ANEXA NR.

2 – RECOLTATREA PRODUSELOR BIOLOGICE SI

PATOLOGICE

1. PUNCTIA VENOASA
Definitie
Punctia venoasa reprezinta crearea unei cai de acces intr-o vena prin intermediul
unui ac de punctie.
Scop
- Explorator
- recoltarea sangelui petru examenele de laborator precum cele
biochimice,hematologice, sreologice si bacteriologice
- Terapeutic
- administrarea unor medicamente sub forma injectiei si a perfuziei intravenoase
- recoltarea sangelui in vederea transfuzarii sale
- executarea tranfuziei de sange sau derivate ale sangelui
- sangerare in cantitate de 30-500 ml in edemul pulmonar acut, hiperteniune
arteriala
Locul punctiei- venele de la pliul cotului(cefalica si bazilica),in locul unde se formeaza un "M"
prin anastomozarea lor
- venele antebratului
- venele de pe fata dorsala a mainii
- venele subclaviculare
- venele femurale
- venele maleolare interne
- venele jugularei si epicraniene (de regula se executa la sugar si copil mic)
 Locul de executie a punctiei venoase
Pregatirea punctiei
Materiale necesare
- pentru protectie se foloseste o perna elastica pentru sprijinirea bratului, musama si
aleza
- pentru a dezinfecta locul unde va fi executata punctia se foloseste alcool
medicinal si tampoane.
- se utilizeaza ace de 25-300 mm,diamentrul 6/10, 7/10, sau 10/10 (in fuctie de
scop),
- seringi de capacitate, pense, manusi chirurgicale.Toate aceste materiale sunt de
unica folosinta.
- Pacientul se aseaza intr-o pozitie confortabila atat pentru el cat si pentru cel care
executa punctia (in decubit dorsal).
- Se examineaza calitatea si starea venelor avand grija ca hainele sa nu impiedice
circulatia de intoarcere la nivelul bratului,
- Bratul pacientului se asaza pe pernita si musama in abductie si extensie maxima,
se dezinfecteaza tegumentele si se aplica garoul la distanta de 7-8 cm deasupra
locului unde se va executa punctia, strangandu-l astefel incat sa opreasca circulatia
venoasa fara a comprima artera.
- Este recomdat ca pacientul sa stranga pumnul, venele devenind astfel devind
turgescente.
Executia punctiei
- Asistentul medical imbraca manusile sterile si se asaza vizavi de bolnav.
- Se fixeaza vena cu policele mainii stangi, la 4-5 cm sub locul punctiei, exercitand
o usoara compresiune si tractiune in jos asupra tesuturilor vecine.Se fixeaza
seringa, gradatiile fiind in sus, acul atasat cu bizoul in sus, in mana dreapta, intre
police si restul degetelor.
- Se patrunde acul traversand, in ordine tegumentul - in directie oblica,unghiul sa
fie de 30 de grade, apoi peretele venos - invingandu-se o rezistenta elastica pana
cand acul inainteaza in gol.
- In lumenul venei, se schimba directia acului 1-2 cm, si se controleaza patrunderea
acului in vena prin aspiratie cu seringa.
- Se continua tehnica ij functie de scopul punctiei venoase - precum injectarea
medicamentelor, recoltarea sangelui sau perfuzie.
- In caz de sangerare, se prelungeste acul de punctie cu un tub din polietilena care
se introduce in vasul colector, garoul ramanand legat de brat
- Dupa executarea punctiei se indeparteaza staza venoasa prin desfacerea garoului
si a pumnului.
- Se aplica tamponul imbibat in solutie dezinfectanta la locul de patrundere a
acului si se retrage brusc acul din vena.
- Se comprima locul punctiei timp de 10 3 minute, bratul fiind in pozitie verticala.
Accidente
In timpul punctiei pot aparea cateva efecte adverse sau se pot declansa accidente
- Hematom (infiltrarea sangelui in tesutul perivenos).Asistentul trebuie sa intrevina
si sa retraga acul, apoi sa comprime locul punctiei timp 1-3 minute
- Strapungerea venei (perforarea peretului opus).Se retrage acul in lumenul venei
- Ameteli, paloare, lipotimie
2. TEHNICA RECOLTARII SÂNGELUI PENTRU EXAMENUL DE
LABORATOR CU SISTEM VACUTAINER
Este o tehnică de competenţă a asistenţei medicale care reprezintă
pătrunderea într-o venă prin intermediul unui ac de puncţie. Această tehnică se face
fie în scop explorator: în vederea recoltării sângelui pentru examenul de laborator
cât şi în scop teraputic:
Locul stabilit în vederea recoltării sângelui poate fi stabilit:
- venele de la plica cotului, unde se formează un “M” venos prin anastomozorea
lor;
- venele antebraţului;
- venele de pe faţa dorsală a mâinii;
- venele subclaviculare;
- venele femurale;
- venele jugulare şi epicraniene ( mai ales la sugari şi copii mici)
Pentru recoltarea sângelui avem nevoie de următoarele materiale:
- de protecţie: pernă elastică pentru sprijinirea braţului, musama, aleză
- instrumentar şi materiale sterile: holder, ac de puncţie protejat de
carcasa bicoloră, tuburi vacuumtainer cu dopuri de diferite culori convenţionale,
mănuşi chirurgicale, tampoane, comprese sterile.
Alte materiale: garou sau bandă Esmarch, taviţă renală, romplast.
La recoltarea sângelui asistenta trebuie să pregatească pacientul atât fizic cât
şi psihic si să ceară consimţământul în vederea puncţiei venoase.

