Você está na página 1de 7

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială


STUDII UNIVERSITARE DE MASTER: STUDII DE SECURITATE ANUL II IFR

Analiza tezei „Sfârșitul Istoriei” publicată de Francis Fukuyama

Disciplina: Cercetare sociologică avansată – Metodologia studiilor de securitate

1
„Sfârșitul istoriei” reprezintă una dintre cele mai importante lucrări publicate de către
Francis Fukuyama, sociolog și politolog american, fiind de altfel cea care i-a adus acestuia
notorietate internațională. Contextul politic în care teza sa a fost publicată era favorabil
direcției de evoluție prezentată de către Fukuyama și deși la momentul publicării articolului
în The National Interest, în 1989, convingerile sale au fost criticate de către analiștii
occidentali care susțineau că teoria sa nu oferă o perspectivă corectă de abordare a pericolului
reprezentat de către fanatismul religios și cel de sorginte etnică, actuale interpretări ale
lucrării sale spun că numirea lui Trump la președinția SUA, Brexit-ul sau Referendum-ul din
Italia, ar fi fost chiar prezise a se întâmpla prin teza sa.

Putem spune că Fukuyama a intuit și direcția de evoluție a unor state cum ar fi Ucraina,
Serbia, Indonezia, raportat la evoluțiile tehnologice, politice și economice, dar nu mai puțin
important, că acesta a prevăzut dispariția bipolarității SUA- URSS.

„Sfârșitul istoriei” reprezintă o lucrare de mare importanță, cu un conținut provocator


și cu siguranță cea mai analizată și controversată din scrierile sale care susține că istoria, ca
proces evolutiv, își găsește sfârșitul prin apariția și dezvoltarea democrației de tip liberal,
considerată de către SUA ca reprezentând forma supremă de guvernământ. Noțiunea de
sfârșit al istoriei, susținută in 1806 și de către Hegel, un filozof german, este preluată în 1989
de către Fukuyama care concluzionează că ideile de libertate și egalitate, insuflate de
umanitate, stau la baza unui stat democrat liberal.

Articolul a fost reluat ulterior și publicat în 1991 în cartea Sfârșitul istoriei și ultimul
om, o lucrarea complexă, structurată în cinci părți, fiecare cuprinzând o serie de capitole, care
demonstrează că istoria omenirii are ca și fundament progresul științei și lupta intelectuală de
recunoaștere a valorilor. Teza lui Fukuyama este totuși simplă : căderea comunismului și
dispariția URSS conduc spre victoria democrației liberale și a capitalismului. Acesta spune ca
odată ce libertatea, siguranța și egalitatea, care stau la baza unui stat democrat liberal, au fost
obținute, iar pericolul eliminat, istoria s-a sfârșit. Succesul lucrării lui Fukuyama se datorează
și momentului istoric în care aceasta a fost publicată, concret la începutul sfârșitului
Războiului Rece, concomitent cu prăbușirea zonei de influență sovietică în țările comuniste
din nord -estul Europei. Înlăturarea blocului comunist de la putere, evenimentele derutante și
total surprinzătoare, cum ar fi Perestroika și Glasnost-ul lui Gorbaciov, cereau o repoziționare

2
față de ideologia comunismului și o redefinire a mediului politic, social și economic la nivel
mondial.

Printr-o comparație a gândirii liberale cu ideologiile secolului al XX-lea (comunismul


și fascismul), analiza lui Fukuyama indică faptul că democrația este cea mai puternică
ideologie ce poate să reziste schimbărilor determinate de societatea umană.

Istoria trebuie privită ca un proces evolutiv, conform opiniei lui Fukuyama, care are un
început, un mijloc și un sfârșit, în timp ce sfârșitul echivalează cu paroxismul societății
umane în evoluția sa spre căutarea unei forme de guvernământ ideale, care răspunde în egală
măsură nevoilor individuale și celor colective.

Ideologia lui Fukuyama primește un răspuns în eseul lui Huntington, Ciocnirea civilizațiilor –
1993, prin care acesta argumentează că un conflict între ideologii poate fi doar temporar și va
fi înlocuit de cel între civilizații, cu continuarea că cea mai puternică civilizație va impune și
forma de guvernământ. Totuși, opinia acestuia este ca o formă de guvernământ nu putea fi
păstrată în mod constant la putere, mai cu seamă dacă ecuația include în calcul
fundamentalismul Islamic.

