Polonia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigation Jump to search

Republica Polonă
Rzeczpospolita Polska
Polska (poloneză)
Rzeczpospolita Polska (poloneză)

Drapelul Poloniei Stema Poloniei

Imnul național: (Mazurca lui Dąbrowski)

Meniu
0:00
Mazurek Dąbrowskiego

Geografie
Suprafață
- totală 312.679 km² (locul 71)
Apă (%) 3,07
Cel mai înalt punct Rysy[12] (2.499 m)
 Cel mai jos punct Żuławy Wiślane[*][11] (-1,8 m)
Cel mai mare oraș Varșovia
Cehia
Germania
Ucraina
Vecini Slovacia
Belarus
Lituania
Rusia
Fus orar UTC+1
Ora de vară UTC+2
Populație
Populație
- Recensământ 2011 38.511.824 (locul 34)
Densitate 123 loc/km²
- Estimare 2014 38.483.957 [3] (locul 34)
Limbi oficiale Poloneză1
Etnonim Polonez
• 93,52% Polonezi
• 1,09% Silezieni
• 0,13% Germani
• 0,10% Belaruși
• 0,09% Ucrainieni
Grupuri etnice
• 0,04% Cașubi
• 0,03% Țigani
• 0,02% Lemkieni
• 4,86% altele

Guvernare
Sistem politic Republică parlamentară
Președintele Poloniei Andrzej Duda
Prim-ministru al Poloniei(d) Mateusz Morawiecki[*]
Legislativ Adunarea Națională
Camera superioară Senat
Camera inferioară Sejm
Capitala Varșovia
Istorie
Creștinarea Poloniei2 14 aprilie 966
Regatul Poloniei 18 aprilie 1025
Împărțirea Poloniei 24 octombrie 1795
Ducatul Varșoviei 22 iulie 1807
Invadarea Poloniei, 1 septembrie 1939
 Al doilea război mondial
Polonia comunistă 8 aprilie 1945
Polonia democrată 13 septembrie 1989
Intrarea în UE 1 mai 2004
Economie
PIB (PPC) 2018
- Total 1,193 trilioane $[5] (locul 21)
- Pe cap de locuitor 31.430 $[6]
PIB (nominal) 2018
- Total 614,190 miliarde $[5][7] (locul 23)
- Pe cap de locuitor 16.179 $
Gini (2015) 31,8 (mediu)
IDU (2017) 0,865 (foarte înalt) (locul 33)
Monedă Zlotul (PLN)
Coduri și identificatori
Cod CIO POL
Cod mobil 260
Prefix telefonic 48
ISO 3166-2 PL
Domeniu Internet .pl3
1 Limbile bielorusă, cașubiană și germană sunt folosite ca limbi auxiliare în 16 comune.
2Adoptarea creștinității în Polonia este văzută de mulți polonezi, indiferent de afilierea religioasă, ca
unul dintre cele mai importante evenimente din istoria țării, deoarece a fost folosită pentru a unifica
triburile din regiune.[10]
3 Se poate folosi și domeniul .eu, pentru că Polonia face parte din Uniunea Europeană.

Modifică date / text

Polonia (în poloneză Polska, pronunție /ˈpɔlska/; oficial Republica Polonă, în poloneză
Rzeczpospolita Polska[a]) este o țară din Europa Centrală, care se învecinează cu Germania la vest, cu
Cehia și Slovacia la sud, cu Ucraina și Belarus la est și cu Lituania, Rusia și Marea Baltică la nord. Are,
de asemenea, o frontieră maritimă cu Danemarca și Suedia. Întreaga suprafață a Poloniei este de
312.679 km²,[13] situând acest stat pe poziția 70 în lume din punct de vedere al suprafeței.[14] Polonia
are o populație de 38,5 milioane de locuitori,[13] concentrați, în principal, în orașe și municipii mai
mari, precum capitala istorică – Cracovia, și cea actuală – Varșovia. Este o republică compusă din
șaisprezece voievodate (województwo).[15]
Primul stat polonez a fost creat în anul 966 de Mieszko I.[16] Teritoriul său a fost similar cu limitele
actuale ale țării. În anul 1025, Polonia a devenit regat și în 1569 a cimentat o asociație de lungă durată
cu Marele Ducat Lituanian, prin unire formând Republica Celor Două Națiuni. Republica a fost
desființată în 1795.[17] Polonia și-a recăpătat independența în 1918 după Primul Război Mondial, dar
și-a pierdut-o din nou în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind ocupată de forțele Germaniei
Naziste și Uniunii Sovietice, după 1945 devenind un stat comunist aflat sub controlul fostei Uniuni
Sovietice. În anul 1989, dominația comunistă a fost răsturnată și Polonia a devenit ceea ce este
neoficial denumit „A treia Republică Poloneză”.
Polonia este o putere regională, precum și o posibilă putere mondială emergentă.[18] Este a opta cea
mai mare și una dintre cele mai dinamice economii din Uniunea Europeană,[19][20], și are un nivel
foarte înalt de dezvoltare umană[21] și un nivel relativ scăzut de corupție.[22] Polonia este o țară
dezvoltată[23] și democratică, cu standarde foarte ridicate de trai, de calitate a vieții,[24] siguranță,
educație și libertate economică.[25][26] Situată între Europa de Est și Vest, Polonia a dezvoltat un
bogat patrimoniu cultural, ce include numeroase monumente istorice și 15 situri arheologice ale
UNESCO.[27] Polonia este membră a NATO, ONU, OECD, Organizației Mondiale a Comerțului și a
Uniunii Europene.

Cuprins
• 1 Nume
• 2 Istorie
• 2.1 Antichitate
• 2.2 Evul Mediu
• 2.3 Republica Celor Două Națiuni
• 2.4 Ducatul Varșoviei
• 2.5 După Congresul de la Viena
• 2.5.1 Imperiul Rus
• 2.5.2 Austria și Austro-Ungaria
• 2.5.3 Republica Cracoviană
• 2.5.4 Prusia
• 2.6 Primul Război Mondial
• 2.7 A doua Republică
• 2.8 Al Doilea Război Mondial
• 2.9 Republica Populară Polonă
• 2.10 Polonia contemporană
• 3 Geografie
• 3.1 Topografie
• 3.2 Ape
• 3.3 Climă
• 3.4 Orașe
• 3.4.1 Zone metropolitane
• 4 Politică
• 4.1 Puterea legislativă
• 4.2 Puterea executivă
 • 4.3 Puterea judecătorească
• 4.4 Organizarea administrativ-teritorială
• 4.5 Apărare
• 5 Economie
• 6 Transport
• 6.1 Căi ferate
• 6.2 Drumuri și autostrăzi
• 6.3 Transport aerian
• 6.4 Transport urban
• 7 Demografie
• 7.1 Istorie demografică
• 7.2 Limbi
• 7.3 Naționalități și minorități etnice
• 7.4 Structură confesională
• 8 Educație și știință
• 9 Cultură și literatură
• 9.1 Sport
• 10 Note de completare
• 11 Note bibliografice
• 12 Bibliografie
• 13 Vezi și
• 14 Legături externe

Nume
Polonia se numește oficial Republica Polonă. În limba poloneză există, totuși, două cuvinte
corespunzătoare cuvântului românesc republică: republika[28] și rzeczpospolita[29], dar cel de-al
doilea este folosit exclusiv în legătură cu statul polonez. Numele rzeczpospolita însemnând lucru
public este traducerea directă a vorbei latinești res publica[30].
Originea numelui Polska rămâne incertă, dar există o ipoteză foarte verosimilă, care afirmă că acest
toponim este derivat din cuvântul pole (din slava veche *polje) însemnând câmp[31]. O părere că
numele statului nu vine direct de la pole, ci a derivat prin intermediul numelui unui popor vest-slavic,
polani, deși este foarte recunoscută, a fost recent pusă la îndoială de către unii istorici[32].
În trecut, în special în Evul Mediu, Polonia era cunoscută în afara țărilor slave sub denumirile latinești
— terra Poloniæ (țara Poloniei) și Regnum Poloniæ (Regatul Poloniei).[33] Din numele acestea vin și
denumirile străine în limbile romanice pentru a desemna acest stat — franceză Pologne, portugheză
Polónia sau Polônia, spaniolă, română și italiană Polonia. Din numele slav vin denumirile în limbi
germanice – germană Polen, engleză Poland. În unele limbi, cuvântul pentru a desemna Polonia vine
de o altă rădăcină, legată cu numele tribului slav lenzieni și cuvântul lęda însemnând pârloagă —
maghiară Lengyelország, lituaniană Lenkija, persană ‫ لهستان‬Lahestan.[34] În româna veche,
polonezului i se spunea „leah”, la plural „leși”, nume întâlnit și în ucraineană:ljach. A rămas în română
ca nume de familie, Leahu.

Istorie
Articol principal: Istoria Poloniei.

Antichitate

Europa Centrală și de Est în Epoca Fierului (cu civilizațiile slave Lusațiană, Milograd și Chernoles, cca
750 î.Hr.)
În antichitatea târzie, diverse grupuri etnice au locuit pe teritoriul Poloniei de astăzi. Datele privind
respectivele grupuri nu sunt exacte, iar afilierea lor lingvistică este controversată.[35] Teritoriul
Poloniei a fost locuit, între altele, de triburi slave,[36] celtice, baltice[37] și germanice.[36] Este
disputată, de asemenea, originea slavilor. În principal, se disting două teze în această privință: alohtonia
și autohtonia.
Cea mai cunoscută descoperire arheologică privind Polonia preistorică este o așezare fortificată din
Biskupin,[38] datată din cultura luzațiană (de origine slavă) a epocii timpurii a fierului, în jurul anului
750 î.e.n.

Evul Mediu
Articol principal: Polonia în timpul Evului Mediu.
Primirea botezului de Jan Matejko.
Primul conducător atestat al statului polonez a fost Mieszko I din dinastia Piast, care a fost botezat în
anul 966 de misionari din Regatul Ceh.[39] Creștinarea Poloniei a început în această perioadă și s-a
desfășurat concomitent cu combaterea credințelor slave păgâne.[40] Succesorul și fiul său, Boleslav
Viteazul, a devenit primul rege al Poloniei în 1025,[41][42] impunând independența statului față de
Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană, cel mai mare și cel mai puternic vecin al Poloniei în acea
epocă.[43] Succesorul său, Mieszko al II-lea Lambert, nu a reușit să consolideze realizările acestuia, a
destabilizat țara și a pierdut o serie de teritorii.[36][44]

Polonia în timpul dinastiei Piaștilor (secolul al X-lea)

Fiul lui Mieszko II, Cazimir Restauratorul, a restaurat statul, a întărit armata, a dezvoltat economia și a
protejat Biserica. În timpul domniei sale a început formarea statului cavaleresc. Deși a avut parte de
multe succese cât a fost la putere, lui Cazimir Restauratorul nu i-a fost acordat niciodată titlul de rege.
Fiul său, Boleslav al II-lea cel Curajos, a primit acest titlu în 1076,[45] dar a fost exilat în 1079, după
ce a dat un ordin de ucidere a episcopului Cracoviei sub acuzația de trădare.[46] I-a urmat pe tron
Vladislav I Herman, dar acesta a renunțat la titlu regal.
Boleslav al III-lea Gură Strâmbă
Conducătorul următor, Boleslav al III-lea Gură Strâmbă, a câștigat tronul Poloniei după o luptă lungă
cu fratele său, Zbigniew. În testamentul său, acesta a decis să scindeze statul pentru a preveni astfel
războaie civile între fiii lui. A dispus testamentar crearea a șase teritorii (dzielnica, pl. dzielnice,
„districte”), trei pentru fii, unul pentru soția sa, Salomea, unul pentru fiul cel mai mare (senior),
teritoriu compus din Polonia Mică, Pomerelia și o parte a Poloniei Mari, și unul sub control senioral
(Pomerania Occidentală). Seniorul controla provincia sa, provincia seniorală și alte teritorii aflate sub
controlul senioral.
În 1138, Vladislav al II-lea Exilatul a primit Silezia, Boleslav al IV-lea cel Creț — Mazovia, iar
Mieszko al III-lea cel Bătrân — o parte a Poloniei Marii, care nu a făcut parte din provincia seniorală.
Moștenitorul lui Bolesław Krzywousty, Henric din Sandomierz, a fost duce al Sandomierzului pe care
l-a primit în 1146. Vladislav al II-lea Exilatul a devenit primul senior.
În perioada fragmentării teritoriale au avut loc unele încercări de reunificare a teritoriului, dar
încercările au eșuat sau au fost de scurtă durată. Una dintre cele mai reușite a fost cea a „Henricilor
silezieni” („Henrykowie Śląscy”), Henric I cel Bărbos și Henric al II-lea cel Pios. Ei au unit două
provincii: Silezia și Polonia Mică, dar statul lor s-a prăbușit ca urmare a atacurilor mongole, respectiv a
înfrângerilor suferite în bătăliile de la Chmielnik și de la Legnice (Legnița) în 1241. O altă încercare
importantă a fost a lui Przemysł al II-lea. El a unit Polonia Mare cu Pomerelia și a fost încoronat în
1295. Statul său s-a destrămat la moartea acestuia, în 1296, survenită în condiții misterioase.
Sacrofagul lui Jadwiga din Catedrala Wawel.
O încercare reușită a fost făcută de pe Vladislav I cel Scurt. El a unit Polonia Mică și Polonia Mare,
cele mai importante părți ale țării, și s-a încoronat la data de 20 ianuarie 1320. Fiul său, Cazimir al III-
lea cel Mare, a întărit poziția Poloniei în regiune, a extins teritoriul țării spre est, adăugând teritoriile
rutene și Podolia. Pe plan internațional, el a realizat alianțe și pacte cu casele regale de Luxemburg și
Anjou și a dezvoltat economia și sistemul de apărare a țării. După moartea lui Cazimir, datorită lipsei
de moștenitori, tronul Poloniei a fost ocupat de monarhi din casa Anjou, luând sfârșit, astfel, perioada
Piaștilor.
În anul 1370 Ludovic I al Ungariei a fost încoronat ca rege al Poloniei. În timpul domniei sale a început
supremația nobilimii în viața politică a țării. Nobilimea a primit primul privilegiu general în Košice, în
1374. După moartea lui Ludovic d'Anjou, în 1382, a început cea mai lungă perioadă de interregn din
istoria Poloniei. În cele din urmă, fiica lui Ludovic, Jadwiga de Anjou, a fost încoronată nu ca regină a
Poloniei, ci ca rege, la 16 octombrie 1384. În 1386 regina Jadwiga s-a măritat cu ducele Lituaniei
Iogailas (Jagiello), cunoscut, ulterior, ca Vladislav al II-lea al Poloniei. Încoronarea lui a fost la 4
martie 1386, inaugurându-se, astfel, perioada dinastică a casei regale a Jagiellonilor.

Republica Celor Două Națiuni

Articol principal: Uniunea statală polono-lituaniană.

Bătălia de la Grunwald a fost pictată de Jan Matejko, autor și al altor picturi care prezintă istoria
Poloniei.
Uniunea personală cu Marele Ducat al Lituaniei, vecinul din nord și est, începută prin încoronarea lui
Jagiello pe tronul polonez,[47] a permis extinderea puterii poloneze spre est și crearea (conform
Uniunii de la Lublin din 1569) confederației Polono-Lituaniene (Rzeczpospolita), ce cuprindea un
teritoriu situat între Marea Baltică, Munții Carpați, Belarusul actual, Nistrul și Niprul.
La nord-vest, cavalerii teutoni, conducători ai Prusiei din secolul XIII, au fost învinși de forțele unite
polono-lituaniene în bătălia de la Grunwald (1410) și, ulterior, în Războiul de Treisprezece Ani.
Conform celui de-al doilea tratat de la Toruń, 1466, ei au trebuit să cedeze partea occidentală a
teritoriului Coroanei Poloneze (teritorii mai târziu cunoscute ca Prusia Regală) și au acceptat
suzeranitatea polono-lituaniană asupra restului teritoriului lor (Prusia Ducală).

Moartea lui Sigismund II August, pictată de Jan Matejko.

În această perioadă, Polonia a devenit țara cu cea mai mare populație evreiască a Europei, datorită unor
edicte regale emise în secolul XIII, care au garantat siguranța și libertatea religioasă evreilor. Acestea
au contrastat cu persecuțiile periodice din Europa Vestică, persecuții ce s-au intensificat după Moartea
Neagră (1348-1349), când unele grupuri din Occident i-au acuzat pe evrei ca fiind cauzatori ai bolii.
Mare parte din Polonia a fost cruțată de această boală și emigrarea evreilor a adus beneficii într-un stat
în curs de dezvoltare. Cea mai mare creștere a numărului evreilor a avut loc în secolul XIX, când ei au
constituit 7% din întreaga populație poloneză. În general, regii Poloniei și nobilimea erau amabili cu
evreii, pe când țărănimea și Biserica Romano-Catolică nu.
În timpul existenței statului unit polono-lituanian, în secolul al XVI-lea Polonia a devenit monarhie
electivă, a cărui rege era ales pe viață. La moartea acestuia se organizau alegeri. Această situație a fost
necesară în urma crizei din anul 1572, când regele Poloniei, Sigismund al II-lea August, a decedat fără
moștenitor. Nefiind stabilită nici o metodă de alegere a regelui, în această eventualitate, a fost nevoie de
mai mult timp pentru a decide metoda de alegere a noului rege. În final, după lungi dezbateri, s-a decis
să se permită întregii nobilimi poloneze să aleagă un nou rege. Nobilimea s-a adunat în Varșovia și a
votat într-o „alegere liberă”, vot ce s-a efectuat după moartea regelui.
Primele alegeri poloneze au avut loc în 1573. Patru oameni au fost candidați pentru rege: Henric de
Valois (Henryk Walezy), fratele regelui Franței (Carol al IX-lea), Ivan cel Groaznic, țarul Rusiei,
arhiducele Ernest din casa Habsburg și regele Suediei, Ioan Vasa III. Alegerea a fost foarte dezordonată
și a fost câștigată de Henric de Valois. Cauza pentru cea mai mare parte a dezordinii din timpul
alegerilor a fost numărul mare de oameni care au venit să voteze.
Alegerea din 1573, pictată de Jan Matejko.
Henric de Valois a părăsit tronul Poloniei după doar patru luni de domnie, după ce a primit vestea
morții fratelui său, care l-a numit moștenitor. Henric a devenit rege al Franței sub titlul de Henric III.
Această mișcare a surprins majoritatea nobilimii, deoarece în timpul conducerii lui Henric economia
Poloniei s-a dezvoltat.
După 1569 uniunea statală polono-lituaniană a suferit o serie de invazii tătărești, care aveau drept scop
a prăda, a jefui și a prinde sclavi. Zona limitrofă de la sud-est a fost într-o stare de război semi-
permanent până în secolul XVIII. De asemenea, tătarii au sprijinit revoltele cazacilor în 1593, 1626,
1637-1638 și 1648-1654. Ultima, care a durat șase ani, a fost condusă de Bogdan Hmelnițki. Ca
rezultat al mai multor cereri făcute de hatman, Ucraina a fost pusă sub protecția Rusiei. Acordul a fost
făcut în ianuarie 1654, în orașul Pereiaslavl. Acesta a cauzat războiul polono-rus, care a durat între
1654 și 1667. La sfârșitul acestuia, opozanții au semnat un acord în Adrusovo (în jurul orașului
Smolensk), unde Polonia a cedat Ucraina Rusiei și cazacii au primit drept de autonomie locală și
armată internă.
Alegoria primei împărțiri a Poloniei
Polonia a avut unsprezece regi aleși. Aceștia au fost: Henric de Valois (Henryk Walezy), Ștefan Báthory
(Stefan Batory), Sigismund al III-lea Vasa (Zygmunt III Waza), Vladislav al IV-lea Vasa (Władysław IV
Waza), Ioan Cazimir al II-lea Vasa (Jan Kazimierz Waza), Mihai I (Michał Korybut Wiśniowiecki), Ioan
al III-lea Sobieski (Jan III Sobieski), August al II-lea cel Puternic (August II Mocny), Stanisław
Leszczyński, August al III-lea și Stanisław August Poniatowski.
Statul polono-lituanian de după Uniunea de la Lublin a reprezentat un contrapunct interesant în
perioada monarhiilor absolute din Europa Occidentală. Sistemul său politic cvasi-democratic, numit
„libertatea de aur a nobilimii”, a reprezentat o situație politică fără precedent în istoria Europei. Din
nefericire, luptele puternice dintre nobilimea mai săracă, magnații (panii) și regii aleși au subminat
valorile cetățenești și au erodat, treptat, autoritatea și puterea guvernului. După seria războaielor
pustiitoare din secolul XVII (cele mai notabile fiind Răscoala lui Bogdan Hmelnițki și Potopul),
Polonia-Lituania a devenit un stat slab din punct de vedere politic pe scena europeană. Economia și
dezvoltarea sa au fost afectate datorită păstrării caracterului agricol al țării și a statutului de șerbie
pentru majoritatea populației, ceea ce a întârziat industrializarea țării. La începutul secolului XVIII
uniunea polono-lituaniană, unul dintre cele mai mari state ale Europei, a devenit nimic mai mult decât
marioneta vecinilor săi: a Austriei, a Prusiei și a Rusiei.
Odată cu pătrunderea iluminismului în Polonia, în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea,[48]
o mișcare de reformă și revitalizare a statului a adus schimbări importante în sistemul politic și
economic, sfârșind prin introducerea primei constituții din Europa: Constituția de la 3 mai 1791.[49]
Din nefericire, aceasta a venit prea târziu pentru a putea impune reforme temeinice, deoarece vecinii
antemenționați au împărțit Polonia într-o serie de trei partiții.[50][51]

Ducatul Varșoviei
Articol principal: Ducatul Varșoviei.

