ASCENSIUNEA PUTERII CHINEI SI IMPLICATIILE ASUPRA VIITORULUI

ARHITECTURII REGIONALE DE SECURITATE.

VIZIUNEA NEOREALISTA

Herscovici Maria Franciska

DN I -TEORIA RELATIILOR INTERNATIONALE

1
 Introducere
Studiul de fata se doreste a fi inainte de toate o lucrare cu caracter practic, ce are ca scop
analiza in cadrul unui context teoretic a ascensiunii puterii Chinei si a implicatiilor pe care aceasta
ascensiune le aduce inevitabil asupra sistemului international si a arhitecturii regionale de
securitate,in secolul XXI. Asadar intrebarea de cercetare este usor sezisabila si poate fi formulata
in urmatorii termeni: care sunt implicatiile pe care ascensiunea puterii Chinei le poate aduce asupra
arhitecturii regionale de securitate si implicit asupra mediului international de securitate? Pentru a
putea raspunde la aceasta intrebare trebui aruncata o privire de ansamblu asupra mediului
international de securitate asa cum se contureaza el la inceputul secolului XXI. Astfel,dupa
sfarsitul Razboiului Rece, dupa scena internationala dispare un actor important-respectiv Uniunea
Sovietica, acest fapt ducand la modificarea balantei de putere la nivel global si implicit, la
metamorfoza sistemului de la un system bipolar la unul unipolar cu Statele Unite in postura de
hegemon incontestabil. Totusi aceasta pozitie a Statelor Unite pare a fi tot mai mult afectata de
cresterea puterii unui alt actor, respectiv Republica Populara Chineza. Ascensiunea puterii Chinei
reprezinta imlicit o amenintare la adresa sistemului unipolar instituit dupa Razboiul Rece. Daca
dorim sa intelegem implicatiile pe care ascensiunea puterii chinei le poate aduce asupra mediului
regional de securitate,trebui sa apelam inevitabil la o teorie, rolul acesteia fiind de a oferi repere
pentru a putea formula ulterior eventuale previziuni. In functie de teoria aleasa,concluziile vor fi
automat diferite, astfel, studiul de fat se va opri asupra paradigmei realiste a relatiilor international,
desi trebuie precizat faptul ca aceasta nu este singura teorie care incearca sa explice ascensiunea
puterii Chinei si eventualele implicatii pe care acest lucru le poate aduce in viitor,dar studiul de
fata isi propune sa se opreasca asupra acesteia. Vor fi trecute initial in revista principalele
caracteristici ale paradigmei realiste si ulterior se va incerca sa se demonstreze aplicabilitatea
acestei teorii, in special a ramurei sale neorealiste pentru cazul ascensiunii puterii Chinei.

Cadrul teoretic
Realistii vad, in general, competitia dintre puteri ca pe un joc de suma zero si sunt pesimisti
in legatura cu perspectivele eliminarii razboiului si conflictelor. Ei pun puterea in centrul analizei
relatiilor international si pronind de aici, incearca sa raspunda la anumite intrebari fundamentale
precum: de ce urmaresc statele puterea? Sau cat de multa putere si-ar dori un stat? Statele sunt

