MUZEUL BRĂILEI

ISTROS
XX

IN HONOREM PROFESSORIS
IONEL CÂNDEA

MUZEUL BRĂILEI EDITURA ISTROS

“CAROL I”

BRĂILA
2014
 COLEGIUL DE ONOARE / HONOUR BOARD:

Prof. Dr. VICTOR SPINEI – „Al. I. Cuza” University of Iaşi and

Institute of Archaeology Iaşi, member of Romanian Academy (Romania),
honour president.
Prof. Dr. JAN BEMMANN – Institut für Vor - und Frühgeschichtliche
Archäologie, Rheinische „Friedrich-Wilhelms” – Universität Bonn
(Germany), honour member.
Prof. Dr. JAN BOUZEK – „Charles” University Prague (Czech
Republic), honour member.
Prof. Dr. FALKO DAIM – Römisch-Germanisches Zentralmuseum
Mainz (Germany), honour member.
Prof. Dr. DIANA GERGOVA – The National Institute of Archaeology
and Historical Museum Sofia (Bulgaria), honour member.
Prof. Dr. ION NICULIŢĂ – The State University, Chişinău (Rep. of
Moldova), honour member.
Dr. ANTON KERN – Prahistorische Abteilung des Naturhistorisches Museum,
Wien (Austria), honour member.
Prof. Dr. TIVADAR VIDA – Institute of Archaeology, Budapest
(Ungaria), honour member.

COLEGIUL DE REDACŢIE / EXECUTIVE BOARD:

Prof. Dr. IONEL CÂNDEA – „Lower Danube” University of Galaţi and
Museum of Brăila (Romania), editor in chief.
Dr. VALERIU SÎRBU, Museum of Brăila and Institute of Archaeology
„V. Pârvan” Bucharest (Romania), scientific secretary.
Dr. CRISTIAN LUCA – „Lower Danube” University of Galaţi
(Romania), member.
Dr. STĂNICĂ PANDREA – Museum of Brăila (Romania), member.
Dr. COSTIN CROITORU – Museum of Brăila (Romania), member.

Computer processing: EVDOCHIA SMAZNOV

Orice corespondenţă referitoare la Any remark concerning ISTROS

revista ISTROS se va adresa:
Muzeul Brăilei “Carol I”
Piaţa Traian nr. 3
810153 BRĂILA
e-mail: sediu@muzeulbrailei.ro
must be addressed to:
Muzeul Brăilei “Carol I”
Piaţa Traian no. 3
810153 BRĂILA
e-mail: sediu@muzeulbrailei.ro

ISSN: 1453–6943
 CUPRINS / CONTENTS

Preistorie. Protoistorie. Antichitate /

Prehistory. Protohistory. Antiquity
MIRELA VERNESCU, Cultura Cernavoda I în estul Câmpiei
Române. Tipuri de artefacte (II) / La culture Cernavoda I à l’est
de la Plaine Roumaine. Types d’artefacts (II) …………………..... 13
STĂNICĂ PANDREA, VALERIU SÎRBU, COSTIN CROITORU, MIRELA
VERNESCU, Tumulul T03 de la Găvani, com. Gemenele, jud.
Brăila / Tumulus T03 de Găvani, comm. de Gemenele, dép. de
Brăila ……………………………………………………………... 55
CRISTIAN SCHUSTER, ION TUŢULESCU, MIRCEA NEGRU, Despre
„capetele de băţ” din epoca bronzului din sudul României /
Erwägungen zu den „stockknäufen” der bronzezeit im süden
Rumäniens ....................................................................................... 79
STĂNICĂ PANDREA, VALERIU SÎRBU, COSTIN CROITORU, MIRELA
VERNESCU, Cercetări arheologice preventive pe valea
Călmăţuiului. Campania 2011 / Rescue Archaeological Research
on the Călmăţui Valley. The Campaign of 2011 …………………. 117
MARIJA LJUŠTINA, Regiunea sudică a Bazinului Carpatic în
secolul al IV-lea î. Hr. şi primele sale contacte cu lumea La Tène:
studiu de caz asupra arealului „Confluenţei Belgradului”, Serbia /
Southernmost Part of the Carpathian Basin in 4th c. BC and its
First contacts with La Tène World: Case Study of “Belgrade’s
Confluence”, Serbia ………………………………………………. 139
TOMASZ BOCHNAK, Agrafe celtice zoomorfe pe teritoriul Poloniei
/ Agrafes zoomorphes celtiques sur les terres Polonaises ............... 185
VALERIU SÎRBU, IOAN CERNĂU, CĂTĂLINA CERNEA, MARIAN
NEAGU, FLORIN VLAD, DAN ŞTEFAN, MARIA–MAGDALENA
ŞTEFAN, SIMINA STANC, Cercetarile arheologice de la Crăsanii
De Jos-Piscul Crăsani (com. Balaciu, jud. Ialomiţa).
Campania 2013. Epoca Geto-Dacică / Les fouilles
archéologiques de Crăsanii de Jos-Piscul Crăsani (comm. de
Balaciu, dép. d’Ialomita). Campagne 2013. Époque géto-dace …. 207
CĂTĂLIN BORANGIC, Arme şi piese de harnaşament din epoca
Regatului dac descoperite la Bulbuc, com. Ceru-Băcăinţi, jud.
Alba. Consideraţii preliminare / Weapons and harness items from
the time of the Dacian Kingdom, discovered at
Bulbuc-Ceru-Băcăinţi, Alba County. Preliminary observations ..... 259
VALERIU SÎRBU, COSTIN CROITORU, Barboşi: de la dava la castru
/ Barboşi: de la dava au castrum …………………………............. 311
SILVIU OŢA, Cercei decoraţi cu muluri de granule pe verigă,
descoperiti pe teritoriul Romaniei şi Banatului sârbesc (a doua
jumătate a secolului al XI-lea–secolul al XVI-lea) / Earrings
decorated with granule mouldings on the link, discovered on the
territory of Romania and the Serbian Banat (second half of the
Eleventh Century–the Sixteenth Century) ……………………....... 391
MONICA LUCA, SIMINA STANC, Exploatarea resurselor animale în
aşezarea de la Răcari (judeţul Dolj): date arheozoologice şi
arheogenetice / Animal resources exploited in the Răcari
settlement (Dolj County): Archaeozoologic and Archaeogenetics
Data ……………………………………………………………..... 411
Evul Mediu Românesc şi European /
Romanian and European Middle Ages
VASILE MĂRCULEŢ, Noi consideraţii privind funcţionarea
Arhontatului de Lykostomion în secolul al IX-lea / New
Considerations on the Functioning of the Archonate of
Lykostomion in the 9th Century ………………………………........ 429
GEORGE DAN HÂNCEANU, Arme medievale descoperite în Târgul
Romanului (punctul La Bibliotecă) / Armes médiévales découvertes
dans la Bourgade de Roman (le point La Bibliotecă) ……………. 447
FLORINA CIURE, Rutele comerciale care legau Oradea de Veneţia
în secolele XIV–XVIII / Le vie commerciali che collegavano
Oradea e Venezia nei secoli XIV–XVIII .......................................... 465
GRZEGORZ JAWOR, Ius Valachicum în Polonia medievală. Partea
I: tribunalele valahe numite strunga sau zbory / Ius Valachicum
dans la Pologne médiévale. Partie I: les tribunaux valaques dits
strungi ou zbory ………................................................................... 493
ANCA POPESCU, Ellici în kazaua Hârşova (sec. XVI). Precizări
asupra unei instituţii / The Ellici of the Kaza of Hârşova (16th
Century). Observations on an Ottoman Institution ……………..... 529
CRISTIAN NICOLAE APETREI, O relaţie reconsiderată. Negustorii
din familia Corniact şi Moldova în anii 1540–1570 / Rethinking
the Connections of a Sixteenth Century Family. The Korniakt
Merchants and Moldavia from 1540 to 1570 ……………….......... 545
GHEORGHE LAZĂR, Logofeţii cancelariei domneşti din Ţara
Românească (sec. al XVII-lea). Consideraţii preliminare pentru o
cercetare prosopografică / Les logothètes de la chancellerie
princière de la Valachie (XVIIe siècle). Considérations
préliminaires pour une recherche prosopographique ……………. 585
DORU BĂDĂRĂ, Elite ecleziastice şi demers tipografic în Ţările
Române (jumătatea secolului al XVII-lea–începutul secolului al
XVIII-lea) / Church Elites and the approach of printing in
Romanian Principalities (the second half of Seventeenth–first half
of the Eighteenth Century) ……………………………………....... 621
IOANA FEODOROV, Texte arabe creştine tipărite cu ajutor din
Ţările Române în secolul al XVIII-lea – repertoriu comentat – /
Christian Arabic texts printed with help from the Romanian
Principalities in the 18th century – An annotated record – ………. 651
CRISTIAN LUCA, Din istoria viticulturii în Ţările Române: un
document grecesc despre moşia Măicăneşti a Mănăstirii Radu-
Vodă (Sf. Treime) / La viticulture dans les Pays Roumains: un
document grec concernant le domaine de Măicăneşti du
monastère Radu-Vodă (Sainte-Trinité) ……………………........... 731
OVIDIU MUREŞAN, Istoria medievală a Ţărilor Române şi
nuvelistica românească a secolului al XIX-lea / Medieval History
of Romanian Principalities and Romanian Short Stories of 19th
Century ………………………………………………………........ 755
Genealogie
TUDOR–RADU TIRON, Din ascendenţa Micleştilor. Note
despre purtătorii numelui Borcea / Forefathers of the Miclescu
Family. Notes About the Bearers of the Name Borcea ………….... 773
MIHAI SORIN RĂDULESCU, Grigore Tocilescu – ascendenţii şi
familia / Grigore Tocilescu – his Ancestors and Family …………. 809
MARIUS PĂDURARU, Două foi de zestre munteneşti din ultimul
deceniu al secolului al XVII-lea / Deux actes dotaux valaques
datant de la dernière décennie du XVIIe siècle …………………... 877
Discuţii
FLORIN CURTA, Un hagialâc şovăielnic prin tărâmul unor
cunoştinţe străine: d-l Niculescu, struţul şi arheologia cultural-
istorică / Un pèlerinage hésitant à travers la contrée de
connaissances étrangères: M. Niculescu, l’autruche et
l’archéologie culturelle-historique ….………………………......... 907
 ABBREVIATIONS

