Você está na página 1de 3

Enigma Otiliei

de George Calinescu
Conditia femeii intr-un roman: - de George Calinescu;
- Interbelic;
- Obiectiv;
Relatia intre doua personaje

Personajul eponim este numit astfel dupa verisoara autorului pe care acesta a considerat-o
un adevarat model de feminitate, la care a raportat apoi toate femeile din viata sa. Otilia este
construita ca ,, fiinta de hartie ” prin tehnicile specifice romanului realist de factura balzaciana.
George Calinescu incepe cu focalizarea persoanjului, pornind de la detalii vestimentare si de la
calitati fizice, apropiindu-se apoi de personalitatea tinerei Otilia Marculescu: ,, Fata parea sa aiba
18 – 19 ani. Fata maslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastrii, arata si mai copilaroasa intre
multele bucle si gulerul de dantela. ”
Fata este orfana: tatal a murit cand ea era foarte mica, iar mama, mai tarziu, dupa ce se
recasatorise cu Costache Giurgiuveanu. Desi nu este adoptata de batran, ea il numeste ,,papa”, iar
el o rasfata, repetand balbait ,, fe-fe-tita mea ”. Detaliul de fizionomie este utilizat pentru a sugera
trasaturi fizice ale personjului: ochii si nasul Otiliei reflecta spiritul nonconformist si initiativa care
o caracterizeaza.
Spatiile in care sunt proiectati eroii devin forme de a sugera caracteristici ale fiintelor
care le populeaza. ,, Casele leproase “ un pot adaposti decat oameni marcati de vicii, chinuiti de
patimi sau defecte. Camera Otiliei in care Felix patrunde cu sentimentul ca paseste intr.-un templu
reflecta personalitatea speciala a fetei lipsite de prejudecati: ,, Un pantof era in pat, pe o carte
deschisa “, ,, Covorul era semanat cu note muzicale “, ,, In cutia in care trebuia sa caute
degetarul, erau aruncate laolalta ace, batiste subtiri, carti de visita, bucati de ciocolata muscate
cu dintii. “ In aceasta atmosfera, Felix ,, se simti mai aproape de Otilia”, deoarece camera deevine
o oglinda in care sufletul de artista al fetei se reflecta, amplicaficat in latura lui originala.
Cea mai impresionanta tehnica de portretizare este reflectarea poliedrica: Otilia este
prezentata ca o rezultanta a mai multor opinii divergente carora li se adauga propria parere
( autocaracterizarea ). Se contureaza doi poli care o definesc pe fata: pe de o parte, Felix si
Pascalopol releva latura ei pozitiva ( ,, Otilia e foarte frumoasa, si apoi e culta, talentata “, ,,
canta minunat, e o artista “, ,, e o mare strengarita “ ), iar pe de alta parte Aurica si Aglae redau
opinii contradictorii, insinuante, jignitoare, izvorate din invidie si frustrare ( ,, o destrabalata ca
Otilia “ ; ,,Otilia e sireata, cauta numai barbati in varsta, bogati “, ,, n-ar fi rea Otilia daca n-ar
fi falsa “ ). Aceasta tehnica este imbogatita prin autocaracterizarea ce clarifica parerea fetei despre
sine, demonstrand autocunoastere, pragmatism, dar si o nota de rasfat, datorata capriciilor pe care
si-le indeplineste cu sentimentalism: ,, Ah! (...) ce sentimentala sunt! “, ,, Eu am un temperament
nefericit: ma plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata”. Stanica, personaj ipocrit, superficial,
are aceeasi atitudine schimbatoare si nefundamentata in ceea ce o priveste pe Otilia: ,, este o fata
foarte simpatica, dar stiti, educatia ei a fost fatalmente neglijata “, ,, Nostima fata, Otilia (...) are
temperament, stie Pascalopol dupa ce umbla! “.
Caracterizarea indirecta se desprinde din gesturile, limbajul si vestimentatia Otiliei.
Toata atitudinea ei se afla sub semnul incertitudinii; este spontana, imprevizibila, nonconformista.
Pentru acel timp, fata reprezinta conditia femeii emancipate, deoarece studiaza la Conservator,
calatoreste insotita de barbati care o iubesc ( cu Pascalopol la Paris si cu Felix la moşia din
Baragan ), isi schimba vestimentatia dupa moda, in fiecare sezon, dar poate fi considerata un tip
feminin aparte parvenit din inalta societate. Ea nu gateste ( din capriciu, intr-o zi, o da la o parte pe
Marina, hotarata sa pregateasca masa, dar se plictiseste in cateva minute ), nu spala, nu face ordine,
dar canta cu pasiune, original, la pian. De aceea, Otilia se sustrage incadrarii intr-o tipologie, desi
majoritatea personajelor din acest roman se inscriu, in spirit clasic, intr-un anumit tipar ( Costache
Giurgiuveanu: avarul; Aurica: fata batrana; Aglaie: baba absoluta; Stanica: parvenitul ).
Comportamentismul devine altfel un procedeu de caracterizare care completeaza incitant portretul
fetei: ,, Parea un fluture alb care se misca usor din aripi “; ,,amesteca o seriozitate rece,blazata cu
