Alexandru cel Mare (în greacă Μέγας Αλέξανδρος, Megas Alexandros, n. 20 iulie 356 î.Hr. – d.

10 iunie
323 î.Hr.), cunoscut și sub numele de Alexandru Macedon, Alexandru al III-lea al Macedoniei sau
Alexandros III Philippou Makedonon, rege al Macedoniei (336 î.Hr.-323 î.Hr.), a fost unul dintre primii
mari strategi și conducători militari din istorie. Cuceririle sale spectaculoase i-au făcut pe macedoneni
stăpâni ai Orientului Apropiat. La moartea sa, la vârsta de 33 de ani, Alexandru era stăpânul celui mai
mare imperiu cucerit vreodată. Alexandru a contribuit substanțial la răspândirea culturii elene în
întreaga lume.

Fiul regelui Filip al II-lea al Macedoniei și al reginei Olimpia s-a născut în anul 356 î.Hr., chiar în aceeași
noapte când Templul lui Artemis din Efes a fost incendiat. Tatăl său, care avea multe soții și care își
neglija nevasta, i-a oferit fiului său, de-a lungul copilăriei o educație spartană, fiind foarte sever. Se
spune că l-a aruncat în mijlocul unui grup de lei[1]. Zilnic, Alexandru se antrena din greu, să lupte si să
comande soldați, îndeplinind îndatoriri militare stricte. Datorită acestui mod de viață, a deprins tradițiile
militare, dezvoltându-și o constituție robustă.

Mama lui Alexandru, Olimpia, nu era de origine macedoneană, ci era grecoaică din Epir. Când Alexandru
a împlinit treisprezece ani, tatăl său, regele Filip al II-lea al Macedoniei, a decis că Alexandru avea nevoie
de o educație superioară pe lânga educația spartană, și i-a căutat un tutore. Acesta a fost marele filozof
al antichității, Aristotel, care s-a ocupat de educația tânărului Alexandru, dându-i acestuia vaste
cunoaștințe din domeniul filozofiei, astronomiei, matematicii, artei, biologiei, geografiei și politicii.

Se povestește că micul prinț a reușit să îmblânzească un armăsar cu coama neagră, de proveniență

grecească, vândut regelui de către un comerciant, pe care nu l-au putut călări nici cei mai puternici
generali din armata lui Filip și nici regele însuși. Alexandru i-a cerut voie tatălui său să tragă de frâiele
calului și descoperise frica calului față de umbra sa. L-a întors cu fața spre soare și l-a putut încăleca. De
atunci, acest armăsar a devenit calul lui Alexandru, pe care l-a numit Bucifal („cap de bou” ). Descris ca
provenind din cea mai bună linie de creștere thesaliană, Bucefal avea roba neagră și o stea albă în frunte
și era mai mare în comparație cu ceilalți contemporani ai săi. Un scriitor grec spunea că Bucefal avea un
ochi albastru.

Confom istoricilor, Alexandru era un băiat deosebit, având o frumusețe aproape feminină, și fiind exact
opusul tatălui său Filip, care era o „brută care bea de stingea și era dur cu toți cei din jurul său”.
Alexandru avea trăsături delicate; toate reprezentările lui rămase până astăzi confirmă acest lucru. De la
o vârsta fragedă, a dezvoltat o relație homosexuală cu Hefestion.

În ceea ce privește aspectul lui Alexandru, mulți istorici cred, pe baza picturilor antice, sculpturi și
documente, că el a fost foarte frumos. Mulți îl descriu că avea părul lung, blond, ajungând până la gât,
un nas drept, o frunte proeminentă, bărbie scurtă, fără barbă și o privire intensă. Este clar, totuși, cât de
înalt a fost de fapt, dar se pare că există un consens printre istorici că în realitate a fost destul de scund,
dar bine proporționat., avand o constituție robustă,un trup fizic bine. Trăsăturile sale faciale erau însă
feminine. Avea ochii mari, un nas neobișnuit de mare și alungit, păr cârlionțat, culoarea părului său era
șaten deschis, iar pielea era de culoare măslinie. Nu era blond, iar părul său a fost inițial șaten, dar s-a
albit în urma campaniilor militare care l-au epuizat.
Dpa scrierile lui Plutarh, Alexandru a avut un temperament violent și impulsiv, (de unde rezulta si o serie
din deciziile sale). Deși Alexandru a fost încăpățânat era deschis la dezbateri. A avut și o latură mai
calmă, perceptivă, logică și calculate, o mare dorință de cunoaștere, o dragoste pentru filozofie, și a fost
un cititor pasionat. Datorită inteligenței sale, și-ar fi dezvoltat capacitatea de-a comanda. Alexandru a
fost erudit și pasionat atât de arte și științe. Cu toate acestea, el a avut un interes scăzut în sport sau
jocuri olimpice, spre deosebire de tatăl său. El a avut o mare carismă și o forță de personalitate,
caracteristici care l-au făcut un mare lider.