AAC = Acta Archaeologica Carpathica, Kraków

AARMSI = Analele Academiei Române. Memoriile Secţiunii Istorice
AB, S. N. = Analele Banatului. Serie Nouă. Arheologie–Istorie, Muzeul
Banatului, Timişoara
Acta Arch. = Acta Archaeologica Academiae Scientiarum Hungaricae,
Acad. Sc. Budapesta
Hung
ActaMM = Acta Moldaviae Meridionalis. Anuarul Muzeului “Ştefan cel
(AMM) Mare”, Vaslui
ActaMN = Acta Musei Napocensis, Cluj-Napoca
(AMN)
AEM = Archäologisch-Epigraphische Mitteilungen aus Österreich-
Ungarn, Viena (I-XX, 1877-1896)
AIÉSEE = Annuaire de l’Institut des Études Sud-Est Européennes,
Bucureşti
AIIAI = Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie «A. D.
Xenopol», Iaşi
AM = Athener Mitteilungen
AMN = Acta Musei Napocensis, Cluj-Napoca
Angustia = Angustia, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Sfântu-
Gheorghe
AO = Arhivele Olteniei, Craiova
AOASH = Acta Orientalia Academiae Scientiarum Hungariae
Apulum = Apulum. Acta Musei Apulensis, Alba-Iulia
Archeologia = Archaeologia Bulgarica, Sofia
Bulgarica
ArhGen = Arhiva Genealogică, Iaşi
ArhMold = Arheologia Moldovei. Institutul de Arheologie, Iaşi
AS = Anatolian Studies
A.S.M.B. = Arheologia satului medieval din Banat, Reşiţa, 1996
Banatica = Banatica. Muzeul Banatului Montan, Reşiţa
BAR = BAR – Biblioteca Academiei Române, Bucureşti
BCIR = Buletinul Comisiei Istorice a României
BCŞS = Buletinul cercetării ştiinţifice studenţeşti Alba-Iulia
BMI = Buletinul Monumentelor Istorice, Bucureşti
BOR = Biserica Ortodoxă Română
BSNR = Buletinul Societăţii Numismatice Române, Bucureşti
Bucharest
CA; = Cercetări Arheologice, Muzeul Naţional de Istorie a
Cercetări României, Bucureşti
Arheologice
CAB = Cercetări arheologice în Bucureşti. Muzeul de Istorie şi Artă
al Municipiului Bucureşti, Bucureşti
Carpica = Carpica. Muzeul de Istorie şi Artă “Iulian Antonescu”,
Bacău
CAMNI = Cercetări Arheologice, Muzeul Naţional de Istorie a
României, Bucureşti
CCAR = Cronica Cercetărilor Arheologice din România, Comisia
Naţională de Arheologie
CCDJ = Cultură şi Civilizaţie la Dunărea de Jos, Călăraşi
CercetArh = Cercetări Arheologice. Muzeul Naţional de Istorie a
României, Bucureşti
CercIst = Cercetări Istorice. Muzeul de Istorie a Moldovei, Iaşi
CercNum = Cercetări Numismatice, Muzeul Naţional de Istorie a
României, Bucureşti
CIL = Corpus Inscriptionum Latinarum, Berlin
Dacia (N. S.) = Dacia. Nouvelle Série. Révue d’archéologie et d’histoire
ancienne, Bucarest
Danubius = Danubius. Muzeul Judeţean de Istorie “Paul Păltănea”,
Galaţi
DID = Din istoria Dobrogei, I–III
DIR = Documente privind istoria României
DRH = Documenta Romaniae Historica (seria A: Moldova; seria B:
Ţara Românească; seria C: Transilvania; seria D: Relaţii între
Ţările Române)
Drobeta = Drobeta, Muzeul Regiunii Porţilor de Fier, Drobeta-Turnu
Severin
EAIVR = Eniclopedia arheologiei şi istoriei vechi a României (ed. C
Preda), Bucureşti I (1994), II (1996), III (2000)
EphNap = Ephemeris Napocensis. Institutul de Arheologie şi Istoria
Artei, Cluj-Napoca
Ét.Balk = Études Balkaniques
FHDR = Fontes Historiae Dacoromanae, Bucureşti
FolArch = Folia Archaeologica, Budapest
Germania = Germania. Anzeiger der Römisch-Germanischen Kommision
des Deutschen Archäologischen Instituts, Frankfurt am Main
ILS = Inscriptiones Latinae Selectae
ISM = Inscripţiile din Scythia Minor, Bucureşti
ISMI = Inscriptiones Scythiae Minoris Graecae et Latinae. Volumen
primum Inscriptiones Histriae et viciniae, ed. D. M. Pippidi,
Bucarest, 1983
Istros = Istros. Muzeul Brăilei, Brăila
JRGZM = Jahrbuch des Römisch - Germanischen Zentralmuseums, Mainz
КСИА = Краткие сообщения Института археологии, Москва
Klio = Klio. Beiträge zur Alten Geschichte, Berlin
Materiale = Materiale şi Cercetări Arheologice, Bucureşti
MatIstMuzB = Materiale de Istorie şi Muzeografie, Bucureşti
uc
MB = Mitropolia Banatului, Timişoara
MCA = Materiale şi Cercetări Arheologice. Institutul de Arheologie
Bucureşti; Comisia Naţională de Arheologie, Bucureşti
MemAntiq = Memoria Antiquitatis. Acta Musei Petrodavensis.
Complexul Muzeal Neamţ, Piatra-Neamţ
MN = Muzeul Naţional, Bucureşti
Mousaios = Mousaios. Muzeul Judeţean Buzău, Buzău
MPK = Muzei i pametnimi na culturata, Sofia
NAC = Numismatica e antichità classiche, Lugano
Novaensia = Novaensia. Ośrodek Badań Archeologicznych w Novae.
(Novensia) Uniwersytetu Warszawskiego, Varşovia
Peuce = Peuce, Studii şi comunicări de istorie veche, arheologie şi
numismatică, Institutul de Cercetări Eco–Muzeale, Tulcea
Pontica = Pontica. Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie,
Constanţa
QfA = Quaderni friulani di archeologia, Udine
RadVM = Rad Vojvodjanskih Muzeja, Novi Sad
RE = Pauly’s Real-Encyclopädie der classischen
Altertumswissenschaft, 1901
RdI = Revista de Istorie
RESEE = Revue des Études Sud-Est Européennes, Bucarest
RFR = Revista Fundaţiilor Regale
RI = Revista Istorică
RIR = Revista Istorică Română
RM = Revista Muzeelor, Bucureşti
RMM = Revista Muzeelor şi Monumentelor – Muzee, Bucureşti
RMM-MIA = Revista Muzeelor şi Monumentelor, seria Monumente
Istorice şi de Artă, Bucureşti
Sargetia = Sargetia. Acta Musei Devensis, Deva
SC = Studii Clasice, Bucureşti
SCB = Studii şi cercetări de bibliologie
SCIV(A) = Studii şi Cercetări de Istorie Veche (şi Arheologie).
Institutul de Arheologie “V. Pârvan”, Bucureşti
SCN = Studii şi cercetări numismatice
SMIM = Studii şi Materiale de Istorie Medie
SMMIM = Studii şi Materiale de Muzeografie şi Istorie Militară,
Bucureşti
StAntArch = Studia Antiqua et Archaeologica, Iaşi
Starinar = Starinar, Arheološki Institut, Belgrade
StCl = Studii clasice, Bucureşti
StLLF = Studii de Limbă, Literatură şi Folclor, Reşiţa
„Studii” = Studii. Revistă de Istorie
Vrancea = Vrancea. Muzeul Judeţean Vrancea, Focşani
 DIN ASCENDENŢA MICLEŞTILOR.
NOTE DESPRE PURTĂTORII NUMELUI BORCEA*

TUDOR-RADU TIRON (BUCUREŞTI – ROMÂNIA)

Cuvinte cheie: familii boiereşti din Moldova, Miclescu, Borcea, Giulea

căpitanul, Giurgiu de la Frătăuţi
Rezumat. Studiul abordează începuturile Micleştilor, una dintre cele
mai vechi familii ale Moldovei. Este aprofundată descendenţa din Nicolae
Borcea, vornic şi pârcălab al Hotinului în prima jumătate a veacului al XVI-lea,
marcându-se şi legăturile cu alţi purtători ai unor antroponime înrudite (Bora,
Borici etc.).
Potrivit unor mărturii directe şi indirecte cuprinse în documentele
veacurilor al XIV-lea – al XVII-lea, Micleştii apar ca urmaşi ai unor boieri din
primele generaţii de după întemeierea Moldovei, precum acel jude Bora de pe
apa Horoiatei, respectiv Giulea, căpitanul de origine maramureşeană al lui Petru I.

