1.INTRODUCERE IN ARTA SI CULTURA BIZANTINA.

CURSUL 1. Arta crestina.

Arta – produsul activitatii de contemplare, reflectie, modelare si interpretare subiectiva.

Vechimea artei. S-a nascut si manifestat odata cu omul. Influentata de factori politici, geografici,
economici, religie etc. Arta preistorica – rudimentara. Arta antichitatii – mai finisata.

Arta sacra – Majoritatea artelor in vechime – intr-o puternica legatura cu universul sacralitatii. Omul a
trait dintotdeauna existenta pe 2 planuri: material si spiritual

Arta sacra este o arta cu tendinte. Nu este neutra. Starneste sentimente de piosenie fata de El. Poate
trezi in privitor sentimente nemaivazute.

Arta sacra este simbolica. Cheia principala – omul si modul de raportare la realitatile percepute. Lumea
spiritelor – greu definibila – Pentru definire omul are nevoe de concepte materiale. Omul a cautat sa
defineasca realitati spirituale prin cele materiale.

Cunoasterea umana este analogica si simbolica. Simbolul – poate apartine simultan ambelor realitati.
Simbolul – 1: o realitate de un anumit ordin poate fi reprezentata de o realitate de un alt ordin si
atunci acesta este un simbol al celeilalte. 2: Simbolul este adevarul penultim.

Arta sacra este epifanica. – contribuie la manifestarea sacrului in lumea senzoriala. E reductiva. O
cale de comunicare. Mijloacele ilustrarii Imparatiei lui Hr. trebuie sa apartina categoriilor materiale.

Arta sacra crestina se naste o data cu crestinismul si cunoaste diferite perioade si forme de
evolutie. Adevarata arta crestina s-a nascut in bizant, si chiar dupa caderea CT-polului (1453).

1)Perioada prebizantina (s. I-IV) – arta romana cu motive si teme crestine. Caracterizata de persecutii,
dovedeste nesiguranta, incertitudine a mij. de expresie-Le foloseste pe cele ale culturii.

2)Arta bizantina (s. IV-XIV) – Caracteristica principala – ELEMENTUL CRESTIN. Vai influenta
intreaga arta a lumii. (spec. vorbesc si de o arta post-bizantina – spatiul ortodox)

3)Arta crestina apuseana medievala (s. IX-XVIII) – Occident, B.R.C. Cautarea a noi forme de
exprimare in arhitectura si in artele vizuale. Stilul : romanic, gotic, renascentist, baroc, rococo etc.

4)Arta crestina moderna. O arta a framantarilor,a drumurilor noi. In apus a pastrat legatura cu biserica
doar prin tema, nu prin forma. Pare uneori lipsita de sensul sacru.

Arta crestina – are o dimensiune universala si atemporala. Raspunde unor necesitati specific
regionale sau etnice.Imprumuta elemente artistice locale, regionale.

Cursul II. Arta crestina PREBIZANTINA.

Primele 3 secole – sarace in reprezentari artistice cu caracter crestin. Represaliile autoritatilor si

distrugerile operelor. Crestinii au refuzat la inceput orice forme de manifestare mat-simb a sacrului.
In Ierusalim – folosirea sinagogilor pentru adunarile liturgice. Primele reprezentari s.III – catacombe.
Atitudine diferita fata de arta. Roma – arta simbolica fara spatii de cult la vedere. In rasarit – caracter
programatic – Casa de la Dura Europolis – peretii decorati cu scene biblice care acompaniau Euharistia si
botezul.

Catacombele. In primele 3 veacuri au implinit doar functiunea de cimitire subterane . Erau

locuri cunoscute oficialitatilor. Spatiul ingust. Singurele spatii in care s-ar fi putut desfasura ceremonii
liturgice – cubiculii – atestati in s. IV. Cultul martirilor – nu era dezvoltat semnificativ ca sa impuna
liturghii euh. pe mormintele acestora. Mormintele martirilor nu erau construite inca sub forma de masa
liturgica.

Socotim ca aceste constructii nu au avut nicio influenta asupra arhitecturii crestine timpurii.
Primii crestini au purtat modul de exprimare artistica a culturii pagane. Alegoria – forma de ascundere a
mesajului crestin. Primii crestini fac din arta catacombelor o arta cu un mesaj cifrat. Arta catacombelor
este o arta alegorica si simbolica.

Dura Europos – camera de adunare liturgica cu spatii si specificatii si destinatii exacte. Un baptisteriu,
sala catehumenala, biserica propriu-zisa.

Cursul III. Casa Tatalui meu.

3.1.Spatiul sacru si spatiul profan. – Spatiul nu este omogen. Locuri calitativ diferite care permit
circulatia. Diferenta de comportament – in casa, la teatru, in public, natura etc. Calitatea spatiunlui ne
conditioneaza comportamentul. Spatiul sacru – calitativ superior fata de celelalte pt ca e in stransa
legatura cu D-zeu. Spatiul sacru e margat si delimitat. Limesurile care marcheaza atentioneaza trecerea
dintr-un loc in altul : poarta, pragul, iconostasul. Lumea- creata si organizata pornind de la acest
spatiu. Este indicat prin hierofanii – semne ale vointei divine. Sau prin provocare – legenda M. Putna.

3.2.Spatiul de cult inainte de Hristos.

Locurile de cult in vechime – erau locuri naturale marcate de o piatra, stalp, copac, etc. Erau locuri
inalte, frumoase, peisaje frumoase, sugerau prezenta divina. Elemente comune – dispunerea pe
locuri inalte, orientarea spatiala. Adeseori erau rezervate exclusiv clericilor. Existau camere
speciale.

Lacasurile de cult la Evrei. Prima data – cult in aer liber. Altarele erau constructii simple ridicate Ad-
hoc. CORTUL MARTURIEI – dupa planuri si detalii primite de la Iahve.

