1

BLOCAJE ŞI BARIERE ÎN
COMUNICAREA DIDACTICĂ

Comunicarea reprezintă o componentă vitală a procesului de învăţământ.

Reuşita şcolară depinde de „ comunicarea didactică”.
Comunicarea didactică se caracterizează prin următoarele particularităţi:
comunicarea urmăreşte atingerea obiectivelor propuse; comunicarea este purtătoare de
conţinuturi informaţionale, înseamnă instruire practică; efectul comunicării-l constituie
învăţarea; comunicarea generează învăţare, educaţie, dezvoltare.
Comunicarea este foarte complexă, realizându- se în două modalităţi: comunicarea
verbală (urmăreşte dimensiunea intelectuală) şi comunicarea nonverbală (urmăreşte
dimensiunea afectivă).
Comunicarea, privită prin prisma teoriei comunicării, cuprinde următoarele
elemente: emiţătorul, receptorul, repertoriul învăţătorului, repertoriul elevului, repertoriul
comun al învăţătorului şi elevilor. Dacă repertoriile nu se intersectează comunicarea nu
este posibilă.
Cerinţele comunicării optime sunt: calitatea transmisiei (structurarea logică a
conţinutului, claritatea, precizia şi plasticitatea exprimării, aspecte care ţin de
personalitatea învăţătorului, de relaţiile învăţător-elev, de contextul psiho-social; nivelul
de dezvoltare psihică a receptorului (fondul de experienţă, vocabularul, structura
cunoştinţelor pe care le posedă; educatorul urmăreşte adecvarea comunicării la nivelul de
cunoaştere şi de experienţă a elevului); codificarea şi decodificarea mesajului (învăţarea
optimă se produce atunci când elevul poate decodifica, înţelege sensul celor comunicate);
contextul comunicării (comunicarea presupune o corespondenţă între datele transmise şi
capacitatea de recepţie); conexiunea inversă (facilitează armonizarea).
Teoria spaţiului ( câmpului) pedagogic reprezintă intersecţia repertoriului
emiţătorului cu cel al receptorului, continua reglare şi autoreglare a comunicării.
Obiectivul major al comunicării educaţionale realizate în procesul de învăţământ
este formarea şi dezvoltarea competenţei comunicative a elevilor, iniţierea lor în formarea
şi dezvoltarea capacităţilor generale de comunicare, de relaţionare cu semenii şi mediul
din care fac parte.
Obiectivele/scopurile instructiv-educative ale cimunicarii realizate în procesul de
învăţământ sunt: transmiterea/comunicarea şi achiziţionarea/asimilarea de informaţii;
formarea şi dezvoltarea de priceperi şi deprinderi intelectuale; formarea şi dezvoltarea de
priceperi şi deprinderi practice; rezolvarea de exerciţii şi probleme cu caracter teoretic
 2

sau practic-aplicativ; asigurarea suportului în utilizarea majorităţii metodeleor de

