Proiect

Analiza stării financiare a intreprinderii

Starea financiară este privită prin prisma unui complex de aspecte economico-financiare
referitoare la performanţele trecute şi previzibile, autonomia şi solvabilitatea financiară,
îndatorarea asumată, efectul de pârghie, echilibrul financiar, riscurile care pot determina
deprecierea rezultatelor financiare.
Analiza generală a bilanţului sau a situaţiei activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii
Raportările contabile sunt un instrument al managementului agenţilor economici prin care
sunt sintetizate datele evidenţei contabile la un moment dat şi pe o perioadă dată (trimestru,
semestru sau an), privind patrimoniul de care dispune o persoană juridică, sursele de acoperire
financiară ale acestuia, precum şi datele informative care privesc evoluţia datoriilor şi creanţelor,
provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli, activele imobilizate, acţiunile şi obligaţiunile,
repartizarea profitului, informaţii privind salariaţii, administratorii şi directorii.
Raportările contabile elaborate la sfârşitul unei perioade de timp date oferă informaţiile
necesare pentru a caracteriza întreaga activitate economico-financiară a unui agent economic şi
sunt constituite din următoarele documente: “Bilanţ” sau “Situaţia activelor, datoriilor şi
capitalurilor proprii”; “Contul de profit şi pierdere” sau “Rezultate financiare”; ”Situaţia
fluxurilor de trezorerie”, “Active imobilizate”, ”Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli”,
“Repartizarea profitului”;”Analiza rezultatului din exploatare”, “Situaţia creanţelor şi
datoriilor”; “Principii, politici şi metode contabile”; “Acţiuni şi obligaţiuni”; “Informaţii
privind salariaţii, administratorii şi directorii”; “Alte informaţii”.
Notă: Modelul de bilanţ este preluat din lucrarea “Reglementări contabile pentru agenţi
economici” elaborată de Ministerul finanţelor publice şi publicată de Editura economică în anul
2002.
Conform precizărilor din bilanţ, la indicatorul “F - Total active minus datorii curente”, se
constată că în categoria datoriilor curente se includ două posturi: “D - Datorii ce trebuie plătite
într-o perioadă de până la un an” şi “I - Venituri în avans”. Asupra acestei modalităţi de
înţelegere a conţinutului indicatorului “Datorii curente” pot fi expuse următoarele amendamente:
- subvenţiile pentru investiţii, localizate la “I - Venituri în avans”, de regulă, sunt
nerambursabile şi în aceste condiţii nu pot fi considerate datorii curente. Dacă nu au o eventuală
clauză de restituire, subvenţiile pentru investiţii urmează să se transforme în active imobilizate şi
vor fi astfel asimilate capitalurilor proprii şi respectiv capitalurilor permanente,
- postul din bilanţ intitulat “H - Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli” trebuie împărţit,
dacă este cazul, în două categorii, astfel:
- provizioane aferente unei perioade mai mici de un an şi atunci vor fi considerate
ca fiind datorii curente,
- provizioane aferente unei perioade mai mari de un an şi atunci vor fi incluse în
capitalurile permanente.
Analiza generală a bilanţului este în esenţă o analiză a situaţiei activelor, datoriilor şi
capitalurilor proprii şi se bazează pe studierea structurii totalului activelor, a fiecărei grupe
(post), precum şi a corelaţiilor existente între grupe (posturi) şi elemente, atât în statică cât şi în
dinamică.
 Se consideră, astfel, ca fiind aplicabile două tipuri de analize: analiza pe verticală şi
analiza pe orizontală a bilanţului.
a) Analiza pe verticală a bilanţului
Analiza pe verticală a bilanţului este direcţionată, în mod distinct, în scopul caracterizării
modificărilor ce au avut loc prin prisma structurii pe grupe, posturi sau elemente, înregistrată la
sfârşitul perioadei analizate comparativ cu începutul exerciţiului financiar sau faţă de un alt
moment anterior ales ca bază de comparaţie.
De asemenea, sunt de utilitate şi comparaţiile cu anumite niveluri apreciate ca repere
optime, putând astfel să se poziţioneze într-un context mai larg starea financiara şi patrimonială a
agentului economic, la un moment dat, dar şi în perspectiva imediată.
Această analiză vizează, prin urmare, următoarele aspecte:
1 – analiza, în statică şi în dinamică, a mărimilor relative de structură care privesc totalul
activelor, prin prisma grupelor şi posturilor componente, astfel: Active imobilizate/Total active;
Imobilizări necorporale/Total active; Imobilizări corporale/Total active; Imobilizări
financiare/Total active; Active circulante/Total active; Stocuri/Total active; Creanţe/Total active;
Investiţii financiare pe termen scurt/Total active; Casa şi conturi la bănci/Total active; Cheltuieli
în avans/Total active.
2 - analiza proporţiilor posturilor ce compun fiecare grupă în totalul grupei, la începutul
anului şi la sfârşitul anului, în context static şi dinamic. O atenţie distinctă se recomandă a fi
acordată structurii grupelor:
A – “Active imobilizate” pentru componentele: Imobilizări necorporale, Imobilizări
corporale şi Imobilizări financiare;
B – “Active circulante”, pentru a evidenţia proporţia posturilor: Stocuri, Creanţe,
Investiţii financiare pe termen scurt, Casa şi conturi la bănci;
D – ”Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de până la un an”, pentru a cunoaşte
mărimile relative de structură privind următoarelor elemente componente: Împrumuturi din
emisiuni de obligaţiuni; Sume datorate instituţiilor de credit (Credite bancare pe termen lung şi
Credite bancare pe termen scurt); Avansuri încasate în contul comenzilor; Datorii comerciale
(Furnizori, Furnizori de imobilizări, Furnizori – facturi nesosite); Efecte de comerţ de plătit;
Sume datorate societăţilor din cadrul grupului; Sume datorate privind interesele de participare;
Alte datorii, inclusiv datorii fiscale şi alte datorii pentru asigurările sociale;
G – ”Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an” pentru a cunoaşte
mărimile relative de structură referitoare la următoarelor elemente componente: Împrumuturi din
emisiuni de obligaţiuni; Sume datorate instituţiilor de credit; Avansuri încasate în contul
comenzilor; Datorii comerciale; Efecte de comerţ de plătit; Sume datorate societăţilor din cadrul
grupului; Sume datorate privind interesele de participare; Alte datorii, inclusiv datorii fiscale şi
alte datorii pentru asigurările sociale;
3 - analiza structurii posturilor prin prisma elementelor care le compun, la începutul
anului şi la sfârşitul anului, în context static şi respectiv în dinamică. Este edificator, în acest
sens, să se procedeze, cu prioritate la analiza structurii următoarelor posturi:
“Stocuri”, - pentru a cunoaşte situaţia următoarelor categorii de stocuri: Materii prime
şi materiale consumabile; Producţia în curs de execuţie; Produse finite şi mărfuri; Avansuri
pentru cumpărări de stocuri;
 “Creanţe”, - pentru a putea cunoaşte proporţia creanţelor comerciale, a sumelor de
încasat de la societăţile din cadrul grupului, a sumelor de încasat din interese de participare, alte
creanţe, creanţe privind capitalul subscris şi nevărsat;
“Investiţii financiare pe termen scurt”. Structura acestui post de active circulante are în
vedere următoarele componente: Titluri de participare deţinute la societăţile din cadrul grupului;
Acţiuni proprii; Alte investiţii financiare pe termen scurt (Acţiuni, Obligaţiuni emise şi
răscumpărate, Obligaţiuni, Alte investiţii financiare pe termen scurt şi creanţe asimilate, Efecte
de încasat, Efecte remise spre scontare);
“Imobilizări corporale”, - pentru a caracteriza, prin prisma proporţiilor pe care le
înregistrează, situaţia următoarelor elemente: Terenuri şi amenajări de terenuri; Construcţii;
Echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru); Aparate şi instalaţii de măsurare,
control şi reglare; Mijloace de transport; Animale şi plantaţii; Mobilier, aparatură birotică,
echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale; Imobilizări
corporale în curs;
“Imobilizări necorporale”. Structura acestei categorii de imobilizări are în vedere
următoarele componente: Cheltuieli de constituire; Cheltuieli de dezvoltare; Concesiuni, brevete,
licenţe, mărci drepturi şi valori similare şi alte imobilizări necorporale; Fondul comercial;
Avansuri şi imobilizări necorporale în curs;
“Imobilizări financiare”. Din punct de vedere structural, imobilizările financiare sunt
repartizate astfel: Titluri de participare deţinute la societăţile din cadrul grupului; Creanţe asupra
societăţilor din cadrul grupului; Titluri sub formă de interese de participare; Creanţe din interese
de participare; Titluri deţinute ca imobilizări; Alte creanţe (Împrumuturi acordate pe termen
lung, Dobânda aferentă împrumuturilor acordate pe termen lung, Alte creanţe imobilizate,
Dobânzi aferente altor creanţe imobilizate); Acţiuni proprii;
4 - compararea proporţiilor înregistrate la un moment dat cu proporţiile similare
considerate ca niveluri optime, cu mărimi minime sau maxime care au semnificaţia de prag
critic;
Nivelurile optime sau limitele critice sunt estimate pe baza unor cercetări ample efectuate
pe eşantioane reprezentative de agenţi economici similari din punct de vedere al profilului de
activitate.
5 - compararea proporţiilor înregistrate la un moment dat de agentul economic studiat cu
proporţiile cunoscute din bilanţurile contabile ale unor parteneri economici cu acelaşi profil de
activitate.
Prin această analiză se identifică atât modificările care au avut loc în structura activului şi
pasivului cât şi poziţia economico-financiară a agentului economic în raport cu alţi agenţi sau cu
niveluri optime sau limitele critice, cauzele care au generat o anumită situaţie, urmând să se
aplice în consecinţă măsuri de corecţie şi consolidare financiară a patrimoniului.
Pentru a observa modificările structurale intervenite pe perioade de 4-5 ani succesivi este
util să se construiască şi reprezentări grafice de structură care sunt foarte sugestive şi permit să se
identifice operativ direcţia şi amploarea schimbărilor precum şi tendinţa mărimilor relative
aferente componentelor structurale care formează bilanţul.
Informaţiile necesare realizării cestor analize sunt sistematizate, în mod sintetic, în Bilanţ
dar pentru unele componente se vor folosi Balanţele contabile analitice.
b) Analiza pe orizontală a bilanţului
 În afara aspectelor de natură structurală, în cadrul bilanţului se formează şi legături de
interdependenţă care ilustrează modalitatea în care mijloacele economice s-au constituit pe baza
diverselor opţiuni de asigurare a resurselor financiare, atât la începutul exerciţiului financiar, cât
şi la sfârşitul acestuia, precum şi sensul dinamic al respectivei surse de finanţare. Din acest punct
de vedere, analiza pe orizontală a bilanţului se referă la următoarele:
1 - compararea grupei A –”Active imobilizate” cu grupa J - ”Capital şi rezerve” şi
aprecierea pe această bază a proporţiei acoperirii financiare a activelor imobilizate cu capitalurile
proprii. După cum se observă în modelul de bilanţ prezentat în tabelul 61, grupa J “Capital şi
rezerve” este format din: capital, prime de capital, rezerve din reevaloare, rezerve, rezultatul
reportat, rezultatul exerciţiului financiar, iar suma acestor elemente este specificată în bilanţ prin
“Total capitaluri proprii”.
2 - compararea cumulată a grupelor A şi B - ”Active imobilizate” şi ”Active
circulante” cu grupa J - ”Capital şi rezerve”. Prin acest raport comparativ se conturează
măsura în care totalul activele imobilizate şi circulante (totalul activelor) de care dispune agentul
economic sunt acoperite din punct de vedere financiar de capitalurile proprii.
3 - compararea cumulată a grupelor A şi B - ”Active imobilizate” şi ”Active
circulante” cu grupele D şi G – ”Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de până la un an”
şi respectiv ”Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an”, ne permite să
apreciem gradul în care suma totală a datoriilor, contribuie la asigurarea resurselor financiare
necesare constituirii activelor imobilizate şi circulante;
4 - compararea elementului ”Creanţe” din cadrul grupei B – ”Active circulante” cu
grupele D şi G – ”Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de până la un an” şi respectiv
”Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an”, este de asemenea o
modalitate de a constata în mod operativ care este echilibrul bănesc între sumele pe care le are de
încasat agentul economic şi sumele pe care le datorează. Urmărirea în dinamică a acestui raport
comparativ, eventual şi la intervale de timp mai mici de un an, oferă posibilitatea unei intervenţii
manageriale oportune pentru a se evita o deteriorare semnificativă a situaţiei faţă de un raport
considerat optim;
5 - compararea grupei C - ”Cheltuieli în avans” cu segmentul grupei I ”Venituri în
avans” care se referă în mod strict la veniturile înregistrate în avans. Aceste elemente deşi
au un conţinut formativ diferit ele prezintă importanţă din punct de vedere patrimonial deoarece
trebuie să se afle într-un anumit echilibru. Cheltuielile în avans se referă la cheltuielile cu
reparaţiile capitale neprevăzute, reparaţiile curente şi reviziile tehnice, abonamentele, chiriile etc.
care se suportă eşalonat în exerciţiile financiare viitoare, în timp ce veniturile înregistrate în
avans sunt formate din: veniturile anticipate (încasările din chirii, abonamente etc.) şi veniturile
de realizat aferente exerciţiilor financiare următoare (vânzările cu plata în rate), respectiv
încasările sau creanţele aferente unor bunuri nelivrate, a unor lucrări sau prestaţii neefectuate.
Este, de asemenea, de remarcat şi în cazul analizei pe orizontală a bilanţului, utilitatea
aplicării metodei comparaţiilor pentru caracterizarea dinamicii raporturilor dintre grupele şi
posturile acestei raportări contabile, pe intervale de 4 - 5 ani, dar şi în statică, prin efectuarea de
comparaţii cu niveluri optime sau limite critice, precum şi cu indicatori similari înregistraţi de
alţi agenţi economici.
Notă: Pe baza informaţiilor sintetizate în bilanţ pot fi individualizaţi următorii indicatori:
Total active = “A” + ”B” + “C”:
Active curente = “B” + “C”:
Datorii curente = “D” + “H” + Venituri înregistrate în avans:
 Datorii totale = Datorii curente + “G”:
Capital angajat = Capital propriu + Capital împrumutat = “J” + “G”:
Capital propriu = Capital şi rezerve = “J”
Capital împrumutat = Credite pe termen mai mare de un an = Datorii ce trebuie plătite
într-o perioadă mai mare de un an = “G”
Capital permanent = Capital angajat + Subvenţii pentru investiţii:
Analiza ratelor financiare
În practica curentă de analiză a stării financiare a unui agent economic folosind
informaţiile sintetizate în raportările contabile se utilizează, în general, 5 grupe de indicatori
interdependenţi, al căror conţinut informaţional se completează reciproc, constituind un
ansamblu coerent şi fundamental fără a exclude luarea în considerare şi a altor indicatori
specifici în vederea caracterizării unor domenii distincte ale activităţii economico-financiare.
Cele cinci grupe de indicatori de expresie financiară sunt titularizate astfel:
1- grupa indicatorilor de performanţă financiară;
2- grupa indicatorilor de eficienţă a utilizării activelor circulante;
3- grupa indicatorilor de lichiditate;
4- grupa indicatorilor care exprimă gradul de îndatorare-solvabilitate;
5- grupa indicatorilor acţiunilor şi dividendelor.