Napoleon Bonaparte înmânând Constituția pentru Ducatul Varșoviei.

După împărțiri, s-a început o perioadă de stagnare pe teritoriul polonez, care a durat până la 1806, când
o parte a fostei Polonii a fost eliberată prin revolta populară inspirată de succesele lui Napoleon
Bonaparte. Prima grijă a noului guvern a fost asigurarea hranei pentru armata franceză, care a luptat
împotriva forțelor ruse în Prusia Răsăriteană.
Napoleon Bonaparte a creat în mod oficial Ducatul Varșoviei în 1807. Crearea statului a fost unul
dintre punctele tratatului de la Tilsit cu Prusia. Bonaparte a fost sprijinit atât de republicanii locali, cât
și de importanta minoritate poloneză din Franța ca unicul om care putea să restituie suveranitatea
poloneză după împărțiri. Deși a fost creat ca un stat satelit al Franței (și era doar un ducat, nu un regat),
în acele timpuri se credea că națiunea poloneză va fi capabilă să-și recapete fostul statut și, poate, chiar
și fostele frontiere. În mod oficial, statul a fost un ducat independent, aliat cu Franța și a făcut uniune
personală cu Regatul Saxoniei — regele saxon, Frederic Augustus a fost, de asemenea, ducele
Varșoviei.[52][53] Dar în fapt, cea mai importantă persoană în ducat a fost ambasadorul francez.

Ducatul Varșoviei după 1809.

În 1809 s-a început un război scurt împortivă Austriei. Deși în bătălia de la Raszyn polonezii au fost
înfrânți și austriecii au intrat în Varșovia, în cele din urmă polonezii au executat cu succes o manevră de
învăluire a inamicului, reușind cucerirea orașelor Cracovia și Liov și a celei mai mari părți a regiunii
anexate de Austria în timpul împărțirilor Poloniei. Tratatul care a pus capăt conflictului, tratatul de la
Schönbrunn a permis extinderea teritoriului ducatului în zonele sudice pe care le stăpânise odinioară
Polonia.
Ducatul nu și-a schimbat frontierele până la congresul de la Viena. După înfrângerea lui Bonaparte,
mare parte a teritoriului ducatului a fost primită de Rusia în ianuarie 1813. Restul statului a fost anexat
de Prusia. Aceste schimbări au fost acceptate la congres. Unica excepție a fost orașul Cracovia, care a
fost controlat de către Austria, Prusia și Rusia ca Orașul Liber Cracovia.

După Congresul de la Viena

La data de 3 mai 1815, în timpul congresului de la Viena Rusia a semnat cu Prusia și Austria tratate
bilaterale de împărțire a Ducatului Varșoviei și acordul trilateral de creare a Orașului Liber Cracovia. S-
a decis că ducatul va fi împărțit în trei părți:
• Wieliczka și împrejurimi — Imperiul Austriac
 • Polonia Mare — Regatul Prusian
• restul ducatului — Imperiul Rus

Imperiul Rus
Articol principal: Polonia Congresului.

Bătălia de la Ostrołęka, pictată de Juliusz Kossak.

O parte a Ducatului Varșoviei a fost schimbată în Regatul Poloniei, în mod popular numit și Regatul
Congresului sau Polonia Congresului. Acesta a fost începutul „uniunii eterne” cu Rusia — fiecare țar
următor al Rusiei avea să fie și rege polonez, conform constituției Regatului din 27 noiembrie 1815.
Competențele monarhului includeau: politica externă, conducerea forțelor armate, alegerea persoanelor
oficiale principale, dreptul de veto împotriva legilor Seimului ș.a.m.d. Țarul-rege a fost reprezentat în
Polonia printr-un guvernator. Primul a fost generalul. Józef Zajączek (1815-1826). După moartea lui,
țarul a renunțat la alegerea celui nou și a dat competențele lui Consiliului Administrativ. După revolta
din noiembrie poziția de guvernator a fost reintrodusă.

5 zloți polonezi din timpul revoltei de noiembrie.

La data de 29 noiembrie 1830 a început în Varșovia revolta, cauzată de primirea independenței de către
Belgia în acel an. În timpul revoltei, Seimul l-a detronat pe regele Nicolae I Romanov la data de 25
ianuarie 1831. S-a sperat în alegerea unui nou rege. A avut loc intervenția forțelor ruse sub conducerea
feldmareșalului Ivan Paschevici. La data de 21 octombrie a capitulat ultimul punct de rezistență al
revoluționarilor — cetatea din Zamość. După revolta din noiembrie și detronare, casa Romanov a
uzurpat titlul de rege al Poloniei. Nicolae II a renunțat la acesta la data de 25 decembrie 1916,
recunoscând suveranitatea Regatului Polonez. După revoltă s-a intensificat rusificarea, iar autonomia
regiunii a fost limitată.
La data de 22 ianuarie 1863 a început cel de-al doilea război de independență, revolta din ianuarie. Și
aceasta a fost împotriva Imperiului Rus. Lupte au avut loc atât pe teritoriul Regatului Congresului, cât
și în Lituania, Belarus și o parte a Ucrainei. S-a finalizat în primăvara anului 1864. După aceasta,
autonomia Poloniei a fost definitiv anulată.

Austria și Austro-Ungaria
Articol principal: Galiția.

Clădirea parlamentului Galiției, acum Universitatea Liov.

Termenul Galiția și Lodomeria, tradițional prescurtat Galiția, a intrat în uz după prima împărțire a
Poloniei, când Imperiul Austriac a primit partea sudică a Republicii Celor Două Națiuni, cu voievodatul
rutean cu Liov, Rzeszów, Belz, Sanok și Przemyśl, partea sudică a Poloniei Mici cu Tarnów,
Oświęcim, Jaworzno, Nowy Targ și Nowy Sącz, Zamość și câteva fortărețe din Podolia — Tarnopol,
Zbaraj. Aceste teritorii au primit un statut de statul regal al Austriei, cu denumirea oficială Regatul
Galiției și Lodomeriei (germană Königreich Galizien und Lodomerien). Purtând titlu Rex Galiciæ et
Lodomeriæ, diplomația austriacă a încercat să vizualizeze dreptul monarhilor austrieci — similar
stăpânitorilor coroanei ungare — pentru a controla teritoriile cucerite.
În 1861 Galiția a primit autonomia cu parlament statal și guvern local în Liov. În 1867, după crearea
monarhiei dualiste, (Regatul Galiției și Lodomeriei a rămas în Imperiul Austriac), autonomia a fost mai
extinsă. Guvernul austriac a garantat că guvernatorii vor fi aleși din populația locală. Parlamentul a
avut drept de a face legi legate de economia regiunii, comunicații, educație și sănătate. Datorită acelor
schimbări, Galiția a devenit centrul mișcarii liberaționiste poloneze, aici luând ființă partide politice și
organizații paramilitare, care au constituit baza pentru crearea Legiunilor Poloneze la începutul
secolului XX.

Republica Cracoviană
Articol principal: Orașul Liber Cracovia.
Republica Cracoviană, cunoscută și ca Orașul Liber Cracovia, a fost creată în 1815, din inițiativa
țarului Alexandru I, care a propus în cursul negocierilor între cele trei imperii transformarea Cracoviei
și a Toruńului în orașe libere. Finalmente, Toruń a fost anexat de Prusia, iar Cracovia și împrejurimile
sale au fost organizate în statul „liber, independent și exigent neutru” sub controlul Austriei, Rusiei și
Prusiei.
Noul stat nu a primit dreptul la politică externă proprie. Interesele lui au fost reprezentate de cele trei
imperii. Aceste state au promis respectul etern pentru neutralitatea Orașului Liber și nu au permis
armatelor lor intrarea în teritoriul cracovian. În răspuns, Cracovia a trebuit să predea toți agenții străini
și dezertorii, care au căutat azil pe teritoriul ei. Data formală de creare a statului a fost 18 octombrie
1815. Statul cracovian a fost dizolvat în 1846, după revolta cracoviană și apoi a devenit o parte a
Galiției.

Prusia
Articol principal: Marele Ducat Poznań.

Harta provinciei Posen din 1905.

În teritoriul polonez aparținând Prusiei, conform Congresului de la Viena, a fost creat Marele Ducat
Poznań, ducatul autonom în cadrul regatului Prusiei, care nu făcea parte din Confederația Germană.
Guvernul prusac l-a creat pentru a stabiliza situația în acest teritoriu și pentru a liniști ambițiile
naționale ale polonezilor. După revolta din noiembrie în Polonia Congresului, sprijinită de locuitorii
regiunii, autonomia ducatului a fost minimizată și, apoi, după revoltele velicopolone din 1846 și 1848,
abolită în integralitate.
Administrația prusacă a schimbat denumirea regiunii în Provincia Posen (Provinz Posen), dar numele
vechi a continuat să fie folosit în mod neoficial. De asemenea, titlul regal al regilor prusaci, precum și
cel imperial al împăraților germani, a conținut această denumire până la abdicarea lui Wilhelm al II-lea.

Primul Război Mondial

Articol principal: Polonia în timpul Primului Război Mondial.
Armata Albastră, formațiune militară poloneză creată în Franța.
În anul 1914 a început Primul Război Mondial, la care au luat parte și cele trei state care își împărțeau
teritoriul polonez. Imperiul German și Austro-Ungaria făceau parte din Puterile Centrale, iar Imperiul
Rus a devenit membrul Antantei. Această situație a creat posibilitatea refacerii statului independent
polonez.
Această perioadă a fost una de austeritate, caracterizată prin nivelul slab de aprovizionare a populației,
precum și prin pierderi mari de vieți omenești, atât în rândul soldaților, cât și în cadrul populației civile,
forțată să efectueze muncă obligatorie. Din cauza deceselor și a deportărilor, populația teritoriului care,
ulterior, a format A doua Republică s-a redus cu aproximativ 14,9%[54]. Pierderile materiale cauzate
de război au fost și ele extrem de importante. Rușii au dat foc la câmpul de țiței din Galiția, în timp ce
germanii au distrus numeroase fabrici, demolându-le și reconstruindu-le în Germania cu componente
aduse din Polonia.
În general, se consideră că pentru Polonia și polonezi Primul Războiul Mondial s-a sfârșit la data de 11
noiembrie 1918. Această dată este sărbătorită actualmente ca Ziua Independenței.[55][56]

A doua Republică
Articol principal: A doua Republică Poloneză.

Józef Piłsudski
Afiș propagandistic din 1920 cu inscripția „Bate-i pe bolșevici”.

Harta celei de-a doua Republici cu voievodatele și powiatele marcate.

Polonia, 1938-1939
Contemporanii au numit statul polonez din perioadă înterbelică A doua Republică (în poloneză II
Rzeczpospolita). Această denumire este folosită pentru a arăta continuarea Primei Republici — uniunea
statală între Polonia și Lituania. Începutul ei a avut loc la data de 11 noiembrie 1918, când Józef
Piłsudski a primit conducerea militară în Varșovia[55] și, apoi, trei zile mai târziu, pe 14 noiembrie,
când a primit și conducerea civilă. Două date sunt considerate ca sfârșitul celei de-a doua Republici —
17 septembrie 1939, când autoritățile poloneze au traversat frontiera românească, și 25 septembrie
1939, când președintele Ignacy Mościcki a predat puterile sale guvernului polonez din exil.
Statul nou a primit doar teritoriul care a fost controlat de polonezi în noiembrie 1918 și partea vestică a
Prusiei (Prusia Occidentală), cu excepția orașului Gdańsk (care a fost transformat în Orașul Liber
Danzig sub controlul Germaniei și Poloniei, sub supravegherea Ligii Națiunilor. Polonia Mare a fost
unită cu Polonia după revolta velicopolonă, în 1919. Părțile Sileziei și orașul Katowice s-au alăturat în
urma unui plebiscit și a trei revolte în 1921. În cele din urmă, teritoriul estic ce cuprindea orașele cu
Liov, Brest, Hrodna și Vilnius a fost adăugat Poloniei conform tratatului de la Riga din 18 martie 1921.
Silezia poloneză a avut statutul de regiune autonomă numită voievodatul Silezia, cu reședința la
Katowice și dotată cu un parlament propriu.
Statul polonez, alături de Germania Nazistă și Ungaria, a participat la împărțirea Cehoslovaciei în anul
1938. Polonia a primit regiunea Zaolzie și câteva minuscule teritorii din Slovacia situate în jurul
munților Tatra.
În perioada interbelică, Polonia a fost un stat multinațional și multietnic. Polonezii reprezentau între 64
și 69% din populație. În toate regiunile estice, cu excepția voievodatului Liov și a voievodatului Vilnius
polonezii erau minoritari. În Pomerania și Polonia Mare germanii reprezentau minoritatea cea mai
importantă. Evreii locuiau în majoritatea orașelor mari, fiind minoritatea cea mai importantă din
Varșovia, Cracovia, Liov și Łódź. Cu toate acestea singura limbă oficială era poloneza iar religia
romano-catolică era religia oficială a statului. Această stare de fapt a cauzat numeroase probleme etnice
și religioase în aproape fiecare regiune a statului.
Polonia a fost înconjurată din fiecare parte de state inamice sau ostile — Germania la vest, Lituania la
nord-est, Uniunea Sovietică la est și Cehoslovacia la sud. Doar Letonia la nord-est și România la sud-
est au avut relații diplomatice bune cu Polonia. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, aceasta
din urmă a oferit refugiu guvernului polonez.

Al Doilea Război Mondial

Articol principal: Polonia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Cuirasatul Scheswig-Holstein atacând Gdynia la data de 13 septembrie 1939.
La data de 23 august 1939 Germania nazistă și Uniunea Sovietică au semnat pactul Ribbentrop-
Molotov, care a conținut și punctul secret privind împărțirea Poloniei în două zone de control: cea
germană și cea sovietică. La 1 septembrie 1939 Adolf Hitler a ordonat trupelor sale să intre în Polonia.
La început, au fost atacate cetăți în Gdańsk (Westerplatte) și Wieluń. la 17 septembrie și trupele
sovietice au atacat Polonia dinspre est, bucurându-se de suportul populației de origine bielorusă și
ucraineană. Guvernul polonez a scăpat refugiindu-se în România și, apoi, în Franța. Când Germania a
atacat și Uniunea Sovietică, întreaga suprafață a statului a fost ocupată de forțe armate germane.

Drapelul Armatei Statale și al Statului Secret Polonez.

Polonezii au format mișcarea de rezistență națională și guvernul în exil, la început în Paris și, apoi, la
Londra, care au fost recunoscute de Uniunea Sovietică. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial,
400.000 de polonezi au luptat sub conducere sovietică, iar 200.000 au făcut parte din armatele vestice,
în unitățile loiale guvernului polonez aflat în exil.
În aprilie 1944 autoritățile Uniunii Sovietice au rupt relațiile cu guvernul exilat, atunci când soldații
germani au anunțat că au descoperit morminte ale ofițerilor polonezi omorâți în Katyń. Sovieticii au
răspuns că polonezii i-au insultat prin cererea lor ca Crucea Roșie să cerceteze aceste raporturi. În iulie
1944 Armata Roșie și Armata Poporului Polonez (Ludowe Wojsko Polskie, LWP) au intrat în Polonia,
alungând, cu grele pierderi (600.000 de morți) trupele germane și instalând în Lublin „Comitetul
Polonez de Eliberare Națională” (Polski Komitet Wyzwolenia Narodowego, PKWN, guvern temporar
controlat de către comuniști.
Varșovia, distrusă de naziști după revolta din 1944.
Deși la est forțele sovieto-poloneze au înregistrat multe succese, germanii încă au avut puterea de a
controla mare parte a fostului stat polonez. Au avut loc multe încercări de schimbare a acestuia și cea
mai importantă a fost în Varșovia, unde a fost organizată revolta. Aceasta a fost plănuită cu încrederea
că forțele sovietice, așteptând pe malul drept al Vistulei, în refacere, vor da un ajutor masiv în bătălia
pentru eliberarea Varșoviei. Însă, nici un ajutor nu a venit din partea sovietică. Forțele Uniunii
Sovietice au ocupat înainte fluviul și au dat polonezilor care au organizat revolta eticheta de „criminali”
în radioemisiuni. În următoarele două luni, sovieticii au observat calm cum naziștii au reprimat cu
brutalitate feroce eforturile revoluționarilor. După capitularea polonezilor, Hitler a comandat
distrugerea orașului zicând „nu vor sta în Varșovia nici două cărămizi”.[57] Germanii au fost
finalmente învinși când forțele sovietice și-au reluat invazia în 1945.
În timpul războiului, aproximativ 6 milioane de cetățeni polonezi au fost omorâți de germani și peste
2,5 milioane au fost deportați în Germania, pentru muncă forțată, sau în lagăre de exterminare precum
Auschwitz-Birkenau[58]. Între 1941-1943 naționaliștii ucrainieni au omorât mai mult de 100.000 de
polonezi în Galiția și Volânia.[59][60][61] Aproximativ 500.000 de cetățeni polonezi au fost deportați
în Uniunea Sovietică, mulți în gulaguri.[62]
Guvernul sovietic a insistat pentru a reține majoritatea teritoriilor capturate conform pactului
Ribbentrop-Molotov din 1939 (acum teritorii occidentale ale Belarusului și Ucrainei), recompensând
Polonia cu părțile Sileziei, ale Pomeraniei și Prusiei Orientale, cu orașe precum Gdańsk (Danzig),
Olsztyn (Allenstein), Szczecin (Stettin) și Wrocław (Breslau), acum unele dintre cele mai importante
din stat. O dată cu anexarea teritoriilor de către Polonia, majoritatea germanilor au fost expulzați în
Germania.

