LICEUL TEHNOLOGIC ECONOMIC DE TURISM

Proiect pentru susţinerea

examenului de certificare a competenţelor
profesionale – Nivel 4

Calificarea: TEHNICIAN ÎN ACTIVITĂȚI

ECONOMICE

TEMA: ÎNREGISTRAREA ÎN CONTABILITATEA

UNEI SOCIETĂŢI COMERCIALE A
EVENIMENTELOR ŞI TRANZACŢIILOR
PRIVIND IMOBILIZĂRILE CORPORALE

ÎNDRUMĂTOR, CANDIDAT,
Prof. AVĂDĂNEI CRISTIAN ROMAN ROXANA
LOREDANA
CLASA A XII A F

Iaşi, 2018

1
 TEMA:

ÎNREGISTRAREA ÎN CONTABILITATEA UNEI

SOCIETĂŢI COMERCIALE A EVENIMENTELOR ŞI
TRANZACŢIILOR PRIVIND IMOBILIZĂRILE
CORPORALE

2
 Capitolul I.
ASPECTE TEORETICE PRIVIND IMOBILIZĂRILE CORPORALE

I.1. IMOBILIZĂRI CORPORALE

I.1.1. DEFINIRE
Patrimoniul, ca structură economică şi juridică de gestiune a valorilor materiale si băneşti,
reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor unei persoane fizice sau juridice, precum şi bunurile
la care acestea se referă, prezentate din punct de vedere contabil ca elemente de activ şi pasiv
bilanţier.
Aşadar, o componentă importantă a patrimoniului agenţilor economici o constituie bunurile şi
valorile destinate să deservească activitatea pe o perioadă mai mare de un an şi care, în majoritatea
lor, se consumă treptat, constituind o componentă însemnată a activului bilanţier unde se găsesc sub
denumirea de active imobilizate.

NECORPORALE

ACTIVE
CORPORALE
IMOBILIZATE

FINANCIARE

Imobilizările corporale sunt definite de IAS 16 „Imobilizări corporale„ ca fiind active care:
 „sunt deținute de o entitate pentru a fi utilizate în producție de bunuri sau prestare de
servicii, pentru a fi închiriate terților sau pentru a fi folosite în scopuri administrative;
 este posibil să fie utilizate pe parcursul mai multor perioade”.
În general, imobilizările corporale sunt active de valoare mare și care pot fi utilizate pe parcursul
mai multor perioade contabile. Și totuși, este de reținut că aceste aspecte nu sunt esențiale pentru
recunoașterea unor astfel de elemente în activul bilanțului contabil.

3
I.1.2. STRUCTURA ACTIVELOR IMOBILIZATE CORPORALE
Datorită faptului că imobilizările corporale deţin o pondere importantă în patrimoniul întreprinderii,
participă la mai multe cicluri de producţie, fapt ce impune un termen mai lung de transformare în
lichidităţi, ele sunt reprezentate în bilanţ înaintea activelor circulante. Ponderea acestora în totalul
imobilizărilor diferă de la ramură la ramură şi chiar de la o întreprindere la alta, în funcţie de
specificul procesului tehnologic, de dotarea tehnică şi de valoarea imobilizărilor. Necesarul de
imobilizări depinde de volumul activităţii oricărui agent economic. Trebuie reţinut că mărimea
valorică a acestora are influenţă asupra rentabilităţii generale, întrucât ele sunt purtătoare de
cheltuieli de amortizare, întreţinere, chirie, sarcini financiare etc., astfel că la stabilirea volumului
este necesar să se aibă în vedere criteriul rentabilităţii.
Potrivit reglementărilor contabile în vigoare în structura imobilizărilor corporale se cuprind
următoarele categorii de bunuri:
 Terenuri și amenajări de terenuri;
 Construcții
 Instalații tehnice, mijloace de transport, animale și plantații;
 Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte
active corporale.
Potrivit Codului fiscal actualizat, sunt de asemenea, considerate imobilizări corporale:
 Investiții efectuate la mijloacele fixe care fac obiectul unor contracte de închiriere,
concesiune, locație de gestiune;
 Mijloace fixe puse în funcțiune parțial, pentru care nu s-au întocmit formele de înregistrare
ca imobilizare corporală;
 Investiții efectuate la mijloacele fixe existente, sub forma cheltuielilor ulterioare realizate în
scopul îmbunătățirii parametrilor tehnici inițiali și care conduc la obținerea de beneficii
economice viitoare, prin majorarea valorii mijlocului fix;
Nu sunt considerate imobilizări corporale:
 Componentele imobilizărilor corporale procurate în scopul înlocuirii celor uzate cu ocazia
reparațiilor de orice fel, care nu modifică parametrii tehnici inițiali ale acestora;
 Sculele, instrumentele și dispozitivele speciale folosite fie la fabricarea anumitor produse în
serie, fie la executarea unei anumite comenzi;
 Construcțiile și instalațiile provizorii;
 Animalele care nu au îndeplinit condițiile pentru a fi trecute la animale adulte, animale de
îngrășat, păsările și coloniile de albine;
 Pădurile;
 Echipament de protecție și de lucru, îmbrăcămintea specială și accesoriile de pat, indiferent
de valoarea și de durata lor de utilizare.