În pofida condiţiei sale de boier de ţară, începătorul familiei

Miclescu, acel diac Ionaşco din Gugeşti (1621-1642), era un urmaş al
celei mai vechi boierimi a Moldovei. El era nepotul, sau chiar strănepotul
lui Nicolae Borcea, vornic şi pârcălab al Hotinului (1545 – ante 1550),
acesta fiind, la rându-i, împreună cu Toader şi Sora, copiii unui Fădor
(1528), fiul Anuşcăi (1488), din neamul lui Bradici, jude al satului
Bradiceşti (ante 1436), pe Crasna1. Prin tatăl său, Stanciu Starostici,
Fădor se trăgea din neamul lui Giurgiu de la Frătăuţi (1393, 1404-1439),
care trebuie să fi fost unul dintre boierii de frunte ai ţării, de vreme ce

* Autorul se foloseşte de acest prilej pentru a adresa mulţumirile sale d-lui Prof. Dr.
Mircea Ciubotaru (Iaşi), domnului Dr. Lucian-Valeriu Lefter (Iaşi), precum şi d-lui
Mihai-Alin Pavel (Bucureşti), pentru întreg sprijinul acordat în vederea definitivării
textului de faţă.
1
Maria Magdalena Székely, Sfetnicii lui Petru Rareş. Studiu prosopografic, Editura
Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2002, p. 145-148 şi Anexa 13.
ISTROS, XX, 2014, p. 773-808
774 Tudor-Radu Tiron

purta rangul de staroste – aici interpretabil ca „decan de vârstă” sau prim-

sfetnic2.
Despre strămoşii Micleştilor din neamul Starostici se cunosc cele
expuse, în urmă cu aproape opt decenii, de către I. C. Miclescu-Prăjescu3,
problema fiind reluată, recent, de către Andrei Pippidi4. Investigaţia de
faţă va porni însă de la personajul care face legătura dintre cele două
neamuri, anume vornicul Nicolae Borcea.
Urmărind curgerea neamului, observăm că antroponimul Borcea
se întâlneşte o singură dată5, anume în legătură cu dregătorul amintit al lui
Petru Rareş. Până la aflarea unor noi informaţii sau interpretări, nu ne
rămâne decât să presupunem că vornicul va fi fost identificat, el şi doar el,
prin numele altui neam – al mamei, al părintelui adoptiv etc. – fapt
perfect explicabil, ţinând cont de felul în care funcţionau structurile de
familie din Evului Mediu autohton. Trebuie să fie vorba, la mijloc, de o
relaţie de rudenie pusă în evidenţă de transmiterea unui patrimoniu6; din
nefericire, tot ce ştim este că moşia lui Nicolae Borcea vornic, Făşcanii
(Fâşcanii) de pe Crasna (la vest de actualul sat Tăbălăieşti, com Buneşti-
Avereşti, pe Valea Borcii)7 se află nu departe de satul Micleşti, ţin. Vaslui
(azi comună în jud. Vaslui) – localitate după care aveau să-şi ia numele
boierii Miclescu. Este drept că satul Făşcani trebuie să fi fost moştenit
chiar de la neamul Stărosteştilor, acesta având, încă înainte de mijlocul
veacului al XV-lea, stăpânire şi casă pe apa Crasnei8. Dar, după cum nota
Maria Magdalena Székely, este imposibil ca vornicul fi deţinut numai o

2
Lucian-Valeriu Lefter, „Boierii noştri credincioşi”. Conexiuni genealogice în sfatul
domnesc al lui Ştefan cel Mare, în AP-Putna, VI, 2010, 1, p. 254.
3
I. C. Miclescu-Prăjescu, Boieri moldoveni din veacul al XV-lea. Stanciu pârcălab de
Hotin şi Stanciu Marele, extras din RIR, VII, 1937, fasc. 3-4, p. 358-372, respectiv
Idem., Boieri moldoveni din veacul al XV-lea. Stanciu S
tarostescul şi Stanciu comisul, în RIR, VIII, 1938, p, 175-184.
4
Andrei Pippidi, Genealogia familiei Miclescu, după un izvor necunoscut, în ArhGen,
VI (XI), 1999, 1-4, p. 159-160.
5
Ibidem, p. 160-161.
6
Maria Magdalena Székely, Structuri de familie în societatea medievală românească, în
ArhGen, IV (IX), 1997, 1-2, p. 87.
7
Cf. Mircea Ciubotaru, Desluşiri la începutul neamului boierilor Miclescu, comunicare
susţinută în cadrul Colocviul „Memorie istorică, patrimoniu familial şi implicaţii
sociale”, Conacul Miclescu, Călineşti, 10 iulie 2012 (în continuare: Mircea Ciubotaru,
Desluşiri). V. şi nota 24.
8
Andrei Pippidi, op. cit., p. 159.
 Din ascendenţa Micleştilor 775

moşie (partea lui fiind de numai o treime din jumătatea satului) 9. Neavând
alte date despre moşiile strămoşilor săi – nu numai ale celor direcţi – nu
putem oferi concluzii definitive referitoare la ce a lăsat moştenire Nicolae
Borcea. Supranumele pe care acesta îl poartă nu pare a fi apărut
întâmplător, el amintind o cu totul altă tradiţie genealogică, tradiţie dificil
de investigat, dar care se vădeşte venerabilă şi pe care o vom creiona în
cele ce urmează.
În privinţa originii numelui Borcea, N. A. Constantinescu amintea
mai multe forme derivate din tema Borc + diferite sufixe (rezultând
Borcea, Borciu, Borcilă), luând însă în calcul şi turco-cumanul Borča. Tot
ca forme derivate, acelaşi autor amintea şi Borce, Borcea, Borcilă,
Borcină etc., observând şi că Miron Costin transcria numele maghiar
Barcsay (al principelui Transilvaniei, Acaţiu Barcsay), prin Borcea. În
altă parte, acelaşi autor întăreşte faptul că numele Borcea ar fi de origine
turcică şi turcească, la fel ca Aga, Asan, Aslan, Babá, Balaban, Basarab,
Baş, Buga, Bulat, Borza etc.10. Tot în aceeaşi direcţie credea şi N. Iorga
că trebuie căutată originea numelor Borzea şi Borcea, de vreme ce îl
menţionează în acestă privinţă pe şeful cuman Borz11. Reţinem că, fiind
răspândit în onomastica moldovenească12, numele Borcea poate să aibă,
de la o situaţie la alta, origini diferite. Nu putem avea, prin urmare,
intenţia de a pretinde că toţi purtătorii săi aparţineau aceleiaşi familii.

* * *

Primul personaj numit astfel este diacul Borcea, trăitor în vremea

lui Ştefan cel Mare, care scrie mai multe acte între 1472 şi 1482 13 şi pe
care Gheorghe Ghibănescu îl presupunea ca bunic al lui Nicolae Borcea
vornic14 (opinie independent reluată şi de către Andrei Pippidi)15. Numele
reapare în documentul fals datat 15 martie 1497, prin care Ştefan cel Mare
întăreşte fiilor lui Triful Borzescul, anume Borcea, slugă domnească,

9
Maria Magdalena Székely,
Sfetnicii..., p. 148.
10
N. A. Constantinescu, Dicţionar onomastic românesc, Editura Academiei Republicii
Populare Romîne, (Bucureşti), 1963, p. XLVI, 210.
11
N. Iorga, Istoria românilor, Vol. III – Ctitorii, Bucureşti, 1937, p. 32, 113.
12
Ibidem, p. 210.
13
DRH, A, II (1449-1486), passim.
14
Gheorghe Ghibănescu, Surete şi izvoade, vol. XIX, p. 2.
15
Andrei Pippidi, op. cit., p. 160, nota 20.
776 Tudor-Radu Tiron

