Anatomia aparatului renal

Rinichiul
 Organ pereche
 situat retroperitoneal
 pe părţile laterale ale
coloanei vertebrale
 în fosele lombo-
diafiagmatice,
 rinichiul se întinde între
vertebra toracică a Xl-a si
lombară a II-a - a lll-a.
 Loja renală
 Rinichii au o capsulă proprie fibroasă,
fină, aderentă de parenchim ce pătrunde
în sinusul renal,
 sunt înconjuraţi de fascia renală Gerota,
care împarte spaţiul din jurul rinichilor într-
o porţiune perirenală (între rinichi si fascie)
si una pararenală (în afara acesteia).
 Fascia renală are o lamă anterioară si o lamă
posterioară
 Între ele se delimitează loja renală,
 În loja renală între rinichi si fascia renală se află
spaţiul perirenal
 Între lama anterioară a fasciei renale si
peritoneu se află spaţiul pararenal anterior
 iar între lama poslerioară si peretele abdominal
posterior (muşchiul psoas si pătrat lombar) se
află spaţiul pararenal posterior
 Deoarece cele două lame ale fasciei renale sunt unite
doar in sus deasupra glandei suprarenale, si lateral (cu
fascia transversală a peretelui abdominal posterior),
 spaţiile peri si pararenale sunt deschise median si
inferior.
 Aceste deschideri explica difuziunea colecţiilor peri sau
pararenale până în fosa iliacă.
 Median lama posterioară a fasciei renale se uneşte cu
cea a psoasului, iar lama anterioară traversează linia
mediană si se uneşte cu cea de partea opusă (uneori se
uneşte cu peretele anterior al aortei).
 anatomie des espaces rétro-péritonéaux
spaţiul paraenal anterior
fascia renală anterioară
spaţiul perirenal
fascia renală posterioară
spaţiul pararenal posterior
fascia latero conală
concepţia anterioară M Meyers şi coaut.
spaţiul interfascial
anterior, retro mezenteric
spaţiul interfascial
posterior, retro renal
Ambele spaţii comunică cu
spaţiul sub( pro )-peritoneal
concepţia actuală R Gore şi coaut.
Secţiune sagitală prin abdomen
F - ficat
R - rinichi
SR - suprarenale
D - duoden
CA - colon ascendent
C – cec
FT - fascia transversalis
P - peritoneu
Ap - apendice
PS - muşchi psoas
 În viaţa inirauterină rinichiul este situat în pelvis, cu
bazinetul orientat către exterior. Apoi urcă treptat către
loja lombodiafragmatică

si în acelaşi timp

 suferă un proces de rotaţie în jurul axului longitudinal

astfel încât bazinetul adult este situai intern, în dreptul
corpului vertebral LI-L2.
 40 - 50

 Rinichiul este oriental oblic faţă de planul sagital şi frontal. Polul inferior este
situai mai extern si mai anterior faţă de cel superior.

 Axul longitudinal al rinichiului este paralel cu cel al muşchiului psoas.

 Distanţa de la coloana vertebrală la polul superior renal este de aproximativ 3

cm, iar până la polul inferior renal de 6 cm.

 Polul inferior este situat mai anterior faţă de cel superior.

 Datorită cantităţii mari de graşime care îl înconjoară, rinichiul poate să-şi

modifice poziţia în loja sa. Odaia cu respirat rinichiul se poale deplasa cu 3-4
cm.
 Rinichiul drept este situat cu 1-2 cm mai jos decât
cel stâng, datorită volumul mare al ficatului care îi
împiedică ascensionarea.

 Polul superior al rinichiului intersectează coasta a

XII-a, iar cel inferior este situat la adult, cu 2-4 cm
deasupra crestei iliace, în dreptul corpului
vertebral L3.

 La copil mic polul inferior este situat sub creasta

iliacă deoarece ascensionarea către poziţia
definitivă nu este încă terminată.

 Forma rinichiului este ovalară, asemănătoare

bobului de fasole, cu un contur liniar neted
anterior, posterior si lateral.