4
Terenurile, ca și componentă a imobilizărilor corporale, reprezintă întinderi de pământ bine
delimitate care pot avea diverse destinații, fiind grupate în mai multe categorii în contabilitatea
analitică:
Principalele categorii de terenuri sunt:
 Terenuri agricole sau silvice;
 Terenuri fără construcții
 Terenuri cu construcții
 Terenuri de zăcăminte
 Alte terenuri
Amenajările de terenuri, la rândul lor, în contabilitatea analitică sunt evidențiate pe următoarele
categorii:
 Racordarea terenurilor la sistemul de alimentare cu energie;
 Împrejmuiri;
 Lucrări de acces.

Sunt considerate mijloace fixe obiectul singular sau complexul de obiecte ce se utilizează ca atare și
îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
 Au o valoare mai mare decât limita stabilită de lege;
 Au o durată de utilizare mai mare de un an.
Pentru obiectele care sunt folosite în loturi, seturi sau formează un singur corp, la încadrarea lor ca
active corporale se are în vedere valoarea întregului lot, set sau corp.
Așadar, imobilizările corporale, cu excepția terenurilor și amenajărilor de terenuri, se pot clasifica
după mai multe criterii, fiecare având rațiunile sale:
a) Din punctul de vedere al demeniului în care se utilizează, se împart în:
 Imobilizări corporale pentru producție, care participă direct sau indirect la procesul
de producție sau de exploatare;
 Imobilizări corporale pentru activitatea de comercializare;
 Imobilizări corporale utilizate pentru scopuri sociale.
b) După structura, respectiv natura și particularitățile tehnico-constructive, imobilizările
corporale se grupează astfel:
 Construcții;
 Instalații tehnice, mijloace de transport, animale și plantații;
 Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale
și alte active corporale.
c) După apartenența lor, imobilizările corporale se împart în:
 Imobilizări corporale proprietate a unității patrimoniale, înscrise în inventarul
acesteia, și care fac parte din patrimoniul ei, valoarea fiind oglindită în bilanț;
 Imobilizări corporale în folosință temporară prin închirieri, locații de gestiune,
concesiuni, a căror evidență se organizează separat de cele proprii.

5
I.1.3. Evaluarea activelor imobilizate corporale
Activele imobilizate sunt active generatoare de beneficii economice viitoare și deținute pe o
perioadă mai mare de un an,. Beneficiile economice viitoare reprezintă potențialul de a contribui,
direct sau indirect, la fluxul de numerar sau de echivalente de numerar către entitate. Potențialul
poate fi unul productiv, fiind parte a activităților de exploatare ale entității.
Mișcările diverselor elemente de imobilizări se prezintă în notele explicative.
Conform legislației în vigoare, toate elementele prezentate în situațiile financiare anuale implicit și
imobilizările corporale se evaluează în conformitate cu principiile contabile generale, specifice
contabilității de angajamente. Astfel, efectele tranzacțiilor și ale altor evenimente sunt recunoscute
atunci când tranzacțiile și evenimentele se produc (și nu pe măsură ce numeralul sau echivalentul
său este încasat sau plătit) și sunt înregistrate în contabilitate și raportate în situațiile financiare ale
perioadelor aferente.
La evaluarea imobilizărilor, în particular, se vor respecta trei principii contabile generale:
 Principiul stabilității unității monetare;
 Principiul costului istoric;
 Principiul prudenței.
În activitatea unității patrimoniale există patru momente în care evaluarea poate primi note specifice
și anume:
 La data intrării în patrimoniu;
 Cu ocazia inventarului;
 La încheierea exercițiului;
 La data ieșirii din patrimoniu sau la darea în consum.
La data intrării în entitate, bunurile de natura imobilizărilor se evaluează și se înregistrează în
contabilitate la valoarea de intrare, care se stabilește astfel:
a) La cost de achiziție – pentru imobilizările procurate cu titlu oneros;
b) La cost de producție – pentru bunurile produse în entitate;
c) La valoarea de aport, stabilită în urma evaluării – pentru bunurile reprezentând aport la
capital social;
d) La valoarea justă – pentru bunurile obținute cu titlul gratuit sau constatate plus la
inventariere.
I.1.4. Contabilitatea operațiilor privind intrările de imobilizări corporale
Se pot identifica mai multe tipuri de intrări, cele mai importante fiind: cu titlu oneros, ca raport la
capitalul social și prin producție proprie.
a) Intrări cu titlu oneros
Aceste intrări se fac pe baza unor documente justificative de bază: contract de vânzare-
cumpărare, factură, aviz de însoțire a mărfii. La acestea se adaugă alt document care să ateste
conformitatea recepției. După modalitatea punerii în funcțiune a bunului, acest document poate
fi: proces verbal de recpție, proces verbal de recepție provizorie, proces verbal de punere în
funcțiune, procese verbale de constatare finală.

