Discurs

1. Bună ziua, mă numesc Rîpanu Andrei Mihai și astăzi o să prezint lucrarea de licență
Cenzura comunistă în presa vasluiană (1968-1977). Prin intermediu lucrării de licență
intenționăm să analizăm rapoartele dintre mediul politic și presă, expunând, totodată, informații
de un real interes într-un domeniu, care nu de mult, era relativ studiat de către cercetători:
cenzura românească asupra mass-media. Conform celor menționate, făcând apel și la
istoriografia subiectului, prin prezenta lucrare readucem în fața publicului de specialitate și nu
numai, o realitate istorică care a persistat și a influențat întreaga perioadă comunistă, cenzura
presei.
2. Motivația
Motivația alegerii temei propuse are la bază o curiozitate mai veche, întreținută și de
micile apeluri asupra cenzurii realizate de către profesorii din cadrul facultății. Totodată,
decizia de a alege să prezint drept caz particular cenzura presei în spațiul vasluian, își găsește
răspuns dacă privim și asupra zonei din care provine familia mea. Alegerea unui studiu de caz
particular poate oglindi și mai bine modul în care funcționa mecanismul cenzurii în presă și
efectele asupra informației scrise. De asemenea, studiind procesul comunist de cenzură din
județul Vaslui, am avut deosebita plăcere de a petrece zeci de ore în sala de studiu a Serviciului
Județean de Arhivă Vaslui, fapt ce a declanșat și menținut dorința de aprofundare pe tot
parcursul cercetării.
3. Obiective
Prin tema lucrării de licență Cenzura comunistă în presa vasluiană (1968-1977) ne
propunem, pe lângă o analiză obiectivă a relației presă-politic, și o prezentare concretă a
cazurilor de istorie locală, având la bază normele redactate de către Partid și instituția generală
a cenzurii. Tematica lucrării are în centrul analizei instituția de control a presei, atât cea de la
nivel general, Direcția Generală pentru Presă și Tipărituri de pe lângă Consiliul de Miniștri,
ulterior cu filiala sa județeană de la Vaslui, cât și cea de la nivel central, Direcția Tipărirea
Presei Centrale care activa asupra presei bucureștene și centrale, care a servit drept etalon
pentru celelalte instituții și filiale de profil.
Tema dezbate, de asemenea, structura instituției care apela la aceleași practici precum:
propaganda, manipularea, limbajul de lemn dar și îndoctrinarea. Ca și Securitatea, ambele
aveau fixate aceleași scopuri mărețe de a deține controlul, de a controla și anihila orice formă
de opoziție (reală sau imaginară), de asemenea erau caracterizate în perioadă și de o
transparență față de publicul larg.
 Cercetarea se încheie odată cu desființarea formală a cenzurii, în anul 1977, Direcția
Generală pentru Presă și Tipărituri de pe lângă Consiliul de Miniștri încheindu-și rolul de
mutilator al cuvântului scris, în cei 28 de ani de activitate reușind să inducă mediului publicistic
românesc starea de autocenzurare.
Scopul care a stat la baza acestei cercetări a fost acela de a evidenția relația dintre
Direcția Generală pentru Presă și Tipărituri (în special cazul filialei din Vaslui) și ziarele și
publicațiile prezente în spațiul vasluian, relația redacțiilor fiind una de fidelitate față de
instituție, secondată de o colaborare/parteneriat. Tot în acest cadru al cenzurii vasluiene, am
încercat, prin scurtele exemplificări, să prezentăm modul dar și efectele cenzurii mass-mediei
locale.
În cazul analizei la nivel central, obiectivele studiului pot fi organizate pe diferite
planuri, având în vedere aspecte instituționale precum: structurarea organizatorică a instituției
centrale de cenzură, condițiile în care își vor desfășoară activitatea colectivul instituției dar și
cerințele ce trebuiau îndeplinite pentru a ajunge în această poziție, atât cele care țineau de cadrul
profesional cât și de cel politic, identificarea celor mai importante activități din cadrul unității
centrale, a principalelor metode de folosite de cenzură, identificarea canonului sub care își
desfășurau munca angajații, relațiile dintre Direcția Tipărirea Presei Centrale-Direcția Generală
pentru Presă și Tipărituri, relațiile instituției centrale cu redacțiile publicațiilor și AGERPRES,
dar și identificarea principalelor metode de lucru ale cenzorilor.
