Un cavaler teuton, în urma unei

cruciade victorioase în Ţara Sfântă, a

promis că va duce în oraşul său, Florenţa, o
lumânare nestinsă, pe care o va aprinde de
la flacăra lumânării de la mormântul sfânt
al lui Hristos. Acest plan făcu din el un alt
om. Îl transformă dintr-un soldat cuceritor
într-unul pacifist. Chiar şi pe drum, când
era atacat de tâlhari, nu se apăra. Promitea
să le dea de bunăvoie tot ceea ce doreau,
numai dacă nu vor stinge lumânarea sa. Îi
luară îmbrăcămintea de zale, armele şi toţi
banii, şi-i dădură în schimb un biet catâr cu
care să meargă mai departe.
După câteva peripeţii periculoase sosi în
cele din urmă în oraşul Florenţa, protejând
lumânarea de vântul neastâmpărat. Când îl
văzură copiii de pe străzile Florenţei, îl
considerară nebun şi căutau să-i stingă
lumânarea. Doar numai printr-o minune
lumânarea nu i se stinse, aşa încât reuși să
aprindă lumânările de pe altarul catedralei.

Când a fost întrebat de cineva, care ca şi el

ducea o lumânare aprinsă, ce trebuie să
facă pentru ca să nu se stingă, el îi
răspunse: ”Această luminiţă cere să încetezi
a te mai gândi la altceva. Nu ai voie să te
simţi nicio clipă în siguranţă. Chiar dacă ai
protejat lumina în multe situaţii
periculoase, trebuie să fii pregătit
întotdeauna, pentru că în clipa în care nu te
aştepţi totul poate fi fatal. Cu ajutorul lui
Dumnezeu totul este posibil, însă. Trebuie
doar să ai credință, să-ți dorești să
protejezi lumina, să-I ceri ajutorul lui
Dumnezeu, să te rogi și El te va ajuta”.