Obiective urmarite:

- Combaterea durerii si a inflamatiei

- Evitarea deformarilor si a posturilor vicioase
- Mentinere/ refacerea fortei muscular
- Mentinere/ refacerea stabilitatii genunchiului
- Creşterea rezistenţei ligamentare
- Ameliorarea mobilitatii articulare, obtinand unghiurile functionale,
prevenind sau combătând instalarea atitudinilor vicioase şi evitarea
încărcării articulaţiilor supra şi subiacente;
- îmbunătăţirea troficităţii musculare, ameliorarea echilibrului muscular
agonist – antagonist;
- Recuperarea mersului
- Scaderea in greutate
- Refacerea lichidului sinovial

- MIJLOACE DE TRATAMENT

Diferitele tratamente sunt aplicate cu intenţia de a suprima procesul

inflamator reumatoid şi în speranţa de a ameliora simptomatologia şi de a
împiedica extensia leziunilor articulare. Dintre formele de tratament amintim:

• tratamentul medicamentos;
• tratamentul fizical;(hidroterapia,electroterapia)
• tratamentul chirurgical.

Programul complex de recuperare fizical-kinetic cuprinde:

- termoterapia, hidrotermoterapia, hidrokinetoterapia;
- electroterapia;
- kinetoterapia;
 - masajul;
- balneoclimatoterapia;
- alte măsuri: rontgenterapia, acupunctura.

Termoterapia, hidrotermoterapia, hidrokinetoterapia

 Căldura are eficacitate în atenuarea durerii şi reducerea contracturii
musculare răspunzătoare de limitarea funcţională şi durerea articulaţiei.
Formele de căldură utilizabile – cu acţiune superficială sau mai profundă –
sunt variabile:
- aplicaţii de parafină, sac cu sare de bucătărie încălzit, pernă electrică;
- electroterapie: lămpi cu raze infraroşii, ultrasunet, unde scurte, microunde;
- hidrotermoterapia: băile calde, împachetări cu apă caldă, baia cu bule, baia
cu nămol, duşul subacval - asigură în plus descărcarea articulaţiei, relaxare
musculară şi sedare;
- o formă particulară este kinetoterapia în apă (hidrokinetoterapia), care are
un efect uşor sedativ, miorelaxant (temperatura apei 36 – 36,50 C), facilitând
mişcările prin descărcarea de greutate. Recuperarea prin metode fizical-kinetice a
sportivilor cu gonartroză