Cortul – loc sfant. El, LOCUL DE CULT si lucrurile sale erau sfintite prin excelenta. Ceilalti se
bucurau de o sfintenie inferioara.Constructie din lemn, piele si tesaturi alese, Casa Domnului – adapostea
cele mai sfinte obiecte: Tablele legii, Tora, Toiagul lui Aaron, nastrapa cu mana. Loc al intalnirii
intre Moise-popor si Iahve. Cortul avea 2 incaperi : Sfanta si Sfanta Sfintelor – spre apus. Inauntru se
mai aflau:Candelabrul cu 7 brate, altarul tamaierii si masa painilor. Curtea exterioara –
jertfelnicul si vasul de arama pentru spalari.
Templul iudaic – minune a arhitecturii. Chivotul, candelabrul, masa punerii inainte – transferate in
noua constructie. Avea un pridvor la intrare, cladiri anexe destinate preotilor, obiectelor si
magazii pentru ofrande si o curte pentru preoti si barbati.

Sinagoga – casa adunarii. Fara jertfe. Au continuat sa se roage si sa studieze Tora in sinagogi. Loc de
intrunire, de studiu, socializare si judecare. Avea 2 centre fizice: arca torei si scaunul lui Moise si unu
metafizic – Ierusalimul.

a)Arca Torei – amintirea chivotului. Acum pastrau textele sacre, cel mai sacru loc. Protejata de un val,
inaintea ei se aprinde menora – 7 brate. Arca era la intrare, care era orientata spre ierusalim.

b)Scaunul lui Moise- simbolul relatiei lui Dumnezeu prin Moise cu poporul Sau . Explicarea
Torei. Centrul Sinagogii pe un fel de scena – bema. Flancat de scaunele batranilor.

c)Orientarea liturgica – spre Ierusalim.

Adunarea se mai pozitiona in raport de functiunile liturgice aflate in desfasurare.

Cursul IV. Primele spatii liturgice ale Bisericii.

4.1. Domus ecclesiae – Primii crestini – au folosit cladirile aflate la indemana – templul (pridvorul lui
Solomon), sinagoga si aer liber. Anul 70 – ruperea de cultul ebraic si de sinagoga. Casele particulare a
unor crestini instariti erau folosite ca locuri de intruniri. Ofereau siguranta. Pentru adunari liturgice era
folosit TRICLINIUM-ul - camera pt luat masa. Masa mobila – lemn sau marmura – Altar euharistic.
Cresterea nr de crestini – o incapere special destinata nevoilor de cult. Cu timpul aceste case devin
constructii destinate adunarilor de cult. Numele de adunare (ecclesia - adunare) a trecut si asupra
constructiei. Obiectele de cult – uz comun. Vesmintele liturgice – cotidiene.

4.2. Primele biserici crestine – modelul sirian. Apropierea formala cu a sinagogilor. Spatiul interior
se organizeaza in jurul bemei si altarului. Orientarea – rasarit.

1) Locul central al navei principale – bema – care are un analog. Bema – spre altar gasim chivotul
acoperit de un val si candelabrul. In locul scaunului lui Moise gasim scaunul episcopului.

2) Altarul – in absida dinspre rasarit. Aici se afla o masa sub forma de potcoava acoperita cu un fel de
baldachin (ciborium).

3) Rasaritul – orientarea spre rasarit – loc ipotetic.

In biserica sunt acceptate si femeile si copiii in spatiul principal. Separearea intre barbati si femei printr-
un grilaj usor care sa permita vederea si auzirea serviciului liturgic.

Forme arhitectonice deosebite – martiria- intamplari din viata lui Hristos si a unor sfinti.
4.3. Marturii privind primele biserici crestine. Tertulian – casa de ruga la Cartagina. Dura
europolis (irak)

4.4. Teologia crestinismului sacru in spatiul primar. Intalnim ideea diferentei de sacralitate in
interiorul spatiului de cult si ideea orientarii geografice a constructiei.

Primii crestini – provin din iudaism – aduc cu ei ceva din intelesul si functiunile spatiului sacru sinagogal
sau templar. Imprumuta si din motivele majore ale adunarii cultice:

a) Adunarea pentru ascultarea cuvantului.

b) Adunarea pentru rugaciunea comuna
c) Adunarea pentrusacrificiu – expresie a relatiei cu Dumnezeu.

A.Ascultarea cuvantului – biserica dispunea de 2 centre corespunzatoare celor 2 parti ale liturghiei.
Prima parte: liturghia cuvantului – bema – lectura, omilia, unde statea si Episcopul. Evanghelia – ia locul
Torei si asezata pe un analog care ia locul arcei, asezata fata in fata cu scaunul episcopulu.

B.Orientarea spre rasarit – pentru rugaciune, toti se indreptau spre rasarit. Rasaritul – locul de unde va
venii Hristos (parusia). Orientarea liturgica – conotatie eshatologica.

C.Altarul – Hristos e prezent acolo unde se celebreaza misterul jertfei Sale. Simbol si amintire a Cinei
celei de taina, masa este semnul vizibil al unei axe longitudinale ce uneste bema cu rasaritul. Intreaga
adunare se pune in miscare cu episcopul spre altar, pe a carui masa isi pun ofrandele si in jurul careia iau
loc pentru banchetul euharistic. Jertfa lu Hristos – reamintita permanent prin crucea amplasata in spatele
Sfintei Mese.

Cu trecerea timpului – arhitectura Bis a evoluat in functie de necesitati. Singurul lucru stabilit in primele
2 veacuri era orientarea spatiului liturgic spre rasarit. Forma bisericilor : modelul sinagogal: sala
incapatoare, spatiu pentru lecturi si un altar cu o masa.

Cursul V. Arhitectura ecleziala dupa edictul de la Milan

Dupa acest edict, biserica avea sa se modifice din temelie. Se modifica forma lor si conceptia teologica
despre spatiul sacru. Devin cladiri grandioase cu spatii ample, construite si patronate de mari demnitari in
frunte cu imparatul. Constantin daruieste crestinilor bazilicile si unele temple pagane.

Gustul de pelerinaje, redescoperire locurilor Sf, dezvoltarea cultului martirilor – determina o ampla
campanie de construire a noi biserici pe aceste locuri.