a. Responsabilități: Cenzorii, atât locali cât și de la centru, aveau responsabilitatea
de a elimina orice detaliu care viza domeniul economic, administrativ, politic sau militar,
excepție făcând doar materialele care primeau, în prealabil, o aprobare specială. În cazul
informațiilor de politică externă, statul avizase doar instituția „AGERPRES-ului” de a publica
astfel de știri, presei interne revenindu-i sarcina de a copia și distribui informațiile, fără a li se
permite să aducă adăugiri. În același timp, cenzorii vegheau ca publicațiile locale să nu
colecteze, stocheze sau să prelucreze informațiile din surse externe, fapta fiind considerată o
gravă abatere de la directivele impuse de partidul comunist, totul echivalând cu o trădare. Un
etalon al perioadei la nivel publicistic era ziarul „Scânteia”, publicație care reprezenta
corespondentul „Pravdei” din U.R.S.S..
4. Metode de cercetare
Drept metode de lucru, pe parcursul cercetării s-a realizat o analiză biografică
(pentru a stabili adevărul istoric asupra fenomenelor și faptelor sociale în evoluția lor, prin
evidențierea detaliilor legate de cenzorii Direcției), observația (reprezintă o modalitate
formativă și informativă pentru a prezenta parcursul evolutiv al cenzurii comuniste asupra
mass-media, rapoartele dintre presă și instituția cenzurii, dintre cenzori și cenzurați), studiul de
caz (asupra ziarelor care intrau sub jurisdicția lectorilor din cadrul colectivului Direcției
Generale pentru Presă și Tipărituri Vaslui, fiind analizate eliminările de conținut dar și limitele
libertății de redactare ale redactorilor și redacțiilor).
În cazul conținutului general al lucrării de licență, pentru realizarea acestuia au fost
utilizate metodele de interpretare a datelor: metoda deductivă, și care pornește de la general
trecând pe parcurs spre particular, fiind o abordare de tipul top-down (la nivel general subiectul
a dezbătut tema comunismului, cenzurii, propagandei trecându-se treptat spre specific, cenzura
comunistă la nivel central și local), și metoda opusă, inductivă, pornind de la cazuri singulare
ajungem să identificăm regularități (progresul cenzurii în spațiul românesc de la regimul
Kiseleff la regimul Nicolae Ceaușescu).
5. Istoriografia subiectului
Lucrarea de licență Cenzura comunistă în presa vasluiană (1968-1977) se
bazează pe o îmbinare a surselor inedite, primare, alături de lucrări care dezbat parțial tema
instituției cenzurii. Pentru cercetarea întreprinsă la primele două capitole, baza documentară a
conținut o paletă mai diversificată de lucrări, tema cenzurii comuniste la nivel general și central
fiind abordate de către autori, parțial sau total, principalele preocupări pentru subiect având
originea în mediul orădean, unde domnul Ion Zainea, iar mai recent, doamna Carmen Ungur-
Brehoi, au dezbătut subiectul în profunzime, fiind completați de cercetările lui Marian Petcu,
Ilie Rad Mihaela Teodor, Liliana Corobca, unii apelând și la publicarea de documente.
În privința ultimului capitol, acesta este realizat aproape în totalitate din surse inedite
ce se regăsesc în fondul Direcției Generale pentru Presă și Tipărituri-Colectiv Vaslui din
cadrul Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Vaslui. Din totalul de 37 de dosare care
compun acest fond, pentru conceperea ultimului capitol au fost utilizate un număr de 13 dosare,
având în vedere faptul că au fost identificate dosare care conțineau condici de prezență la locul
de muncă, registre intrare-ieșire dar și registre documentare care înglobau un număr redus de
file și care ofereau o cantitate limitată de informații.
Totodată, acest fond de arhivă a fost puțin cercetat, unele dosare fiind la prima lectură
pentru cercetători, printre motivele care au stat la baza acestei lipse de cercetare se încadrează
și cadrul legal al documentelor secrete care nu a permis publicarea unor asemenea informații.
6. Structura pe capitole
Lucrarea de licență, Cenzura comunistă în presa vasluiană (1968-1977) este
formată din trei capitole, fiecare la rândul său structurat în subcapitole.
