale prezintă
condiţii proprii de geneză, acumulare şi de conservare a zăcămintelor de petrol şi gaze.
a. Primul ciclu de sedimentare

Acest ciclu începe cu depozite predominant arenitice, aparţinînd cambro-ordovicianului,


continuă cu argilite, intercalaţii de gresii şi de calcare pe întreg intervalul ordovician inferior-
eodevonian, cu un orizont de gresii de tip Old Eed Sandstone, reprezentînd eifelianul, apoi cu un
grup carbonatic-evaporitic giveţian-visean şi se încheie cu depozitele detri- tice, slab cărbunoase,
ale silezianului.

Cambro-orclovicianul a fost întîlnit de numeroase sonde forate în Platforma Moesică, printre


care 1 Strehaia, 28 Iancu Jianu, 25 Corbu, 2 222 Priseaca, 2 881 Călăraşi, 2 803 Ianca Berlescu, 523,
2 811, 743 Bordei Verde, 1 052 Ţăndărei etc.

 Page 53
Fig.24 Cambro –ordovicianul din Platforma Moesica

Formaţiunea grezoasă-cuarţitică a fost întîlnităde toate forajele menţio¬nate anterior, mai


puţin 2 803 Ianca. Grosimea lor ajunge pînă la 900 m.' în partea de E a Cîmpiei Române, unde a fost
traversată în întregime, forma¬ţiunea cuarţitică se dispune, discordant, peste şisturile verzi, pe care
le remaniază. în sectorul vestic al platformei suportul cambro-ordovicianului nu se cunoaşte,
întrucît grezo-cuarţitele au fost deschise numai parţial. Se presupune însă că acestea se sprijină,
discordant, pe şisturile epi- şi mezo- metamorfice.

 Page 54
b. Al doilea cicla de sedimentare

Ciclul menţionat începe în permian şi durează pînă la sfîrşitul triasicu- lui superior. în tot acest
timp au loc acumulări de depozite predominant terigene, cvasicontinentale, asociate cu magmatite
efuzive. Natura forma¬ţiunilor permo-triasice, distribuţia lor şi procesele magmatice destul de
active subliniază caracterul foarte instabil al acestei perioade din evoluţia platformei.

Depozitele acumulate în timpul permo-triasicului au fost grupate în trei mari unităţi litofaciale :
două detritice-terigene, predominant con¬tinentale, respectiv formaţiunea roşie inferioară şi
formaţiunea roşie superioară, separate de una carbonatică, marin-lagunară.

Formaţiunea roşie inferioară sau formaţiunea detritică-vulcanogenă se caracterizează prin


diversitate litofacială şi printr-o mare variaţie de grosime, datorită condiţiilor de depunere extrem
de eterogene, pe de-o parte, şi fazelor de gliptogeneză, cu reliefurile pe care le-a creat anterior şi
posterior depunerii, pe de altă parte. Aceste variaţii de facies şi de grosime, asociate cu lipsa
aproape totală a elementelor paleontologice, fac extrem de dificilă paralelizarea profilelor deschise
de sonde. Pentru a aborda, totuşi, studiul permo-triasicului inferior din platformă s-a plecat de la un
„strato- tip" stabilit în depresiunea Roşiori—Alexandria.

Succesiunea stratigra- fică de aici, cuprinsă între depozitele paleozoice şi formaţiunea


carbonatică triasică, constă, în principal, dintr-un complex de gresii încadrat de două complexe
predominant pelitice.

Complexul inferior (permianul) este alcătuit din argilite cenuşiu- negricioase, adesea cu filme
de anhidrit şi cu cristale de dolomit; argile grezoase, feruginoase, brun-ciocolatii cu pete verzi şi cu
numeroase interca¬laţii sau ochiuri de anhidrit şi gips ; intercalaţii de gresii şi microgresii cu ciment
anhidritic-gipsifer, brun-vişiniu, mai rar microconglomerate; intercalaţii subţiri de marnocalcare şi
dolomite argiloase. în sectorul de N" al platformei (Finta, Gura Şuţii, Mogoşeşti, Mitrofani) şi de Y
(Cetate), frecvenţa şi ponderea conglomeratelor, asociate, adesea, cu tufuri şi cu roci efuzive cresc
către partea inferioară a profilului. înclinările determinate în carote sînt de ordinul a 5—30°.

Grosimea complexului inferior este extrem de variabilă, datorită atît puternicei energii a
reliefului pe care-1 acoperă, cît şi diferenţei de intensitate a mişcărilor verticale din timpul

 Page 55
depunerii. Acolo unde a fost deschis în întregime (Salcia, Peretu, Gura Şuţii), termenul respectiv
cumulează grosimi de 57—1 400 m şi chiar 1 925 m, la Liţa.

Complexul bazai (permian) se dispune discordant peste diferiţi termeni aipaleozoicului sau
direct,peste fundament. Relaţiile cu complexul mediu, grezos, de deasupra nu apar suficient de
clare, dar informaţiile cu caracter regional sugerează raporturi de discordanţă.

Complexul mediu (triasic inferior) este alcătuit din gresii silicioase brune, vişinii, roz sau
albicioase, gresii argilo-silicioase, microconglomerate, de aceeaşi culoare şi din intercalaţii subţiri de
argile grezoase, adesea feruginoase, brun-cărămizii, cu pete verzi.

Gresiile complexului mediu au o dezvoltare completă în regiunea Craiova dar, mai ales, în
depresiunea Roşiori—Alexandria, unde ajung la aproape 450 m grosime (Peretu). Către N şi NY,
grosimea acestora se reduce treptat, pînă la dispariţie, fiind afectate de denudaţie. în consecinţă, în
sectoarele Optaşi, Priseaca şi la N de linia Optaşi—Bîldana, depozitele grezoase respective n-au mai
fost întîlnite.

Complexul superior, pelitic, a fost identificat în suprafaţa cuprinsă între rîurile Argeş şi Jiu dar,
practic, numai la S de ridicarea N Craiova— Optaşi. Dezvoltarea lui tipică se întîlneşte în
depresiunea Eoşiori—Ale¬xandria (Yoievoda, Yiişoara, Brînceni), unde cumulează grosimi de peste
300 m.

Conţinutul paleontologic al depozitelor care alcătuiesc formaţiunea roşie inferioară este foarte
sărac, prost conservat, de multe ori neconcludent şi, adesea, contradictoriu. Cu toate acestea,
trebuie consemnat faptul că complexul marnos, superior, deschis de sonda 63 Mihăileşti (carota 2
432 — 2 434 m) conţine o asociaţie specifică palinozonei cu Lumbaldispora şi Alisporites cymbatus,
întîlnită şi în werfenianul faciesului alpin.

Ţinînd seama de elementele paleontologice şi de caracterele lito- faciale prezentate mai înainte
s-ar putea spune că triasicul inferior din Platforma Moesică începe cu un puternic orizont de gresii,
pe alocuri cu intercalaţii de microconglomerate şi se termină cu un orizont argilos- marnos, cu
secvenţe grezoase. O situaţie oarecum similară se cunoaşte şi în zona Tulcea unde, după cum se
ştie, werfenianul este alcătuit din conglome¬rate, gresii grosiere şi cuarţite (echivalentul stratelor
de Seis), urmate de şisturi argiloase cu intercalaţii de calcare cu amoniţi (campilian). La S de Dunăre,

 Page 56
în B.P. Bulgaria, triasicul inferior se compune din conglomerate care trec, treptat, în gresii şi, apoi,
în gresii cu argile.

Revenind la complexul inferior, pelitic, se constată că el este lipsit total de microfosile. Resturile
de plante semnalate în mai multe sonde n-au putut fi determinate.

în timpul depunerii complexului inferior, pe marginea nordică a platformei, ca şi la SE de


Bucureşti, au avut loc efuziuni magmatice succesive, în cel puţin trei faze:

Prima fază se caracterizează prin roci eufzive, acide .respectiv porfire feldspatice şi porfire
cuarţifere. Aceste roci eruptive se dispun peste termeni diferiţi, cum ar fi namurianul (Dobreni),
devonianul (Ciureşti), ordovicianul ? (Corbu) sau eruptivul mai vechi, constînd din diorite, gahbrouri
şi graniţe. La sonda 260 Ciureşti, porfirele stau peste conglomerate care remaniază calcare viseene.

A doua fază de efuziuni este reprezentată prin roci bazice (melafire, bazalte, diabaze, porfire
bazaltice) asociate, adesea, cu piroclastite şi tufuri vulcanice. Rocile efuzive bazice se dispun, de
asemenea, peste termeni diferiţi, începînd cu fundamentul granitic (Optaşi), continuînd cu
erupţiunile porfirice din prima fază şi terminînd cu conglomeratele permiene.

A treia fază, constînd din efuziuni acide, respectiv porfire feldspatice, s-a identificat numai la
Ciureşti (sonda 2). Erupţiunile menţionate sînt încadrate de calcare permo ? - triasice.

 Page 57
Fig.25 Harta de izopahite a formaţiunii carbonatice-evaporitice triasice.

 Page 58
c. Al treilea ciclu de sedimentare

Sedimentarea începe în liasicul superior şi continuă pînă în senonian. în două sectoare ale
platformei (Dăbuleni şi S Urziceni—Slobozia) acesta s-a prelungit şi în eocen.

Al treilea ciclu de sedimentare se caracterizează prin acumularea unei importante secvenţe de


depozite, predominant carbonatice, determinate de condiţii de sedimentare cvasistabile, urmarea
unui regim tectonic rela¬tiv calm. Formaţiunile ce fac parte din cel de-al treilea ciclu de
sedimentare ar putea fi grupate în două unităţi litofaciale distincte : una inferioară, detritogenă, de
vîrstă liasică superioară-calloviană inferioară, şi alta superioară, aproape exclusiv carbonatică, de
vîrstă callovian-senoniană.

Liasicul superior-doggerul este reprezentat prin formaţiunea teri- genă jursică, sau ceea ce, în
mod curent, se defineşte ca dogger. Aceasta marchează transgresiunea cu care, în Platforma
Moesică, începe o nouă etapă de evoluţie. În alcătuirea formaţiunii terigene jurasice intră argile şi
marne negricioase, adesea piritoase, intercalaţii de marnocalcare şi cal¬care (uneori organogene),
gresii silicioase, gresii calcaroase, pe alocuri cu ciment argilogipsifer sau dolomitic şi nisipuri.

 Page 59
Fig.27 Profilul sintetic al formaţiunii terigene jurasice.

Fig. 28— Schiţă de hartă litofacială la nivelul tithonicului superior (după Costea şi colab.)

 Page 60
Potrivit studiilor întocmite de Costea şi colab. (1976)24, în sectorul estic al Platformei Moesice
s-au identificat trei tipuri de recifi:

— tipul franjure, în extremităţile estică (Ghergheasa—Mihai Bravu) şi nordică (de la Serdanu la


Ghergheasa);

— tipul de recifi barieră, instalat în lungul aliniamentului Ungu¬reni —Brîncoveanu—Cartoj


ani—Talpa—Frăsinet—Alexandria - Bogda na - Vişina—Potelu. Acest aliniament formează limita
dintre domeniile ba- zinal şi cel al platformei submerse.

în zona faciesului lagunar (purbeckian), din E, depozitele tithonice- cretacice inferioare sînt
reprezentate, în bază, prin dolomite şi anhidrite, după care se trece la argile şi calcare de culoare
pestriţă.

Fig.29 Schiţă de hartă iitofacială la nivelul barremianului şi apţianului (după Costea şi colab.)