5.1.Constantin si noua teologie a spatiului sacru. Schimbarea perceptiei locasului de cult si svhimbarea
perceptiei lui teologica in 3 directii: a) Locul si relatie episcopului cu comunitatea liturgica; b) Biserica
inteleasa in sensul de loc sfant; c)Dezvoltarea unui ceremonial datorita spatiului larg oferit de bazilici.

a) Separatia episcopului de popor – Tronul episcopului mutat de pe bema in absida principala a

altarului. Episcopul nu mai este perceput ca o autoritate „in biserica” ci „deasupra ei”. Separarea
clerului de popor. Adunarea euharistica are 2 centre : altarul si scaunul episcopului . Altarul se muta
mai spre centrul navei. Bema – coborata la nivelul pardoselii, protejata de cancelii. Tronul urca putin in
syntron. Altarul – inaltat cateva trepte – amplificarea caracterului sacru.

b) Biserica este „loc sfant”. Centrul liturgic cosmic devine Biserica „trup tainic” realizat oriunde se
celebreaza euharistia. Pana la Constantin „importanta” si „ierarhia” cetatilor era data de autoritatea
apostolului care fusese intemeietorul ei, dupa ridicarea a noi biserici in intreg imperiul aceasta intelegere
degenereaza prin „crearea artificiala a unei sfintenii cu ocazia descoperirii si mutarii de moaste si prin
raportarea unor evenimente din istoria biblica la anumite locuri”.

c)Complicarea ceremonialului – bazilicile ofera spatii impresionante. Simplitatea inceputurilor a fost

abandonata. S-a inceput complicarea si decorarea cultului. Dezvoltarea unei solemnitati exterioare care sa
accentueze sacralitatea si teama sfanta: ceremonii ample, procesiuni, cler numeros, gesturi largi,
vesminte, decoratii etc.

Cursul VI. Bazilica si stilul „bazilical”

Modificarile semnificative ale formei bisericilor au identificat anumite epoci istorice sau anumite zone
geografice. Dupa formarea exterioara se poate spune usor carei perioade sau zone apartine o anume
biserica.

Bazilicile (casa imparatului)– cladirea oficiala a unei cetati/oras – aveau loc intruniri politicesi cetatenesti,
judecati etc. Ca urmare a noilor conditii de libertate, Biserica lui Hristos isi va schimba fata radical.
Datorita numarului mare de converiti, singurele spatii publice folosite pentru adunarile liturgice erau
bazilicile. Erau cladiri suficient de mari si prin forma corespundeau nevoilor de cult.

Modelul bazilical este primul model arhitectural in Biserica. Stilul bazilical se pastreaza in apus, iar in
rasarit va ceda locul stilului bizantin. Forma bazilicilor – dreptunghiulare, 3 sectiuni longitudinale
despartite prin siruri de coloane pe care se prijinea șarpanta. Nava din mijloc – larga si inalta.
Extremitatea salii, opusa intrarii – absida. Cladiri simple cu tavanul drept, din panouri de lemn si
acoperisul in 2 ape. Grinzile vizibile in interior – corabie intoarsa.

O coloană este alcatuita din: STILOBAT, BAZĂ, FUSUL (corpul principal), CAPITEL (cea mai
importanta parte), ARHITRAVĂ, FRIZĂ, METOPE, FRONTON, CORNIȘĂ.

Trei stiluri principale ale capitelului : doric -inele coaxiale suprapuse; ionic –volute rasucite ca niste
coarne de berbec; corintic – bogata ornamentatie din frunze de acant.

Principalul element de decor – coloanele – realizate din marmura, impodobite cu sculpturi, legate intre
ele cu arcuri (arhivolte) sau grinzi orientale (arhitrave) care sustineau tavanul.

Prin forma si structura – corespundea nevoilor noului cult. Ferestrele care flancau navate principalu
ofereau un spatiu bine iluminat.

Transformarea bazilicilor in lacasuri de cult a dus la unele modificari: s-a renuntat la bema si catedra
episcopului si scaunele clericilor au luat locul tribunei magistratilor, formand syntronul. In absida era
masa pentru jertfa euharistica. Precedata de ciboriu. Altarul – protejat printr-un grilaj. Acoperisul absidei
se lega de nava principala prin arcul triumfal. Cu timpul altarului i-au fost adaugate 2 incaperi:
pastoforiul (depozitarea darurilor paine si vin) si diaconiconul – „vestiar”

In fata altarului – soleea – unea locul citirilor cu altarul. In apus, soleea apare ca o absida alungita
formand chorul. Intre nava si chor era transeptul (planul cruciform). La intrare – pronaosul (rezervat
catehumenilor). Nartexul – inaintea intrarii – format din nartexul interior si exonartexul. Atrium-ul -
curte neacoperita, pavata. In mijloc o fantana sau un bazin cu apa.

Bazilicile din partile orientale aveau cateva particularitati : tendinta spre forme rotunde, piatra, tavanul
boltit, cupola, bolti semicilindrice, lipsa atrium-ului, fatada monumentala.

Bazilicile din partile occidentale, particularitati : transeptul, galerii, absida spre apus.

Cursul VII. Arta bizantina

I.Generalitati – a luat forma si s-a desavarsit in bizant. Definirea artei: arcul, bolta, cupola pe pandantive
– in arhitecura. Icoana, fresca si mozaicul – arte plastice. Arta bizantina nu este eclectica.

Influente majore in arta bizantina:

a) Din Siria, arhitectura si sculptura (foile, frunzele), folosirea pietrelor cizelate, contrastele de
culori, in pictura o traditie mai realista, dramatica, reprezentarea veridica decat simbolica.
b) Din egipt, altarul triconic, ornamentatia bogata : sculpturala si picturala. Scenele pitoresti, figuri
alegorice, decoratia policroma. Atitudina nobila, hieratica a personajelor etc.
c) Asia mica si Armenia, au fuzionat bazilica de tip elenist cu bolta si cupola persana, sprijinita pe
conuri de unghi.

Ca mediu de exprimare, doua curente : aulic-nobiliar si popular-monahal

6.Periodizare:

1. Arta crestina timpurie. Premerge statului crestin bizantin. Caracterizata de persecutii, astfel crestinii
nu si-au putut dezvolta o arta. Picturi – catacombe, Dura Europolis.

