Você está na página 1de 7

Avizat director,

Avizat şef catedră,

OPŢIONAL
LECTURA ŞI ABILITĂŢILE DE VIAŢĂ

CLASA: a V-a
DURATA: 1 AN
ANUL ŞCOLAR 2017/2018
Profesor: BIANCA DOTCOS
OPŢIONAL:
LECTURA ŞI ABILITĂŢILE DE VIAŢĂ

ARGUMENT
“Nu e alta mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă decât cetitul cărţilor”, spunea atât de
convingător cronicarul Miron Costin.
Fascinaţia cărţii se înfiripă de la cea mai fragedă vârstă. Ea începe o dată cu primii paşi în
lumea poveştilor citite de părinţi sau bunici şi se continuă în anii de şcoală, lectura îmbogăţind
considerabil cunoştinţele elevilor. De asemenea, ea produce satisfacţii deosebite şcolarului prin
trăirea întâmplărilor fabuloase care se petrec în carte, deprinzându-l să deosebească răul de bine,
cultivându-i gusturi, convingeri şi sentimente alese.
Opţionalul, prin definiţie, este un demers didactic care nu răspunde numai exigenţelor
abstracte ale acestei discipline, ci şi necesităţilor concrete ale elevului.
Pornind de la faptul că structurarea deprinderilor, abilităţilor şi cunoştinţelor de limbă şi literatură
română nu se obţin pur şi simplu printr-o receptare pasivă, ci prin acţiunea conştientă a elevului, am
ales acest opţional pentru clasa a V-a.
Parcurgerea programei de către elevii care studiază acest opţional conduce la formarea unor
competenţe de comunicare ce asigură integrarea cu succes a acestora în viaţa socială şi profesională.
Alegerea acestui opţional a pornit de la dorinţa de a-i determina pe elevi să iubească lectura,
conştientizându-i de faptul că timpul petrecut cu cartea este cu adevărat cel mai folositor. Şi chiar
dacă lectura şcolarului trebuie făcută pe baza unei selecţii destul de riguroase, ea trebuie să devină
asemeni unei oaze de destindere în care el să se regăsească în ceasurile de răgaz, neconstrâns de
cerinţele unei programe obligatorii.
Mi-am propus, de asemenea, să insuflu elevilor dorinţa de a–şi alcătui o bibliotecă, spre a
avea cartea oricând la îndemână.
În vederea reţinerii unor date mai importante privind acţiunea, personajele, impresiile, etc.,
elevii vor fi deprinşi să alcătuiască fişe de lectură, să deseneze scene din poveşti. Toate acestea le
vor putea folosi în organizarea unor şezători literare sau în pregătirea unor concursuri pe diverse
teme.
Toate demersurile didactice care vor fi făcute vor avea drept scop să dezvolte elevilor gustul
pentru citit, să-i facă să iubească şi cartea şi pe cel care a scris-o. De asemenea, elevii vor descoperi,
prin lectura şi discutarea textelor propuse, noi modele de viaţă, principii de viaţă şi vor putea pune
în balanţă stilul lor de viaţă şi cel al personajelor descoperite în minunata luma a cărţilor.
Şi poate, peste ani, îi vor aduce cu drag un elogiu asemeni celui din versurile argheziene:
“Carte frumoasă, cinste cui te-a scris
Încet gândită, gingaş cumpănită.
Eşti ca o floare anume înflorită
Mâinilor mele care te-au deschis.”
PLANIFICARE ANUALĂ