 Page 61
Etajul Faciesul pelagic Faciesul recifal şi lagunar

Apţian Globorotaliles Paleorbitolina şi Choffatella

Barremian Ataxophragmiidae Şi
Miliolidae

Hauterivian Spirillinidae Şi Spirillinidae Şi


Hedbergellae Miliolidae

Valanginian Tintinnopsella carpathica Trocholinae şi Miliolidae

Berriasian CalpionelleteS Favreinae, Ostracoda, Miliolidae, Lituolidae


neocomiensis

Tithonic superior Clypeina jurassica Şi


Calpionella alpina Macroporella proturloni
Crassicollaria
Tithonic inferior— Kimmeridgian Saccomidae mir.Tooncolile şi Mercierella dacica
superior

Kimineridgian inferior — Oxfordian protoglobigerine


superior

Oxfordian inferior — Callovian | microfilamente


superior

Fig.30 Distribuţia şi faciesurile albianului în Platforma Moesică:.

a, zona de lipsă; b, zona cu zăcăminte de hidrocarburi; c, zona de variaţie a faciesului.

 Page 62
Examinînd depozitele albiene pe ansamblul Platformei Moesice, se pot distinge trei zone de
litofacies : una vestică, formată din marne şi marnocalcare cenuşii; una centrală, care se dezvoltă pe
direcţia Titu— Alexandria, reprezentată prin calcare grezoase şi gresii calcaroase; o zonă estică
formată din nisipuri şi gresii glauconitice.

Prezenţa albianului inferior a fost confirmată în sectorul estic al platformei de Leimeriella


tardefurcata Leym. Deasupra acestui nivel s-a identificat o asociaţie microfaunistică cu coprolite,
care cuprinde forami- niferele: Hedbergella infracretacea (Glaes.), Ticinella gaultina (Moroz.),
Sastigerina ultramicra (Subb.). Acestei asociaţii se adaugă macrofauna cu Hoplites dentatus,
specifică albianului mediu (fig. 15). în împrejurimile oraşului Craiova, albianul superior-vraconianul
este atestat de formele : Puzosia mayoriana Orb., Mariella miliaris Pict., Inoc&ramus concentri- cus
Park., I. anglicus Wood., Anisoceras sp. etc. O parte din această macro- faimă (amoniţi) pare să
indice apţianul, fapt care pune în discuţie vîrsta unor depozite atribuite pînă nu de mult albianului.

La E-SE de Bucureşti, regiune caracterizată printr-o dezvoltare normală a formaţiunilor în


discuţie, s-au identificat: eoniacian-santoni- anul, prin asociaţiile micropaleontologice cu Pithonella
ovalis Kauf. şi Globotruncana angusticarinata Gand. şi prin microflora cu Horologinella apiculata
Cook, Eis.; campanianul inferior, de către microfauna cu Stensioina a spera Hof. şi Globotruncana
elevata stratiformis Dalb.; campani- anul superior, prin asociaţiile cu Beiselina aequisgranensis
(Beisel) şi Glo¬botruncana contusa Cush.; mastrichtianul inferior, căreia îi corespunde microfauna
cu Bolivinoiăes draco draco Marsson si Globotruncana gansseri Bolii.

La sfîrşitul cretacicului, diastrofismul laramic a avut un ecou deo¬sebit în vorlandul Carpaţilor,


determinînd înălţarea întregului teritoriu moesic. Această situaţie a durat pînă în miocenul superior
(tortonian-sar- maţian), cu excepţia a două sectoare, S Craiova (Segarcea—Dăbuleni) şi S Slobozia—
Urziceni, unde, în timpul eocenului, a continuat acumu¬larea de sedimente.

Eocenul se aşterne, transgresiv, peste senonian şi suportă, discor¬dant, sarmaţianul. La S de


Craiova, eocenul este format din marne cenu¬şii, marnocalcare şi gresii, cu grosimi de 20—250 m.
în partea opusă a platformei, la S de Slobozia—Urziceni, depozitele în discuţie sînt formate din
marne cenuşiu-verzui, calcare marnoase şi intercalaţii de calcare gre- zoase. Eocenul se remarcă
prin resturi de numuliţi, asociate cu specii ale genurilor Operculina, Anomalina, Amphistigina,
caracteristice faciesului recifal al luteţianului. Eocenul din Oltenia se situează în prelungirea

 Page 63
nor¬dică a depresiunii Lomului, unde aceste formaţiuni au o dezvoltare apre¬ciabilă. Depozitele
similare din estul platformei ţin de bazinul depresiunii Yarna care se extinde, prin Dobrogea, pînă la
N de Dunăre.

Fig. 31 — Coloana stratigrafică a albian-senonianului, la SE de Bucureşti.

 Page 64
d. Al patrulea şi ultimul ciclu de sedimentare

Acest ciclu începe, ca în multe alte unităţi structurale ale României, în tortonian, odată cu
transgresiunea determinată de mişcările stirice. Apele au înaintat dinspre avanfosa carpatică,
invadînd mai întîi marginea nordică şi insinuîndu-se pe numeroasele şi adîncile paleovăi, pînă
departe către S. Acoperirea completă a Platformei Moesice, inclusiv promontoriul Bordei Verde, s-a
realizat în meoţian.

Tortonianul a fost întâlnit discontinuu, în toată jumătatea nordică a platformei. Distribuţia


discontinuă a termenului respectiv a fost deter¬minată de intensitatea mişcărilor de subsidenţă din
timpul miocenului superior, de configuraţia reliefului pe care-1 acoperă şi de acţiunea denu- daţiei
care a urmat tortonianului. Aceasta înseamnă că depozitele în discu¬ţie sînt încadrate de
discordanţe stratigrafice.

Cel mai vechi orizont, susceptibil de a' aparţine tortonianului, a fost întîlnit la N de Craiova
(Brădeşti— Melineşti) şi este alcătuit din conglomerate cu ciment argilos şi marnos, brun-cafeniu,
cu galeţi de cal¬care cripto- şi microcristaline, calcare grezoase, calcare dolomitizate, cuarţite,
fragmente de roci efuzive bazice şi tufite. Aceste depozite, în gro¬sime de 50—280 m, umplu
formele negative ale paleoreliefului. Ele conţin foraminifere terţiare şi preterţiare, slab conservate.
în afara orizontului menţionat, a cărei apartenenţă este discutabilă, în tortonian s-au întîlnit gresii,
argile marnoase, marnocalcare, calcare şi anhidrite care ajung pînă la 70 m grosime. La N de
structura Cartojani s-a constatat că bancurile de calcare tortoniene sînt de origine recifală algală.

La SE de Bucureşti (fig. 16) existenţa meoţianului inferior este sus¬ţinută de Hydrobia vitrella
Stef. şi mai ales de asociaţiile microfaunistice cu Ammonia beccarii Linné şi de cea cu Leptocythere
şi Hemicythere. Din meoţianul superior s-a determinat macrofaună de talie mică, constînd din :
Gongeria aff. novorosica Sinz., Hydrobia vitrella Stef., Pseudamnicola sarmatica Jek., P. producta
Jek., P. tholosa Jek., P. sarmatica depressa Jek., Pyrgula unicarinata Brus., Valvata simplex Fuchs,
precum şi asociaţia mierofaunistică cu Gyprideis. în alte zone ale platfor¬mei se citează (Mutihac,
Ionesi, 1975), din orizontul mediu, Dosinia meotica And., Modiolus incrassatus minor (And.), Ervilia
cf. minuta Sinz.

Dacianul se aşterne concordant peste ponţian şi suportă levantinul în continuitate de


sedimentare. Aria de răspîndire a dacianului cores¬punde, în general, ariei ponţianului, numai în

 Page 65
puţine locuri depozitele res¬pective venind în contact, direct, cu cretacicul. în limitele Platformei
Moesice, dacianul apare la zi pe suprafeţe restrînse, în preajma localităţii Strehaia şi pe malul drept
al Jiului, între Comoşteni şi Zăvalu.

Depozitele în discuţie, a căror grosime poate depăşi 500 m, sînt pre¬dominant arenitice în
jumătatea inferioară şi mult mai pelitice în cea terminală. în afara marnelor şi chiar a
marnocalcarelor, argilelor, nisi¬purilor, gresiilor şi microconglomeratelor sînt de semnalat
intercalaţiile de cărbune, care spre S ajung pînă la paralela oraşului Bucureşti.

Din nisipurile daciene s-a recoltat o faună cu TJnio rumanus Tourn., JDreissena rostriformis
Desh., D. polymorpha Pali., Prosodacnahaueri Cobîl., P. orientalis Stef., P. rumana Font. etc.
(Mutihac, Ionesi, 1975).

Levantinul şi cuaternarul încheie ultimul ciclu de sedimentare din Platforma Moesică, prin
depozite nisipoase, mai rar conglomerate, argile, marne, intercalaţii de cărbune şi chiar calcare
lacustre, acumulări de ori¬gine fluviatilă, proluvial-deluvială şi eoliană. Acestea totalizează grosimi
ce pot depăşi 1 000 m (în apropiere ele curbura Carpaţilor) şi conţin o faună diversă, dintre care cea
de moluşte şi de mamifere este mai semnificativă.

IV.2 Tectonica regiunii


Platforma Moesică a reacţionat de o manieră proprie la mişcările care s-au produs-în domeniile
învecinate. Ca urmare, formaţiunile geologice care intră în constituţia platformei au fost afectate şi
deformate în raport cu vechimea lor.

Fundamentul regiunii, eterogen ca vîrstă şi alcătuire petrografică, pare să se fi consolidat în


două etape. Sectorul răsăritean, format din şis¬turi verzi, puternic cutate şi foarte slab
metamorfozate, s-a consolidat, probabil, în orogeneza baikaliană, ţinînd seama că vîrsta absolută a
depozitelor respective, eventual a metamorfismului lor, urcă pînă la 524 mii. ani (Giuşcă şi colab.,
1967). Sectorul apusean, format din şisturi cristaline de epi- şi mezozonă, a fost metamorfozat,
probabil, mai devreme, în orogeneza assyntică sau anterior acesteia.

Diastrofismul respectiv pare să fi fost însoţit de manifestaţii magmatice, în timpul căruia s-au
pus în loc graniţele din sectorul Slatina—Optaşi. Trebuie menţionat faptul că graniţele sînt asociate
numai formaţiunilor metamorfice. Prezenţa unei asociaţii palino-protistologice primitive în

 Page 66
cuvertura acestui fundament de şisturi cristaline şi graniţe (la Corbu şi Priseaca), asociaţie
comparabilă cu cea determinată în termenii superiori ai şisturilor verzi, constituie un argument în
sprijinul afirmaţiei făcute, potrivit căruia fundamentul părţii de Y a platformei a fost consolidat
anterior orogenezei baikaliene. Oricum, uniformitatea litofacială a ordovicianului şi, posibil, a
cambrianului reprezintă o dovadă de necontestat că, începînd din cambrian, Platforma Moesică a
constituit un bazin de sedimentare unitar.

Trecînd la cuvertura sedimentară ar trebui făcută, mai întîi, precizarea că, sub aspectul
dispoziţiei structurale, depozitele în discuţie ar putea fi repartizate la două subetaje : unul inferior,
în care se încadrează formaţiunile paleozoice, altul superior ce se referă la mezozoic şi cainozoic.
Depozitele permiene şi chiar cele triasice inferioare realizează tranziţia între subetajele respective.

Formaţiunile paleozoice poartă amprenta mişcărilor ondulatorii şi, împreună cu fundamentul,


sînt implicate într-o serie de zone majore de ridicare şi de afundare, care s-au individualizat, posibil,
încă din timpul orogenezei baikaliene. Formaţiunile mezozoice şi cainozoice, în schimb, se
caracterizează printr-o structură în blocuri, ce se evidenţiază pe fondul dispoziţiei cvasimonoclinale
a acestora. Privind edificiul structural al platformei, în ansamblul lui, prima constatare care se
degajă este aceea a stilului tectonic casant, indiferent de nivelul stratigrafie, deşi pe cuprinsul
regiunii n-au putut fi puse în evidenţă încă toate accidentele tectonice disjunctive.