 Crioterapia – compresele reci schimbate la 5–6 minute, masajul cu

gheaţă repetat de mai multe ori în cursul zilei – este indicată în durerea acută,
putând ameliora foarte mult intensitatea durerii la bolnavii cu un important
sindrom inflamator.
 Electroterapia
Electroterapia este o formă de terapie fizicală, utilizată în tratamentul
artrozelor, care nu poate corecta verigile etiologice, dar poate ameliora şi controla:
- elementele fiziopatologice (inflamaţie, edem, hipotonie, hipotrofie musculară,
hipersimpaticotonie, durere);
- elementele clinice, simptomatice şi funcţionale (durere, contractură musculară,
redoare articulară etc.);
- sistemele de retroacţiune biologică, utilizând circuite de tip „feedback”.
Tipurile de electroterapie frecvent indicate şi utilizate în tratamentul
coxartrozei şi gonartrozei sunt: Galvanoterapia
- utilizează curentul continuu (curent galvanic);
- curenţii de joasă frecvenţă;
- curenţii de medie frecvenţă;
- terapia cu înaltă frecvenţă;
- terapia cu ultrasunete;
- fototerapia.
 Kinetoterapia
Întotdeauna trebuie inclus un program kinetoterapeutic în orice schemă
terapeutică a artrozei; orientarea programului se face în funcţie de stadiul
clinicoanatomo-funcţional al bolii.
Mişcarea, dozată şi controlată oportun, este indispensabilă pentru
menţinerea lubrefierii articulare, încetinind limitarea progresivă a amplorii
mişcărilor articulare şi conservarea troficităţii musculare.
Programul de kinetologie recuperatorie cuprinde:
- Posturările – completează programul de luptă împotriva redorii
articulare. Se porneşte de la poziţia de amplitudine maximă permisă de redoare şi
cu ajutorul unor forţe exterioare cu acţiune prelungită în timp se încearcă creşterea
amplitudinii unghiurilor de mişcare. Se pot utiliza cu folos unele tehnici de
facilitare neuro-musculară proprioceptivă, cum ar fi: alternanţa contracţie
izometrică – izotonică, stabilizarea ritmică, tehnica hold - relax.
În gonartroză – evitarea flexum-ului; pentru deviaţiile în plan frontal
(varus, valgus) posturările directe sunt inoperante, doar posturarea corectoare
pentru mers a piciorului prin talonete la pantof are valoare.
- Mobilizările articulare – pentru a menţine sau ameliora amplitudinile
de mişcare. În gonartroză se va pune accentul pe recâştigarea extensiei complete şi
rotaţia internă apoi pentru mărirea flexiei. Se pot utiliza toate tehnicile cunoscute:
posturări, mobilizări pasive, active, scripetoterapie etc.
- Tracţiunile – au efect antalgic decontracturant, cresc mobilitatea şi
refac alinierea, pot fi:
 manuale – executate în axul membrului inferior la sfârşitul şedinţelor de
masaj; se execută succesiv tracţiuni (moderate) şi compresiuni corelate cu
ritmul respirator (favorizează circulaţia şi troficitatea);
 mecanice - prin tracţiuni la nivelul gleznei, practicate zilnic, cu greutăţi de
cca. 3 kg pe membru, perioade lungi de timp, cu efect de reducere a presiunii
intraarticulare şi decontracturant.
 - Refacerea stabilităţii atât prin exerciţii analitice de tonifiere
musculară, cât şi prin exerciţii în lanţ kinetic închis;
- Refacerea controlului muscular dinamic pentru mers (coordonare,
echilibru, abilitate) astfel încât să fie evitat mersul şchiopătat;
- Relaxarea – decontracturarea muscular
- Menţinerea unei bune funcţionalităţi mioartrokinetice la nivelul
articulaţiilor adiacente, cât şi la membrul opus;
- Respectarea regulilor de profilaxie şi terapia ocupaţională.
Exerciţiile indicate trebuie să ţină cont de tipul mişcării care trebuie conservată sau
eventual recuperată, de eventualele limitări ireversibile, de grupele musculare care
trebuiesc lucrate preferenţial pentru obţinerea unui rezultat funcţional optim;
- Tonifierea musculaturii. În gonartroză se va urmări tonifierea
musculaturii care „înzăvorăşte” genunchiul în mers – cvadricepsul, în principal,
dar şi ischiogambierii, se va urmări refacerea forţei extensoare pentru ultimele 20
de grade.
Kinetoterapia poate fi pasivă sau activă, ajutată sau încărcată.
Contracţiile musculare pot fi izotonice sau izometrice. Ca regulă
generală, sensul mişcării va fi în sens opus tendinţei naturale a bolii de limitare a
mişcărilor.
 Kinetoterapia pasivă în gonartroză
Se recomandă ca programul kinetic să debuteze prin mobilizarea pasivă a
articulaţiei. În acest fel, kinetoterapeutul ia contact direct cu articulaţia bolnavă,
intră în comunicare cu pacientul, încercând să-i câştige încrederea şi să-şi asigure o
bună colaborare pe durata programului complex de recuperare.
Kinetoterapia pasivă în gonartroză începe cu mobilizarea rotulei (în sens
longitudinal şi transversal), după care se trece la mobilizarea articulaţiei
femurotibiale, avănd ca obiectiv principal asigurarea libertăţii de mişcare în
extensie şi rotaţie, în special rotaţia internă care este aproape întotdeauna limitată.
Exemplu de mobilizare pasivă pentru mişcarea de rotaţie internă
Pacientul în decubit dorsal, coapsa în abducţie şi genunchiul flectat la 90
grade. Kinetoterapeutul fixează glezna bolnavului şi susţine extremitatea
superioară a gambei cu ambele mâini sub linia articulară, imprimând o mişcare de
translaţie orizontală externă a întregii gambe. Această mişcare se repetă, reducând
progresiv unghiul de flexie a gambei pe coapsă.
Exemplu de mobilizare pasivă pentru mişcarea de extensie
 Pacientul în şezând, cu trunchiul aplecat în faţă; kinetoterapeutul execută
extensia, făcând două prize – una pe faţa anterioară a coapsei, fixând-o la scaun şi
cealaltă pe gambă, distal.
Kinetoterapia activă în gonartroză
Refacerea forţei musculare şi a echilibrului dintre muşchii agonişti şi
antagonişti, în special a muşchilor stabilizatori ai articulaţiei trebuie începută cât
mai precoce şi continuată mereu printr-un program de menţinere a tonusului şi
forţei musculare. Exerciţiile pentru refacerea forţei depind de gradul deficitului
muscular: pentru forţele 0-1-2, tehnicile de facilitare reprezintă singurele
modalităţi logice de lucru (contracţii repetate, inversarea lentă, inversarea lentă cu
opunere, relaxarea – contracţie, izometria alternantă); reeducarea forţei musculare
de la o valoare peste 3 se realizează prin tehnicile obişnuite de izometrie
(exerciţiile scurte izometrice zilnice), tehnicile izokinetice, deşi de o valoare
deosebită, nu sunt uzuale.
În gonartroză sunt preferate contracţiile musculare izometrice şi
pedalarea pe bicicleta ergonomică fără rezistenţă şi se insistă asupra tonifierii
muşchilor cvadriceps, ischiogambieri şi triceps sural.
Exemplu de exerciţiu pentru tonifierea muşchiului cvadriceps
Pacientul în decubit dorsal, cu coapsa întinsă şi gamba în afara mesei;
membrul inferior opus, flectat, se sprijină cu piciorul pe masă; kinetoterapeutul
face priză pe faţa dorsală a piciorului şi pe faţa anterioară distal pe gambă;
pacientul execută extensia gambei fiind contrat de kinetoterapeut. Grupul de
exerciţii selective pentru antrenarea celor trei capete monoarticulare ale
cvadricepsului au ca principiu general menţinerea articulaţiei coxofemurale flectate
la 90 grade, din această poziţie executându-se extensia genunchiului.
Exemplu de exerciţiu selectiv pentru tonifierea ischiogambierilor
Pacientul în decubit dorsal, cu articulaţia coxofemurală flectată, genunchiul
aproape extins (poziţia genunchiului este importantă – nu trebuie extins complet, ci
atât cât intră în acţiune ischiogambierii); pacientul face extensia coapsei,
kinetoterapeutul contrând la nivelul talonului.
Exemplu de exerciţiu selectiv pentru tonifierea muşchiului fesier mijlociu
Pacientul în decubit contralateral, cu membrul inferior opus flectat şi
membrul afectat cu genunchiul flectat; pacientul execută abducţie în timp ce
kinetoterapeutul opune rezistanţă pe faţa laterală a genunchiului.
 Exemplu de exerciţiu selectiv pentru tonifierea muşchiului triceps sural
Pacientul în decubit dorsal, cu membrul inferior întins şi glezna în flexie dorsală;
kinetoterapeutul prinde în mână călcâiul pe faţa lui posterioară şi se opune
încercărilor pacientului de a extinde piciorul. Deoarece nu există rezistenţa pe
degete sau antepicior, nu va intra în activitate decât tricepsul sural.
 Ortezarea
Procedee medicale (ortopedice) ce se bazează pe utilizarea dispozitivelor
care au ca scop punerea în repaus, protejarea, corijarea sau susţinerea articulaţiei
afectate.
În cazul unui genunchi grav afectat, imobilizarea pentru câteva săptămâni
într-o cizmă gipsată sau într-o genunchieră poate fi indicată în anumite
circumstanţe (ca în cazul subiecţilor pentru care este imposibilă menţinerea
articulaţiei în repaus), dar poate avea efect negativ prin favorizarea rigidităţii
articulare şi hipotrofiei musculare.
 Masajul
Masajul are un rol principal chiar de la începutul programului de recuperare,
datorită efectelor favorabile care în funcţie de manevrele utilizate pot fi:
 efect antalgic şi miorelaxant;
 stimularea propriocepţiei cu menţinerea tonusului muscular;
 efectul circulator şi biotrofic tisular local (tonifiant).