ABILITATI TEMA COMP CONTINUTURI NR. SAPT


SP ORE
1. ABILITATI DE SCOALA 1.1 Prezentarea optionalului si 1 I-VI
AUTOCUNOASTERE, 1.2 a programei
ABILITATI DE - Ce este cartea? Ce cărţi 1
COMUNICARE citim?
- Volumul Cartea cu 1
jucării, de Tudor Arghezi
- Eseu : Cartea –oglinda 1
sufletului
- Amintiri din 2
copilarie de Ion Creanga
2. ABILITATI DE COPILARIA 2.1 - Ulita copilariei de Ionel 2 IX-XII
MANAGEMENT AL 2.2 Teodoreanu
INVATARII SI 1.2 - D-l Goe… de Ion Luca 1
INFORMATIILOR, 1.3 Caragiale
GANDIRE CRITICA - Evaluare 1
3. ABILITATI PRIETENIA 2.2 - Pânza Charlottei 2 VII-
SOCIALE, ABILITATI 1.2 de E. B. White VIII
DE A FACE - Numără stelele de Lois 2
CONEXIUNI PRIN Lowly XIII-
FOLOSI REA FARMECUL 1.2 - Poveste de Crăciun de 1 XIX
PROPIEI SARBATORILOR 2.1 C. Dickens
EXPERIENTE DE IARNA 3.1 - Plugusorul Sorcova, 2
Sceneta de Craciun
- Evaluare 2
4. ABILITATI DE FAMILIA 1.2 - Cuore. Inima de copil de 3 I-IX
AUTOCUNOASTERE, 2.2 Edmondo de Amicis
ABILITATI DE IUBIREA 2.2 Figura mamei în
COMUNICARE 1.3 literatura română 2
3.1 -Bunicul, Bunica deBarbu
Şt. Delavrancea. 1
- Evaluare
- Carte frumoasă, cinste 1
cui te-a scris!-Şezătoare 2
literară
5. ABILITATI DE PRIETENIA 2.2 - Ciresarii de Constantin 2 X-XV
AUTOINGRIJIRE, 1.1 Chirita
ABILITATI DE 1.3 - Copilul cel istet de Petre 1
COMUNI CARE 2.1 Ispirescu
- Personajul preferat din 1
operele studiate –eseu-
(studiu de caz,
caracterizare scrisa, desen)
- Evaluare 1
ŞCOALA ALTFEL “SĂ ŞTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN” XIV
PLANIFICAREA ORELOR
SEMESTRUL I

Nr. Conţinutul învăţării Activităţi de învăţare Nr. Săpt. Evaluare


Crt ore
Prezentarea Prezentarea textelor ce vor fi studiate 1 I
programei şi a -Discutarea obiectivelor si a metodelor de evaluare
optionalului
1.  Ce este cartea? Ce cărţi - exerciţii de redactare şi de explicare a termenului carte 1 II Fişe
citim? si prezentarea criteriilor după care alegem o carte.
- exerciţii de redactare nuanţata în raport cu structura şi Activitate frontală
motivaţiile personale; Eseul
 Cartea cu jucării, de Tudor - exerciţii de descriere a unor modele reprezentative pentru 1 III argumentativ
Arghezi vârsta si opţiunile personale;
-exerciţii de realizare a unor imagini după opere literare
 Eseu : Cartea –oglinda -exerciţii de reperare a unor argumente şi a unor 1 IV Activitate
sufletului contraargumente; individuala
-exerciţii de exprimare liberă a opiniilor;
-exerciţii de comunicare în grup;
 Amintiri din copilărie de -exerciţii de realizare a unor imagini după opere literare 2 V-VI Activitate frontală
Ion Creangă -Vizionare film ,,Amintiri din copilarie Activitate
- exerciţii de redare (prin povestire) a conţinutului unor individuala
opere; Eseul
- Analiza modului de a-şi petrece copilaria în operele argumentativ
literare şi copilăria personală
2.  Uliţa copilariei de Ionel - exerciţii de redare (prin povestire) a conţinutului unor 2 IX-X Activitate frontală
Teodoreanu opere;
- Analiza modului de a-şi petrece copilaria în operele
literare şi copilăria personală
 D-l Goe… de Ion Luca -Vizionare film 1 XI Activitate pe grupe
Caragiale