2. Inceputul artei bizantine (s IV-V) – data nasterii constantinopolului (8.nov.324) – arta crestina cu
mijloace de expresie greco-romane.

3. Epoca de aur (Justinian si urmasi, s.VI-VII) – nasterea unei arte noi: arta crestina. Frumosul artistic –
pus in slujba bisericii in toate domeniile: artistic, arhitectura, pictura, mozaicul, sculptura etc.

4. Perioada iconoclasta (s. VII-IX) influenta nefasta asupra artei bizantine, distrugerea icoanelor,
acoperirea frescelor si mozaicurilor, moaste distruse. Cea mai neagra perioada.

5. Reconstructia (dinastiile macedonene si comnene s. IX-XIII) renasterea artei, acutizarea tensiunilor

intre rasarit si apus si schisma. Spiritualitatea din M. Athos.
6. Renasterea sub paleologi (s. XIII-XV) recucerirea ct-polului. Suflu artistic nou. Cea mai glorioasa
perioada d.p.d.v. artistic.

7. Bizant dupa Bizant Arta se dezvolta in forme locale, supravietuieste in forme artistice national-locale.

Cursul VIII. Stilul bizantin.

Bazilica avea si incoveniente care trebuiau ameliorate. Forma alungita – afecta vizibilitatea. Sirurile de
coloane – separau psihologic comunitatea, obturau vederea ceremoniilor. Ceremoniile ample si fastuoase
se cereau gazduite de spatii adecvate. Toate aceste incoveniente aveau sa fie conciliate in cee ce
arhitectura denumeste – stilul bizantin – cunoscut ca still formelor rotunde (cupole, calote, abside,
absidiole, turle, etc.)

Caracteristicile generale ale stilului arhitectonic bizantin.

El deriva din bazilica orientala cu cupola si mai ales din constructiile pe plan central (poligonal,
octogonal, rotund, cruciform, etc.) Se trece treptat la linia ovala(curba), sau arcul (cerc, semicercm
sau turtit), segmente de cerc, unghiuri din intretaiarea arcelor, etc.

Acoperisul rotund si cupola – imita cerul boltit deasupra noastra. Planul dreptunghiular evolueaza in plan
central, cruciform. Biserica tip nava devine biserica-cruce. Cand lungimea navei transversale e egala cu
largimea bisericii, planul de cruce ramane inscris in patrat.

Caracteristicile generale ale bisericilor de stil bizantin sunt :

a. Materialul de constructie – CARAMIDA

b. Extinderea ABSIDELOR la peretii laterali ai bisericii; Utilizarea acoperisului rotund (bolti,
cupole, calote, semicalote etc.)
c. Prezenta CUPOLEI CENTRALE deasupra naosului, cupole secundare pe pronaos.
d. ARCURILE sprijinite pe COLOANE (rost decorativ)
e. PLANUL CRUCIFORM si a celui treflat
f. IMPARTIREA in sens transversal a interiorului (altar, naos si pronaos)
g. CONTRASTUL dintre exterior (simplu, sobru) si interior (bogat, somptuos)
h. ORNAMENTATIA INTERIOARA APROAPE EXCLUSIV PRIN PICTURA. Putina
scultpura.

Cursul IX. Stilul romanic.

In occident, romanicul si goticul prezinta cele 2 principale stiluri ale artei medievale.

Arta romanica – denumire conventionala adoptata in sec. XIX – se intelege: arta care s-a dezvoltat in
tarile europene supuse influentei catolice. Preia trasaturi ale artei bizantine. Denumita arta – romano-
bizantina. Ia nastere in epoca lui Carol cel Mare (s. VIII-IX) – simbioza vechii arte romane cu cultura
popoarelor germanice stabilite in Apus si cu influente orientale, influente cruciate, etc.
Manastirile si catedralele – construite potrivit unor programe monumentale.Trebuiau sa gazduiasca un nr.
urias de pelerini. Principalele tipuri de plan ale arhitecturii religioase sunt: a)biserica sala – nava cu
absida in E si un turn; b)bazilica – 3 + nave; c)biserica pe plan central-circular sau polibat.

Manastirile – dreptunghiular- curte interioara. Construite din piatra, edificiile romanice sunt
caracterizate prin: grosimea masiva a zidurilor, plafoane, bolti semicilindrice, arcuri-dublou.

Deschiderile mici in ziduri(arcade, portale, ferestre) sunt in plin cintru => predominanta plinurilor
asupra golurilor. Ferestrele – 2-3 deschideri. In interior – deschiderile- sprijinite pe coloane masive.
Sculptura si pictura subordonate arhitecturii. Sculptura romanica are un caracter decorativ, hieratizant.
Figura umana este turtita, alungita, contorsionata. Picturile – caracter hieratic.

Stilul artei romanice se caracterizeaza prin : maretia si severitatea constructiei si prin hieratism. Constituie
prima manifestare importanta a geniului artistic francez in arta. Leaganul – franta si italia N.

Caracteristicile generale ale stilului:

a. LIPSA DE UNITATE IN PLAN. Plan cruciform, plan complex.

b. Materialul de constructie – PIATRA. Ziduri masive, sprijinite de contraforți
c. SOCLUL INALT, curte inchisa, trepte multe, portaluli uriase, turnuri.
d. Interiorul precedeat de NARTEX – impartit in mai multe nave delimitate de pliaștri
puternici. Capiteluri sculptate legati prin arhivolte, deambulatorii (coridoare in jurul
altarului), absidiole sau capele razante – moaste.
e. ACOPERISUL IN ȘARPANTĂ – schelet de lemn sau metal, mai tarziu acoperisul boltit:
calote, cupole, bolti cilindrice, arcuri doublouri.
f. CHORUL – despartitura interioara. Este mai inalt fata de restul bisericii. Sub el si altar –
cripte cu sarcofage si moaste.
g. SCULPTURA DECORATIVA – la capiteluri. Sculptura figurativa (animale fantastice,
omenesti sau grotesti)
h. ARCUL ROTUND- element arhitectonic, element decorativ
i. FERESTRELE – la inceput putine si mici, apoi mai multe si mai mari, terminate de un arc
rotund.