 Medial suprafaţa rinichiului este concavă şi

conţine hilul renal.

 În hilul renal se află ramurile arterei şi venei

renale, limfatice, nervi şi sistemul colector,
înconjurate de grăsime.

 Sistemul colector este situai posterior faţă de

vasele renale.
 La 95 % din cazuri lungimea
rinichiului este echivalentă cu 3-4
corpi vertebrali.

 Diferenţadintre cei doi rinichi nu

trebuie să fie mai mare de 2 cm.
 Dimensiunile rinichiului
în funcţie de vârsta

 Lanou născut, rinichiul are lungimea

de 4-5 cm, lăţimea de 2-2,5 cm si
grosimea de 2 cm.

 Lavârstnici, rinichii sunt cu 10-15 %

mai mici decât la adult, datorită unui
proces de involuţie.
 Dimensiunile rinichiului
Metode Rinichi drept Rinichi stâng

Autopsie 10,7 cm 11,1 cm

Ecografie 11,2 cm 11,8 cm
Urografie 12,6 cm 13,8 cm

Discrepanţa dintre dimensiunile radiografice şi cele

ecografice este atribuită măririi radiografice şi
dilatării dată de diureza osmotică provocată de
substanţa de contrast.
 Dimensiunile rinichiului la copil
 Dimensiunile rinichiului la copil depind de vârstă,
înălţime, greutate.

 Determinarea dimensiunilor renale la copil este

importantă şi trebuie urmărită în timp, pentru că
un rinichi în creştere este normal până la un
moment dat, când începe să rămână mai mic, în
raport cu vârsta sau cu rinichiul contralateral.
 Formula lui Rosenbaum în
determinarea lungimii rinichiului la
copil

Pentru copii lungimea = 4,98 + 0,155 x

sub un an rinichiului vârsta în luni

Pentru copii lungimea = 6,79 + 0,22 x

peste un an rinichiului vârsta în ani
 Rinichiul
hipertrofiat compensator are
dimensiuni cu 2 sau 3 cm mai mari.

 Rinichiulcare prezintă pielon dublu are

dimensiuni cu 2-4 cm mai mari decât
cel cu pielon simplu.
 Rinichiul stâng este mai mare decât cel drept.

 J. Emanian arată că volumul parenchimului

rinichiului stâng este mai mare decât cel drept
şi explică aceasta prin faptul că splina este mai
mică, iar rinichiul are mai mult spaţiu pentru
creştere.
 De asemenea, artera renală stângă este mai
scurtă decât cea dreaptă şi astfel rinichiul stâng
ar beneficia de un volum mai mare de sânge
decât cel drept ceea ce ar favoriza creşterea în
volum.
 Rinichiul drept are 10,7 cm ± 1,3 cm
lungime
 Rinichiul stâng are 11,1 cm ± 1,15 cm
lungime
 Lăţimea rinichilor este de 5,5 cm
 Grosimea rinichilor este de 3,5-4 cm
 Structura renală
 Medulara situată profund
Papilă
Grăsime este discontinuă şi formată
sinusală din 7-14 piramide renale,
Medulara între care se află coloanele
Cupa
calicială
renale Bertin.
Piramida
 Corticala este situată atât
la periferia rinichiului între
baza piramidelor şi capsulă
sub forma unei benzi cu
grosimea de 5-7 mm cât şi
între piramidele renale sub
forma unor prelungiri
numite coloane Bertin.
Bazinet
 Structura renală
 Corticala periferică este mai
Papilă
Grăsime
îngustă decât coloanele Bertin.
sinusală  În corticala periferică se află
Medulara piramidele Ferrein care pornesc
Cupa de la baza piramidelor renale
calicială
către marginea rinichiului.
Piramida
 Fiecare rinichi conţine 14 lobi.
 Fiecare lob este format din câte
o piramidă renală şi toată
corticala care o înconjoară
(piramidele Ferrein şi coloanele
Bertin).
 Fiecare lob este subîmpărţit în
Bazinet lobuli.
Structura lobulară a rinichiului
este mai evidentă la nou
născut, când suprafaţa
renală este denivelată

– aspect numit persistenţa

lobulaţiei fetale,

dar,

Odată cu creşterea, conturul

renal devine plat.
 Glomerulii renali şi tubii contorţi proximali sunt situaţi
în corticală.
 Ansa Henle se află la nivelul piramidelor, iar tubii
contorţi distali în corticală.
 Ei se drenează în tubii colectori Bellini, care coboară
în medulară la nivelul piramidelor şi se varsă în calice
prin papilele renale.