 Balneoclimatoterapia
Balneoclimatoterapia realizează o terapie de reglare nespecifică, acţionând
prin diferiţii factori naturali pe verigile fiziopatologice şi simptomatice şi
determinând modificări ale reactivităţii organismului.
Aria de utilizare terapeutică pentru balneoclimatoterapie în gonartroză
cuprinde toate sectoarele terapeutice: sfera profilactică, curativă şi de recuperare.
Bioclima de litoral maritim a fost utilizată de artrozici din cele mai vechi timpuri,
datorită acţiunii benefice asupra durerii şi contracturii musculare prin terapiile
specifice: balneoterapia, peloidoterapia, helioterapia etc.
 Alte măsuri utilizate în tratamentul artrozelor
- Rontgenterapia – un timp amplu utilizată în tratamentul artrozelor, actual
contestată, dar utilizabilă în cazuri extrem de bine selecţionate.
 - Acupunctura – terapie alternativă extinsă, indicată în tratamentul
sindroamelor dureroase de origine artrozică.

Recomandari
- Menţinerea unei greutăţi corporale în limitele normale vârstei şi sexului
pacientului;
- Adoptarea unui regim de viaţă activ, bogat în exerciţii fizice de întreţinere
a funcţionalităţii articulare şi a tonusului muscular normal;
- Evitarea exercitării unui stres fizic semnificativ şi prelungit asupra
articulaţiei genunchiului, şi nu numai.
- Evitare frigului si a umezelei
- Se recomanda inotul terapeutic
- Control de rutina o data la 6 luni
- Practicarea zilnica a programului de kinetoterapie si a posturarilor invatate
la spital
-Alimentatie cat mai echilibrata, bogata in minerale, vitamine, protein si
saruri minerale.
- Consumul a cel putin 2 l de apa

Concluzii

În ciuda progreselor importante realizate în ultimii ani pe plan clinic,

epidemiologic şi terapeutic, artroza, din păcate, nu ne-a dezvăluit toate secretele
sale. Numeroase mistere subzista în ceea ce priveşte cunoaşterea istoriei naturale a
bolii şi determinarea cauzelor sale, multifactoriale şi încă insuficient cunoscute.

RECUPERAREA PRIN METODE FIZICAL-KINETICE A SPORTIVILOR CU

GONARTROZĂ Lect. univ. drd. Neluţa SMÎDU Academia de Studii Economice din Bucureşti