Cursul X. Stilul gotic.

Europa occidentala sec. XII-XVI. Numit uneori si ogival(arcul ascutit). Nu are nimic in comun cu gotii.
Se naste din arta romanica sub influenta scolasticii, cruciadelor si a misticii evului mediu. Se spune
despre aceasta arta ca a fost o creatie a culturii orasenesti si de curte a feudalismului tarziu. In
arhitectura gotica se pastreaza conventionalismul proportiilor si nota hieratica in tratarea personajelor.
Franta- leaganul artei gotice.

Caracteristici generale ale stilului.

Proportii impunatoare, spatii incapatoare, constructii pe bolti de arce frante, arcuri butante,
ostatura zvelta, inaltimea, echilibrul dintre: bloti, zidurile de sustinere, arcele exterioare de sprijin
si contraforturile. Goluri numeroase, dantele de piatra, vitralii. Sculpturi si cizeluri fine in piatra.
a. PLANUL DE CRUCE LATINA. Edificii de dim. Mari
b. ZIDURI MAI SUBTIRI SI INALTE, sprijinite de contraforti in forma de arcuri butante
c. MAI MULTE NAVE LONGITUDINALE, delimitate prin siruri de coloane subtiri, suple.
d. FATADE IMPUNATOARE, impartite in 3 registre orizontale si 3 verticale, rozete uriase de
piatra, portaluri impunatoare, frontoane inalte si ascutite. 1-2 turnuri laterale, plan
octogonal sau hexagonal, parvis, intrari laterale.
e. ARCUL FRANT SAU ASCUTIT, OGIVA si BOLTA OGIVALA, cupola sau bolta simpla
inalte
f. Dispare nartica si criptele de sub chor, se mentin DEAMBULATORIILE, formate din siruri
de coloane, absida poligonala
g. FERESTRE NUMEROASE LARGI SI INALTE, rozeta, flacara, vitralii
h. PREDOMINA SCULPTURA figuri biblice, istorice uriase
i. MOBILIER SOMPTUOS

Apogeul sec. XIV- formule definitive-stil rayonnant si flamboyant – accentul cade pe decoratia
excesiva.

RENASTEREA

Sec. XV-XVI – Florenta – personalitatile bizantului refugiate aici dupa caderea imperiului bizantin.

Spiritul renascentist se manifesta ca o tendinta de intoarcere la arta romei si eladei antice si se

caracterizeaza prin reasezarea omului in centrul preocuparilor si interesului filosofic si artistic
(umanism). Este o interpretare noua a conceptului artistic. Ia avant pictura in ulei – decoratie.
Personalitatea si fantezia artistilor se manifesta liber si nestingherit. Franta- Spania- Germania-
Austria.

Caracteristici generale:

Ritmul orizontal. predomina linia orizontala. linia curba. plan circular, dreptunghiular,
cruciform. bazilica cu 3 nave. cupola centrala. chorul latit. nava principala se largeste. placajuk
de marmura . predomina turnul central.

STILUL BAROC

Neregulat, bizar, ciudat numit si stilul iezuit. Reactie religioasa impotriva caracterului profan al
renasterii.

Caracteristici generale:

Edificii colosale, infatisare dramatica, fatade fastuoase, turnuri duble, ferestre neregulate,
ornamentatia se imbogateste excesiv, figuri fantastice, lini indoite, forme arcuite, in interior-
risipa de aur si argint, bogat si luxos.

STILUL ROCOCO (scoica)

 Sec XVIII. Rotund, incarcat, impopotionat numit in derâdere si stilul peruca Italia – Franta.
Eleganta, decor bogat, de un gust feminin. Curbe, ovalul, rafinamentul decorului. Libertatea
artistilor.

NEO-CLASICISMUL

Sec. XVIII – sub influenta filosofiei si a literaturii iluministe germane, a studiilor de arheologie
clasica(Pompei) – Curent de excesiva admiratie pentru arta clasica pagana. Linii simple, clare,
drepte. Coloane rasucite. Pe dinafara seamana cu niste temple grecesti sau romane antice, cu
coloane.

2.INTRODUCERE IN ARTA BIZANTINA.

ICOANA IN TRADITIA BIZANTINA

1)Note istorice despre icoana

Lamuriri semantice

Icoana – gr.eikon – imagine

Desi idolul si icoana desemneaza un obiect de cult, diferenta consta in sursa care le genereaza : imaginatia
sau realitatea obiectiva. In limba RO cuvantul icoana – folosit pentru a desemnea orice imagine cu subiect
religios. Icoana are un caracter de cult mai pregnant decat alte tipuri de imagini (fresca, litografie,
tipografie)

Arta primelor veacuri in biserica

Inca se discuta despre atitudinea Bisericii primare fata de arta sa. Atitudinile antiiconice din primele
veacuri trebuie interpretate si intelese in contextul lor istoric: poporul lui Hristos dorea a fie de o structura
radical diferita de tot ce reprezenta societatea pagana. Arta avea la inceput un caracter funerar in Apus si
unul de natura estetico-didactic in rasarit.

La inceput, biserica nu a atribuit icoanelor o functie liturgica clara. Unii chiar le respingeau : Eusebiu le
considera „chipuri moarte”. Biserica nu s-a ocupat de ele decat atunci cand le-a fost contestata si refuzata
existenta.

Primele icoane – Sfanta mahrama din Edesa, Statuia lui Hristos cu femeia hemoroisa si icoanele M.D.
atribuite evanghelistului Luca. Unele icoane aufost numite ACHEIROPOITE, datorita sursei lor
neomenesti.
 Arta crestina pana la Ct. cel Mare. O arta simbolica.

Cf. Traditiei unele icoane provin chiar din tp. Mantuitorului: Icoana Veronicai si a regelui Abgar al
Edesei. Icoana M.D. facuta de Sf. Ev. Luca. Sculptura cu Hr. si femeia cu scurgere. Cele mai vechi
imagini care s-au pastrat sunt cu cativa ani anterioare anului 200. Artistii crestini foloseau tehnica si stilul
zonei respective. Arta lor era practica, redusa la esente. Arta primelor veacuri s-a multumit sa-L
reprezinte pe Hr si lucrarea Sa prin simboluri si alegorii cunoscute doar de cei initiati.

