Jocul “da, dar…” jucat intre un sef de serviciu si una dintre angajatele sale.

Aceasta din urma ajunge cu in fiecare

dimineatala ora 9:30, cu o jumatate de ora intraziere. La 9:45 seful ei vine la ea in birou:

- Buna dimineata doamna Mircellin, ati pierdut trenul in aceasta dimineata?

- Ah, nu domnule Barreau, dar stiti ca deoarece imi duc copiii la scoala la 8:30, nu pot sa iau decat metroul de 8:45,
deci ajung aici pe la 9:30
- Dar de ce nu va duceti copiii mai repede la scoala, pe la ora 8...?
- Da, dar asta m-ar obliga sa-i scol cu trei sferturi de ora mai devreme si stiti bine ca ei au nevoie de somn.
- Ei bine, in cazul asta trimitet-i cu sotul dvs.
- Da, dar stiti cu programul luinu poate face asta decat uneori, din cand in cand, si atunci e mai bine sa ma ocup eu
tot timpul. Emai simplu.
- Da, stiu ca aveti obligatii familiale, dar acelasi rationament face ca dvs. sa plecati mai devreme cu o jumatate de
ora in fiecare seara. Departamentul sufera, intelegeti-ma.
- Dar cum ati vrea sa fac?
- Trebuie sa-mi duc copiii la scoala si seara nu se poate ocupa altcineva in afara de mine!
- Ascultati, doamna Marcellin, asta ne cam ajunge! Sunteti platita ca sa lucrati de la ora 9 dimineata la 6 seara si
decurcati-va cum vreti, dar eu vreau ca programul sa fie respectat, daca nu voi fi obligat sa fac un raport catre
directiune.
- Dar, domnule Barreau, stiti bine ca nu este posibil. Si apoi stiti, daca doriti sa faceti un raport la directiune, faceti-
l, eu nu pot sa va impiedic. Oricum nu o sa ma dati afara, si atunci?
- N-o luati asa! Ceea ce va cer este sa faceti un efort sa ajungeti la timp, pentru ca, intelegeti, acest aspect are un
efect neplacut!
- Da, dar ei nu au problemele mele! Sa stiti ca nu e usor!
- Faceti un efort, totusi.
- Bine, am sa incerc, dar nu va promit nimic.
- Asta e! Ei bine, sper ca va merge mai bine de-acum.

„Da-mi un sut”

Jack o cunoaste pe Jean. Se indragostesc unul de celalalt si hotaresc sa locuiasca impreuna. La inceput totul merge
bine.Dar dupa cateva luni Jack incepe sa se poarte urat cu prietena sa. Ignora dorintele si sentimentele ei. Striga la ea,
uneori chiar o bruscheaza. Se imbata si vine acasa tarziu. Cheltuieste din banii lui Jean si „uita sa ii dea inapoi”.

Jean ramane cu el in ciuda modului rau in care o trateaza. Cu cat e el mai agresiv cu atat devine ea mai ingaduitoare
cu comportamentul lui.

Situatia continua aproape 3 ani. Apoi, fara nici un preaviz Jean il paraseste pe Jack pentru alt barbat. Jack se intoarce
acasa si gaseste biletul in care Jean ii spune ca a plecat pentru totdeauna.

Jack e deruta. Isi spune: „Cum oare mi s-a intamplat asa ceva?” O gaseste pe Jean si o implora fara succes sa se
intoarca la el. Cu cat o roaga mai mult, cu atat mai dur il respinge ea, iar el se simte tot mai neplacut. Multa vreme
dupa aceea se simte deprimat, abandonat, fara valoare. Incearca sa-si explice ce nu e in regula cu el:”Ce are celalalt
barbat in plus fata de mine?”