Pentru puncţia la venele braţului şi antebraţului pacientul se așează într-o

poziţie confortabilă:
- se examinează calitatea şi starea venelor, având grijă ca hainele să nu
împiedice circulaţia de întoarcere la nivelul braţului;
 - se dezinfectează tegumentul;
- se aplică garoul la o distanţă de 7-8 cm deasupra locului puncţiei;
- se recomandă pacientului să strângă pumnul, venele devenind astfel turgescente.
Execuţia puncţiei:
- asistenta îşi execută igiena personală a propiilor mâini spălându-le cu apă şi
săpun;
- îmbracă manuşile sterile şi le aşează vizavi de pacient,
- verifică banda de siguranţă a acului (integritate, valabilitate);
- îndepărtează carcasa de culoare a acului prin mişcări de răsucire;
- înfiltrează capătul liber al acului în holder;
- alege locul puncţiei şi-l aseptizează;
- aplică garoul;
- se fixează vena cu policile mâinilor stângi la 4-5 cm sub locul puncţiei, exercitând
o uşoară compresiune şi tracţiune în jos asupra ţesuturilor vecine;
- execută puncţia venoasă;
- introduce tubul în holder apucând aripioarele cu indexul şi mediul, iar cu policile
împinge tubul în holder şi astfel va fi străpunsă diafragma gumată a dopului;
- după prelevarea sângelui se scoate tubul din holder prin mişcări de împingere
asupra aripioarelor laterale şi i se imprimă mişcări uşoare de înclinare - răsturnare
pentru omogenizare cu aditivul;
- se introduce tubul următor;
- se îndepartează staza venoasă după executarea tehnicii prin desfacerea garoului şi
a pumnului;
- se extrage acul din venă şi se face o compresiune asupra locului puncţiei timp de
1-3 minute cu ajutorul unui tampon cu soluţie dezinfectantă fără a flecta antebraţul
pe braţ.
La finalul puncţiei, asistenta asigură toaleta locală a tegumentului:
 - schimbă lenjeria dacă este murdară;
- asigură o poziţie comodă în pat;
- supraveghează pacienul;
Pregătirea produsului recoltat pentru examenul de laborator:
- se etichetează;
- se completează formularele de trimitere;
- se masoară cantitatea;
Ultimul aspect la efectuarea acestei tehnici este legat de reorganizarea şi colectarea
corectă a deșeurilor.