Republica Populară Polonă

Articol principal: Republica Populară Polonă.
În iunie 1945, după conferința de la Ialta, a fost creat Guvernul Provizoriu Polonez al Unității Naționale
și, în luna următoare, a fost recunoscut de ONU. Deși în acord se cereau alegeri libere, cele organizate
în ianuarie 1947 au fost controlate de partidul comunist. Comuniștii au instalat apoi un regim în
totalitate sub controlul lor. Guvernul polonez exilat a existat până în 1990, dar influența lui a fost foarte
limitată.
În octombrie 1956, după al XX-lea congres al PCUS (ținut în același an la Moscova și care a inițiat
destalinizarea), în Polonia a avut loc o zguduire a regimului communist polonez, ca urmare a revoltei
muncitorilor din Poznań. Deși regimul a menținut în cea mai mare parte țelurile comuniste economice
și societale, guvernarea condusă de prim-secretarul partidului comunist, Władysław Gomułka, a
început liberalizarea vieții în Polonia.

„Solidaritatea” a avut un rol important în istoria Europei Centrale și Estice.

În 1968, aceasta tendință a fost anulată, când demonstrațiile studenților au fost reprimate și o campanie
antisionistă, inițial vizând adepții lui Gomułka, a cauzat emigrarea majorității evreilor rămași în
Polonia după Al Doilea Război Mondial.
În decembrie 1970, au avut loc noi tulburări și greve în trei porturi principale: Gdańsk, Gdynia și
Szczecin, izbucnite din cauza majorării prețurilor la produsele de bază. Grevele au reflectat
nemulțumirea în societatea poloneză față de condițiile de trai și de muncă. Gomułka a fost înlocuit cu
Edward Gierek (20 decembrie 1970).
Sprijinită prin infuzii mari de credite din țările vestice, rata creșterii economiei poloneze a fost una
dintre cele mai mari în lume în prima jumătate a anilor '70 ai secolului XX. Însă capitalul împrumutat a
fost în majoritate prost investit și, în consecință, pierdut. Economia dirijată de stat nu a putut folosi
eficient resursele noi. Povara datoriilor a devenit insuportabilă la sfârșitul deceniului opt, iar creșterea
economică a devenit negativă în 1979.
În octombrie 1978 arhiepiscopul Cracoviei, Karol Wojtyła, a devenit Papa Ioan Paul al II-lea, cap al
Bisericii Romano-Catolice.[63] Catolicii polonezi s-au bucurat de alegerea compatriotului lor și au
salutat cu entuziasm vizita sa în Polonia din iunie 1979.[63]
Wojciech Jaruzelski și Nicolae Ceaușescu
Având o datorie externă de circa 20 de miliarde de dolari, guvernul a făcut la 1 iulie 1980 a recurs la o
nouă majorare a prețurilor la carne.[64] O reacție în lanț a paralizat sectorul economic pe coasta Balticii
la sfârșitul lunii august, și, pentru prima dată, s-au închis majoritatea minelor din Silezia. Polonia a
întrat într-o criză majoră, care avea să-i influențeze puternic viitorul.
La 31 august 1980, muncitorii de la șantierele navale „V. I. Lenin” în Gdańsk, conduși de electricianul
Lech Wałęsa, au semnat un acord de 21 de puncte cu guvernul, după care și-au încetat greva. Acorduri
similare au fost semnate și cu muncitorii din Szczecin și din provincia Silezia. Principala clauză a
acordurilor prevedea garantarea drepturlor muncitorești de a înființa sindicate libere și dreptul la grevă.
După semnarea acordului de la Gdańsk, noua mișcare sindicală „Solidaritatea” (Solidarność) s-a extins
în toată Polonia.[65]
Nemulțumirea exprimată în greve a crescut în urma știrilor despre acte grave de corupție și erori de
guvernare și management, de care se făceau responsabile, în primul rând ,eșaloanele superioare din
conducerea partidului comunist din Polonia. În septembrie 1980, Edward Gierek a fost înlocuit cu
Stanisław Kania în funcția de prim-secretar al partidului.[66]
Alarmată de PZPR din cauza slăbirii rapide a autorității după acordul de la Gdańsk, Uniunea Sovietică
a reacționat în decembrie 1980 prin masarea de trupe de-a lungul frontierei cu Polonia. În februarie
1981, ministrul Apărării, generalul Wojciech Jaruzelski, a devenit prim-ministru iar în octombrie, în
același an, a fost numit prim secretar al partidului comunist.[67][68] În timpul primului congres al
„Solidarității” (septembrie-octombrie 1981), Lech Wałęsa a fost ales președintele național al
sindicatului.

Lech Wałęsa
În noaptea de 12-13 decembrie, regimul a introdus legea marțială.[69] Armata și Unitățile Armate ale
Miliției Cetățenești (Zbrojne Oddziały Milicji Obywatelskiej) au fost folosite pentru a combate
„Solidaritatea”. Practic, toți conducătorii sindicatului „Solidaritatea” și mulți susținători au fost arestați.
Statele Unite ale Americii și alte țări occidentale au reacționat prin impunerea de sancțiuni împotriva
guvernului polonez și a Uniunii Sovietice. Starea de neliniște în stat a persistat mulți ani după aceste
evenimente.
Regimul comunist polonez a suspendat legea marțială, în cadrul unei serii de măsuri lente și
neuniforme. Suspendarea legii marțiale a avut loc în 1982, când au fost eliberați câțiva deținuți politici.
Deși dreptul formal s-a finalizat în iulie 1983 și amnistia generală a fost legiferată, sute de prizonieri de
conștiință au continuat să rămână în detenție.
În iulie 1984 a fost declarată încă o amnistie generală și, după două ani, au fost eliberați aproape toți
deținuții politici. Însă autoritățile au continuat să persecute dizidenții și activiștii sindicatului liber.
„Solidaritatea” a rămas proscrisă și publicațile ei erau interzise, iar publicațiile independente erau
cenzurate.
La sfârșitul anilor '80, regimul a fost nevoit să negocieze cu „Solidaritatea” în așa-zisele negocieri la
masa rotundă. Alegerile legislative din 1989 au fost unul dintre cele mai importante evenimente,
deoarece au marcat căderea comunismului, la început în Polonia, apoi în alte țări ale Europei Centrale
și Răsăritene.

Polonia contemporană
După căderea comunismului, Polonia, precum alte state ale Europei Centrale, s-a transformat în
republică democratică, și, precum vecinii săi, s-a confruntat cu probleme economice și cu inflația. În
2007 este clasificată drept stat în curs de dezvoltare. În 1999 a devenit membru al NATO[70] și în 2004
— al Uniunii Europene. În 2007 Polonia a intrat în spațiul Schengen.[71] Din 2009 până în 2012, Jerzy
Buzek, fostul prim-ministru, a fost ales Președinte al Parlamentului European.[72]

Geografie
Articol principal: Geografia Poloniei.
Lungimea frontierelor Poloniei este de 3.511 km, dintre
care 440 km reprezintă o frontieră maritimă (coasta
Mării Baltice, care nu formează frontiera statală, are o
lungime de 528 km). Vecinii Poloniei sunt[73]:
• Germania la vest (467 km)
• Republica Cehă (796 km) și Slovacia
(541 km) la sud
• Ucraina (535 km) și Belarus (418 km) la
est
• Lituania (104 km) și Rusia (210 km) la
nord
• Danemarca și Suedia pe Marea Baltică

După suprafață, Polonia ocupă locul 9 în Europa și 69 în

întreaga lume.
Cracovia
De la nord la sud Polonia se întinde pe o lungime de Katowice
649 km sau 5°50'. Acest fapt cauzează o diferență în Wrocław
durata zilei între nordul și sudul țării. Vara, ziua în nord Łódź
este mai lungă cu aproximativ o oră, pe când în iarnă – Poznań
invers. De la vest la est, țara are 689 km sau 10° 02'. Bydgoszcz
Întinderea totală a Poloniei (vest-est și nord-sud) este de Lublin
15°51'. Białystok
Gdańsk
Polonia se află în fusul orar al Europei Centrale, timpul
Szczecin
solar al meridianului 15°, care trece la vest de Jelenia
Varșovia
Góra, Zielona Góra și Gorzów Wielkopolski, și la est de
Marea Baltică
Szczecin. Tatra
Punctele extreme ale Poloniei sunt: Rusia
Lituania
• la sud: vârful Opołonek (49°00' N) Belarus
• la nord: Jastrzębia Góra, cartierul orașului Ucraina
Slovacia
Władysławowo (54°50' N) Cehia
• la vest: curba fluviului Odra în apropierea satului Ger.
Osinów Dolny (14°07' E) Suedia
• la est: curba râului Bug în apropierea satului Danemarca

Zosin (24°09')
Centrul geografic al Poloniei se află în satul Piątek, powiat łęczycki. Cel mai vechi centru calculat al
Europei (1775) este în Suchowola, powiat sokólski. Alte localități aflate pe acest punct pe teritoriul
Poloniei nu sunt de acord cu calculele știintifice.
Topografie

Vârful muntelui Rysy.

Teritoriul Poloniei se extinde peste cinci regiuni geografice. La nord-vest se află litoralul Mării Baltice,
care se întinde de la Golful Pomeranian la Golful Gdańsk. Aceasta coastă este marcată prin mai multe
peninsule, lacuri de coastă și dune. În general netedă, ea este croită prin Laguna Szczecin, Golful Puck
și Laguna Vistuleană. Centrul țării, împreună cu părțile nordului, se află în Câmpia Europei de Nord.
Răsărind delicat de deasupra acest podiș se află o regiune geografică cuprinsă de patru districte ale
lacurilor: Districtul Lacurilor Pomeranian, Districtul Lacurilor al Poloniei Marii, Districtul Lacurilor
Cașubian și Districtul Lacurilor Mazurian, cel din urmă fiind mai mare și cuprinzând părțile nord-estice
ale țării. La sud, se află o regiune montană a Sileziei și a Poloniei Mici.
Polonia are 21 de munți care depășesc 2.000 de metri înălțime, toți în Tatra Înaltă (Wysokie Tatry). Tatra
poloneză, care este alcătuită din Tatra Înaltă și Tatra Occidentală, reprezintă cel mai înalt grup de munți
din Polonia și din Carpați. Cel mai înalt vârf al Poloniei este Rysy și are 2.499 de metri. Alte grupe de
munți mari sunt: Beskizi (Babia Góra, 1.725 de metri), Karkonosze (Śnieżka, 1.602 de metri) și
Bieszczady (Tarnica, 1.346 de metri).
Punctul cel mai jos al Poloniei – 2 metri sub nivelul mării – se află în satul Raczki Elbląskie, în
apropierea orașului Elbląg, la Delta Vistulei.

Ape
Cele mai lungi râuri ale Poloniei sunt: Vistula (Wisla) - 1.047 km), Oder (Odra) - 854 km , Warta
(808 km) și râul Bug (772 km). Vistula și Odra se varsă în Marea Baltică, precum multe râuri din
Pomerania (de exemplu, Rega, Parsęta, Słupia). Râurile Łyna și Angrapa sunt afluenți ai Pregoliei,
Czarna Hańcza – al Nemunasului. Atât Pregolia cât și Nemunas se varsă în Marea Baltică.
Pe când majoritatea râurilor poloneze se varsă direct sau indirect în Marea Baltică, la Beskizi își au
izvorul câțiva afluenți superiori ai Oravei, care se varsă via Váh și Dunăre în Marea Neagră, precum și
cele ale Nistrului, care, de asemenea, este un afluent al Mării Negre.
Lacul Śniardwy în timpul crepusculului.
Cu aproape 10.000 de corpuri de apă acoperind mai mult de un hectar, Polonia este statul cu cele mai
numeroase lacuri din lume. Din Europa, doar Finlanda are o mai mare densitate a lacurilor. Cele mai
mari lacuri se află în Mazuria și se întind pe mai mult de 100 km² lacurile (Śniardwy – 113,8 km² și
Mamry – 104 km²). Alte lacuri importante sunt Łebsko și Dąbie. Departe de districtele lacurilor la nord,
există și multe iazuri în munți, din care Morskie Oko este cel mai mare.
Cel mai adânc lac este lacul Hańcza, care are 108,5 de metri adâncime. Se află în voievodatul Podlasia,
în apropierea orașului Suwałki.
Pe lângă lacurile naturale, există și 98[74] de lacuri de acumulare. Cel mai vechi este lacul Mylof
(lacul Zapora), creat în anul 1848. Cel mai important este lacul Włocławek, care are o suprafață de
70,4 km² și capacitate de 408 hm³ (lacul Solina are o capacitate mai mare – 472 hm³, dar este mai mic –
suprafață sa este de 22 km²).

Dunele din Parcul Național Słowiński, pe coasta Mării Baltice.

Coasta poloneză a Mării Baltice are 528 de kilometri și se extinde de la Świnoujście pe insulele
Usedom (Uznam) și Wolin la vest, la Krynica Morska pe Peninsula Vistuleană. În cea mai mare parte,
Polonia are o linie de coastă netedă, formată prin mișcarea continuă a nisipului datorită vânturilor.
Această eroziune a format stânci, dune și peninsule, închizând lagune vechi și creând lacuri, precum
lacul Łebsko în Parcul Național Słowiński. Cele mai lungi peninsule sunt Peninsula Hel și Peninsula
Vistuleană. Pe coastă există și multe stațiuni turistice, precum Sopot, Kołobrzeg sau Ustka.

Climă
Polonia are o climă moderată, caldă tranzitivă cu temperaturile din sud atingând valori mai înalte decât
în nord. Vara, o temperatură medie este de 17 °C pe coastă și de 18,3 °C în voievodatul Silezia
Inferioară. Iarna, temperaturile medii sunt între 0 °C în Świnoujście și -7 °C în Suwałki. Precipitațiile
sunt intense pe întregul an, dar, în special în estul țării, iarna este mai secetoasă decât vara.[75]

Orașe
Articol principal: listă de orașe din Polonia.

Piața Castelului din Varșovia

Strada Floriańska din Cracovia

Piață în centrul orașului Poznań.

În Polonia sunt 913 orașe,[76] dintre care cel mai recente două au primit titulatura de orașe la data de 1
ianuarie 2014. Cel mai mic oraș este Wyśmierzyce (powiat białobrzeski, voievodatul Mazovia), care
are o populație de 906 locuitori. Cel mai mare – Varșovia – are o populație de 1.700.536 de locuitorii în
cadrul frontierelor orășenești.
17 orașe au o populație mai mare de 200.000 de locuitori:
• Varșovia — 1.758.536 de locuitori
• Cracovia — 766 739 de locuitori
 • Łódź — 693 797 de locuitori
• Wrocław — 638.364 de locuitori
• Poznań — 551.627 de locuitori
• Gdańsk — 463.754 de locuitori
• Szczecin — 405.657 de locuitori
• Bydgoszcz — 366.074 de locuitori
• Lublin — 354.967 de locuitori
• Katowice — 317.220 de locuitori
• Białystok — 294.864 de locuitori
• Gdynia — 252.791 de locuitori
• Częstochowa — 246.890 de locuitori
• Radom — 227.018 de locuitori
• Sosnowiec — 226.034 de locuitori
• Kielce — 208.193 de locuitori
• Toruń — 208.007 de locuitori

Zone metropolitane
Cele mai mari zone metropolitane ale Poloniei sunt:
• Regiunea Industrială a Sileziei Superioare, centrată în Katowice — aproximativ 3,5 milioane de
locuitori
• Aglomerația Varșoviană — aproximativ 3.1 milioane de locuitori
• Aglomerația Cracoviană — aproximativ 1,3 milioane de locuitori
• Aglomerația orașului Łódź — aproximativ 1,16 milioane de locuitori
• „Trioraș” (Gdańsk, Gdynia, Sopot și împrejurimi) — 1,1 milioane de locuitori

Politică
Articol principal: politica Poloniei.
Conform Constituției Republicii Poloneze din anul 1997, Polonia este o republică parlamentară bazată
pe principiul separării puterilor în stat[77].
Puterea legislativă

Interiorul Seimului
Parlamentul, puterea legislativă, este împărțit în două camere – Seim (camera inferioară) cu 460 de
membri, și Senatul (camera superioară) cu 100 de membri. Este ales prin vot universal, direct, egal,
secret și proporțional pentru o perioadă de 4 ani. Îndatorirea sa principală este stabilirea drepturilor prin
aprobarea legilor și ratificarea convențiilor internaționale. Dizolvarea Seimului înainte de terminarea
mandatului e posibilă doar în unele cazuri speciale descrise în Constituție. Prelungirea mandatului este
și ea posibilă, dar doar în cursul aplicării dreptului marțial sau cu 3 de luni înainte de sfârșitul
mandatului.
Seimul și Senatul aleg din cadrul lor un președinte al camerei, numit mareșal (marszałek) și
vicepreședinți, numiți vicemareșali (wicemarszałkowie), care formează un prezidiu (prezydium).
Președintele Seimului (Marszałek Sejmu) este ales ca reprezentant suprem al camerei inferioare a
Parlamentului. Prerogativele sale sunt conducerea dezbaterilor camerei și reprezentarea Seimului în
exterior. Ambele camere creează și comisii parlamentare – permanente, care au drept scop pregătirea
proiectelor din domeniul legislației și controlului – în prezent funcționează 41 de comisii (27 în Seim și
14 în Senat). Există și comisii speciale, create cu scopul de a cerceta cazurile concrete ale camerelor,
care sunt dizolvate în urma realizării activității.
Parlamentarii pot crea cluburi parlamentare formate din cel puțin cincisprezece membri. Membrii
Seimului pot, de asemenea, forma grupuri parlamentare, care necesită cel puțin 3 membri.
Parlamentarii se bucură de imunitate pe perioada legislativă.