Partea ciudata e ca Jack a mai trecut prin situatii asemanatoare. A mai avut doua relatii si a mai trecut prin doua
respingeri care s-au desfasurat exact dupa acelasi model. De fiecare data si-a spus:” Altadata nu o sa se mai
intample”. Dar se intampla din nou si Jack este surprins si respins. Jack joaca jocul „Da-mi un sut”

1
„Acum te-am prins ticalosule”

Si Jean a mai trecut prn situatii asemanatoare. A mai avut cateva relatii cu barbati inainte de a-l intalni pe Jack. Intr-un
fel sau altul, isi alege barbati care care se poarta frumos cu ea cand fac cunostinta, dar care incep curand sa se poarte
urat. De fiecare data ea a acceptat comportamentul barbatului, facand pe sotioara si tot de fiecare data s-a razgandit
brusc si l-a respins dintr-o data pe barbat. Cand procedeaza astfel, ea se simte fara nici o vina si oarecum
triumfatoare. Isi spune in sinea ei :”Stiam eu ca va fi asa. Toti barbatii sunt la fel.” Cu toate acestea, dupa o vreme, ea
incepe din nou o relatie cu altcineva si toata povestea se repeta din nou.

Jocul lui Jean se numeste: „Acum te-am prins ticalosule”

„De ce tu nu ...? ” si „Da, dar...”

Molly este asistent social. E in biroul ei, discutatnd cu un client care tocmai a intrat. El arata amarat.

Clientul spune:”Ma tem ca s-a intamplat ceva cumplit”. Proprietarul m-a dat afara si nu am unde sa ma duc. Nu stiu
ce sa fac.”

- O, Doamne , asta-i rau, spune Molly cu o incruntare de ingrijorare. Ce pot face sa te ajut?
- Nu stiu, spune clientul mohorat.
- Sa-ti spun eu ce facem, spune Molly. Hai sa ne uitam impreuna prin ziarul de seara si sa gasim undeva o camera
de inchiriat in oras.
- Tocmai asta-i problema, zice clientul, N-am bani destui sa platesc chiria.
- Pai, sunt sigura ca as putea aranja sa primesti un ajutor social pentru asta.
- Dragut din partea ta, dar nu vreau pomana de la nimeni.
- Aha, atunci ce-ai zice sa gasesc un pat la un camin pana cand gasesti alt loc unde sa locuiesti?
- Multumesc spune clientul, dar de fapt nu cred ca as suporta atatia alti oameni in jur cand ma simt cum ma simt.
Se lasa tacerea si Molly isi sparge creierii sa mai gaseasca vre-o idee. Nu-i vine nici o idee.
Clientul suspina lung , se ridica si se pregateste sa plece. Oricum, multumesc ca ai incercat sa ma ajuti, zice el
mohorat, disparand pe usa.
Molly se intreaba: Oare ce s-a intamplat? La inceput se simte uimita, apoi disconfortata si deprimata.Isi spune ca
nu e deloc pregatita sa ajute oamenii.
Intre timp clientul merge pe strada avand sentimente de indignare si furie la adresa lui Molly. Isi spune in sinea
sa „Nu imi imaginam ca ar fi in stare sa ma ajute. Si nici n-a facut-o!”

Atat pentru Molly cat si pentru client, aceasta scena este rejucarea multor altor scene asemanatoare petrecute in
trecut. Molly intra des in acest gen de interactiuni. Ofera ajutor si sfaturi unor clienti si si apoi se simte neplacut
cand acestia nu accepta. Clienntul este la fel de obisnuit cu finalul acestei situatii. Intr-un fel sau altul el sfarseste
iar si iar prin a refuza ajutorul oferit si in acelasi timp se simte furios ca a a fost dezamagit de persoana care i-a
oferit ajutor.
Molly joaca jocul „De ce tu nu...” si clientul „Da, dar...

Preluate din „ Analiza Tranzactionala”, Alain Cardon, Vincent Lenhardt, Pierre Nicolas

„AT astazi”, Ian Stewart, Vann Joines