Analiza indicatorilor de performanţă financiară

Sistemul indicatorilor de performanţă financiară a activităţii agenţilor economici este

determinat pe baza informaţiilor sistematizate în bilanţ sau în situaţia activelor, datoriilor şi
capitalurilor proprii şi respectiv în contul de profit şi pierdere sau în situaţia rezultatelor
financiare, prezentând un interes deosebit în contextul analizei stării financiare a acestor unităţi.
Indicatorul de performanţă care ocupă un loc central în cadrul
analizei economico-financiare îl reprezintă rata rentabilităţii financiare (Rrf), care exprimă
capacitatea unui agent economic de a genera profit net ca rezultat al folosirii capitalurilor proprii.
Calculul acestui indicator se realizează prin raportarea rezultatului net al exerciţiului financiar la
capitalurile proprii înregistrate, de regulă, la sfârşitul anului.
Rezultatul net al exerciţiul ui financiar Rn
Rrf   100  100
Capitaluri proprii Cp
Se apreciază o mărime corespunzătoare a ratei rentabilităţii financiare dacă aceasta este
mai mare decât rata medie a dobânzilor pasive acordate de bănci pentru depozitele bancare. În
caz contrar este mai avantajoasă depozitarea capitalului la o bancă care va oferi posibilitatea
obţinerii unui câştig mai mare.
Nivelul relativ al rentabilităţii este, de asemenea, dimensionat şi pe baza unor indicatori
complementari, cum ar fi:
- Rata rentabilităţii economice (Rre) care poate fi calculată în trei variante:
Rezultatul net al exerciţiul ui financiar Rn
a) Rre   100  100
Total active Act
În scopul evitării unui proces de decapitalizare a agentului economic este necesar ca
această expresie a ratei rentabilităţii economice să aibă o mărime care depăşeşte rata inflaţiei.
 Rezultatul economic Rec
b) Rre    100 , în care:
Total active Act
Rec este rezultatul economic, ca formă a rezultatului brut al exerciţiului obţinut înainte de plata
impozitului pe profit şi a dobânzilor aferente creditelor contractate.
Notă: La calculul ratei rentabilităţii economice se poate folosi la numitor, în locul indicatorului
“Total active”, “Activul economic” care este reprezentat de suma: Active imobilizate + Active
circulante nete. Activul economic nu include activul format pe baza capitalurilor atrase în mod
gratuit (datoriile de exploatare, respectiv: Datoriile ce trebuie plătite într-o perioadă de până la un
an şi Veniturile înregistrate în avans).
Rezultatul brut al exerciţiul ui financiar Rb
c) Rre    100 , în care: capitalurile
Capitaluri permanente Cperm
permanente sau resursele permanente (stabile) sunt reprezentate prin suma capitalurilor proprii,
datoriile ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an precum şi de suma subvenţiilor
pentru investiţii. Această relaţie de calcul a ratei rentabilităţii economice este o expresie a
eficienţei cu care au fost utilizate capitalurile permanente ca resurse financiare globale de care a
dispus agentul economic, fără a lua în consideraţie resursele financiare temporare (datoriile
curente), care au termene de plată mai mici de un an.
Notă: Dacă este necesar, pentru rata rentabilităţii economice poate fi calculată şi o expresie în
termeni reali, prin aplicarea formulelor propuse de Fisher, astfel:
- atunci când rata inflaţiei nu depăşeşte 10%:
Rre (reală )  Rre (nominală )  Rata inflaţiei ,
- în cazul unei rate a inflaţiei care este formată din două sau trei cifre:
Rre(nomina lă) - Rata inflaţiei
Rre(reală) 
1  Rata inflaţiei
- Rata rentabilităţii veniturilor totale (Rrvt) ,
Re zultatul net al exerciţiul ui financiar Rn
Rrvt   100   100
Venituri totale Vt
- Rata rentabilităţii cheltuielilor totale sau rata rentabilităţii resurselor consumate
(Rrct) ,
Rezultatul net al exerciţiul ui financiar Rn
Rrct   100   100
Cheltuieli totale Ct
- Rata rentabilităţii resurselor consumate pentru cifra de afaceri (Rrrc) ,
Rezultatul din exploatare aferent cifrei de afaceri Re CA 
Rrrc   100  CA   100 
Cheltuieli le de exploatare aferente cifrei de afaceri C
CA  - Rata
CA - C  qp -  qc
  100   100
C CA   qc
rentabilităţii vânzărilor (Rrca) ,
Rezultatul din exploatare Re
Rrca   100   100
Cifra de afaceri CA
La calculul acestui ultim indicator la numărătorul raportului poate fi folosit ca alternativă
şi rezultatul (profitul sau pierderea) obţinut ca diferenţă între cifra de afaceri şi cheltuielile de
exploatare aferente acesteia sau, rezultatul net al exerciţiului financiar, după cum se consideră că
se obţine un indicator cu o semnificaţie mai bună pentru interpretarea ratei rentabilităţii
vânzărilor, astfel:
Rezultatul din exploatare aferent cifrei de afaceri Re CA 
Rrv   100   100
Cifra de afaceri CA
Re zultatul net al exerciţiul ui financiar Rn
Rrc   100  100
Cifra de afaceri CA
Un model specific de analiză factorială a ratei rentabilităţii financiare care poate fi
construit este prezentat în continuare.
Modificarea totală a ratei rentabilităţii financiare
  Rrf 1  Rrf 0  Mcp   Vra   Rrc  , din care:
-Influenţa modificării multiplicatorului capitalurilor proprii
Mcp   Mcp1  Mcp 0   Vra 0  Rrc 0
-Influenţa modificării vitezei de rotaţie a activelor totale
Vra   Vra 1  Vra 0   Mcp1  Rrc 0
-Influenţa modificării ratei marjei nete
Rrc   Rrc 1  Rrc 0   Mcp 1  Vra 1
Notă:
Rrf  Rre  Mcp  Rrc  Vra  Mcp  Rrc  Vrcp,
Rre  Rrc  Vra,