Abilitățile sale unice au demonstrat incapacitatea generaliilor săi să se unească și să mențină Imperiul
după moartea lui - doar Alexandru a avut capacitatea de a face acest lucru. În timpul anilor săi finali, și
mai ales după moartea lui Hephaestion, Alexandru a inceput să prezinte semne de megalomanie și
paranoia. Realizările sale extraordinare, împreună cu propriul său sentiment inefabil al destinului și
lingușirea tovarășiilor săi, pot fi combinate cu iluziile sale de grandoare care sunt ușor vizibile în
testamentul său, precum și dorința sa de a cuceri lumea.

El pare să fi crezut ca el însuși este un zeu, sau cel puțin a încercat să se divinizeze. Mama sa, Olimpia,
întotdeauna a insistat că el a fost fiul lui Zeus, confirmat de oracolul lui Amun de la Siwa.

Adoptand elemente ale tradiției persane, practici pe care macedonenii le-au respins, Alexandru a fost un
conducător pragmatic, care a înțeles dificultățile de a guverna asupra diferitelor popoare. Astfel,
comportamentul său megalomanic ar fi fost pur și simplu o încercare practică de a consolida statul său și
de păstrare a imperiului întregit.

Peste cativa ani,Filip fu asasinat la nunta fiicei sale.Dupa tragica moarte a tatalui sau,Alexandru fu
proclamat rege de catre generalii tatalui sau,avand numai 20 de ani. Dupa cateva lupte importante
castigate de Alexandru,acesta isi dovedi maturitatea de care toti ceilalti se indoiau,considerandu-l chiar
imatur.

In primavara anului 334 i.H.,Alexandru Macedon porni la lupta cu 30.000 de oameni spre imperiul
persan.El a obtinut victoria asupra persilor si a mercenarilor greci condusi de generalul Memnon la
Granicos.

Patrunzand in Cilicia in toamna anul 333 i.H.,Alexandru a avut prima comfruntare militara directa cu
Darius al III-lea,langa Issos.In urma acestui triumf,familia lui Darius cazu in mana macedonienilor.Darius
ii propuse mai tarziu lui Alexandru pacea,dar fu refuzat.

In anul 332,Alexandru cel Mare patrunse in Egipt,unde nici o cetate nu avu curajul sa opuna
rezistenta.Prin ofrande aduse zeului Amon,Alexandru se declara fiu al zeului ce-i dadea dreptul de a
ocupa tronul Egiptului.Ajuns rege,Alexandru a intemeiat orasul Alexandria,unde a fost construita mai
tarziu una din cele 7 minuni ale lumii (Farul din Alexandria).

Peste ceva timp,in anul 324 i.H.,Alexandru se va insura cu Sateira,fiica lui Darius.

In anul 323,la data de 13 iulie,Alexandru moare (sanatate precara) la varsta de numai 33 de

ani.Alexandru cel Mare nu desemna nici un succesor.Cauza mortii sale pare sa fi fost malaria.
Inainte sa moara Alexandru mai are ultimele 3 dorinte : drumul spre incinerare sa fie presarat cu toate
bogatiile sale castigate in urma razboaielor (semnifica bogatia pe care o lsa in urma orice om cand
moare), cei care ii vor duce sicriul sa fie doctorii lui (niciun doctor nu se poate opune mortii) si mainile
sale sa ii fie lasate sa atarne pe langa sicriu (oamenii sa vada ca in ciuda tuturor bogatiilor nu va duce
nimic cu el.)

Dupa moartea lui Alexandru Macedon,imperiul cladit de el s-a destramat cu aceeasi rapiditate cu care
a fost intemeiat.Generalii sai au inceput sa se certe pentru tron,insa imperiul a ajuns sa fie condus de
diadohi;acestia il proclamau ca rege pe fratele lui Alexandru,Archaidos.