M�;��tc716;5v

Formatul Super 8 39
voi. li
,.--
 lng. Mihai Musceleanu

Formatul Super 8
volumul li

Editura Tehnică
Bucureşti, 1984
---
 Pentru analiza materialului şi observaţiile făcute, autoru1
m ulţ um eşte în mod deosebit inginerului Alexandru :Marin.
Elaborarea prezentei lu crări a necesitat parcurgerea unei
vaste bibliografii. În această dificilfL activitate, autorul a fost aju­
tat de:
- c.i:1f. i:q-. Syl,riu Comlnes�u şi colecfrrul bibliotecii Aso­
c:aţiei .-\rtiştilor F o t o grafi .
- pr0I. Ana Avr am şi Mihaela Istrate din cadrul colectivului
Bibliot�cii de documentare UCECOM.
- ing. Rodica Antuş, Camelia Vizitiu şi Maria Dumitrescu
din cadrul Bibliotecii Tehnice IOR.
- Nicolae Rotar şi ing. Nicolae Bălăşoiu .
La elaborarea desenelor ş i planşelor din prezenta lucrare au
participat: Rozana Musceleanu, ing. George Pârvu şi designer
Sorin Turculeţ.
Partea grafică a fost redesenată conform cerinţelor tipografice
de designer Sorin Turculeţ şi Elena Gheorghe.
Tuturor celor menţionaţi autorul le mulţumeşte în mod căl­
duros şi pe această cale.

Control ştiinţific: ing. ALEXANDRU MARIN

Redactor: arh. ILEANA NACU
Tehnoredactor: V. E. UNGUREANU
Coperta: VALENTIN VIŞAN

Planşe: 12. CZ: 778.53.

Bun de tipar: 31.05.1984. Coli de tipar: 10,25.

nr. 823 la
Tiparul executat sub comanda

.13
Intreprinderea poligrafică
Decembrie 1918",
str. Grigore Alexandrescu nr. 89-91
Bucureşti,
Republica Socialistă România
 Cuprins

Capitolu l I. Înregistra rea s une tului la filmare

1.1. Generalităţi . .. ...... .. . . .... .... . . . . .... ........ . 5

1.2. Sonorizarea în sistemul dublă bandă. . . . • • . ......... 15
1.3. Sistemul m onobandă. . . . . . . • . . • . .. .. . . .... .. ...... . 48
1.4. Consideraţii despre înregistrarea sunetului sincron cu
imaginea. 78

Capitolu l II. Pe licula S upe r 8

2. 1. Generalităţi . . . . . . . . . . . . . . • • . • . . . . . • . • . • . . . . . . . . . • 91
2.2. Caracteristici dimensionale şi comparaţie între formatele
substandard . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . • . . . . . . . . . . . . . . 101
2.3. Modurile de prezentare şi forrare ..... ........ , .. . . 109
2.4. Sorturile de peliculă Super 8 ........... .......... . 127
2.5. Sistemul Polavision 13 4
 Cuprins rezumat al volumului I

Considera ţii generale

Cinecamera
Mecanica cinecamerelor
Optica cinecamerelor
Exponometria cinecamerelor Super 8

Cuprins rezumat al volumului III

Prelucrarea fotochimică a peliculei Super 8

Montajul peliculei Super 8
Titrarea filmelor Super 8
 Cap i to l u l

Înregistrarea sunetului la filmare

1.1. Generalităţi

ln epoca contempo rană, în care numă rul şi calitatea apa­

ratelor de înregistrare şi redare a sunetului accesibile masei
largi de utilizatori este în continuă creştere, cineamatorii nu
pot concepe şi nu trebuie să accepte ideea filmului mut şi
aceasta nu ca un mijloc de expresie ci ca modalitate impusă
de realizare.
ln cazul filmului sonor, între sunet şi imagine trebuie
să existe o corelare strînsă, unei anumite secvenţe de iina­
gine să îi corespundă o anumită secvenţă sonoră şi aceasta
în limite foarte exacte, stare ce poartă denumirea de sincro­
nism şi fără de care nu este posibilă obţinerea unui specta­
col filmic de calitate.
Acuitatea percepţiei sincronismului între imagine şi sunet
de către spectator este deosebit de mare. La prim planuri,
cînd se rostesc sunete articulate net, spectatorul poate observa
decalaje de 0,04 s (echivalent cu o fotogramă la frecvenţa
de 24 i/s), la planuri medii 2 fotograme (0,08 - 0,1 s) şi la
planuri generale 0,12 s (3 fotograme). Aceste date se referă
la ecranele mari din sălile de cinema.
Înainte de a trece mai departe la analiza sistemelor de
sonorizare cu aparatura Super 8, vom încerca să explicăm
un aspect al problemei care în general creează confuzii.
La filmare sunetul şi imaginea sînt emise simultan de
către subiectul de filmare, între ele neexistînd practic
decalaj.

5
 La o astfel de analiză eliminăm decalajul provenit din
diferenţa vitezelor de propagare ale sunetului şi luminii şi
care poate apărea la filmarea unor subiecte sonore îndepăr­
tate (de exemplu, trecerea unui tren la mare distanţă) .
Sunetul şi imaginea pot fi înregistrate pe acelaşi purtă­
tor, respectiv pelicula, sau pe purtători diferiţi, respectiv
peliculă şi bandă magnetică.
În cazul în care imaginea şi sunetul sînt înregistrate ş i
redate de pe acelaşi purtător, problema sincronismului este
rezolvată a priori.
Dacă cele două informaţii sînt stocate de purtători dife­
riţi, la filmare trebuie create condiţii care să permită repro­
ducerea ulterioară, respectîndu-se sincronismul.
Filmarea sonoră, adică sunet sincron cu imagine, desem­
ne ază nu înregistrarea simultană a celor două informaţii -
sonoră şi vizuală (ele fiind emise, după cum arătam anterior,
simultan) ci crearea condiţiilor pentru păstrarea sincronis­
mului la redare .
Utilizarea t ermenilor „filmare sonoră" sau „filmare cu
sunet sincron" se va face numai în cazurile în care la filmare
au fost create condiţiile de sincronism:
. La producţiile profesionale, , între sunet şi imagine, care
la proiecţie sînt redate de pe acelaşi purtător, există un sin­
cronism riguros, în timp ce la creaţiile amatorilor, cînd în
cele mai multe cazuri se utilizează purtători diferiţi, se acceptă
şi unele decalaje.
Posibilitatea sau imposibilitatea păstrării sincronismulu i
la redare va determina şi limbajul de creaţie al realizatorilor
care se vor orienta către modul de expresie cel mai potrivit
dotării tehnice existente.
La montaj se pot compensa unele desincronizări prin
intercalarea unor planuri în care sunetul se aude „din off",
fără a fi nevoie de sincronism foarte riguros, procedeu folo­
sit în mod curent în reportajele de televiziune şi în multe
creaţii de ale amatorilor. În aceste cazuri, decalajul sunet
- imagine poate să atingă cîteva secunde.
Atunci dnd se doreşte o sincronizare precisă, aceasta
implică utilizarea dotării tehnice care p�rmite asigurarea
scopului propus.

6
 Pentru obţinerea în final a sincronismului imagine-sunet,
trebuie realizate mai multe elemente a căror compunere
creează efectul amintit, pe care le vom denumi sincronisme
parţiale : sincronismul instantaneu (momentan), sincronis­
mul t emporal şi sincronismul p::irnire-oprire.
Sincronismul instantaneu caracterizează corespondenţa
exactă între imagine şi semnalul sonor aferent la un moment dat .
Sincronismul temp::irar este menţinerea sincronismului
instantaneu pe toată durata filmării, respectiv proiecţiei.
Sincronismul de pornire/oprire caracterizează realizarea
aceluiaşi timp de răspuns al aparaturii utilizate pentru ima­
gini şi sunet (respectiv al sincronismului momentan) , ori de
cîte ori este necesară pornirea şi ovirea repetată.
Deoarece despre sunet şi sonorizare ne vom ocupa şi în
următoarele capitole (montaj , proiecţie), vom preciza anumite
lucruri valabile pentru toate etapele realizării unui film sonor.
Realizarea filmului sonor cu prinde două părţi :
- traseul imagine, care are ca rezultat obţinerea pelicu­
lei gata de proiecţie ;
- traseul sunet, care are ca rezultat obţinerea benzii
sonore pregătite pentru redare.
În funcţie de felul filmului sau maniera de lucru a reali­
zatorului parcurgerea celor două trasee se poate face în mai
multe moduri :
- se realizează întîi traseul imagine, păstrîndu-se sin­
cronismul cu sunetul înregistrat, după care asupra sunetului
se intervine cu elemente suplimentare pentru finalizarea
benzii sonore (de asemenea în sincronism cu imagine) ;
- se păstrează ca element de referinţă sunetul înregis­
trat la filmare, completat cu sunetul din studio, iar imagi­
nile corespunzătoare aflate în sincronism sînt „îmbogăţite"
cu secvenţe filmate în alte ocazii ;
- se urmăreşte riguros scenariul regizoral, imaginile şi
sunetul fiind alese în conformitate cu acesta, menţinînd
sincronismul, indiferent de ordinea în care sînt montate
cadrele şi secvenţele sonore corespunzătoare .
Similar imaginii, banda sonoră a filmului are trei etape
de realizare :
- captare şi înregistrare ;
- montare ;

7
 - redare .
Aceste etape, după cum arătam anterior, sînt parcurse
menţinîndu-se sincronismul sunet-imagine.
În ceea ce priveşte realizarea benzii sonore, ne vom referi
la tehnicile specifice formatului Super 8, tratarea sonori­
zării filmului făcînd practic obiectul unei lucrări separate. O
tratare mai largă şi detaliată este făcută în lucrarea „Sono­
rizarea filmelor de amatori", autori ing. Alex. Marin şi
ing. Aurel Mâşcă. Editura Tehnică, 1 980.
î n fig. 1 . 1 sînt prezentate mai multe organigrame de reali­
zare a filmului sonor, plecînd de la filmarea sonoră în mono
sau dublă bandă. N-am inclus în aceste organigrame modul
de realizare a filmelor sonorizate în studio, fără utilizarea
sunetului înregistrat sincron la filmare, în cursul sau după
operaţia de montaj a peliculei .
Produsul final - filmul sonor gata d e proiecţie, poate fi
prezentat utilizînd aparatura Super 8, atît în mono sau
dublă bandă, indiferent de modul în care s-a filmat.
Î n faza de montaj , asupra căreia vom reveni, sunetul
înregistrat la filmare poate fi îmbogăţit prin introducerea
unor noi elemente sonore sau poate fi prelucrat prin diverse
procedee (supraimprimări, atenuări, fondu-uri şi înlănţuiri
sonore) . Pe scheme, această operaţie a fost figurată cu linie
punctată. Fără utilizarea sunetului de studio şi a prelucră­
rilor ulterioare, practic nu este posibilă realizarea unei benzi
sonore de calitate .
În arimele două scheme din fig .1 . 1 , a ş i b s e pleacă d e la
filmarea în procedeu dublă bandă urmată de prelucrarea în
acelaşi mod, proiecţia finală făcîndu-se în primul caz în
dublă bandă , iar în al doilea în monobandă.
Următoarele scheme au ca punct de plecare filmarea mono­
bandă cu ajutorul cinecamcrei sonore după care urmează :
- prelucrarea materialului filmat în monobandă cu aj u­
torul vizionezei cu bloc de sunet de redare, prin eliminarea
unor secvenţe şi o eventuală reordonare a planurilor utili­
zînd în acest scop şi imagini filmate cu alte ocazii sau din
filmotecă : acest procedeu nu include în prelucrarea benzii
sonore decît eventual atenuatorul de sunet prezent pe vizio­
neză sub forma unui modul amovibil (fig. 1 . 1 , c);

8
 o)

�g1ne
b) sunet

c)

TronsfN sonor intern

i�ne
d) sunet

i�ine
•) suneI

imagine

t)

surwt

irncgine
9) suf..et

Fig. 1.1. Trasee de realizare a filmelor sonore utilizînd pelicula Super 8:

CCM - cinecameră mută; CCS - cinecameră sonoră; VZM -vizioneză mută; VZS -
vizioneză sonoră; MDB-aparatură de montaj în dublă bandă; TSS-aparatură de tran•
sfer al sunetului de pe film în procedeu dublă bandă; TSP - aparatură de transfer al sune­
tului din dublă bandă pe peliculă; CPM-cineproiector mut; CPS -cineproiector sonori
51 N -sincronizarea celor două aparate; SDS - sunet de studio; A DS -atenuator de
sunet;

9
 - prelucrarea materialului în monobandă avînd doi
timpi (fig . 1 . 1 , d):
- vizionarea, ascultarea şi eventual atenuarea unor
sunete cu ajutorul vizionezei cu bloc de sunet şi atenuator;
- prelucrarea sunetului cu cineproiectorul prin transfer
intern cuplat cu înregistrarea unor sunete de studio;
- prelucrarea materialului în monobandă utilizînd o
vizionează complexă care înglobează funcţii multiple : vizio­
narea imaginilor filmate, ascultarea benzii sonore, atenuarea
sunetului, transfer intern utilizînd ambele piste sonore ale
peliculei Super 8, supraimprimă.Ti, fondu-uri. înlănţuiri sono-
re (fig. 1 . 1 , e);
- transferul sunetului pe banda magnetică, prelucrarea
ulterioară efectuîndu-se în dublă bandă, p;rbiecţia făcîndu-se
de asemenea în dublă bandă (fig. 1 . 1 .j) ;
- transferul sunetului pe bandă magnetică, prelucrarea
ulterioară în dublă bandă, proiecţia efectuîndu-se în mono­
bandă (fig. 1 . 1 , g) .
în variantele prezentate am căutat să includem princi­
palele moduri de lucru cu aparatura Super 8, dar între ele
se mai pot intercala şi alte variante, rezultate în funcţie de
dotarea tehnică a fiecărui realizator.
Privind schemele observăm că în unele cazuri (b, f şi
g) procedeele mono ş i dublă bandă se succed, trecînd dintr-o
manieră de lucru în alta.
Cititorul s-ar putea întreba care ar fi metoda ideală de
lucru care să asigure o calitate ridicată atît imaginii cît şi
sunetului.
După părerea noastră, aceasta ar fi următoarea :
L a filmarea sonoră : - monobandă - cînd se urmăreşte
mobilitatea operatorului sau simplificarea mînuirii apa­
raturii;
- dublă bandă - cînd se urmăreşte un sunet de cali-
tate ridicată.
La montaj: dublă bandă.
La proiecţie sonoră : monobandă .
O astfel de derulare a operaţiilor ar cere în primul rînd
o dotare tehnică adecvată dar are avantajul realizării unui
material de calitate ridicată, tinzînd spre profesionalism.

10
 Realizatorii începători nu trebuie să creadă că filmarea
sonoră conduce direct la obţinerea filmului sonor. Aceasta
se poate întîmpla numai într-un singur caz : filmele nepre­
tenţioase (de familie) , montate direct în aparat .
Filmele de familie, deşi sînt cele mai răspîndite în cadrul
realizărilor individuale, nu trebuie luate ca etalon. Şi aceasta
în primul rînd datorită încărcăturii subiective cu care sînt
realizate şi privite şi care neagă de cele mai multe ori toate
legăturile cu limbajul cinematografic. Scopul lor este pre­
zentarea unor evenimente sau persoane dragi celui care fil­
mează, cu condiţia ca imaginile să fie clare, să „rămînă" cît
mai mult pe ecran şi să se audă ceea ce spun personajele.
Noi nu ne vom referi la aceste „creaţii" , ci vom căuta să
arătăm, în paginile care urmează; cum poate ajuta şi cum
trebuie folosită dotarea tehnică din formatul Super 8 la crea­
rea unor filme de amator, respectînd cerinţele limbaj ului
cinematografic.
Am făcut această paranteză deoarece considerăm că
cineamatorul este realizatorul total al filmelor sale, fiind pe
rînd scenarist, regizor, operator, maşinist, monteur, proiec­
ţionist .
Numai cunoscînd posibilităţile şi limitele tehnice ale
aparaturii se poate aborda fără prejudecăţi limbajul ar­
tistic.
Revenind la filmarea sonoră, trebuie să ţinem cont că
abordarea ei trebuie făcută numai după ce cineamatorul dis­
pune de dotarea tehnică şi pentru etapele ulterioare de rea­
lizare a filmului.
Cineamatorul trebuie să privească realizarea filmului în
ansamblu, pe toate etapele de realizare enunţate. Degeaba
vom filma cu sunet sincron, dacă mai departe nu avem posi­
bilitatea montării şi proiecţiei sonore, ambele etape execu­
t ate în sincron.
De cele mai multe ori, cineamatorii preferă sonorizarea
de studio, evitînd pe cît posibil subiectele în care este nevoie
de filmarea sonoră.
Î ntr-o primă fază, odată cu răspîndirea magnetofonulu i
în a doua j umătate a deceniului şase, producătorii de apa­
ratură cinematografică destinată amatorilor au început să
realizeze dispozitive al căror rol era menţinerea sincronis-

11
 mului, dar aceasta numai în fazele ulterioare filmării, prin
„legarea" aparatului de poiccţie cu magnetofonul.
1n această perioadă şi pînă la apariţia primelor sisteme
de filmare sonoră, la sfîrşitul deceniului şapte, cineamatorii
erau îndrumaţi spre sonorizările de studio, atît în sistem
dublă bandă cît şi simplă bandă. Acesta din urmă se baza
pe folosirea cineproiectorului cu cap de citire magnetic -
primele modele fuseseră realizate încă de la apariţia forma­
tului Super 8, În 1965, şi a filumlui Super 8 cu pistă mag­
netică depusă după prelucrarea fotochimică.
Acelaşi mod de lucru este aplicabil şi celorlalte formate
standard destinate cineamatorilor.
După cum aminteam anterior, în domeniul formatelor
substandard, Super 8 şi 1 6 mm erau cele cu aria de răspîn­
dire maximă în aceşti ani.
Formatul Super 8 poate fi considerat primul sistem care
a pus la dispoziţia publicului larg dotarea tehnică cu care
să se obţină sunet sincron de la filmare.
Producerea unor sisteme de înregistrare sincronă a sune­
tului cu imaginea (în marea majoritate dublă bandă), la care·
puteau apela şi amatorii, s-a realizat cu mulţi ani înaintea
apariţiei formatului Super 8, mai precis odată cu răspîn-·
direa magnetofoanelor portabile. Este vorba de aparatura
pentru formatul 1 6 mm (cu variante pentru 9,5 mm) desti­
nată în primul rînd sectorului profesionist şi la care au avut
acces un număr restrîns de cineamatori - ci neclubişti sau.
individuali, dar cu posibmtăţi financiare deosebite. Este
evident că aria de răspîndire în cadrul masei largi de cinea­
matori a fost foarte restrînsă pentru aceste sisteme şi aceasta
tn primul rînd din cauza preţului foarte ridicat.
În acest context am afirmat anterior că pe plan mondial
formatul Super 8 a adus la răspîndirea în masă pentru prima
oară a filmării cu sunet sincron în ambele procedee (mono şi
dublă-bandă).
Calitatea sunetului înregistrat sincron la filmare de către·
amatorii ce utilizează aparatura Super 8 sonoră aparţinînd
grupelor 1 - 3 este în general modestă, rămînînd inferioară.
imaginii obţinute cu aceeaşi aparatură.

12
 ln cazul cinecamerelor din grupele 4 şi PRO, revenim în
situaţia aparaturii de 16 mm, preţul ridicat nu le poate face
accesibile masei largi de cineamatori.
În plus, indiferent de aparatura utilizată, captarea şi
înregistrarea sunetului sincron cu imaginea la filmare ridică
mari probleme. Asupra unora dintre elementele legate de
filmarea cu sunet sincron vom reveni după prezentarea cine­
camerelor sonore şi aparaturii dublă bandă.
�.unetul direct, captat sincron cu imaginea, trebuie folo­
sit numai în cazurile absolut necesare, cînd nu poate fi înlo­
cuit cu sunetul de „studio", ideală fiind captarea sunetului
sincron în dublă bandă care ulterior va fi prelucrat în studio.
Adorul utilizează termenul de „studio" pentru orice încă­
pere în care există o dotare minimă necesară înregistrării
sonore. Cititorul nu trebuie �ă se gîndească neapărat la stu­
diourile profesionale de înregistrare, a căror dotare tehnică
permite realizarea unor înregistrări de calitate foarte ridicată.
Un sunet de calitate ridicată, conform normelor HiFi -
înaltă fidelitate, (DIN 45000) , solicită atît o dotare tehnică
costisitoare şi din această cauză prohibitivă cît şi cunoştinţe
în domeniu, ambele elemente lipsind de cele mai multe or i
din „arsenalul" cineamatorilor.
Sunetul de studio are avantajul utilizării unor înregis­
trări deja făcute de pe disc, benzi, casete sau de la alte surse
(radio, TV) executate de profesionişti şi în plus înregistră­
rile pot fi reluate ori de cîte ori este nevoie.
Sunetul pe care îl percepe spectatorul la o proiecţie cine -
ma tografică. poate fi:
Din punct de vedere al componenţei:
- dialog;
- muzică.
- zgomot.
Din punct de vedere al sincronismului imagine-sunet:
- sunet de ambianţă, care la rîndul său poate fi alcătuit
din:
- explicaţii improvizate;
- fond muzical redat pe aparatura audio;
- comentariu citit în direct pe fond muzical;
- comentariu şi muzică înregistrate pe bandă şi
redate fără dispozitiv de sincronizare, imagine-sunet;

13
 - sunet sincron cu imaginea:
- proiecţie dublă bandă :
- cu sincronizare aproximativă ;
- cu sincronizare precisă ;
- sunet redat de pe film:
- magnetic ;
- optic .
În lucrare, sonorizarea va fi prezentată în trei părţi:
- înregistrarea sunetului la filmare;
- sonorizarea de studio ;
- proiecţia sonoră.
Î n continuare, ne vom referi la captarea şi înregistrarea
sunetului la filmare, urmînd ca celelalte etape să fie prezen­
tate după ce vor fi analizate mesele de montaj şi cineproiec­
toarele sonore.
La proiecţie, spectatorul apreciază calitatea imaginii pro­
iectate, a sunetului redat şi menţinerea sincronismului din­
tre ele. Realizatorul profesionist sau amator va decide care
este cel mai accesibil drum tehnic şi artistic pentru reali­
zarea filmului la un nivel calitativ cît mai ·ridicat .
La filmare cu pelicula Super 8, sunetul poate fi captat
şi înregistrat astfel:
Sincron cu imaginea :
- direct în cinecameră pe pistă magnetică de pe film
în sistem monobandă ;
- pe magnetofon sau casetofon portabil sau stabil, sin-
cron cu imaginile din cinecameră în sistemul dublă bandă;
- prin procedeu play-back.
Fără sincronism cu imaginea :
- pe magnetofon sau casetofon portabil sau stabil, fără
dispozitiv de sincronizare cu imaginea.
Î n funcţie de modul de înregistrare a sunetului la fil-
mare, cinecamerele Super 8 se clasifică astfel :
- cinecamere mute, fără posibilitatea de sincronizare;
- cinecamere pentru sistem dublă bandă ;
- cinecamere sonore cu bloc de sunet încorporat :
- fără posibilitatea de sincronizare în dublă
bandă ;
- cu posibilitate de sincronizare în dublă bandă.

14
 Pentru simplificare, folosim următoarele notaţii :
- acelaşi purtător pentru sunet şi imagine - sistem
monobandă (SMB) ;
- purtători diferiţi pentru sunet şi imagine (ţinînd cont
că în formatul Super 8 utilizarea înregistrării sunetului sin­
cron cu imaginea pe mai mult de o bandă sonoră nu este
practic utilizată) - sistem dublă bandă (SDB) ;
- lipsa sincronismului - comentariu sonor de ambian­
ţă (CSA).

1 .2 . Sonorizarea în sistemul dublă bandă

În prezentul subcapitol ne vom referi la procedeul .. dublă
bandă" la care există sincronism între imagine şi sunet.
Filmarea în procedeul dublă bandă se execută cu o cine­
<:ameră în care se înregistrează imaginile pe peliculă, un mag­
netofon sau casetofon pentru înregistrarea sunetului pe bandă
magnetică şi un dispozitiv care permite redarea sincronă a
acelor două semnale.
Î nregistrarea sunetului paralel cu imaginea, fără satis­
facerea condiţiilor de sincronism, nu ridică probleme unui
realizator dotat cu cinecameră şi un magnetofon portabil
sau casetofon dacă cele două aparate vor funcţiona inde­
pendent.
După cum arătam anterior, filmarea cu sunet sincron
presupune crearea condiţiilor de redare cu respectarea con­
diţiilor de sincronism.
Î n general, prin sistemele de sincronism în dublă bandă
se caută menţinerea sincronismului temporal şi cel de la
pornire/oprire. Sincronismul momentan, în acest caz, este
fixat de către utilizator cu ajutorul unor repere la începutul
proiecţiei.
Cititorul se poate întreba cum este posibil să apară desin­
cronizarea sunetului şi imaginilor dacă variaţia vitezelor de
antrenare a peliculei şi benzii magnetice se încadrează în
limitele tolerate.
Să analizăm un exemplu. O diferenţă de numai 1 %
intre vitezele de antrenare ale peliculei în cinecameră şi
dneproiector, utilizînd acelaşi casetofon pentru înregistrare

15
 sau redarea sunetului, conduce după 1 00 s de proiecţie la un
decalaj de o secundă, iar după 10 min de proiecţie la 6 s
decalaj . Să comparăm această cifră cu cele pe care le-am
dat la începutul capitolului.
În practică, aceste decalaje sînt mult mai mari datorită
influenţei altor factori perturbatori, pe care îi analizăm în
continuare .
Decalaje asemănătoare se obţin chiar la înregistrare de
studio, folosind acelaşi cineproiector şi magnetofon la înre­
gistrare şi redare.
Corespunzător celor trei sincronisme, la SDB trebuie
rezolvate trei probleme:
- derularea constantă a celor doi purtători informaţio­
nali, fără ca între ei să apară decalaje pe toată durata fil­
mării, respectiv proiecţiei (sincronism temporal) ;
- asigurarea sincronismului momentan, fiecărei imagini
corespunzîndu-i sunetul respectiv pe oricare porţiune de film
sau bandă magnetică, începînd cu prima fotogramă a sec­
venţei ;
- asigurarea sincronismului la pornire-oprire, ceea ce se
traduce prin păstrarea aceluiaşi timp de răspuns la cele două
aparate în momentele respective;
- asigurarea sincronismului la pornire-oprire, ceea ce
se traduce prin păstrarea aceluiaşi timp de răspuns la cele
două aparate în momentele respective .
Sincronismul implică necesitatea ca unei secvenţe de
imagine înregistrate pe peliculă şi care durează un interval
de timp !1tP să îi corespundă o secvenţă sonoră înregistrată pe
banda magnetică şi care durează acelaşi interval de timp tie„.
Deci (1.1)
relaţ ie ce defineşte sincronismul temporal.
Î n plus, începutul şi sfîrşitul secvenţelor trebuie să coin­

Pelicula şi banda magnetică avînd vitezele vP şi vb se de­

cidă, conform definiţiei sincronismului momentan.

tJi.lP şi Âlb, între care există relaţia

plasează în intervalul !1t în cele două aparate cu lungimile

vP kvb ( 1 .2)
Âlp
=

= k6.lb ( 1 .3)

16
 Ideal ar fi să avem coeficientul k egal cu unitatea, dar
în formatul Super 8 acest deziderat este rar întîlnit şi numai
la aparatura de tip profesional.
Reamintim că viteza medie de antrenare a filmului Super 8
este de 76,2 mm/s pentru 1 8 i/s şi de 1 0 1 ,6 mm/s pentru 24
i/s iar band a magnetică poate fi antrenată cu 24; 47,5; 95
sau 1 90,5 mm/s.
Relaţiile ( 1 . 1 ) (1 .2) şi ( 1 .3) trebuie să fie valabile atît la
filmare cît şi la proiecţie.
Âtfilmare Ât:roiecţie Â�edare
Deci:
= =
( 1.1 ')
Nerealizarea sincronismului are la bază tocmai nesa tis­
facerea relaţilor 1 . 1 , 1 .2, 1 . 3 , şi 1 .1'.
Durata evenimentelor reproduse de pe peliculă sau
banda magnetică este funcţie d e viteza de antrenare şi

�p
lungimile de peliculă, respectiv bandă, deplasate.
Âtp =
( 1 .4)
p

Âtb = D.lb (1.5)

vb
Pentru satisfacerea condiţiilor de sincronism nu este sufi-
.
c1ent să avem raportu 1 -
D.l constant c1. s1
. . f.iecare e1 ement
V
în parte. Rezultă că pJ.strarea sincronismului implică antre­
narea unor lungimi proporţionale de peliculă şi menţinerea
constantă a vitezelor de antrenare respectiv a turaţiei motoa­
relor în raport de coeficientul k.
Decalajele care apar între pelicula din cinecameră şi
banda magnetică din magnetofon se pot datora mai multor
cauze:
- nestabilitatea în timp a turaţiei motoarelor celor două
aparate ;
- alunecarea benzii magnetice lise între cabestan şi
rola presoare a magnetofonului ;
- diferenţa între viteza de antrenare a peliculei în cine­
cameră şi cineproiector ;
- diferenţa între vitezele de antrenare a benzii magnetice
între înregistrare şi redare.
,_:
17
 Variaţiile vitezei de deplasare a peliculei şi benzii magne­
tice la care ne referim se înscriu în domeniul de toleranţe
admis, care nu grevează calitatea redării mişcării prin ima­
gini animate, respectiv a calităţii sunetului, dar care cumu­
late în timp conduc la decalaje sunet/imagine necompati­
bile cu cerinţele filmului sonor.
Dupl cum se cunoaşte, antrenarea peliculei se face prin
intermediul perforaţiilor, nefiind posibilă apariţia unor alu­
necări între aceasta si ' sistemul de antrenare care de obicei
este fie cu grifă, fie cu tamburi dinţaţi.
Clasificarea procedeelor dublă bandă se face ţinînd cont
de cauzele ce determină desincronizarea. Procedeele de sin­
cronizare se p::it grupa în clou{L categori i :
- controlarea antrenării benzii magnetice ;
- sincronizarea motoarelor de pe cinccamcră ( cinepro-
iector) şi magnetofon.
Aceasta înseamnă compens::trea alunecării în cazul ben­
zii magnetice lise şi rămînerea în faz:1 a elementelor de ima­
gine şi sunet prin păstrarea rapJrtului k între vitezele de
antrenare ale peliculei şi benzii m::tgnetice .
Controlul antrenării benzii magnetice pJate fi făcut avînd
c a element de referintă următoarele :
- perforaţia meca{iică ,
- perforaţia magnetică,
- perforaţia opto-electronică.
Motoarele celor două aparate pot fi sincronizate astfel:
- utilizarea unui singur motor care participă în lanţul
cinematic de antrenare a peliculei şi benzii magnetice ; pro­
cedeul s-a aplicat în formatul Super 8 numai la proiecţie,
noi vom reveni asupra acestui procedeu, ulterior ;
- sincronizarea cu frecvenţa reţelei de alimentare ;
- sincromzare cu frecvenţa etalon emisă de cinecameră
şi care pune în evidenţă perforaţiile peliculei faţă de care s e
raportează şi banda magnetică;
f- sincronizare cu frecvenţa etalon provenită de la un
oscilator de cuarţ .
Procedeele 2 şi 4 se aplică în formatul Super 8 numai
într-un număr limitat de cazuri, în special în domeniul pro­
fesional.

18
 Sincronizarea cu frecvenţa etalon generată de cinecameră
este procedeul cel mai răspîndit în Super 8 atît la amatori
cît şi profesionişti.
Aşa cum aminteam şi în volumul întîi al lucrării, la para­
graful rezervat mecanismului de antrenare al cinecamerelor,
motoarele mecanice nu asigură o antrenare riguros constantă
a peliculei şi în plus durata utilă de funcţionare între două
armări ale arcului este de circa 30 s.
1n aceste condiţii, cinecamerele Super 8 destinate fil­
mării sonore sînt acţionate numai de motoare electrice de
curent continuu şi putere mică, similar casetofoanelor.
Pentru a forma cititorului o imagine mai cuprinzătoare
a procedeelor de sincronizare imagine sunet din formatul
Super 8 vom enumera principalele metode de sincronism
utilizate în mod curent, atît în cinematografia profesională
cît şi în formatul Super 8 .

Procedee bazate pe perforaţia mecanică

Prima grupă de procedee se bazează pe antrenarea benzii

magnetice fără alunecare prin perforaţie mecanică.
Antrenarea benzii devine riguros controlată datorită pre­
zenţei perforaţiilor. Se elimină astfel posibilitatea alunecării
dintre banda magnetică şi cabestan. La formatul Super &
se utilizează benzi magnetice perforate cu lăţimea de 6,25
şi 8 mm (fig. 1 .3, a) cu pasul perforaţiei 7,62 şi 4,234 mm.
Î n afară de aceasta, mai trebuie rezolvată problema sin­
cronizării motoarelor celor două aparate şi ca urmare apar
mai multe procedee:
- Antrenarea cu un singur motor cu ramificaţii mecanice
spre cele două aparate. Mecanismele celor două aparate sînt
puse în mişcare prin intermediul unor arbori flexibili sau altor
sisteme de transmitere mecanică care nu permit alunecare
(trenuri de roţi dinţate, curele dinţate, lanţuri etc.) .
-- =---
Mefodase poate aplica numai aparaturii stabile, cu pre­
cădere celei de prelucrare intermediară (montaj , mixare,
sonorizare, proiecţie etc.)
- Sincronizarea prin cuplaj de frecvenţă, utilizînd frec­
venţa reţelei de curent alternativ.

19
 Cele două aparate sînt acţionate cu motoare asincron -
sincronizate, a căror turaţie nu depinde decît de frecvenţa
reţelei de alimentare (fig. 1 .2) .
Procedeul se aplică atît la filmare cît şi la prelucrările
ulterioare de montaj . Aparatura de filmare este puţin mobilă ,
fiind dependentă de reţeaua de alimentare.

Fig. 1.2. Sincronizarea în SDB utilizîad ca reper frecvenţa reţelei:

1 - cinecameră: 2 - magnetofon; 3 - reţea de alimentare trifazată.

- Sincronizarea prin frecvenţa stabilizată generată de

un oscilator cu cristal de cuarţ (v. fig. 1 .6).

Procedee bazate pe perforaţia magnetică

Oricît de precis ar fi realizat un magnetofon, la antrenarea

benzii magnetice \ise apare alunecare între ea şi mecanismul
de antrenare care conduce în final la decalaj temporal ima­
gine-sunet.
In acest caz, lipsind perforaţia mecanică (care nu permite
nici un fel de alunecare) trebuie utilizate alte elemente care
s ă joace acelaşi rol.
O posibilitate este înregistrarea, simultan cu sunetul, a
unor oscilaţii sau impulsuri periodice care sînt agoi utilizate
ca elemente de comparare într-un circuit electronic .