precum şi surorii sale, Dragolea, mai multe proprietăţi în Câmpul lui

Dragoş, toate localizabile pe teritoriul com. Rediu, jud. Neamţ; este vorba
de satele Beţeşti (unde avea şi casa) şi Bărbăşani, împreună cu jumătate
din satul Rediu16. Privind lucrurile strict în lumina acestui act, numele
Borcea şi Borzescul valorifică o „rădăcină” comună, anume Bor- (ceea ce
ar veni în sprijinul observaţiei, deja amintite, a lui N. Iorga). Pe de altă
parte, această conexiune pare puţin probabilă, deoarece tema Borz
individualizează o cu totul altă familie de nume, precum Borze, Borzea,
Borza etc.17. Numele Triful Borzescul trebuie înţeles, cel mai probabil,
drept „Triful al lui Borzea”, ceea ce înseamnă că un anume Borzea a fost
bunicul patern al lui Borcea din 1497, deci fără ca de la un nume la altul
să existe o continuitate.
La rându-i, acest Triful era cel care primea, la 10 octombrie 1438,
împreună cu fraţii săi, întărire domnească pentru satul Polăeştii, „...întri
Tazlăul Sărat şi întri Tăietură...”18 (pe teritoriul com. Măgireşti, jud.
Bacău), personajul reapărând la 20 august 1455, când dobândeşte uric
pentru satele Beţeşti, răscumpărat de la Beţea, Ştefăneşti (probabil lângă
Beţeşti), primit de la Beţea în schimbul părţilor din Marişeşti ale soţiei
sale, Bolceşti (probabil pe teritoriul com. Cândeşti, jud. Neamţ), Ceretiani
şi jumătate din Marişeşti (probabil, ambele, pe teritoriul satului Certieni,
com. Bârgăoani, jud. Neamţ)19. Familia lui Borcea de la 1497 descinde,
aşadar, din boierimea acelui străvechi nucleu de organizare teritorială care
a fost Câmpul lui Dragoş, areal al cărui nume păstrează amintirea unui
personaj contemporan întemeierii, de nu va fi vorba despre însuşi primul
domn al ţării20.
Nu ştim nimic sigur despre descendenţa lui Borcea diac şi nici
despre cea a copiilor lui Triful Borzescul. Peste mai bine de jumătate de
secol, la 29 aprilie 1567, un anume Silion şi fraţii lui, Stan şi Toader, fiii
lui Borcea, nepoţii lui Danciul Pardos, dau a treia parte a satului Moineşti
(la vărsarea Orbicului în Bistriţa, azi contopit cu oraşul Buhuşi, jud.
Bacău), partea de jos, lui Manea vistiernicel şi fraţilor lui, urmaşii unui
Cozma Hărlec, primind în schimb de la aceştia a treia parte, partea de jos,

16
DRH, A, III (1487-1504), Documente false, nr. IX.
17
N. A. Constantinescu, op. cit., p. 211.
18
DRH, A, I (1384-1448), nr. 190.
19
DRH, A, II (1449-1486), nr. 50.
20
Costică Asăvoaie, Observaţii şi precizări privitoare la Câmpul lui Dragoş (I), în
ArhMold, XVII, 1994, p. 271-276 (istoriografia problemei).
 Din ascendenţa Micleştilor 777

din satul Bodeşti pe Bistriţa, ţin. Neamţ (contopit cu oraşul Buhuşi, jud.
Bacău)21. În lumina acestui document, constatăm că acel Borcea, trăitor în
prima parte a veacului şi proprietar la Moineşti, îşi avea moşia în imediata
vecinătate a celor trei sate întărite, în 1497, celuilalt Borcea. Chiar dacă
suprapunerea perfectă a acestor personaje pare improbabilă22, putem fără
greutate să presupunem că avem de-a face cu una şi aceeaşi familie (în
acest caz, Triful Borzescul şi Danciul Pardos ar fi cei doi bunici ai lui
Borcea din 1497). Succesiunea ar putea fi: Triful Borzescul (1455), fiul
său, Borcea (1497), apoi un necunoscut – pe care îl putem nota ca
„Borcea II” (menţ. 1567) şi în fine copiii acestuia din urmă, Silion, Stan şi
Toader (1567). Amintim şi că un anume Condrea Borcea, fiu al Axiniei,
sora lui Condrea Bucium mare vornic († 1592), apare la 20 aprilie 1627
ca stăpânind o parte din satul Buciuleştii pe Bistriţa, ţin. Neamţ (azi com.
Podoleni, jud. Neamţ)23 – moşie aflată, iarăşi, în vecinătatea stăpânirilor
lui Triful Borzescul şi ale copiilor lui, Borcea şi Dragolea. Nu putem şti
dacă, în acest din urmă caz, nu ne aflăm în prezenţa unei simple
coincidenţe de nume.
Revenind la cei doi copii ai lui Triful Borzescul, documentele
păstrate în legătură cu satele întărite acestora în 1497 nu îngăduie, vreme
de aproape un secol, reconstituirea mersului proprietăţii24. Acest fapt face
dificilă stabilirea unor legături de sânge ale celor enumeraţi până acum cu
cel mai cunoscut purtător al numelui, Nicolae Borcea, vornicul lui Petru
Rareş. Ar putea fi util de observat că, prin actul datat 1 aprilie 1547,
vornicul primea întărire pentru satul Făşcani împreună cu vărul său,
Trifan, şi cu surorile acestuia, Mărie, Ana şi Erina (copiii lui Ivanco)25.

21
DRH, A, VI (1546-1570), nr. 334. Pentru evoluţia proprietăţii în Bodeşti, v. şi Ibidem,
nr. 286 (document datat 1561, f.l.z.).
22
Fiul lui Triful Borzescul din 1438 şi 1455 nu poate fi, în acelaşi timp, tatăl lui Silion,
al lui Stan şi al lui Toader, din 1567! În schimb, putem presupune că au existat,
respectiv, un „Borcea I” şi un „Borcea II” care să facă legătura între generaţii.
23
DRH, A, XIX (1626-1628), nr. 186. V. şi *** Familiile boiereşti din Moldova şi Ţara
Românească. Enciclopedie istorică, genealogică şi biografică, vol. II, coordonator şi
coautor Mihai Dim. Sturdza, Editura Simetria, Bucureşti, 2011, p. 506, unde se
presupune că şi pe tatăl lui Condrea de la 1627 îl chema tot Borcea, cu alte cuvinte ne
aflăm în prezenţa unui nume de familie iar nu a unei porecle.
24
Alexandru I. Gonţa, Documente privind Istoria României. A. Moldova. Veacurile XIV-
XVII (1384-1625). Indicele numelor de locuri, ediţie îngrijită şi cuvânt înainte de I.
Caproşu, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1990, p. 38, 167 (în continuare: Gonţa,
Indice locuri), passim.
25
DRH, A, VI (1546-1570), nr. 6.
778 Tudor-Radu Tiron

Poate că numele acestui Trifan evocă amintirea lui Triful Borzescul,

trăitor cu un veac mai devreme, perpetuându-i numele de botez; prin
urmare, dacă această presupunere este întemeiată, stăpânii Făşcanilor de
la 1547 descind din spiţa lui Triful Borzescul şi a fiului său, Borcea.

* * *
Ca dovadă că Borcea este un nume vechi amintim şi oiconimul
derivat Borceşti. Astfel se numea un sat pe Tutova (probabil lângă
Cristeşti, com. Puieşti, jud. Vaslui), cumpărat de Petru comis [Ezereanul]
de la fiii lui Negrilă vornic26, la 15 august 145527. Cum prin acelaşi act
comisul achiziţiona încă trei sate de la Mihail logofătul, acesta având în
plus şi Lăleştii28 – în imediata vecinătate, pe teritoriul aceleiaşi com.
Puieşti – ne întrebăm dacă satul Borceşti nu va fi aparţinut iniţial
neamului protopopului Iuga de la Şomuz, tatăl lui Mihail logofătul.
Străveche stăpânire trebuie să fi fost şi un alt sat Borceşti, pe Pârâul Alb
(pe teritoriul com. Boroaia, jud. Suceava); astfel, la 15 martie 1569,
Bogdan Lăpuşneanul voievod îi întăreşte unui anume Avram o parte din
satele Potlogeni şi Petrileşti („...ce să cheamă acum Borceştii...”), ambele
la Pârâul Alb, precum şi din Căteşti şi Neguşăni, avute de cumpărătură, cu
direse de la Alexandru Lăpuşneanul29. În fine, în aceeaşi zonă se afla un
al treilea sat Borceşti (localizabil lângă com. Oglinzi, jud. Neamţ) 30 –
dacă nu o fi, cumva, identic, cu cel anterior menţionat – sat lângă care
Schitul lui Zosim (Mănăstirea Secul) avea să primească întăritură
domnească pentru o moară şi o prisacă31. Aceste ultime sate Borceşti se
aflau aşadar în imediata vecinătate a Giuleştilor de pe apa Moldovei,
leagănul neamului Julici-Pântece, unde se păstrează până astăzi ruinele