3. RECOLTAREA URINEI
Urina = lichid secretat de rinichi, produs al metabolismului, depozitat în vezica
urinară și eliminat din organism prin uretră.
Scopul recoltărilor:
Informare asupra stării funcţionale renale.
Stabilirea diagnosticului clinic şi bacteriologic.
Stabilirea tratamentului general.
Examene efectuate:
Examen fizic. Se determină: volumul, aspectul, culoarea, mirosul, densitatea, pH-
ul.
Examen biochimic. Se determină: albumina, glucoza, creatinina, ureea, pigmenţii
urinari, corpii cetonici, ionograma, sedimentul urinar.
Examen bacteriologic → urocultura.
Se poate recolta proba de urină ca parte a unui examen clinic complet, proba de
urină sterilă printr-o tehnică neinvazivă, sau prin sondaj urinar.
Recoltarea probelor prin sondaj vezical este contraindicată pacienţilor imediat după
intervenţii chirurgicale genitourinare.
RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMEN SUMAR DE URINĂ
Obiectivele procedurii
- determinarea densităţii, ph-ului, glucozei, albuminei, urobilinogenului
- examinarea sedimentului urinar.
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- tavă medicală/cărucior
- recipient curat şi uscat sau steril pentru femeie
- seringă şi ace sterile, tampoane cu alcool
- pensă pentru clamparea sondei - când mostra de urină( 10ml) este recoltată pe
sondă à demeure
- mănuşi de cauciuc pentru manipularea urinei.
Pregătirea pacientului
a) PSIHICĂ:
- informaţi pacientul conştient
- explicaţi-i procedura în termeni accesibili
- obţineţi colaborarea.
b) FIZICĂ:
- îmbrăcarea/dezbrăcarea pacientului, poziţionarea adecvată, respectarea intimităţii
si a pudorii, recomandari privind alimentaţia , toaleta regiunii, dezinfecţia organelor
genitale externe, asigurarea confortului fizic.
- efectuaţi toaleta genito-urinară la femeie;
- fixaţi punga colectoare la nivelul organelor genitale, cu adeziv, în cazul sugarilor
şi copiilor mici.
Efectuarea procedurii:
Explicaţi pacientului care-şi recoltează singur urina:
- să-şi spele mâinile, să folosească mănuşi de cauciuc
- să se aşeze într-o poziţie în care jetul urinar să fie dirijat în recipient: ortostatism
la bărbat şi poziţie şezândă la femeie
- să colecteze 10 ml urină direct în recipient
- să aşeze capacul pe gura recipientului după recoltare
- să-şi spele mâinile
- să eticheteze recipientul.
În caz de recoltare pe sonda à demeure:
- clampaţi sonda cu 15' înainte de recoltare
- spălaţi-vă mâinile, folosiţi mănuşi de unică folosinţă
- dezinfectaţi sonda
- puncţionaţi sonda cu acul adaptat la seringă
- aspiraţi 10 ml de urină în seringă
- transferaţi urina în recipient
- spălaţi-vă mâinile
- etichetaţi recipientul cu: numele şi prenumele pacientului, secţia, examenul cerut,
data şi ora recoltării
- transportaţi urina la laborator imediat.
Reorganizarea locului de muncă
- colectaţi materialele folosite în containere speciale conform pu (precauţii
universale)
- spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor.
Notarea procedurii
Notaţi:
- notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire
- data şi ora recoltării.
Evaluarea eficacităţii procedurii
Rezultate aşteptate/dorite
- mostra de urină nu este contaminată cu scurgere vaginsală sau cu sânge menstrual
- urina nu conţine albumină sau glucoză, are o culoare galbenă aurie (normocromă)
- sedimentul urinar nu conţine celule descuamate de pe tractul urinar.
Rezultate nedorite / Ce faceţi ?
- mostra de urină este contaminată cu scurgere vaginală sau cu sânge menstrual:
- aruncaţi urina;
- recoltaţi în afara perioadei de menstruaţie ;
- faceţi toaleta locală înainte;
- urina este hipercromă, cu urobilinogen crescut:
- anunţaţi medicul;
- sedimentul urinar conţine numeroase leucocite, hematii, celule descuamate sau
epitelii:
- anunţaţi medicul care poate să recomande alte examene, mai relevante din urină
- urina conţine albumină sau glucoza:
- Anunţaţi medicul.
Interpretare
Volumul urinar
Valori normale
Adulti si copii peste 14 ani: 1000-1600 ml
Copii intre 8-14 ani: 800-1400 ml
Copii intre 5 -8 ani: 650-1000 ml
Copii intre 3-5 ani: 600-700 ml
Copii intre 1-3 ani: 500-600 ml
Copii nou-nascuti: 30-60 ml
Valori anormale
Cantitatea de urina peste 2500 ml/24h defineste poliuria.
Cantitatea de urina scazuta sub 500 ml/24h constituie oliguria.
In mod normal, cantitatea de urina eliberata ziua este mai mare decat cea din timpul
noptii. Inversarea acestui raport este starea patologica denumita nicturie.
Aspectul
Urina normala este in general limpede.
O urina tulbure in momentul eliminarii ei poate contine:
• Saruri (urati, oxalati, fosfati, carbonati)
• Mucus, puroi, epitelii, microbi
• Grasimi (aspect laptos).
Densitatea
Depinde de concentratia substantelor dizolvate si are valorile normale cuprinse
intre 1,015 1,025.
Culoarea urinei:
incolora sau aproape incolora in diabetul insipid, diabetul zaharat, scleroza renala,
faza poliurica a insuficientei renale acute
galben-inchis dupa afectiuni febrile acute, transpiratii profuze
galben-verzui in afectiuni hepato-colecistice
rosu brun in prezenta eritrocitelor, hemoglobinei, methemoglobinei sau a
mioglobinei, dupa ingestia de medicamente, coloranti
brun inchis in ictere
albastru dupa ingestie de albastru de matilen.
Mirosul urinei:
urina proaspata este usor aromata
mirosul se modifica dupa ingestie de cafea, cat si prin eliminarea unor produsi.
Densitatea urinara:
este invers proportionala cu volumul
hipostenuria (diureza apoasa) caracterizata prin elaborarea unei urini cu o
concentratie mai mica decat a plasmei asa cum se intalneste in hiperhidratari, in
diabetul insipid, insuficienta renala acuta (reluarea diurezei), insuficienta renala
cronica (faza compensata)
izostenuria caracterizata printr-o urina a carei concentratie este egala cu
osmolaritatea plasmei, intalnita in insuficienta renala cronica
hiperstenuria caracterizata prin elaborarea unei urini cu o concentratie foarte mare,
peste 1035, intalnita in deshidratari, diabet zaharat, dupa administrari de substante
de contrast, hipercalcemii.
Reactia urinii:
acest parametru variaza in limite destul de largi, in functie de regimul alimentar
(alimentatia carnata scade pH-ul, pe cand cea vegetariana il creste), de timpul in
care se recolteaza urina (dimineata este mai acida), de modul de recoltare
puternic acida in cursul diabetului, insuficientei renale grave; Alcaloza respiratorie,
Alcaloza metabolica, Varsaturi abundente (etiologii diferite), Infectii ale cailor
urinare (uretrite, cistite, pielite, pielonefrite)
alcalina in infectii urinare, hiperaldosteronism, dupa varsaturi, in perioadele de
reabsortie a edemelor.
Principalii corpi azotati ai urinii:
ureea:
excretia sa fiind direct legata de ratia de proteine alimentare
creste dupa regimuri hiperproteice, in cursul bolilor insotite de hipercatabolism
scade in insuficienta renala, afectiuni hepatice, sarcina, anabolism
acidul uric: valorile variaza in functie de varsta, regim alimentar, factori patologici
(renali, extrarenali)
creatinina:
scazuta in hipertiroidism, tratament cu testosteron, casexie, scleroza renala, etc.
creste in hipercorticism, acromegalie, sindrom Cushing.
aminoacizii urinari: cresc in insuficientele hepatice grave, in mielom, sindrom
nefrotic, sindromul Fanconi, in intoxicatii cu metale grele.
Analiza urinei mai cuprinde determinarea urmatorilor produsi:
urobilinogenul
urina normala, proaspat emisa contine numai urobilinogen care, prin oxidarea la
lumina, trece in urobilina; de aceea in urina proaspata trebuie sa cautam
urobilinogenul, iar in cea care a stat cateva ore, urobilina (practic se determina
ambele substante deodata)
isi are originea in circuitul biliburinei, intalnindu-se cresteri in hiperproductie
biliara prin hemoliza exagerata, leziuni ale celulelor hepatice, infectii biliare, icter
obstructiv
