Ariciul

Un mic ghem, viu, acoperit cu o multime de

tepi. Botic ascutit, ochi scanteietori. Acesta
este ariciul, unul dintre cele mai indragite
animale - personaj in basmele multor
popoare, erou de desene animate.

Denumit stiintific Erinaceus europaeus, ariciul comun este originar din Europa, dar a fost
introdus si in Noua Zeelanda. De asemenea, rude ale ariciului comun traiesc si in alte zone, pe
diverse habitate (de la dunele de nisip, pana chiar si in gradinile de la marginea oraselor),
hibernand intre patru si sase luni pe an. Ariciul este un animal insectivor care, pe langa
insecte, mai mananca rame, paianjeni si melci limacsi. Iar daca majoritatea insectivorelor fug
la primul semn de pericol, ariciul reactioneaza intr-un mod cu totul aparte. Avand spatele
acoperit cu aproape 6.000 de tepi ascutiti, ariciul se ghemuieste ca o minge atunci cand este
amenintat si isi zbarleste tepii, protejandu-se astfel impotriva majoritatii pradatorilor.
In salbaticie, aricii traiesc in zone intinse din Europa, Asia, Africa si Noua Zeelanda, dar nu
si pe cele doua continente americane. Chiar daca nu exista arici nativi in America, iubitorii
acestor insectivore si-i pot procura din magazinele de specialitate, dar numai in anumite
state! In alte state ale S.U.A., dar si in cateva provincii canadiene, este ilegal sa detii un
arici ca animal de companie. Iar daca vrei neaparat sa il cresti intr-un spatiu natural, ai
nevoie de o licenta! Astfel de restrictii nu exista, insa, in Europa, ariciul de pe continentul
nostru fiind considerat ca apartinand rasei comune.

Cele mai adaptabile la viata de animal de companie sunt exemplarele de arici alb pantecos,
algerian, indian (ultimele doua avand urechi lungi) si cele din rasa numita arici “cu patru
degete”.

Tepii care il fac atat de usor de recunoscut pe arici nu sunt veninosi (ca la alte specii) si nici
atat de neplacuti ca ai porcului spinos, de exemplu, dar ii asigura micutului insectivor o
protectie foarte eficienta impotriva pradatorilor, singurele atacuri cu sanse de reusita
avand loc noaptea sau prin surprindere. De aceea, printre putinii dusmani naturali ai ariciului
se numara bufnitele si dihorii. Pentru aricii care traiesc in padurile sau culturile traversate
de sosele, alti dusmani (fara voie) sunt soferii neatenti, multe exemplare tepoase sfarsind
sub rotile masinilor care trec in viteza.

Aricii evita sa iasa la plimbare ziua, preferand sa se ascunda prin locuri retrase si amanand
masa dupa lasarea intunericului. Noaptea, aricii pornesc sa isi caute hrana preferata: diverse
specii de insecte, rame, anumiti melci si o multime de viermisori. Pentru ca acest “meniu”
este alcatuit, in majoritate, din daunatori ai culturilor, fermierii si gradinarii ii apreciaza pe
arici si incearca sa ii determine sa le “viziteze” proprietatea, momindu-i cu mancare. Numai
ca, din pacate, nu toti oamenii stiu ca aricii au o intoleranta la lactoza, consumul de lapte (sau
de derivati ai acestuia) facandu-le mult rau vanatorilor teposi de insecte. In schimb,
mancarea pentru caini sau pisici este mult mai pe placul aricilor, chiar daca - pentru nevoile

referat.clopotel.ro
acestora - este prea bogata in grasimi si prea saraca in proteina.

Asa ca, daca vreti sa atrageti un arici la voi in gradina, incercati cu produse fara lapte, in
cantitati mici, astfel incat sa-si poata potoli foamea cu insectele care va deranjeaza (un arici
mananca, in fiecare noapte, peste 200 de grame de daunatori). Atentie, insa! Chiar daca
aricii sunt imuni la multe dintre otravuri si la majoritatea insecticidelor, viata lor poate fi
pusa in pericol cand se hranesc in culturile tratate, inghitirea unor vietati pline de insecticid
putandu-le cauza moartea.

Viata ariciului este, de altfel, destul de scurta. In libertate, exemplarele din speciile mici
traiesc intre doi si patru ani, putand ajunge la 6-7 ani doar in captivitate. Aricii din rasele
mai mari traiesc intre patru si sapte ani in salbaticie, speranta lor de viata crescand destul
de mult daca sunt ingrijiti in captivitate. Un record de longevitate a fost consemnat la o
ferma franceza, unde un arici a trait 17 ani! Iar daca ar exista spitale pentru arici, numarul
pacientilor acestora ar fi foarte mare, din cauza maladiilor de care pot suferi: cancer (in
special tumori ale pielii), boli ale inimii si ficatului si asa numitul “sindrom al ariciului
sovaielnic” (o boala care afecteaza controlul muschilor si care duce la un mers nesigur,
impleticit).

Cand vin pe lume, micii pui de arici sunt - de obicei - trei sau patru frati, nascuti dupa o
perioada de gestatie care, de la o rasa la alta, poate fi intre 40 si 58 de zile. Puii se nasc cu
tepi, mai scurti si mai putin ascutiti, pe care urmeaza sa ii schimbe cu cei de maturi, dupa
primul an de viata. Un exemplar matur cantareste in jur de un kilogram si are o lungine de 20
- 30 de centimetri.

Foarte apreciat ca dusman al insectelor, ariciul a fost introdus tocmai datorita acestei
calitati in Noua Zeelanda si in Scotia. Nu dupa mult timp, insa, s-a transformat el insusi intr-
un mic daunator. Cum? Avand atat de putini dusmani naturali, aricii s-au inmultit foarte
repede si au ajuns sa consume mult mai multe insecte decat se estimase initial, atunci cand
au fost adusi tocmai in acest scop. In consecinta, hrana devenind insuficienta, aricii au
inceput sa-si diversifice meniul, consumand si alte “delicatese”, printre care ouale pasarilor
de balta. Dar acest accident de adaptare a fost doar un rezultat nefericit al studierii
insuficiente a tuturor implicatiilor naturalizarii. Aprecierea si simpatia de care s-au bucurat
dintotdeauna aricii sunt foarte vechi: romanii chiar sarbatoreau, pe 2 februarie, Ziua
Ariciului. Era data la care se credea ca aricii isi parasesc ascunzatoarea in care au hibernat
si se arata din nou oamenilor.

Iar aceasta Zi a Ariciului a continuat sa fie sarbatorita de multe popoare europene, ba chiar
a fost si “exportata” pe celalalt mal al Oceanului Atlantic. Numai ca, neavand astfel de
mamifere insectivore, americanii au adaptat Ziua Ariciului, alegand marmota ca animal
reprezentativ si sarbatorind astfel, an de an, Ziua Marmotei.

referat.clopotel.ro