Você está na página 1de 4

Atroplastiile de sold

Artroplastie endoprotetică înseamnă înlocuirea unei


articulaţii deteriorate de un proces patologic oarecare
(artroză, infecţie, tumoră, ec.) cu una artificială, numită
(endo)proteză.
Artroplastia endoprotetică, numită în continuare
"artroplastie", se practică din 1960 şi reprezintă una dintre
cele mai mari realizări ale secolului XX în domeniul medical.
Tehnologia implanturilor şi procedurile de implantare s-au
schimbat de atunci şi evoluează şi în prezent. Cu toate
acestea trebuie menţionat faptul că orice proteză are un
“timp de viaţă” limitat. Înlocuirea unei proteze poartă
numele de "revizie". Este important de ştiut de asemenea că
reviziile sunt în general mai dificile, mai scumpe şi mai puţin
satisfăcătoare decât artroplastiile primare. O intervenţie
complexă cum este artroplastia impune o “abordare de
echipă”; alegerea momentului şi procedurii chirurgicale,
precum şi integrarea acestora în planul terapeutic general,
sunt foarte importante pentru rezultatul final.

Cei mai mulţi pacienţi candidaţi la artroplastie au vârsta cuprinsă între între 60 şi 80 de ani. Pe
lângă vârstă, alte criterii sunt reprezentate de intensitatea durerii, de gradul de invaliditate şi de
starea generală de sănătate a pacientului.

Puteţi beneficia de artroplastie dacă:

–durerea este invalidantă


–aveţi durere de repaus
–rigiditatea şoldului vă limitează posibilitatea de a vă folosi membrul inferior
–durerea este greu de controlat cu medicaţia uzuală sau aceasta are efecte secundare nedorite
–alte metode de tratament, cum ar fi fizioterapia, nu vă ameliorează durerea

Ce puteţi spera după artroplastie

După artroplastie cei mai mulţi pacienţi constată o reducere dramatică a durerilor şi o
ameliorare a abilităţilor de a îndeplini activităţile curente. Veţi fi în schimb sfătuiţi să evitaţi
anumite activităţi, cum ar fi alergarea şi sporturile de contact, pentru tot restul vieţii. Veţi fi
sfătuiţi de asemenea să evitaţi anumite poziţii care ar putea disloca proteza. Chiar şi în condiţii
normale de utilizare, proteza este supusă unui proces de uzură, care poate să impună la un
moment dat schimbarea ei - •dacă efectuaţi o activitate fizică intensă sau sunteţi obez(ă), acest
proces de uzură poate fi mai rapid decât în mod normal.

Pregătirea intervenţiei

Înainte de intervenţia chirurgicală este utilă examinarea completă a stării de sănătate. Se vor
efectua diferite teste, cum ar fi:
–probe de sânge şi urină
–electrocardiogramă
–radiografii pulmonare
Pregătirea tegumentului este necesară pentru a reduce riscul de infecţie sau dehiscenţă a plăgii
operatorii. Poate fi necesară donarea de sânge.

Nu uitaţi să vă informaţi medicul ortoped cu privire la medicamentele pe care le luaţi în mod


obişnuit. Poate fi utilă efectuarea unei cure de slăbire pentru a scădea greutatea corporală.
Poate fi utilă o evaluare stomatologică pentru a exclude prezenţa unei infecţii dentare. De
asemenea poate fi utilă o evaluare urologică, mai ales la –persoanele cu infecţii urinare recente
sau frecvente, sau la –bărbaţii mai vârstnici cu probleme la nivelul prostatei.

Planificare socială şi casnică

După operaţie veţi avea nevoie de ajutor timp de câteva săptămâni, pentru activităţi curente,
cum ar fi gătitul, cumpărăturile, îmbăierea sau spălarea rufelor. Dacă locuiţi singur(ă), puteţi
beneficia de asistenţă socială în perioada postoperatorie. Este bine să faceţi din timp anumite
modificări ale mediului casnic:
–să fixaţi mânere pe perete, la duş sau vană;
să vă asiguraţi că balustradele scărilor interioare sau exterioare sunt stabile;
să vă pregătiţi un scaun solid, pe care să staţi confortabil cu şoldurile mai sus de genunchi,
spatele drept şi braţele sprijinite pe suporţii laterali; de asemenea să vă pregătiţi perne stabile
pe canapea, în maşină, etc., pentru a vă putea aşeza fără a flecta prea mult şoldurile;
să vă înălţaţi scaunul de toaletă;
să vă pregătiţi o băncuţă de plastic la duş sau în vană;
să vă ataşaţi mânere lungi la diverse ustensile, cum ar fi buretele de baie, lingura de pantofi,
etc., pentru a nu trebui să vă îndoiţi excesiv şoldul;
să vă pregătiţi un cîrlig cu mâner lung pentru a putea ridica obiecte căzute pe jos

Este foarte important să îndepărtaţi sau reparaţi obiectele care v-ar putea face să cădeţi!

