Universitatea Valahia Targoviște – Management Financiar Bancar

Analiza presiunii fiscale în

România: 2011-2016

Balan Denisa Andreea

Jitaru Monica Diana
Mitru Maria
Anul 2, semestrul 1
În cadrul proiectului vom prezenta fenomenul presiunii fiscale totale sub toate formele sale in
cadrul Romaniei si comparativ cu tarile mult mai dezoltate din punct de vedere economic.
Presiunea fiscala va fi analizata la nivelul impozitelor directe, indirete cat si la nivelul
contributiilor sociale.

1. Analiza presiunii fiscale totale

Presiunea fiscală este dificil de comparat la nivel internațional, chiar și la cel mai înalt grad de
agregare – veniturile totale din impozite ca procent din PIB. Țările pot alege să aibă sarcini
fiscale mai mici pe termen scurt fără a-și reduce cheltuielile, dacă sunt dispuse să aibă deficite
bugetare și să acumuleze datorii publice. Perioadele de creștere economică puternică pot
contribui de asemenea la îmbunătățirea poziției fiscale. Dezechilibrele fiscale mari sau
nivelurile ridicate ale datoriei ar putea să nu fie durabile pe perioade lungi și ar putea fi
necesar să se facă alegeri pentru a reduce cheltuielile sau a crește veniturile. Literatura în
domeniu (Kumar & Woo, 2010) tinde să indice o relație negativă între datoria publică și
creșterea economică. Modelele de creștere, amplificate de agenții publici care eliberează
datorii pentru a finanța consumul sau bunurile de capital, au tendința de a prezenta o relație
negativă între datoria publică și creșterea economică.

Pentru analiza presiunii fiscale am utilizat un eșantion de două grupe de țări membre ale
Uniunii Europene: din grupa statelor dezvoltate am ales Belgia, Germania, Franța, Italia,
Regatul Unit și Olanda, iar din cea a țărilor în curs de dezvoltare sau emergente, Ungaria,
Croația, Polonia, România, Bulgaria și Cehia in perioada 2011- 2016.

Tabelul 1. Presiunea fiscală totală în cele două grupe de țări în perioada 2011-2016 (% din PIB)

Conform datelor, se poate spune ca presiunea fiscala in Europa a inregistrat o crestere de

aproximativ 1,2 % până în anul 2014, 40,3% fiind maximul atins. În cazul țărilor dezvoltate,
aproape în tot intervalul analizat presiunea fiscală totală tinde să depășească media UE, cu
excepția Regatului Unit, care înregistrează în fiecare an valori sub medie. În a doua grupă, cea
a țărilor emergente, observăm niveluri ale acestui indicator sub media UE în mai toate statele,
în afara Poloniei, aceasta având valori peste medie în majoritatea anilor.

Conform Tabelului 1, în toată perioada analizată Olanda a înregistrat în anul 2013 cea mai
mare presiune fiscală, de 49,2%, iar la polul opus s-a aflat România în anul 2016, cu 26,4%.
Diferențele observate în analiza evoluției presiunii fiscale au fost generate în principal de
politica instituită de statele membre în legătură cu protecția socială și gradul de conformare
fiscală.

Între nivelul presiunii fiscale și activitatea economică există o legătură strânsă, și anume
fiscalitatea generală (raportul dintre veniturile fiscale încasate la buget și produsul intern
brut). O fiscalitate generală ridicată determină apariția unor probleme precum reducerea
activității de producție și de investiții a agenților economici. Țările cu o astfel de fiscalitate au
resurse financiare mari în vederea acoperirii cheltuielilor publice, dar contribuabilii au mai
puține venituri pentru a garanta dezvoltarea activității, pentru a investi și economisi. De
asemenea, în aceste condiții apar fenomenele de evaziune fiscală, dar și cel numit generic
„fuga capitalului” spre alte țări cu fiscalitate redusă, adică paradisuri fiscale, și, în același
timp, creșterea prețurilor ca efect al măririi impozitelor determină reducerea cererii de mărfuri
și servicii, rezultatul fiind frânarea dezvoltării economice. Pe de altă parte, o fiscalitate
moderată impulsionează activitatea de producție, investițiile, cererea de mărfuri și servicii și
stimulează creșterea economică.

Figura 2. Structura prelevărilor obligatorii în PIB în cele două grupe de țări în anul 2016

Dacă avem în vedere structura presiunii fiscale în anul 2016, observăm că cea aferentă
impozitelor directe are tendința să fie mai mare în țările dezvoltate, în care redistribuirea
veniturilor reprezintă un obiectiv însemnat al autorităților guvernamentale. Astfel, impozitarea
directă are nivelul cel mai ridicat în Regatul Unit, de 41%, iar pe locul următor se află Belgia,
cu 5% mai puțin. De asemenea, niveluri înalte ale presiunii aferente contribuțiilor sociale se
înregistrează în statele dezvoltate, membre vechi ale UE, și anume Germania, Franța și
Olanda, fiind o caracteristică a acestora față de țările emergente, unde în general există rate
mai scăzute ale contribuțiilor sociale. La polul opus în cazul contribuțiilor sociale din țările
dezvoltate se află Regatul Unit, cu 23%, acesta axându-se pe impozitarea directă. În cazul
țărilor emergente se observă preferința pentru impozitarea indirectă. Asadar, ” opțiunea pentru
această impozitare trebuie să fie în legătură cu nivelul veniturilor și nivelul averii deținute de
persoanele fizice și de cele juridice, prin urmare, impozitele directe vor avea un randament
mai mic față de cel al statelor dezvoltate”.1 Așa se explică alegerea impozitării indirecte în
detrimentul celei directe în statele emergente.

