Agrilus bigutatus Fabricius (Coleoptera: Buprestidae)

1. Introducere

În Europa Centrală, precum și în Germania, genul Agrilus cuprinde un număr mare de specii,
adesea foarte asemănătoare și dificil de determinat, în special femelele. Buprestidul din specia Agrilus
biguttatus are lungimea de 8-13 mm, este numit în SUA gândac giuvaer, este cea mai mare specie din
genul Agrilus din Germania și unul dintre puținele care pot fi ușor determinate. Confuzia este posibilă
numai cu Agrilus ater și Agrilus guerini (figura 1). Petele tipice pubescente albe de pe elitte și pe
abdomenul acestor trei specii sunt absente la toate celelalte specii ale genului. La alte specii
pubescente din genul Agrilus, cum ar fi în Agrilus cinctus, pubescența nu formează pete, ci se extinde
pe o suprafață mai mare, este foarte redusă și, prin urmare, pare a fi mai degrabă gri decât albă.
Gândacul este de culoare verde metalizat, cu o reflexii negre sau galbene.

Figura 1 – Adulți de Agrilus bigutatus (A); Agrilus ater (B); Agrilus guerini (C)

Pentru cei care cunosc cele mai importante caracteristici ale acestor specii, diferențierea celor
trei specii este ușoară. Elitrele de Agrilus guerini formează vârfuri divergente foarte lungi. Cele ale
speciei Agrilus ater se termină, de asemenea, cu vârfuri divergente și ascuțite, dar acestea din urmă
sunt destul de scurte. Elitrele de Agrilus biguttatus sunt rotunjite la vârf. Sunt mai multe caracteristici
la petele albe de pe elitre. Agrilus guerini prezintă trei pete albe pe fiecare elitră, unul pe umeri, unul în
mijloc și unul la începutul ultimei treimi a elitrei, toate împreună la aceeași distanță. Agrilus ater
prezintă, de asemenea, trei pete albe în poziții mai mult sau mai puțin simetrice, dar distanța dintre
petele de pe umăr și cea din mijlocul elitrei este mai mare decât distanța dintre petele din mijloc și cele
situate la începutul ultimei treimi. Agrilus biguttatus are numai o singură pată albă pe fiecare elitră
situata undeva la sfârșitul celei de-a doua treimi și începutul ultimei treimi. Toate celalalte pete albe nu
sunt situate pe elitre.
 2. Răspândire

Genul Agrilus este larg răspândit, cu aproximativ 2500 de specii din întreaga lume. Există
aproape 40 de specii înregistrate din Europa Centrală. Dezvoltarea tuturor speciilor are loc pe arbori de
foioase.
Agrilus biguttatus este răspândit în est din sudul Rusiei în Caucaz, Persia și Asia Mică, în
sud-vestul Europei (în partea de nord-est a Spaniei și în cele mai nordice părți ale Portugaliei) și în
Africa de Nord. În nord, zona de distribuție merge până la Norvegia și Suedia. Distribuția în Spania,
Portugalia și Africa de Nord este insulară, așa cum este și în Norvegia. În Suedia, numai cele mai
sudice părți sunt populate. Aici, specia este prezentă acolo unde crește planta gazdă, stejarul. În
Germania se cunoaște că Agrilus biguttatus se întâlnește în toate statele federale, specia fiind frecventă
până la aproximativ 500 m deasupra nivelului mării; peste 500 m și 700 m este întâlnită doar sporadic,
iar peste 700 m este foarte rar prezentă. În munți se află în Europa la altitudini situate sub 1000 m
(Europa de Sud).

Figura 2 – Răspândirea speciei Agrilus biguttatus

3. Ciclul de dezvoltare

Larva de Agrilus biguttatus se dezvoltă exclusiv pe diferite specii de stejar (Quercus sp.). În
Germania, sunt atacate, în principal, stejarul pedunculat (Quercus robur) și gorunul (Quercus petraea).
În sudul Europei specia este semnalată pe stejarul pufos (Quercus pubescens), stejarul
mediteranean (Quercus ilex), cer (Quercus cerris) și stejarul de plută (Quercus suber). Există
semnalări de dezvoltare și pe alte specii de foioase, precum fagul (Fagus sylvatica), castanul
(Castanea sativa) și o singură înregistrare din Germania pe ulmul de câmp (Ulmus laevis) (BÜCHE).
 Figura 3 – Larvă de vârstă mare de Agrilus biguttatus

Femelele depun, în medie, câte 6 ouă pe tulpini și ramuri groase de minimum 12 cm în

