II

AUTONOMII LOCALE ŞI INSTITUŢII CENTRALE

ÎN SPAŢIUL ROMÂNESC
(SEC. IX-XVIII)

După încheierea etnogenezei, românii au trăit organizaţi în comunităţi rurale numite

obşti săteşti. Conducătorul unei obşti purta numele de cneaz (termen de origine slavă)
sau jude (termen de origine latină). Prin unificarea obştilor săteşti s-au dezvoltat mai
târziu formaţiunile prestatale autonome (codrii, câmpuri, voievodate, cnezate şi ţări).

TRANSILVANIA

Primele formaţiuni prestatale (autonomii locale) sunt voievodatele menţionate

de Anonymus în Gesta Hungarorum (Faptele ungurilor) pentru sfârşitul secolului al
IX-lea şi începutul secolului al X-lea. Acestea au avut următorii conducători:
-Menumorut în Crişana, centrul la Biharea
-Glad în Banat, centrul la Cuvin
-Gelu în Transilvania, centrul la Dăbâca.

Unificarea formaţiunilor prestatale româneşti a fost împiedicată de cucerirea

Transilvaniei de către maghiari realizată treptat, în secolele X-XIII. În perioada
medievală Transilvania a fost organizată sub forma unui voievodat autonom subordonat
regelui Ungariei.

Regalitatea maghiară i-a mai colonizat aici pe secui, saşi şi cavalerii teutoni. În 1366
regele Ludovic de Anjou a condiţionat calitatea de nobil de apartenenţa la catolicism
(urmărind astfel defiinţarea micii nobilimi româneşti de confesiune ortodoxă). În 1437,
după înfrângerea Răscoalei de la Bobâlna, a fost încheiată între maghiari, saşi şi secui o
alianţă numită Unio trium nationum prin care cele trei naţiuni privilegiate impuneau
românilor statutul de naţiune tolerată.

După cucerirea Ungariei de către turci, Transilvania a devenit în 1541 principat

autonom sub suzeranitatea Imperiului Otoman. Prin pacea de la Karlowitz din 1699
Transilvania devine oficial provincie a Imperiului Habsburgic.

ŢARA ROMÂNEASCĂ (VALAHIA)

Primele formaţiuni prestatale de la sud de Carpaţi sunt menţionate de Diploma

cavalerilor ioaniţi din 1247:
-Voievodatul lui Litovoi în nordul Olteniei, pe Valea Jiului
-Voievodatul lui Seneslau în nord–estul Munteniei, pe Valea Argeşului.
-Cnezatele lui Ioan şi Farcaş pe valea Oltului.
-Ţara Severinului în estul Banatului şi vestul Olteniei,

Conform tradiţiei descălecatului, Ţara Românească a fost întemeiată de Negru

Vodă care pleacă din Ţara Făgăraşului (sudul Transilvaniei) datorită persecuţiilor
maghiare. Statul acestuia ar fi fost întemeiat la sfârşitul secolului al XIII-a, având capitala
la Câmpulung.

Adevăratul întemeietor a fost Basarab I care unifică formaţiunile prestatale din

Oltenia şi Muntenia în prima jumătate a secolului al XIV-lea. Capitala acestuia a fost la
Curtea de Argeş. În 1330 îl învinge pe regele maghiar Carol Robert de Anjou în bătălia
de la Posada, obţinând independenţa noului stat. Termenul de Posadă desemnează un loc
îngust, un defileu, o trecătoare montană. Într-o astfel de trecătoare a fost surprinsă armata
maghiară, românii aflaţi pe înălţimi aruncând asupra acesteia bolovani şi săgeţi.
 Batalia de la Posada, Ilustratie din Cronica
pictata de la Viena

Alţi domnitori munteni:

-Nicolae Alexandru, fiul şi urmaşul la tron al lui Basarab I, întemeiază în 1359 prima
mitropolie ortodoxă din Ţara Românească, cu sediul la Curtea de Argeş, subordonată
patriarhiei din Constantinopol.
-Vladislav Vlaicu, fiul şi urmaşul la tron al lui Nicolae Alexandru, înfiinţează a doua
mitropolie cu sediul la Severin şi bate primele monede.

MOLDOVA

Cele mai importante formaţiuni prestatale la est de Carpaţi sunt menţionate în

secolele XII-XIII în cronici ruseşti (Ţara Belradnicilor şi Ţara Bolohovenilor) sau în
documente maghiare (Ţara Brodnicilor) :

Statul medieval s-a format la jumătatea secolului al XIV-lea, în urma unui dublu
descălecat atestat în documentele maghiare:
-voievodul Dragoş din Maramureş este trimis de regele Ungariei, Ludovic de Anjou, să
întemeieze în nordul Moldovei o marcă (provincie militară) de apărare împotriva
tătarilor din Hanatul Hoardei de Aur. Capitala acestuia a fost la Baia. În timpul lui Sas şi
Balc, urmaşii direcţi ai lui Dragoş, nordul Modovei continua să se subordoneze regalităţii
maghiare.
-un alt voievod din Maramureş pe nume Bogdan se revoltă împotriva stăpânirii maghiare
şi trece în nordul Moldovei. Aici, cu sprijinul populaţiei româneşti locale, îi înlătură pe
urmaşii lui Dragoş şi obţine independenţa noului stat. Conform Cronicii lui Ioan de
Târnave, regele maghiar a recunoscut independenţa statului condus de Bogdan în anul
1364.
Alţi domnitori moldoveni:
-Petru Muşat întemeiază dinastia Muşatinilor, bate primele monede, mută capitala la
Suceava, unde înfiinţează prima mitropolie ortodoxă (recunoscută de patriarhia din
Costantinopol abia în timpul lui Alexandru cel Bun).
-Roman I, fratele şi urmaşul la tron al lui Petru Muşat, îşi extinde stăpânirea în sud până
la Marea Neagră.