Puterea executivă
Șeful de stat, Andrzej Duda; și șeful
guvernului, Mateusz Morawiecki(d)
Puterea executivă este reprezentată în
Polonia prin Președinte (Prezydent
Rzeczypospolitej Polskiej) și Consiliul
Miniștrilor (Rada Ministrów).
Președintele este ales prin vot universal
pentru un mandat de 5 de ani. Pentru a
câștiga alegerile, un candidat trebuie să
obțină o majoritate simplă (mai mult de 50%). Poate deține această funcție maxim 10 de ani (două
mandate). Președinte al Poloniei este Andrzej Duda.
Conform Constituției, Președintele este reprezentantul suprem al statului în relațiile interne și externe,
este comandantul Forțelor armate ale Republicii Poloneze, garantează inviolabilitatea și
indivizibilitatea teritorului statal, precum și respectarea Constituției. Principalele sale atribuții sunt:
promulgarea legilor acceptate de Parlament, ratificarea tratatelor internaționale, numirea judecătorilor,
acordarea cetățeniei sau folosirea dreptului de clemență.
Organul consultativ al Președintelui în cazuri de siguranță statală este Consilul Siguranței Naționale
(Rada Bezpieczeństwa Narodowego). În cazuri importante pentru interesul statului, Președintele poate
convoca Consiliul Cabinetului (Rada Gabinetowa) – o ședință la care acesta participă împreună cu
membrii Consiliului Miniștrilor. Organul auxiliar al Președintelui, care îl ajută în executarea
îndatoririlor, este Cancelaria Președintelui Republicii Poloneze (Kancelaria Prezydenta RP).[78]
Consiliul Miniștrilor (guvernul) este organul colectiv al puterii executive. Este compus din: prim
ministru, vicepremieri, miniștri și șefii comitetelor.
Sistemul de creare a guvernului este descris în Constituția Republicii Poloneze, conform căreia
Președintele desemnează Consiliul Miniștrilor împreună cu Primul Ministru. Premierul este obligat să
prezinte în Seim, într-o perioadă de 14 de zile de la numirea sa, un program de guvernare (exposé) prin
care cere un vot de încredere. Seimul poate acorda votul de încredere doar când cel puțin jumătate din
delegați sunt prezenți. Dacă guvernul nu obține votul de încredere, Seimul, într-o perioadă de 14 de
zile, alege Primul Ministru și miniștrii conform unor principii asemănatoare.

Puterea judecătorească
Organele puterii judecătorești în Polonia sunt: Curtea Supremă de Justiție (Sąd Najwyższy),
judecătoriile locale, regionale, orășenești și curțile de apel, precum și tribunalele (militare și
administrative – tribunale administrative regionale și Curtea Supremă Administrativă). Împreună cu
Tribunalul de Stat (Trybunał Stanu) și Tribunalul Constituțional (Trybunał Konstytucyjny) acestea
formează puterea judecătorească independentă de celelalte puteri în stat.
Tribunalele judecă litigiile în numele Republicii Polonia, toți judecătorii și membrii tribunalelor
supunându-se numai Constituției și legilor. Judecătorii nu pot fi membri de partid politic ori de sindicat
și nu pot desfășura activități publice care contravin principiilor de independență a tribunalelor și a
judecătorilor (art. 178 alin 3. din Constituția Poloniei).[79]

Organizarea administrativ-teritorială
Articol principal: împărțirea administrativă a Poloniei.
Polonia este împărțită în 16 voievodate (poloneză województwo). Acestea sunt subdivizate în 314
powiate, 65 de municipii (poloneză miasto na prawach powiatu sau powiat grodzki) și 2.478 de
comune (poloneză gmina, dintre care 307 sunt comune urbane, 582 comune rurbane și 1.589 comune
rurale).
 Suprafa
Voievodat Reședință
(km
dolnośląskie
1 (voievodatul Silezia Wrocław 19.9
Inferioară)
kujawsko-pomorskie Bydgoszcz/To
2 (voievodatul Cuiavia și 17.9
Pomerania) ruń(2)
lubelskie (voievodatul
3 Lublin 25.1
Lublin)
Gorzów
lubuskie (voievodatul Wielkopolski/
4 Zielona 13.9
Lubusz)
Góra(3)
łódzkie (voievodatul
5 Łódź 18.2
Łódź)
małopolskie
6 (voievodatul Polonia Cracovia 15.1
Mică)
mazowieckie
7 Varșovia 35.5
(voievodatul Mazovia)
opolskie (voievodatul
8 Opole 9.4
Opole)
podkarpackie
9 (voievodatul Carpaților Rzeszów 17.8
de Jos)
podlaskie (voievodatul
10 Białystok 20.1
Podlasia)
pomorskie
11 (voievodatul Gdańsk 18.3
Pomerania)
śląskie (voievodatul
12 Katowice 12.3
Silezia)
świętokrzyskie
13 (voievodatul Sfintei Kielce 11.7
Cruci)
warmińsko-mazurskie
14 (voievodatul Varmia și Olsztyn 24.1
Mazuria)
wielkopolskie
15 (voievodatul Polonia Poznań 29 8
Mare)
16 zachodniopomorskie Szczecin 22.8
(voievodatul Pomerania
 Occidentală)
(1) la dată de 1 ianuarie 2006
(2) Bydgoszcz este sediul voievodului, când Toruń –
(3) Gorzów Wielkopolski este sediul voievodului, câ
Góra – unui sejmik.

Apărare
Articol principal: Forțele armate ale Poloniei.

Patrulă poloneză în Afganistan

Forțele armate poloneze sunt compuse din patru ramuri: Fortele Terestre (Wojska Lądowe), Forțele
Navale (Marynarka Wojenna), Forțele Aeriene (Siły Powietrzne) și Forțele Speciale (Wojska
Specjalne). Armata este subordonată Ministrului Apărării Naționale, însă comandantul său suprem este
Președintele Republicii.
Armata poloneză este formată în prezent dintr-un efectiv de 65.000 de personal activ, în timp ce Marina
și Forțele Aeriene au 14.300 respectiv 26.126 de militari (bărbați și femei).
Marina Militară

Marina poloneză este una dintre cele mai mari forțe navale din Marea Baltică și este în mare parte
implicată în operațiuni pe Marea Baltică, cum ar fi misiuni de căutare și salvare în apele teritoriale ale
Poloniei, precum și măsurători hidrografice și de cercetare, cu toate acestea, recent Marina Poloneză a
jucat rol internațional în Invazia Irakului din 2003, asigurând suport logistic pentru Marina Statelor
Unite.
Forțele Aeriene
F-16 Fighting Falcon al Forțelor Aeriene Poloneze
Poziția actuală a Forțelor Aeriene Poloneze este cam la fel, de obicei participă în misiuni de rutină
deasupra Mării Baltice, dar cu excepția unui număr de unități care servesc în Afganistan, nu a participat
la nicio luptă activă de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
În 2003, avionul de producție americană F-16 C Fighting Falcon a fost ales ca noul avion de vânătoare
multirol pentru Forțele Aeriene, primele livrări au avut loc în noiembrie 2006.
Cea mai importantă misiune a forțelor armate este apărarea integrității teritoriale a Poloniei și interesele
poloneze în străinătate.[80]
Obiectivul național de securitate al Poloniei este de a se integra mai mult cu NATO și apărarea
europeană, economic și cu instituțiile sale politice, prin modernizarea și reorganizarea forțelor sale
militare.[80] În prezent, forțele armate sunt în curs de reorganizare în conformitate cu standardele
NATO, iar de la 1 ianuarie 2010 s-a trecut în întregime la serviciu militar pe bază de contract.[81] Din
2007 până la modificarea legii privind serviciul militar obligatoriu, termenul obligatoriu de serviciu
militar a fost de nouă luni.[82]
Doctrina militară poloneză reflectă aceeași natură defensivă ca și cea a partenerilor săi din NATO. Din
1953-2009 Polonia a fost un mare contribuitor la diferite misiuni de menținere a păcii ale Națiunilor
Unite.[80][83] Forțele armate poloneze au luat parte la Invazia Irakului din 2003 cu trimiterea a 2.500
de soldați în sudul țării.[84]
Armata a fost temporar, dar grav afectată de pierderea multora dintre comandanții săi de top în urma
accidentului aviatic de la Smolensk, din 2010, în care au decedat toți cei 96 de pasageri și echipajul
avionului Tu-154, inclusiv, printre alții, șeful Statului Major General, Franciszek Gagor și
Comandantul Forțelor Aeriene, generalul Andrzej Blasik. Delegația era în drum pentru comemorarea a
70 de ani de la Masacrul de la Katyń.[85][86]

Economie
Articol principal: Economia Poloniei.

O sută de zloți.
După căderea comunismului, Polonia a urmat o politică de liberalizare a economiei și astăzi este unul
dintre exemplele tranziției de succes de la o economie dirijată de stat la o economie de piață.
Privatizarea companiilor mici și mijlocii care au fost controlate de guvern și dreptul liber de înființare
de firme noi au permis dezvoltarea agresivă a sectorului privat. Ca o consecință, au apărut și organizații
de apărare a drepturilor consumatorilor. Restructurarea și privatizarea „sectoarelor sensibile” precum
industria minieră, metalurgică, căile ferate și energia au fost demarate începând din 1990. Între anii
2007 și 2010, Guvernul Poloniei plănuiește să listeze douăzeci de companii publice pe bursa poloneză,
inclusiv companii din industria minieră. Până în prezent (2007), cele mai mari privatizări au fost
vânzarea companiei naționale de telecomunicații, Telekomunikacja Polska, către operatorul France
Télécom, în anul 2000 și vânzarea a unui procent de 30% din acțiunile celei mai mari bănci a Poloniei,
PKO Bank Polski, pe Bursa din Varșovia în anul 2004.[87]

Centru financiar din Varșovia

În domeniul agriculturii, Polonia dispune de mai mult de două milioane de ferme private,[88][89]
având potențial de a deveni cel mai important stat producător de alimente din întreaga Uniune
Europeană.
Există însă o serie de probleme, legate în special de lipsa investițiilor în anumite sectoare economice.
Reformele structurale din domeniul asistenței medicale, a educației, din sistemul de pensii, precum și
din administrația de stat au sfârșit prin a provoca o mare presiune fiscală asupra contribuitorilor
polonezi.
Creșterea PIB-ului a fost puternică și stabilă între anii 1993 și 2000, cu o perioadă scurtă de încetinire a
ritmului în intervalul 2001-2002. Perspectiva integrării mai apropiate în Uniunea Europeană a
determinat o dezvoltare economică susținută, cu o creștere anuală de 3,7% în 2003, față de numai 1,4%
în 2002. În anul 2004, creșterea PIB-ului a fost de 5,4%, în 2005 – 3,3%, în 2006 – 6,1%. Pentru anul
2007, guvernul a prognozat o creștere economică de 6,5-7%.
Polonia a înregistrat în 2008 un Produs Intern Brut de 530 miliarde dolari, în timp ce PIB-ul per cap de
locuitor a ajuns la 17.500 dolari[90]. În anul 2009, Polonia a înregistrat o creștere economică de
1,7%[90], fiind singura țară din Uniunea Europeană care a înregistrat creștere economică în acel an, în
timp ce toate celelalte state membre se aflau în recesiune[91].
Deși economia poloneză se află astăzi într-un proces de dezvoltare rapidă, există încă multe provocări.
Cea mai importantă sarcină economică în viitor este pregătirea economiei pentru a permite Poloniei să
îndeplinească criteriile necesare pentru adoptarea euro ca monedă națională.[92]

Transport
Articol principal: transport în Polonia.
Căi ferate
Articole principale: transportul feroviar în Polonia și Polskie Koleje Państwowe.

Căile Ferate Statale Poloneze - Pendolino

Cea mai mare companie care lucrează în transportul feroviar este gruparea Polskie Koleje Państwowe
S.A. (Căile Ferate Statale Poloneze), compusă din 17 companii autonome, dintre care cele mai
importante sunt:
• PKP Polskie Linie Kolejowe S.A. — responsabilă pentru infrastructură
• PKP Przewozy Regionalne Sp. z o.o. — responsabilă pentru servicii de transport al pasagerilor
• PKP Cargo S.A. — servicii marfare, a doua companie de transport feroviar de marfă din Europa
ca mărime[93]
• PKP InterCity Sp. z o.o. — responsabilă pentru trenuri rapide EuroCity, InterCity, Tanie Linie
Kolejowe și trenuri Express.
În câteva voievodate se creează companii autonome PKP S.A. împreună cu organele administrației
locale, de exemplu Koleje Mazowieckie (Căile Ferate Mazoviene) în voievodatul Mazovia. În Trioraș și
Varșovia există și linii urbane, care folosesc șinele lui Polskie Linie Kolejowe, numite Cale Ferată
Urbană Rapidă (Szybka Kolej Miejska). În cea din urmă funcționează și calea navetiștilor, Calea
Navetiștilor Varșoviană (Warszawska Kolej Dojazdowa).[94]
În afară de PKP S.A., funcționează și alți operatori de cale ferată, care servesc, în principal, pentru
transportul de mărfuri. Unii dintre ei sunt: PTKiGK Rybnik S.A., PCC Rail Szczakowa sau CTL. Puțini
operatori au o licențiere pentru servicii de transport al pasagerilor, dar în afară de PKP, doar companii
care funcționează pe șine de mică măsură.
Rama electrică Newag 20WE în gara din Weglewo
Lungimea totală a magistralelor este de 23.852 de kilometri. Majoritatea lor este deținută de PKP
Polskie Linie Kolejeowe S.A. și alți operatori trebuie să plătească pentru utilizare.
Multe linii feroviare au fost închise după 1990 din cauza lipsei de venituri. În special, reducerea
numărului căilor ferate folosite este vizibilă în părțile țării care în trecut au făcut parte din Germania,
pentru că rețeaua feroviară este mai mult extinsă acolo decât în alte regiuni.
Cele mai importante magistrale feroviare în Polonia sunt:
• E20: frontiera germană ↔ Poznań Główny ↔ Warszawa Centralna ↔ frontieria bielorusă
• E30: frontiera germană ↔ Wrocław Główny ↔ Katowice Główne ↔ Kraków Główny ↔
frontiera ucraineană
• E65: frontiera cehă ↔ Katowice Główne ↔ Warszawa Centralna ↔ Tczew ↔ Gdynia Główna

O parte a magistralei E65 între Katowice Główne și Warszawa Zachodnia este cunoscută ca Magistrala
Feroviară Centrală (Centralna Magistrala Kolejowa) și este pregătită pentru trenuri de mare viteză.

Drumuri și autostrăzi
Articol principal: drumuri și autostrăzi în Polonia.

Autostrada A6 în jurul orașului Szczecin

Polonia are o infrastructură slab dezvoltată a drumurilor și autostrăzilor după standarde vest-europene.
Există doar câteva autostrăzi și drumuri rapide (asemănătoare cu autovías în Spania), și o rețea
extensivă a drumurilor, din care majoritatea au doar câte un sens, care leagă orașele principale.
Calitatea drumurilor poloneze constituie o barieră importantă pentru dezvoltarea țării, în special într-un
context de integrare europeană. Deși lungimea totală a drumurilor este relativ mare, Polonia nu are
densitatea cerută de autostrăzi. Căile principale au o lungime de 18.036 km. La data de 31 decembrie
2001, doar 398 km dintre ele erau autostrăzi și 206,2 km — drumuri rapide. Pe o lungă întindere
(104 km sau 26,1%) erau într-un stadiu atât de mare de deteriorare, încât necesitau reconstruirea
completă. 4.808 km din drumurile poloneze au fost clasificate ca parte a coridoarelor de transport
europene TINA, dar doar 7% dintre ele (346 km) sunt în concordanță cu standardele Uniunii Europene.
Între anii 1990 și 2001 au fost construite doar 138 km de autostrăzi și 33 km de drumuri rapide. Până la
sfârșitul anului 2001, erau în construcție doar 38 km de drumuri. Conform informațiilor mai recente,
până în 2004, 67 km de autostrăzi au mai fost deschise pentru trafic, pe când 284 km erau în construcție
la sfârșitul acestui an.

Drumul național 10 în jurul orașului Solec Kujawski

De-a lungul ultimilor ani, situația s-a îmbunătățit și bugetul guvernului pentru construirea căilor de
transport a fost mărit datorită finanțărilor Uniunii Europene pentru proiecte infrastructurale. În prezent,
cele mai importante trei autostrăzi care traversează Polonia de la nord la sud și de la vest la est sunt ori
în construcție ori în proiectare, iar contruirea lor va fi terminată spre mijlocul deceniului următor. Până
în 2009 cele mai importante orașe (Poznań, Wrocław, Łódź, Varșovia, Cracovia și Katowice) vor avea
o legătură cu rețeaua autostrăzilor vest-europene.
Autostrăzi, numite autostrada (autostrady la plural), plănuite sunt:

• A1: Gdynia ↔ Gdańsk ↔ Toruń ↔ Łódź ↔ Częstochowa ↔ Gliwice ↔ Gorzyczki

(frontiera cehă)
• A2: Świecko (frontiera germană) ↔ Poznań ↔ Łódź ↔ Varșovia ↔ Siedlce ↔
Kukuryki (frontiera bielorusă)
• A4: Jędrzychowice (frontiera germană) ↔ Wrocław ↔ Katowice ↔ Cracovia ↔
Rzeszów ↔ Korczowa (frontiera ucraineană)
• A6: Kołbaskowo (frontiera germană) ↔ Szczecin ↔ Goleniów ↔ Koszalin ↔ Słupsk ↔
Gdynia (prioritate mică și multe alte variante de linie)
 • A8: Magnice ↔ Wrocław ↔ Pawłowice (șosea de centură a lui Wrocław)
• A18: Olszyna (frontiera germană) ↔ Krzyżowa (joncțiune cu A4)

Transport aerian

LOT Polish Airlines

Companiile poloneze de transport aerian sunt: PLL LOT, EuroLOT, Prima Charter, Air Poland, White
Eagle Aviation și Jet Ait (acum cu zborurile anulate). Pe aeroporturile poloneze operează și alte
companii aeriene precum: Air France, British Airways, Lufthansa, Ryanair sau TAROM. Cele mai
importante aeroporturi sunt: Warszawa Okęcie, Bydgoszcz, Gdańsk, Katowice Pyrzowice, Kraków
Balice, Łódź, Poznań Ławica, Szczecin Goleniów și Wrocław Strachowice, Aeroportul Varșovia
Modlin Mazovia. Rețeaua legăturilor aeriene în Polonia nu este dezvoltată și majoritatea zborurilor sunt
făcute prin aeroportul Okęcie. Aproximativ 20 de aeroporturi, care acum sunt nefolosite, pot fi
modernizate spre a deschide transportul aerian.