2
considerate, in acelasi timp, principalii actori din arena relatiilor internationale.Desigur, trebui
mentionat faptul ca realismul nu este o teorie unitara,gandirea realista evoluand considerabil pe
durata Razboiului Rece si din numeroasele scrieri circumscrise paradigmei realiste,s-au impus trei
curente care corespund imperativelor unei teorii propriu-zise, respective care sa fie capabile sa
ofere explicatii pentru evenimentele istorica si sa permita formularea de previziuni. Exista in
primul rand, realismul classic sau realismul naturii umane ce este creditat lui Hans Morgenthau si
care se bazeaza pe ipoteza ca statele sunt conduse de finite umane ce au “o vointa de putere
intrinseca, statele fiind dominate de o pofta nemarginita de putere”1 asa cum afirma Morgenthau.
Al doilea curent este reprezentat de realismul structural sau realism defensive a lui Kenneth Waltz.
Acesta respinge asertiunea realismului classic conform caruia statele au o agresivitate intrinseca
pentru ca sunt animate de vointa de putere, ci porneste de la premiza ca statele nu urmaresc alt
scop decat supravietuirea si in consecinta mai presus de orice ele cauta securitatea. Waltz isi
construieste teoria pe baza a trei ipoteze. Prima ipoteza se concentreaza pe faptul ca sistemul
international este anarchic,deci nu exista o autoritate care sa stea deasupra statelor si la care statele
pot apela in caz de pericol,fiecare stat fiind condamnat sa supravietuiasca de unul singur. Asfel
statele,in viziunea lui Waltz accorda o importanta deosebita balantei de putere,in sensul mentinerii
acesteia. A doua ipoteza defineste caracterul statelor suverane, ca si unitati componente ale
sistemuli, iar a treia afirma ca exista o distributie inegala a capacitatiilor de putere intre state 2. Al
treilea current, se afla la polul opus realismului structural defensiv, si este reprezentat de realismul
ofensiv a lui John Mearsheimer. Acesta considera ca anarhia sistemului determina marile puteri sa
intre in competitive indifferent de trasaturile lor interne. Realismul ofensiv difera de cel defensiv
in ceea ce priveste ideea de cat de multa putere isi doresc statelele; Realistii ofensivi considera ca
puterile de tip status quo sunt greu de identificat in politica internatonala, deoarece sistemul
creeaza stimulente puternice pentru ca statele sa caute oportunitati de a dobandi puterea pe seama
rivalilor. Scopul fundamental al unui stat este sa devina hegemon in sistem, adica sa fie atat de
puternic, incat sa domine celelalte state din sistem,
astfel incat celelalte state nu ar indrazni sa intre intr o confruntare cu el. Mersheimer isi
construieste teoria pe baza a cinci ipoteze: in primul rand considera ca si realistii defensiv ca
sistemul este anarhic. In al doilea rand,consider ca fiecare stat poseda o oarecare capabilitate

1
Hans Morgenthau,
2
Kenneth Waltz,

3
militara. In al treilea rand,afirma ca statele nu pot fi niciodata sigure de intentiile altor state, in
special de intentiile viitoare. In al patrulea rand obiectivul primordial al statelor il reprezinta
supravietuirea, oglindita in integritate teritoriala si autonomie politica interna. In ultimul rand,
considera statele ca actori rationali. In opinia lui Mearsheimer, toate caestea puse la un loc, duc la
trei modele de comportament pe care statele le adopta. In primul rand frica devine un rezultat
evident, deoarece statele se pot trezii la un moment dat, langa un stat foarte puernic ce are intentii
revizioniste,in acelasi timp, frica fiind coroborata de faptul ca nu exista o autoritate care sa stea
deasupra statelor si la care statele sa poata apela. Auto-ajutorarea reprezinta principala cale pe care
o iau statele, deoarece ele constientizeaza ca opereaza intr-u sistem anarhic. Nu in ultimul rand
statele realizeaza ca cea mai buna modalitate de supravietuire o reprezinta obtinerea hegemoniei
regionale,deoarece in viziunea lui Mearsheimer, pamantul este prea mare si exsita intinderi prea
mari de apa ce limiteaza capacitatea de proiectare a puterii statelor pentru a devein hegemon global.
In acelasi timp, statul care devine hegemon trebui sa se asigure ca nu exista alt hegemon intr-o alta
regiune cu care ar putea ntra in competitie.

Perspectiva neorealista asupra ascensiunii puterii Chinei

Gestionarea ascensiunii Chinei reprezinta principala provocare geopolitica pe care o infrunta
Statele Unite. Cresterea economica si modernizarea tehnologica, lansate de reformele lui Deng
Xiaoping din 1978,au dus la o crestere considerabila a puterii Chinei pana in prezent, caredaca
continua in acelasi ritm poate sa duca la eclipsarea puterii Statelor Unite. Totusi, ascensiunea
Chinei difera atunci cand o comparam cu cea a altor mari puteri din perioada moderna. Mare parte
din statele care au dominat istoria occidental, dupa secolul al XVI-lea si au capatat statutul de mari
puteri printr-o combinatie de expansiune militara dincolo de granitele nationale. Prin contrast,
cresterea Puterii Chinei nu s-a realizat printr-o expansiune militara si nici printr-o economie
autarhica,inchisa.