corpii cetonici: sunt expresia tulburarilor metabolismului lipidic din diabetul
zaharat.
catecoaminele: crescute in special in feocromocitom..
d) electrolitii urinari:
- natriuria:
variaza considerabil cu alimentatia
crescuta in regimurile hipersodate, in insuficienta suprarenala, nefropatii tubulare
sau interstitiale, administrare de diuretice
scazuta in regimurile hiposaline, prin pierderi extrarenale (predominant digestive),
sub actiunea hormonilor steroizi (stress, Cushing, terapeutic)
- potasiul urinar:
influentat de alimentatie
scade in unele glomerulonefrite, pielonefrite, uremie extrarenala, diaree, boala
Addison
creste in hiperaldosteronism, nefropatii tubulare, administrari prelungite de
diuretice, etc.
- calciuria:
variatii care tin de regimul alimentar, gradulabsortiei intestinale, activitatea
paratiroidei, a tesuturilor dure
redusa in insuficiente renale avansate, anumite osteopatii, hipoparatiroidie
cresteri se intalnesc in hiperparatiroidism, osteoporoze, metastaze osoase, acidoze
tubulare, intoxicatii cu vitamina D, hipercalcemie idiopatica
- oxalatii: cresc dupa alimentatii bogate in saruri oxalice si in (micro) litiaza
urinara.
e) enzimele si izoenzimele urinare: utile in diagnosticul unor boli renale si
extrarenale
f) fosfatazele, leucinaminopeptidaza, protease, oxidoreductaze;
g) proteine urinare (proteinurie, albuminurie)-reprezinta prezenta in urina a
cantitatilor anormale de substante proteice datorita unor afectiuni renale sau
extrarenale.
Interpretare:
- urina limpede: albumina absenta.
- urina cu o usoara opalescenta: nor foarte fin (contine aprox. 0,015 la mie).
- urina cu aspect tulbure fara flocoane = nor fin (contine aprox. 0,02 la mie).
- urina cu flocoane abundente: albumina dozabila.
In sumarul de urina normal nu exista albuminurie.
g) sedimentul urinar:
- sedimentul urinar neorganizat:
- se formeaza in urma separari unor substante, sub forma cristalina sau amorfa, in
functie de reactia urinii si alimentatiei;
- din urina acida se separa acidul uric, uratii amorfi si cristalele de oxalate;
- din urina alcalina se separa fosfatii amorfi, cristalele de fosfati.
- sedimentul urinar organizat:
- celulele epiteliale cu interes de diagnostic limitat;
- leucocitele se gasesc in numar de 1-3 pe campul microscopic sau 100-
200/ml/min; in numar mare constituie un indicator al infectiilor la nivelul rinichilor
sau cailor urinare;
- piurie se intalneste in infectii urinare acute, tuberculoza urinara, o serie de procese
degenerative ale aparatului urinar;
- leucocitele mari, cu granulatii animate de miscari browniene (celule Sternheimer)
se intalnesc in majoritatea infectiilor renoureterale;
- eritrocitele pot fi identificate dupa marime, conturul dublu si absenta granulatiilor,
pot fi intacte sau deformate; prezenta eritrocitelor in sumar (mai mult de 3 pe
campul microscopic) este in general expresia unei afectari predominante la nivelul
glomerular, dar nu se poate stabili o corelatie intre numarul acestora si gradul
leziunii; se mai intalnesc in (micro) litiaze, tumori, procese inflamatorii ale
aparatului urinar, cat si intr-o serie de boli generale
- cilindrii sunt formatiuni proteice rezultate in urma precipitarii si mularii unor
produse organice in tubii distali sau colectori, in cursul unor afectiuni renale; dupa
natura materialului organic urinar care a coagulat si precipitat in tubii renali,
cilindrii pot fi celulari (eritrocitari, leucocitari, epiteliali) si aceculari (hialini,
granulosi, grasosi, pigmentari).
Aprecierea elementelor celulare din sediment poate fi facuta si prin numaratoarea
acestora; pentru efectuarea uneia din aceste probe se preleva urina pe o durata
precis delimitata, iar numarul de elemente se raporteaza la ml si min.
La nivelul urinei mai pot fi puse in evidenta alte elemente sau produse:
- limfa (tumori ale aparatului urinar)
- saruri, celule tumolare, mucina, trichomonas, oua de paraziti, bacterii, etc.
- proteinuria (nefropatii, boli infectioase)
Proteine urinare (proteinurie, albuminurie)- reprezinta prezenta in urina a
cantitatilor anormale de substante proteice datorita unor afectiuni renale sau
extrarenale.
Interpretare
- urina limpede: albumina absenta.
- urina cu o usoara opalescenta: nor foarte fin (contine aprox. 0,015 la mie).
- urina cu aspect tulbure fara flocoane = nor fin (contine aprox. 0,02 la mie).
- urina cu flocoane abundente: lbumina dozabila.
In sumarul de urina normal nu exista albuminurie.
- glicozuria (diabetul zaharat, diabetul renal).
In mod normal urina nu contine decat cantitati foarte mici de glucide (glucoza =
100 300 mg la mie).
In mod patologic, glucoza poate aparea in cantitati apreciabile, prezenta ei fiind
cunoscuta sub numele de glicozurie.
Glicozuriile pot fi fiziologice (ingestie alimentara crescuta de dulciuri, eforturi
fizice mari) si anormale (diabet zaharat, diabet renal, hepatopatii, hipertiroidism,
acromegalie, bola Cushing).
- compusi cetonici
In urina normala pot exista cantitati mici de compusi cetonici (acetona fiind
produsul principal).
Cantitatea lor in urina creste apreciabil in afectiunile care cresc cetogeneza hepatica
sau scad utilizarea compusilor cetonici in tesuturile extrahepatice (tesut muscular,
rinichi), si anume : efort muscular stresant, inanitie sau regim alimentar
dezechilibrat (bogat in lipide si proteine, sarac in glucide); tulburari gastro-
intestinale acute sau cronice mai ales la copii (dispepsia acuta, toxicoza); varsaturi
accentuate (sarcina); diabet zaharat.
- pigmenti urinari
In conditii fiziologice, culoarea este data de pigmentii si cromogenii existenti in
urina (urobilinogenul, urobilina, urocromii, etc).
Patologic, in urina pot fi gasiti pigmenti sanguini, pigmenti biliari si acizi biliari
(saruri biliare). Prezenta acestora indica existenta unui icter obstructiv (extrahepatic
sau intrahepatic), fie a unui icter parenchimatos hepatic.
- urobilinogenul poate fi crescut valoric in urina si in tumori maligne hepatice
primare sau secundare, in steatoza hepatica, abces hepatic.
RECOLTAREA ASEPTICĂ A URINEI-UROCULTURA
Obiectivele procedurii
- Studiul bacteriologic al urinei pentru identificarea germenilor şi efectuarea
antibiogramei
Pregătirea materialelor
a) pentru prelevarea fără sondaj pregătiţi:
- apă şi săpun pentru toaleta genito-urinară
- antiseptic pentru dezinfecţia meatului uretral
- comprese sterile
- recipient pentru colectarea sterilă a urinei
- bazinet dacă este necesar
- container pentru deşeuri.
b) pentru prelevarea pe sonda urinară à demeure pregătiţi:
- tavă medicală/cărucior;
- comprese sterile;
- antiseptic; soluţie de clorhexidină;
- seringă şi ace sterile, tub de laborator steril;
- container pentru aruncarea materialelor folosite;
c) pentru prelevarea prin sondaj intermitent pregătiţi:
- tavă medicală/cărucior;
- sondă vezicală pentru bărbat sau femeie;
- comprese sterile;
- recipient steril pentru recoltarea urinei.
Pregătirea pacientului
a) PSIHICĂ:
- explicaţi pacientului necesitatea prelevării;
- asiguraţi pacientul de inofensivitatea procedurii;
- instruiţi pacientul conştient şi valid cum să recolteze singur.
b) FIZICĂ:
- îmbrăcarea/dezbrăcarea pacientului, poziţionarea adecvată, respectarea intimităţii
si a pudorii, recomandari privind alimentaţia , toaleta regiunii, dezinfecţia organelor
genitale externe, asigurarea confortului fizic.
Efectuarea procedurii:
- verificaţi prescripţia medicală;
- identificaţi pacientul;
- prelevaţi prin una din metodele enumerate mai jos în funcţie de starea pacientului
sau recomandarea medicală;
a)prelevarea fără sondaj:
- spălaţi-vă mâinile cu apă şi săpun (lavaj simplu)
- recoltaţi urina de la bărbat sau femeie după toaleta genito-urinară cu apă şi săpun
şi clăti e abundentă; uscaţi regiunea, dezinfectaţi meatul uretral cu comprese sterile
îmbibate în antiseptic