Transport urban
În Polonia, tipurile principale de transport urban sunt autobuzele și tramvaiele. Există și o linie de
metrou — în Varșovia[95]. Varșovia și aglomerația Gdańsk-Gdynia au, de asemenea, un sistem de
trenuri urbane rapide [96][97], numit Calea Ferată Rapidă Urbană (Szybka Kolej Miejska).
Suplimentul pentru transportul urban, tramvaiul rapid, funcționează în Poznań[98], sisteme
asemănatoare sunt construite și în Cracovia[99], Szczecin[100] și Łódź[101].
Tramvaiele sunt în uz în: Bydgoszcz, Cracovia, Częstochowa, Elbląg, Gdańsk, Gorzów Wielkopolski,
Aria Industriala de Silezia Superioară, Grudziądz, Łódź, Pabianice, Poznań, Szczecin, Toruń, Varșovia
și Wrocław. În trecut, erau folosite și în Białystok, Bielsko-Biała, Cieszyn, Gubin, Inowrocław, Jelenia
Góra, Kostrzyn, Koszalin, Legnica, Olsztyn, Słubice, Słupsk, Tarnów, Wałbrzych și Zgorzelec[102].
Troleibuzele funcționează în prezent în Gdynia - Sopot, Lublin și Tychy. Erau utilizate și în Dębica,
Gorzów Wielkopolski, Legnica, Olsztyn, Poznań, Słupsk, Wałbrzych, Varșovia și Wrocław. Încercările
de instalare ale acestui sistem de transport public nu s-au bucurat de succes în Gdańsk și Jelenia
Góra[103].
Demografie
Articol principal: demografia Poloniei.

Istorie demografică
Populația Poloniei
An Populație
1846 ▬ 11 107 394
1911 ▲ 22 110 952
1921 ▲ 27 177 894
1931 ▲ 32 107 000
1938 ▲ 34 849 000
1946 ▼ 23 930 000
1950 ▲ 25 008 000
1960 ▲ 29 776 000
1970 ▲ 32 642 000
1978 ▲ 35 061 000
1988 ▲ 37 879 000
1990 ▲ 38 183 000
1995 ▲ 38 610 000
2000 ▲ 38 654 000
2005 ▼ 38 190 608
2010 ▲ 38 200 037
2011 ▲ 38 538 447
2012 ▲ 38 544 513
2013 ▼ 38 496 000
2014 ▼ 38 484 00
În perioada de formare a statului, Polonia avea o suprafață de aproximativ 250.000 km², și aproape un
milion de locuitori.[104] În timpul regelui Cazimir al III-lea cel Mare, populația a crescut la 2,5
milioane de locuitori pe un teritoriu de ap. 270.000 km².[105] Uniunea cu Lituania a adus cu sine o
creștere a populației și a teritoriului. În timpul lui Ștefan Báthory, Rzeczpospolita a avut o suprafață de
un milion de kilometri pătrați, iar populația a ajuns la 9 milioane. Când Polonia și-a pierdut
independența, a avut o populație de aproximativ 13-14 milioane, dar majoritatea lor (în secolul XVIII
aproape 60%) nu vorbeau limba poloneză și nu s-au declarat polonezi. După Primul Război Mondial
Polonia, devenind stat independent, avea aproximativ 20 de milioane de locuitori, din care 1/3 a fost de
naționalitate nepoloneză. Între 1921 și 1939 populația statului a crescut de la 27,2 de milioane la 35,1
de milioane.[106] Astăzi, minoritățile naționale și etnice reprezintă doar 3% din întreaga populație a
statului.
După Al Doilea Război Mondial în Polonia a fost consemnată o creștere demografică incredibilă. În ani
'50 ai secolului XX s-au născut 500.000 de oameni pe an (ceea ce era egal cu populația contemporană a
Cracoviei). După aceasta au mai fost două valuri de creștere demografică: la începutul anilor '70 și la
începutul celor '80. După căderea comunismului ritmul de creștere a populației a scăzut și în secolul
XXI a atins nivelul 0. Astăzi se observă creștere mică pentru că unda din anii '70 a întrat în faza de
procreare când statul polonez a început politica sa de suport pentru familii. Totuși, din Polonia au plecat
spre statele UE aproximativ 500.000-2 milioane de tineri. Conform unor surse, populația Poloniei va
scădea la 30 de milioane în anul 2060.[107]

Limbi
Articole principale: limbile Poloniei și comune bilingve ale Poloniei.
Limba poloneză este cea mai răspândită limbă în Polonia, și singura care are statut de limbă oficială.
Aproximativ 97% dintre oamenii care trăiesc în Polonia declară această limbă ca fiind limba lor natală,
și o vorbesc acasă. Alte patru limbi sunt limbi auxiliare și pot fi folosite în cincizeci și una de comune:
bielorusa (ap. 220.000 de vorbitori[108] — poate fi folosită în 12 de comune[109]), cașubiana (ap.
3.000-200.000 de vorbitori[108][110], rezultatele evaluărilor variază — poate fi folosită în 10
comune[111]), germana (ap. 500.000 de vorbitori[108] — poate fi folosită în 28 de comune[112]) și
lituaniana (ap. 3.000 de vorbitori[113] — poate fi folosită într-o comună[109]). Alte limbi folosite sunt:
romani (patru dialecte, ap. 40.000 de vorbitori[108]) și ucraineana (ap. 150.000 de vorbitori[108]).
Existența limbii sileziane este un subiect de discuție al lingviștiilor și al opiniei publice. Recent, el a
primit un cod ISO szl[114]. La recensământul din 2002, aproximativ 60.000 de persoane au declarat
sileziana ca limba vorbită acasă. Astăzi există probe de codificare a limbii și cea mai cunoscută este cea
creată de utilizatorii portalului „Pů našymu”[115].
Se studiază câteva limbi străine în Polonia. Cea mai populară este limba engleză, urmată de limba
germană.[116] Înainte de schimbările politice din 1989, limba rusă a fost cea mai cunoscută în
societate.[116] Celelalte limbi: franceză, italiană, spaniolă și „limbile clasice” (latină și greacă veche)
nu au fost foarte populare niciodată. Studenții universităților pot, de asemenea, să învețe alte limbi,
precum ceha, greaca sau româna, dacă aleg studii filologice.

Naționalități și minorități etnice

Polonezii, care reprezintă 95,63% din populația Poloniei, sunt un popor slav și vorbesc limba poloneză,
o limbă slavă din subgrupul occidental. Conform datelor Recensământului Național din 2002, în
Polonia trăiesc 36.658.166 de polonezi. Alte naționalități și grupuri etnice erau:
• silezieni: 173.200 de persoane (0,45%)
• germani: 152.900 de persoane (0,40%)
• bieloruși: 48.700 de persoane (0,13%)
• ucrainieni: 31.000 de persoane (0,08%)
• romi: 12.900 de persoane (0,03%)
• ruși: 6.100 de persoane (0,01%)
• lemci: 5.900 de persoane (0,01%)
 • lituanieni: 5.800 de persoane (0.01%)

471.500 de persoane au declatat altă naționalitate, pe când 774.900 de persoane nu au declarat nici una.

Structură confesională
Articol principal: Religia în Polonia.
Conform publicației anuale de statistică, cea mai mare comunitate confesională este Biserica Romano-
Catolică, care are aproximativ 34,21 milioane de credincioși. În forma romano-catolică sunt botezați
34.158.305 dintre cetățenii Poloniei, reprezentând aproximativ 89% din întreaga populație a statului.
Biserica Greco-Catolică are ca membri 53.000 dintre locuitori, Biserica Armeană – 5.000, Biserica
Neounită – 195, Biserica Catolică Veche derivată din Biserica Romano-Catolică are 45.000 de
credincioși. Biserica Ortodoxă, cea de-a două după mărime, este formată din 507.000 de persoane.[117]
[118][119]
Religiile protestante au aproape 150.000 de credincioși. Biserica Luterană este cea mai mare și are
77.500 de credincioși. Alte comunități și ateii formează 5-10% de populație (depinde de surse).[117]
[118]

Educație și știință
Articol principal: educația în Polonia.
Sistemul de educație în Polonia este compus din grădinițe, școli elementare, școli secundare (gimnazii),
licee și alte școli postgimnaziale, școli postliceale, școli artistice și altele. În Polonia există peste 500 de
universități acreditate.[120] Universitățile și alte școli înalte nu fac parte din sistemul de educație și au
drept de autonomie. Conform Constituției Republicii Poloneze, oricine are dreptul de a învăța. Educația
este obigatorie până la 18 ani, dar doar școlile elementare și secundare au statut de instituții obligatorii.
Educația în școlile publice este gratuită.
Universitatea Mickiewicz din Universitatea Jagiellonă din
Universitatea din Varșovia Universitatea din Wrocław
Poznań Cracovia

Cultură și literatură
Articol principal: Cultura Poloniei.
Marie Curie, dublu laureată a Premiului Nobel
Cultura poloneză are o istorie bogată, veche de o mie de ani, cu influențe atât din occident, cât și orient.
Astăzi, aceste influențe sunt vizibile în arhitectura, folclorul și arta țării. Polonia este locul de naștere a
multor persoane celebre în întreaga lume, precum papa Ioan Paul al II-lea, Marie Curie, Casimir
Pulaski, Tadeusz Kościuszko, Nicolaus Copernic,[121] Frédéric Chopin[122][123] și altele.
Caracterul unic al artei poloneze a reflectat întotdeauna tendințele mondiale. Pictorul celebru polonez,
Jan Matejko, a inclus multe evenimente istorice importante în imaginile sale. Literatura poloneză
datează din secolul al XII-lea și include mulți poeți și scriitori renumiți, precum Jan Kochanowski,
[124] Adam Mickiewicz,[125] Henryk Sienkiewicz (câștigatorul Premiului Nobel 1905[126]),
Bolesław Prus, Władysław Reymont (câștigatorul Premiului Nobel 1924[126]), Juliusz Słowacki,[125]
Witold Gombrowicz, Czesław Miłosz (câștigatorul Premiului Nobel 1980[126]), Wisława Szymborska
(câștigatorul Premiului Nobel 1996[126]), Stanisław Lem, Ryszard Kapuściński. Regizorii renumiti din
Polonia includ câștigatorii Premiului Oscar: Roman Polański, Andrzej Wajda, Zbigniew Rybczyński,
Janusz Kamiński și Krzysztof Kieślowski. Compozitorii celebri de muzică clasică sunt, între alți,
Frédéric Chopin (în Polonia cunoscut ca Fryderyk Chopin), Krzysztof Penderecki și Karol
Szymanowski. Genuri variate de muzică modernă sunt azi apreciate în Polonia. Cele mai populare
acum sunt: pop, rock, dance, hip-hop, R&B și metal. Artiștii populari din Polonia includ: Anita
Lipnicka, Behemoth, Decapitated, Edyta Górniak, Ich Troje, Maryla Rodowicz, Riverside și Vader.
Tineretul polonez ascultă și muzicieni din alte țări.
Stadionul Național din Varșovia, gazda echipei naționale și unul din stadioanele care au găzduit Euro
2012
Feluri recunoscute din bucătărie poloneză sunt cârnatul (kiełbasa), supa de sfeclă roșie (barszcz
czerwony), supa de sânge de rață (czernina), colțunașe (pierogi), sarmale din varză și carne (gołąbki),
cotlete din carne de porc, tocană (bigos), diverse preparate pe bază de cartofi, zapiekanka (un tip de
fast-food) și alte.[127] Deserturi tipice sunt gogoșile, înghețatele și turtele dulci.

Sport

Robert Lewandowski
Articol principal: Sportul în Polonia.
Fotbalul este cel mai popular sport, cu o istorie bogată în competițiile internaționale.[128][129] Printre
alte sporturi populare se numără atletismul, baschetul, handbalul, boxul, MMA, motocross, săriturile cu
schiurile, hochei, tenis, scrimă, înot și haltere.
Epoca de aur a fotbalului din Polonia a avut loc începând cu anii '70 și până la începutul anilor '80, cu
naționala Poloniei reușind să obțină locul al treilea la Campionatul Mondial de Fotbal din 1974 și la cel
din 1982. În această perioadă se remarcă jucători precum Zbigniew Boniek Włodzimierz Lubański și
Grzegorz Lato. Naționala de fotbal a mai obținut o medalie de aur la Jocurile Olimpice de vară din
1976 și două de bronz, în 1976 și 1992. Alături de Ucraina, Polonia a găzduit Campionatul European de
Fotbal 2012.[130] Printre jucătorii actuali se numără Robert Lewandowski și Jakub Błaszczykowski.
Polonia are mulți alpiniști care au escaladat vârfuri de peste 8000 de metri. Printre aceștia se numără
Jerzy Kukuczka, Krzysztof Wielicki, Piotr Pustelnik, Andrzej Zawada, Maciej Berbeka, Artur Hajzer,
Andrzej Czok, Wojciech Kurtyka și femeile Wanda Rutkiewicz și Kinga Baranowska. Munții Poloniei
reprezintă o atracție turistică pentru doritorii de cățărări, schi sau ciclism montan.[131] Activitățile
recreaționale din timpul verii sunt legate de sporturile de apă, fiind amenanjate în acest sens mai multe
locații pentru pescuit, caiac-canoe, navigat și windsurfing, în special în regiunile de nord ale țării.[132]

Note de completare
1. ^ Cuvântul rzeczpospolita înseamnă republică și este folosit doar în referință cu Polonia. Pentru
alte țări, se folosește cuvântul republika.

