Marin Preda, important romancier posbelic, se impune în literatură ca o adevarată conştiinţă, ca un autor care a

rezistat în epoca ameninţată de cenzura comunistă, prin romanele sale (Risipitorii, Delirul, Moromeţii, Cel mai iubit dintre
pământeni), care certifică rezistenţa prin cultură a autorului lor.
Romanul Moromeţii creează în manieră realist-obiectivă universul specific al satului românesc din Câmpia Dunării,
aflat la răscrucea istoriei. Prin această operă Marin Preda analizează probleme legate de mica proprietate ţărănească in raport
cu relaţiile capitaliste şi socialiste.
Romanul corespunde realismului prin prezentarea obiectivă a faptelor de către un narator obiectiv, omnipresent şi
omniscient, prin aspectul social al prezentării vieţii rurale interbelice, prin crearea unei tipologii determinate istoric şi social,
prin structura circulară a primului volum.
Tema o constituie destrămarea unei familii de ţărani din satul Siliştea-Gumeşti din Câmpia Dunării, în perioada de
dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Problematica celor două volume este diferită, dar tematica este unitară,
reconstituindu-se imaginea satului românesc într-o perioadă de criză şi înregistrând transformări ale instituţiilor şi
mentalităţilor.
Indicii spaţio-temporali Romanul incepe simbolic cu aşezarea acţiunii sub semnul unui timp ingăduitor, tolerant,
care avea “nesfârşită răbdare cu oamenii”. In ceea ce priveşte spaţiul intâmplărilor, acesta este satul Siliştea-Gumeşti din
Câmpia Dunării. Finalul primului volum arată că “timpul nu mai avea răbdare”, deci se poate vorbi despre ostructură
circulară. După cum se observă, relaţiile temporale şi spaţiale sunt fixate incă din incipitul romanului.
Monografia satului este completată, în afara celor relevate, prin ilustrarea câtorva obiceiuri şi datini populare: jocul
băieţilor cu bobicul, aldămaşul băut după vinderea salcâmului, chemarea fetelor la poartă prin fluieratul flăcăilor, jocul
căluşarilor în curtea lui Bălosu realizează o imagine sugestivă a spiritualităţii ţărăneşti, a satului interbelic din Câmpia
Dunării.
Conflictul este o contradicţie între două categorii sociale, idei. Personajul central, Ilie Moromete, locuitor al satului
Siliştea-Gumeşti este un ţăran tradiţionalist care are două loturi de pământ. Unul este al său, iar celălalt ii aparţine Catrinei,
cea de-a doua soţie a sa. El are forţa de muncă asigurată de familie, adică de Achim, Nilă şi Paraschiv, feciori din prima
căsătorie, şi de Tita, Ilinca şi Niculae, copiii săi şi ai Catrinei. Pentru muncă are cai, iar hrana şi imbrăcămintea familiei sunt
asigurate de creşterea unor oi. Unitatea familiei Moromete este măcinată de un triplu conflict.
Unul constă in dezacordul dintre tată şi fiii din prima căsătorie. Aceştia au impresia că tatăl lor economiseşte banii
obţinuţi din cultivarea loturilor pentru a face zestre Ilincăi şi Titei şi pentru a-l da la şcoală pe Niculae. Părerea celor trei fraţi
este intreţinută cu rea voinţă de Guica, sora lui Moromete, care speră de fapt să fie ingrijită de cei trei băieţi. In cele din urmă,
ei fug la Bucureşti cu oile şi caii familiei. Familia intră intr-un grav declin financiar.
Al doilea conflict, prezentat mai amplu in al doilea volum, este cel dintre Ilie şi Catrina. Moromete nu reuşeşte nici măcar
să-şi petreacă bătrâneţea alături de soţia sa. Supărată că Ilie a vrut să-şi aducă băieţii de la Bucureşti şi pentru că nu a trecut
casa şi o parte din pământ pe numele ei, Catrina se mută la fiica ei din prima căsătorie.
Al treilea conflict de familie este desfăşurat in volumul intâi. Cei implicaţi sunt Moromete şi sora sa , Maria, poreclită
Guica. Ea ar fi vrut ca fratele ei să nu se recăsătorească şi să o ţină in casă. Moromete insă i-a construit un bordei departe de
casa lui, fapt care a atras ura mistuitoare a Mariei. Ea este autoarea morală a plecării băieţilor celor mari. Guica moare uitată
de nepoţi şi de fratele ei, care nici nu participă la inmormântare.
Conflictul interior cu cea mai mare importanţă în roman este cel al lui Ilie Moromete, al cărui sistem de valori este
infirmat de alegerea fiilor. Diferenta dintre concepţia de viaţă a protagonistului, autoiluzionarea lui referitoare la rezolvarea
poblemelor şi importanţa valorilor legate de viaţa spirituală, şi dificultatea de a accepta că acest sistem nu poate fi perpetuat
de copii face din Moromete, “cel din urmă ţăran în romanul deruralizării satului”.