20
 Deoarece semnalele electrice amintite (oscilaţii sinusoi­
dale sau impulsuri) sînt înregistrate sub forma unor mici
magneţi (principiul magnetofonului) , care joacă rolul unor
elemente reper similare perforaţiilor mecanice ale peliculei,
procedeul se mai numeşte din această cauză perforaţie mag­
.
netică.
Perforaţia magnetică nu are rolul de antrenare propriu­
zisă, cum este cazul perforaţiei mecanice, ci acela de element
de comparare sau comandă.
ExisU1 totuşi şi excepţii şi anume semnalul de sincroni­
zare se introduce într-un amplificator de la care se alimen­
tează direct motorul sincronizat .
Magnetofonul înregistrează atît sunetul propriu-zis cît
şi semnalul de sincronizare .
Semnalele de sincronizare mai răspîndite la aceste sis­
teme sînt:
de tip oSC1·laţii s1'11usoidale (fig. 1.3, c):
- produse de un generator acţionat de motorul cineca­
merei la frecvenţa de 50 sau 100 Hz pentru Europa şi 60
sau 120 Hz pentru S .U.A.;
- produse de un oscilator cu cristal de cuarţ ;
de tip impulsuri'. (fig. 1.3, b) avînd frecvenţa:
- egală cu frecvenţa de filmare (un impuls pe foto­
gramă) (fig. 1.3, b1);
- multiplu al frecvenţei de filmare - trei impulsuri pe
fotogramă 3/F (procedeul Agfa, pe care îl vom prezenta ul­
terior) ;
- submultiplu al frcc\·enţei de filmare - un impuls la
două (fig. 1.3, b2) sau patru fotograme (fig. 1.3, b3).
În literatura de specialitate procedeul de sincronizare
cu un impuls pe fotogramă se notează cu „l/F".
După modul de înregistrare a semnalului de sincronizare
se pot deosebi următoarele variante:
- semnalul de sincronizare de tip oscilaţie are propriul
său cap magnetic al cărui întrefier este rotit cu 90° faţă de
întrefierul capului magnetic de înregistrare/redare, ceea ce
permite ca semnalul de sincronism să fie d ispus chiar peste

21
 � 1 "
"";;)
·� .5:!�
"
'tJ ·�

1!�
o
r-- io1 "' I
:§-
l__J I
r-1 1 "
_,

"

1 L }'i g�
(., " "
„ 'tJ
I
11---11 ..,
1:-::

·s
____
"·

� 3
.... �
1�--!o! I 3 "'
u s s
·�

I �===1].Ul
� - c:., ·:r.
2
"'
.:?
�
o

....;
eo
"
i l. '"
•

" "'
.:P "' :;
' _ ____,

LC-J.r:: l ""
;.:.. I
" .§

f lţ l
I·1
I

Do o

Do o

Do o N O

Do o

Do o

ww Q wwszg
semnalul ele sunet (sistemele pilofone şi neopilotone) sau la
marginea benzii magndicc lsistemul perfectone) (fig. 1.4);
- semnalul este înregistrat p� o pistă paralelă cu pista
de sunet, ele către un cap m a gne ti c separat s:J.u chiar ele capul
magnetic ele înregistrare/redare, în cazul în care acesta este
de tip „ St ereo", o „ j umătat1:'' fiind utilizată pentru sunet,

t!

Fig. 1. 4. Sistemul piloto ne (poziţia capetelor magnetice):

a - schema de principiu ; b - dispunerea semnalelor pe bandă ;

1 - bandă magnetică; 2 - cap magnetic pentru semalul de sincronizare;

3 - cap magnetic pentru sunet.

cealaltă pentru semnalul de sincronizare, cum ar fi sistemele

utilizînd un impuls pe fotogramă, Filmosound Bell & Howell,
Synchronex.
Semnalele de sincronizare de tip oscilaţie pot avea o.
singură componentă (procedeul pilotone) sau două compo­
nente situate în antifază (sistemele neopilottone, perfectone).
Pentru o aprofundare a acestor sisteme se pot consulta
unele lucrări apărute [2], [ 8 ], [9], [ 10], [1 1], [ 13] , [15].
Î n timpul filmării şi proiecţiei sincrone, aparatele pentru
imagine (cinecameră, cineproiector) şi aparatele audio (mag­
netofon sau casetofon) pot funcţiona:
- în legătură prin cablu, la unele sisteme bazate pe sem­
nale tip oscilaţie (pilotone) sau impulsuri ( 1 /F);
- independente, la s isteme de sincronizare cu oscilator
cu cuarţ.
 Este evident că funcţionarea independentă a celor două
grupe de aparate este net avantajoasă, dar sistemele bazate
pe oscilator cu cuarţ sînt scumpe, fiind destinate în exclu­
sivitate sectorului profesional.

Procedeul bazat pe perfo r aţia optoelectronică

Procedeul cu perforaţie optoelectronică se bazează pe

antrenarea benzii magnetice perforate de format Super 8
fără tambur dinţat. Elementul de referinţă devine însăşi
perforaţia, a cărei trecere prin dreptul capului magnetic este
sesizată optoelectronic.
Descrierea acestui procedeu se va face odată cu prezen­
tarea magnetofonului Super 8 Sound Recorder I I .

Dispozitive d e păstrare constantă a frecvenţei d e filmare

La sistemele dublă bandă se cere în general o precizie

ridicată a păstrării turaţiei motorului cinecarnerei.
În continuare ne vom referi la alte dispozitive, unele din­
tre ele regăsindu-se chiar şi la motoarele de magnetofoane.
Deoarece în SDB turaţia motorului cinecamerei are mare
importanţă, aceasta trebuie menţinută constantă în limite
strînse (de obicei ± 1,5%).
Dispozitivele care asigură aceasta sînt următoarele :
- regulatorul electrocentrifugal ;
- stabilizarea riguroasă a tensiunii de alimentare ;
- dispozitivele cu tahogenerator ( v. „Formatul Super 8 "
vol. I, pag. 47);
- cu oscilator de cuarţ.
Regulatorul electrocentrifugal este un dispozitiv electro­
mecanic, avînd ca traductor un arc lamelar cu rol de între ­
rupător (fig. 1.5).
Dacă turaţia motorului creşte peste valoarea de reglaj ,
sub acţiunea forţei centrifuge contactul 2 se deschide ş i
alimentarea motorului s e face prin intermediul unei rezistenţe
(Rs) cu valoare mare. Se determină astfel o scădere a tensiunii
electrice în circuitul de alimentare al motorului electric, care
determină micşorarea vitezei .

24
 )
3

Rs

1 - motor de curent continuu; 2

4 --
Fig. 1.5. Regulator electrocen trifugal:
contact mobil; J -
rezisten �a cu valoare mare.
circuit electronic cu rezistenţa miclJ

- - -- -
_F3g. 1.6. Schema de princ1pm a sistemului de reglare cu ajutorul unei
frecvenţe etalon generate de un oscilator cu cristal de cuarţ:
"1 motor; 2 traductor; 3 circuit de comparare şi comandă; 4 generator cu cristal;
5 circuit de alimentare.
 Odată cu scăderea vitezei, contactul se reînchide şi deter­
mină o alimentare directă care are ca efect recreşterea vitezei.
Dispozitivul este destul de precis menţinînd viteza în
limitele de ± 1% faţă de valoarea nominală.
Stabilizarea tensiunii de alimentare a motorului are ca
efect asigurarea unei valori constante a turaţiei, ştiut fiind
că la motoarele de curent continuu turaţia depinde de
valoarea tensiunii de alimentare .
Schema reglării turaţiei motorului cu aj utorul unei frec­
venţe etalon generate de un oscilator cu cuarţ este prezen­
tat în fig. 1 .6.
Principiul este asemănător procedeului bazat pc tahoge­
nerator, cu observaţia că elementul de comparare îl repre­
zintă o frecvenţă riguros constantă provenită de la oscila­
k>rul cu cuarţ.
Sistemul menţionat asigură o precizie deosebită a tura­
ţiei motorului, în limitele de ± O , 00 1 % .
De la axul motorului se preia turaţia prin intermediul
unor traductori 2 inductivi sau cu senz,ori Hall (Beaulieu
6008 PRO) . Valoarea acestei frecvenţe este comparată
într-un circuit electronic 3 cu frecvenţa etalon generată de
oscilatorul cu cristal de cuarţ 4.
Orice eroare apărută este imediat sesizată şi spre motor
se transmite un semnal de corecţie.
Avantajul metodei îl reprezintă faptul că motoarele
ambelor aparate (cinecameră şi magnetofon) îşi păstrează
turaţia, cu precizia amintită anterior, nemaifiind nevoie de
cordon electric de legătură între ele, ca la sistemele 1 /F şi
pilotone (fig. 1 .7) .
Dacă în magnetofon este utilizată banda magnetică per ­
forată nici nu mai este nevoie de semnal de sincronizare .
În cazul în care în magnetofon se utilizează bandă mag­
netică lisă, se va înregistra pe una dintre piste şi un semnal
de sincronizare care nu mai este emis de cinecameră (ca la
1/F şi pilotone) ci de oscilatorul cu cuarţ din interiorul mag­
netofonului.
La redare, semnalul de sincronizare va fi cel care va
determina deplasarea benzii magnetice în magnetofon pentru
a rămîne în fază cu pelicula.

26
 11

/ 10

Fig. 1. 7. Schema de principiu a sistemului dublă bandă bazat pe

frecvenţa etalon generată de un oscilator de cuarţ:

1 - microfon; 2 - rolă debitoare;3 - corpul magnetofonului; 4 - banda ma�

net ică ; 5 - cap de ştergere : 6 - cap de înregistrare/redare; 7 - cap de înregis­
trare a semnalului de sincronizare; 8 - sistem de reglare cu oscilator cu cuarţ:
9 - rolă presoare; 70 - cabestan şi motor de antrenare; 11 - rolă receptoare;
72 - circuitul electronic al magnetofonului; 13 - mecanismul de antrenare inter­
mite.ntă; 14 - motorul cinecamerei; 75 - circuitul de reglare a motorului cineca­
merei cu oscilator cu cuarţ; 16 - corpul cinecamerei; 17 - bloc de alimentare a
motorului de antrenare.

27
 La proiecţie se poate folosi un aparat de proiecţie cu osci­
lator cu cuarţ sau semnal sincron. în al doilea caz, în cir­
cuitul de comparare se introduc semnalele de sincronizare
citite de pe banda magnetică şi emise de cineproiector.
Arătam anterior că sincronismul momentan este fixat
la proiecţie de către utilizator. Pentru aceasta este nevoie
de două elemente - imagine şi sunet - cu durată foarte
mică, prin a căror coincidenţă să se stabilească sincronismul
momentan.
Acest rol este îndeplinit în cinematografia profesională
de clachetă, care poate fi mecanică, fig. 1.8, a, electrică sau
electronică, fig. 1.8, b. Clacheta mecanică este un dispozitiv
foarte simplu care este filmat la începutul fiecărei secvenţe.
fiind acţionat de un membru al echipei de filmare.
Filmarea clachetei are avantajul păstrării imaginii în
care apar clar numărul cadrului şi al dublei.
Clacheta mecanică poate fi înlocuită cu diverse acţiunii
în urma cărora rezultă zgomote nete cu rol de „puncte so­
nore" cum ar fi de exemplu bătaia din palme.
In locul clachetelor mecanice folosite în cinematografie
încă din primii ani ai filmului sonor, au apărut în ultima vreme
unele variante „electronizate" (fig. 1.8, b). Afişarea cadrului
şi a numărului „dublei" se face digital cu componente elec­
trono-optice cum ar fi led-uri sau cristale lichide, iar sem­
nalul de sincronizare (punctul sonor) este generat în momen­
tul în care se apasă pe un buton.
în afara acestor construcţii, în ultimii ani au apărut cla­
chete electronice în care se utilizează codul binar şi care se
bazează pe valoarea imaginii filmului în paralel cu înregis-­
trarea sunetului aferent pe bandă magnetică.
O variantă simplificată de clachetă electronică este folo-­
sită în sistemul dublă bandă Filmosound pe care o vom pre-­
zenta ulterior.

Principalele procedee dublă bandă Super 8

Înainte de a analiza procedeele dublă bandă Super 3:

să vedem care au fost condiţiile în care acestea au apărut ş:i
s-au aplicat.

28
 TITLU �ll_M

o)

TITLU FILM

11-,,-. 1
r,__,�, ·c

Fig. 1.8. Clachetă:

a - construcţie clasică; b - model
electronic.

Fig. 1.9. Aspectul filmului Super 8 utilizat în. --+

si stemul Filmosound, după developare :
� lungimea de amorsă cînd nu se îngregistrează sunet;
b
-

marginea filmului voalat, semnal de început al înregis­

electronică) ; c - zona
-

trării sonore (clachetă de final cind

pe bandă se înregistrează un semnal de opri re.

Dezvoltarea aparaturii Super 8 a fost deosebit de specta­

culoasă la sfîrşitul deceniului şapte şi începutul deceniului
opt. în această perioadă apar, rînd pe rînd, cinecamere tot
mai complexe, mai precise, mai sigure în exploatare, care
asigură un material filmat de calitate constant crescătoare.

29
 În intervalul amintit, două date reţin atenţia: anul 1 969,
cînd are loc apariţia primului sistem de filmare dublă bandă
Filmosound Bell & Howell, şi 1 973, cînd apar primele
cinecamere sonore Kodak Ektasound. Aceste două date
desemnează două momente de cotitură în evoluţia forma­
tului Super 8', fiecare dînd o altă orientare dezvoltării apara­
turii de filmare .
În perioada de care aminteam, cineaştii profesionişti
dintr-o serie de sectoare de activitate sînt tot mai atraşi de
avantajele incontestabile ale formatului Super 8 : apara­
.

tură maniabilă, fiabilă, de gabarit redus, peliculă de cali­

tate ridicată la un preţ competitiv comparativ cu formatul
16 mm.
1n contrast, sistemele video portabile aflate la început
de drum erau destul de greoaie şi foarte scumpe. Din această
cauză s-au făcut eforturi susţinute de a implanta formatul
Super 8 şi în sectorul profesional. Primul vizat a fost forma­
tul 1 6 mm, care urma să fie dublat apoi chiar înlocuit în
televiziune, învăţămînt, film industrial etc.
Cinecamerele la care apelează profesioniştii pot fi grupate
în două categorii :
- cinecamere de gr. IV concepute special pentru forma­
tul Super 8 (Braun Nizo 556, Minolta 8 D 10, Canon 1018 etc.) ;
- cinecamere de clasă PRO obţinute prin transforma­
rea unor modele din formatul 16 mm (Pathe Webo DS 8 ,
Canon DS 8 etc.) .
Dar filmul presupune şi sunet. Era clar că nu se putea
prelungi la nesfîrşit epoca sonorizării ulterioare în studio a
peliculgi filmate fără sunet sincron. Nivelul tehnic atins de
aparatura audiovizuală putea asigura sunet sincron la fi.1-
mare. Trebuiau făcute doar primele încercări.
Şi acestea au avut loc : apar rînd pe rînd divctse sisteme
de filmare dublă bandă destinate amatorilor.
Dar aceasta nu era suficient pentru nevoile profesionale
sau mai bine zis calitatea sunetului era net inferioară imaginii.
Ca urmare sînt realizate o serie de sisteme dublă bandă
care se satisfacă cerinţele standardelor profesionale în ceea
�e pr.iveşte calitatea sunetului şi precizia sincronismului cu
imagmea.

30
 În perioada amintită ( 1 969- 1 974) se continuă dezvol­
tarea aparaturii dublă bandă pentru cineamatori şi profe­
sionişti atît pentru filmare cît şi pentru prelucrare şi montaj.
Dar în 1 973 apar primele cinecamere sonore, în care sune­
tul este înregistrat la filmare direct pe pista magnetică depusă
pe peliculă şi, cum era firesc, determină o cotitură în concep­
ţia aparaturii Super 8 .
Î n acel moment s-a pus firesc întrebarea : c e rost are să
lucrezi cu două sau chiar trei aparate - cinecameră, caseto­
fon şi eventual dispozitiv de sincronizare, dacă acelaşi rezul­
tat îl obţinem cu cinecamera sonoră ?
Conform principiului maximei maniabilităţi, care stă la
baza realizrtrii aparaturii Super 8, procedeele de filmare
dublă bandă destinate amatorilor devin tot mai rare.
Pentru nevoile profesionale se continuă realizarea de apa­
ratură dublă bandă care să acopere toate etapele de reali­
zare ale filmului, fie numai pentru prelucrarea sunetului în
studio, pornind de la monobandă, adică transferul şi mon­
tajul în dublă bandă, urmat de transferul pe pista mag­
netică de pc peliculă, adică din nou în monobandă, fie ple­
cînd de la filmarea în SDB.
Concluzionînd cele arătate anterior, vom prezenta care
au fost grupele de sisteme dublă bandă pentru formatul
Super 8, realizate atît la nivel amator cît şi profesional:
- sisteme destinate publicului larg, care au mers pe dru­
nul deschis de Bell & Howell, bazate pe semnalul „ 1 /F" şi
care s-a generalizat ca sistemul propriu Super 8-ului. În
prezent, marea majoritate a cinecamerelor, începînd cu grupa
II, posedă priza de sincronizare pentru semnalul 1 /F ;
- sisteme destinate publicului larg, bazate pe diverse
alte semnale de sincronizare şi care au fost rînd pe rînd aban­
donate (ETS, Leitz ST- 1 Leicina) ;
- sisteme care includ cinecamere Super 8 din producţia
curentă, fără modificări sau cu modificări minime, avînd în
vedere calităţile optice şi mecanice, alături de dispozitive de
•
„ sincronizare şi aparatura electroacustică de nivel profesi­
....
onal şi semiprofesional (Sistemul MIT Leacock, Super 8
Sound Recorder) ;

31
 - sisteme profesionale Super 8 care se bazează pe cine­
camere de clasa PRO care utilizează aparatura de sincroni­
zare profesională (Beaulieu 4008 /..M-2, 6008 PRO) ;
- sisteme profesionale care includ cinecamere profesi­
onale de 1 6 mm modificate pentru pelicula 2 X Super 8
livrată în bobină şi care erau dej a utilizate în procedeele
profesionale ale formatului 1 6 mm (Eclair, Pathe Webo
ReP.ort, Paillard-Bolex) .
În continuare, vom analiza cele cinci grupe de sisteme
dublă bandă Super 8 folosite de-a lungul anilor, punînd
accentul în primul rînd asupra aparaturii specifice formatului
Super 8 .
Toate sistemele l a care n e vom referi a u fost comerciali­
zate , avînd o arie de răspîndire destul de mare.
În prezentarea pe care o vom face, ne vom ocupa în spe­
cial de sistemele care au fost utilizate pe scară mai largă.
Ţinem să subliniem că în această perioadă au fost realizate,
printr-o execuţie mai mult sau mai puţin artizanală, o serie
de sisteme utilizate apoi pentru producţia de filme pe for­
matul Super 8 în diverse domenii de activitate.
Primele sisteme de filmare sonoră Super 8 destinate publi­
cului larg au fost în dublă bandă şi anume cele realizate între
anii 1 968 şi 1 969 de firma Bell & Howell.
Sistemul avea în componenţă următoarele :
- cinecamera cu generator de semnal inclus (modelele
879, 433 şi 442) ;
- casetofonul Filmosound model 450 ;
- cineproiectorul Filmosound 428 ;
- un cordon de legătură lung de circa 2 m ;
- un microfon, orice tip care se putea conecta la case-
tofon.
Cinecamerele se deosebesc de modelele obişnuite prin două
elemente :
- generatorul de impulsuri, comandat de motorul elec­
tric de antrenare şi care emite un impuls pe fotogramă ;
- o microlampă, plasată lateral, lîngă fereastra de expu­
nere , şi care voalează marginea filmului pe partea opusă
perforaţiilor.
Casetofonul este dotat cu un cap suplimentar de înre­
gistrare pentru impulsurile de sincronizare, pe jumătatea

32
 superioară a benzii magnetice din casetă, în vreme ce cea­
laltă jumrLtate este utilizată pe capul original, pentru semna­
lul audio complex util.
Cineproiectorul are în plus faţă de modelul obişnuit o
fotocelulă care detectează la trecerea filmului porţiunile
voalate de minilampă din cinecameră şi care determină por­
nirea casetofonului la proiecţie.
La filmarea sonorr1, cinecarnera si casetofonul sînt în
legătură printr-un cordon electric. Ca�etofonul poate fi agă­
ţat pe umăr, sistemul putînd fi deservit de un singur operator.
La declanşare, cinecamera comandă pornirea casetofo­
nului şi începe emiterea de impulsuri sonore (pentru fiecare
imagine cîte un impuls) . Odată cu pornirea casetofonului, la
circa o secundă de la apăsarea pe declanşatorului cineca­
merei, o minilampă care se găseşte în cinecameră voalează
marginea unei fotograme de pe film (fig. 1 .9, zona b) , în timp
ce un „punct sonor" este înregistrat pe bandă. Aceste mane­
vre permit sincronizarea imaginii sunet fără a fi utilizate
clachetele din cinematografia profesională.
Sistemul de sincronizare un impuls pe fotogramă (fig. 1 .3, b)
este caracteristic formatului Super 8. Acest sistem este mai
ieftin şi de dimensiuni reduse comparativ cu cele din apara­
tura profesională.
Micile motoare de curent continuu utilizate în SDB 1/F
p::it fi foarte uşor sincronizate prin intermediul unor circuite
electronice care compară (ca şi la pilotone) tensiunea medie.
I mpulsul este similar unui bit de informaţie utilizat pe
calculatoarele digitale cu citire de pe banda magnetică. Denu­
mirea acestui sistem de sincronizare este : sincronizare digi­
tală sau sincronizare un impuls pe fotogramă (1/F) .
Impulsul de sincronizare are aceeaşi formă şi distribuţie
cu impulsul care determină avansul diapozitivelor din proiec­
toarele automate, comandate de semnale electrice înregis­
trate pe banda unui casetofon sau magnetofon cuplat .
Standardele care determină poziţia şi forma impulsului
de sincronizare pentru formatul Super 8 reiau datele din
standardele referitoare la comanda diapozitivelor.
Sincronizarea „un impuls pc fotogramă" prezinU două
\·arian te constrl;.ctive :

33
 - Impulsul de sincronizare este generat de cinecameră, la
trecerea fiecărei fotograme prin dreptul ferestrei de filmare.
Motorul de acţionare are un circuit de asistare pentru ca
turaţia să rămînă constantă. Impulsurile sînt înregistrate pe
magnetofon (sistemul Filmosound) .
Acest mod de producere a semnalului presupune exis­
tenţa în cinecameră a unui generator de frecvenţr1 care
să emită un timp foarte scurt pentru fiecare fotogramă, ceea
ce înseamnă că cinecamera respectivă a fost proiectată
special pentru filmare sincronă în dublă bandă.
- Î n cinecamere există un dispozitiv de sincronizare
pentru lampă fulger (blitz), sub forma unui contact care
se închide pentru fiecare fotogramă.
Semnalul de sincronism este generat de un dispozitiv
care poate fi independent sau se poate găsi în magnetofonul
sau casetofonul din sistemul dublă bandă.
Î ntrucît multe cinecamere aveau în dotare, înd1 din dece­
niul şapte, mufe de sincronizare 0 3 pentru lampă fulger
(blitz), utilizate în special la filmarea fotogramă cu foto­
gramă, acestea erau dej a „pregătite" pentru sisteme dublă
bandă. Din această cauzr1 sistemul dublă bandă s-a putut
şi se poate aplica, cu uşurinţă, oricărei cinecamerc pe care se
găseşte mufrt de contact 0 3.
Numărul cinecamerclor cu generator inclus este în gene­
ral redus. Ca exemplu putem cita firma Braun N izo, care
a optat pentru această soluţie, o parte dintre modelele pro ­
duse - S 5 60, 80 1 , 5 6 1 et c. posedînd generator.
un al sistem dublr1 bandă l/F este Elmo cinematic sound ,
format din cinecamera Elmo Super 1 1 0 R , casetofonul Elmo
cinematic SR l şi cincproiectorul Elmo SP Hi-Deluxe .
SDB Elmo cinematic sound are la bază sincronizarea
sunet-imagine cu un impuls pe fotogramr1 ( l /F) . •
Cinccamcra Super 1 1 0 R este derivată din modelul 1 1 0 ,
care arc u n obiccth· macrozoom 1 ,8/7-70, reglarea automată
şi manuală a expunerii în sistem TTL cu fotorezistenţă CdS ,
vit eze d e filmare 1 8, 2 4 , 54 i/s şi fotogramă c u fotogramă.
Pentru captarea sunetului se pot utiliza mai multe tipuri
de microfoane, destinate atît surselor apropiate cît şi celor
mai depărtate. în ultimul caz, microfonul se poate monta pc
cinecameră pe un braţ telescopic orientabil.

34
 Caracteristic pentru casetofonul SR- 1 este faptul dl tim­
pul de intrare în regim este foarte mic (0,3 s) , fiind acţionat
odatr1 cu apăsarea pe declanşatorul cinecamerei.
Î n casetofon este montat şi un dispozitiv de oprire şi eli­
berarea benzii magnetice, cu rolul de a preveni orice risc de
deplasare accidentală care ar putea altera sincronismul sunet
imagine.
Casetofonul înregistrează, alături de sunetul propriu-zis
şi semnalul de sincronizare l/F. El poate fi utilizat pentru
înregistrări obişnuite, avînd prize pentru amplificare exte­
rioară şi difuzor suplimentar. Î n plus, există posibilitatea
mixrtrii a patru surse diferite cu reglare manuală sau auto­
mată a nivelului sonor.
Semnalul de sincronizare este utilizat la sincronizarea
sunetului pentru sincronizarea cu imagine în cineproiec­
torul SP Hi-Deluxe.
Ulterior, sistemul Elmo cinematic souncl a fost dezvol­
tat, fiind format în prezent din cinecamerele 6 1 2 R sau 1 0 1 2 R
şi casetofonul DR- 1 (foto 1 4) .
Sr1 amintim î n continuare şi cîteva procedee dublă bandă
destinate amatorilor dar care au fost abandonate cu trece­
rea anilor.
La scurt timp dupr1 sistemul Filmosound, a fost prezen­
tat sistemul format din cinecamera AGFA :Woviflex SM 8,
echipată cu un generator ele impulsuri „ Synchron", şi mag­
netofonul Erlson.
Sincronizatorul emite trei impulsuri pc fotogramr1 (3/F) ,
înregistrate pc bandă magnetică lată de 6�25 mm perforată.
Antrenarea benzii magnetice se face cu un motor electric
trifazat, comandat de frecvenţa ele sincronizare.
Soluţia aleasă de firma A GFA este din punct de ndere
constructiv la limita dintre nivelurile amator şi profesio­
nist, cunoscut fiind faptul dl magnetofoanele Erlson sînt
curent utilizate în tehnica profesională.
Ulterior, numărul sistemelor dublă band[t devine din ce
în cc mai mare. Dintre acestea mai menţionăm sistemul
Chinon, care are la bază cinccamcrele Chinon 67 1 , 87 1 şi
1 07 1 , echipate cu generatoare de impulsuri care emit un impuls
la două fotograme.

35
 Sistemul, care mai cuprinde un magnetofon specializat
şi un cineproiector, este deosebit de precis, întreg lanţul de
aparate fiind conceput în special pentru filmul sonor.
Un sistem hibrid - filmare în procedeu dublă bandă,
proiecţie în procedeu monobandă - a fost sistemul Synch­
ronex, apărut în anul 1 969. Foarte asemănător cu Filmo­
sund-ul Bell & Howell ca aparatură de filmare (cinecameră ş i
casetofon) , n u utiliza l a proiecţie acelaşi casetofon. După
terminarea filmului din casetă, acesta împreună cu caseta
cu bandă magnetică era trimis la un laborator specializat .
Aici filmul se pista cu bandă magnetică şi apoi sunetul era
înregistrat sincron. Proiecţia filmului se facea cu proiec ­
tor sonor.
Î n fig. 1 . 1 0 prezentrtm sistemul dublă bandă Leicina.
Printr-o mufă cu 9 contacte, se preia de la cinecameră momen­
tul trecerii fiecărei fotograme şi dispozitivul ST-1 Leitz tri­
mite către magnetofonul din sistem semnul ele sincronizare .
Dispozitivul, unul din cele mai complete realizate pentru
aparatura Super 8, poate fi reglat să emită unul sau două
impulsuri pe fotogram�t sau 1 impuls la p3.tru fotograme .
Dispozitivul amintit a fost conceput în special pentru cinc-
2

Fig. 1. 10. Sistemul dublă

bandă Leicina :
1 - cinecamera Lcicina Super ;
2, 4 - cordoane ele legătură ; 3 - ge­
neratorul de semnal ST - 1; 5 -
magnetofon ; 6 - microfon.

camerele Leicina Super RT-1 şi Leicina Special, ca un dis­

pozitiv complex ce poate îndeplini diverse roluri :
- intervalometru ;
- autodeclanşator ;
- alimentator ;
- sincronizator pentru filmare sonoră.

36
 Pe aceeaşi linie cu dispozitivul Leitz ST. 1 se înscriu sin­
cronizatoarele AS 2000 şi SP 2000, realizate de Ch. Vaart
între anii 1 97 3 şi 1 974, ultimul distingîndu-se prin greutate
şi dimensiuni reduse, împreun[L cu o maniabilitate ridicată
şi aplicaţii multiple.
Ambele dispozitive pot asigura filmarea cu sunet sincron,
operaţii multiple de transfer şi proiecţia în dublă bandă.
Dispozitivele au avut o largă arie de aplicaţii, putînd fi
utilizate în sisteme dublă bandă, atît destinate amatorilor
cît şi semiprofesionale. î n primul caz, este nevoie obligatoriu
de un magnetofon sau casetofon care să aibă pista de control
şi un cineproiector care să accepte sincronizarea în funcţie de
semnalele de pe pista de control.
Un sistem de tip un impuls la patru perforaţii răspîndit
la începutul anilor '70 a fost ETS. Cu acest sistem erau com­
patibile cinecamerele Leicina Super RT 1 şi Special, Nizo
S 800, S 560 şi S 480, Noris 8000 s şi altele.
Unele dintre modelele menţionate aveau posibilitatea de
alegere a sistemului de sincronizare 1 /F sau un impuls la
4 fotogram e.
Cercetătorul R.Leacock realizează între anii 1 97 1 şi 1 97 3
primul sistem dublă bandă profesional, pornind d e l a cine­
camcrc Super 8 aflate în producţia mondială curentă. Î ntr-o
primă variantă a fost utilizată cinecamera Braun Nizo S
56, care era introdusă într-un lanţ de aparate ce mai cuprin­
dea dispozitive de sincronizare cu oscilator cu cuarţ, magne­
tofoane cu bandă perforată Super 8, casetofoane „pilotate",
mese de montaj , cineproiectare şi un sistem de telecinema.
Sistemul avea ca principiu de bază folosirea pentru sin­
cronizare a dispozitivelor cu oscilator cu cuarţ care elimină
necesitatea legăturii prm cablu a aparatelor. Aceasta implică
modificarea cinecamerelor şi un preţ ridicat al lanţului de
aparate, din cauza prezenţei unor ccmponente costisitoare.
Pentru prima oară formatul Super 8 era privit ca un
suport informaţional capabil să fie utilizat la cerinţele pro­
fesionale, şi din această cauză sistemul MIT Leacock aco­
perea toate fazele de producţie, de la filmare la proiecţie,
inclusiv în circuit TV.

37
 Clterior apar noi sisteme. Acestea preiau din aparatura
profesională diverse modele pe care le modifid1 pentru
S uper 8'.
Printre realizările notabile mai putem aminti Cine Slave
Sync System al firmei Inncr Spacc System, modulele de
sincronizare în dublă bandf1 realizate de Prccision Labora­
toires şi Hollyvvood Film Company şi magnetofonul specia­
lizat pentru bandă perforată cum ar fi modelul produs de
firma Multi Track Magnetics.
Arătam anterior că unele sisteme dublă bandă profe­
sionale au în comp::menţă cinecamere de clasă PRO create
special pentru formatul Super 8 .
Un astfel de exemplu î l oferf1 cinecamcra Beaulicu 6008
PRO, destinată utilizării în sectorul profesionist, care, împre­
ună cu modelul „sonor" 6008 S Hall Sensor System, pot
fi considerate, în momentul în care redactăm materialul pre­
zentei lucrări, ca modele de vîrf ale cinecamerelor Super 8
(prima pentru sistemele dublă bandă, a doua pentru siste­
mele monobandă) .
Ambele modele au aceleaşi caracteristici mecanice şi
optice, diferenţele fiind legate de înregistrarea sunetului,
modelul „PRO" fiind derivat din modelul „S" .
Cinecamerele Beaulieu 6008 PRO şi 6008 S pot fi dotate
cu următoarele obiective : zoom macro Schneider Krentz ­
nach 1 , 4/6-70, cu zoom macro Beaulieu 1 , 4/6,9-55 , cu obiec­
tivul Iscorama 1 ,8/ 1 0 (special conceput pentru filmarea în
cinemascop) , cu oricare obiectiv posedînd montura „ C" sau
cu orice obiectiv ce poate fi „adaptat" la montura „ C" .
Cu ambele cinecamerc se p:>t folosi 8 frecvenţe de filmare
(4,9, 1 8, 24, 25, 36 şi 80 i/s) care sînt stabilizate electronic cu
precizia de 0, 1 % .
Î n sistemele dublă bandă, cinecamera 6008 PRO se poate
utiliza în două moduri :
- se conectează, prin intermediul unui cablu de legătură,
la unul dintre magnetofoanele sau casetofoanele speciali­
z ate pentru sisteme dublă bandă ;
- se montează un modul detaşabil „sincro-cuarţ" - de
reglare a turaţiei motorului cu aj utorul unei frecvenţe eta­
lon emise de un oscilator cu cristal de cuarţ , cinecamera

38
putînd fi folositr1 în sistem dublă bandă fără legătura între
ce le două aparate .
Remarcăm concepţia modulară, care oferă posibilitatea
dotării grad ate, ştiut fiind că prezenţa oscilatorului cu cuarţ
ridicrt mult preţul aparatului.
Î n cinecamera Beaulieu 6008 PRO se pot utiliza casete
Kodapak, mute sau sonore, de 1 5 sau 60 m.
Fiind o cinccameră profesionistă care trebuie să aibă o
siguranţă ridicată în funcţionare, modelul 6008 PRO este
dotat cu un „centru de calcul" - cu microprocesor, care con­
trolează electronic un marc număr de parametri funcţionali.
Dacă unele elemente nu sînt corect reglate, microprocesorul
opreşte funcţionarea cinccamerci.
Prezenţa microprocesorului oferă în acelaşi timp o mania­
bilitate ridicată, scutind operatorul de urmărirea unor para­
metri functionali
' '
si lăsîndu-i astfel o libertate mai mare de
acţiune.
Neavînd blocul de sunet încorporat , Beaulieu 6008 PRO
este mai uşor ( 1 ,7 6 kg) faţă de modelul sonor 6008 S (2 kg) .
Vom încheia prezentul paragraf cu analiza unui magne­
tofon conceput în mod special pentru sistemele dublă bandă
în care se folosesc cinecamere Super 8.
Reprezentativ pentru modul de realizare al aparaturii
sonore Super 8 profesionale este magnetofonul Super 8
Sound Recorder II (S8SRII) produs de firma Super 8 Sound
Inc. - S.U.A. (fig. 1 . 1 1 ) .
El prefigurează aparatura profesională de dimensiuni mic i,
cu multiple capacităţi de prelucrarea sunetului (înregistrare,
redare, sincronizare şi mixare) la o calitate ridicată.
Super 8 Sound Recorder II este un magnetofon portativ
care utilizează bandă magnetică perforată de tip Super 8 .
Acest apuat înglobează funcţiile magnetofonului d e studio,
de reportaj şi de transfer.
Magnetofoanele S8 SR II pot executa trei mari grupe de
operaţii, începînd cu filmarea şi terminînd _ cu proiecţia :
- filmarea sincronă în SDB, utilizînd unul dintre urmă­
toarele semnale de sincronizare : 1 /F , oscilaţii sinusoidale şi
„cristal" :

39
 - transfer de sunet în ambele sensuri pe sau de pe bandă
magnetică lisă „pilotată" prin unul dintre procedeele de mai
sus sau pe (de pe) alta bandă perforată ;
- cuplarea cu o mas�t de montaj (de exemplu Cincsync)
pentru montaj în dublă bandă, S8SR servind ca lector al
sunetului de pe banda magnetidt .
5

18 17

Fig. 1. 1 1. Magnetofonul Super 8 Sound Recorder II :

1 - VU - metru; 2 - tastă pentru oprire imediată ; 3 - comutator pentru modul

de sincronizare (1/F, pilo tone, cristal) ; 4 - indicatorul de sincronizare ; S - rolă
receptoare ; 6 - fotosenzor ; 7 - priză alimentare ; 8 - priză pentru cască ; 9-
priză pentru ieşire - intrare ; 10 - selector pentru viteză ; 1 7 - intrare microfon ;
12 - selector al reglajului automat (muzică/vorbă/manual) ; 73 - reglaj ul volumu­
lui/ test pentru baterii ; 7 4 - s�lector pentru reglajul vitezei de derulare a benzii
(automat/manual) ; 75 - buton de reglaj al vitezei ± 15% ; 76 - controlul volu­
mului la redare ; 1 7 - miner detaşabil ; 18 - lăcaş acumulator cu Ni Cel ; 19 - difu­
zor; 20 - priză de sincronizare ; 27 - contor digital ; 22 - intinzător de band ă J
23 - rolă debitoare.