Note bibliografice
1. ^ Pałłasz, Edward. „The Polish National Anthem”. Poland - Official Promotional Website of
the Republic of Poland. Varșovia, PL: Ministerul Afacerilor Externe din Polonia. Arhivat din
originalul de la 7 martie 2013. Accesat în 7 martie 2013.
2. ^ Trochimczyk, Maja (2000). „Dąbrowski Mazurka”. National Anthems of Poland. Los
Angeles, CA: Polish Music Center. USC Thornton School of Music. Arhivat din originalul de la
7 martie 2013. Accesat în 7 martie 2013.
3. ^ Główny Urząd Statystyczny. Baza Demografia. Ludność. Stan, ruch naturalny i wędrówki
ludności w I kwartale 2014 r., stan na 31.03.2014
4. ^ Recensământul național din 2011, stat.gov.pl
5. ^ a b „5. Report for Selected Countries and Subjects”. International Monetary Fund. Accesat în
April 2015. Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
6. ^ „Poland”. International Monetary Fund. Accesat în 5 octombrie 2018.
7. ^ „Poland”. International Monetary Fund. Accesat în 5 octombrie 2018.
8. ^ „GINI Index for Poland”. World Bank. 2015. Accesat în 5 octombrie 2018.
9. ^ „2018 Human Development Report” (PDF). United Nations Development Programme. 2018.
Accesat în 15 septembrie 2018.
10.^ Disruptive Religion: The Force of Faith in Social-movement Activism. Books.google.com.
Accesat în 9 septembrie 2013.
11.^ http://dic.academic.ru/dic.nsf/enc_geo/1817/%D0%96%D1%83%D0%BB
%D0%B0%D0%B2%D1%8B Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
12.^ Statistical Yearbook of Poland
13.^ a b „Concise Statistical Yearbook of Poland, 2008” (PDF). Central Statistical Office
(Poland). 28 iulie 2008. Accesat în 12 august 2008.
14.^ „The World Factbook”, cia.gov, accesat în 28 iulie 2015
15.^ "Goverment - Administrative divisions: 16 provinces (wojewodztwa, singular–
wojewodztwo)..." "Poland," in Central Intelligence Agency, The CIA World Factbook 2010,
 New York, Skyhorse Publishing, Inc., 2009, ISBN 9781602397279, p. 546. Aceeași informație
se găsește și online la CIA World Factbook, Poland, Administrative divisions.
16.^ Lukowski, Jerzy; Zawaszki, Hubert (2001). A Concise History of Poland (ed. First Edition).
University of Stirling Libraries – Popular Loan (Q 43.8 LUK): Cambridge University Press.
p. 3. ISBN 0-521-55917-0.
17.^ Józef Andrzej Gierowski – Historia Polski 1764–1864 (History of Poland 1764–1864), p. 74-
101
18.^ Recap, Research (16 ianuarie 2009). „Japan, Turkey, Poland, Mexico the Rising World
Powers?”. Accesat în 23 iulie 2017.
19.^ „Bloomberg Businessweek: "How Poland Became Europe's Most Dynamic Economy" -”.
Accesat în 14 aprilie 2017.
20.^ „How Poland Became Europe's Most Dynamic Economy”. 27 noiembrie 2013. Accesat în 14
aprilie 2017 – via www.bloomberg.com.
21.^ „Human Development Index and its components” (PDF). hdr.undp.org. Accesat în 27 august
2011.
22.^ https://www.transparency.org/news/feature/corruption_perceptions_index_2016#table
23.^ Veeke, Justin van der. „Developing Countries – isi-web.org”. Accesat în 24 aprilie 2017.
24.^ [1] Numbeo Quality of Life Index 2015 Mid Year
25.^ „World's Safest Countries Ranked — CitySafe”. Accesat în 14 aprilie 2017.
26.^ „Poland 25th worldwide in expat ranking”. Accesat în 14 aprilie 2017.
27.^ „Poland – UNESCO World Heritage Centre”. Whc.unesco.org. Accesat în 6 februarie 2012.
28.^ „Słownik Języka Polskiego: republika” (în poloneză). Accesat în 6 mai. Parametru
necunoscut |accessyear= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor); Verificați datele
pentru: |access-date= (ajutor)
29.^ „Słownik Języka Polskiego: rzeczpospolita” (în poloneză). Accesat în 6 mai. Parametru
necunoscut |accessyear= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor); Verificați datele
pentru: |access-date= (ajutor)
30.^ „Polska”. Accesat în 6 mai. Parametru necunoscut |accessyear= ignorat (posibil, |
access-date=?) (ajutor); Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
31.^ „Poradnia językowa PWN” (în poloneză). Accesat în 6 mai. Parametru necunoscut |
accessyear= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor); Verificați datele pentru: |
access-date= (ajutor)
32.^ Mai mulți autori (2002). U źródeł Polski - do roku 1038. Wrocław: Wydawnictwo
Dolnośląskie.
33.^ Krystyna Długosz-Kurczabowa (21 februarie 2003), „Jaka jest etymologia słowa Polska
(nazwa kraju)?”, Sjp.pwn.pl, accesat în 26 iulie 2015
34.^ Wielka Encyklopedia Powszechna PWN în polonă.
35.^ Maciej Kosiński, Magdalena Wieczorek-Szmal (2007). Z mroku dziejów. Kultura Łużycka
(PDF file, direct download 1.95 MB). Muzeum Częstochowskie. Rezerwat archeologiczny
(Museum of Częstochowa). pp. 3–4. ISBN 978-83-60128-11-4. Accesat în 9 ianuarie 2013.
 Możemy jedynie stwierdzić, że kultura łużycka nie tworzyła jednej zwartej całości. Jak się
wydaje, jej skład etniczny był niejednorodny.
36.^ a b c Diverși autori, ed. Marek Derwich și Adam Żurek, U źródeł Polski (do roku 1038) -
Fundamentele Poloniei (până în anul 1038), Wydawnictwo Dolnośląskie, Wrocław 2002, ISBN
83-7023-954-4, p. 1-143
37.^ Derwich & Żurek 2002, pp. 76–121.
38.^ „VisitTorun: Torun Guide - Biskupin”, Visittorun.pl, accesat în 28 iulie 2015
39.^ Jerzy Kłoczowski (14 septembrie 2000). A History of Polish Christianity. Cambridge
University Press. pp. 10–13. ISBN 978-0-521-36429-4. Accesat în 5 aprilie 2012.
40.^ G. Labuda, Mieszko I, cap. IV.3.
41.^ Tadeusz Wojciechowski: Szkice historyczne jedynastego wieku, ed. III. 1951, p. 153
42.^ Wipo: Gesta Chuonradi II imperatoris (în latină) (accesat la 23 octombrie 2014)
43.^ J. Gordon Melton (2014). Faiths Across Time: 5,000 Years of Religious History. ABC-CLIO.
44.^ Jerzy Wyrozumski, Historia Polski do roku 1505, pp. 93–96
45.^ Praca zbiorowa Multimedialna Historia Polski Tom 2 Polska Piastów, str. 7, Polskapresse Sp.
z o.o., ISBN 978-83-60669-02-0
46.^ André Vauchez, Richard Barrie Dobson, Michael Lapidge, 2000 (ed.). "Boleslas II the Bold".
Encyclopedia of the Middle Ages. Routledge. ISBN 978-1-57958-282-1.
47.^ Jerzy Ochmański (1990). Historia Litwy. Wrocław: Zakład Narodowy im. Ossolińskich.
p. 128. ISBN 83-04-03107-8.
48.^ Józef Andrzej Gierowski – Historia Polski 1505–1764 (History of Poland 1505–1764), p.
174-301
49.^ * Jerzy Kowecki, ed., Konstytucja 3 maja 1791 (Constituția din 3 mai 1791), przedmową
opatrzył (cuvânt înainte de) Bogusław Leśnodorski, Varșovia, Państwowe Wydawnictwo
Naukowe, 1981, ISBN 83-01-01915-8.
50.^ Lukowski, Jerzy. The Partitions of Poland 1772, 1793, 1795 (1998)
51.^ Lewitter, Lucjan R. "The Partitions of Poland" in A. Goodwyn, ed. The New Cambridge
Modern History: vol 8 1763–93 (1965) pp 333–59
52.^ Heinrich Theodor Flathe: Friedrich August I., König von Sachsen. In: Allgemeine Deutsche
Biographie (ADB). Volume 7, Duncker & Humblot, Leipzig 1878, pp. 786–789 de
53.^ Dagmar Schäfer: Der gefangene Sachsenkönig. Eine Erinnerung an Sachsens ersten König,
Friedrich August I. (1750–1827). Tauchaer Verlag, Taucha 1996, ISBN 3-910074-52-9 de
54.^ Research into the Demographic History of Poland: a provisional summing-up. Acta Poloniae
Historica, XVIII. pp. 5–17.
55.^ a b Cienciala, Anna M. (2002). „The Rebirth of Poland (lecture notes)”. Accesat în 2 iunie
2006.
56.^ „Ziua Independenței Poloniei”, Amosnews.ro, 11 noiembrie 2010, accesat în 27 iulie 2015
57.^ Teresa Pawlowski (2012). A Daughter's Promise. Dorrance Publishing. Accesat în 9
septembrie 2013.
58.^ Deși astăzi se face referință la acest lagăr folosindu-se numele polonez Oświęcim-Brzezinka,
aceasta nu înseamnă că el a fost utilizat de polonezi sau construit din ideea lor. Astfel, termenul
lagăre de exterminare poloneze, frecvent folosit în medii, este incorect.
59.^ Timothy Snyder. The Reconstruction of Nations. Poland, Ukraine, Lithuania, Belarus, 1569-
1999. Yale University Press. 2003. pp. 168-170, 176
60.^ Grzegorz Motyka, Od rzezi wołyńskiej do akcji "Wisła". Konflikt polsko-ukraiński 1943-
1947. Cracovia 2011, p.447
61.^ Ivan Katchanovski, Terrorists or National Heroes? Politics of the OUN and the UPA in
Ukraine, 2010.
62.^ Subtelny, Orest (1988). Ukraine: A History. Toronto: University of Toronto Press. ISBN 0-
8020-5808-6., p. 489
63.^ a b „Events in the Pontificate of John Paul II”. vatican.va. 30 iunie 2005. Accesat în 1
ianuarie 2009.
64.^ „1980: Polish workers win trade union rights”, BBC News, 1980, accesat în 27 iulie 2015
65.^ Solidarity and the fall of communism, Andrzej Paczkowski, Europejskie Centrum
Solidarności, 2009
66.^ Articol din 22 septembrie 1980, POLAND: A New Party Boss Takes Charge, revista Time
67.^ Sebetsyen, Victor (2009). Revolution 1989: The Fall of the Soviet Empire. New York City:
Pantheon Books. ISBN 0-375-42532-2.
68.^ „Wojciech Witold Jaruzelski”. Encyclopædia Britannica Online. Accesat în 24 noiembrie
2008.
69.^ George Sanford, Military Rule in Poland: The Rebuilding of Communist Power, 1981-1983
70.^ „The accession of the Czech Republic, Hungary and Poland” (PDF), Nato.int, accesat în 27
iulie 2015
71.^ „Europe's border-free zone expands”. BBC News. 21 decembrie 2007. Accesat în 28 iulie
2011.
72.^ „Jerzy Buzek elected President of the European Parliament”. European Parliament. 14 iulie
2009. Accesat în 12 decembrie 2010.
73.^ „Mały Rocznik Statystyczny GUS” (PDF) (în poloneză). Parametru necunoscut |
accessyear= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor); Parametru necunoscut |
accessmonthday= ignorat (ajutor)
74.^ „Sztuczne zbiorniki wodne w Polsce. Articolul Wikipediei Poloneze” (în poloneză). Parametru
necunoscut |accessyear= ignorat (posibil, |access-date=?) (ajutor); Parametru
necunoscut |accessmonthday= ignorat (ajutor)
75.^ The CIA World Factbook, Poland Climate. Photius Coutsoukis 2004. The Library of Congress
Country Studies.
76.^ „URBACT inPoland”, Urbact.eu, accesat în 27 iulie 2015
77.^ Constituția Republicii Poloneze din 2 aprilie 1997
78.^ „Akty normatywne określające statut Kancelarii Prezydenta RP”, Oficjalna strona
Prezydenta Rzeczypospolitej Polskiej, 2 aprilie 1997, accesat în 26 iulie 2015
79.^ Konstytucja Rzeczypospolitej Polskiej - Sądy i Trybunały, 2 aprilie 1997, accesat în 27 iulie
2015
80.^ a b c pl „Strategia Bezpieczeństwa Narodowego RP” (PDF). www.wp.mil.pl. Accesat în 26
septembrie 2008.
81.^ Ministerul Apărării Naționale din Poloinia (2010), Polish Army - National Reserve Forces,
accesat în 26 iulie 2015
82.^ Day, Matthew (5 august 2008). „Poland ends army conscription”. London: Telegraph.
Accesat în 28 iulie 2011.
83.^ „Polska zakończyła udział w misjach po auspicjami ONZ – Wiadomości z kraju i ze świata –
Gazeta Prawna – Partner pracodawcy, narzędzie specjalisty”. Gazetaprawna.pl. 31 decembrie
2009. Accesat în 2 noiembrie 2011.
84.^ Vanessa Gera (11 aprilie 2008), „Poland Pulling Troops Out Of Iraq”, Huffingtonpost.com,
accesat în 26 iulie 2015
85.^ „Accident Database”. AirDisaster.com. Accesat în 12 decembrie 2010.
86.^ „Senior Polish figures killed in plane crash”. BBC. 11 aprilie 2010.
87.^ „Rys historyczny”, PKO Bank Polski, accesat în 27 iulie 2015
88.^ „A golden age for Polish farming?”. The Economist. 24 martie 2014. Accesat în 23
noiembrie 2014.
89.^ Agrotourism, Poland's Official Travel Website.
90.^ a b Top 10 tari din UE care au atras cele mai mari investitii. Romania, locul 14, 26 iulie 2010,
wall-stret.ro, accesat la 23 august 2010
91.^ Fondurile europene - Solutia Romaniei pentru iesirea din criza?, 26 aprilie 2010, wall-
street.ro, accesat la 27 august 2010
92.^ „Polska w strefie euro znajdziemy się najwcześniej po 2020 roku - Biznes w INTERIA.PL”,
Biznes.interia.pl, 10 octombrie 2014, accesat în 27 iulie 2015
93.^ Maciej Martewicz (17 iunie 2014), „PKP Cargo Drops as Polish Rail Offers $190 Million
Stake - Bloomberg Business”, Bloomberg.com, accesat în 28 iulie 2015
94.^ „History of EKD/WKD”, Wkd.com, accesat în 27 iulie 2015
95.^ Pagina oficială a sistemului de metrou varșovian
96.^ Trenuri urbane din Varșovia
97.^ Trenuri urbane din Gdańsk-Gdynia
98.^ Pagina oficială a Companiei de Transport Public în Poznań
99.^ Planuri de creare a tramvaiului rapid în Cracovia
100.^ Planuri de creare a tramvaiului rapid în Szczecin
101.^ Planuri de creare a tramvaiului rapid în Cracovia
102.^ Lista rețelor de tramvaie în Polonia la articolul Tramwaj în Wikipedia poloneză
103.^ Lista rețelor de troleibuze în Polonia la articolul Trolejbus în Wikipedia poloneză
104.^ Jerzy Lukowski, Hubert Zawadzki, A Concise History of Poland, Cambridge University
Press, 2001, ISBN 0-521-55917-0, Google Print, p.6
105.^ Aleksander Gieysztor, Kingdom of Poland and Grand Duchy of Lithuania, in Christopher
Allmand (ed.), The New Cambridge Medieval History, Cambridge University Press, 2005,
ISBN 0-521-38296-3, Print, p.727
106.^ London Nakl. Stowarzyszenia Prawników Polskich w Zjednoczonym Królestwie [1941],
Polska w liczbach. Poland in numbers. Zebrali i opracowali Jan Jankowski i Antoni Serafinski.
Przedmowa zaopatrzyl Stanislaw Szurlej.
107.^ „Key Development Forecasts for Poland”, Ifs.du.edu, accesat în 27 iulie 2015
108.^ a b c d e Raportul Ethnologue despre Polonia
109.^ a b Hartă cu comune de limba bielorusă și de limba lituaniană
110.^ Articol în Wikipedia Poloneză
111.^ Hartă cu comune de limba cașubiană
112.^ Hartă cu comune de limba germană
113.^ Articol în Wikipedia Poloneză
114.^ SIL International
115.^ Proiectul Pů našymu, eli po ślůnsku
116.^ a b Jan Repa (5 ianuarie 2007). „Poles return to Russian language”. news.bbc.co.uk.
Accesat în 27 august 2011. In former satellite countries like Hungary or Poland, knowledge of
Russian dwindled rapidly – to be replaced by English and German.
117.^ a b GUS, Narodowy Spis Powszechny Ludnosci 2011: 4.4. Przynależność wyznaniowa
(National Survey 2011: 4.4 Membership in faith communities) p. 99/337 (PDF file, direct
download 3.3 MB). ISBN 978-83-7027-521-1 Retrieved 27 December 2014.
118.^ a b Główny Urząd Statystyczny (2012). Rocznik statystyczny Rzeczypospolitej Polskiej 2012
(PDF). Warszawa: Zakład Wydawnictw Statystycznych. pl / en
119.^ Główny Urząd Statystyczny (28 martie 2013). „Wyznania religijne stowarzyszenia
narodowościowe i etniczne w Polsce 2009–2011” (PDF). Accesat în 19 aprilie 2013. pl / en
120.^ Central Statistical Office (Poland): Studenci szkół wyższych (łącznie z cudzoziemcami) na
dzień 30 XI 2008. pl
121.^ „Nicolaus Copernicus”. Encyclopædia Britannica Online. Accesat în 10 octombrie 2008.
122.^ Rey Alain (1993). Le petit Robert 2: dictionnaire universel des noms propres, alphabétique
et analogique (în franceză). INIST-CNRS, Cote INIST : L 22712: Le Robert, Paris, FRANCE.
ISBN 978-2-85036-210-1.
123.^ Michael Kennedy, ed. (2004). The Concise Oxford dictionary of music. Oxford University
Press. ISBN 978-0-19-860884-4. p. 141
124.^ Józef Andrzej Gierowski – Historia Polski 1505–1764 (History of Poland 1505–1764), p.
105-173
125.^ a b Eunice L. Blavascunas (2008). The Peasant and Communist Past in the Making of an
Ecological Region: Podlasie, Poland. ProQuest. p. 98. ISBN 978-0-549-65633-3.
126.^ a b c d Câștigatorii Premiului Nobel din Polonia, accesat la data de 7 IX 2007
 127.^ "Tu się w lasy schroniły wygnane ze zbytkowych stołów, narodowe potrawy, Barszcz,
Bigos, Zrazy, Pirogi i Pieczeń" [in:] Jan N. de Bobrowicz. Maxymilian arcyksiąże Austryacki
obrany Król polski. 1848. s. 74; "barszcz, rosół, sztuka mięsa, pieczenie huzarskie, bigos,
pierogi, kiełbasa z kapustą, przede wszystkim zaś rozmaite kasze" Zbigniew Kuchowicz
Obyczaje staropolskie XVII-XVIII wieku. 1975; "pieczeń cielęca pieczona (panierowana),
pieczeń cielęca zapiekana w sosie beszamelowym, pieczeń huzarska (=pieczeń wołowa
przekładana farszem), pieczeń rzymska (klops), pieczeń rzymska (klops z cielęciny) w sosie
śmietanowym, pieczeń rzymska z królika " [in:] Stanisław Berger. Kuchnia polska. 1974.;
Polish Holiday Cookery by Robert Strybel, 2003
128.^ „FIFA World Cup Statistics-Poland”. FIFA. Accesat în 12 decembrie 2010.
129.^ „FIFA Statistics – Poland”. Accesat în 12 decembrie 2010.
130.^ „Poland hosts Euro 2012!”. warsaw-life.com. Accesat în 12 decembrie 2010.
131.^ „UNTWO World Tourism Barometer, Vol.5 No.2” (PDF). tourismroi.com. Accesat în 12
octombrie 2009.
132.^ Summer Sports in Poland at Poland For Visitors Online. Accesat la 2 noiembrie 2014.

Bibliografie
• Glinka Leszek: Podręczny Atlas Polski. Editură PPWK, Varșovia, 2002.
• Mordawski Jan, Wiecki Wojciech: Geografa 2: Geografia i Człowiek. Editură Operon, Gdynia,
2007.
• Roszkowski Wojciech: Najnowsza historia Polski 1945-1980. Editură Świat Książki, Varșovia,
2003.
• Mały Rocznik Statystyczny 2006. Editură lui GUS, Varșovia, 2006.
• seria cărților Polska: Dzieje cywilizacji i narodu. Editură Wydawnictwo Dolnośląskie, Wrocław,
2004.
• Mărculeț I. (coord.): "Starele Uniunii Europene. Mică enciclopedie", ISBN 978-973-0-16211-0,
București, 2014

Vezi și
Portal Polonia
• Locuri din patrimoniul mondial UNESCO
• Devize neoficiale ale Poloniei
• Listă de orașe din Polonia
• Listă de polonezi celebri
• Parcuri naționale din Polonia

Legături externe
 Puteți găsi mai multe informații despre Polonia prin căutarea în proiectele similare ale Wikipediei,
grupate sub denumirea generică de „proiecte surori”:
Definiții și traduceri în Wikționar

Imagini și media la Commons

Citate la Wikicitat

Texte sursă la Wikisursă

Manuale la Wikimanuale

Resurse de studiu la Wikiversitate

• pl Portalul național al Poloniei
• pl en Pagina oficială a Președintelui Poloniei
• pl en Pagina oficială a Seimului
• pl en Pagina oficială a Senatului
• ro pl en Ambasada Poloniei din București
• ro en Ambasada României din Varșovia
• en Polonia la CIA World Factbook

[arată]
v•d•m
Polonia — Polonezi — Limba poloneză
[ascunde]
v•d•m
Țări independente sau recunoscute parțial și regiuni nesuverane în Europa
Albania · Andorra · Armenia1 · Austria · Azerbaidjan2 ·
Belarus · Belgia · Bosnia și Herțegovina · Bulgaria · Cehia ·
Cipru1 · Croația · Danemarca · Elveția · Estonia · Finlanda ·
Franța · Georgia2 · Germania · Grecia · Irlanda · Islanda ·
Italia · Letonia · Liechtenstein · Lituania · Luxemburg ·
Țări
Republica Macedonia · Malta · Republica Moldova · Monaco ·
independente
Muntenegru · Norvegia · Olanda · Polonia · Portugalia ·
Regatul Unit · România · Rusia3 · San Marino · Serbia ·
Slovacia · Slovenia · Spania · Suedia · Turcia3 · Ucraina ·
Ungaria · Vatican

Republici,
teritorii și Abhazia2 · Ciprul de Nord1 · Kosovo · Osetia de Sud2 ·
regiuni Sealand
recunoscute
parțial
 Danemarca Insulele Feroe · Groenlanda
Finlanda Insulele Åland
Teritorii și
Grecia Muntele Athos
regiuni
nesuverane Norvegia Svalbard
Regatul Akrotiri și Dhekelia1 · Gibraltar · Guernsey ·
Unit Insula Man · Jersey
1 În întregime în Asia, dar din punct de vedere istoric este considerat european · 2 Parțial sau în
întregime în Asia, în funcție de definirea graniței · 3 Stat transcontinental (preponderent asiatic)

Țări după continent: Africa · America de Nord · America de Sud · Asia · Europa · Oceania

[arată]
v•d•m
Uniunea Europeană și țări candidate la extindere
[arată]
v•d•m
Europa slavă (țări europene vorbitoare de limbi slave)
[arată]
v•d•m
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO)

Informații bibliotecare
• WorldCat
• BNF: cb11880842g
• GND: 4046496-9
• ISNI: 0000 0004 0471 0018
• LCCN: n79131071
• VIAF: 141810140
• SUDOC: 02658994X
• HLS: 3367

