Aparatul respirator

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search
Aparatul respirator (Apparatus respiratorius) sau sistemul respirator (Sistema respiratorium)
constituie totalitatea organelor care servesc la schimbul gazos între organism și mediu, asigurând
organismul cu oxigen, indispensabil vieții celulelor, și eliminând din organism dioxidul de
carbon rezultat din oxidări.
La mamifere și la om aparatul respirator este format din două categorii de organe: căile respiratorii și
organele respiratorii – plămânii. Căile respiratorii (cavitatea nazală, faringe, laringe, trahee și
bronhii de calibru diferit, inclusiv și bronhiolele) nu iau parte la schimbul de gaze; ele au rolul de a
conduce aerul la plămâni și de a-l purifica, a încălzi și a umezi aerul inspirat. Se deosebesc: căile
respiratorii superioare (cavitatea nazală și faringele) și căile respiratorii inferioare (laringele, traheea
și bronhiile). Plămânii au rolul cel mai important în respirație, la nivelul lor are loc respirația
pulmonară, schimbul gazos între organism și mediu realizându-se la nivelul alveolelor pulmonare.
Structura aparatului respirator este adaptată modului de viață al animalului și tipului de
respirație. Ființele unicelulare nu au un aparat respirator, ele fiind ușor pătrunse de gaze și
de lichidele care le înconjură. Nu același lucru se petrece la ființele pluricelulare, unde
absorbția oxigenului de către lichidul circulant (sângele) și eliminarea bioxidului de carbon are loc la
nivelul unor organe special diferențiate, care constituie aparatul respirator.
Multe nevertebrate inferioare
(spongieri, celenterate, oligochete, hirudinee, platelminte, crustacei inferiori) nu au un aparat
respirator diferențiat și schimburile gazoase au loc prin toată suprafața corpului (respirație
cutanată), dar și la animalele care îl au, există o respirație cutanată, mai mult sau mai puțin
importantă. Organele respiratorii diferențiate există la multe nevertebrate și la toate vertebratele. La
animalele acvatice, ele sunt branhiile (la echinoderme, crustaceii superiori, polichete,
majoritatea moluștelor, ciclostomi, pești); la cele terestre, ele sunt traheele (la insecte)
și plămânii (la araneide, gasteropodele pulmonate, majoritatea vertebratelor). Se pot distinge astfel
trei feluri de respirații: respirația branhială, în care schimburile gazoase au loc cu ajutorul unor
expansiuni membranoase mai mult sau mai puțin cutate și puternic vascularizate, care atârnă în
apă, numite branhii (la pești); respirația traheală, în care distribuția aerului în tot corpul animalului
are loc prin tuburi ramificate, numite trahee (la insecte); respirația pulmonară, în care aerul este
introdus printr-un mecanism special în saci membranoși, puternic vascularizați, care
sunt plămânii (la vertebratele tetrapode). În raport cu mediul se deosebesc 2 tipuri de
respirație: respirația acvatică unde aparatul respirator este reprezentat prin branhii și respirația
aeriană unde aparatul respirator este alcătuit dintr-un sistem de trahee ramificate și anastomozate
(la insecte) sau din plămâni și din căile respiratorii (la vertebratele tetrapode). Respirația privită în
totalitatea ei cuprinde două etape fundamentale: respirația externă (respirația pulmonară, branhială
sau traheală), asigurată de aparatul respirator, și respirația internă (respirația tisulară) care se
realizează la nivelul celulelor din organism.