Universitatea Bucureşti

Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării

Teorii şi Metode de Cercetare în Ştiinţele Comunicării

ANALIZA UNUI PRODUS POPULAR

CULTURE

Analiza filmului “Men in Black”

Studentă: Dan Raluca

Master : Teorii şi Metode de Cercetare în Ştiinţele Comunicării

Bucureşti
2012
 Pentru proiectul de faţă voi analiza ipostazele în care se manifestă trăsăturile
Popular Culture în cadrul trilogiei science fiction, “Men in Black”.
Trăsăturile fundamentale ale Popular Culture ce vor fi analizate în cadrul acestui
proiect sunt :
1. Intermedialitatea de tip barter
2. Caracterul conservator şi mimetic (numai prefabricatele reciclabile)
3. Placerea/ divertismentul
Lucrarea cuprinde o abordare teoretică a produselor culturale din perspectiva
Popular Culture, urmând apoi ca trăsăturile generale să fie identificate şi analizate pe
produsul cultural ales, adică filmul artistic Men in Black.

Filmul « Men in Black »

“Men in Black” este o trilogie, încadrată în genul science fiction, acţiune şi
comedie. Filmele au fost realizate în 1997, 2002 şi 2012 şi au ca sursă de inspiraţie cartea
de benzi desenate “Men in Black”, scrisă de Lowell Cunningham.
Trilogia prezintă 3 episoade din activitatea organizaţiei secrete Men in Black, ce
apără omenirea de extratereştrii. Toate cele trei părţi ale trilogiei tratează salvarea
planetei de către un atac extraterestru de către eroii principali, agenţii K şi J.
Filmele au fost regizate de Barry Sonnenfeld, iar eroii principali, agenţii K şi J
sunt interpretaţi de actorii Tommee Lee Jones şi Will Smith.
În “Men in Black I”, un tânăr poliţist de la New York Police Department este
recrutat în organizaţia secreta Men In Black şi alături de agent K salvează planeta de
extratereştrii gândaci (Bug).
În “Men in Black II”, agentul J are nevoie de ajutor şi îl readuce în organizaţie pe
agent K, căruia îi redă memoria de dinainte de neuralizare. Agenţii luptă împotriva
Serleenei care s-a întors pe Terra pentru a pune mâna pe lumina sacră a Zarthei.
În “Men in Black III –Back in Time”, agentul J călătoreşte în timp în 1969 pentru
a schimba cursul istoriei şi a salva planeta de răzbunarea criminalului intergalactic Boris
Animalul.
 Intermedialitatea de tip barter
Intermedialitatea de tip barter se referă la un tip de intertextualitate stabilită între
produsele unor canale diferite, care au aparţinut iniţial unui canal unic, şi care odată
transferate îsi transmit segmente de public şi se susţin.
Produsul Popular Culture « Men in Black » s-a bucurat de un succes enorm,
încasările box-office1 ale « Men in Black II » la nivel mondial fiind de 600 de milioane
de dolari, în timp ce recent lansatul« Men in Black III » are deja încasări de 200 de
milioane de dolari2. Acest succes a determinat trecerea produsului din mediul
cinematografic în mediul jocurilor video şi a generat crearea unei întregi industrii de
obiecte, precum arme de jucărie, costumele, neuralizatorul.
Astfel, există jocuri video inspirate din “Men in Black”, pentru PC şi PlayStation,
dar şi o parodie a filmului, “Men in White”, realizat în 1998 şi difuzat pe Fox Family
Channel.
De asemenea, piesele lui Will Smith “Men in Black’ şi “Black Suits Comin’ (Nod
Ta Head) şi “Back in Time” a lui Pitbull, difuzate la radio şi la posturile TV muzicale,
reprezintă de fapt produsul “Men in Black” alterat şi transformat pentru un alt tip de
canal, în vederea susţinerii “fenomenului” trilogiei.
Caracterul conservator şi mimetic
În “The Culture Industry”, Adorno şi Horkheimer (1993, pp. 405-406) afirmă că
industria culturii moderne generează produse standardizate, cu scopul de a distra şi de a
seduce publicul, produsele create, fie că sunt filme, programe de radio sau produse de tip
jurnalistic sau publicitar, fiind diferite numai la nivel superficial. În aceste condiţii, după
cum explică John Fiske (1992, p.158), creativitatea devine contextuală, ea nu mai există
ca abilitate abstractă de a realiza produse artistice originale, ci devine o abilitate a
bricolajului. Astfel, simpla schimbare de context devine o activitate creativă, ceea ce
explică considerarea ca originale a diverselor produse culturale ce sunt create pe baza
aceluiaşi mit.