învăţământ ( exemple: conversaţia didactică, explicaţia, modelarea, demonstraia);
formarea unor convingeri, sentimente, atitudini; fixarea şi sistematizarea noului;
recapitularea cunoştinţelor şi competenţelor însuşite de elevi; evaluarea activităţilor
instructiv-educative realizate ( acţiune realizată de către profesor); autoevaluarea propriei
prestaţii şi a eficienţei activităţii realizate ( acţiune realizată de către profesor şi de către
elevi); stabilirea măsurii reale în care elevii sunt atenţi la activităţile didactice; adoptarea
de către cadrul didactic a unor decizii referitoare le strategiile de instruire care vor fi
utilizate în activităţile instruciv-educative viitoare, orientarea şcolară şi profesională a
elevilor, consilierea elevilor, managementul clasei de elevi, proiectarea unor activităţi
didactice extraşcolare.
În funcţie de tipul de capacitate şi sucbcapacitate pe care cadrul didactic urmăreşte
să le formeze la elevi, în învăţământ pot fi utilizate următoarele variante ale comunicării
educaţionale: verbală (prin intermediul limbajului verbal sau scris); nonverbală,
neverbală, extrasemantică sau ectosemantică ( prin pantomimă, gesturi, mimică);
paraverbală ( prin inserţia în comunicarea de orice tip a unor sunete desemantizate ce
exprimă anumite stări sufleteşti ); prin limbaj artificial (simboluri, formule, semne
rutiere ); vizuală ( artă plastică, reclame, poligrafie ); auditivă ( muzicală ); reflexivă
( anticomunicare, meditativă ).
Aceste variante ale comunicării educaţionale au un rol decisiv în comunicarea
unor semnificaţii şi nuanţe specifice. Având în vedere particularităţile psihologice ale
elevilor, prcum şi specificul diferitelor discipline de învăţământ şi al situaţiilor de
instruiure, comunicarea educaţională nu poate fi redusă la schimburile verbale;
dimpotrivă, aceste variante sunt complementare, fiecare din ele aducându-şi contrubuţia
la eficientizarea procesului de învăţământ.
Orice forma de comunicare didactica este si o forma de comunicare educaţionala,
deoarece educatorii exercita un tip de influenta si produc schimbări elevilor.
A fi cadru didactic înseamnă a avea cunoştinţe de specialitate temeinice dar si
capacitatea de a le „traduce”.
Reuşita in comunicarea didactica înseamnă a nu se neglija blocajele comunicării
didactice.
D. Salavastru arata ca există o mare varietate de bariere care stau in faţa
comunicării didactice, acestea clasificându-se, in funcţie de natura elementului structural
afectat intr-o relaţie de comunicare, astfel: blocaje determinate de caracteristicele
persoanei angajate in comunicarea didactica; blocaje determinate de relaţiile social-
valorice existente intre participanţii la relaţia de comunicare didactica; blocaje
determinate de canalul de transmitere; blocaje determinate de particularităţile domeniului
in care se realizează comunicarea didactica.
In învăţământul preşcolar, de exemplu, educatoarea stabileşte relaţii la grupa la
nivel informal si formal , potrivit competentei sale psihosociale. Conform vârstei
copiilor, relaţiile comunicaţionale ale educatoarei cu preşcolarii trebuie sa fie optim
pozitive.
 3

Totuşi exista uneori o serie de bariere care duc la blocaje in comunicare. Acestea sunt
generate fie de existenta unor competente ale educatoarei, fie de unele probleme ale
copiilor ( proiectarea didactică defectuoasă/ neadecvată a activităţii instructiv- educative,
formularea vagă a obiectivelor comunicării, oboseala şi blazarea educatorului sau a
elevilor, neatenţia elevilor, elemente legate de mediul ambiental).
Printre cele care vizează problemele copiilor sunt:barierele in comunicare- pot fi de
natura fizica: deficiente verbale , auditive, de amplasament, de durata a activităţii; copilul
care are deficiente de vorbire, pe care nu si le-a corectat pana la 5 ani, este mai puţin
comunicativ din cauza ca stâlceşte cuvintele si stârneşte amuzamentul celorlalţi copii,
care cu greu se abţin sa nu facă comentarii maliţioase, astfel e nevoie de foarte multa
munca a educatoarei, atât pentru a corecta deficienta , cat si pentru a-i convinge pe copii
sa nu mai rada când altul greşeşte;barierele semantice: vocabular sărac, conotaţii
emoţionale ale unor cuvinte; trebuie sa ţinem seama de experienţa copilului legata de
tema pe care o desfăşuram, astfel, dacă preşcolarul nu are cunoştinţe minime legate de
tema respectiva , el nu va participa activ la desfăşurarea activităţii pentru că nu va
înţelege mare lucru din ceea ce facem si nu vom putea comunica cu el. de aceea , noi
trebuie sa ne planificam activităţile in funcţie si de experienţa de viata a copilului, de
trebuinţe si necesităţi;emoţiile-reprezintă o alta bariera in comunicare; emoţia puternica
este răspunzătoare de blocarea aproape completa a comunicării; pentru a comunica cu un
copil emotiv trebuie ca educatoarea sa fie atenta , in primul rând, la tonul folosit, copilul
sa simtă căldura in glas, apropiere faţa de el, susţinere si încurajare; trebuie sa ascultam
copilul ori de cate ori doreşte sa ne spună ceva, sa-l facem sa se simtă important, sa simtă
ca suntem alături de el tot timpul, pentru ca altfel se va închide in sine si nu vom mai
putea comunica; el trebuie încurajat, lăudat, recompensat; timiditatea- este o alta bariera
întâlnita; persoanele timide se pot simţi in incapacitate de comunicare si, ca urmare, apar
mari rezerve in ceea ce priveşte stabilirea unei relaţii sau a unui dialog; sarcina
educatoarei este de a-l face pe copilul timid sa aibă încredere in forţele proprii, sa-si
spună parerea, sa se deschidă; aceasta o putem face încurajându-l si felicitându-l atunci
când răspunde, corectându-i greşelile fără sa fie ridiculizat de câtre colegi, având o
atitudine pozitiva faţa de el, pentru a-i trezi interesul pentru ceea ce face; lipsa de
cunoaştere constituie o alta bariera in comunicare; este dificil sa comunicam cu cineva ale
cărui cunoştinţe asupra unui subiect de discuţie sunt mult mai reduse; unii copii vin la
grădiniţa cu un volum mic de cunoştinţe, informaţii, chiar la vârsta de 5-6 ani; de aceea
este necesara apropierea copilului de obiectele pe care nu le cunoaşte, prin folosirea lor
ori înlocuirea acestora cu nişte imagini reper ori cu simboluri (la jocurile didactice, lecturi
după imagini, povestiri) trezind astfel interesul copilului pentru tema respectiva; lipsa de
interes este una dintre cele mai mari bariere ce trebuie depăşite si care duca la blocaj in
comunicarea didactica. Educatoarea trebuie sa acţioneze cu abilitate pentru a direcţiona
mesajul astfel încât sa corespunda intereselor si nevoilor copilului.
Indiferent de varianta comunicării educaţionale, asigurarea caracterului său
bilateral este condiţionată de existenţa unui repertoriu cognitiv şi comportamental
( sistemul de noţiuni, operaţii şi acţiuni mintale, reguli şi achiziţii cu care operează
individul ) comun al cadrului didactic şi al elevilor cu o valoare pozitivă cât mai mare.
 4