 Prin primul capitol, „Cenzura și instituționalizarea ei în regimul comunist”, ne
propunem să abordăm, la nivel teoretic, termenul de „cenzură” și „propagandă”, ulterior
analizându-se și parcursul acestora pe perioada 1944-1948, pentru cenzură anul
instituționalizării fiind 1949, cel al formării la nivel general al Direcției Generale pentru Presă
și Tipărituri iar la nivel central al Direcției Tipărirea Presei Centrale. Totodată, prin intermediul
cercetării ne propunem să gestionăm o privire asupra organismelor care au facilitat acțiunea
instituției cenzurii, organisme precum „Sindicatul depozitelor de ziare”, care se ocupa de
acordarea vizei „bun de tipar” neperiodicelor, dar oferea aprobarea și importurilor/exporturilor
de carte, un alt organism fiind și „Camera cărții din R. P. R.” dar și „Comitetul de Așezăminte
Culturale”, care după coagularea republicii populare se vor axa asupra fondului de carte activ,
prezent în uzul cetățenilor. Capitolul se încheie cu o imagine a climatului politic, cultural și
social românesc din perioada instaurării regimului comunist.
În capitolul al II-lea „Instituția cenzurii centrale (Direcția Tipărirea Presei Centrale)”,
cercetarea s-a bazat pe modul practic de organizare al instituției ce se ocupa cu cenzurarea
publicațiilor centrale, aceasta fiind o instituție ce activa doar la București. În cadrul capitolului
ne-am axat pe colectivul din care era constituită unitatea D.T.P.C., parcursul urmat de candidat
până la accederea în funcția de lector, responsabilitățile personalului angrenat în munca de
cenzură și finalizându-se cu o scurtă descriere a condițiilor și mediului în care activau angajații
Direcției. Pe parcursul aceluiași capitol s-a avut în vedere și descrierea procesului de cenzură,
activitatea de control având, la bază, trei etape: lectura, documentarea și întocmirea referatului.
Ultimul subcapitol este dedicat desființării formale, a cenzurii atât de la nivel central
cât și de la cel general, act perceput în mod diferit de scriitori, mulți reprezentanți ai zonei
culturale, precum Eugen Negrici, afirmând că desființarea cenzurii a dus la o înăsprire a
controlului asupra culturii.
Ultimul capitol, „Cenzura presei și a revistelor din județul Vaslui”, reprezintă și
elementul specific al licenței, acesta fiind realizat în special cu ajutorul dosarelor de la Serviciul
Județean de Arhivă Vaslui din fondul Direcției Generale pentru Presă și Tipărituri Vaslui-
Colectiv Vaslui. În cadrul constituirii acestui capitol s-a propus o clasificare a eliminărilor
realizate de către lectori astfel încât să fie acoperit fiecare domeniu, începând de la cel cultural
(eliminarea poeziilor lui I. C. Negru și Constantin Clisu), sportiv (se interzicea publicarea
detaliilor despre forma de repaus pe care o luau rugbiștii sau fotbaliștii în inter-sezon),
economic (se interziceau precizările de ordin economic, valoarea investițiilor, etc.), istoric
(cenzurarea articolelor dar și monografiei orașului Bârlad realizată de către domnul profesor
Ioan Caproșu).
Pe parcursul acestui capitol vor fi dezbătute și actele de cenzură, uneori excesive,
întreprinse asupra celor două publicații majore locale: „Vremea nouă” și „Rulmentul”, finalul
capitolului fiind destinat revistelor școlare din județ, creații ale importantelor licee din zonă.
Axa periodizării capitolului se va extinde și asupra anilor 1963-1967, faptul fiind
determinat de existența unui singur dosar care propune această încadrare, „Planuri de muncă,
informări, rapoarte de activitate ale împuternicitului D.G.P.T. Bârlad, pe anii 1963-1968”,
filele prezentând actul de cenzură asupra ziarului uzinal „Rulmentul”, acesta fiind cenzurat în
cadrul filialei bârlădene, de către doi cenzori care s-au succedat în perioada 1965-1966, primul
fiind Radu Costache, urmat în funcție de Ion Ghidoveanu. În cazul instituție de cenzură
vasluiene, formată după anul 1968, în cadrul acesteia s-au perindat diverși lectori, printre cei
mai longevivi numărându-se Ion Zamfirescu, Ioan Andrei și Petrache Necula.