Tinînd cont dt între semnalul audio util si semnalul de

sinc�onizare înregistrate pe aceeaşi bandă, lisă sau perfo­
rată, nu există decalaje temporale sau spaţiale, banda poate

40
fi tăiată şi lipită conform nevoilor montajului, fărrL să fie
afectat sincronismul.
SS SRII fusese precedat de un prim model numit Super 8
Sound Recorder realizat de dtre profesorul Robert O'Doyle
în 1 973, prin adaptarea unui magnetofon de reportaj Sony
pentru b3.ndă lisă de 6,2 5 mm la banda magnetică perforată
Super 8.
Realizarea magnetofonului S8SRII a fost considerată cel
mai i:rnportant eveniment tehnic de la crearea formatului
Super 8, deoarece „perm ite prelucrarea profesională în pro­
cedeu dublă bandă, fiind compatibil cu aproape toate cine­
camerele Super 8 de clasă ridicată fără nici un fel de modi­
ficare a acestora" (American Cinematograplzer, vol. 57, no.
1 2- 1 976, pag. 1 366) .
Acest aparat a rezultat prm adaptarea pentru filmu
magnetic perforat Super 8 a magnetofonulm de reportaj
Uher 4000 Report IC.
Modificările faţă de aparatul de bază privesc modul de
sincronizare şi de antrenare a benzii care permite ca S8SRII
să fie utilizat împreună cu majoritatea cinecamerelor Super 8
din grupa a IV-a şi PRO fără modificarea celor două aparate.
Deoarece S8SRII poate fi considerat prototipul magne­
tofonului cu multiple roluri şi p::isibilităţi de utilizare, vom
analiza mai p :! larg construc ţia lui.
Aparatul este compatibil cu toate sistemele de sincroni­
zare dublă bandă profesionale sau amatoare : pilotone, impuls
de sincronizare digital ( 1 /F) , sincronizare cu cuarţ sau prin
cablu cît şi cu frecvenţa reţelei.
Magnetofonul S8SRII antrenează banda magnet ică per­
forată Super 8 fără tamburi dinţaţi. Mişcarea este regulari­
zată cu un servocircuit electronic. Deplasarea benzii magnetice
este sesizată optoelectronic cu ajutorul luminii emise de o
fotodiodă trecută prin perforaţii şi observată de un foto­
tranzistor.
În fig. 1 . 12, a este prezentată schema de conectare a apa�
ratelor, iar în fig. 1 . 1 2, b schema bloc a sistemului. Semnalul
SF de tip impuls de la fototranzistor este trimis în circuitul
de comparare şi comandă 6 unde este comparat cu semnalul
51/ F provenit de h cinecameră .

41
 Sistemul de reglaj este de fapt un montaj clasic de auto­
matizare cunoscut sub denumirea de „master-slave" , al cărui
element de comparare şi comandr1 este un circuit basculant
(„flip-flop") .
Î n acest caz, „stăpînul" este semnalul de sincronizare de
tip 1 /F sau pilotone provenit de la cinecamer�1, dupf1 care
trebuie să se acordeze semnalul „sclavului", care pro,·ine d e
la fototraductor.
Fiecare impuls de la cinecameră comandă deschiderea
circuitului basculant care rămîne în această poziţie pînă cînd
apare un impuls de la magnetofon (traductorul optoelectro­
nic) care comandf1 închiderea circuitului.
Semnalul din circuitul basculant este trimis apoi către
circuitul de alimentare al motorului magnetofonului BA .
Dacă valoarea semnalului este în limitele prescrise, înseamnă
că cele două aparate „merg" sincron.
Mrtrimea cu care acţionează dispozitivul de reglaj asupra
motorului prin intenrn:t�lUl circuitului de alimentare este
valoarea unei tensiuni pe care noi am notat-o cu Uc . Modul
în care variază U c este prezentat în fig. 1 . 1 2, c.
Sistemul descris este de tip „închis" sau cu „buclr1 de con­
trol - feed back" deoarece reglaj ul este făcut direct asupra
uneia dintre mări mile care intră în circuitul de comparare şi
comandă 6 (viteza de deplasare a benzii în dreptul traduc­
torului optoelectronic) (fig. 1 . 1 2, b), care este comparată în
permanenţă înainte şi după corecţie cu mărimea de refe­
rinţă Sl/F ·
Orice decalaj între S·�mnalele provenite de la cinecamere
şi magnetofon (banda magnetică merge mai repede sau mai
încet în raport cu pelicula (fig. 1 . 1 2, c ) se traduce prin modi­
ficarea valorii semnalului de comandă Uc care iese din cir­
cuitul de comandă şi comparare :

Fig. 1 . 12. Sistemul dublă bandă cu circuit basculant : -'>-

a - schemă de conectare ; b - schema bice ; - diagrama semnalului de comandil ; 7 -

cinecamr ră ; 2 - corC:cn C:: l· kgături1 ; 3 - m;ig11ctofcn SBSRII ; 4 - microfon ;
c

6 - circuit - traciuctor
5 - c:iscă ;
de comparare şi comandă ; i optoelectronic (fototranzistor) ; 8 -
motorul magnetofonulu i ; 9 - blocul de alimentare al motorului magnetofonulu i ; U.-t - ten­
siune de alimentare ; U c - tensiune de comandă ; S1/ p - semnalul care comandă dcschi�
derea circuitului basculant ; Sp - scmnalul care comandă închiderea circuitului basculan t ;
Uco-tensiunea nominală d e sincronism ; U ci-tensiune crescută ; U c2-tensiune micşora t ă ;
9-defazaj între banda magnetică ş i peliculă.

42
I

5,

Lbo

�t--t--t--+-+-+----1-�-

:n:

JI[
 - dacă banda m agnetică este antrenată mai încet, valoa­
rea semnalului de comandă creşte determinînd creşterea vite­
zei magnetofonului ;
- dacă banda magnetică este antrenată mai repede \-aloa­
rea semnalului de comandă scade determinînd scăderea \-ite­
zei de antrenare .
Pentru condiţiile normale de lucru, reglajul propriu-zis
determină modificări ale vitezei de deplasare a benzii sub
1 % , ceea ce nu influenţează negativ calitatea sunetului redat,
spectatorul obişnuit nesesizînd aceste variaţii.
Pe magnetofon există un indicator (fig. 1 . 1 1 , poz . 4) cu
care se poate citi decalajul dintre imagine şi sunet, în orice
moment operatorul putînd interveni prin butonul de reglaj
manual al vitezei 15 în domeniul + 1 5% .
Principiul de reglare a vitezei de antrenare d e tip închis
(cu buclă de control) se aplică şi cinecamerelor Super 8 ,
pentru reglarea vitezei d e antrenare a peliculei, respectiv
a turatiei motoarelor cinecarnerelor. Am amintit anterior
sistemdle de reglare cu tahogenerator, cu oscilator cristal de
cuarţ . Cele două semnale de comparare sînt în acest caz pro­
porţionale cu viteza de antrenare a filmului şi semnalul eta­
lon generat de tahogeneratcr sau oscilatorul cu cristal de
cuarţ.
S8SRII oferă rnultip�e posibiliUtţi de prelucrare a sune­
tului în studio. Jl,fagnetofonul îşi reglează propria viteză citind
semnalul de sincroniz 2 re şi cornparîndu-1 în permanenţă cu
viteza de deplasare a benzii .
Magnetofonul SSSRII poate fi utilizat la transferul
sunetului pe banc ă m'1gnetică Super 8 de la sau pe orice tip
de magnetofon (Nagra, Stellavox, Arivox - Tandberg, Uher
Neo-Pilot ) (fig. 1 - 1 3) sau casetofon (Phillips 2209 AV, Uher
CR 1 34, Super 8 Sound's XSD Recorder) , (fig. 1 . 1 4 , a ) , care
posedă unul dintre sistemele de sincronizare menţionate
anterior.
Transferul sunetului p::iate fi frtcut, de asemenea, de pe
sau pc banda magnetică a filmelor Super 8 cu ajutorul cine­
proiectoarclor care posedă contact „ 1 /F" (fig. 1 . 1 4, c) şi echi­
pamentelor de tip telecinema (Kodak TVM 1 00 a) sau al
altui SSSRII (fig. 1 . 1 4, b).

44
 În studio, magnetofonul S8SRII poate fi utilizat la mixaj
în douft moduri :
- sincronizare la frecventa retelei, sunetul fiind mixat
prin intermediul unui pupitr� de �ixaj şi preluat de un alt
magnetofon sincronizat cu celelalte prin aceeaşi metodă
(fig. 1 . 1 3) ;

•••• ••

Fig. 1. 13. Utilizarea magnetofonului Super 8 Sound Recor­

der II la prelucrarea sunetului în studio.

- utilizînd capacităţile de lucru ale magnetofoanelor cu

mai multe piste ce pot fi folosite simultan. Să considerrtm
cazul unui magnetofon cu patru piste independente ce pot
fi citite simultan (Teac 7300Sx, Sony TC 755) . Semnalul
audio util este înregistrat pe pista 1 , în timp ce pe pista 2 este
înregistrat semnalul de sincronizare. Aceasta devine pistă
de control care ghidează magnetofonul S8SRII la înregis­
trările sunetului sincron cu prima pistă (dacă este nevoie)
pe pistele 3 şi 4. Pe aceste piste se pot înregistra sun�te fără
a face apel la pista de control ci ţinînd cont de compoziţia
din fiecare moment a sunetului cc poate fi redat simultan.
În final, sunetul este redat simultan de pe cele trei piste
sonore şi transferat pe magnetofonul S8SRII sincron dato­
riEt semnalului de pe pista de control.
Jlagnetofonul S8SR funcţionează la ambele frecvenţe
( 1 8 şi 24 1/s) , avînd în acelaşi timp încorporat disp izitivul de
sincronizare cu cuarţ pentru sincronizare sunet/ magine la
24 i/s.
Se poate utiliza de asemenea noua bandă ma;;netică de
tip splitsixteen la frecvenţa de 24 i/s (7 ,2 in/s =1 8,3 cm/s) .
Split sixteen este denumită banda magnetică avînd lăţi­
mea de 8 mm şi perforaţii conform formatului 1 6 mm (pas =

45
 sunet

�=
[s:J -o- 0 0

semna l de sincronizare

a)
semnal de sincronizare

s u net

b)

el
Fig. 1 . 14. Utili zarea magnetofonului Super 8 Sound H.ecorder
I I la transferu l sunetul u i :
a - de la un cas2tofon spec i a l i za t ; b - d e la a l t SBSRi l ; c - ele la un

cineproiector sonor.
= 7 ,62 mm) . Are un domeniu de utilizare în cinematogra­
fia profesională asemănător benzii magnetice cu lăţimea de
1 7,5 mm şi perforaţii conform formatului 35 mm. Folosirea
unei lăţimi mai mici (jumătate din formatul original) urmă­
reşte economisirea unor importante cantităţi de material,
păsţrînd în acelaşi timp pasul perforaţiei constant.
In cazul de faţă, rolul formatului split sixteen este altul
şi anume acela de a obţine o viteză superioară de deplasare
a benzii magnetice , deoarece sincronizarea se face la număr
de p_aşi şi nu la lungime ele bandă deplasată.
Imbunrttătirea caracteristicilor audio este evidentă si
' ea
rezultr1 din cifrele d e mai sus .
Caracteristicile audio ale magnetofonului sînt :
- viteza de rulare a benzii (pentru banda magnetică
Super 8)
24 i/s= 4 in/s
= 1 0, 1 6 cm/s
1 8 i/s
= 3 in/s
= 7,62 cm/s ;
- viteza de rulare a benzii (pentru banda magnetică
split sixteen)
24 i/s
= 7,2 in/s
= 1 8,3 cm/s.
Fiecare viteză este reglabilă ± 1 5 % .
- domeniul frecvenţei redate :
1 8 i/s ; 35 - 1 2 OOO Hz
2 4 i/s ; 35 - 1 6 OOO Hz
Split sixteen ; 35 - 1 9 OOO Hz ;
- raportul semnal/zgomot :
1 8 i/s ; 6 1 dB
24 i/s ; 63 dB
Split sixteen ; 24 i/s ; 64 dB.
- coeficient de distorsiune :
1 8 i/s ; 0,25%
24 i/s ; 0 , 1 8%
Spleet sixteen ; 24 i/s ; O, 1 5% .
:Magnetofonul S8SRII s e poate utiliza î n combinaţie cu
circa 40 cinccamere Super 8 .
În afara semnalului de sincronizare, de l a cinecameră
poate fi comandată pornirea şi oprirea simultană a celor
două aparate.

47
 În regim automat ( 1 /F) se pot corecta frecvenţele de fil­
mare în următoarele intervale : 2 1 - 27 i/s pentru 24 i/s şi
1 6 - 20 i / s pentru 1 8 i/s.
Peste aceste valori este nevoie de un reglaj manual supli­
mentar.
Tensiunea semnalelor p::>ate fi cuprinsă în domeniul
0,5-5 V. Forma semnalului nu are imp:)rtanFt.
În cazul semnalului pilotone, acesta va avea formă sinu­
soidală, cu valoarea cuprinsă între 0,7 - 4 V.
Reglajul cu cristal menţine viteza de derulare a benzii
cu precizia de 1 fotogramă, timp de 1 3 minute la 24 i/s, în
intervalul de temperatură - 1 0 -:- +so°C (0,005%) .
La aparat se poate conecta dispozitivul ACPAC cu mul­
tiple roluri :
- preamplificator pentru semnalele de tip 1 /F ;
- adaptor pentru reţeaua de curent alternativ incluzînd
şi sincronizatorul de tip curent alternativ trifazat ;
- alimentator pentru reîncărcarea acumulatorilor cu K1Cd ;
- u n circuit de comandă automată pornire-oprire care
poate utiliza un semnal audio electric sau luminos de tip
fotostart .

1 .3. Sistemul monobandă

Desi
' încă din 1 960 firma Fairchild realizase cinecamere
sonore p·c:ntru formatul 8 mm, primele modele sonore Super 8
- Kodak Supermatic - apar abia în 1 973. Noile cinecamere
utilizau casete Kodapak modificate (sonore) .
Ulterior, procedeul s-a răspîndit cu rapiditate, numărul
cinecamerelor sonore crescînd de la an la an. Firma Fuj i a
produs propriile casete sonore, utilizate pe cinecamerele
prop1 ii.
Înregistrarea sunetului în cinccamerrt presupune exis­
tenţa unui bloc de sunet montat în camera filmului .
La procedeul monobandă, după cum arătam anterior,
sunetul şi imaginea sînt înregistrate şi redate de pe u n singur
p ;irtător informaţional - pelicula.
Atît la filmare cît şi proiecţie, filmul este antrenat saca­
dat în dreptul ferestrei de filmare, resp·c:ctiv proiecţie.

48
 În acelaşi timp, în dreptul cap:ilui magnetic, filmul tre­
buie să aibă o deplasare absolut uniform�L - egală cu viteza
medie a antrenării p·eriodice. Or�ce ncuniformitatc datorată
unui „rest" de miscare sacadată determină înrăutrttirca
' sen-
sibilă a calităţii s�netului.
Din cauzele arătate anterior, între fereastra de filmare si
capul magnetic de înregistrare se lasă un spaţiu sau mai bi:n'.c
zis o lungime de film pe care să se facă uniformizarea, „liniş­
tirea" vitezei de deplasare a filmului, astfel încît în dreptul
capului magnetic filmul să aibă o deplasare cît mai uniformă.
La formatul Sup er 8, această distanţrL este de 1 8 foto­
grame (76,2 mm) (fig. 1 . 1 5) sau, mai bine zis, sunetul pre-

imagine

imagine
I

Fig. 1. 15. Decalaj ul de 18 fotograme între imagine şi sune� la for­

matul Super 8.

cede imaginea cu l s pentru frecvenţa de 1 8 i/s şi O, 75 :;:·pentru

24 i/s.
Casetele de film (care vor fi descrise mai pe larg în capi­
tolul 2) prezintă două decupări - una pentru imagine şi alta
pentru sunet .

4 9!
 Gruparea cinecamerelor, pe care am făcut-o în volumul
I pag. 2 1 , îşi menţine valabilitatea şi în ceea ce priveşte cine­
camerele sonore .
De fapt, unele grupe (IV şi PRO) cuprindeau la exempli­
ficare şi cinecamere sonore .
Cum este firesc, constructorii au preluat mecanica şi op­
tica cinecamerelor mute, p e care le-au adaptat cerinţelor
sonore .
Aceasta a însemnat o reducere pe ansamblu a zgomotului
cinecamerei şi introducerea unor mecanisme suplimentare
pentru a asigura deplsarea peliculei absolut uniformă în
dreptul capului magnetic.
Pe carcase au apărut în plus mufe şi elemente de vizua­
lizare fată de modelele mute.
Prim�le două grupe de cirn�camere sonore au aceleaşi ca­
racteristici cu cinecamerele mute similare, cărora li se adaugă
blocul de sunet. Modelele sonore au cîte o mufă pentru micro­
fon şi cască ; din cauza dimensiunilor mici ale cinecamerelor,
la aceste grupe se preferă mufele pentru conexiuni de tip
Jack.
Reglajul nivelului sonor se face automat (ALC) , în vizor
apf1rînd un semnal care atenţionează operatorul că filmează
cu sunet.
Pentru a forma cititorului o părere despre aceste cine -
camere, vom exemplifica ambele grupe .
Cîteva exemple pentru :
Gmpa I. Cinecamere sonore foarte simple :
Fuj ica P 1 00, Kodak EKtasound 1 30 .
Grnpa II. Cinecamere sonore simple :
Chinon 20 XL, şi 20 PXL, Kodak Ektasound 1 40 şi 240 .
Pc cinecamerele din grupele superioare III, IV şi PRO ,
blocul de sunet are posibilităţi multipk de prelucrare, iar
calitatea sonoră este sensibil îmbunătăţită de la grupr1 la
grupă.
La fel ca şi la primele două categorii, caracteristicile
mccano-optice sînt similare celor de la modele mute.
Grupa III. Cinecamere sonore m edii
Controlul nivelului sonor automat şi manual. Reglaj ul
manual este controlat prin leduri în vizor ; fondu sonor ;

50
filtru de corecţie, mufe de cuplare pentru cascrt, microfon,
surse auxiliare.
Cîteva exemple : Canon AF 5 1 4 XL-S, Chinon 30 RXL
şi AF 30 XL, Fuj i P 500, Sankyo XL-30 S.
Grupa IV. Cinecamere sonore complexe
Î nregistrări sonore de calitate ; reglajul nivelului sonor
automat şi manual ; priza pentru conexiuni multiple ; filtre
de corecţie.
Fondu-anşeneu imagine şi sunet.
Cîteva exemple : Canon 8 1 4 XL-S, Braun �izo Integral
7, Minolta XL Sound 84, Agfa Movexoom 1 0 MOS Sound,
Chirlon 60 RXL, Sankyo XL-600 S.
Grnpa PRO
Rcaliza:-.;:i unor înregistrări sonore de înaltă calitate, cu
mult pest� cdclalte clase ; reglajul nivelului sonor automat
şi mc.nual c u controlul în vizor fondu-anşeneu imagine şi
sunet .
Cî�cv;l exemple : Beaulieu 6008 S, Canon 1 O 1 4 XL-S, Bauer
715.
Î n fig. 1 . 1 6 este schiţată o secţiune prin cinecamera sonoră
Agfa Movexoom 1 0 MOS. Casetele sonore au prevăzută o
degajare prin care pista magnetică a filmului este adusă
în contact cu capul magnetic de înregistrare 5 .
Blocul de sunet este de fapt un magnetofon miniatural
care conţine :
- motorul electric de antrenare ;
- mecanismul de antrenare stabilizată a filmului ;
- capul magnetic de înregistrare ;
- blocul electric ;
- anexele de control şi cuplare.
Motorul de anfrenare trebuie să aibă turaţia riguros
constantă. La modelele mai simple, mişcarea este preluată
chiar de la motorul principal al cinecamerei, care asigură
şi antrenarea periodică a filmului.
Î n cazul existenţei unui motor diferit de cel principal,
cele două trebuie sincronizate, fie printr-un circuit electro-

51
nic de asistare (comun ambelor motoare) fie printr-un dispo­
ziti\· electromecanic (fig. 1 . 1 7) .
Î n acest caz, dacă viteza de derulare a filmului în dreptul
capului magnetic nu este riguros egală cu viteza medie a
20 18 18 19
I
I
/

1
2
3
4
5
6

12

Fig. 1 . 16. Secţiune prin cinecamera sonoră ..\GFA l\IOVEXOO:'.II

10 MO S :
7 - ocularul vizorului ; 2 - bloc prize de conectare ; 3 - contact electric ; 4 - pelicula ;
5 - cap macinetic ; 6 - baterie ; 7 - voJant ; 8 - cabestan ; 9 - rola presoare ; 7 0 - întrc·
rupă tor general ; 17 - baterii de alimentare ; 72 - dcclan�ator ; 73 - motorul blocului de
sunet ; 14 - motorul principal ; 75 - obturat or ; 16 - obiectiv (adapto;ul variofocal) ; 77
cub divizor de rază ;
-

18 - obiectiv de bază ; 19 - lentile de cîmp ; 20 - fereastra de filmare.

antrenării periodice, bucla filmului atinge contactul 3, deter­

minînd modificarea turaţiei motorului principal, prin inter­
mediul circuitului de alimentare 4 , sincronismul celor două
mişcări fiind păstrat în limite destul de strînse.
Sistemul de antrenare stabilizat al filmului are rolul de
a face trecerea de la antrenare periodică prin grifă (mişcare

52
sacadată) la mişcare absolut uniformă în dreptul capului
magnetic.
Filmul, după ce a trecut prin dreptul ferestrei de filmare
(fig. 1 . 1 7 ) , este antrenat de gnfă cu un pas şi împins către
15

15
9.

r---1
I
I I
aux l
I I
I I
I
I d Î's
L___ J

4 5 6 7

Fig. 1. 17. Schema bloc a. sistemului sunet direct :

1 - pelicula ; 2 - fereastra de filmare ; 3 - contact electric ; 4 - circuitul ele alimentare a
motorului electric principal ; 5 - circuitul de modulare ; 6 - generator de frecvenţe înalte
7 - amplificator ; 8 - prize de conectare ; 9 - circuitul de alimentare a motorului biocului
de sunet ; 10 - cabestan ; 17 - rolă preso<lre ; 12 - volant ; 73 - cap mJ.gnctic ; 1 .:/. - presor ;
15 - motorul electric principal.

blocul de sunet, unde este adus mai întîi prin dreptul capului
magnetic de înregistrare 13 şi apoi este antrenat (similar
benzii magnetice în magnetofoane) de către mecanismul
format din rola presoare 1 1 , axul de antrenare (cabestan)
10 coaxial cu volantul.
în final, pelicula este înfăşurată pe bobina receptoare din
casetă.
Stabilizarea vitezei de antrenare a filmului se realizează
în două etape :
- grosier, prin pîrghia de liniştire care se găseşte pe case ­
tele Kodapak sonore ;

53
 - fin, prin acţiunea simultană a celorlalte elemente -
volant , cabestan, rola presoare .
Un moment critic pentru filmarea sonoră îl constituie
începutul secvenţei. Pentru a se e\'ita distorsiunea sunetului
în aceast�L scurtă perioadă, se iau de obicei o scrie de măsuri.
Pe prima parte a cursei declanşatorului cinecamerei se pune
în funcţiune motorul de antrenare a cabestanului, care merge
în gol timp de cîteva zecimi de secunde, pentru a atinge regi­
mul normal de lucru . Fluctuaţiile de viteză care produc dis­
torsiunile sînt astfel reduse la minim. Rola presoare este

12
11

Lumină de la 10
9
obiectiv

8
7

l.
3

Fig. I . 18. Secţiune prin blocul de sunet al cinecamerei ELMO 350 SLO :

1 - caseta I<odapak 15 m sonoră ; 2 motorul electric al blocului de sune t ; 3 declanşate:-;

4 contact electric ; 5 - electromagnet ; 6- pirghic ; 7 - arc de readucere ; 8 - rol<'i pre­
- -

soare ; 9 - cabestan ; - volant ; 71 - cap

-

70 magnetic ; 12 - pirghie de liniştire (solidară

c.u caset;'t ) .

adusă în contact cu filmul în partea a doua a cursei declan­

şatorului, cînd efectiv începe filmarea şi motorul de antre­
na re a atins turaţia de regim.
În fig. 1 . 1 8 este prezentat un dispozitiv de declanşare
electromagnetic ce intră în componenţa cinecamerelor ELMO.

54
 Acţionarea electromagneticrt în timpul al doilea al cursei
declanşatorului asigură un timp de răspuns redus şi o cuplare
mai fermă a capului magnetic şi a mecanismului de antre­
nare continuă cu peliculă, decît în cazul acţionării manuale.
Avantajele evidente au determinat montarea unor meca­
nisme similare şi pe alte cinecamere.
Un sistem de antrenare a filmului asemănător cu ce l
prezentat pe cinecamera Agfa Movexoom 1 0 �fos se utili­
zează pe cinecamera Beaulieu 6008 S, fiind denumit H all
Sensor System. Sistemul are ca scop aservirea motorului de
antrenare principal (pentru grifă) la viteza axului de antre­
nare în blocul de sunet acţionat de un micromotor propriu ,
printr-un dispozitiv de sincronizare se cuprinde un palpator
de bandă şi captatori cu efect Hall * .
Sistemul deosebit de precis (considerat cel mai precis
montat pe o cinecameră sonorrt) asigură antrenarea filmului
cu fluctuaţii de viteză de ordinul _:__ O , 1 % .
La sistemul Single 8 , componenţa şi dispunerea blocului de
sunet în camera filmului sînt similare. Se remarcă (fig. 1 . 1 9) că
stabilizarea grosieră se face printr-o şicană existentă în casetă.

Fig. 1 . 19. Secţiune prin blocul

de sunet al cinecamerelor
Single 8 (Fujica AXM 100) :
1 volan t ; 2 cap magnetic ; 3
./
- - -

pclicul<i ; - declanşator ; 5 - rolă

de presare ; 6 - şicană în caseta
Single 8 ; 7 - bobin a receptoare.

* efect Hali (trans·,rersal) - apariţie a unui cîmp electric suplimentar

într-un conductor sau semiconductor prin care circulă curent electric,
plasat într-un cîmp magnetic normal pe direcţia curentului.

55
 Schema blocului electronic este dată în fig. 1 . 1 7 şi este
întrutotul sirnilar{1 schemelor casetofoanelor. Î n amplifica­
torul 7 sînt introduse semnale electrice de la microfon sau
transmise prin cablu de la alte aparate electroacustice.

Fig. 1. 20. Conectarea diverselor aparate electroacustice la cinecamcrele

sonore Super 8 :
1 cinecamera Canon 814 XL- S ; 2 - cinecamera Canon 1 0 14 XL- S ; 3 module amovi­
(a - BM-50 sau b - Bi\!- 70) ; 4 - blocul de prize
- -

bile prevăzute cu microfoane direcţionale

.de conectare ; 5 - microfoane independente (c - microfon dinamic DM 40 R sau d - micro·
fon cu electret C:\l 100) ; 6 - cablu de conectare ; 7 - televizor ; 8 - radio ; 9 - picup ; 70 -
magnetofon ; 1 7 - casetofon ; 7 2 - căşti.

:Marea majoritate a cinecamerelor sonore sînt concepute

să devină inima unor sisteme de sonorizare care pot avea în
componenţă două microfoane (unul amovibil, celălalt conec­
tat prin mufă) şi o sursă auxiliară : radio, picup, magnetofon,
casetofon, receptor TV) . Prin intermediul unui pupitru de
mixaj se potintroduce direct în cinecameră semnale de la mai
multe surse sonore.
Î n fig. 1 .20 este prezentat un sistem avînd ca element
·de bază cinecamera Canon 1 0 1 4 XL-S (sau Canon 8 1 4 XL- S)

:5 6
 O astfel de complicare a filmării sonore credem că este
nej ustificatrt ; pcisibilităţile de lucru�u fost create de construc­
tori, utilizatorii urmînd să decidrt cum să le folosească : la
înregistrări de tip „play-back", la mixarea mai multor sunete
simultan, direct la filmarea cu sunet sincron.
L:i cinecam.erele sonore reglarea modulaţiei (nivelului
sonor) se poate realiza manual sau automat ; unele cineca­
merc prezintă ambele variante, 3.ltcle numai reglaj ul auto­
mat (:\LC-automatic leve] control) .
�Iajoribtea cinccamerelor sonore au în vizor un indicator
pentru nivelul sonor sau pentru atenţionarea operatorului
la filmarea cu sunet .
Auxiliarele blocului de sunet dispuse pe corpul cineca­
merei sînt : indicatoarele - leduri sau galvanometre, prizele
pentru cască, microfon, sunet auxiliar şi elementele de mon­
tare a microfoanelor direct pe cinecameră.
SpJ.ţiul mic disponibil într-o cinecameră Super 8 impune
folosirea unor circuite electronice de prelucrare şi control
sofisticate şi destul de costisitoare, de dimensiuni reduse.
în plus, rigiditatea peliculei Super 8 este mai ridicată în
comparaţie cu banda magnetică, acest lucru fiind handicap
major pentru obţinerea la un preţ redus a unor rezultate de
foarte bună calitate.
Aducerea capului de înregistrare în contact cu pista mag­
netică de pe film este mai dificil de realizat, riscul unor
pierderi fiind destul de mare.
Pentru a se uşura munca operatorului şi a se obţine un
sunet de calitate cît mai bună, unele cinecamere sînt dotate
cu diverse posibilităţi de lucru.
Astfel se utilizeaz ă :
- atenuator d e semnal pentru microfon, prin care se
evită o supramodulare dacă semnalul de microfon este prea
puternic ;
- circuite bass-cut (filtre taie jos) care au un rol de a
tăia frecvenţele joase din s unetul care vine la microfon
( 1 0 - 1 5 dB la 1 00 Hz) . în felul acesta se obţine o îmbună­
tăţire în înregistrarea vocii ;
- circuite de egalizare a sunetului venind de la sursele
auxiliare şi sunetul provenit de la microfon ;

G7
 Caracteristicile unor

' Nivelul I I
de zgo- · Fluctuaţiile
I
I
II
Frec- Oina�
de \'iteză, Frccvenţ2.
vcnţa mica,

I
mot al

��
u
Tipul cinecamerei Grupa de rcaW, ponde-

,i
cincea- % Yalori

I :
filmare, m i, ponderate i/s ratic
i/s A, dB

I 'i '
1 ! Bauer S
I
108
I II 18
18
41
":12
ii I
::::: o . 8
± 0 , 35 I
18
17,7 :
'
41

2 1 Beaulieu 5008 Sl\I PRO 24 ::: 0.1 23,7 I 40

18 38 ± 0,35
3 Beaulieu 6008 s PRO 24 41 ± 0, 18 55
18 4":I ± 0, 34 17, 95
4 Bell & Howell III 24 ":16 ± 0,25 23,6 40
�
1237 XL
I 'ii
I
18 ± 0,28 18 42

I
5 Bolex 58 1 IV 2 ":1 46 ± 0, 20 24,2
Canon 5 li XL-S
I
I
6 III 18 44 ± 0 , 35 18,4 -50
AF 24 47 ±0,3 24,5
7 Chinon 60 AFXL III 18 46 ±0,4 18, l 37
18 43 ± 0, 35 18,2 40
8 Elmo 10 12 XL-S IV 24 46 ± 0,26 24,2 41
18 51 ± 0, 4 18
9 Euming S 3 1 XL II 24 52 ± 0, 2 24, 5 41
II ± 0, 4 40
-
10 Fujica ZXM 300 18 49 18,2
18 43 ± 0, 4 18,06
11 Minolta X L S 8 4 IV 24 46 ± 0, 3 24, 3 38
12 Nalcom 8 1 8 SM IV 18 48 32
13 (Braun) Nizo-2056 IV 18 40 ± 0 , 35 17,8

I
24 23,6
-
44 ± 0, 4 5
14 Rony 4 12 XL III 18 46 ± 0, 4 18,3
18 48 ± 0, 5 18,8
15 Sankyo XL 6005 III 24 50 ± 0, 3 4 24,7 44

- dispozitive de sincronizare a fondu-urilor şi înlănţui-

rilor sunet-imagine ;
- procedee play-back ;
- intrări pentru sincronizarea în sisteme dublă bandă ;
- reglaje pentru cazurile mai frecvent întîlnitc în prac-
tică : înregistrări în interior, în exterior, reportaj etc.
Ne vom opri în continuare la cîteva dintre caracteristi­
cile electroacustice ale cinecamerelor sonore : zgomotul cine­
camerei, fluctuaţiile de viteză, frecvenţa reală, dinamica
(raportul semnal/zgomot) , domeniul de frecvenţă şi distor­
siunile armonice.

58
 Tabelul 1.1
cinecamcre sonore

I
Domeniul de Irccvcnţf1 ,
Hz

I kg
Distorsiunea Dimensiun i , :.rasa,
armonică mm

1 5 0 - 5500 ( + 1 - 5 d I3) 5% la - 8 dB
1 5 0 - 7000 (0 - 5 dl)) 5% la 8,5 dl)
35- 6000 ( + l , 5 - 3 dB) 5% la 8 , 5 dB
5 0 - 4000 (+ 2 - 5 dB)
60 - 8000 (+ 1 - 5 dB) 260 X 150 X 87 2
6 5 - 4500 ( -l- 3 - 5 dB)
70 - 7500 (+ 1 - 5 dD) 5% la 5 d B

70 - 3500 ( + 3 - 5 dB) 5% la 6 dB
100 - 7000 (0 - 5 dB)
60 - 7000 ( + 4 - 5 dB) '1% la 10 dB 234 X 136 X 64 1 , 66
90 - 6500 ( + 0, 5 - 5 dB) 1 , 5 % la 10 dB 225 X 165 X 73 1 , 62
50 - 3000 ( + J , 5 - 5 dB)
60 - 2000 (+ 3 dI3) 3% la + 10 d B 300 X 160 X 90 2
70 - 5000 ( ± 3 dB)
9 0 - 5000 ( + 4 - 5 dB) 5% la + 7 dB
1 10 - 7000 ( -'- 1 - 5 dB)
9 0 - 5000 ( ± 5 d B) 5% la + 3,8 dB
100 - 5000 ( - 5 + H dB)
100 - 6500 (- 5 + 1 4 dB) 3% la - '10 dB 239 X 172 X 62 1,49
3 0 - 3000 ( ± 3 dB) 2'17 X 203 X 65 1 , 27
7 0 - 2000 ( ::':: 3 d I3) 5% la + 20 d B 160 X 250 X 55 1 ,80
7 5 - 2500 ( + 1 - 3 dB)
4 5 - 3000 ( ::':: 5 dB) 1% la - 20 dB 220 x 220 X 60 1 , '17
8 5 - 3600 ( + 2 - 5 dB)
1 2 0 - 5000 ( + 1 - 5 dB) 5% la 1 4 d B 220 x !70 x 75 1,6

Pentru 2,cestca, am folosit în mod special datele publicate

între anii 1 977 şi 1 982 în revistele Photo Cine Revue ( deve­
nită ulterior Phote Cine Video Revue) , Science & Vie şi
Popular Photography.
Î n tabelul 1 . 1 am grup3.t cîteva modele reprezentative de
cinecamere care au fost testate de echipe de specialişti de
la sus-numitele reviste.
Am preferat să nu utilizăm caracteristicile tehnice furni­
zate de firmele constructoare, care de cele mai multe ori nu
corespund realităţii, fiind rar atinse de aparatele produse
în scrie .

59
 Este adevărat că se poate întîrnpla ca aparatul testat să
nu facă parte din marea majoritate a celor „bune" . Dar lăsînd
la o parfe acest risc, care oricum este destul de redus, măsu­
rătorile concrete oferă o imagine mai apropiată de realitate
decît citirea caracteristicilor din cartea tehnid.
O mare importanţă pentru calitatea sunetului înregis­
trat în sistemul monobandă o arc nivelul de zgomot al cine­
camerei însăşi. Î n general modelele sonore sînt produse mai
îngrijit, zgomotul avînd valori între 38 şi 50 dB.
Aceste valori se bazează pc măsurătorile efectuate de
echipa revistei Phote Cine Revue în colaborare cu Comisia
Superioară Tehnică a Centrului Naţional ai Cinematografici
din Franta între anii 1 978 si 1 980, utilizînd o cameră de ascul­
tare avîn'd un nivel al zgo�otului de fond propriu de 28 dB
şi un timp de reverberaţie de 0,7 s, aparatură de măsură pro­
fesională Bruel & Kiaer, microfonul fiind plasat la 1 m de
cinecameră, orientat după axa optică.
Nivelul de presiune acustică a zgomotului cinecamerci a
fost ponderat conform curbei A .
Se observă că există diferenţa de 2 - 3 dB între frecven­
ţele de filmare de 1 8 şi 24 i/ s.
Pentru filmări speciale, cînd nu trebuie înregistrat nici
un zgomot parazit, se pot folosi cămăşi de insonorizare
(blimp-uri) .
Folosind un microfon direcţional şi luînd unele măsuri
de siguranţă, zgomotul cinecamerelor poate să nu fie înregis­
trat. Oricum, cinecamerele Super 8 sînt mult mai silenţioase
decît cele utilizate în alte formate (în special cele pentru
1 6 mm) .
Fluctuaţiile de viteză sînt variaţii ale vitezei de deplasare
a filmului în dreptul capului de înregistrare şi conduc la
înrăutătirea
' calitătii prin variatii ale înăltimii
' tonurilor redate,
tremolo sau „înă�prirea" sun�tului.
Din punct de vedere electroacustic fluctuaţiile de viteză
echivalează cu o modulaţie în frecvenţă.
Ţinînd cont de rigiditatea filmului (mult mai mare în
comparaţie cu banda magnetică) şi „liniştirea" antrenării
SJ.cadate, fluctuaţiile de viteză au o mare importanţă în obţi­
nerea unui sunet de calitate.