Categorii:
• Mentenanță CS1: Text în plus
• Articole bune
• Polonia
• Țări în Europa
• State membre ale Organizației Națiunilor Unite
Cuprins
1. Sinteza planului de
afaceri .................................................................................................... 3 2. Prezentarea
întreprinderii .................................................................................................... 4 3.
Produsele şi/sau serviciile
firmei ........................................................................................... 4 4. Programul de
marketing şi planul de vânzări ..................................................................... 5 4.1.
Sergmentul de piaţă ......................................................................................................... 6
4.2. Politica de preţ ........................................................................................................... 6
4.3. Politica de distribuţie ............................................................................................... 7
4.4. Politica de promovare a produselor ......................................................................... 7
4.5.Concurenţa ............................................................................................................... 7
4.6. Alte elemente cu caracter comercial ............................................................................
9 5. Programul de dezvoltare aproduselor .........................................................................
9 6. Programul activităţilor operaţionale ....................................................................... 10
7. Managementul activităţilor ..................................................................................... 14
8. Planul financiar ........................................................................................................... 15
8.1.Cheltuieli .......................................................................................................... 15
8.2. Venituri ................................................................................................................ 17
8.3. Situaţia centralizată a veniturilor şi cheltuielilor ................................................... 18
8.4. Calculul indicatorilor de performanţă .................................................................... 19
9. Oferta intreprenorială ............................................................................................ 21
10.Anexe ................................................................................................................... 22
1. Sinteza planului de afaceri SC Ariko SRL este o firmă cu capital integral privat, al
cărei obiect de activitate constă vânzarea de băuturi, cu consumul în local, cu sau fără
program distractiv, conform codului CAEN 5540. Ideea de a înfiinţa o cafenea este strict
legată de faptul că reprezintă o afacere cu marje operaţionale mari. Acest fapt se
datorează costurilor variabile considerabil mai mici şi unui management al stocurilor
care pune mai puţină presiune pe cash-flow. Statisticile indică faptul că în Bucureşti, o
cafenea deserveşte o medie de 2000 de locuitori, spre deosebire de marile capitale
europene în care există câte o cafenea la 300 de locuitori. Fiecare locaţie primeste zilnic,
în medie, între 300 şi 500 clienţi zilnic. Criteriile esenţiale pentru garantarea succesului
cafenelei Ariko sunt legate de alegea spaţiului, crearea unui ambient cât mai atractiv
pentru clienţi şi, nu în ultimul rând, practicarea unei preţuri concurenţiale, care să atragă
un număr cât mai mare de consumatori. Alegerea locaţiei este esenţială pentru o
frecventare intensă. Zona adiacentă spaţiului trebuie să fie una cu trafic ridicat de pietoni
şi masini, să existe locuri de parcare, suprafaţa optimă să fie minim 120 mp, chiria să fie
sustenabilă pe termen lung şi, eventual, să existe un spaţiu în exterior pentru crearea unei
terase în lunile de vară. Preţul mediu al unei băuturi pe bază de cafea în cafenelele din
Bucureşti este de 8 - 9 lei. Cafeneaua Ariko stabileşte pentru primul an practicarea unor
preţuri mai mici decât concurenţa, pentru crearea unui portofoliu de clienţi. Preţurile
practicate în perioada următoare vor fi stabilite în funcţie de veniturile pe care cafeneaua
le va obţine după primul an. Investiţia necesară înfiinţarii cafenelei Ariko este de
aproximativ 130.000 euro. Aceasta sumă include investiţia iniţială în amenajarea
cafenelei, 50.300 euro, şi suma necesară achitării chiriei în primele 6 luni de la
încheierea contractului. Aproximativ 25% din necesarul investiţiei va fi asigurat din
fonduri proprii, urmând ca suma restantă să fie asigurată printr-un credit bancar.
Obiectivele stabilite pentru primul an se referă la: • Dezvoltarea unei relaţii de încredere
cu clienţii, astfel încât promovarea cafenelei să se realizeze în primul rând prin
recomandări; • Un număr minim de 100 de clienţi / zi ; Bucureşti 2011
• Adaptarea permanentă la mediul de afaceri din Bucureşti, prin oferirea de noi produse
şi modalităţi de petrecere a timpului liber.

2. Prezentarea întreprinderii

Planul prezent de afaceri a fost conceput pentru a descrie înfiinţarea şi obiectul de

activitate al societăţii comerciale Ariko SRL. Firma are sediul în Bucureşti, în zona Piaţa
Victoriei şi este organizată sub forma unei societăţi cu răspundere limitată (SRL).
Obiectul de activitate constă în vânzarea de băuturi, cu consumul în local, cu sau fără
program distractiv, conform codului CAEN 5540. Scopul cafenelei Ariko este acela de a
oferi clienţilor săi produse de calitate superioară, într-o atmosferă caldă, relaxantă, care
să îi apropie prin diverse evenimente organizate în incinta localului.

3. Produsele şi/sau serviciile firmei

Cafeneaua Ariko va încerca să ofere clienţilor săi un meniu cât mai diversificat, atât din
punct de vedere al băuturilor şi produselor de patiserie servite, cât şi din punct de vedere
al evenimentelor organizate.

Astfel, oferta cafenelei Ariko va cuprinde: ● Băuturi: - cafele clasice: espresso,

cappuccino, cafe latte, marocchino, Latte Macchiato etc. ; - cocktail-uri pe bază de
cafea: Boston Carribbean Coffee, Hot Dylan, Comfort Coffee, Frozen Irish Coffee,
Scrump Coffee ; - ceaiuri aromate, calde sau reci; - băuturi alcoolice şi non – alcoolice;
● Produse de patiserie: prăjituri, sandwich-uri sau îngheţată; Bucureşti 2011
● Evenimente săptamânale, cu tematica stabilită în prealabil de clienţi: karaoke, muzică
live, petreceri, expoziţii de carte sau de pictură etc.; ● Acces gratuit la Internet wireless,
cărţi şi anumite ziare şi reviste mondene; ● Inchirierea spaţiului (parţial sau în
intregime) pentru petreceri private. Pentru o calitate deosebită a produselor şi serviciilor
oferite de cafeneaua Ariko, se va lucra în mod exclusiv cu anumiţi furnizori de cafea,
ceaiuri şi alte băuturi. Produsele de patiserie, prăjiturile şi sandwich-urile vor fi asigurate
de un laborator de prăjituri din Bucureşti şi/sau de la un magazin specializat în
prepararea acestor produse, cu care firma va încheia contracte de colaborare. Cafeneaua
Ariko se va impune pe piaţă nu numai prin calitatea produselor şi serviciile ireproşabile,
ci şi prin faptul că îşi va atrage clienţii într-un mod ingenios, lăsându-i pe aceştia să
stabilească evenimentele la care vor dori să participe la un moment dat şi pe care
cafeneaua se va angaja să le organizeze. Astfel, firma va încerca să stabilească un
contact direct cu clienţii, provocându-i să se implice în desfăşurarea activităţii din cadrul
ei.

4. Programul de marketing şi planul de vânzări

Criza economică a avut o influenţă nefastă asupra economiei româneşti, care s-a resimţit
şi pe piaţa restaurantelor şi cafenelelor. Condiţiile economice actuale, incertitudinea
locului de muncă, precum şi îngreunarea accesului la creditare vor duce la o scădere a
consumului, românii orientându-se în această perioadă către cheltuielile de bază. Criza
economică a dus la scăderea numărului de clienţi şi, implicit, la diminuarea încasărilor şi
a stabilităţii financiare. Totusi, românii preferă în continuare socializarea în afara casei,
ca metodă de relaxare, prin urmare consumul alimentelor şi al băuturior în afara casei va
fi mai puţin afectat de turbulenţele economice în perioada următoare.

4.1. Segmentul de piaţă Bucureşti 2011

Piaţa românească a cafenelelor tinde să transforme consumatorul într-un client tot mai
preţentios. Gusturile şi preferinţele românilor au evoluat atât din perspectiva produselor
pe bază de cafea consumate, cât şi din perspectiva aprecierii serviciului primit şi a
locaţiei frecventate. Brandul, designul interior şi serviciile conexe au început să conteze
din ce în ce mai mult în alegerea unei cafenele. Clienţii Cafenelei Ariko fac parte din
categoria middle-class ai Bucureştiului. Au vârsta cuprinsă între 18 şi 45 de ani, sunt
educaţi, le place să socializeze şi apreciază un serviciu de calitate. Locaţia centrală a
cafenelei va atrage, de asemenea, şi oamenii de afaceri, care pot reprezenta chiar şi 40 -
50% dintre clienţi. Cafeneaua nu va fi doar un mod de relaxare după serviciu, ci şi un
loc de unde se poate procura cafeaua de dimineaţă sau unde se poate servi prânzul în
pauza de masă. Cel mai mare trafic de clienţi se va înregistra în weekend. În cursul
saptamanii, cele mai mare vânzari se vor realiza între orele 17.00 – 24.00, însă vor exista
foarte multi clienţi care îşi vor cumpara cafea la primele ore ale dimineţii. Cafeneaua
Ariko va oferi o gamă largă de produse pe bază de cafea, astfel încât să poată satisface
gusturile cât mai preţentioase ale clienţilor săi.

4.2. Politica de preţ Preţurile practicate vor încadra Cafeneaua Ariko în categoria medie.
În funcţie de produs, cafeneaua va practica un adaos comercial de la 30%, pentru
băuturile alcoolice şi non-alcoolice, până la 300% pentru ceaiuri şi produsele pe bază de
cafea. Astfel, o cafea va costa între 5 şi 15 lei, o ciocolată caldă între 7 şi 10 lei,
băuturile nonalcoolice între 5 şi 8 lei, băuturile alcoolice între 6 şi 12 lei. Pentru
atragerea şi fidelizarea clienţilor, cel puţin în primul an de la deschidere, cafeneaua
Ariko va practica în cursul săptămanii, între orele 15.00 şi 18.00, preţuri reduse cu 20%.
De asemenea, clienţii fideli vor fi răsplătiţi prin oferirea unor vouchere, băuturi sau chiar
a întregii consumaţii din partea casei, în funcţie de frecvenţa şi volumul lor de consum.
4.3. Politica de distribuţie Bucureşti 2011
Activitatea cafenelei se va desfăşura într-un spaţiu de cel puţin 120 mp, aflat în Piaţa
Victoriei. Spaţiul va fi amenajat astfel încât să poată fi separat în două sau trei saloane,
atât pentru organizarea unor petreceri private, cât şi pentru amenajarea unui spaţiu
pentru nefumători. Clienţii vor putea utiliza ambalaje, capace şi paie speciale pentru a
lua produsele care nu vor fi consumate în întregime în incinta localului.

4.4. Politica de promovare a produselor Cafeneaua va fi promovată constant prin

ghidurile de petrecere a timpului liber, atât în format tipizat, cât şi în format on-line
(exemplu: revista Sapte Seri, www.localuri.ro, bucharestguide.ro, www.afterhours.ro).
Prin aceste canale, se va prezenta o scurtă descriere a cafenelei, a serviciilor oferite şi a
serilor tematice şi va fi pus la dispoziţie un număr de telefon pentru rezervări. Cafeneaua
Ariko va deţine şi o pagina proprie de Internet, care să ofere informaţii despre produsele
oferite şi posibilitatea de a face rezervări on-line sau prin telefon. Un alt tip de
promovare avut în vedere şi, poate cel mai important dintre toate, constă în
recomandarea clienţilor multumiti, de aceea cafeneaua Ariko va depune eforturi majore
pentru a asigura un standard înalt al calităţii produselor şi serviciilor. 4.5. Concurenţa
Privind politica concurenţei, se observă o tendinţă clară de creştere a numărului de
cafenele, atât în Bucureşti, cât şi în alte orase din ţară. Din punctul de vedere al gamei de
produse şi servicii, majoritatea cafenelelor existente oferă o gamă variată de produse
bazate pe cafea, împreună cu produse auxiliare (băuturi sau gustări), precum şi servicii
menite să fidelizeze clienţii (Internet wireless gratuit, ziare sau reviste existente în
cafenea, etc.). Pentru a putea face faţă concurenţei, Cafeneaua Ariko va trebui să aibă un
meniu variat în specialităţi de cafea, băuturi racoritoare sau alcoolice şi preparate
culinare. În plus, atmosfera plăcuta şi serviciile de calitate vor contribui la atragerea şi
fidelizarea clienţilor. Bucureşti 2011
Piaţa este împărţită între lanţuri de cafenele orientate către segmentul premium şi
cafenele mici, mai mult sau mai puţin personalizate, care se adresează clasei medii. Cei
mai importanţi concurenţi ai cafenelei Ariko sunt: ● Turabo Cafe - este în prezent lider
de piaţă, fiind prima cafenea românească al cărei concept a fost francizat. Conform
oficialilor Turabo, o cafenea aduce venituri anuale între 200.000 de euro şi 800.000 de
euro, în funcţie de zona în care este amplasată sau de locurile de care dispune. ●
Starbucks - a intrat pe piaţa din România în 2007, ca rezultat al unui joint-venture dintre
Starbucks Coffee Company şi partenerul său european, Marinopoulos Holding. Aceasta
a fost prima cafenea din Europa Centrală şi de Est. Marele avantaj al acestei cafenele
este renumele care a devenit cunoscut în România înainte chiar de a fi deschisă
cafeneaua propriuzisa. ● Cafepedia - Compania Trotter Restaurant deţine brandul de
cafenele Cafepedia şi lanţul de restaurante româneşti “La Mama”. Prima cafenea s-a
lansat în 2005 la parterul restaurantului “La Mama” din Piaţa Alba Iulia. ● Franciza
Costa Coffee - a fost preluată în România pe o perioadă de 15 ani de compania Coffee
Management, cu intenţia de a deschide 60 de cafenele în Romania pentru următorii şase
ani, cu o medie de 10 locaţii anual. Costa Coffee are în medie 200-250 de clienţi zilnic.
Aproximativ un sfert din acestia sunt clienţi fideli. ● Franciza Pascucci - prima cafenea
Pascucci a fost deschisă în noiembrie 2008 în zona Dorobanţi, de către compania Velvet
Cafe, care deţine master-franciza brandului din Italia. Investiţia s-a ridicat la suma de
600.000 EURO pentru o suprafaţă de 250 mp. Velvet Cafe intenţionează să deschidă 12
locaţii Pascucci până la sfârşitul anului 2011, în urma unei investiţii estimate de 3
milioane euro pe an. Pentru extinderea reţelei, compania vizează atât spaţiile comerciale,
cât şi locaţiile stradale. ● Cafenele cu specific - cafenele care promovează specificul
unei ţări (cafenea egipteană, indiană, etc.) sau chiar o activitate (lectură, artă, make-up,
achiziţionarea de haine, etc.): Valea Regilor, Krishna Cafe. 4.6. Alte elemente cu caracter
comercial Cafeneaua va oferi o varietate de băuturi pe bază de cafea, de la cappuccino,
caffe latte, americano, mocha, la espresso, ristretto, macchiato etc., dar şi un meniu
cuprinzator de ceai şi Bucureşti 2011
ciocolată caldă. Această gamă va fi completată de cocktail-uri originale, băuturi
răcoritoare şi alcoolice. Se va stabili şi un parteneriat cu o cofetărie şi un magazin de
sandwich-uri, care să livreze produsele de patiserie. Cafeaua va fi procurată direct de la
un distribuitor de cafea pentru segmentul HoReCa (Julius Meinl, Pro Brands
Distribution, Strauss Romania, Nordic Import Export Co SRL). Acest lucru va garanta
atât calitatea ridicată a cafelei, cât şi o reducere a cheltuielilor cu achiziţionarea
aparatelor de cafea şi a elementelor necesare servirii (ceşti, meniuri, tăvi, şervetele, etc.),
care sunt oferite în mod gratuit de partenerul ales. Pe langa produsele sale, cafeneaua va
oferi şi acces gratuit la Internet wireless şi o serie de reviste şi ziare mondene. În plus,
pentru a creşte traficul de clienţi în timpul săptămanii, se vor organiza seri tematice
(muzică de cameră live, karaoke, sărbători naţionale sau internaţionale, stand-up
comedy, etc.). Cafeneaua va oferi şi posibilitatea închirierii spaţiului pentru petreceri
private, în măsura în care acest lucru va fi solicitat.

5. Programul de dezvoltare a produselor

Managementul societăţii ia în considerare evoluţia rapidă a tendinţelor şi nevoilor
segmentului său ţintă. Studiile periodice de piaţă şi analiza concurenţei vor ajuta firma
să anticipeze dorinţele clienţilor săi şi să lanseze produse şi servicii noi, astfel încât să
rămână în topul preferinţelor acestora. In funcţie de sugestiile clienţilor, se vor lansa noi
produse pe bază de cafea sau cocktailuri, se vor organiza concursuri pentru clienţi
(exemplu: propunerea / crearea unui produs nou), se va oferi clientului posibilitatea de a-
şi crea propria băutura, prin comandarea dintr-un set de ingrediente, etc. Serile tematice
vor fi, de asemenea, adaptate în funcţie de popularitate şi de sugestiile clienţilor. In
funcţie de rezultatele primei cafenele şi de evoluţia pieţei, managementul doreşte
deschiderea unor noi locaţii atât în Bucureşti, cât şi în alte oraşe ale ţării, pentru a crea
un lanţ de localuri sub acelaşi brand. Bucureşti 2011
6. Programul activităţilor operaţionale
Activităţile pentru înfiinţarea şi dezvoltarea proiectului se vor derula conform planului
următor: Operațiuni Proiecte, aprobări, avize Amenajare spațiu Incheiere contracte cu
furnizori (de cafea, băuturi răcoritoare, băuturi alcoolice, tigări) Achiziție mobilier şi
aparate de bucătărie. Transportul, montarea şi proba aparatelor Recrutare și angajare
personal Instruire și verificare personal Achiziţia unui stoc iniţial de materii prime
Inaugurarea cafenelei X X X X X X X Luna 1 X 2 X X X X 3 4 5 6

Un punct cheie în demararea acestei afaceri este găsirea locaţiei potrivite, care să asigure
vizibilitate şi traficul necesar de clienţi. Locatia aleasă va ajuta sau va pune piedici
dezvoltării afacerii. În cazul unei cafenele locaţia, stilul şi ambianţa vor crea imaginea
acesteia şi vor selecta invariabil clientela. O atenţie specială va fi acordată utilitaţiilor,
finisajelor superioare şi elementelor de decor şi iluminat indirect şi instalației de
climatizare. Cafeneaua va cuprinde 20 de mese (separate în două sau 3 saloane), un bar,
2 grupuri sanitare, un vestiar pentru angajaţi, un birou şi o cameră care va servi drept
depozit. Cafeneaua va comercializa produse pe bază de cafea, ceai, ciocolată caldă,
băuturi racoritoare, băuturi alcoolice, produse de patiserie, prăjituri, sandwichuri şi
îngheţată. In tabelul de mai jos sunt menţionate destinaţiile fondurilor şi materialele şi
utilajele care urmează a fi achiziţionate. Bucureşti 2011
Tabelul nr.1. Alocări fonduri Alocări fonduri - Chirie local (100eurox120 mpx6 luni) -
Amenajări interioare: - instalaţia electrică - instalaţiile sanitare - instalaţia de încălzire /
răcire - instalaţii necesare pentru telefon, calculator,camere supraveghere, 2.000 2.000
alarmă, casă de marcat, sonorizare etc. - plafon şi pereţi rigips - îndreptat pereti şi
zugrăvit - parchet 100 mp(25 €/mp parchet+ 10€/mp manoperă) - gresie 20mp (30 €/mp
gresie + 10 €/mp manoperă) 2.000 3.500 - Organizarea interioară a cafenelei:  cost
achizitie bar  macinător de cafea – asigurat gratis de către furnizorul de cafea; 
expressor – asigurat gratis de către furnizorul de cafea;  dedurizator – asigurat gratis de
către furnizorul de cafea;  blender – asigurat gratis de către furnizorul de cafea;  1
frigider pentru băuturi răcoritoare – asigurat gratis de căatre furnizorul de băuturi
răcoritoare;  1 frigider pentru bere – asigurat gratis de către furnizorul de băuturi
alcoolice;  frigider/congelator pentru îngheţată – asigurat gratis de furnizorul de
ingheţată;  dozator pentru bere – asigurat gratis de furnizorul de bere;  vitrina
frigorifică pentru mancare şi prăjituri  cuptor cu microunde Bucureşti 2011 800 2.000