Cunoaşterea acestor detalii anatomice este

importantă pentru examinarea imagistică
a rinichiului deoarece frecvent apar
procese patologice care afectează un lob
sau chiar numai un lobul.
 Aparatul pielocaliceal
 Calicele mici au forma unor
Papilă
Grăsime pâlnii care înconjoară la un
sinusală capăt papila renală.
Medulara  La celălalt capăt, caliciile mici
Cupa
calicială se continuă cu tija calicială
Piramida
numită şi calicele mare.
 Între papilă şi calice se află
un mic spaţiu.
 Marginile cupei caliceale
formează un unghi ascuţit
numit fornix.
 Unghiurile fornixului caliceal
Bazinet sunt ascuţite.
 Uneori mai multe calicii mici se
unesc prin extremitatea lor distală
şi apoi se continuă cu tija
calicială.

Acest aspect este întâlnit mai des

în grupul caliceal superior şi
inferior şi mai rar în grupul
caliceal mijlociu.
 Fiecare rinichi are 6-12 calice prin care se
drenează tubii din cele 7-14 piramide.

Tijele caliceale numite şi caliciile mari sunt în

număr de două-trei.
 Au forma de pâlnie şi structura musculo-
membranoasă, fiind rezultatul unirii a 6-12 calicii
mici.
 Ele sunt situate în sinus, iar prin unirea lor
rezultă bazinetul (pelvisul).
 Bazinetul are o
formă
triunghiulară
care la bază
continuă tijele
caliceale, iar
prin vârf se
continuă cu
ureterul.
 Bazinetul
 Forma bazinetului este variabilă, de la un punct de
unire a tijelor caliceale ce conţine 3-4 ml urină până la
aspectul unui poligon cu volumul de 10 ml.

 Bazinetul are o porţiune situată în sinusul renal, dar

cea mai mare parte a sa este situată extrarenal.
Raportul dintre cele două porţiuni intra- şi extrarenală
este variabil, uneori bazinetul fiind în întregime
extrarenal, alteori intrarenal.
Particularităţile circulaţiei
arteriale renale sunt:
 există două teritorii arteriale:
unul anterior şi altul posterior
între care se află o
zona paucivasculară
 circulaţia arterială împarte
parenchimul renal în
segmente, lobi şi lobuli,
permiţând
nefrectomiile parţiale
 rinichiul are o circulaţie
arterială de tip terminal, fără
anastomoze.
 Venele renale urmează în general traiectul
arterelor formând trunchiuri venoase ce se
unesc şi, în final, formează vena renală.

 Venele renale se varsă în vena cavă inferioară.

Vena renală stângă este mai lungă în traiectul
său trecând prin pensa aortomezenterică.

 În pediculul renal venele se află anterior,

arterele la mijloc, iar pelvisul posterior.

 Rinichii au o multitudine de variante anatomice

ale vaselor.
 Spre deosebire de circulaţia arterială,
cea venoasă prezintă multiple anastomoze
Linia avasculară Hyrtl
Acest plan frontal,
numit avascular (Hyrtl),
porneşte dintr-un şanţ situat pe
faţa posterioară a rinichiului la
aproximativ 1 cm de marginea
laterală şi apoi trece prin hil.

 Prin acest plan se face nefrectomia

rinichiului pentru extragerea calculilor
coraliformi.
 Ureterul
Ureterul se întinde din vârful bazinetului până la vezica
urinară, având o lungime de 25-30 cm şi un traiect
oblic în jos şi medial.