60
 După cum se poate observa şi din tabelul 1 . 1 , în cele mai
bune cazuri se ating valori ponderate de 0,2 - 0,3%. Pentru
o ureche educată, chiar si aceste valori sînt sesizabile.
Frecvenţa reală defin�şte numărul real de fotograme expuse
şi transportate într-o secundă. Variaţiile frecvenţei reale
dcterminft variatiile înăltimii sunetului redat.
Din de:.tele c �prinse î � tabel, rezultă cr1 la majoritatea cine­
camerelor nu apar variaţii mai mari de ± 1 ,5%, cifr�t apro­
piată de cerinţele de înaltă fidelitate.
Dinamica sau raportul semnal-zgomot reprezintă rapor­
tul exprimat în dB dintre nivelul semnalului de zgomot al
blocului electronic de sunet şi nivelul corespunzător puterii
maxime.
Valorile sînt cu.l:'."inse între 40 şi 50 dB în valoare ponde­
r:ită A , atingînd un maxim de 55 dB pentru Beaulieu 6008S.
'finînd cont de lăţime<'- mică a pistei de sunet , de rigiditate
şi de viteza de deplasare, dinamica poate fi consideratr1 ca
satisfăcătoare.
În ceea ce priveşte banda de frecvenţă înregistrată, răs­
punsul este în general mediocru chiar şi pentru modele de
vîrf.
Ca o caracteristică generală, „înaltele" nu sînt înregistrate
corect , observîndu-se o cădere substanţială după 8 OOO Hz .
Pe graficele trasate pentru cinecamerele testate, dintre care
în fig. 1 .21 reproducem curbele caracteristice a două cine­
camere. Se observă chiar o redare defectuoasft şi a mediilor.
Distorsiunile armonice se măsoară în general pentru frec­
venţa de 1 OOO Hz. Rezultatele obţinute şi care au fost tre­
cute în tabel pot fi considerate ca bune pentru majoritatea
cinecamerelor .
Din cele arătate mai sus si din tabel rezultă foarte clar
că sonorizarea filmului în ci�ecameră nu poate conduce la
o calitate ridicată al materialului final, conform cerinţelor
cinematografiei profesionale.
Se recomandă ca sunetul înregistrat în sistem monobandă
să fie folosit în special pentru filmele de reportaj , de familie
şi de turism.
Un sunet de calitate ridicată nu se poate obţine decît
utilizînd procedeul dublă bandă şi prelucrarea ulterioară în
studio .

61
 i/s
H-ilf�--
cJ B dB 24

�-+.+;.
+·.2 0 -�::i:+r�....:..J:""
:::!'" _._ +20

--J-l..--1-l- �
1 10 +10

r"'n_� r--- '-

�i--
- 10
I\
r

-2°1 I I t1 11111 1 1 1 1 11 !III 1 1 1 1 11 �II I 1 1 ·

- 20

20 50 100 200 500 1000 2(0) 5000 10000 200XI Hz - 30-20 Hi 50 100
- JO
200 500 1000 2000 5000 10000 20000 Hz
a)

UD 1 0 \ /5
+ 10

-t- 10

1 . 2 1 . CaractC'rislica de Irccvenţ[i a
� I'\
Fig. cinc­
camerelor Super 8 sonore :
n - Sankyo XL 6005 ; b - Elmo 1 0 1 2 5 - X L· - 10 , \•
�
-'20
. -�-

- 30
zo �1. :I] 100 200 SOO
+- -
IOOO 2000 500J 10000 Z(WJ H Z
b)
 Pentru comparare, vom enunţa care sînt valorile conform
normelor de HiFi (înaltă fidelitate) pentru casetofonul ce
utilizează „compact cassette " la viteza de 47 ,6 mm/s :
- variaţiile v itezei reale ± 1 ,5% ;
- fluctuaţiile de viteză ± 0,2% în valoare neponderată ;
- dinamicft 48 dB în valoare neponderată ;
5 6 dB în valoare ponderată A ;
- curba de răspuns 63 - 1 4 OOO Hz ± 3 dB.
Cu marca majoritate a cinecamerelor nu se pot atinge
aceste valori. Cîteva modele ating totuşi unele dintre valorile
menţionate. Cel mai greu de atins par a fi dmamica şi curba
de răspun s.
Sunetul înregistrat cu cinecamerele din gr. II, III şi
multe modele din /;J· I V este calitativ similar cu o emisiune
de radio transmisă în modulaţie a amplitudinii (UL, UM ş i
US) şi recepţionată p e un radio transportabil cu tranzistori
de clasă medie.
Este incontestabil că odată cu dezvoltarea în continuare
a miniaturitzării se vor obţine simultan atît o scădere a gaba­
ritului cît si o crcstere a calitătii sunetului înregistrat în cine­
camere. R� alizăriie de pînă a�um lasă această speranţă.
Cititorul mai puţin cunoscător al aparaturii Super 8
poate crede că aparatura de filmare cu sunet direct are dimen­
siuni şi complexităţi apreciabile.
Cu titlu informativ, prima cinecameră Super 8 sonor�t
- Kodak Ektasound 1 30, realizată în 1 974, măsura 206 x
X 1 50 X 90 mm şi cîntărea 1 200 g, în vreme ce Fuji P 1 00,
realizată sase ani mai tîrziu, are 229 X 1 53 X 55 mm cu
microfonul montat şi cîntăreştc doar 690 g. În ceea ce pri­
veşte caracteristicile mecanice, optice şi sonore , ele sînt
absolut similare, nedepăşind caracteristicile grupei I .
Din punct d e vedere al gabaritului, cinecamerele sonore
sînt mai „înalte" cu circa 20 - 30 mm şi au în plus
circa 0,3 - 0,5 kg faţă de modelele mute similare . Greutatea
unei cinecamere sonore este cuprinsă între O, 7 şi 2,5 kg, în
funcţie de tip .
Prin comparaţie, un casetofon ce posedă calităţile minime
impuse ele normele HiFi este mai voluminos decît oricare
model de cinecamere, nu conţine părţile optice şi în plus
lucrează cu bandă magnetică .

63
 Este adevărat ca m ultima vreme au apărut şi caseto­
foane de mici dimensiuni - cum ar fi Pearlcorder, al fir­
mei Olympus, sau vValkman, al firmei Sony ; ultimul , re­
producînd sunetul stereofonic, avînd dimensiuni apropiate
de cele ale casetei înseşi , a stîrnit o adevărată Yogă, ideea fiincl
preluată şi de alte firme constructoare.
Aceste aparate, în care se folosesc casete speciale pentru
Pearclcorder sau obişnuite (compact cassette) pentru Vv-alk­
marin sînt realizate la dimensiuni reduse. Probabil că în
viitor vom asista la reducerea şi mai mult a dimensiunilor.
Este interesantă tendinţa manifestată în ultimii ani de
a prezenta alături de cinecamere sonore, medii sau complexe,
modele simple, rezultate din „sonorizarea" tipurilor simple,
aparţinînd grupelor inferioare (I şi II) .
Componentele microelectronice alături de elemente con­
structive de mecanică fină şi optică de calitate ridicată au
fost factorii hotărîtori care au permis realizarea acestor per­
formanţe tehnice şi categoric că realizatorii nu se vor opri aici.
Din punct de vedere optic, cinecamerele amintite au un
obiectiv cu focală fixă (Fuji P 1 00) sau Zoomnri cu rapoarte
mici : Sankyo XL-321 0 1 , 2/ 1 2-24 (2x) , Fuj i 300 (3 x) ,
Elmo 30 XL, seria Chinon 20 XL sound (2 x) şi 30 RXL
(3 x) şi lista ar putea continua. Zoomul poate fi acţionat
manual sau la unele modele chiar electric (Chinon P 20 XL) .
Modelele amintite se înscriu pe linia simplificării apara­
turii de filmare, prin creşterea maniabilităţii, scăderea greu­
tăţii şi a preţului de cost.
Mecanica, deşi precisă, asigură o singură frecvenţă ele
filmare, eventual imagine cu imagine, obturator deschis la
220° (tip XL) . Toate cinecamerele amintite au reglaj ;iuto­
mat al expunerii bazat pe fotorezistenţă CdS .
Cinecamerele sonore de gr. I ş i I I , a căror realizare teh­
nică este de admirat, sînt destinate în primul rînd cineama­
torilor nepretenţioşi, în vederea „turnării" unor filme d e
familie, călătorie etc. , montate ş i sonorizate direct î n aparat.
Pentru a utiliza sunetul înregistrat la filmare la întreaga
valoare, ideal ar fi transferul în sistem dublu bandă, ceea ce
ar �sigu: a o prelucrare optimă a benzii de sunet în paralel
cu 1magmea.

64
 Din păcate, aparatura Super 8 neprofesională, deci cea
pe care o au amatorii în mod obişnuit, nu asigură procedee
dublă bandă reale, plecînd de la pelicula sonoră.
Să analizăm cum ar decurge un montaj utilizînd pelicula
sonoră Super 8 cu sunetul înregistrat la filmare. În fig. 1 .22
este prezentată succesiunea planurilor ce conţin imagine şi
sunet. La montaj dorim să eliminăm planul 2, astfel ca după
planul 1 , să urmeze planul 3. Avem de ales urmrttoarele
posibilită ţi :
- Tăieturile se fac după ultima imagine utilă a planului
1 , respectiv 2. După îndepărtarea planului 2 şi lipire succe­
sivă planurile vor arăta ca în fig. 1 .22, c. Se observă că între
terminarea sunetului din planul 1 şi sunetul planului 3, se
interpune un re st de sunet din planul 2 (c irca o secundă) ,
pe care se derulează imagini din planul 3 .
- Tăieturile s e fac la sfîrşitul înregistrării sonore a pla­
nului 1 , respectiv a planului 2 adică cu circa 1 8 imagini îna­
intea terminării imagini utile a planului 1 respectiv 2. După
lipire filmul va arăta ca în fig. 1 .22 e. Se observă că între
imaginile de final ale planului 1 şi imaginile de început ale
planului 3 se interpun 1 8 imagini din planul II, dar care
au sunet corespunzător planului 1 .
- Planul 2 se elimină în totalitate (fig. 1 .22 f) atît ima­
ginea cît şi sunetul. Aceasta implică renunţarea la 1 8 ima­
gini utile din planul 3 şi a sunetului corespunzător pentru
18 imagini din planul 2 .
După lipire filmul v a arăta ca î n fig. 1 .22 g. S e observă
că primele 1 8 imagini din planul 3 vor „debuta" pe sunetul
din planul 1 .
Din aceste explicaţii se trage concluzia că existenţa deca­
lajului de 1 8 imagini între sunet şi imagine nu permite mon­
tarea peliculei cu sunetul înregistrat anterior decît cu pier­
deri şi salturi de sunet sau imagine .
Pentru a asigura totuşi posibilitatea montajului cu sunet
a imaginilor obţinute la filmarea sonoră în sistem monobandă
se recomandă prelungirea fiecărui plan la început şi la final
cu cel puţin o secundă de filmare mută sau sunet „neutru"
care se poate potrivi unor imcigini foarte diYerse.

65
a)
Sunet 3 S L' n e t 2

!
I

· Imagine 2
Sun. S u ne t
3 2
Imag i n e 3 Imag i n e l­
b)
Sunet 3 �
. S n S
un. 1

lipitură

Imagine 3 Imagine 1
c)
3 Sun Sunet 1
2
Sunet

Sune t 2
3
)
Imagine Imag . 1
dl
) · su n e t 3 Sunet 1

L;p;turo I�.g
e)
( Imagine

Sunet
3

3
Ir
I
2
Imagine

Sunet 1
1

1
-
Ll�I
 Imagine 2
un
3 Sunet 2
Imagine 3 Imag. 3
I)
Sunet 3 Sun.1 J

Upilurâ

Imagine 3 Imagine 1
g)
Sunet 3 Sunet 1

1e ,

Im a g in e 3 '·!mag mag;
-5��j3 -- Sun sun:
Imagine 2 ' mag mg, ! magme 1
.
·

' 2· : ' 2' 1' '

h) --
5���i -2----- -- :sun un. s u n e t__,
1 ·,
! I ! 3' 2" I 2' 11 j \

mag
2'
Sun

i)
yi:: Imagi ne 3 1�?9
u n i Sunet
3'
i Imagine 1
--;
I

,. : Sun et1----\(
__

3 Sun,
3• '

Imagine 3 •!mag I m agin e 1

'
j) : 3
Sune! 3
L1p;turO ---

Fig. 1.22. Prelungirea sec·1enţelor cu 18 imagini la filmarea sonoră.

 Porţiunile notâ.te în fig. 1 .22 h cu ' şi " reprezintă lungimi
„neutre" de imagine şi sunet care vor permite ulterior „lega­
rea " planurilor unul de celftlalt .
La montaj , se poate asigura o continuitate a sunetului şi
imaginilor în condiţiile acceptabile ale filmului ck amator
dar în dreptul fiecărei lipituri se va sesiza de cele mai multe
ori trecerea de la o secvenţă la alta din cauza înregistrării
sunetului în conditii
' foarte diverse. Aceste difcrente ' vor fi
mult mai mici în cazul înregistrării sunetului în aceleaşi
condiţii.
Metoda de montaj prezentată este o prelucrare de com­
promis, situată între filmul montat în aparat şi montajul
clasic. Oricum, un astfel de montaj este superior unui film
nemontat, adică obţinut direct din developarea materialului
brut.
Maniera de lucru de mai sus implică acordarea unei mari
atenţii în timpul filmării. Operatorul trebuie să aibă în per­
manenţă în vedere forma finală a filmului, pentru a obţine
direct la filmare sunetul şi imaginile necesare montajului.
Totuşi, filmele sonore obţinute în astfel de condiţii n u
pot atinge cerinţele impuse de festivalurile ş i concursurile d e
cine amatori, decît eventual l a „clasa" începătorilor, fiind o
manieră de lucru a filmelor de „familie" .
Montajul peliculei obţinute la filmarea sonoră în sistemu l
monobandă obligă privirea în plus a 1 8 imagini cu sunet u l
aferent pentru fiecare lipitură, nefiind posibil deci montaju l
la fotogramă.
O încercare interesantă de realizare a aparaturii de fil­
mare sonoră aparţine firmei Fuj i şi anume înregistrarea optică
a sunetului pe pelicula de tip Single 8 direct în cinecameră .
Este vorba de cinecamera Fuj i ZS 400, realizată în 1 972,
ale cărei caracteristici le enumerăm în continuare : obiectiv
1 : 1 ,8/9
- 36, obturator variabil, reglaj exp:mometric semi­
automat, frecvenţa de filmare 18 şi 24 i/s.
La filmare, se utiliza caseta standard tip Single 8, din
cai e pelicula era extrasă p·� porţiunea degajării prevăzute şi
trecea prin dreptul ferestrei de filmare şi capului de înre­
gistrare optică.
Pista s.:moră este aşezată, asemenea pistei magnetice, pe
latura opusă perforaţiilor, avînd o lăţime de circa 0,7 m m .

68
 De la capul de înregistrare, luil!ina, a cărei)ntensitate este
modulată în functie ' de intensitatea sonoră, este emisă sub
forma unei fante.
Înregistrarea sunetului se face prin efect fotografic, ca
o succesiune de densităţi optice variabile .
Lăţimea pistei optice fiind foarte mică, modularea nu
se face prin variaţia lăţimii fantei de lumină (format 35 mm) ,
ci prin variatia intcnsitătii luminoase, implicit variatia den_
sităţii optice', deşi stand �rdele privitoare la pelicula S uper 8
prevăd ambele forme de fonograme.
înregistrarea /redarea optică a sunetului în cazul forma­
tului Super 8 cînd lăţimea pistei ş1 viteza de derulare a fil­
mului sînt mici comparativ cu lăţimea fantei luminoase, nu
se pot realiza decît la un nivel calitativ mai slab faţă de sune­
tul „magnetic" .
Cinecamera sonoră Fuj i ZS 400 era destul de grea (circa
2 kg) iar banda de frecvenţă realizată de blocul de sunet
numai de 1 00 - 3 OOO Hz, deci cu mult sub performanţele
blocurilor de sunet magnetic.
Cinecamera amintită a avut o răspîndire limitată, firma
Fuji optînd în cele din urmă pentru blocul de sunet magnetic
şi lansînd la rîndul ei, asemenea firmei Kodak, propriile
casete sonore.
În afară de neajunsurile amintite, banda sonoră optică
mai prezintă şi altele :
- uzura mecanică (zgîrieturi, fire de praf şi altele) este
mai rapidă decît în cazul beru.ii magnetice şi influenţează
mai mult asupra calităţii sunetului ;
- developarea trebuie executată mult mai riguros, cît
mai aproape de regimul ideal ;
- la montaj nu sînt permise diferenţe de developare între
secvenţele filmate deoarece pot să apară salturi de sunet ;
- banda sonoră optică nu permite nici un fel de corecţii
ulterioare ale sunetului înregistrat prin efect fotografic.
Deşi abandonat pentru filmarea sonoră, sunetul „optic"
are o răspîndire limitată la copiile de filme executate după
producţii profesionale şi comercializate gata pentru proiecţie.

69
 Înregistrarea optică a sunetului utilizînd peliculă Super
8 a devenit un procedeu profesionist care se aplică numai
copiei finale, în condiţii speciale de laborator, deci unui film
elaborat care nu mai este prelucrat din punct de vedere al
montajului. Este evident în acest context că înregistrarea
optică a sunetului la filmare nu poate fi un procedeu apli­
cabil aparaturii Super 8.
Privind reportajele TV, filmarea cu sunet pare a fi o
joacă : pui la punct , apeşi pe declanşator şi . . . totul este gata,
imaginea şi sunetul „curg" de la sine.
Dar, după cum se cunoaşte, filmarea cu sunet direct
prin intermediul microfonului ataşat cinecamerei nu este
chiar atît de simplă.
Avînd în vedere importanţa deosebită pe care o are micro­
fonul pentru obţinerea unui sunet de calitate la filmare ,
vom face o analiză s-mnară a acestor aparate, cu referire în
special la modele destinate formatului Super 8 .
Microfonul este un aparat electroacustic care transformă
semnalele acustice în semnale electrice proporţionale . Î n
componenţa microfonului intră un traductor electroacustic
(capsulă microfonică) , ca element de bază, şi alte elemente
pasive sau active : transformatoare, corectoare, filtre, ampli­
ficatoare şi altele.
În R.S.R„ STAS 7773-74 reglementează problemele
legate de terminologia şi clasificarea microfoanelor.
Microfoanele utilizate în Super 8 se pot clasifica după
modul de montare pe cinecamere şi de construcţie astfel :
- fixe (incluse în carcasa cinecamerei) ;
- module amovibile ;
- independente (de uz general) .
Primele două categorii se pot considera specifice forma­
tului Super 8, nu atît din punct de vedere al construcţiei
capsulei microfonului cît al modului de prezentare şi mon­
tare pe cinecameră.
Cea de a treia categorie este formată din microfoanele
de uz general care trebuie să fie compatibile atît ca mod de
conectare cît şi ca impedanţa cu cinecamera sonoră.
Primele cinecamere sonore aveau prevăzute numai pri­
zele de conectare a microfonului şi a căştii de control, fără

70
 2

r. � �
~
Fig. l.2i Citeva modele de micro­
foane destinate cinecamerelor Super 8 :
1 - Mino11a standard cu ecranul antivînt
montat'; 2.- MinoJta d irecţional telescopic ;
i3 - Minol1a zoom lultradirecţional) c u ecranul
anth·int montat ; 4 - Braun Nizo:Mo 1 �0 om­
ni direcţional ; 5 - Braun ?\izo MD 1 00 direc­
6 __:._ Draun Nizo· MDS 1 000 ultradi­
'
ţ i onal ;
i
Fig. 1.24. Microfonu]
recţionJ ; Fujinon - microfon telescopic
:pliat ; 8 S?nkyo electre t ; 9 Elmo EC 202;
-

montat în carcasa cine­

10 - Bell
- -

& Ho"ell Sbot Gun. camerei Kodak Ektasound

 să existe dispozitive sau lăcaşuri speciale de montare a micro­
foanelor pe corpul cinecamerei.
Operatorul era silit astfel fie sr1 ţină într-o mînă micro­
fonul fie să apekze la un ajutor sau pur şi simplu sz1 îl dea
interlocutorului .
Ulterior, cinecamerele a u fost dotate c u <lispazitivc de
montare a microfonului sau chiar cu dispunerea microfo­
nului în carcasa cinecamerei.
Dispunerea microfonului în carcas ă (fig. 1 .24) nu este o
soluţie optimă, deoarece limitează posibilităţile de lucru,
obligînd utilizarea cinecamerei numai la anumite genuri de
filmări sonore .
De altfel microfoanele fixe au fost abandonate în folo­
sul modulelor amovibile.
Modulele amovibile (fig. 1 .25) sînt constituite din două
elemente : microfonul şi disp::izitivul de prindere p2 cine­
carneră.
Microfonul poate să fie încorporat dispozitivului (fig 1 .25,a)
sau poate fi detaşat şi folosit independent, legătura cu cine­
camera fiind stabilită prin intermediul unui cablu în lungime
de 1 - 5 m (fig. 1 .25,c) .
Microfoanele amovibile le putem considera soluţia
optimă, deoarece pot lucra atît fixate de cineeameră, dar
orientate către obiect şi apropiate de acesta cît şi depărtate
de cinecameră cît pennite cordonul electric de legătură.
O categorie specială de module amovibile o reprezintă
cele „fără fir" , formate din două părţi - microfonul împreună
cu un emiţător radio şi receptorul (fig. 1 .26) .
Receptorul are aspectul unui modul care se montează
pe cinecameră similar microfoanelor amovibile sau se cuplează
la cinecameră prin mufă.
Dispozitivele de prindere au în primul rînd rolul de a fixa
microfonul de corpul cinecamcrei, degrevînd operatorul de
grij a mînuirii lui.
Î n plus, dispozitivele amintite asigură, prin prezenţa
unei tije sau braţ telescopic, ce aminteşte de „girafele" sau
„prăjinile" din cinematografia profesională, posibilitatea înde­
părtării de cinecameri't, a orientării microfonului paralel cu
axa optică a obiectivului şi apropierii de subiectul de filmare .

72
 --
0 @ 0 ®

ELM O SUFl�R 8 SDUWO

�O L

ElO

a}

Fig. 1.25. Modul amovibil cu microfon fixat pe cinecameră:

a montarea modului pe cinecamera Elmo 350 XLS ; b modulul Elmo EC-204
folosit separat de cinecameră ca orice microfon independent ; c
- -

- modul amovibil
Bauer ; 1 corpul microfonului ; 2 ecran de protecţie ; 3 tijă telescopică orien·
tabilă ; 4
- - -

- dispozitiv de fixare pe cinecameră ; 5 - cordon electric de legătură ;

6 - corpnl cinecamerei.
 Braţul telescopic poat e fi nearticulat , simplu sau dd1lu
articulat . Î n ultimele două cazuri, posibilităţile de orientare
către subiectul de filmare sînt evident mai mari. Tij a complet
î ntinsă poate avea o lungime de 0 , 2 - 0,6 m .

!
• m�
1

Fig.
o
1 . 26. l'tilizarea m icrofoanelor fără fir:
1 - cinccameră ; 2 - mo<lul de recepţie ; 3 - microfonul cu emiţător încorporat

Microfoanele amovibile se fixează de obicei deasupra cine­

camerei, dar şi în alte poziţii - lateral, dedesubt, în mîner etc.
Fixarea pe cinecameră se face prin diverse modalităţi :
- locaş tip papuc port blitz (Canon 1 0 1 4 XL-S, ELMO
XL-320 etc. ) ;
- cu şurub 1/4" (Beaulieu 6008 S, �linolta) ;
- prin formă (Braun Nizo Integral 5 , 6, 7) ;
- prin indexare (Sankyo XL-600 S) ;
- prin papuc şi asigurare cu şurub (Chinon Pacific
200/ 1 2 X L - S) .
La montarea pe carcasă, unele dintre microfoanele amo­
vibile intră direct în circuitul electronic al cinecamerei
(ELMO EC 204) , altele trebuie racordate prin intermediul
mufei pentru microfon.
Asemenea casetofoanelor, · şi cinecamerele pot fi coman­
date prin intermediul microf oanelor care au comutatoare
pornit/oprit.

74
 Din punct de vedere al construcţiei capsulei, în formatul
Super 8 se întîlnesc microfoane dinamice, microfoane cu
condensator şi microfoane cu condensator - electret sau pe
scurt microfoane electret .
� e referim aici la microfoanele recomandate d e firmele
constructoare sau cele cu care sînt dotate efectiv cinecamerele
la li\·rare.
Utilizatorii pot întrebuinţa oricare tip de microfon dacă
acesta este compatibil cu cinecamera.
:\"e vom referi în continuare pe scurt la fiecare dintre
tipurile menţionate.
�Iicrofonul electrodinamic (dinamic) are ca element
mobil o bobină executată dintr-un conductor electric pe care
este fixată membrana, acest ansamblu mobil deplasîndu-se
într-un cîmp magnetic uniform, realizat de un magnet per­
manent.
Cîteva caracteristici tehnice :
- domeniu de frecvenţă 30 - 1 8 OOO Hz ;
- sensibilitate 0, 1 - 0,25 mV/ µbar ;
- dinamica 1 20 dB.
lllicrofonul dinamic este robust şi indicat pentru captări
de sunet în exterior. Nu este influenţat de variaţiile normale
de temperatură şi umiditate, fiind influenţat în schimb de
cîmpuri magnetice exterioare.
Caracteristica de directivitate este omnidirecţională sa u
direcţională.
:Microfonul condensator sau electrostatic se bazează pe
nriaţia capacităţii unui condensator sub influenţa undelor
sonore . În lantul' electroacustic microfonul cu condensator
se leagă la un preamplificator situat chiar lîngă capsulă şi
care are nevoie de alimentare separată.
Cîte\·a caracteristici tehnice ale acestui tip de microfon :
domeniu de frecvenţă 20 -20 OOO Hz ;
sensibilitate 0,7 - 2 mV/µbar ;
dinamică - 1 20 dB ;
caracteristicile de directivitate variabile .

75
 Microfoanele cu electret au acelaşi principiu ca şi micro­
foanele cu condensator utilizînd un dielectric polarizat per­
menent de tip electret.
Este un microfon de tip pasiv neccsitînd alimentare
suplimentară.
Cîteva caracteristici ale acestui tip :
- domeniu de frecvenţă 20 - 20 OOO Hz ;
- sensibilitate 0,4 - 0,2 mV/µ.bar ;
- dinamică. - 1 20 dB .
Acest tip de microfon este mai puţin sensibil la condiţiile
atmosferice decît cel cu condensator.
Caracteristicile de directivitate sînt variabile.
În general, microfoanele moderne utilizate în formatul
Super 8 au caracteristici electroacustice (domeniu de frec­
venţă, dinamică) superioare blocului electrono-acustic din
cinecameră, zgomotul de fond redus şi o sensibilitate ridi­
cată.
Pentru înţelegerea mai completă a modului de construcţie
si a caracteristicilor microfoanelor recomandăm consultarea
iucrărilor [ 2] , [9] , [ 1 0] , [ 1 1] , [ 1 3] , [ 1 5] .
În realizarea unei benzi sonore de calitate, importanţa
microfom1lui este deosebită. Utilizarea unor microfoane
slabe calitativ, cu caracteristici care nu concordă cu condi­
ţiile de filmare, va conduce la o calitate inferioară a sune­
tului înregistrat.
Alegerea microfonului va lua în consideraţie caracteris­
tica de directivitate, sensibilitate, posibilitate de conectare
în funcţie de locul în care are loc înregistrarea, sursele sonore
captate şi fidelitatea cerută, toate elementele de mai sus fiind
raportate la modelele la care utilizatorul are acces.
Ceea ce interesează în mod deosebit este caracteristica
de directivitate.
Cele mai folosite sînt microfoanele direcţionale (fig. 1 .27,b)
cu caracteristica cardioidă.
Se folosesc destul de mult şi microfoanele omnidirecţio­
nale (fig. 1 .27, a) dar acestea sînt asociate în general cu cine­
c amerele sonore de calitate mai slabă.

76
 Deşi foarte dorite, mai puţin folosite, din cauza preţului
ridicat, sînt microfoanele ultradirecţionale (fig. 1 .27, c) , cu
un unghi de captare sub 90°.
Un element important la alegerea microfonului îl repre­
zintă preţul. Odată cu creşterea calităţii microfonulu i,
observăm o creştere simţitoare a preţului .

al b) el
Fig. 1.27. Caracteristicile microfoanelo r:
a - omnidirecţional ; b - direcţional ; c - unidirecţional.

Microfoanele ultradirecţionale şi cele foarte sensibile au

în general preţuri greu accesibile cineamatorului mediu.
Nu trebuie să uităm că formatul Super 8 a fost concepu t
în primul rînd pentru cineaştii amatori începători sau „de
familie", apoi pentru cei avansaţi şi în cele din urmă pentru
profesionişti.
Dezvoltarea aparaturii Super 8 a urmărit această traiec­
torie şi în plus aparatura de filmare cît şi cea de proiecţie
au fost realizate în ideea înglobării a cît mai multor funcţiuni
tntr-un singur aparat care să fie deservit de un s ingur ope­
rator. Dispozitivele de montare a microfoanelor întăresc ideea
de a crea posibilităţi multiple de lucru unui singur operator.
Filmarea sonoră cu un singur operator se aplică situaţiilor
în care este nevoie de mobilitate ridicată, independenţă de
mişcare şi un număr minim de persoane angrenate în echipă.
Este cazul filmelor de reportaj , cine-verite, de familie,
turism şi multe altele .

77
1 .4 . Consideraţii despre înregistrarea sunetului sincron
cu imaginea

Filmarea sonoră, indiferent dacă este în sistem mono sau

dublă bandă, ridică noi probleme cineamatorului, confrun­
tat dej a cu obţinerea unei imagini de calitate .
Realizarea aparaturii sonore Super 8, în jurul anului
1 970, a creat falsa impresie ca toate problemele legate d e
sonor, l a nivel amator, a u fost rezolvate .
Lucrurile nu stau chiar aşa. Existenţa aparaturii nu făcea
decît să deschidă noi posibilităţi de lucru dar în acelaşi timp
ridica noi obstacole în obţinerea unui material audioviziual
de bună calitate.
Asa cum filmarea este mult mai anevoioasă decît foto­
grafi� , chiar şi în cadrul de familie - statisticile arătînd clar
că aparatura fotografid este mai răspîndită decît cea cine­
matografică, la fel filmarea sonoră, introducînd un nou para­
metru-calitatea sunetului, este mai dificil de realizat decît
filmarea „mută" .
La nivel de amator, filmul sonor necesită un timp aproape
dublu la realizare în comparaţie cu filmul mut şi în plus soli­
cită din partea cineamatorului cunoştinţe din domeniul sune­
tului, răbdare şi practică.
Sunetul ridică probleme atît de diverse faţă de imagine
încît singurele legături între e!e, din punct de vedere tehnic
şi nu artistic, pot fi considerate simultaneitatea desfăşur{trii
şi elementele de sincronism.
Deşi caracterul lucrării de faţă este unul explicativ pri­
vind aparatura, nu putem trece peste acest capitol fără să
dăm unele indicaţii şi sfaturi sumare în legătură cu filmarea
sonoră.
La filmul sonor, sunetul îşi cap:ttrt propria sa importanţă .
Centrul de interes nu mai este doar imaginea ci „amestecul"
de sunet şi imag ine, care este perceput de spectator ca un
tot unitar.
î n general, s-a constatat d la proiecţie unele imperfec­
ţiuni ale imaginii trec mai uşor neobservate, ca şi cum sune­
tul le-ar atenua, dar în acelaşi timp spectatorul este mai

76
puţin îngăduitor cu deficienţele sunetului decît cu cele ale ima­
ginii.
Cu riscul de a ne repeta vom reaminti că realizarea benzii
sonore a unui film şi a sincronizării cu imaginea este o ope­
raţie migăloasă care cere pricepere şi răbdare şi care ase­
meni unui montaj cinematografic elaborat nu se poate rea­
liza direct la filmare .
În acest context sunetului trebuie să i se acorde impor­
tanţa sa, să nu fie privit ca o „rudă săracă", cineamatorul
avînd obligaţia stăp!nirii tehnicii sonore cel puţin în aceeaşi
măsură ca şi limbajul vizual.
Pentru a explica cele afirmate anterior, să ne gîndim
la filmarea unei orchestre şi să o facem fără să ne preocuăm
de sunet .
După un cadru general, oprim cinecamera şi căutăm un
detaliu, - dirijorul sau un instrument care tocmai a rămas
solist ; bineînţeles imaginea va fi luată cu zoom-ul trecut pe
poziţia teleobiectiv.
La proiecţie va urma surpriza : melodia din prima sec­

exis tă un salt su părător. Şi în acele ir{omente ne aducem

ventă' nu se înlăntuie cu cea din secventa a doua, între ele
aminte de frumoasele transmisii TV ale concertelor, cînd pe
melodia care se aude continuu , fără întrerupere, vedem atî­
tea lucruri interesante, plecînd de la planuri generale pînă
la detalii filmate în gros plan.
Î n aceeaşi manieră devine supărătoare la proiecţie o
secvenţă sonoră care începe la mijlocul frazei sau se termină
fără cîteva cuvinte înainte de final, şi exemplele pot continua.
Aceste neajunsuri se pot elimina cu greu la montaj , mai
ales dacă nu exisU't bandă magnetică martor.
Pentru a evita astfel de situaţii neplăcute, trebuie luate
cîteva măsuri care se cer aplicate în mai toate cazurile , din
care amintim :
- controlul înregistrării ;
- filmarea va începe cu cîteva momente înainte de înce-
putul secvenţei sonore utile şi va mai continua puţin după
încheierea ei. Cu rare excepţii, la p;:irnirea aparaturii de înre-

79
 gistrare sunetul este distorsionat, timp de cîteva zecimi de
secundă, pînă la atingerea vitezei normale ;
- oprirea filmării sonore se va face numai cînd este
absolută nevoie ;
- dacă nu este posibil sft se filmeze cum aminteam ante­
rior, se va încerca asigurarea unui fond sonor martor, e,·en­
tual înregistrat fără sincron cu imaginea, pe un casetofon ;
aceasta se poate folosi cu element de înlănţuire (anşeneu
sonor) între diverse secvenţe, unele putînd fi chiar planuri de
tăiere, „completîndu-se" secvenţele de imagine ce lipsesc,
cu altele, filmate special sau din filmotecă.
O filmare de acest tip va conţine planuri sau transfo­
cări lungi, panoramări lente, dar sunetul va fi continuu ,
fără salturi.
în paragraful anterior am analizat microfoanele din
punct de vedere constructiv. Î n continuare ne vom opri asu­
pra folosirii acestora la filmarea sonoră.
Microfonul este în general foarte sensibil la manipulări.
Orice frecare sau balansare rapidă produce un zgomot
parazit.
Modificarea distanţei de la sursă la microfon este o altă
cauză de erori de înregistrare. Chiar prezenţa dispozitivului
ALC - Automatic Level Control (reglarea automată a nive­
lului sonor) pe cinecameră sau pe aparatura electroacustică
de înregistrare nu compensează rapid variaţiile amintite.
Î n plus, dispozitivul amintit nu face diferenţieri între
zgomotul de fond şi sunetul principal, reglînd nivelul sonor
faţă de suma tuturor sunetelor captate de microfon.
Reglarea automată a nivelului sonor poate genera unele
neconcordante între sunetul emis de subiect si cel înregis­
trat, atît în �cca cc priveşte componenţa cît şi n'.atura, cum ar
fi cazul amplificării exagerate a zgomotului de fond, cînd
subiectul principal tace " .
„

Foarte importantă pentru filmarea sonoră este posibili­

tatea de control prin ascultare în cască al calităţii şi compo­
ziţiei sunetului captat de microfon, care va fi înregistrat .
Toate aparatele moderne de înregistrare a sundului şi
majoritatea cinecamerelor sonore au aceste posibilităţi.