Făcând referire la state istorice și state post istorice, “Sfârșitul istoriei” spune că
viitoarele războaie mondiale se vor purta între aceste categorii de state, deci conflictele nu se
vor opri, însă vor fi în dimensiuni mult mai mici, în comparație cu cele doua Războaie
Mondiale.

Teoria lui Fukuyama a fost atacată în urma atacurilor din 11 Septembrie 2001, în
ideea că optimismul occidental de la începutului anilor 90 demonstrează naivitatea opiniilor
prezentate în lucrarea acestuia, întrucât încetarea Războiului Rece nu a însemnat și eliminarea
conflictelor majore, cu atât mai puțin sfârșitul istoriei ca atare.

Printr-o viziune similară, Karl Marx considera că istoria se va sfârși odată cu realizarea
utopiei comuniste, însă Marx a inversat importanța și prioritatea realului, față de ideal.

Răspunsul lui Fukuyama la acuzațiile aduse a fost publicat în The Wall Street Journal la o
luna distanță față de atacuri, acesta precizând că în eseul din 1989 a susținut că vor avea loc
în continuare evenimente istorice remarcabile, însă progresul umanității se va opri la această
modernitate caracterizată prin instituții precum democrația liberală și capitalismul.

3
Fundamentul viitoarelor conflicte va fi format de probleme de natură etnică și naționalistă,
însă fundamentalismul Islamic rămâne considerat a fi cel mai periculos, prin accepțiunea lui
Fukuyama.

Fundamentalismul islamic reprezintă o alternativă la democrație, în special pentru


musulmani, însă deși nu în egală măsură, poate fi atractiv și pentru lumea contemporană, în
special pentru cei care au apartenență la religia islamică..

Fukuyama argumentează faptul că în 1989, după căderea comunismului și eliminarea


altor posibilități precum fascismul, monarhismul, socialismul sau alte tipuri de guvernări
autoritare, societatea a ales să progreseze înspre democrație și capitalism, ca forme finale ale
evoluției civilizației.

Soluția problemelor cu care se confruntă Europa, în privința numărului crescând al


populației musulmane, este, în opinia lui Fukuyama, schimbarea politicilor multiculturale
care nu fac altceva decât să amplifice agresivitatea grupurilor de minorități din statele
Europei occidentale, care nu se simt acceptați în cadrului unui stat care pune atât de mult preț
pe identitatea națională.

Concluzia autorului este că radicalizarea nu poate fi eficientă decât în cadrul lumii


musulmane, că aceasta nu are succes în rândul unei populații care nu este legată religios de
acea parte a lumii, argumentând că radicalizarea islamică nu poate avea același efect ca și
fascismul, comunismul sau alte forme de guvernământ care s-au impus la nivel global.

Fukuyama mai precizează că, spre deosebire de musulmanii născuți în țările arabe, cei care
locuiesc ca imigranți în orașe europene, nu primesc și nu resimt aceeași identitate, același
statut social, strict, încărcat de obiceiuri, ci se confruntă cu problema de a se integra în
societatea în care locuiește, chiar dacă aceasta nu este musulmană. Astfel, radicalizarea are la
bază o pierdere a identității musulmanilor, o deteritorializare a Islamului, care face ca
generațiile de imigranți să nu se regăsească în societatea în care locuiesc, din partea căreia
simt de cele mai multe ori respingere. Soluția acestora devine un lider ca Osama bin Laden,
care oferă recruților săi ideea de universalizare a Islamului, în forma sa pură, care are la bază
religia nealterată de tradițiile și ritualurile impuse de societate.

Cu referire la „Primăvara arabă”, revoltele care au avut loc în state precum Tunisia,
Egipt, Libia au arătat că democratizarea este calea aleasă de societățile din lumea arabă, în
urma schimbărilor provocate de căderea dictatorilor de la putere.
4
Lumea arabă, unde societățile sunt mult mai informate, se confruntă cu aceeași problemă iar
tinerii conștientizează și se responsabilizează asupra rolului lor în societate, dorind să ia parte
la decizii ale populației, ceea ce încă odată conduce la ideea de libertate, democrație.

