Alexandru Vaida Voevod (1872-1950)

Alexandru Vaida Voevod se naşte la data de 27 februarie 1872 într-o

familie românească veche şi bogată din Olpret, azi Bobâlna, din Judeţul Cluj. A
fost fiul lui Dionisie Vaida, participant la mişcarea naţională a românilor din
Transilvania. A studiat la şcolile din Bistriţa şi Braşov, iar la finalizarea acestora
a urmat Facultatea de Medicină de la Universitatea din Viena.
A fost o personalitate puternică şi activă în viaţa politică ardelenească, iar
ca urmare a acestui fapt a deţinut numeroase demnităţi respectiv funcţii în
societatea timpului său: parlamentar la Budapesta (1905-1918) - în această
calitate este desemnat pentru a prezenta la data de 18 octombrie 1918 în plenul
parlamentului ungar, declaraţia de autodeterminare (autodeterminare = a-şi
hotărî singuri soarta) a ardelenilor, numită „Declaraţia de la Oradea” ; membru
marcant al Partidului Naţional Român în calitate de vicepreşedinte iar la 1
decembrie 1919 devine prim-ministru, perioadă în care se ratifică (a ratifica = a
exprima consimţământul) de către Parlament legile care consfinţeau Marea
Unire; şi al Partidului Naţional Ţărănesc – în anul 1933 devine preşedinte al
acestui partid în urma demisiei lui Iuliu Maniu pentru o perioadă de timp, apoi
demisionează din cauza neînţelegerilor care apăruseră pe fondul conflictului cu
acesta din urmă; preşedinte al Consiliului de Miniştrii în perioada (1 decembrie
1918 – noiembrie 1933); Ministru al Afacerilor Străine (decembrie 1919-
octombrie 1932 )- amândouă funcţiile cu intermitenţă; Ministrul Muncii,
Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale (iunie 1932)- având profesia de bază medic pe
care şi-a exercitat-o întrucât gripa spaniolă (numită aşa deoarece în Spania s-a
înregistrat cea mai mare rată de mortalitate cauzată de această boală; a ajuns în
multe ţări inclusiv România odată cu întoarcerea soldaţilor de pe frontul
Primului Război mondial), tifosul (o boală infecţioasă şi contagioasă numită
„febra tranşeelor” este legată în special de conflictele armate dar care a afectat
şi populaţiile civile; considerat cea mai mare catastrofă epidemică din România
loveşte atât în Primul Război mondial cât şi în al Doilea Război mondial),
holera (boală infecţioasă, bacteriană, foarte gravă, cauzată de consumul de apă,
alimente, băuturi infestate care afectează în special intestinul subţire; la noi
aceasta boală este adusă în 1831 de armatele ruse, Moldova şi Ţara Românească
aflându-se sub administraţia militară rusească) -făceau ravagii în acea perioadă;
Ministrul Industriei şi Comerţului (iunie – noiembrie 1933); preşedintele
Frontului Românesc (februarie 1935 – martie 1938) şi al Frontului Renaşterii
Naţionale (ianuarie – iunie 1940), parlamentar la Bucureşti (1919 – 1940).
În ziua de 28 noiembrie 1918, Alexandru Vaida Voevod însoţit de fiul său
şi un mare număr de români din toate categoriile sociale, pleacă spre Alba Iulia,
unde în ziua următoare încep consfătuirile. La intervenţia acestuia, a lui Maniu
şi I. Suciu se găseşte o formulă prin care Transilvania să aibă autonomie
provizorie până la întrunirea Constituantei României Mari. Primeşte sarcina de
a compune lista membrilor Marelui Sfat care trebuia ales la Marea Adunare. Pe
data de 2 decembrie 1918, Marele Sfat şi-a ales conducerea. Alexandru Vaida
Voevod a fost desemnat alături de episcopii Miron Cristea (ce va deveni ulterior
primul patriarh al României la 1 noiembrie 1925), Iuliu Hossu (episcop greco-
catolic), Vasile Goldiş (profesor şi publicist), să facă parte din delegaţia care
urma să prezinte regelui şi guvernului hotărârile de la Alba Iulia.
A fost un susţinător al politicii lui Carol al II-lea, devenind foarte apropiat
de acesta, fiind numit în 1938 consilier regal, în prealabil fondează propriul
partid la 25 februarie 1935, Frontul Românesc pe care se sprijină regele pentru
a-şi legitima măsurile autoritare.
Apariţia pe scena politică a vremii a comunismului face ca Alexandru
Vaida Voevod să fie scos din viaţa politică, iar în data de 24 ianuarie 1945 este
arestat de către comunişti şi îşi va petrece ultimii ani din viaţă la Sibiu, în arest
la domiciliu. Moare în data de 19 martie 1950. Este considerat pe bună dreptate
“omul- cheie” al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.