80
 Captarea şi înregistrarea sunetului la filmarea sonoră se
poate face individual sau în echipă şi atunci controlul înre­
gistrării se realizează după cum urmeaz�t :
- în cazul unui singur operator (fig. 1 .28) , acesta v a
asculta în casca cuplată la cinecameră sau casetofon ;

a) c)
b}
Fig. 1 .28. Captarea sune­
tului de către un singur
operator :
a cu microfon independent
plasat lingă subiect i b
-

- cu mi­
crofon independent plasat lingă
operator ; c - cu microfon amo-
,·ibil montat pe cinecamcră.

Fig. 1.29. Captarea sune ·

tului în echipa de filmare

- dacă există o echipă d e filmare (fig 1 .29) , cel care acţi­

onează „girafa" va asculta şi în cască, astfel încît să orien-·
teze cît mai corect microfonul pentru a se realiza o înregis­
trare optimă.
Este evident că, din punct de vedere strict calitativ,
captarea şi înregistrarea sunetului sincron sînt superioare
în cazul echipei de filmare. Buna funcţionare a echipei pre­
supune o perfectă sincronizare a membrilor ei.
Î n general echipele de filmare sînt mai puţin mobile
decît un singur operator.
După cum arătam anterior, cinecamerele moderne au ş i
posibilitatea mixării în aparat a m a i multor surse sonore .

6 - Formatul super vol. II - cd. 823 81

Deşi dispozitivul de tip ALC va regla automat nivelul sonor,
ideal în acest caz ar fi ca un membru al echipei să se ocupe
numai cu mixarea surselor sonore, ascultînd în cască ceea
-ce se înregistrează.
O înregistrare de acest tip cere o îndemînarc deosebită
şi o specializare a celui care se ocupă de mixaj . Părerea noas­
tră este ca să se evite o astfel de complicare a filmării sonore.
La filmare cel mai util este să se capteze pe bandă sunetele
specifice subiectului filmat şi care nu se pot relua în studio
la nivel amator, urmînd ca sonorizarea definitivă să se
efectueze ulterior.
Prezentăm mai jos cîteva soluţii pentru evitarea diferi­
telor zgomote parazite.
Î n fig. 1 .30 este prezentat un dispozitiv de montare a
microfonului ce aminteşte de „girafa" profesională.
'l

1 . 30. Dispozitive de montare a micro­ Fig. 1 . 3 1. Menghină de

fonulu i : fixare a microfoanelor.
1 mic:-ofcn ; 2 cutie d e montaj ; 3 cla5ticc ;
4 - �urub fixare ; 5
- - -

de - prăjină ;

Microfonul 1 este prins între cîteva elastice mai „ tari" ,

-care au rolul de a amortiza zgomotele parazite datorate
manipulărilor (frecări sau loviri accidentale) . Cutia 2, în
<:are se montează microfonul, poate fi o simplă cutie de con­
serve sau se poate folosi o cutie confecţionată din masă
plastică (de exemplu ABS) , carton etc. căptuşită cu postav.
catifea, pîslă sau alt material textil.
O altă variantă constructivă este prinderea microfonului
printr-o menghină izolată fonic prin mai multe straturi de
pîslr1 sau cauciuc (fig. 1 .3 1 ) .

{) g- :·

{_· . .
'L·yt;.i:l:ri'Siiti'iel
.
o)

Fig. 1. 32. Ecrane de protecţie

anfr1înt :

produse industriale; b executat arti�

zanal ; microion ; 2
a - -

7 - - glob de fire ;
3 - c:lastice ele fixare.

b}

Ambele dispozitive - cutia sau menghina-vor fi prinse

el e girafă printr-o articulaţie care permite o mai bună
orientare a microfonului .
Pentru înregistrările din exterior dar şi pentru o mai
bunr1 protecţie mecanică, pe microfoanele moderne se pot
monta o serie de apărătoare sau ecrane de protecţie (fig. 1 . 32)

straturi de burete sau spumă poliuretanică (fig. 1 .32, a ) .

realizate în diverse forme si culori, de obicei din mai multe

Cineamatorii îşi pot confecţiona singuri un ecran de pro­

tecţie antivînt destul de eficient (fig. 1 . 32, b) .
Se realizează mai întîi un glob, prin înfăşurarea unui fir
textil înmuiat în prealabil într-o soluţie pe bază de aracet
peste un balon umflat. După uscarea soluţiei şi extragerea
balonului, se introduc în interiorul globului mai multe e1as-

83
tice (ca ŞI m cazul menţionat anterior) cu care se fixează
microfonul.
Î n final, peste glob se va întinde o ţesătură textilă de
mătase sau similară.
Plecînd de la aceste idei simple, cineamatorii vor găsi
şi altele care să permită captarea şi înregistrarea cît mai
corectă a sunetului .
Simplificînd puţin lucrurile, putem consider.;:i d·o uă mari
situaţii ce pot fi întîlnite la filmarea cu sunet sincron:
- filmarea de interior, în casă sau în încăperi de volum
relativ mic (circa 1 00 m3) , cînd apar alterări ale sunetului
datorită reflexiei undelor sonore pe pereţi ;
- filmare în exterior.
Calitatea sunetului depinde foarte mult de acustica încă­
perii în care se face captarea şi înregistrarea. Un exemplu
în acest sens îl constituie reportajul TV, la care, deşi se uti­
lizează aparatura audio profesională - microfon, magne­
tofon, prelucrare ulterioară pe aparatură specializată, sune­
tul are o compoziţie caracteristică conţinînd şi zgomotul
dnecamerei (în general cinecamerele pe 1 6 mm sînt mai
„zgomotoase" decît cele pentru Super 8) .
La filmările de interior trebuie evitate încăperile cu
acustică proastă, care determină alterarea sunetului înre­
gistrat.
Cînd filmăm în casă este recomandat să deconectăm apa­
ratele electrocasnice - frigider, aspirator, maşină de spă­
lat, sonerie, telefon etc. si să încercăm izolarea altor surse
de zgomot parazite, apa (b�cătărie, baie) , zgomotul străzii etc.
Zgomotul cinecamerei, deşi relativ slab, ridică el însuşi
probleme ; prin reflexiile multiple pe care le suferă pe pereţii
încăperii, aj unge la microfon la un volum sesizabil, care adaugă
un zgomot perturbator.
Măsurile posibil de luat sînt :
- izolarea fonică a cinecamerei ;
- izolarea fonică a încăperii prin tapetarea pereţilor ;
- aşezarea microfonului cît mai departe de cinecameră
şi cît mai aproape de subiect ;
- utilizarea unor microfoane cît mai direcţionale.

84
 Am amintit anterior că există huse de izolare fonică
(numite şi blimpuri) care asigură. o atenuare substanţială a
zgomotului cinecamerei.
Izolări fonice ale cinecamerei se pot realiza şi cu mij­
loace mai simple :
- cinecamera montată pe trepied poate fi învelită într-o
pătură, halat sau haină, lăsînd pe cît posibil o maniabilitate
relativă a com enzilor ;
- o construcţie mai laborioasă (fig. 1 .33) , cinecamera
fiind introdusf1 într-o cutie ce aminteşte începutul cinema­
tografului, căptuşită cu material fonoizolant.
Tot pentru evitarea zgomotului cinecamerei şi a sunetelor
nedorite, microfonul va fi plasat cît mai aproape de subiect.
În acest caz, optimă ar fi utilizarea focalei lungi, care
permite plasarea cinecamerei mai departe de subiect.
Efect similar este obţinut prin utilizarea microfoanelor
direcţionale sau ultradirecţionale. Aceste tipuri de micro­
foane au dezavantajul de a fi foarte scumpe.

Fig. 1 . 3 3 . Cutie de izolare fonică a cineca.merei.

La filmarea în exterior sau în săli foarte mari proble-

mele mai importante care apar sînt :
- evitarea zgomotelor parazite ;
- asigurarea sensibilităţii şi directivităţii microfonului J .
- asigurarea continuităţii sunetului .

85
 b natură sunetele care provin din spaţiul obiect spre
microfon sînt diverse. Din această cauză trebuie luate măsuri
pentru izolarea şi accentuarea din punct de vedere fonic a
subiectului.
La filmările sonore în exterior, zgomotul de fond poate fi
greu îndepărtat şi, în plus, de multe ori este nevoie de el
pentru crearea atmosferei.
Din aceastr1 cauză trebuie rezolvate următoarele :
- separarea sunetului principal pentru a fi perceput
foarte clar ;
- asigurarea continuităţii zgomotului de fond.
O bandă sonoră care să cuprindă un sunet principal şi un
fond sonor se realizează în condiţii optime în studio prin
mixarea sunetului înregistrat la filmarea sonorr1 cu sunete
tratate în studio („bucle de bandă" pentru sunet de ambianţă,
muzică, comentariu, z gomote) .
Sunetul de ambianţă se înregistrează fie o dată cu fil­
marea sincronă, dar nu simultan, sau cu altă ocazie, fiind
folosit ulterior la mixaj în studio.
Dacă subiectul este suficient de apropiat de echipa de
filmare, ideal ar fi plasarea microfonului în vecinătatea lui
(la cîteva zeci de centimetri) . Î n acest fel se obţin simultan
claritatea sunetului emis de subiect şi atenuarea semnalelor
acustice perturbatoare.
Î n cazul subiectelor îndepărtate, captarea sunetului se
poate face astfel :
- prin aproprierea microfonului de subiect, dacă lun­
gimea cablului de legătură permite sau în cazurile în care
nu este necesară legătura între aparate (sincronizare cu „cris­
tal" de cuarţ sau microfoane cu adaptor radio) ;
- cu microfoane foarte sensibile si ' directionale sau ultra­
direcţionale, tehnică destinată în general r� alizatorilor pro­
fesionişti.
Concluzionînd, putem arăta că diferenţele dintre cele
două tipuri de filmare sonoră se prezintă astfel :
- la filmările exterioare apar sunete parazite care nu
pot fi înlăturate (de exemplu zgomotul străzii) şi subiectul
se poate afla la o distanţă mare de einecameră ;
- la filmările de interior problemele principale sînt dato­
'rită în primul rînd reflexiilor multiple pe pereţii încăperii ,

.86
care conduc implicit la zgomot de fond şi efecte sonore neplă­
cute.
Deşi sînt mai rare, chiar şi în natură se pot întîlni cazuri
de reflexii sonore supărătoare, care pot altera sunetul înre­
gistrat.
Î n literatura de specialitate se dau următoarele date
pentru aşezarea microfoanelor :
- microfon omnidirecţional puţin sensibil, 20- 30 cm ;
- microfon direcţional, 60 cm.
Î n funcţie de genul de film, microfonul poate să apară
(filme de reportaj , familie) sau trebuie să lipsească (film
artistic) din cadru. Aceste opţiuni vor determina şi poziţia
microfonului în spaţiul de filmare.
Un tip de înregistrare frecvent întîlnit este comentariul
wrbal suprapus sunetului din natură. În acest caz, micro­
fonul va fi ţinut cît mai aproape (la o depărtare constantă)
de cel care vorbeşte şi la o distanţă suficient de mare de sursa
muzicală, pentru ca zgomotul de fond să nu fie dominant.
Se va evita reglajul automat al nivelului sonor, care poate
rezerva multe surprize .
Dacă sursa sonoră se deplasează, ea trebuie să fie urmă­
rită prin menţinerea microfonului la distanţă constantă.
Î n general, auzul uman poate fi „păcălit" foarte uşor.
Zgomote sau sunete emise de subiecte foarte diferite pot fi
confundate. (Cărţile de cineamatori apărute la noi de-a lun­
gul anilor descriu diverse procedee de realizare a înregis­
trărilor sonore) .
Multe tipuri de zgomote şi sunete din natură este bine
să fie prelucrate în studio . Filmarea cu sunet sincron, încer­
cînd captarea acestora dintr-o „bucată", este riscantă şi
poate compromite banda sonoră .
Cineamatorii pot să-şi alcătuiască o arhivă de sunete sau
le pot înregistra de fiecare dată cînd este nevoie apelînd
la mijloace d estul de simple .
Procedeul play-back constă în filmarea cu sunet sincron
a unei scene în care se utilizează sunet înregistrat anterior
iar actorii mimează acţiunea (dialog, interpretare vocală sau
dans) .
Acest procedeu se aplică atunci cînd locul de desfăşurare
a acţiunii nu este propice înregistrării şi în diverse alte ocazii

87
cînd este necesară utilizarea unui sunet înregistrat anterior
în studio .
Procedeul se aplică cu succes atît în SDB cît mai ales în
cazul cinecamerelor sonore.

\ 3

Fig. l.34. Î nregistrarea i a

„play back" :
1 magnetofon; 2 - cincea�
mera sono�ă;
-

3 - semnal audio 2
util.

Multe tipuri de cinecamere au intrare pentru sunet, putînd

fi realizate secvenţe în play back conform tehnicilor profe ­
sionale.
Schema instalaţiei este prezentată în fig. 1 .34.
Sunetul este redat de pe un magnetofon sau casetofon
portabil, pentru filmări de exterior, sau stabil, la filmările de
interior, pe două căi :
- către un difuzor (încorporat sau separat) ;
- prin cablu către cinecameră .

88
 .Nu se recomandă înregistrarea direcU1 cu microfonul cine­
camerei, deoarece pot aprtrea sunete parazite iar calitatea
sunetului este oricum inferioarrt.
Metoda respectivă se va aplica cu precădere în secven­
ţele care j ustifică această tehnică : de exemplu sincronizarea
la fotogramă pentru filmarea unor dansuri cu execuţia unor
bucăţi muzicale etc .
Cineamatorii vor evita filmarea dialogului în play back ,
deoarece actorii amatori reuşesc cu greu să mimeze aceasta.
Pentru zgomote, comentariu oral sau muzical se reco -
mandă sonorizarea de studio care permite mai multe reluări
şi deci un control riguros a sonorizării.
Ratarea sonorizării de tip „play back" se corectează
mult mai dificil, revenindu-se în final tot la sonorizare d e
studio.
Î n ideea creării unor posibilităţi mai mari de utilizare a
cinecamerelor sonore, acestea au fost perfecţionate pentru
montajul în aparat - fondu-ul şi înlănţuirea putînd fi exe -
cutate simplu (numai imagine) sau cu sunet .
Î n acelaşi scop - realizarea filmului montat, în cineca ­
meră - producătorii de aparate recomandă sonorizarea direc t
l a filmare. Sunetul, al cărui nivel este controlat automat este
auzit prin cască de operator putînd fi preluat de la alt apar a t
electroacustic. Am putea defini acest procedeu ca pseudo
play-back sau filmare cu sunet înregistrat . O înregistrare d e
.calitate n u se v a putea realiza decît în studio, unde există
posibilităţi mai mari de control al calităţii, componenţei ş i
sincronismului.
Detalierea tehnicilor de captare a sunetului depăşeşte
cadrul prezentei lucrări.
Aprofundarea unor probleme legate de captare se poate
face studiind lucrări de strictă specialitate cum ar fi : [2] ,
[4] , [ 1 0] , [ 1 1 ] , [ 1 3] , şi [ 1 4 ] .
La încheierea capitolului referitor filmării sonore să încer ­
căm tragerea unor concluzii privitoare l a cele două procedee
<le înregistrare sincronă a sunetului şi imaginii .
Vom începe cu avantaj ele fiecărui sistem :
Sistemul monobandă :
- gabarit redus al aparaturii ;

89
 - simplificare în mînuire (poate lucra un singur opera­
tor) ;
- realizarea a priori a sincronismului „perfect" sunet­
imagine ;
- ideal pentru filmul montat în aparat (film de familie,
călătorii etc.).
Sistemul dublă bandă :
- calitatea superioară a sunetului înregistrat datorat în
primul rînd calităţii superioare a aparaturii audio ;
- posibilitatea montării imaginii şi sunetului cu păs-
trarea sincronismului.
Dezavantaje ale sistemelor :
Sistemul mono bandă :
- calitatea inferioară a sunetului înregistrat (compara­
tiv SDB) cu excepţia unor modele de vîrf ;
- imposibilitatea montării la fotogramă a materialului
filmat fără transferul intermediar al sunetului în SDB.
Sistemul dublă bandă :
- preţ de cost ridicat ;
- gabarit crescut ;
- necesîtatea (în majoritatea cazurilor) unui al doilea
membru al echipei de filmare ;
- mobilitate redu să .
 Capi tolul

II

Pelicula Super 8

2.1. Generalităţi

Pelicula Super 8 este suportul informaţional pe care sînt

reţinute imaginile sub forma unei succesiuni de fotograme.
Î n cazul peliculelor sonore, şi sunetul poate fi înregistrat şi
redat de pe pistele sonore magnetice sau optice.
Î n majoritate, peliculele Super 8 produse în lume sînt
d� tip reversibil, adică după filmare şi prelucrare fotochi­
mică se obţine direct copia pozitivă.
Î n scopuri profesionale, există şi pelicula Super 8 nega­
tivă sau pozitivă. Aceasta este însă folosită numai într-un
domeniu foarte restrîns : laboratoare de copiere sau multi­
plicare .
Deşi pentru amatori pelicula reversibilă este foarte avan­
t ajoasă în folosire, are şi o serie de inconveniente care implică
o utilizare mai atentă. Dintre ele menţionăm :
- latitudine de expunere redusă ;
- corectarea ulterioară (la developare) a expunerii în
limite foarte strînse şi numai în condiţii speciale ;
- prelucrarea fotochimică la valori de temperatură şi
timp precise ;
- Obţinerea unei singure copii, practic copia finală . *>

• În unele condiţii de lucru, se pot obţine şi copii după film rever­

sibil (·;. cap. IV, voi. I I I ) .

91
 Pelicula Super 8 se produce în mai multe sorturi, pe care
le-am grupat în trei categorii, în funcţie de redarea culorii :
- alb-negru ;
- color ;
- tip Phototape utilizată în sistemul Polavision al fir-
mei Polaroid.
î n ceea ce priveşte alcătuirea, peliculelele se pot grupa în :
- pelicule cu suport de triacetat de celuloză - cazul
general, în care se includ majoritatea peliculelor produse ;
- pelicule cu suport de poliester (numai în varianta
Single 8) .
Exceptînd pelicula ele tip Phototape, celelalte sorturi
au o structură devenită clasică.
Vom analiza în continuare cele trei categorii menţionate
anterior (alb-negru, color şi Phototape) , făcînd referiri în
special la peliculele distribuite în ţara noastră.
î n alcătuirea peliculei Super 8 alb-negru sau color intră.
două elemente de bază - stratul fotosensibil şi suportul.
Primul are rolul de a forma imaginea, cel de al doilea de a
asigura rezistenţa la acţionările mecanice la care este supusrt
pelicula în aparatura cinematografică.
O secţiune prin pelicula Super 8 alb-negru este redată în.
fig. 2. 1 .
Filmul conţine un strat protector 1 , c u o grosime d e 2-3-
µm cu rolul de protejare a stratului de emulsie. În continuare
urmează stratul fotosensibil 2 alcătuit din microcristale de

:==E3
Fig. 2. 1. Structura peliculei.
reversibile alb-negru :
1 strat de protecţi• ; 2 - strat
.3
-

fotosensibil ; - strat interme­

4 - suport ; 5 - strat

;��
diar (liant) ;
antihalo.

halogenură de argint dispersate în gelatină, stratul interme­

diar - liant 3 cu grosimea de 1 - 2 µm, al cărui rol este de
a asigura o aderenţă sporită între cele două componente
de bază.

92
 La peliculele Super 8 alb-negru, suportul tf este realizat
din triacetat de celuloză sau masă plastică (poliester) . Î n
primul caz grosimea este de circa 1 20 µm iar în al doilea de
numai 90 um.
Ultimul strat 5 are un triplu rol : antihalo (eliminarea
posibilităţii apariţiilor unor reflexe multiple) , antistatic şi
antirăsucire.
Structura peliculelor color diferă de a celor alb-negru prin
faptul că, pentru formarea imaginilor „colorate", sînt nece­
sare trei straturi fotosensibile, fiecare fiind sensibilizat pentru
'° anumită porţiune a spectrului luminii vizibile, care după
prelucrarea fotochimică se colorează într-una dintre cele
trei culori fundamentale.
Î n peliculele Super 8 se foloseşte la formarea culorii pro­
·Cedeul aditiv. Î n fig. 2.2 este arătată structura peliculei
color. Pelicula are în alcătuire un strat de protecţie 7 , (ase­
mănător cu cel de la peliculele alb-negru) , urmat de primu l
strat d e emulsie sensibilizată la radiatiile
' din zona albastră
a spectrului luminii 2 (fig. 2.3) . Strat ul următor 3, este un
filtru galben al cărui rol este de a opri trecerea radiaţiilor
albastre spre celelalte straturi ; urmează un strat de emul­
sie sensibil la verde 4, un strat liant incolor 5, şi al treilea

1 ---F=====� ������������-�
2 ----1����...:i ��� � J
3 - 11
==3=-����-=B=-�

Fig. 2.2. Structura peliculei re·.rcrsibile color Super 8 .

,::-neexpusă ; b expusă şi developată ; 1 strat de protecţie ; 2 strat sensibil l a albastru :
3 - filtru galben ; 4 - strat sensibil la verde ; 5
- - -

strat liant de gelatină ; 6 strat sensibil

ia roşu ; 7 - strat liant ; 8 - suport ; 9 - strat antihalo ; 70
- -

- strat colorat galben ; 11 -

strat colorat purpuriu (magenta) ; 12 -strat colorat azuriu (cian ) .

strat de emulsie, sensibil la radiatiile rosii 6, un nou strat

liant 7, suportul 8 şi stratul antihalo 9. L� majoritatea peli­
-culelor, stratul antihalo se găseşte după suport. Există şi
unele cazuri în care este depus înainte de suport. Stratul

93
antihalo este de obicei alcătuit dintr-un colorant sau gra­
nule de grafit, cu rolul de a absorbi radiaţiile luminoase ce au
trecut prin straturile componente. Fiecare dintre cele trei

:i.o � 1'
straturi fotosensibile este alcătuit din granule de haloge-
L01 H

\'.
- ..
... .i
"
logH /

J\ .1 \
\
� /1
I \ t) /

I
/ I,
a l 'll / \I .
I
i I I
\, 1.
ţ> ..... """'

---- c l ba s � r u
-- V€:rde
600 700 -·-·- roşu

Fig. 2 . 3. Sensibilitatea cromatică a straturilor componente ale emulsiei

fotosensibile reversibile color :
a - Agia Moviechrome 4 0 ; b - Agfa Moviechrome 160.

nuri de argint şi cîtc o substanţă de natură organică denu­

mită componentă de culoare sau formator de culoare, disper­
sate în gelatină. Î n timpul procesului de prelucrare fotochi­
mică are loc eliminarea halogenurilor de argint din stratu­
rile de emulsie şi colorarea după cum urmeaz ă :
- stratul sensibil l a albastru 2 î n galben ;
- stratul sensibil la verde 3 în purpuriu (magenta) ;
- stratul sensibil la roşu 6 în azuriu (cian) .
Î n fig.2.4 e ste arătată dependenţa absorbţiei coloran­
ţilor în straturile componente ale emulsiilor fotosensibile ale
peliculelor Agfa Moviechrome 40 şi 1 60, de lungimea de undă
a luminii.
Dacă la peliculele alb-negru imaginea finală este formată
din argint metalic, în cazul filmelor color imaginea finală
are la bază numai substanţe organice, ceea ce poartă în general
numele de „ imagine fără argint" . Din aeceastă cauză imagi­
nile color sînt mult mai puţin rezistente în timp, se deba­
lansează uşor (căpătînd o dominantă de culoare) şi trebuie

94
 păstrate cu mult mai mare grij ă în ceea ce priveşte tempe­
ratura, umiditatea şi radiaţiile luminoase decît filmele
alb-negru.
Peliculele color sînt în general mai groase clecît cele alb­
negru, din cauza straturilor de coloranţi. Î n cazul în care

1p
/ \\
,-,

I
I \ Fig. 2. 4. Absorbţia coloranţilor în
I \
0,5 I \ straturile componente ale emulsiei
fotosensibile color reversibile în cazul
peliculelor Agfa Moviechrome 40
şi 160.

-- - - gal ben
-- magenta
------cian

„
•
,
suportul este din triacetat, grosimea totală este de circa
1 30 µm ( 1 28 µm pentru Agfa Moviechrome 40 şi 1 60) iar în
cazul suportului de poliester de circa 90 µm (Fuj i chrome) .
Paradoxal, peliculele pistate magnetic sînt mai subţiri
- 1 1 9 µm (Agfa Moviechrome 40 şi 1 60 Sound) , tocmai
pentru a fi mai suple.
Peliculele sînt caracterizate de proprietăţile fizico-meca­
nice (flexibilitate, planeitate, contracţie şi dimensiuni geo­
metrice) , fotografice (sensibilitate, contrast, latitudine foto­
grafică şi balanţă de culoare) şi structurale (granulaţie, putere
de rezoluţie şi claritate) .
Discutarea acestor elemente în amănunt ar ocupa un
spaţiu prea mare şi de aceea vom trece în revistă principa­
lele notiuni la care vom face referiri în continuare si ale căror
semnificaţii trebuie foarte bine cunoscute de ci �eamatori.
Proprietăţile fizice ale peliculelor Super 8 corespund stan­
dardelor internaţionale, atestate de controlul de calitate prin
care au trecut înainte de a fi livrate. Asupra dimensiunilor
vom reveni la paragraful 2.2, la comparaţia principalelor
formate substand ard .

95
 Proprietăţile fotografice sînt cele care interesează cel
mai mult pe utilizator, deoarece calitatea imaginii depinde
de corelarea lor cu condiţiile de filmare.
Sensibilitatea peliculei exprimă modul în care un mate-·
rial fotosensibil răspunde la acţiunea energiei luminoase .

Io I
% f}

Determinarea sensibilităţii se face cu relaţia 2. 1 :

S=� (2. 1 )
HDcr
unde : K este constantă l
HDcr expunerea (H) pentru crearea unui anumit efect
-

fotografic Dcr, de fapt o anumită valoare a densităţii optice.

Densitatea optică (fig. 2.5 ) este o mărime logaritmică
definită de relaţia (2.2) .
D = lg Op (2.2)
în care :

Op = 10 (2.3)
I
unde :
Opeste opacitatea ;
10 - intensitatea fluxului luminos incident ;
I -intensitatea fluxului luminos după ce a trecut prin
pelicurn.

96
 lnlocuind 2.3 în 2.2, obţinem:

D = lg Io . (2.2 ')
I
Există diverse criterii, în funcţie de standardele naţionale
şi internaţionale, de apreciere a efectului fotografic, implicit
de notare a sensibilităţilor.
Principalele moduri de notare sînt conform GOST­
U.R.S.S. , DIN-R.F. G., ASA-S.U.A. şi I SO-standardul inter­
naţional. Corespondenţa între aceste sisteme este dată în
tabelul 2 . 1 .
Cu ajutorul unor aparate specializate numite sensito­
metre se poate trasa curba caracteristică a unei pelicule fote.­
sensibile, care arată dependenţa densiUtţii optice D ele> c>xpu­
nere mai precis ele log H.
În fig . 2 . 6 prezentăm c urb e le
�o
caracteristice pentru p eliculele
Super 8 rewrsibilc alb-negru
produse de Combinatul ORWO-
al
R.D.G.
Pe curbe pot f i delimitate
o
anumite z o ne (fi g . 2 . 6 , a) a c l.J 2,0

dror cunoa�tcre este deosebit

de irnportantf1 la utilizarea �t
pc>li culelor : , I
< A - densitatea voalului
fotografic, reprezintă t rans­ b) I \O
J
parenţa maximă a peliculei ;
A B - zonă de subexpu­
nere ;
BC - zona proporţională
o

140
(zona ex p unerii corecte) ;
CD - zona de supraexpu- el
1,
nere ;
D >
- zona de s olarizare.
Pentru expunerea corectă
a peliculelor se va urmări ca Fig. 2.6. Curba caracteristică a
peliculelor al b-uegru :

a- OR';'� g�\�'b: t;g�\\'O UP�2l ;

energia luminoasă care cade
pe peliculft să asigure situarea

97
 �
co

, .
-

Tabelul 2 . 1 •

Echivalenţa intre sistemele d e notare a sensibilităţ i i filmelor

Sistemul ele notare I Valoarea

DIN - R.F.G. 9 12 15 18 21 24 27 30 I 33 I 36 I 40

ASA - S.U .A. 6 12 25 50 100 200 400 800 I 1600 I 3200 I 6400

GOST - U . R . S . S 6 11 22 45 90 1 80 350 700 I 1400 I 2800 I 5600

ISO 6/9 12/ 12 25/ 15 50/ 18 1 00/2 1 200/24 400/27

I
800/30 I 1600/33 I 3200/3() I 6400/40
I
în zona de proporţionalitate, care poate fi considerată o linie
dreaptă.
Cu ajutorul curbelor caracteristice se poate defini o carac­
teristică foarte importantă - latitudinea fotografică L, care
reprezintă proiecţia zonei proporţionale BC pe axa absciselor.
L = log:H2 - log H1 (2.4)
unde H este E t, relaţie definită în vol.I al lucrării, pag. 1 1 5.
·

Avînd în vedere că peliculele Super 8 folosite de cinea­

matori sînt în marea lor majoritate de tip reversibil, latitu­
dinea fotografică este destul de mică (circa ± 1 diafragmă) ,
atît pentru alb-negru cît şi pentru color. Din această cauză
expunerea peliculei trebuie determinată cît mai riguros şi
mai aproape de valoarea reală.
Un alt element fotografic definit de tangenta unghiului
format de curba sensibilităţii cu axa se numeşte factor de
contrast :
D
y = tg -­ (2.5 )
lg H
Cu cît factorul de contrast y are o valoare mai mare, cu
atît pelicula respectivă este mai contrastă. În practică, aceasta
se traduce prin redarea unor diferenţe relativ mici de ilumi­
nare din spaţiul obiect prin diferenţe mari ale densităţii optice
ale zonelor de imagine corespunzătoare.
Factorul de contrast y şi sensibilitatea S a unei pelicule
se găsesc într-o relaţie de invers proporţionalitate. De altfel
în fig. 2.2 acest lucru este uşor de observat, în cazul peli­
culei ORWO UP 15 (puţin sensibilă), panta curbei este cu
mult mai abruptă decît în cazul peliculei ORWO UP 27
(foarte sensibilă) .
La peliculele color curba caracteristică prezintă alt
aspect pentru fiecare strat fotosensibil în parte (fig.2.7) .
Ideal ar fi ca aceste curbe sfi se suprapună şi în final să se
obţină o singură caracteristică ca la filmele alb-negru. în
practică, numai în cazul unor pelicule profesionale, de foarte
bună calitate, de obicei neaccesibile cineamatorului obişnuit,
cele trei curbe sînt foarte apropiate, fără a exista totuşi o
suprapunere totală.

99
 Nesuprapunerea curbelor
-"
caracteristice ale straturilor
J.O --� fotosensibile componente ale

c: II
I \
:;,J
\�
\\.
\
filmelor color poate conduce,
în cazul unor condiţii de ilu­
minare extreme (în general în
�.J I \\I zona de supra şi sub expunere,
I \\ unde apare şi o decalare sub­
! '�
I
stanţială între curbele carac­
...
l ·J,O -2.0 -:;J +1,0
teristice) la o debalansare a
g a l ben culorii prin apariţia unor do­
o -- magenta
----

c i an
-----
minante. Acesta este un feno­
men ce depinde de compo­
nenţa fiecărei pelicule.
bi
Un alt fenomen care poate
�.o
conduce la debalansări de cu­
loare , mai rar întîlnit, este
efectul Schwarzschild .
-J,O -2/J . -1,0 ..-1,0
lo9 H Deşi teoretic produsul H=

Fig. 2.7. Curba caracteristică a

= · = E t constant ar trebui
peliculelor re·,..ersibile color: să. producă acelaşi efect foto-
a - Agia Moviechrorne 40 ; b - Agia grafic cu densitatea D pentru
orice pereche de valori E şi t,
Moviechrome 160. Curbele au fost trasate
pentru lumină artificială 3 400° K ; timp
de expunere 1/25.
în practică s-a constatat că
există diferenţe în cazul folosirii unor timpi de expunere
foarte diferiţi.
În general, filmele Super 8 sînt echilibrate pentru un
timp de expunere de circa 1/30 s. Prezenţa obturatoarelor
cu unghi variabil, frecvenţele mari de filmare sau expunerile
de tip B (de care aminteam în vol. I al lucrării) pot determina
o plaj ă destul de largă de timpi de expunere . Aceasta poate
pune probleme atît în cazul filmelor alb-negru cît mai ales
la color unde pot apare şi debalansări de culoare. Fiecare
tip de peliculă se comportă diferit în astfel de cazuri şi de
aceea numai în condiţii concrete de lucru se poate analiza
situaţia şi se pot hotărî remedieri, care înseamnă folosirea
unor filtre de culoare asemănătoare celor utilizate la apara­
tele de mărit color.

100
 Aşa cum vom arăta la paragraful 2.4 la filmele color o
mare importanţă o are componenţa luminii în care se fil­
mează şi care determină la rîndul ei, în cazul unei neadap­
tări a peliculei cu lumina respectivă, serioase debalans·ări de
culoare.
Trecînd la proprietăţile structurale, un element care carac­
terizează pelicula şi de care trebuie ţinut seama este granu­
laţia (g ) definită de relaţia (2.6) :

K
g= ­ ( 2.6 )
n

unde : K este constantă ;

n - factorul de mărire cînd devine vizibil efectul de
granulaţie.
Firma ORWO-RDG indică factorul de granulaţie cu aju­
torul unui coeficient K.
Granulaţia la filmele Super 8 şi nu nwnai la ele depinde de
mărimea granulelor d e argint şi este invers proporţională cu
sensibilitatea.
Un alt element structural este puterea de rezoluţie ce
caracterizează capacitatea peliculei de a reda în mod distinct
detalii foarte mici ale obiectelor filmate. Ea se exprimă prin
număr de linii redate clar pe o lungime de 1 mm (1/mm) .
Valorile puterii de rezoluţie se întind de la 40 la 1 20 de
linii duble pe milimetru în funcţie de felul filmului.
Toate mărimile ce caracterizează o peliculă Super 8 depind
în practică în mare măsură de corectitudinea prelucrării
fotochimice şi de condiţiile de păstrare şi lucru (manipulare) .

2.2. Caracteristici dimensionale şi comparaţie

între formatele s ubstandard

In contrast cu fotografia, unde atît amatorii cît şi profe­

sioniştii utilizează în mod curent aceleaşi formate de peli­
culă - înguste sau late, în cinematografie accesul amato­
rilor este limitat, aşa cum arătam anterior, numai la formatele
substandard : 8 mm, Super 8 mm, 9,5 mm şi 1 6 mm.