26
Este vorba despre Negrilă (Negrilaş), vornic (1427-1447) – Alexandru I. Gonţa,
Documente privind Istoria României. A. Moldova. Veacurile XIV-XVII (1384-1625).
Indicele numelor de persoane, ediţie îngrijită şi cuvânt înainte de I. Caproşu, Editura
Academiei Române, Bucureşti, 1995, p. 30 (în continuare: Gonţa, Indice persoane),
p. 505.
27
DRH, A, II (1449-1486), nr. 49. Ca altă localizare a fost propus satul Obârşeni, lângă
Gârdeşti, jud. Vaslui (Gonţa, Indice locuri, p. 38), prin urmare la 13 km mai la nord de
amplasamentul presupus de către editorii DRH.
28
DRH, A, I (1384-1448), nr. 129 (document datat 24 aprilie 1434).
29
DRH, A, VI (1546-1570), nr. 375.
30
Gonţa, Indice locuri, p. 39.
31
DIR, A, XVI, III (1571-1590), nr. 473 (document datat 10 martie 1588), nr. 535
(document datat 24 octombrie 1589).
 Din ascendenţa Micleştilor 779

curţii lui Giulea căpitanul, de la 1384 şi 1387 (domino Jula, Dzula

capitaneus), deci tot pe teritoriul com. Boroaia, jud. Suceava32. Faptul nu
este lipsit de semnificaţie, având în vedere constantele conexiuni
genealogice dintre purtătorii numelui Borcea şi descendenţii acestui mare
boier, pe care îl putem fără greş asocia începuturilor statalităţii
moldoveneşti.
Copilul lui Giulea căpitanul trebuie să fi fost, după toate
probabilităţile, panul Danciul Julici, care la 1421 era boier în sfatul lui
Alexandru cel Bun. Cumnat cu Şoldan Petru33 şi, probabil, cu acel „Stan
de la Şumuz” (numit şi „Pântece”, întemeietor al Fulticeanilor), Danciul
i-a avut drept fii pe Oană („Danculovici”), pe Giula şi pe Maruşca, care
au purtat deopotrivă numele Julici şi Pântece; ca membru al sfatului până
în 1457, cel întâi fiu va fi menţionat atât ca Oană Julici, cât şi ca Oană
Pântece, fapt care demonstrează, încă o dată, dinamica de loc de neglijat a
onomasticii medievale moldoveneşti şi oferă o posibilă paralelă cu
situaţia lui Nicolae vornicul, vlăstar al neamului Stărosteştilor, dar care
şi-a construit „cariera” sub numele Borcea. Nepoţii lui Giulea căpitanul
vor sta la baza unui întins arbore genealogic, ale cărui stăpâniri se
întindeau de pe valea Şomuzului şi a Moldovei până în centrul
Principatului34.
Dintre membrii acestui neam, cel care a intrat în istoria militară a
ţării a fost un anume Pântece, al cărui prenume nu îl cunoaştem, dar care
trebuie să fi fost dintre fiii lui Oană Pântece, ori din cei ai fratelui său,
Giula. După cum relatează Cronica moldo-germană, pe fondul situaţiei
extrem de dificilă în care s-a aflat fiinţa statului moldovenesc, după
pierderea cetăţilor sale sudice, pretendentul Petru Hronoda a încercat în

32
Lia Bătrîna, Adrian Bătrîna, Ion Vatamanu, Ştefan Scorţanu, Ansamblul reşedinţei
feudale de la Giuleşti, jud. Suceava, în CA, VI, 1983, p. 79-96; Lia Bătrîna, Octav
Monoranu, Adrian Bătrîna, Cercetările arheologice din cuprinsul reşedinţei feudale de
la Giuleşti, com. Boroaia, jud. Suceava, în CA, VII, 1984, p. 153-163; Lia Bătrîna,
Adrian Bătrîna, Ion Vatamanu, Stefan Scorţanu, Ansamblul reşedinţei feudale de la
Giuleşti (jud. Suceava), în MCA, XVI, Bucureşti, 1986, p. 245-252.
33
Despre acesta, N. Iorga arăta – BCIR, vol. 10, 1931, p. 83, comentarii apud Mihai
Costăchescu, Documentele moldoveneşti înainte de Stefan cel Mare. Documente interne,
Urice (ispisoace), surete, regeste, traduceri, 1374-1437, vol. 1, Viata Românească S.A.,
1931, nr. 31 – că acest Şoldan Petru ar fi fost Sultanul (sic!) Petru, care, împreună cu
fratele său Miclăuş, căpătaseră satul urmaşilor lui Timurtaş, devenit Tamârtăşăuţi.
34
Lucian-Valeriu Lefter, Neamuri şi înrudiri la boierii lui Ştefan cel Mare, în SMIM,
vol. XXVII, 2009, p. 124-127.
780 Tudor-Radu Tiron

repetate rânduri, cu ajutor otoman, să se înscăuneze pe el domn, în locul

lui Ştefan. După tragica încleştare din data de 6 martie 1486, atunci când
domnul a fost înfrânt şi „...a căzut de pe cal şi a zăcut printre morţi de
dimineaţa până la prânz...”, situaţia a fost miraculos redresată prin
salutara iniţiativă a doi boieri fideli lui Ştefan: „aprodul” Purice, devenit
spătar şi pârcălab, care l-a recunoscut pe domn şi l-a scos dintre cei
căzuţi, respectiv un anume Pântece. Despre acesta, Cronica glăsuieşte că
„...Atunci a scos pe voievod de acolo, de şi-a adunat oastea lui, şi a trimis
la Petru voievod pe un boier, anume Pântece (s. n.), care s-a supus lui
Petru voievod şi l-a scos afară din bătălie, după ce l-a convins că de acum
se câştigase bătălia. Şi cu ceata lui au tăiat capul lui Petru voievod şi au
adus capul lui Ştefan voievod. Astfel, a rămas Ştefan voievod stăpân în
ţară, cu ajutorul lui Dumnezeu”35.
Mai multe legături de sânge i-au unit pe membrii acestui neam cu
alţi reprezentanţi ai boierimii, dintre care unii ne sunt deja cunoscuţi (din
cele arătate anterior). Spre exemplu, investigaţiile genealogice ale lui
Lucian-Valeriu Lefter au ajuns la concluzia că Oană Julici-Pântece era
însurat cu sora lui Vasco Levici, care în 1458 se afla alături de Petru Aron
la Cameniţa; acesta din urmă era fiul unui Lev şi nepot de frate lui Hodco
Costici postelnic, amândoi membri ai sfatului între 1421 şi 1438. Cum
fraţii Lev şi Hodco erau, după toate probabilităţile, fiii panului Costea
viteazul, la rându-i membru al sfatului între 1392 şi 139936, rezultă că fiii
lui Oană Julici-Pântece şi ai surorii lui Vasco Levici aveau drept
străbunici pe Giulea şi pe Costea viteazul, ceea ce demonstrează că
neamurile descălecătorilor realizau căsătorii în „cerc restrâns” – deci
exact cum aveau să o facă, pe toate continentele, urmaşii cuceritorilor ori
ai colonizatorilor. Revenind un moment la Hodco Costici de la
Mamorniţa, precizăm – vom vedea mai departe de ce – faptul că
descendenţa acestuia se împleteşte, în cazul stăpânirii de la Vertiporoh pe
Ciuhur, cu cea a urmaşilor unui „Borici cel bătrân”37, numiţi şi „nepoţii
lui Bora”38, după cum o arată două documente târzii, de veac XVII.
În acelaşi timp, neamul Julici-Pântece se leagă de satul Borăşti de
pe Bârlad („în gura Horoiatei”), după cum o atestă un act datat cca 1488,
cunoscut printr-un suret, prin care Ştefan cel Mare întăreşte satul Movila,

35
Lucian-Valeriu Lefter, Neamuri..., p. 125.
36
Ibidem, p. 127-129.
37
DIR, A, XVII, V (1621-1625), nr. 160 (document datat 4 aprilie 1622).
38
DIR, A, XVII, I (1601-1605), nr. 94 (document datat 28 august 1603).
 Din ascendenţa Micleştilor 781

„unde au fost jude Bora” – antroponim care duce cu gândul la personajul

înainte menţionat, dar şi la Şandru Bora, pârcălabul Chiliei de la 1487 39 –
lui Pătru Frunteş şi nepotului acestuia, Ion Frunteş stolnic şi altora. Satul
a fost cumpărat cu 200 de zloţi tătăreşti de la „...a noastre slugi, giupânul
Jurcă Pântice şi frati-său, Petriman, şi sora lor, Sofiia, ficiorii lui Ion
Julici (...) din uricul părintelui său (sic), lui Ion Julici, ce au avut el di la
unchii noştri, de la Ilieş-vodă şi de la Ştefan voevoda, cându trăiia ei pe
lume...”40. Remarcăm şi faptul că, deşi actul avea să fie considerat drept
uric al satului Borăşti, acest oiconim nu apare în text.
Informaţiile revin la 30 martie 1606, într-un document care ne
arată cum curgerea neamului Borcea se reînnoadă în legătură cu acelaşi
sat, Borăştii – numele apare pentru întâia oară –, „în gura Horăiatii, undi
au fost giude Bora”. Cu acest prilej, un anume Costin şi sora lui, Sofiica,
fiii lui Borce paharnic şi nepoţi ai lui „Jul bătrânul” (adică Giulea), îi
vând un sfert din sat lui Toader Chiriac mare căminar, pentru 60 de lei de
argint41. Având în vedere că, la începutul veacului al XVII-lea, nepoţii lui
„Jul bătrânul” deţineau, încă, un sfert din satul Borăşti, rezultă că neamul
Julici-Pântece a păstrat, chiar şi după sfârşitul veacului al XV-lea,
proprietăţi pe acelaşi amplasament. Totodată, am tras concluzia că actele
datate, respectiv, cca 1488 şi 1606, ar putea sa aibă în vedere două sate
diferite aflate la gura Horoiatei, legate deopotrivă de amintirea lui Bora şi
deopotrivă aflate – în tot sau în parte – în stăpânirea neamului Julici-
Pântece. Stăpânirea acestui neam era străveche, ţinând cont că actul din
1606 amintea de „privileghia de slujbă” de la bătrânul Alexandru Voievod
(Alexandru cel Bun).
Din nefericire, imaginea acelui Borce paharnic, care probabil că
nu mai trăia în 1606, rămâne dificil de conturat. Două acte datând din
primul sfert al veacului al XVII-lea ne vorbesc despre un anume Borcea
ceaşnic, ale cărui nepoate, Sofiica, respectiv Ca[n]dachia, încheiau
tranzacţii în legătură cu mai multe moşii din ţinuturile Neamţ şi Roman42.