Notaţia “Vrcp” este folosită pentru a simboliza indicatorul “Rata rotaţiei capitalurilor
proprii” (“Numărul de rotaţii al capitalurilor proprii”) care se calculează astfel:
CA CA Act Rn
Vrcp    , iar forma Ratei rentabilităţii vânzărilor simbolizată cu Rrc  , este
Cp Act Cp CA
denumită şi “Rata marjei nete”. O poziţie interesantă în acest sistem de relaţii o deţine indicatorul
"Multiplicatorul capitalurilor proprii" (Mcp) care evidenţiază şi gradul de îndatorare al
agentului economic, prin prisma raportului dintre datoriile totale şi capitalurile proprii, fapt ce
rezultă din relaţia:
Datorii totale Subvenţii pentru investiţii
Mcp  1  
Capitaluri proprii Capitaluri proprii
Total active
Mcp 
Capitaluri proprii

Analiza indicatorilor de eficienţă a utilizării

activelor circulante
Viteza de rotaţie a activelor, ca expresie a eficienţei utilizării acestora, prezintă un interes
aparte în contextul analizei economico-financiare, deoarece aceasta constituie un indicator de
politică comercială. Se semnalizează o activitate performantă atunci când viteza de rotaţie a
activelor şi în special a celor circulante, ca element component cu rol dinamic definitoriu, este în
creştere, deoarece favorizează mărirea masei profitului printr-un rulaj sporit al activelor în cadrul
fazelor ciclului economic, generic sintetizat, prin formula: bani - marfă - bani.
 Eficienţa utilizării activelor circulante de care dispun agenţii economici este apreciată
prin indicatori care au la bază procesul de transformare a capitalului pe un circuit în care
resursele băneşti sunt folosite pentru achiziţionarea materiilor prime, materialelor şi energiei, a
serviciilor şi lucrărilor executate de terţi, în continuare acestea sunt folosite în procesul de
producţie sau de realizare a serviciilor, parcurgând unele stadii intermediare specifice pentru ca
apoi produsele finite sau serviciile să fie vândute şi deci încasată contravaloarea lor. În final se
obţine, prin urmare, reconstituirea formei băneşti a elementelor care prin parcurgerea ciclului
economic s-au transformat în produse finite sau servicii.
Indicatorii care exprimă eficienţa utilizării activelor circulante sunt:
- numărul mediu de rotaţii al activelor circulante (n);
CA
n 
Ac
- durata medie în zile a unei rotaţii (d)
Ac  Z
d
CA
în care:
Ac - valoarea medie a activelor circulante;
Z - numărul de zile calendaristice ale perioadei pentru care se face calculul vitezei
de rotaţie;
CA - cifra de afaceri.
În afara indicatorilor care măsoară viteza de rotaţie, eficienţa utilizării activelor circulante
este apreciată şi cu alţi indicatori sintetici a căror semnificaţie pune în valoare raportul dintre
efectul economic obţinut prin utilizarea activelor circulante şi efortul financiar materializat în
valoarea medie a acestor active, cum ar fi:
- producţia exerciţiului la 1000 lei active circulante,
Q
 1000, în care Q reprezintă producţia exerciţiului
Ac
- valoarea adăugată la 1000 lei active circulante,
VA
 1000, în care cu VA s-a notat valoarea adăugată
Ac
- cifra de afaceri la 1000 lei active circulante,
CA
 1000
Ac
- venituri totale la 1000 lei active circulante,
Vt
 1000, în care cu Vt s-au notat veniturile totale,
Ac
- rezultatul net al exerciţiului financiar la 1000 lei active circulante,
Rn
 1000, în care Rn reprezintă rezultatul net al exerciţiului
Ac
Analiza factorială a dinamicii vitezei de rotaţie a activelor circulante, exprimată prin
indicatorul "durata medie în zile a unei rotaţii", are în vedere sistemul:.
Sistemul factorial al analizei duratei medii în zile a unei rotaţii
prin prisma modificării cifrei de afaceri şi a valorii
(stocurilor) medii a activelor circulante
 Felul modificării Modificarea absolută a duratei medii în
zile a unei rotaţii a activelor circulante
Modificarea totală a duratei
medii în zile a unei rotaţii,   d1  d0  CA  Ac
din care:
-Influenţa modificării cifrei de Ac 0  Z
afaceri   CA    d0
CA 1
-Influenţa modificării valorii Ac 0  Z
medii a activelor circulante ,   Ac  d1    S   Cr    Db
CA 1
din care:
-influenţa modificării stocului
mediu de resurse materiale, S1  Z S 0  Z
producţie în curs de execuţie,  S   
CA 1 CA 1
produse, ambalaje şi mărfuri
-influenţa modificării valorii Cr1  Z Cr0  Z
medii a creanţelor  Cr   
CA 1 CA 1
-influenţa modificării soldu-
lui mediu al investiţiilor Db 1  Z Db 0  Z
  Db  
financiare pe termen scurt şi al CA 1 CA 1
disponibilităţilor băneşti din casă
şi conturi la bănci