Foloseau simboluri grafice : monograma lui Hristos XP, vesnicia lui Dumnezeu A si Omega. Simboluri
zoomorfe : pestele (IHTIS – IH – Fiul lui D-zeu. T-Teos-Dumnezeu. Y-iios-fiu. Sotir- supranumele D-lui
- Mantuitorul), mielul, porumbelul, paunul. Simb. Vegetale –vita-de-vie, spicul de grau, palmierul
iedera, maslinul, crinul. Obiecte simbolice – crucea corabia, ancora, sfesnicul, lira etc.

Acest simbolism provenea din trad. Ebraica – exprimarea profetica. Mantuitorul a vorbit ascultatorilor Sai
intr-un mod invaluit. REGULA ARCANULUI – tainele crestine fundamentale sa fie ascunse de
catehumeni pana la momentul botezului.

Crestinii trebuiau sa se fereasca de lumea pagana, ostila. Sub masca simbolului transmiteau invataturi
fundamentale. Dupa sfarsirea persecutiilor arta crestina iasa din catacombe capatand un caracter mai
explicit si un aspect mai realist.

Arta crestina dupa edictul lui Constantin (313)

Imaginea religioasa devine icoana – sec III – multiplicare a img. Religioase. Icoana isi gaseste rol major
in cultul Bis. Arta devine apologetica, polemica si dogmatica: impotriva lui are Omega ON (eu sunt
cel ce sunt). Dupa sin III – MR – OY (maica D-lui). Scurtarea per. De catehumenat determina o noua o
orientare a artei bisericesti – propovaduirea adevarurile credintei. Primele programe iconografice
corespunde duhului misionar de propovaduire a credintei.

Arta devine imperiala – capata formal un aspect imperial. Mutarea capitalei – legaturi mai stranse intre
Bis. si Stat. Biserica imprumuta vesmintele, procesiunile.

Din cult, fastul patrunde si in arta Bisericii – Hr. pe tron, tinuta hieratica, solemna, cu aerul
incontingentei acestei lumi. Monarhul absolut al lumii pe care o invata (invatator), o judeca (deisis), o
conduce (basileu). Alaturi de El – Maica Domnului – tinuta imperiala, pe tron. Apostolii – sugereaza
unitatea bisericii in jurul capului sau nevazut.

Biserica – implinirea expresiei – cerul pe pamant.

Exaltarea politico-militara a imaginilor sacre- confruntarea dintre Hr. si Ahura Mazda. Icoana era
stindard. Drapel la lupte, trupele erau atasate de ele, la fel si poporul. Responsabile pentru victoria asupra
persilor, sunt reproduse, multiplicate, venerate, luate nasi de botez. Preotii completau Euharistia cu
culorile lor, nobilii isi impodobeau hainele cu trupul Sf-lor. Lucurile au fost impinse prea departe.

Sinodul Quinisext (692) si arta eclesiala. – prima pozitie a Bis fata de arta sacra, pentru care a emis 3
canoane : a)C.73 – interzicea reprezentarea Sf. Cruci in locuri nedemne. b)C.82 – interzice reprezentarea
simbolica sub chipul mielului , a lui Hristos. c) C.100 – corectiune asuprea stilului artei – interzicerea
reprezentarilor rusinoase.

Trebuie sa intrezarim dorinta Bis de a orienta arta crestina spre o forma care sa nu se adreseze doar
ochiului ci si formei duhovnicesti – trupul indumnezeit. Acest sinod – dovada ca Bis era preocupata ca
arta sa să nu mai fie facuta oriunde si oricum.

TEOLOGIA ICOANEI

1.Iconoclasmul bizantin

Introducere

Iconoclasmul bizantin – ultima mare erezie bizantina – chintesenta a ereziilor.

Iconoclasmul – curentul eretic care incepe in timpul domniei lui LEON al III-lea (717-741). Insemna
distrugerea icoanelor (Klasmos – distrugere, sfaramare). Iconoclastii s-au ocupat si de distrugerea lor de
aceea s-au numit si iconomahi (mahi - lupta). Cinstitorii icoanelor – Iconoduli

Cauzele nasterii iconoclasmului bizantin:

Pretinsul iconoclasm al primelor secole crestine – din neputinta unor teologi de a intelege sensul
simbolic educativ al icoanei si de a face distinctie intre cinstire si idolatrie. Socoteau incalcarea prouncii a
2-a din Decalog, D-zeu cinstit numai in duh si adevar

Folosirea abuziva a cultului icoanelor – cu raspandirea cultului s-au raspandit si abuzurile. Impodobirea
zeloasa a Bis. Vesmintele ornamentate cu icoane, nasi de botez, de calugarie, razuirea in potir. A bea ulei
din candelele ce ardeau la icoane sau moaste. Minunile false (lapte). Credinciosii cinsteau imaginea
insasi. Reprezentarea lui Hr din propria imaginatie, senzualitate. Acestea ofereau iconoclastilor o arma
redutabila impotriva artei sacre in general. Pentru iconoclasti, ce mai revoltatoare latura e faptul ca
icoanele erau respectate.

Aparatorii icoanelor, aveau datoria sa explice laicilor si calugarilor ca icoanele trebuie sa fie cinstite, iar
adorat putea fi numa Iis. Hr.

Sectele iconoclaste- de natura dochetista infulentate de invatatura potrivit caruia intruparea divina ar fi
fost iluzorie, ireala. Pavlicenii, Messalienii,sectele monofizite - repudiau cultul icoanelor.

Iudaismul si islamul –vedeau in icoane renasterea idolatriei si a politeismului. Au ajuns sa distruga

icoanele existente. Islamul trebuie socotit ca fiind aniconic. In 723, Yezid a dar ordinul ca toate icoanele
din Bis crestine sa fie scoase afara, atunci a inceput vanatoarea de icoane.