1
http://www.boxofficemojo.com/movies/?id=meninblack.htm, accesat 14.06.2012
2
http://www.reuters.com/article/2012/05/28/entertainment-us-boxoffice-idUSBRE84Q09Y20120528,
accesat 14.06.2012
 Baudrillard (2005, p.129) reia ideea imitaţiei şi a utilizării repetate a aceluiaşi
container mitic explicând că produsele culturale, asemeni pseudoevenimentelor
prezentate la jurnalul de ştiri sunt produse de la codul de referinţă. Autorul consideră că
nu mai există nicio diferenţă între creativitatea culturală şi combinatoria ludică şi tehnică
pentru a realiza produse noi, susţinând că popular culture combină conţinuturi ideologice,
folclorice, morale sau istorice cu teme stereotipe.
In plus, Simon During (1993, p.7) afirmă că, cu ajutorul polisemiei putem descrie
cum produsele culturale pot fi combinate cu noi elemente pentru a genera un produs
considerat nou, astfel producţia culturală este concepută ca fiind un proces de hibridizare,
re-producere şi negociere. Prin acest tip de procese, indivizii şi comunităţile pot creea noi
sensuri pentru produse culturale ce vin din afară.

Paradigma mitologică
Mitul, aşa cum reiese din definiţia lui Victor Kernbach (1995 pp.5-11), este un
mod de a regândi lumea şi de a retrăi spiritual existenţa umană în lume, o matrice a
culturii omenirii. Autorul îşi continuă discursul despre mit adăugând că acesta are un
mecanism polifuncţional, ceea ce implică faptul că mitul este un mod de viaţă şi un mod
de rezistenţă la agresiunea realităţii imediate, dar şi diacronice.
Astfel, utilizarea mitului de către industriile culturale pentru a produce creaţii
culturale, cu ajutorul cărora publicul spectator să evadeze din realitate se poate traduce
prin funcţia de divertisment şi evadare a cinematografului.
Pentru Mircea Eliade (1978, pp. 1-3) mitul este în primul rând « viu », în sensul
că vorbeşte despre o istorie reală, adică înfăţişează modele pentru comportamentul uman,
oferind existenţei semnificaţie şi valoare.
În ceea ce priveşte legătura mitului cu societatea modernă, Eliade (1978, pp.173-
174) vorbeşte despre eroii din comic strips ca fiind versiunea modernă a eroilor
mitologici.
Aplicând această idee la filmul “Men in Black” ales pentru analiză, putem
descifra în figura agenţilor J şi K, mitul eroului curajos care doboară toate obstacolele şi
face să triumfe binele în lume.
 Asemeni altor eroi cinematografici precum Superman, agenţii K şi J sunt
intruchiparea forţelor binelui, în slujba cărora acţionează.
Mai mult, urmărind structura mitului şi a eroului mitologic, se observă usor că
agenţii Men in Black trec printr-o probă de iniţiere înainte de a păşi în dimensiunea sacră,
misterioasă, reprezentată aici de organizaţia secretă “Men in Black”.
Odată recrutat de organizaţie datorită calităţilor lui excepţionale, James Darrell
Edwards trebuie să renunţe la vechea lui identitate, îi sunt şterse amprentele şi dispare din
registrul populaţiei, devenind agentul J, omul transformat în erou, însă într-un erou
anonim pentru omenire, reluându-se astfel binecunoscuta temă a eroului camuflat.
Legenda urbană “Men in Black”
“Men in Black” reprezintă o legendă urbană3 în sine în cultura populară din
Statele Unite, fiind asociată cu teoria conspiraţiei referitoare la fenomenul OZN şi
extratereştrii. Potrivit teoriei, oameni în costume negre, ce fac parte dintr-o agenţie
secretă ascund existenţa extratereştrilor de publicul larg. Termenul este utilizat în general
pentru a desemna oameni misterioşi ce lucreaza pentru agenţii secrete, necunoscute şi
desfăşoară activităţi secrete.
La rândul ei, legenda urbană a bărbaţilor în negru sau a bărbatului negru (« black
man ») are ca sursă legendele despre întâlnirile cu diavolul, întâlniri înconjurate de mister
şi pericol, conform folcloristului Peter Rojcewicz4.
Filmul exploatează această legendă urbană, căreia îi conferă substanţă prin
confirmarea ei în conţinutul produsului cultural cinematografic, « Men in Black ».
Călătoria în timp – « Men in Black III . Back in Time»
Călătoria în timp este o temă des întâlnită în filmele science fiction, şi repetă
scenariul tip al acestor filme de genul “Back to the Future”, regizat de Steven Spielberg,
conform căruia eroul se întoarce în timp pentru a repara o greşeală, pentru a salva
prezentul.
În plus, călătoria în trecut poate fi corelată cu mitul întoarcerii la origini pentru a
recupera trecutul, după cum afirmă Mircea Eliade (1978, pp.81-82).