39
Lucian-Valeriu Lefter, Moştenirea celor dintâi sfetnici ai lui Ştefan cel Mare, în AP-
Putna, IV, 2008, p. 159.
40
DRH, A, III (1487-1504), nr. 21.
41
DIR, A, XVII, II (1606-1610), nr. 19.
42
DIR, A, XVII, IV (1616-1620), nr. 580 (document datat 13 aprilie 1620), respectiv
DIR, A, XVII, V (1621-1625), nr. 30 (document datat 23 martie 1621). Prin cel dintâi
act, Sofiica, nepoata lui Borcea ceaşnic, vindea copiilor lui Ştefan Prăjescul vornic
partea ei din Iteşti, adică a patra parte din jumătatea satului (sat din ţin. Neamţ, azi,
probabil, în jud. Bacău). În cel de-al doilea act este vorba despre cumpărăturile făcute de
782 Tudor-Radu Tiron

Deşi Alexandru Gonţa43 presupunea că Borce paharnic din 1606 ar fi

identic cu Borcea ceaşnic, stabilirea unei identităţi unice rămâne dificilă.
Ca argument înspre această concluzie poate fi totuşi amintită menţiunea
unui anume Danciul, bunic al Ca[n]dachiei şi beneficiar al unui uric de
împărţeală de la un Petru voievod. Dacă menţiunea se referă la acel
Danciul Pardos, bunicul (?) lui Silion şi al fraţilor săi de la 1567, amintiţi
ca fii ai unui Borcea, atunci ar fi şanse pentru ca acest personaj, trăitor pe
la mijlocul secolului al XVI-lea, să fie atât părintele celor din 1567, cât şi
bunicul cneaghinelor din prima parte a veacului următor, demonstrând că
ne putem afla în prezenţa unui singur neam. Din păcate, dincolo de aceste
apropieri onomastice, mersul proprietăţii nu îngăduie investigarea
suplimentară a supoziţiei formulate.
Revenind la stăpânirea de la Borăşti pe Horoiata, găsim că, într-un
moment dificil de precizat, neamul lui „Jul bătrânul” şi cu cel al judelui
Bora trebuie să se fi înrudit. Amintim faptul că, la 6 aprilie 155844, pisarul
Mihăilă [Bora], primea întărire din partea lui Alexandru-vodă
Lăpuşneanul pentru „...satul anume Leontina (...) care se numeşte acum
Borăştii...”, sat pe care editorul volumului VI al seriei „Documenta
Romaniae Historica” – Ion Caproşu – îl amplasa tot pe pârâul Horoiata (în
teritoriul de astăzi al satului Unţeşti, com. Bogdăneşti, jud. Vaslui)45.
Pisarul era, după toate probabilităţile, un urmaş al judelui Bora, după cum
urmaş trebuie să fi fost, o jumătate de veac mai târziu, şi acel Borcea
paharnic, care apare, în acelaşi timp, ca descendent al lui Giulea. În
contextul dat, Bora şi Borcea par a fi nume derivate din aceeaşi rădăcină
(Bor) – după cum credea şi Gheorghe Ghibănescu46 – iar faptul că
stăpânirea acestor personaje coincide cu cea a neamului Julici-Pântece

către Lupul Dragotă mare spătar în satele Păiceni şi Cărăuleşti (ambele pe la obârşia
Zeletinului, lângă satul Odobeşti, com. Secuieni, jud. Bacău), precum şi Ciutureşti la
Cobâle (jud. Bacău), toate în ţin. Roman. Cneaghina marelui spătar, Candachia, era
arătată ca fiică a unui Vasilie şi nepoată lui Borcea ceaşnic, întărirea fiind făcută pentru
ocinele şi dedinele din uricul de împărţeală al „bunicului” Danciul de la Petru voievod,
satele Şerbăneşti şi Jişcani, pe Bistriţa (azi incluse în mun. Bacău).
43
Gonţa, Indice persoane, p. 79.
44
DHR, A, XVI, VI (1546-1570), nr. 219 (documentul este cunoscut graţie mai multor
còpii; reclamanţii din 1746 veneau însă cu originalul, ulterior pierdut).
45
Localizarea acestui sat Borăşti este susţinută şi de Mircea Ciubotaru, Comuna Ipatele.
I. Studiu istoric. Toponimie, Editura Apollonia, Iaşi, 2000, p. 32, respectiv de Horia
Stamatin, Valea Horăieţii – istorie şi onomastică de la origine până în prezent, Editura
Tiparul, Bârlad, 2003, p. 102.
46
Gheorghe Ghibănescu, loc. cit.
 Din ascendenţa Micleştilor 783

vădeşte legături de rudenie imemoriale, precum şi o origine comună

îndepărtată, urcând până la Giulea, căpitanul lui Petru I.
În acelaşi sens, amintim şi că, prin documentul deja amintit din
1606, între cei care îi vindeau pământ lui Chiriac mare căminar se aflau şi
„...nepoţii Fărâmă, strănepoţi lui Oană Giulici...”47 (din privilegiul
acestuia din urmă de la Iliaş voievod, obţinut pentru slujbe). Aceştia
înstrăinau, pentru 60 de taleri de argint, un sfert din seliştea Iapa, „la
vârful Fântânei” cu loc de moară în Bârlad, în ţin. Tutovei (pe lângă com.
Banca, jud. Vaslui, deci nu departe de fostul sat Borăştii). Amintit
tangenţial de către cercetarea istorică48, neamul Fărâmeştilor avea, la fel
ca mulţi alţi stăpâni funciari, proprietăţi separate prin distanţe
considerabile. De faptul că Fărâmeştii se trăgeau din spiţa lui Giulea de la
1384 şi 1387 ne încredinţează documentul datat 16 aprilie 1636, prin care
Mănăstirii Secu i se întăreau nişte părţi de ocină din Giuleşti, „...care este
în ţinutul Sucevei, pe râul Moldova...” (deci chiar satul unde s-a aflat
curtea căpitanului lui Petru-vodă), părţi pe care obştea le avea danie de la
Ionaşco Mogâldea fost vornic, acesta cumpărându-le, la rându-i, de la
Ştefan, fiul lui Ioniţă Fărâmă, şi de la alte rude ale sale 49. Prin urmare,
deşi cei 156 km care despart Giuleştii de seliştea de pe Bârlad ar putea
sugera contrariul, ne aflăm totuşi în prezenţa uneia şi aceleiaşi familii!
„Leagănul” străvechi al neamului Julici-Pântece (cu alte forme derivate
ale acestui nume), precum şi al familiilor desprinse din acest trunchi –
precum Fărâmeştii – poate fi localizat la confluenţa Şomuzului Rece cu
râul Moldova, la doar câţiva kilometri de Baia, prima capitală a
Principatului. În plus, oiconimele Boroaia50 (comuna de care aparţine în
prezent satul Giuleşti), respectiv, Bărăşti (sat din componenţa aceleiaşi
comune Boroaia) şi – după cum am văzut mai sus – Borceşti pe Pârâul
Alb, arată că are temei şi o paralelă etimologică dintre aceste denumiri şi,
respectiv, antroponimul Bora.
La 1 octombrie 1604, satul Giuleşti fusese dăruit de către Nestor
Ureche mare vornic şi de Ion Mogâldea vornic de gloate mănăstirii
47
În concret, este vorba despre Tetul, fiul lui Şteful, împreună cu Anghelina, „ficior
Mocanii” şi Dragoş, fiul lui Achim.
48
Mircea Ciubotaru, Toponimia bazinului hidrografic Rebricea (jud. Iaşi–jud. Vaslui).
Oiconimele. Perspectivă istorică (II), în AIIAI, XXIX, 1992, p. 424-425, 427.
49
DRH, A, XXIII (1635-1636), nr. 402.
50
*** Tezaur toponimic al României. Moldova. Volumul 1. Repertoriul istoric al
unităţilor administrativ-teritoriale. 1772-1988. Partea 1. A. Unităţi simple (localităţi şi
moşii), A-O, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1991, p. 119.
784 Tudor-Radu Tiron

„noastre din nou zidită”, Xiropotam (de la Muntele Athos)51. Donatorii

erau, de altfel, cumnaţi, de vreme ce soţiile lor, Mitrofana şi Salomia, erau
fiicele lui Ionaşco Jora păhărnicel52. Dar urmaş al lui Ionaşco Jora
(probabil ginere) era şi un anume Miera, vătaf şi pârcălab; la 2 februarie
1646, descendenţii acestuia din urmă – între care cronicarul Grigore
Ureche, Gheorghiţă Ştefan mare sluger (viitorul domn), Ionaşco II Jora
(nepotul de fiu al păhărnicelului) şi alţii – împart averea „unchiului lor”,
între care şi satul Criceşti, ţin. Vaslui53. Acesta trebuie să fie satul
Chirceşti54 de astăzi, din com. Micleşti (jud. Vaslui)55, ceea ce înseamnă
că strămoşii lui Ionaşco Jora, dintr-un vechi neam56, stăpâniseră pământ
exact în locurile de origine ale boierilor Miclescu. Amintim şi că tatăl lui
Ionaşco Jora păhărnicel, Toderaşco, menţionat în 1529, era nepotul de
fiică al lui Giurgiu Pântece57. În plus, se cunoaşte şi că un anume Pântece
(prenumele nu apare în text), a vândut satele Şuliteştii şi Maxineştii, pe
Crasna (pe lângă satul Manţu, com. Tătărani, jud. Vaslui, la 17 km în aval
de Micleşti), lui Ilea, fost vistiernic, ai cărui stră-strănepoţi primeau
întărire domnească în data de 5 aprilie 154858. Rezultă aşadar că, între apa
Vasluiului şi a Crasnei, neamul Julici-Pântece deţinuse, în primul veac şi
jumătate după Întemeiere, un domeniu format din mai multe sate,
domeniu moştenit şi fărâmiţat între numeroşii urmaşi, de parte
bărbătească şi femeiască, ai lui Giulea căpitanul.
Deşi aveau certe origini comune, neamurile Urecheştilor,
Jorăştilor, Mogâldeştilor59 şi Fărâmeştilor60 au urmat „cariere” diferite. Îi