101
 Peliculele cu lăţimea de 35 mm sau mai mari sînt utili­
zate în scopuri cinematografice numai de profesionişti.
Pentru o mai bună înţelegere, prezentăm în tabelul 2 . 2
principalele date, iar î n fig.2.8, sînt schiţate formatele amin­
tite cu indicarea sensului luminii la proiecţie.
Formatul Super 8 a derivat din formatul 8 mm prin
ameliorarea unor deficienţe. Principalele îmbunătăţiri ale
noii pelicule sîn t :
- suprafaţa cadrului util mai mare cu 50% faţă de
8 mm ;
- perforaţii mai mici, deplasate spre margine şi spre
axa de simetrie orizontală a cadrului ;
- plasarea pistei principale de sunet pe latura opusă
perforaţiei şi a pistei de compensare (echilibru) pe latura cu
perforaţii ;
- modificarea m odului de lipire.
Micşorarea lăţimii perforaţiei de la 1 ,83 mm la 0,9 1 4 mm
şi deplasarea ei spre marginea formatului 0,5 faţă de 0,9 mm
împreună cu mărirea pasului de la 3,81 la 4,234 mm au per­
mis obţinerea unui cadru de dimensiuni mai mari, 5,36 X 4,0 1
faţă de 4 , 4 X 3,25 (cotele se referă la fotograma pentru pro­
iecţie) , adică o creştere în suprafaţă cu circa 50% - 2 1 ,49
faţă de 1 4, 3 mm2•
Creşterea suprafeţei utile a cadrului s-a făcut păstrînd
relativ constant raportul între laturi, 1 ,337 : 1 pentru Super 8
faţă de 1 , 364 : 1 pentru 8 mm. De altfel, din tabelul 2.2 se
poate vedea că toate cele patru formate analizate au rapor­
turile între laturi apropiate, fiind posibilă astfel copierea de
pe un format pe altul, făr{1 pierderi sesizabile.
Cu modificările aduse la Super 8 se utilizează 63,60%
din suprafaţa peliculei, faţă de 47% la 8 mm şi 55,3% la
1 6 mm, tinzîndu-se către optimul de 70,08% pentru 9,5 mm .
Mărirea pasului perforaţiei şi a frecvenţei standard de
filmare la 18 im/s faţă de 1 6 im/s a determinat un consum _de
peliculă mai mare în unitatea de timp faţă de 8 mm, adică
o creştere cu circa 1 0% a costului specific, care este supli­
nită de suprafaţa mărită a fotogramei.
La prezentarea procedeului monobandă, arătam că peli­
cula Super 8 poate deveni un suport informaţional dublu
adică permite stocarea atît a imaginii cit şi a sunetului. Î nre-

102
 Ta/v/11/ � . 2

(araclcristicile formatelor s ubstandard : 8 ; super 8 ; 9,5 şi 16 mm

--
- - -- -
- . - ------ - �-- -

Suf)er 8 mm

I
--
Formatul
S mm 9,5 mm 1 6 mm
Singlc 8 mm
3 --- 1
Caracteristici

4
-

1 2

1 932 196 -1 - 1 965 1922 192.3

7,98 7,98 9,5 1 5 , 95
O, 130 O, 130 Super 8 0, 175 0, 150
0,090 Single 8

1 , 8 3 X 1 , 27 0, 9 14 X I, 143 1 X 2,-1 1,83 X 1 , 27

0, 9 0,5 l -1, 75 0,9
1 1 1 I; 2
3,8 1 -1,23-1 7,55 7,62
Lateral Lateral Central Lateral

5,2 4 , 32 4,75 8

6,08 7,08 10,70 1 2 , 7-1

b 4,9 X 3,6 5,G9 X -1 , 22 8,5 X G,5 10,3 X 7,.'i

:
17,64 23,95 55,25 77,25
1 1 , 36 1 : 1 , 35 1 : 1,3 1 I: 1 , 37
u 5 7, 9 70,86 77,03 % 63,6 %

c
f--'
X X X ;<
o b 1, l 3,0 1 , 90 3,60 8, I 6, I 8,70 6 , 10
w 12, 3 17,6-1 55, 68
.....
o
Tabelul 2 . 2 (continuare)
,ţ..

2 3 4

Formatul cadrului la proiecţie

Diagonala, m m .5,58 6,694

b X h , mm
10,28 1 1,8 8
4 ,4 X 3,25 5,36 X 4,0 1 8,2 X 6,2 9,6 X 7, 0
Suprafaţa, mm2 14, 3 2 1,49 50,84 67, 2
Utilizarea suprafeţei, % 47 63,60 70,08 55, 3
Raportul între laturi 1 , 364 : 1 1 , 337: 1 1 , 323: 1 1 ,37 1 : 1
Sunet optic/magnetic DA/DA DA/DA DA/DA DA/DA

Lăţimea pist ei
Principală, mm 0,7 0,69 1,00 2, 4
De compensaţie, mm 0 ,3 0, 3 -
0,8

Lăţimea capului magnetic •

De înregistrare, mm 0,7 0,65 0,84 2 ,6

De redare, mm 0,6 0,65 -
2 ,2
Ştergere, mm 0,8 0,8 -
2,8
Decalaj sunet-imagine cadre + .56 + 1 8 ** + 28 + 28
(sunet magnetic) mm 2 13, 36 76,2 2 1 1, 4 2 13,36
N r . de imagini p e metru 262,5 236,2 132,6 13 1 , 2
Frecvenţa de filmare standard, i/s 24 16 24 18 24 16 24 16
Viteza medic de deplasare a peliculei,
cm/s 9, 141 6,096 10, 1.52 7,62 18, 12 12,08 18,03 12,2

• pentru pista principahl

•• pentru sunet optic + 22 i m ag i n i
 Tabelul 2 . 2 . (continua re)

I
----- -
2 3
"-----------'---------'--
-·-- · - - - - - - ------- ------ ---- ·--

Di.:r;tta pc metru, s 10, 9 16,4 9,8-l 13, 1 5,52 8,28 5,5 8,2
Metri de peliculă pc minu l 5,505 3,66 6, 122 4,58 10,87 7,248 10,9 7, 3 17
Lungimea relativă Super 8/
18 im/s = I 1,2 0,803 1,33 1 2, 38 1,589 2,4 1,6
Su prafaţa pentru l m lungime de
film, 1112 0,008 0,008 0,0095 0,0 16
Suprafaţa pentru l minut proiecţie,
24 im/s, m2 0,04104 0,048976 0, 103265 O, 17456
Raportul dintre su prafeţe de peliculă
folosite (Super 8 ; 24 i m /s = I) 0,899 l 2, 1 1 3,56
Masa pentru 1 m film, g 1,8 1,8 2, 1 3,6

�
o
CJI
gistrarca şi redarea sunetului s'e pot face atît magnetic: cît
şi optic.
La formatul 8 mm, din cauza perforaţiilor <le dimensiuni
suficient de mari comparativ cu lăţimea peliculei, apărea
„alterarea" sunetului la redarea magnetică. Pentru a se
evita aceasta, pista magnetică principală, lată de O , 7 mm, a
fost „mutată" la formatul Super 8 pe latura opusă perfo­
raţiilor. Locul ei a fost luat de o pistă magnetică - denumită
de compensaţie (echilibru) - lată d_e numai 0,3 mm, cu rolul
de a păstra planul filmului riguros perpendicular pe axa
optică şi a asigura înfăşurarea corectă a filmului pc bob i­
nele de proiecţie.
Ulterior, pista de compensaţie a început să fie utilizată
chiar pentru redarea sunetului, în special la cineproiectoa­
rele stereo sau la cele care permit procedee complexe de
mixaj sonor.
Pista magnetică a peliculelor Super 8 este aşezată pe suport,
adică pe partea opusă emulsiei fotosensibile. Obţinerea
practică a pistei de Sunet poate fi realizată prin aplicarea
(lipirea) unor benzi magnetice avînd lăţimea egală cu pistele
de sunet principală (0,7 mm) ş i de compensaţie (0,3 mm)
şi de grosime foarte mică, conform standardelor internaţio­
nale ; acest procedeu se aplică atît la nivel industrial şi pro­
fesional cît şi la nivel amator, unde cu un dispozitiv specia­
lizat se poate asigura suportul imagine..:sunet pentru prelu­
crarea sunetului în monobandă.
Pista magnetică a peliculei Super 8 solicită din partea
cineamatorilor matre atenţie (asupra acestei probleme vom
reveni la capitolul rezervat sonorizării de studio) clar oferă
posibilitatea „sonorizării" în monobandă atît a vechilor filme
mute sau realizate în dublă bandă cît şi a noilor „producţii" .
Filmele c u pistă magnetică trebuie mînuite c u atenţie
mărită, ţinînd cont că ele sînt în acelaşi timp pelicule foto­
sensibile dar şi benzi magnetice.
Ca orice bandă magnetică, filmele cu pistă magnetică
vor fi ferite de cîmpuri magnetice intense. La lipire se va
ţine scama în mod deosebit de continuitatea pistei sonore,
ceea ce implică suprapunerea corectă a capetelor de film,
redizolvarea benzii magnetice în soluţia de lipit şi evitarea
acoperirii în cazul utilizării benzilor sau mărcilor adezive.

106
 La prelucrarea fotochimică şi curăţire se vor utiliza numai
substanţe care nu atacă pista m;ignetică.
În fig.2.9 prezentăm dimensiunile recomandate de stan­
darde pentru capetele magnetice de înregistrare-redare şi
ştergere pentru pista principală.
Despre fonograma optică am amintit anterior. După cum
se observă şi din fig. 2. 1 0, pentru formatul Super 8 sînt pre­
văzute ambele forme de fonogramă optică : cu suprafaţă
variabili şi cu densitate optică variabilă.
Aşa cum arătam la subcapitolul 1 .3, cu excepţia încer­
cărilor făcute de firma Fuj i privind fabricarea unei cineca­
mere care să înregistreze optic sunetul la filmare, fonograma
optică este realizată numai la editarea unor copii în labo­
ratoarele sau firmele specializate , destinate exclusiv pro­
iecţiei.
Din păcate, la pelicula Super 8, lăţimea mică a fonogra­
mei optice şi vitezele de derulare standard care sînt mici în
comparaţie cu formatele 1 6, 35 şi 70 mm nu permit redarea
unui sunet de calitate sup erioară.
Sunetul „magnetic" este astfel superior din punct de
vedere calitativ, al posibilităţilor de prelucrare, utilizării
sunetului stereofonic şi al rezistenţei în timp (al uzurii me­
canice) .
Formatul 9,5 mm (fig. 2.8, c) , deşi oferă o serie de avan­
taj e : utilizarea foarte bună a suprafeţei peliculei (peste
70%) . fot0gramă de dimensiuni mari raportată la o lăţime
relativ mică a benzii, nu a reuşit să se impună pe plan mon­
dial. Rl'gional - în Franţa, patria de origină - are încă
mulţi arlepţi grupaţi în cinecluburi puternice, cu reviste şi
festivaluri proprii.
Din cauza ariei reduse de răspîndire, aparatura destinată
acestui format prezintă puţine tipuri constructive, derivate
în gem�ral din aparatura de 1 6 mm .
Formritul 1 6 m m (fig.2.8, d) , în circa 60 el e ani de exis­
tenţă, este singurul format utilizat c:>fectiv, atît de amatori
cît şi de profesionişti .
Com parativ cu Super 8, costul p<'liculei rle 1 6 mm este
de circa 3,5 ori mai mare la aceeaşi frecvPnţă de filmare : 1 minut
de proi<'cţic la 24 im/s , are o suprafaţă de 0, 1 75 m2 pentru

107
 7.98
� 0.03
·4 7.2
b· 0.75 mi�
O•O.S mu.

·
1
� o
7. 5 8 ± 0,05"

� 05 2
o
�o,a s __ J.2Z_± 0.04

�I c = Cl,§� 7, 7,� ± om
Fig. 2.9. Poziţia şi dimensiunile cape lelor magne tice : l'ig. 2. lO. Disp11 11crea fonogralllt'i fo t o-
1 - sensul lum ini i la proiecţie ; 2 - sensul deplasării peliculei grafice (optice) pc filmele Super S:
la proi ec ţ ie ; 3 - pista magnetică principală ; 5 - cap magnetic 7 - cu suprafa�a variabil ă ; 2 - cu densitate optică

de rrdarc ( sau combinat înrf>gistrare/redarc) ; 6 - cap magnetic variabi lă ; a - J :'"1 l imr::i ul il;j a p is t l·i ,14- suncl ; b - J ă ţ i m f' a
su p liment ar ; 7 - cap mag net ic cll' :� t ergerr., t n l al ă a f „ n o g r a m d l•i• t ice> ; .- - J ., ţ i 1 1 1 t' EJ. frrrst rr.i Llc"
c i t ire 0 p t i 1::\.
!-ifLgeata indică se nsul l um i n i i l a prokcţk.
 1 6 mm şi 0,049 m2 pentru Super 8 . Cum costul peliculei este
direct proporţional cu suprafaţa, raportul rezultă imediat,
mai ales că se păstrează şi la prelucrarea materialului filmat.
Acest avantaj major al formatului Super 8 este însă
„umbrit" de micşorarea în aceeaşi proporţie a suprafeţei
utile a cadrului, care implică un raport de mărire dublu,
pentru a obţine aceleaşi dimensiuni ale imaginii proiectate,
şi, în acelaşi timp, o claritate redusă.
Orice imperfecţiune de pe film (fire de praf, zgîrieturi,
nestabilitate a imaginii) vor apărea de două ori mai mari
în cazul utilizării formatului Super 8 faţă de 1 6 mm.
Obţinerea unei calităţi a proiecţiei, conform normelor
profesionale cu pelicula Super 8 , implică o manipulare mai
îngrij ită, iar aparatura trebuie să asigure performanţe meca­
nice şi optice de două ori mai bune decît aparatura similară
<le 1 6 mm. Toleranţele mai strînse în execuţie determină creş­
terea preţului aparaturii, ceea ce micşorează decalajul amin­
tit la costul peliculei.
Pe ansamblu însă, producţia de filme Super 8 va fi ori­
-cum mai ieftină decît în cazul utilizării formatului de 1 6 mm.
Î n ultima vreme, apariţia sistemului Polavision şi utili­
zarea tot mai accentuată a benzii video a determinat o recon­
siderare a relaţiei Super 8 - 1 6 mm.

2.3. Modurile de prezentare şi livrare

Principalele moduri de livrare a peliculei virgine Super 8

sînt : caseta Kodapak, caseta Single, caseta Polavision şi
diverse forme d e bobine.
Le vom analiza rînd pe rînd :
1. Caseta Kodapak (fig. 2 . 1 1) are dimensiunile 7 6 x 70,6 x
24,25 mm. A fost prima formă de prezentare a peliculei Super 8
în anul 1 964. Caseta poate conţine peliculă „mută" (fără
pistă magnetică) sau prepistată (cu ambele piste magnetice
depuse de către firma producătoare) . Varianta iniţială (mută)
nu permite înregistrarea directă a sunetului în cinecameră.

109
 7

6 5
10

Fig. 2. 1 1. Caseta Kodapak 15 m (50 feet) . Schemă de principiu :

1 - corp; 2 - axul bobinei debitoare ; 3 - bobina debitoare ; 4 - rolă de ghidare ; 5-
scuturi de ghidare ; 6 - fereastră de filmare ; 7 - axul motor de antrenare ; 8-bobiaă recep­
toare ; 9 - pelicul a ; 10 - direc�ia şi sensul luminii ce Yine de Ia obiecti\�.

lt

Decu rea din

case

.::
<O
o'

Fig. 2. 12. Dimensiunile filmului din caseta Kodapak 15 m

 Lungimea totală (l1) de film este de 15,52 - 1 5,73 m
(adică de la 3666 pînă la 37 1 0 perforaţii. Lungimea utilă (l.)
este de 1 5, 2 m adică 3600 fotograme (fig. 2 . 1 2, a ) . Pentru
siguranţa sînt prevăzute două lungimi - la începutul fil­
mării (l;) de minim 55 mm, 1 3 perforaţii şi una de final (l1)
de 1 5 1 mm, 37 perforaţii. Aceste lungimi sînt considerate
pierderi tehnologice în procesele de developare automate.
La sfîrşitul lungimii utile de film din caseta Kodapak
este practicată o degaj are în peliculă (fig. 2. 1 2, b) , astfel
încît e::: t e evitată forţarea grifei cinecamerei. Î n aceeaşi zonă,
pe film este marcat vizibil „EXPOSED" , pentru ca utiliza­
torul să ştie că a fost antrenată toată lungimea.
Kodc.pak este o casetă cu rolele (debitoare şi receptoare)
coaxiale, implicit cu deplasarea planului filmului. Pe partea
frontală sînt prevăzute : fereastra de filmare şi degaj ările de
-codificare :
- sensibilitatea filmului (decuparea A) ;
- poziţionarea casetei (decuparea B) ;
- felul filmului (identificare pentru prelucrare-decu-
parea C) ;
- comandarea filtrului de conversie (decuparea D) .
Decuparea din casetă, în care filmul este vizibil din exte­
rior, ;ire o lungime de 28 mm care corespunde la 6,5 paşi .
Centrul fotogramei se găseşte pe axul de simetrie al decu­
pării de poziţionare a casetei în cinecameră.
Dup:-!. introducerea în cinecameră, forţa exercitată de pre­
sorul inclus în casetă este cuprinsă între 2,2 - 3,9 �-
Î n fig. 2. 1 3 este prezentată o vedere din faţă a casetei
unde ::-cpar clar cele 4 degaj ări.
Î n funcţie de sensibilitatea filmului care este ambalat,
decupa:rea A are o lăţime v ariabilă.
Decuparea A arc o latură cu poziţie fixă (margine supe­
rioară) şi o latură variabilă (margine inferioară) pe care se

111
 3 :t D/1
1 1,4 6

, 1 1 1 1--r
!., - A

lD

ci
t'-
j
o

dJ
„.

Lo cul
et ichetei
B
20 .3 ± 0.�
24. 2 �

Fig. 2. 13. Di spunerea decupărilur cfa codificare a case t e i I\o<lapak 15 m .

} - ckruparr_:l.p"ntru SEn.:;ibilitatea filmulu i ; B - decuparea d e poziţionare : C - - i�lent ific�re<ţ casetei l a :prelucr<:1ir� ;
D - (!DJDi!lld� liJlr�Jul de conversie,
·
sprijină palpatorul sensibilităţii filmului din cinecameră.
Î n tabelul 2.3 dăm valoarea cotei „X" pentru diversele
sensibilităţi.
Tabelul 2 . 3

Valorile mărimii „X" pentru diverse sensibilităţi

Sensibilitatea filmului A/N• sau color

p<ntru lumina zilei (5 500° K ) .
Sen>ibilita:ca filmului A/X • şi color

Caseta m1 a.re decupare pentru filtru Ca.seta are decupare pentru filtru de
pentru lumina artificială (3 400° K ) .
Mărimea
color tip A conversie tip A X, mm

GCST ASA DIN GOST ASA DIN

� 10 11 16 16 13 25, -:1
1 (> 16 13 22 25 15 22,86
22 25 lj 32 ':!O 17 20,32
- '
':10 17 65 6':1 19 17,78
(' .'i 6 ':1 19 90 100 21 15,2':1
YO 100 21 130 160 23 12,70
l_;(i 160 23 250 250 25 10, 16
25(1 250 25 350 ':100 27 7 , 62
j_'i(J 400 27 500 640 29 5 , 08

• A 1 �J - alb�negru.

Îr: ciecuparea „B", care se găseşte la j umătatea înălţimii

casetE'i, intră un nut de poziţionare care împiedică introdu­
cerea greşit a casetei în cinecameră.
DE>cupările de poziţionare „ C" ajută la identificarea case­
tei în maşinile de developat automate. Numărul maxim de
decuţ:,:·i este 6 şi cu ajutorul lor se pot obţine 63 de combi­
natii
' ��andardizate.
Dt-cuparea „ D"comandă, în funcţie de felul filmului conţinut
de c 2 ;:�·t ă , extragerea sau introducerea filtrului de conversie.
După. cum se observă în fig. 2. 1 1 caseta Kodapak este
form<iU dintr-un corp bicameral în care se găsesc coaxial
cele două bobine. Filmul este ghidat prin intermediul unor
role 4 �i scuturi 5 în interiorul casetei pînă în dreptul ferestrei
de filmare din cinecameră.
Pe- porţiunea în care caseta este decupată, rolul de ghidare
şi poziţionare precisă a peliculei este preluată de ghidajele
laterale (unul fix şi altul elastic) care se găsesc pe cinecameră
si
' de presorul din casetă.
Axul de antrenare 7 are o siguranţă de sens care nu per­
mite �� erularea inversă a filmului.

113
 Schimbarea planului filmului se face înainte de ;intre-·
nare prin grifă, astfel că după trecerea prin dreptul ferestrei
de filmare, pelicula se înfăşoară pe bobina receptoare care
este coplanară cu fereastra şi presorul.
Pentru o bună calitate a materialului filmat este hotă­
rîtoare poziţia filmului în dreptul ferestrei de filmare. Imper­
fecţiunile de început au fost rînd pe rînd eliminate, casetele
produse azi asigurînd o poziţionare şi o stabilitate remarca­
bilă a peliculei în timpul filmării.
Aşezarea coaxială a bobinelor conferă o formă compactă
a casetei, formă „ transmisă" şi cinecamerei. În volumul
întîi, fotografia 23 , redăm primele cinecamere c::i.re au utili­
zat casetele Kodapak - modelele Kodak M2, M4 şi M 6 .
Este bine d e amintit c ă sistemul „casetă" a fost utilizat
şi înainte de apariţia Kodapak-ului atît de amatori cît şi d e
profesionişti.
Printre primele realizări destinate amatorilor vom aminti
caseta pentru film de 9,5 mm utilizată în cinecamera Pathe
Bab y începînd cu 1 924.
Î n cinematografia profesională, casetele sînt prez�nte pe
multe modele de cinecamere. Casete s-au utilizat si în cine- '

camerele pentru formatul 8 mm.

Pentru exemplificare, prezentăm în fig.2. 1 4 caseta cu role
coplanare produsă de Combinatul Pentacon Dresda - R.D.G.
şi destinată cinecamerelor în care se utilizau filmele 2 �< '3 mm.

Fig. 2. 14. Caseta Pentacon p·::- =::�·.; film

2 x 8 mm.

114
 După rularea întregii lungimi de film din casetă, unde
era expusă numai j umătate din lăţime (8 mm) caseta se întor­
cea şi se expunea şi cealaltă j umătate. Î n timpul utilizării
filmul, ieşea din casetă numai pe porţiunea din dreptul feres­
trei de filmare.

bi

Fig. 2. 15. Caseta Kodapak 1 5 Sonoră.

a - vedere ; b - traseul peliculei prin casetă ; 1 - peliculă necx!Jusă ; 2 - rolă debitooare ;
3 - scut de ghidare cu rol de şicană anti lumină parazită ; 4 - peliculă expusă şi cu sunet
î nregistrat ; 5 - dispozitiv de antrenare stabiliza tă a filmului pentru înregistrarea sunetului
(cabestan - rolă presoare} prezent pe cinecameră ; 6 - cap magnetic de înregistrai'e aflat
pe cinecameră ; 7 - piq;hie de lini�tire grosieră solidară cu caseta ; 8 - fereastră de filmare ;
9 - presorul solidar cu caseta ; 10 - ax de antrenare al rolei receptoare ; 17 - rolă receptoare„

Din păcate vechile casete erau destul de complicate cons­

tructiv si încărcarea cu film se făcea de către utilizatori.
Nout�tea casetelor Kodapak a constituit-o simplitatea
mînuirii şi costul redus, dublate de automatizarea întregului
sistem.
Î n anul 1 973 au fost produse casetele Kodapak „sonore"
(fig.2.9) . Utilizarea lor permite înregistrarea sunetului direct
la filmare pe pista magnetică principalrt depusă pe peliculă.
Casetele Kodapak „sonore" sînt mai înalte şi au prevă­
zută o decupare suplimentară prin care sînt aduse în contact
capul magnetic cu pista sonoră. După cum arătam la cap. I
paragraful 3, în dreptul decupării pentru blocul de sunet

115
(fig. 2.9) se găseşte o pîrghie cu rol activ în „liniştirea" miş­
cării sacadate a filmului si' transformarea ei într-o miscare
'

cît mai uniformă.

Gabaritul mai mare a casetelor „sonore" (76 x 85,8 x
X 24,25 mm) nu permite utilizarea lor în cinecamerele „mute",
dar casetele „mute" pot fi folosite la cinecamerele „sonore" .
La proiecţia filmului pentru a recunoaşte p e cineva sînt
suficiente cîteva secunde. Sunetul direct implică o durată
mai mare a secvenţei filmate timp în care cel filmat trebuie
lăsat să-şi termine ce avea de spus.
Odată cu apariţia cinecamerelor „sonore" cu ajutorul
cărora se putea înregistra sunetul direct pe pista magnetică
depus{t pe film corelat cu lărgirea domeniilor de utilizare a
formatului Super 8 a apărut nevoia unei cantităţi mai mari
de film disponibilă în casetă.
Ţinînd cont de aceste necesităţi firma Kodak a produs
în 1 975 primele casete de 60 m (200 feet) în variante „mută
şi sonoră" . Utilizarea lor oferă o autonomie de patru ori
mai mare, adică : 1 3 minute şi 20 secunde la 1 8 imagini pe
s ecundă şi 1 O minute la 24 imagini pe secundă.
Proiectarea casetelor de 60 m s-a făcut astfel încît să nu
determine modifid'iri radicale (de gabarit sau motor) pentru
cinecamere . S-a mers pe ideea de a „scoate" în afara carcasei
magazia cu film, în interiorul cinecamerei fiind lăsată o
„bucl{t" care să treacă prin dreptul ferestrei de filmare şi a
blocului de sunet .
Este o tehnică folosită de mult timp în cinematografia
profesionistă atît pentru formatul 1 6 mm cît şi la formatele
mai mari.
Spre deosebire de unele cinecamere profesionale unde tra­
seul filmului în interiorul aparatului este destul de complicat
casetele de 60 m posedă un adaptor de tip Kodapak 1 5 m
în care se găseşte bucla de film. Astfel nu s-a renunţat nici
la a\·antajele casetelor Kodapak 1 5 m.
Alcătuirea unei casete de 60 m este schiţată în fig. 2. 1 6.
E a conţine următoarele părţi componente :
- magazia propriu-zisă 1 ;
- sistemul de antrenare cu moment motor constant
poz. 4, 5 şi 14 ;
- adaptorul de tip Kodapak 13.

116
 ,

Fig. 2. 16. Caseta Kodapak 60 rn (200 feet)

a - secţiune ; b - vedere ;
1 - corpul casetei ce se găseşte f:n afara ciaecamerei; 2 - bobiaă recep t o :ire ; 3 -
bobină debitoare ; 4 - axul arcului spiral plan; !J - c arcasa arcului spiral 'plin; 6 -
lilm expus; 7- film neexpus; 8 - rolă de ghidare şi schimbare a planului de de­
plasare a filmului ; 9 - rolă de ghidare ; 10 - fereastră pentru su net; 11 - pirgbie de
liniştire grosieră ; I Z - fereastră de filmare; 13 - corpul adaptorului Kodapak 1 5 ce in-
tră !n camera filmului din aparatului de filmat; 14 - arc spiral plan.

1 17
 Cea mai dificilă problemă de rezolvat în construcţia noului
tip de casetă a ridicat-o asigurarea unui moment motor
constant pentru acţionarea filmului.
Din fig. 2. 1 7 se vede că, în cazul Kodapak-ului de 1 5 m,
forţa de tragere (F1) pe care o dezvoltă grifa trebuie să
învingă forţa de inerţie (Fi/) a filmului virgin şi forţele de
frecare (F1) :
(2. 7)
Forţa de tracţiune maximă admisă în dreptul perforaţiei
este de 3 N.
Antrenarea unei lungimi de film de patru ori mai mar�
doar prin acţiunea grifei nu mai este posibilă şi aceasta din
următoarele motive :
- este necesară o forţă destul de mare de tragere a fil­
mului prin intermediul dintelui grifei şi există pericolul
deteriorării sau chiar ruperii perforaţiei ;
Fi

Fig. 2. 17. Distribuirea forţelor î n ca­

nalul filmului :
1 - pelicula ; 2 - ghidajul fi1mului şi fereastra
cir..ccaro.erei ; 3 - presor ; 4 - obturator.

Ft

- neuniformitatea miscării, deci a frecventei de filmare ;

- redimensionarea m �toarelor de antren.'are din cine-
camere care implică creşterea gabaritului şi un consum sporit
de curent electric pentru alimentare.

118
 Rezolvarea acestor neaj unsuri s-a făcut prin introducerea
unui arc spiral plan (fig. 2. 1 6, poz. 1 4) pretensionat care
acţionează cu un cuplu motor de antrenare suplimentar.
Deşi mai complicate constructiv, casetele de 60 m au
corespuns întrutotul. Î n prezent ele se pot utiliza într-un
număr tot mai mare de cinecamere .
Cinecamerele amintite pot folosi atît casetele de 60 m
cît şi cele de 1 5 m, caseta de mare capacitate fiind o opţiune
şi nu o obligaţie .
Kodapak-ul de 1 5 m şi 60 m se comercializează în general
cu pelicula încărcată de către firma producătoare a materia­
lului fotosensibil. Developarea se face fie în laboratoarele
firmei producătoare fie la diverse laboratoare specializate.
Este bine să semnalăm existenta unor casete demonta­
bile sistem Kodapak 1 5 m produ se de industria sovietică
şi pe care cineamatorul le poate încărca după dorinţă.

Fig. 2. 18. Cuţit cu role pentru

tăierea filmului 2 X Super 8.

Etapele de încărcare ale acestui tip de casetă sînt urmă­

toarele :
- caseta se demontează ;
- filmul 2 X 8 Super tăiat cu ajutorul unui cuţit special
cu role (fig. 2. 1 8) în două jumătăţi se bobinează, pe un inel
al cărei rol este de a permite o derulare uniformă. Se exclude

119
bobinarea filmului fără inelul amintit şi aşezarea directă pe
axul 2 din casetă, deoarece la scurt timp după începerea an­
trenării apare blocarea. O atenţie deosebită trebuie acordată
poziţiei emulsiei faţă de sensul de înfăşurare, ţinînd cont şi
de aşezarea în Kodapak ;
- bobina de 1 X 8 Super se introduce în casetă. Filmul
este trecut prin rolele şi scuturile de ghidare pînă la axul
motor, unde capătul liber se prinde de bobina receptoare
8 (fig. 2.5) ;
- caseta se închide.
Cu excepţia operaţiei de demontare a casetei, celelalte
se execută la întuneric total, fie în camera obscură, fie în
„sacul negru" .
Industria sovietică produce, special pentru casetele Koda­
pak demontabile, peliculă Super 8 bobinată pe inelul anti­
blocare în lungime de 1 5 m. Cutiile care conţin pelicula, amba­
late în modul prezentat anterior, nu se vor deschide decît în
întuneric total. Filmul, după ce a fost scos din cutie, poate
fi montat în casetă fără nici o altă prelucrare.
După închidere, caseta se examinează la lumină pentru
a se verifica poziţia filmului şi a perforaţiilor.
Din experienţa proprie, rezultă că este recomandabil să
se utilizeze numai o singură parte din filmul tăiat, deci circa
1 0 m, decît să se încerce lipirea j umătăţilor.
Deşi mai greoaie, această metodă de încărcare a casetelor
de către utilizator are avantajul asigurării peliculei pentru
cinecamerele care lucrează numai în sistemul Kodapak, cîncl
casetele gata încărcate nu pot fi obţinute.
Casetele demontabile se prezintă numai sub formă „mutit"
de 1 5 m.
Caseta Single 8 are dimensiunile 68 X 1 02,3 x 1 3, 2 m m .
A fost lansată cu circa un an mai tîrziu decît Kodapak-ul de
către firma Fuji-Japonia (fig. 2. 1 9) . Conţine de asemenea
1 5 m de peliculă cu dimensiunile Super 8, dar cu alt suport
pentru materialul fotosensibil : poliester în loc de tradiţio­
nalul triacetat de celuloză.

120
 Caseta Single 8 a reluat ideea mai veche a casetelor în
care bobinele nu sînt coaxiale ci coplanare, bobina debitoare
sus, cea receptoare jos Forma casetei a permis ca placa pre­
.

soare să rămînă solidară cu cinecamera, toleranţele în exe-

12

113,3 �
t- - -!
el bi c)

Fig. 2. 19. Caseta Single 8.

a vedere din fa t ă ; b schemă de principi u ; c - vedere laterală ; 1 - corpul casetei- ;
2 bobina debitoare ; 3 - nuturi ce formează suprafaţa de aşezare a casetei ; 4 - profil pen­
- -

tru t ipul filmului şi filtrul de conversie ;

-

5, 12, 13 - profile pentru sensibilitatea' filmului ;

C - pelicula ; 7 - rolă de ghidare şi frînare ; 8 - bobină receptoare ; 9 - axul bobinei recep­
toare (axul motor) ; 10 - axul bobinei debitoare ; 11 - gaură pentru tipul filmului şi filtru
de conversie.

cuţia casetei neinfluenţîncl practic stabilitatea filmului în

timpul antrenării.
Construcfo·, filmul poate fi dat înapoi pe toa.tă lungimea,
manevră ce se execută mult mai dificil în cazul Kodapak-ului .
Caseta Single 8 este mai subţire, 1 3,3 faţă de 25,25 mm,
şi mai înaltă, 1 02,3 faţă de 70,6 mm, decît Kodapak.
Asemenea casetei Kodapak, şi caseta Single 8 asigură,
odată cu introducerea în cinecameră, reglarea automată a
unor parametri. Pentru aceasta, pe corpul casetei se găsesc
nuturi sau degajări, a căror prezenţă şi dimensiuni sînt ele­
mente de reglaj .
Spre deosebire de Kodapak 1 5, caseta Single 8 are trei
posibilităţi de reglare automată a sensibilităţii filmului intro-

121
dus care pot fi „citite" de către cinecamere (fig. 2. 1 9 poz.S,
1 2 şi 1 3) . Această caracteristică lasă o mai mare libertate
constructorilor de cincamere care utilizează caseta Single 8.
Î n ceea ce priveşte felul filmului pentru lumina artificială
sau de zi şi introducerea sau extragerea filtrului de conversie,
există prevăzute două posibilităţi de codificare (fig. 2 . 1 9
poz. 1 1 şi 4) . Prezenţa lor indică încărcarea casetei cu film
pentru lumina artificială, iar lipsa, film pentru lumina de zi.

Tabelul 2.4

Valorile mărimilor O, A ş i B pentru diversele sensibilităţi ale filmelor uti­

lizate în caseta Single 8

SensibiJitatea filmului din casetă o A B

DIN ASA grade mm mm

13 16 22 51 1 1,6
14 20 26 50,5 10,85
15 25 30 50 10, 1
16 32 34 49,5 9,35
17 40 38 49 8 ,6
18 50 42 48,5 7,85
19 64 46 48 7, 10
20 80 50 47,5 6,65
21 100 54 47 5,60
22 125 58 46,5 4,85
23 160 62 46 4, 1 0
24 200 66 45,5 3,35
25 250 70 45 2,60
26 320 74 44,5 1 , 85
27 400 78 44 1, 10

Toleranţa în execuţie ± 0,50 ± 0, 1 ±0,3

Caseta Single 8 este produsă şi în varianta sonoră (fig .2. 1 9) ,

cînd în partea inferioară există o decupare, similară celei de
la caseta Kodapak sonoră, necesară aducerii capului magnetic
în contact cu pista de sunet şi antrenării filmului de meca­
nism ul format din cabestan şi rolă presoare.
Deşi posedă unele avantaje faţă de Kodapak - simplifi­
care constructivă, eliminarea presorului din casetă şi utili-

122
zarea unui presor solidar cu cinecamera, variant � de codi­
ficare, utilizaea casetelor Single 8 s-a făcut, cu puţme excep­
ţii, numai în cinecamcrele produse de firma Fuj i, ceea ce a
impus o răspîndire mai restrînsă decît caseta Kodapak.

al
Fig. 2.20 Caseta Single 8 sonoră:
a - vedere; b - drumul peliculei prin ca.aete.

Bobinele (fig. 2 . 2 1) conţin peliculă Dublu Super 8 cu

lăţimea de 1 6 mm adică 2 X Super 8 (DS 8) . Utilizarea bobi­
nei este răspîndită în ţările socialiste, unde există încă multe
-cinecamere care folosesc peliculă DS 8 .
Bobinele s-au folosit în primul rînd în cinecamcrele rezul­
tate din adaptarea modelelor vechi concepute pentru peli­
cula Normal 8 mm (2 X 8) - de exemplu Quartz 3 Zoom ;
Aurora - produse de industria sovietică ; Paillard Bolex D S
8 - Elveţia sau din modelele concepute pentru 1 6 m m
- Pathe Webo Report Super 8 , Canon D S 8 . Filmul î n acest
caz are o lungime care variază de la 7 ,5 la 1 20 m. Modul de
lucru este similar celui utilizat în cinecamerele de 8 mm.
Succesiunea fotogramelor în cazul utilizării peliculei
2 x Super 8 este prezentată în fig. 2.22, fiind întrutotul iden­
tică cu aceea de la formatul Norn;i.al 8 cînd se utilizează
pelicula 2 x 8 mm.

1 23
 --

16,05. 0)5
--
19max

Fig. 2.2 1. Forma bobinelor cu •:J.<Jaci­

tate de pînă la 10 rn utilizJ.te în
c i ne carn e rel e Dto blu Super ·'l .

