În spaţiu tainic, fără mărturie,

mă alesei cândva făptură vie.

M-au făurit râzând, cântând, părinţii.

Ei, ţesătorii vieţii şi ai morţii,

mi-au dat ce-ngăduise soartea:

au pus în mine soarele şi noaptea,

şi mi-au adus un drum în faţa porţii

"Acesta -i drumul tău, mi -au zis părinţii,

porneşti din văi s -ajungi în slava minţii."

Pe cale-n lumea neagră am plecat.

Umblam, vedeam, dar nu mă închegam.

Vedeam, umblam, dar încă nu eram.

Prin anul lung, ah lung, de altădat'

de-abia iubirea m-a întemeiat.