John Mearsheimer afirma in 2010, in cee ce priveste distributia puteri si legatura acesteia cu
sfera economica,afirma ca “The argument here of course, is that the rise of China is having a
significant effect on the global balance of power. In particular,the power gap between China and
the United states is shrinking and in all likelihood”US Strategic primacy” in the region will be no
more Mearsheimer considera ca o crestere a puterii va duce la o competititie intense pentru

4
Securitate intre aceasta si si Statele Unite, in care un razboi ramane destul de probabil. De
asemenea, statele invecinate cu China precum Vietnam,Rusia,Japonia,India,Singapore,Coreea de
sud si chiar Australia se vor alatura Statele Unite cu scopul de a balansa puterea Chinei. Aceasta
considera ca ascensiunea Chinei nu se poate realiza pe cale pasnica,bazandu-si aceasta explicatie
pe ipotezele realismului ofensiv. China poate evita confruntarea prin construirea de forta militara
defensiva in locul celei ofensive. Beijingul poate emite semnale conform carora ar fi o putere de
status-quo prin negarea capabilitatii de a folosi forta pentru a schimba balanta de putere. Problema
aici, rezida, dupa parerea lui Mearsheimer in faptul ca “ … it is difficult to distinguish between
offensive and defensive military capabilities”, facand trimitere la ceea ce realistii numesc “
dilemma securitatii”, ce poate fi explicata pe scurt, in urmatorii termini: actiunile cu scop defensiv
intreprinse de un stat, pot fi considerate actiuni ofensive, potential ostile, de catre restul statelor.
In cele din urma, recentul comportament al Chinei, fata de vecinii sai, reprezinta un bun
indicator pentru a preconize felul in care China se va comporta in viitor. Problema cu aceasta
ipoteza rezida in faptul ca un comportament din trecut de obicei nu poate povesti in termeni precisi
un comportament din viitor, deoarece liderii Statelor Unite vor continua sa mentina primatul
Americii,ceea ce inseamna ca Washingtonul va incearca sa previna sub orice forma o China foarte
puternica. Statele Unite cheltuie anual in domeniul apararii aproape cat restul statelor lumii la un
loc. De asemenea, SUA reuseste sa transporte forte militare pe distante destul de lungi, avand o
capabilitate considerabila de proiectare a fortei in zone indepartate. Mare parte din fortele sale fie
sunt concentrate in regiunea Asia- Pacifica, fie pot ajunge in acea zona,la nevoie, cu relativa
usurinta. Cu siguranta manevrele defensive ale Statelor Unite sunt interpretate ca fiind ofensive de
cealalta tabara, respective China. Tinand cont de ipotezele realismului ofensiv, Mearsheimer
concluzioneaza ca cea mai buna modalitate de supravietuire in sistem pentru China o reprezinta
atingerea hegemoniei. Statele Unite sunt considerate a fi singurul hegemon din istoria moderna.
Chiar daca Statele Unite au dominat si domina emisfera vestica de-a lungul timpului, cinci
mari puteri au incercat sa domine regiunile lor: Franta Napoleniana, Germania Imperiala, Japonia
Imperiala, Germania Nazista si Uniunea Sovietica dar toate au esuat. Statele Unite, se pare ca nu
au ajuns totusi intamplator hegemon regional. De la obtinerea independentei in 1783, de-a lungul
a 115 ani, Statele Unite au cautat sa obtina hegemonia regionala. In primul rand,acestea au exclus
puterile europene din emisfera vestica prin “Doctrina Monroe” si pana in 1898, au obtinut
hegemonia regionala. Cu toate acestea Statele Unite nu s-au multumit doar cu atat si au incercat

5
pe cat se poate, considera Marsheaimer, sa elimine competitia pentru hegemonie, impiedicand pe
rand Germania Imperiala, Germania Nazista, Japonia Imperiala si Uniunea Sovietica sa atinga
acest obiectiv. China, crede Marsheimer, se va comporta dupa modelul Statelor Unite incercand
sa domine regiunea Asia-Pacific. Aceasta va incerca sa isi maximizeze decalajul de putere dintre
ea si celelalte state invecinate precum India, Japonia sau Rusia. China este prezent implicata in
dispute teritoriale cu puteri-cheie din zona Asia-Pacific, iar pe alocuri interesele de securitate ale
Beijingului par a se suprapune cu interesele Washingtonului si risca chiar sa se transforme chiar
in conflicte intre cele doua tabere; graitoare in acest sens sunt nenumaratele crize ale stramtorii
Taiwan precum si mai recenta disputa teritoriala asupra insulelor Senkaku/Diaoyu, toate acestea
demonstrand ambitiile crescande ale Chinei. O China mult mai puternica ar putea incerca sa scoata
Statele Unite din regiunea Asia- Pacific folosindu-si propria “Doctrina Monroe”. Ca rasppuns,
Statele Unite nu vor accepta o china cu pretentii la hegemonie cum nu au acceptat in trecut si alte
state precum Germania, Japonia sau Uniunea Sovietica, cee ace va duce la o competitive privind
securitatea intre cele doua state. Cat despre vecinii Chinei, Marsheimer considera ca vor incerca,
pe cat se poate sa balanseze puterea Chinei. India si Japonia au semnat in octombrie 2008, un tratat
de Securitate comuna. De asemenea Singapore si Japonia imbratiseaza ideea prezentei Statelor
Unite in zona Asia-Pacific.

