Aztecii.

Aztecii sunt o civilizaţie precolumbiană (adică a existat înainte de 1492 când

Cristofor Columb a decoperit continentul american), un popor de nomazi ce s-a
stabilit în secolul al XII-lea în Valea Mexicului, unde, în secolul al XIV-lea îşi
întemeiază capitala la Tenochtitlan (astăzi New Mexico). Timp de câteva secole
cuceresc popoarele vecine şi fondează un vast imperiu. Dizolvarea civilizaţiei s-a
produs odată cu cucerirea lor de către spanioli în secolul al XVI-lea.
Cultura aztecă avea un bogat şi complex sistem de credinţe religioase şi
mitologice, printre cele mai fascinante sau surprinzătoare aspecte fiind sacrificiile
umane.
Crearea lumii Potrivit unor legende aztece, când poporul a ajuns în valea
Mexicului, ei erau consideraţi de către celelalte grupuri ca fiind cei mai neevoluaţi
dintre toţi, fapt ce i-a determinat pe aceştia să înveţe, împrumutând tot ce putea de
la cei cu care intrau în contact. Astfel există în mitologia aztecă mai multe mituri
ale creaţiei. Unul dintre acestea ne spune că au existat 4 mari perioade anterioare
lumii prezente, fiecare dintre acestea sfârşind printr-o catastrofă. Perioada în care
trăim noi, cea de-a cincea eră sau cea de-a cincea creaţie a scăpat de catastrofă
datorită sacrificiului unui zeu, pe nume Nanahuatl, cel mai scund şi mai umil
dintre zei, care a fost transformat în Soare. Un alt mit descrie pământul ca fiind o
creaţie a zeilor gemeni Tezcatlipoca şi Quetzalcoatl. Tezcatlipoca şi-a pierdut
piciorul în procesul de creare a lumii şi toate operele de artă reprezentându-l pe zeu
au un singur picior.
Aztecii aveau 5 coordonate spaţiale: Nord, Sud, Est, Vest şi Centrul Lumii
aflat în capitala lor, Tenochtitlan.
Religia aztecilor are un puternic caracter politeist. Zeităţile sunt în general
reprezentate sub forma omului, chiar dacă faţa poate fi a unui animal. Se întâmplă
chiar să se găsească mai multe reprezentări ale aceluiaşi zeu.

Zeii
Principalii zei azteci sunt:
Quetzalcoatl, zeul luminii, care aduce oamenilor civilizaţia;
Tezcatlipoca – zeul nopţii, al iernii şi al morţii;
Huitzilopochtli – zeul-Soare, zeu al războiului;
Tlaloc – zeul ploii şi al tunetului;
Chicomecoatl – zeiţa porumbului;
Tlazolteotl – zeiţa dragostei.

1
 Sacrificiile umane

Jertfele umane erau cu siguranţă cele mai şocante aspecte ale civilizaţiei
aztece. Se credea atunci că universul creat de zei se distruge încetul cu încetul, o
dată cu trecerea timpului. Pentru a împiedica o nouă dispariţie a lumii şi pentru ca
soarele să răsară în fiecare zi, ei consideră necesar să ofere zeilor sângele
oamenilor.
Chiar dacă se mai practicau şi în alte civilizaţii ale Americii, niciunde
sacrificiul uman nu era atât de dur. Spre exemplu, pentru reconsacrarea Marii
Piramide a Tenochtitlanului, în anul 1487, aztecii au raportat că au sacrificat circa
80400 de prizonieri în doar 4 zile. Asta ar însemna 14 ucişi pe minut. În
comparaţie cu lagărul nazist de la Auschwitz aztecii stăteau mai bine, naziştii chiar
dacă posedau tehnologie modernă nu omorau mai mult de 20000 pe zi. Totuşi
trebuie luat în considerare faptul că aztecii însăşi au raportat aceste cifre şi nu se
poate verifica cu certitudine validitatea acestor cifre. De fapt mulţi experţi
consideră aceste cifre exagerate.
Majoritatea ritualurilor de sacrificare implicau mai mult de două persoane.
Victima (uneori era considerată o onoare a sacrificiul) era pictată pe faţă cu
albastru şi dus în vârful templului. Apoi patru preoţi îi despicau abdomenul,
trecând prin diafragmă direct la inimă, care era scoasă chiar în timpul în care încă
mai bătea. Inima era pusă apoi într-un vas ţinut lângă statuia zeului căruia îi era
destinat sacrificiul. Corpul era aruncat pe scări, iar apoi dezmembrat şi folosit ca
hrană sau ca dar.
Ritualurile de sacrificare depindeau de zeul căruia îi era adresat gestul,
întâlnindu-se şi jertfa prin ardere, împungere cu săgeţi sau în luptă.
Aztecii îşi apărau practicile spunând că nu diferă foarte mult de cele ale altor
popoare care îşi ucid adversarii în luptă, ei nefăcând altceva decât să-i facă
prizonieri şi să-i ucidă după terminarea bătăliei