51
DIR, A, XVII, I (1601-1605), nr. 257.
52
Ştefan S. Gorovei, Înrudirile cronicarului Grigore Ureche, în ALIL, XXIV, 1973, p.
112, 115 şi Planşa I.
53
Ibidem, p. 112-113 apud. CDM, vol. II (1621-1652), nr. 1848.
54
Unde apare ca martor, la 24 noiembrie 1648, acel Ionaşco Triţchi (Trischie) din
Gugeşti, despre care s-a presupus că ar fi acelaşi cu Ionaşco diac, tatăl lui Gligorie din
Micleşti – apud. Mircea Ciubotaru, Desluşiri.
55
Gonţa, Indice locuri, p. 73.
56
Sergiu Bacalov, Activitatea neamului Joreştilor în Ţara Moldovei în secolul al XVII-
lea – începutul secolului al XVIII-lea, în volumul „Românii în afara graniţelor ţării. Iaşi-
Chişinău: legături istorice”, coordonator Iulian Pruteanu-Isăcescu, Casa Editorială
Demiurg, Iaşi 2008, p. 55-56 (istoriografia referitoare la începuturile neamului Jora).
57
Ştefan S. Gorovei, op. cit., Planşa I.
58
DRH, A, VI (1546-1570), nr. 30.
59
Ştefan S. Gorovei, op. cit., p. 115-119 (neamul Jora), 119-124 (neamul Mogâldea) şi
124 (conexiuni genealogice Ureche-Jora-Mogâldea).
 Din ascendenţa Micleştilor 785

leagă însă stăpânirea în comun a unor moşii, localizate, după cum am

văzut, în trei puncte de bază: pe apa Moldovei, pe apa Bârladului61,
respectiv pe apa Vasluiului (inclusiv Crasna). Cu toate deosebirile de
avere şi influenţă politică, este însă interesant de notat că dovada faptului
că ultimele trei neamuri au avut strămoşi comuni rezultă tocmai din aceea
că ele vor rămâne, o vreme, legate de anumite stăpâniri. Dintre acestea
trebuie amintit, iarăşi, satul Borăşti, în gura Horoiatei, în legătură cu care
s-au păstrat numeroase documente referitoare la cumpărăturile de aici ale
neamului Jorăştilor, de pe tot parcursul veacului al XVII-lea62.

* * *

Realizând o frumoasă carieră de dregător, prin care practic şi-a

ridicat neamul în rândul înaltei boierimi, comisul, postelnicul şi apoi
paharnicul Gligorie (Grigorie) din Micleşti († 1667), fiul lui Ionaşcu diac,
era doar unul dintre stăpânii satului al cărui nume îl purta. După exemplul
altor sate răzeşeşti, Micleştii erau împărţiţi între mai mulţi proprietari,

60
În aparenţă, Fărâmeştii din trunchiul de la Crăciuneşti pe valea Rebricei (cu proprietăţi
în Negreşti şi Miclăuşenii, toate în ţin. Vaslui), se conturează ca un neam distinct, în
descendenţa cunoscutului uricar Eremia Băseanul. Deşi nu se cunoaşte în clar cum şi
când s-au aşezat la Crăciuneşti, se cunoaşte că Fărâmeştii stăpâneau, la mijlocul veacului
al XVII-lea, ocini în ambele părţi ale moşiei, fiind cunoscută chiar şi o căsătorie (este
drept, de la 1700), între un Fărâmă şi o urmaşă pe linie feminină a uricarului (Mircea
Ciubotaru, Toponimia..., p. 425). Prin aceasta – poate şi prin alte căsătorii necunoscute
(despre prolifica descendenţă a Băseanului, v. şi Idem, Un „homo novus” al secolelor
XVI-XVII-lea: uricarul Ieremia Băseanul, în ArhGen, I (VI), 1994, 3-4, p. 10-11) –
Fărâmeştii au dobândit, la fel ca şi Jorăştii, parte în Crăciuneşti; ei trebuie să fi venit
însă, deopotrivă, din altă parte, aşezarea lor la Crăciuneşti datorându-se exclusiv
gineririi în neamul Băseanului. Nu există, desigur, documente din care să rezulte
legătura Fărâmeştilor de la Crăciuneşti cu alte trunchiuri genealogice omonime; în
acelaşi timp, nu există nici argumente care să infirme categoric apartenenţa Fărâmeştilor
la neamurile cu acelaşi nume, cu proprietăţi pe apa Moldovei ori a Bârladului. Ne
reamintim de înstrăinările succesive pe care diferiţi Fărâmeşti le-au făcut la Giuleşti pe
Moldova, precum şi în seliştea Iapa de pe Bârlad, ceea ce ilustrează mobilitatea
membrilor neamului şi explică apariţia lui la Crăciuneşti. În concluzie, credem că ne
aflăm în prezenţa uneia şi aceleiaşi familii.
61
La 30 aprilie 1657, Gheorghe Ştefan voievod îi porunceşte lui Mogâldea din Negreşti
să îl scoată din moşia Crăciuneşti a lui Toderaşcu Jora pe răzeşul Ioan Fărâmă, care,
împreună cu alţii, pe nedrept s-a aşezat aici – BAR-București, Documente istorice,
CMXCIX/104.
62
BAR-București, Documente istorice, MCDXCVI/18 (document datat 4 august 1679),
MCDLVIII/94 (document datat 1680), DXIII/67 (document datat 17 ianuarie 1681) etc.
786 Tudor-Radu Tiron

înrudiţi mai de aproape sau mai de departe, dar descinzând, mai mult ca
sigur, dintr-un trunchi comun. În contextul dat, investigarea familiilor
acestor coproprietari este utilă pentru mai buna conturare a curgerii
stăpânirii şi, pe această cale, a mecanismelor genealogice existente.
Întreprinzând cercetări asupra propriei familii, am dat peste mai
multe menţiuni referitoare la diferiţi Tironeşti, în legătură cu satul
Micleşti şi cu aşezările învecinate. Astfel, pe la 1620-1621, o femeie din
Micleşti îşi dădea partea din Berindeşti (azi inclus în Micleşti), pentru
paguba făcută unor vite ale lui Tiron63. Un Tiron din Micleşti apare ca
martor, în 10 mai 1641, la o cumpărătură a lui Gligorie biv postelnic (deci
fiul lui Ionaşcu diac), pe atunci vornic de Botoşani, în Popeşti, ţin.
Vaslui64. În acelaşi an, Nicoară, Maghina şi Kelsia, feciorii unui Tiron din
Popeşti, vindeau aceluiaşi Gligorie ocina lor din seliştea satului Moiceşti,
pentru 20 galbeni65. Despre un Tiron din Micleşti se menţionează, într-un
document încadrabil în intervalul 1660-1664, că a redobândit de la
Mihalache, fiul lui Ionaşco vornicul, o parte din Dolheşti pe Crasna,
zălogită anterior pentru o moarte de om66. În 5 martie 1662, referindu-se
la aceeaşi zălogire, sunt menţionaţi Tudor (sic!) şi ginerele său Pavel (din
Olăneşti)67, între martori apărând Tudor din Dolheşti, Tiron, Irimie Druţul
şi alţii68. Trăgând linie, aceste menţiuni par a se referi la mai multe
generaţii de Tironeşti, ale căror stăpâniri erau asociate unor sate –
Berindeşti, Moiceşti, Popeşti, Dolheşti – localizate în imediata vecinătate
a aşezării de la Micleşti69. Este vorba, probabil, despre o singură familie,