6
Pentru evidența analitică a bunului imobilizat se întocmește fișa mijlocului fix. Se întocmește
intr-un exemplar, la compratimentul financiar-contabil, pentru fiecare mijloc fix sau pentru mai
multe mijloace fixe de același fel și de aceeași valoare, care au același regim de amortizare și
sunt puse în funcțiune în aceeași lună. Aceste document trebuie să cuprindă: denumire,
accesorii, număr inventar, document de proveniență, valoare de intrare, amortizare lunară, data
dării în folosință, data amortizării complete, operații care privesc mișcările, creșterile sau
diminuările de valoare, debitul, creditul, soldul. Fiecare mijloc fix este consemnat și în registrul
numerelor de inventar.
Intrările cu titlu oneros pot fi: cu plata în rate sau în leasing.
b) Intrări prin aport la capitalul social
Aporturile acționarilor sau asociațiilor se pun la dispoziția firmei fie la constituire, fie ulterior.
De fiecare dată se constată p creștere a capitalului social. Pot apărea doi pași în aportul la
capitalul social: subscrierea și vărsarea.
La subscriere, asociatul se angajează să aducă ca aport imobilizarea respectivă. Astfel se
înregistrează o creanță a societății față de asociat. Imobilizările corporale aduse ca aport în
natură se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare. Această valoare este asimilată cu
valoarea de aport sau de utilitate acceptată de părți. Aportul în natură este supus evaluării de un
expert tehnic, rezultatele evaluării fiind consemnate într-un proces verbal de recepție, supus
aprobării Consiliului de Administrație.
La vărsare, imobilizarea este adusă și înregistrată la valoarea stabilită prin evaluare.
c) Intrări prin producție proprie
Evaluarea imobilizărilor corporale produse în regie proprie se face la costul de producție, care
include cheltuielile directe și cheltuielile indirecte de producție. Se pot include și cheltuielile ca
dobânzile aferente împrumuturilor pentru producția respectivelor imobilizări. Costul de
producție poate include cheltuieli privind stocurile, cheltuieli cu lucrările și serviciile executate
de terț, cheltuieli cu personalul, cheltuieli privind dobânzile. Evidența acestor cheltuieli și
calculul costului de producție se face cu ajutorul contabilității de gestiune.
Se înregistrează în contabilitate pe baza „procesului-verbal de recepție”. În cazul unei recepții
parțial, înaintea terminării lucrării de investiții, se va debita contul de imobilizări corporale în
curs prin creditul contului 722 „Venituri din producția de imobilizări corporale”.

7
I.2. Amortizarea imobilizărilor corporale
I.2.1. Considerații generale
Amortizarea poate fi definită, în primul rând, ca fiind echivalentul valoric al deprecierii
ireversibile a unei imobilizări ca urmare a utilizării, a acțiunii factorilor naturali, a progresului
tehnic sau a altor cauze.
Totodată, pot fi desprinse de trei concepte de abordare a noțiunii de amortizare: juridico-
contabilă, economică, financiară.
În abordarea juridico-contabilă, amortizarea este procesul de depreciere a activelor imobilizate.
Este vorba deci de amortizarea-depreciere. În această concepție, amortizarea este un proces de
corecție a valorii activelor imobilizate ca urmare a deprecierii suferite în cursul timpului.
În abordarea economică, amortizarea este procesul de repartizare a consumului de capital pe o
perioadă dată. Este

8
9
 Capitolul III.
kasjd askdjas dkqwds

10
Capitolul III. Fdgv sdfsdf

11