A doua caracteristică structurală majoră ce se constată la V de rîul Dîmboviţa este aceea că


marginea nordică a platformei, care în ansamblu se afundă sub depozitele avanfosei carpatice, la
nivelul paleozoicului şi triasicului, apare mult mai ridicată decît compartimentul sudic .

La baza permo-triasicului, marginea nordică a Platformei Moesice se situează cu 2 800—4 000


m mai sus decît partea ei sudică.

A treia remarcă este aceea că, la nivelul formaţiunilor paleozoice, se conturează cîteva
elemente structurale majore, constituite din zone de ridicare şi din zone de coborîre, în cadrul
cărora se dezvoltă o serie de struc¬turi de ordinul al doilea şi al treilea, constînd din promontorii,
anticlinale, blocuri.

In legătură cu elementele structurale majore se desprinde constatarea că personalitatea


tectonică a platformei rezidă în două mari ridicări: N Craiova—Balş—Optaşi—S Periş, un adevărat

 Page 67
masiv, în axul căruia apare fundamentul cristalin şi depozite paleozoice; acest masiv a constituit
teatrul unor procese magmatice repetate care s-au prelungit pînă în triasicul superior; promontoriul
însurăţei — Bordei Verde, de asemenea o creastă, alcătuită din formaţiunea şisturilor verzi, ce se
afundă dinspre Dobrogea centrală către avanfosa carpatică.

Direcţia masivului N Craiova—Balş—Optaşi—Periş este, în general, E—V. Această ridicare pare


să se bifurce: o ramură a sa con¬tinuă orientarea E—Y, spre Periş, iar cealaltă ramură se dirijează
spre SE, la "Videle şi apoi la Dobreni, constituind o prelungire a ridicării nord- bulgare. în partea
opusă, la Slatina—Balş, o derivaţie a ridicării majore se prelungeşte, în afundare către S, pe la
Dioşti—V Caracal, pînă la Ghi- ghen (S de Dunăre), unde face joncţiunea cu ridicarea nord-bulgară.

în cadrul ridicării JST Craiova—Balş—Optaşi—S Periş s-au con¬turat cîteva boltiri anticlinale şi
hemianticlinale, dintre care cele mai clare şi mai certe sînt structurile Iancu Jianu, Oporelu, Ciureşti
N şi Ciureşti S. în rest se poate vorbi despre blocuri care lasă impresia unor fragmente („cioburi') de
anticlinale.

Ridicarea însurăţei—Bordei Verde domină partea de E a Plat¬formei Moesice. Această ridicare,


în axul căreia apar şisturile verzi, se aco¬peră spre N cu depozite paleozoice, mai întîi siluriene, apoi
cambro-ordo- viciene şi, în final, devoniene. Ridicarea este compartimentată într-o serie de
structuri de ordinul al doilea, de forma unor hemianticlinale, care la origine trebuie să reprezinte
paleoreliefuri îngropate. în sectorul sudic, către „rădăcina" ridicării, la nivelul neogenului şi al
mezozoicului se re¬marcă o serie de ondulaţii perpendiculare ca direcţie, faţă de cea a promon-
toriului, respectiv NE —SV (exemplu Mihai Bravu, Stăncuţa, Berteşti etc.). Acestea reprezintă
morfostructuri care reflectă tectonica de detaliu (cutele) proprie formaţiunii şisturilor verzi.
Promontoriul însurăţei — Bordei Verde se afundă foarte repede spre NY, astfel că la Ghergheasa o
sondă de mare adîncime rămîne cu talpa în calcarele malmului la 6 204 m, fată de numai 400 m,
adîncime la care se întâlnise şisturile verzi, imediat la N V de Dunăre.

O altă zonă importantă de ridicare este aceea de la Strehaia—Vidin, care reprezintă curbura
unui aliniament major ce ar trebui să se continue şi să se dirijeze E—V, pe sub flancul extern al
avanfosei carpatice. După datele seismice, coroborate cu informaţiile sondelor, ridicarea Strehaia—
Vidin este cea mai elevată din sectorul vestic al platformei, interceptarea paleozoicului apreciindu-
se la izobata de 1 000 m. în axul acestei ridicări apar cuarţite negre, cambro-ordoviciene.

 Page 68
Ultima zonă de ridicare se defineşte la S şi SV de Bucureşti. Ea nu este altceva decît prelungirea
pe teritoriul românesc a ridicării nord-bul- gare. Culminaţia acestei ridicări se situează în preajma
localităţii Vetrino (Bulgaria) şi din ea se desfac mai multe ramificaţii. Una dintre ele se orien¬tează
spre NV, prelungindu-se, periclinal, la N de Dunăre, între Şoldanu şi Vlaşin, şi făcînd joncţiunea cu
marea ridicare N Craiova—Balş— Optaşi—S Periş, pe la Videle—Cartojani. în apexul ridicării nord-
bul- gare, cele mai vechi depozite, care se cunosc sub cuvertura mezozoică, sînt de vîrstă devonian
inferioară (la sonda 1 Vetrino a fost întîlnit eodevo- nianul). Majoritatea sondelor, însă, s-au oprit în
grupul carbonatic- evaporitic al paleozoicului (devonian-dinanţian). Aceasta înseamnă ca mişcările
pozitive din zona ridicării nord-bulgare au avut o intensitate mai redusă, sau că acest element
structural este de vîrstă mai recentă decît cele de la N de Dunăre.

în afara marilor zone de ridicare, pe cuprinsul Platformei Moesice se conturează şi patru


depresiuni de platformă : depresiunea Lom—Cra¬iova, depresiunea Roşiori—Alexandria,
depresiunea Călăraşi şi depre¬siunea Movila Miresii.

Depresiunea Lom—Craiova, orientată pe direcţia N—S, este delimitată de către ridicarea


Strehaia—Vidin la V şi de pintenul Slatina — Ghighen—Totleben la E. Această depresiune prezintă
cîteva ramificaţii dintre care pe teritoriul românesc se dezvoltă culoarul Mîrşani. Se întrevede
posibilitatea ca depresiunea respectivă să se continue şi dincolo de Bră- deşti (N Craiova), în direcţia
avanfosei carpatice.

Depozitele carbonifere au fost interceptate cu sonde numai în sec¬torul nordic, mai ridicat
(Brădeşti), şi pe marginea vestică (Argetoaia, Branişte). în rest, conturarea depresiunii s-a făcut pe
baza datelor geofi¬zice şi a unor sonde (cele de pe structura Kozlodui, din Bulgaria, de exem¬plu)
care la adîncimea de 4 000 m au rămas în triasicul mediu. Datele geo¬fizice sugerează că
depresiunea Lom—Craiova se adînceşte şi mai mult în faţa Prebalcanilor.

Depresiunea Roşiori—Alexandria este delimitată la N de ridicarea N Craiova—Balş —Optaşi—S


Periş, iar la S de către ridicarea nord- bulgară, prin ramificaţiile Vetrino — Ghighen şi Preslavţî—
Yidele. în cadrul ei, sonda de la Liţa a intrat în carbonifer la izobata de 4 516 m, dar prospecţiunile
seismice sugerează că cea mai coborîtă porţiune a de¬presiunii se situează în preajma oraşului
Alexandria, unde intrarea în car¬bonifer se estimează la izobata de 5 200 m.

 Page 69
Potrivit informaţiilor oferite de sondele săpate la Vlaşin, Salcia şi Liţa, depresiunea Roşiori—
Alexandria este umplută cu depozitele detri- tic'e ale silezianului a căror grosime ar putea să atingă
800 m. Această importantă depresiune de platformă a continuat să funcţioneze ca atare şi după
carbonifer, cînd s-au acumulat peste 2 700 m depozite permiene şi triasice inferioare.

În cadrul depresiunii Roşiori—Alexandria se conturează o serie de elemente structurale, dintre


care cele mai bine verificate sînt anticlinalele Liţa, Peretu şi Salcia.

Depresiunea Călăraşi—Urziceni, larg deschisă către avanfosa car¬patică, este delimitată de


promontoriul Preslavţî—Videle, o apofiză a ridicării nord-bulgare, la V, şi de promontoriul
însurăţei—Bordei Verde, la E. în cadrul ei s-a constatat prezenţa paleozoicului în. succesiune
aproape completă şi, în special, dezvoltarea maximă a devonianului şi a carboniferului care
cumulează grosimi de 3 800 m. Nu lipseşte nici formaţi¬unea roşie inferioară, mezotriasicul şi
doggerul. Dintre structurile mai importante, horstul de la Belciugatele se detaşează ca amplitudine
şi dimen¬siuni.

Depresiunea Movila Miresii este încadrată de promontoriul însurăţei Bordei Verde la V şi de


promotoriul nord-dobrogean, la E. Grefată pe şisturi verzi şi, uneori, pe formaţiuni siluriene,
depresiunea respectivă, de origine mixtă, tectono-erozivă, reprezintă o ramificaţie a depresiunii
Focşanilor, umplută cu depozite neogene. Numeroasele pseudostructuri, derivînd din tasarea
diferenţială a depozitelor neogene care acoperă un paleorelief cu o puternică energie şi existenţa a
foarte multe falii, imprimă regiunii nota caracteristică.

Inclinarea depozitelor paleozoice şi permo-triasice depăşeşte, adesea, valorile specifice unor


regiuni cu regim de platformă. Astfel, cambro-ordo- vicianul se remarcă prin înclinări de 13 şi 39°,
silurianul are 15—42°, eodevonianul 7 — 30°, eifelianul 7 — 71° (?), giveţian-neodevonianul 6—80°,
dinanţianul 4—16°, silezianul 10 — 65°, permianul 5—35°, triasi- cul 10—25°. O parte dintre valorile
mari, aberente, s-ar putea explica prin interceptarea unor falii de către diferitele foraje. Alte
înclinări mari caracterizează depozitele cu stratificaţie încrucişată, ca de exemplu cam- bro-
ordovicianul, eifelianul, silezianul.

S-a admis, de asemenea, existenţa unor diapire incipiente, care s-au format datorită plasticităţii
pelitelor, încadrate de pachete de roci carbonatice, avînd greutate specifică mai mare. Ceea ce
trebuie reţinut este faptul că aproape toate lacunele de sedi¬mentare sincrone fazelor de

 Page 70
diastrofism, cum ar fi mişcările taconice, ardenice, bretone, sudetice, pfalzice, sînt asociate cu mici
discordanţe unghiulare. Aceasta scoate în evidenţă regimul mobil al platformei pînă către sfîrşitul
jurasicului, dacă nu pînă în mezocretaeic. în aceeaşi ordine de idei, merită subliniată frecvenţa
manifestărilor magmatice, de asemenea, asociate principalelor faze diastrofice.

Aceasta ar fi semnificaţia nivelelor de cinerite identificate în ordovicianul superior, în silurian,


către sfîrşitul dinanţianului şi începutul silezianului, în permian şi în triasic. Mai mult decît atît,
importantele masive intrusive de gabbrouri, diorite, meladio- rite şi aplitele microgranitice filoniene
de la Balş, Slatina şi Ciureşti par să se fi pus în loc în faza bretonă. Afirmaţia se bazează pe faptul că
la sondele 100 Balş şi 127 Găneasa (Slatina) aplitele microgranitice străbat formaţiu¬nile devoniene
oprindu-se în baza viseanului (tournaiseanul lipseşte). Cît priveşte magmatismul permian, acesta se
sincronizează cu mişcările clin finalul orogenezei varisce.

