Você está na página 1de 1

Amiază de vară - Demostene Botez

Trece soarele prin mine ca prin geam.

Ce mai sunt? Ce mai am?

Ce-am rămas?

Inima îmi bate, mecanic, ca un ceas.

Câte veacuri oare au trecut

De când stau în soare fără gând?

Oare-s eu acela de la început

Ce-a rămas aicea, ezitând?

Sau lumina asta de la soare,

Scânteind în ochi ca pe izvoare,

Mă petrece înspre negre locuri,

Desfăcând în clipe albe veacuri.

Prin tăcerea cea de foc a după-amiezii,

Eu cu ochii-abia deschişi, ca huhurezii,

Văd cum timpul stă pe loc de mult

Şi ca pe un vuiet depărtat l-ascult.

Viaţa dormitează germinând,

Şi o simt în jur, universală,

Într-o nesfârşită oboseală

Şi-n absenţa ultimului gând.

Şi rămân şi eu uitat de toate

Şi de mine însumi tot, uitat,

Rar clipind, cu capul aplecat,

Ca oricare altă vietate.

Você também pode gostar