DOBROGEA

-Cea mai importantă formaţiune prestatală a fost Ţara Cavarnei (Ţara Cărvunei),
situată în partea de sud a Dobrogei şi menţionată în secolul al XIII-lea.
-conducătorul acesteia pe nume Dobrotici, realizează unificarea Dobrogei şi obţine titlul
de despot de la Imperiul Bizantin.
-în timpul lui Mircea cel Bătrân Dobrogea aparţine Ţării Româneşti.
-la sfârşitul domniei acestuia, Dobrogea intră sub stăpânire turcească şi va aparţine
Imperiului Otoman până în anul 1878.

INSTITUŢII CENTRALE ÎN SPAŢIUL ROMÂNESC

Transilvania
-În perioada în care a aparţinut regatului maghiar, Transilvania a fost condusă de un
voievod subordonat regelui din Ungaria. (Leustachiu =primul voievod atestat în 1176).
Menţinerea voievodatului (instituţie de origine slavo-română) reprezintă încă o dovadă a
continuităţii populaţiei româneşti în Transilvania.
-După cucerirea Ungariei de către turci, Transilvania a fost condusă de un principe ales
de Dietă cu aprobarea Imperiului Otoman. Dieta era alcătuită din reprezentanţii celor trei
naţiuni privilegiate. Capitala Principatului a fost stabilită Alba Iulia.
Palatul Prinicipilor Transilvaniei

-După ce Transilvania devine provincie a Imperiului Habsburgic în 1699, funcţia de

principe este preluată de împăratul austriac.

Ţara Românească şi Moldova

Instituţia cea mai importantă de conducere era domnia. Urmaşii la tron erau
desemnaţi conform principiului electiv-ereditar din cele două familii domnitoare:
-Basarabii în Ţara Românească
-Muşatinii în Moldova

Principalele atribuţii ale domnitorului:

-politice: adopta principalele decizii, hotăra pacea sau războiul
-militare: comandat suprem al armatei (mare voievod)
-judecătoreşti: instanţa supremă de judecată
-financiare: dreptul de a bate monedă şi a stabili impozitele
-religioase: întemeia biserici şi mănăstiri, confirma în funcţie mitropolitul şi episcopii.

Din a doua jumătate a secolului al XVI-lea domnitorul este numit direct de

Sultanul turcilor. Drept urmare, în secolul la XVII-lea autoritatea domnitorului a scăzut
foarte mult, el depinzând tot mai mult de voinţa Sultanului. La începutul secolului la
XVIII-lea turcii îi înlocuiesc pe domnitorii români cu domnitori de origine greacă,
cunoscuţi sub numele de domnitori fanarioţi şi care se remarcă mai ales prin fidelitatea
faţă de turci.

Alte instituţii de conducere:

-Sfatul domnesc, alcătuit din marea boierime. Avea un rol consultativ, îl asista pe
domnitor la judecăţile acestuia, participa la încheierea tratatelor cu statele vecine.
-Marea Adunare a Ţării, alcătuită din reprezentanţii categoriilor privilegiate: boierimea
mare, mijlocie şi mică, reprezentanţii bisericii, curteni. Convocată în ocazii speciale (de
ex. alegerea unui nou domnitor). În secolul al XVII-lea îşi schimbă denumirea în
Adunarea Stărilor.
-Biserica condusă de un mitropolit considerat al doilea demnitar în stat. Acesta avea un
rol foarte important în ceremonia de încoronare a unui nou domnitor, ungându-l cu mir
(ulei sfinţit) şi transmiţându-i astfel harul divin. Mitropolitul participa la Sfatul domnesc
şi putea fi locţiitor al domnitorului. Prima mitropolie din Ţara Românească a fost
întemeiată de Nicolae Alexandru (sediul la Curtea de Argeş), iar în Moldova de Petru
Muşat (sediul la Suceava). Mitropolitul era ales de episcopi şi de marii boieri ai ţării,
fiind confirmat în funcţie de domnitor. Urmând o tradiţie bizantină, între Biserică şi
domnie au existat în general relaţii de bună colaborare.

APRECIERI ŞI CONCLUZII

Constituirea statelor medievale Ţara Românească şi Moldova s-a făcut prin

parcurgerea a două etape principale:
-unificare sub autoritatea unui singur conducător a diferitelor autonomii locale
(formaţiuni prestatale)
-crearea unor instituţii politice, administrative şi religioase necesare afirmării, dezvoltării
şi apărării statului.
Constituirea celor două state a creat cadrul politic favorabil afirmării,
perpetuării şi dezvoltării civilizaţiei medievale româneşti.
Instaurarea stăpânirii maghiare asupra Transilvaniei a împiedicat formarea unui
stat medieval al autohtonilor şi în această provincie istorică românească.