Reducerea grosimii şi chiar lipsa unor termeni din paleozoic şi tri¬asic pe zonele de ridicare şi
dezvoltare, uneori completarea lor în limitele zonelor depresionare, denotă că elementele
structurale majore ale platformei sînt forme moştenite, probabil, încă din timpul orogenezei
baikaliene şi care s-au transmis, de o manieră activă, pînă în faza paleokimmerică. La o concluzie
similară se ajunge atunci cînd se examinează principalele acci¬dente disjunctive. Faptul că în
anumite zone de pe ridicarea N Craiova — Balş—Optaşi—S Periş şi pe cea de la Slatina—Ghighen
seîntîlnesc magmatite suprapuse: graniţe (assyntice?), gabbrouri, diorite, meladio- rite (din faza
bretonă), porfire, diabaze, porfire şi din nou roci efuzive bazice (permo-triasice) atestă vîrsta foarte
veche a unor falii şi reactivarea lor în diferite perioade de distrofism.

Aşa cum s-a arătat, elementele tectonice majore, de ordinul I, cu tot labirintul de detalii
structurale şi morfostructurale de ordinele II, Illetc., caracterizează aranjamentul stratelor de vîrstă
paleozoică şi triasică, foarte puţin şi a celor mezojurasice. La nivelul jurasicului, cretacicului şi
neogenului imaginea structurală apare complet diferită, în sensul că, în ansamblu, formaţiunile
respective, dar mai ales cele neogene se îngroaşă, înclină şi se afundă de la S către N" cu înclinări de
2—15° . Faptul nu necesită explicaţii suplimentare, ţinînd seama că, în timpul tortonianului,
sarmaţianului şi pliocenului, cea mai mare parte a Platformei Moesice constituia flancul extern
(platformic) al avanfosei carpatice.

 Page 71
Această cădere către N se realizează în trepte, de-a lungul unor linii de falie, în general paralele
sistemului carpatic. Desigur că pe acest fond major de monoclin faliat intervin numeroase detalii
structurale, generate de mişcări locale, de varietatea şi energia paleoreliefurilor, de grosimea şi
natura depozitelor, asociate cu procesul de compactare diferenţială a rocilor, de frecvenţa şi
amploarea accidentelor tectonice şi, într-o măsură foarte redusă (pe marginea nordică), de
mişcările plicative.

Fig. 32. — Harta morfostructurală a Platformei Moeslce la intrarea în depozitele prepermiene

Faţă de cele arătate se degajă concluzia că, în evoluţia Platformei Moesice, trei au fost
momentele principale care au determinat trăsăturile majore ale structurii depozitelor sedimentare.
Acestea corespund mişcărilor baikaliene, neovarisce-paleokimmerice şi stirice.

 Page 72
 Page 73
Capitolul V : GEOLOGIA DE DETALIU

V.1 Stratigrafia perimetrului

Modelul stratigrafic este construit pentru zona municipiului Bucureşti.

Pe domeniul cercetat, relieful este monoton, cu altitudini cuprinse între cotele +95  +55 m.

Râurile Colentina şi Dâmboviţa, cu cote ale luncilor de 85 m în amonte şi de 55 m în aval şi


sensuri de curgere NV-SE, au separat în Câmpia Bucureştiului trei porţiuni relativ egale ca extindere,
dar distincte ca vârstă şi constituţie litologică (Enciu et al., 2008).

Fiecare din cele trei câmpuri, denumite Otopeni, Colentinei şi Cotroceni, are în alcătuire un
câmp „înalt” situat la 13-17 m altitudine relativă şi trei sau două terase.

Din punct de vedere geologic-evolutiv, teritoriul circumscris municipiului Bucureşti şi sectorului


din interiorul inelului de cale ferată se suprapune pe o porţiune din marginea nordică a platformei
Moesice.
Această unitate se extinde în S până la Munţii Balcani, la V şi N este încălecată de unităţile
orogenului Carpatic iar la E şi NE este separată de Orogenul Nord-Dobrogean şi Platforma Scitică
prin intermediul faliei crustale NV-SE, Peceneaga-Camena (Săndulescu, 1984). Flexura V – E Chitila,
situată în marginea de N a oraşului Bucureşti, separă platforma propriu-zisă de flancul epicratonic al
Avanfosei Carpatice.
Din punct de vedere litostratigrafic, în partea centrală a Bazinului Dacic, implicit în arealul
Bucureşti, pe baza sondelor structurale şi de petrol, deasupra reliefului cretacic, au fost separate şi
descrise trei grupuri: Grupul de Olt-Vedea, Grupul Optaşi-Cartojani (Pauliuc et al. 1979) şi Grupul de
Bucureşti.

Cel mai nou este grupul de Bucureşti care conţine nouă formaţiuni: Formaţiunea de Merişani
(Dacian inferior), Formaţiunea de Călineşti (Dacian superior), Formaţiunea de Izvoarele (Romanian
inferior-mediu), Formaţiunea de Frăteşti (Romanian superior-Pleistocen inferior), Formaţiunea de
Coconi (Pleistocen mediu), Formaţiunea de Mostiştea (Pleistocen mediu), Formaţiunea
„depozitelor intermediare”, Formaţiunea de Colentina şi Formaţiunea Loessului.

 Page 74
Secvenţa superioară cu grosime de maxim 30 m este Formaţiunea „depozitelor intermediare”,
Formaţiunea de Colentina şi Formaţiunea Loessului.

Depozitele intermediare sunt reprezentate printr-o formaţiune argiloasă – prăfoasă cu una sau
două intercalaţii de nisipuri fine.

Sedimentele argiloase sunt constituite din argile şi marne vinete sau cenuşii şi depozite
loessoide având canalicule de calcit, pungi cu calcare pulverulente şi concreţiuni. Unele dintre
acestea sunt mai mult sau mai puţin nisipoase sau prezintă ochiuri de nisip.

În ceea ce priveşte fauna depozitelor, ea este reprezentată prin specii aparţinând genurilor:
Viviparus, Melanopsis, Succinea şi prin fragmente de alte gasteropode.

Formaţiunea de Colentina a fost depusă în ultima parte a Pleistocenului de apele Colentina,


Dâmboviţa şi Argeş. Depozitele superficiale trec treptat spre adâncime într-un nisip fin ruginiu şi
apoi într-un nisip roşu – portocaliu cu numeroase resturi organice. În adâncime, granulozitatea
creşte, trecându-se la pietrişuri. Întregul banc prezintă o sedimentare în lentile ale căror dimensiuni
cresc către patul stratului, indiferent dacă materialul este constituit din nisip fin cu mică sau pietriş.

Fauna de mamifere fosile cuprinde: Elephas primigenius sibiricus, Elephas antiquus, Cervus
euryceros, Cervus megaceros, Bos priscus, Bos primigenius, Rhinoceros tichorhinus, Canis lupus,
Hyaena crocuta.

Formaţiunea Loessului este constituită dintr-o succesiune de 1-5 strate extinse şi continue de
loess separate de soluri îngropate (Enciu et al., 2008) şi prezintă grosimi extrem de diferite, de la 1-
2 m la aproape 30 m. Depozitele argiloase loessoide se caracterizează din punct de vedere litologic
prin variaţia granulometrică a elementelor componente: argile, prafuri şi nisipuri fine.

Aceste depozite se prezintă sub formă de aglomerate lenticulare mai mult sau mai puţin
argiloase, cu separaţii calcaroase şi mangano – feruginoase sub formă de canalicule, concreţiuni sau
pungi de calcar pulverulent şi cu dese cuiburi sau fâşii de nisip. Culoarea depozitelor variază de la
galben roşcat la vânăt şi cenuşiu; succesiunea culorilor este extrem de dezordonată. Aceasta are
semnificaţia că şi condiţiile de sedimentare sunt variate: în regim eolian şi probabil, local, în mici
acvatorii (bălţi, braţe de curs abandonate etc).

 Page 75
Modelul structural

Pe fondul major al platformei, cel de monoclin faliat, s-au identificat numeroase structuri de
detaliu generate de densitatea şi amploarea accidentelor tectonice şi, în mod subordonat, de
grosimea şi natura sedimentelor depuse în intervalul Miocen mediu - Cuaternar.

În ciclul de sedimentare Miocen mediu - Cuaternar, acumularea formaţiunilor geologice din


substratul zonei Bucureşti, a avut loc întâi în ambianţa marină (până la finele Ponţianului), apoi -
lacustră de larg şi litoral - deltaică, în Dacian - Romanian mediu şi în final, în Romanian superior -
Holocen, în condiţiile mediului continental.

Pe baza observaţiilor din 220 de foraje, dintre care 130 de foraje cu adâncimi mai mari de 110
m, Liteanu a descris modelul structural al formaţiunilor pliocen superior – cuaternare.

Potrivit autorului, patul bancului gros de nisipuri (de Mostiştea) înclină de la NV (+42 m), spre
SE (+32 m). Aceasta este cea dintâi formaţiune la care structura înclină conform cu actuala pantă a
reliefului (de la suprafaţă).
În partea de sud a Capitalei, Formaţiunea de Mostiştea se ridică şi se reuneşte cu Formaţiunea
de Colentina (sugerând existenţa unei uşoare ridicături). Între cele două formaţiuni se dezvoltă o
formaţiune argiloasă - prăfoasă cu dispoziţie lenticulară în diferite puncte ale Capitalei, numită
Formaţiunea „depozitelor intermediare”.
Sedimentarea creşte în variabilitate la nivelul următor, în Formaţiunea de Colentina. Aceasta
prezintă la nivelul Capitalei o cădere medie de 1,35 m la 1000 m distanţă de la NV către SE. Totuşi,
faţă de tendinţa amintită, se remarcă o ridicare apreciabilă a întregului banc în partea centrală a
oraşului în marginea terasei de pe stânga Dâmboviţei (străzile Lipscani şi Stavropoleos).
Variaţiile litologice locale sugerează prezenţa unor falii care necesită confirmarea prin
realizarea de lucrări de investigare directă.

Formaţiunile geologice cu premise favorabile acumulării de ape subterane din Câmpia Română
aparţin Romanianului mediu ‑ Pleistocenului inferior, Romanianului superior ‑ Pleistocenului
(Frăteşti), Pleistocenului mediu (Complexul Marnos, similar cu Formaţiunea de Coconi),
Pleistocenului superior (Pietrişurile de Colentina, Nisipurile de Mostiştea, pietrişurile de terasă) şi
Holocenului (pietrişuri şi nisipuri din şesurile aluvionare).

 Page 76
Caracterul permeabil ridicat al acestor formaţiuni favorizează înmagazinarea unor importante
cantităţi de apă subterană.

Formaţiunea de Coconi (de vârstă pleistocen medie) este constituită din nisipuri fine (nisipuri
siltice sau nisipuri argiloase), argile nisipoase, argile siltice, argile carbonatice sau argile negre (cu
multă substanţă organică). Sporadic, în interiorul formaţiunii se întâlnesc secvenţe cu pietrişuri şi
nisipuri.

Nisipurile fine au paiete de muscovit şi detritus de fragmente vegetale. Argilele siltice, ca şi


argilele carbonatice, conţin, pe alocuri, concreţiuni feruginoase.

Nisipurile de Mostiştea s‑au depus în continuitate peste Formaţiunea de Coconi, însă pe un


areal redus, în partea centrală a Platformei Moesice. Ele marchează încetarea subsidenţei, ce a
condus la depunerea sedimentelor argilo‑marnoase.

Aceste nisipuri au până la 30 m grosime, fiind reprezentate prin silturi, nisipuri fine, rar
grosiere, cu intercalaţii de pietrişuri.

