Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara

Bucuresti

ANALIZA ECONOMICA

Etapele procesului de analiză economico

financiară

Puha N. Mirela-Cristiana
Transfer II ,Anul III
 Agroturism

Etapele procesului de analiză economico financiară

Activitatea practică de analiză financiară presupune parcurgerea
următoarelor etape1:
1. întocmirea planului de analiză;
2. culegerea şi selectarea informaţiei necesare analizei;
3. verificarea informaţiei culese;
4. analiza propriu-zisă a informaţiei financiare;
5. întocmirea referatului de analiză.
1. Întocmirea planului de analiză presupune realizarea scopului analizei
financiare, stabilirea obiectivelor principale ce vor fi studiate, problemele cheie de
cercetat pentru realizarea scopului, perioada de timp analizată, locul desfăşurării
analizei şi alte elemente cu caracter mai general.
2. Culegerea şi selectarea informaţiilor: informaţiile sunt culese din mai
multe surse dintre care amintim documentele de sinteză şi raportare contabile,
monografii, reviste de specialitate, anuare statistice, acte normative şi instrucţiuni
ale Ministerului Finanţelor, procese verbale ale organelor de control şi diferite
situaţii realizate la nivelul societăţii, secţiei, atelierului, etc.
3. Verificarea informaţiilor presupune verificarea formei de prezentare a
purtătorilor de informaţii, verificarea calculelor precum şi verificarea în fond a
informaţiilor economice. Acestea presupun verificarea exactităţii acestor informaţii,
evaluarea corecta a unor indicatori financiari precum şi alte verificări care să
garanteze exactitatea şi realismul concluziilor stabilite.
4. Analiza propriu-zisă a informaţiilor financiare, presupune delimitarea
obiectului de analizat, delimitare realizată în timp şi spaţiu, utilizând anumite
metode de evaluare şi calcul, determinarea elementelor factorilor ca forţe motrice
ale acestora. Factorii sunt stabiliţi în mod succesiv, trecând de la cei cu acţiune
directă la cei cu o acţiune indirectă. Stabilirea factorilor presupune determinarea
corelaţiei dintre fiecare factor şi fenomenul analizat cât şi a corelaţiei dintre diferiţi
factori, a raporturilor de condiţionare.
Parcurgând aceste etape se poate determina modelul de analiză, model de
tip matematico - economic .Aceste modele pot fi:
n
a) model aditiv: X = x1 + x2 +…+ xn ; X = x
i 1
i

Mf a CA
b) model multiplicativ: CA  Mf * *
Mf Mf a
în care Mf = valoare de intrare a mijloacelor fixe;
Mfa = valoare de intrare a mijloacelor fixe active;