- colectaţi urina, în recipientul steril, din mijlocul jetului
- acoperiţi tubul steril.
b) prelevarea de către pacientul conştient şi capabil
să urineze în mod voluntar
- explicaţi pacientului modul de derulare a procedurii.
- oferiţi-i comprese sterile cu antiseptic pentru dezinfecţia meatului urinar după
spălare
- daţi-i pacientului flaconul steril
- explicaţi-i să urineze la toaletă, lăsând să curgă primul jet şi recoltând urina în
flacon din mijlocul jetului
- cereţi-i pacientului să-şi spele mâinile după prelevarea urinei.
c) prelevarea pe sonda urinară à demeure
- spălaţi-vă mâinile cu apă şi săpun (lavaj simplu);
- folosiţi mănuşi de unică folosinţă;
- dezinfectaţi locul de prelevare, cu comprese sterile îmbibate în antiseptic;
- puncţionaţi tubulatura pungii de colectare cu acul steril adaptat la seringă şi
prelevaţi cantitatea necesară de urină;
- transferaţi urina din seringă în flaconul pentru laborator;
- aruncaţi acul şi seringa în containerul special.
Dacă diureza este scăzută:
- clampaţi sonda sub locul de prelevare fără s-o lezaţi;
- aşteptaţi 10-15' ca să se adune o cantitate suficientă de urină pentru examen.
d) prelevarea prin sondaj interimitent:
- introduceţi sonda vezicală respectând tehnica sondajului vezical la bărbat sau
femeie;
- menţineţi sonda pe durata evacuării urinei;
- lăsaţi urina să curgă în bazinet şi recoltaţi apoi în recipientul pentru laborator;
- evacuaţi tot conţinutul vezicii urinare;
- îndepărtaţi sonda şi dezinfectaţi meatul urinar;
- aruncaţi materialele folosite în container;
- spălaţi-vă mâinile;
- ajutaţi pacientul să se îmbrace.
Îngrijirea pacientului
- pacientul deplasabil nu are nevoie de îngrijiri speciale;
- supravegheaţi pacientul purtător de sondă, asiguraţi-vă că este permeabilă şi
racordată la punga colectoare.
Reorganizarea locului de muncă
- Colectaţi materialele folosite în recipiente speciale conform precauţiunilor
universale (P.U.)
Notarea procedurii
- Notaţi procedura în fişa de proceduri şi în dosarul/planul de îngrijire
- Notaţi data, ora, numele persoanei care a recoltut, aspectul urinei
Pregătirea produsului pentru laborator
Respectaţi următoarele reguli generale:
- Transportaţi imediat eşantionul la laborator pentru a evita multiplicarea
germenilor sau păstraţi-l la frigider la +4°C în cazul în care examenul se face mai
târziu (nu mai mult de 12 ore)
- Etichetaţi mostra imediat după recoltare cu nume, prenume, CNP, data şi ora
recoltării
- Însoţiţi monstra de o fişă de informaţii cu date clinice (t°, starea de sănătate a
pacientului, motivul)
Evaluarea eficacităţii procedurii
Rezultate aşteptate:
- Absenţa contaminării în timpul emisiei şi recoltării ca urmare a toaletei genito-
urinare şi dezinfecţiei meatului urinar
Rezultate nedorite / Ce faceţi ?
- contaminarea urinei prelevate cu bacterii prezente în regiunea periuretrală în
timpul emisiei (bacteriurie slabă < 10000germeni/ml)
- repetaţi procedura respectând normele de igiena locală
- multiplicarea germenilor prin păstrare mai mult de oră în afara frigiderului
- păstrarea prea mult la rece duce la precipitarea uraţilor ceea ce împiedică analiza
ulterioară a urinei
- respectaţi normele generale de pregătire a produsului pentru laborator
- emisia dificilă a urinei prin blocaj psihologic
- oferiţi timp sau recoltaţi prin sondaj vezical (în caz de urgenţa)
TOTALUL DE URINĂ
Deoarece hormonii, proteinele şi electroliţii sunt excretaţi în cantităţi mici şi
variabile în urină, probele trebuie recoltate pe o perioadă extinsă de timp pentru a
avea o valoare diagnostică.
Probele cerute din urina strânsă pe 24 de ore sunt cele mai uzuale, deoarece sunt
semnificative pentru toate substanţele eliminate în această perioadă.
Se pot cere probe şi din urina colectată timp de 2 până la 12 ore, în funcţie de
informaţiile pe care dorim să le aflăm.
De asemenea, probele din urină strânsă o perioadă de timp pot fi colectate după
administrarea unei cantităţi de medicamente, de exemplu insulina, pentru a detecta
diverse boli renale .
Materiale necesare :
- recipient de colectare a urinii cu capacitate de minim 2 litri
- mănuşi
- ploscă sau urinar dacă este nevoie
- recipient gradat dacă trebuie monitorizată cantitativ diureza
- recipient cu gheaţă dacă nu se poate ţine la frigider
- etichete
- formular de cerere analize pentru laborator
Recoltarea :
- confirmarea şi verificarea identităţii pacientului
- se explică procedura pacientului şi familiei pentru a ne asigura de cooperarea
acestuia şi pentru a preveni pierderile accidentale de urină în timpul recoltării
- se pot monta etichete la baie prin care pacientul să-şi reamintească că nu trebuie
să arunce urina, sau pe punga urinară dacă pacientul este sondat
- pacientul trebuie învăţat să ne anunţe după fiecare micţionare, să se ferească să
contamineze proba
- se vor explica pacientului restricţiile alimentare şi medicamentoase acolo unde
este necesar
Colectarea probelor din urina strânsă timp de 2 ore :
- dacă este posibil, pacientul va trebui să bea 2 – 4 pahare de apă înainte cu 30 de
min de începerea recoltării
- după 30 min se cere pacientului să micţioneze; această probă se aruncă şi se
începe recoltarea propriu-zisă, pacientul având astfel vezica goală; se notează ora
începerii recoltării
- dacă medicul prescrie, se va administra o doza din medicamentul indicat şi se va
scrie ora
- se va oferi pacientului cel puţin un pahar de apă pe oră pentru a stimula producţia
de urină
- după fiecare micţionare (în ploscă/urinar sau un recipient obişnuit de 300 – 400
ml ) se va adăuga proba în recipientul mare de colectare;
- se va măsura după fiecare eliminare, dacă trebuie monitorizată cantitativ diureza
- dacă este posibil, cu 15 min înainte de terminarea timpului indicat pentru
colectarea urinii, se va cere pacientului să micţioneze; aceasta va fi ultima proba
adăugată în recipientul de colectare
- la sfârşitul perioadei de colectare, în funcţie de regulile interioare ale spitalului, se
va acoperi recipientul şi se va trimite etichetat la laborator imediat împreună cu
formularul de cerere sau se va turna într-un recipient nesteril 100 - 200 ml din
cantitatea totală de urină, va fi etichetat şi trimis la laborator specificându–se pe
cerere cantitatea totală de urină strânsă şi perioada de timp.
Colectarea probelor din urina strânsă timp de 12 – 24 ore :
- se cere pacientului să urineze; se va arunca această probă, pornindu-se astfel
recoltarea din momentul în care pacientul are vezica urinară goală
- se notează ora începerii recoltării
- probele se vor aduna într-un recipient de cel puţin 2 l; pe timpul dintre micţionari,
recipientul cu probele de urină trebuie păstrat la rece sau la frigider (niciodată
împreună cu mâncarea sau cu medicamente)
- se va recolta urina pe toată perioada de timp indicată; înainte de terminarea
timpului se cere pacientului să urineze încă o dată, dacă este posibil; se adaugă şi
ultima probă în recipientul de colectare
- se va eticheta recipientul şi se va trimite la laborator însoţit de formularul de
cerere sau se va turna din cantitatea totală de urină, într-un recipient de aprox 100-
200 ml, care va fi etichetat şi trimis la laborator specificându-se pe formular care a
fost cantitatea totală şi perioada de timp cât a fost colectată urina.
Consideraţii speciale :
- pacientul va trebui să fie bine hidratat pe tot parcursul recoltării probelor de urină
- pacientul va fi învăţat să evite cafeaua, ceaiul sau alte substanţe pe parcursul
recoltării, cu excepţia recomandărilor medicului, pentru a nu fi alterate rezultatele
- dacă pacientul are sondă urinară, se va menţine punga urinară pe toată perioada
recoltării într-un recipient cu gheaţă pus sub patul bolnavului
- dacă accidental se pierde una din probe, recoltarea trebuie să fie reluată integral.