Pietrişurile de Colentina apar în limita de dezvoltare a teraselor Colentinei şi Dâmboviţei,


având o grosime de 5‑15 m. În ele s‑au identificat resturi de Mammuthus primigenius, Equus
germanicus, Coelodonda antiquitatis, Cervus elaphus etc., care denotă partea mediană a
Pleistocenului superior.

V.2 Tectonica perimetrului


Fundamentul regiunii este eterogen ca vîrstă şi alcătuire petrografică.

Cuvertura sedimentară prezinta două subetaje : unul inferior, în care se încadrează


formaţiunile paleozoice, altul superior ce se referă la mezozoic şi cainozoic.

Formaţiunile paleozoice poartă amprenta mişcărilor ondulatorii şi, împreună cu fundamentul,


sînt implicate într-o serie de zone majore de ridicare şi de afundare, care s-au individualizat, posibil,
încă din timpul orogenezei baikaliene.

La baza permo-triasicului, marginea nordică a Platformei Moesice se situează cu 2 800—4 000


m mai sus decît partea ei sudică.

 Page 77
In legătură cu elementele structurale majore se desprinde constatarea că personalitatea
tectonică a platformei rezidă în două mari ridicări: N Craiova—Balş—Optaşi—S Periş si a doua zonă
de ridicare se defineşte la S şi SV de Bucureşti.

Ea nu este altceva decît prelungirea pe teritoriul românesc a ridicării nord-bul- gare.


Culminaţia acestei ridicări se situează în preajma localităţii Vetrino (Bulgaria) şi din ea se desfac mai
multe ramificaţii. Una dintre ele se orien¬tează spre NV, prelungindu-se, periclinal, la N de Dunăre,
între Şoldanu şi Vlaşin, şi făcînd joncţiunea cu marea ridicare N Craiova—Balş— Optaşi—S Periş, pe
la Videle—Cartojani. în apexul ridicării nord-bul- gare, cele mai vechi depozite, care se cunosc sub
cuvertura mezozoică, sînt de vîrstă devonian inferioară (la sonda 1 Vetrino a fost întîlnit eodevo-
nianul). Majoritatea sondelor, însă, s-au oprit în grupul carbonatic- evaporitic al paleozoicului
(devonian-dinanţian). Aceasta înseamnă ca mişcările pozitive din zona ridicării nord-bulgare au avut
o intensitate mai redusă, sau că acest element structural este de vîrstă mai recentă decît cele de la
N de Dunăre.

In evoluţia Platformei Moesice, trei au fost momentele principale care au determinat


trăsăturile majore ale structurii depozitelor sedimentare. Acestea corespund mişcărilor baikaliene,
neovarisce-paleokimmerice şi stirice.

 Page 78
Capitolul VI : GEOLOGIA PETROLULUI(GEOLOGIA ECONOMICA)

Îndelungata şi destul de complexa evoluţie a Platformei Moesice a favorizat acumularea unei


importante secvenţe de depozite, constituită dintr-o alternanţă de tipuri litologice ale căror
proprietăţi le recomandă ca roci rezervoare, protectoare şi, posibil, generatoare de
hidrocarburi.Aceste categorii de roci, împreună cu alţi factori, care fie că au contribuit la formarea
petrolului şi a gazelor, fie că exprimă condiţiile în care a evoluat o regiune ori o formaţiune
geologică. În ordinea depunerii, primul grup de roci rezervoare îl constituie gresiile-silicioase şi
cuarţitele cambro-ordovicieneare pot cumula grosimi pînă la 700 m. Măsurători asupra
proprietăţilor fizice ale acestora nu s-au efectuat.

Rocile rezervoare

Grupul carbonatic-evaporitic din paleozoic, cu grosimi de peste 1 000 m, este cunoscut prin
prezenţa calcarelor poroase şi a dolomitelor. La Bibeşti, unde produc petrol, dolomitele au, potrivit
diagrafiei geofizice, porozităţi de 6,5—20%. în schimb la Dîrvari şi Brădeşti devonianul carbonatic n-
a debitat. La Urziceni porozităţile sînt de 1,3—2,8%, iar la Periş 9,9 %, în timp ce permeabilitatea nu
depăşeşte 4 mD.

Silezianul conţine intercalaţii de gresie, calcare poroase şi dolomite care, la Finta, prezintă
2,81—7,29% porozitate şi 1,1 mD permeabilitate, pe cînd la Periş valorile au fost de 1,4 — 9,9% şi,
respectiv, 3,9 mD. Ţinînd seama că la Finta datele provin de la 6 067—6 255 m, iar la Periş de la
4136—4 337 m, se apreciază că, la adîncimi mai mici, valorile se pot ameliora apreciabil.

Tortonia-nul şi sarmaţianul, venind în contact direct, formează, de regulă, zăcăminte comune şi


se caracterizează prin rezervoare de tip granular (nisipuri, gresii, calcare grezoase). Local, mai ales
în partea sudică şi sud-estică a platformei, se întîlnesc şi rezervoare fisurate (calcare, calcare
grezoase, anhidrite). în aceste condiţii, valorile parametrilor fizici variază foarte mult, şi anume
între 4 şi 30 % porozitate şi de la 0 la 3 500 mD permeabilitate. Existenţa a foarte numeroase
zăcăminte de hidrocarburi în sarmaţianul platformei constituie cea mai puternică dovadă a
capacităţii de înmagazinare a fluidelor pe care acesta le are.

 Page 79
Meoţianul şi ponţianul se caracterizează prin prezenţa unor strate de gresii si nisipuri, separate
de orizonturi pelitice impermeabile. Frecvenţa şi ponderea arenitelor, mai ales la nivelul
ponţianului, cresc în sectorul estic al Platformei Moesice. Valorile porozităţii diferă de la structură
la structură şi de la orizont la orizont, mediile extreme fiind de 12 şi 30%. Permeabilitatea ajunge
pînă la 1 200 mD.

Nisipuri, gresii şi microconglomerate sînt foarte frecvente, de aseme¬nea, în dacian şi levantin,


dar acestea beneficiază numai local de con¬diţii de protecţie (exemplu, Moara Vlăsiei). Ca urmare,
ele sînt invadate, aproape în totalitate, de ape dulci.

Aruncînd o privire de ansamblu asupra întregii succesiuni de depo¬zite din cadrul Platformei
Moesice, se constată că rocile rezervoare se întîlnesc în aproape toate secvenţele terigene şi
carbonatice. Calităţile acestora (porozitate şi permeabilitate, în strînsă legătură cu greutatea
specifică) variază în funcţie de : adîncime, care determină, în bună măsură, gradul de compactare a
rocilor; compoziţia chimică cu implicaţii impor¬tante în procesul de diageneză (cimentări,
recristalizări), din acest punct de vedere rocile carbonatice apărînd mai puţin favorabile decît rocile
sili- cioase; vîrsta formaţiunilor, ce se reflectă în greutatea specifică (deci în valoarea porozităţii) şi
în stadiul diagenezei (cimentări, colmataje) rocilor etc.

Roci generatoare

Se obişnuieşte ca în lipsa unor analize petrografice, biostratigrafice şi geochimice speciale, rolul


de roci generatoare să se atribuie depozitelor în general pelitice şi carbonatice, depuse, de regulă,
în mediul subacvatic. Astfel de secvenţe'se întîlnesc foarte frecvent în coloana stratigrafică a
paleozoicului, mezozoicului şi neogenului din platformă.

Grupul detritic inferior, pe lîngă arenite, conţine argilite, argile, marne şi marnocalcare, de
culoare predominant negricioasă, în care se constată prezenţa doritului, hidrotroilitului, piritei, mai
rar a sideritului,

asociate cu resturi de materie organică. Elementele menţionate sugerează că sedimentarea a


avut loc în condiţii geochimice reducătoare de tip euxi- nic, propice acumulării rocilor posibil
generatoare de hidrocarburi.

 Page 80
Analizele geochimice efectuate pe carotele extrase de la mai multe sonde au permis să se
obţină următorii indici:

carbon organic (%) 0,95 —1,8


extract organic solubil (%) 0,006—0,444
hidrocarburi In extract (%) 43—63
hidrocarburi în rocă (p.p.m) 42—2 830
sulf piritic (%) urme - 1,20
FeO( %) 0,76-5,40
Fe203(%) 0,58-6,72
putere reducătoare organică (mg/02/100 g rocă) urme — 1,83
putere reducătoare organică + minerală urme — 1,30
(mg 02/100 g rocă)
pH 9,0-9,8

Aceşti indici geochimici, relativ favorabili, au fost numai în mică măsură confirmaţi de analizele
palinologice care, urmărind gradul de metamorfism al substanţei organice, au reuşit să întrevadă
potenţial petroligen „moderat" numai pentru silurianul traversat de sonda 3 005 Optaşi şi potenţial
„slab", doar pentru eodevonianul sondei 5 055 Căzăneşti. în ceea ce priveşte cambro-ordovicianul
de la Corbu şi eodevonianul de la Balş (sonda 100), potrivit acestui ultim criteriu, materia organică
a ajuns în faza senilă, deci potenţialul petroligen este nul.

Tortonianul, sarmaţianul şi pliocenul din Platforma Moesică n-au făcut încă obiectul unui
studiu geochimic de sinteză, dar astfel de lucrări se cunosc în cazul pliocenului din avanfosa
carpatică care s-a depus în acelaşi bazin de sedimentare şi în condiţii, parţial, asemănătoare cu cele
din platformă. Concluzia la care s-a ajuns (Anton, 1973) este că petrolul şi gazele din pliocen sînt
autohtone.

Din elementele prezentate mai înainte se poate conchide că indicii geochimici, petrografici şi
biostratigrafici caracteristici rocilor posibile generatoare de hidrocarburi se întîlnesc în depozitele
pelitice ale paleozoicu- lui inferior (valori modeste, identificate local), în formaţiunea carbonatică
tria.sică, în formaţiunea detritică jurasică, în albian şi, după toate proba¬bilităţile, în neogen.
Prezenţa rocilor-mame în cadrul altor termeni stra- tigrafici nu este susţinută de rezultatele
analizelor efectuate, dar posibili¬tatea unor surse de hidrocarburi în devonian şi în malm-cretacic
n-ar trebui exclusă, cel puţin pînă la completarea studiilor speciale. Condiţiile de acumulare,
conservare şi de evoluţie a materiei organice variază foarte mult în cadrul Platformei Moesice, încît
generalizarea rezultatelor unor analize (mai ales negative) nu se recomandă.

 Page 81
Roci protectoare

Delimitarea mai multor cicluri litofaciale în intervalul cambrian- cuaternar presupune existenţa
unei succesiuni repetate de roci poros- permeabile şi roci compacte, ultimele îndeplinind rolul de
ecrane pro¬tectoare.

Incepînd cu primul grup litofacial, s-ar putea spune că arenitele cambro-ordoviciene sînt
protejate fie de orizontul argilitic de la partea superioară a ordovicianului, fie de către pelitele
siluriene, care le pot acoperi discordant.

Gresiile silicioase şi cuarţitele eifeliene sînt acoperite de cuvertura, adesea compactă, formată
de formaţiunea dolomito-evaporitică a devonia- nului. La rîndul lor, nivelele poros-permeabile
reprezentate prin calcare şi dolomite devoniene şi dinanţiene au dezvoltări limitate, sub forma
unor lentile. în cazul în care întreaga cuvertură carbonatică este fisurată, facilitînd circulaţia
fluidelor pe verticală, atunci rolul protector ar putea fi îndeplinit de formaţiunea detritică sileziană,
ori de alţi termeni stratigrafici mai noi.