Fig. 2.22. Succesiunea fotogramelor în

cazul utilizării peliculei Dublu Super 8.
a -rprima trecere ; b - a dcua trrcer� (după
bJ C) şi ot�:a.dea pe·
�-
I

J6 __ ---!
\ntoarcerea bobinei) ; tăierea
liculci cu l<itimt2. de e mm.
c -
_____

124
 Încărcarea peliculei în aparat se face mai greoi şi, după
o primă trecere a peliculei în faţa ferestrei de filmare,urmează
o întoarcere a bobinei şi expunerea celeilalte j umătăţi.
După prelucrare, filmul developat se taie în două părţi
cu lăţimea de 8 mm care se lipesc cap la cap.
Bobinele conţin în general următoarele lung imi de
peliculă :
2 -, 7,5 m (bobinele sovietice)
2 �< 10 m (ORWO, R.D . G. ; FOMA, R.S.C.)
2 �< 30 m

l
(bobine a:rînd forma conform standardului
2 - ·· 60 m
,_
formatului 1 6 mm)
2 � < 1 20 m
Cde mai utilizate sînt bobinele de lungime mică -

- 2 : : 7,5 m sau 2 X 1 0 m, a căror formă este prezentată

-

în fig. 2.21 .
La fiecare capăt, bobinele conţin o porţiune suplimen­
tar;t de film denumită amorsă, cu rolul de a permite încăr-
carea cinecamerei cu peliculă chiar la lumină, nefiind peri­
col el(· a se \·oala metrajul real indicat (7,5 m sau 1 0 m) .
Amors;c are o lungime de circa 1 m la fiecare capăt şi prin
înfăşurare devine ecran de protecţie pentru restul filmului .
Pc amorsa d e început este marcat prin perforare felul
filmului, iar pe cea de a doua o atenţionare prin care se arată
că a fost expus numai j umătate de film.
Caseta specială tip Polavision (fig. 2.27) se utilizează
în sistemul cu acelaşi nume al firmei Polaroid şi va fi des­
crisă pe larg la subcapitolul 2.5. Pe scurt, este o casetă
complexă ce conţine, pe lîngă pelicula propriu-zisă, un mini­
laborator de prelucrare ultra-rapidă unde în 90 s se execută
developarea, fixarea şi uscarea a 1 5 m de film şi un sistem
de iluminare a filmului printr-o prismă cu reflexie totală.
Caseta se utilizează atît pentru cinecameră cît şi pentru
proiector.

125
Concluzii privind modurile de prezentare şi livrare
a peliculei Super 8

Toate modurile de livrare permit încărcarea cinecamerei

cu film la lumină fără pericol de voalare a lungimii utile de
film ; cu toate acestea, este bine să fie evitată manipularea
filmului în lumină directă şi puternică.
Scoaterea peliculei, după ce a fost rulată o porţiune, se
face fără pierderi majore în cazul casetelor. De aceea, este·
posibil să se filmeze pe diverse sorturi de peliculă, fără a se
utiliza întreaga lungime de film, peliculele fiind schimbate
una după alta. Bobinele ridică probleme mai mari în exe­
cutarea unor astfel de operaţii.
Din punct de vedere al comodităţii în utilizare, casetele
sînt de asemenea superioare bobinelor. Cele din urmă deţin
un avantaj numai privind metraj ul superior, pus în ,-aloarc
într-un număr redus de cinecamere.
Pe cutia de ambalaj a peliculei sînt notate o serie de date :
- felul peliculei - alb-negru sau color ;
- de interior sau exterior (pentru color) ;
- „mută", prepistată sau „sonoră" ;
- sensibilitatea peliculei ;
- data pînă la care este garantată de producător ;
- procesul de developare sau adresele laboratoarelor undc-
se poate developa ;
- seria lotului din care face p arte pelicula.
Aceste date trebuie citite şi urmărite cu mare atenţie,..
respectarea lor fiind esenţială pentru obţinerea unei bune
calităţi a materialului filmat.
Peliculele se vor utiliza numai în condiţiile indica te de
producător.
În afară de modurile de livrare amintite, pelicula Super S.
se mai livrează pentru scopuri profesionale şi sub forma 2 X S8
1 6 mm (fig 2.23, 1 a şi b) şi 4 X S 8
=

35 mm (2 .23, 2 a
şi b).
= =

Aceste pelicule se folosesc pentru multiplicarea copiilor„

operaţie care se execută numai în laboratoare specializate şr
de către personal calificat.
După prelucrare, pelicula este . tăiată la dimensiunile:
formatului Super 8, în maşini sau dispoziti,·e speciale.

126
 o
Fig. 2.23. Forma de prezentare a
o
peliculelor 2 x S 8 ( 16 mm) şi 1 x
X S 8 (35 mm) utilizate pentru
o scopuri profesionale :
7 - film lat de 16 mm ; a - film virg:a,
perforaţii 1-3 ; b - film pozitiv expus şi
al developat perforaţii 1-3 ; c - film poziti·:
expus şi developat perforaţii 1-4 ; 2 - film
c.i l::it de 35 mm ; a - film neexpus ; b - film
expli.S ş developat.

bl

3�,975

bl

1) 2)

2 . · L Sorturile de pelicule Super 8

Pelicule alb -negru

Pelicula alb-negru (A/N) deţine un procent mic din tota­

lul pciiculelor Sup er 8 comercializate pe plan mondial. Este
interesant de amintit că formatul Super 8 a „debutat" comer­
-cial pc color, alb-negru apărînd în noua variantă mai tîrziu.
Pelicula alb-negru este livrată atît în bobine (2 X S 8)
cît şi în casete Kodapak 1 5 m, fiind produsă în sorturi cu
<liverse sensibilităţi (tabel 2 . 4) . Cineamatorilor noştri le sînt
dej a familiare o parte dintre tipurile prezentate în tabelul
respectiY.

127
...... Tabclril 2.5
""
co

'
Peliculele alb-negru Super 8

,
- · - - - - - -- - -

I I
Firma, Sensibili­ Puterea de Prelucrare
Nr. crt. Denumirea tatea, rezolut le, Ambalare (i ndicată de
\ara
ASA/DIN 1/mm producător)

1 FOMAPAN 17 FOMA - R. S.C. 40/ 17 2 x 10, K 15 FOMASET

2 FOMAPAN 2 1 FOMA - R. S.C. 100/2 1 2 x l0, K l5 FOMASET
3 FOMAPAN 24 FOMA - R. S.C. 200/24 2 X 10, K 15 FOMASET
4 Plus X set soluţii
REVERSAL 7276 KODAK - S.U.A. 50/ 18 2 X 33,3, K 15 Kodak
5 TRI X set soluţii
REVERSAL 7278 KODAK - S.U.A. 200/24 2 x 33,3, K 15 Kodak
6 4 X 2 x 33,3, K 15 set soluţii
REVERSAL 7277 KODAK - S.U.A. 400/27 Kodak

-
7 REVERSAL CR-80 3 M - S.U.A. 80/20 2 x 33,5, K 15 set soluţii 3 M
8 REVERSAL CR- 160 3 M - S.U.A. 160/23 2 x 33,3, K 15 set soluţii 3 M
9 REVERSAL CR-250 3 M S.U.A. 250/25 2 X 33,3, I{ 15 set soluţii 3 M
10 UP 15 ORWO - R.D.G. 25/ 15 111 2 x 10 ; 2 x 36, 6 set ORWO
K 15 A 4 105
11 UP 2 1 ORWO - R.D.G. 100/2 1 83 2 x 10 ; 2 x 36,6 set ORWO
K 15 A 4 105
12 U P 27 ORWO - R.D.G. 400/27 83 2 x 10 ; 2 x 36, 6 set ORWO
K 15, 1 X 1.5 A 4 105
IJ OCI 45 SVEMA - U.R.S.S. 4.0/ 18 8.5 2 x 7,5 set soluţii •
K 15, 1 X 15
14 OCI 180 SVEMA - U.R. S. S. 200/240 70 2 x 7,5 K 15 set soluţii •

Legend � : K 15(60) Kodapak de 1 5 sau 60 m • setul de sol u l i i va ri prtzc n t a t

2 x 11 = ambalare !n bobină 2 x Super 8 !n
=

vei. rn.
n este lungimea filmului în metri
t x 11 = ambalare ln role de Jaţimc 8 m 8 pentru lncarcarea casetelor demou •
tablle Kodapak 15 m
 Sensibilitatea filmelor variază între 1 5 -27 DIN putînd
fi folosită la filmări în condiţii de iluminare foarte variate.
Peliculele mai des întîlnite la noi în ţară sînt cele produse
de c·Jmbinatele ORWO - R.D.G. şi SVEMA - U.R . S . S.

I I
7()() nm
2.2-1. Sc asibilitc.te::t

., 1 . 1111itIT�I IJlTh I
Fig.
crimatidL a filmelor ali· -
negru produse de Of:.'IYC­

...rrrm
RDG :
a - l" P 15; 'J - l·p 21 ;
6 O 76o nm
.- ­

l_' P 27.
GOO 500

,, I .-m1111romrmJ11e\ I
400 500 600
.

700nrn

OR\\"O UP 1 5 este o peliculă pancromatică ele scnSW!­

litate :redusă (ASA 25/ 1 5 DIN) şi putere d e rezoluţie rna:·c>
- 1 1 1 linii pe mm (1/mm) .
Cc•nt:rastul este foarte ridicat (densitate max. 2 . 30 - den­
sitate :1iinimă 0, 1 0) şi granulaţia foarte fină (K* 151. =

Sc:sibilitatea cromatică este prezentată în fig. 2 . 24 , :! .

P e l icula OR\YO UP 1 5 este recomandată la filmarea uno�·
cadre cu mare bogăţie de amănunte : peisaj , arhitectură.,
industrie , circulaţie - unde avem nevoie de o putere de rezo­
luţie mare şi contrast puternic.
OR\\"O UP 21 este o peliculă pancromatică cu sensibi­
litate;:: ASA 1 00/21 DIN. Are puterea de rezoluţie ridicată
(83 l /:?.1m) şi un contrast mare ( 1 ,80/0, 1 0 ) .
Coeficientul d e granulaţie foarte bun, K 1 6. =

Srnsibilitatea cromatică este redată în fig. 2.24, b.

ORWO UP 21 este recomandat pentru filmări avînd o
iluminare medie : dimineaţa şi după-amiază, reportaje de

h:.• - indice de granulaţie.

1 29
sport, la frecvenţe de filmare suprastandardizate (30 - 60
im/s) , filmări de aproape sau macrofilmări la lumina am­
biantă.
La filmări de interior (familie sau „artistice") trebuie asi­
gurată o iluminare destul de puternică. Se poate utiliza cu
bune rezultate şi la filmarea unor spectacole, manifestări
sportive etc .
ORWO UP 27 este o peliculă superpancromatică cu
sensibilitatea ASA 400/27 DIN avînd curba sensibilităţii
cromatice mai ridicată spre domeniul roşu-infraroşu
600-700 mm (fig. 2.24, c) .
Puterea de rezoluţie (83 I/mm) este foarte bună pentru
sensibilitatea sa, iar contrastul mare ( 1 , 80/0, 1 0) . Coeficientul
de granulaţie K = 18.
Datorită sensibilităţii ridicate î n zona „caldă" a spectrului
luminii vizibile, UP 27 se poate folosi cu succes la scene ilu­
minate cu surse de lumină artificială : scene de familie, spec­
tacole, sport etc.
Pentru filmări exterioare se va utiliza pe înserate, pentru
scene de noapte „autentice" şi în toate cazurile de iluminare
„precară", macrofilmare, filmare cu frecvenţe suprastandar­
dizate cu valori mari şi foarte mari.
Cele arătate despre peliculele alb-negru produse de com­
binatul ORWO rămîn în general valabile şi pentru peliculele
cu sensibilităţi similare produse de alte firme (de exemplu
OCI 45) .
Ceea ce trebuie remarcat este gruparea peliculelor alb-
negru în funcţie de sensibilitate pe trei categorii :
1 5 - 1 8 DIN (25 - 50 ASA) - puţin sensibile ;
1 2 DIN (100 ASA) - sensibilitate medie ;
24- 27 DIN (200 - 400 A SA) - foarte sensibile .
Bazîndu-ne pe experienţa proprie, recomandăm cJ. peli­
culele alb-negru să fie utilizate în condiţiile de iluminare
pentru care au fost concepute. Este păcat să folosim h scene
puternic iluminate, peliculă de 27 DIN căreia obligatoriu
trebuie ataşat un filtru neutru de compensare, prin care să
se scadă sensibilitatea de 2 sau 3 ori, cînd în astfel de situa­
ţii un film. de 1 5 DIN este cel mai indicat.

1 30
 Reversul situaţiei, adică folosirea unui film mai puţin
sensibil - de exemplu 1 5 DIN - într-o iluminare slabă
conduce fie la subexpunerea materialului fie implică mon­
tarea unor surse de lumină foarte puternice.

Filmul color

Filmul color constituie marea majoritate a vînzărilor

mondiale de peliculă Super 8. Amatorilor le este rezervată
numai pelicula color reversibilă, ambalată atît în casete cît
�i bobine. Pentru scopuri profesionale, există şi peliculă
„poziti\· ;i", utilizată la copierea în laboratoare specializate.
Emulsiile fotosensibile ce intrrt în componenţa peliculelor
Te\·ersibile color au cunoscut o continuă îmbunătăţire cali­
tativă. Actualele realizări de pc plan mondial conferă ima­
ginii proiectate utilizînd film Super 8 color o calitate supe­
rioară.
Î n tabelul 2.6 sînt trecute principalele sorturi de peli­
culă Super 8 color produse pe plan mondial.
Datorită alcătuirii şi principiului de funcţionare a peli­
culelor color re,·ersibile, o mare importanţă o are lumina
care „cade" pe subiectul de filmare.
După cum se cunoaşte, lumina albă este de fapt rezul­
tatul însumării celor şapte culori fundamentale : roşu, oranj ,
galben, verde, albastru, indigo şi violet. Dacă proporţia între
aceste culori nu este respectată, lumina se „colorează", mai
precis capătă o culoare dominantă. Ochiul omenesc dis­
cerne mai greu aceste amănunte, adaptarea este destul de
rapidă încît chiar dacă a sesizat prezenţa unei dominante,
după un timp totul devine normal. Peliculele color sînt însă
deosebit de sensibile la aceste „amănunte".
Compoziţia spectrală a luminii emise nu este aceeaşi
pentru diversele surse din mediul înconjurător.
Astfel lumina emisă de soare şi recepţionată pe pămînt,
.datorită fenomenelor complexe ele refracţie şi reflexie în
păturile atmosferei, are o compoziţie spectrală diferită pentru
·diverse ore din zi.
Pentru a caracteriza din punct de vedere colorimetric
sursele de lumină, s-a introdus noţiunea de „temperatură de

131
 Tabelul 2.6
Principalele sorturi de peliculă color reversibilă Su p er 8
·---------

Nr.
I
I
Firma,
I I
Scns iuili-
I Moci el e
I Mod de
Tcmp. el e
Tipul tatc I Observat ii
crt. 01{ prelucrare
lilmului culoare
ASA/DI N
\ara l i vrare

Moviechrome 10 1 Agfa - R.F. G . 3 200 10/ 17 K 15 ; KP 15 ; I LF

KS 1 5
2 I Moviechrome Agfa - R .F. G . 3 100 160/22 K 15, KP 15, I LF

1
160 KS 15
3 Fomachrome FOMA - R. S.C. 3 100 10/ 17 K 15, B 2 X 10 LF
4 Fujichrorne Fuji - Japonia 5 500 25/ 15 CS 15 ; CSS 1 5 LF
R 25
5 Fujichrome Fuji - Japonia 3 200 200/27 CS 15 ; CSS 15 I LF
RT 200
6 Kodachrome KOD A K - S.U.A. 3 200 40/ 17 K 15 ; KS 1.5 ; I LF
l i tip A B 2 X 30
B 2 X 120
7 I Ko<lachromc 11 I\:ODA h'. - S.U. A . .5 .500 25/ 1.5 K 1.'i. h: S l.'i , I LF
I
2 x 30
KODA I\: -

I
8 E k l achrome S.U. A . 3 ·rno 40/ 1 7 K l. 'i I'rocecleu l
10 A E S- 8
l.'i
I
9 Ektachromc J\ODA K - S . l T . A . 3 400 160/23 K E S- 8
160
10 Ektachrorne !\O D A h'. - S . U . .-\ . 4 200 160/2.1 I r.;: t.5 I
G
E S-8
IGO
11 I l\ O I M T\ - -

I I
S. l T . .-\ . 3 400 1\60, I\ s 60 E S- 8
Ektachro n u '
SM-72H
160/2.1
I I\ l.'i, l\S l.'i
Iiecomandat de
firmă pentru TV.
Durata develo-
pări i 13 1/2 min,
în maşina auto-
mată l(odak Su-
permatic 8
 u ...-

12 E k lachrollle KO D A I\ -- S.U.A. 3 ·100 125/22 K 1 5 , l\:S 1.5, Procedeul Poale Ii expus

EF-7242 K S 60, I \: 60, l\1E- 4 ca A SA 250/2.5
2 x 33 DIN şi forţat
la developare
13 Ektachromc IW D A I\: - S.U.A. 3 200 12.5/22 2 x 33 ; 2 ;< 120 I Procedeul E S-8
Comercial E S- 8
E G0-7252
14 Super 8 Uni­ 3 1\1 - S. U.A. 4 200 10/ 17 I I\: 15 LF
versal
15 Super 8 l'. ni­ 3 M - S.U . A . ':! 200 160/23 1 K 15 LF
versal
16 3 M Color 3 1\1 - S.U .A. 3 100 40/ 1 7 I K 15

I U2x
movie I I
17 I Orwochromc ORWO - H . D.G. 5 500 25/ 1.5 10 ; 1\: 1.5 I Set solu­
UT 15 ţii
ORWO
9165
18 Orwochrorne ORWO - R.D.G. 3 200 40/ 1 7 I3 2 X 10; I\: 15 Idem
U K 17 poz. 1 7
1 9 Peruchromr Perutz - H . F . G. 3 200 40/ 17 K 1 5 ; K S 15 LF
20 ŢO - 22 D SVEMA - lT. R.S. S. 5 500 2.5/ 15 B 2 x 7, 5 Reţeta
1 X 15 în val.I I I
21 TO - 32 j) SVEMA - U . R . S. S. 5 500 40/ 17 B 2 x 7, .5 Idem
1 X 15 poz. 20
22 TO - 90 L SVEJIL\ -- U . R . S. S . 3 200 160/22 D 8 x 7, 5 Idem
1 X 15 poz. 20

LE G E N DA
J( CSP 15 - Caseta Single 8 mutil./lilm prepistat
B 2 x n - Bobinil. Dublu Su per 8,
1 5 {60) - Kodapak mut/film m u t
KP 1 5 {60)
n
Kodapak mut/film prcpistat
- Kodapak sonor/film prepistat
�

.....
lunsimea în metri
I X n - Bobină t x Super 8
KS 15 (60) =

- Caseta Single 8 mută

w
CS 15
w css 1 5 - Caseta Single 8 sonoră LF - Laboratoarele firmei sau laboratoare specializa te
culoare" . Termenul amintit defineşte culoarea unei surse
de lumină raportînd-o la aparenţa vizuală a luminii radiate
de un corp negru adus la incandescenţă (echivalentă cu ridi­
carea la temperatura respectivă) .
Lumina emisă de surse de temperaturi de culoare (TDC)
mică (2 300°-3 400°K) conţine mai multe radiaţii cu lun­
gimea de undă mare (6 OOO -7 OOO A) din domeniul „cald"
al spectrului : galben, portocaliu, roşu. Î n această categorie
se includ becurile cu incandescenţă, lumînările, soarele la
răsărit şi apus.
în opoziţie, lumina „rece", emisă de surse cu temperatura
de culoare ridicată - peste 5 500°K - va conţine radiaţii cu
lungimi de undă mici din domeniul rece al spectrului - albas­
tru, violet. Este cazul luminii arcului electric, blitz-ului,
cerului de amiază.
În tabelul 2.7 am indicat cîteva surse de lumină mai des
întîlnite împreună cu temperaturile de culoare echivalente.

Tabelul 2.7

Temperatura d e culoare a unor surse d e l umină m a i des întilnite

Sursa de lumină
I Temperatura
de culoare, Ko
.I .
,, aloarea m1red

Flacăra de chibrit l 700 j8S

Flacăra de luminare 1 8j0 j·lQ
Lampa de incandescenţă normală 2 6j0 377
Lumina A 2 8j4 3j0
Lampă de proiecţi<' cu incandescenţă 3 OjO 328
Lampă cu halogen pt. cinematografie 3 200 3 12
Lămpi pentru foto� rafiere supra·10Jtate
(Nitrafot) 3 400 294
Lumină tip B 4 800 208
Lumina zilei (convenţională) j j00 182
Lumina C 6 j00 15-1
Cer senin 7 - 12 OOO 1 4 3 -:- 83

Fiecare temperatură de culoare poate fi exprimată în

„mired" (micro reciproca! degree) sau în multiplul acestuia ,
„decamired" damired.

1 34
 Relaţia de calcal este următoarea :
r
. 1 06
, a1 oarea m mire d es te (2.8)
--

' T
unde T este temperatura de culoare măsurată în grade
Kelvin
damired 1 0 mired.
=

Tabelul 2.8
Transformarea gradelor Kelvin în unităţi mired

1 100 I 200 I 300 I 400 500 I 600 I 700 I 800 I

I
900

2 OOO
I 500 476 455 435 4 17 400 I 385 370
I 357 I 345

I
3 OOO 333 323 2 13 303 294 286 278 270 263 256
4 OOO 250 244 238 233 227 222 2 17 2 13 208 204

1
5 OOO 200 196 192 189 185 182 179 175 172 169
6 OOO 167 164 16 1 159 156 154 152 149 147 145
7 OOO 143
I
14 1 139 137 135 133 1 32 130
1 128 127

După cum aminteam anterior, filmele color reversibile

sînt sensibilizate fie pentru lumina artificială (TDC 3 400°K =

sau 3 200°K) fie pentru lumină de zi (TDC s S00°K) . Î n =

ultima vreme s-a realizat şi comercializat un film (tip G)

care poate fi folosit pentru ambele tipuri de iluminare, dar
cu o răspîndire mai mică.
Filmele Super 8 color din punctul de vedere al TDC sîn t
de trei categorii :
- Filme pentru lumină artificială (notate de Kodak cu
litera A, de Svema cu L (JI) şi de ORWO cu UK) , ei.alonate
pentru lumină cu TDC de 3 200°K (becuri cu halogeni) sau
pentru 3 400°K (becuri supravoltate) . Se produc pentru
sensibilitatea de ASA 40-200/ 1 7-24 DIN.
- Filme cu utilizare generală (de tip G) . Sînt echilibrate
pentru lumină cu TDC de circa 4 200°K. Cu peliculele de
tip G redarea culorilor este acceptabilă, indiferent de sursa
de lumină folosită (zi sau lampă) , singură sau amestecată.
Aceste pelicule au diminuată sensibilitatea la roşu şi albas­
tru, adică spre marginile spectrului luminii vizibile redarea
culorilor fiind acceptabilă, deşi la lumina de zi tonurile sînt

1 35
 mai reci iar la lumina artificială devin mai calde. Pentru
filmele de tip G nu mai este necesar nici un filtru de con­
versie. Sensibilitatea este ASA 1 60/23 DIK.
- F1'lme pentru lumina de zi (notate cu litera D de Kodak
şi Svema (.Z:t:) şi de ORWO cu UT) sînt echilibrate pentru
lumină cu TDC de 5 500°K. Sensibilitatea este ASA 25/ 1 5
DIN.
Notaţiile reprezintă :
La peliculele color sovietice :
UO(ŢO) - color reversibil ;
J; ( L) - luci - lumină ;
.L((D) - dnei - zi.
La peliculele color ORWO :
UK - Umkehr Kunstlicht - reversibil lumină artifi­
cială ;
UT - Umkehr Tageslicht - reversibil lumină de zi.
Folosirea filmelor în condiţiile de iluminare indicate de
fabricant permite obţinerea unor culori de o brilianţă şi
naturaleţe similară cu cele ale subiectelor. Problemele încep
să se complice în cazul nerespectării condiţiilor amintite.
Imaginile obţinute vor fi virate adică va exista o culoare
dominantă : albastru pentru filmele de interior utilizate la
lumina zilei şi galben oranj , în celălalt caz. Să vedem care
este explicaţia acestui fenomen.
Din fig. 2.25 se observă că ochiul omenesc este mai puţin
sensibil la „capetele" spectrului luminii vizibile, spre deosc'­
bire de materialele fotosensibile, care în funcţie de balan­
sare au cîte o preferinţă : fie culori calde, fie cele reci.
Pentru a folosi filmele color la lumină de altă tempera­
tură de culoare decît cea indicată, fără pericolul apariţiei
unei culori dominante, se impune intercalarea unui filtru
de corecţie numit filtru de conversie. Aceste filtre au proprie­
tatea de a modifica cu o valoare definită temperatura de
culoare a luminii. Filtrele se pot monta fie în dreptul sursei,
dacă aceasta este posibil, fie pe obiectiv, cum se procedează
în mod curent.

1 36
 Fiecare filtru va avea o valoare de corecţie - ( V c expri­
mată în mired - şi care se calculează cu formula :
)
Vc = (� - �) · 106
T2 T1
(2.9)

(2.10)
sau

unde :
T1 este temperatura de culoare a sursei originale ;
T2 - temperatura de culoare pentru care s.e face corecţia.

1 .0

0,2

50 400 450 500 550 600 650 700

CTo-9m]
Fig. 2.25. Sensibilitatea cromatică a ochiului omenesc.

Valoarea de corecţie a filtrului va fi pozitivă sau negativă,

după valoarea celor două surse.
Filtrele de conversie sînt grupate în două categorii :
- seria roşiatică ;
- seria albăstruie.

1 37
 Filtrele din prima serie micşorează temperatura de culoare
a sursei, iar cele din a doua o măresc.
O metodă rapidă şi suficient de precisă pentru aflarea
valorii filtrului de conversie este folosirea nomogramei din
fig. 2.26. Valorile pentru sursa originală sînt trecute pe scala

M 2 0 00

35
7000
30
6 0 00
25

5 00 0 20 2 500

•O '
.� 15
ă
·
L. 0 0 0 e
a '1 0
·c
e: 3 OOO
A 5
,„ Film lip 8

o Film tip A

3 000
! - 5

�
"'

o -10 4 OOO
..a
o
o -1 5
-�
"' Film l i p G
2 500 -20 5.000
Fi l m pir. lumina
-2 5 de zi
6 OOO
-3 0

1 1
7 OOO
-35 8 000
9 OOO
2 000 _J -4 0 10 0 0 0
01 ,, ci

Fig. 2.26. Nomogramă de calculare a valorii mired a fil-

trului de conversie :
a - temperatura de culoare a sursei de lumină ; b- valoarea în decamircd
a filtrului de conversie ; c - temperatura de culoare a luminii pentru care
a fost fabricata pelicula (temperatura de culoare a luminii rt"ZUltate dup�
filtrare).

1 38
din stînga, iar cele pentru sursa filtrată pe scala din dreapta.
Coloana din centru dă valoarea în grade „mired" a filtrului
necesar.
Pentru a afla această valoare, şi în consecinţă filtrul
adecvat, se unesc cu o riglă punctele de pe cele două scale
laterale, respectiv temperaturile sursei iniţiale şi a celei fil­
trate pe care dorim să o obţinem. Rigla va intersecta scala
centrală într-un punct ce reprezintă valoarea în mired a fil­
trului dorit.
Este evident că punctul zero se află în dreptul reperelor
T1 = T2 ·
Valorile pozitive situate deasupra acestui punct, semni­
fică folosirea unui filtru roşiatic, în timp ce valorile nega­
tive arată folosirea unui filtru albăstrui.
Filtrele de conversie sînt produse de obicei sub forma
unor folii pe bază de gelatină şi colorantul specific . Ele pot
fi livrate ca atare sau lipite între două lame de sticlă plan
paralele şi introduse într-o montură cu filet.
Toate marile firme producătoare de material fotosensibil
- Kodak, ORWO, A GFA - furnizează şi filtre de conver­
sie. Modul de notare este oarecum diferit .
Filtrele de conversie produse de Kodak sînt notate cu
numere între 80 şi 85 şi cîte o literă la sfîrşit (tabelul 2. 9) .
Valoarea de conversie este trecută în acelaşi tabel.
A GFA - GEVAERT produce două serii de filtre :
seria portocalie - CTO (Color Temperature Orange) şi seria
albăstruie - CTB (Color Temperature Blue) .
Valoarea de conversie se obţine, înmulţind cifra de con-
trol cu numărul 1 2 ( 1 ,2 damired).
De exemplu
CTO - 1 - filtru roşiatic, Vc = 1 ,2 damired ;
CTB - 2 - filtru albăstrui, Vc = - 2,4 damired.
Seria de filtre de conversie AGFA este prezentată în
tabelul 2. 1 O.
Pentru filmele Super 8 color de tip ORWO se pot utiliza
atît filtrele prezentate anterior, cît mai ales filtrele produse
chiar de Combinatul ORWO sau cele ale întreprinderii
Glastechnik din Lammatsch, comercializate sub denumirea
de Panchromar Colorfilter.

139
 Tabelul 2 . 9
Filtrele de conversie Kodak Wratten

Culoarea Tipul Valoarea mirc�d

Albăstruie 82 10
82 A 21
82 B 32
82 c -1 5
80 D 56
80 c 81
80 B - 1 12
80 A - 13 1

Roşiatici:" 81 -'-9
81 .\ + 18
81 B 27
81 c ' 35
81 D -12
81 EF ' 52
85 c -l- 81
85 + 1 12
85 B -i- 13 1

Tabelul 2 . 1 0
Filtrele de conversie Agfa-gevaert

Culoarea Tipul Valoarea mired

Albăstruie CTB 1 12
CTB 2 2 ':1
CTB -I 48
CTB 8 96
CTB 12 - !H
CTB 16 - 1 92

Roşiatică CTO l ' 12

CTO 2 ' 2-:1
CTO 4 + -:18
CTO 8 + 96
CTO 12 + 144
CTO 1 6 + 192
CTO 2 0 + 2'l0

1 40
 Filtrele de conversie ORWO sînt notate cu cifre conform
catalogului firmei. Astfel, pentru filmul ORWOCHRO:\I
UK 1 7, echilibrat pentru lumina artificială avînd TDC
3200°K se recomandă :
- în cazul filmrtrii în lumina de zi (TDC 5500°K) filtrul
ORWO 1 4 ;
- în cazul filmării în lumina artificialrt avînd TDC
3400°K, filtrul OH.WO 1 6.
Pentru filmul ORWOCHROM UT 1 5 , echilibrat pentru
lumina de zi, avînd TDC 5500°K se recomandă :
- în cazul filmării la lumină artificială cu TDC 3200°K1
filtrul ORWO 1 3 ;
- în cazul filmării la altitudinea de peste 2000 m,
filtrul ORWO 29.
Gama de filtre de conversie Panchromar cuprinde 8
tipuri dintre care patru pentru seria aibăstruie şi patru
pentru seria roşiatică.
Seria roşiatică este notată cu literele „RC", valoarea
filtrului exprimată în mired fiind pozitivă, iar seria albă­
struie se notează cu literele „BC" , valoarea filtrului expri­
mată în mired fiind negativă.
Î n tabelul 2. 1 1 sînt prezentate filtrele menţionate. Î ntru­
cît în ţară s-a pus la dispoziţia celor interesaţi în magazinele
de specialitate întreaga gamă de filtre de conversie Pan-

Tabelul 2. 1 1

Filtrele de conversie Panchromar Colorfilter

în mire<l
Valoarea Factorul
Seria Tipul Marcarea
filtrului

I I
I

BC 1,5 - 1,5/ 1 - 15 1,0

I
BC 3 - 3/ 1 - 30 1,0
Albăstruie
BC 6 - 6/ 1,5 - 60 1,5
BC 12 - 12/2 - 12 0 2,0

I
RC 1,5 + 1,5/ 1 i -i- 15 1 ,0
+ 3/ 1,5
I
RC 3 + 30 1 ,5
Roşiatică
I
RC 6 + 6/2 + 60 2,0
+ 120
I
RC 12 + 12/4 4,0

141
 chromar şi ţinînd cont de larga răspîndire pe care o au peli­
culele ORWO Super 8 color la noi, vom analiza mai pe
larg aceste filtre.
Filtrele au monturi rotunde cu filete standardizate dintre
care cele mai răspîndite sînt l\I 49 x 0,5 ; M 55 x 0,5 ;
::\I 58 x 0,5. Filtrele sînt prevăzute cu filete atît pentru prinde­
rea pe obiectiv cît şi pentru combinarea a două sau mai multe
filtre prin înşurubarea unuia în celălalt. Filtrul propriu-zis
este o lamă plan-paralelă din sticlă optică de Jena a vînd
compoziţia conform TGL 3 5 1 87/02. Avînd în vedere alcă­
tuirea filtrului prin utilizarea sticlei optice se poate afirma
că acestea sînt foarte stabile în timp, neexistînd pericolul
„decolorării" stratului filtrant.
Prin combinarea a două sau mai multe filtre, valoarea
de corecţie rezultată este dată de suma algebrică a valorilor
indicilor individuali de corectie. Afirmatia este valabilă
pentru orice tip de filtru de �onversie indiferent de firma
producătoare.
Dacă se utilizează mai mult de un film, trebuie avut în
vedere şi pierderile de lumină prin reflexie.
Din acest motiv unele firme producătoare, cum ar fi de
exemplu Hoya-Japonia, depun pe feţele filtrelor straturi
antireflex, chiar şi în varianta multistrat. Eliminarea refle­
xiilor multiple se poate obţine şi prin lipirea filtrelor. Opera­
ţia poate fi executată corect numai de un specialist.
Vom exemplifica în continuare, folosind ca elemente
filtrele din gama Panchromar, cum se calculează valoarea
de corecţie a unei combinaţii de filtre astfel :
RC 1 ,5 + RC 3 = RC 4 , 5
ceea c e este echivalent cu :
1 ,5 + 3 = 4,5 damired
RC 6 + BC 1 ,5 = RC 4,5 deoarece
6 - 1 ,5 = 4,5 damired.
Convenţional seria roşiatică are valoarea plus, iar cea al­
băstruie minus.
Prin combinarea filtrelor de conversie cu valori egale
dar de semn contrar se obţin filtre neutre din punct de
vedere coloristic dar cu coeficient de transmisie diminuat.

1 42
 Gama principală de valori care se pot obţine cu filtrele
de conversie Panchromar este prezentată în tabelul 2. 12.

