REFERAT

ERORI ŞI FACTORI PERTURBATORI ÎN

EVALUAREA ŞCOLARĂ

Prof. înv. primar Oblu Paula – Alina

 Erori şi factori perturbatori în evaluarea
şcolară

Evaluarea în procesul didactic este unul dintre domeniile cele mai explorate ale
procesului de învățământ. Astfel, abordarea problemelor pe care la comportă practica evaluativă
reprezintă totalitatea acțiunilor ce se întreprind pentru perfecționarea învățământului în societatea
contemporană.
Evaluarea implică trei operații interdependente: verificarea sau controlul, aprecierea sau
estimarea și notarea, nota sau calificativul reprezentând un indicator sintetic, cantitativ și
calitativ al performanțelor obținute de elevi ca urmare a pregătirii lor.
Obiectivitatea și validitatea aprecierii și notării pot fi, însă, alterate de anumiți factori
perturbatori care țin de personalitatea examinatorului, a celui examinat și de particularitățile
obiectului de studiu. Se pot produce, astfel, anumite erori în procesul de evaluare, precum efectul
halo, exprimat prin supraaprecierea rezultatelor unor elevi, efectul de anticipație sau
,,Pygmalion”, exprimat de această dată prin subaprecierea rezultatelor anumitor elevi.
Pentru evitarea acestor efecte este necesar să cunoaștem foarte bine personalitatea
fiecărui elev, să manifestăm încredere echilibrată în potențialul acestuia, să evităm etichetările
(elev bun, elev slab).
Alte erori care se pot produce în evaluare sunt: efectul de contrast (un test sau un răspuns
oral sunt apreciate mai bine dacă vin după unele mai slabe sau invers); efectul de contaminare (se
pot face notări în funcție de notarea făcută de către alți profesori/ învățători); efectul de
generozitate (indulgență sau larghețe în evaluarea unor elevi).
Ecuația personală a evaluatorului mai este denumită eroare individuală constantă. Ea se
manifestă prin atitudini diferite de la un profesor la altul. Unii dintre aceștia manifestă înțelegere
sau indulgență față de acei elevi care depun efort, se străduiesc, arată conștiinciozitate, chiar dacă
rezultatele nu sunt pe măsura efortului, alții sunt mai severi, sancționează fiecare greșeală, fără a
ține seama de munca elevului. Fac aici legătura cu starea psihică a elevului în momentul
evaluării. Starea de oboseală, gradul de emotivitate, temperamentul fiecărui elev pot masca sau
denatura nivelul real de pregătire al copilului.
 Eliminarea factorilor perturbatori și implicit a erorilor de evaluare amplifică obiectivitatea
evaluării. Cu toate acestea, nu putem vorbi despre o obiectivitate totală. Oricare dintre metodele
de evaluare posedă un strop de subiectivitate.
O problemă ce constituie obiectul a numeroase investigaţii psihopedagogice priveşte
variabilitatea intra şi interindividuală a aprecierii rezultatelor şcolare, evidenţierea factorilor
perturbatori şi a erorilor comise în actul evaluării. G. de Landsheere preciza că în problema
evaluării toţi se încred în onestitatea lor, dar aceasta, deşi constituie o condiţie necesară, nu este
şi suficientă. J. M. Monteil recunoscând că practica examenelor a sădit în noi teamă, îndoială se
întreabă: „Cine n-a implorat vreodată cerul, în secret, să trimită un examinator bun”? Iar H.
Piéron scrie că pentru a prezice nota unui candidat la un examen este mai util să-l cunoşti pe
examinator decât pe candidat.
Printre cele mai frecvente situaţii ce generează variabilitatea aprecierilor sunt cele
referitoare la acţiunea profesorului examinator, cu privire la:
 „efectul halo” constând în supraaprecierea rezultatelor unor elevi sub influenţa impresiei
generale bune despre aceştia. În jurul elevului cu reputaţie bună apare acest fenomen
psihologic de „halo” datorită căruia îi sunt trecute cu vederea unele greşeli.
 „efectul de anticipaţie” sau „Pygmalion” exprimă faptul că aprecierea rezultatelor unor
elevi este puternic influenţată de părerea nefavorabilă pe care educatorul şi-a format-o
despre inteligenţa, capacităţile acestora. Se mai numeşte efectul oedipian – ca în
mitologia greacă- deoarece ideile, opiniile evaluatorului determină apariţia fenomenului.
 „efectul de contrast”/„de ordine” constă în accentuarea diferenţelor dintre
performanţele unor elevi. Adesea, un răspuns oral sau o lucrare sunt supraapreciate dacă
cele dinainte au fost mai slabe şi invers; produsul elevului poate primi o notă mediocră
dacă urmează imediat după un candidat cu răspunsuri foarte bune. Profesorul trebuie să
conştientizeze aceste efecte datorate contiguităţii probelor în vederea eliminării
consecinţelor nedorite.
 eroarea logică exprimă acţiunea de substituire a obiectivelor relevante şi a parametrilor
importanţi ai evaluării prin obiective secundare ca: forma şi acurateţea paginii,
sistematica expunerii, gradul de conştiinciozitate şi perseverenţa elevului ş. a. „Abaterea
se justifică uneori, dar ea nu trebuie să devină o regulă” apreciază C. Cucoş (1998, p.
185).
 ecuaţia personală a examinatorului exprimă faptul că unii profesori sunt mai generoşi,
utilizând notele mari, alţii sunt mai exigenţi. Unii folosesc nota pentru încurajarea
elevilor, motivarea lor pentru învăţare, alţii pentru a-i constrânge de a depune eforturi
 suplimentare. De asemenea, unii apreciază originalitatea, imaginaţia, creativitatea, alţii
dimpotrivă- reproducerea, rutina, recunoaşterea exactă.
Alte erori sunt generate de specificul disciplinei de învăţământ la care se realizează
evaluarea. De exemplu, cele riguroase se pretează la o evaluare mai obiectivă, pe când cele
socio-umane predispun la aprecieri subiective din partea evaluatorului. Unele efecte negative
apar şi prin implicarea factorilor de personalitate (ale profesorilor, elevilor, studenţilor), sau din
cauza oboselii fizice şi psihice, stării afectiv-emoţionale, altor factori accidentali.
Pentru corectarea şi eliminarea acestor erori din apreciere-notare se impune o
metodologie de evaluare adaptată complexităţii procesului de învăţământ prin:
 creşterea ponderii evaluării formative;
 corelarea evaluării formative cu cea sumativă;
 asigurarea anonimatului probelor scrise;
 introducerea unor bareme de notare;
 utilizarea probelor standardizate şi testelor docimologice;
 prelucrarea statistico -matematică a rezultatelor, reprezentarea grafică şi interpretarea lor
adecvată, decelarea cauzelor;
 dezvoltarea la elevi a capacităţii de autoevaluare, prezentarea criteriilor şi a grilelor de
corectare;
 verificarea ritmică a elevilor şi informarea operativă asupra lacunelor sau progreselor
înregistrate.

Bibliografie:

Cucoş,C.(coord.), 1998, Psihopedagogie, Polirom, Iaşi

Jinga, I., 1999, Evaluarea performanţelor şcolare, Ed. Aldin, Bucureşti

M.E.N., SNEE, 1999, Ghid de evaluare pentru învăţământul primar, Bucureşti

Radu, I.T., 2000, Evaluarea în procesul didactic, EDP,Bucureşti