2. Analiza presiunii fiscale aferente impozitelor indirecte

Presiunea fiscală exercitată de impozitele indirecte poate fi calculată ca raport între totalul
veniturilor fiscale rezultate din aceste tipuri de impozite și produsul intern brut într-o perioadă
de timp bine determinată. Conform clasificării Sistemului european de conturi naționale și
regionale, impozitele indirecte sunt cele legate de producție și de importuri. Astfel, impozitele
indirecte includ TVA, accizele, taxele vamale de import și alte impozite cu privire la servicii
specifice (transport, asigurări), impozitele asupra producției.

Tabelul 2. Presiunea fiscală aferentă impozitelor indirecte în cele două grupe de țări în perioada
2011-2016 (% din PIB)

Prin urmare, conform datelor prezentate în tabel, în ceea ce privește presiunea fiscală aferentă
impozitelor indirecte nu mai există o deosebire evidentă între țările dezvoltate și cele
emergente. Astfel, se înregistrează valori de peste 13,5% pentru acest indicator atât în unele
țări dezvoltate, precum Franța și Italia, cât și în unele state în curs de dezvoltare, ca Bulgaria
și Ungaria.

1
Văcărel, I., Bistriceanu, Gh.D., Bercea, F., Anghelache, G., Moșteanu, T., Bodnar, M., Georgescu, F.
(2007), Finanțe publice, ediția a VI-a, Editura Didactică și Pedagogică, București.
România se bazează în principal pe impozitarea indirectă, însă presiunea fiscală aferentă
acestor tipuri de impozite a scăzut din 2015 cu 2%, în special datorită reducerii cotei de TVA
de la 24% (din anul 2010 cota standard de taxă a fost de 24%) la 20% începând cu 1 ianuarie
2016. De asemenea, o rată redusă de 9% se aplică pentru bunuri și servicii din următoarele
categorii: produse farmaceutice, echipamente medicale specializate, ziare, manuale școlare,
cărți, acces la servicii culturale, servicii de cazare și asimilate, iar din 1 septembrie 2013
această cotă redusă se aplică și pentru pâine și produse de panificație. Față de Cehia, Ungaria
și Franța, Romania și Polonia, au inregistrat tendinte de descrestere a acestui indicator, în
Polonia, începând cu anul 2011 cota standard de TVA este de 23% (crescând de la 22%) și
este aplicabilă majorității bunurilor și serviciilor. Ușoara scădere a presiunii fiscale aferente
impozitelor indirecte din ultimii ani poate fi justificată de introducerea unor cote reduse de
TVA de 8% și 5%, precum și a unei rate de 0%. In Ungaria, creșterea presiunii fiscale prin
aceste impozite este continuă chiar dacă în același timp bunuri precum laptele, produsele
lactate, pâinea și produsele de panificație și servicii ca cele de cazare au fost supuse unei
reduceri de 18%, veniturile din TVA au generat 9,4% din PIB, depășind media UE cu mai
mult de 2%. Veniturile din alte „impozite pe produse” sunt cele mai ridicate (4,2%) din UE, în
principal din cauza celor obținute din impozitul pe venitul local (HIPA), care este clasificat
drept impozit indirect. Concomitent, pe parcursul anilor 2009-2016, accizele la tutun, alcool și
combustibil au fost mărite în mai multe etape. Din 2011 accizele pentru produsele din tutun
au fost ajustate în conformitate cu Directiva 2008/118/CE a Consiliului din 16 decembrie
2008 privind regimul general al accizelor și de abrogare a Directivei 92/12/CEE, iar din 2013
accizele la alcool au fost majorate cu 10% pentru bere și alte produse alcoolice și cu 15%
pentru băuturi spirtoase. În Cehia, în anul 2012 a avut loc și o ușoară mărire a TVA,
reflectându-se astfel creșterea presiunii fiscale aferente acestor tipuri de impozite de la 12,6%
în 2012 la 12,9% în 2013.

Figura 3. Presiunea fiscală aferentă impozitelor indirecte în cele două grupe de țări în anul 2016

Conform figurii 3, putem spune că în anul 2016 ponderile cele mai mari ale presiunii fiscale
aferente impozitelor indirecte au fost obținute de Croația și Ungaria, iar cele mai mici, de
Germania. Se observă de asemenea că în țările emergente predomină impozitarea indirectă, cu
mici excepții: România și Cehia.