4. Endoscopia digestiva superioara

Generalitati
Endoscopia digestiva superioara este un procedeu de investigare ce permite
medicului sa exploreze interiorul esofagului, stomacului si a primei parti a
intestinului subtire (duodenul) prin intermediul unui instrument subtire si flexibil,
prevazut cu un aparat optic, ce poarta numele de endoscop. Acest tip de endoscop
este introdus prin cavitatea bucala si inainteaza usor la nivelul gatului, pana ajunge
la nivelul esofagului, stomacului si apoi a duodenului.
Aceasta investigatie poarta uneori numele de esofago-gastro-duodenoscopie
deoarece intregul tract digestiv superior este examinat prin intermediul ei. Cu
ajutorul endoscopiei medic ul poate vedea ulceratiile, inflamatiile, tumorile,
infectiile sau sangerarile de la nivelul tractului digestiv superior.
Se pot preleva tesuturi (biopsie), pot fi indepartati polipii si se pot trata hemoragiile
de la acest nivel al tubului digestiv. Endoscopia poate dezvalui probleme ce nu sunt
descoperite cu ajutorul radiologiei si uneori poate fi de ajutor in a elimina
necesitatea unei interventii chirurgicale exploratorii.
O endoscopie digestiva superioara poate fi facuta pentru:
- detectarea inflamatiei de la nivelul esofagului (esofagita) sau a complicatiilor bolii
de reflux gastro-esofagian. Complicatiile pot include stricturile esofagiene sau
esofagul Barrett (definita ca metaplazia intestinala a epiteliului esofagian),
afectiune ce creste riscul dezvoltarii cancerului esofagian
- detectarea herniei hiatale, a ulcerului gastric si esofagian, a inflamatiilor,
tumorilor sau a altor probleme de la nivelul tractului digestiv superior. Aceste
probleme pot fi depistate initial la examenul radiologic sau la alte examinari pentru
tractul digestiv superior iar endoscopia este facuta pentru o evaluare ulterioara a
modificarilor descoperite
- determinarea cauzei hematemezei (voma cu sange de origine digestiva)
- determinarea cauzei persistentei durerii in abdomenul superior sau a senzatiei de
balonare, a cauzei disfagiei (senzatie de jena sau de blocare in timpul deglutitiei), a
cauzei varsaturilor si a pierderii inexplicabile in greutate
- diagnosticul infectiilor esofagiene cauzate de diferite bacterii, fungi sau virusuri
- verificarea vindecarii ulcerului gastric
- examinarea stomacului si a duodenului dupa o interventie chirurgicala
- a determina daca exista un blocaj intre stomac si duoden (obstructie la nivelul
pilorului)

Endoscopia mai poate fi utilizata in urmatoarele situatii:

- pentru obtinerea unui diagnostic de urgenta in privinta leziunilor esofagiene
datorita ingestiei de substante chimice, otravitoare
- prelevarea de tesuturi (biopsie) pentru a putea fi examinate in laborator. In timpul
endoscopiei o biopsie poate fi facuta pentru a ajuta in detectarea esofagului Barrett
- diagnosticul infectiei cu un anumit tip de bacterie, numita helicobacter pylori,
care se crede ca este cauza principala a ulcerului gastric
- indepartarea polipilor gastro-intestinali
- tratarea hemoragiilor gastro-intestinale, inclusiv a sangerarilor cauzate de varicele
esofagiene(dilatarea venelor esofagului inferior, determinata de hipertensiunea
portala)
- extragerea obiectelor straine ce pot fi inghitite
- investigarea aparitiei anemiei (diminuarea cantitatii de hemoglobina), ce poate fi
data si de o hemoragie digestiva superioara.
Pregatirea pentru examinare
Inainte de efectuarea unei endoscopii digestive superioare pacientul trebuie sa
comunice doctorului daca:
- are o alergie la vreun medicament, inclusiv la medicamentele anestezice
- urmeaza un tratament medicamentos
- are probleme cu sangerarea sau daca urmeaza un tratament cu anticoagulante
- are afectiuni cardiace
- exista posibilitatea unei sarcini
- este diabetic si urmeaza un tratament cu insulina.