Motive personale ale imparatilor iconoclasti – primul : Leon a III-lea Isaurul - cel care a pus in
miscare aceasta erezie „imperiala. Era de origine siariana – episcopi monofiziti – legenda influentei
evreiesti. Al doilea este Constantin al V-lea Copronimul, fiul lui Leon - a luat parte la discutiile
iconoclaste, a pregatiti sinodul de la Hiereia din 754. Acesta a pornit persecutia impotriva iconofililor,
obligand pe toti sa jure ca nu vor mai cinstii icoanele. Patriarhul Constantin – destituit si apoi torturat si
executat. Memoria sa a fost atat de urata ca ramasitele sale au fost scoase din Bis. Sf Ap.

Leon al IV-lea – perioada de tranzitie si restabilirea cultului icoanelor. A fost mai ingaduitor datorita
sotiei sale Irina – o iconodula educata in Athena care avea sa restabileasca cultul icoanelor prin Sin. VII
ecumenic.

Leon al V-lea Armeanul - a declansat a doua faza a iconoclasmului. Numai aceia care nu au cinstit
icoanele au murit de moarte buna (imparatii). Cere lui Ioan Gramaticul – sa compuna un tratat care sa
utilizeze hotararile sin, de la Hiereia. Inlatura pe Sf. P. Nichifor. Convoaca un nou sinod iconoclast la Ct-
pol. Cele mai violente persecutii. Icoanele distruse, iconoclasmul predat in scoli. Ucis in ziua de craciun
in timpul Sf Liturghii de un vechi tovaras de arme, Mihail al II-lea.

Mihail al II-lea - om fara cultura, nu a recunoscut sin 7 ec. nici pe cele iconoclaste. In sinea lui era
iconoclast. Fiul spre educare lui I. Gramaticul. A adorat cu multa pietate pe M.D si pe sfinti, persecutiile
au incetat dar nu a restabilti cultul icoanelor.

Teofil - fiul lui Mihail al II-lea. Om cu instructie aleasa. A fost perioada celei mai mari influente a culturi
arabe in lumea bizantina. Sotia lui Teofil – o iconodula care va restabilii pentru totdeauna cultul icoanelor
imediat dupa moartea lui: Teodora.

Ei nu se opuneau artei ca atare, o favorizau. Decorau peretii Bis. cu arte profane. Arta iconoclasta – o
intoarcere la izvoarele elenistice si un imprumut din Orientul Musulman. Cand Teofil a scos de
pretutindeni imaginile sacre, a facut-o pentru a le inlocui cu animale si pasari.

Antimonahismul – Monahismul – aprig sustinator al icoanelor. Nu se putea tolera asa ceva fiindca
aducea prejudici statului, armatei prin lipsa de luptatori , agriculturii si a economiei.

Cele mai drastice masuri – luate de Constantin al V-lea. Interzis celibatul, claugarii izgoniti din manastiri,
obligati sa defileze in hipodrom tinand o femeie de mana, le-a poruncit sa se casatoreasca, a vandut
manastirile, a ars manuscrise si moaste.

Motive religioase – un conflict pentru „adevarata religie” pentru „purificarea Bis”. Leon al III-lea s-a
simtit chemat sa restabileasca adevarata religie care fusese necinstita si trada prin cultul icoanelor. Se va
considera imparat si preot. Pentru el, cultul ic este cultul zeilor pagani. Se considera un al 2-lea Moise.
Constantin V C. A alcatuit 13 scrieri teologice. Dupa aceste scrieri, imparatii sunt aratati egali cu
Apostolii, investiti cu puterea D. Sf. Pentru a combate erezia a negat mijl. Sfintilor, a fost impotriva
moastelor si mijlocirii M. Domnului.

In 726 are loc un cutremur – imparatul vede in acest fenomen o dovada a maniei lui D-zeu din cauza
idolatriei. Atunci incep persecutiile. Leon armeanul credea ca predecesorii sai iconoclasti au fost ajutati
de de D-zeu.

Imparati explicau apropierea islamului si prabusirea imperiului ca pe o pedeapsa a lui D-zeu. Eliberarea
ca prin minune a orasului imperial de flota araba n-a facut decat sa devina mai clara ideea ca miscarea
impotriva icoanelor constituia o binecuv a lui D-zeu.
Motive politice – expresia vizibila a unei reforme generale a imperiului. Suveranii iconoclasti se credeau
chemati ca si Ap. Direct ca sa readuca Bis. Bizantina la puritatea traditiei apostolice. Imparatii iconoclasti
doreau de fapt substituirea icoanelor cu propriile lor imagini ca singure imagini vii ale divinitatii pe
pamant.

Era o lupta intre imagine si semn/simbol. In 726 Leon III distruge icoana lui Hr de deasupra portii de
Bronz a Palatului si o inlocuieste cu semnul crucii. In 843 Metodie o restabileste. Se citeste insa
competitia dintre imparati si Hristos. Imparatii iconoclasti deveneau in fapt luptatori impotriva lui Hristos
(hristomahi)

Argumente teologice iconoclaste – imparatii iconoclasti au patronat o teologie iconoclasta. Distinctia

cheie era cea intre icoana moarta si icoana vie a unei persoane. Ct. V a formulat teoria imaginii vii, ca
atare singura icoana veritabila a lui Hr. devenea Euharistia. Hr – D-zeu si om. Icoana nu are decat 2
posibilitati ambele neacceptate – ori reprezinta natura Sa divina (nereprezentabila), sau reprezinta natura
Sa umana, dar o separa de Divinitate.

Sinodul de la Hiereia- va proclama imposibilitatea icoanelor, dat fiind ca dupa Inviere, trupul lui Hr.este
integral divinizat si ca atare neprezentabil.

ICONOCLASMUL

Atitudinea iconoclasta a imparatilor se datoreaza unor cauze generale : a) Atitudinea antiiconica a

culturii ebraice; b)Acuzatilor de idolatrie aduse de musulmani; c)Abuzurile fata de icoane;

Cauze imediate: cutremurul din 723. Cauze politice – dorinta imparatilor de a anihila puterea
cercurilor monahale.