Suma (euro) 72.000 16.300 2.000 2.000

10.300 3.000 -
 casă de marcat specială pentru cafenele şi soft  masină de facut gheaţă  mobilier
tehnologic: bar, mese de lucru, dulapuri, etajere  Vestiarul pentru salariaţi – 3 mp:
mobilier - Spaţii de primire şi servire: 100 mp (40 – 45 de locuri):  mese pătrate (20
buc x 100 euro/ buc)  fotolii (40 buc x 100 euro / buc)  canapea (4 buc x 600 euro /
buc)  LCD (2 buc x 500 euro / buc)

1.000 200 1.500 300 4.000 300

20.900 2.000 4.000

 decoraţiuni interioare (vaze flori, plante de interior, tablouri, 2.400 perdele,

decoratiuni, suporturi, etc.)  sistem video de supraveghere  sistem sonorizare 1.000
8.000 2.000 1.500 - Inventarul pentru servire: ▪ farfurii desert: (50 x 2 euro / buc) ▪
tacamuri (50 x 4 euro / set) ▪ cesti cu farfurioară pentru cafea şi ceai, pahare pentru
băuturi alcoolice şi răcoritoare, scrumiere, serveţele, tăvi, suporturi pentru meniuri –
asigurate în mod gratuit de către furnizori - Camera pentru depozitare: rafturi - Birou: 
calculator  imprimantă / copiator / fax / scaner  telefon  diverse – birotica (dosare,
hartie, pixuri, etc.) 300 2.200 1.000 1.000 100 100 300 100 200 -

Total necesar Acoperit de surse proprii Necesar de finanţare Bucureşti 2011

122.300 30.000 92.300

● Aparatele necesare pentru prepararea cafelei, păstrarea băuturilor alcoolice şi
răcoritoare şi a îngheţatei pot fi achiziţionate sau luate în comodat de la furnizorii de
cafea şi băuturi. Managementul cafenelei Ariko optează pentru cel de-al doilea caz,
obligându-se astfel să achiziţioneze produsele doar de la acel furnizor, care poate
impune un target lunar obligatoriu. Avantajele constau în costurile reduse, deoarece
aparatele şi service-ul sunt gratuite, fiind însoţite de toate materialele necesare servirii
(ceşti, tăvi, meniuri, pahare, şerveţele etc.). De asemenea, personalul este instruit de
către furnizorul de cafea în privinţa utilizării aparatelor de cafea. ● Personalul cafenelei
va fi format din: un responsabil de cafenea, 4 chelneri, 2 barmani şi 2 persoane
responsabile cu menajul, care vor lucra în ture. Cu excepţia responsabilului de cafenea,
care va avea o experienţă considerabilă în domeniu, recrutarea celorlalte persoane va
ţine cont în primul rând de caracteristicile personale şi dorinţa de a învăţa, şi mai puţin
de experienţa acumulată în domeniu. Ei vor fi în subordinea responsabilului de cafenea.
Seful de cafenea va fi responsabil de activitatea curentă a cafenelei, de relaţia cu
furnizorii şi clienţii parteneri, dar va lucra şi în mod direct cu managementul societăţii,
pentru a stabili şi respecta metodele de promovare ale cafenelei şi bonsurile de
performanţă acordate salariaţilor. De asemenea, va realiza training-urile necesare
personalului în relaţia cu clienţii. Chelnerii şi barmanii vor fi instruiţi atât de către
responsabilul de cafenea, cât şi de către furnizorii de cafea şi băuturi alcoolice, cu privire
la modul de utilizare al aparatelor, dar şi privind modalitatea de servire a diferitelor
băuturi. ● Clienţii nemultumiţi vor avea la dispoziţie posibilitatea de a face reclamaţii,
înaintate responsabilului de cafenea, care va lua măsuri pentru a soluţiona problemele
clienţilor. ● Furnizorii de cafea pentru HoReCa şi-au adaptat pachetele de servicii în
funcţie de locaţia vizată, oferind pe lângă produsele pe bază de cafea şi aparate în
custodie, materiale promoţionale şi cursuri de formare. Printre furnizorii de cafea se
numără: - Julius Meinl Romania (cafea Julius Meinl); - Divizia HoReCa din cadrul
Strauss Romania (Doncafe şi Lavazza); - Nordic Import Export Co SRL (Kimbo şi
Kose); - Nestle Romania (Nescafe); - Pro Brands Distribution (Illy). Bucureşti 2011
● Aprovizionarea se va realiza o dată la 2 săptămâni, în cazul băuturilor şi zilnic, în
cazul produselor de patiserie, prăjituri şi sandwichuri. În acest fel nu va fi necesar un
spaţiu mare de depozitare. Băuturile, cafeaua şi ceaiul vor fi depozitate la punctul de
lucru, într-o cameră special amenajată. Seful de cafenea va fi responsabil de gestiunea
stocurilor. ● Autorizaţiile de funcţionare necesare pentru deschiderea cafenelei se obţin
de la Ministerul Alimentaţiei Publice, Primărie, Sanepid şi Pompieri.

7. Managementul activităţilor
Conducerea cafenelei este asigurată de Manager, care va fi şi proprietarul firmei, şi de
responsabilul de cafenea. Organigrama firmei este prezentată în anexa 1 ataşată acestui
proiect. Responsabilul de cafenea trebuie să fie o persoană dinamică, flexibilă şi cu o
experienţă bogată în acest domeniu. El va fi responsabil de conducerea operaţională a
cafenelei, având în subordine toţi angajaţii. Managerul va avea în subordine întreg
personalul cafenelei, împreună cu responsabilul de cafenea. Responsabilul de cafenea va
avea în subordine chelnerii, barmanii şi persoanele responsabile cu menajul. Programul
de recrutare şi verificare a personalului va avea în vedere experienţa responsabilului de
cafenea şi calităţile profesionale ale celorlalte persoane ce vor fi angajate. Responsabilul
de cafenea se va implica ulterior în angajarea personalului operaţional, va avea în vedere
activitatea curentă a cafenelei şi va menţine legătura cu furnizorii şi partenerii cafenelei.
El raspunde direct în faţa managerului. Remunerarea se va face prin salariu fix şi se vor
acorda prime cu ocazia anumitor evenimente. Salariul brut lunar va fi 4.000 lei pentru
responsabilul de cafenea, 1.800 lei pentru barmani, 1.200 lei pentru ospătari şi 900 de lei
pentru personalul pentru curăţenie. Contabilitatea firmei va fi realizată printr-un un
contract de prestări servicii cu un contabil autorizat. In cadrul acestui gen de afaceri, un
rol aparte îl are personalul, selectat atent pentru a se potrivi cu atmosfera creată în cadrul
cafenelei. Ulterior, salariaţii vor urma cursuri de pregătire, Bucureşti 2011
atât în vederea preparării corecte a produselor comercializate, cât şi în vederea
gestionării relaţiei cu clientul. Managerul, cu o vastă experienţă în management, va avea
un rol important în controlarea îndeplinirii obiectivelor pe parcursul activităţii, o dată
implementat planul de afaceri. Evaluarea activităţii se va realiza periodic şi va include
analiza rezultatelor şi a modului în care sunt îndeplinite obiectivele şi strategiile
propuse. Acest sistem va permite corectarea eventualelor erori ce ar putea surveni pe
parcurs. Pe langă salariile fixe, salariaţii vor beneficia şi de bonusuri în funcţie de
performanţă sau evenimente speciale. Programele de motivare vor face referire la
implicarea tuturor salariaţilor în activitatea firmei, responsabilizarea şi recompensarea
lor. Responsabilul de cafenea va beneficia trimestrial de un bonus format dintr-un
procentaj din vânzările realizate peste un anumit target.

8. Planul financiar

8.1. Cheltuieli

Calculele următoare privesc cheltuielile efectuate în primul an de la înfiinţare. ●

Cheltuielile cu promovarea: - 3% din cifra de afaceri = 30.296 lei/an, adică 7.045 euro /
an. ● Cheltuieli cu personalul: Poziție Responsabil cafenea Barman Chelner Personal de
curațenie Total Număr 1 2 4 2 9 Salariul individual Salariu individual brut (lei/luna)
4.000 1.800 1.500 900 15.400 Bucureşti 2011 brut (euro/luna) 930 418 349 209 3.581
Fondul de salarii se ridică astfel la 184.800 lei/an, adică 42.976 euro/an. ● Cheltuieli cu
utilităţile – 45.100 lei/an (10.488 euro/an): - Abonamentul telefonului mobil al
responsabilului de cafenea: 3.600lei/an (837 euro/an). - Abonamentul telefonului fix:
1.500 lei/an (348 euro/an); - Electricitate şi apă: 40.000 lei/an (9.302 euro/an); ●
Cheltuieli cu chiria: 1.200 euro/lună x 12 = 14.400 euro/an = 61.920 lei/an. ●
Cheltuielile cu aprovizionarea: Un client consumă în medie 2 - 3 produse. Consumul
dintr-o cafenea se împarte în medie astfel: ▪ Produse pe bază de cafea sau ceai – 40%; ▪
Băuturi răcoritoare –25%; ▪ Băuturi alcoolice – 15%; ▪ Produse de patiserie, prăjituri,
îngheţată – 20% Un kg de cafea de calitate (ex. Julius Meinl) costă între 100 şi 130 lei,
iar prepararea unei cafele necesită 8 g de pulbere de cafea. Aşadar, dintr-un kilogram de
cafea se pot prepara până la 125 de cafele. In ipoteza că, în primul an, cafeneaua va fi
frecventată de 100 de clienţi / zi, atunci: 100 clienţi/zi x 30 de zile = 3.000 de clienţi
lunar, adică 36.000 clienţi/an. 36.000 de clienţi/an x 3 produse / client = 108.000
produse / an. ▪ Produse de cafea şi ceai (40%) = 43.200 produse, dintre care 28.800
cafele şi 14.400 ceaiuri. - Cost cafea: 28.800 x 8 g/cafea = 230.400 grame =230,4 kg
230.4 kg x 130 lei/kg = 29.952 lei - Cost ceai: 14.400 x 5 g/ceai = 72.000 g = 72 kg 72
kg x 150 lei/kg = 10.800 lei Prin urmare, cheltuielile privind aprovizionarea cu cafea şi
ceai reprezintă: 40.752 lei/an.. - Lapte condensat, zahăr, pliculeţe de miere = 5.000 lei/an
▪ Băuturi răcoritoare (25%): 27.000 produse/an x 2 lei = 54.000 lei Bucureşti 2011
▪ Băuturi alcoolice (15%): 16.200 produse/an x 25 lei = 405.000 lei ▪ Produse de
patiserie, prăjituri şi îngheţată: (20%): 21.600 produse/an x 3 lei = 64.800 lei. Prin
urmare, se previzionează cost al aprovizionării de 569.552 lei/an = 132.453 euro/an.
Cheltuielile totale în primul an de la înfiinţare vor fi de aproximativ 891.668 lei/an =
207.364 euro/an.

8.2. Venituri Pentru dezvoltarea activităţii, societatea şi-a propus închirierea unui spaţiu
central, amenajarea acestuia în mod corespunzător şi promovarea cafenelei în cadrul
segmentului vizat. Managementul societăţii a decis abordarea unei strategii moderate de
previzionare a vânzărilor, dat fiind contextul economic general din România Astfel,
pentru următorii 2 ani, societatea prognozează o creştere anuală de 25%, pentru cel de-al
doilea an şi de 40% pentru cel de-al treilea. Se estimează un flux mediu de 100 clienţi/zi
în primul an, 125 clienţi/zi în cel de-al doilea an şi 200 clienţi/zi în cel de-al treilea an. ●
în primul an La un flux de 36.000 de clienţi/an, vor fi consumate, în medie, 108.000
produse/an. ▪ Produse de cafea şi ceai (40%) = 43.200 produse, dintre care 28.800 cafele
şi 14.400 ceaiuri. Preţ mediu cafea: 28.800 x 10 lei = 288.000 lei. Preţ mediu ceai:
14.400 x 8 lei = 115.200 lei

▪ Băuturi răcoritoare (25%): 27.000 x 6 lei = 132.000 lei; ▪ Băuturi alcoolice (15%):
16.200 x 10 lei = 162.000 lei; ▪ Produse de patiserie, prăjituri şi îngheţată: (20%): 21.600
x 12 lei = 259.200 lei. Aşadar, la sfârşitul anului, se va obţine o cifră de afaceri de
956.400 lei (222.418 euro). ● În cel de-al doilea an se previzionează o creştere de 25%
faţă de primul an, obţinându-se o cifră de afaceri de 1.195.500 lei (278.032 euro). ● În
cel de-al treilea an se previzionează o creştere de 60% faţă de cel de-al doilea an,
obţinându-se o cifră de afaceri de 1.912.800 lei (444.837 euro).

Bucureşti 2011
8.3. Situaţia centralizată a veniturilor şi cheltuielilor

• Contul de profit şi pierdere: Nr. crt. 1 2 Vânzări Alte venituri activitatea curentă 3 4 5 6
7 8 9 10 Total venituri curente Venituri financiare Venituri extraordinare TOTAL
VENITURI Materii prime şi materiale Utilităţi Cheltuieli cu salariile Cheltuieli sociale
11 12 13 14 15 16 17 Amortizări Alte cheltuieli curente Total cheltuieli curente
Cheltuieli financiare Cheltuieli extraordinare TOTAL CHELTUIELI Rezultat (PROFIT)
18 19 Impozit pe profit Profit net 5.911 31.037 29.488 154.812 93.917 493.066 120.000
919.452 919.452 130.000 1.011.200 1.011.200 184.300 140.000 1.325.817 1.325.817
586.983 cu asigurări 956.400 956.400 569.552 45.100 184.800 55.440 1.195.500
1.195.500 650.300 46.100 184.800 55.400 1.912.800 1.912.800 950.647 50.370 184.800
55.400 956.400 din 1.195.500 1.912.800 Denumire indicator 2011 2012 2013

economic 36.948

Bucureşti 2011
Se observă faptul că, odata cu creşterea numărului de clienţi care frecventează cafeneaua
Ariko, veniturile cresc cu 25% în anul 2012 faţă de 2011 şi cu aproximativ 60% în anul
2013 faţă de 2012. Calculele următoare evidenţiază această creştere.

8.4. Calculul indicatorilor de performanţă

● Indicele cifrei de afaceri: ICAt+1/t = unde: ICAt+1/t

-n

– indicele cifrei de afaceri în anul t+1 faţă de anul t;

�������� ����+1 ������������

x 100,

CAt+1 – cifra de afaceri în anul t+1; CAt – cifra de afaceri în anul t. ICA2012/2011 =
1.195.500 1.912.800 956.400

x 100 = 25%

ICA2013/2012 = 1.195.500 x 100 = 60,4%

Se observă o creştere a cifrei de afaceri cu 60,4% în anul 2013 faţă de 2012, pusă pe
seama creşterii numărului de consumatori. Conform previziunilor, cifra de afaceri poate
ajunge în anul 2013 la un nivel de 200% faţă de primul an de activitate. ● Indicele
cheltuielilor:
���� ����+1 ��������

ICt+1/t =

x 100,

unde: ICn+1/n – indicele cheltuielilor în anul t+1 fata de anul t; Ct+1 – cheltuielile totale
în anul t+1; Ct – cheltuielile totale în anul t.
1.011.200 1.352.817 919.452

IC2012/2011 =

x 100 = 5,72 %

IC2013/2012 = 1.011.200 x 100 = 33,78 %

Se observă faptul că, spre deosebire de cifra de afaceri, cheltuielile cresc într-o proporţie
mai mică, cu numai 5,72 % în anul 2012 şi cu 33,78% în anul 2013 faţă de 2012. ●
Termenul de recuperare a investiţiei (Tr) exprimă intervalul de timp necesar recuperării
investiţiei realizate din profitul anul obţinut şi este egal cu 3 ani şi 4 luni. Bucureşti 2011
● Rata profitabilităţii faţă de cheltuieli (RPC) : RPC = (Profit brut / Cheltuieli totale) x
100; RPC2011 = 4,018%; RPC2012 = 18,22%; RPC2013 = 44,27%; ● Rata rentabilităţii
comerciale se prezintă astfel: Rc = CA x 100, unde: Rc – rata rentabilităţii comerciale;
Pr – profit; Rc2011 = 956.400 x 100 = 3,86 %
184.300 586.983 36.948 Pr

Rc2012 = 1.195.500 x 100 = 15,41% Rc2013 = 1.912.800 x 100 = 30,68% Pe fondul

creşterii cifrei de afaceri cu 25% în 2012 şi cu 60,4% în 2013, rata rentabilităţii
comerciale indică un procent al profitului de 15,41% din cifra de afaceri în anul 2012, şi
de 30,68% în anul 2013.

9. Oferta intreprenorială

Investiţia necesară înfiinţării cafenelei Ariko este de aproximativ 130.000 euro. Această
sumă include investiţia iniţială în amenajarea cafenelei, 50.300 euro, şi suma necesară
achitării chiriei în primele 6 luni de la încheierea contractului. Bucureşti 2011
25% din necesarul investiţiei va fi asigurat din fonduri proprii, urmând ca restul sumei
să fie asigurată printr-un credit bancar. Valoarea amenajărilor rezultă dintr-un deviz
antecalculat de societatea ce va efectua aceste lucrări. Sumele necesare achiziţionării
mobilierului şi a celorlalte elemente necesare localului sunt conforme cu rezultatul
studiilor de piaţă efectuate. Destinaţiile exacte ale sumelor solicitate sunt prezentate
Tabelul nr.1. Alocări fonduri. Se intenţionează ca necesarul de finanţare astfel obţinut să
fie acoperit prin obţinerea unui credit din partea unei instituţii specializate. Previziunile
financiare s-au făcut sub premisele obţinerii unui împrumut pe termen lung de 92.300
euro, a cărui rambunsare se va face în 3 ani prin rate egale şi dobândă calculată la sold.
Rata dobânzii creditului în valută ce a fost utilizată în proiecţiile financiare este de 14%.

Bucureşti 2011