Sistemul factorial al analizei valorii medii a stocului de active

circulante prin prisma modificării cifrei de afaceri realizată în medie într-o zi şi a vitezei de
rotaţie a activelor circulante
Felul modificării Modificarea absolută a valorii medii
a activelor circulante
Modificarea totală a valorii medii a  CA 
activelor circulante,   Ac1  Ac 0       d
 Z 
din care:
- Influenţa modificării cifrei de afaceri  CA   CA 1 CA 0 
realizată în medie într-o zi      d
 Z   Z Z  0
- Influenţa modificării duratei medii în CA 1
zile a unei rotaţii  d  d1  d0  
Z

Sistemul factorial al analizei rezultatului din exploatare aferent cifrei de afaceri prin
prisma modificării valorii medii a activelor circulante, a vitezei de rotaţie a activelor
circulante şi a ratei rentabilităţii vânzărilor
Felul modificării Modificarea absolută a rezultatului din
exploatare
Modificarea totală a rezultatului   Re 1  Re 0  Ac   n   Rrv 
din exploatare aferent cifrei de
afaceri,
din care:
 - Influenţa modificării valorii Ac   Ac1  Ac 0   n 0  Rrv 0
medii a activelor circulante
- Influenţa modificării numărului n   n 1  n 0   Ac1  Rrv 0
mediu de rotaţii al activelor
circulante
- Influenţa modificării ratei Rrv   Rrv 1  Rrv 0   Ac1  n 1
rentabilităţii vânzărilor
Semnificaţia notaţiilor folosite:
Re  Re CA  - rezultatul din exploatare aferent cifrei de afaceri;
Ac - valoarea medie a activelor circulante;
CA - cifra de afaceri;
CA
n - numărul mediu de rotaţii al activelor circulante;
Ac
Re
Rrv  - rata rentabilităţii vânzărilor.
CA
Analiza indicatorilor de lichiditate
Pentru ca un agent economic să-şi desfăşoare activitatea în mod fluent este necesar să
dispună în permanenţă de resurse băneşti (lichidităţi) care să asigure capacitatea efectuării
plăţilor la termenele scadente. Sau, cu alte cuvinte, prin lichiditate se înţelege proprietatea
elementelor patrimoniale de a se transforma în bani.
În practica de analiză economico-financiară se utilizează următorii indicatori ai ratei
lichidităţii:
Active curente
a) Rata lichidităţ ii curente 
Datorii curente
Active curente  Stocuri
b) Rata lichidităţ ii reduse 
Datorii curente
Casa şi conturi la bănci
c) Rata lichidităţ ii imediate 
Datorii curente
Rata lichidităţii generale, datorită conţinutului mai complex al indicatorului de la
numărător (activele circulante), se apreciază că exprimă o situaţie bună numai atunci când
înregistrează o mărime care este cel puţin egală cu 2,5.
O utilitate deosebită prezintă urmărirea şi analiza ratei lichidităţii reduse care este
cunoscută şi sub denumirea de "testul acid". Se consideră că are o mărime corespunzătoare din
punct de vedere financiar atunci când acest indicator este mai mare de 1,5.
În ceea ce priveşte rata lichidităţii imediate, se apreciază ca fiind optimă atunci când
mărimea acesteia este cel puţin egală cu o unitate.
Datoriile curente sau resursele financiare temporare, în condiţiile în care au termene
scadente mai mici de un an sunt formate din: datoriile ce trebuie plătite într-o perioadă de până la
un an, provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli şi veniturile înregistrate în avans.
Se precizează de asemenea, că disponibilităţile băneşti din casă şi conturi la bănci, luate
în considerare la calculul ratei lichidităţii imediate, sunt constituite din: cecuri de încasat; conturi
la bănci în lei; conturi la bănci în valută; sume în curs de decontare; casa în lei; casa în valută;
timbre fiscale şi poştale; tichete şi bilete de călătorie; acreditive în lei; acreditive în valută;
avansuri de trezorerie şi alte valori.
Analiza indicatorilor care exprimă gradul de solvabilitate-îndatorare
 La fel ca şi în cazul indicatorilor care dimensionează nivelul relativ al lichidităţii,
indicatorii de solvabilitate-îndatorare se calculează pe baza informaţiilor sintetizate în bilanţul
contabil sau în situaţia patrimoniului. În principiu, prin solvabilitate se înţelege capacitatea unui
agent economic de a-şi onora la scadenţă obligaţiile asumate faţă de creditorii săi. În mod concret
însă această capacitate este interpretată prin posibilitatea agentului economic de a face faţă cu
totalul activelor de care dispune oricăror obligaţii de plată şi rambursării de datorii.
O formă generală a nivelului relativ de solvabilitate-îndatorare, pe care îl înregistrează un
agent economic, este dată de una din următoarele forme ale aceleaşi expresii indicative:
Datorii totale Total active
a) , sau b)
Total active Datorii totale
Existenţa unei mărimi subunitare a indicatorului formalizat prin relaţia “a)” reflectă
capacitatea agentului economic de acoperire financiară a datoriilor cu activele de care dispune, în
timp ce un nivel supraunitar exprimă incapacitatea acestuia de a-şi îndeplini obligaţiile de
achitare a datoriilor prin prisma activelor totale înscrise la un moment dat în bilanţ sau în situaţia
activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii.
Indicatorii care exprimă gradul de solvabilitate-îndatorare pot fi individualizaţi în două
subgrupe formale, astfel:
a) Indicatori ai solvabilităţii,
Datorii totale
a1) Rata solvabilit ăţii   100 , sau
Capitaluri proprii
uneori se aplică şi o relaţie de calcul cu o semnificaţie extinsă la datoriile curente denumită “Rata
solvabilităţii generale”,
Total active
a2) Rata solvabilit ăţii generale   100
Datorii curente
Rata solvabilităţii a1) exprimă măsura procentuală a proporţiei sumei datoriilor totale în
capitalurile proprii, în timp ce Rata solvabilităţii a2) dimensionează proporţia în care activele
totale asigură acoperirea financiară a datoriilor curente.
b) Indicatori ai îndatorării. Rata îndatorării (Rata datoriilor), poate fi determinată în
următoarele variante:
Datorii totale Datorii totale
b1)  100 sau  100
Datorii totale  capitaluri proprii  Total active
 subvenţii pentru investiţii
Datorii totale
b2)  100
Capitaluri proprii
Datorii ce trebuie plătite într - o perioadă mai mare de un an
b3)  100
Capitaluri permanente
Datorii ce trebuie plătite într - o perioadă mai mare de un an
b4)  100
Capitaluri proprii
Indicatorii de solvabilitate-îndatorare se exprimă de obicei procentual şi se consideră ca
având un nivel care confirmă o stare financiară consolidată atunci când mărimea lor se situează
sub limita de 30-40%.
 Indicatorul b4) este cunoscut şi sub denumirea de “Rata autonomiei financiare”, a cărei
dimensiune cifrică este considerată ca fiind foarte bună atunci când nu depăşeşte 30%. În timp ce
rata datoriilor b1) este acceptată ca fiind de o mărime care confirmă în mod practic că nu există
riscul de a intra în incapacitate de plată, atunci când are o expresie cifrică situată sub 40%.
Pentru indicatorul denumit “Rata autonomiei financiare” se recurge uneori şi la o altă
formă de calcul care dimensionează proporţia capitalurilor proprii în capitalurile permanente sau,
în resursele financiare permanente, astfel,
Capitaluri proprii
b4)*  100
Capitaluri permanente
Referitor la această modalitate de calcul a ratei autonomiei financiare, notată cu
indicativul b4)*, se precizează că diferenţa dintre capitalurile permanente (resursele financiare
permanente) de la numitorul raportului şi capitalurile proprii de la numărător este formată din
următoarele elemente financiare: datoriile ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an şi
subvenţiile pentru investiţii. În aceste condiţii expresia b4)* a ratei autonomiei financiare este cu
atât mai bună cu cât are o mărime mai apropiată de unitate şi respectiv, proporţia elementelor
care diferenţiază cele două tipuri de capitaluri, în capitalurile permanente, este mai redusă. Sau,
altfel spus, cu cât datoriile ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an sau subvenţiile
pentru investiţii, au o valoare mai redusă, cu atât autonomia financiară a agentului economic este
mai consolidată.
O informaţie utilă este dată şi de indicatorul care compară totalul dobânzilor datorate
aferente împrumuturilor contractate, la nivelul unui an, cu capitalurile proprii, astfel:
Dobânzile aferente împrumuturilor contractate într - un an
Capitaluri proprii
De asemenea, un indicator cu semnificaţie practică de cunoaştere a gradului de acoperire
a dobânzilor de plătit la un moment dat, pentru toate creditele contractate, din rezultatul
exploatării este următorul:
Rezultatul din exploatare
Capacitatea de acoperire a dobânzii =
Dobânzile datorate
Valoarea minimă, considerată ca limită optimă, pentru indicatorul “Capacitatea de
acoperire a dobânzii” este de 2. În practică însă, mărimea capacităţii de acoperire a dobânzii, pe
seama rezultatului din exploatare, se situează de foarte multe ori la nivelul critic de 1, ceea ce
atenţionează asupra unei activităţi economice cu slabe performanţe financiare, în timp ce o
mărime subunitară a acestui indicator este foarte periculoasă, exprimând o situaţie financiară
dificilă determinată de contractarea unui volum de credite care depăşeşte posibilităţile de plată a
dobânzilor aferente, calitatea managementului financiar este în acest caz deficitară şi se impune o
reconsiderare a echipei manageriale.
Analiza indicatorilor acţiunilor şi dividendelor
Indicatorii acţiunilor şi dividendelor prezintă interes în primul rând pentru acţionari şi au
la bază informaţiile din formularul de raportare contabilă intitulat, “Contul de profit şi pierdere”.
a) Rezultatul net al exerciţiul ui financiar care revine la o acţiune 
Re zultatul net al exerciţiul ui financiar