Intercalaţiile de gresii şi de calcare sileziene, conglomeratele, gresiile şi nisipurile permiene,


avînd d Orizontul grezos al triasieului inferior şi formaţiunea carbonatică de deasupra formează, de
regulă, o unitate hidrodinamică comună, acoperita fie de formaţiunea roşie superioară, fie de
depozite terigene jurasice Acestea clin urmă protejează, în primul rînd, rezervoarele toarcian-ba
jociene.

Calcarele malmului sînt, cu puţine excepţii, în comunicaţie cu ceh ale cretacicului inferior.
Toată această stivă de depozite carbonatice estt protejată de marnocalcarele cretacicului superior.

Senonianul, tortonianul şi sarmaţianul, formînd adesea zăcămintt comune, au drept ecran


impermeabil orizontul superior, pelitic, al sarma- ţianului.

Secvenţele arenitice ale meoţianului bazai, acolo unde apar, suporte complexul mediu pelitic.
Gresiile de la partea superioară a meoţianului beneficiază de protecţia ponţianului marnos.
Rezervoarele ponţiene alternează, ca şi în cazul meoţianului, cu pachete pelitice
impermeabile.ezvoltări limitate, pot beneficia de ecrane locale.

 Page 82
Capitolul VII : ASPECTE ECOLOGICE LEGATE DE EXPLOATARE

Fără să ne dăm seama trăim într-un păienjeniş invizibil de radiaţii electromagnetice,


majoritatea având un impact negativ asupra organismului.
Studiile efectuate arata că majoritatea frecventelor generate de mediul de viaţă modern
afectează funcţionarea corectă a corpului omenesc: afectează memoria, îngreunează
învăţarea, degradează sistemul imunitar, provoacă maladii precum cancerul, tulburări mentale şi
comportamentale (depresia), efecte în sinteza naturală a anumitor substanţe; “toată
poluarea electromagnetică desincronizează creierul, făcându-l să lucreze pe frecvenţe
maladive”.
Utilizarea radiaţiei electromagnetice din domeniul radiofrecvenţelor este din ce în ce mai
frecventa.
Interacţiunea dintre organismele vii şi câmpurile electrice şi magnetice din mediu
reprezintă un proces continuu şi din ce în ce mai accentuat prin dezvoltarea civilizaţiei moderne.
Poluarea atmosferică în sectorul 2 implică substanţe precum oxizii de sulf şi azot, cloro-
fluoro-carburile, dioxidul de carbon, monoxidul de carbon, şi funinginea (cărbunele).
Sursele de poluare port fi: surse mobile, autovehiculele produc gaze de eşapament, oxizi de
azot, monoxid de carbon şi hidrocarburi prezente în special în timpul orelor de vârf când se
merge încet şi arderile nu se fac complet, surse staţionare când toate unităţile produc poluanţi
solizi (pulberi) sau gazoşi. Oxizii de sulf pe lângă efectele negative pe care le au asupra plantelor
au şi o acţiune de degradare asupra obiectelor. Oxizii de sulf şi acizii lor accelerează coroziunea
fierului, zincului, a pietrelor de construcţie. S-a constatat că în zonele urbane gradul de
coroziune este de 1 până la 5 ori mai mare decât în zonele rurale nepoluante. Pe lângă
coroziune, aceştia produc decolorarea, pătarea zidurilor construcţiilor, monumentelor
arhitectonice, un bun exemplu este zona Bucur Obor unde au început lucrări de recondiţionare
a faţadelor blocurilor înnegrite de poluanţi.

 Page 83
Fig.34 Surse de poluare fonica in Bucuresti

Intensitatea sunetului exprimat prin decibel (dB), reprezentând presiunea undei sonore, se
măsoară cu sonometrul. Din punct de vedere al auzului uman limita inferioară este de 0 dB, iar cea
superioară este de 130-140 dB, limita la care omul se simte complet deranjat de zgomot. Când dB
se referă la auz, se foloseşte notaţia dB(A). Efectul zgomotului se poate examina în mod direct,
prin reacţii fiziologice şi se poate caracteriza prin valori obiective măsurate.

Cele mai zgomotoase zone ale Municipiului Bucuresti

Zone Intensitatea sonora


Ferdinand – Mihai Bravu 68-78
Mihai Eminescu – Viitorului (db) 67-77

 Page 84
Fig.35 Harta a zgomotului pentru Municipiul Bucuresti

Efectele patologice ale zgomotului sunt surditatea traumatică şi perturbări ale sistemului
nervos, cu evoluţie lentă sau agresivă. Expunerea excesivă la zgomot intens şi pe perioade lungi de
timp determină surditatea. S-a constatat că şi prezenţa unei linişti depline conduce la
suprasolicitare nervoasă, manifestând prin apăsare psihică şi senzaţie de frică.

S-a demonstrat deasemenea că unul dintre factorii de mediu care influenţează eficienţa
productivă a omului este zgomotul.

Analizând Harta intensităţii zgomotului în Municipiul Bucureşti, publicată de Primăria


Municipiului Bucureşti, în anul 2007, s-au realizat şase cartodiagrame cu variaţia valorilor
nivelului zgomotului pentru Sectorul 2:

1. zgomotele străzii înregistrate ziua;

2. zgomotele străzii înregistrate noaptea

3. zgomotele produse de industrie, ziua

 Page 85
4. zgomotele produse de industrie, noaptea

5. zgomotele produse de tren şi tramvai, ziua

6. zgomotele produse de tren şi tramvai, noaptea

Ziua, datorită circulaţiei rutiere, se creează areale de intensă poluare fonică pe care le
delimitam pe aproape toată suprafaţa, având o intensitate mai mare de-a lungul arterelor
principale de circulaţie: Şoseaua Colentina, Şoseaua Pantelimon, Calea Moşilor, Bulevardul
Lacul Tei, intersecţiile mari: Bucur Obor, Doamna Ghica, Iancului, Ferdinand. În aceste
perimetre zgomotul depăşeşte 70 db şi este datorat, în cea mai mare parte, traficului rutier.

Noaptea, aceleaşi artere menţionate mai sus se înscriu în valori ridicate, ce depăşesc
mediile admise, creând un disconfort acustic permanent .

Zonele mai liniştite pot fi observate în partea de nord şi de est a Sectorului 2. Sectorul 2 al
Municipiului Bucureşti este, prin excelenţă, un sector industrializat, în ciuda destructurării a
numeroase platforme industriale; industria, prin marea cantitate de poluanţi, face că starea
mediului în Sectorul 2 al Capitalei să fie serios deteriorată; valorile zgomotului depăşesc ziua 80 db,
iar noaptea-peste 65 db. Nuclee de poluare fonică datorate industriei se pot delimita în părţile de
nord şi de sud-est ale sectorului-creind un disconfort rezidential serios .

Starea mediului Capitalei este afectată şi de zgomotul produs detramvaie/trenuri: Şoseaua


Colentina, Calea Moşilor, Mihai Bravu, Şoseaua Ştefan cel Mare se concretizează în arterele unde
valorile zgomotului înregistrează valori de 60-75 db; partea nordică a sectorului, unde este
amplasată Gara Obor, este afectată şi de zgomotul trenurilor.

Potrivit Enviro Consult, calculul poluarii fonice are la baza raportul dintre numarul de locuitori
dintr-un oras expusi la un nivel de zgomot de peste 55 db(A) si numarul total de locuitori ai orasului,
inmultit cu 100. “La nivel national, in orasele cu peste 250.000 de locuitori avem aproximativ
2.900.000 de persoane expuse la zgomot peste limita prevazuta in standardele de auditare, ceea ce
inseamna ca pentru mai mult de 60% din populatie calitatea vietii este afectata considerabil de
poluarea fonica”, a declarat Bogdan Lazarovici, director executiv Enviro Consult, auditor in
domeniul masurariilor acustice.

 Page 86
Valorile limita din timpul zilei, acceptate de legislatia in vigoare in Romania, pentru zonele
rezidentiale, sunt pana in 50 db(A). In zona aeroporturilor, strazilor principale si cailor ferate de 70
db(A), iar in sectoarele industriale de 65 db(A).

Cele mai zgomotoase zone ale capitalei sunt Bulevardul Magheru (zona Nottara), Zona
Oltenitei, Bulevardul Ferdinand (zona Iulia Hasedeu), Bulevardul Ghencea si Pantelimon (zona
Morarilor).

Legislatia europeana prevede ca fiecare harta de zgomot sa fie actualizata la fiecare 5 ani, aici
intrand in calcul nu numai orasele, ci si reteaua de transport feroviar, drumurile, aeroporturile sau
santierele navale.

Aerul din mediul urban a devenit din ce în ce mai poluat, calitatea sa fiind influenţată de
multiple surse de poluare, în special de trafic şi industrie. 2,6% din totalul populaţiei municipiului
Bucureşti se află în situaţie de mare risc privind expunerea la poluarea din trafic. Aceasta este
concluzia unei analize a Centrului de Planificare Urbană şi Metropolitană Bucureşti.

Administraţia Naţională de Meteorologie, împreună cu partenerii săi – Agenţia pentru Protecţia


Mediului Bucureşti, Centrul de Planificare Urbană şi Metropolitană-Bucureşti, Autoritatea de
Sănătate Publică Bucureşti, Institutul de Biologie al Academiei Române şi METEO France – a
demarat în 2005 un proiect extrem de ambiţios, intitulat LIFE AIR-AWARE (Sistem de supraveghere
şi avertizare a impactului poluării aerului asupra mediului urban).

Proiectul a fost co-finanţat de Uniunea Europeană, prin intermediul Instrumentului Financiar


LIFE, iar rezultatele au fost prezentate anul trecut, în cadrul evenimentului Lumea Geospaţială.

Fiind un proiect inovativ la nivelul Uniunii Europene, AIR-AWARE propune un sistem


pilot/demonstrativ de prognoză a poluării aerului, ce permite în acelaşi timp evaluarea impactului
acestei poluări asupra stării de sănătate a populaţiei şi avertizarea factorilor responsabili, în
corelare cu planurile de dezvoltare urbanistică pe termen scurt, mediu şi lung.

Mariana Nica, sociolog în cadrul Centrului de Planificare Urbană şi Metropolitană Bucureşti


(CPUMB) spune că „sistemul AIR-AWARE a fostsistemul AIR-AWARE a fost dezvoltat pentru
Municipiul Bucureşti, aglomerare urbană ce se confruntă cu serioase probleme din punct de vedere
al asigurării unui cadru de viaţă sănătos pentru cetăţenii săi, în scopul prevenirii şi diminuării

 Page 87
pericolului de degradare cronică şi accidentală a calităţii aerului, atât în beneficiul populaţiei, cât şi
al mediului, în general”.

Rolul CPUMB în cadrul proiectului a fost de generare a unor reglementări/regulamente de


dezvoltare urbană pentru zone situate în teritoriul municipal (reglementări de circulaţie pe zone sau
la scara întregului oraş, strategii de dezvoltare urbană pentru diverse paliere de interes, bazate pe
integrarea politicilorInformaţiile GIS – în slujba sănătăţii

„În sarcina Institutului de Meteorologie a revenit punerea la punct a întregului sistem de


colectare a datelor şi punerea acestor informaţii pe suport GIS. Hărţile pe care le produce institutul
sunt împărţite pe categorii de poluanţi, particule în suspensie, adică praf, dioxid de sulf, oxid de
carbon. De asemenea, pe acelaşi suport sunt puse elementele specifice de climă, umiditate,
temperatură, presiune. Toate acestea sunt măsurate în timp real şi sunt oferite ca informaţie pe
suport GIS partenerilor care vin cu maniera lor de interpretare a datelor respective, în funcţie de
tipul de analiză pe care şi-l propun să-l facă. Aceştia, la rândul lor, transmit înapoi informaţia”,
explică Mariana Nica. Atât Agenţia Naţională de Meteorologie, cât şi Centrul de Planificare Urbană
CPU utilizează de câţiva ani soluţii geospaţiale dezvoltate de compania Intergraph Computer
Services, în cadrul unor proiecte de eficientizare şi automatizare a activităţii celor două instituţii.
Acest lucru a făcut ca schimbul de informaţii să se realizeze cu uşurinţă, iar specialiştii au încercat să
afle dacă există o legătură între poluarea la un anumit moment – care poate fi vizualizată spaţial – şi
tipurile de morbiditate înregistrate în sistemul sanitar bucureştean şi, dacă această legătură există,
care este soluţia pentru a interveni strict pe categoria de populaţie respectivă.

