Alexandru Lăpușneanul

- nuvelă istorică, romantică, pașoptistă-

- caracterizarea personajului -

de Costache Negruzzi

Publicată în primul număr al revistei "Dacia Literară" (1840), nuvela "Alexandru

Lăpușneanul" ilustrează două dintre cele patru idei formulate de Mihail Kogălniceanu în
articolul program ''Introducție": originalitatea unei literaturi și inspirația din istoria națională.
Din punct de vedere tematic, nuvela este istorică, deoarece reconstituie un moment zbuciumat
din istoria Moldovei, mai exact cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpușneanul. Titlul
nuvelei este numele personajului eponim și face trimitere la personalitatea istorică care a
condus Moldova în secolul XVI. Conflictul principal al operei este exterior, de ordin politic: lupta
pentru putere între domnitor și boieri.

Personajul literar este instanța naratorială prin intermediul căreia autorul își exprimă în
mod indirect gândurile, ideile, sentimentele. Alexandru Lăpușneanul este individualizat prin
caracterizarea directă făcută de către narator, de celelalte personaje și prin autocaracterizare,
dar și prin caracterizare indirectă ce reiese din fapte, gesturi, atitudini, gânduri, limbaj,
vestimentație și relațiile cu celelalte personaje.

Alexandru Lăpușneanul este personajul principal, personaj romantic, eponim,

excepțional, care acționează în situații excepționale. Reprezintă tipul domnitorului crud și tiran,
exponent al epocii medievale, pentru care este firească guvernarea absolutistă. Lăpușneanul
este un personaj viclean, cu un comportament ce relevă obsesia puterii.

Autorul sugerează prin cele patru mottouri evoluția protagonistului de la revenirea în

țară până la încercarea de a-i determina pe Stroici și Spancioc să se întoarcă. Sugestive sunt
primul și ultimul motto ("Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu" și "De mă voi scula, pre mulți am să
popesc și eu"), având rolul de a evidenția un personaj rotund.

Viclean, bun psiholog și inteligent, Alexandru Lăpușneanul instaurează ura și spiritul

răzbunător. Adeseori, agresivul voievod demonstrează un comportament la limita patologicului.
Asistă râzând la măcelul boierilor, își reprimă adversarii prin diferite schingiuiri, iar pe patul de
moarte amenință că își ucide fiul.

Hotărârea de a avea puterea este formulată prin răspunsul dat soliei boierilor. Decizia
este pusă în practică prin guvernarea cu ajutorul terorii, prin lichidarea posibilelor opoziții, totul
culminând cu uciderea celor patruzeci și șapte de boieri și încheindu-se prin revenirea
domnitorului asupra hotărârii de a se călugări.
 Alexandru Lăpușneanul încearcă să-și redobândească puterea prin orice mijloace.
Inteligența domnitorului este diabolică, dovadă fiind faptul că el intuiește că masele vor fi
descumpănite de interesul pe care îl arată față de revendicările acestora. Cruzimea este uneori
disimulată, ca atunci când îl menține pe Moțoc în preajma sa. Îl oferă în schimb mulțimii,
reușind astfel să respecte promisiunea pe care o face în momentul întâmpinării: "Făgăduiesc că
sabia mea nu se va mânji în sângele tău". Faptul că-l sacrifică la momentul potrivit atestă
dorința de răzbunare pentru trădarea din prima domnie.

Naratorul realizează în mod direct portretul domnitorului prin descrierea vestimentației

specifică epocii. De asemenea, înregistrează gesturile și mimica personajului prin observații
scurte, asemenea notațiilor scenice. Prin substantive se precizează ipostazele personajului
rotund: "vodă", "domnul", "tiranul", "bolnavul". Caracterizarea făcută de către alte personaje
sugerează faptul că este perceput ca un tiran însetat de sânge: "Crud și cumplit este omul
acesta!".

Autocaracterizarea este prezentă în enunțuri care atestă lipsa de menajamente față de

ceilalți: "N-aș fi un nătărău de frunte dacă m-aș încrede în tine?".

Caracterizarea indirectă se realizează prin acțiunile care evidențiază într-un registru

stilistic romantic cruzimea personajului și dorința lui de a distruge influența boierilor. Arderea
cetăților, confiscarea averilor, uciderea boierilor și celelalte acțiuni pun în lumină tirania,
despotismul și cruzimea acestuia. Personaj complex, domnitorul este portretizat în antiteză cu
doamna Ruxanda. Costache Negruzzi sugerează falsitatea atitudinii domnitorului care se
căsătorise cu fiica lui Petru Rareș pentru a atrage simpatia poporului.

Limbajul este o altă modalitate de caracterizare a personajului. Pe de o parte folosește

proverbe și pilde în replicile sale, pe de altă parte se manifestă agresiv prin insultă ("Lupul păru-
și schimbă, iar năravul ba" și "Muiere nesocotită cățeaua asta!").

În concluzie, personajul principal al nuvelei "Alexandru Lăpușneanul" este un personaj

romantic, excepțional, care acționează în situații excepționale, fiind situat în centrul întregii
structuri narative. Elementele textului literar ilustrează profilul unui tiran dornic de răzbunare
care își urmărește planurile cu viclenie și detașare.
 În textele epice, personajele sunt purtătoare de semnificații ale mesajului transmis prin
discursul narativ. Ele sunt rotițele care pun în mișcare mecanismul universului ficțional. Specific
nuvelei este că accentul cade pe construcția personajelor. În centrul discursului narativ se află
protagonistul, celelalte personaje gravitând în jurul lui pentru a-i susține evoluția.