3
Clark, Jerome (1996). The UFO Encyclopedia, volume 3: High Strangeness, UFO’s from 1960 through
1979. Omnigraphis., pp.317–318, http://en.wikipedia.org/wiki/Men_in_Black, accesat 15.06.2012
4
http://en.wikipedia.org/wiki/Men_in_Black, accesat 16.06.2012
 Personajele principale : agenţii K şi J
Personajele principale, agenţii K şi J sunt caracterizate de curaj, spirit de sacrificiu
şi simţul umorului, însă capătă viaţă prin micile lor manii şi rutine.
De asemenea, dacă privim mai atent cuplul agentul K şi agentul J, vom observa că
relaţia dintre aceştia este stabilită după tipicul filmelor poliţiste.
Căpătând cu ajutorul scenariului şi al jocului actoricesc o fizionomie internă şi
externă, personajul poate fi recunoscut ca tipic pentru un anumit gen de filme, de către
public. Publicul poate recunoaşte cu uşurinţă tipul eroului salvator, inteligent şi
carismatic, specific filmele de acţiune de la Hollywood în persoana agentului J.
De altfel, Umberto Eco (2008, p. 208) precizează că tipicitatea personajului este
definită în raport cu recunoaşterea pe care publicul o poate realiza prin el, accentuând
faptul că tipul persistă în memoria publicului şi îi este propus de către creatorul
produsului cultural ca model moral.
Amândouă personajele principale reprezintă încarnarea eroilor mitici, care
înfruntă pericolele pentru salvarea celorlalţi, utilizând astfel o temă mitică cunoscută
(1978, p.173): eroul camuflat.
Schema filmului poliţist
După cum am menţionat anterior, la o privire mai atentă se poate observa că
« Men in Black » urmează schema unui film poliţist.
Alături de poliţistul matur, clasic se află partenerul său, eroul tânăr, mai
nonconformist şi rebel, model apărut în cinema la sfârşitul anilor ’70 (O. Philippe, 1996,
p.51). La fel ca în filmul poliţist întâlnim lupta dintre bine şi rău, dintre forţele ordinii şi
cele ale dezordinii, de altfel, agentul J fusese anterior agent de poliţie. Stereotipul despre
poliţistul care mănâncă gogoşi este aici înlocuit cu agentul secret care mănâncă plăcintă.
În plus, costumele negre simulează uniforma forţelor de ordine şi reprezintă o marcă a
apartenenţei la o anumită instituţie de prestigiu.
Umorul
Ilarul este provocat de deturnarea semnelor media-culturale, « din ciocnirea
aiuritoare a seriilor eterogene de sensuri », după cum specifică Lipovetsky şi Serroy
(2008, pp.131-132). Potrivit autorilor, lipsa de conţinut original a sensului contemporan
atrage după sine şi o estetică « desubstanţializată , dezvrăjită a imaginilor care se ştiu
imagini». Astfel, în societatea de consum, principiului plăcerii îi corespunde amestecul
ironic de elemente diverse ale culturii media.
Un exemplu dat în acest sens este exploatarea imaginii solistului Michael Jackson,
care apare secvenţial în « Men in Black II », pe post de extraterestru, în timp ce în partea
a treia a filmului, Andy Warhole este cel care se preface a fi uman.
Stereotipiile
Conform lui Fiske, Popular Culture manifestă o tendinţă conservatoare de redare a
realităţii în mod formulaic, cu ajutorul stereotipurilor, care prezintă modelul simplificat al
unei realităţi.
Filmul “Men in Black” utilizează şi el stereotipuri. Dintre acestea, cele mai
importante sunt situaţia stereotipică în care binele învinge întotdeauna şi stereotipurile
privind extratereştrii şi fizicul lor respingător, precum şi stereotipurile în legătură cu
teoria conspiraţiei, potrivit căreia ar exista o organizaţie secretă de tipul “Men in Black”,
care salvează lumea de pericolele intergalactice.
În plus, în “Men in Black III” , atunci când agentul J fură o maşină din faţa unui
hotel acesta face o referire la stereotipurile despre negrii, anihilându-l în acest fel şi
generând un context umoristic.
Plăcerea de a viziona filmul/ Dimensiunea de entertainment
Plăcerea de a consuma un anumit produs cultural poate rezulta din satisfacţia pe
care individul o are văzându-şi confirmate propriul set de valori, din evadarea din
realitate şi din dorinţa obscură de a-ţi depăşi limitele.
În opinia lui Lipovestsky şi a lui Serroy ( 2008, pp.176-177), filmele science
fiction oferă spectatorilor o variantă de viaţă mai bogată şi mai intensă, unde omul este
confruntat cu o interogaţie asupra propriei persoane şi a destinului său în univers. Spre
deosebire de filmele eroice sau istorice, în filmele science fiction raportarea la spaţiu
impune imaginea unui spaţiu intergalactic.
Lipovetsky afirmă că genul science-fiction exprimă « aşteptările postmaterialiste
ale individului hipermodern », ceea ce ar putea explica succesul acestor filme şi plăcerea
pe care le-o oferă spectatorilor vizualizarea unei dorinţe ascunse.
Filmul « Men in Black » intră în categoria filmelor science fiction, iar spectatorii
şi fanii săi au anumite aşteptări în legătură cu acest gen, ei dorind să recunoască pe
parcursul vizionării schema-schelet ce stă la baza oricărui film science-fiction şi mai ales
schema proprie Men in Black, odată ce filmul se transformă în trilogie.
După Umberto Eco, schema narativă cunoscută, construită după un tipic uşor de
reţinut, creeaza o relaţie de familiaritate între public şi produsul cultural.
Potrivit teoriei lui Eco, publicul căruia îi este destinat un produs de acest gen este
unul leneş, care caută evaziunea şi relaxarea şi care s-ar arăta îngrozit dacă acţiunea nu s-
ar petrece ordonat, conform aşteptărilor, potrivit unei scheme recurente anterior
recunoscute, care să reprezinte un sprijin în a descifra uşor conţinutul livrat.
Atracţia publicului faţă de produsul cultural creşte în urma identificării schemei,
deoarece astfel el poate să prevadă evoluţia evenimentelor, însă elementul de suspans şi
factorul necunoscut al detaliului în sine, nivelul superficial necunoscut îl ţin cu sufletul la
gură în faţa ecranului.
De altfel, vorbind despre scenarist şi rolul său, Remy Rieffel (2008, pp.161-163)
afirmă că scenaristul are rolul de a scrie dialoguri şi de a imagina situaţii. De asemenea,
activitatea creativă trebuie să se încadreze în convenţiile programului pe care îl realizează:
scenariul episodic este determinat de lungimea fiecărui episod în parte, de urmărirea
aceleiaşi scheme narative, de a a avea un tip de umor ce poate fi rapid perceput de
publicul ţintă, etc.
Ţinând cont de conţinutul şi schema narativă a filmelor science fiction de la
Hollywood cât şi de observaţiile lui privind filmul de acest gen, considerăm că din tipicul
filmului science fiction face parte:
- prezenţa elementelor extraterestre
- tehnologie avansată
- lupta dintre bine şi rău
Hedonismul
Potrivit ediţiei din 1998 a Dicţionarului Explicativ al Limbii Române5,
hedonismul este o concepţie etică potrivit căreia scopul vieții este plăcerea.
În continuare vom analiza cum îşi manifestă hedonismul consumatorii şi fanii
seriei « Men in Black », care pe de o parte îşi achiziţionează produse generate de
industria filmului şi pe de altă parte, după cum explică Eliade ( 1978, p.174), spectatorul