Institutul de Biologie, de exemplu, foloseşte ca elemente particulare de analiză plante care sunt
foarte sensibile la poluare şi care sunt urmărite în anumite locaţii. Au fost alese trei parcuri de
observaţie: Izvor, Cişmigiu şi Carol.

„Noi am lucrat cu două straturi GIS care au fost analizate şi anume: stratul cu informaţia de la
INM şi stratul cu informaţie socio-demografică pe care, cu ajutorul companiei Intergraph, am reuşit
cu câţiva ani în urmă să o punem pe suport GIS. Până nu demult, informaţia disponibilă pentru
Bucureşti se prezenta la nivel de sectoare şi nu era foarte relevantă. Mult mai relevant ar fi fost
dacă aveam posibilitatea să analizăm o unitate teritorială mai mică. Ne-au trebuit aproape trei ani

 Page 88
ca să obţinem informaţia de care aveam nevoie şi anume informaţia la nivel de circumscripţie de
recensământ”, mai spune Mariana Nica.

Din cauza prafului care depăşeşte concentraţia maximă admisă de 50 micrograme/mc/zi, în 15


zone din ţară, Comisia Europeană a declanşat deja procedura de infringement asupra României. În
hărţile online realizate de Comisia Europeană, concentraţia fiecărei substanţe periculoase din aer
este reprezentată printr-o culoare - de la verdele care îţi spune că totul este în regulă sau la
galbenul care indică o poluare uşoară, la portocaliul care arată că poluarea este destul de gravă sau
la roşul care îţi atrag atenţie că sănătatea oamenilor e pusă serios în pericol. Hărţile le permit
europenilor să localizeze agenţii poluanţi din aer pe sectoare de 5 km pe 5 km.

Bucurestiul este cel mai aglomerat oras din Europa Centrala si de Est.

In afara de aglomeratie, un alt factor de dezechilibru a fost disparitia spatiilor verzi: de la 34,7
milioane de metri patrati in 1989 la 22,8 milioane in 1995 si la doar 17 milioane (exact jumatate) in
2001. Astazi, dupa un an, nu exista o statistica actualizata, dar putem lesne banui ca este un pic mai
rau decat anul trecut.

Poluarea industriala, desi nu a avut o crestere spectaculoasa (ci doar o depasire constanta a
limitelor admise), este totusi un alt factor important de disconfort. Presa declara zona Pantelimon
drept zona calamitata inca din 1998, citand constatarile Corpului de Control al Guvernului. Neferal,
Acumulatorul si Institutul de metale neferoase au plouat pana la distrugere intreaga zona, atingand
si comunele Cernica, Branesti si Pantelimon. Reziduurile acestor fabrici constau in plumb, cupru,
zinc, aluminiu, metale grele, oxizi ai acestora, acizi, cianuri, oxizi de sulf, zguri si pulberi in
suspensie.

Deversarile, mai ales cianurile, ajung deseori direct in casele locuitorilor din zona, prin
intermediul apei potabile - infestata in zonele in care conductele sunt perforate iar cianurile nu
omoara instantaneu, ci prin cancer. Pantelimonul este poluat intens de peste 40 de ani, astfel incat
s-a ajuns la cote incredibile de contaminare a solului, majoritatea produselor alimentare din zona -
fructe, legume, cereale, furaje pentru animale - find purtatoare de toxine. Vegetatia din zona
depaseste de 20 de ori concentratia maxim acceptata (CMA) de plumb si de cinci ori cea de carbon.

 Page 89
Concentratia de plumb era, la momentul efectuarii studiului, de 230 de ori mai mare decat
maxima acceptata la poarta fabricii si de 7 ori mai mare pe o raza de 8 kilometri, iar consecintele
sunt usor de inteles: rate ridicate ale mortalitatii si morbiditatii, malformatii ale nou-nascutilor,
intoxicatii.

De 20 de ori mai putin spatiu verde decat necesarul

In ceea ce priveste aglomeratia, Bucurestiul este unul dintre acele orase in care nu iti doresti sa
locuiesti: 9009 locuitori pe kilometru patrat. In conditiile in care In Berlin isi disputa aceeasi
suprafata doar 3905 locuitori, in Viena - 3850, in Budapesta - 3674, iar in Bratislava - 1226.

Cel mai aglomerat sector din Bucuresti este sectorul 2, cu 12.724 locuitori pe kilometru patrat,
urmat de sectoarele 3 - 12.273 si 6 - 10.874 locuitori/kmp. In schimb, sectorul "rezidential", 1 adica,
are doar o aglomeratie de doar 3446 loc./kmp. Luand in consideratie si faptul ca tot sectorul 1 se
bucura si de cel mai mare parc - Herastrau, dar si de cea mai mica densitate a constructiilor in zone
extinse - 1 Mai - Kiseleff - Arcul de Triumf - Agronomie - se poate spune ca aceasta parte a
Bucurestiului este singura care se apropie de normele europene de spatiu verde (11 metri patrati
per locuitor, fata de un standard european de 12). In schimb, tot restul bucurestenilor se "bucura"
de procente incredibil de mici, minimul fiind inregistrat in sectorul 6 - doar 0,6 metri patrati de
spatiu verde per locuitor.

In aceste conditii, o mare parte din Bucuresti trece, vara de vara, prin situatii critice pe terment
scurt, din punct de vedere al poluarii. Mai exact, aproape 65% din populatie este supusa unor
concentratii mai mari decat maximul acceptat pentru oxizi de azot sau de sulf, plumb, monoxid de
carbon. Zonele care pun in primejdie sanatatea publica sunt:

- Bd. Drumul Taberei - Bd. Timisoara - Bd. Iuliu Maniu;

- Platforma Dudesti - Liviu Rebreanu - Dristor - Baba Novac;

- Piata Unirii - George Cosbuc - Sos. Alexandriei;

- Timpuri Noi - Splaiul Independentei - Calea Vacaresti;

- Piata Victoriei - Dr. Felix - Bd. Ion .

 Page 90
Sanatatea bucurestenilor s-a inrautatit alarmant in ultima perioada, iar factorii de mediu din
Capitala s-au deteriorat grav. Cel putin asa reiese dintr-un studiu realizat de Asociatia ECO-EUROPA,
care a identificat principalii factori responsabili pentru situatia grava existenta la nivelul orasului.
Printre acestia se numara: praful, poluarea industriala si fonica, poluarea cauzata de traficul auto,
emisiile de dioxina, calitatea aerului si a apei potabile, precum si reducerea drastica a spatiilor verzi.
In opinia autorilor studiului, din cauza poluarii excesive, Bucurestiul poate fi considerat "Copsa Mica
doi".

Locuitorii Capitalei inspira zilnic resturile gazoase si cancerigene emise de cele aproximativ 1,5
milioane de automobile din oras, traficul auto fiind responsabil de 70a din poluarea orasului.
Conform ultimelor statistici, bucurestenii inhaleaza lunar 273 de tone de praf pe kilometru patrat.
Asociatia Eco-Europa arata ca Bucurestiul este unul dintre orasele in care nu-ti doresti sa locuiesti,
Capitala avind 9,009 locuitori pe kilometru patrat. O comparatie cu marile metropole europene
arata ca Berlinul are 3.905 de locuitori pe kmp, Viena 3.850, Budapesta - 3.674, iar Bratislava -
3.674 de locuitori pe kilometru patrat.

Spatiile verzi, pe cale de disparitie. Studiul realizat de specialistii de la Eco-EUROPA, cu ocazia


Zilei Internationale a Mediului, care se sarbatoreste pe 5 iunie, arata ca in zona centrala a
Bucurestiului au loc depasiri frecvente ale normelor maxime admise de zgomot si vibratii, din cauza
traficului rutier si a parcului auto invechit. De asemenea, lipsa perdelelor de arbori face ca
"zgomotele de tot felul sa se plimbe nestingherite printre zidurile betonate ale orasului". In ultimii
15 ani, se mai arata in studiu, din Bucuresti au disparut peste 17 milioane de metri patrati de spatii
verzi. Asociatia arata ca unui bucurestean sufocat de praf, de poluarea industriala si a
automobilelor ii revin, in medie, 2,5 mp de spatiu verde, fata de 12 mp - norma acceptata la nivel
international.

Este singurul oras fara statie de epurare a apei. Specialistii de la Eco-EUROPA mai arata ca
Bucurestiul este singurul oras european fara o statie de epurare a apei potabile, motiv pentru care
calitatea apei de la robinet este departe de normele cerute de Uniunea Europeana. La capitolul
alimentatie, se arata in studiu, bucurestenii stau la fel de prost, in ultimii ani constatindu-se
cresterea gradului de poluare chimica si microbiologica a alimentelor.

 Page 91
Totodata, folosirea aditivilor sintetici in prepararea produselor alimentare, precum si aparitia
alimentelor modificate genetic, sint tot atitia factori care au dus la deteriorarea starii de sanatate.

Disfuncţionalităţile rezultă din amprenta impusă vieţii omului de realizările ştiinţifice şi


tehnice, precum şi urmările în fizionomia şi funcţionalitatea aşezărilor urbane în ultimele decenii
(Gâstescu P., 2001).

Între acţiunile omului şi reacţia naturii există o conexiune inversă, un feed-back.


Ecosistemul intrat sub dominaţia omului este modificat în parametrii săi sistemici, în componenta,
în complexitate, iar căile de interacţiune din ecosistem sunt şi ele modificate. Omul introduce
specii noi, are acţiuni antagoniste faţă de unele specii autohtone, controlează fluxul genetic,
suplimentează ecosistemul cu apă, substanţe chimice, energie. Ecosistemul umanizat trece printr-o
stare de nou echilibru, întreţinut artificial (de exemplu, construirea unui lac de acumulare) sau
poate alunecă pe panta unui dezechilibru progresiv, omul putând realiza involuntar sau chiar
voluntar, un ecocid (Săhleanu, 1975).

Aglomerările umane exercita presiuni serioase asupra mediului, care se regăsesc, firesc, în
mediul urban. Activităţile şi aspectele majore care afectează mediul urban sunt: traficul rutier, lipsa
unui sistem de transport dezvoltat care să motiveze diminuarea utilizării mijloacelor auto proprii,
industria, deşeurile menajere stradale (care denotă un management defectuos şi o depozitare
necontrolată), poluarea din trafic (cu frecvente depăşiri ale concentraţiilor de pulberi în suspensie),
lipsa depozitelor ecologice de deşeuri.

În Bucureşti au fost identificate următoarele tipuri de disfuncţionalităţi:

• poluarea aerului ;

• poluarea apelor ;

• poluarea solului ;

• poluarea fonică;

 Page 92
• ponderea redusa a luciilor de apă şi a fântanilor arteziene, ca sursa de umectare şi
oxigenare a aerului;

• inegalitatea suprafetelor verdelui urban pe cartiere;

• parcarea pe spaţiile verzi;

• dominanta suprafeţelor de asfalt şi beton;

• salubrizare precară;

• pericolul pe care îl reprezintă starea de sănătate a locuinţelor şi influenţa acestora asupra


stării de sanogeneza a locatarilor;

Disfuncţionalităţile precizate mai sus pot fi analizate astfel:

Poluarea aerului – reprezintă contaminarea atmosferei cu deşeuri gazoase, lichide sau solide,
cu produse ce pot periclita sănătatea oamenilor, a animalelor şi a plantelor.