In ziua examinarii nu trebuie sa fie luate medicamente antiacide sau citoprotectoare

(sucralfat). Aceste medicamente pot produce dificultati medicului in vizualizarea
tubului digestiv superior.

Daca se realizeaza prelevarea de tesuturi sau sunt indepartati polipi, poate aparea o
hemoragie. De cele mai multe ori aceasta inceteaza de la sine, fara un tratament
specific. Pentru reducerea riscului de producere a hemoragiei cu cateva zile inainte
de endoscopie trebuie evitate mai ales aspirina, dar si
medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene. Daca pacientul urmeaza un
tratament cu anticoagulante, medicul va recomanda oprirea temporara a acestuia
inaintea examinarii.

Cu 6 pana la 8 ore inaintea testului, pacientul nu trebuie sa manance sau sa

bea. Un stomac gol ajuta doctorul sa-l vizualizeze mult mai bine. De asemenea, se
reduce si riscul de producere a varsaturilor. In cazul varsaturilor exista un risc mic
de producere a aspiratiei continutului stomacului in plamani. Daca aceasta
examinare se face intr-o situatie de urgenta, va fi introdusa o sonda nazogastrica
(un tub prin nas sau gura pana in stomac) pentru a elimina continutul stomacului.

Pacientii trebuie sa fie insotiti pentru ca dupa examinare nu sunt capabili sa

conduca deoarece inaintea examinarii acestia sunt sedati. Inaintea testului pacientii
se vor imbraca cu un halat de spital si vor lasa deoparte ochelarii, lentilele de
contact, bijuteriile sau placa dentara. Pentru confortul pacientului este bine ca
acesta sa urineze inaintea examinarii.

Modul de efectuare
O endoscopie gastro-intestinala se efectueaza, de obicei, intr-o sala speciala pentru
aceasta examinare sau intr-o sala de chirurgie. De obicei nu este necesara internarea
peste noapte a pacientului. Aceasta examinare poate fi facuta de un gastroenterolog,
medic de familie, internist sau chirurg. In general sunt necesari si unul sau doi
asistenti medicali. Inaintea procedurii sunt efectuate teste de sange pentru a verifica
faptul ca nu exista modificari ale hemoleucogramei(examen citologic al sangelui
circulant) sau probleme ale coagularii sangelui.

Inaintea examinarii gatul pacientului va fi amortit cu un spray anestezic, prin

administrarea unei pastile sau prin gargara cu un lichid anestezic, pentru a usura
patrunderea endoscopului. Putin dupa inceperea procedurii este prinsa o linie
venoasa la nivelul bratului pacientului. Prin aceasta se vor primi medicamente ce
vor reduce disconfortul si vor relaxa pacientul si, uneori, pot fi administrate
medicamente ce reduc secretia gastrica. Pe perioada investigatiei vor fi administrate
medicamente sedative in perfuzia intravenoasa.
Pacientul se va simti relaxat dar, in acelasi timp, va putea si coopera cu
medicul.

Pacientul va fi rugat sa se intinda pe partea stanga, cu capul putin inclinat spre

inainte. O piesa bucala va fi introdusa pentru a proteja endoscopul de dintii
pacientului. Apoi, capatul lubrificat al endoscopului va fi introdus incet in gura,
doctorul presand usor limba pentru ca aceasta sa nu stea in calea endoscopului.
Pacientul poate fi rugat sa inghita pentru a ajuta la o mai buna manevrare a
endoscopului. Trebuie retinut ca endoscopul nu este mai gros decat majoritatea
alimentelor si nu va ingreuna respiratia.

In momentul in care endoscopul este in esofag pacientul isi va tine capul drept
pentru a usura patrunderea endoscopului prin esofag. In timpul examinarii pacientul
nu trebuie sa inghita decat atunci cand i se cere. Un asistent medical va indeparta
saliva cu ajutorul unui aspirator sau pacientului i se va permite sa saliveze pe
laterala gurii.

Doctorul va avansa incet cu endoscopul si va vizualiza peretii esofagului,

stomacului si duodenului fie printr-un aparat atasat la celalalt capat al endoscopului
fie uitandu-se pe un monitor. Prin endoscop pot fi introduse aer si apa pentru a
curata zona de examinare sau pentru a obtine o imagine mai buna. De asemenea, se
pot si aspira aerul sau secretiile.

O camera atasata endoscopului preia o serie de imagini pentru vizualizarea la

monitor si inregistreaza o serie de imagini pentru studiul ulterior. Instrumentele
chirurgicale (forcepsbiopsic sau periute) pot fi, de asemenea, introduse prin
endoscop pentru prelevarea tesuturilor. Pentru ai fi medicului mult mai usor sa
vizualizeze diferitele parti ale tractului digestiv superior, pacientul va fi
repozitionat sau va fi aplicata o presiune usoara pe abdomenul acestuia. Cand
examinarea este completa endoscopul este retras usor.

Dupa examinare
Intreaga examinare dureaza aproximativ 30 de minute din care partea de
endoscopie efectiva e de doar 5 pana la 10 minute. Dupa examinare pacientul va sta
la reanimare unde va fi monitorizat o ora sau doua. Daca gatul pacientului a fost
amortit inainte de examinare, acesta va putea sa manance sau sa bea doar dupa ce
gatul nu-i va mai fi amortit si reflexele de inghitire revin la normal. Aceasta
perioada dureaza una - doua ore, dupa care pacientul isi poate relua activitatile
zilnice. Pentru siguranta pacientului, acesta va trebui sa nu conduca la plecarea din
spital.
Cum se va simti pacientul in timpul interventiei
Pacientul poate simti o durere scurta ca o intepatura in momentul in care acul este
plasat in vena. Sprayul anestezic aplicat la nivelul gatului are un gust amar si va
duce la amortirea limbii si a gatului. Unii oameni au senzatia ca nu pot respira
datorita prezentei endoscopului, dar este o falsa senzatie data de anestezic.
Intotdeauna exista suficient spatiu in jurul tubului pentru a putea respira, atat la
nivelul gurii cat si al gatului. Pacientul trebuie sa se relaxeze si sa respire incet si
profund.

In timp ce tubul este miscat, pacientul poate simti senzatii de voma,

greata, balonare sau usoare dureri abdominale. Daca disconfortul este sever trebuie
avertizat medicul printr-un semn dinainte stabilit sau cu o usoara bataie pe mana.
Chiar daca in timpul examinarii pacientul nu poate vorbi, el, totusi, poate comunica
cu echipa medicala.