63
DIR, A, XVII, IV (1616-1620), nr. 630 (document datat 7129 – <1 septembrie 1620 –
31 august 1621>).
64
Gheorghe Ghibănescu, Surete şi izvoade, vol. III, p. 219.
65
Ibidem, p. 239-240 (document datat 7149 – <1 septembrie 1640 – 31 august 1641>)
66
CDM, III (1653-1675), doc. 617, p. 146. Un act cu un conţinut asemănător, dat de
acelaşi Mihalache şi datat cca. 1690 (!), apare în CDM, supliment I (1403-1700), doc.
1002, p. 316.
67
Din aceştia descinde, probabil, acel Tiron din Olăneşti, amintit ca martor şi hotarnic la
finele secolului al XVII-lea (documente datate 8 ianuarie 1691, 26 iunie 1691, 1 martie
1693 etc.) – Gheorghe Ghibănescu, Surete şi izvoade, vol. VIII, p. 324-325, XVII,
p. 108, respectiv Idem, Ispisoace şi zapise, vol. IV, p. 198-199.
68
CDM, III (1653-1675), doc. 771, p. 176.
69
În acelaşi sens, avem în vedere faptul că Gligorie biv postelnic cumpărase pământ,
între altele, în satul Totoieşti (DRH, A, XXVI (1641-1642), nr. 40, document datat 26
februarie 1641), sat în care, la un veac distanţă, se mai păstra amintirea „stâlpului lui
Tiron”, în care stăpânea un Ion Bănariul biv vel căpitan (*** Condica lui Constantin
Mavrocordat, ediţie cu introducere, note, indici şi glosar alcătuită de Corneliu Istrati,
 Din ascendenţa Micleştilor 787

stăpânind în mai multe sate deodată; legată iniţial tot de satul Micleşti,
această familie avea să se mute, cu timpul, pe alte moşii, ca o consecinţă a
faptului că (mai) toate părţile satului amintit vor fi cumpărate, cu timpul,
de către Gligorie din Micleşti, care şi-a stabilit aici reşedinţa principală70.
Este de presupus că, într-un anumit punct, ascendenţa lui Gligorie
şi, respectiv, a lui Tiron din Micleşti se intersectează. Informaţiile sunt
indirecte, dar pot fi utile pentru reconstituirea începuturilor Micleştilor.
Astfel, în 28 februarie 1676, numitul Alboeş, cu nepoţii săi, aveau o
pricină în hotarul moşiei Borăştii de Jos – oiconim care argumentează
supoziţia referitoare la existenţa a două sate omonime – pe Horoiata71,
moşie din care, în 1 august (acelaşi an), o Gafia Alboae, fiica lui Fulger,
va dărui partea ei lui Paladi, vornic de Bârlad, pentru sufletul părinţilor72.
Apoi, aflăm pe o anume Alba din Glodeni (trebuie să fie vorba, mai
degrabă, de o „a Albei”), fata lui Tiron din Micleşti, care împreună cu
bărbatul ei, Dumbravă, vindeau în 28 ianuarie 1677 o parte de moşie
rămasă de la tatăl Albei73. În fine, două acte din acelaşi an amintesc de
stăpânirea lui Istratie şi a altor „nepoţi ai Alboaiei”, tot la Borăştii de
Jos74. Informaţiile amintite se referă, aşadar, la urmaşii de parte
bărbătească şi femeiască ai unei anume Alba, o jupâneasă care nu mai
trăia în deceniul al optulea al secolului al XVII-lea, dar care era fata lui
Tiron din Micleşti şi care transmisese urmaşilor dreptul asupra ocinilor
din satul Borăştii pe Horoiata, deci chiar satul judelui Bora şi al nepoţilor
lui Giulea căpitanul.
Reamintim faptul că, tot la Borăşti pe Horoiata stăpânea, în 1558,
pisarul Mihăilă [Bora], acesta fiind arătat, într-un act din 9 iulie 174675, ca
ascendent („moş”) al vornicului de poartă Neculai Tiron, zis şi Banul
(1739-1760). În lumina acestor documente, credem că este pe deplin

vol. II, Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, 2008, p. 334-335, nr. 1066,
documente datate 30 iulie şi 20 decembrie 1742). După toate probabilităţile, strămoşii
Micleştilor şi cei ai Tironeştilor au împărţit, o vreme, stăpânirea moşiei Totoieştilor (fost
sat, lângă Şerboteşti, jud. Vaslui, în imediata vecinătate a satului Micleşti).
70
Mircea Ciubotaru, Desluşiri.
71
BAR-București, Documente istorice, MCDLVIII/87.
72
BAR-București, Documente istorice, MCDLVIII/89.
73
BAR-București, Documente istorice, MCCCXXXI/48.
74
BAR-București, Documente istorice, MCDLVIII/91-92, respectiv 93 (documente
datate 30 martie şi 1 mai 1677).
75
SJAN-Iaşi, Documente, 425/85 (original) şi BAR-București, Documente istorice,
CLI/12 (copie). V. şi Mircea Ciubotariu, op. cit., p. 39-40.
788 Tudor-Radu Tiron

justificată presupunerea potrivit căreia Tironeştii de la Micleşti (urmaşi ai

judelui Bora, pentru proprietatea de la Borăşti) şi, respectiv, Neculai
Tiron (urmaş al pisarului Mihăilă [Bora]) se trăgeau, deopotrivă, din spiţa
vechilor stăpâni ai Borăştilor pe Horoiata76. Am văzut că, în 1606, din
acelaşi trunchi descindeau şi copiii acelui Borce paharnic, nepoţi ai lui
„Jul bătrânul”, care deţineau şi vindeau o parte a Borăştilor. Nu credem
deci că este întâmplător faptul că, vreo câteva decenii mai târziu, apar ca
stăpâni la Micleşti atât urmaşii vornicului Borcea – fără îndoială din
acelaşi neam cu amintitul Borce paharnic – cât şi Tironeştii77, aceştia din
urmă deţinând încă părţi din Borăşti pe Horoiata.

* * *
Toate aceste argumente, directe şi indirecte, se sprijină unele pe
altele, precum arcele unei bolţi. Pe această cale, boierii Micleştii apar şi
ca descendenţi – împreună cu alte neamuri – din spiţa judelui Bora,
precum şi din cea a lui Giulea, căpitanul de origine maramureşeană
(după cum îl arată numele) al lui Petru I, domnul Moldovei78. Un
argument în acest sens este şi că neamul Julici-Pântece a avut moşii – la
fel ca şi Stărosteştii – în arealul dintre Vaslui şi Crasna, unde se află satul
Micleşti, cu aşezările învecinate.

76
Tiron din Micleşti trebuie să fie una şi aceeaşi persoană cu Tiron din Şcheia, fiul lui
Hiraton (Hariton) din Borăşti pe Vilna (sat atestat abia la sfârşitul veacului al XVI-lea,
dar care poate fi legat, fără a ne hazarda prea mult, tot de amintirea unui Bora). În linii
mari, datele referitoare la acest Tiron, trăitor între <1617> şi 1659 se suprapun cu cele
referitoare la Tiron din Micleşti – cf. Marcel-Dumitru Ciucă, Silvia Vătafu-Găitan,
Colecţia Achiziţii Noi. Indice cronologic, nr. 25, vol. I (sf. sec. XIII – 1685), Arhivele
Naţionale ale României, Bucureşti, 2002, nr. 809, respectiv N. Iorga, Studii şi
documente, vol. III, partea a 2-a, p. 143-144. Prin cei doi feciori ai săi, Gheorghe şi
Dumitraşcu, Tiron din Şcheia trebuie să fi stat la originea acelor câteva „tulpini” de
Tironeşti, atestaţi ca boiernaşi şi răzeşi în satele din partea de nord a vechiului ţinut al
Vasluiului.
77
Există mai multe argumente pentru ascendenţa Tironeştilor într-un anume Bora, acesta
putând fi atât pisarul cu acelaşi nume, cât şi judele omonim de pe apa Horoiatei. Spre
exemplu, mazilii Lazor de la Suhuleţ – şi ei arătaţi în 1746, împreună cu Neculai Tiron,
drept urmaşi ai lui Mihăilă [Bora] pisar –, stăpâneau partea lor de sat „din bătrânul
Borăscului” (document datat 20 mai 1760) – BAR-București, Documente istorice,
DCCXXVIII/61.
78
George-Felix Taşcă, Ascendenţa paternă maramureşeană a lui Giula „capitaneus”
(1384), în ArhGen, IV (IX), 1997, nr. 3-4, p. 127-132.
 Din ascendenţa Micleştilor 789

Cine va fi fost acest jude Bora? – este o întrebare la care nu se

poate răspunde decât prin construirea de raţionamente bazate doar parţial
pe documente, raţionamente asupra cărora nu este locul aici a mai insista.
Observăm însă că ascendenţa altui grup de neamuri – Jorăştii,
Mogâldeştii, Fărâmeştii – se leagă de oiconime vădit derivate din numele
acestui personaj îndepărtat (Boroaia, Bărăşti, Borăşti etc.), oiconime
asociate, în acelaşi timp, amintirii neamului Julici-Pântece. În acelaşi
timp, dovezi indirecte leagă amintirea unui Bora – acelaşi cu judele
omonim? – de neamul lui Giulea căpitanul; ne aducem aminte de moşia
Vertiporoh pe Ciuhur, a urmaşilor lui Borici/Bora, care în acelaşi timp se
trăgeau şi din Hodco Costici postelnic, aşadar unchiul mare, pe linie
maternă, al celor trei fraţi Julici-Pântece care stăpâneau, pe la 1488, pe
apa Horoiatei.
Vedem, în fine, cum stăpânirea acestor străvechi neamuri ale ţării
s-a deplasat, într-o primă etapă, de lângă prima capitală a Moldovei până
în Ţara de Jos, pe apa Vasluiului (acolo unde a stăpânit vornicul Nicolae
Borcea), respectiv pe cea a Horoiatei (unde a stăpânit acel Borce
paharnic); ulterior, urcând treptele dregătoriilor şi înrudindu-se cu marile
neamuri ale ţării, boierii Micleşti au dobândit proprietăţi în partea de nord
a Principatului, refăcând aşadar traseul parcurs de strămoşii lor, în primele
veacuri după Întemeiere.