Personaje :In centrul romanului stă Ilie Moromete – ţăranul care priveşte modul său de viaţă ca pe singurul posibil. Ilie
Moromete este păstrătorul neclintit al valorilor patriarhale, ţăranul cu spirit meditative şi contemplativ, convins de
importanţa existenţei sale. Marin Preda îşi modelează personajul prin caracterizare directă şi indirectă.
DIRECT· Naratorul prezinta vârsta lui Moromete, aflat la a doua căsnicie ( “acum avea acea vârstă intre tinereţe şi
bătrâneţe, când numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva”; ”Era cu zece ani mai mare decât Catrina” îi
conturează un vag portret fizic (“fruntea largă, descoperită de golul părului căzut de o parte şi de alta a creştetului”), îi
precizează simpatia politică pentru liberali.
· Caracterizarea făcută de alte personaje: Catrina îl vede negru la suflet “de păcate şi de tutun”, “mort după şedere şi după
tutun”, în timp ce Bălosu intuieşte spiritual duplicitar al vecinului său: “om care eu îi zic una şi el se face că n-aude”.
INDIRECT cele mai multe trăsături ale lui Ilie Moromete sunt construite indirect, prin reliefarea gândurilor, acţiunilor sau
atitudinilor sale.
 prima scenă care conturează imaginea tatălui autoritar este cea a cinei Moromeţilor, în care este prezentat ca
“stând deasupra tuturor” şi stăpânind “cu privirea pe… fiecare”. Mediind conflicte, el este cel care refuză şcolarizarea lui
Niculae sau priveşte cu neîncredere propunerea fiilor celor mari de a pleca la Bucureşti cu oile.
 Disimularea este o trăsătură definitorie a lui Moromete. Scena dialogului dintre el şi Tudor Bălosu este
semnificativă. La intrebarea vecinului dacă s-a hotărât să-i vândă salcâmul, Moromete se gândeşte că acest lucru este posibil,
dar se comportă ca şi cum aspectul nu l-ar interesa. La fel, aflând că Paraschiv şi Nilă vor să fugă de acasă, Moromete
reuşeşte să-şi ascundă gândurile care il frământă, amânând sa intervină.
 Marin Preda creează un personaj de o inteligenţă ieşită din comun. Simţind nevoia hranei spirituale, ţăranul
cu fire reflexivă citeşte ziarele in fiecare duminică, impreună cu alţi săteni, in Poiana lui Iocan. Aici el incearcă să clarifice
ideile din articolele publicate, să descifreze sensurile profunde ale politicii vremii.
 Ironic fiind, Moromete reuşeşte în situaţii critice să atenueze gravitatea momentului. De exemplu, în scena tăierii
salcâmului nu pierde nici o ocazie de a i se adresa caustic lui Nilă, la care constată neputinţa de a raţiona în situaţii
elementare.
 Finalul volumului I prezintă drama paternităţii rănite, Moromete trebuind sa accepte plecarea fiilor şi
abandonarea statutului de ţăran, în ciuda eforturilor lui de a le insufla acelaşi sistem de valori ca al lui.
Om al pământului şi al satului tradiţional, Ilie Moromete este considerat unanim de criticii literari drept cel mai complex tip
de ţăran din literatura română prin adâncimea şi frumuseţea spiritului său. Prin realizarea acestui personaj, Preda a infirmat
prejudecata interbelicilor potrivit căreia numai un intelectual poate fi eroul unei drame interioare, cu revelaţii la nivelul
conştiinţei.
Tehnica narativă:Naratorul este obiectiv, relatează la persoana a III-a, iar viziunea sa se completează cu cea a naratorilor
reflectori. Ca tehnici de compoziţie, Marin Preda utilizează în primul volum tehnica decupajului şi naraţiunea lentă, iar în cel
de-al doilea apare tehnica rezumativă, cu întoarceri în timp şi eliminări de fapte. În ceea ce priveşte stilul, textul se remarcă
prin oralitate, prin îmbinarea stilului direct cu cei indirect şi cu cel indirect liber, cu rolul ambiguizării vocii narative şi al
prezentării gândurilor personajelor.
CONCLUZII: Romanul Moromeţii reflectă estetica realismului postbelic prin tematica socială, prin caracterul de frescă a
lumii rurale ante- şi postbelice, prin persepctiva auctorială din care sunt relatate evenimentele, prin verosimilitatea faptelor.
Totodată, ambiguizarea vocii narative prin împletirea stilului direct cu cel indirect liber şi cu intervenţiile naratorului, precum
şi crearea unui nou tip de ţăran în literatura română reprezintă elemente de modernitate ale cărţii.