Comunicarea didactică este posibilă dacă există un repertoriu comun al eduactorului şi al

elevilor şi este cu atât mai eficientă din punct de vedere cantitativ şi mai ales calitativ, cu
cât valoarea( pozitivă ) a acestui repertoriu comun este mai mare.
Calitatea interacţiunii didactice şi realizarea potenţialului pedagogic al
comunicaării educaţionale depind de caracteristicile contextului de instruire, adică de
prestaţia emiţătorului şi a receptorului, de caracteristicile mediului de instruire/ale
câmpului pedagogic.
Remedii posibile în cazul blocajelor din comunicarea didactică sunt: realizarea
proiectării didactice pe baza rezultatelor obţiunute prin feed-back şi printr-o evaluare
continuă; operaţionalizarea obiectivelor comunicaării; recurgerea la jocuri didactice, la
activităţi creactive, reconfortante; utilizarea unor modalităţi diferite de captare şi
menţinere a atenţiei elevilor ( comunicarea obiectivelor lecţiei, prezantarea unor aplicaţii
pracice ale cunoştinţelor, evidenţierea unor aspecte interesante legate de noile cunoştinţe,
realizarea de experienţe de laborator); organizarea mai atentă a medilului de instruire.
Este necesară aprofundarea problematicii comunicării educaţionale, pentru
includerea competenţei comunicative a profesorului în rândul aptitudinilor pedagogice
care i se solicită acestuia şi pentru considerarea competenţei de a comunica a elevilor, ca
obiectiv major al acţiunii educaţionale, acest aspect fiind cu atât mai important de realizat
cu cât vârsta elevilor este mai mică.
Sunt multe posibiltăţi de a trezi interesul copiilor pentru a se schimba ei înşinşi,
fiecare educator încercând să o găsească pe cea mai optimă în funcţie de specificul
cazului- amploarea deficienţei, modul de percepţie a acesteia în cadrul grupei, mijloacele
şi posibilităţile materiale. Reuşita corectării ţine de talentul şi aptitudinile educatorului,
de interesul de a face ceva concret. De aceea, înainte de a încerca să schimbe ceva în
modul de comunicare a copilului, educatorul trebuie să se asigure că poate el înşişi să
răspundă la întrebări şi la aşteptări.

BIBLIOGRAFIE

Albulescu, I., Albulescu, M., (2006) - Pedagogia comunicării, Procedee discursive

didactice, Editura Napoca Star, ClujNapoca.
 5

Bocoş, M., (2003), Cercetarea pedagogică - suporturi teoretice şi metodologice, Casa

Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca.
Chiş, V., (2002) , Provocările pedagogiei contemporane, Editura Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca.
Mateiaş, A., (2003), Pedagogia pentru învăţământul preşcolar, Editura Didactică şi
Pedagogică, R.A., Bucureşti.
Nicola, I., (1996), Tratat de pedagogie şcolară, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.
Tomşa, G., (coord.) (2005) , Psihopedagogie preşcolară şi şcolară, Editura Coresi SA,
Bucureşti .