Intervenţia chirurgicală

Intervenţia chirurgicală va dura câteva ore; vor fi îndepărtate porţiuni din os, împreună cu
cartilajul deteriorat, apoi acestea vor fi înlocuite cu componentele protetice, din metal, plastic
sau material ceramic. Medicul ortoped va alege tipul de proteză adecvat pentru dvs. După
operaţie veţi sta probabil un timp în secţia de terapie intensivă, apoi veţi fi mutat(ă) înapoi în
salon.

Complicaţii precoce posibile

Artroplastia reprezintă o intervenţie chirurgicală importantă; în ciuda tuturor precauţiunilor, sunt


posibile complicaţii, cum ar fi:
•leziuni vasculare sau nervoase;
•probleme legate de vindecarea plăgii operatorii;
•infecţii;
•fractura femurului;
•plasare greşită a componentelor, care poate determina uzura prematură a acestora, dislocarea
protezei sau decimentarea componentelor;
•inegalitatea membrelor inferioare.

Pacienţii cu deformări articulare accentuate, pacienţii obezi sau atletici, precum şi pacienţii cu
probleme de sănătate asociate sunt mai susceptibili să prezinte astfel de complicaţii.
Spitalizare

Durata spitalizării este variabilă de la un pacient la altul, de la un tip de proteză


la altul şi de la o clinică la alta; în general este cuprinsă între câteva zile şi 2-3
săptămâni. Pe durata spitalizării vor fi efectuate diverse acte medicale, cum ar fi:
- administrarea de medicamente pentru combaterea durerii, a infecţiei şi a
complicaţiilor vasculare;
- manevre pentru combaterea stazei pulmonare;
- protecţia şoldului/genunchiului operat;
- mobilizare în şezut;
- reluarea mersului şi a altor activităţi.

Alte complicaţii posibile

După artroplastie rata complicaţiilor serioase este redusă. Cu toate astea, pot apărea complicaţii
grave, cum ar fi:
- infarctul miocardic sau accidentul vascular cerebral - sunt complicaţii excepţionale;
- infecţii tardive;
- tromboză venoasă profundă;
- redoarea articulară (articulaţie rigidă);
- durere cronică la nivelul şoldului, fesei sau coapsei.

Recuperarea la domiciliu

Calitatea recuperării influenţează foarte mult


rezultatul artroplastiei. Pe lângă îngrijirea plăgii
operatorii şi protejarea cicatricii postoperatorii de
iritare mecanică, aceasta mai presupune:
- alimentaţie corectă, bogată în fier şi vitamine, cu
hidratare adecvată;
- ar trebui să vă reluaţi cele mai multe activităţi
curente la 3-6 săptămâni de la intervenţia
chirurgicală;
- un oarecare grad de disconfort legat de odihnă sau
de anumite activităţi este normal timp de câteva
săptămâni;
- reluarea progresivă a mersului, în casă apoi afară,
pe teren drept şi pe scări;
- gimnastică, de câteva ori pe zi, eventual cu asistenţa
unui kinetoterapeut.

Prevenirea trombozei venoase profunde (TVP)

Respectaţi instrucţiunile medicului pentru reducerea riscului de TVP! Această complicaţie nu


este specifică artroplastiei, ci este comună intervenţiilor chirurgicale care presupun o
imobilizare prelungită a bolnavului.

Semne de alertă:
–durere la nivelul musculaturii coapsei sau gambei, fără legătură cu operaţia;
–colorarea sau tumefacţia coapsei, gambei sau piciorului.

Semnele de alertă pentru embolia pulmonară (deplasarea unui fragment de tromb până în
plămân):

–lipsa de aer (dispnee);


–durere la nivelul toracelui, mai ales legată de respiraţie

Dacă aţi observat astfel de semne, chiar la câteva săptămâni de la operaţie, luaţi de urgenţă
legatura cu un medic!

Prevenirea infecţiilor

Bacteriile care intră în sânge în urma unor proceduri stomatologice, a unor infecţii urinare sau
ale pielii, se pot cantona la nivelul protezei. Timp de cel puţin doi ani postoperator va trebui să
acordaţi o atenţie deosebită oricăror infecţii şi să faceţi tratament antibiotic profilactic înaintea
oricărei intervenţii medicale sau stomatologice care ar putea să determine pătrunderea
bacteriilor în sânge.

Semne de alertă pentru o infecţie:


–febră persistentă (peste 38 grade) sau frisoane;
–roşeaţă, sensibilitate crescută sau tumefacţie la nivelul regiunii operate;
–scurgerea unei secreţii din şoldul/ genunchiul operat;–
creşterea durerii la nivelul şoldului/ genunchiului, în repaus sau la mişcarea acestuia.

Szekely Varga Andrea


TFRF II, Sem 2, 2018

Você também pode gostar