Ureterul are o parte abdominală care coboară vertical

până la nivelul liniei terminale a pelvisului osos,
apoi
formează o curbă cu concavitatea medială până la
vezică - porţiunea pelviană.

Porţiunea abdominală, are două segmente:

 unul lombar de 9-11 cm şi
 un segment sacroiliac de 3-4 cm care coboară
înaintea vaselor iliace.
 Strâmtorile ureterului şi
vascularizarea ureterului
Strâmtorile anatomice
ale ureterului sunt:
•la nivelul joncţiunii
artera renala pieloureterale,
•la intersecţia vaselor
artera gonadică iliace
aorta abdominala •în porţiunea
artera iliacă intramurală.
comuna
La nivelul celor două
dilatări, numite fusul
artera iliacă
lombar şi fusul pelvin,
internă diametrul ureterului este
de 5-10 mm, iar la
nivelul strâmtorilor de 2-
4 mm.
 Poriţiunea pelvină esle curba, cu concavitatea medială si
are o porţiune parietala fixă şi una viscerală mobilă.

 Porţiunea iritraviscerală (intramurală) cu o lungime de 15

mm străbate tunica musculară a vezicii urinare, merge
între aceasta si mucoasă şi apoi se deschide printr-un
orificiu în vezică.

 Deschiderea ureterului în vezică este acoperită de o plică

a mucoasei situată superior pentru a permite scurgerea
urinii în vezică şi pentru a împiedica refluxul ei în ureter.
Comprimarea plicii de către urina din vezică împiedică
refluxul vezicoureieral.

 Orificiile ureterale sunt la distanţă de aproximativ 3 cm

unul de celălalt şi sunt situate în unghiurile posterioare ale
trigonului vezical.
 Vezica urinară
uretere
 Peretele vezicii are grosimea de
2-3 atunci când vezică este plină.
 Trigonul vezical este o regiune
triunghiulară situată mire
orificiul uretrei si cele două ori
Hei i ureterale si are suprafaţa
netedă.
 Regiunea cea mai interioară a
vezicii, la individul în ortostatism,
este colul vezicii.
 Nomenclatura anatomica
defineşte colul vezicii ca regiunea
Diafragma
prostata de formă conică, proeminentă la
urogenitală Veru exterior a fundului vezicii, de la
montanum
care pleacă uretra.
 Uretra feminină
 Uretra feminină are o lungime de 3-5 cm şi un
diametru de 7-8 mm.
 Este mă îngustă la extremităţi si mai largă la mijloc.
 Uretra feminină este elastică şi se poate dilata cu
uşurinţă.
 Traiectul său trece prin cavitatea pelvină, străbate
diafragma urogenitală si ajunge în vestibulul vaginal.
 Porţiunea sa pelvină, este înconjurată de muşchiul
sfincter extern striat ce o înconjoară de la colul vezicii
până la diafragma urogenitală.
 Porţiunea perineală aderă la diafragma urogenitală
care îi conferă cel mai importau mijloc de fixare.
 Uretra masculină
Uretra masculină are o lungime de 16-23
mm si i se descriu:
o porţiune posterioară numită si fixă,
care cuprinde
segmentul prostatic si
segmentul membranos, si
o porţiune anterioară numită si mobilă sau
peniană.
Sfincterul intern Separaţia dintre ele esie dala de muşchiul
Uretra
prostatică sfincter extern (striat) al uretrei.
Sfincterul intrinsec
Uretra Sfincterul extern Între uretra posterioară verticală şi cea
membranoasă
spongioasă orizontală există un unghi de
aproximativ 90º.
De acest unghi trebuie ţinut cont în timpul
Uretra efectuării cateterismului uretral.
bulbară Porţiunile cele mai înguste ale uretrei au
Uretra un diametru de 8 mm, iar cele mai dilatate
peniană de 12 mm.
1. Vezica urinară
2. Uretra prostatică
3. Canalul diferenţial
4. Veziculele seminale
5. Canalul ejaculator
6. Hidatidele sesile a lui
Morgani
7. Capul epidemului
8. Utricul
9. Prostata