Medicatia intravenoasa va provoca somnolenta. Alte efecte secundare – cum ar fi

dificultatea vorbirii, senzatia de gura uscata sau vederea incetosata – pot dura
cateva ore dupa examinare. Medicatia poate face ca pacientul sa nu-si mai
aminteasca prea multe din timpul examinarii.
Dupa examinare
Dupa examinare pacientul poate ragai (eructa) si se poate simti balonat pentru o
perioada scurta de timp. De asemenea, pacientul poate simti gatul uscat si iritat sau
chiar inflamat sau poate fi usor ragusit. Aceste simptome pot dura cateva zile.
Administrarea unor pastile pentru gat si gargara cu apa calda si sarata pot ajuta la
eliminarea acestor simptome. Nu trebuie consumat alcool dupa examinare.

Dupa examinare trebuie anuntat doctorul imediat daca:

- apare hematemeza sau melena (scaune inchise la culoare, cu sange)
- apar dificultati in inghitire sau in vorbire
- apare tahicardia (cresterea frecventei cardiace) sau bradipneea
- apar dureri cardiace sau abdominale
- apar dureri de gat sau de umeri
- apare febra.
Riscuri
O endoscopie digestiva superioara este, in general, o procedura foarte sigura. Mai
putin de o persoana la 1000 dezvolta complicatii. Exista o sansa foarte mica (1 la
3000) ca endoscopul sa strapunga esofagul, stomacul sau duodenul – in acest caz
este necesara interventia chirurgicala reparatorie. De asemenea, exista un risc foarte
mic de infectie.

Dupa test este posibila si aparitia unei hemoragii daca se efectueaza si o biopsie,
dar, de obicei, se opreste singura, fara a fi necesar un tratament. Daca pacientul
varsa in timpul examinarii si o parte din varsatura este aspirata in plamani apare
riscul pneumoniei de aspiratie. Daca apare, aceasta este tratata cu antibiotice.
Persoanele cu proteze valvulare sau cu modificari ale valvelor inimii trebuie sa
primeasca tratament antibiotic inainte si dupa procedura pentru a preveni aparitia
infectiei. Aceasta investigatie are riscuri mai mari pentru persoanele cu boli de
inima, varstnici si pentru cei cu probleme psihice. Desi complicatiile sunt rare,
trebuie discutat cu medicul despre riscurile ce pot aparea in astfel de situatii.

Dupa examinare
Dupa examinare pot aparea:
- dureri cardiace
- dificultati in a respira de la moderate pana la severe.

Dupa endoscopie trebuie sunat medicul specialist imediat daca:

- apare sange in varsatura ce poate fi proaspat si rosu sau invechit si cu aspect de
zat de cafea
- apare febra
- apare bradipneea
- apar ameteli.
Rezultate
Endoscopia digestiva superioara este un procedeu de investigare ce permite
medicului sa exploreze interiorul esofagului, stomacului si a primei parti a
intestinului subtire (duodenul) prin intermediul unui instrument subtire, flexibil si
prevazut cu un aparat optic, ce poarta numele de endoscop. Medicul va discuta cu
pacientul despre rezultatele endoscopiei chiar imediat dupa ce aceasta s-a terminat.
Totusi, medicamentele administrate pentru o mai buna relaxare pot
afecta memoria pentru o scurta perioada de timp, iar medicul va dori sa comunice
rezultatele endoscopiei dupa ce efectul acestor medicamente a disparut complet.
Normal:
- Esofagul, stomacul si duodenul au un aspect normal.

Patologic:
- Prezenta ulcerului gastric sau duodenal sau a inflamatiei esofagului (esofagita), a
stomacului (gastrita) sau a duodenului. Inflamatia poate fi data de afectiuni ca si
boala de reflux gastro-esofagian, boli inflamatorii ale intestinului sau de ulcerul
peptic.
- Hemoragii date de inflamatie, de ulcer, de tumori, leziuni ale esofagului sau de
prezenta varicelor esofagiene (dilatari ale venelor esofagiene).
- Prezenta unei hernii hiatale, a unei stricturi ale esofagului sau dilatatii la acest
nivel.
- Prezenta unui corp strain in esofag, stomac sau duoden.

Pot fi prelevate tesuturi dintr-o tumora pentru un diagnostic clar sau se pot lua
tesuturi si de la nivelul ulceratiei pentru a elimina ipoteza unui cancer gastric.
Biopsia poate fi facuta si pentru a determina daca infectia este data de o bacterie,
numita helicobacter pylori. Rezultatele de laborator vor fi gata dupa cateva zile de
la efectuarea endoscopiei.
Factori care influenteaza examinarea
Sus
Factorii ce pot interfera cu examinarea si cu acuratetea rezultatelor pot include:
- ingestia de bariu. O endoscopie digestiva superioara nu trebuie facuta la mai putin
de doua zile dupa o examinare cu bariu pentru ca medicul sa poata vedea in conditii
bune interiorul stomacului si a duodenului
- hemoragie masiva a tractului digestiv superior

De retinut!
- o endoscopie digestiva superioara este cea mai buna cale de a examina esofagul,
stomacul si duodenul. Spre deosebire de celelalte metode de investigare,
endoscopia permite si realizarea biopsiei pentru determinarea prezentei
helicobacter pylori, care se crede ca este cauza principala a ulcerului gastric si
duodenal. Cancerul poate fi detectat cu ajutorul endoscopiei sau poate fi exclus
acest diagnostic cu ajutorul acestei metode de investigare
- endoscopia poate fi facuta dupa ce alte examinari au detectat probleme la nivelul
tractului digestiv superior. Pentru mai multe informatii trebuie ca pacientii sa fie
informati si despre celelalte examinari ale tubului digestiv superior
- endoscopia este o examinare sigura , ce poate fi facuta si copiilor
- colangiopancreatografia retrograda endoscopica (ERCP) poate fi realizata pentru
a investiga ductele biliare, vezica biliara si pancreasul.

Poate fi facuta pentru a evalua icterul atunci cand se suspicioneaza o obstructie a

ductelor biliare sau obstructia ductelor pancreatice sau cand alte examinari (cum ar
fi ecografia, tomografia sau examenul radiologic) nu pot fi concludente. Pentru mai
multe informatii trebuie aduse la cunostiinta pacientului notiuni despre
colangiopancreatografia retrograda endoscopica.