De calitatea aerului depinde întreaga viaţă a planetei; aerul curat este necesar pentru o bună
stare de sanate a tuturor vieţuitoarelor. Prin aer se poate propagă cu uşurinţă o gamă variată de
noxe, care afectează toate componentele mediului.

În urma activităţilor desfăşurate în sectorul 2, numeroşi factori poluanţi afectează zilnic


locuitorii: traficul rutier, autovehiculele învechite, industria, arderea deşeurilor; Plumbul din aer
reprezintă o formă foarte gravă de poluare, deoarece poate afecta creierul, iar copiii încep să
înveţe cu dificultate. Copiii care cresc într-un mediu poluat sunt mai expuşi afecţiunilor
respiratorii şi ale plămânilor.

Poluarea apelor – reprezintă contaminarea acesteia cu substanţe dăunătoare: detergenţi,


substanţe organice, deşeuri menajere. Toate organismele o conţin şi au nevoie de apă pură pentru
a putea supravieţui.

 Page 93
Salba de lacuri de pe raul Colentina este agresată în permanenţă de numeroase deşeuri care se
acumulează în apropierea acesteia: deşeuri menajere (fig. 30,31), stradale şi chiar industriale.
Canalele pentru ape, datorită neetanşeizărilor, fac ca poluanţii să ajungă în apa subterană

Fig.36 Raul Colentina Fig.37 Raul Colentina

Poluarea solului – poate fi poluat direct prin deversări de deşeuri, îngrăşăminte, pesticide, sau
indirect, prin apă ploilor contaminate cu agenţi poluanţi “spălaţi” din atmosferă şi infiltrarea prin
sol a apelor contaminate. Cele mai contaminate soluri se vor afla în preajma surselor de poluare;

Cel mai mare impact cu privire la poluarea solului îl au deşeurile menajere (fig. 4.3;4.4);

depozitarea acestora în recipiente deteriorate, conduce la infiltrarea în sol a substanţelor


rezultate din descompunerea reziduurilor.

Poluarea fonică – zgomotele afectează starea psihologică şi biologică a oamenilor şi a altor


organisme din natură.

Noxele acustice afectează toate comunităţile umane; transporturile terestre, aeriene,


şantierele de construcţii, degajă în atmosfera zgomote insuportabile, cu o mare varietate
decibelică. Datorită acestora, locuitorii sectorului 2 sunt supuşi unui stres aproape permanent.
Sursele de zgomot sunt neiertătoare, intervenind în case, birouri, şcoli, grădiniţe.

Efectele patologice ale zgomotului sunt surditatea traumatica şi perturbări ale sistemului
nervos.

 Page 94
În prezent se căuta soluţii pentru a evita producerea şi transmiterea zgomotelor; blocurile care
se vor construi trebuie să posede un strat fonoabsorbant antiimpact. Ideal ar fi să se introducă
perdele izolante de arbori în jurul cartierelor rezidenţiale.

Până în prezent, în România nu s-au stabilit norme de calitate sonoră a mediului. Procentul mic
al luciilor de apă şi al fântânilor arteziene că sursa de umectare şi oxigenare a aerului – deşi în
sectorul 2 există salba de lacuri de agrement de pe râul Colentina şi câteva fântâni arteziene,
acestea se dovedesc a fi mai mult decât insuficiente în anotimpul călduros.

Confortul cetăţenilor ar fi mai mare vara dacă ar exista un număr mai mare de fântâni arteziene
(fig.32) care ar mai reduce din uscăciunea aerului; benefice pentru populaţie ar fi mai multe lucii
de apă, căci “oglinzile de apă măresc şi aspectul estetic al mediului”

Fig.38 Fig.39 (Lacul Tei)

Deşi în sectorul 2 există 22 de parcuri, în multe dintre acestea se poate observa un grad
avansat de degradare: cărări spontane transformate în alei, lipsa udărilor, vegetaţia expusă atacului
de insecte, garduri vii care necesită reabilitări, poluarea cu deşeuri menajere (Parcul Naţional,
Parcul Plumbuita, Parcul Cosmos, Parcul Verdi), spaţii care necesită măsuri organizatorice de
redresare, igienizare şi restabilirea funcţionalităţilor lor normale.

 Page 95
Un exemplu de parcuri bine întreţinute, care-şi îndeplinesc funcţiile eco-estetice este
reprezentat de parcurile Morarilor (Fig.40,41) şi Circului.

Fig.40Parcul Morarilor Fig.41Parcul Ciucului

Biliografie

ACATRINEI, G., (1994), Poluarea mediului ambiant, Centrul de Multiplicare, Universitatea

Alexandru Ioan Cuza Iaşi.

ARMAŞ, I., (2007), Percepţia riscului seismic în oraşul Bucureşti. Studiu realizat pe baza
anchetelor desfăşurate între 1997 şi 2006, Comunicări de Geografie, vol XI, Editura Universităţii din
Bucureşti.

 Page 96
BARNEA, M., PAPADOPOL, C., (1975), Poluarea şi protecţia mediului, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti.

BĂLOIU, L., M., ANGELESCU, A., POROJAN, I., (1995), Protecţia mediului ambiant, Editura
Academiei de Studii Economice, Bucureşti.

BĂLTEANU, D., ŞERBAN, M., (2005), Modificări globale ale mediului, Editura Credis, Bucureşti.

BERZA, M., (2004), Riscul geoecologic şi dinamica urbană în spaţiul bucureştean, Teză de
doctorat, Facultatea de Geografie, Universitatea din Bucureşti.

BORDEI, N., I., (1987), Cercetări asupra influenţei Municipiului Bucureşti asupra precipitaţiilor,
Studii şi cercetări de meteorologie, Bucureşti.121

BORDUŞANU, S., (2001), Ghidul străzilor, Editura AlmaTip, Bucureşti.

CARSTEA, M., (2007), Categorii de riscuri de mediu-studiu de caz: Sectorul 2 al Municipiului

Bucuresti, in vol. XII, Comunicari de geografie, Editura Universitatii Bucuresti;

CARSTEA, M., (2008), Disfunctionalitati ale functiilor de circulatie si tranport-studiu de caz:


Sectorul 2 al Municipiului Bucuresti, in vol. XIII, Comunicari de geografie, Editura Universitatii
Bucuresti, (sub tipar);

CARSTEA, M., (2008), Scurta caracterizare geografica a Sectorului 2 al Municipiului


Bucuresti, in vol. 3/2008, Parteneriat in Educatia pentru mediul inconjurator, editat de CCDG;
CARSTEA, M., (2008), Gestionarea deseurilor, in vol. 2/2008, Parteneriat in Educatia pentru mediul
inconjurator, editat de CCDG;

CARSTEA, M., (2008), Categorii de riscuri de mediu in Municipiul Bucuresti, in vol. 3, editia a

II-a a Targului International al Stiintelor-Liceul Ion Barbu;

CARSTEA, M., (2009), Starea suprafetelor oxigenante in Sectorul 2 al Municipiului Bucuresti,n


vol. 4, editia a III-a a Targului International al Stiintelor-Liceul Ion Barbu, (sub tipar);

 Page 97
CARSTEA, M., (2009), Perceptia tipurilor de disfunctionalitati de mediu in Sectorul 2 al
Municipiului Bucuresti, in vol. Educatia pentru un mediu curat (lucrarile sesiunii nationale de
comunicari) editia a V-a, mai 2009, (sub tipar);

CARSTEA, M., (2009), Perceptia populatiei scolare din Scoala nr. 30, asupra starii de
sanogeneza a mediului, din Sectorul 2 al Municipiului Bucuresti, in intervalul 2007-2009, in vol. de
Comunicari ale doctoranzilor, Editura Universitatii Bucuresti; (sub tipar)

CARSTEA, M., (2009), Artificializari ale retelei hidrografice din Sectorul 2 al Municipiului
Bucuresti, in vol. 4/2009, Parteneriat in Educatia pentru mediul inconjurator, editat de CCDG;

CEBOTARI, I., (1995), Poluarea sonoră urbană şi influenţa asupra sănătăţii populaţiei,Teză de
doctorat, Universitatea din Bucureşti.

Cineti F.A.,1990. Resursele de ape subterane ale României, Ed. Tehnică Bucureşti, 295pp.

DINCĂ, C., (2007), Starea suprafeţelor oxigenante în Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti.

Studiu de caz: Şoseaua Giurgiului, în vol. Comunicări de geografie, (XI), EdituraUniversităţii din
Bucureşti.

DINCĂ, C., (2007), Deşeurile şi calitatea esteticC a mediului. Studiu de caz: Sectorul 4
alMunicipiului Bucureşti, în vol. Viaţa PImântului depinde de noi, Editura PIM, Iaşi.

DINCĂ, C., (2007), Distribuţia spaţio-temporalC a categoriilor de surse de poluare în


ecosistemele urbane. Studiu de caz: Municipiul Bucureşti, în vol Educaţie pentru un mediu
curat, Editura Printech, Bucureşti.

DINCĂ, C., (2007), Starea mediului în Municipiul Bucureşti, în vol. Parteneriat în Educaţia pentru
Mediul Înconjurător, Editura Decesfera Media, Bucureşti.

DINCĂ, C., (2008), Riscuri tehnogene determinate de sursele de poluare în Municipiul

Bucureşti, în vol. Viaţa PImântului depinde de noi, Editura Sf. Mina, Iaşi.

DINCA, C., (2008), Metode si mijloace de evaluare a perceptiei starii mediului in Sectorul 4 al

Municipiului Bucuresti, Teza de doctorat.

 Page 98
DUMITRESCU, E., (2007), Clima oraşului Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti.
GASTESCU, P., (1998), Ecologia asezarilor umane, Editura Universitatii Bucuresti. IANOS, I., (2000),
Sistemele teritoriale, o abordare geografica, Editura Tehnica, Bucuresti.

Liteanu, E.,1961. Aspecte generale ale stratigrafiei Pleistocenului şi geneticei reliefului din
Câmpia Română. Inst. Geol. Stud. Tehn. Ec., St. de Geol. a Cuaternarului şi de Hidrogeol. În Câmpia
Română şi ţinuturile învecinate, Bucureşti.

NAE, M., M., (2007), Studiu geografic al calităţii într-un spaţiu urban. Studiu de caz: Municipiul
Bucureşti, Teză de doctorat, Facultatea de geografie, Universitatea din Bucureşti.

Paladee Gh., 1964. Studiul hidrogeologic al depresiunii Getice la vest de valea Oltului, Tema
158 – A, Int. Lab. Geologic Bucuresti.

Paraschiv,D.,1973,Platforma Moesica si zacamintele ei de hidrocarburi , Editura Academiei


Republicii Socialiste Romania, Bucuresti.

Pascu R.M.,1983. Apele subterane din România, Editura Tehnică, Bucureşti, 411 pp.

PARUSI, G., (2005), Cronologia Bucureştilor, Editura Compania, Bucureşti.

PATROESCU, M., BORDUŞANU, M., (1999). Politici de protecţia a mediului în Municipiul


Bucureşti şi aria sa metropolitană, Comunicări de Geografie. III, Editura Universităţii din Bucureşti.

ROZYLOWICZ, L. (2000), Zone şi arii protejate în Municipiul Bucureşti, Analele

Universităţii de Vest din Transilvania, Geografie, vol. IX-X, Timişoara.

UNGUREANU, I., (2005). Geografia mediului. Editura Universităţii Alexandru loan Cuza,Iaşi.

 Page 99