Você está na página 1de 1

Statul paralel

Întrebare:

Ce este statul paralel?


Răspuns:

Statul paralel sunt cei care își bat joc de tine. De viața ta, de munca
ta, de banii tăi.

În fiecare zi tu muncești jumătate din timp pentru a-ți putea plăti mâncarea, casa, a merge în vacanțe, a ține copiii la
școală. Poate reușești să pui deoparte și ceva pentru tine. Restul timpului îl muncești pentru plata taxelor și impozitelor.

Daca ești nemulțumit de ce primești în schimb, află că de vina este statul paralel. Statul paralel își bate joc de tine. De
noi toți.

• Este compus din cei care au vile și case de vacanță de mii de metri, deși au ocupat sinecuri la stat toată viața, unde
au profitat de munca altora și și-au urmarit interesele personale.
• Este compus din cei care au obținut diplome de doctorat pe nedrept, deși ei nu știu să vorbească.
• Este compus din cei care își fac vacanțe în țări exotice, deși salariul lor nu le-ar permite acest lucru.
• Este compus din cei care își numesc în funcții bine plătite copiii.
• Este compus din cei care fură banii de medicamente sau cei pentru educația copiilor tăi.
• Este compus din cei care fac bani mulți din afaceri cu statul, prin fraudă și prin corupție.
• Este compus din cei care fură terenuri și case și insule din patrimoniul acestei țări.
• Este compus din cei care obțin comisioane din toate achizițiile publice.
• Este compus din cei care iși acordă drepturi speciale în raport cu restul cetățenilor.
• Indiferent că ești angajat la o companie privată sau bugetar, că ai propria afacere sau ești liber profesionist, tu
alimentezi bugetul de stat. În vreme ce ei, reprezentanții statului paralel, se alimentează din bugetul de stat.

Rezultatul îl vezi zilnic. În spitale, în școlile unde învață copiii tăi, în pensiile pe care le primesc părinții tăi, în investițiile
amânate de mulți ani.

Statul paralel este statul politicienilor care îți promit că mâine îți va fi mai bine. Dar de fapt întotdeauna le este doar lor
bine.

Statul paralel este statul hoților care îți fură viitorul!

Ce poți face ca să scapi de statul paralel?


1. Mergi la vot!
2. Gândește-te pe cine alegi!
3. Trage-i la răspundere pentru ceea ce fac și pentru ce ți-au promis!
4. Informează-te! Urmărește jurnaliștii de investigații!

Você também pode gostar