2. Analiza presiunii fiscale aferente impozitelor directe

Impozitele directe se impun fie pentru anumite obiecte materiale sau pentru desfășurarea unor
genuri de activități, fie pe venit sau avere. Impozitele directe se stabilesc nominal pentru unele
persoane fizice sau juridice, ca rezultat al grupărilor veniturilor ori averilor lor, în funcție de
cotele de impozit prevăzute în lege. Acestea se încasează direct, la anumite termene stabilite
anterior, de la subiectul impozitului.

Impozitele directe se împart în reale și personale. Cele dintâi se caracterizează prin faptul că
obiectul impunerii se stabilește în mod cantitativ, din această categorie făcând parte
impozitele pe clădiri, pe pământ, pe activități industriale, comerciale, pe capitalul imobiliar
sau bănesc, impozitul funciar etc. Treptat, din cauză că aceste impozite se stabilesc fără a se
ține cont de capacitatea de plată a contribuabilului, s-a trecut tot mai mult la impozitele
personale, în cazul cărora se ține seama și de situația sa personală, acestea îmbrăcând în
general două forme: pe venit și pe avere.

Tabelul 4. Presiunea fiscală aferentă impozitelor directe în cele două grupe de țări în perioada 2011-
2016 (% din PIB)

În ceea ce privește presiunea fiscală aferentă impozitelor directe, observăm o diferență

substanțială între grupa statelor dezvoltate și cea a țărilor emergente, prima depășind în cele
mai multe cazuri media UE, în timp ce țările emergente ating un nivel de aproximativ două ori
mai mic. Situația în care impozitele directe reprezintă cea mai mare parte a veniturilor fiscale,
iar impozitele indirecte au o pondere mult mai scăzută este caracteristică statelor dezvoltate.
Prin urmare, acest indicator are tendința să fie mai ridicat în acele țări în care redistribuirea
veniturilor constituie un obiectiv important al autorităților guvernamentale, precum Belgia,
Italia, Regatul Unit, în general grupa statelor dezvoltate. Cea mai redusă presiune fiscală
aferentă impozitelor directe, de 4,9%, s-a înregistrat în Bulgaria în intervalul 2011-2012, cu
aproximativ 7,8% sub media UE. În perioada analizată nu s-au înregistrat majorări
semnificative ale presiunii fiscale aferente impozitelor directe, nivelul lor având mai mult un
trend constant sau chiar descendent. Cu toate acestea, mici creșteri au avut loc în țări precum
Germania, Franța și Italia. În Franța, cota standard de impozitare este de 33,33%, însă pentru
anii 2012 și 2013 s-a aplicat o rată suplimentară de 5% la societățile care aveau un venit brut
de peste 250 de milioane de euro, acest lucru reflectându-se și în creșterea indicatorului
analizat. De asemenea, s-au mărit cotele de impozit pe venit pentru cei cu venituri ridicate, în
2011 majorându-se cota superioară de impozitare de la 40% la 41%.

Trei dintre țările analizate au înregistrat aproximativ aceleași valori pe tot parcursul acestei
perioade: Olanda (aproximativ 11% din PIB), România (aproximativ 6% din PIB) și Belgia
(aproximativ 16% din PIB). În cazul României nu au avut loc fluctuații mari ale acestui
indicator, menținându-se cota unică de impozit pe profit și pe venit de 16% în toată perioada
analizată. Despre Romania se poat spune că se claseazăin categoria sistemului fiscal bazat pe
impozitarea indirectă, evidențiindu-se o distincție netă față de celelalte state supuse analizei,
în care impozitarea indirectă este relevantă în totalul veniturilor fiscale prelevate. Acest lucru
se poate explica prin faptul că cele din urmă nu beneficiază de o piață de capital foarte
dezvoltată, iar inițiativa privată este înfrânată de nivelul ridicat al birocrației și de lipsa
soluțiilor sustenabile ale statului.

Figura 5. Presiunea fiscală aferentă impozitelor directe în cele două grupe de țări în anul 2016

Conform graficului și datelor prezentate în tabel, în anul 2016, ponderile cele mai mari ale
presiunii fiscale aferente impozitelor directe au fost înregistrate în Belgia și Italia, iar cele mai
mici, în Bulgaria și Croația și Romania cu un prcent de 6.6%. Se observă de asemenea că în
țările dezvoltate predomină impozitarea directă.
 Bibliografie

1. Ilie Ciprian Bădescu (2010), Criza si fiscalitate, Editura Mica Valahie, București

2. Văcărel, I., Bistriceanu, Gh.D., Bercea, F., Anghelache, G., Moșteanu, T., Bodnar,
M., Georgescu, F. (2007), Finanțe publice, ediția a VI-a, Editura Didactică și
Pedagogică, București.

3. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri

fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele
internaționale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative,
publicată în Monitorul Oficial nr. 593/20.09.2013, cu modificările și completările
ulterioare