diametru. Majoritatea speciilor din genul Agrilus produc o secreție protectoare cu care acoperă
depunerea de ouă. Acest lucru nu este încă cunoscut pentru Agrilus biguttatus, dar este posibil ca și
această specie să producă o astfel de secreție. După ecloziune, larva intră în scoarța interioară și
produce un mic locaș prin hrănire între coaja și stratul de cambiu, care este ulterior umplut cu lichid.
De aici, cinci-șapte astfel de locașuri produc un desen în formă de stea.
Larva este de culoare alb-crem și măsoară până la 43 de milimetri în lungime. Primul
segment toracic este mai mare. Este apodă și are o pereche de cornicule (urogomfii) pe ultimul
segment abdominal.
Larvele se hrănesc între scoarță și alburn și produc galerii în direcții transversale neregulate,
răsucite în timpul dezvoltării lor (galerii în zig-zag). Acest lucru poate duce la cuprinderea parțială sau
completă a ramurilor sau a întregului trunchi și determină moartea plantei. Galeriile și parte din
țesuturile de sub scoarță sunt necrotice, probabil datorită unei componente bacteriene patogene. Pe
scoarța arborilor, în zonele de activitate ale larvelor apar scurgeri de sevă de culoare brună,
caracteristice.
Pentru împupare, larva matură intră în coajă și produce un puparium. Apoi, larva pregătește
ecloziunea și produce un locaș la exterior. La capătul acestui locaș lăsat un spațiu de aproximativ 5
mm. Larvele hibernează în puparium. Pupa se dezvoltă în primăvară. Perioada de pupă durează
aproximativ 14 zile. Găurile de ieșire din scoarță ale adulților sunt sub formă de „D“. Gândacul se
găsește în natură din mai până în august.

Figura 4 – Galerii larvare şi gaură de ieşire la Agrilus biguttatus

 Ciclul de dezvoltare este de obicei un an, dar poate dura până la doi ani în condiții
nefavorabile.

4. Modul de viață

După ecloziune, gândacii au nevoie de o hrănire de maturare. Ei consumă o cantitate mică de

frunziș în coroanele stejarilor. Pe vreme însorită și caldă, gândacii stau pe tulpinile și frunzele arborilor
gazdă, pe trunchiuri sau tufișuri și copaci din apropiere, pe lemnul proaspăt recoltat și pe lăstari.
Gândacii nu se găsesc pe flori. Ei zboară foarte bine și infestează foarte repede noi arbori. Pot fi
răspândiți prin transportul de lemn infestat. Durata de viață a gândacului este de aproximativ trei
săptămâni.
Agrilus biguttatus este privit ca un dăunător forestier, deoarece produce vătămări arborilor,
fie direct, fie indirect, deschizând calea pentru ciuperci și cauzând în final moartea acestora. Ei
populează exemplare debilitate de diverși factori, biotici sau abiotici, inclusiv de atacuri proprii. Atacă
arbori cu diametrul mai mare de 30 cm.
Arborii sănătoși reacționează la activitatea de hrănire a larvelor prin formarea neregulată a
lemnului (formarea de calus), apoi prin întreruperi corticale și, în cele din urmă, cu secreții lichide în
galerii, care ucid larvele. Galeriile devin supraaglomerate, dar sunt încă evidente ani mai târziu,
datorită culorii mai întunecate a zonelor afectate.
Agrilus biguttatus este considerat un dăunător secundar, provocând doar moartea arborilor
debilitați din diverse cauze. Datorită faptului că se poate dezvolta doar pe exemplare slăbite ca mulți
alți gândaci saproxili și fitofagi, specia este considerată dăunător de debilitare. În condiții normale, așa
cum se întâmplă în general în Germania, daunele produse de Agrilus biguttatus sunt neglijabile. Dar în
anii calzi și secetoși în mod succesiv, gândacul provoacă daune chiar și în Germania. Defolierile
produse stejarilor din pădurea "Bienwald" din Renania-Palatinat de către omida păroasă a stejarului
(Lymantria dispar) în anii 1993, 1994 și 1995, în combinație cu veri calde, uscate și densități mari ale
populației de Agrilus biguttatus au provocat daune grave arborilor .
Insecta este considerată un factor important în procesul complex de uscare a stejarilor.
Dușmani naturali. Ciocănitoarea este unul din dușmanii naturali importanți, aceasta hrănindu-se
cu larvele de sub scoarță. Thanasimus formicarius - (familia Cleridae) este un prădător cunoscut al
larvelor de Agrilus biguttatus. În plus, există câteva viespi parasitoide, care parazitează larvele, printre
care Spathius curvicaudus, S. ligniarius, S. radzayanus, Atanycolus neesii, Deuteroxorides sp.,
Dolichomitus imperator și două specii de Braconidae - Atanycolus sculpturatus și Doryctes rex.

5. Lista roșie

Agrilus biguttatus este în prezent înregistrat oriunde în Germania și este

aproape obișnuit. Planta gazdă (stejarul) este pusă în pericol, astfel încât gîndacul
nu este inclus în Lista Roșie a Germaniei (1998). O amenințare la adresa lui
Agrilus biguttatus nu este recunoscută. Legislația germană a pus sub protecția
toți gândacii-bijuterie (familia Buprestidae), cu excepția unui număr mic de specii,
printre care și Agrilus biguttatus, datorită potențialului lor dăunător.

6. Bibliografie

1. BRECHTEL, F, KOSTENBADER, H. (eds.) Și colab. (2002): Die Pracht- und

Hirschkäfer Baden-Württemberg, Ulmer Verlag
2. CHATENET, du G. (2000): Coleopteres phytophages d'Europe, familia
Buprestidae, S. 127 ff.
3. HARDE, K.W. (1979) în FREUDE, H., HARDE, K.W., LOHSE, G.A .: Die Käfer Mitteleuropas, vol. 6,
Diversicornia, p. 204 ff.
4.https://www.researchgate.net/publication/269108424_A_review_of_Agrilus_biguttatus_in_UK_fore
sts_and_its_relationship_with_acute_oak_decline [accessed May 17 2018].