5
http://dexonline.ro/definitie/hedonism, accesat 16.06.2012
participă la dramă şi se simte antrenat personal într-o acţiune eroică, printr-un proces
inconştient de proiectare şi identificare.
Astfel, acest lucru procură spectatorului plăcerea sentimentului participării într-o
întâmplare eroică, departe de cotidianul banal.
Bibliografie :

Adorno, Th., Horckheimer, Max, The Culture Industry : Enlightenment as Mass

Deception in During, Simon (ed.), The Cultural Studies Reader, London, Routledge,
1993
Baudrillard, J., Societatea de consum. Mituri si structuri, Bucuresti, Ed.Comunicare.ro,
2005
During, Simon, Introduction, in During, Simon (ed.), The Cultural Studies Reader,
London, Routledge, 1993
Eco Umberto, Apocaliptici si integrati. Comunicatii de masa si teorii ale culturii de
masa, Iasi, Polirom, 2008
Eliade, Mircea, Aspecte ale mitului, Editura Univers, Bucureşti, 1978
Fiske, John ,”Cultural Studies and the Culture of Eveyday Life”, in Grossberg, Lawrence,
Cary Neson, Paula Treichler eds. Cultural Studies, London and New York: Routledge,
1992
Kernbach, Victor, Mit Mitogeneză Mitosferă, Editura Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1995
Lipovetsky, Gilles, Serroy, Jean, Ecranul global. Cultură, mass-media şi cinema în epoca
hipermodernă, Polirom, Iaşi, 2008
Phillippe, Olivier, Le film policier français contemporain, Editions du Cerf, Paris, 1996
Rieffel, Remy, Sociologia mass-media, Polirom, Iaşi, 2008, pp. 161-162
www.reuters.com, accesat la 16.06.2012
www.wikipedia.org, accesat la 10.06.2012
www.dexonline.ro, accesat la 12.06.2012
www.boxofficemojo.com, accesat la 14.06.2014