Activitate
 Evaluare - exerciţii de reperare a unor argumente şi a unor 1 XII individuala
contraargumente;
-exerciţii de exprimare liberă a opiniilor;
-exerciţii de comunicare în grup;
3.  Pânza Charlottei - lectura textului suport pe ansamblu şi pe roluri; 2 VII-VIII Texte suport
de E. B. White - exerciţii de realizare a unor imagini după opere literare Activitate pe grupe
- exerciţii de argumentare în sprijinul ideii exprimate Activitate
într-o operă proprie individuala
- exerciţii de reperare a unor argumente şi a unor 2 XIII-XIV Activitate
 Numără stelele de Lois contraargumente; independenta
Lowly - exerciţii de exprimare liberă a opiniilor; Activitate frontala
- exerciţii de adaptarea comportamentului verbal şi prin discutarea
nonverbal la o situaţie de comunicare inedită (uneori eseurilor colegilor
neplăcută); Prezentarea
portofoliului
- lectura textului suport pe ansamblu şi pe roluri; 3 XV-XVII Texte suport
 Poveste de Crăciun de C. -exerciţii de realizare a unor imagini după opere literare Activitate pe grupe
Dickens - exerciţii de argumentare în sprijinul ideii exprimate
Plugusorul, Sorcova, într-o opera proprie
Sceneta de Craciun - exerciţii de comunicare în grup; 2 XVIII- Activitate frontala
- exercitii de exemplificare a mesajului textului; XIX prin discutarea
 Evaluare - exerciţii de recitare cu intonatie a poeziilor; eseurilor colegilor
- exerciţii de identificare a tradiţiilor poporului roman Prezentarea
portofoliului
PLANIFICAREA ORELOR
SEMESTRUL II
Nr. Conţinutul învăţării Activităţi de învăţare Nr. Săpt. Evaluare
Crt ore
4.  Cuore. Inima de copil de - lectura textului suport pe ansamblu şi pe roluri; 3 I-III Activitate frontală
Edmondo de Amicis - exerciţii de realizare a unor imagini după opere literare Lectura textului
- exerciţii de argumentare în sprijinul ideii exprimate suport
într-o operă proprie Activitate
individuala
 Figura mamei în literatura - lectura textului suport pe ansamblu şi pe roluri; 2 IV-V Activitate
română - exerciţii de realizare a unor imagini după opere literare individuala
- exerciţii de argumentare în sprijinul ideii exprimate Activitate pe grupe
într-o operă proprie -exerciţii de exprimare liberă a
opiniilor;
- exerciţii de comunicare în grup;
- exerciţii de redare (prin povestire) a conţinutului unor 1 VI Activitate pe grupe
 Bunicul, Bunica deBarbu opere;
Şt. Delavrancea - exerciţii de reperare a unor argumente şi a unor
contraargumente;
- exerciţii de redare (prin povestire) a conţinutului unor 1 VII Texte suport
opere; Activitate frontală
 Evaluare - exerciţii de reperare a unor argumente şi a unor
contraargumente;
-exerciţii de exprimare liberă a opiniilor; Activitate
-exerciţii de comunicare în grup; individuală
- activităţi cultural-artistice cu ocazia unor evenimente; - 2 VIII-IX Texte suport
 Carte frumoasă, cinste cui exerciţii de audiţie muzicală; Activitate frontală
te-a scris!-Şezătoare literară - exerciţii de prezentare a unor specii din creaţia
populara: doine, proverbe, ghicitori;
- exerciţii de interpretare a unor fragmente din creaţii Activitate
populare individuală
5.  Cireşarii de Constantin - lectura textului suport pe ansamblu şi pe roluri; 2 X-XI Texte suport
Chiriţă - exerciţii de realizare a unor imagini după opere literare Activitate pe grupe
- exerciţii de argumentare în sprijinul ideii exprimate Activitate
într-o operă proprie individuala
- lectura textului suport pe ansamblu şi pe roluri; 1 XI-XII Texte suport
 Copilul cel istet de Petre - exerciţii de realizare a unor imagini după opere literare Activitate frontala
Ispirescu - exerciţii de argumentare în sprijinul ideii exprimate
într-o opera proprie Activitate
- exerciţii de reperare a unor argumente şi a unor individuala
contraargumente;
- exerciţii de redare (prin povestire) a conţinutului unor 1 XIII Texte suport
 Personajul preferat din opere; Activitate pe grupe
operele studiate –eseu- (studiu - exerciţii de reperare a unor argumente şi a unor
de caz, caracterizare scrisa, contraargumente;
desen) - exerciţii de adaptarea comportamentului verbal şi
nonverbal la o situaţie de comunicare inedită (uneori
neplăcută);
-exerciţii de exprimare liberă a opiniilor;
-exerciţii de comunicare în grup;
- exerciţii de comunicare în grup; 1 XV Prezentarea
 Evaluare - exerciţii de redare (prin povestire) a conţinutului unor portofoliului
opere;
- exerciţii de reperare a unor argumente şi a unor
contraargumente;
ŞCOALA ALTFEL “SĂ ŞTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN” XIV

Você também pode gostar