Democrația vine deci ca soluție în urma revoltelor, prin răspuns la dorințele polulației și nu
islamismul sau varianta unui regim totalitar. Chiar dacă momentan nu există garanția
uniformizării democrației la nivelul statelor arabe, s-a demonstrat că nu există o soluție mai
potrivită decăt implementarea democrației aclamată de occident.

Pe de o parte, istoria recentă a demonstrat faptul că majoritatea statelor tind către ceea
ce democrația liberală promovează, pentru că nevoia individului a surclasat ideea de
comunitate, într-o lume în care avem de a face cu pierderea frontierelor statale în favoarea
globalizării. Este și cazul statelor care au avut parte de revolte politice și sociale în ultimii
ani, revolte în urma cărora au reușit să distrugă regimuri totalitare, din dorința de a evolua
spre ceea ce poate fi considerat baza unei viitoare democrații. Totodată, faptul că religia
musulmană nu este caracterizată prin niciun element care să se împotrivească ideii de
liberalism sau de modernizare, arată că nu există motive concrete pentru ca Islamul să fie
considerat o forță permanent opusă democrației. Prezenţa extremismului se poate explica
printr-o pierdere a identității musulmane de către individul care locuiește în state moderne,
unde accesul la informație îi poate amplifica nevoia de a aparține unei societăți care îl acceptă
mai ușor, spre deosebire de o societate în care multiculturalismul ar fi greu acceptat, din
cauza ideii puternice de identitate națională transmisă între generații.

În 1992, Benjamin R. Barber a publicat un articol “Jihad vs. McWorld”, în care a


descris existența a două puteri care amenință democrația: tribalismul și globalismul. Primul
concept descrie o involuție a umanității, care tinde să se întoarcă la lupta împotriva societății,
a civilizației și a interdependenței statale (Jihad în numele religiei fundamentaliste, cu
precădere islamică), iar al doilea concept este cel impus de evoluția economică și ecologică,
ce atrag după sine uniformizarea, integrarea și fascinația către tehnologie, globalizare, rețea
globală de comercializare a produselor de tip fast food, fast computers etc (McWorld).

Atentatorii din Londra, din Madrid și cei care au condus atacurile de la 11 septembrie 2001,
printre care si Mohamed Atta, au fost radicalizați în Europa. În Olanda, procentajul populației
musulmane se ridică la 6%, existând și populație radicalizată, în ciuda faptului că Olanda este
o țară democratică și modernă. Fără a avea posibilitatea de a comunica prin internet, de a
călători și de a avea acces la informație, procesul nu ar fi la fel de intens.
5
Fukuyama încheie: „Sfârșitul istoriei va fi o epocă foarte tristă. Lupta pentru recunoaștere,
voința de a-ți risca viața pentru un ideal pur abstract, lupta ideologică mondială care a pus în
lumină îndrăzneala, curajul, imaginația și idealismul vor fi înlocuite de calculul economic, de
nesfârșita rezolvare a problemelor tehnice, de preocupări legate de mediu și de satisfacerea
nevoilor sofisticate ale consumatorilor. În perioada postistorică nu va mai exista nici artă, nici
filozofie, ci doar o îngrijire perpetuă a muzeului istoriei umane. Simt în mine și văd la cei din
jurul meu o puternică nostalgie pentru timpurile în care istoria exista. Poate că tocmai
această perspectivă a secolelor de plictiseală de la sfârșitul istoriei va face istoria să înceapă
din nou”.

Pierre Hassner spune că:„Cu o piruetă spectaculoasă Fukuyama renunță la joc: el nu crede cu
adevărat nici în istorie, nici în sfârșitul ei”.

Concluzionând, deși teoria lui Fukuyama susține derularea evenimentelor ulterioare publicării
acesteia, suntem mereu expuși imprevizibilului chiar poate fi derivat chiar din previzibil.
Evoluția individului și deprinderea acestuia cu libertatea și democrația pot conduce spre o
noua formă de război, greu de identificat în raport cu masele de oameni și centrată pe individ.

BIBLIOGRAFIE

1. Fukuyama Francis – The End Of History


2. Barber Benjamin – Jihad vs. McWorld

6
3. Huntignton Samuel – The Clash of Civilizations
4. Wikipedia