1
Ioan Bătrâncea – Analiză financiară, Ed. Dacia, Cluj –Napoca, 2000.
 Mf a
= ponderea mijloacelor fixe active în valoarea
Mf
mijloacelor fixe;
Qe
= randamentul mijloacelor fixe active;
Mf a
Pe
= rata rentabilităţii producţiei exerciţiului.
Qe
Existenţa unor similitudini matematice sau fizice între două sisteme constituie
fundamentul modelării, iar dacă între două sisteme se poate stabili o similitudine în
funcţie de una sau mai multe caracteristici, atunci între cele două sisteme există o
relaţie de modelare între sistemul real şi sistemul imitativ construit. Cu cât numărul de
similitudini definitorii pentru sistemul real creşte la nivelul caracteristicilor generale, cu
atât este mai mare posibilitatea de a cunoaşte corect realitatea şi comportamentul prin
modelul construit. De obicei, pentru a descrie acceptabil un fenomen economic sau
productiv sunt necesare a fi abstractizate 2 – 4 similitudini. Dificultatea şi totodată
latura creativă în modelare este analiza de identificare a acelor similitudini care
definesc şi influenţează problematica respectivă.
Un model este util în cel puţin şase direcţii :
- ajutor pentru gândire şi de a ghida analistul. Un proiect reprezintă un
demers dificil cu multe piedici şi capcane. Metodele dau o cale logică, cu etape
definite, cu puncte de examinare, o listă de informaţii necesare şi identifică o serie de
mijloace pentru implementare;
- ajutor pentru comunicare; Pentru a găsi soluţii analistul are nevoie de
date primite prin informaţii pertinente, valide, reale şi apoi de a transmite
rezultatele analizei pentru a fi exploatate corespunzător. Comunicarea între
parteneri constituie un punct cheie în reuşita acţiunii, iar modelele au un limbaj de
comunicare propriu, uşor de învăţat şi de înţeles de diversele categorii de specialişti
implicaţi în gestionarea sistemului. Trebuie remarcat şi cadrul conceptual creat de
comunicare în sprijinul aplicării metodei de analiză, oferind referinţe teoretice care
descriu sistemul pentru a înţelege şi a optimiza;
- instrument pentru diagnosticare şi prognoză; Metodele de analiză scot în
evidenţă, în comparaţie cu norme, performanţe şi obiective ceea ce funcţionează
corect în sistem şi ce conduce, prin comportament constant anormal, la
disfuncţiuni;
- mijloc de a conduce şi stimula lucrul în echipă; Modelarea presupune
lucru în echipă, fiecare actor component fiind împuternicit cu anumite roluri,
sarcini şi responsabilităţi care uneori pot fi antagoniste. În cazul acestor situaţii
trebuie identificate consensurile care reprezintă soluţiile cele mai favorabile pentru
sistem;
- ajutor pentru instruire şi înţelegerea sistemului studiat; Rareori analiştii
sunt şi utilizatorii sau clienţii sistemelor studiate. Pentru a evita erorile de înţelegere
a mecanismului sistemului real şi a evita inexactităţile sau a omite anumite aspecte
importante se utilizează modele în formă grafică sau algebrică “o schemă este mai
uşor de înţeles decât un discurs lung”;
- suport prin documentare în adoptarea deciziilor; Deseori neglijată,
documentarea trebuie să faciliteze utilizarea sistemului şi menţinerea sa, în
perioada adaptărilor, la modificările de mediu.
Există mai multe criterii după care se clasifică modelele : forma,
dimensiunea, scopul sau proprietăţile sale. După formă sunt cunoscute
următoarele modele :
- preconceptual, modelul fiind perceput doar ca o serie de imagini în creierul
omului
- conceptual, baza o reprezintă modelul preconceptual căruia i se ataşează o
serie de operaţiuni logice
- lingvistic, este un model descriptiv, care se poate exprima între oameni prin
limbaj sau alte coduri prestabilite
- construct, modele clasificate în: fizice, iconice, simbolice, abstracte.
Modelul iconic reproduce caracteristicile geometrice bi- sau
tridimensionale, el fiind o copie la scară a realităţii, în această categorie regăsindu-
se machetele de avioane, vapoare, etc.
Modelele simbolice reproduc realitatea (R) într-o formă matricială
bidimensională, utilizând simboluri sau semne convenţionale, de exemplu :
graficele, planurile de amplasare, desenele.
Modelul abstract este construit sub forma unor relaţii matematice, logice sau
formale, are la bază un algoritm de lucru ce conţine etape de calcul precis definite
cuprinse într-un proces interactiv. Cercetarea operaţională a construit o serie de
modele investigatorii cu care de regulă se obţin rezultate mai precise decât în cazul
modelelor imitative sau analogice.
Din punct de vedere al dimensiunii modelelor clasificarea se realizează atât pe
plan temporal cât şi fizic, dimensiunea temporală reprezentând calitatea modelului de a
percepe modificări în timp a comportamentului sistemului real. Ca dimensiune fizică
modelele sunt:
- unitare – când realitatea este un singur sistem indivizibil;
- complexe – când realitatea este un sistem alcătuit din subsisteme;
- globale – obţinute din agregarea unor modele unitare, desemnând o
parte din realitate.
În funcţie de scopul pentru care au fost elaborate modelele pot fi :
- descriptive – explică unele fapte observate în realitate ducând la
îmbunătăţirea cunoaşterii şi utilizate pentru realizarea anumitor
prognoze asupra realităţii. Cu ele se poate explora structura realizării,
dar nu servesc la dirijarea acesteia.
- normative – modele care îşi propun conducerea sistemelor în condiţii
prestabilite a structurii lor în viitor. Prin acest tip de model se poate
determina stabilitatea sistemului real la modificările de strategie şi de
structură (modele de prognoză şi planificare), precum şi măsura în
 care realitatea amplifică sau atenuează comenzile conducerii (modele
de decizie).

În funcţie de proprietăţile lor modelele pot fi:

- exacte – realizate pe o corespondenţă biunivocă, precisă între
variabilele şi structurile sale şi cele ale sistemului real.
- ideale – se obţin prin extragerea din structura fenomenului real doar a
anumitor proprietăţi caracteristice cărora li se stabilesc prin
corespondenţă biunivocă structuri sau variabile în model, formându-se
straturi tipice, în această categorie regăsindu-se modelele statice,
dinamice, cibernetice, autoinstruibile.

5. Sinteza în referatul de analiză oferă posibilitatea stabilirii concluziilor

de ansamblu privind laturile pozitive şi negative ale rezultatelor economico-
financiare, ale societăţii comerciale sau ale fenomenelor procesului studiat. Pe baza
acestor concluzii, se iau deciziile privind strategia viitoare a societăţii comerciale,
putându-se chiar previziona situaţia economico-financiară a societăţii.

Bibliografie

A. Işfănescu
-Analiza economico-financiară (cu aplicaţii în societăţile comerciale industriale,
de construcţii şi transporturi), Ed. Economică, Bucure;ti,1999

Biji E., Baron. T. - Statistică teoretică şi economică, E.D.P., Bucureşti,

1991

Cavachi I, Stelian I, Gheorghe C., Moraru L - Economie, Ed. ANTET,

Bucureşti, 2001