Numărul de acţiuni emise
Suma dividendel or de plătit
b) Dividendul care revine la o acţiune 
Numărul de acţiuni emise
c) Rata dividendul ui care revine la o acţiune (Randament ul unei acţiuni) 
Dividendul care revine la o acţiune

Cotaţia unei acţiuni pe piaţă
d) Rata de evaluare a unei acţiuni pe piaţă 
Cotaţia unei acţiuni pe piaţă

Valoarea nominală a unei acţiuni
e) Rentabilit atea capitalulu i investit în acţiuni 
Dividendul care revine la o acţiune

Valoarea nominală a unei acţiuni
f ) Capacitate a de acoperire a dividendel or 
Rezultatul net al exerciţiul ui financiar

Suma dividendel or de plătit
Valoarea considerată ca minimă pentru mărimea indicatorului “Capacitatea de acoperire a
dividendelor” este 2,5, deoarece, în aceste condiţii, va rămâne o parte din rezultatul net al
exerciţiului, financiar apreciată ca fiind suficientă, pentru a fi reinvestită.
Indicatorul capacităţii de acoperire a dividendelor poate fi determinat şi ca proporţie a
sumei dividendelor de plătit în rezultatul net al exerciţiului financiar, dar în acest caz nivelul
maxim considerat ca optim este apreciat la 40%.
Între mărimea rezultatului net al exerciţiului financiar şi suma dividendelor acordate
există o legătură directă care poate fi pusă în evidenţă prin următoarele relaţii factorial-
deterministe:
*modelul 1
Suma dividendel or de Rezultatul net al Suma dividendel or de
plătit exerciţiul ui financiar plătit
 
Numărul de acţiuni Numărul de acţiuni Rezultatul net al
emise emise exerciţiul ui financiar

*modelul 2
Dividendul care revine Dividendul care revine la o acţiune
la o acţiune Valoarea nominală a unei acţiuni

Cotaţia unei acţiuni Cotaţia unei acţiuni pe piaţă
pe piaţă Valoarea nominală a unei acţiuni