cele mai teribile copilarii” ; ,,Otilia aparu pe usa cu coama manioasa,cu ochii incarcati de
fulgere”; ,,chicotind Otilia se napusteste pe scari in jos”.
Otilia se defineste si prin relatiile pe care le stabileste cu cei din jurul sau: pe
Costache il iubeste ca pe un tata ai ii tolereaza zgarcimea cu toate exagerarile ei. Il ingrijeste si
sufera pentru el cand este bolnav. Moartea lui o dezamageste,ii strica rosturile,dar fiind o fire
insetata de aventura se incurajeaza ca destinul ii ofera astfel posibilitatea de a fi libera,de a se
casatori,de a lua decizii care se potrivesc temperamentului ei. Cele mai importante relatii sunt
acelea stabilite cu Felix si Pascalopol. Pe tanar il stia de mult timp,se vazusera o data copii si
corespondau de ,, sarbatorile consacrate “. Sunt verisori primari,dar aspectul este trecut cu
vederea si naratorul nu insista asupra legaturii de rudenie, acceptand tacit ca dragostea ignora sau
sfideaza uneori legi omenesti. Felix este ,, un tanar de isprava, frumos, inteligent” , orfan ca
Otilia, cu o situatie materiala buna, hotarat sa-si cladeasca o cariera stralucita in medicina. El se
indragosteste de Otilia pentru ca fata este cuceritoare prin farmecul fizic si prin personalitate.
Manisfestarile lui sunt adolescentine: nu mai poate dormi, se inchide in camera cu fotografia ei,
scrie in caiete, caligrafic: << Iubesc pe Otilia >>, exercitand ,, sentimentul filial, ramas nefolosit
din princina mortii timpurii a mamei lui “. Ii scrie un bilet de dragoste si fuge de acasa fiindca nu
primeste raspunsul asteptat. Este gelos pe Pascalopol si cere mereu dovezi de iubire. Otilia incepe
prin a tolera distrata aceste porniri sentimentale , se joaca cu trairile lui Felix ( ,, Nu-mi esti
indiferent, dar acum am treaba, stai frumos. “ ), dar ajunge si ea sa il iubeasca la fel de mult ( ,,
Ochii i se catifelasera, buzele ii tremurau si primea timidele sarutari ale lui Felix “ ). Fac planuri
de casatorie, dar fata intelege aspecte esentiale ale relatiiei lor care le-ar schimba viitorul si nu i-ar
face fericiti : Felix este un student eminent, cu perspective profesionale impresionante, iar o
casnicie la aceasta varsta i-ar limita sansele de a se implini. Pe de alta parte, Otilia cauta aventura,
este dornica sa cunoasca lumea, sa calatoreasca, sa nu depinda de nimeni si de nimic. Recunoaste,
cu o maturitate incredibila pentru anii ei, ca fetele admira pe oameni ca Felix si merg dupa oameni
ca Stanica ( ,, Daca ai stii ce proaste suntem noi fetele! “ )
Experienta iubirii este urmarita in cadrul acestui triunghi amoros: Otilia-Felix -
Pascalopol. Pe de o parte, Pascalopol manifesta un sentiment matur, profund, verificat in timp,
crescut in fiinta lui odata cu evolitia Otiliei : Nu stie si nici nu il intereseaza daca o iubeste ca pe o
fiica sau ca pe o femeie ( ,, N-am prea stat ca sa disting ce e patern si ce e viril in dragostea mea “
) , dar tanara reprezinta reprezinta tot ceea ce isi doreste, ,, micul sau viciu sentimental “ . Relatia
dintre Otilia si Pascalopol, in ciuda diferentei de varsta pare fireasca pentru ca barbatul este rafinat,
educat, generos, atent, protector, iar fata se poarta de el deschis, spontan, fara restrictie, cu
incredere absoluta.
Iubirea dintre Felix si Otilia se dezvolta doar in planul prezentului, fiind permanent
in atentia naratorului. Gesturile dintre ei sunt firesti, normale pentru varsta lor, cu sarutari si
imbratisari, cu plimbari si sperante, cu visuri legate de un viitor in doi. Aflati la mosia lui
Pascalopol , cei doi tineri au sentimentul ca ,, vor cadea in cer “, coplesiti de farmecul unei noptii
de vara.
Remarcabil este modul in care George Calinescu reuseste sa defineasca cele doua
iubiri pe care le traieste Otilia: Felix o iubeste ,, ca pe o logodnica, ca pe o mama “, gasind in ea
tot ce i-a lipsit in copilarie, iar Pascalopol nu stie daca o iubeste ,, ca parinte sau ca barbat “. Este
evident ca fiecare dintre cei doi barbati ii ofera altceva , fiecare lupta pentru dragostea ei in alt fel –
unul cu tineretea lui, celalalt cu capacitatea de a-i satisface orice capriciu.
Otilia il alege pana la urma pe Pascolopol deoarece intelege ca Felix trebuie sa
evolueze profesional, fara a se limita impovorat de o casnicie pe care sa o regrete mai tarziu.
Pleaca la Paris, se casatoreste, incercand de acei ani de feminitate aflata in apogeu. Probabil cauta
in continuare ,, marele prieten “ , aventura, o lume mereu noua care sa nu o plictiseasca, sa nu o
plafoneze, divorteaza si se casatoreste iarasi cu un conte in Buenos Aires. Otilia ramane o enigma,
dar amintirea ei le rascoleste sufletele celor doi.

Você também pode gostar