In radacinile teologiei iconoclaste se afla inradacinata teologia lui Origen. Acesta pleaca de la premisa
gnostica a dihotomiei dintre spirit si materie. Reprezentarile sunt chipuri moarte. Tertulian considera
statuile un pericol de incalcare a legii lui Moise. Epifanie de Salamina – intra intr-o Bis, vede o panza cu
chipul lui Hr sau a unui sf. A sfasiat-o

Prima perioada a iconoclasmului – patriarhul Gherman suspendat. Sf. I Damaschin – printre cei mai
ferventi luptatori iconoduli. Clarifica terminologia si diferenta intre adorare si venerare.

Constantin V – convoaca in 754 Sinodul de la Hieria. Actul promulgat de acesta a fost contestat de
Sinodul VII ecumenic (Ni 787).

Sinodul VII Ecumenic – convocat de Imparateasa Irina. Incepe la 24.sept pana la 13 oct 787.
Presedintia – Tarasie. Papa Adrian I – reprezentat de abatele Petru . Petru si Ioan vin ca reprez a
patriarhilor din Alexandria si Antiohia. Au participat intre 330 si 367 episcopi. 6 sedinte. Sinodul se baza
pe divino – umanitatea lui Hristos. „Cuvantul S-a facut trup” - aceasta idee o regasim si in hotaraea
dogmatica a Sinodului. Chipul omului – Hristos este de asemenea acela a lui Dumnezeu. Prin intruparea
lui D-zeu, totul devine susceptibil de sfintenie, materia – purtatoarea a Sf. Duh.
Noi cinstim si onoram intraga creatie, pentru ca intreaga creatie a fost cinstita prin Hristos si din
acel moment noi il veneram practic pe Dumnezeu. Reprezinta substanta dogmei proclamata de sin 7.

Sau dat 22 de canoane pentru intarirea disciplinei slabita in timpul iconoclasmului.

11.martie 843 – Prima duminica din postul pastilor care s-a numit Duminica Ortodoxiei, celebrata pana
azi.

A doua perioada iconoclasta.

Teodor Studitul si Nechifor Marturisitorul – contribuie la clarificarea termenilor tip si prototip.

Alature de ei mai este numarat si Teodor Abu Qurra.

Sinodul de la Ct-pol din 843 – convocat de Teodora – victoria definitiva a bisericii asupra cultului
icoanelor.

Elemente de teologia icoanei

Iconoclasmul a avut si o parte pozitiva – a impins biserica sa precizeze pozitia fata de icoane.

Cele 3 temeiuri dogmatice ale icoanei :

a) Intruparea Domnului Hristos este argumentul si justificarea teologica a icoanei. Posibiltatea

icoanei este strans ancorata in hristologie.
b) Omul ca fiinta creeata dupa chipul lui D-zeu. – permanenta reflectare a acestui chip.
c) Icoana leaga laolata dogma intruparii cu dogma transfigurarii. Mantuirea – legata intrinsec
prin Intrupare de materie.

Argumentele iconoclastilor:

a) Interdictia V.T. si lipsa unei porunci exprese in N.T. care sa confirme icoana.
b) Lipsa unei rugaciuni de sfintire. Icoana nu are nevoie de sfintire pentru ca sfintenia deriva din
continutul si din uzul sau.
c) Lipsa de consubstantialitate intre ea si prototipul sau.

Pentru iconoduli exista si o a treia cale – asemanarea ipostatica: Intre icoana si prototipul sau exista o
diferenta de natura dar o identitate de persoane. Icoana nu poate fi totuna cu presoana pe care o
reprezinta, nu pot fi consubstantiale.

d) Iconodulii erau acuzati ca aduc icoanei (materiei) un cult de adorare(idolatrie). Cinstea data
typului (icoanei) urca la prototypul sau la fel cum cinstea data chipului imparatului este data
imparatului insusi.

Terminologia: ADORARE – Sf. Treimi. VENERARE – Sfintilor. SUPRAVENERARE – M.D.

Libri Carolini si efectele sale asupra iconografiei catolice – a dus la dezvoltarea unei arte arte
diferita sub aspect stilistic si fundamentata teologic pe principii diferite fata de cele din Rasarit. De
 aceea Decretand normativa doar libertatea artistului, „icoana catolica” s-a golit de orice limbaj
al sfinteniei.

De-a lungul timpului icoana ortodoxa si-a insusit mai multe functiuni care i-au consolidat locul
in Biserica.

Principala functiune a icoanei este cea harimatica-sfintitoare. Sfintenia si harul icoanleor se

explica prin legatura supranaturala dintre chip si prototip, in virtutea caruia se stabileste o
comunicare de energii si haruri. Asa se si explica puterea icoanelor de a face minuni : relatia lor
cu prototipul si prezenta harica a sfintilor reprezentati in ele. Din acest motiv acuzelor ca icoanele
nu sunt sfintite iconodulii raspundeau ca in virtutea acestei relatii cu prototipul lor nici nu este
nevoie de o rugaciune de sfintire.

Icoana nu este numai liturgica ci si estetica si didactica. Prin prezenta lor tacuta in biserici, icoanele
isi dovedesc caracterul de cateheza presuasiva si continua amintind mereu tainele credintei.

ELEMENTE DE ICONOGRAFIE BIZANTINA

Stilul artei bizantine este caracterizat de:

- HIERATISM – imobilismul personajelor, Frontalitatea, Non realismul – produce o distanta care

nu lasa credinciosului sa se includa in spatiul icoanei, Bidimensionalitatea, perspectiva inversa,
structura simetrica a compozitiei.
- ATEMPORALITATE – scenele se desfasoara simultan. Abandonarea realismului istoric.
- BINOMUL TRISTETE – BUCURIE (pascala)
- TRANSFIGURAREA MATERIEI – nu doar personajele ci si vesmintele, plantele, muntii nu
emana nimic din realismul optic uman.
- ASCETISM

Arta bizantina si-a elaborat un limbaj codificat, capabil sa exprime oridnea terestra si autoritatea divina
facand sensibila ideea de supunere, de valoare morala, de credinta in perfectiune.