Analiza tabloului de finanţare

Tabloul de finanţare a activităţii unui agent economic este ilustrat de conţinutul bilanţului
în care soldurile conturilor patrimoniale sunt restructurate prin prisma asigurării posibilităţii de a
determina următorii indicatori financiari:
- fondul de rulment financiar sau fondul de rulment permanent (FR);
- fondul de rulment propriu (FRP);
- fondul de rulment împrumutat (FRÎ);
- fondul de rulment total (FRT);
- necesarul sau nevoia de fond de rulment permanent (NFR);
- trezoreria netă (TN);
- capacitatea de autofinanţare realizată (CAF);
 - capacitatea de autofinanţare necesară (CAFN).
În scopul determinării acestor indicatori se are în vedere conţinutul financiar al bilanţului
care este relevat prin reaşezarea grupelor şi posturilor structurale ale bilanţului, după repartizarea
rezultatului net al exerciţiului financiar. Regruparea este realizată conform criteriului de durată a
existenţei grupelor şi posturilor: nevoile şi resursele financiare constituite pentru o durată mai
mare de un an, sunt considerate permanente, în timp ce nevoile şi resursele financiare care
privesc perioade scadente mai mici de un an sunt clasate ca temporare.
În anumite situaţii particulare este posibil ca o parte a provizioanelor pentru riscuri şi
cheltuieli să fie constituite pentru perioade mai mari de un an şi evident, în aceste condiţii,
provizioanele respective vor fi evidenţiate în categoria resurselor stabile.
Tabloul de finanţare
Nevoi permanente sau nevoi Resurse permanente sau resurse
stabile formate din activele stabile (capitaluri permanente)
imobilizate: formate din:
- imobilizări necorporale - capitaluri proprii (inclusiv
- imobilizări corporale patrimoniul public dacă este cazul)
- imobilizări financiare - datorii ce trebuie plătite într-o
perioadă mai mare de un an
Nevoi temporare sau nevoi ciclice - subvenţii pentru investiţii
(active curente) formate din active
circulante şi active de regularizare- Resurse temporare sau resurse
curente (cheltuieli în avans): ciclice (datorii curente) formate din
- active circulante: datorii ce trebuie plătite într-o
- stocuri perioadă de până la un an şi pasive
- creanţe de regularizare-curente (provizioane
- investiţii financiare pe termen pentru riscuri şi cheltuieli şi, venituri
scurt înregistrate în avans):
- casa şi conturi la bănci - datorii ce trebuie plătite într-o
- cheltuieli în avans perioadă de până la un an:
- împrumuturi din emisiuni de
obligaţiuni
- credite bancare pe termen lung
- furnizori neachitaţi
- efecte de plătit
- clienţi-creditori
- datorii fiscale
- datorii către salariaţi
- protecţia socială
- dividende datorate
- credite bancare pe termen scurt
acordate de bancă pentru nevoi
temporare
- dobânzi de plătit
- provizioane pentru riscuri şi
cheltuieli
- venituri înregistrate în avans
 Structura financiară a bilanţului sau a tabloului de finanţare, prezentată de un agent
economic la un moment dat, oferă informaţiile necesare pentru a ne putea pronunţa atât asupra
echilibrului financiar pe termen lung (pentru o perioadă mai mare de un an), prin luarea în
consideraţie a nevoilor şi resurselor permanente (stabile), cât şi asupra echilibrului financiar pe
termen scurt (pentru o perioadă de până la un an) pe baza nevoilor şi resurselor temporare
(ciclice).
Cele două tipuri de echilibre financiare sunt într-o relaţie de condiţionare reciprocă.
Echilibrul financiar pe termen scurt este în acelaşi timp o premisă a echilibrului financiar pe
termen lung şi invers.
În situaţia în care resursele permanente ale unui agent economic depăşesc nevoile
permanente, acesta beneficiază de un excedent financiar sub forma fondului de rulment financiar
sau a fondului de rulment permanent ( FR ),
FR = Resurse permanente - Nevoi permanente
Această expresie a fondului de rulment mai este denumită şi fond de rulment
net.
FR = Nevoi temporare - Resurse temporare
Existenţa unui fond de rulment pozitiv atestă un echilibru financiar funcţional deoarece
resursele permanente finanţează în totalitate nevoile permanente şi asigură totodată un surplus
care poate fi utilizat pentru acoperirea unei părţi din nevoile temporare, diminuând riscurile ce
pot apare pe termen scurt.
Indicatorul care exprimă în mod corect libertatea de decizie a managerului pentru
finanţarea nevoilor permanente este fondul de rulment propriu ( FRP ), care se determină ca
diferenţă între capitalurile proprii şi asimilate şi nevoile permanente (activele imobilizate) şi care
în condiţii minime de echilibru financiar este nul, deci nu înregistrează o mărime negativă,
FRP = Capitaluri proprii şi asimilate - Nevoi permanente , sau
FRP = (Resurse permanente - Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de
un an) - Nevoi permanente
Se menţionează că, în categoria capitalurilor proprii asimilate se au în vedere subvenţiile
pentru investiţii (subvenţii guvernamentale şi alte resurse primite pentru finanţarea investiţiilor,
precum şi a imobilizărilor primite cu titlu gratuit).
În mod corespunzător se recurge şi la calculul Fondului de rulment împrumutat ( FRÎ)
care se obţine astfel:
FRÎ = FR - FRP = Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an
Forma financiară a fondului de rulment care exprimă în ansamblu posibilităţile băneşti
antrenate în activitatea economică curentă este dimensionată prin fondul de rulment total ( FRT )
care este echivalent cu nevoile temporare,
FRT = Total active - Nevoi permanente
FRT = Active circulante + Cheltuieli în avans =
= Nevoi temporare = Active curente
Analiza echilibrului financiar poate fi abordată şi prin compararea fondului de rulment
permanent sau financiar ( FR ) cu necesarul de fond de rulment permanent ( NFR ).
Indicatorul denumit necesarul de fond de rulment permanent (NFR) se calculează pe
baza următoarei relaţii:
NFR  Nevoi temporar e - Resurse temporar e
exclusiv disponibil ităţile băneşti exclusiv creditele bancare pe
din casă şi conturi la bănci termen scurt, acordate pentru Se consideră o
nevoi temporar e
situaţie financiară echilibrată atunci când FR  NFR .
Diferenţa dintre fondul de rulment permanent sau financiar şi necesarul aferent reprezintă
trezoreria netă ( TN ): TN = FR - NFR sau,
TN = Disponibilităţi băneşti din - Credite bancare pe termen scurt
casă şi conturi la bănci
Dacă fondul de rulment permanent depăşeşte mărimea necesarului de fond de rulment
permanent, agentul economic dispune la încheierea exerciţiului financiar de o trezorerie netă
pozitivă, de un excedent financiar, care-i asigură autonomia financiară şi respectiv echilibrul
financiar pe termen scurt.
În situaţia în care trezoreria netă este negativă, fondul de rulment permanent este mai mic
decât necesarul de fond de rulment, agentul economic respectiv recurge la măsura de a contracta
credite bancare pe termen scurt pentru acoperirea financiară a nevoilor temporare.
Prin urmare, când trezoreria netă este negativă se semnalează un dezechilibru financiar la
încheierea exerciţiului, care a fost acoperit prin credite pe termen scurt, crescând astfel
dependenţa faţă de sistemul bancar.
Analiza în dinamică a trezoreriei nete ne permite să cunoaştem fluxul de mijloace băneşti
cunoscut şi sub denumirea de "cash-flow",
cash  flow  TN1  TN0
Un flux bănesc pozitiv ne permite să apreciem că există o capacitate de finanţare în
creştere, o prosperitate financiară care asigură o posibilă creştere economica.
Starea de echilibru sau de dezechilibru financiar este atestată şi pe baza nivelului
indicatorilor care se referă la capacitatea de autofinanţare.
Capacitatea de autofinanţare realizată (CAF) cuantifică proporţia efectivă în care fondul
de rulment financiar sau fondul de rulment permanent (FR) acoperă nevoile temporare,
FR
CAF   100
Nevoi temporar e
Capacitatea de autofinanţare necesară (CAFN) se calculează prin raportarea necesarului
de fond de rulment permanent la nevoile temporare iar expresia sa cifrică dimensionează limita
operaţională optimă peste care se apreciază existenţa unei stări de echilibru financiar,
NFR
CAFN   100
Nevoi temporare

