Abolirea iobăgiei în Rusia, 1861

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Reforma pentru emanciparea iobagilor din Rusia din 1861 a fost prima și
cea mai importantă dintre reformele liberale din timpul domniei împăratului
Alexandru al II-lea. Reforma a desființat dependența feudală a iobagilor ruși
de marii latifundiari.

Baza legală a reformei a reprezentat-o Proclamația emancipăriidin 3 martie

1861 (19 februarie stil vechi), plus o serie de acte legislative cunoscute sub
numele generic Regulamente cu privire eliberarea țăranilor de dependența
iobăgească (Положения о крестьянах выходящих из крепостной
зависимости). Proclamația oferea drepturi cetățenești depline iobagilor și
afirma dreptul țăranilor de a cumpăra pământ de la foștii stăpâni feudali.

Cuprins
Rusia mai înainte de abolirea iobăgiei
Proclamația emancipării
Punerea în practică
Rezultate
Vezi și
Legăturie externe

Rusia mai înainte de abolirea iobăgiei

Imperiul Rus era o țară agrară, în care țăranii reprezentau majoritatea copleșitoare a populației, peste 80% dintre locuitori. Existau
până în 1861 două categorii de țărani: cei trăitori pe moșiile statului și cei de pe moșiile particulare. Numai cei din urmă erau iobagi.
Iobagii aveau obligații către stat, dar și către stăpânul pământului, care avea puteri discreționare asupra vieților lor. La mijlocul
secolului al XIX-lea, mai puțin de o jumate dintre țăranii ruși erau iobagi.

Populația rurală locuia în gospodării dvori, care împreună formau satele mici derevni sau cele mai mari selo. Satele erau conduse de
obșcina sau mir (obștea sătească) – o unitate autosuficientă și autonomă care se întindea pe o suprafață cu o rază de aproximativ 10
km. Erau aproximativ 20 de milioane dedvori (gospodării), aproximativ 40% din ele numărând între șase și zece membri.

Fiecare obște avea o adunare a populară, shod (selskii shod), numea un starosta (conducător) și un pisar (funcționar) care să rezolve
toate problemele externe. Pământul și celelalte resurse erau împărțite în cadrul obștei. Pământul era împărțit după calitatea solului în
loturi individuale nadel. Loturile erau redistribuite în mod periodic, pentru a asigura condiții economice aproximativ egale. În ciuda
faptului că obștea gestiona în acest mod terenurile, pământul nu era proprietatea țăranilor organizați în mir. Moșia și locuitorii ei erau
de drept proprietatea nobilului latifundiar (dvorianstvo). Țăranii erau obligați să plătească regulat în muncă sau bunuri pentru
pământul de pe care își asigurau subzistența, de obicei lucrând moșiaîn parte, jumate pentru stăpânul pământului, jumate pentru ei.
Nevoia pentru o reformă urgentă era bineînțeleasă în Rusia secolului al XIX-lea, mai multe proiecte de reformă fiind concepute de
Mihail Speranski, Nicolai Mordvinov și Pavel Kiseleff. Eforturile lor au fost zădărnicite până în cele din urmă de aristocrația
conservatoare sau reacționară.

Proclamația emancipării
Politicienii liberali care erau în spatele proclamației din 1861 –Nicolai Miliutin și Iakov Rostovțev – erau conștienți că țara lor era
una dintre ultimele state feudale din Europa. Comportarea jalnică a armatei ruse în războiul Crimeii a făcut guvernul rus conștient de
marea rămânere în urmă a imperiului. Din dorința de a impulsiona creșterea economică, în primul rând industrială, și prin această de
a întări imperiul din punct de vedere militar și politic, au fost puse în aplicare o serie de reforme economice. Ca parte a acestor
schimbări era considerată și abolirea iobăgiei. Se credea în mod optimist că după abolirea iobăgiei, obștile sătești aveau să se
destrame, pământurile aveau să se împartă între țăranii individuali, ceea ce avea să ducă la apariția economiei de piață.

Împăratul Alexandru al II-lea, spre deosebire de tatăl său, era dornic să rezolve această problemă. Pornind de la o petiție a
provinciilor lituaniene, a fost format un comitet "pentru ameliorarea condiției țăranilor" și a fost propusă abolirea iobăgiei.

Principala problemă dezbătută era dacă țăranii urmau să mai rămână dependenți de proprietarii de pământ, sau trebuia să fie
transformați într-o clasă de proprietari independenți.

La început, moșierii au făcut presiuni pentru acordarea libertății țăranilor fără dreptul de proprietate asupra pământului muncit. Țarul
și consilierii săi, conștienți de cauzele mișcărilor revoluționare din 1848, se opuneau unui proces care ar fi creat un proletariat rural și
o situație politică extrem de instabilă. Reversul medaliei era eliberarea țăranilor de servituțile feudale și împropietărirea lor cu loturi
limitate, dar această soluție ar fi lăsat moșierii fără forța de muncă numeroasă și ieftină, cu ajutorul căreia își exploatau proprietățile.

Pentru a echilibra toate acestea, legislația conținea trei măsuri pentru a reduce potențiala autosuficiență economică a țăranilor
eliberați. În primul rând, a fost introdusă o perioadă de tranziție de nouă ani, în care obligațiile țăranilor către foștii stăpâni erau
păstrate. În al doilea rând, o mare parte a pământului era transferat în proprietatea exclusivă a marilor proprietari (otrezki),
transformând numeroase păduri, râuri și drumuri în surse de venit, moșierii percepând taxe pentru accesul la ele. A treia măsură era
despăgubirea moșierilor, împropietărirea țăranilor făcându-se prin răscumpărare. Suma de răscumpărare avea să fie plătită de stat
proprietarilor, iar țăranii trebuiau să plătească guvernului banii în rate, plus dobânda, într
-o perioadă de 49 de ani.

Punerea în practică
Deși bine gândită din punct de vedere legislativ
, reforma nu s-a desfășurat fără probleme în practică.

Moșierii și nobilii erau plătiți cu obligațiuni ale statului, iar debitele lor erau scăzute din suma de bani mai înainte de plată. Valoarea
obligațiunilor a scăzut în scurtă vreme, la aceasta adăugându-se proasta pricepere în materie de afaceri a proprietarilor de pământ.

Rezultate
Legislația nu a eliberat pe de-a întregul țăranii de obligațiunile excesive și nici nu a schimbat în bine în mod semnificativ
constrângerile lor economice. Aplicarea defectuasă a reformei a lăsat numeroși țărani din Polonia și nordul Rusiei liberi, dar fără
pământ (batrak), în timp ce în alte regiuni (Ucraina), țăranii au devenit principalii proprietari de pământuri.

Vezi și
Reforma lui Stolîpin
Istoria Rusiei, 1855-1892

Legăturie externe
Proclamația emancipării, (în limba rusă)
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Abolirea_iobăgiei_în_Rusia,_1861&oldid=11414107

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 9 noiembrie 2017, ora 19:17.

Acest text este disponibil sub licențaCreative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice
; pot exista și clauze
suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.