Tabelul 2. 12

Combinarea filtrelor de conversie Panchromar

Valoarea
Tipul filtrului
în mired

RC 1,5 15
RC 3 30
l{C 3 ·c- RC 1,5 45
RC 6 60
RC 6 + RC 1,5 75
RC 6 + RC 3 90
RC 6 + RC 3 + RC 1,5 105
RC 12 120
RC 12 + RC 1 , 5 135
RC 12 + RC 3 150
RC 12 + RC 3 + RC 1 , 5 165
RC 12 + RC 6 180
RC 12 + RC 6 + RC 1 , 5 195
RC 12 + R C 6 + R C 3 2 10
BC 1,5 - 15
BC 3 - 30
BC 3 + BC 1 , 5 - 45
BC 6 - 60
BC 6 + BC 1 , 5 - 75
BC 6 + BC 3 - 90
BC 6 + BC 3 + BC 1 , 5 - 105
BC 12 - 120
BC 12 + B C 1 , 5 - 135
BC 12 + B C 3 - 150
BC 12 + BC 3 + BC 1 , 5 - 165
BC 1 2 + BC 6 - 180
BC 12 + BC 6 + BC 1 , 5 - 195
BC 12 + BC 6 + BC 3 -2 10

Filtrele amintite care compun seria Panchromar, deşi

destinate în special filmelor ORWO, se pot folosi şi pe alte
sorturi de pelicule Super 8 reversibile color.
Temperatura de culoare a luminii naturale ce provine
de la soare depinde de mulţi parametri dintre care putem
aminti : condiţii meteorologice (soare cu cer senin, cer par-

143
ţial acoperit, cer înnorat etc.), ora de filmare, anotimpul,
latitudinea geografică, modul de iluminare (direct de la
soare sau la umbră) .
Sursele de lumină pe care cineamatorul le poate folosi
chiar în cursul aceluiaşi film pentru . crearea atmosferei sînt
numeroase, pornind de la flacăra de luminare sau a băţului
de chibrit şi tenninînd cu blitz-ul electronic.
Arătam anterior că în formatul Super 8 se utilizează
în exclusivitate de către amatori film color reversibil. Toate
situaţiile cuprinse în cele două paragrafe anterioare deter­
mină modificări mai mari sau mai mici ale temperat urii
de culoare a sursei.
Pentru a obţine imagini cît mai corecte din punct de
vedere coloristic trebuie utilizate filtre din seria celor de
conversie, deoarece corecţiile privind compoziţia spectrală
a luminii sursei, respectiv a imaginii înregistrate pe film,
se pot face practic numai la filmare. Î n acest mod se vor
elimina multe dintre trecerile nedorite de la un plan la altul,
fiecare avînd altă dominantă de culoare apărută fără acor­
dul realizatorului , ca urmare a montaj ului prin folosirea
unor lungimi de film expuse în condiţii de iluminare şi locuri
diferite, uneori aflate la distanţe apreciabilă unele de altele,
atît în timp cît şi în spaţiu.
Î n lucrările de specialitate, de exemplu [5] sau în pros­
pectele de însoţire se dau valorile de corecţie pentru diferite
situaţii de filmare, din care se ţine seama de parametrii
perturbatori ai temperaturii de ciuloare ai sursei menţionate
anterior.
Î n tabelul 2. 1 3 prezentăm modul de utilizare a seriei de
filtre de conversie Panchromar şi a combinaţiilor dintre
ele, conform prospectului de însoţire.
O altă metodă, ceva mai greoaie, întrucît solicită unele
calcule din partea cineamatorului, similar{t cu abacele pentru
determinarea expunerii fără exponometru numai prin apre­
ciere vizual{t a fost elaborată de Heinz l\Ieusel şi prezentată
în lucrarea [5] .

144
 Tabelul 2 . 1 3
Utilizarea serici d e filtre d e conversie Panchromar pentru corectarea
temperaturii de culoare a sursei de lumină,
în funcţie de felul filmului color u tilizat

I 32o:·K
Cond i ţ i i!<• do Valoarea de corecţie
iilmarc (damired)

DE Lmuc-;A
I
I
SURSA
zi
tr u
Fi lm de
Fi l ����
Anotimpul l
(luna) Ora ! 5500' K artificială

----- �----- · -
1
4 I
__9 -_J5_·1
---
2-- ---3--!
I 1 _L J

I
+ 15

---- __> _1 5 1 :
*
Vara
<9
__ .
1,5 + 13,5
ee, �nin
10- H +
I
1,5 13,5
Soare strălu­ Iarna 1 * < 10
I • *I FF +
I
citor, obiecte 12
1 �-----
> 14
iluminate
I ...L
---- ____ , ____ ----

1-
direct de 9 - 15 1.5 + Ll,5
--
soare Cer acop eri t Vara
< 9
parţial, cu FF + 12
> 15
n ori albi --- ----
1
---- --
-
sau atmos-
10 - 1-1 FF +· 12
feră uşor
Iarna
I ceţoasă < 10
i - 1,5 �- I0,5
> 1-1
1 ------- ---- 1 ---- -----

I
------ ----

1
! Yara
9 - 15

< 9
-
+ 9
1
+ 21

I
I
Î,5

l_..L_,_7_,_5_
+ + 19,5
> 15
Cer senin ----
-..L
-,
!
IO - H 19 , 5
Iarna
i

li
< 10
Soare strălu­ -- 6 + 18
> 14
citor, obiecte
în umbră 9 - 15 __.:.__ Î,5 + 19,5
Cer acope- Yara
< 9
rit parţial + 6 +

I _-_6_
18
cu nori albi > 15
sau atmosfe-
1 10 - 1-l + 18

I
ră uşor
i
I
cej'oasă Iarna
< 10
- 4,5 + 16,5
> 14

145
 Tabelul 2 . 13 (con\ im: a re)

2 3 4

I 3 1 .0 3 -
30.06
9 - 15

< 9
4,5
-----
-·-
16,5

Cer albas-
> 15 '
--- -!
3 15
tru cu nori
albi 9 - 15 ,- 3 - 15
Restul
I

II anului
I < 9 1,5 -- 1 .3 , 5
-·

>15

G 18
total cu nori 3 1.03-
Cer acoperit 9 - 15
-----
Soare albi sau a- 30.06 < 9 4,5 16,5
acoperit proape to- > 15
I
tal acoperit ,
9 - 15 4, 5 1 6 , .5
sau atmos- restul
feră înceţo- anului < 9
şată > 15 3 15

i
3 1.0 3 -
9- 15 7,5 19,5

Cer acoperit 30.06 < 9

cu nori în- > 6 18
I
15
tunecoşi
6 18
I
9- 15
restul -----

I
anului <9
> 15 'l , 5 16,5

Lămpi Nitrafot (TDC= 3200°K) -

'
12 FF
Blitz electronic T 1,5 -·-
12
Lumină Blitz cu magneziu - 6 - ()
'
artificială Blitz cu combustie - 10,5 1 , .5
Lampa cineproiectorului - 13,5 - 1,5
Lampă cu incandescenţă (25 W) - 21 - 9

• <9(10J -pină la ora 9 ( 1 0) ; > 15 ( 14) - peste ora 15(14).

• • FF-fără filtru

Metoda constă în determinarea valorii filtrului de corec­

ţie prin însumarea a patru cifre de control (indici) care se
aleg din tabelele 2. 1 4, după c um urmează :
- indicele pentru felul filmului ;
- indicele referitor la luna calendaristică cînd se face
filmarea ;
- indicele referitor la ora cînd are loc filmarea ;
- indicele privitor la condiţiile atmosferice.

1 46
 Tabelul 2. H

Elementele de stabilire a indicilor necesari calculării valorii

Ş
filtrelor de conversie în fnnctie de felul filmului, conditiile
' atmosferice,
ora i luna de filmare

Fe l u l filmului Indice

Film pent ru lumină

de zi T D C = 5500°C + 17
Film pentru lumină
artificială
TDC = 1200°c + 25

Luna Indice Ora din z i Indice

:Mai pînă la 9 - 1
Iunie +
Iulie

între
i\Iartie 9- 1 1
Aprilie şi o
August o 1 3 - 15
Septembrie
Octombrie

'
între
Ianuarie
1 1 - 13 '

Februarie
- 1
Noiembrie
-
după
Decern brie
15 1

Sursa de lumină Indice

Cer senin fără nori Obiecte în lumina directă

a soarelui ' 2

Obiecte în umbră + i
Cer albastru cu nori
Obiecte în lumina directă
albi sau cer albastru
a soarelui o
fără nori dar cu o
uşoară nebulozitate Obiect în u mbră + 2
atmosferică

Cer înnorat fără soare ' 2

Nori foarte întu necoşi, fără soare, inclusiv ploaie + 3

147
 Exemplu de calcul :
Indice
-
Filmul utilizat este de tip de z1 + 17
-
Filmarea se face în aprilie o
Ora de filmare este 1 4
- o
-
Cer senin ; obiectul este la umbr[t + 4
TOTAL + 21
Î n tabelul 2. 15, în dreptul cifrei 2 1 rezultă filtrul de
corecţie RC 6.
Tabelul 2. 1 5
Echivalare a i n d ici lor stabili \ i prin me toda Meusc cu valoare a filtre lor
de con ve rsie

Indice Tipul filtrului

+33 RC 24
' 32 RC 22 , 5
-;- 3 1 RC 21
+ 30 RC 19,5

'
+ 29 RC 18
-;- 28 H.C 16,5
27 H.C 15
26 H.C 13, 5
+ 25 RC 12
2-1 RC 10,5
+ 23 RC 9
' 22 RC 7,5
+ 21 RC 6
+ 20 RC 4,5
' 19 RC 3
-i- 18 RC 1,5
17 fără filtru
+ 16 BC 1 , 5
15 BC 3
...L 14 BC 4, 5
' u BC 6
12 ne 7,5
ll
-'-
BC 9
JO BC 10,5
9 BC 12
8 BC 13,5
7 BC 15

'
6 BC 16,5
5 BC 18
-i- 4 BC 19,5
3 BC 21
2
z4·
BC 22 ,5
·r BC

148
 Faţă de cele două metode prezentate, la care un rol
important în stabilirea valorii îl are aprecierea subiectivă a
parametrilor, se poate arăta că temperatura de culoare
poate fi măsurată precis cu aj utorul unor exponometre
specializate.
ConstructiY, pot fi deosebite două mari categorii :
- exponometre specializate, formate din două elemente
fotosensibile care acţionează asupra aceluiaşi gah·ano­
metru. Î n faţa fiecărui fotoelement este dispus cîte un fil­
tru colorat albastru , respectiv roşu. Indicaţia este citită
direct în grade Kelvin sau mired pe scala aparatului, în
dreptul acului indicator ;
- exponometre specializate, denumite şi colortester, care
utilizează un singur fotoelement în faţa căruia se aduce
pe rînd cîte un filtru colorat (albastru, respectiv roşu) ,
rezultatul obţinîndu-se prin compararea celor două citiri.
Cineamatorii vor decide care dintre metodele prezentate
este mai aproape de dotarea tehnică şi exprimarea artistică.
Marea majoritate a cinecamerelor au montate un filtru
de conversie din seria rosiatică,
' de obicei echiYalent cu Wrat­
ten 85 B, care se află în interior.
Acest filtru poate fi introdus în dreptul axei optice prin
comutarea unei taste (LOMO 2 1 4) sau prin comanda case­
tei K 1 5 , datorită decupării respective .
Filtrul este prezent pe cinecameră deoarece multe din
filmele color „ambalate" în casete (v. tabelul 2.6) sînt pentru
lumina de interior.
La filmarea în lumina de exterior, filtrul trebuie obliga­
toriu adus în dreptul obiectivului.
Odată cu modificările aduse temperaturii de culoare,
se impune şi corecţia expunerii, respectiv deschiderea dia­
fragmei cu un număr de trepte (v. tabelul 2. 1 1) . Î n gene­
ral, această corecţie se face automat la aparatele Super 8
cu casetă. La cele cu măsurare interioară (TTL) , fototraduc­
torul va sesiza imediat diminuarea iluminării datorită fil­
trului. La alte aparate ca de exemplu LOMO 21 4 şi 2 1 6,
prin comutarea unei taste, odată cu plasarea filtrului în dru­
mul luminii ce trece prin obiectiv se aduce în dreptul foto­
traductorului un filtru de compensare.

149
 O mare atenţie trebuie acordată orei de filmare, deoarece
ochiul omenesc sesizează mai slab (în special la cineamatorii
începători) dominanta de culoare. Cele mai frecvente greşeli
apar la folosirea peliculei de „zi" cu o oră-două înainte de
apusul soarelui, cînd preponderenţa de raze luminoase „calde"
este substanţială şi subiectele filmate capătă reflexe roşictice.
Conform tabelelor 2 . 9 -:- 2 . 1 5 , realizatorii scrupuloşi pot

prin introducerea filtrului d e conversie corespunzător. Î n

corecta chiar diferenta minimă între TDC 3 400° -3 200° K ,

mod obişnuit se poate filma cu acelaşi film în ambele feluri de

lumină, fără să apară alterări majore ale culorilor.
Rezultatul de vine catastrofal (din punct de vedere al
culorilor) cînd se utilizează film de interior în lumina de zi
sau invers.
Am analizat pînă acum aspectele referitoare la influ­
enţa compoziţiei su rselor de lumină asupra modului de
utilizare a peliculelor Super 8 color. Să vedem în conti­
nuare care este situaţia din punct de vedere al sensibilităţii.
Atît din tabelul 2.6 cît şi din cele arătate anterior se observă
o grupare a filmelor color după sensibilitate , indiferent de
firma producătoare. Care este explicaţia ?
Majoritatea camerelor Super 8 nu au un obturator cu
sectorul deschis variabil. Pentru frecvenţa de fimare stan­
dard de 1 8 im/s, timpul de expunere efectiv este de 1/30- 1/60 s
sau, în unele cazuri - camerele XL, mai mare de 1/30 s.
La filmare în plin soare, pentru un film cu sensibilitate
ASA 25/ 1 5 DIN, diafragma trebuie închisă la 1 1 - 1 6. Dacă
filmul este mai sensibil, ar necesita folosirea unui filtru neu­
tru de compensare a iluminării, deoarece numai prin dia­
fragmare nu s-ar mai expune corect.
Cineamatorul caută în general să filmeze (indiferent de
anotimp) pe timp însorit, cînd imaginile obţinute sînt deo­
sebit de frumoase.
Chiar şi pe timp noros, datorită timpului de expunere
destul de lung, pericolul subexpunerii este minim la filmările
de exterior.

1 50
 Ţinîndu-se teama de aceste considerente, mai ales că
obiectivele moder ne de pe cinecamere au deschideri rela­
tiv mari, filmele pentru lumina de zi au sensibilitatea de
numai ASA 25/ 1 5 DIN.
Cu totul alta este situaţia pentru filmele de interior, unde
apare reversul problemei : limitarea folosirii Super 8-ului
în condiţii de iluminare scăzută (sub 1 00 l x) .
Rezolvarea pentru aceste cazuri cuprinde două aspecte :
- filme color mai sensibile, ASA 200-1 60/24-23 DIN ;
- cîştig luminos prin construcţia specială a cinecamerei
(camere XL) .
Cu aceste elemente, filmele color de interior le putem cla­
sifica în două grupe :
- filme cu utilizare generală (ASA 40/ 1 7 DIN) , care după
introducerea filtrului de conversie pentru lumina de zi pierd
din sensibilitate, devenind filme cu sensibilitatea ASA 25/ 1 5
DIN ;
- filme foarte sensibile, A SA 200-1 60/24-23 DIN, con­
cepute în special pentru utilizare în condiţii de iluminare
grele. Şi aceste filme pot fi utilizate în lumina de zi după
introducerea filtrului de conversie.
Unele pelicule pot fi „forţate" la developare, adică prin
mărirea timpului de prelucrare se creează o suprasensibili­
zare. De exemplu, pelicula Ektachrome EF-7 242 poate fi
transformată din ASA 1 60/23 DIN în ASA 250/25 DIN,
adică un cîştig de circa o diafragmă.
Forţarea la developare produce o creştere a granulaţiei
peliculei, dar este de preferat o imagine mai slabă calitativ
decît nimic.
Puterea de rezoluţie şi factorii de granulaţie ai filmelor
color sînt inferiori celor alb-negru de aceeaşi sensibilitate
(ORWO UP 1 5- 1 1 1 1 /m ; U:O)l; 22 SVEMA 1 3 DIN - 79 1 /m) .
Este de aşteptat ca în viitorul apropiat să apară filme
Super 8 mai sensibile, avînd o putere de rezoluţie ridicată.

2.5. Sistemul Polavision

Unul din neajunsurile peliculei fotosensibile o constituie

necesitatea procedeelor de developare, respectiv obţinerea

151
imaginii vizibile din imaginea latentă stocată pe peliculă în
timpul expunerii la filmare. Developarea se face de obicei
în laboratorul specializat şi constă din imersia peliculei
într-o succesiune de soluţii chimice. Procedeele cele mai
rapide de developare şi care se pot executa numai în maşini
sau laboratoare automate de mare complexitate scurtează
developarea peliculei Super 8 la circa 8 minute. 1 n realitate
timpul este mult mai mare deoarece trebuie să includem şi
<lurata transportului dus-întors beneficiar-laborator.
Firma Polaroid, specializată de circa 40 ani în producerea
materialelor fotografice cu autodevelopare rapidă (de la
circa 1 5 s la 1 minut şi j umătate, timp scurs de la momentul
fotografierii şi pînă la obţinerea copiei finite) a realizat peli­
cula denumită Phototape care face parte din aceeaşi familie
cu materialele fotografice amintite.
Pelicula Phototape poate fi considerată inima sistemului
Polavision. Developarea are loc chiar în caseta port-film,
intr-un timp foarte scurt (90 s) .
Prima prezentare publică cu noul sistem a avut loc în
mai 1 977 dar încă din 1 97 1 prototipul peliculei cu developa­
rea instantanee a fost prezentat în faţa unei asistenţe restrînse . -
Pelicula este livrată într-o casetă de construcţie specială
(fig. 2.27 ) , cu dimensiunile de 1 30 x 70 X 1 3 mm. Caseta
este în acelaşi timp magazie de material fotosensibil, labora­
tor de prelucrare şi port-film în proiector .
În forma sa iniţială, sistemul Polavision era format din
u rmătoarele elemente :
- cinecameră portabilă ;
- casetă ;
- proiector ;
- accesorii (telecomandă fără fir, lampă etc.) .
Deşi concepute special pentru a forma un sistem unitar, ele­
mentele enumerate fac parte totuşi din familia de materiale
şi aparate Super 8, deoarece formatul cadrului şi al pelicule i
corespund normelor peliculei Super 8 .
Sistemul, a cărui finalizare a durat peste 1 0 ani, reprezintă
chiar în această formă un succes ştiinţific şi tehnologic remar­
cabil, care justifică o analiză mai detaliată.

1 52
 11
Îf
I

t-t---+1--- 1
11---- 2

I
I
4 5
Fig. 2.27. Alcătuirea casetei Pola·1ision :
1 - bobină debitoare ; 2 - pelicula Phototape ; 3 - rolă ; 4 - role de ghidare ;
5 magazia cu substanţe revelatoare ; 6 - fereastra de e\·J.cuare a substanţei
revelatoare ; 7 - presor ; 8 9 - arc presor ; 10 - rolă ele ghida.re ;
-

prismă ;
bobin� ri:-c�ptoare ; 7 2 - corpul casetei ; 13 - cliclwt d e blocare ; 14 -
-

77
<le gliiJarc �i pn·sur.
-

arc

Pelicula Phototape are o alcătuire care revoluţionează

tehnicile fotografiei în culori (fig. 2.28) .
Deşi redarea imaginilor se face în culori, pelicula este de
tip alb-negru, „colorarea" imaginilor se obţine printr-un
procedeu aditiv cu ajutorul unui filtru reţea.
După cum se cunoaşte, redarea culorilor se poate face
prin două procedee :
- procedeul substractiv - culoarea este realizată prin
„extragerea" componentelor cromatice din lumina albă ;

1 53.
materialul fotosensibil conţine trei straturi de emulsie supra­
puse, lumina din spaţiul obiect dînd naştere coloranţilor spe­
cifici în fiecare strat ; acest procedeu se utilizează la toate
sistemele fotografice actuale : reversibil, negativ sau tipo­
grafii ;

so RE
____ +.__�-� o p
L�
--------

T-
FR'
I

p „,p
LR
N
IN

Filmare Proiecţie

Fig. 2.28. Structura peliculei Phototape la filmare şi la proiecţie :

50 - spa p ul obiect ; OF - obiectul aparatului de filmate ; LS -'- lumină subiect
F R - filtru raster ; LR - lumină roiie ; LA - luminâ albastră ; LV - lumină verde ;
P - strat fotosensibil pozitiv; N - strat fotosensibil negativ; LP - lumină de la
lampa proiectorului; IP - imaginea pozitivă ; /N - imagine negativă ; LP - lampa
proiectorului ; U P - obiectivul proiectorului ; RE - retro ecran.

- procedeul aditiv - cînd prin compunerea a trei culori

fundamentale - roşu, verde, albastru se obţine alb, proce­
deul utilizat în zilele noastre la televiziunea în culori.
Phototape este o peliculă de tip aditiv, deci complet dife­
rită de restul peliculelor fotografice actuale, care reia ideea

1 54
mai veche, datînd din 1 897, a unm francez - Joly - de
realizare a fotografiei în culori.
Pelicula are două părţi distincte :
- filtrul reţea ;
- stratul fotosensibil alb-negru.
Filtrul retea este alcătuit din benzi foarte fine 1 1 8 -
- 1 77 linii/m� (3 000 - 4 500 linii/ţol) , alternative, roşu, verde,
albastru cu rolul de a descompune lumina în cele trei compo­
nente principale. Se poate observa cu uşurinţă marea semă­
nare a sistemului cu televiziunea în culori, unde trei tunuri
electronice îşi trimit spoturile pe elementele de luminifor
- cîte unul pentru fiecare culoare fundamentată : roşu, verde,
albastru.
Pelicula Phototape lucrează ca un dublu filtru modula­
tor pentru lumină.
Lumina din spaţiul obiect trece mai întîi prin reţeaua de
benzi colorate, fiecare triadă (roşu, albastru, verde) formînd
o linie de definiţie. Cum pelicula alb-negru (fig. 2.28, zonele
P + N) este pancromatică - sensibilă la toate culorile spec­
trului vizibil şi în sistemul aditiv o culoare este definită prin
relatia 2. 1 1 , rezultă că filtrul raster modulează intensitatea
luminoasă care la rîndul ei creează în materialul fotosensibil
densităţi optice proporţionale :
C = XR + YV + ZA (2. 1 1 }
unde R este roşu, V - verde, A albastru, iar X, Y, Z
-

sînt coeficienţi de proporţionalitate .

Ca urmare, în film apar înnegriri î n funcţie d e valoarea
coeficienţilor X, Y, şi Z, adică tocmai proporţiile în care cele
trei culori fundamentale intră pentru a crea culoarea rezul­
tantă.
La proiecţie, lumina albă de la lampa proiectorului este
modulată de film ca intensitate pe fiecare zonă, corespunză­
tor microfiltrului de culoare - roşu, verde, albastru - iar
apoi „colorată" de aceasta în una dintre cele trei culori.
Pe ecran vor exista minizone corespunzătoare fiecărei!
triade, sistemul optic fiind conceput să lucreze la o mărire
pentru care ochiul spectatorului integrează elementele compo­
nente percepînd în final o imagine continuă, asemănătoare
celei pe ecranul televizorului, străbătută de dungi orizontale

155.
 care dispar dacă ecranul este privit de la o distanţă optimă
(peste 2 m) .
Deşi teore.tic sistemul este pus la punct de aproape un
secol, dificultatea majoră de realizare practică era de ordin
tehnologic : trasarea unor benzi de numai 6,5 µm fiecare
riguros echidistante, cu o compoziţie spectrală absolut uni­
formă este fără îndoială o performanţă deosebită. Joly nu
a reuşit să traseze decît 3 linii/mm.
Să revenim la procedeul de prelucrare a peliculei bazat
pe amplificare fotolitică. Pelicula developată conţine ambele
straturi : atît negativul N cît şi pozitivul P.
Pînă la pelicula Phototape, la procedeele reversibile ima­
ginea negativă este fie distrusă prin albire şi spălare (proce­
deele ORWOCHROME, KODACHROME, FU JICHROME)
fie „ascunsă" (Polaroid SX 70, Kodak-PR-1 0) .
În timpul tratamentului, are loc acţiunea reactivului
prin transformarea halogenurii de Ag şi crearea imaginii
negative (stratul N) simultan cu migrarea particulelor de
halogenură neredusă către stratul adiacent P de grosime
microscopică, unde este realizată imaginea pozitivă (finală) .
Cantităţile de argint utilizate pentru formarea negativului
:şi pozifo,ului provin din acelaşi strat, imaginea pozitivă fiind
fermată prin amplificare fot©litică de redepunerea grăunţilor
de Ag. Proprietăţile chimice şi fizice ale filmului permit
coexistenţa simultană a pozitivului şi negativului, imaginea
negativă avînd un rol optic minim, caracterizat doar printr-o
reducere a transparenţei peliculei developate.
Cînd filmul developat este proiectat, lumina provenma
de la lampă pătrunde în casetă, îşi schimbă direcţia la 90°
pe prisma cu reflexie interioară totală, trece prin pozitivul
A/N ce-i modelează intensitatea, apoi prin filtrul de benzi
· colorate restituind compoziţia spectrală a luminii iniţiale .
Imaginea fotogramei este focalizată pe ecranul proiectorului.
· Ochiul integrează automat culorile spectrale principale din
fiecare element de imagine, percepînd în final nuanţele sce­
nei originale.
Filmul color folosit are o sensibilitate de ASA 40/ 1 7 DIN
pentru lumină artificială (3 400°K) şi ASA 25/1 5 DIN pentru
0exterior, după ce filtrul de conversie a fost interpus în dru­
mul razelor de lumină .

. 1 56
 Puterea de rezoluţie a peliculei Phototape, pe ansamblu,
este de trei ori mai slabă decît a materialului fotosensibil
alb-negru, trei benzi din raster formează o singură linie
colorată. Stratul fotosensibil trebuie să asigure o putere de
rezoluţie suficientă pentru fiecare linie în parte.
Ulterior, firma Polaroid a pus la dispoziţie şi un film alb­
negru, de fapt acelaşi cu cel amintit anterior, dar care nu
conţine filtrul de modulare coloristică. Acest nou film are
o putere de rezoluţie foarte ridicată şi este mai sensibil cu
circa două trepte de diafragmă (ASA 1 25/22 DIN) decît
Phototape color. Filmul este destinat în primul rînd cerce­
tărilor de laborator asupra mişcărilor sau fenomenelor cu
desfăşurare rapidă.
Caseta Polavision arc o alcătuire mai complexă decît
casetele Kodapak sau Fuj i.
La filmare caseta (fig. 2.27) este introdusă în cinecameră,
filmul fiind antrenat de la rola debitoare 1 la rola receptoare
12 (rolele sînt coplanare ca la sistemul Single 8) .
E>upă ce filmul a fost expus, caseta este extrasă din cine­
cameră şi introdusă în proiector. Prelucrarea filmului începe
din acest moment . În proiector filmul este rebobinat cu
viteză foarte mare pe rola debitoare. Simultan, capsula erme­
tică 5 ce conţine substanţele de prelucrare este dcschis�t şi
lasă să se prelingă de-a lungul peliculei un strat absolut uni­
form. Î n timpul acestei operaţii de mare importanţă este
poziţia uniformizatorului 3 care menţine stratul de reve­
lator vîscos la o grosime riguros constantă. Viteza de deru­
lare a benzii este foarte mare (de ordinul decimetrilor
' pe
secundă) .
Durata întregii operaţii de prelucrare este de numai
90 s, după care filmul este gata de proiecţie .
La proiecţie, lumina de la lampa proiectorului trece prin
prisma cu reflexie totală 8, de unde este apoi dirij ată către
peliculă, fereastra de proiecţie şi obiectivul care formează
imaginea cadrului pe ecran.
Cinecamera sistemului Polavision este concepută şi fabri­
cată de către firma austriacă Eumig, fiind de gr. I I . Are un
zoom mic - distanta focală 1 2,5-25 mm si o deschidere
relativă maximă d� 1 : 1 ,8. Vizorul este refl� x, iar sistemul

157
de reglare automată a expunerii are fototraductorul dispus
lateral de obiectiv.
Punerea la punct se face manual pe două poziţii : oo - 4,5 m
şi 4,5 m - 1 , 8 m . Antrenarea filmului este asigurată cu un
motor electric la o singură frecvenţă de filmare : 1 8 im/s.
În 1 980 a fost lansată o nouă cinecameră destinată lucră­
rilor de cercetare. Este vorba de un aparat de clasă specială.
al cărui preţ şi performanţă îl destinează specialiştilor.
Cinecamera este produsă de firma MECKEL sub denumi­
rea MECKEL 300, INSTANT ANALYSSIS CAMERA. Prin­
cipala ei caracteristică este plaj a mare de frecvenţă de fil­
mare, de la 1 la 300 fotograme pe secundă. Reglaj ul frec\·enţei
de filmare se face cu tactul de o fotogramă pe întreg domeniu .
Pe cinecameră se pot monta obiective ce posedă montură
de tip „C". Vizarea este reflex, cu cub di\·izor.
Cantitatea de peliculă rămasă este afişată procentual prin
acţionarea unei taste.

Fig. 2 . 29. Schema de principiu a cine-

proiectorului sistemului Polavision
1 caseta cu pelicula Phototape; Z obtura tor ;
3 lampă de proiecţie ; 4 obiectiv; 5
- -

- - - oglin­
dă ; 6 - ecran de retroproiecţie cu lent ii ă Fresnel.

Cineproiectorul sistemului Polav1:sion (fig. 2.29) are forma

unui televizor portabil (diagonala cadrului 30 cm) . Construc­
ţia este compactă, aparatul fiind complet automatizat.

158
 Caseta cu film expus nedevelopat se introduce în locaşul
prevăzut, situat deasupra aparatului. Odată introdusă, ope­
raţiile de prelucrare ale peliculei pe care le-am enumerat ante­
rior au loc automat.
Prelucrarea are loc odat ă cu deplasarea filmului expus
către bobina debitoare, astfel că la sfîrşitul operaţiei fil­
mul este gata de p roiecţie .
În timpul proiecţiei, lumina provenită de la lampa 3
cu o pute re de 1 50 W şi oglinda rece incorporat ă este
dirijată pe prisma cu reflexie totală conţinută de caseta 1 ,
deviaUt d e aceasta l a 90°, ajunge în planul peliculei ilu­
minînd fotograma din fereastra de proiecţie. Se observă
că la cineproiecto rul şi cinecamera sistemului Polavision
fereastra de proiecţie şi canalul filmului sînt incluse în
casetrt. Imaginea fotogramei din fereastra de proiecţie 4
este reflectată de oglinda 5 şi proiectată pe ecranul trans­
lucid 6.
Spectatorul priveşte imaginea din faţa cineproiectorulu i
prin transparenţă.
După proiecţie, filmul este rebobinat imediat şi caseta
împinsă în afara locaşului.
Pe cineproiector se găsesc numai două butoane de reglaj :
punere la punct şi stop cadru.
Variantele mai noi sînt dotate cu telecomandă pe care se
găsesc taste pentru : comutarea frecvenţei de filmare pe valo­
rile de 2, 4, 9 şi 1 8 im/s, rebobinare şi stop cadru.
Fiind vorba de proiecţie prin transparenţă, ecranul este
de tip Fresnel şi asigură o calitate bună a imaginii, chiar în
cazul proiecţiei la lumina zilei.
În varianta iniţială, sistemul Polavision nu posedă sonor,
nici la filmare nici la proiecţie.
Lansat cu mare vîlvă, sistemul Polavision nu s-a bucu­
rat de succesul comercial scontat deşi este o mare realizare
tehnologică şi deţine o serie de avantaje :
- manipulare simplă şi sigură ;
- în varianta iniţială, utilizatorul nu atinge practic peli-
cula, care se găseşte în casetă atît la filmare cît şi la proiecţie,
rezultînd o conservare mecanică a peliculei mult mai bună ;
- vizualizarea rapidă a materialului filmat ;
- calitate bună a imaginii proiectate.

159
 Din păcate, sistemul Polavision are şi o serie de dez­
avantaje şi limitări :
- costul mai ridicat al peliculei faţă de sistemul Super 8 i
- aparatură de filmare standard dotată cu posibilităţi
de lucru reduse ;
- lipsa posibilităţilor de sonorizare ;
- imposibilitatea montajului în cadrul lungimii de film
cuprins în casetă ;
- obligativitatea proiecţiei prin transparenţă (retro­
proiecţiei) datorită opacităţii peliculei şi pe un singur tip
de cineproiector ;
- lungimea de film din casetă limitată (circa 1 2 m) -
 B I BLIOGRAFIE

1 . A n d e r e g, G . F., P a n f i 1 o v, K . D. Sprnvocinaia kniga kinoliu­

bitelia. Ed. Lenizdat, Leningrad, 1977.
2. B e r i n d e i , D. ş.a. Tehnica simetului. Captarea. Ed. Tehnică, Bu­
cureşti, 197 1 .
3. B o y e r, P. ş . a . A BC-ul cineastului amator. Ed. Tehnică, Bucureşti,
1970.
1. D e M a r c h i, S. F r e c h e t, E . S. Le cinema sonore d'amatwr.
Ed. P l\fontel, Paris, 1976.
5. C 1 a u s e, H, M e u s e I, H. Filterpraxis. Yeu Fotokino·verlag, Leipzig,
198 1 .
6. I o s i f E . . Fotokinotehnica Enţiclopedia. E d . So·1etkaia Enţiclope­
dia, Moscova, 198 1 .
7. K 11 d r i ş o •1, X. X . Spravociuik Kinoliubitelia, Ed. Iskust-la, Mosco·1a,
1977.
8. M a r i n, A . ş.a. Ba::ele funcţionării echipamentelor electrice şi electronice
pentru cinematografie . EDP, Bucureşti, 1978.

9 . M a r i n, A . ş.a. Echipamente electrice şi electl-cnice pentru cinemato­

grafie, EDP, Bucureşti, 1978.

10. '.11 a r i n, A. ş.a. Î11registrai·ea şi redarea sunetului. EDP, Bucureşti.

1 965.

1 1 . l\I a r i n,
A., ?.I â ş c ă, Au r e I. Sonorizarea filmului de amatori.
Ed. Tehnică, Bucu reşti, 198 1.

12. M a r i n, A. ş.a. Tellll ica fi!rnului de la A la Z. Ed. Tehnică, Bucureşti,

1975.

l.l. M â ş c ă, D . ş.a. Tehnica sunetului. Îm·egistrarea şi redm·ea . Ed.

Tehnică, Bucureşti, 197 1 .

li. M o n i e r , P. L e nouveau cin.caste anuiteur. Ed.P. :Montei, Paris, 1970.

15. S t a n c i u )[ . ş.a. D icţionar tehnic de radio şi televiziune. E . S . E .
Bucureşti, 1975.

Colecţie standarde : .-\SSI, DIN, GOST, I SO, JAS, XF, STA S . , TGL.

161
Colecţie re·Iiste :
American Cinernatographer
..\rte Fotografice
Bild und ton
Color Foto
Foto Kino Magasin
/'

Le nouveau Cineamateur
Modern Photography . _

Photo Revue (Photo Cine Revue, Cirie Video, Photo Revue)

Popular Photography
Science et Vie

'\�,-.
Tehnika Kino, i televidenie
Tehniurn

\�
 I. .-\gfa 'lfo·
1cx oon 1 6.

2. fla ucr C
8.

3. Bea uJie u 102 8 XL 60.

 eu 6 00 8 P l{ O .
4. Be a uli

ispcc< l.
30 08 S ).h1ll
\ie u
5 . Dc ::""

d.
..\F so u n
56 4 -S. L
7 . B o\e :-;
 9. l l r::i11 1 1 Nizo 2056.
8. Draun Nizo proicssional.

10. l3rau11 l\ i zo 30�8. 3056, 4056 şi � O�O.

1 1. Draun Nizo 6080.

 12. J lrau 11 N izo 111 le g ral 7.

! 3 . Ca11u11 AF 3 10 X L- S .

H . Ca11u11 AF 5 H XL-S.
15. Chinon Pacific 200/ 12 X L. 1 6 . C h i non 30 XL Direct sound.

17. Chinon GO AF XL Di rect sonnd.

 1 9. Elmo Super Widc F 20 S-XL.

18. Chinon cn receptor rad i o .

2 1. Elmo 6000 J\F.

20. Elmo 1 000 S libero .

22. Elmo 10 1 2 S - X L.

23. E 1 1 111ig So1 1 n <l 23 X L.

2�. Elmo S u pe r 10 18 R şi c;iscto [ o n 1 1 l E l rn o D I� - 1.

 26. Exacta Compact
Snnml 6000 MS.

25. Enrn ig l\facro son n cl 66 XL.

27. Flljica P 100 sou n d . 28. Fujica P 500 souncl.

 30. hoLlak Eklasouml 130.

29. Fujica Z 850.

3 l. l\odak E k laso u ml 1':10.

32. h'.odak Su pcrmatic 200.

 ]j. l{c·111c cockpit
souu<l 800.

33, l\li 1101ta XL 660 sound.

36. HL··1uc compact sou11<1 600.

3�. l\linolta X L souml M cu

adaptorul radio de recepţie.
 .18. Sankyo X L - 2 1 0 supcrtronic.

37. H.e·rue direct sound S

39. Sankyo X L 6 1 -· 200.

i O . Sank�·o X L - i O S.

� I . Sistemul Pol<n ision, format d i u

cinecame1·r� � i retroproiec tor.

'1 2 . Yashica Sound 50 XL

111acro.
 f
I
 Editura Tehnici

Colecţia foto-film

Au aplrut :

E. larovici J. a.
Audiovizual fi diaporama

N . Han u
Fotografia fi fotoaparatele
O rizont

Vor ap lrea :

M. M usce leanu
Formatul Super 8 voi. 111

D. Constantinescu
Fotovafia fi arhitectura

Lei 10,50