Analiza situaţiei financiare cu ajutorul unor

metode manageriale
Studiul riscului de faliment al fiecărui agent economic constituie o componentă a analizei
financiare de natură managerială care se realizează cu ajutorul unor metode specifice. Aceste
metode permit o diagnosticare preventivă a dificultăţilor economico-financiare şi pe această bază
se poate interveni prin aplicarea unor măsuri cu efecte operative şi strategice pentru redresarea şi
consolidarea stării financiare, creşterea performanţelor şi în consecinţă anularea riscului de
faliment al agentului economic.
 Mărimea "Z" fundamentată de Altman are următoarea relaţie de calcul:
Z  1,2x1  1,4x2  3,3x3  0,6x4  1,0x5
în care variabilele x1, x2, x3, x4, x5 sunt indicatori economico-financiari cu un conţinut
informaţional consistent capabili să sintetizeze prin agregare starea financiară a unui agent
economic, iar constantele cu care sunt amplificaţi indicatorii sunt de natură statistică şi exprimă
ponderea sau importanţa unei rate sau variabile în logica economică a evaluării riscului de
faliment.
Cei 5 indicatori economico-financiari luaţi în considerare la calculul mărimii "Z" sunt:
Fondul de rulment permanent
x1 
Total active
Indicatorul x1 măsoară flexibilitatea de acţiune a agentului economic.
Profitul reinvestit
x2 
Total active
Profitul reinvestit are în acest caz o semnificaţie mai largă, determinându-se ca diferenţă
între rezultatul net al exerciţiului şi dividendele care revin acţionarilor.
Indicatorul x2 exprimă capacitatea internă de finanţare a obiectivelor de dezvoltare a
activităţii agentului economic.
Rezultatul economic
x3 
Total active
Indicatorul x3 are semnificaţia de rată a rentabilităţii economice sau de eficienţă a
utilizării activelor.
Valoarea de piaţă a capitalulu i subscris şi vărsat
x4 
Datorii ce trebuie plătite într - o perioadă mai mare de un an
Indicatorul x4 măsoară nivelul de îndatorare al agentului economic prin credite
contractate pentru perioade mai mari de un an.
Cifra de afaceri
x5 
Total active
Indicatorul x5 este tot un indicator de eficienţă a utilizării activelor dar, efectul economic
este exprimat prin cifra de afaceri realizată de agentul economic.
Conţinutul informaţional al fiecăruia dintre cei 5 indicatori permite să se aprecieze că
nivelurile lor sunt cu atât mai bune cu cât înregistrează o valoare absolută mai mare. De aceea,
mărimea "Z" este interpretată având în vedere următoarele intervale cifrice:
- când "Z"  1,8 starea de faliment este iminentă;
- când "Z" > 3 situaţia financiară este bună;
- când 1,8 < "Z"  3 situaţia financiară a agentului economic este dificilă, cu
performanţe vizibil diminuate, apropiate de pragul stării ce precede falimentul.
Deşi metoda funcţiei "Z" este apreciată ca având aplicabilitate curentă cu bune rezultate
în fundamentarea deciziilor de conducere, aceasta este marcată de o serie de dezavantaje care au
un conţinut predominant subiectiv, cum ar fi:
- indicatorii utilizaţi la calculul mărimii "Z" se referă la exerciţii financiare anterioare;
- nivelurile ratelor economico-financiare pot fi deformate în cazul unor contabilităţi
"creative" şi în consecinţă şi concluzia finală este neconformă cu realitatea;
 - aplicarea unor tehnologii de înregistrare contabilă diferite în timp şi spaţiu, pot deforma
atât mărimea indicatorilor economico-financiari cât şi nivelul mărimii "Z", inclusiv conţinutul
concluziilor. În aceste condiţii este diminuată sau chiar anulată utilitatea lor în cazul
comparaţiilor efectuate în dinamică sau între diverşi agenţi economici;
- evaluările contabile pot fi distorsionate prin aprecieri subiective efectuate de cenzori.

Metodele manageriale de analiză şi decizie vizând starea economico-financiara de

insolvabilitate sau riscul de faliment au în vedere şi identificarea celor "10 ameninţări" pentru
supravieţuirea unui agent economic şi anume:

1. Amplasarea greşită a afacerii determinată de:

- aplicarea unei politici greşite de marketing;
- nepromovarea unei reclame eficiente privind activitatea şi oferta agentului
economic;
- alegerea unei pieţe nepotrivite pentru vânzarea produselor şi prestarea serviciilor.
2. Imobilizarea în prea mare măsură a capitalului permanent în active imobilizate şi
utilizarea ineficientă a acestor active.
3. Existenţa unui fond de rulment permanent insuficient pentru desfăşurarea procesului
economic.
4. Inexistenţa resurselor băneşti necesare rambursării împrumuturilor scadente.
5. Gestionarea necorespunzătoare a stocurilor de resurse materiale:
- existenţa unor stocuri cu mişcare lentă care depăşesc necesarul curent pentru
asigurarea continuităţii şi operativităţii realizării comenzilor;
- supradimensionarea stocurilor de resurse materiale în raport cu cifra de afaceri şi în
consecinţă o viteză de rotaţie încetinită;
- existenţa unor stocuri de resurse materiale inutilizabile.
6. Adoptarea unei politici de expansiune economica necontrolată concretizată în lansarea
unor produse sau oferirea unor servicii pe pieţe care nu au fost cercetate în prealabil.
7. Adoptarea unei politici inadecvate de capitalizare a unei părţi din profit (acordarea
unor dividende mari acţionarilor şi reducerea posibilităţilor de reinvestire).
8. Lipsa de experienţă în administrarea patrimoniului şi o calificare necorespunzătoare a
personalului din punct de vedere profesional.
9. Existenţa unei fluctuaţii pronunţate a personalului, ca urmare a unei politici salariale
necorespunzătoare sau nestimulative (salarii mai mici şi condiţii de muncă dificile sau
nefavorabile).
10. Procesul de informare şi de relaţii cu partenerii de piaţă este dominat de o birocraţie
excesivă.

Practica internaţională de analiză şi diagnostic a pericolului de faliment recomandă şi

folosirea unor procedee operative cu un conţinut orientativ care permit detectarea iniţială a
pericolului, luând în considerare următoarele indicii:
-transferarea recentă a contului de disponibil bănesc de la o bancă la altă bancă;
-depăşirea limitelor de apelare la credite, în special pentru nevoi curente, fără explicaţii
satisfăcătoare;
-nerespectarea unui raport optim între datorii şi capitalul propriu;
-furnizarea cu întârziere a informaţiilor financiare;
 -schimbarea experţilor contabili;
-modificări în aparatul de conducere.
Consistenţa concluziilor privind starea economico-financiară a unui agent economic
creşte pe măsură ce în analiză sunt aplicate mai multe metode de natură managerială.