Marsheimer mai subliniaza ideea conform careia competitia dintre China si Statele Unite va
fi diferita fata de cea din timpul Razboi Rece dintre Statele Unite si Uniunea Sovietica. In primul
rand aceasta din urma ameninta sa domine atat Asia cat si Europa, fiind geografic situata pe ambele
continente, spre deosebire de China care nu poate ameninta si Europa. In al doilea rand, Statele
Unite si Uniunea Sovietica si-au disputant competitia si in Orientul mijlociu pentru resursele de
petrol. China este in prezent dependenta de Petrolul din Golful Piersic si la fel ca Uniunea Sovietica
poate concur cu Statele Unite pentru influenta in aceasta regiune. Pentru aceasta China trebui sa
reuseasca sa isi protejeze caile maritime ce vin din Orientul Mijlociu,tinand cont de faptul ca
transportul maritim este mai ieftin decat un drum pe uscat prin Birmania si Pakistan. China totusi
se confrunta cu o problema geografica majora in securitatea acestor cai maritime. Exista trei pasaje
care conecteaza Marea Chinei de Sud cu Oceanul Indian. Ca urmare, China ar trebui sa aiba acces

6
la cel putin un pasaj pentru a isi controla caile maritime catre Orientul Mijlociu. Vasele Chineze
pot trece fie prin Stramtoarea Malacca fie mai la Sud prin Stramtoarea Lambok sau Sundra. China,
totusi nu are sanse prea mari sa treaca prin Stramtoarea Malacca fara a evita un conflict direct cu
Statele Unite, datorita pozitiei Singaporelui, ce e un aliat important in regiune pentru Washington.
Strategii Chinezi numesc aceasta situatie, “dilema Malacca”. Relevanta importantei din punct de
vedere strategic si economic a Stramtorii Malacca este usor sesizabila daca remarcam ca, spre
exemplu, in anul 2009 aproximativ 85% din petrolul si produsele petroliere importate de catre
China treceau prin aceasta stramtoare. China este nesigura si in privinta celorlalte doua stramtori
ce trec prin Indonezia. Astfel este de astepta ca China sa isi mentina o prezenta militara
semnificativa in apele de la nord de coasta Australiei si poate chiar in teritorul Indoneziei. In tot
acest context, Statele Unite isi revitalizeaza aliantele cu celelalte puteri din zona Asiei, precum
Japonia sau Coreea de Sud si isi intareste legaturile cu alti parteneri din sud-estul Asiei precum
Singapore, Vietnam si Filipine si in special cu india, principala putere ce poate balansa China. In
contrast, Beijingul va incerca cel mai probabil, oricand este posibil sa previna puterile neutre sa
sprijine Washingtonul si aliatii lui in confruntarea cu China, folosindu-se de puterea sa economica.
Totusi, in extremis, China ar putea folosi forta in mod deliberat atunci cand beneficiile vor depasi
costurile, pentru a-si intimida adversarii. Toate acestea duc la o competitive intre Statele Unite si
China,atat in prezent cat si in viitor.

Concluzii
Republica populara Chineza isi contureaza tot mai mult un statut de contestatar al Statelor
Unite in zona. Acest lucru, coroborat cu erodarea puterii Statelor Unite, pune sub semnul intrebarii
viitorul sistemului international si arhitectura regionala de securitate, oferind practice doua
posibile scenario: revenirea la un sistem bipolar precum cel caracterizat dupa sfarsitul celui de-al
Doilea Razboi Mondial si pana la finalul Razboiului Rece sau un nou hegemon global/regional in
postura Chinei. Concluzia finala este acea ca Republica Populara Chineza are fara doar si poate
capacitatea de a deveni noul hegemon global/regional. Acest lucru ducand implicit la modificarea
arhitecturii de Securitate regionala. Nu vorbim despre acel hegemon classic al secolelor trecute ci
despre un nou hegemon a carei putere nu se rezuma doar la avea cea mai puternica armata a lumii.

7
Bibliografie:
Surse primare: